Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Recurs

Tematică: Contestatie decizie de suspendare contract de munca

1. Suspendarea contractului individual de muncă presupune de fapt o suspendare a principalelor sale efecte şi anume prestarea muncii şi plata acesteia. In speţă angajatorul a dispus suspendarea din iniţiativa să a contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) Codul Muncii, în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânea definitivă a hotărârii judecătoreşti. De altfel, această suspendare era o obligaţie şi nu doar o facultate prevăzută de legea cadru ce reglementează raporturile juridice de muncă şi reprezintă o măsură de protecţia a angajatului. Atunci când împotriva salariatului nu a început urmărirea penală în baza rezoluţiei parchetului, suspendarea contractului individual de muncă încetează iar angajatorul are obligaţia de a reveni asupra deciziei de suspendare şi de a-l primi pe salariat la serviciu. 2. Prin sentinţa recurată a fost admisă în parte acţiunea contestatorului E.G., în contradictoriu cu Autoritatea Rutieră Română, în sensul că a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 1758/30.08.2007; a dispus repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei; a obligat pe intimată la plata unei despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului; a respins cererea de suspendare a deciziei ca fiind rămasă fără obiect, respingând cererea de acordare daune morale, instanţa de fond pronunţând o sentinţă fără încălcarea sau aplicarea greşită a legii. 3. Curtea a reţinut că prezumţia de nevinovăţie, în sensul legii fundamentale este o măsură de protecţie constituţională a libertăţii individuale şi instituţia suspendării contractului de muncă reprezintă o măsură de protecţie a angajatului al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut până la rămânea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 257/R-CM din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin acţiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul acestei instanţei sub nr. (...) contestatorul E. G. a solicitat ca în contradictoriu cu intimata Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. să se dispună anularea deciziei nr. 1758/30.08.2007 de suspendare a contractului individual de muncă, repunerea în situaţia anterioară emiterii acestei decizii, obligarea intimatei la plata de despăgubiri ce constau în salariul corespunzător funcţiei şi daune morale în cuantum de 30.000 lei, suspendarea executării deciziei nr. 1758/30.08.2007 până la soluţionarea irevocabilă a litigiului precum şi cheltuieli de judecată.
În motivarea contestaţiei se relevă instanţei că prin decizia menţionată (comunicată la data de 4.09.2007) s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă, în temeiul art. 52 alin. 1 lit.c din Legea nr. 53/2003 .
Contestatorul a mai arătat că anterior, prin decizia nr. 1471/2.07.2007 a fost sancţionat disciplinar cu retrogradarea din funcţia de Ş. agenţie pe perioadă de 30 de zile, decizie contestată şi aflată spre soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti. Prin decizia nr. 1601/6.08.2007 i s-a desfăcut contractul individual de muncă, măsură de asemenea contestată în instanţă. Şi faţă de cea de a doua decizie i s-a admis cererea de suspendare provizorie prin încheierea nr. 79/15.08.2007, astfel încât la data suspendării contractului individual de muncă acesta era practic desfăcut şi deci nu mai putea interveni suspendarea acestuia .
Contestatorul a apreciat că suspendarea contractului individual de muncă astfel cum a fost dispusă are la bază considerente politice, iar plângerea penală formulată de intimată este abuzivă.
Prin întâmpinarea depusă de intimata Autoritatea Rutieră Română a solicitat respingerea acţiunii ca fiind netemeinică şi nelegală, motivând că urmare a încheierii irevocabile nr. 79/15.08.2007 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. (...), reclamantul a fost repus în situaţia anterioară, respectiv pe funcţia de Ş. agenţie A.R.R. V, potrivit deciziei A.R.R. nr. 1745/29.08.2007. La data de 24.08.2007 intimata a formulat plângere penală împotriva contestatorului şi drept consecinţă în conformitate cu dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. c) Codul Muncii contractul său individual de muncă a fost suspendat până la soluţionarea definitivă a plângerii penale.
A mai arătat că de la data de la care decizia de suspendare a contractului individual de muncă îşi produce efectele este evident că efectele deciziei nr. 1745/29.08.2007 încetează, dar nu în sensul că aceasta a fost anulată, cum în mod eronat sugerează contestatorul.
De asemenea, a arătat că susţinerile contestatorului în sensul că aceste decizii de sancţionare şi de suspendare i se aplică din motive politice sunt simple afirmaţii ce nu corespund realităţii.
Cât priveşte solicitarea de despăgubiri materiale şi daune morale intimata a apreciat că nu există nici un fundament în vederea acordării acestora, cu atât mai mult cu cât contestatorul nu a motivat sau argumentat prin ce anume acte sau fapte a fost prejudiciat
Prin sentinţa civilă nr. 23 din 16 ianuarie 2008, Tribunalul Vâlcea a admis în parte acţiunea formulată de contestator, a respins capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 1758/30.08.2007, ca fiind neîntemeiată, a dispus repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei şi a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins cererea de suspendare a deciziei, ca fiind rămasă fără obiect, precum şi cererea de acordare a daunelor morale. A fost obligată intimata la 3.000 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 1758/30.08.2007 intimata Autoritatea Rutieră Română a decis, începând cu data de 31.08.2007, suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului, în calitatea să de şef de agenţie, în cadrul Agenţiei A.R.R. V, până la soluţionarea definitivă a plângerii penale formulată de A.R.R., precum şi încetarea efectelor deciziei nr. 1745/29.08.2007. În motivarea acestei decizii s-a arătat că s-a avut în vedere plângerea penală nr. 21653/24.08.2007 formulată de Autoritatea Rutieră Română împotriva contestatorului.
În drept decizia de suspendare a contractului individual de muncă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 lit. a) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al A.R.R., anexa nr. 1 la H.G. nr. 625/24.09.1998, art. 52 alin. (1) lit. c) Codul Muncii şi Ordinul Ministrului Transportului nr. 7/16.04.2007 .
La data de 24.08.2007 intimata Autoritatea Rutieră Română a formulat plângere penală împotriva contestatorului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 248 Cod penal, reţinându-se în sarcina să că nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile ce îi reveneau ca şef al agenţiei A.R.R. V. În actul de sesizare s-a precizat că acesta nu a procedat corect când a dispus retragerea licenţei S.C. I. S.R.L., întrucât instanţa de judecată nu a dispus cu privire la acest aspect şi executarea traseului 0,47 de către S.C.B. TRANSPORT S.A., după câştigarea licitaţiei de către S.C.N. T. S.R.L., întrucât instanţa de judecată a constat că licenţele deţinute de acest operato au devenit caduce .
Din actele premergătoare efectuate în cauză s-a reţinut că nu au fost identificate date sau indicii temeinice care să ateste cu certitudine faptul că petentul nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, acesta procedând potrivit prevederilor legale şi pregătirii sale profesionale. În acest sens prin rezoluţia nr. 3791/P/2007 din 8.01.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost confirmată propunerea organelor de poliţie de a nu se începe urmărirea penală împotriva contestatorului pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 248 Cod penal .
Suspendarea contractului individual de muncă presupune de fapt o suspendare a principalelor sale efecte şi anume prestarea muncii şi plata acesteia. In speţă angajatorul a dispus suspendarea din iniţiativa să a contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) Codul Muncii, în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânea definitivă a hotărârii judecătoreşti. De altfel, această suspendare era o obligaţie şi nu doar o facultate prevăzută de legea cadru ce reglementează raporturile juridice de muncă şi reprezintă o măsură de protecţia a angajatului .
Atunci când împotriva salariatului nu a început urmărirea penală în baza rezoluţiei parchetului, suspendarea contractului individual de muncă încetează iar angajatorul are obligaţia de a reveni asupra deciziei de suspendare şi de a-l primi pe salariat la serviciu .
Tribunalul a constatat că prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.V, necontestată în instanţa de judecată conform dispoziţiilor art. 278 (1) Cod procedură penală, a fost confirmată propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală împotriva contestatorului pentru infracţiunea prev.de art. 248 Cod penal şi în consecinţă încetează de drept efectele suspendării contractului individual de muncă la momentul dispariţiei cauzei care a determinat-o .
Faţă de aceste considerente, tribunalul a constatat primul capăt de cerere ce are ca obiect anularea deciziei nr. 1758/30.08.2007 de suspendarea contractului individual de muncă este neîntemeiat, pe considerentul că la data emiterii sale întrunea condiţiile de valabilitate necesare, iar verificarea cauzelor de nulitate absolută sau relativă se realizează în raport cu momentul întocmirii acestui act .
În baza art. 52 alin. (2) Codul Muncii, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c) Codul Muncii, dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se în temeiul normelor şi principilor răspunderii civilie contractuale o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit.
Faţă de aceste considerente s-a dispus repunerea contestatorului în situaţia anterioară emiterii deciziei nr. 1758/30.08.2007.
Ca o consecinţă a încetării suspendării contractului individual de muncă, instanţa a obligat-o pe intimată să-i plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului, respectiv 31.08.2007 şi până la data reintegrării efective .
În ceea ce priveşte cererea contestatorului având ca obiect acordarea daunelor morale, tribunalul a constatat că aceasta este nefondată şi a respins-o, întrucât petentul nu a suferit un prejudiciu moral însemnat de natură a fi reparat pe cale pecuniară. În acest sens a statuat şi Curtea Constituţională prin deciziile nr. 24/2003 şi 520/2005 când a reţinut „în primul rând că, luând măsura suspendării contractului individual de muncă, angajatorul nu se pronunţă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei angajatului şi nici asupra răspunderii sale penale acestea fiind chestiuni a căror soluţionare intră în sfera de activitate a organelor judiciare”.
Curtea a reţinut că prezumţia de nevinovăţie, în sensul legii fundamentale este o măsură de protecţie constituţională a libertăţii individuale şi instituţia suspendării contractului de muncă reprezintă o măsură de protecţie a angajatului al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut până la rămânea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Prin decizia nr. 520/2005 au fost reiterate aceste argumente, cu completarea că prevederile art. 52 alin. (2) din Codul Muncii, pe lângă reparaţiile acordate salariatului al cărui contract s-a suspendat, reprezintă şi garanţii în prevenirea comportamentului abuziv al angajatorului .
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia în interesul Legii nr. XL/12. 11.2007 prin care a statuat că „în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul Muncii, daunele morale pot fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.” Răspunderea angajatorului este prevăzută expres în dispoziţiile legii şi în ipoteza despăgubirii cuvenite în cazul constatării nevinovăţiei penale a persoanei suspendate din funcţie, astfel cum prevede art. 52 alin. (2) Codul Muncii.
În consecinţă, nefiind prevăzută în lege, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă, o atare posibilitate de a se acorda despăgubiri morale, a fost respins acest capăt al acţiunii introductive.
Cu privire la cererea contestatorului de suspendare a deciziei nr. 1758/30.08.2007, constatând încetarea de drept a efectelor deciziei, instanţa a respins acest capăt al acţiunii, ca fiind rămas fără obiect .
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata Autoritatea Rutieră Română, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că în mod greşit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 lei reprezentând onorariu avocat, cât timp, instanţa de fond a respins capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 1758/30.08.2006, referitoare la suspendarea contractului individual de muncă. În atare situaţie se susţine că nu poate fi reţinută culpa procesuală a recurentei, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.


Curtea, analizând recursul prin prisma criticii formulate, recurs ce poate fi încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, în baza art. 312 Cod procedură civilă, constatându-se că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă fără încălcarea sau aplicarea greşită a legii, respectiv art. 274 C. proc. civ.
Se constată că, prin sentinţa recurată a fost admisă în parte acţiunea contestatorului E. G., în contradictoriu cu Autoritatea Rutieră Română, în sensul că a respins ca neîntemeiat capătul de cere privind anularea deciziei nr. 1758/30.08.2007; a dispus repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei; a obligat pe intimată la plata unei despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului; a respins cererea de suspendare a deciziei ca fiind rămasă fără obiect, respingând cererea de acordare daune morale.
De reţinut faptul că intimata a formulat plângere penală împotriva contestatorului, iar prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, din data de 8.01.2008, pronunţată în dosar nr. 3791/P/2007, s-a confirmat propunerea de a nu se începe urmărirea penală împotriva contestatorului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 248 Cod penal. De precizat faptul că s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă, ca urmare a formulării plângerii penale.
Drept urmare, în mod legal instanţa de fond a obligat pe intimată la plata cheltuielilor de judecată, aceasta aflându-se în culpă procesuală, fiind aplicabile dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner