Cerere de suspendare a executării. Respingere. Plata drepturilor reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paşti pentru 2005, 2006 şi 2007.

Tematică: Alte cereri

1. În referire la excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, Tribunalul, prin considerentele sentinţei atacate, a clarificat-o, reţinând în mod justificat că în lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor şi modalităţii de acordare, nu se poate nega dreptul salariaţilor asumat de părţi prin contractele colective de muncă. 2. O altă critică vizează modalitatea de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune. În cauză, se pretind drepturi salariale reprezentând suplimentări salariale de Paşti şi de C începând cu decembrie 2004, astfel că, faţă de momentul depunerii acţiunii – octombrie 2007 – acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii. 3. Împrejurarea că în anul 2007 Comisia paritară Federaţia sindicală şi E. au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 alin. (1) şi (2) nu are nicio semnificaţie juridică întrucât orice modificare a contractului colectiv de muncă se poate face cu respectarea aceleiaşi proceduri ca la încheierea contractul colectiv de muncă. O asemenea obligaţie rezultă din dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 130/1996. Pe de altă parte, nu a fost adus în faţa instanţei niciun litigiu având drept scop interpretarea şi, pe cale de consecinţă, modificarea art. 168 alin. (1) şi (2) din contractul colectiv de muncă în discuţie, toate aceste demersuri fiind invocate pe cale de apărare prin întâmpinare în faţa Tribunalului.
(Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 441/CM din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)

S.C.E. S.A. – Membru P. Grup – a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 139/26.02.2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. (...) , prin care s-a respins ca tardiv recursul introdus de recurentă.


Contestaţia în anulare s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 319 indice 1 C. proc. civ., invocându-se împrejurarea că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel este rezultatul unei greşeli materiale, în sensul că în mod eronat prin decizia civilă nr. 139/26.02.2008, Curtea de Apel Constanţa a respins recursul ca tardiv, deşi acesta a fost depus cu respectarea termenului de 10 zile prevăzut de lege. În susţinerea temeiniciei contestaţiei în anulare a fost depusă o copie dovada reprezentând scrisoarea recomandată cu care a fost expediat recursul.
Prin contestaţia în anulare s-a solicitat totodată, suspendarea executării deciziei până la soluţionarea căii extraordinare de atac. Pe cale de consecinţă s-a solicitat admiterea contestaţiei, modificarea în tot a hotărârii atacate, judecarea recursului pe fond şi admiterea acestuia astfel cum s-a solicitat prin cererea de recurs.
Contestaţia în anulare este fondată şi va fi admisă pentru următoarele considerente:
Sentinţa civilă nr. 1980/08.11.2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa, a fost comunicată contestatoarei la data de 21.11.2007.
Contestatoarea a depus recursul prin poştă, recomandat, cu confirmare de primire, data aplicată de oficiul poştal fiind 10.12.2007, astfel cum rezultă din recipisele ataşate contestaţiei (fila 4 dosar de faţă) .
Consecinţa admiterii contestaţiei faţă de dispoziţiile art. 319 şi următoarele C. proc. civ. este anularea deciziei şi judecarea recursului pe fond.
Întrucât contestaţia în anulare s-a soluţionat la primul termen de judecată cererea de suspendarea deciziei civile atacată cu contestaţie în anulare apare ca lipsită de obiect, astfel că pe cale de consecinţă va fi respinsă.
Cât priveşte recursul, Curtea reţine următoarele:
În termen legal, pârâta S.C. E. S.A. – Membru P. Grup – a declarat recurs împotriva sentinţei civile pronunţată de Tribunalul Constanţa.
Reclamantul H.E. a chemat în judecată S.C. E. S.A. B, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta la plata sumei de 9.330 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite şi neacordate, precum şi la 565.17 lei daune pentru neachitarea în termen a obligaţiilor menţionate.
S-a arătat că, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, salariatul urma să beneficieze de toate drepturile recunoscute prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă, art. III alin. (3) .
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii prevedea, la art. 168 alin. (1) , că salariaţii vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. S.A. Deşi aceste prevederi s-au regăsit în contractele colective de muncă, drepturile nu i-au fost acordate pentru: sărbătorile de Paşti pe 2005, 2006, 2007, precum şi pentru cele de C pe anii 2004, 2005, 2006.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 166 Codul Muncii, art. 168 alin. (1) din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii.
Prin întâmpinare, S.C. E. S.A. a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată. În apărare, pârâtă a solicitat să se constate că, în speţă, este necesară interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă după voinţa reală a părţilor semnatare, iar nu după sensul literal al termenilor utilizaţi.
Astfel, s-a susţinut că, începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaţilor E. prin contractul colectiv de muncă, reprezentanţii patronatului şi cei ai federaţiei sindicatelor au convenit ca, pentru toţi salariaţii, drepturile salariale suplimentare de C şi de Paşti menţionate prin art. 168 alin. (1) să fie incluse în salariul de bază, în acest sens fiind negociat şi inserat şi alin. (2) al acestui articol.
Textul art. 168 alin. (2) Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a avut acelaşi conţinut în cursul anului 2004, după care, în anul 2005, a operat o modificare ce a avut scop, conform susţinerilor pârâtei, exprimarea într-o manieră mai clară a intenţiei părţilor privitor la conţinutul textului. S-a susţinut astfel că textul a fost explicitat în sensul că, includerea drepturilor salariale sus-menţionate nu a fost o operaţiune cu aplicabilitate temporară limitată (anume, doar pentru anul 2003) , ci aceasta s-a realizat atât în anul 2003, cât şi în anii următori.
Mai mult, cele două părţi semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate – E. şi F.S.L.I. – au urmat ulterior procedura prevăzută de contractul colectiv de muncă şi s-au întrunit în cadrul Comisiei Paritare; aceasta a confirmat, prin Decizia nr. 3793 din 18 iunie 2007, intenţia părţilor cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât şi pentru anii următori,
Ulterior, la 31 august 2007, Comisia Paritară a adoptat Decizia înregistrată sub nr. 5140/2007 intitulată „Notă asupra precizării situaţiei primelor de Paşte şi C prevăzute în art. 168 din C.C.M. al E. S.A” .
Prin această ultimă decizie, a susţinut pârâta, a fost complinită orice deficienţă de ordin formal, decizia fiind semnată de toţi membrii Comisiei Paritare. S-a confirmat astfel, că intenţia reală a părţilor semnatare ale contractului colectiv de muncă a fost ca începând cu 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin. (1) ale art. 168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaţilor.
Societatea pârâtă a apreciat că, în subsidiar, acţiunea trebuie respinsă ca prematură, întrucât, chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere potrivit căruia aceste drepturi nu au fost achitate, conform art. 168 teza finală, aceste suplimente nu se acordă automat la nivelul unui salariu de bază mediu pentru fiecare dintre salariaţi, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente.
Or, cât timp nu au avut loc aceste negocieri care să stabilească valoarea lor concretă şi modalitatea de acordare, nu se pot pretinde aceste sume.
A fost invocată, totodată, excepţia prescrierii dreptului la acţiune, pe considerentul că salariatul pretinde acordarea unor drepturi menţionate în contractul colectiv de muncă, fiind încălcate dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. e) Codul Muncii.
Această apărare a fost, însă, înlăturată, instanţa de fond apreciind că sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele individuale sau din contractele colective de muncă) , sunt incidente prevederile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei extinctive de trei ani.
Prin sentinţa civilă nr. 1980 din 9 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost admisă acţiunea formulată. A fost obligată societatea pârâtă la plata, către reclamant, a drepturilor reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paşti pentru 2005, 2006 şi 2007, precum şi celor de C pentru anii 2004, 2005 şi 2006 calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societăţii şi indexate în raport de indicele de inflaţie, la data plăţii efective. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 168 alin. (1) din contractul colectiv de muncă la nivelul E. S.A. pe anul 2004, „Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi C salariaţii S.N.P. E. S.A. vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe S.N.P. E. S.A. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu F.S.L.I. E. în vederea stabilirii valorii concrete, modalităţii de acordare, condiţiilor, criteriilor şi beneficiarilor” .
Prin alin. (2) s-a menţionat că „Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. (1) vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalităţii şi în condiţiile negociate cu F.S.L.I. E.”
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 menţine textul alin. (1) al art. 168, aducând o modificare de conţinut alin. (2) , în sensul consemnării că „în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”.
Acelaşi text se regăseşte, în ultima formă menţionată, şi în contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
În fine, pentru anul 2007, textul păstrează acelaşi conţinut ca în contractele precedente.
Societatea pârâtă a mai depus la dosar Actul adiţional la Contractul colectiv de muncă al E. S.A nr. 8080 din 23 mai 2000, înregistrat la D.M.S.S.F. B sub nr. 2643 din 11 mai 2005, care a conferit art. 168 alin. (2) forma menţionată în contractul colectiv de muncă la nivelul anului 2005.
Articolul 31 din Legea nr. 130/1999 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condiţiile legii, ori de câte ori părţile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează şi devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenţiei părţilor.
Conform art. 236 alin. (4) Codul Muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor.
Normele enunţate subscriu, aşadar, contractele colective de muncă (în egală măsură ca şi contractele individuale de muncă) voinţei părţilor semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului-ca act juridic bilateral.
Legea statuează în sensul că dispoziţiile contractului colectiv de muncă reflectă voinţa partenerilor sociali, care, însă, trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o normă permisivă, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părţile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităţilor care trebuie îndeplinite pentru a da eficienţă unor astfel de modificări.
Textul reia un principiu de bază aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că ele pot fi modificate potrivit acordului de voinţă al părţilor, dar numai până la momentul încetării efectelor acestuia.
În acelaşi sens şi contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părţi doar pe parcursul executării lui, interpretarea şi reformarea conţinutului unei clauze urmând să îşi producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
În speţă, astfel cum rezultă din situaţia de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. (1) şi (2) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual şi în totală contradicţie cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 alin. (2) a prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin. (1) au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleaşi drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaţilor şi pe anul în curs, câtă vreme s-a menţinut în acelaşi timp şi textul alin. (1) .
Pe de altă parte, părţile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 şi 2006 faptul că aceleaşi suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenţi.
S-a reţinut, astfel, că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 (prin acte neînregistrate la direcţia teritorială de muncă) nu poate produce efecte care să înlăture conţinutul explicit al prevederii invocate.
Cât priveşte apărările referitoare la prematuritatea formulării acţiunii, invocate de pârâtă, instanţa de fond a reţinut că angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absenţa negocierilor dintre patronat şi sindicat.
Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor şi modalităţii de acordare nu poate nega dreptul salariaţilor, asumat de părţi prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări. Pe cale de consecinţă, această apărare a fost respinsă ca nefondată.
În ce priveşte acordarea de daune, instanţa de fond a reţinut că reclamanta este îndreptăţită şi la plata sumelor indexate în raport de indicele de inflaţie, la data achitării lor efective, pentru acoperirea prejudiciului produs ca urmare a
Critica sentinţei prin motivele de recurs a vizat, în esenţă, următoarele:
1. Cu privire la excepţia prematurităţii formulării cererii de chemare în judecată, recurenta apreciază că aceasta nu a fost soluţionată de către instanţă, atâta vreme cât nu s-a acordat părţilor cuvântul şi nu se regăseşte modul de soluţionare în dispozitiv.
2. S-a învederat, totodată, că ajutoarele de Paşti şi C nu intră în sfera noţiunii de salariu reglementată de normele Capitolului V din contractul colectiv de muncă, astfel că dreptul la acţiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie în termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 lit. e Codul muncii şi nu în termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c Codul muncii şi art. 145 din contractul colectiv de muncă.
3. Pe fondul cauzei, instanţa de fond a respins în mod greşit apărările pârâtei recurente, care a susţinut că începând cu anul 2003 au convenit a fi incluse în salariul de bază.
Pretenţiile sunt nejustificate în condiţiile în care societatea a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă.
Orice susţinere contrară este lipsită de fundament, având în vedere, în esenţă, că începând cu anul 2003 părţile au prevăzut în mod expres includerea sumelor suplimentare în salariul de bază, iar reprezentanţii salariaţilor au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare precum şi acordarea acestora către salariaţi.
Prin decizia nr. 3793 din 18 iunie 2007 Comisia Paritară a confirmat intenţia părţilor cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003 cât şi pentru anii următori.
În interpretarea alin. (2) al art. 168 din contractul colectiv de muncă nu trebuie să se ignore existenţa alin. (1) al aceluiaşi articol.
În măsura în care textul alin. (2) ar fi avut o aplicabilitate temporară, aşa cum se susţine prin cererea de chemare în judecată, nu s-ar mai fi justificat păstrarea sa în cuprinsul textului art. 168 din versiunea contractului colectiv de muncă din anii ulteriori anului 2003.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate în motivele de recurs, reţine caracterul nejustificat al acestora pentru următoarele considerente de fapt şi de drept:
1. În referire la excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, Tribunalul, prin considerentele sentinţei atacate, a clarificat-o, reţinând în mod justificat că în lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor şi modalităţii de acordare, nu se poate nega dreptul salariaţilor asumat de părţi prin contractele colective de muncă.
A judeca în sens contrar ar echivala cu îngrădirea accesului la justiţie pentru garantarea şi obţinerea unor drepturi conferite prin contract.
2. O altă critică vizează modalitatea de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
Pentru soluţionarea judicioasă a acestui motiv de recurs se impune, cu prioritate, clasificarea teoretică a noţiunii de „salariu” .
Conform Codului Muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile precum şi alte adaosuri (art. 155 Codul muncii) .
Prin contractul colectiv de muncă, la art. 168, s-a prevăzut că salariaţii vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi C de o suplimentare a drepturilor salariale a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe E. SA. Rezultă, fără putinţă de tăgadă, din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi C este un drept de natură salarială.
Dispoziţia cuprinsă în art. 283 lit. e) Codul muncii reglementează dreptul material la acţiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privinţa acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă şi anume aceea cuprinsă la lit. c al aceluiaşi art. 283 Codul Muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul muncii legiuitorul a statuat că „dreptul la acţiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective era datorate”, normă cuprinsă în art. 166 alin. (1) Codul Muncii.
Regulile care guvernează prescripţia în materia drepturilor salariale sunt dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune.
În cauză, se pretind drepturi salariale reprezentând suplimentări salariale de Paşti şi de C începând cu decembrie 2004, astfel că, faţă de momentul depunerii acţiunii – octombrie 2007 – acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii.
3. O ultimă critică vizează modalitatea de soluţionare pe fond a pretenţiei deduse judecăţii.
Izvorul pretenţiei îl reprezintă dispoziţiile art. 168 din contractul colectiv de muncă care dispune:
 (1) Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi C salariaţii E. SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu F.S.L.I. E. în vederea stabilirii valorii concrete, modalităţii de acordare, condiţiilor, criteriilor şi beneficiarilor. (2) În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”.
Această dispoziţie a fost cuprinsă în contractul colectiv de muncă din anii 2004, 2005 şi 2006, la dosarul Tribunalului fiind depuse extrasele din aceste contracte, care fac dovada dreptului pretins.
Dispoziţia cuprinsă în alin. (2) al art. 168 din contractul colectiv de muncă nu poate avea decât o singură interpretare şi anume că numai pentru anul 2003 aceste suplimente au fost incluse în salariu, nu şi pentru ceilalţi ani.
Raţiunea unei asemenea prevederi explicite este determinată de intenţia comună a semnatarilor de a preîntâmpina pretinderea nejustificată a acestor sume aferente anului 2003, acestea nemaifiind datorate întrucât au fost incluse în salariu.
Argumentaţia folosită de instanţa de fond este conformă cu intenţia comună a părţilor semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Împrejurarea că în anul 2007 Comisia paritară Federaţia sindicală şi E. au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 alin. (1) şi (2) nu are nicio semnificaţie juridică întrucât orice modificare a contractului colectiv de muncă se poate face cu respectarea aceleiaşi proceduri ca la încheierea contractul colectiv de muncă. O asemenea obligaţie rezultă din dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 130/1996. Pe de altă parte, nu a fost adus în faţa instanţei niciun litigiu având drept scop interpretarea şi, pe cale de consecinţă, modificarea art. 168 alin. (1) şi (2) din contractul colectiv de muncă în discuţie, toate aceste demersuri fiind invocate pe cale de apărare prin întâmpinare în faţa Tribunalului.
Pe cale de consecinţă, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ., însuşindu-şi totodată motivarea instanţei de fond.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner