Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Plangere penala. Neindpelinirea conditiilor. Recurs

Tematică: Contestatie decizie de suspendare contract de munca

1. Din expunerea textului reglementării suspendării contractului individual de muncă în acest caz, se desprinde că aplicarea acestei măsuri se poate lua în două situaţii anume: când s-a formulat plângere penală împotriva salariatului pentru o faptă incompatibilă cu funcţia deţinută, ori când a fost trimis în judecată pentru o astfel de faptă. În prima situaţie incidentă în cauza analizată, suspendarea din funcţie poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite două condiţii, respectiv s-a formulat plângere penală împotriva salariatului, deosebit, faptele imputate prin această plângere îl fac incompatibil cu exerciţiul funcţiei pe care o deţine. Altfel, în lipsa întrunirii concomitente a celor două condiţii, măsura suspendării nu poate fi dispusă pentru că reglementarea ce o conţine este de excepţie, textul fiind de strictă şi limitată aplicare numai la ceea ce legiuitorul a prevăzut în mod expres. 2. Verificând dacă prima condiţie pentru suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului, conform art. 52 lit. c) din Codul Muncii, este îndeplinită, întrucât pretinsa plângere penală nu îndeplineşte cerinţele art. 222 alin. (2) Cod procedură penală care se referă la conţinutul plângerii. În acest sens, textul evocat prevede că plângerea penală trebuie să cuprindă numele, persoana, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul acesteia, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă pe care se întemeiază. În cauză, după ce a expus conflictul dintre părţi care a degenerat într-un scandal la data de 8 iunie 2007, în plângerea respectivă, intimata a indicat mai multe articole din Codul penal, apreciind că situaţia de fapt expusă constituie infracţiunile prevăzute de aceste articole. Or, obligaţia să era în principal să descrie în detaliu faptele şi să arate mijloacele de probă pentru a permite organului de cercetare penală, singurul competent, să facă încadrarea juridică corectă dacă e cazul. Dacă din punct de vedere penal nu a procedat corect, plângerea neavând caracterul unui act procedural valabil de sesizare a organului de cercetare penală, cu atât mai mult din punctul de vedere al dreptului muncii este ineficace. Din conţinutul acesteia nu rezultă, deşi era obligatoriu, care erau atribuţiile de serviciu şi funcţia contestatorului, ce anume fapte a săvârşit şi cum au contravenit acestea atribuţiilor de serviciu. În aceste condiţii nu se poate verifica cea de-a doua cerinţă prevăzută de art. 52 lit. c) din Codul Muncii pentru suspendarea contractului individual de muncă, anume dacă contestatorul este incompatibil să exercite funcţia pe care o deţine, urmarea formulării plângerii penale împotriva sa. Din această perspectivă şi în conţinutul deciziei de suspendare trebuia descrisă fapta săvârşită de contestator, arătat cum se dovedeşte, menţionată funcţia deţinută de contestator, atribuţiile lui de serviciu conform fişei postului şi precizat concret în ce mod au fost încălcate prin săvârşirea faptei respective. Or, cum decizia analizată nu are acest conţinut, rezultă că este nemotivată, ceea ce determină nulitatea ei absolută. 3. Nu sunt întrunite cerinţele art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii pentru suspendarea contractului individual de muncă, deoarece aceasta este doar o posibilitate a angajatorului şi nu o obligaţie imperativă. Susţinerile intimatei în recurs sunt nefondate, reprezentând o apreciere greşită a legii din partea sa în sensul că dacă s-a declanşat urmărirea penală împotriva actualului preşedinte al consiliului de administraţie trebuie suspendat contractul de muncă al contestatorului, ori că organele de cercetare penală trebuie să dovedească nevinovăţia contestatorului, deşi este ştiut că oricine beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi că organele de cercetare penală au rolul de a răsturna această prezumţie, dovedind vinovăţia.
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 337/R-CM din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)

La data de 19 iunie 2007, O.N. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 27/12 iunie 2007 prin care intimata S.C. TURISM MUNTENIA S.A. Piteşti i-a suspendat contractul individual de muncă în temeiul art. 52 lit. c) Codul Muncii şi a solicitat anularea acesteia şi repunerea în situaţia anterioară.
În motivarea contestaţiei a susţinut că decizia de mai sus este nemotivată, deoarece nu a fost descrisă fapta pretinsă a fi fost săvârşită ce a determinat luarea măsurii, astfel că nu se poate verifica dacă există legătură de cauzalitate între aceasta şi atribuţiile sale de serviciu.
Deosebit, a susţinut că decizia este nulă pentru că nu este prevăzută funcţia în care este încadrat şi nu se menţionează efectele pe care le atrage suspendarea contractului individual de muncă, aplicarea dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii nefiind posibilă.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 850/CM/7 decembrie 2007 a admis contestaţia şi a anulat decizia nr. 27/12 iunie 2007 emisă de intimată, dispunând repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de muncă, în sensul reluării activităţii contestatorului în funcţia deţinută anterior şi obligării, cu obligarea intimatei să plătească acestuia o despăgubire egală cu contravaloarea salariului şi a celorlalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării.
Ca să pronunţe această sentinţă a reţinut în esenţă, că nu sunt întrunite cerinţele art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii pentru suspendarea contractului individual de muncă, deoarece aceasta este doar o posibilitate a angajatorului şi nu o obligaţie imperativă.
În aceeaşi ordine de idei a motivat că prin plângerea formulată împotriva contestatorului şi a altor persoane şi înregistrarea la data de 11 iunie 2007 la I.P.J. A, intimata a susţinut că acesta a săvârşit infracţiunile prev. de art. 180, 217, 322, 323 şi 324 Cod penal.
Din conţinutul plângerii rezultă că la nivelul societăţii intimate, între membrii vechiului şi actualului consiliu de administraţie există o stare conflictuală, cauză a formulării plângerii penale, însă raporturile de muncă dintre părţi pot continua pentru evitarea unor măsuri cu caracter revanşard.
Intimata a declarat recurs împotriva sentinţei de mai sus pe care a criticat-o pentru nelegalitate în sensul motivului prev.de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, referitor la încălcarea legii şi aplicarea greşită a acesteia, cu referire la art. 52 alin. (2) din Codul Muncii.
În dezvoltarea criticii aduse sentinţei a susţinut că deşi s-a făcut dovada că s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune împotriva actualului preşedinte al consiliului de administraţie, instanţa greşit a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului.
De asemenea, a susţinut că a făcut dovada că a formulat plângere penală împotriva acestuia şi că atâta timp cât nu s-a dovedit nevinovăţia să de către organele de cercetare penală, măsura suspendării se impune deoarece penalul ţine în loc disciplinarul.
Or, în acest caz suspendarea urma să protejeze unitatea faţă de pericolul continuării activităţii ilicite a contestatorului care a mobilizat un grup infracţional la data de 8 iunie 2007 agresând membrii consiliului de administraţie şi distrugând bunuri.
Din această perspectivă a apreciat că instanţa a încălcat rolul activ al judecătorului, prev.de art. 129 alin. (5) din Codul d e procedură civilă, deoarece nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului.
În continuare, intimata a reiterat susţinerile sale din întâmpinare referitoare la invocarea excepţiei nulităţii absolute a deciziei de către contestator, făcând referire la dispoziţiile art. 268 alin. (2) din Codul Muncii şi art. 264 alin. (1) din Codul Muncii, precum şi la calitatea procesuală a persoanei care a emis decizia, arătând în esenţă că apărările contestatorului sunt neîntemeiate.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 52 alin. (1) din Codul Muncii, angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Din expunerea textului reglementării suspendării contractului individual de muncă în acest caz, se desprinde că aplicarea acestei măsuri se poate lua în două situaţii anume: când s-a formulat plângere penală împotriva salariatului pentru o faptă incompatibilă cu funcţia deţinută, ori când a fost trimis în judecată pentru o astfel de faptă.
În prima situaţie incidentă în cauza analizată, suspendarea din funcţie poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite două condiţii, respectiv s-a formulat plângere penală împotriva salariatului, deosebit, faptele imputate prin această plângere îl fac incompatibil cu exerciţiul funcţiei pe care o deţine.
Altfel, în lipsa întrunirii concomitente a celor două condiţii, măsura suspendării nu poate fi dispusă pentru că reglementarea ce o conţine este de excepţie, textul fiind de strictă şi limitată aplicare numai la ceea ce legiuitorul a prevăzut în mod expres.
În cauză, prin decizia nr. 27/12 iunie 2007, s-a dispus că începând cu data acesteia se suspendă contractul individual de muncă al contestatorului având în vedere plângerea penală formulată împotriva să înregistrată la I.P.J. A sub nr. (...)/11 iunie 2007.
Verificând dacă prima condiţie pentru suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului, conform art. 52 lit. c) din Codul Muncii, este îndeplinită, rezultă că în mod corect instanţa de fond a apreciat contrariul, întrucât pretinsa plângere penală nu îndeplineşte cerinţele art. 222 alin. (2) Cod procedură penală care se referă la conţinutul plângerii.
În acest sens, textul evocat prevede că plângerea penală trebuie să cuprindă numele, persoana, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul acesteia, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă pe care se întemeiază.
În cauză, după ce a expus conflictul dintre părţi care a degenerat într-un scandal la data de 8 iunie 2007, în plângerea respectivă, intimata a indicat mai multe articole din Codul penal, apreciind că situaţia de fapt expusă constituie infracţiunile prevăzute de aceste articole.
Or, obligaţia să era în principal să descrie în detaliu faptele şi să arate mijloacele de probă pentru a permite organului de cercetare penală, singurul competent, să facă încadrarea juridică corectă dacă e cazul.
Dacă din punct de vedere penal nu a procedat corect, plângerea neavând caracterul unui act procedural valabil de sesizare a organului de cercetare penală, cu atât mai mult din punctul de vedere al dreptului muncii este ineficace.
Din conţinutul acesteia nu rezultă, deşi era obligatoriu, care erau atribuţiile de serviciu şi funcţia contestatorului, ce anume fapte a săvârşit şi cum au contravenit acestea atribuţiilor de serviciu.
În aceste condiţii nu se poate verifica cea de-a doua cerinţă prevăzută de art. 52 lit. c) din Codul Muncii pentru suspendarea contractului individual de muncă, anume dacă contestatorul este incompatibil să exercite funcţia pe care o deţine, urmarea formulării plângerii penale împotriva sa.
Din această perspectivă şi în conţinutul deciziei de suspendare trebuia descrisă fapta săvârşită de contestator, arătat cum se dovedeşte, menţionată funcţia deţinută de contestator, atribuţiile lui de serviciu conform fişei postului şi precizat concret în ce mod au fost încălcate prin săvârşirea faptei respective. Or, cum decizia analizată nu are acest conţinut, rezultă că este nemotivată, ceea ce determină nulitatea ei absolută.
Aşa fiind este inexact că prin hotărârea pronunţată tribunalul a încălcat legea şi a aplicat-o greşit, ci dimpotrivă este în concordanţă cu dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, precum şi cu art. 6 pct. 1 din Convenţie potrivit căreia orice persoană are dreptul să-i fie examinată cauza în mod echitabil.
Susţinerile intimatei în recurs sunt nefondate, reprezentând o apreciere greşită a legii din partea să în sensul că dacă s-a declanşat urmărirea penală împotriva actualului preşedinte al consiliului de administraţie trebuie suspendat contractul de muncă al contestatorului, ori că organele de cercetare penală trebuie să dovedească nevinovăţia contestatorului, deşi este ştiut că oricine beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi că organele de cercetare penală au rolul de a răsturna această prezumţie, dovedind vinovăţia.
Tot astfel, s-au invocat fără nicio legătură cu obiectul sesizării instanţei, dispoziţiile art. 268 alin. (2) din Codul Muncii şi dispoziţiile art. 264 din Codul Muncii, cuprinse în capitolul „Răspunderea disciplinară”, iar referirile la nulitatea deciziei de suspendare prin prisma susţinerilor contestatorului exced reţinerilor instanţei care a apreciat că persoana emitentă era abilitată în acest sens.
În concluzie, faţă de toate considerentele expuse, rezultă că prin hotărârea recurată tribunalul a aplicat corect dispoziţiile legale criticate, urmând a respinge recursul că nefondat.
OPINIE SEPARATĂ
Analizând recursul declarat de SC U. N. SA – Piteşti, prin prisma criticilor formulate şi a probelor administrate consider că acesta este întemeiat, urmând a fi admis că atare, în baza art. 312 Cod pr.civilă, şi a se modifica sentinţa de la fond, în sensul respingerii contestaţiei formulate de contestatorul O.N., în totalitate.
Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.este întemeiat, urmând a fi admis că atare, constatându-se că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv art. 52 alin. (1) pct. 2 C. proc.civ.
Astfel, prin decizia nr. 27/12.06.2007 emisă de către recurenta-intimată (fila 3 dosar fond) a fost suspendat contractul de muncă al contestatorului, O.N., în baza art. 52 alin. (1) lit. c) Codul Muncii, având în vedere plângerea penală formulată împotriva acestuia.
Dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. c) Codul Muncii, prevăd posibilitatea suspendării contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, în cazul în care angajatorul a formulat plângerea penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Consider că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute pentru suspendarea contractului individual de muncă, condiţii prevăzute de art. 52 alin. (1) lit. c) Codul Muncii. Astfel, s-a făcut dovada formulării plângerii penale împotriva contestatorului pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută.
Din plângerea penală, aflată la filele 28-30 dosar fond care a stat la baza emiterii deciziei contestate rezultă că recurenta a formulat o astfel de plângere, cerinţă impusă de art. 52, alin. (1) lit. c) Codul Muncii, plângere penală care întruneşte cerinţele prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că aceasta indică numele contestatorului, alături de al altor salariaţi asociaţi cu acesta, infracţiunile comise, descrierea acestora, nefiind reală susţinerea privind lipsa acestor elemente.
Astfel, din conţinutul plângerii penale amintite rezultă că numitul, O.N., director al Hotelului A, în prezent recepţioner, alături de alţi salariaţi din vechea conducere, s-au asociat într-un grup infracţional agresând actuala conducere, agenţii de pază, provocând încăierare, spărgând geamurile, distrugând un telefon mobil.
Consider că nu era obligatorie menţionarea atribuţiilor de serviciu ale contestatorului, în plângerea penală, iar caracterizarea acesteia că un act valabil de sesizare a organului de cercetare penală, revine Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, ci nu instanţei civile.
Atribuţiile de serviciu ale contestatorului, funcţia deţinută şi faptele comise, rezultă din procesul-verbal încheiat la 11.06.2007 (filele 37-38 din dosar fond), care a stat la baza emiterii deciziei contestate; statutul SC N. SA (f.39-41); fişa postului (fila 44-46).
Astfel, una dintre atribuţiile contestatorului, prevăzută în fişa postului (fila 45) este aceea a realizării unei ambianţe armonioase în relaţiile de muncă dintre toţi angajaţii.
Or, faptele penale comise sunt incompatibile cu funcţia deţinută, cerinţă cerută de art. 52 alin. (1) lit. c), fiind de notorietate, datorită presei şi televiziunii că intimatul-contestator, alături de ceilalţi colegi a distrus bunuri ale societăţii, a produs încăierare, a lovit un agent de pază, instigând la insubordonarea salariaţilor faţă de noua conducere.
Rezultă astfel, cu prisosinţă că numitul, O.N. este incompatibil să mai exercite funcţia deţinută.
Fiind îndeplinite astfel cele două cerinţe prevăzute de art. 52, alin. (1) litera c) Codul Muncii, respectiv formularea plângerii penale şi existenţa unei fapte penale incompatibilă cu funcţia deţinută de contestator, în mod legal s-a dispus suspendarea contractului de muncă.
Consider că nu era necesară descrierea faptei penale săvârşite de contestator, în conţinutul deciziei de suspendare şi nici atribuţiile de serviciu ale acestuia, cu modul în care au fost încălcate acestea, din două considerente:
În primul rând, dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. c) privind doar condiţia formulării unei plângeri penale, angajatorul fiind cel care are iniţiativa şi apreciază dacă fapta penală este incompatibilă cu funcţia deţinută de salariat, condiţii ce au fost îndeplinite, aşa cum am arătat anterior.
În al doilea rând, plângerea penală, împreună cu celelalte acte (proces-verbal, fişa postului) descriu faptele săvârşite şi atribuţiile de serviciu ale contestatorului, la baza emiterii deciziei de suspendare stând procesul-verbal amintit anterior şi plângerea penală.
Drept urmare, nu se poate susţine că decizia emisă este nemotivată, fiind nulă.
În altă ordine de idei, consider că se impunea suspendarea judecăţii cauzei, potrivit art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., existând dovezi că s-a început urmărirea penală pentru infracţiuni care au înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da, o astfel de cerere de suspendare, fiind făcută de către recurenta-intimată, cerere nelegal respinsă.
Instanţa de fond a încălcat şi dispoziţiile art. 52 alin. (2) Codul Muncii, care prevăd că în cazul arătat la art. 52 alin. (1) lit. c) Codul Muncii, aplicabil în speţa de faţă, dacă se constată nevinovăţia salariatului, acesta îşi reia activitatea anterioară, plătitându-i-se o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Or, în speţa de faţă nu s-au terminat cercetările penale, nestabilindu-se nevinovăţia salariatului-contestator, care, în mod greşit a fost repus în situaţia anterioară emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de muncă.
Al doilea motiv de recurs este întemeiat, constatându-se că instanţa de fond nu a avut un rol activ, potrivit art. 129 alin. (5) Cod pr.civilă, în aflarea adevărului, în cauză fiind utilă şi proba cu martori.
Pe de altă parte, era necesară a adresă pentru a se afla în ce stare sunt cercetările penale, dacă s-a soluţionat plângerea penală.
De asemenea, consider că se impunea repunerea cauzei pe rol deoarece, după rămânerea dosarului în pronunţare, la data de 16.04.2008 şi până pe data de 18.04.2008, intimatul-contestator, O.N., cu borderoul de acte de la fila 122, a depus, în data de 17.04.2008 o serie de acte, care aveau legătură cu speţa în cauză şi care trebuiau cunoscute de partea adversă şi puse în discuţia părţilor.
Astfel, din decizia nr. 9/21.01.2008 rezultă că recurenta a executat sentinţa de la fond, respectiv sentinţa civilă nr. 850/CM/7.12.2007, executorie de drept, reâncadrându-l pe contestator, însă a-II-a zi, prin decizia nr. 14/22.01.2008 a dispus încetarea contractului de muncă al aceluiaşi contestator, potrivit art. 66 alin. (4) şi (5) din contractul colectiv de muncă şi art. 65 Codul Muncii, deoarece, începând cu data de 15.10.2007 s-a desfiinţat postul de director hotel A.
În atare situaţie, unde îşi mai reia activitatea contestatorul şi pe ce funcţie îl reîncadrezi?
În concluzie, consider că recursul declarat este întemeiat, instanţa de fond pronunţând o hotărâre vădit nelegală, dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, aşa cum am arătat, în considerentele expuse.
Judecător V.Ş.B.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner