1. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Anularea deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă. Neîndeplinirea procedurii legale. Reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior. Neplata tichetelor de masă şi a concediului medical
    Potrivit art. 63 Codul Muncii, concedierea salariatului pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. d) poate fi dispusă numai după evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unităţi, precum şi prin regulamentul intern. Conform art. 64 Codul Muncii, în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) şi d), precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f), angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sa, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii. Deşi potrivit art. 287 Codul Muncii sarcina probei revine angajatorului, acesta nu a făcut dovada respectării acestei proceduri prevăzute de lege prin norme imperative. Nu are relevanţă în cauză, că reclamanta a fost de acord cu trimiterea în şomaj, deoarece aşa cum a reţinut şi prima instanţă, conform art. 76 din Codul Muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută. Referitor la plata salariului, a contravalorii tichetelor de masă şi plata concediului medical s-a arătat că în perioada solicitată petenta a lipsit nemotivat de la locul de muncă iar certificatele medicale nu poartă viza medicului curant.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1743/R din 18 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  2. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Casare cu trimitere
    Instanţa nu a administrat probe suficiente pentru a lămuri raporturile juridice dintre părţi, deşi art. 129, 130 C. proc. civ. impune instanţei obligaţia de a stărui prin mijloace legale pentru aflarea adevărului, având în acest sens libertatea de a administra probe care nu au fost propuse de părţi dar considerate utile. Depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, clarifică numai în parte problemele speţei, referirile acestora la programul de lucru al reclamantei sunt lapidare şi nu dovedesc susţinerile reclamantei referitoare la programul de lucru, perioada lucrată, prestarea muncii peste program şi în zilele de T.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1392/R din 29 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  3. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Nulitatea contractului individual de muncă. Reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior. Plata drepturilor salariale cuvenite. Plata cheltuielilor de judecată
    Prin sentinţa civilă nr. 1941 din 18 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Mureş, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a constatat, începând cu data pronunţării hotărârii (18 decembrie 2007) nulitatea contractului individual de muncă încheiat între reclamantă şi pârâtă, reţinându-se că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 82/1991 în exercitarea funcţiei de contabil şef la asociaţia pârâtă. Pentru considerentele reţinute de instanţă, pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte, curtea apreciază că sentinţa civilă nr. 1281 din 27 septembrie 2007, atacată, este legală şi că în mod corect s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcţie, această măsură urmând să-şi producă efectele până la data la care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de muncă – 18 decembrie 2007. Recursul pârâtei se apreciază a fi fondat doar sub aspectul precizării cuantumului drepturilor salariale cuvenite reclamantei, drepturi care i se cuvin acesteia până la data de 18 decembrie 2007.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1174/R din 8 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
  4. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Înlocuirea sancţiunii disciplinare aplicate. Reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de 3 luni. Reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior. Plata despăgubirilor de 50% din drepturile salariale până la reintegrarea în muncă. Plata cheltuielilor de judecată
    Singura abatere disciplinară ce poate fi reţinută în sarcina reclamantului este încălcarea prevederilor pct. 12 din fişa postului. Ţinând seama de gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii disciplinare – art. 266 Codul Muncii –, prima instanţă în mod corect a apreciat că aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 264 lit. b) din Codul Muncii este de natură a realiza rolul educativ şi preventiv al răspunderii.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1181/R din 10 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
  5. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Reorganizarea judiciară a angajatorului. Decizie desfacere contract de muncă pentru motive neimputabile angajatului. Acordarea plăţilor compensatorii
    Desfiinţarea postului reclamantei şi concedierea acesteia au avut loc în anul 2007 (după perioada de suspendare a contractului de muncă pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani) şi deci, drepturile trebuie acordate în raport de conţinutul contractului colectiv de muncă, la data operării. Contractul colectiv de muncă pentru anul 2005 a prevăzut dreptul la acordarea plăţilor compensatorii pentru persoanele concediate din motive neimputabile. Aceste prevederi au fost preluate şi adaptate pentru anii următori în contractul colectiv de muncă. Decizia de plată a indemnizaţiei ce reprezintă plăţi compensatorii în favoarea reclamantei trebuie să cuprindă cuantumul drepturilor cuvenite, la data când această decizie produce efecte juridice.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 115/R din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  6. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs.
    Soluţionarea greşită a cererii pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în temeiul art. 283 alin. (1) lit. a) Codul Muncii. Astfel, deşi conform art. 137 (1) C. proc. civ. „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”, se observă că în cauza de faţă instanţa a soluţionat greşit cererea pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în temeiul art. 283 alin. (1) lit. a) Codul Muncii. Cu toate că instanţa a reţinut că intimata nu a putut face dovada comunicării deciziilor contestate şi contestatorul ar fi refuzat să semneze de primire şi că a aflat de aceste măsuri odată cu ridicarea carnetului de muncă de la Inspectoratul Teritorial de Muncă D, nu a verificat susţinerea contestatorui că nu a cunoscut concret măsurile dispuse şi că nu i-au fost comunicate.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8571 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  7. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Anularea deciziei de încetare a contractului de muncă ca urmare a reducerii activităţii. Aplicarea art. 78 Codul Muncii. Acordarea cheltuielilor de judecată. Neacordarea daunelor morale
    Nu este întemeiată critica recurentei reclamante care susţine că a făcut dovada prejudiciului moral cu adeverinţa care atestă că a suferit un şoc şi în mai multe rânduri s-a deplasat la medicul specialist psihiatru pentru consiliere, în condiţiile în care acest act medical nu se coroborează cu alte probe, pentru a se i acorda relevanţă juridică necesară în cauză. Chiar dacă instanţa îşi motivează soluţia de respingere numai pe inexistenţa unei clauze contractuale în Contractului Individual de Muncă sau Contractul Colectiv de Muncă, se reţine că au fost acordate despăgubiri în temeiul art. 78 Codul Muncii, în speţă nu s-a făcut dovada prejudiciului moral cauzat prin acţiunea sau inacţiunea intimatei.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8261 din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  8. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Procedura insolvenţei. Plata drepturilor salariale cuvenite. Neacordarea majorărilor
    Corect a constatat instanţa de fond că, din documentele depuse, recurentul nu a primit salariul în perioada martie-august 2007 şi a dispus plata numai pentru această perioadă, cu actualizarea sumelor conform dispoziţiilor legale în materie – art. 161 alin. (4) Codul Muncii. În legătură cu celelalte capete de cerere, tribunalul a reţinut că nu s-a făcut dovada majorării salariului de la 450 lei la 600 lei, că nu există vreun act adiţional sau alt document în acest sens, că nu s-au făcut dovezi în ceea ce priveşte pontajul. Referitor la menţiunile din carnetul de muncă, susţinerile reclamantului apar ca neîntemeiate deoarece menţiunile au fost efectuate în acesta.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 993 din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  9. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Anularea cererii ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant
    Potrivit art. 31 din Legea nr. 230/2007, preşedintele asociaţiei de proprietari reprezintă asociaţia în derularea contractelor şi îşi asumă obligaţii în numele acesteia. El reprezintă asociaţia de proprietari în relaţiile cu terţii, inclusiv în acţiunile iniţiate de asociaţie împotriva unui proprietar care nu şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de asociaţie sau în procesele iniţiate de un proprietar care contestă o hotărâre a adunării generale a proprietarilor. La termenul recursului reprezentantul legal al recurentei a arătat că nu îşi însuşeşte recursul declarat.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1298 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  10. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Încetarea contractului de muncă pentru motive obiective. Casare cu trimitere
    Recurentul-reclamant face referire la o concediere întemeiată pe prevederile art. 65 din Codul Muncii în funcţie de care invocă obligaţiile care revin intimatei din prev. art. 64 alin. (2), art. 74 (1) lit. d), art. 75-76 şi art. 269 din Codul Muncii, astfel că asupra acestora instanţa nu s-a pronunţat deşi în drept contestaţia se întemeiază pe aceste prevederi legale. Deşi reţine că se impunea încetarea contractului individual de muncă pe alt temei legal, instanţa îşi motivează soluţia pe sancţiunea nulităţii absolute prevăzute de art. 268 alin. (2) Codul Muncii, care se aplică în cazul sancţiunilor disciplinare şi de aceea este justificat acest motiv de recurs invocat de intimată la punctul 2 din motivele de recurs.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 579 din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  11. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Respingerea contestaţiei. Respectarea dispoziţiilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ., respingerea cererii de acordare a unui nou termen. Lipsa fundamentării susţinerii nepronunţării instanţei de fond asupra mijloacelor de apărare sau autenticităţii dovezilor administrate în cauză
    Potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată, alin. (2) al aceluiaşi articol prevăzând că, atunci când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise. La termenul de judecată din 25 iunie 2008, instanţa de fond, constatând că a mai fost o dată amânată judecata pe acest motiv, a respins cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului. Prezent, recurentul a susţinut oral concluziile sale, consemnate în preambulul sentinţei, însă nu a solicitat amânarea pronunţării în vederea depunerii de concluzii scrise, aşa încât instanţa nu putea, din oficiu, în absenţa cererii părţii, să amâne pronunţarea. Pentru ca prima instanţă să procedeze la verificarea de scripte, era necesar ca recurentul contestator să identifice şi să particularizeze fiecare înscris defăimat ca fals, tăgăduind scrisul sau semnătura. Recurentul nu a procedat în acest mod, ci a susţinut, generic, că actele prezentate de intimată, inclusiv carnetul de muncă, sunt false, aşa încât prima instanţă a primit ca atare înscrisurile depuse la dosarul cauzei, semnate cu menţiunea „conform cu originalul”.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 831 din 9 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  12. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Admitere. Plata onorariu avocat. Diminuarea acestuia
    Potrivit art. 132 din Statutul profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la un onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său. Onorariile vor fi stabilite în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului. Ca atare, raportat la valoarea pricinii, ce determină şi complexitatea acesteia, precum şi la munca depusă de avocat la cele 8 termene de judecată, Curtea de Apel reţine că onorariul, total plătit de recurenta-intimată (chiar dacă este expresia consensualismului avocat-client) este nejustificat de mare şi nu poate fi pus în sarcina intimatului-contestator, ce este un terţ faţă de raporturile dintre societate şi avocat.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 780 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  13. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă pe motive disciplinare. Aplicare art. 78 Codul Muncii
    Pentru antrenarea răspunderii disciplinare este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiţii: calitatea de salariat, fapta ilicită, vinovăţia, rezultatul dăunător şi legătura de cauzalitate. În speţă, nu s-a făcut dovada încălcării de către salariat a obligaţiilor de serviciu şi a vinovăţiei, deoarece nu există o fişă a postului din care să rezulte cu certitudine obligaţiile pe care salariatul le avea în legătură cu depozitarea banilor rezultaţi din încasările zilei anterioare şi nici vinovăţia acestuia, în condiţiile în care în incinta magazinului nu existau metode sigure de păstrare a banilor, iar depozitarea în spatele bench-ului de service era o practică curentă în unitate.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 548 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  14. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Desfacere disciplinară a contractului de muncă
    Tribunalul a reţinut în mod corect că, din probele administrate, rezultă că abaterile disciplinare au fost săvârşite de contestator, aşa cum au fost reţinute acestea în decizia de concediere, astfel că sancţiunea aplicată este legală şi temeinică, proporţională cu fapta săvârşită şi că a fost aplicată şi în raport de faptul că a mai fost sancţionat contestatorul pentru fapte asemănătoare. Decizia de desfacere a contractului de muncă al recurentului pentru abateri disciplinare grave este corectă şi din punctul de vedere al conduitei anterioare a salariatului, în sensul că recurentul a mai fost sancţionat pentru fapte asemănătoare: prin decizia 227/1988 i s-a desfăcut contractul de muncă pentru că a sustras 10 l de benzină, iar prin decizia 135/2000 a fost sancţionat cu reducerea salariului cu 10% pe o lună pentru nerespectarea unor dispoziţii scrise primite de la conducătorul locului de muncă şi pentru atitudine necorespunzătoare faţă de acesta.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 257 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  15. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Nulitatea deciziei de concediere. Încălcarea termenului legal de emitere
    Simpla trimitere la dispoziţiile art. 61 lit. d) din Codul Muncii ca temei de drept al desfacerii contractului de muncă pentru necorespundere profesională, nu este de natură a stabili cauza determinantă a concedierii din moment ce în situaţia de fapt invocată de intimată se fac referiri şi la aspecte de natură disciplinară, neavând nicio relevanţă că nu s-a făcut trimitere şi la dispoziţiile art. 61 lit. a) din Codul muncii. Deşi actul de constatare care a stat la baza concedierii contestatorului, este data 4 octombrie 2006, decizia de concediere a fost emisă peste termenul de 30 zile, prevăzut de art. 62 alin. (1) Codul Muncii, respectiv la data de 13 noiembrie 2006. În acelaşi timp, au fost încălcate de intimată şi dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Codul Muncii privind oferirea unui alt loc de muncă contestatorului, compatibil cu pregătirea sa profesională, în condiţiile în care s-a oferit acestuia postul de vopsitor, care nu corespunde calificării sale profesionale.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 52 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  16. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Contestaţie în anulare. Recurs. Respingere
    Din examinarea sentinţei, prin prisma motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului şi din oficiu conform art. 304¹ C. proc. civ., Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite, în cauză neexistînd motive de casare sau modificare a sentinţei. Nici celelalte motive invocate nu pot duce la altă soluţie decât cea pronunţată, în condiţiile în care instanţa de fond a apreciat judicios că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a contestaţiei în anulare prevăzută de art. 317 C.pr.civ. Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale aplicabile, astfel că nu subzistă nici motive de ordine publică, care potrivit art. 306 C. proc. civ., pot fi puse în dezbaterea părţilor din oficiu. Cu atât mai mult contestaţia în anulare se înfăţişează ca o cale extraordinară de atac, de retractare creată de lege numai pentru remedierea unor greşeli de fond, ori prin motivele invocate recurenta solicită o reapreciere a probelor, fapt care este inadmisibil prin intermediul acestei căi de atac.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 49 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  17. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Neacordarea daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată către contestatoare
    Curtea apreciază că în speţă nu s-a dovedit că reclamanta ar fi suferit vreun prejudiciu moral (legat de starea de sănătate şi de imaginea de lider al salariaţilor) şi nici legătura de cauzalitate dintre fapta recurentei de a emite adresa nr. 1106/8.11.2007 şi starea de sănătate precară a contestatoarei, ceea ce înseamnă că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale reglementate de art. 269 şi urm. Codul Muncii. Capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată este nefondat, chiar dacă primul capăt de cerere a fost respins ca rămas fără obiect, ceea ce ar putea sugera culpa intimatei în promovarea prezentei acţiuni. În realitate însă primul capăt de cerere era şi nefondat, întrucât contestaţia nu a fost îndreptată împotriva unei decizii de concediere (care nu a fost niciodată emisă), ci împotriva unei simple adrese prin care i s-a adus la cunoştinţă contestatoarei faptul emiterii ulterioare a unei decizii de concediere, or această adresă nu a produs niciun fel de consecinţe juridice asupra raporturilor de muncă ale contestatoarei.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 402/R-CM din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  18. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Încetarea contractului de muncă prin acordul părţilor
    Contestatorul nu a făcut în niciun fel dovada că nu şi-a exprimat acordul la încetarea contractului individual de muncă în acest mod, rezultând că dimpotrivă a insistat pentru ca unitatea să fie de acord cu intenţia sa de a înceta contractul individual de muncă, formulând o cerere în acest sens la data de 4 iulie 2007, neînregistrată de aceasta, după care a revenit la data de 17 iulie 2007, când i-a fost aprobată. Prin urmare, deşi a susţinut că a fost supus unor presiuni morale pentru a solicita încetarea raporturilor de muncă prin acordul părţilor, contestatorul nu a produs niciun fel de dovezi, aprecierea instanţei de fond potrivit căreia decizia analizată este perfect valabilă fiind corectă.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 151/R-CM din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  19. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Reprezentant în organele de conducere ale sindicatului. Concediere pentru motive ce nu ţin de persoana angajatului. Nulitate. Plata despăgubirilor cuvenite. Reintegrarea reclmantei pe postul deţinut anterior
    Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 54/2003 şi cele ale art. 223 Codul Muncii prevăd că „pe toată durata executării mandatului precum şi pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia, reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatului nu pot fi concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate”. S-a reţinut de către instanţa de fond faptul că la momentul emiterii şi comunicării deciziilor de încetare a raporturilor de muncă, reclamanta era membră în Biroul Executiv al Sindicatului E.C. Dispoziţiile art. 78 alin. (1) Codul Muncii stipulează că „În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va admite anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.” Dispoziţiile art. 78 alin. (2) Codul Muncii prevăd că „la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere”.
    Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 7/CM din 10 ianuarie 2008, www.juriprudenta.org)
  20. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Anularea deciziei nr. 024/C/14.03.2006 ca urmare a efectelor retroactive. Respingerea cererii de repunere în situaţia anterioară
    O decizie prin care se desface unilateral contractul de muncă nu poate produce efecte decât pentru viitor chiar dacă nu există o dispoziţie expresă în acest sens. Astfel, dreptul de preaviz ar rămânea fără efecte dacă se admite că se poate dispune pentru trecut, cât timp preavizul are tocmai acest rol de a oferi un timp înainte de desfacerea contractului de muncă. Sunt întemeiate motivele din recursul reclamantului în sensul anulării Deciziei nr. 25/CA/13.03.2006 prin care a fost desfiinţat postul ocupat de reclamant deoarece prin scriptele depuse la dosarul cauzei angajatorul D. SA nu a făcut dovada desfiinţării efective în data de 14.03.2006 a postului de director executiv, deşi în conformitate cu art. 287 din C. muncii sarcina probei revenea angajatorului. Art. 1371 alin. (3) introdus prin Legea nr. 441/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 955/28.11.2006, pentru modificare a Legii nr. 31/1990, prevede că: „Pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului.” În completarea acestor dispoziţii art. V din O.U.G. nr. 82/2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 446/29.06.2007 prevede că „Prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, contractele de muncă ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, încetează de drept la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă sau, în cazul în care mandatul a fost acceptat ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, de la data acceptării mandatului.”
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2468/R (2468) din 19 decembrie 2008, www.juriprudenta.org)
  21. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs
    Desfiinţarea postului în discuţie este reală şi serioasă în sensul că are caracter obiectiv, adică a fost reclamantă de necesitatea reorganizării activităţii expres menţionată în art. 65 Codul muncii. Suntem în prezenţa unei cauze precise care, pentru considerentele sus arătate, reprezintă adevăratul motiv al concedierii, neavând rolul de a disimula existenţa altui motiv.Interesul legitim al angajatorului pentru concedierea salariatului este dictat de nevoia eficientizării activităţii sale, astfel încât nu a existat altă soluţie în afara concedierii contestatorului.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1101 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  22. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Cerere plată diferenţă de pensie pentru perioada 1.04.2001-30.11.2005. Respingere
    Instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că pârâta Casa judeţeană de Pensii A. a stabilit legal drepturile de pensie cuvenite reclamantului, dând eficienţă prevederilor legale incidente. Contrar susţinerilor reclamantului, la data de 1.04.2001 punctajul mediu anual în cazul reclamantului era de 0, 90073 cuantumul pensiei fiind de 1.546.957 lei minus 108.288 lei reprezentând contribuţia la sănătate, deci pensia lunară cuvenită era în cuantum de 1.438.669 lei şi nu de 2.332.726 lei, aşa cum pretinde reclamantul. Este de menţionat faptul că reclamantul nu a făcut dovada că s-a adresat pârâtei cu cerere şi cu înscrisuri în baza cărora să se poată proceda la recalcularea punctajului mediu anual şi la modificarea cuantumului pensiei lunare cuvenite. Pârâta nu putea pune în executare sentinţa civilă nr. 537/2004 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. 1929/2004, aşa cum solicită reclamantul, câtă vreme această hotărâre a fost modificată în sensul respingerii acţiunii formulate de către acesta prin decizia irevocabilă nr. 857/2004 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 5271/2004. În conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ., potrivit cărora în instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, câtă vreme reclamantul nu s-a adresat instanţei de fond în acest sens Curtea nu va proceda la analiza cererii prin care reclamantul solicită modificarea punctajului mediu anual din 2005 din 1, 5177 puncte în 1, 5972 puncte.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1095 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  23. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Cerere privind anularea deciziei Casei Judeţene de Pensii şi înscrierea la pensie pentru limită de vârstă
    Instanţa de fond în mod nelegal şi-a arogat atribuţiile pârâtei făcând aprecieri cu privire la vârsta necesară pentru înscriere la pensiei şi stagiul de cotizare, obligând-o pe aceasta să emită o nouă decizie de pensie cu stabilirea drepturilor băneşti începând cu data de 23.11.2007, atribuţii exclusive ale pârâtei subsecvente valorificării adeverinţei în discuţie.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1089 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  24. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Obligarea pârâtei la recalcularea drepturile de pensie ale reclamantului, prin luarea în considerare ca stagiu de cotizare (vechime în muncă) a perioadei 9.01.1956-12.01.1961 precum şi a soldelor şi sporurilor de vechime de care a beneficiat în această perioadă
    1. Faţă de toate înscrisurile depuse la dosar, care împrejurarea că recurentul reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în calitate de cadru militar fiind retribuit conform legii, în perioada ianuarie 1956-E. 1960, instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, care enumeră perioadele asimilate stagiilor de cotizare deoarece intervalul de mai sus nu constituie perioadă asimilată, în condiţiile art. 38 alin. (1) lit. c) din lege, ci stagiu de cotizare care trebuie avut în vedere la stabilirea şi calcularea drepturilor de pensie ale reclamantului. De asemenea se impune luarea în considerare a soldelor şi a sporurilor de care acesta a beneficiat în acest interval şi care apar evidenţiate, în adeverinţele arătate mai sus. 2. Sporul de vechime a fost valorificat cu respectarea prevederilor art. 164 din Legea nr. 19/2000, astfel că nici sub acest aspect nu se impune modificarea sentinţei atacate. 3. Cât priveşte încadrarea perioadei 1.01.1956-31.12.1960, cât recurentul şi-a desfăşurat activitatea ca ofiţer de B., în grupa I de muncă, se constată că susţinerile sale nu pot fi primite deoarece în cauză nu au fost administrate dovezi în acest sens. 4. În legătură cu valorificarea ca vechime în muncă a perioadei cuprinse între data trecerea în rezervă, respectiv 12.01.1961, şi data angajării la E.M. E., respectiv 3.03.1961, se constată că instanţa a respins în mod corect şi acest capăt de cerere deoarece nu au fost administrate probe care să ateste că acea perioadă constituie vechime în muncă, în sensul Legii nr. 3/1977. 5. Referitor la solicitarea recurentului reclamant ca împărţirea salariilor realizate în perioada 1952-1990, la numărul de luni efectiv lucrate şi nu la 12 luni, cum a procedat intimata pârâtă, se constată că cererea este de asemenea nefondată, raportat la prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 care statuează că „Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. 6. O altă critică adusă de reclamant soluţiei pronunţate a vizat neaplicarea dispoziţiilor art. 44 şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 precum şi a anexei nr. 4 la lege. În legătură cu acest aspect se constată că susţinerile recurentului nu sunt fondate întrucât potrivit H.G. nr. 1550/2004, în cazul pensiilor pentru limită de vârstă stabilite în perioada 1.07.1977-31.03.2001, inclusiv stagiul complet de cotizare ce se va utiliza la determinarea punctajului mediu anual este de 25 de ani pentru femei şi de 30 de ani pentru bărbaţi. Prin urmare, prevederile art. 20 şi 44 şi ale anexei nr. 4 din Legea nr. 19/2000 se referă la situaţia celor pensionaţi după intrarea în vigoare a legii, respectiv după data de 1.04.2001, ori reclamantul s-a pensionat anterior, în temeiul Legii nr. 3/1977.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1186 din 19 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  25. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Stabilire pensie pentru muncă depusă şi limită de vârstă în temeiul Legii nr. 3/1977. Lipsa dovezilor privind temeinicia excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune
    În speţă, reclamantul recurent este beneficiarul unei pensii pentru muncă depusă şi limită de vârstă în temeiul Legii nr. 3/1977, conform deciziei nr. 43461/1993 emisă de pârâta intimată C.J.P. H, cu drepturi stabilite din data de 1.06.1993. Vechimea în muncă reţinută în conţinutul acestei decizii este de 30 ani, 02 luni şi 10 zile – grupa I de muncă; 02 ani, 06 luni, 8 zile – grupa a III-a de muncă. Susţinerile recurentului de determinare a punctajului mediu anual prin împărţire la 20 în loc de 30 cum s-a procedat în cauză sunt lipsite de suport legal. În ceea ce priveşte excepţia invocată de către pârâta intimată referitoare la prescripţia dreptului, trebuie remarcat că la dosar nu s-a făcut dovada datei la care s-a făcut comunicarea către reclamant a deciziei în raport de care se invocă excepţia, astfel că instanţa nu poate verifica temeinicia acesteia, sarcina probei în acest sens revenindu-i intimatei.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 982 din 27 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  26. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Corecta valorificare a sporului de vechime de către Casa Judeţeană de Pensii
    Prima instanţă a analizat corect probele administrate în raport de dispoziţiile legale incidente în materie, intimata valorificând sporul de vechime cu respectarea dispoziţiilor art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 şi a celor menţionate în adeverinţa nr. 721/2002.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 973 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  27. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Lipsa cerecetării fondului. Casare cu trimitere
    Chiar dacă în considerentele sentinţei se menţionează că s-a ţinut cont de voinţa procesuală a pârâtului, ca prerogativă procesuală exclusivă atribuită acestuia, în realitate voinţa reclamantului a fost nemotivată, instanţa de fond neanalizând exact pretenţiile reclamantului din precizarea de acţiune, astfel încât a apreciat greşit la ce şi în ce condiţii a înţeles reclamantul să renunţe, împiedicându-l pe acesta să-şi valorifice, printr-o cercetare judecătorească obiectivă, respectivul capăt de cerere.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 958 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  28. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Depăşire termenului legal de depunere a cererii de pensionare. Corecta calculare a drepturilor de pensie de către Casa Judeţeană de Pensii
    Depăşind cu mai mult de un an vârsta de pensionare, cererea de pensionare a fost depusă cu depăşirea termenului de 90 de zile de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) pct. b) din Normele de aplicare a Legii nr. 303/2004 şi art. 82, 83, 1672 din Legea 19/2000, conform cărora drepturile de pensie se acordă de la data depunerii cererii şi nu de la data încetării activităţii în vederea pensionării, respectiv 23.08.2007 şi nu 1.08.2007, cum fără temei solicită contestatorul. Intimata a interpretat corect prevederile art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în sensul că, la cuantumul de 80% din veniturile realizate, se adaugă câte 1% pentru fiecare an realizat în funcţia de procuror, peste vechimea de 25 de ani, fiind exceptată astfel vechimea realizată în funcţia de jurisconsult, în acest fel legiuitorul urmărind să recompenseze fidelitatea faţă de profesia de procuror. În aceste condiţii la cuantumul de 80% în mod corect s-a adăugat 14% pentru cei 14 ani realizaţi în funcţia de procuror peste vechimea de 25 de ani şi nu 16% cum greşit apreciază contestatorul prin includerea vechimii în funcţia de jurisconsult. În mod greşit apreciază contestatorul recurent şi faptul că instanţa de fond a soluţionat petitul nr. 3 din contestaţie fără a observa că, prin precizările depuse, acesta a renunţat la judecarea acestui capăt de cerere.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 748 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  29. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă. Neîndeplinirea obligaţiei legale a angajatorului de a achita contribuţiile C.A.S. pentru perioada aprilie-mai 2001
    Reclamantul I.J. având calitatea de asigurat în conformitate cu dispoziţiile amintite, în cazul său era suficient să se fi datorat contribuţia de asigurări sociale pentru ca perioada respectivă să fie considerată stagiul de cotizare în proporţie de 1/1 conform art. 37, în forma în vigoare la data de 19.10.2004 – data depunerii cererii de pensionare. În consecinţă nu s-ar putea pune în discuţie, sub nicio formă drept argument pentru ignorarea acestei perioade, neplata CAS-ului cât timp textul de lege nu cere să fie îndeplinită decât condiţia să fie asigurat prin efectul legii, întrucât contribuţia de asigurări sociale se datorează în conformitate cu art. 21 din acelaşi act normativ, de la data încadrării într-una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (1). Faptul că angajatorul nu şi-a onorat obligaţia legală nu poate duce la concluzia că salariatul nu a lucrat în intervalul de timp în discuţie cum eronat susţine recurenta, şi nu justifică îngrădirea dreptului acesteia de a i se lua în calculul pensiei în proporţia de 1/1 şi această perioadă lucrată în baza unui contract de muncă.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 752 din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  30. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Condiţii speciale de muncă. Pensie pentru limită de vârstă stabilită în temeiul Legii nr. 3/1977
    Pentru asiguraţii care au lucrat în condiţii speciale de muncă şi ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977, această soluţie decurgând şi din aplicarea principiului tempus regit actum. Legea nr. 19/2000 nu se poate aplica decât situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare deci, persoanelor ale căror drepturi la pensie s-au deschis după data de 1 aprilie 2001, nu şi persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 731 din 30 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  31. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Cerere privind anularea deciziei de pensionare emise de Casa judeţeană de Pensii şi plata pensiei lunare începând cu data de 10.07.2007. Respingere
    Potrivit art. 42 din Legea 19/2000: „(1) Asiguraţii care au realizat stagiul complet de cotizare şi care şi-au desfăşurat activitatea total sau parţial în condiţii deosebite de muncă au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului nr. 1”. Reclamantul cumulează 27 ani, 5 luni şi 18 zile în grupa I şi a II-a de muncă, iar conform tabelului 1 din Legea 19/2000, reducerea vârstei standard de pensionare este de 6 ani. Astfel, din vârsta standard de pensionare se scade reducerea de 6 ani, astfel că data pensionării este la 59 ani, ori la data depunerii cererii la Casa Judeţeană de Pensii, recurentul avea doar vârsta de 57 ani şi o lună. În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, conform menţiunilor din carnetul de muncă se constată că recurentul a lucrat în grupa I de muncă în perioadele 18.06.1998 – 30.04.1999 şi respectiv 1.11.1990-18.03.1998, adică 10 luni şi 12 zile şi respectiv 7 ani, 4 luni şi 17 zile, adică un total de 8 ani, 2 luni şi 29 zile, Casa judeţeană de Pensii valorificându-i chiar mai mult decât atât, respectiv un plus de 8 luni. Pentru grupa a II-a de muncă rezultă un număr de 18 ani 6 luni şi 29 zile şi nu de 19 ani, 7 luni şi 16 zile, cât susţine recurentul.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 684 din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  32. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Perimare
    La 10.01.2007cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 pct. 1 C. proc. civ., astfel că a rămas în nelucrare mai mult de 1 an de zile, fiind deci întrunite dispoziţiile art. 248 C. proc. civ.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 668 din 12 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  33. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Incidenţa motivului de mdificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cerere privind stabilirea şi acordarea retroactivă a dreptului la pensia de serviciu, în conformitate cu prevederile art. 68 alin. (1), (11) şi (41) din Legea nr. 567/2004, modificată prin Legea nr. 17/06, la care să se adauge sporul de 1% pentru fiecare an lucrat peste 25 de ani, conform art. 68, alin. (2) din aceeaşi lege. Respingere
    Susţinerea primei instanţe că excede dispoziţiilor legale condiţia împlinirii unei anumite vârste de către contestatoare pentru a putea beneficia de pensie de serviciu este greşită, instanţa fondului ignorând situaţia specială a contestatoarei care era deja pensionată la momentul apariţiei dispoziţiilor legale la care instanţa face referire, situaţie în care contestatoarea este exclusă de la dreptul de a beneficia de pensie de serviciu anterior împlinirii vârstei de 60 ani, potrivit prevederilor legale menţionate. În ceea ce priveşte susţinerea intimatei contestatore referitoare la lipsa de interes a intimatei în promovarea recursului ca urmare a executării voluntare a sentinţei 1392/2007 a Tribunalului Sibiu aceasta este nefondată. Intimata era datoare în temeiul legii să execute sentinţa definitivă şi executorie însă acest act de executare nu semnifică achiesarea la pretenţiile reclamantului şi nici nu îi îngrădeşte dreptul la declararea căii de atac.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 460 din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  34. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Pensie pentru limită de vârstă. Îndeplinirea stagiului complet de cotizare
    Faţă de modul în care este redactat textul legal la data depunerii cererii de pensie de către reclamant şi a emiterii deciziei de pensie pentru limită de vârstă şi muncă depusă, având în vedere că legiuitorul a prevăzut numai condiţia datorării CAS-ului şi nu a plăţii acestei contribuţii, decizia nr. 90512/16.06.2005 este temeinică şi legală, fiind dată în aplicarea legii în vigoare la acel moment, astfel că soluţia primei instanţe sub acest aspect este corectă şi urmează a fi respinsă. În ceea ce priveşte susţinerea că prin menţionare în dispozitiv a plăţii pensiei începând cu data de 1.01.2007 s-ar ajunge la o dublă plată, Curtea reţine că această menţiune nu trebuie înţeleasă în sensul că instituie în sarcina pârâtei obligaţia de a plăti din nou reclamantului pensia pentru limită de vârstă, ci stabileşte doar momentul de la care se datorează în continuare pensia pentru limită de vârstă, o eventuală plată dublă urmând a fi înlăturată pe calea contestaţiei la executare.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 882 din 6 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  35. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Cerere valorificare vechimea în muncă realizată în perioada 1994-2004
    Reclamanta nu a depus acte doveditoare pentru activitatea desfăşurată în perioada 1994-2004, acestea negăsindu-se nici în dosarul Judecătoriei Alba Iulia nr. 13034/1993, care vizează doar perioada 1948-1966.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 722 din 26 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  36. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Casare cu trimitere. Lipsa cerecetării complete a fondului
    Instanţa de fond a încălcat acest principiu, nepronunţându-se asupra capătului II de cerere, care viza constatarea încadrării în grupa I de muncă a activităţii desfăşurată de reclamant, în intervalul 1.10.1990-16.10.2003 şi care era determinant pentru soluţionarea cauzei.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 615 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  37. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Pensionare pentru limită de vârstă. Încadrare în grupa I de muncă
    Instanţa de fond în mod nelegal şi-a arogat atribuţiile pârâtei făcând aprecieri cu privire la vârsta necesară pentru înscriere la pensie şi stagiul de cotizare, obligând-o pe aceasta să emită o nouă decizie de pensie, atribuţii exclusive ale pârâtei subsecvente valorificării adeverinţei în discuţie.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1097 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  38. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Cerere de adăugare a stagiului privind studiile superioare
    Analizând sentinţa recurată prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., curtea reţine că legal şi temeinic prima instanţă a reţinut că cererea de adăugare a stagiului privind studiile superioare a fost luată în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, fiind respectate astfel dispoziţiile ar. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000. Faptul că altor persoane li s-a stabilit un alt punctaj nu reprezintă o critică a hotărârii, susceptibilă de control în recurs.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 892/R/M din 13 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  39. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Recalcularea dreptului de pensie
    1. Curtea de Apel Braşov va admite în parte recursul doar sub aspectul lămuririi veniturilor realizate pe lunile aprilie, iunie 2006 şi ianuarie 2006, în sensul că va dispune ca recurenta să ţină cont de recalcularea dreptului de pensie de datele înserate în adeverinţa depusă în recurs, respectiv adeverinţa 40967/30.05.2008 emisă de casa Judeţeană de Pensii B. 2. În ceea ce priveşte critica referitoare la luarea în calcul a salariului de 5774 lei în loc de 4740 lei cum a dispus recurenta, Curtea constată critica nefondată.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 837/M din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  40. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Cerere privind recalcularea punctajului şi a cuantumului pensiei. Respingere. Corecta interpretare a legii cu privire la stabilirea punctajului la pensie cu aplicarea Legii nr. 338/2002 de către instanţa de fond
    1. Dispoziţiile art. 78 şi urm. din Legea nr. 338/2002 au fost corect aplicate şi interpretate de instanţa de fond respectându-se dispoziţiile tempus regit actum. 2. Cu privire la al doilea motiv de recurs Curtea constată că adeverinţa E./E/11.04.2006 a fost avută în vedere de CJP prin valorificarea stagiului de cotizare realizat şi a sporurilor prevăzute în aceasta, emiţându-se decizia de pensionare (...)/25.10.2007. Deciziile de imputare pentru recuperarea sumei totale de 87 lei cu titlu de pensie nedatorată au fost corect emise ca urmare a constatării de către CJP a calculului greşit a stagiului de cotizare pentru perioada în care contestatorul a fost în şomaj şi beneficia de plăţi compensatorii. Cu privire la recalcularea punctajului conform art. 78 alin. (8) din Legea nr. 19/2000 în mod corect s-a reţinut că recurentul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de acest articol deoarece recurentul nu are îndeplinită condiţia vârstei standard de pensionare pe care o împlineşte în martie 2009. Numai pentru perioada lucrată după martie 2009 poate majora punctajul conform art. 78 alin. (8) Legea nr. 19/2000. În ceea ce priveşte perioada lucrată după 21.02.2006, după pensionare conform înscrierilor din carnetul de muncă (perioada a fost avută în vedere prin valorificarea stagiului de cotizare realizat emiţându-se decizia de pensionare (...)/25.10.2007.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 830/M din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  41. Asigurări sociale. Alte cereri. Recurs. Contestaţie decizie de pensionare. Excepţia tardivităţii contestaţiei
    Cum prezenta contestaţie a fost introdusă la instanţa judecătorească în data de 19.11.2007, cu depăşirea termenului de prescripţie de 45 de zile reglementat de art. 87 din Legea nr. 19/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale, în mod legal prima instanţă a respins-o ca fiind tardivă.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 111/R-CA din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  42. Asigurări sociale. Alte cereri. Recurs. Respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei. Cerere eliberare adeverinţă privind sporurile permanente din perioada de lucru în funcţia de Contabil, cu program de lucru normal de 10 ore, şi salarizarea cu spor de 25% din salariul tarifar. Admitere
    1. În anul 1990 I.U.G.C. E. a fost preluată de S.C. Utilaj H. S.A. E. astfel cum afirmă chiar recurenta prin motivele de recurs, ceea ce însemnă că recurenta este succesoare în drepturi şi obligaţii preluând şi toată arhiva de personal. Rezultă deci fără putinţă de tăgadă că recurenta are calitate procesual pasivă. 2. Sporul pentru condiţii grele de muncă, conferit în baza art. 68 (3) din Legea nr. 57/1974 şi indemnizaţia de conducere nu au legătură cu programul normal de 10 ore prestat de către reclamantul intimat în perioada arătată. Cât priveşte elementele pe care trebuie să le cuprindă adeverinţa, aceasta va fi conformă cu dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2005 astfel cum este prevăzut în anexă la capitolul IV ţinând cont de situaţia reclamantului evidenţiată în carnetul de muncă, cât şi în documentaţia referitoare la salarizare cuprinsă în statele de retribuţie în perioada de referinţă.
    Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 164/AS din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  43. Asigurări sociale. Alte cereri. Recurs. Anularea deciziei prin care s-a respins cererea de înscriere la pensie anticipată parţială a reclamnatei. Emiterea unei decizii de acordare a pensiei de serviciu, conform Legii nr. 567/2004. Plata drepturilor de pensie cuvenite începând cu data de 8.03.2007
    Reclamantul a deţinut funcţia de secretar şi de conducător de carte funciară la fostul notariat de stat o perioadă de 33 de ani, pe care art. 93 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 o asimilează vechimii în specialitate necesare pentru acordarea pensiei de serviciu. În raport de aceste dispoziţii legale, decizia nr. 12154/24.08.2007 emisă de pârâtă este nelegală, deoarece se bazează pe norme juridice de care reclamantul nu s-a prevalat.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 753/R din 26 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  44. Asigurări sociale. Recurs. Anularea deciziei emise de Casa Judeţeană de Pensii prin care s-a dispus încetarea plăţii pensiei de invaliditate începând cu data de 1.12.2001, precum şi recuperarea sumei de 8135 lei cu titlu de pensie de invaliditate încasată necuvenit pe perioada 6.06.2004-1.06.2007. Respingerea cererii de suspendare a judecăţii
    În mod corect prima instanţă a reţinut că, urmarea a controlului efectuat de CNPAS-Direcţia de Audit Intern şi Control conform art. 39 din Ordinul nr. 340/2001 Casa Judeţeană de Pensii D-Cabinetul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă M a anulat deciziile asupra capacităţii de muncă emise pentru petentă pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare. Hotărârea recurată apare ca temeinică şi legală în condiţiile în care în mod corect s-a constatat că obiectul contestaţiei formulate l-a constituit anularea deciziei nr. (...)/2007 emisă de intimată, în speţă nefiind aplicabilă procedura prealabilă reglementată de art. 56 din Legea nr. 19/2000, ea vizând numai deciziile de anulare a deciziilor de încadrare într-un grad de invaliditate. Dispoziţia primei instanţe de respingere a cererii de suspendare a judecăţii întrucât s-ar fi dispus începerea urmăririi penale împotriva asistentei medicale de la D.M., cabinetul care a emis şi decizia medicală contestată, e legală în condiţiile în care nu s-a stabilit că petenta ar avea legătură cu activitatea infracţională desfăşurată de această angajată şi nu s-a pronunţat o hotărâre privind existenţa unor infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale sau fals intelectual şi nu s-a dispus anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate emise cu ocazia săvârşirii acestor infracţiuni.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 118 din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  45. Asigurări sociale. Recurs. Cerere privind recalcularea drepturilor de pensie începând cu 1 decembrie 2005, prin aplicarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 şi art. 9 din H.G. nr. 267/1990. Respingere
    Unitatea angajatoare S.C. N. SA D nu intră sub incidenţa H.G. nr. 267/1990 întrucât ea nu s-a aflat în subordinea Ministerului Minelor, legiuitorul înţelegând să acorde unele facilităţi doar acelor categorii de personal care au calitatea de angajaţi în unităţile din structura acestui minister. Pe de altă parte, illo tempore, prin valorificarea celor 27 ani, 11 luni şi 21 zile de vechime în grupa a I de muncă, reclamantul a ieşit la pensie la împlinirea vârstei de 50 ani (vârsta standard de pensionare fiind de 62 ani). Recalcularea drepturilor de pensie s-a efectuat prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului pensiei, cu respectarea Legii nr. 19/2000 şi O.U.G. nr. 4/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 78/2005. Sub acest aspect, decizia de recalculare din 23 septembrie 2005 se circumscrie unui atare cadru juridic, iar trimiterea la unele hotărâri din jurisprudenţă n-are vreo relevanţă juridică.
    Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 29 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  46. Asigurări sociale. Recurs. Stabilirea cuantumului ajutorului lunar pentru soţul supravieţuitor
    Aşa cum rezultă din cuponul de pensie aflat la în dosarul de fond, pensia aferentă lunii aprilie 2008 de care beneficiază reclamanta este de 342 lei, inferioară plafonului care îndreptăţeşte la acordarea ajutorului lunar. În consecinţă, respingerea cererii reclamantei, reţinând fără niciun temei că aceasta ar avea o pensie de 387 lei apare a fi nefondată, aşa cum a apreciat şi prima instanţă.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1809/R din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  47. Asigurări sociale. Recurs. Pensie anticipată parţială
    În mod legal s-a reţinut că intimata Casa Judeţeană de Pensii C a acordat prin Decizia nr. (...)/8.05.2007 drepturile de pensie recurentului începând cu data 8.05.2007, respectându-se astfel dispoziţiile art. 83 alin. (4) lit. b) din Legea 19/2000 care prevăd că drepturile de pensie ale persoanelor care solicită pensie anticipată parţială după expirarea termenului de 30 de zile de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, se acordă de la data depunerii cererii, dar nu înainte de încetarea calităţii de asigurat în cazul celor care desfăşoară activitate pe bază de contract individual de muncă. Referitor la susţinerile recurentului în sensul că intimata SC S. SA nu i-a predat carnetul de muncă cu întârziere, se reţine că această întârziere nu îi este imputabilă, deoarece aşa cum rezultă din Adresa nr. 6543/11.09.2007 emisă de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse – Inspecţia N. – carnetele de muncă ale angajaţilor intimatei au fost predate Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale în temeiul art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1699/R din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  48. Asigurări sociale. Recurs. Cerere privin restituirea sumei încasate în mod necuvenit, reprezentând indemnizaţia pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani. Prescrierea dreptului la acţiune
    Curtea reţine că potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau printr-un act începător de executare. Notificarea invocată de către recurentă nu se încadrează în niciunul din cazurile limitativ prevăzute de textul legal sus indicat astfel că nu se poate reţine că în cauză ar fi intervenit întreruperea cursului prescripţiei.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 792 din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  49. Asigurări sociale. Recurs. Contestaţie în anulare. Respingere
    Din probele administrate în mod corect prima instanţă a reţinut că sentinţa civilă nr. 856/2005 a Tribunalului Hunedoara contestată în cauză nu a fost atacată cu recurs. Contestatorul a atacat doar încheierea din 16.12.2005 prin care a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 856/2005 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 2099/2005 iar prin decizia civilă nr. 400/2006 pronunţată în dosar nr. 931/2006 Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursul ca nefondat reţinând că prin dispozitivul hotărârii .s-a dispus respingerea în întregime a acţiunii astfel că nu este susceptibil de nicio interpretare. În aceste condiţii, în mod justificat instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite prevederile art. 317 C. proc. civ. Motivele prevăzute de art. 318 C. proc. civ. nu puteau fi examinate în cauză întrucât se referă la hotărârile instanţelor de recurs nu şi la hotărârile instanţelor de fond împotriva cărora nu s-a uzat de această cale ordinară de atac. Criticile sunt neîntemeiate şi în privinţa încheierii din 20 decembrie 2007 pronunţate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. (...). Articolul 281/1 C. proc. civ. pe care şi-a întemeiat petentul cererea nu este aplicabil atunci când se invocă greşita aplicare a legii sau de apreciere a probelor cum pretinde acesta în expunerea de motive iar în condiţiile în care contestaţia în anulare a fost respinsă nu există nicio nelămurire cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 121 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  50. Asigurări sociale. Recurs. Cerere privind obligarea Casei Judeţeane de Pensii la emiterea deciziei de actualizare a pensiei de serviciu la data de 1.01.2007 prin care să fie menţinută pensia de serviciu. Admitere
    Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a principiilor de drept aplicabile speţei, intuind intenţia legiuitorului care prin adoptarea O.U.G. nr. 100/2007 a clarificat statutul juridic al actualizării pensiei de serviciu modificând textul iniţial al art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în sensul că dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, magistratul îşi poate păstra în plată pensia avută până la acea dată. Faptul că după actualizare a rezultat o pensie mai mică ce nu poate fi pusă în plată datorită menţinerii în plată a celei anterioare, al cărei cuantum este mai mare nu înseamnă o neaplicare a unor prevederi legale exprese, ci incidenţa teoriei dreptului câştigat, principiu ce nu poate fi înfrânt de nicio normă sau mai bine zis de nicio interpretare contrară interesului beneficiarului şi raţiunii pentru care s-a instituit acest sistem de pensii şi s-a creat instituţia actualizării.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 563 din 15 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  51. Asigurări sociale. Recurs. Cerere privind achitarea pensiei pe luna iunie 2007 şi a dobânzii aferente acestei pensii, începând cu data de 27.06.2007 până la data plăţii efective
    Intimata şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi revin potrivit legii insă sumele trimise au fost restituite datorită neîndeplinirii de către recurentă a obligaţiei de a-i comunica mutările intervenite pentru a putea efectua plata.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 400 din 7 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  52. Asigurări sociale. Recurs. Casare cu trimitere. Încălcarea principiului disponibilităţii părţilor de către instanţa de fond
    Deşi reclamantul mai formulează o cerere prin care arată că nu înţelege să se judece după normele ce reglementează litigiile de asigurări sociale, instanţa nu pune în discuţia părţilor natura juridică a pricinii şi trece la calificarea acesteia numai după închiderea dezbaterilor, prin intermediul considerentelor sentinţei, fără a-i da posibilitatea reclamantului să decidă dacă aceasta este într-adevăr voinţa sa. Prin aceasta prima instanţă a încălcat principiul disponibilităţii părţilor, principiu în virtutea căruia partea poate dispune de obiectul litigiului şi de mijloacele de apărare. Cât timp instanţa nu a înţeles să facă aceste clarificări, Curtea nu poate stabili dacă instanţa a fost legal constituită şi dacă s-a respectat competenţa materială a instanţelor, cu consecinţe şi asupra căilor de atac ce pot fi promovate.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 810 din 25 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  53. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Desfacere disciplinară a contractului de muncă
    1. Starea de fapt a fost reţinută corect de către prima instanţă, în concordanţă cu probele administrate. Fapta în sine, nescanarea unui produs, nu este contestată ci doar interpretarea care se dă acesteia. Este de esenţa postului reclamantei de a observa ce anume doresc să cumpere clienţii şi ce produse au în mână, dacă au astfel de produse, nu întotdeauna existând scopul sustragerii de către clienţi, fiind posibilă şi neatenţia lor. 2. Nu se poate afirma că sancţiunea nu ţine cont de gradualitate şi că ar contraveni Codului muncii atâta timp cât alegerea şi aplicarea sancţiunii este o chestiune de apreciere iar nu una imperativă iar reclamanta a achiesat la alegerea acestei sancţiuni pentru acel tip de faptă prin semnarea de luare la cunoştinţă despre regulamentul intern. 3. O ultimă critică adusă sentinţei atacate se referă la excepţia nulităţii absolute a deciziei atacate, în raport cu prevederile art. 268 alin. (2) din Codul Muncii. Curtea reţine că decizia atacată cuprinde toate elementele prevăzute de art. 268 alin. (2) din Codul Muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2161/R din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  54. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Tardivitatea deciziei de concediere
    1. În conformitate cu dispoziţiile art. 151 C. proc. civ. „pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri”, iar raţiunea acestei dispoziţii legale este tocmai respectarea principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare. În condiţiile în care aşa cum s-a arătat chiar de către recurent excepţiile tardivităţii şi nulităţii au fost puse după reluarea dezbaterilor în discuţia părţilor, se apreciază că primul motiv de recurs nu este întemeiat. 2. În condiţiile în care nu s-a reţinut tardivitatea emiterii deciziei de concediere în raport de absenţele nemotivate ale reclamantului (pentru această faptă constându-se nulitatea deciziei de concediere) nici critica referitoare la admiterea în mod greşit a excepţiei tardivităţii deciziei de concediere raportat la fapta indicată de recurentă nu este întemeiată. 3. Contrar celor invocate în recurs prima instanţă a reţinut că reprezentanţii societăţii nu se aflau la locul stabilit pentru efectuarea concilierii, însă acest considerent a fost menţionat în mod subsidiar, întrucât cu privire la faptele pentru care a fost convocat pentru cercetarea prealabilă s-a reţinut tardivitatea emiterii deciziei de concediere.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2085/R din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  55. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Incapacitate temporară de muncă. Încetarea contractului de muncă prin acordul părţilor
    Aşa cum rezultă din decizia contestată, contractul individual de muncă al recurentului a încetat conform art. 55 lit. b) Codul Muncii, ca urmare a acordului părţilor, şi nu ca urmare a concedierii angajatului, cele două noţiuni fiind distincte. De asemenea, contractul individual de muncă a încetat la data solicitată de recurent, respectiv 22.11.2007, dispoziţiile art. 55 lit. b) Codul Muncii care prevăd că data încetării contractului se stabileşte prin acordul părţilor, fiind respectate şi din acest punct de vedere. În ceea ce priveşte răspunsul Inspectoratului Teritorial de Muncă C, se constată că în cuprinsul Adresei nr. 1821/06.02.2008 se face referire la demisia recurentului, deşi acesta a solicitat încetarea contractului individual de muncă conform acordului părţilor şi, oricum acest răspuns a fost emis la solicitarea recurentului, pe baza datelor furnizate de acesta.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1750/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  56. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Tardivitatea deciziei de concediere
    1. În conformitate cu dispoziţiile art. 151 C. proc. civ. „pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri”, iar raţiunea acestei dispoziţii legale este tocmai respectarea principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare. În condiţiile în care aşa cum s-a arătat chiar de către recurent excepţiile tardivităţii şi nulităţii au fost puse după reluarea dezbaterilor în discuţia părţilor, se apreciază că primul motiv de recurs nu este întemeiat. 2. În condiţiile în care nu s-a reţinut tardivitatea emiterii deciziei de concediere în raport de absenţele nemotivate ale reclamantului (pentru această faptă constându-se nulitatea deciziei de concediere), nici critica referitoare la admiterea în mod greşit a excepţiei tardivităţii deciziei de concediere raportat la fapta indicată de recurentă nu este întemeiată. 3. Contrar celor invocate în recurs prima instanţă a reţinut că reprezentanţii societăţii nu se aflau la locul stabilit pentru efectuarea concilierii, însă acest considerent a fost menţionat în mod subsidiar, întrucât cu privire la faptele pentru care a fost convocat pentru cercetarea prealabilă s-a reţinut tardivitatea emiterii deciziei de concediere.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1694/R din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  57. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Excepţia nulităţii pentru nemotivarea recursului
    Recurenta nu a depus şi motivele de recurs în termenul legal de 10 zile, sentinţa fiindu-i comunicată la data de 27.02.2008, iar recursul fiind declarat la data de 07.03.2008.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1562/R din 9 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
  58. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Decizie de pensionare. Încetare de drept a contractului de muncă
    Pârâta a respectat dispoziţiile legale la emiterea deciziei atacate, anume dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. d) Codul Muncii care prevede că se desface de drept contractul de muncă la data comunicării deciziei de pensionare. Nu a fost vorba de nicio disponibilizare, care este reglementată de cu totul alte norme, ci de o încetare de drept a contractului de muncă, chiar dacă în preambulul deciziei pârâta a menţionat şi considerente ce ar putea să sugereze şi alte implicaţii, partea următoare la art. 1 este clară şi chiar reclamantul putea să se lămurească prin lectura art. 56 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii. În ce priveşte sporul de 10% pentru activitatea de control aferent perioadei 01.02.2008-15.10.2008 Curtea reţine că acesta i se cuvine reclamantului deoarece munca reclamantului consta chiar în aceste atribuţii de control, după cum reiese din fişa postului depusă în dosarul de recurs.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1494/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  59. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Contract pe durată nedeterminată. Cerere de demisie fără preaviz. Neacordare bonus vânzări
    Instanţa a interpretat că cererea contestatorului este o demisie fără preaviz, în sensul dispoziţiilor art. 79 alin. (8) Codul muncii şi această demisie a operat începând cu 18.09.2007. Interpretarea dată de prima instanţă, în sensul că părţile au convenit să se plătească angajatului un bonus din vânzări şi că pârâta nu a plătit reclamantului acest bonul în luna august 2007, ceea ce justifica demisia fără preaviz conform art. 79 alin. (8) Codul Muncii, este corectă. Fiind un act unilateral de voinţă al salariatului prin care încetează contractul individual de muncă, iar în ce-l priveşte pe reclamant fără obligaţia de a respecta un preaviz, faptul că după data de 18.09.2007 nu s-a mai prezentat la locul de muncă, este lipsit de consecinţe tocmai pentru încetarea contractului de muncă. În motivele de recurs pârâta afirmă că vinovăţia contestatorului ar consta în sustragerea unor sume de bani din gestiunea societăţii, însă acest aspect nu a fost reţinut ca temei al desfacerii disciplinare a contractului de muncă şi câtă vreme s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 79 alin. (8) Codul Muncii, este lipsit de relevanţă.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1038/R (1038) din 13 mai 2008, www.juriprudenta.org)
  60. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Maternitate. Reintegrarea pe postul deţinut anterior. Plata drepturilor cuvenite
    Reclamanta a adus la cunoştinţa pârâtei, în data de 26.06.2007, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, faptul că este însărcinată, anexând în acest scop adeverinţa medicală. Art. 60 din Codul muncii prevede în mod expres că nu poate fi dispusă concedierea pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere. Instanţa în mod corect a dispus reintegrarea contestatoarei în postul deţinut anterior emiterii deciziei, respectiv acela de vânzător-gestionar şi a obligat Intimata să plătească contestatoarei drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat, începând cu data de 27.07.2007 şi până la reintegrare, precum şi la plata sumei de 2500 lei reprezentând daune morale.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 940/R din 23 aprilie 2008, www.juriprudenta.org)
  61. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Reorganizarea activităţii angajatorului prin reducere de personal. Lipsa angajatului la convocare în vederea manifestării opţiunii pentru un alt post. Desfacerea disciplinară a contractului de muncă
    Motivul desfacerii contractului de muncă al reclamantului a fost acela că începând cu data de 10.07.2007, acesta nu s-a mai prezentat la serviciu, la vechiul său loc de muncă, pârâta nefăcând referire în decizia de desfacere a contractului de muncă la noul loc de muncă indicat în adresa nr. 4094 şi nici la refuzul de a opta pentru noul loc de muncă, ci în decizia de desfacere a contractului de muncă se menţionează locul de muncă al recurentului ca fiind V.C. iar nu Secţia Salubritate. Apărarea reclamantului că a lipsit deoarece a aşteptat comunicarea deciziei de transfer sau a celei de concediere nu poate fi primită faţă de cele de mai sus atâta timp cât pârâta nu a pus în aplicare cele din adresa nr. 4094.
    Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 749/R din 26 martie 2008)
  62. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Înlocuirea sancţiunii de desfacere disciplinară a contractului de muncă. Nulitatea recursului
    Invocarea de către recurent a art. 3041 C. proc. civ., nu înlătură sancţiunea nulităţii întrucât această dispoziţie prevede că în cazul hotărârilor care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel, motivele de casare nu sunt limitate la cele prev.de art. 304 C. proc. civ. Această prevedere, care conferă instanţei posibilitatea examinării unei astfel de cauze sub toate aspectele, nu exonerează partea de obligaţia de a motiva recursul în termenul legal.
    Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 679/R din 18 martie 2008)
  63. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs
    Litigiul se poartă cu angajatorul, care este persoana juridică Universitatea E.-E. C iar interogatorul a fost şi putea fi adresat doar acestei persoane juridice iar răspunsul a fost formulat de către organele de conducere ale persoanei juridice, care nu este în mod necesar rectorul ci poate fi şi o persoană care exercită atribuţii de conducere în lipsa acestuia. Curtea reţine că reclamantul nici măcar nu a indicat numele martorilor, astfel că nu se poate afirma că ar fi făcut o propunere concretă de probă cu privire la acest aspect. În ce priveşte efectuarea unei expertize pentru dovedirea datei la care s-a semnat actul trebuie sesizat că proba nu este verosimilă deoarece în stadiul actual al ştiinţei criminalistice nu se poate determina cu o asemenea exactitate data semnării unui act în aceste condiţii de semnare recentă a acestuia. Curtea constată că art. 31 din Codul Muncii nu conţine dispoziţii cu privire la modul de comunicare al notificării şi atunci în mod corect a constatat prima instanţă ca fiind aplicabile prin similitudine dispoziţiile art. 268 Codul Muncii, mai ales că însuşi reclamantul invocă apoi dispoziţiile art. 283 Codul Muncii.
    Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 461/R din 26 februarie 2008)
  64. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Cercetare disciplinară prealabilă. Recunoaşterea faptelor pentru care s-a aplicat sancţiunea disciplinară de concediere
    Aşa cum rezultă din cercetarea disciplinară prealabilă nr. 7128/11.09.2007, reclamanta a recunoscut în întregime faptele pentru care s-a aplicat sancţiunea disciplinară de concediere, motiv pentru care consideră că nu se impune a menţiona motivele pentru care au fost înlăturate apărările.
    Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 469/R din 26 februarie 2008)
  65. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Cerere de demisie
    Faptul că angajatorul a luat act de desfacerea contractului individual de muncă cu 13 zile după încetarea termenului de preaviz, acceptând să prelungească efectele contractului până la data de 27.03.2007, nu are semnificaţia unui acord pentru încheierea unui nou contract individual de muncă, ci doar a unei dispoziţii de favoare pentru angajator, ca urmare a considerării eronate a termenului de preaviz ca fiind de 30 de zile, iar nu 15, cât este stipulat în contractului individual de muncă pentru cazul demisiei. Nu există dispoziţii legale care să instituie sancţiunea caducităţii demisiei după expirarea termenului de preaviz.
    Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 172/R din 22 ianuarie 2008)
  66. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva deciziei de concediere.
    Dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii sunt fără echivoc, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în 30 de zile de la data care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încetare contractului individual de muncă. Dispoziţiile art. 73 lit. a) din Legea nr. 168/1999 se referă tot la momentul comunicării deciziei de concediere ca fiind acela de la care se calculează termenul de 30 de zile
    Sursă: (Curtea de Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflictele de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 5055 din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  67. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Contestaţie în anulare. Nulitatea recursului
    Legat de primul aspect invocat de contestatoare, vizând nepronunţarea instanţei de recurs asupra motivului de nulitate a recursului, reprezentat de lipsa semnăturii recurentului, prin mandatar, pe cererea de recurs, Curtea reţine că este nefondat deoarece nu se încadrează în niciuna din situaţiile prevăzute la art. 318 C. proc. civ. Contestaţia în anulare, este o cale extraordinară de atac de retractare, deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute la art. 317 C. proc. civ. (necompetenţă sau vicii vizând procedura citării) şi la art. 318 C. proc. civ. (greşeală materială sau nepronunţarea asupra unui motiv de recurs), nu şi pentru greşita apreciere a probelor sau aplicarea greşită a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, nu şi în contestaţia în anulare.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 179 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  68. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Contract pe perioadă nedeterminată. Desfacere disciplinară
    Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr. (...) reclamantul E.S. a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 6/23.03.2007 emisă de pârâta S.C. „D.E.” S.R.L. P, reîncadrarea în funcţia de muncitor, rectificarea înscrisurilor din carnetul de muncă, obligarea la plata drepturilor salariale începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 321 din 27 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  69. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Incapacitate temporară de muncă
    Lipsa reclamantei de la locul de muncă nu poate fi imputată acesteia din moment ce din cuprinsul certificatului medical rezultă că aceasta s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, iar neprezentarea certificatului-tip, în termen de trei zile de la declanşarea bolii, are drept consecinţă neplata indemnizaţiei reprezentând ajutorul de boală şi nicidecum desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 793 din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  70. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Contestaţie în anulare. Respingere
    În ceea ce priveşte primul motiv de contestaţie în anulare specială, se reţine că greşelile materiale vizate de art. 318 C. proc. civ. sunt greşeli evidente, involuntare realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei. Astfel, contestaţia în anulare specială nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural. În speţă, se reţine că S.T.N. solicită tocmai remedierea unor greşeli de judecată, de apreciere a probelor administrate în cauză, motive care nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce priveşte menţiunea din considerentele deciziei contestate, potrivit căreia: „În motivarea recursului, care a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 3851 şi urm. C. proc. civ. (…)”, se reţine că aceasta nu poate fi calificată ca fiind o greşeală materială a curţii de apel în dezlegarea dată litigiului, întrucât prin aceasta a fost doar expusă motivarea în drept a recursului dată de către apărătorul contestatorului S.T.N., la data de 4.04.2007. Se mai reţine că motivele invocate de către contestator nu se încadrează nici în cel de-al doilea motiv de contestaţie în anulare specială, instanţa de recurs examinând toate motivele formulate în termen de către aceasta şi răspunzând tuturor argumentelor indicate de parte prin cererea de recurs. Potrivit dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de recurs. Se reţine însă că omisiunea cercetării unui motiv de casare nu poate justifica introducerea unei contestaţii în anulare, dacă motivul respectiv a fost depus tardiv, chiar şi atunci când ar fi vorba despre un motiv de ordine publică, pe care instanţa de recurs ar fi putut să-l invoce din oficiu. De asemenea, se mai reţine că, pe calea contestaţiei în anulare nu se poate critica nici modul în care instanţa de recurs a rezolvat problema tardivităţii motivului de casare privind decăderea angajatorului, care nu a informat salariatul asupra perioadei de probă, din dreptul de a verifica aptitudinile salariatului printr-o asemenea modalitate. În caz contrar, s-ar transforma contestaţia în anulare într-o cale ordinară de atac, îndreptată împotriva deciziei instanţei de recurs. În ceea ce priveşte nerespectarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 286 alin. (2) şi 287 din Codul Muncii, se reţine că acest motiv nu poate fi analizat în această cale extraordinară de atac îndreptată împotriva deciziei pronunţate de către instanţa de recurs.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 310 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  71. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Nulitatea deciziei de încetare a contractului de muncă. Acordarea drepturilor salariale cuvenite. Neacordarea contravalorii orelor suplimentare, a daunelor interese şi a cheltuielilor de judecată. Imposibilitatea modificării contractului individual de muncă sau a clauzelor acestuia în recurs
    Recurentul reclamant E.J., care a stabilit cadrul procesual, nu a solicitat reintegrarea sa pe postul deţinut, aşa încât prima instanţă, care a constatat că au existat raporturi de muncă între recurent şi intimata S.C. Grup 5 Instalaţii Construcţii Montaj S.R.L., nu „trebuia” să dispună reintegrarea acestuia pe post, o atare măsură putând fi dispusă, chiar şi în situaţia prevăzută de art. 78 alin. (2) Codul Muncii, a concedierilor nelegale, doar la solicitarea salariatului. De asemenea, prima instanţă a fost investită cu plata drepturilor salariale, nu cu stabilirea salariului, care este unul din elementele esenţiale ale contractului individual de muncă, stabilit de părţi prin negociere, în contractul individual de muncă al recurentului fiind menţionat un salariu de bază lunar brut de 880 lei. Recurentul nu a solicitat anularea acestei clauze contractuale sau a clauzelor care prevăd data începerii raporturilor de muncă, respectiv funcţia pe care a fost angajat, aşa încât nu poate solicita, pentru prima oară în recurs, modificarea acestor elemente, cu atât mai mult cu cât modificarea contractului individual de muncă sau a unor clauze ale acestuia nu poate avea loc decât prin acordul părţilor, aşa cum prevede art. 41 alin. (1) Codul Muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 305 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  72. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Desfacere disciplinră a contractului de muncă
    Tribunalul a pronunţat sentinţa cu aplicarea greşită a legii considerând eronat că nu se confirmă săvârşirea de către E.O. a abaterii prevăzute şi sancţionate de art. 66 pct. 59 din R.O.I. Cum această abatere este sancţionată conform R.O.I. (fila 102 dosar fond) cu concedierea, în mod legal angajatorul a emis decizia nr. 572/02.05.2007 şi i-a desfăcut disciplinar contractul de muncă contestatorului-intimat în temeiul dispoziţiilor art. 264(1) lit. f) Codul Muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 224 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  73. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Nulitatea deciziei angajatorului. Aplicarea art. 78 Codul Muncii. Neintegrarea în postul deţinut anterior. Respingerea cererilor contestatorului privind obligarea intimatei la plata salariilor compensatorii, a ajutorului de şomaj şi a daunelor morale în cuantum de 40.000 lei
    În condiţiile în care recurentul nu a mai solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 78 alin. (2) Codul Muncii, reintegrarea pe postul deţinut anterior concedierii, în mod corect prima instanţă a stabilit despăgubirea egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat recurentul începând cu data concedierii, până la data pronunţării hotărârii. Determinarea cuantumului acestei despăgubiri, în cazul în care intimata nu îşi execută de bună voie obligaţia de plată, se va face de către organul de executare, în condiţiile art. 371² alin. (2) şi (3) C. proc. civ. Este adevărat că, în conflictele de muncă, sarcina probei revine angajatorului, însă în faţa primei instanţe recurentul nu a invocat concedierea colectivă, aşa încât, la examinarea legalităţii şi temeiniciei deciziei nr. 107 din 15.08.2007 emisă de intimată, nu au fost avute în vedere dispoziţiile din Codul Muncii referitoare la informarea, consultarea salariaţilor şi procedura concedierilor colective. În ceea ce priveşte plata sumei de 40.000 lei, nu se poate stabili, din probatoriul administrat în cauză, că recurentul a suferit un prejudiciu nepatrimonial, din culpa intimatei, în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Prejudiciul nepatrimonial poate privi sănătatea şi integritatea fizică a persoanei sau demnitatea şi reputaţia acesteia.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 185 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  74. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Excepţia nulităţii absolute a deciziei de desfacere a contractului de muncă. Nulitatea hotărârii primei instnţe. Casare cu trimitere
    Instanţa nu a pus în discuţia părţilor excepţia nulităţii absolute a deciziei nr. 13/2008 pentru încălcarea dispoziţiile art. 286 alin. (2) lit. b) din Codul Muncii. Instanţa a reţinut nulitatea absolută abia în considerentele hotărârii, nedând posibilitatea intimatei de a se apăra şi a administra probe în acest sens. Instanţa nu numai că nu se pronunţă şi nu analizează excepţia nulităţii absolute, aşa cum a fost invocată de către contestator, ci arată că reţine totuşi nulitatea absolută a deciziei contestate pentru faptul că nu s-ar fi respectat prevederile art. 268 alin. (2) lit. b) din Codul Muncii în sensul că nu s-au menţionat în decizie prevederile din statut, regulament sau contract colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat. Procedând în acest mod, instanţa a încălcat principii fundamentale ale dreptului procesual civil şi norme europene privind respectarea drepturilor omului şi anume principiul contradictorialităţii, principiul dreptului la apărare inclusiv principiul egalităţii armelor instituit prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care reglementează dreptul părţilor la un proces echitabil.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 784/R din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  75. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Reorganizarea activităţii angajatorului. Nulitatea ordinului de încetare a contractului de muncă. Aplicarea art. 78 Codul Muncii
    Prin raportare la dispoziţiile generale înscrise în art. 74 Codul Muncii, se impunea ca decizia de concediere să conţină în mod obligatoriu motivele care au determinat concedierea cât şi celelalte elemente prevăzute în scopul combaterii şomajului, respectiv lista locurilor disponibile în unitate şi termenul de opţiune al salariatului. Menţiunea în cuprinsul ordinului contestat a notei E. nr. 580/15.05.2007, a procesului verbal nr. 91/19.06.2007 a Comitetului Executiv al B.C.R. şi a informării nr. 5637/18.07.2007, nu complinesc elementele ce trebuiau prevăzute în mod obligatoriu, în conţinutul deciziei de concediere. Desfiinţarea postului de natura celui ocupat de intimata-contestatoare nu a avut un caracter efectiv, operând mai mult o modificare a acestuia prin crearea unor noi linii funcţionale. Pentru ocuparea posturilor nou create de director executiv, centru de afaceri corporate şi director judeţean retail, recurenta-intimată a optat pentru organizarea unor concursuri deşi intimata-contestatoare O.F. îndeplinea condiţiile de ocupare a unui asemenea post, din perspectiva funcţiei avute în cadrul Sucursalei Judeţene V şi a atribuţiilor ce caracterizau conţinutul funcţiei de director executiv. Referitor la menţiunile făcute de contestatoare pe adresa BCR nr. 5637/18.07.2007 şi adresa înregistrată sub nr. 1570/24.07.2007, nu se poate considera ca întemeiată astfel încetarea contractului individual de muncă pe baza acordului părţilor, la data convenită de acestea [art. 55 lit. b) Codul muncii]. Voinţa părţilor nu s-a împlinit în ceea ce priveşte oferta şi condiţiile avansate de intimata contestatoare pentru încetarea contractului de muncă, iar acceptarea plăţii de compensaţii băneşti şi menţinerea condiţiilor din contractul de prestare a serviciilor de custodie pentru acţiuni până la valorificarea acestora, nu pot conduce la concluzia stabilirii unui acord de încetare a contractului de muncă. Cu privire la anularea selecţiei şi a rezultatelor acesteia, se constată că prima instanţă a respins ca fiind rămas fără obiect un asemenea capăt de cerere, situaţie în care criticile recurentei intimate nu se justifică. Curtea apreciază că reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligată recurenta-intimată către intimata-contestatoare de la 10.000 lei la 1000 lei asigură o satisfacţie echitabilă asupra prejudiciului moral cauzat, prin raportare şi la celelalte măsuri dispuse de prima instanţă privind reintegrarea în muncă şi plata drepturilor salariale cuvenite.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 683/R din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  76. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Nulitatea deciziilor de încetare a contractului de muncă. Reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior
    În mod corect, a apreciat Tribunalul că decizia de desfiinţare a contractului de muncă nu este motivată conform prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, ceea ce atrage nulitatea măsurii luate. Pe fondul cauzei, intimata recurentă nu a dovedit că a avut loc o reală şi efectivă reorganizare a unităţii şi că postul ocupat de către contestator conform contractului individual de muncă a fost desfiinţat.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 593/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  77. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Nulitatea absolută a deciziei de concediere
    Conform prev. art. 31 alin. (4) din Codul Muncii, pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta printr-o notificare scrisă la iniţiativa oricăreia dintre părţi şi nicidecum notificarea nu poate îmbrăca forma unei decizii având ca temei legal art. 61 lit. a) din Codul Muncii situaţie în care ar fi aplicabile prev. art. 267 din Codul Muncii. Încetarea contractului individual de muncă s-a realizat cu încălcarea dispoziţiile art. 31 alin. (4) din Codul Muncii ceea ce conduce la nulitatea absolută a deciziei de concediere.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 326/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  78. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Plângere penală împotriva salariatului. Suspendarea contractului de muncă. Legalitate
    Potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii contractul individual de muncă poate fi suspendat la iniţiativa angajatorului în situaţia în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului. Intimata a făcut dovada cu adresa nr. 2422/25.02.2008 că a formulat plângere penală împotriva contestatorului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 281 şi 249 C. pen. Prin urmare, măsura dispusă de către unitate este legală aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond. Susţinerea recurentului că la data emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nu mai avea calitatea de salariat nu este întemeiată.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 496/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  79. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Excepţia tardivităţii aplicării sancţiunii disciplinare. Respingere. Reindividualizarea sancţiunii disciplinare
    Cu referire la excepţia de tardivitate privind aplicarea sancţiunii, potrivit art. 268 Codul Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. În speţă, fapta a fost comisă de către contestator la data de 27.04.2007 şi adusă la cunoştinţă conducerii unităţi intimate la data de 25.06.2007 prin raportul de cercetare înregistrat sub nr. 9110/2755/25.06.2007. În condiţiile în care pe perioada 28.06.2007-15.10.2007 a intervenit suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului O.D., în baza deciziei nr. 1760/28.06.2007 emisă de intimata SC B. N.G SA, rezultă că termenul de 30 de zile reglementat de art. 268 alin. (1) Codul Muncii nu a fost depăşit. Ţinând seama de împrejurările săvârşirii faptei, consecinţele reduse asupra patrimoniului societăţii, vătămarea adusă în concret raporturilor de muncă, comportarea generală în serviciu a contestatorului şi lipsa unor sancţiuni disciplinare anterioare, Curtea reţine că măsura concedierii prevăzută de art. 61 lit. a) Codul Muncii este mult prea aspră, impunându-se reindividualizarea sa. Ca atare, aplicarea sancţiunii reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 1 lună apare ca fiind mai potrivită şi adaptată scopului reeducării recurentului-contestator. În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi admis recursul.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 203/R din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  80. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Respingere contestaţie concediere. Reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată. Aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Nulitatea recursului contestatorului. Tardivitate motivare
    Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în U. onorariilor nominale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. În speţă, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., dispunând reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la 1000 lei. Din actele şi lucrările dosarului rezultă valoarea cheltuielilor de judecată efectuate de recurenta-intimată (...)B.(...)H. în proces de 4500 lei reprezentând onorariu avocat. Câtă vreme instanţa a făcut trimitere la dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., este evident faptul că micşorarea cheltuielilor de judecată a fost dispusă fiind considerate nepotrivite faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Nu este prevăzut în lege vreun alt temei pentru micşorarea cuantumului cheltuielilor de judecată şi, ca atare, instanţa nu putea avea în vedere alte criterii pentru a dispune în acest sens. În orice situaţie însă condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează. În speţă, recurentul-contestator E.J.E. nu a îndeplinit în mod corespunzător o atare obligaţie procesuală iar, din oficiu, nu s-au invocat motive de ordine publică care să fie puse în dezbaterea părţilor.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 182/R din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  81. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Contestaţie în anulare. Respingere
    În ceea ce priveşte primul motiv de contestaţie în anulare specială, se reţine că greşelile materiale vizate de art. 318 C. proc. civ. sunt greşeli evidente, involuntare realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei. Astfel, contestaţia în anulare specială nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural. În speţă, se reţine că S.T.N. solicită tocmai remedierea unor greşeli de judecată, de apreciere a probelor administrate în cauză, motive care nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce priveşte menţiunea din considerentele deciziei contestate, potrivit căreia: „În motivarea recursului, care a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 3851 şi urm. C. proc. civ. (…)”, se reţine că aceasta nu poate fi calificată ca fiind o greşeală materială a curţii de apel în dezlegarea dată litigiului, întrucât prin aceasta a fost doar expusă motivarea în drept a recursului dată de către apărătorul contestatorului S.T.N., la data de 4.04.2007. Se mai reţine că motivele invocate de către contestator nu se încadrează nici în cel de-al doilea motiv de contestaţie în anulare specială, instanţa de recurs examinând toate motivele formulate în termen de către aceasta şi răspunzând tuturor argumentelor indicate de parte prin cererea de recurs. Potrivit dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de recurs. Se reţine însă că omisiunea cercetării unui motiv de casare nu poate justifica introducerea unei contestaţii în anulare, dacă motivul respectiv a fost depus tardiv, chiar şi atunci când ar fi vorba despre un motiv de ordine publică, pe care instanţa de recurs ar fi putut să-l invoce din oficiu. De asemenea, se mai reţine că, pe calea contestaţiei în anulare nu se poate critica nici modul în care instanţa de recurs a rezolvat problema tardivităţii motivului de casare privind decăderea angajatorului, care nu a informat salariatul asupra perioadei de probă, din dreptul de a verifica aptitudinile salariatului printr-o asemenea modalitate. În caz contrar, s-ar transforma contestaţia în anulare într-o cale ordinară de atac, îndreptată împotriva deciziei instanţei de recurs. În ceea ce priveşte nerespectarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 286 alin. (2) şi 287 din Codul Muncii, se reţine că acest motiv nu poate fi analizat în această cale extraordinară de atac îndreptată împotriva deciziei pronunţate de către instanţa de recurs.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 310 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  82. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Nulitatea deciziei de încetare a contractului de muncă. Acordarea drepturilor salariale cuvenite. Neacordarea contravalorii orelor suplimentare, a daunelor interese şi a cheltuielilor de judecată. Imposibilitatea modificării contractului individual de muncă sau a clauzelor acestuia în recurs
    Recurentul reclamant E.J., care a stabilit cadrul procesual, nu a solicitat reintegrarea sa pe postul deţinut, aşa încât prima instanţă, care a constatat că au existat raporturi de muncă între recurent şi intimata S.C. Grup 5 Instalaţii Construcţii Montaj S.R.L., nu „trebuia” să dispună reintegrarea acestuia pe post, o atare măsură putând fi dispusă, chiar şi în situaţia prevăzută de art. 78 alin. (2) Codul Muncii, a concedierilor nelegale, doar la solicitarea salariatului. De asemenea, prima instanţă a fost investită cu plata drepturilor salariale, nu cu stabilirea salariului, care este unul din elementele esenţiale ale contractului individual de muncă, stabilit de părţi prin negociere, în contractul individual de muncă al recurentului fiind menţionat un salariu de bază lunar brut de 880 lei. Recurentul nu a solicitat anularea acestei clauze contractuale sau a clauzelor care prevăd data începerii raporturilor de muncă, respectiv funcţia pe care a fost angajat, aşa încât nu poate solicita, pentru prima oară în recurs, modificarea acestor elemente, cu atât mai mult cu cât modificarea contractului individual de muncă sau a unor clauze ale acestuia nu poate avea loc decât prin acordul părţilor, aşa cum prevede art. 41 alin. (1) Codul Muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 305 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  83. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Nulitatea deciziei de concediere. Lipsa menţiunilor obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. b) şi c) Codul Muncii. Nelegalitatea cercetări disciplinare prealabile. Excepţia tardivităţii formulării contestaţiei. Respingere
    În mod corect prima instanţă a constatat nulitatea deciziei de concediere nr. 1/2007 emisă de intimată, întrucât din cuprinsul acesteia lipsesc menţiunile obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. b) şi c) din Codul Muncii. Chiar şi în situaţia în care contestatoarea nu s-a prezentat la locul de muncă pentru efectuarea cercetării disciplinare, în cuprinsul deciziei angajatorul era obligat să precizeze motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea. Se mai reţine că excepţia nulităţii deciziei de concediere invocată de către prima instanţă la termenul din data de 17.10.2007, a fost în mod legal pusă în discuţia părţilor la termenul din data de 12.12.2007. În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de către recurentă, se reţine că în mod corect prima instanţă a respins această excepţie, motivându-şi soluţia prin încheierea de şedinţă, în sensul că intimata nu a făcut dovada comunicării deciziei de concediere către contestatoare, din cuprinsul confirmărilor de primire nr. 53/09.05.2007 şi nr. (...)/04.07.2007 nerezultând ce înscrisuri au fost comunicate salariatei.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 262 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  84. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Nulitatea deciziei angajatorului. Aplicarea art. 78 Codul Muncii. Neintegrarea în postul deţinut anterior. Respingerea cererilor contestatorului privind obligarea intimatei la plata salariilor compensatorii, a ajutorului de şomaj şi a daunelor morale în cuantum de 40.000 lei
    În condiţiile în care recurentul nu a mai solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 78 alin. (2) Codul Muncii, reintegrarea pe postul deţinut anterior concedierii, în mod corect prima instanţă a stabilit despăgubirea egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat recurentul începând cu data concedierii, până la data pronunţării hotărârii. Determinarea cuantumului acestei despăgubiri, în cazul în care intimata nu îşi execută de bună voie obligaţia de plată, se va face de către organul de executare, în condiţiile art. 371² alin. (2) şi (3) C. proc. civ. Este adevărat că, în conflictele de muncă, sarcina probei revine angajatorului, însă în faţa primei instanţe recurentul nu a invocat concedierea colectivă, aşa încât, la examinarea legalităţii şi temeiniciei deciziei nr. 107 din 15.08.2007 emisă de intimată, nu au fost avute în vedere dispoziţiile din Codul Muncii referitoare la informarea, consultarea salariaţilor şi procedura concedierilor colective. În ceea ce priveşte plata sumei de 40.000 lei, nu se poate stabili, din probatoriul administrat în cauză, că recurentul a suferit un prejudiciu nepatrimonial, din culpa intimatei, în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Prejudiciul nepatrimonial poate privi sănătatea şi integritatea fizică a persoanei sau demnitatea şi reputaţia acesteia.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 185 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  85. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Casare cu trimitere
    Dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. prevăd că în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept rezolvate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. În speţă, în considerentele deciziei civile nr. 309/2008 a Curţii de Apel Galaţi se reţine că instanţa de fond are obligaţia de a se pronunţa pe cererea de anulare a deciziei de suspendare a contractului de muncă în funcţie de datele existente la data promovării acţiunii. Cu ocazia rejudecării s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei pentru a se definitiva cercetarea penală (cercetare pentru care s-a şi dispus suspendarea contractului de muncă), contrar celor dispuse de instanţa de control. Aceasta precizase clar că faţă de obiectul cererii se impune soluţionarea ei pe fond în baza datelor, actelor prezentate, chiar şi-n cazul în care nu există o soluţie definitivă dată ca urmare a plângerii penale formulate de angajator împotriva angajatului. Cum instanţa de fond nu s-a conformat celor dispuse prin decizia dată-n recurs, se constată că a avut loc o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., ceea ce determină incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 689/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  86. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Legalitatea deciziei de încetare disciplinară a contractului de muncă. Legalitatea cercetării disciplinare prealabile
    Din conţinutul deciziei nr. 24480/19.06.2007 emisă de intimata SC(...)B. Transilvania SA CN, rezultă descrierea faptelor considerate abateri disciplinare pentru care s-a luat măsura încetării contractului individual de muncă al contestatorului H.J., începând cu data de 26.06.2007, din funcţia de director al Agenţiei nr. 2B, în baza prevederilor art. 61 lit. a) Codul Muncii. La baza luării măsuri s-a aflat Raportul de Control întocmit de Serviciul de Control Intern la data de 18.05.2007 privind modalitatea de respectare a obligaţiilor prevăzute în fişa postului, normele interne proprii şi normele metodologice referitoare la încheierea poliţelor de asigurare. Comisia întrunită în vederea efectuării procedurii de cercetare disciplinară a constatat săvârşirea faptelor de către recurentul-contestator care au condus la concluzia neîndeplinirii sarcinilor prevăzute în fişa postului şi normele interne al S.C. B.T. B. Transilvania SA, acestea fiind pe larg descrise în procesul verbal încheiat la data de 11.06.2007. Drept urmare s-a propus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al recurentului-contestator, măsură dispusă prin decizia astfel contestată. Apărările la fond ale recurentului-contestator în sensul că nu poate fi ţinut răspunzător de faptele altor persoane care nu au depus poliţele şi nu au făcut decontările conform contractelor încheiate, nu pot fi reţinute faţă de atribuţiile ce-i reveneau potrivit funcţiei ocupate şi fişei postului (de organizare, coordonare şi control a activităţii de asigurări a agenţiei). În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a sancţiunii, dispoziţiile art. 263 Codul Muncii acordă prerogativa disciplinară angajatorului, acesta având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 827/R din 26 (24) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  87. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Reorganizarea activităţii angajatorului. Nulitatea ordinului de încetare a contractului de muncă. Aplicarea art. 78 Codul Muncii
    Prin raportare la dispoziţiile generale înscrise în art. 74 Codul Muncii, se impunea ca decizia de concediere să conţină în mod obligatoriu motivele care au determinat concedierea cât şi celelalte elemente prevăzute în scopul combaterii şomajului, respectiv lista locurilor disponibile în unitate şi termenul de opţiune al salariatului. Menţiunea în cuprinsul ordinului contestat a notei E. nr. 580/15.05.2007, a procesului verbal nr. 91/19.06.2007 a Comitetului Executiv al B.C.R. şi a informării nr. 5637/18.07.2007, nu complinesc elementele ce trebuiau prevăzute în mod obligatoriu, în conţinutul deciziei de concediere. Desfiinţarea postului de natura celui ocupat de intimata-contestatoare nu a avut un caracter efectiv, operând mai mult o modificare a acestuia prin crearea unor noi linii funcţionale. Pentru ocuparea posturilor nou create de director executiv, centru de afaceri corporate şi director judeţean retail, recurenta-intimată a optat pentru organizarea unor concursuri deşi intimata-contestatoare O.F. îndeplinea condiţiile de ocupare a unui asemenea post, din perspectiva funcţiei avute în cadrul Sucursalei Judeţene V şi a atribuţiilor ce caracterizau conţinutul funcţiei de director executiv. Referitor la menţiunile făcute de contestatoare pe adresa BCR nr. 5637/18.07.2007 şi adresa înregistrată sub nr. 1570/24.07.2007, nu se poate considera ca întemeiată astfel încetarea contractului individual de muncă pe baza acordului părţilor, la data convenită de acestea [art. 55 lit. b) Codul muncii]. Voinţa părţilor nu s-a împlinit în ceea ce priveşte oferta şi condiţiile avansate de intimata contestatoare pentru încetarea contractului de muncă, iar acceptarea plăţii de compensaţii băneşti şi menţinerea condiţiilor din contractul de prestare a serviciilor de custodie pentru acţiuni până la valorificarea acestora, nu pot conduce la concluzia stabilirii unui acord de încetare a contractului de muncă. Cu privire la anularea selecţiei şi a rezultatelor acesteia, se constată că prima instanţă a respins ca fiind rămas fără obiect un asemenea capăt de cerere, situaţie în care criticile recurentei intimate nu se justifică. Curtea apreciază că reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligată recurenta-intimată către intimata-contestatoare de la 10.000 lei la 1000 lei asigură o satisfacţie echitabilă asupra prejudiciului moral cauzat, prin raportare şi la celelalte măsuri dispuse de prima instanţă privind reintegrarea în muncă şi plata drepturilor salariale cuvenite.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 683/R din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  88. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Încetarea disciplinară a contractului de muncă. Legalitate
    Motivele de recurs invocate de recurentul-contestatore E.O. vizează exclusiv critica de netemeinicie a hotărârii instanţei de fond, apreciindu-se asupra greşitei interpretări a mijloacelor de probă cu consecinţa reţinerii unei situaţii de fapt greşite. Se constată însă că prima instanţă a dat eficienţă rolului său activ iar hotărârea pronunţată este fundamentată pe analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în mod nemijlocit. Astfel, la dosarul cauzei au fost depuse actele întocmite cu ocazia cercetării abaterii disciplinare a recurentului contestator E.O. în referire la rapoartele de informare şi de eveniment întocmite de SC T.E. G, declaraţia dată de T.O., nota explicativă a recurentului contestator. Din coroborarea acestor mijloace de probă rezultă implicarea acestuia în fapta de sustragere cu ajutorul unei wolle a cantităţii de 3920 kg de fontă calupată aparţinând intimatei, faptă săvârşită la data de 22/23.11.2007.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 681/R din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  89. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Nulitatea deciziilor de încetare a contractului de muncă. Reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior
    În mod corect, a apreciat Tribunalul că decizia de desfiinţare a contractului de muncă nu este motivată conform prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, ceea ce atrage nulitatea măsurii luate. Pe fondul cauzei, intimata recurentă nu a dovedit că a avut loc o reală şi efectivă reorganizare a unităţii şi că postul ocupat de către contestator conform contractului individual de muncă a fost desfiinţat.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 593/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  90. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Incapacitate temporară de muncă. Anularea deciziei de concediere. Aplicarea art. 78 Codul Muncii. Plata cheltuielilor de judecată
    Recurenta-intimată a emis decizia de concediere cu nerespectarea dispoziţiile art. 60 lit. a) Codul Muncii, cum corect a reţinut prima instanţă. Recurenta avea posibilitatea să emită decizia după expirarea perioadei de incapacitate temporară de muncă a contestatoarei. Mai mult, recurenta implicit a recunoscut că decizia a fost emisă cu încălcarea dispoziţiile art. 60 din Codul Muncii deoarece aceasta nu a adus nicio critică hotărârii instanţei de fond sub acest aspect.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 630/R din 6 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  91. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Nulitatea absolută a deciziei de sancţionare disciplinară. Aplicarea art. 78 Codul Muncii
    Potrivit art. 268 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii, decizia de sancţionare disciplinară trebuie că conţină obligatoriu descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, lipsa acesteia din decizie atrăgând nulitatea absolută a deciziei emisă. Această normă are caracter imperativ. Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, decizia de concediere disciplinară nu întruneşte cerinţele obligatorii prev. de art. 268 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii. Faptul că între timp unitatea a desfiinţat postul nu are relevanţă în cauza de faţă, instanţa fiind ţinută de obiectul cererii cu care a fost sesizată, asupra căruia trebuie să se pronunţe.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 472/R din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  92. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Nulitatea deciziei de concediere. Incapacitate temporară de muncă. Aplicarea art. 78 Codul Muncii. Neacordarea daunelor morale contestatorului
    Este adevărat că potrivit art. 269 alin. (1) din Codul Muncii angajatorul poate fi obligat să-l despăgubească pe salariat şi pentru eventualele prejudicii morale produse dar, acest prejudiciu trebuie justificat de către salariat lucru pe care recurenta nu l-a făcut. Art. 60 din Codul Muncii statuează interdicţia (temporară) a concedierii salariatului în condiţiile prevăzute de text, deci, ea operează la momentul emiterii deciziei indiferent de data producerii efectelor ei. Această interdicţie a concedierii operează chiar şi în situaţia în care concediul medical a intervenit în forma concedierii. Or, aşa cum arăta şi recurenta, concediul medical a intervenit începând cu data de 17.09.2007, data emiterii deciziei de concediere. Faptul că l-a comunicat cu întârziere certificatul de concediu medical nu are relevanţă în cauză, ci doar faptul că el certifică existenţa unei situaţii prevăzute de art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii. Deci, art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii nu se putea opera la data când opera efectul deciziei de concediere pentru că nu efectele acestei dispoziţii se suspendă ci invers, efectele concedierii se suspendă până la încetarea stării de incapacitate sau luarea măsurii.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 325/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  93. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Nulitatea absolută a deciziei de concediere
    Conform prev. art. 31 alin. (4) din Codul Muncii, pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta printr-o notificare scrisă la iniţiativa oricăreia dintre părţi şi nicidecum notificarea nu poate îmbrăca forma unei decizii având ca temei legal art. 61 lit. a) din Codul Muncii situaţie în care ar fi aplicabile prev. art. 267 din Codul Muncii. Încetarea contractului individual de muncă s-a realizat cu încălcarea dispoziţiile art. 31 alin. (4) din Codul Muncii ceea ce conduce la nulitatea absolută a deciziei de concediere.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 326/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  94. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Desfacerea contractului de muncă pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. Legalitate. Reorganizarea activităţii angajatorului
    Din redactarea textului art. 64 din Codul Muncii că legiuitorul a prevăzut în mod expres obligaţiile angajatorului de a-i propune salariatului alte locuri de muncă în unitate compatibile cu pregătirea sa profesională numai în cazurile limitativ prev. de art. 61 lit. c) şi d), art. 56 lit. f) din Codul Muncii şi în caz de concediere colectivă nu şi în situaţia concedierii individuale cum susţine recurentul. Locul de muncă al salariatului în cauză fiind suprimat din schema organizatorică, rezultă fără niciun dubiu desfiinţarea lui. Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice etc. Este serioasă când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu diminuează realitatea. La data de 1.07.2007, Adunarea generală a asociaţilor din SC T. H. SRL G a hotărât desfiinţarea postului de analist sistem D. deoarece nu avea acoperirea necesară fiind luată măsura de eficientizare a activităţii departamentului tehnic din cadrul societăţii care înregistra cheltuieli de personal fără a avea aport concret în producţie. Pentru desfiinţarea unui post nu este obligatoriu ca societatea să aibă o situaţie financiară precară aşa cum susţine recurentul.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 417/R din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  95. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Desfacere disciplinară a contractului de muncă. Admiterea cererii de întoarcere a executării
    Fapta de a pretinde şi primi o cantitate de motorină depozitată în două bidoane pregătite în prealabil este de o gravitate suficient de mare pentru a se aplica măsura radicală a desfacerii contractului de muncă, cu atât mai mult cu cât forma de vinovăţie a fost intenţia directă. Cantitatea de motorină apreciată modică de prima instanţă nu prezintă relevanţă faţă de împrejurările în care a fost săvârşită această faptă. Instanţa nu a analizat temeinicia aplicării sancţiunii şi în raport de celelalte fapte, deşi reţine că au fost săvârşite. Din întreaga situaţie de fapt rezultă că intimatul a săvârşite mai multe abateri disciplinare, sancţiunea desfacerii contractului de muncă fiind proporţională cu gravitatea acestora, numai astfel putându-se realiza rolul preventiv şi educativ al răspunderii disciplinare. Disciplina muncii este o condiţie obiectivă, necesară şi indispensabilă desfăşurării activităţii fiecărui angajator.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 488/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  96. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Cerere de amânare proces pentru lipsă de apărare şi notă de probatorii. Lipsă pronunţare a instanţei de fond. Încălcarea dreptului la apărare
    Într-adevăr pentru termenul din 16.01.2008 recurenta a depus o cerere pentru lipsă de apărare şi notă de probatorii dar instanţa nu se pronunţă asupra lor, amână totuşi pronunţarea la 18.01.2008, recurenta depunând însă pentru termenul din 16.01.2008 şi concluzii scrise. Cererea de amânare era depusă însă pentru termenul din 30.01.2008 asupra căruia instanţa de fond nu s-a mai pronunţat (şi nici nu a acordat termen pentru ca recurenta să-şi spună punctul de vedere asupra interogatoriului luat contestatorului, a actelor depuse de acesta la termenul din 16.01.2008 (şi necomunicate recurentei) cât şi pentru a-şi susţine cererea de probatorii. Procedând în acest fel instanţa de fond a lipsit-o pe recurentă de posibilitatea de a se apăra în cauză. Prin aceasta s-a produs o vătămare recurentei nedându-i posibilitatea să-şi susţină atât nota de probatorii depusă, cât şi punctul de vedere faţă de actele depuse şi probele administrate( interogatoriul contestatorului). Sub acest aspect hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea legii. Dreptul la apărare este un drept constituţional, potrivit art. 24 din Constituţie, părţile având dreptul să fie asistate de avocaţi. Încălcarea dreptului la apărare constituie o nulitate de ordine publică şi atrage casarea hotărârii pronunţate.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 386/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  97. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Excepţia tardivităţii aplicării sancţiunii disciplinare. Respingere. Reindividualizarea sancţiunii disciplinare
    Cu referire la excepţia de tardivitate privind aplicarea sancţiunii, potrivit art. 268 Codul Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. În speţă, fapta a fost comisă de către contestator la data de 27.04.2007 şi adusă la cunoştinţă conducerii unităţi intimate la data de 25.06.2007 prin raportul de cercetare înregistrat sub nr. 9110/2755/25.06.2007. În condiţiile în care pe perioada 28.06.2007-15.10.2007 a intervenit suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului O.D., în baza deciziei nr. 1760/28.06.2007 emisă de intimata SC B. N.G SA, rezultă că termenul de 30 de zile reglementat de art. 268 alin. (1) Codul Muncii nu a fost depăşit. Ţinând seama de împrejurările săvârşirii faptei, consecinţele reduse asupra patrimoniului societăţii, vătămarea adusă în concret raporturilor de muncă, comportarea generală în serviciu a contestatorului şi lipsa unor sancţiuni disciplinare anterioare, Curtea reţine că măsura concedierii prevăzută de art. 61 lit. a) Codul Muncii este mult prea aspră, impunându-se reindividualizarea sa. Ca atare, aplicarea sancţiunii reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 1 lună apare ca fiind mai potrivită şi adaptată scopului reeducării recurentului-contestator. În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi admis recursul.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 203/R din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  98. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs
    Soluţionarea cauzei pe excepţia nulităţii deciziei, greşit reţinută de prima instanţă, faţă de dovada efectuării cercetării disciplinare, justifică admiterea recursului ca fondat şi atrage potrivit art. 312 alin. cu aplicarea art. 81 din Legea nr. 168/1999 – în sensul Deciziei nr. XXI/ 12.06.2006 pronunţată de Î.C.C.J – Secţiile Unite în dosar nr. 9/2006 – casarea hotărârii cu trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru judecarea fondului.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 712 din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  99. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs
    Instanţa nu putea face abstracţie de o hotărâre judecătorească irevocabilă care în privinţa contestatorului produce efecte retroactive respectiv de la data de 7.03.2007 când practic raporturile de muncă dintre părţi au încetat definitiv în temeiul art. 61 lit. a) Codul Muncii. Ceea ce invederează reclamantul cu privire la obligativitatea pentru unitate la reîncadrare, în momentul de faţă ar fi presupus o simplă formalitate care odată cu pronunţarea deciziei civile nr. 1214/2007 ar fi presupus doar alte rectificări în carnetul de muncă al recurentului şi nu consecinţe juridice favorabile acestuia. Faptul că dispoziţia de concediere nr. 60/7.03.2007 a rămas în vigoare nu face decât ca decizia în prezent atacată să rămână fără efecte, astfel încât recurentului nu îi mai creează niciun prejudiciu.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 718 din 26 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  100. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Lipsa tardivităţii cererii de anulare a deciziei de concediere. Casare cu trimitere
    Tribunalul a respins acţiunea reţinând în mod eronat că a formulat cererea de anulare a deciziei nr. 3/15.05.2007 tardiv, fără a analiza în mod corect împrejurarea că a adresat instanţei două cererii de chemare în judecată cu obiecte distincte, cererii de au fost înregistrate în acelaşi dosar, eroarea fiind observată şi remediată la termenul din 11.07.2007, când a dispus redistribuirea celei de-a doua cererii. Soluţionarea greşită a acestui capăt de cerere a atras consecinţe eronate şi cu privire la reintegrarea în muncă.
    Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 856/CM din 8 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  101. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs
    Recurenta nu a făcut dovada că hotărârea judecătorească este definitivă şi irevocabilă. Prin urmare, nu se poate reţine că rezilierea acestui contract de asociere care a determinat „dificultăţile economice” recurentei, s-a dispus irevocabil pentru a atrage modificarea stării de fapt şi de drept reţinută de instanţa de fond prin sentinţa supusă prezentului recurs.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 916/M din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  102. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs
    Dacă E.N., contestator, ar fi refuzat cu vinovăţie să predea înscrisurile întocmite în vederea desfăşurării licitaţiei, atunci recurentul, emitentul deciziilor de sancţionare nu ar fi putut aplica nici prima sancţiune pentru că nu ar fi avut cum să verifice lipsa semnăturilor managerului spitalului de pe invitaţiile de participare la licitaţie. Este o dovadă în plus că cea ce-a doua sancţiune are legătură cu prima sancţiune şi că a fost aplicată cu rea credinţă,în perioada când prima sancţiune încă nu rămăsese definitivă. Chiar dacă împuternicirea avocaţială este datată din 3.09.2008, dată la care instanţa a încheiat dezbaterile şi a pronunţat decizia, nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. deoarece intimatul E.N. nu a făcut dovada reprezentării prin avocat şi plata cheltuielilor de judecată până la momentul pronunţării.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 791/M din 3 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  103. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs
    Soluţia primei instanţe care a analizat decizia de concediere, doar prin prisma cerinţelor art. 267 C.N., ignorând probarea încetării, anterior emiterii acestui act, a raportului juridic de muncă derulat între părţii, prin voinţa unilaterală exprimată de salariat prin înscrisul depus la dosar, în condiţiile art. 79 C.N., reflectă o aplicare şi interpretare greşită a legii, motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 905 din 9 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  104. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs
    Potrivit art. 64 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii, în cazul în care concedierea se dispune pentru motivul prevăzut de art. 61 lit. c) angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii, sau dacă nu dispune de locuri vacante să solicite sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului. În consecinţă, în mod corect, prima instanţă a anulat decizia emisă la 8.08.2007 şi a obligat intimata la reîncadrarea reclamantului în funcţia avută anterior precum şi la plata drepturilor salariale cuvenite conform dispoziţiilor art. 78 Codul Muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 567 din 15 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  105. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs
    1. Munca suplimentară poate fi efectuată doar la cererea angajatorului. În lipsa unei asemenea solicitări, care să îmbrace forma scrisă, instanţa de fond a apreciat în mod corect că pretenţiile recurentului sunt nefondate. Mai mult, faţă de împrejurarea că orele suplimentare se efectuează la solicitarea angajatorului, care este cel ce plăteşte remuneraţia, în plus de salariu, munca prestată peste programul normal de lucru, din iniţiativa salariatului, nu are regimul juridic al orelor suplimentare şi nu conferă salariatului dreptul la compensare sau la plată. 2. Capătul de cerere privind neacordarea daunelor morale, a fost respins în mod corect deoarece reclamantul nu a dovedit că ar fi suferit vreun prejudiciu de ordin moral.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 462 din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  106. Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs
    Existenţa unor dosare civile neînaintate în căile de atac, deşi recursurile purtau date din 2002, 2003, 2004, neîndeplinirea demersurilor obligatorii de verificare a procedurii de comunicare, neataşarea declaraţiilor de recurs, nu se pot subscrie unei întârzieri justificate de volumul mare de muncă, întrucât nu există nicio sesizare adresată conducerii tribunalului cu privire la imposibilitatea gestionării unor astfel de situaţii, nu există o îmbunătăţire a calităţii muncii după sancţionarea anterioară, ceea ce conduce la concluzia că aptitudinile profesionale ale contestatorului nu corespund condiţiilor prevăzute de lege pentru postul ocupat.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 707/M din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  107. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere acordare drepturi salariale. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei B. Admitere
    În mod corect prima instanţă a reţinut că potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 primarul reprezintă unităţile administrativ-teritoriale în justiţie şi exercită funcţia de ordonator principal de credite, Primăria municipiului B neavând legitimare procesuală pasivă în cauză, chiar dacă are calitatea de angajator. Dispoziţia este expresă prin urmare indiferent de relaţiile interne în proces poate sta doar primarul. Nu în ultimul rând potrivit art. 74 din Legea nr. 215/2001 numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se fac de conducătorii acestora, în condiţiile legii iar numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din aparatul de specialitate al primarului se fac de primar, în condiţiile legii. Prin urmare nici acest text legal nu face vorbire de primărie ci de conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes local sau de primar, fiind chiar îndoielnică şi calitatea de angajator a primăriei, cu toate că a fost menţionată în acest fel în contractul individual de muncă.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1913/R din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  108. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Admiterea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului Cabinetul stomatologic individual DR. E.B.N. Respingerea cererii reclamantei împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Asigurări se Sănătate C, având ca obiect asigurări sociale
    În mod legal prima instanţă a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Cabinetului stomatologic individual Dr. E.B.N., în condiţiile în care înscrisurile depuse la dosar, respectiv Adeverinţa nr. 3534/10.06.2007 eliberată de Autoritatea de Sănătate Publică judeţului C, atestă faptul că acest cabinet a fost desfiinţat în 12.06.2007. Drept urmare, plata indemnizaţiei pentru concediul pentru incapacitate temporară de muncă aferent perioadei 8.06.2007-1.11.2007 trebuia să îi fie achitată recurentei din bugetul Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate în conformitate cu art. 93 alin. (1) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate aprobate prin Ordinul nr. 60/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Întrucât reclamanta nu a îndeplinit procedura legală privind depunerea certificatelelor medicale şi a celelalte înscrisuri la pârâta Casa de Asigurări de Sănătate C, iar apărarea recurentei, în sensul că aceasta a refuzat să le preia nu a fost dovedită, în mod legal şi temeinic prima instanţă a respins acţiunea împotriva pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate C.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1857/R din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  109. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind acordarea indemnizaţiei de dispozitiv. Respingere. Personal contractual
    Actele normative pe care reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile şi pe care prima instanţă le-a considerat că justifică admiterea acţiunii, sunt Legea nr. 138/1999 (art. 13) şi Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 496/2003 (pct. 9.2). Or, dispoziţiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Personalului S, care este o instituţie publică cu personalitate juridică aflate în subordinea unei autorităţi a administraţiei publice locale, respectiv a Consiliului Judeţean, după cum stabileşte în mod expres art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 84/2001. De asemenea, prevederile Ordinului nr. 496/2003 (pct. 9.2) nu pot fi aplicabile reclamanţilor, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 138/1999 care, astfel cum s-a reţinut anterior, nu îi include pe reclamanţi în sfera destinatarilor dispoziţiilor sale. Chiar acceptând susţinerea că pct. 9.2 din O.M.A.I. nr. 496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administraţiei publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituţionale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinţei unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorităţi publice locale.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1683/R din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  110. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind plata indemnizaţiei de dispozitiv, în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu luna decembrie 2004, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, de pct. 9.2 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 275/2002 al Ministrului de Interne, care cuprinde Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 138/1999, aşa cum a fost modificat şi completat de Ordinul nr. 496/28.07.2003 al Ministrului Administraţiei şi Internelor, actualizate cu indicele inflaţiei. Respingere. Personal contractual
    Actele normative pe care reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile şi pe care prima instanţă le-a considerat că justifică admiterea acţiunii, sunt Legea nr. 138/1999 (art. 13) şi Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 496/2003 (pct. 9.2). Or, dispoziţiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Personalului S, care este o instituţie publică cu personalitate juridică aflate în subordinea unei autorităţi a administraţiei publice locale, respectiv a Consiliului Judeţean, după cum stabileşte în mod expres art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 84/2001. De asemenea, prevederile Ordinului nr. 496/2003 (pct.9.2) nu pot fi aplicabile reclamanţilor, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 138/1999 care, astfel cum s-a reţinut anterior, nu îi include pe reclamanţi în sfera destinatarilor dispoziţiilor sale. Chiar acceptând susţinerea că pct. 9.2 din O.M.A.I. nr. 496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administraţiei publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituţionale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinţei unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorităţi publice locale.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1697/R din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  111. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Înlăturarea obligaţiei pârâtei de plată a sumei de reprezentând drepturi salariale aferente lunilor octombrie, noiembrie 2005, februarie 2006 şi iunie 2007. Plata drepturilor salariale corespunzătoare şi a garanţiei reţinute din diurnă
    Recurenta în recursul său menţionează cele 4 state de plată pe care reclamantul le-a semnat cu numele de „E.“, aferente lunilor octombrie, noiembrie 2005, februarie 2006 şi iunie 2007. Cu privire la aceste 4 luni arătate anterior curtea consideră că recurenta a făcut dovada că a plătit salariul prin depunerea statelor de plată ce au fost semnate de către reclamant. Din statele de plată depuse la dosar rezultă că pârâta a plătit reclamantului suma de 1194 lei reprezentând drepturi salariale aferente lunilor octombrie, noiembrie 2005, februarie 2006 şi iunie 2007. Reclamantul a afirmat că nu a semnat acele state de plată dar nu a făcut această dovadă a susţinerilor sale pe când pârâta a făcut dovada afirmaţiilor sale prin statele de plată aferente celor 4 luni depuse la dosar. Cu privire la celelalte luni recurenta nu a formulat critici concrete şi nu s-a referit la acestea astfel că sentinţa nu poate fi analizată fără acestea şi va fi considerată ca legală şi temeinică. Cu privire la critica recurentei privind diferenţa de 1.595 euro, aceasta nu poate fi primită deoarece după cum rezultă din lucrarea de expertiză, pentru deplasările făcute de reclamant pe rute externe, acesta ar fi trebuit să primească cu titlu de diurnă 9.555 Euro în fapt acesta primind doar 8.900 Euro, deşi scriptic acestuia apare că i s-a acordat 11.150 Euro, diferenţa reprezentând-o suma reţinută cu titlu de garanţie, în sumă de 2250 Euro. Corect a reţinut prima instanţă că potrivit dispoziţiilor art. 164 (1) şi (2) Codul muncii, reţinerile din salariu pot fi efectuate doar în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile iar pârâta nu a făcut dovada unei astfel de hotărâri pentru eventualele prejudicii susţinute că au fost cauzate de reclamant, astfel că trebuie să plătească acestuia toate drepturile salariale, inclusiv reţinerile operate din diurnă, acestea fiind de altfel reţinute nelegal, în lipsa unui contract de garanţie în numerar încheiat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 221/1969.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1179/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  112. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata drepturilor băneşti reprezentând sporul de vechime cuvenit fiecărui reclamant, începând cu luna septembrie 2004 şi până la data de 31.12.2006, actualizate cu indicele de inflaţie începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. Respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor
    Critica cu privire la greşita actualizare a sporului de vechime cu rata inflaţiei, susţinută de Parchetul de pe lângă Înalata Curte de Casaţie şi Justiţie-B, este neîntemeiată. Actualizarea ţinând cont de rata inflaţiei nu adaugă nicio penalizare la sumele datorate, ci doar are menirea de a le conserva, astfel încât sumele de bani datorate şi plătite reclamanţilor să aibă valoarea reală din momentul în care le-ar fi trebuit achitate, potrivit şi respectării principiului echităţii şi executării cu buna-credinţă şi întocmai a obligaţiilor legale. Ministerul Economiei şi Finanţelor are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece acest minister are rolul de răspunde de elaborarea proiectului bugetului local de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum şi de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. Totodată, conform art. 19 din Legea nr. 500/2002, se instituie răspunderea Ministerului Economiei şi Finanţelor pentru pregătirea proiectelor legilor bugetelor anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general de execuţie.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 780 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  113. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Respingerea cererii privind plata sporului de fidelitate începând cu octombrie 2004 şi până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, precum şi pentru viitor, actualizată cu indicele de inflaţie. Inexistenţa unei discriminări. Lipsa incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. Respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor
    Prin O.U.G. nr. 27/2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, a fost stabilit un spor de fidelitate pentru magistraţi. Sporul de fidelitate pentru personalul auxiliar al instanţelor şi parchetelor a fost stabilit prin O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar al instanţelor şi parchetelor, prevăzându-se următorii coeficienţi. Prin modul în care sporul de fidelitate este reglementat în cele două acte normative privind salarizarea, nu există vreo discriminare, deoarece cele două categorii socio-profesionale se află în situaţii diferite. Motivul de recurs invocat de recurentul Ministerul Justiţiei referitor la încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către prima instanţă este neîntemeiat, neputându-se reţine incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, deoarece în niciun caz tribunalul nu a săvârşit acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească, în speţă a puterii legiuitoare. Cât priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, corect au fost soluţionate de tribunal, dispoziţie ce va fi menţinută. Astfel, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor nu poate fi primită, deoarece, prin art. 25 din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, se stabileşte că, statul este persoană juridică în raporturile în care participă, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 340 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  114. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind plata salariului de merit pe anul 2007. Respingere
    Atâta timp cât reclamanta nu solicită anularea hotărârii Colegiului de conducere, astfel încât să se poată recupera sumele de bani de la una din persoanele ce va fi înlăturată de la beneficiul salariului de merit, pentru ca sumele astfel obţinute să fie ulterior acordate reclamantei, dacă se va dispune includerea acesteia pe lista persoanelor îndreptăţite să primească salariul de merit pe anul 2007, soluţia pronunţată de către prima instanţă este temeinică şi legală, fiind dată cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în materie. Numai după ce reclamanta va obţine anularea menţionatei hotărâri a colegiului de conducere a Tribunalului Alba din data de 13.02.2007 se poate discuta de un eventual drept al reclamantei la salariul de merit, evident cu condiţia să fie îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de dispoziţiile legale în materie.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 313 din 27 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  115. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind plata sporului de mobilitate şi confidenţialitate în cuantum de 25% din salariul de încadrare. Respingere
    Faptul că reclamantul îşi desfăşoară activitatea în cea mai mare măsură în afara sediului societăţii pârâte nu poate avea drept consecinţă acordarea celor două sporuri câtă vreme nu au fost negociate şi inserate în contractul individual de muncă al reclamantului T.N.E.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1084 din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  116. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind plata drepturilor băneşti reprezentând 3% din salariul de bază brut lunar cu titlu de indemnizaţie de şedinţă, actualizate cu idicele de inflaţie. Respingere. Respingerea excepţiilor prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune şi a excepţiei necompetenţei materiale a instanţei de fond
    În privinţa primei excepţii este a se reţine că într-adevăr potrivit art. 8 alin (3) din Decretul 92/1976, competenţa soluţionării cererilor privind rectificările înscrierilor din carnetul de muncă aparţine judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are sediul unitatea care urmează să facă înscrierile, numai că din petitul acţiunii introductive de instanţă rezultă că acest capăt de cerere este accesoriu celui referitor la plata sporului de şedinţă şi o consecinţă a acestuia, astfel încât atâta vreme cât capătul principal de cerere este de competenţa tribunalului în primă instanţă, şi capătul subsecvent, accesoriu, urmează soarta principalului, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare. Cu referire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune se constată că şi acesta a fost corect soluţionat de instanţa de fond având în vedere că şi acest spor de 3 % reprezintă un drept salarial care a fost şi el suspendat alături de celelalte drepturi băneşti pe toată perioada suspendării din funcţie a reclamantului intimat, fiind fără suport legal susţinerea recurentului în sensul că acest drept ar fi putut fi exercitat în toată această perioadă, în cauză fiind astfel incidente dips. art. 13 din Decretul 167/1958 şi nu prevederile art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ. Potrivit art. 9 din Legea 50/1996 modificată prin Ordonanţa 9/28.07.1997 „magistraţii beneficiază de o indemnizaţie de şedinţă de 3 % din salariul de bază brut pentru fiecare şedinţă de judecată, dacă sunt respectate criteriile de calitate şi de operativitate stabilite de ministrul justiţiei cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii”. Acest articol a fost abrogat prin apariţia O.G. nr. 83/2000. La momentul la care s-a acordat acest spor, respectiv pentru perioada solicitată 1.01.1998-1.11.2000, reclamantul intimat era suspendat din funcţie. Sporul de 3 % a avut caracter temporar şi s-a acordat pentru fiecare şedinţă de judecată magistraţilor care au participat efectiv în cadrul acestora. Mai mult decât atât, acordarea sporului era condiţionată de respectarea criteriilor de calitate şi operativitate stabilite de ministrul justiţiei. În această situaţie, nu se poate susţine justeţea pretenţiilor reclamantului în lipsa participării reale la şedinţele de judecată, întrucât chiar dacă ar fi existat nu se poate demonstra cu certitudine că acest spor i-ar fi fost acordat dacă criteriile de calitate şi operativitate n-ar fi fost întrunite
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 13 din 10 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  117. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind acordarea sporului de 10% pentru dirigenţie. Respingere
    Contrar susţinerilor reclamantei, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 17, art. 37, art. 40 alin. (2) şi art. 41 Codul Muncii, neaflându-ne în prezenţa unei modificări a contractului său individual de muncă în sensul acestor dispoziţii legale, ci a aplicării dispoziţiilor legislaţiei speciale în materie în baza cărora i-a fost sistată dirigenţia începând cu anul şcolar 2004-2005. Conform acestor dispoziţii legale măsura retragerii dirigenţiei nu trebuia luată cu acordul reclamantei, fiind atributul exclusiv al Consiliului de Administraţie, cu respectarea dispoziţiilor legale, aşa cum s-a procedat în speţă. Reclamanta a avut cunoştinţă despre această măsură chiar de la data înlocuirii ei cu un alt profesor diriginte la clasa a XI-a E, măsură pe care nu a contestat-o la timpul respectiv. În această situaţie, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, reclamanta nu este îndreptăţită la acordarea indemnizaţiei de 10 % pentru activitatea de diriginte neprestată efectiv.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1182 din 18 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  118. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Nulitatea deciziei de concediere. Cerere privind plata contravaloarii salariului pentru perioada 1 martie-1 aprilie 2008. Respingere
    Prin sentinţa civilă nr. 238/06.03.2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. (...) s-a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr.3/22.10.2007 emisă de societatea recurentă de faţă şi în consecinţă a fost obligată aceasta la plata salariului de care intimata a fost lipsită pe perioada octombrie 2007-februarie 2008. Instanţa de judecată s-a pronunţat în acel cadru procesual strict în limita obiectului sesizării, aşa încât este de reţinut faptul că nu s-a formulat capăt de cerere de reintegrare pe postul deţinut anterior. În lipsa acestui capăt de cerere în mod corect, despăgubirile vor fi datorate de angajator într-o aplicare şi interpretare corectă a preved. art. 78 alin. (1) Codul Muncii, de la data concedierii nelegale şi până la data pronunţării sentinţei de reintegrare aşa cum a statuat şi practica judiciară şi nici de cum până la data găsirii unui nou loc de muncă de către salariatul concediat – dată care ar fi cu totul arbitrară. Aşa fiind, curtea constatând că soluţia primei instanţe reflectă o aplicare şi interpretare greşită a dispoziţiilor legale incidente, ceea ce reprezintă un motiv de modificare a hotărârii expres prev. de art. 304 punct 9 C. proc. civ.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1088 din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  119. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Respingerea cererii privind plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani
    Potrivit menţiunilor din carnetul de muncă reclamantul s-a angajat la data de 1.11.2002 astfel că până la data naşterii copilului sunt mai puţin de 7 luni de stagiu. Anterior datei de 1.11.2002 reclamantul nu a avut raporturi de muncă şi nu a fost în şomaj, raporturile de muncă cu fostul angajator încetând în anul 2001. Rezultă astfel că reclamantul nu poate fi îndreptăţit la indemnizaţia pentru creşterea copilului întrucât nu îndeplineşte condiţia stagiului de cotizare necesar pentru plata acesteia.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1087 din 10 (17) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  120. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune morale, drepturile salariale pe ultimele trei luni, amenzile plătite pe perioada în care a fost angajatul pârâtei, plata orelor suplimentare de la data angajării până la data încetării contractului individual de muncă. Imposibilitatea reclamantului de a-şi proba temeinicia daunelor morale solicitate. Casare cu trimitere
    Pe lângă art. 269 alin. (1) din Legea nr. 237/2007, astfel cum acesta a modificat alin. (1) al art. 269 din Legea nr. 53/2003, instanţa de fond îşi sprijină soluţia respingerii capătului de cerere privind acordarea daunelor morale şi pe considerentele deciziei Î.C.C.J. XL/2007. După cum lesne se poate observa, data la care s-a pronunţat Decizia XL (40)/2007 (7.05.2007) este anterioară modificării aduse Legii 53/2003 prin Legea nr. 237/2007, iar Decizia Î.C.C.J. a fost publicată doar la 12.11.2007. De la data pronunţării deciziei în recurs în interesul legii şi până la publicarea acesteia în Monitorul Oficial a intervenit legiuitorul cu modificarea adusă art. 269 Codul Muncii, legea cadru, iar acest nou aliniat (1) al acestui articol nu condiţionează acordarea daunelor morale de existenţa unei clauze exprese în acest sens inserate în C.C.M. sau contractul individual de muncă. Prin urmare, având în vedere toate aceste aspecte, cât şi faptul că instanţa de fond a revenit asupra probei testimoniale încuviinţate, rezultă că reclamantul a fost în imposibilitate de a-şi proba temeinicia daunelor morale solicitate, fiind astfel încălcat principiul aflării adevărului. Totodată, nici menţiunea făcută de instanţa de fond în încheierea de amânare a pronunţării din 25.06.2008 prin care se apreciază că nu mai este necesară audierea martorilor nu are suport legal, reclamantul fiind astfel în imposibilitate, aşa cum am mai arătat, de a-şi dovedi susţinerile.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1058 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  121. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind plata drepturilor salariale cuvenite în baza art. 35 alin. (1) lit. i) din Contractul Colectiv de Muncă, reprezentând contravaloarea sporului de 20% din salariul de bază al reclamantei, începând cu luna februarie 2005 şi până în prezent, actualizată cu indicele de inflaţie
    Câtă vreme categoria personalului auxiliar didactic şi nedidactic este reglementată distinct prin Legea 128/1997 în raport cu personalul didactic, nu se poate reţine susţinerea reclamantei în sensul că ne-am afla în prezenţa unei discriminări între cele două categorii cu privire la acordarea sporului în discuţie. În speţă, cum de asemenea corect a observat instanţa de fond, nu sunt îndeplinite nici prevederile art. 26 alin. (1) din H.G. nr. 291/1993, conform cărora sporul în discuţie se acordă cu condiţia încadrării în limita fondurilor bugetare, personalul care urmează să beneficieze de acesta fiind nominalizat de către consiliul de administraţie, condiţie neîndeplinită în cauză.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1063 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  122. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata drepturilor salariale cuvenite şi neachitate pentru perioada octombrie 2005-O. 2007, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective. Plata cheltuielilor de judecată
    Condiţia pentru plata drepturilor salariale restante, conform art. 52 alin. (2) Codul muncii, este stabilirea nevinovăţiei salariatului pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută. Rezultă, per a contrario, că salariatul nu poate beneficia de aceste despăgubiri dacă i se dovedeşte vinovăţia penală în săvârşirea infracţiunii. Or, reclamantul nu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de care a fost acuzat de către angajator, singura în măsură să se pronunţe asupra vinovăţiei penale a reclamantului fiind instanţa de judecată. Prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 52 alin. (2) Codul muncii raportat la probatoriul administrat şi starea de fapt reţinută, criticile formulate de recurenta pârâtă fiind neîntemeiate.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1073 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  123. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Respingerea excepţiei lipsei de interes a recurenţilor. Respingerea excepţiei nulităţii recursului. Plata diferenţei dintre drepturile salariale acordate şi cele cuvenite, conform C.C.M. încheiat la nivel de unităţi, pe anul 2005, începând cu luna ianuarie 2005 şi până la zi, actualizate cu indicele de inflaţie. Plata cheltuielilor de judecată
    Excepţia lipsei de interes a recurenţilor în exercitarea căii de atac, invocată de intimata pârâtă, este nefondată deoarece chiar dacă la fond acţiunea reclamanţilor a fost admisă, iar pârâta a fost obligată să plătească acestora drepturi salariale conform variantei a II a din completarea la expertiza contabilă, interesul reclamanţilor în promovarea recursului, rezidă din faptul că aceştia solicită plata unor drepturi salariale mai mari, conform variantei I din suplimentul de expertiză contabilă. În al doilea rând, se constată că şi cea de-a doua excepţie invocată de intimată, referitoare la nulitatea recursului, întemeiată pe prevederile art. 302/1 C. proc. civ., este nefondată deoarece din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurenţii au formulat critici privind modul de judecată al instanţei iar acestea pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de S. 304 pct. 9 C. proc. civ. Din cuprinsul certificatului constatator nr. 406/17.01.2008, emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Alba, rezultă că obiectul de activitate al societăţii pârâte îl constituie transportul terestru de călători (f. 58-60). În acest context, se constată că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că în speţă este incident C.C.M. nr. 3339/2003 motiv pentru acre se impune modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul celor solicitate de reclamanţii recurenţi.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 733 din 30 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  124. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Respectarea dreptului la apărare al pârâtei de către instanţa de fond. Plata diferenţei plăţii salariale şi plata a 4 zile de concediu neefectuat şi neplătit şi a cheltuielilor de judecată
    Prima instanţă constatând că pârâta nu s-a conformat dispoziţiei date la termenul anterior şi nu a fixat un termen pentru conciliere până la termenul de judecată – în sarcina sa fiind stabilită şi obligaţia de a proba această invitaţie la conciliere – şi nici nu a depus vreun act în apărare aşa cum a dispus, dispoziţie care se regăseşte inclusiv pe citaţia comunicată pârâtei, primită sub semnătură de persona împuternicită din cadrul societăţii, în mod corect a procedat la soluţionarea cauzei, pârâta fiind cea în culpă procesuală şi nu instanţa, pârâta regăsindu-se în situaţia de a-şi invoca propria culpă, ceea ce nu este permis. Nici critica referitoare la fondul cauzei nu este întemeiată. Calculele efectuate de către recurentă sunt esenţialmente greşite în condiţiile în care pleacă de la o valoare a orei J. de 1 leu. Nu există nicio justificare pentru o asemenea valoare scăzută, şi nici recurenta nu arată cum a ajuns la această valoare. Cum salariul reclamantului era de 1200 lei, şi orele lucrate în luna martie au fost în număr de 176, valoare unei ore era de 6,8182, rotunjit la 6,82 lei, iar în luna aprilie orele lucrate au fost în număr de 160, rezultând o valoare de 7,5 lei/oră, astfel cum şi reclamantul a menţionat în acţiune.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 616 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  125. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind plata sumei ce reprezintă 15% spor, ca urmare a negocierii salariului de bază, conform contractului colectiv de muncă, începând cu data de 1.05.2007, actualizată cu indicele de inflaţie. Respingere
    Instanţa nu se poate substitui unităţii în cadrul procedurii negocierii salariale, ci are doar menirea de a verifica dacă au fost încălcate normele legale privind salarizarea astfel cum acestea sunt prevăzute de legislaţia muncii, contractul colectiv de muncă şi contractul individual de muncă. Din această perspectivă însă, atâta vreme cât nu s-a constatat existenţa vreunui element de discriminare astfel cum el este prevăzut la art. 5 Codul muncii, iar salariul recurentei depăşeşte pe cel minim garantat la nivel naţional, acţiunea sa în mod corect a fost respinsă ca neîntemeiată.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 593 din 22 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  126. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Obligarea pârâtului la plata avansului nerestituit, şi a dobânzii legale aferente
    Prin dispoziţia de plată din data de 20.06.2006 recurenta a făcut dovada plăţii sumei de 400 lei în favoarea intimatului, care era angajatul său, cu titlu avans. Această sumă, aşa cum reiese din copie registru de casă a fost înregistrată în evidenţa societăţii. Faţă, de aceste înscrisuri, din care reiese clar titlul cu care această sumă a fost acordată intimatului, susţinerea sa în sensul că ar fi primit-o cu titlu ajutor de înmormântare pentru fratele său este total nejustificată, sarcina probei revenindu-i în acest sens conform art. 1169 C. civ. În situaţia în care, primind această sumă cu titlu avans spre decontare, intimatul nu a justificat utilizarea ei în scopul acordării, se impune a fi obligat, în lumina textului de lege sus enunţat la restituirea ei, ca plată nedatorată. Totodată, aflându-ne în cazul neexecutării unei obligaţii care are ca obiect o sumă de bani, pârâtul datorează potrivit art. 1088 C. civ. dobănda legală aferentă. În acest context, soluţia primei instanţe de respinge a acţiunii pe considerentele neînregistrării în contabilitate a sumei şi a naturii juridice a acestei operaţii se fundamentează pe o ignorare a înscrisurilor depuse de reclamantă şi o interpretare greşită a legii.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 467 din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  127. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Admitere. Obligarea pârâtului la plata avansului nerestituit, şi a dobânzii legale aferente
    În speţă, cu dispoziţia de plată din data de 20.06.2006 recurenta a făcut dovada plăţii sumei de 400 lei în favoarea intimatului, care era angajatul său, cu titlu avans. Această sumă, aşa cum reiese din copie registru de casă a fost înregistrată în evidenţa societăţii. Faţă, de aceste înscrisuri, din care reiese clar titlul cu care această sumă a fost acordată intimatului, susţinerea sa în sensul că ar fi primit-o cu titlu ajutor de înmormântare pentru fratele său este total nejustificată, sarcina probei revenindu-i în acest sens conform art. 1169 C.c.civil. În situaţia în care, primind această sumă cu titlu avans spre decontare, intimatul nu a justificat utilizarea ei în scopul acordării, se impune a fi obligat, în lumina textului de lege sus enunţat la restituirea ei, ca plată nedatorată. Totodată, aflându-ne în cazul neexecutării unei obligaţii care are ca obiect o sumă de bani, pârâtul datorează potrivit art. 1088 C. civ. dobănda legală aferentă. În acest context, soluţia primei instanţe de respinge a acţiunii pe considerentele neînregistrării în contabilitate a sumei şi a naturii juridice a acestei operaţii se fundamentează pe o ignorare a înscrisurilor depuse de reclamantă şi o interpretare greşită a legii.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 467 din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  128. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive al Inspectoratului Şcolar al Judeţului A. Cerere privind plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea a două ore săptămânal faţă de norma didactică, actualizate cu indicele de inflaţie. Reducerea normei didactice de predare a reclamanţilor cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I, cu două ore săptămânal fără diminuarea salariulu
    Referitor la excepţia invocată, aceasta a fost în mod corect soluţionată de instanţa de fond. Faptul că prin art. 167 din Legea 84/1995, modificată prin Legea nr. 354/2004 şi H.G. nr. 2192/2005 se arată că unităţile de învăţământ preuniversitar de stat funcţionează ca unităţi finanţate din fonduri alocate prin bugetul local ale unităţilor administrativ-teritoriale de stat şi din alte surse potrivit legii, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a instituţiei recurente, calitatea dată de calitatea de angajator al acesteia, în acord cu prevederile art. 3 din Legea nr. 168/1999, care defineşte expres părţile unui conflict de muncă, acestea fiind salariatul şi angajatorul. Pe fondul cauzei se critică nerealizarea unei distincţii între noţiunea de catedră şi norma didactică, doar prin prisma dispoziţiilor art. 43 lit. b) din Legea nr. 128/1997. Recurentul nu face însă nicio referire la dispoziţiile art. 42 care explică în ce constă activitatea personalului didactic de predare, care pe lângă activităţile didactice de predare-învăţare cuprind şi activităţi de instruire practică, de evaluare, conform planului de învăţământ, de pregătire metodico-ştiinţifică şi de educaţie, complementare procesului de învăţământ. Toate aceste activităţi, sunt menţionate în fişa postului fiecărui cadru didactic şi sunt specifice postului, specializării şi aptitudinilor persoanei care ocupă postul didactic respectiv. Nefondată este apoi şi critica vizând admiterea cererii referitoare la reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului. Acest drept îşi are sediul materiei în art. 45 din Legea 128/1997, text în cadrul căruia nu se face distincţia susţinută de recurent între cadrele didactice, aşa încât o formulare la modul general fără distingere în lege conduce la generalizarea aplicării ei în speţă tuturor cadrelor didactice, inclusiv învăţătorilor, institutorilor şi educatorilor.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 929 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  129. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Revizuire. Respingere
    Prin prezenta cerere de revizuire, sindicatul revizuient, invocând imposibilitatea dovedirii cheltuielilor de transport de către cadrele didactice şi faptul că legea nu prevede necesitatea formulării unei cereri de decontare adresată consiliului local, solicită de fapt o rejudecare a aceleiaşi situaţii de fapt avute în vedere la soluţionarea recursului în temeiul disp.art.3041 C. proc. civ. Se mai reţine că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe disp. art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este admisibilă doar în situaţia în care acestea s-au pronunţat în aceeaşi pricină, nu şi în ipoteza pronunţării unor hotărâri potrivnice în alte acţiuni, ce au acelaşi obiect şi cauză identică. Este cunoscută soluţia pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza „Beian împotriva României”, invocată de revizuentă. Curtea reţine că nu se poate vorbi în cauză de incertitudine jurisprudenţială, deoarece fiecare cauză, deşi similară ca şi context factual nu aduce spre analizare aceleşi probatorii, care să ducă la o soluţie identică.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 341 din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  130. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Revizuire. Respingere
    Prin prezenta cerere de revizuire, sindicatul revizuient, invocând imposibilitatea dovedirii cheltuielilor de transport de către cadrele didactice şi faptul că legea nu prevede necesitatea formulării unei cereri de decontare adresată consiliului local, solicită de fapt o rejudecare a aceleiaşi situaţii de fapt avute în vedere la soluţionarea recursului în temeiul disp. art. 3041 C. proc. civ. Se mai reţine că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe disp. art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este admisibilă doar în situaţia în care acestea s-au pronunţat în aceeaşi pricină, nu şi în ipoteza pronunţării unor hotărâri potrivnice în alte acţiuni, ce au acelaşi obiect şi cauză identică. În ceea ce priveşte invocarea cauzei „Beian împotriva României”, se reţine că acest motiv de revizuire nu poate fi încadrat în dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a constatat în această cauză o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorate deciziei a cărei revizuire s-a solicitat.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 340 din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  131. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Respingere. Plata drepturilor băneşti reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport, efectuate de către reclamanţi pentru deplasarea la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu, aferente perioadei ianuarie-august 2006, actualizate cu indicele de inflaţie
    Dreptul la decontarea cheltuielilor de transport este un drept individual, iar cheltuielile de transport sunt determinate, specifice fiecărui cadru didactic. Or, recurenţii nu numai că nu au depus biletele de călătorie sau abonamentele ori documentele justificative de certificare prevăzute de lege, dar nici nu au arătat, pentru fiecare în parte, cum se deplasează la şi de la locul de muncă, cu mijloace de transport în comun sau cu autoturismul proprietate personală. Transportul cu o „ocazie” nu este avut în vedere de lege, iar dovada cheltuielilor de transport se face explicit, cu înscrisurile menţionate.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 260 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  132. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata drepturilor salariale pentru perioada 17.04.2007-23.01.2008
    În cauză, angajatorul nu a dovedit, potrivit acestor dispoziţii, plata salariului reclamantului. Prin motivele de recurs, recurentul a invocat faptul că neplata salariului s-ar datora unor abateri disciplinare săvârşite de către reclamant, însă potrivit disp. art. 164 din Codul muncii, nicio reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege. Reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, ceea ce recurentul nu a dovedit în cauză. Se reţine astfel, că în mod corect prima instanţă a obligat recurenta-pârâtă să plătească reclamantului-intimat drepturile salariale pentru perioada 17.04.2007-23.01.2008.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 183 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  133. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata drepturilor salariale restante, reprezentând diferenţa între salariul acordat conform grilei de salarizare pentru grefier dactilograf şi salariul cuvenit conform grilei de salarizare pentru grefier, pentru perioada 1.01.2005-1.02.2007, actualizate la data plăţii efective. Existenţa unei discriminări
    În temeiul disp. art. 269 alin. (1) Codul muncii, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu. În consecinţă, se reţine că, pentru o justă şi integrală despăgubire, plata diferenţelor de drepturi salariale între salariul acordat conform grilei de salarizare pentru grefier dactilograf şi salariul cuvenit conform grilei de salarizare pentru grefier, reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului cauzat recurentelor prin prevederile art. 91 din Legea nr. 567/2004. Dispoziţiile art. 91 din Legea nr. 567/2004 au introdus o discriminare care nu are la bază un criteriu obiectiv între grefieri, în ceea ce priveşte salarizarea acestora, fiind în contradicţie cu principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţia României. Potrivit disp. art. 21 din O.G. nr. 137/2000, în toate cazurile de discriminare menţionate în ordonanţă, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporţional cu prejudiciul suferit.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 84 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  134. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Întrunirea elementelor constitutive ale răspunderii patrimoniale a salariatului. Plata a 50% din prejudiciul cauzat societăţii
    Nu poate fi reţinut faptul că pârâtul nu ar avea nicio culpă în producerea prejudiciului întrucât el, cu bună ştiinţă, a participat la alimentarea plugului, deşi, nefiind autorizat pentru acest tip de utilaj, nu cunoştea instrucţiunile de alimentare, deşi nu era obligaţia lui, neprimind nicio dispoziţie în acest sens (telegrama din 12.01.2006). Prin încălcarea acestor atribuţii de serviciu şi dând dovadă de neglijenţă aşa cum şi el arată (răspuns întrebarea nr. 32) pârâtul a participat la producerea unui prejudiciu recurentei-reclamante. Sub acest aspect, hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală astfel că, criticile formulate de recurenta-reclamantă sunt întemeiate ele încadrându-se în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 342/R din 14 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  135. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata drepturilor băneşti datorate pentru sărbătorile de Paşti şi Crăciun pentru anii 2004-2006, actualizate cu rata inflaţiei
    Recurenta-pârâtă în fiecare an a întocmit şi înregistrat un nou C.C.M. – respectiv 2003, 2004, 2005, 2006 şi 2007 an de an reluând dispoziţia art. 168 alin. (1) în aceeaşi formă. Or, dacă recurenta intenţiona să includă primele în salariu de bază în perioada respectivă nu mai prevedea disp. art. 168 din C.C.M. sau prevedea numai faptul că aceste prime au fost sau sunt incluse în salariul de bază pentru că recurenta pârâtă în motivele de recurs susţine: pag.3 „ modul de atribuire a celor două prime este prin includerea lor în salariul de bază la începutul fiecărui an”, situaţie nedovedită de aceasta. Nu poate fi primită nici susţinerea cu privire la incidenţa Deciziei din 31.08.2007 a Comisiei Paritare. În primul rând Comisia Paritară nu se poate pronunţa în 2007 asupra clauzelor unor contracte colective de muncă pentru anii 2003, 2004, 2005, 2006 care şi-au încetat aplicabilitatea. În al doilea rând Decizia Comisiei Paritare modifică în 2007 clauzele contractelor colective de muncă pentru anii 2003-2006 când acestea nu mai sunt în vigoare prin aceasta aducându-se atingere voinţei părţilor la data încheierii acestor contracte colective de muncă şi deci această decizie nu poate fi considerată ca o interpretare a unor clauze. Nu poate fi primită nici susţinerea recurentei că instanţa de fond a încălcat disp. art. 977 C. civ. pentru că aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond intenţia părţilor a fost în acordarea acestor drepturi. O. de către instanţă a Deciziei Comisiei Paritare nu înseamnă o încălcare a art. 977 C. civ. întrucât de fapt această comisie încalcă dispoziţia legală mai sus menţionată.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 271/R din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  136. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Acordarea drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru orele suplimentare prestate
    Din raportul de expertiză contabilă rezultă, urmare a analizei documentelor societăţii, că activitatea recurentului-reclamant s-a desfăşurat şi în afara programului normal de lucru, în perioada martie 2005-aprilie 2007 lucrând efectiv 491 zile lucrătoare şi 46 zile în afara programului. Pentru cele 46 zile lucrate în zilele de repaos săptămânal recurentul-reclamant trebuia să primească suma de 3489, 2 lei. Deşi expertul reţine o asemenea sumă ca fiind datorată, urmare a drepturilor salariale încasate apreciază că recurentul-reclamant a primit suplimentar suma de 25, 3 lei. Or, din expertiză rezultă că intimata-pârâtă nu a luat în calculul veniturilor valoarea zilelor prestate în zilele de sâmbătă şi duminică. Drept urmare, în mod greşit s-a reţinut că asemenea drepturi salariale au fost încasate, prin efectul compensării lor cu alte sume plătite cu alt titlu. Şi martorii O.N., E.M.O. şi G.O. au confirmat efectuarea orelor suplimentare, peste programul normal de lucru, funcţie de nevoile societăţii. Neindicarea temeiului de drept de către recurent nu constituie un motiv legal de respingere a acestuia, instanţa fiind îndreptăţită a da calificarea juridică corectă, cu atât mai mult cu cât în materia conflictelor de muncă calea de atac a recursului are caracter devolutiv. În ceea ce priveşte cererea recurentului-reclamant de efectuare a unei noi expertize contabile, o asemenea solicitare nu poate fi primită faţă de dispoziţiile art. 305 C. proc. civ. şi ansamblului probator deja administrat cu ocazia judecăţii fondului cauzei.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 387/R din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  137. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Respingerea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte Direcţia Generală a Finanţelor Publice G. şi a Casei Judeţeane de Pensii G., precum şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice G. Plata contribuţiilor de asigurări sociale plătite în plus pe anii 2003-2005 şi la plata dobânzii legale aferente de la data naşterii dreptului la restituire şi până la momentul plăţii efective. Respingerea cererii de chemare în garanţie
    În ceea ce priveşte recursul declarat de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii G. Curtea apreciază că este nefondat. Astfel, în susţinerea recursului recurenta invocă prevederile Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 1646/2007 şi ale Modalităţilor unitare de aplicare a prevederilor acestui Ordin, aprobate prin Ordinul nr. 67/2008. Însă, acţiunea formulată de reclamantul E.J.P. a fost înregistrată la Tribunalul Galaţi la data de 26.05.2006, şi priveşte drepturi născute în perioada iunie 2003-decembrie 2005, aceste acte normative nefiind încă în vigoare întrucât nu erau emise. În acest caz, este incident principiul neretroactivităţii actelor normative cuprins în art. 1 C. civ., potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, ea neavând putere retroactivă. Deci, situaţiile juridice ce preced apariţia legii noi nu pot fi atinse de ea. În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a recurentei pârâte Casa Judeţeană de Pensii G, asupra acestei probleme a statuat clar Curtea de Apel Galaţi prin decizia civilă nr. 779/2007 în care se arată că „în cauză, în cadrul litigiului privind asigurările sociale de stat, calitatea procesuală pasivă nu o poate avea decât Casa Judeţeană de Pensii ca unitate teritorială a Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale” Or, aceasta decizie irevocabilă este obligatorie potrivit disp. art. 315 alin. (1) C. proc. civ. astfel că problemele de drept dezlegate intră sub puterea lucrului judecat şi nu mai pot fi analizate în cadrul aceluiaşi dosar, întrucât s-ar aduce atingere principiului stabilităţii raporturilor juridice şi a securităţii acestora. Nu se reţin ca întemeiate excepţiile inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie şi a lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte. Chiar dacă era chemată în cauză Direcţia Generală a Finanţelor Publice G şi în calitate de pârâtă, această situaţie nu aduce atingere dreptului pârâtei Casa Judeţeană de Pensii G prevăzut de art. 60 C. proc. civ. de a chema în garanţie pe pârâtă, cu atât mai mult cu cât aceasta invocase excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. Nici excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte Direcţia Generală a Finanţelor Publice G nu poate fi apreciată ca întemeiată deoarece prin decizia civilă nr. 779/2007 a Curţii de Apel Galaţi s-a precizat că, în această calitate de chemat în garanţie, Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice G poate avea calitate procesuală pasivă în cauză având natura litigiului şi anume litigiu de asigurări sociale şi nu litigiu de natură fiscală. Recurenta chemată în garanţie, Direcţia Generală a Finanţelor Publice G., nu are decât calitatea de colector al sumelor, şi nu de beneficiar, deci nu îi incumbă nicio obligaţie de a plăti sumele solicitate de reclamant cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de stat către pârâta căzută în pretenţii Casa Judeţeană de Pensii G. Sumele colectate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale sunt achitate în contul bugetului de asigurări sociale de stat şi reprezintă venit la acest buget, nu la bugetul de stat.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 389/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  138. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Respingerea cererii privind calcularea salariului pentru plata cu ora sau prin calculul procentual din salariul de bază a persoanei înmulţit cu numărul de ore efectuate peste norma didactică de bază. Respingerea cererii privind obligarea pârâtului la acordarea plăţii cu ora sau prin cumul în perioada vacanţelor şcolare. Respingerea cererii privind obligarea pârâtului la calcularea îndemnizaţia de concediu de odihnă ca medie a tuturor drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care a efectuat concediu de odihnă multiplicată cu numărul de zile de concediu
    Nu poate fi primită solicitarea recurenţilor-reclamanţi că pârâtul are obligaţia să le calculeze salariul pentru plata cu ora sau prin cumul, în cotă procentuală din salariul de bază acordat pentru norma didactică de bază înmulţit cu numărul de ore efectuate peste norma didactică de bază. Desfăşurarea unor activităţi didactice de suplinire prin cumul sau plata cu ora [art. 16 alin. (4) din Legea nr. 128/1997] are loc în anumite condiţii, nu are caracter de permanenţă deci, nu se poate dispune ca pârâtul să fie obligat să plătească nişte drepturi băneşti pe întreg anul şi deci şi pe perioada vacanţelor şcolare. Pregătirea materialului didactic, a unor programe, intră în programul de lucru al cadrului didactic. Plata separată a acestor activităţi ar însemna să-l plăteşti „la bucată” sau în afara programului de lucru (pregătirea personalului didactic poate fi făcută şi în afara programului de lucru). Pe perioada vacanţelor recurenţii-reclamanţi primesc îndemnizaţiile de concediu. Recurenţii-reclamanţi „amestecă” drepturile salariale cuvenite punând pe „picior de egalitate” aceste drepturi: îndemnizaţia de diriginţie, îndemnizaţia de conducere, îndemnizaţia de predare la clase simultane cu activităţile prin cumul şi plata cu ora care au regimuri juridice diferite, unele din ele intrând în componenţa salariului de bază al funcţiei didactice îndeplinite conform legii, altele nu.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 156/R din 13 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  139. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata drepturilor salariale reprezentând indemnizaţie pentru 38 de zile concediu de odihnă pe anul 2006, actualizate cu indicele de inflaţie. Plata cheltuielilor de judecată de către pârâtă
    Faptul că reclamanta venea la unitate şi lucra în timpul concediului de odihnă în afara unui cadru legal, era opţiunea ei personală, dar nu mai poate cere plata unor drepturi băneşti deja încasate, confirmate prin semnătura pe statele de plată şi prin pontarea în concediu. Celelalte susţineri ale recurentei reclamante referitor la calculul drepturilor de concediu sunt fără relevanţă din moment ce instanţa de fond nu a obligat unitatea şcolară pârâtă la plata unei sume certe reprezentând indemnizaţia de concediu. Referitor la recursul pârâtei de asemenea susţinerile acesteia nu pot fi primite. Faptul că reclamanta a refuzat să se prezinte la unitate să ridice drepturile băneşti calculate nu o P. pe pârâtă să remită prin poştă pe numele recurentei reclamante aceste drepturi. În atare condiţii nu pot fi primite susţinerile sale că greşit a fost obligată la cheltuieli de judecată.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 190/R din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  140. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata drepturilor salariale cuvenite şi a indemnizaţiei de concediu de odihnă neefectuat, corespunzătoare perioadei 15.11.2004-15.04.2005. Virarea contribuţiilor legale datorate către stat pe perioada de referinţă
    Instanţa de fond în mod legal şi temeinic a obligat pe intimata-pârâtă (...) I. SRL B la plata către reclamantă a drepturilor salariale şi indemnizaţiei de concediu de odihnă neefectuat corespunzătoare perioadei 15.11.2004-15.04.2005 precum şi la virarea corespunzătoare a contribuţiilor legale datorate către stat pe perioada de referinţă. Neprecizarea în mod concret a cuantumului despăgubirilor cuvenite nu reprezintă un motiv de reformare a hotărârii judecătoreşti faţă de cadrul procesual al judecăţii şi posibilitatea stabilirii lor ulterioare de către organul de executare conform art. 3712 C. proc. civ. Cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive invocată de intimata-pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă B, în condiţiile în care prima instanţă a analizat şi s-a pronunţat pe fond asupra cererii formulată în contradictoriu cu aceasta, în recursul reclamantei C.N. nu poate fi primită o asemenea excepţie întrucât s-ar aduce atingere principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 294/R din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  141. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata orelor suplimentare. Plata daunelor-interese ca urmare a întârzierii executării hotărârii
    În speţă, punerea în aplicare a deciziei nr. 328/R/17.05.2006 a Curţii de Apel Galaţi prin care recurenta-pârâtă a fost obligată la plata orelor suplimentare efectuate peste program şi în zilele de repaus de către intimatul-reclamant B.E. pe perioada lunilor iunie, iulie, august, septembrie şi octombrie 2005, s-a realizat la data de 7.10.2006 prin Ordinul de plată nr. 2014/2006 în sumă de 5.052 lei. Rezultă întârzierea în executarea unor hotărâri judecătoreşti, în condiţiile în care creanţa devenise exigibilă la data rămânerii irevocabile a acesteia, respectiv 17.05.2006, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 161 alin. (4) C. proc. civ. Nu poate fi reţinut nici motivul de recurs potrivit căruia legea nu ar prevedea modalitatea de plată a daunelor interese sub forma dobânzii legale. Dispoziţiile în materie se completează cu cele generale, reglementate de dispoziţiile art. 1088 alin. (1) C. civ. potrivit cărora la obligaţiile care au o sumă de bani daunele interese pentru neexecutare cuprind dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, fidejusiune şi societate.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 229/R din 7 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  142. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind plata sporului de mobilitate şi a sporului de confidenţialitate, ambele în cuantum de 100% din salariul lunar. Respingere
    Deosebit de remuneraţia de bază astfel stabilită, în considerarea specificului muncii şi a importanţei sociale, a serviciilor profesionale în temeiul art. 25 şi 26 din Legea nr. 53/2003, consilierul juridic poate negocia prestaţii suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate şi clauza de confidenţialitate. Dispoziţiile legale menţionate nu prevăd în mod expres obligativitatea acordării acestor sporuri de către angajator ci prevede posibilitatea consilierului juridic de a negocia prestaţii suplimentare în bani reprezintă clauza de mobilitate şi chiar de confidenţialitate. Prin urmare, recurentul nu a făcut dovada negocierii celor două sporuri aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond. Deci, contrar susţinerilor recurentului, aceste prevederi legale nu îl obligă pe angajator să plătească sporurile solicitate. Mai mult decât atât, chiar art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 53/2003 prevăd că atât clauza de mobilitate cât şi cea de confidenţialitate pot fi prevăzute în contractul individual de muncă, în baza înţelegerii între angajator şi angajat. Faptul că intimata a înţeles să acorde un spor de 100% din salariul de bază pentru clauza de confidenţialitate unei salariate nu are nicio relevanţă în cauză şi nu aduce atingere principiilor nediscriminării invocate de recurent, angajatorul fiind liber să negocieze, aşa cum s-a arătat mai sus.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 328/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  143. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata drepturilor salariale pentru perioada 1.10.2005-26.06.2006 către reclamant. Respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale. Posibilitatea recurentului de a se adresa organului de executare în vederea calculului cuantumului drepturilor salariale cuvenite
    Recurentul are dreptul la salariu pentru munca prestată în folosul societăţii pârâte până la data de 26.06.2006 în conf. cu disp. art. 154 Codul Muncii. Astfel cererea recurentului de a i se acorda drepturi salariale până la pronunţarea hotărârii nu poate fi primită întrucât de la data de 26.06.2006 recurentul nu s-a mai prezentat la serviciu şi nu a mai prestat muncă în folosul societăţii şi prin urmare, nu poate pretinde salariu pentru ceea ce nu a prestat. Cererea recurentului de a i se acorda daune morale în sumă de 300 lei nu poate fi reţinută de instanţă deoarece acesta nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit din culpa societăţii, prin niciun mijloc de probă. Sarcina existenţei prejudiciului moral incumbă recurentului, cu excepţia situaţiei în care întinderea prejudiciului este fixată de lege. Nici celălalt motiv de recurs nu poate fi primit, acesta vizând strict modalitatea de punere în executare a hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de fond. Potrivit art. 3712 pct. 2 C. proc. civ., în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii. Astfel recurentul are posibilitatea de a se putea adresa organului de executare care are obligaţia de a calcula cuantumul drepturilor salariale cuvenite acestuia în baza hotărârii judecătoreşti conf. dispoziţiilor legale menţionate.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 346/R din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  144. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind plata drepturilor reprezentând sporul de 15% la salariul de bază brut pentru titlul de doctor în drept pentru perioada 1 august 2004-1 august 2007. Respingere. Excepţie lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Respingere
    Este adevărat că prin O.G. nr. 9 din 28.07.1997 (M. Of. nr. 177/30.07.1997) cu modificările ulterioare s-a introdus sporul de 15% pentru titlul ştiinţific de „doctor în drept”, dar acest spor la data aplicării actualizării pensiei potrivit art. 103 din Legea nr. 92/1992 şi nu ulterior, nu s-a luat în calculul stabilirii drepturilor băneşti pe baza căruia se făcea actualizarea pensiilor. Ulterior, prin O.G. nr. 83/2000 de modificare a Legii nr. 50/1996 sporul de 15% pentru titluri ştiinţifice nu s-a mai acordat, art. 10 din lege fiind abrogat. Acest spor a fost reintrodus prin reglementări ulterioare:O.U.G. nr. 177/2002 şi menţinut prin O.U.G. nr. 27/2006, dar acordarea lui se făcea la cererea celui interesat, iar legiuitorul nu l-a avut în vedere la recalcularea şi actualizarea pensiilor de serviciu. Deci intimatul-reclamant nu a beneficiat în timpul activităţii de acest spor, nu exista la data ieşirii la pensie, nu intra în calculul pensiei la actualizarea acesteia conform art. 103 din Legea nr. 92/1992. În atare condiţii, nici în prezent sub imperiul Legii nr. 303/2004 republicată intimatul reclamant nu poate beneficia de acest spor la actualizarea pensiei. Referitor la susţinerea recurentului pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză aceasta, nu poate fi primită întrucât reclamantul a solicitat plata acestuia la despăgubiri pentru neacordarea unui drept.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 157/R din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  145. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere acordarea despăgubiri. Casare cu trimitere
    În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., odată stabilit cadrul procesual şi sesizată instanţa de judecată, aceasta avea obligaţia de a exercita rol activ, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. În acest scop instanţa putea ordona administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar şi atunci când părţile s-ar fi împotrivit. Or, instanţa de fond nu a manifestat rol activ şi nu a cercetat în mod corespunzător fondul litigiului dintre părţi în scopul rezolvării depline a acestuia şi pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. Deşi se reţine ca nefiind îndeplinite o serie de criterii, pentru acordarea stimulentelor în discuţie, instanţa de fond nu arată care sunt aceste criterii şi pe ce se întemeiază o atare concluzie, pentru a da posibilitatea exercitării controlului judiciar. Motivarea trebuia să fie în concordanţă cu mijloacele de probă administrate în proces iar argumentarea soluţiei instanţei să reflecte aprecierea dată fiecărei probe, în parte.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 240/R din 10 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  146. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Nulitate
    Potrivit art. 303 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Termenul de depunere a motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Recursul nu a fost motivat până la termenul de 7.03.2008 deşi hotărârea recurată i-a fost comunicată recurentului la data de 1.02.2008 astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 34 dosar.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 250/R din 14 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  147. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Cerere privind plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidenţialitate de până la 15%
    În speţă, recurenţii reclamanţi fac parte din personalul instanţelor judecătoreşti-Judecătoria Tg. B. Potrivit disp. art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, „personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti (…) este obligat să păstreze secretul profesional, confidenţialitatea în legătură cu faptele şi informaţiile despre care ia cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu privire la procesele aflate în curs de desfăşurare (…)”. Recurenţii reclamanţi se află într-o situaţie identică, similară, din punct de vedere a obligaţiilor ce le incumbă prin lege, cu alte categorii de personal din unităţi bugetare care, pentru obligaţii identice sunt remuneraţi cu acordarea unui spor pentru păstrarea confidenţialităţii. Refuzul de a se acorda recurenţilor sporul de confidenţialitate numai pentru motivul că nu este prevăzut de lege nu poate fi apreciat ca o justificare rezonabilă a diferenţelor de tratament, cu atât mai mult cu cât disp. art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prevăd că, este responsabil Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu aplicarea şi controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum şi în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării. Astfel, despăgubirile se acordă doar până la data pronunţării prezentei decizii şi nu pentru viitor, întrucât instanţa nu poate acorda un prejudiciu eventual. Referitor la reclamantele E.E. şi B.J., se apreciază că acţiunea este nefondată deoarece, potrivit aceluiaşi tabel, au calitatea de agent procedural, respectiv aprod, astfel că nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, aşa cum greşit au precizat prin acţiune, ci sunt personal conex. Astfel, potrivit disp. art. 3 alin. (3) din Legea nr. 567/2004, funcţiile de agent procedural, aprod şi şofer sunt conexe personalului auxiliar de specialitate.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 265/R din 17 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  148. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Legalitatea deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă pentru abateri disciplinare grave. Lipsa incidenţei motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 5, 7 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
    Instanţa de fond a răspuns criticilor de nulitate invocate de contestatoare, motivarea dată hotărârii fiind corespunzătoare dovezilor administrate, cu arătarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în pronunţarea unei atare soluţii. Au fost întrunite condiţiile prevăzute de 167 alin. (2) Codul muncii, convocarea salariatului realizându-se în scris cu precizarea obiectului, datei, orei şi locului întrevederii. Chiar dacă convocarea a fost semnată de către directorul sucursalei, o atare împrejurare nu atrage nulitatea actului procedural, interesând satisfacerea rezultatului urmărit, respectiv încunoştinţarea părţii convocate în scopul prezentării acesteia în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile. În speţă convocarea recurentei-contestatoare s-a realizat la data de 10.05.2007 iar ascultarea acesteia s-a realizat de către comisie la data de 15.05.2007. Deşi, în mod strict, în acest interval de timp nu sunt 5 zile lucrătoare, considerăm că termenul stabilit a asigurat în mod rezonabil timpul necesar pregătirii apărării cu ocazia efectuării cercetare disciplinare prealabile. Nu ne aflăm aşadar, după cum susţine recurenta-contestatoare, într-o situaţie de neaplicare a legii şi de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti pe acest motiv, problema de drept invocată punând în discuţie nu neaplicarea sa ci, mai degrabă, interpretarea dată acesteia şi efectele juridice astfel produse. De altfel, dacă recurenta-contestatoare ar fi considerat insuficient un asemenea interval de timp ar fi avut ocazia să solicite la momentul ascultării sale, amânarea cercetării din lipsă de timp şi pentru formularea unor apărări corespunzătoare. Sunt evidenţiate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în cursul cercetării disciplinare prealabile şi prevederile cu caracter normativ încălcate. Apărările formulate privind faptul că ar fi fost determinată de asemenea acţiuni de către superiorii săi, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, nu au fost dovedite şi nici nu sunt de natură a o exonera de răspundere, existând posibilitatea sesizării lor şi a refuzului încălcării atribuţiilor de serviciu. Faptele astfel comise şi împrejurările comiterii acestora au caracterul unor abateri disciplinare grave iar valoarea considerată redusă a prejudiciului de 1621, 63 lei, achitat la acest moment, nu reprezintă decât un element de circumstanţiere a consecinţelor abaterii, ce nu poate fi examinat în mod singular, izolat de celelalte criterii de individualizare a sancţiunii. În aceleaşi condiţii, comportarea generală în serviciu şi inexistenţa unor sancţiuni disciplinare suferite anterior, circumstanţele personale şi familiale, nu pot fi examinate decât în întreg complexul circumstanţelor cauzei, al caracterului continuu al faptelor şi gradului de vinovăţie în comiterea acestora, apreciate ca fiind de o gravitate sporită. Nici cu privire la critica nepronunţării hotărârii judecătoreşti în şedinţa publică, criticile formulate nu pot fi primite. Din conţinutul sentinţei civile recurate rezultă că pronunţarea acesteia s-a realizat în şedinţa publică de la 7 noiembrie 2007, fiind întrunită astfel condiţia prevăzută de art. 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 80/R din 6 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  149. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune. Plată penalităţi de întârziere pe perioada 20.01.2003-20.01.2006 şi de la data introducerii acţiunii civile 20.01.2006 şi până la achitarea efectivă a debitului. Respingerea cererii reconvenţionale a pârâtei
    Pârâta-reclamantă nu a dovedit plata remuneraţiei convenite prin convenţie, din întâmpinare şi cererea reconvenţională depusă rezultând refuzul plăţii acesteia considerând convenţia ca fiind nulă. În atare condiţii se justifică solicitarea reclamantului pârât pentru plata penalităţilor pentru refuzul plăţii remuneraţiei convenite întrucât potrivit art. 1068 C. civ. acesta putând solicita separat aceste penalităţi chiar înainte de executarea obligaţiei principale.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 47/R din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  150. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Excepţia inadmisibilităţii contestaţiei. Respingere. Concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani. Respingerea contestaţiei formulate împotriva deciziei de stabilire a salariului de bază
    În cauza de faţă contestatoarea a contestat decizia nr. 11/2.04.2007 prin care i s-a stabilit salariul de bază de 578 lei. Or, acest salariu a fost stabilit corect pe baza rezultatelor obţinute la examinarea profesională conform art. 9 (1) din O.G. nr. 10/2007 care au rămas definitive. Este adevărat că contestatoarea a formulat contestaţie atât la Consiliul Judeţean G contestând tot decizia nr. 11/2.04.2007 cât şi la Biblioteca V.A.V., ambele contestaţii fiind făcute în afara termenului legal, contestatoarea nu a contestat în faţa instanţelor judecătoreşti pe calea contenciosului administrativ actele de evaluare, astfel că procesul verbal din 27.03.2007 pe baza căruia s-a stabilit salariul a rămas definitiv. Faptul că Inspecţia Teritorială a N. a sesizat că evaluarea nu s-ar fi făcut conform H.G. nr. 125/1999, deşi nu era aplicabil în cauză, nu are relevanţă în cauza de faţă, atâta timp cât contestatoarea nu a contestat în justiţie procesul verbal de evaluare. Deci sub aspectele menţionate mai sus hotărârea instanţei de fond este netemeinică. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, susţinerile recurentei nu sunt întemeiate. Contestatoarea a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 11/2.04.2007 prin care i s-a stabilit salariul. Faptul că nu ar fi contestat evaluarea care a stat la baza stabilirii salariului (deşi a contestat), nu o împiedică să conteste această dispoziţie.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 51/R din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  151. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Neîndeplinira cerinţelor art. 271 alin. (1) Codul Muncii privind răspunderea materială a salariatului
    În speţă, în mod corect, prima instanţă a constatat că nu sunt întrunite condiţiile privind caracterul cert al prejudiciului pretins a fi cauzat cât şi vinovăţia salariatului. Nu s-a făcut nicio dovadă de către recurenta-reclamantă că şi între cantităţile pe care pârâtul trebuia să le primească şi pe care trebuia să le predea, conform atribuţiilor se serviciu din fişa postului, ar fi existat diferenţe. Predarea-primirea cantităţilor de motorină trebuie făcute în baza unor acte: procese verbale, registre etc. Or, recurenta nu a făcut nicio precizare în acest sens. Simpla prezentare a unor diagrame fără a fi corelate cu alte probe nu este de natură a dovedi certitudinea prejudiciului produs, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 90/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  152. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata drepturilor salariale şi a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 1.04.2007-24.04.2007 precum şi a drepturilor băneşti reprezentând indemnizaţie pentru concediul de odihnă neefectuat în perioada 1.01.2007-24.04.2007
    Nu poate fi primit motivul de recurs invocat în sensul că intimata-reclamantă nu a solicitat drepturi băneşti şi nu s-a prezentat pentru primirea acestora. Mai mult, rezultă că la data de 5.10.2007 intimata-reclamantă a solicitat recurentei-pârâte plata drepturilor salariale prin mandat poştal, o asemenea obligaţie nefiind îndeplinită de către angajator. Nici celălalt motiv de recurs nu poate fi primit acesta vizând strict modalitatea de punere în executare a hotărârii judecătoreşti pronunţată de instanţa de fond. Obligaţiile ce rezultă din dispozitivul hotărârii cu caracter determinabil fiind susceptibile de a fi puse în executare în conformitate cu dispoziţiile art. 3712 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii. Faţă de aceste dispoziţii legale, arătăm că nicio prevedere legală nu împiedică unitatea recurentă să execute benevol hotărârea judecătorească prin calculare de către serviciul contabilitate, în condiţiile art. 3711 alin. (2) C. proc. civ., sau, în cazul unei executări silite, suma va fi calculată de însuşi organul de executare, potrivit alineatului (2) al aceluiaşi articol întrucât creanţa stabilită de instanţă este certă (fiind determinabilă), lichidă şi exigibilă. În ceea ce priveşte solicitările intimatei-reclamante E.N.-E. de modificare a acţiunii iniţiale nici acestea nu pot fi primite situându-se în afara cadrului procesual reglementat de dispoziţiile art. 316 în referire la art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 18/R din 14 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  153. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata drepturilor salariale aferente perioadei 1.04.2007-15.05.2007. Compenasarea concediilor de odihnă neefectuate. Plata contravalorii biletelor de masă
    În mod legal şi temeinic prima instanţă a constatat că recurenta-pârâtă SC T.E. SRL B nu a făcut dovada plăţii sumelor solicitate cu titlu de drepturi salariale de către intimata-reclamantă E.D., conform prevederilor art. 163 Codul muncii. Sarcina plăţii salariale şi a celorlalte drepturi cuvenite revine angajatorului, acestea reprezentând contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Ca atare, nu poate fi primit motivul de recurs invocat în sensul că intimata-reclamantă nu a solicitat drepturi băneşti şi nu s-a prezentat pentru primirea acestora. Nici celălalt motiv de recurs nu poate fi primit, acesta vizând strict modalitatea de punere în executare a hotărârii judecătoreşti pronunţată de instanţa de fond. Obligaţiile ce rezultă din dispozitivul hotărârii cu caracter determinabil fiind susceptibile de a fi puse în executare în conformitate cu dispoziţiile art. 3712 C. proc. civ. De altfel, recurenta-pârâtă nu-şi poate invoca drept motiv de recurs propria-i culpă întrucât, aşa cum s-a arătat, sarcina calculării drepturilor salariale cuvenite şi a plăţii acestora revine angajatorului, potrivit dispoziţiilor art. 163 şi 287 Codul muncii. În ceea ce priveşte solicitările intimatei-reclamante E.D. de modificare a acţiunii iniţiale nici acestea nu pot fi primite situându-se în afara cadrului procesual reglementat de dispoziţiile art. 316 în referire la art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 17/R din 14 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  154. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Respingerea lipsei calităţii porcesuale pasive a Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Tardivitatea recursului Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră G. Casare cu trimitere. Lipsa cercetării fondului
    În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră G., potrivit art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 284 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător. Cu titlu special, în materia conflictelor de muncă, dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 168/1999 prevăd că termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţată de instanţa de fond. În speţă, sentinţa civilă nr. 726/30.03.2007 a Tribunalului Galaţi a fost comunicată pârâtului Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră G la data de 9.05.2007 astfel că termenul de recurs s-a împlinit la data de 20.05.2007. În ce priveşte calitatea procesuală a chematului în garanţie Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră G., conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră B are calitate de ordonator secundar de credite şi, astfel, are atribuţii pentru alocarea şi distribuirea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale, conform art. 7 din Legea nr. 218/2002. În speţă, deşi cererea de chemare în judecată a fost formulată de către reclamanţii U.E., E.E., N.E.D., S.O., E.E., D.-S.T.N., D.H.E., E.D.E., E.M., S.N.E., I.J., Cota E. şi H.J.E., instanţa s-a pronunţat doar în ceea ce-l priveşte pe reclamantul U.E., omiţându-i pe ceilalţi reclamanţi semnatari ai acţiunii conform tabelului anexat cererii. Instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze pretenţiile concrete pentru fiecare reclamant şi să stabilească întinderea unor asemenea drepturi corespunzător perioadei în care a îndeplinit funcţia de poliţist în cadrul unităţilor pârâte.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1/R din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  155. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata sporului de vechime în muncă pentru perioada 14.09.2004-31.07.2005 şi achitarea dobânzii legale până la data plăţii. Excepţia puterii de lucru judecat. Respingere
    1. Măsura eliminării sporului de vechime în muncă defavorizează în mod neechivoc categoria profesională a magistraţilor, fiind restrâns dreptul la egalitatea în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie, cu atât mai mult cu cât vechimea în muncă este definită ca fiind timpul efectiv lucrat în program normal de lucru, iar din acest punct de vedere, atât magistraţii cât şi personalul auxiliar se află în aceiaşi situaţie. 2. Pentru a exista putere de lucru judecat potrivit art. 1201 C. civ. trebuie să existe triplă identitate de părţi, de obiect, de cauză. Excepţia se reţine doar în situaţia în care s-a pronunţat o hotărâre irevocabilă asupra fondului cauzei. Prin urmare, nu se poate reţine autoritate de lucru judecat deoarece prin sentinţa civilă nr. 542/2007 a Tribunalului Galaţi rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 602/R/2007 a Curţii de Apel Galaţi, instanţa nu a rezolvat fondul cauzei, aceasta s-a pronunţat doar pe excepţie.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5/R din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  156. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind obligarea pârâtei D.N. SA D la achitarea plăţilor compensatorii cu ocazia disponibilizării, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 8/2003 şi a sumei reprezentând completarea de şomaj conform art. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 8/2003. Respingere
    Neavând contract de muncă pe durată nedeterminată încheiat înainte de 1 ianuarie 2005, astfel cum prevede art. 7 din O.U.G. nr. 8/2003, reclamanta nu îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de drepturile prevăzute de art. 2 lit. c) şi art. 3 lit. a) din aceeaşi ordonanţă. În consecinţă, în mod justificat a apreciat instanţa de fond că acţiunea formulată de reclamantă se impune a fi respinsă. Susţinerile reclamantei în sensul că nu ar fi fost legal încheiate contractele de muncă pe durată determinată şi că singurul contract legal încheiat a fost contractul nr. 416/2000, care prin depăşirea termenului prevăzut de art. 82 din Codul muncii a devenit contract de muncă pe durată nedeterminată, nu pot fi luate în considerare, atâta timp cât înscrierile din carnetul de muncă nu au fost anulate şi, de asemenea, nu a fost constatată nelegalitatea contractelor respective.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 378/R din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  157. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata unei despăgubiri egale cu majorările salariale prevăzute de Legea nr. 220/2007 pentru perioada 1 ianuarie 2007-30 iulie 2007, actualizate cu indicele de inflaţie. Efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă. Respingerea lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor
    Alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit un drept suplimentar, intitulat „tranşa suplimentară”, însoţit de „o creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător transei anterioare de vechime”, în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 şi peste 40 de ani de activitate în învăţământ. Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice M, are calitate procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilităţii faţă de minister a hotărârii pronunţate cât şi a executării ei de către reclamanţi.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 354/R din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  158. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Lipsa competenţei materiale a tribunalului constituit în complet de muncă în ceea ce priveşte legalitatea Hotărârii Adunării Generale din 27 martie 2007. Necercetarea integrală a tuturor problemelor de fapt şi de drept invocate în cauză. Casare cu trimitere
    Tribunalul, constituit în complet pentru soluţionarea litigiilor de muncă, nu avea competenţa materială de a examina legalitatea Hotărârii adunării generale din 27 martie 2007, care a decis revocarea reclamantei din funcţia de preşedinte al societăţii pârâte. Nefiind posibilă modificarea hotărârii, se va dispune casarea integrală a acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în baza prevederilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., urmând a se pune în discuţia părţilor necesitatea disjungerii respectivei cereri şi invocarea necompetenţei materiale a instanţei de dreptul muncii. În ceea ce priveşte legalitatea Deciziei nr. 50/23 mai 2007, având ca obiect concedierea reclamantei, Curtea observă că examinarea de către prima instanţă a excepţiei prescripţiei dreptului de aplicare a sancţiunii disciplinare s-a făcut prin raportare doar la una dintre faptele imputate, respectiv sustragerea de documente, evidenţe, registre, etc. şi refuzul nejustificat de restituire. Cum, potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) Codul muncii, aplicarea sancţiunii disciplinare se face în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei, se impunea verificarea excepţiei prescripţiei şi prin raportare la aceste fapte, mai ales în contextul în care pârâta a susţinut că a luat cunoştinţă despre respectivele fapte doar după studierea documentelor predate de către reclamantă la data de 2 mai 2007. În ceea ce priveşte rezolvarea dată cererii având ca obiect restituirea către reclamantă a garanţiei depuse la numirea sa în funcţia de preşedinte, Curtea constată că reţinerea de către prima instanţă a prevederilor art. 48 alin. (3) din Legea nr. 1/2005 s-a făcut fără verificarea condiţiilor impuse de textul de lege menţionat.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 303/R din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  159. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind acordarea diferenţei dintre sporul de fidelitate stabilit prin O.G. nr. 27/2006 şi cel prevăzut de O.G. nr. 8/2007. Respingere. Inexistenţa unei discriminări. Lipsa incidenţei motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
    Dat fiind faptul că prin formularea unor acţiuni în justiţie, persoanele fizice sau juridice pot obţine hotărâri judecătoreşti pentru acordarea retroactivă şi pentru viitor a unor drepturi prevăzute de lege, iar prin prezenta, reclamanţii au solicitat ca instanţa să dispună calcularea şi plata diferenţei dintre sporul de fidelitate la care sunt îndreptăţiţi magistraţii (prevăzut de O.G. nr. 8/2007) şi sporul acordat personalului auxiliar prin acelaşi act normativ, fără însă ca plata acestei diferenţe să fie prevăzută de lege, fără a dovedi existenţa unei stări de discriminare în aplicarea dispoziţiilor legale, acţiunea reclamanţilor este nefondată, cum a reţinut prima instanţă în considerentele sentinţei pronunţate.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 305/R din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  160. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata despăgubirilor pentru reţinerile salariale din perioada 1.04.2004-30.01.2007. Neacordarea contravalorii tichetelor de masă
    Acţiunea reclamanţilor este întemeiată, având în vedere pe de o parte lipsa calităţii de reprezentanţi a salariaţilor a persoanelor semnatare ale actului adiţional, iar, pe de altă parte obligaţiile asumate de societate atât prin contractul colectiv de muncă cât şi prin actul adiţional. Cu referire la cuantumul sumelor solicitate de reclamanţi instanţa de recurs a procedat la verificarea documentelor depuse de ambele părţi şi a constatat că sumele globale cuprinse în acţiunea reclamanţilor au în vedere atât reţinerile salariale de 20% cât şi contravaloarea tichetelor de masă. Instanţa de recurs constată că acţiunea reclamanţilor nu cuprinde o astfel de pretenţie astfel că sub acest aspect hotărârea pronunţată este netemeinică. Cu referire la despăgubirile vizând neacordarea sporului de 10% pentru reclamantele B.L. şi L.F. recurenţii nu au formulat critici iar instanţa de recurs verificând legalitatea şi temeinicia soluţiei şi sub acest aspect, în conformitate cu art. 304 ind. 1 C. proc. civ., constată că hotărârea primei instanţe este ferită de critici.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 277/R din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  161. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind plata sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică. Admitere. Respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor. Respingerea cererii de chemare în garanţie
    Afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin O.G. nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, întrucât guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Cum s-a arătat anterior prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu şi să abroge dispoziţii ale acestuia. „Abrogarea” s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operaţiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului iniţial. Întemeiat prima instanţă a procedat la respingerea cererii de chemare în garanţie formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –, din moment ce Ministerul Economiei şi Finanţelor avea calitatea procesuală pasivă stabilită de reclamant prin acţiunea formulată (aceea de pârât), iar în această postură, în conformitate normele legale în vigoare, acest pârât are obligaţia de a asigura resursele bugetare necesare efectuării plăţilor de către instituţiile publice, a sumelor stabilite prin titluri executorii ( deci şi prin hotărâri judecătoreşti).
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 202/R din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  162. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Economiei şi Finanţelor. Respingere. Respingerea cererii de chemare în garanţie formulată de Ministerul Economiei şi Finanţelor. Cerere plată drepturi salariale prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996. Admitere
    Afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin O.G. nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, întrucât guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Cum s-a arătat anterior prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu şi să abroge dispoziţii ale acestuia. „Abrogarea” s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operaţiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului iniţial. Noţiunile de „modificare” şi „abrogare” sunt definite de art. 57, respectiv 62 din legea nr. 24/2000, acestea sunt evenimente care operează după reguli strict stabilite şi nu pot fi confundate. Cum starea de fapt rezumată anterior rezultă din cuprinsul probelor administrate, iar la pronunţarea sentinţei criticate instanţa a reţinut o altă stare de fapt, pronunţând o hotărâre nelegală, în cauză este incident motivul de recurs invocat de reclamanţi, recursul formulat este întemeiat şi va fi admis, în consecinţă hotărârea criticată va fi modificată în sensul admiterii acţiunii formulate. Întemeiat prima instanţă a procedat la respingerea cererii de chemare în garanţie formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – din moment ce Ministerul Economiei şi Finanţelor avea calitatea procesuală pasivă stabilită de reclamanţi prin acţiunea formulată (aceea de pârât), iar în această postură, în conformitate normele legale în vigoare, acest pârât are obligaţia de a asigura resursele bugetare necesare efectuării plăţilor de către instituţiile publice, a sumelor stabilite prin titluri executorii ( deci şi prin hotărâri judecătoreşti).
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 180/R din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  163. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata contravalorii orelor suplimentare lucrate conform tabelelor anexate, iar în subsidiar compensarea acestora cu zile libere în condiţiile legii
    Prin Hotărârea nr. 2/2005 a Colegiului Director al DGASPC H [f.54 dosar nr. (...)] s-a decis ca orele suplimentare să fie compensate cu timp liber corespunzător, începând cu 1.04.2005. Această decizie a fost luată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 9/2005 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar, care la art. 13 prevede că munca prestată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere este considerată muncă suplimentară şi se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti în luna următoare cu un spor aplicat la salariul de bază. Această prevedere a fost preluată de Regulamentul Intern al Direcţiei Generale aprobat prin Hotărârea nr. 3/2005 a Colegiului Director. Acordarea sporului de 100% ar deveni aplicabile în condiţiile în care nu ar exista actele juridice mai sus arătate şi acest spor ar fi fost stabilit prin contractul colectiv de muncă sau după caz, în contractul individual de muncă, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă. Referitor la neconcordanţele existente între cele două situaţii depuse la dosar, privind compensarea orelor prestate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, respectiv că reclamanţii contestă situaţiile depuse de către pârâţi [f.43-83 şi 155-166 dosar (...)], aceştia depunând o altă situaţie a acestor compensări (f. 93-152), şi având în vedere că în conflictele de muncă, sarcina probei revine angajatorului în baza art. 287 Codul muncii, iar în ipoteza existenţei contradicţiilor nu se poate stabili o situaţie reală, nici în baza actelor depuse în faţa instanţei de recurs, se apreciază că angajatul, în baza petitelor formulate, se impune a fi obligat să întocmească o situaţie care să arate în concret numărul orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică, precum şi cele în sărbători legale pentru perioada februarie 2005 şi până în prezent, precum şi pentru viitor pentru fiecare reclamant în parte şi acordarea zilelor libere potrivit art. 132 Codul muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 151/R din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  164. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind plata sporului de vechime, în cuantum de 25% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, cuvenit reclamantului pentru luna mai 2004. Incidenţa motivului de modificare prevătut de art, 304 pct. 9 C. proc. civ.
    Prima instanţă, prin sentinţa atacată, a admis acţiunea civilă, aşa cum a fost formulată, însă a obligat pârâţii la o despăgubire egală cu sporul de vechime, fără a mai indica „drept salarial”, aşa cum a indicat reclamantul în cererea introductivă. Procedând astfel, prima instanţă a încălcat principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil şi prev.de art. 129 alin. (6) C. proc. civ. – „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”. Este adevărat că în considerentele hotărârii atacate acest spor apare menţionat ca şi „spor salarial”, însă această menţiune era necesar a fi înserată şi în dispozitiv, pentru a nu exista contradicţie între considerente şi dispozitiv. Ca atare, recursul pârâtul Ministerului Justiţiei apare ca fiind fondat, având în vedere şi argumentele recurentului, privind pronunţarea Deciziei nr. XXXVI a Î.C.C.J. – obligatorie pentru instanţe – în care s-a avut în vedere sporul de vechime ca drept salarial.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 134/R din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  165. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata în favoarea fiecărui membru de sindicat a sporului de fidelitate în cuantum de 15% din salariul de bază. Lipsa incidenţei motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
    Susţinerile recurentului în sensul că instanţa de fond în cuprinsul considerentelor a indicat greşit obiectul acţiunii, confundând sporul de suprasolicitare neuropsihică cu cel de fidelitate pentru vechime neîntreruptă de 10 ani, sunt nefondate, având în vedere că în considerentele hotărârii instanţa a făcut referire doar la sporul de fidelitate solicitat de reclamanţi, solicitare întemeiată pe prevederile art. 45 alin. 1 lit. f) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură-cultură pentru anii 2006-2008. Nici susţinerile privind greşita reţinere a calităţii procesuale pasive a recurentului şi a solidarităţii pârâţilor nu sunt întemeiate. Recurentul a făcut o greşită interpretare a disp. art. 282 lit. a) Codul muncii, atunci când a apreciat că pot fi părţi în conflictele de muncă doar salariaţii şi angajatorul. Litera „a” vorbeşte despre „orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul (…) contractelor de muncă.” Nu trebuie omisă nici corecta aplicare de către instanţa de fond a prevederilor art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 78/2005 şi anexa nr. 2 pct. 27 a H.G. sus-menţionat, nefiind lipsită de efect juridic calitatea recurentului de ordonator principal de credite.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 103/R din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  166. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind plata sporului de vechime. Respingere. Prescripţia dreptului material la acţiune. Admitere
    Instanţa a reţinut că dispoziţiile O.G. nr. 83/2000 au fost cele care au întrerupt cursul prescripţiei dreptului material la acţiune, întrerupere care ar fi încetat la data de 07.05.2007, dată la care Î.C.C.J. s-a pronunţat prin Decizia nr. 36. Aceste puncte de vedere nu pot fi primite întrucât pe de o parte despăgubirile solicitate de reclamantă izvorăsc din raportul de muncă, raport de muncă a cărui naştere, modificare sau stingere nu poate fi influenţată de pronunţarea unei hotărâri de către o autoritate de stat autonomia sub control parlamentar care îşi desfăşoară activitatea în domeniul discriminării, iar pe de altă parte, interpretarea potrivit căreia O.G. nr. 83/2000 a suspendat prevederile art. 33 din Legea nr. 50/1996, este speculativă acest text de lege nu a fost afectat în realitate de suspendare producând efecte juridice faţă de celelalte categorii de personal. Potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 acest termen nu a fost întrerupt sau suspendat în niciuna din modalităţile enumerate expres şi limitativ de actul normativ citat. Starea de discriminare este o stare de fapt care putea fi invocată şi putea fi constată şi de instanţa judecătorească potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000. Astfel potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 acest termen nu a fost întrerupt sau suspendat în niciuna din modalităţile enumerate expres şi limitativ de actul normativ citat. Starea de discriminare este o stare de fapt care putea fi invocată şi putea fi constată şi de instanţa judecătorească potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000. A admite ca fiind temeinică hotărârea instanţei de fond ar însemna a adăuga la lege prin prisma art. 8 din Decretul 167/1958.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 461/R din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  167. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor. Respingere. Efectuarea plăţilor stabilite în favoarea reclamanţilor prin hotărâre judecătorească
    Recursul chematului în garanţie, formulat prin mandatara sa Direcţia Generală a Finanţelor Publice M, este nefondat şi va fi respins, în consecinţă sentinţa recurată va fi menţinută integral. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, Ministerul Economiei şi Finanţelor are obligaţia alocării fondurilor necesare pentru efectuarea de către instituţiile bugetare a plăţilor rezultate din titlurile executorii. În raport de această prevedere legală, rămân irelevante susţinerile recurentei conform cărora aceasta nu poate fi obligată la plata către reclamanţi a unor drepturi de natură salarială, cât timp nu există raporturi juridice de muncă. Aşa cum s-a arătat anterior, Curtea de Conturi a României a fost obligată la plata către reclamanţi a sumelor ce reprezintă sporul de vechime. Hotărârea judecătorească este definitivă şi executorie, constituind titlu în sensul prevăzut de lege. Recurentul, chemat în garanţie, nu a fost obligat la plata către reclamanţi a sumelor ci la alocarea fondurilor necesare efectuării de către pârâtă a plăţii sumelor indicate, cum de altfel prevede textul legal citat anterior. Starea de fapt rezumată rezultă din dosarul cauzei, ea a fost reţinută în considerentele sentinţei pronunţate, iar în raport de aceasta, instanţa a aplicat corespunzător dispoziţiile legale.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 177/R din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  168. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Achitarea sporului de vechime cuvenit pentru perioada 20 februarie 2004-22 mai 2006, actualizat în raport de inflaţie. Prescrierea dreptului la acţiune pentru restul pretenţiilor
    În raport de dispoziţiile art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958 este de principiu că acţiunea în pretenţii poate fi formulată doar în termenul de 3 ani de la data naşterii dreptului şi nu pentru o perioadă anterioară cum au solicitat reclamanţii prin acţiune, excepţie care este de ordine publică, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă care a respins în totalitate acţiunea formulată de reclamantul J.E. şi în parte cea formulată de J.G, neavând niciun fel de relevanţă, critica formulată referitoare la răspunderea civilă delictuală invocată de către recurenţi, prevederile Decretului sus-menţionat fiind de generală aplicare.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 885 din 3 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  169. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere acordarea spor de fidelitate şi confidenţialitate. Respingere
    Prevederea art. 60 alin. (2), cu referire expresă la negocierea prestaţiilor suplimentare, în corelaţie cu disp. alineatului (1), se referă la consilierii juridici cu statutul de angajaţi, în baza unor contracte individuale de muncă, susceptibile de negocierea unor clauze suplimentare, cum ar fi clauza de mobilitate şi cea de confidenţialitate. Aceste clauze nu sunt deci, obligatorii, ele sunt supuse negocierii. În atare situaţie, cum intimatul reclamant nu a negociat cu angajatorul acordarea acestor prestaţii suplimentare (a se vedea în acest sens contractul individual de muncă şi actul adiţional la acesta) şi cum contractul negociat reprezintă legea părţilor, Curtea reţine că în mod greşit prima instanţă a apreciat că reclamantul este îndreptăţit la plata acestor sporuri.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 748 din 16 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  170. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Imposibilitatea legala de acordare a sporului de vechime pe durata incapacităţii temporare de muncă din motive medicale
    Pentru perioada incapacităţii de muncă şi care a fost menţionată de reclamantă prin acţiune, reclamanta nu poate beneficia legal de acordarea sporului de vechime, situaţie care în mod greşit instanţa de fond a acordat acest pretins drept salarial, soluţia fiind netemeinică şi nelegală sub acest aspect.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 95 din 1 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  171. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Excepţia prescrierii extinctive a dreptului la acţiune. Respingere. Plata drepturilor salariale cuvenite şi neachitate, respectiv 799 lei primă de Crăciun pe anul 2004 şi 850 lei primă de Paşte pe anul 2005, sume ce vor fi reactualizate conform indicelui de inflaţie
    Conform dispoziţiilor art. 257 Codul Muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare. Or, pârâta avea posibilitatea să probeze faptul plăţii acestor drepturi salariale prin prezentarea fluturaşilor emişi reclamantei pentru lunile în care s-au stabilit primele de Paşte şi C, probă pe care acesta nu a efectuat-o. În consecinţă în mod corect prima instanţă a reţinut că intimata-reclamantă nu a primit sumele solicitate. În ceea ce priveşte însă cuantumul acestora instanţa a făcut o greşită apreciere a înscrisurilor depuse la dosar, acordând sume în cuantum mai mare decât acelea rezultând din aplicarea disp.art.168 (1) din contractul colectiv de muncă pe anii 2004 şi 2005. Având în vedere disp. art. 168 (1) din contractul colectiv de muncă pe anii 2004 şi 2005, conform căruia sumele acordate cu ocazia E. şi Crăciunului, reprezentând un salariu de bază mediu sunt suplimentări de drepturi salariale, dar şi prevederile art. 43 din Codul fiscal potrivit cărora premiile sunt asimilate salariilor, rezultă că termenul de prescripţie a dreptului la acţiune de 3 ani ce a început să curgă de la data scadenţei primelor (decembrie 2004, aprilie 2005) nu era împlinit la data introducerii acţiunii – 4.09.2007.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 77 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  172. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune
    În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, este întemeiată critica prin care se susţine, în esenţă, că în mod greşit a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor. În raport de considerentele speţei, în mod greşit a concluzionat prima instanţă că în speţă a operat întreruperea termenului de prescripţie conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Potrivit art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Întrucât primul motiv de recurs a fost apreciat ca întemeiat, pentru considerentele ce preced, critica privind greşita obligare a recurentului-pârât la plata actualizată cu indicele de inflaţie a drepturilor băneşti solicitate de intimaţii-reclamanţi, reprezentând spor de vechime pe perioada sus-menţionată nu se mai impune a fi analizată. Referitor la soluţia primei instanţe, de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, se constată că această critică a fost invocată în recurs în mod subsidiar, practic, numai pentru situaţia în care hotărârea privind admiterea acţiunii reclamanţilor ar fi fost apreciată ca legală, astfel încât nici această critică nu se mai justifică a fi analizată, câtă vreme respingerea acţiunii reclamanţilor are oricum, drept consecinţă, şi respingerea cererii de chemare în garanţie.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 70 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  173. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Contestaţie în anulare. Respingere
    Aspectele la care se referă contestatoarea în cuprinsul cererii nu se pot încadra însă, pentru considerentele mai sus arătate, în noţiunea de greşeală materială evidentă la care se referă dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ., ci vizează o pretinsă greşeală de judecată, ce nu poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 44 din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  174. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Admitere în parte. Plata drepturilor salariale cuvenite şi neachitate, respectiv 799 lei, primă de Crăciun, pe anul 2004, şi 850 lei, primă de Paşte, pe anul 2005, sume ce vor fi reactualizate conform indicelui de inflaţie. Prescripţia dreptului material la acţiune. Respingere
    În mod corect prima instanţă a reţinut că intimata-reclamantă nu a primit sumele solicitate. În ceea ce priveşte însă cuantumul acestora instanţa a făcut o greşită apreciere a înscrisurilor depuse la dosar, acordând sume în cuantum mai mare decât acelea rezultând din aplicarea disp.art.168 (1) din contractul colectiv de muncă pe anii 2004 şi 2005. În ceea ce priveşte excepţia prescrierii extinctive a dreptului la acţiune invocată de pârâta S.C. E. SA, în mod corect instanţa de fond a constatat că în cauză nu îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. e) care stabilesc un termen de prescripţie de 6 luni pentru acţiuni având ca obiect neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, ci art. 283 alin. (1) lit. c) care stabileşte un termen de prescripţie de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune în ceea ce priveşte plata unor drepturi salariale.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 5 din 9 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  175. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata primelor de vacanţă pentru anii 2005-2006, egale cu indemnizaţia brută din luna anterioară plecării în concediu, actualizate cu indicele de inflaţie
    Potrivit dispoziţiilor art. 411 din Legea nr. 50/1996 s-a instituit pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti un drept la prima de vacanţă anuală egală cu indemnizaţia brută din luna anterioară plecării în concediu, drept care a fost abrogat numai pentru magistraţi, nu şi pentru acest personal, prin O.U.G. nr. 177/2002, situaţie stabilită şi prin decizia în interesul legii pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, îndreptată prin încheiere. În atare situaţie, este incontestabilă existenţa unui astfel de drept în favoarea reclamanţilor, neavând nicio relevanţă suspendarea temporară a plăţii unui asemenea drept prin acte normative succesive, din moment ce dreptul respectiv nu a fost abrogat.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
  176. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Respingerea lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului judeţean. Plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea tranşelor suplimentare care se acordă la 30, 35 şi peste 40 de ani de activitate în învăţământ pe perioada, actualizate în funcţie de rata inflaţiei
    Potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, învăţământul de stat este finanţat de la bugetul de stat şi de la bugetele locale. Fondurile destinate învăţământului sunt nominalizate distinct în bugetul de stat şi în bugetele locale. Totodată, în conformitate cu art. 14 alin. (5) din Legea nr. 486/2006, consiliul judeţean are atribuţii cu privire la repartizarea sumelor defalcate, destinate cheltuielilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar. Pe de altă parte, termenul de formulare a cererilor (art. 283 din Codul muncii) este de 3 ani de la data naşterii dreptului. Ï. acestuia se circumscrie exercitarea acţiunii şi, deci, nu este dată excepţia de tardivitate. Actul normativ invocat (O.G. nr. 17/2006), sub acest aspect, nu are efectul juridic invocat de pârâtul recurent. În fine, trimiterea la actele normative menţionate în cererea de recurs, şi anume la art. 167(5) din Legea învăţământului nr. 84/19954, la Normele Metodologice pentru finanţarea învăţământului de stat, precum şi la art. 14 (5) din legea nr. 486/2006, constituie argumente simetric inverse, în sensul că fundamentează existenţa calităţii procesuale pasive a pârâtului recurent.
    Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 262 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org
  177. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor. Plata despăgubirilor ca urmare a dicriminării create prin acordarea stimulentelor financiare numai categoriei de judecători cu o vechime cuprinsă între 0 şi 3 ani
    Cât priveşte recursul Ministerului Economiei şi Finanţelor, este de subliniat că, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, acesta ordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, şi anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie, iar potrivit art. 3 (1) pct. 2 din H.G. nr. 208/2005, el este cel care are ca atribuţii elaborarea proiectului bugetului de stat, precum şi proiectul legii de rectificare a bugetului de stat şi operează rectificările corespunzătoare. Dacă Ministerul Economiei şi Finanţelor n-ar fi obligat să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanţi, hotărârea judecătorească ar fi practic lipsită de una dintre cele mai importante funcţii ale sale, anume de puterea executorie. Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare judecătorilor care au o vechime cuprinsă între 0 şi 3 ani, în sumă de 1700 lei. Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, a avut loc o discriminare, sub aspectul salarizării, discriminare care încalcă dispoziţiile legale în materie. Or, instituirea unor asemenea stimulente în favoarea numai a unor categorii de magistraţi conduce la aplicarea unui tratament diferenţiat, care rezidă într-o inegalitate şi a unui tratament diferit în ce priveşte drepturile salariale, creându-se o discriminare în cadrul aceleiaşi profesii.
    Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 104 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  178. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind plata indemnizaţiilor de membru al Consiliului de Administraţie pentru perioada aprilie-decembrie 2006. Respingere. Cerere privind returnarea sumei reprezentând garanţii materiale. Respingere. Cerere privind plata daunelor interese şi a cheltuielilor de judecată. Respingere
    În cauza dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal şi nici n-a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. S., ca membru al Consiliului de administraţie, face parte din categoria „adaosuri şi sporuri la salariu”. Ea este acordată doar pentru perioada în care reclamantul a desfăşurat activitatea ca membru al consiliului de administraţie, nefăcând parte din categoria salariului de bază. Unitatea pârâtă, cu adresa nr. 465 din 4 ianuarie 2008 (fila 80 dosar fond) învederează că, în perioada aprilie-decembrie 2006, 4 din cei 5 membri ai Consiliului de administraţie nu au primit indemnizaţia de şedinţă. Singurul membru, care a primit indemnizaţia pentru lunile în care s-au desfăşurat activităţi ale consiliului de administraţie, a fost reclamantul E.T. Daunele-interese pot fi acordate, potrivit art. 161 alin. (4) Codul muncii, doar dacă angajatul face dovada cauzării vreunui prejudiciu. Or, în cauza dedusă judecăţii, nu este vorba de o întârziere nejustificată a plăţii salariului sau de o neplată a acestuia, generatoare de pagube.
    Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 399 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org
  179. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata tranşelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 128/1997, actualizate cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale. Respingerea lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi T.
    Cât priveşte obligaţia dedusă judecăţii, recurentul are calitate procesuală pasivă. Alături de inspectoratele şcolare judeţene, acestuia îi revin atribuţii în domeniul finanţării învăţământului, potrivit art. 33 lit. a) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 2192/2004. Art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 statuează pentru personalul didactic, cumulativ, două categorii de tranşe de vechime, anume cea stabilită de lege şi câte o tranşă suplimentară, care se acordă la împlinirea vechimii de 30, 35 şi 40 de ani de activitate didactică în învăţământ. Acest text de lege are un caracter imperativ şi se află în afara oricărei ambivalenţe. În fine, este de observat că, în dispozitivul hotărârii, recurentul nu figurează obligat faţă de reclamanţi, ci prin unitatea de învăţământ respectivă, considerent pentru care, in terminis, el a solicitat, pe fond, respingerea acţiunii. Sub acest aspect, hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii. Cum sunt nejustificate criticile, văzând şi prevederile art. 3041 C. proc. civ.
    Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 312 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
  180. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata sporului de vechime pentru perioada 1 aprilie 2006-12 martie 2007, actualizat în funcţie de indicii de inflaţie de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, şi cu aplicarea dobânzii legale. Tardivitatea recursului Ministerului Economiei şi Finanţelor. Respingerea recursului Ministerului Justiţiei privind plata dobânzii legale
    Aşa cum s-a menţionat anterior, recursul Ministerului Economiei şi Finanţelor a fost depus pe data de 1 noiembrie 2007. Cum comunicarea hotărârii atacate s-a efectuat pe data de 11 octombrie 2007, urmează a se reţine excepţia tardivităţii recursului, care face de prisos examinarea, pe fond, a criticilor formulate, întrucât, potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond. Or, el s-a împlinit pe data de 23 octombrie 2007. În ceea ce priveşte criticile din recursul Ministerului Justiţiei, ele sunt nejustificate. Aşa cum, în mod corect, a reţinut prima instanţă, potrivit art. 161 alin. final (4) Codul muncii, întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune – interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului respectiv. Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 a Secţiilor Unite a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost pronunţată anterior promovării acţiunii (29 iunie 2007). Prin urmare dobânda legală se cuvine reclamantelor şi, deci, sunt nejustificate criticile pârâtului-recurent.
    Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 26 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
  181. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive. Plata drepturile salariale neacordate reclamanţilor reprezentând contravaloarea tranşelor suplimentare care se acordă la 30, 35 şi peste 40 de ani de activitate în învăţământ, actualizate cu indicele de inflaţie
    El are calitate procesuală pasivă. Sub acest aspect, inexistenţa calităţii de angajator stricto sensu apare lipsită de relevanţă juridică. Astfel, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 statuează că învăţământul de stat este finanţat de la bugetul de stat şi de la bugetele locale. Fondurile destinate învăţământului sunt nominalizate distinct în bugetul de stat şi bugetele locale. Totodată, în conformitate cu art. 14 (5) din Legea nr. 486/2006, consiliul judeţean are atribuţii cu privire la repartizarea sumelor defalcate, destinate cheltuielilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar. Pe de altă parte, termenul de formulare a cererilor (art. 283 din Codul muncii) este de 3 ani de la data naşterii dreptului. Ï. acestuia se circumscrie exercitarea acţiunii şi, deci, nu este dată excepţia de tardivitate. Actul normativ invocat (O.G. nr. 17/2006), sub acest aspect, nu are efectul juridic invocat de pârâtul recurent. În fine, trimiterea la actele normative menţionate în cererea de recurs, şi anume la art. 167 (5) din Legea învăţământului nr. 84/1995, la Normele metodologice pentru finanţarea învăţământului de stat, precum şi la art. 14 (5) din Legea nr. 486/2006, constituie argumente simetric inverse, în sensul că fundamentează existenţa calităţii procesuale pasive a pârâtului recurent.
    Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 325 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  182. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului, Educaţiei, Cercetării şi T. Plata diferenţei de drepturi salariale rezultate din acordarea salariului de bază brut de 880 lei, actualizată cu indicele de inflaţie. Aplicarea dobânzii legale
    Prima instanţă nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. P., hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal şi nici n-a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Recurentul are atribuţii legate de procedura de finanţare a învăţământului. Inexistenţa calităţii de angajator, stricto sensu, apare lipsită de vreo relevanţă juridică de vreme ce, in terminis, nu el figurează obligat. Legea nr. 130/1996 trebuie interpretată prin raportare la Legea nr. 53/2003 (Codul muncii). Potrivit art. 239 din acest cod „Prevederile contractului colectiv de muncă produce efecte pentru toţi salariaţii, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizaţie sindicală”. Prin art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006 (M. Of. nr. 5/29 ianuarie 2006) s-a stabilit că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie este de 440 lei începând cu 1 ianuarie 2007, iar pentru personalul încadrat pe funcţii, pentru care condiţia de pregătire este cea de studii superioare, salariul de bază minim brut negociat este de 880 lei. Celelalte critici, sub aspectul examinat, nu sunt justificate în considerente similare.
    Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 283 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  183. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea tranşelor suplimentare care se acordă la 30, 35 şi peste 40 de ani de activitate în învăţământ pe perioada 21.12.2004-21.12.2007, actualizată în funcţie de rata inflaţiei. Respingerea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliul Judeţean şi a prescripţiei dreptului la acţiune.
    Potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, învăţământul de stat este finanţat de la bugetul de stat şi de la bugetele locale. Fondurile destinate învăţământului sunt nominalizate distinct în bugetul de stat şi în bugetele locale. Totodată în conformitate cu art. 14 alin. (5) din Legea nr. 486/2006, consiliul judeţean are atribuţii cu privire la repartizarea sumelor defalcate, destinate cheltuielilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar. Actul normativ invocat (O.G. nr. 17/2006), sub acest aspect, nu are efectul juridic invocat de pârâtul recurent. În fine, trimiterea la actele normative menţionate în cererea de recurs, şi anume la art. 167 (5) din Legea învăţământului nr. 84/1995, la Normele metodologice pentru finanţarea învăţământului de stat, precum şi la art. 14 (5) din Legea nr. 486/2006, constituie argumente simetric inverse, în sensul că fundamentează existenţa calităţii procesuale pasive a pârâtului recurent. Pe de altă parte, termenul de formulare a cererilor (art. 283 din Codul muncii) este de 3 ani de la data naşterii dreptului. Ï. acestuia se circumscrie exercitarea acţiunii şi, deci, nu este dată excepţia de tardivitate.
    Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 368 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  184. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada nelegalei suspendări a contractului individual de muncă, actualizate cu indicele de inflaţie
    Angajatorul recurent, cu toate că la data de 7 iunie 2007 l-a convocat pe contestator cu următoarea menţiune „finalizarea cercetării disciplinare începute în data de 1 iunie 2007”, încadrându-se în termenul de zece zile mai sus arătat – nu a înţeles să finalizeze totuşi această cercetare lăsând loc abuzului şi arbitrariului. Decizia nr. 2683 din 29 iunie 2007 de îndreptare a erorii materiale este şi ea nelegală pe de o parte pentru că nu s-a arătat în cuprinsul ei că scopul emiterii este îndreptarea erorii materiale, pe de altă parte, pentru că vine să acopere retroactiv o măsură ce fusese deja dispusă printr-o Decizie de suspendare pe care însuşi angajatorul o consideră nelegală. În mod corect a reţinut instanţa de fond că, dată fiind natura contractului individual de muncă, în esenţă ca un contract cu executare succesivă, ce presupune că angajatul desfăşoară activitate zilnică în folosul şi sub îndrumarea angajatorului, acesta îi datorează drepturi salariale, fiind de neacceptat ca angajatorul care realizează că a emis o decizie nelegală, să emită o alta cu scopul de a acoperi perioada în care salariatul nu a prestat activitatea din vina angajatorului. Pe de altă parte, emitentul Deciziei nr. 602 din 1 septembrie 2007, decizie, de altfel, nelegală, nu justifică de ce era necesară suspendarea contractului individual de muncă pe perioada cercetării disciplinare aducând un plus de netemeinicie acesteia.
    Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 598/CM din 16 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
  185. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 4.05.2007-31.03.2008. Neadministarea probei cu martori propuse de recurenta pârâtă. Legalitate. Lipsa dovezilor privind neprezentarea intimatului la serviciu în perioada 18 ianuarie 2008-31 martie 2008. Plata sporului de vechime. Plata dobânzii legale. Plata unui salariu mediu, urmare decesului soţiei şi două salarii de bază, ca urmare a depunerii dosarului de pensionare
    1. Este real că în lumina dispoziţiilor art. 163(1) Codul muncii „plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative, dar recurentul nu a solicitat instanţei să depună orice alte documente justificative”, ci a solicitat administrarea probei cu martorul Ş.D., acesta la rândul lui urmând să aducă documente justificative, înscrisuri care oricum nici nu au fost indicate şi nici nu au fost depuse niciodată în faţa instanţei de fond sau în recurs. 2. Cea de-a doua critică vizează împrejurarea că în perioada 18 ianuarie 2008-31 martie 2008, intimatul nu s-a mai prezentat la serviciu fără a justifica în vreun mod această absenţă, astfel că rezultă fără putinţă de tăgadă dorinţa intimatului de a se îmbogăţi fără justă cauză şi fără just temei. Cu toate că recurenta a formulat o asemenea critică, înscrisurile depuse în faţa instanţei de fond relevă o situaţie contradictorie. 3. Prin această critică, se arată că în mod eronat Tribunalul a obligat la plata sporului de vechime, deşi acest drept salarial nu a fost prevăzut în contractul individual de muncă. Hotărârea nu este criticabilă din această perspectivă Tribunalul făcând o corectă aplicare a dispoziţiile art. 16 (3) Codul muncii coroborate cu art. 38 din acelaşi cod şi art. 41 alin. (2) şi (3) din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional 2007-2010. 4. O altă critică a recurentului vizează obligarea greşită la plata dobânzii legale în temeiul O.G. nr. 9/2000, cu motivarea că acest act normativ nu ar fi aplicabil contractelor individuale de muncă. În dreptul nostru, evaluarea legală a daunelor interese există în privinţa prejudiciului suferit de creditor în cazul neexecutării unei obligaţii care are ca obiect o sumă de bani. Aceste obligaţii se pot executa întotdeauna în natură. De aceea, neexecutarea obligaţiei de a da o sumă de bani nu poate avea drept consecinţă obligarea debitorului la plata de despăgubiri compensatorii, care ar trebui să constea tot într-o sumă de bani, ci numai la plata de despăgubiri moratorii (pentru întârziere). 5. O ultimă critică vizează obligarea societăţii la plata unui salariu mediu, urmare decesului soţiei şi două salarii de bază, ca urmare a depunerii dosarului de pensionare. Şi această critică este neîntemeiată şi avem în vedere următoarele: contestatorul a făcut dovada decesului soţiei, sens în care a depus în copie certificatul de deces, astfel că nu este reală afirmaţia referitoare la nedovedirea acestei împrejurări. Cât priveşte acordarea celor două salarii ca urmare a depunerii dosarului de pensionare, recurentul critică hotărârea cu motivarea că reclamantul nu i-ar fi adresat o asemenea cerere, însă nici această critică nu poate fi primită întrucât dreptul pretins îşi are izvorul în lege (art.50 din C.C.M. la nivel naţional 2007-2010), angajatorul fiind obligat a le achita.
    Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 831/CM din 25 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  186. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Prahova. Admitere. Incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 304. pct. 3 C. proc. civ.
    Având în vedere şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora curţile de apel judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale, care se coroborează cu cele ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că aparţine Curţii de Apel Ploieşti – Secţia contencios administrativ – competenţa de soluţionare, în primă instanţă, a cauzei de faţă.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 179 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  187. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind acordarea indemnizaţiei de dispozitiv. Respingere. Inexistenţa unei discriminări.
    Dispoziţiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, MInisterului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul administraţiei publice locale. De asemenea, prevederile Ordinului nr. 496/2003 (pct. 9.2) nu pot fi aplicabile reclamanţilor, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 138/1999 care, astfel cum s-a reţinut anterior, nu îi include pe reclamanţi în sfera destinatarilor dispoziţiilor sale. În ceea ce priveşte susţinerea reclamanţilor conform căreia persoane aflate în situaţii similare beneficiază de sporul de dispozitiv în baza unor dispoziţii emise de primari şi necontestate în contencios, acesta nu constituie un argument legal care să justifice admiterea acţiunii. Nu se poate reţine nici existenţa unei discriminări prin neacordarea drepturilor pretinse, întrucât la acordarea indemnizaţiei de dispozitiv categoriilor profesionale beneficiare conform Ordinului nr. 469/2003, s-au avut în vedere condiţiile speciale şi riscurile pe care le implică exercitarea profesiei, la care însă nu este supus personalul civil contractual.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2450/R din 16 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  188. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind alocarea, calcularea şi plata drepturilor băneşti reprezentând contravaloarea celor două ore lucrate săptămânal în plus faţă de norma didactică începând cu data de 1.07.2005 şi până la 27.06.2008. Admitere
    În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 538/2001 „cheltuielile privind finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale în a cărora rază acesta îşi desfăşoară activitatea, cu excepţia cheltuielilor suportate de la bugetul de stat”. Chiar dacă sursa este bugetul de stat nu înseamnă că doar Ministerul Finanţelor, cel care potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea guvernului, prin pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale, ar avea calitate procesuală pasivă, cât timp şi pârâţii au atribuţii se a asigura sumele necesare prin bugetul local. Apoi, potrivit art. 36 alin. (4) din Legea nr. 215/2001 consiliul local aprobă la propunerea primarului bugetul local iar potrivit art. 23 alin. (1) din aceaşi lege, autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive. Faţă de aceste texte legale este evident că toţi pârâţii au calitate procesuală pasivă deoarece primarul şi consiliul local exercită atribuţii cu privire la bugetul ce aparţine municipiului.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2461/R din 17 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  189. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata drepturilor salariale aferente lunii februarie 2008
    Potrivit art. 163 Codul Muncii „Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plata, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plătii către salariatul îndreptăţit. Statele de plata, precum şi celelalte documente justificative se păstrează şi se arhivează de către angajator în aceleaşi condiţii şi termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.” Or, cât timp textul legal face vorbire despre statele de plată şi celelalte documente justificative care se păstrează şi se arhivează de către angajator în aceleaşi condiţii şi termene ca în cazul actelor contabile este evident că în această categorie nu poate fi inclusă dovada cu martori solicitată de către recurentă, care nu poate fi inclus nici în categoria statelor de plată şi nici în categoria documentelor contabile.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2165/R din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  190. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Prescrierea dreptului material la acţiune
    Acţiunea reclamanţilor a fost promovată la data de 3 ianuarie 2008, după împlinirea termenului legal de 3 ani. Neexercitarea dreptului la acţiune în termenul prevăzut de lege atrage stingerea acestuia prin prescripţie, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Fiind prescris dreptul la acţiune al reclamanţilor de a obţine valorificarea pretenţiilor formulate şi nefiind invocat vreun caz de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripţiei rămâne că dreptul la acţiune al reclamanţilor s-a prescris.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1970/R din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  191. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind plata indemnizaţiei de dispozitiv. Respingere
    Actele normative pe care reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile şi pe care prima instanţă le-a considerat că justifică admiterea acţiunii, sunt Legea nr. 138/1999 (art. 13) şi Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 496/2003 (pct. 9.2). Or, dispoziţiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, MInisterului d e Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Personalului S, care este o instituţie publică cu personalitate juridică aflate în subordinea unei autorităţi a administraţiei publice locale, respectiv a Consiliului Judeţean.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1760/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  192. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind plata indemnizaţiei de dispozitiv. Respingere
    Dispoziţiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Serviciului Public Poliţia Comunitară a municipiului B, care este o instituţie publică cu personalitate juridică aflate în subordinea unei autorităţi a administraţiei publice locale, respectiv a Consiliului Judeţean, după cum stabileşte în mod expres art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 84/2001. De asemenea, prevederile Ordinului nr. 496/2003 (pct. 9.2) nu pot fi aplicabile reclamanţilor, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 138/1999 care, astfel cum s-a reţinut anterior, nu îi include pe reclamanţi în sfera destinatarilor dispoziţiilor sale.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1681/R din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  193. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind plata indemnizaţiei de dispozitiv lunare în cuantum de 25% din salariul de bază. Respingere
    Actele normative pe care reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile şi pe care prima instanţă le-a considerat că justifică admiterea acţiunii, sunt Legea nr. 138/1999 (art. 13) şi Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 496/2003 (pct. 9.2). Or, dispoziţiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Consiliului local al comunei T., care este o instituţie publică cu personalitate juridică aflate în subordinea unei autorităţi a administraţiei publice locale, respectiv a Consiliului Judeţean.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1624/R din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  194. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Cerere privind plata indemnizaţiei de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază. Respingere
    Dispoziţiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Personalului S, care este o instituţie publică cu personalitate juridică aflate în subordinea unei autorităţi a administraţiei publice locale, respectiv a Consiliului Judeţean, după cum stabileşte în mod expres art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 84/2001. De asemenea, prevederile O. nr. 496/2003 (pct.9.2) nu pot fi aplicabile reclamanţilor, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 138/1999 care, astfel cum s-a reţinut anterior, nu îi include pe reclamanţi în sfera destinatarilor dispoziţiilor sale. În fine, chiar acceptând susţinerea că pct. 9.2 din O.M.A.I. nr. 496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administraţiei publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituţionale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinţei unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorităţi publice locale.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1429/R din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  195. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Prescrierea dreptului material la acţiune. Respingerea excepţiilor necompetenţei materiale a Tribunalului Sălaj şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Economiei şi Finanţelor
    Litigiul vizând neacordarea sporului de vechime, ca drept salarial are caracterul unui conflict de muncă, ce revine în competenţa de soluţionare instanţelor în completul specializat, în acest caz Tribunalului Sălaj. Acţiunea reclamanţilor a fost promovată la data de 7 ianuarie 2007, după împlinirea termenului legal de 3 ani. Neexercitarea dreptului la acţiune în termenul prevăzut de lege atrage stingerea acestuia prin prescripţie, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Fiind prescris dreptul la acţiune al reclamanţilor de a obţine valorificarea pretenţiilor formulate şi nefiind invocat vreun caz de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripţiei rămâne că dreptul la acţiune al reclamanţilor s-a prescris.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1423/R din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  196. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata diferenţei sporului de 100% din salariul de bază pentru orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale şi sporul efectiv încasat. Plata diferenţei de 5% pentru sporul de muncă desfăşurat în condiţii deosebite sau periculoase
    Temeiul legal al acordării sporului de 100% din salariul de bază pentru orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale este cel prevăzut de O.U.G. nr. 115/2004, art. 10 şi 14 şi I. nr. 281/1993, art. 9 lit. b). Existând această fundamentare legală, în vigoare în toată perioada ce face obiectul prezentului litigiu – iulie 2004 până la zi – pârâtul este ţinut la plata acestei diferenţe de spor pentru orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale, în condiţiile în care acestea nici nu au făcut obiectul compensării timpului muncit cu timp liber corespunzător, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 281/1993. În ce priveşte obligarea pârâtei la plata diferenţei de 5% pentru sporul de muncă desfăşurat în condiţii deosebite sau periculoase, acesta este reglementat prin art. 3 din Ordinul M.S. nr. 721/2005 şi art. 13 lit. c) din O.U.G. nr. 115/2004. Având în vedere cele arătate, acordarea celor două categorii de sporuri având atât temei legal, cât şi contractual, în mod corect prima instanţă a dispus obligarea pârâtului la plata lor.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1401/R din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  197. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Încetarea contractului de muncă ca urmare a restructurării activităţii. Plata contravaloarii a 8 (opt) salarii medii nete realizate pe ultimele trei luni înainte de disponibilizare. Plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada iunie-octombrie 2006
    În mod corect a interpretat instanţa actele juridice ce stau la baza pretenţiilor reclamantului, în sensul că şi acordul social din 2004 îşi produce efectele. De asemenea, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că încetarea raporturilor de muncă dintre părţi a avut loc ca urmare a unor măsuri de restructurare a societăţii iar aceste măsuri au avut ca efect desfiinţarea mai multor posturi de natura celui ocupat de reclamant. Temeiul desfacerii contractului de muncă menţionat în decizia de concediere nu corespunde realităţii de altfel, astfel încât în mod corect prima instanţă a admis acţiunea. Referitor la plata tichetelor de masă curtea reţine că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 din O.U.G. nr. 79/2001 în sensul că fiind vorba de o societate care înregistrează obligaţii bugetare neachitate la scadenţă şi pentru care a obţinut înlesniri la plata acestora nu poate acorda salariaţilor tichete de masă decât după achitarea obligaţiilor bugetare sau după obţinerea înlesnirilor la plată. În ceea ce priveşte recursul reclamantului curtea reţine că într-adevăr, potrivit fluturaşilor de pe ultimele trei luni înainte de disponibilizare acesta a beneficiat de următoarele salarii nete: august – 2006 858 lei; septembrie 2006 – 5 888 lei; octombrie 2006 – 1.806 lei. Totalul veniturilor nete este de 2.253 lei, iar media acestora este 1117,33 lei. În consecinţă, reclamantului i se cuvin 8 salarii medii nete, adică: 8 x 1117,33 = 8.938 lei.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 604/M din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  198. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Contrct pe durată determinată. Greşita analiză cu privire la pretenţiile reclamantului constând în plata drepturilor salariale restante pentru perioada mai 2006-1.08.2007. Modificarea în parte a hoărârii instanţei de fond
    Chiar dacă statele de plată pentru întreaga perioadă pentru care reclamantul pretinde plata salariului mai 2006-1.08.2007, nu sunt semnate, nu pot fi ignorate înscrisurile depuse în probaţiune care oferă certitudinea că reclamantul şi-a încasat drepturile salariale. În consecinţă nu se poate accepta susţinerea reclamantului că deşi a derulat un contract de muncă pe o perioadă mai mare de 1 an, nu şi-a primit salariul, însă a stat în pasivitate, fără să întreprindă vreo măsură în acest sens. Cu privire la restul motivelor de recurs instanţa constată că sunt nefondate, probatoriul administrat confirmând înregistrarea în casieria recurentei a încasărilor zilnice de către reclamant.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 424/M din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  199. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plată contravaloare ore suplimentare prestate în favoarea societăţii pârâte. Plata daunelor morale
    În aprecierea probatoriului administrat în cauză, prima instanţă în mod corect a înlăturat depoziţia martorei N.E., care de altfel se afla în grad prohibit de lege, pentru audierea sa în calitate de martoră. În raţionamentul său, instanţă a pornit în mod corect, de la culpa angajatorului, care nu a verificat vârsta angajatei şi nu a respectat dispoziţiile Codului Muncii cu privire la durata zilei de lucru a minorului. Modificarea ulterioară a contractului de muncă încheiat cu reclamanta, nu poate conduce instanţa la convingerea că a fost respectat programul de lucru de 6 ore, program pe care ar fi trebuit să îl aibă aceasta. În mod corect a fost înlăturat înscrisul – pontaj –, depus de unitatea angajatoare, întrucât acest înscris, emană de la partea respectivă, iar relaţiile dintre părţi nu erau tocmai amiabile, pentru a exprima în mod real timpul efectiv lucrat de reclamantă. Nu poate fi reţinută nici afirmaţia din recurs cu privire la faptul că reclamata a beneficiat de zile libere, întrucât această susţinere nu a fost dovedită cu niciun mijloc de probă. În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, instanţa de fond în mod corect a acordat aceste despăgubiri dat fiind faptul că la dosar s-a depus certificat medico-legal, din care rezultă că reclamanta a suferit o serie de leziuni traumatice, prin lovire cu un corp dur, care puteau proveni din data de 20.09.2007, perioadă în care lucra la recurentă.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 327/M din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  200. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Excepţia lipsei calităţii ărocesuale pasive a Tribunalului Braşov. Respingere. Plata despăgubirilor datorate în temeiul art. 21 din O.G. nr. 137/2000, privind sancţionarea tuturor formelor de discriminare, actualizate cu indicele de inflaţie, şi cu aplicarea dobânzii legale
    Considerentele pentru care recursul Tribunalului Braşov apreciază că nu are calitate procesuală pasivă sunt neîntemeiate. Dat fiind raportul juridic dedus judecăţii, Tribunalul Braşov are calitate de ordonator terţiar de credite, ceea ce justifică calitatea sa procesuală şi faţă de ceilalţi pârâţi. Hotărârea CNCD nu are efectul unei decizii de recurs în interesul legii, ea nu dezleagă o chestiune de drept, însă stabileşte că starea de fapt expusă prin Ordinul nr. 1921/2005 al Ministrului Justiţiei este discriminatorie, reprezintă acte de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 lit. e), art. 8 alin. (3) şi art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000. Efectele acestei hotărâri nu pot fi schimbate decât dacă se promovează o contestaţie împotriva ei şi este admisă, sau dacă însuşi CNCD îşi revocă hotărârea prin care a constatat discriminarea. Instanţa de judecată nu mai este învestită cu constatarea existenţei unei fapte discriminatorii ci cu o acţiune în despăgubiri pentru o faptă discriminatorie deja constatată. În ceea ce priveşte critica privitoare la acordarea dobânzii legale se constată că este neîntemeiată. Reactualizările cu indicele de inflaţie pentru suma de 1700 RON sunt acordate legal deoarece tind la acoperirea întregului prejudiciu constând în devalorizarea monedei naţionale de la data naşterii dreptului de creanţă şi până la plata efectivă a creanţei. În ceea ce priveşte cumulul dobânzii legale cu reactualizările şi acesta este permis. Motivul de recurs prin care se solicită a se stabili că sumele la care este obligată pârâta sunt sume brute este admisibil în condiţiile art. 3041 C. proc. civ., raportat la 294 alin. (1), teza a II-a şi 316 C. proc. civ. Este însă întemeiat motivul de recurs invocat de recurentul Ministerul Justiţiei, care profită şi celorlalţi pârâţi în baza principiului coparticipării procesuale, prin care se arată că în mod greşit s-au acordat aceste daune (reactualizare şi dobânzi legale) din 1.01.2005 deşi Ordinul cu caracter discriminator este din 15.01.2005.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 225/R din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  201. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata sporul de vechime aferent perioadei 2.02.2004-2.02.2007, actualizat cu indicele de inflaţie. Plata sporului de vechime, în cuantum de 20% lunar, începând cu data de 2.02.2007 şi până la încetarea raporturilor de muncă. Respingere excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune. Lipsa incidenţei motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
    În cauză în mod corect instanţa de fond a apreciat că este aplicabil Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional, acesta constituind izvor de drept la încheierea contractului de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale, indiferent dacă părţile acestora s-au asociat ori afiliat la organizaţii la nivel superior (Decizia nr. 511/2006 a Curţii Constituţionale). În ceea ce priveşte obligarea pentru viitor a unităţii recurente la plata drepturilor băneşti ce fac obiectul prezentului litigiu, aceasta trebuie privită ca o obligaţie de „a da” pe care unitatea angajatoare trebuie să o respecte, în măsura în care între părţi există raporturi contractuale de muncă. În ceea ce priveşte restul motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 1 din C. proc. civ., înscrisurile despre care face vorbire recurenta în recurs nu sunt relevante, fiind anterioare adresei 559/24.01.2006 emisă tot de ITM T din care rezultă că recurenta nu are stipulat în contractul individual de muncă sporul de vechime separat şi nici în acte adiţionale la contract, rezultând astfel că salariul este negociat fără spor de vechime, nicio altă dovadă contrară nefiind făcută. În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, critica este nefondată, întrucât obiectul acţiunii dedus judecăţii îl reprezintă, plata unei sume de bani, echivalentă unui drept şi nu încheierea sau executarea unei clauze contractuale pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 67 şi 73 din Legea nr. 168/1999.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 51/M din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  202. Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Plata sporului de vechime cuvenit reclamantei pentru perioada 17.04.2004-31.03.2006, actualizată cu rata inflaţiei până la data de 30.09.2007. Lipsa incidenţei motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct 9 şi 3041 C. proc. civ.
    În cauză în mod corect instanţa de fond a apreciat că este aplicabil Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional, acesta constituind izvor de drept la încheierea contractului de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale, indiferent dacă părţile acestora s-au asociat ori afiliat la organizaţii la nivel superior.(decizia 511/2006 a Curţii Constituţionale). Nu există nicio dovadă pertinentă că acest spor, pentru perioada pretinsă de reclamantă a fost inclus în salariu. Chiar dacă va fi acceptat C.C.M. la nivel de unitate din 2001 ca început de dovadă scrisă, nu mai există nicio altă probă cu care să fi coroborat şi să producă efecte în sensul celor dorite de recurentă. În ceea ce priveşte restul motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., sentinţa pronunţată este rezultatul aprecierii tuturor probelor administrate în cauză. Înscrisul despre care face vorbire recurenta în recurs respectiv procesul verbal de control 15359/2005 emis de ITM T a fost analizat de instanţa de fond şi nu este relevant deoarece nu o priveşte pe intimată.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 48/M din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  203. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Acordarea sporului de 15% din salariul de bază pentru unităţile sanitare cu specific deosebit
    Potrivit art. 3 din Regulament, sporurile pentru activităţi ce solicită o încordare psihică foarte ridicată sau care se desfăşoară în condiţii deosebite, acordate conform prevederilor art. 13 alin. (1) lit. b), c) şi h) se încadrează în grupa a II-a. Sporul prevăzut de art. 13 lit. h) este prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţii la art. 85 lit. h). În contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii, înregistrat la Direcţia N., Solidarităţii Sociale şi Familiei M sub nr. 1829/25.04.2006, sunt menţionate sporurile şi adaosurile la salariul de bază ce se pot acorda salariaţilor Serviciului.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8940 din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  204. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/8.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5864 din 2 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
  205. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Pentru perioada în care a beneficiat de sporul necuvenit, pârâta a încasat necuvenit doar suma brută de 1.145 lei. Această sumă a făcut parte din venitul total brut din care s-au reţinut cotele de contribuţie datorate conform legii şi impozitul astfel că este normal ca pârâta să restituie doar suma netă de care a beneficiat necuvenit.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4700 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  206. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3264 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  207. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3265 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  208. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3266 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  209. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3267 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  210. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3268 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  211. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3269 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  212. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3270 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  213. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3271 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  214. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3272 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  215. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3273 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  216. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b, cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h, astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3274 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  217. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3277 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  218. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3276 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  219. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Casare cu trimitere. Cercetarea incompletă a fondului cauzei
    Instanţa de fond nu a analizat raporturile litigioase dintre părţi prin prisma raportului juridic reglementat de dispoziţiile art. 195 Codul Muncii dedus din relaţiile de muncă stabilite între părţi prin contractul nr. 143/7 martie 2006. Instanţa nu a analizat dacă iniţierea cursului de pregătire şi formare profesională a pârâtei s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 190 şi art.194 din Codul Muncii. Instanţa nu s-a limitat decât la a constata cuantumul sumelor pretinse de către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de şcolarizare, fără a analiza apărările formulate de către pârâtă prin întâmpinare, precum şi cele formulate pe parcursul judecării cauzei depuse la dosar la data de 4 iulie 2007, precum şi clauzele contractului individual de muncă încheiat între reclamantă în calitatea sa de angajator şi pârâtă.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3341 din 21 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  220. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2708 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  221. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2709 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  222. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2575 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  223. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2574 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  224. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâta a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică, prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2573 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  225. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2572 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  226. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2571 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  227. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2569 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  228. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâta a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică, prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2568 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  229. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâta a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică, prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2567 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  230. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2566 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  231. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2565 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  232. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâta a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică, prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2564 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  233. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2560 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  234. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1299 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  235. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1055 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  236. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/8.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 773 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  237. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 786 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  238. Litigii de muncă. Acţiune în răspundere patrimonială. Recurs. Restituirea plăţii încasate necuvenit de către salariat
    În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 777 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  239. Nulitatea cererii de imputare. Respingerea cererii reconvenţionale
    În cauza dedusă judecăţii, unitatea recurentă n-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu cert cauzat de contestatori, în legătură cu munca lor, cu încălcarea vreunei atribuţii de serviciu.
    Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 163 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  240. Medic rezident. Greşita admitere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune. Casare cu trimitere
    Dreptul la acţiune se putea naşte la sfârşitul perioadei de 2 ani în care se putea obţine diploma de medic specialist dar în speţă s-a născut mai repede, anume la data la care a devenit evident că nu se va mai obţine diploma de medic şi s-a desfăcut contractul de muncă, tot de la acest moment începând să curgă şi termenul de prescripţie al dreptului la acţiune, iar în raport de acest moment înregistrarea prezentei acţiuni la data de 5.06.2007 este făcută în termenul legal de prescripţie de 3 ani de zile. Faţă toate acestea, prima instanţă a soluţionat în mod greşit excepţia prescripţiei, excepţie care trebuia respinsă.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 257/R (257) din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  241. Formare profesională. Plata contravalorii diferenţei de 33, 60% din timpul nelucrat, conform prevederilor actului adiţional.
    1. Conform actului adiţional în discuţie pârâta a beneficiat de cheltuieli de transport, cazare, maşină şi formare profesională suportate de angajator. În acelaşi act adiţional s-au menţionat prevederile art. 195 Codul Muncii în sensul că, beneficiind de un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile pârâta nu poate avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă pe o perioadă de cel puţin 3 ani de la data absolvirii stagiului, în caz contrar urmând să suporte cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională, proporţional cu perioada nelucrată din perioada menţionată în actul adiţional. Acordul pârâtei, exprimat prin semnarea actului adiţional în discuţie, înlătură necesitatea consultării sindicatului în privinţa stagiului de formare profesională şi susţinerea în sensul că ar retroactiva. 2. Ca urmare a încetării contractului individual de muncă din iniţiativa sa, pârâta a lucrat efectiv 727 zile din totalul celor trei ani (1095 zile) prevăzut de actul adiţional sus arătat, ceea ce înseamnă 66, 40%, astfel că pentru diferenţa de 33, 60% din timpul nelucrat, datorează reclamantei suma de 534,58 euro.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 1104 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  242. Respingerea cererii privind exonerarea de plată a perisabilităţilor pentru transport
    1. Expertul a specificat faptul că pentru acordarea perisabilităţilor pe timpul transportului ar fi fost nevoie ca la recepţia mărfurilor în depozitul de la B să se constate diferenţe cantitative între cantitatea avizată de la depozitul societăţii din D şi cantitatea recepţionată la depozitul din B şi aceste diferenţe să fie înscrise în nota de recepţie şi constatare de diferenţe. Expertul mai menţionează că în documentele expertizate nu a găsit astfel de documente ceea ce presupune fie că nu s-a efectuat recepţia faptică la depozitul din B fie că nu au fost diferenţe, caz în care nu se pot acorda perisabilităţi pe perioada transportului. 2. Având în vedere că recurentul nu a adus probe de natură să răstoarne cele consemnate de către expert şi care fac imposibilă acordarea perisabilităţilor pe perioada transportului potrivit dispoziţiilor legale menţionate, soluţia pronunţată de către prima instanţă este temeinică şi legală, la adăpost de critica adusă de către recurent.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 1131 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  243. Lipsa analizării tuturor capetelor de cerere. Casare cu trimitere.
    În privinţa drepturilor salariale, instanţa s-a limitat la a reţine că „acestea au fost achitate, cum de altfel recunoaşte şi reclamantul şi rezultă şi din statele de plată depuse la dosar”. Reclamantul nu a recunoscut decât faptul achitării de către pârâtă a obligaţiilor către bugetul de stat, nu şi îndeplinirea obligaţiei de plata a concediilor medicale, concediului de odihna, a salariului prevăzut de contractul colectiv de munca la nivel naţional. Instanţa nu a efectuat verificari cu privire la legitimitatea acestor drepturi şi daca obligaţia a fost îndeplinită sau nu, din statele de plată depuse la dosar nerezultând dacă reclamantului i-a fost achitat concediul medical, zilele de concediu de odihnă cuvenite pentru J de an lucrat.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1162 din 21 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  244. Litigii de muncă. Conflict de muncă. Recurs. Încadrare la locul de muncă al reclamantului în „condiţii deosebite” pe perioada 1 ianuarie 2003-1 iunie 2005. Acordarea sporurilor cuvenite pe perioada februarie 2005-mai 2005
    În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10063 din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  245. Modificare unilaterală a contractului. Neprezentarea salariatului. Sancţiune disciplinară. Plata cheltuielilor de judecată
    1. Actul contestat nu este un act administrativ, ci o decizie unilaterală a angajatorului referitoare la modificarea contractului individual de muncă al intimatului, recurenta neemiţând actul în regim de putere publică, ci în calitatea sa de persoană juridică care beneficiază de munca desfăşurată de intimat în condiţiile Codului muncii. 2.Este evident că, prin art. 19 alin. (1) lit. c) din Anexa 1 a H.G. nr. 584/998, nu se poate stabili un “cadru juridic derogator”, aşa cum susţine recurenta, care i-ar permite directorului general, care are şi atribuţia de numire în funcţie, să elibereze din funcţie pe directorii executivii, funcţia de şef serviciu fiind asimilată funcţiei de director executiv. Între recurentă, în calitate de angajator, şi intimat, în calitate de salariat, s-a încheiat, în anul 2004, un contract individual de muncă, aşa încât conflictul cu privire la modificarea unuia dintre elementele esenţiale ale acestui contract, respectiv felul muncii, este supus jurisdicţiei muncii, în conformitate cu prevederile art. 281 şi art. 283 alin. (1) lit. a) Codul muncii, deci competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţelor specializate în soluţionarea conflictelor de muncă, nu instanţelor de contencios administrativ. 3. Nu pot fi primite nici susţinerile recurentei privind existenţa consimţământului intimatului la modificarea contractului individual de muncă. Prezentarea intimatului la noul loc de muncă nu echivalează cu un consimţământ tacit la modificarea felului muncii, în condiţiile în care în procesul verbal este menţionat expres refuzul intimatului de a semna actul adiţional. De altfel, refuzul intimatului este manifestat şi pe cele două acte unilaterale de modificare a contractului individual de muncă, deci nu se poate reţine că “salariatul şi-a exteriorizat consimţământul în mod tacit la ocuparea postului oferit”, câtă vreme salariatul şi-a manifestat în mod expres voinţa, în sensul refuzului modificării felului muncii. 4. De asemenea, în condiţiile în care s-a constatat nelegalitatea deciziei şi a dispoziţiei şi s-a dispus anularea lor, în mod corect, la cererea intimatului, pentru a repune părţile în situaţia anterioară emiterii actelor juridice anulate, prima instanţă a dispus reintegrarea intimatului în funcţia avută anterior. Nu prezintă relevanţă faptul că, ulterior emiterii celor două decizii, Serviciul Control Trenuri şi Calitatea Serviciilor a fost desfiinţat ca urmare a reorganizării activităţii, prima instanţă neexaminând o eventuală desfiinţare a postului ocupat de intimat. 5. În absenţa unor onorarii minimale, că suma de 2500 lei nu este nepotrivit de mare nici faţă de valoarea pricinii, nici faţă de munca îndeplinită de avocat, aşa încât, faţă de considerentele expuse, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul şi se va menţine sentinţa.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 852 din 12 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  246. Plata diurnelor. Neacordarea cheltuielilor de judecată
    1. Având în vedere şi cele 23 zile reţinute prin dispozitivul sentinţei pentru cursele efectuate, rezultă că societatea datorează reclamantului suma totală de 2420 USD cu titlu de diurnă, pentru care pârâta-intimată nu a făcut dovada plăţii, aşa cum a reţinut şi prima instanţă. 2. Nici cheltuielile de judecată la fond şi în recurs solicitate de recurentul-reclamant nu pot fi acordate, având în vedere că cele două chitanţe depuse la dosar nu menţionează dosarul sau numărul contractului de asistenţă juridică pentru care au fost achitate, astfel ca instanţa să poată verifica dacă aceste cheltuieli au fost efectuate în prezenta cauză.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 851 din 12 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  247. Sporului de 100% pentru condiţii deosebit de periculoase. Actualizare cu indicele de inflaţie. Neobligarea intimatului la plata acestora pentru viitor.
    1. Deşi instanţa de fond a anulat parţial deciziile emise de intimat şi anume în ceea ce priveşte efectele acestora asupra contractului individual de muncă al contestatoarei N.E., constatând că acesteia i se cuvine sporul de 100% pentru condiţii deosebit de periculoase şi după emiterea acestor decizii, în mod corect a respins cererea acesteia de obligare a intimatului la plata pe viitor a sporului în acest cuantum, având în vedere faptul că, pe de o parte, nu se poate cunoaşte că angajatorul va persista în fapta sa de prejudiciere a recurentei prin acordarea a acestui spor într-un cuantum diminuat, iar, pe de altă parte, astfel cum a reţinut şi prima instanţă nu se poate cunoaşte evoluţia în timp a legislaţiei care reglementează această categorie de sporuri. 2. Se mai reţine că daunele-interese prevăzute de disp. art. 161 alin. (4) Codul Muncii, acordate sub forma actualizării sumelor datorate de către intimat cu rata inflaţiei la data plăţii efective, sunt în măsură să acopere integral suferit de către recurentă prin plata sporul pentru condiţii deosebit de periculoase în cuantum diminuat, astfel încât în mod corect prima instanţă nu a mai acordat acesteia şi dobânzile legale aferente sumelor datorate.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 785 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  248. Neacordarea diferenţei drepturilor salariale. Aactualizare în raport de rata inflaţiei.
    1. Având în vedere Metodologia Ministerului Muncii şi a Ministerului Finanţelor, prin care s-a echivalat activitatea desfăşurată de şoferi, cu treptele profesionale prevăzute pentru muncitori, în vederea stabilirii salariului de bază al acestora, se reţine că încadrarea recurentului s-a făcut în mod legal de către angajator. 2. Intimatul a efectuat în mod corect încadrarea recurentului potrivit Anexei nr. 1b) la această metodologie, activitatea desfăşurată de acesta, pe un autobuz cu peste 30 de locuri, fiind echivalată cu treapta profesională I prevăzută pentru muncitori. Având în vedere că recurentul nu a fost încadrat pe funcţia de şofer la Teatrul „M.” I, se reţine că acesta nu poate fi salarizat potrivit pct. 29 din anexa nr. V/2 la Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 331 din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  249. Litigii de muncă. Conflict de muncă. Recurs. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii Publice. Admitere. Neacordarea plăţii diferenţelor de drepturi salariale pentru perioada 1.01.2005-31.03.2007. Neacordarea daunelor m
    Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii Publice este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care enumeră destinaţiile sumelor primite de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii, salariile personalului medico-sanitar nu sunt asigurate din bugetul de stat, aşa încât recurentul-intimat Ministerul Sănătăţii Publice nu are calitate procesuală pasivă. Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital. În aceste condiţii, salariul de bază al recurentei-intimate a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, şi nu cel prevăzut la punctul II. Ulterior, începând cu luna mai 2007, ca urmare a majorarii numarului de paturi in sectiile clinice, si personalul sectiei a IV-a a beneficiat de salarizare la nivel clinic. Ca urmare a respingerii în totalitate a acţiunii privind plata diferenţelor de drepturi băneşti, şi motivele vizând cererile accesorii formulate de recurenta-intimată, respectiv acordarea de daune morale şi cheltuieli de judecată sunt neîntemeiate.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 218 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  250. Demisie. Răspundere patrimonială. Plata prejudiciului produs reclamantei-angajatoare
    1. Fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 270 alin. (1) Codul Muncii, instanţa a admis în mod corect acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 4594 RON, aşa cum a solicitat reclamanta prin cererea de chemare în judecată. 2. Nu are relevanţă nici faptul că la data demisiei unitatea nu i-a comunicat că ar avea vreo datorie întrucât termenul în care poate fi antrenată răspunderea patrimonială a salariatului conform art. 270 (1) Codul Muncii este de 3 ani, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 283(1) lit. c) Codul muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 215 din 10 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  251. Tardivitte. Respingere
    Calea extraordinară de atac a revizuirii se exercită conform dispoziţiilor art. 324(1) pct. 1 C. proc. civ., în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2, 7 alin. (1) C. proc. civ. în termen de o lună de la comunicarea hotărârii definitive.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 181 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  252. Reprezentativitatea sindicatului. Constatarea nulităţii contractului colectiv de muncă pentru anii 2007-2010. Respingere
    1. Recurentul nu a probat, potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 130/1996, faptul că îndeplinea condiţiile de reprezentativitate la nivelul unităţii, prevăzute de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 130/1996, pentru a participa la negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul D.G.A.S.P.C. I pentru anii 2007-2010. Îndeplinirea condiţiilor de reprezentativitate, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 130/1996, chiar şi în ceea ce priveşte teza ultimă, trebuia constatată de către judecătoria competentă, în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (2) lit. b) din aceeaşi lege, ceea ce recurentul nu a probat în speţă. 2. În luna martie 2007, la nivelul instituţiei nu exista niciun sindicat reprezentativ, astfel încât negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2010 s-a realizat, conform dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 130/1996, cu reprezentanţii salariaţilor. 3. În ceea ce priveşte Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţilor de asistenţă socială pe perioada 2007-2009, se reţine că dispoziţiile acestuia nu pot fi aplicate în speţă, întrucât acesta a fost înregistrat la Ministerul muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse sub nr. 591/16/26 noiembrie 2007, în timp ce motivul de nulitate invocat în speţă priveşte încheierea contractului colectiv de muncă la nivelul D.G.A.S.P.C. I, înregistrat la D.M.P.S. sub nr. 198 din 2 august 2007.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 153 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  253. Eliberarea adeverinţei privind sporurile de noapte.
    1. Angajatorul sau deţinătorul arhivei acestuia este obligat, conform art. 40 pct. 2 lit. h) Codul Muncii cu referire la Ordinul nr. 687/2006 să elibereze persoanei interesate adeverinţa privind sporul de care a beneficiat pentru munca prestată pe timp de noapte. 2. Excepţia lipsei calităţi procesuale pasive a pârâtei S.C. Romtelecom S.A. a fost corect soluţionată de prima instanţă. Astfel, din adresele emise de S.C. Romtelecom S.A. – Direcţia Operaţiuni Zonale I – se reţine că recurenta este deţinătoarea arhivei fostei Direcţii Generale de Poştă şi U.unicaţii. Potrivit pct. 4 şi 5 din anexa la Ordinul nr. 687/2006, adeverinţa solicitată va fi întocmită şi eliberată numai după consultarea documentelor aflate în evidenţele angajatorului sau deţinătorului de arhivă, acesta fiind direct răspunzător de legalitatea exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor înscrise. În condiţiile în care deţinătoarea arhivei fostei angajatoare nu deţine documentele ce-l privesc pe reclamant pentru perioada ce prezintă interes, în mod greşit prima instanţă a obligat-o să elibereze acestuia adeverinţă.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 147 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  254. Desfacere discipliară a contractului de muncă. Respectarea dispoziţiilor legale
    Având în vedere gravitatea abaterii disciplinare săvârşite, se reţine că în mod corect şi cu respectarea dispoziţiilor art. 266 Codul Muncii, angajatorul a individualizat sancţiunea ce a fost aplicată recurentului.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 127 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  255. Neacordarea daunelor. Lipsa faptei ilicite
    Aplicând dispoziţiile art. 270 alin. (1) Codul muncii, prima instanţă a apreciat asupra îndeplinirii condiţiilor cumulative necesare angajării răspunderii patrimoniale, respectiv: calitatea de salariat al angajatorului păgubit, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia salariatului. În absenţa faptei ilicite, nu poate exista nici vinovăţia intimatei şi nici raportul de cauzalitate, aşa încât, constatând că nu sunt întrunite cerinţele atragerii răspunderii patrimoniale a salariatului.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 122 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  256. Magistraţi. Sporul de confidenţilitate.
    Sporul de confidenţialitate prevăzut de art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007 combinat cu art. 45 din O.G. nr. 188/1999 nu este acordat în mod absolut tuturor funcţionarilor publici prevăzuţi de acest text, ci legiuitorul lasă la latitudinea ordonatorului principal de credite dreptul de a determina categoriile de funcţionari, cuantumurile sporurilor de confidenţialitate şi condiţiile de acordare. Curtea constată că în privinţa sporului de confidenţialitate nu se conturează elemente generatoare de discriminare, nefiind incidente dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 137/2000, astfel cum reţine instanţa de fond.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 135 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  257. Modificarea felului muncii. Necomunicarea deciziei. Termenul de contestare.
    1. Potrivit disp.art. 73 lit. a) din Legea nr. 168/1999, măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului de muncă, inclusiv deciziile de imputare sau angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă. 2. Având în vedere faptul că decizia prin care i-a fost modificat felul muncii, nu a fost comunicată în mod legal reclamantului M.G şi nici nu s-a probat cu certitudine momentul la care acesta a luat cunoştinţă despre această măsură, se reţine că în mod greşit prima instanţă a constatat ca fiind tardiv introdusă contestaţia formulată.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 112 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  258. Părăsirea locului de muncă. Efectuarea în timpul programului de lucru a unor activităţi ce nu au legătură cu obligaţiile de serviciu. Desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
    În mod corect recurentul a fost sancţionat de către angajator cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, acesta săvârşind abateri grave, prin părăsirea locului de muncă ce i-a fost repartizat, fără aprobarea şefului de revizie sau a înlocuitorului acestuia, în turele de serviciu şi efectuarea în timpul programului de lucru a unor activităţi ce nu au legătură cu obligaţiile de serviciu.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 41 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  259. Eliberarea adeverinţei care să cuprindă sporul de noapte realizat de reclamant. Plata daunelor cominatorii
    1. Împrejurarea, susţinută prin motivele de recurs, că neeliberarea adeverinţei care să cuprindă sporul de noapte realizat de reclamant se datorează reorganizării S.N. C.F.R. conform O.U. nr. 12/1998 nu este de natură să o exonereze de obligaţia ce-i revine în calitate de fost angajator. Recurenta este singura în măsură să depună diligenţe pentru a extrage din arhivă datele relative la activitatea reclamantului intimat în perioada în care a fost salariatul acesteia. 2. Daunele cominatorii reprezintă o sancţiune pecuniară ce se aplică de instanţele de judecată în vederea asigurării executării unei obligaţii de a face, determinată prin hotărâre judecătorească, iar raţiune acordării unor astfel de daune o constituie exercitarea efectului lor de constrângere asupra debitorului care persistă în neexecutarea obligaţiei prin silirea lui la plata către creditorul-reclamant a unor sume determinate pe fiecare zi de întârziere. Prin consecinţă, capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii până la eliberarea adeverinţei se vădeşte a fi întemeiat şi va fi admis ca atare.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 28 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  260. Plata ajutorului pentru naştere.
    1. Recurenta nu a făcut dovada unor greutăţi financiare în cadrul societăţii, potrivit art. 287 Codul Muncii, ba chiar mai mult a invocat faptul că în 2007, societatea a fost implicată în numeroase proiecte de investiţii. Neputându-se reţine existenţa unor dificultăţi financiare, acţiunea reclamantei pe acest segment este prefect întemeiată. 2. În privinţa cererii de reactualizare a sumei pretinse, este a se reţine că o astfel de cerere nu a făcut obiectul acţiunii introductive de instanţă, ea fiind făcută pentru prima dată în recurs, astfel că instanţa nu se poate pronunţa pentru prima dată asupra acesteia într-o cale de atac.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 323 din 27 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  261. Incapacitate temporară de muncă. Suspendarea de drept a contractului de muncă. Legalitatea deciziei de concediere
    1. Potrivit prevederilor art. 50 lit. b) din Codul Muncii, pe perioada incapacităţii temporare de muncă a angajatului contractul individual de muncă al acestuia este suspendat de drept. În consecinţă, după încetarea cauzei de suspendare de drept a contractului individual de muncă, decizia de concediere dispusă pe motivul disciplinar (absenţe nemotivate de la locul de muncă) potrivit art. 61 lit. a) Codul Muncii îşi produce efectele, aşa cum corect a procedat societatea pârâtă începând cu data de 2.10.2007, cu toate că decizia a fost emisă la 13.08.2007, împrejurare faţă de care soluţia adoptată de prima instanţă este greşită, fiind întemeiată pe ignorarea prevederilor art. 50 Codul Muncii şi pe interpretarea trunchiată a prevederilor art. 60 alin. (1) lit. a) Codul Muncii. 2. Întemeiată este şi critica formulată de societatea recurentă cu privire la reintegrarea contestatoarei pe funcţia deţinută anterior concedierii, dispusă de instanţa de fond nemotivat.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 694 din 19 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  262. Neacordarea indemnizaţiei de concediu. Lipsa solicitării pentru acordarea de ore libere plătite pentru timpul lucrat peste programul normal
    1. Reclamanta a beneficiat de 10 zile de concediu de odihnă deşi raportat la perioada lucrată, i se cuveneau doar 9 zile. 2. În ce priveşte plata orelor suplimentare reclamanta nu a făcut dovada solicitării de a i se acorda ore libere plătite pentru timpul lucrat peste programul normal. În consecinţă a fost respinsă şi cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 622 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  263. Litigii de muncă. Conflict de muncă. Recurs. Acordarea drepturilor salariale suplimentare bianuale, de Paşte şi de Crăciun pentru anii 2004, 2005 şi 2006. Neacordarea daunelor morale
    Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani, în lipsa unei prevederi exprese. Chiar dacă s-ar reţine că premiile acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase şi an de an au fost majorate, recurenta nu a făcut această dovadă, cu atât mai mult cu cât ei îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul Muncii. A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 362 din 3 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  264. Litigii de muncă. Conflict de muncă. Recurs. Acordarea drepturilor salariale suplimentare bianuale, de Paşte şi de Crăciun pentru anii 2004, 2005 şi 2006. Neacordarea daunelor morale
    Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani, în lipsa unei prevederi exprese. Chiar dacă s-ar reţine că premiile acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase şi an de an au fost majorate, recurenta nu a făcut această dovadă, cu atât mai mult cu cât ei îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul Muncii. A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 361 din 3 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  265. Recunoaşterea grupei I de muncă. Respingere
    1. Este corectă soluţia primei instanţe care nu a apreciat utilitatea efectuării unei expertize în cauză, deoarece chiar dacă se stabilea că reclamanţii lucrau în aceleaşi condiţii de muncă cu alţi salariaţi care sunt încadraţi în grupa I de muncă, în lipsa unei înţelegeri angajator-sindicat de încadrare a activităţii respective în grupa I de muncă, instanţa nu putea trece peste voinţa acestor două entităţi. Este de observat şi că la dosar nu există vreun demers al reclamanţilor pe lângă sindicatul existent în unitate în vederea reglementării situaţiei lor din punct de vedere al încadrării activităţii în grupa I de muncă. 2. În aplicarea art. 3 şi 6 din Ordinul nr. 50/1990 de lege, conducerea societăţii intimate, în urma negocierii cu sindicatul a clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, a stabilit locurile de muncă cu condiţii deosebite de muncă încadrate în grupele I şi II, activitatea desfăşurată de către reclamanţi neregăsindu-se printre cele încadrabile în grupa I de muncă. 3. Potrivit art. 6 din acelaşi act normativ nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.). art. 7 al textului de lege prevede că încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I personalul să lucreze în aceste locuri cel puţin 50 %, iar pentru grupa a II-a cel puţin 70% din programul de lucru.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 975 din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  266. Cereri de ordonanţă preşedinţială. Excepţia tardivităţii recursului. Respingere. Excepţia autorităţii de lucru judecat. Admitere
    1. Pentru a exista identitate de obiect nu este nevoie ca formularea să se facă în aceiaşi termeni în ambele acţiuni, fiind suficient ca din cuprinsul celor două acţiuni să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este acelaşi – situaţie care se constată în mod clar şi evident din lecturarea celor două cereri de chemare în judecată. 2. Chiar dacă cea de a doua acţiune promovată de reclamantul a fost precizată în sensul că înţelege să se judece numai cu Sucursala D a SC E. SA B – solicitarea nu este de natură să facă inoperantă identitatea de părţi, câtă vreme această sucursală bancară figurează în ambele acţiuni în calitate procesuală de pârâtă în raportul juridic dedus judecăţii de reclamant. 3. Nu prezintă nicio relevanţă şi nici nu face inoperantă excepţia, împrejurarea că cea dintâi acţiune a fost respinsă, câtă vreme ea a fost analizată de instanţă în fondul său pe de o parte, iar pe de alta – situaţia de fapt expusă de reclamant este neschimbată şi identică şi în cea de a doua acţiune.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 33 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  267. Litigii de muncă. Conflict de muncă. Recurs. Neîndeplinirea formalităţilor necesare în vederea decontării contravalorii biletului de odihnă
    Recurenta nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile atâta timp cât cererea nu trebuia adresată angajatorului T. – Regionala CFR C – ci trebuia adresată unei organizaţii sindicale constituită la nivelul acestei subunităţi şi care să fie afiliată la una din federaţiile sindicale reprezentative semnatare ale CCM 2007-2008, potrivit art. 75 alin. (2) par. 3 CCM 2007-2008.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1182/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  268. Nepronunţarea instanţei asupra capătului de cerere privind acordarea de zile libere. Casare cu trimitere
    1. Procesul civil este guvernat, printre altele, de principiul disponibilităţii, în virtutea căruia instanţa este ţinută să se pronunţe asupra tuturor cererilor formulate de părţi. 2. Reclamantul D.D. şi-a formulat pretenţiile faţă de pârâta Biblioteca Judeţeană „P.E.” D, solicitând, printre altele, obligarea acesteia să-i acorde un număr de 3 zile libere, în conformitate cu contractul colectiv de muncă, având în vedere calitatea sa de membru de sindicat, însă instanţa de fond nu a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 165 din 6 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  269. Lipsa pronunţării asupra unui capăt de cerere. Casare cu trimitere
    Prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere cu care a fost legal investită, că nu a clarificat care este temeiul în baza căruia au încetat raporturile juridice dintre societatea pârâtă şi reclamantă şi nu a precizat cine să facă cuvenitele menţiuni în carnetul de muncă al reclamantei, deşi din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar se putea reţine că pârâtul ITM A este cel care deţine carnetul de muncă al reclamantei şi în consecinţă era în măsură să facă aceste menţiuni.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 146 din 3 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  270. Litigii de muncă. Obligaţia de a face. Recurs. Încadrarea activităţii reclamantului în condiţii deosebite de muncă pentru perioada 1 ianuarie 2003-16 iulie 2007. Plata sporurilor aferente condiţiilor deosebite de muncă pentru perioada mai 2005-iulie 2007
    În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10065 din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  271. Litigii de muncă. Obligaţia de a face. Recurs. Cerere privind acordarea grupei I de muncă. Admitere. Excepţie de inadmisibilitate. Respingere. Nedepăşirea competenţei de către instanţa de fond. Aplicabilitatea Deciziei nr. 87/1999 a Curţii Constituţionale
    Prima instanţă nu putea primi excepţia de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, deoarece accesul la justiţie este consacrat ca drept cetăţenesc fundamental atât prin dispoz. art. 21 din Constituţie, cât şi prin art. 6 pct. 1 din CEDO, prin art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi prin art. 14 pct. 1 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Nu este întemeiată critica ca instanţa şi-ar fi depăşit competenţa, deoarece prin acţiune reclamanţii nu au solicitat să fie nominalizaţi într-o grupă de muncă, ci au solicitat ca instanţa să constate că activitatea desfăşurată se încadrează în grupa I de muncă. Şi critica prin care recurenta a invocat în continuare inaplicabilitatea în speţă a Deciziei nr. 87/1999 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a duispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 68/1990 este nefondată, deoarece decizia se referă strict la o anumită speţă, iar din considerentele sale rezultă că nu există nicio raţiune să se menţină un regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleaşi funcţii, în ceea ce priveşte beneficiul grupelor superioare de muncă. Susţinerea că au fost încălcate dispoziţiile art. 5 din Ordinul nr. 50/1990 nu este întemeiat deoarece această condiţionare de buletine de determinare a noxelor, nu era obligatorie pentru perioada 18.03.1969-31.12.1989 – art. 14 din ordin – şi nu era posibilă pentru perioadele trecute, acest act normativ intrând în vigoare în anul 1990.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10024 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  272. Litigii de muncă. Obligaţia de a face. Recurs. Încadrarea activităţii reclamantului în condiţii deosebite de muncă în perioada 1 ianuarie 2003-10 octombrie 2007. Acordarea sporurilor aferente şi a cheltuielilor de judecată
    În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9794 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  273. Acţiune în realizarea dreptului. Excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii. Admitere. Respectarea principiului disponibilităţii de către instanţa de fond.
    1. Recurentul are posibilitatea să promoveze acţiune în realizare dreptului, adică are posibilitatea să urmeze procedura reglementată de lege, putând să formuleze contestaţie în cazul în care i s-ar respinge cererea de înscriere la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare pentru că nu îndeplineşte condiţia de vechime impusă de art. 44. 2. Cu privire la motivul de recurs referitor la faptul că instanţa nu a soluţionat ambele capete ale cererii cu care a fost învestită, se constată că este nefondat deoarece instanţa de fond în considerente a analizat excepţia prematurităţii cu privire la capătul 2 de cerere – obligarea intimatului pârât să permită înscrierea la concursul de promovare efectivă sau pe loc şi la cele de ocupare a funcţiilor de conducere – şi excepţia inadmisibilităţii cu privire la capătul 1 de cerere – să constate că îndeplineşte condiţia de vechime prevăzută de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 – şi apoi a arătat motivele pentru care aceste excepţii sunt fondate, ceea ce infirmă susţinerea recurentului că nu a soluţionat ambele capete de cerere. 3. Instanţa a analizat în considerente ambele capete de cerere, aşa cum au fost formulate de reclamant, pentru ca apoi în dispozitiv să respingă acţiunea în ansamblul ei şi astfel nu a încălcat dispoziţiile art.129 C. proc. civ. 4. Curtea Constituţională prin decizia nr. 818/03 07 2008 a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000, sunt neconstituţionale. în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Curtea Constituţională a reţinut că nu se pot înţelege dispoziţiile O.G. nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare în sensul că instanţele judecătoreşti au competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, iar dacă se înţelege un asemenea sens, este evident neconstituţional.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9960 din 14 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  274. Încadrarea locului de muncă al reclamantei în condiţii deosebite.
    În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8990 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  275. Nepronunţarea completă asupra fondului. Casare cu trimitere
    1. Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. în toate cazurile deduse judecăţii judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii. De aici se desprinde concluzia că judecătorii trebuie să se pronunţe numai asupra a ceea ce s-a cerut prin cererea de chemare în judecată, dar şi că trebuie să se pronunţe asupra tuturor cererilor şi excepţiilor deduse judecăţii. 2. În considerentele sentinţei atacate instanţa de fond face vorbire despre excepţia lipsei calităţii procesuale, concluzionând că inspectoratul are calitate procesuală pasivă, însă în dispozitivul sentinţei nu se pronunţă în niciun fel cu privire la această excepţie, şi mai mult decât atât nu se mai pronunţă în niciun fel cu privire la pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean D care fusese conceptat în calitate de pârât în cauză. Aceasta face ca sentinţa să fie una lovită de nulitate cu atât mai mult cu cât pârâtul are calitatea de angajator atât al reclamantei, cât şi al pârâtei, aşa cum reiese din actele aflate la dosar. Nepronunţându-se asupra acestei excepţii instanţa de fond a pronunţat sentinţa fără a cerceta în totalitate fondul cauzei.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8282 din 25 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  276. Cerere eliberare adeverinţă privind sporurile cuvenite. Excepţia lipsei capacităţii porcesuale pasive. Casare cu trimitere
    Tribunalul Dolj a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar, al debitoarei SC E. SA C. S-a dispus completarea dispozitivului sentinţei în sensul că s-a dispus şi radierea societăţii debitoare SC E. SA C Registrul Comerţului, iar prin procesul-verbal a fost predată arhiva Combinatului Chimic C-SC E. SA C către E. SA B – Combinatul E.C. Prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond a fost invocată lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei. Faţă de aceste considerente se constată că pârâta SC E. SA C nu are calitate procesuală pasivă, astfel că în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., a fost admis recursul, casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4630 din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  277. Cerere eliberare adeverinţă privind sporul pentru orele suplimentare. Respingere
    Din copia statelor de plată depuse la instanţa de fond reies veniturile încasate de recurentul petent, inclusiv veniturile pentru orele suplimentare, care au fost plătite efectiv, întrucât în perioada precizată de petent, societatea nu a acordat spor pentru orele lucrate suplimentar, iar conform art. 120 lit. a) şi b) din Legea nr. 10/1972, orele lucrate erau plătite conform dispoziţiilor date la acea perioadă pentru lucrătorii în construcţii. Pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 40 lit. h) Codul Muncii, care arată că, angajatorul este obligat să elibereze la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului, astfel că, hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4419 din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  278. Cerere eliberare adeverinţă sporuri. Admitere
    1. Faptul că recurenta susţine că în posesia sa nu se află documentele în original ci numai copii ale acestora, nu constituie un impediment pentru a satisface solicitarea reclamantului, atâta vreme cât documentele respective sunt certificate conform cu originalul de către conducerea societăţii comerciale respective. De altfel, din procesul-verbal de inventariere încheiat pe data de 7 martie 2008 de către Casa Jud. de pensii, se constată faptul că în posesia intimatei se află atât documente în original cât şi copii ale ştatelor de plată în ceea ce priveşte Arhiva SC N. SA DR TR S .
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3482 din 22 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  279. Cerere privind emitere adeverinţe cu salariile de bază şi sporurile obţinute. Respingere ca urmare a rămânerii fără obiect
    Din adeverinţele emise de T.M, nu rezultă salariile de bază, salariile brute ale recurentului, deşi acesta solicitase obligarea pârâtelor la eliberarea unei adeverinţe şi pentru această perioadă. Prin adeverinţa emisă de E.M. M,se atestă pentru întreaga perioadă salariul de bază, salariul brut lunar al recurentului, precum şi sporul de vechime şi sporul de pericol. Exploatarea Minieră M şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 40 lit. h) Codul muncii care prevede obligativitate angajatorului de a elibera la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1723 din 28 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  280. Nesoluţionarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată către reclamant. Cerere privind eliberare copii organigrame. Omisiunea stabilirii cadrului procesual raportat la obiectul cererii. Casare cu trim
    1. Cu privire la recursul formulat de recurentul reclamant, motivul de recurs privind nesoluţionarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, este fondat, deoarece, deşi acesta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe care le va efectua atât în cererea de chemare în judecată cât şi la cuvântul pe fond, după cum este reţinut în practica, instanţa de fond a admis acţiunea în parte dar nu a soluţionat această cerere în raport de dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. Restul motivelor de recurs sunt neîntemeiate. 2. Cu privire la recursul formulat de recurenta pârâtă S.C. E., motivele invocate cu privire la eliberarea organigramelor sunt fondate deoarece instanţa de fond nu a stabilit cadrul procesual raportat la obiectul cererii, respectiv nu a stabilit faţă de cine este formulată cererea având ca obiect eliberarea de copii de pe organigrame pentru fiecare perioadă în parte. Obiectul acestei cereri nu este clar determinat, respectiv organigramele cărei sucursale le solicită, pentru că nu este suficient să solicite eliberarea organigramelor înainte şi după anul 1997 de la societăţi care în această perioadă este posibil să fi suferit mai multe reorganizări. Restul motivelor de recurs sunt neîntemeiate.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 198 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  281. Contestaţie în anulare. Respingere
    Instanţa arată faptul că se va analiza dacă prezenta contestaţie este admisibilă în sensul dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., respectiv dacă instanţa de recurs a analizat motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. Într-adevăr, primul motiv de recurs invocat de recurentă în cadrul dosarului a fost faptul că prima instanţă a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.). Însă se poate constata faptul că, prin decizia civilă Curtea de Apel Galaţi a analizat pe larg acest motiv de recurs a considerentelor deciziei, arătând în final că „în atare condiţii, nu se poate susţine că instanţa de fond s-a substituit puterii legiuitoare, că a adăugat la lege sau că a stabilit reguli derogatorii de la lege (…)”. Faţă de această situaţie, nu devine aplicabil motivul de contestaţie prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., motivul de recurs fiind cercetat şi analizat de către instanţa de recurs.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 758/R din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  282. Litigii de muncă. Obligaţia de a face. Recurs. Cerere privind plata rentei prevăzute de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, în procentul de 100% din solda de grad şi de funcţie. Respingere
    În mod legal şi temeinic nu au putut fi primite pretenţiile concrete ale reclamantului de către prima instanţă, procentul de 100% din solda de grad şi de funcţie a unui sublocotenent fiind stabilit doar pentru veteranii de război decoraţi cu Ordinul N.E. sau Ordinul EB. cu spade clasa D., conform prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 44/1994.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 546/R din 3 (1) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  283. Litigii de muncă. Obligaţia de a face. Recurs. Cerere recalculare a dreptului de rentă începând cu luna martie 2004 în procent de 100% din solda de grad şi de funcţie la minim a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Respingere
    În mod legal şi temeinic nu au putut fi primite pretenţiile concrete ale reclamantului, de către prima instanţă, procentul de 100% din solda de grad şi de funcţie a unui sublocotenent fiind stabilit doar pentru veteranii de război decoraţi cu Ordinul „(...) E.” sau Ordinul „E.B. cu spade” clasa D., conform prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 44/1994.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 530/R din 6 august 2008, www.jurisprudenta.org)
  284. Constatatrea nulităţii absolute a concedierii şi aplicarea art. 178 Codul Muncii. Respingere
    1. Probatoriul administrat nu face dovada existenţei raporturilor de muncă cu intimata, sens în care, corect a respins contestaţia formulată. Prima instanţă a reţinut şi atitudinea contestatoarei care s-a opus la acordarea unui termen în vederea administrării de probe. 2. De altfel, contestatoarea recurentă, deşi invocă necesitatea audierii de martori şi a depunerii de acte pentru dovedirea temeiniciei acţiunii sale, pretinde că aceste demersuri să fie efectuate de către instanţa de recurs în maniera solicitării de relaţii de la instituţiile abilitate, fapt care contravine dispoziţiile art. 305 C. proc. civ. care prevăd că în instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1776 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  285. Adeverinţă privind lucrul sistematic prestat peste programul normal de 8 ore pe zi. Necesitatea dovedirii sau constatatării pe cale judecătorescă a îndeplinirii condiţiilor.
    1. Prin sentinţa recurată, a fost obligată pârâta SC D. SA să elibereze dovezile solicitate de către reclamant. Ca atare, după eliberarea acestor dovezi, reclamantul urmează a se pronunţa la CJP D cu o cerere prin care urmează să solicite pe baza lor recalcularea pensiei sale. În ceea ce priveşte grupa a II-a de muncă, aceasta rezultă din carnetul de muncă al reclamantului sau trebuie constatată pe cale judecătorească. 2. În mod similar, veniturile realizate ca ofiţer în cadrul armatei nu pot fi deduse, ci rezultă din actele pe care reclamantul le posedă, sarcina probei căzând în sarcina acestuia.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1490 din 12 august 2008, www.jurisprudenta.org)
  286. Magistrat. Calculul Spor de 10% din salariul de bază. Excepţia prematurităţii cererii faţă de Casa Judeţeană de Pensii. Admitere
    1. Normele referitoare la stabilirea pensiei de serviciu din Legea nr. 567/2004, prevăd că la calculul pensiei de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti se ia în considerare venitul brut realizat în ultima lună, nedistingând între sporuri şi indemnizaţii. 2. Tribunalul este obligat ca în baza art. 34 alin. (5) Codul muncii să emită adeverinţă din care să rezulte sporul încasat de recurentă pentru activitatea de reorganizare judiciară şi faliment, fără ca tribunalul să aibă competenţa să cenzureze dacă această adeverinţă îi este utilă sau nu reclamantei. CJP P nu poate fi obligată să opereze asupra pensiei reclamantei înainte ca Tribunalul Prahova să emită adeverinţa solicitată, astfel că acţiunea faţă de Casa Judeţeană de Pensii va fi respinsă ca prematur introdusă.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1059 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  287. Litigii de muncă. Obligaţia de a face. Recurs. Cerere privind eliberarea adeverinţe privind prestare activitate în schimbul de noapte. Respingere
    În condiţiile în care reglementările legale condiţionează eliberarea adeverinţelor solicitate de recurenţii-reclamanţi de existenţa unor documente în arhiva angajatorului, documente a căror existenţă este contestată de intimata-pârâtă pentru perioadele la care recurenţii-reclamanţi fac referire în acţiune raportat şi la împrejurarea că recurenţii-reclamanţi s-au opus administrării probei cu expertiză tehnică de specialitate, astfel cum reiese din practicaua sentinţei recurate, soluţia primei instanţe apare ca temeinică şi legală.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 342 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  288. Eliberare adeverinţă salarizare. Nedovedirea cererii. Neefectuarea expertizei.
    Prima instanţă a apreciat în mod corect că reclamantul nu şi-a dovedit cererea întrucât nu a fost de acord cu efectuarea unei expertize prin care s-ar fi verificat dacă pârâta a avut în vedere la stabilirea pensiei toate datele ce rezultă din aceste adeverinţe în raport cu susţinerile pârâtei că a luat în calcul toate adeverinţele care întruneau condiţiile legale.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 96 din 1 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  289. Magistrat. Pensie de serviciu. Obligaţie emitere adeverinţă tip cuprinzând vechimea în funcţie şi venitul brut pentru întocmirea dosarului de pensionare
    Tribunalului Marmureş în calitate de fost angajator al reclamantului îi revine obligaţia, conform art. 11 lit. b) din H.G. nr. 290/2005, de a emite o adeverinţă cuprinzând vechimea în funcţie şi venitul brut, neputând să delege această atribuţie Casei Judeţene de Pensii, care stabileşte drepturile de pensie pe baza actului menţionat.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1861/R din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  290. Îndeplinirea obligaţiei de informare de către pârâtă. Legalitatea încheierii contractului pe durată determinată.
    1. Curtea reţine că potrivit art. 287 din Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului. Prin prisma acestor dispoziţii este de reţinut că angajatorul s-a achitat de partea sa de probaţiune şi a făcut dovada conţinutului anunţului expus la afişier. 2. Cu privire la critica privid abzul de drept al pârâtei la stabilirea clauzelor esenţiale ale contractului individual de muncă, în special a clauzei privind durata contractului individual de muncă, este real că doar reclamantei i s-a propus încheierea unui contract de muncă pe perioadă determinată de 3 luni de zile dar nu a fost singura căreia i s-a oferit contract de muncă pe perioadă determinată, şi lui E.N., ce a participat la acelaşi concurs pe un alt post i s-a oferit tot un post pe perioadă determinată de 1 an de zile dar acest aspect, al perioadei, este o prerogativă a angajatorului.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 296/R din 31 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  291. Grupa a II-a de muncă. Eliberarea adeverinţei.
    Prima instanţă a fost în eroare cu privire la perioada 1.09.1977-1.03.1979. Din simpla consultare a copiei carnetului de muncă aflat la dosarul de fond rezultă că reclamanta a desfăşurat activitate în grupa a II-a de muncă ca ţesător covoare manuale, figureând menţiunea „ţesătoare covoare cat. 1” ca şi pentru perioada pentru care prima instanţă a admis acţiunea. Prin urmare dacă înscrierile sunt identice şi ambele dovedesc faptul că în perioada de referinţă reclamanta a desfăşurat activitate în grupa a II-a de muncă atunci acţiunea reclamantei trebuia admisă. Această din urmă perioadă se încadrează în grupa a II-a de muncă în conformitate cu poziţia nr. 165, anexa 2 la Ordinul Ministrului N. şi P. Sociale nr. 50/1990.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 117/R din 17 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  292. Tardivitatea recursului pârâtei. Pronunţarea instanţei de fond în limitele în care a fost investită. Inadmisibilitatea formulării unei noi cereri direct în recus. Inadmisibilitatea cercetării problemelor de e
    1. Recursul pârâtei a fost declarat după expirarea termenului de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999. 2. Având în vedere că capătul de cerere privind depunerea declaraţiilor rectificative cu evidenţierea tuturor drepturilor salariale realizate de reclamant la Casa Judeţeană de Pensii A a fost soluţionat în favoarea reclamantului şi limitele investirii instanţei în rejudecarea după casare, în mod corect prima instanţă a reţinut că vizează în fapt executarea acestei hotărâri iar reclamantul are posibilitatea punerii ei în executare fără a mai fi menţionată din nou obligaţia stabilită prin sentinţa menţionată. 3. Faptul că pârâta tergiversează depunerea declaraţiilor nominative rectificative şi transmiterea la AJOFM A a notei de calcul constituie o problemă de executare ce nu poate fi examinată pe această cale.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 42 din 14 (21) ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  293. Principiul neretroactivităţii legii. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Respingere. Încadrarea în clasele I şi II de muncă.
    1. Este nefondată critica vizând retroactivitatea acestei hotărâri de guvern pentru faptul că vizează perioada de după 18.03.1969, deşi actul normativ este emis în 1990. Trebuie însă precizat că acest act nu retroactivează, ci doar prevede că se aplică personalului care era în activitate la acea dată pentru tot intervalul menţionat, situaţie în care s-au încadrat şi reclamanţii, şi nu şi celor care nu mai erau în activitate. 2. Este netemeinică invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive de către pârâtă, câtă vreme din înregistrările existente în carnetele de muncă ale reclamanţilor a reieşit că aceştia au fost încadraţi în muncă la C.F.R. – Şantier Instalaţii C.T. T – deci au fost angajaţii acestei societăţi. 3. Unitatea a recunoscut grupa I de muncă reclamantului, respectiv grupa a II-a de muncă conform H.G. nr. 1223/1990, în prezent abrogată, şi Ordinului nr. 50/1990, fiind de reţinut că aplicarea acestora este atributul conducerii unităţii împreună cu sindicatele libere de a stabili încadrarea într-o grupă de muncă sau alta şi să nominalizeze funcţiile şi persoanele care se încadrează în aceste categorii şi nu atributul instanţelor de judecată.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 845 din 2 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  294. Perioadă de preaviz. Încetarea contractului de muncă în temeiul art. 55 lit. b). Cauză ilicită. Subvenţia locului de muncă.
    1. Contractul de muncă poate înceta şi înăuntrul termenului de preaviz prin alte modalităţi. Astfel, dacă anterior expirării termenului de preaviz angajatorul se declară în favoarea încetării contractului de muncă, iar salariatul este la rândul lui de acord, contractul individual de muncă va înceta prin acordul părţilor, la data convenită de acestea, conform dispoziţiilor art. 55 lit. b) din Codul muncii nu prin demisie, cum în mod corect a reţinut prima instanţă. 2. Conform art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege (C. civ. 970 şi urm.). Revocarea nu poate avea loc însă dacă se urmăreşte o cauză ilicită. În speţă suntem intr-o astfel de situaţie întrucât reclamanta recurentă a beneficiat de subvenţie de la bugetul asigurărilor sociale pentru şomaj, în baza art. 80 din Legea nr. 76/2002, iar desfacerea contractului de muncă al reclamantei în baza art. 79 din Codul muncii cum se solicită prin acţiune ar duce la exonerarea societăţii recurente de restituirea sumelor primite subvenţie. 3. Chiar dacă societatea nu a cunoscut efectele pe care le produce aplicarea dispoziţiilor art. 55 lit. b) din Codul muncii când şi-a manifestat acordul pentru desfacerea contractului de muncă al reclamantei, acest fapt nu poate constitui temei pentru admiterea cererii întrucât necunoaşterea legii nu poate fi invocată pentru revocarea unei decizii. În aceste condiţii, precizarea recurentelor privind termenul în care se poate face revocarea deciziei este lipsită de relevanţă juridică în cazul de faţă.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 116 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  295. Litigii de muncă. Obligaţia de a face. Recurs.
    Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalului Hunedoara-Secţia de Contencios Administrativ în dosar nr. (...)/2007, reclamantul M.E. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii H, obligarea acesteia la eliberarea buletinului de calcul al pensiei recalculate conform I. nr. 1550/2004 şi a indemnizaţiei prevăzute de art. 3/1 din Decretul-Lege nr. 118/1990 şi obligarea la daune morale.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 794 din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  296. Litigii de muncă. Obligaţia de a face. Recurs. Plata indemnizaţiei pentru sarcină şi lăuzie, pentru perioada 1.02.2005-31.05.2005. Plata indemnizaţiei lunare pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, pentru perioada 1.06.2006-31
    Potrivit art. 98 alin.1 lit. c) şi d) din Legea nr. 19/2000 asiguraţii sistemului public au dreptul la concediu şi indemnizaţia de maternitate, respectiv la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului. Potrivit art. 129 din Legea nr. 19/2000 „în cazul în care angajatorul îşi încetează activitatea (…) drepturile de asigurări sociale prevăzute de art. 98 alin. (1) lit. a), c), d), e) şi f) şi art. 109 alin. (1) lit. c), care s-au născut anterior ivirii acestei situaţii se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat de către casele teritoriale de pensii (…)”. În mod corect prima instanţă a reţinut faptul că reclamanta este îndreptăţită potrivit dispoziţiilor din Legea asigurărilor sociale de stat (l. nr. 19/2000) precum şi normelor europene, respectiv Directiva C.E. 76/2007, 92/1985 şi 391/1989 la plata prestaţiilor de asigurării sociale pretinse.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 807 din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  297. Plata prin card a drepturilor salariale. Dovada plăţii. Plata cheltuielilor de judecată.
    1. În contextul în care, în cauză, nu s-a dovedit plata drepturilor salariale în litigiu, în mod corect prima instanţa a reţinut temeinicia şi legalitatea acţiunii cu care a fost sesizată. 2. De asemenea, în mod justificat prima instanţă a făcut aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată dovedit ca fiind suportate de către reclamantă atâta vreme cât drepturilor salariale cuvenite reclamantei nu au fost achitate de pârâtă nici după acţionarea sa în instanţa, iar poziţia sa exprimată în întâmpinare nu reprezintă o recunoaştere deplină a pretenţiilor reclamantei în sensul cerut de art. 275 C. proc. civ. 3. Este obligaţia angajatorului de efectuare a plăţii drepturilor băneşti cuvenite salariatului pentru munca prestată, precum şi sarcina probei în dovedirea efectuării acestei plăţi. Chiar dacă dispoziţiile Codului muncii nu prevăd obligativitatea plăţii salariului prin card, părţile pot conveni această modalitate de plată. Conform extraselor de cont depuse la dosar reiese practica la nivelul acestui angajator de virare a salariilor prin intermediul viramentelor bancare în conturile de card. 4. Oricum indiferent de modalitatea de plată a salariilor, neprezentarea salariatei la sediul societăţii de a-şi ridica bani, urmare a notificării în acest sens, nu o exonerează pe recurentă de culpa în neachitarea salariilor, deoarece aceasta în calitate de debitor al obligaţiei de plată a drepturilor salariale avea posibilitatea eliberării de plată, recurgând la instituţia ofertei reale de plată urmată de consemnaţiune (prevăzute de art. 586 şi urm. C. proc. civ., precum şi art. 1114 şi urm. C. civ.).
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 943 din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  298. Încadrarea în grupa a II-a de muncă. Consultarea sindicatelor.
    Conform pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerile unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi. Pârâta a respectat prevederile speciale prevăzute de acest act normativ, concluzia fiind că reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în perioada în discuţie în condiţiile grupei a II-a de muncă.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1092 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  299. Respingerea eliberării unei adeverinţe care să ateste sporul de noapte. Lipsa arhivei.
    Având în vedere că în arhivele societăţii pârâte nu s-au păstrat documente din care să rezulte că reclamantul a lucrat în mod constant în ture de noapte şi a primit spor de noapte, această societate nu poate elibera o adeverinţă în acest sens, mai ales că angajatorul răspunde de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor înscrise în adeverinţele pe care le întocmeşte şi le eliberează.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1102 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  300. Lipsa dovezilor privind încadrarea în muncă a reclamnatului. Inadmisibilitatea probei cu martori în recurs.
    1. Din art. 16 C.M., reiese caracterul consensual al contractului individual de muncă şi faptul că forma scrisă a acestuia este o condiţie ad probationem. Coroborând această dispoziţie legală cu dispoziţiile art. 1191 Codul Civil, rezultă că în cazul în care părţile nu au întocmit un înscris constatator al contractului individual de muncă, dovada acestuia se face prin orice mijloc de probă, inclusiv martori şi prezumţii, dar numai dacă există un început de dovadă scrisă. 2. Nu s-a făcut nicio dovadă că reclamantul ar fi desfăşurat o activitate pentru pârâtă, în perioada solicitată. Împuternicirea nr. 6309/1994 invocată de reclamant a fost înlăturată ca nefăcând dovada că acesta ar fi fost încadrat în muncă şi că ar fi beneficiat de drepturi salariale de la pârâtă; iar alte dovezi nu s-au făcut în cauză. 3. Solicitarea recurentului de administrare a probei cu martori în recurs este inadmisibilă potrivit art. 305 C. proc. civ.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 880 din 6 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  301. Sediul reclamantului. Instanţă în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are sediul. Noţiune. Excepţia necompetenţei teritoriale de soluţionare a cauzei. Respingere
    1. Potrivit art. 284 alin. (2) Codul Muncii „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumstanţe reclamantul îşi are domiciliu sau reşedinţa ori, după caz, sediul”. Prin acest text de lege, legiuitorul a stabilit, o competenţă teritorială derogatorie de la dreptul comun, fixând regula potrivit căreia competenţa aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află domiciliul sau reşedinţa reclamantului, ori după caz, sediul acestuia. Această competenţă teritorială este exclusivă, neputând fi înlăturată nici de către părţi, nici de către instanţă. 2. Prin instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are sediul se înţelege instanţa în raza căreia se află sediul social, iar nu vreunul dintre sediile secundare. 3. Având în vedere faptul că sediul reclamantei este în municipiul Breşov, în mod corect prima instanţă, a invocat din oficiu şi a reţinut competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1005 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  302. Recunoşterea perioadei lucrată în societate. Imposibilitatea stabilirii cuantumului drepturilor salariale. Neacordarea drepturilor salariale.
    1. Reclamantul s-a aflat în raporturi de muncă cu pârâta încă din anul 2005, astfel că recursul este întemeiat, Curtea recunoascând şi perioada cuprinsă între 28.10.2005 – şi până la data de 7.2.2007 – ca perioadă lucrată în societate – alături de cea reţinută de prima instanţă, în calculul vechimii în muncă. Ca urmare a lipsei mijloacelor de probă care să facă dovada cuantumului drepturilor salariale aferente acestei perioade, aceste drepturi nu vor fi acordate. 2. Instanţa de fond nu a realizat o evaluare de ansamblu a sistemului probator administrat în cauză, fapt ce a condus la admiterea în parte a acţiunii reclamantului. Astfel cum se poate desprinde din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, reclamantul E.N. a fost încadrat pe post de paznic încă din luna aprilie 2005, iniţial la firma L.H., iar ulterior la societatea pârâtă.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 960/M din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  303. Litigii de muncă. Obligaţia de a face. Recurs. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenientei. Respingere. Încetarea raporturilor de muncă dintre părţi, în temeiul art. 55 lit. b) din Codul Muncii
    În speţă, cererea de intervenţie în interes propriu a fost admisă în principiu, astfel că, intervenienta a devenit parte în cauză, situaţie pentru care Curtea respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenientei. Cât priveşte decizia invocată de recurentă, aceasta nu constituie izvor de drept şi de altfel, fiecare speţă are particularităţile ei specifice. Instanţa de fond a interpretat corect voinţa părţilor, astfel că instanţa nu poate schimba temeiul de drept al încetării raporturilor de muncă dintre părţi, din art. 55 lit. b) în art. 79 alin. (7) Codul muncii care de altfel, are alte consecinţe juridice pentru părţi.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 973/R/M din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  304. Contestaţie în anulare. Incidenţa dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ.
    1. Recursul declarat de către pârâtul pârât Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii este întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ., instanţa de recurs a examinat însă recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 4, precum şi ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-l întemeiat. Procedând astfel instanţa de recurs a dezlegat pricina şi a pronunţat o hotărâre care este rezultatul unei greşeli materiale ce reprezintă în speţă o chestiune de procedură. O astfel de verificare a hotărârii instanţei de fond trebuia realizată prin punerea în discuţia contradictorie a părţilor ceea ce nu s-a realizat şi astfel s-a pronunţat o hotărâre supusă analizei din perspectiva dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ. pe calea contestaţiei în anulare. 2. Chiar dacă recursul a fost întemeiat şi pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., ceea ce îi permitea instanţei de recurs să analizeze cauza sub toate aspectele, dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. se referă la ipoteza în care instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. Or un astfel de motiv nu a fost invocat de către recurent şi nu putea fi invocat din oficiu de către instanţa de recurs doar în motivarea deciziei pronunţată în recurs fără a fi în prealabil pusă în discuţia părţilor.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2845 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  305. Contestaţie în anulare. Lipsa incidenţei art. 318 alin. (1) teza a II-a
    1. Prin decizia contestată s-au analizat motivele de recurs invocate, observându-se că instanţa de recurs a dat o rezolvare acestora printr-un considerent comun, concluzionându-se că „angajarea răspunderii materiale a pârâtei faţă de angajatorul său, pentru astfel de avize cu caracter juridic, nu poate fi reţinută fără existenţa unei clauze contractuale în acest sens”. 2. Faţă de situaţia de fapt astfel reţinută, raportat la temeiul de drept invocat precum şi decizia atacată, din a cărei examinare rezultă că s-au analizat motivele de recurs invocate, nu se impune anularea deciziei şi o nouă rejudecare a recursului.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1452 din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  306. Magistraţi. Revizuire. Cerere privind plata primelor de concediu.
    1. Art. 411 din Legea nr. 50/1996 a prevăzut că magistraţii şi celelalte categorii de personal salarizat pe baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu indemnizaţia brută, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Ulterior, prin art. III alin. (2) din O.U.G. nr. 33/2001, art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 şi art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005, dispoziţiile referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă au fost suspendate succesiv până la 31 decembrie 2006. 2. Având în vedere încheierea pronunţată în dosarul prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţiile Unite, din oficiu, a dispus îndreptarea erorii materiale de tehnoredactare, susţinerea recurentului că în mod greşit instanţa de fond nu a ţinut seama de dezlegarea dată problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apare ca nefondată, deoarece decizia nr. XXIII a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se referă la personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, astfel încât nu este aplicabilă reclamanţilor. Faţă de prevederile art. 269 alin. (1) Codul Muncii, capătul de cerere referitor la actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate cu titlu de primă de concediu pe anii 2005-2006 este fondat, întrucât reclamanţii sunt prejudiciaţi prin devalorizarea monedei naţionale între data când primele de concediu, cuvenite conform legii, ar fi trebuit acordate şi data plăţii efective.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 145 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  307. Litigii de muncă. Alte cereri. Recurs. Încadrarea locului de muncă al reclamantei în condiţii deosebite pe perioada 1 ianuarie 2003-10 octombrie 2007. Plata sporurilor corespunzătoare desfăşurării activităţii în condiţii deosebite pentru perioada 25 marti
    În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9796 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  308. Litigii de muncă. Alte cereri. Recurs. Încadrarea locului de muncă al reclamantei în condiţii deosebite pe perioada 1 ianuarie 2003-10 octombrie 2007. Plata sporurilor corespunzătoare desfăşurării activităţii în condiţii deosebite pentru perioada 11 marti
    În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9795 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  309. Litigii de muncă. Alte cereri. Recurs. Încadrarea locului de muncă al reclamantei în condiţii deosebite în perioada 1 ianuarie 2003-1 august 2006. Plata sporurilor corespunzătoare desfăşurării activităţii în condiţii deosebite pentru perioada 11 martie 20
    În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9939 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  310. Litigii de muncă. Alte cereri. Recurs. Încadrarea locului de muncă al reclamantei în condiţii deosebite pe perioada 1 ianuarie 2003-10 octombrie 2007. Plata sporurilor corespunzătoare desfăşurării activităţii în condiţii deosebite pentru perioada martie 2
    În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9401 din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  311. Şomaj. Ajutor somaj incasat necuvenit. Tardivitatea contestaţiei deciziei de imputare.
    Instanţa de fond analizând probele administrate la dosarul cauzei, în mod temeinic şi legal a dispus respingerea contestaţiei formulată de petent, menţinând dispoziţiile Deciziei de imputare a sumei reprezentând ajutor de şomaj încasat necuvenit, ca urmare a constatării tardivităţii contestaţiei.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9479 din 31 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  312. Încadrarea locului de muncă în „condiţii deosebite”. Plata sporului la salariul de bază pentru condiţii deosebite.
    1. Nominalizarea locurilor de muncă propuse să fie încadrate în condiţii deosebite, de către angajator împreună cu sindicatele; efectuarea determinărilor de noxe profesionale susceptibile să depăşească limitele admisibile prevăzute în normele generale de protecţie a muncii; solicitarea de către angajator de la instituţiile abilitate de Ministerul Sănătăţii a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând rezultatele controlului medical cu răspunsul specific al organismului la noxele profesionale; evaluarea locurilor de muncă în baza rezultatelor obţinute prin aplicarea cumulativă a criteriilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) sau lit. a) şi c) ; expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al protecţiei muncii efectuată de angajator pe baza metodologiei pusă la dispoziţie de către inspectoratul Teritorial de protecţie a muncii, precum şi avizul inspectoratului Teritorial de muncă pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite. 2. Acest aviz se acordă pe baza unui set de documente puse la dispoziţie de către angajator, respectiv: buletinul de determinare al noxelor profesionale; procesul verbal cuprinzând constatările inspectorilor ITM; lista cu bolile profesionale şi analiza de corelaţie sau sinteza supravegherii medicale specifice riscului de afectare a stării de sănătate; fişa de evaluare şi fişele de expertizare tehnică din punct de vedere al protecţiei muncii însoţite de programul de măsuri, la care se adaugă propunerea de încadrare a locului de muncă în condiţii deosebite conform modelului prezentat în anexa nr. 2. 3. În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8407 din 2 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  313. Eliberare adeverinţă privind vechimea în muncă şi veniturile realizate ca muncitor sezonier. Lipsă obiect
    La dosar se află actul din care rezultă că petentul şi-a desfăşurat activitatea la intimată în baza unui contract de colaborare, fiind reţinute şi virate obligaţiile salariale către bugetul de stat. In aceste condiţii, instanţa a apreciat corect că acţiunea a rămas fără obiect, iar criticile invocate nu se pot încadra în cazurile expres şi limitativ prev.de art. 304 C. proc. civ. şi nici nu se constată existenţa unor motive de ordine publică, care potrivit art. 306 C. proc. civ. pot fi puse în dezbaterea părţilor din oficiu.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7579 din 27 august 2008, www.jurisprudenta.org)
  314. Contract în formă nescrisă. Obligarea unităţii la incheierea contractului individual de munca. Plata CAS pentru noul post. Vechime în muncă.
    1. Nu poate fi primită critica invocată de recurentă cu privire la faptul că intimatul nu a putut ridica carnetul de muncă, unde a fost angajat anterior şi astfel nu au putut fi efectuate operaţiunile legale şi necesare întrucât acest aspect nu duce la imposibilitatea întocmirii contractului individual de muncă între salariat şi actualul angajator. 2. Faptul că nu fusese încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă al intimatului, câtă vreme din probatoriul administrat la fond a reieşit că intimatul a prestat efectiv activitate la unitatea recurentă, nu face ca munca prestată în această perioadă să nu constituie vechime în muncă şi nici nu absolvă unitatea angajatoare să vireze contribuţiile datorate bugetului de stat pentru această perioadă de timp şi să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al intimatului.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2980 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  315. Imposibilitatea administrării probei cu expertiză direct în recurs. Renunţare la judecată. Imposibilitatea redeschiderii dosarului. Excepţia nulităţii recursului invocată de intimată. Respingere
    Prin criticile aduse de recurent, acesta în realitate solicită efectuarea unei expertize, cu toate că potrivit art. 305 C. proc. civ. „În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor”. Cu atât mai mult în baza principiului disponibilităţii, instanţa a luat act în condiţiile art. 247 C. proc. civ. de renunţarea la judecată conform declaraţiei petentului recurent din 25.10.2007, astfel că nu este posibilă redeschiderea dosarului aşa cum solicită acesta.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 797 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  316. Lipsa incidenţei motivelor de modificare a hotărârii primei instanţe prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
    Recurentul nu formulează în fapt şi în drept nicio critică reală hotărârii judecătoreşti recurate, ci doar îşi exprimă nemulţumirea faţă de faptul că nu i s-au acordat despăgubiri din anul 1999 şi nemulţumirea faţă de avocatul său care i-a precizat acţiunea solicitând despăgubiri doar pentru ultimii trei ani. Recurentul-reclamant la fond a beneficiat de apărare calificată, sens în care avocatul ales a precizat în numele său acţiunea la data de 5.06.2007 şi ar fi avut posibilitatea să cunoască actele dosarului întrucât, ulterior formulării precizării, a fost prezent personal în instanţă, aşa cum rezultă din Încheierea de şedinţă, când s-au discutat şi stabilit obiectivele expertizei, respectiv calcularea drepturilor băneşti pe ultimii trei ani, anterior introducerii acţiunii. Apărarea intimatei în sensul că recurentul-reclamant la fond, nu a formulat niciun fel de obiecţiuni la raportul de expertiză sau suplimentul realizat la acesta, este de asemenea reală şi pertinentă, acest aspect rezultând din actele dosarului.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 66 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  317. Cerere privind încadrarea în grupa I de muncă. Admitere
    Este adevărat că instanţa nu se poate substitui organului abilitat de legiuitor să dispună asupra încadrării unei activităţi în condiţii deosebite, însă, în virtutea dreptului de jurisdicţie generală, are competenţa de a hotărî dacă încadrarea astfel făcută este în acord cu dispoziţiile legale şi situaţia faptică. Or, în cazul recurentului, intimata nu a oferit o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru schimbarea încadrării acesteia în grupa a II-a de muncă, după ce, anterior, fusese încadrat în grupa I de muncă. Recurentul a prestat aceeaşi activitate, de subinginer, în acelaşi loc de muncă şi intimata nu a dovedit că recurentul ar fi fost nominalizat, în condiţiile art. 6 din Ordinul nr. 50/1991, de către conducerea unităţii împreună cu sindicatul liber din unitate, ca fiind încadrat în grupa a II-a de muncă.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 636 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  318. Pensie. Militar. Excepţia necompetenţei teritoriale.
    În funcţie de sediul pârâtei UM şi de obiectul cauzei sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 5 C. proc. civ. şi nu actele normative invocate de instanţă, nefiind în prezenţa unui litigiu de asigurări sociale. Ca atare, excepţia necompetenţei teritoriale a fost netemeinic admisă, competenţa aparţinând Tribunalului Harghita.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1173/R din 8 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
  319. Formare profesională. Act adiţional. Momentul semnării. Valoarea cursului. Casare cu trimitere. Incidenţa art. 304¹ C. proc. civ.
    În declaraţia de recurs s-a invocat faptul că angajatorul nu a respectat obligaţia legală de informare a angajaţilor cu privire la durata cursului, fiind obligaţi să semneze actele adiţionale înainte de a intra în sală. Ca urmare, susţinerea recurentului că nu a fost informat de durata şi de condiţiile cursului efectuat, se consideră că necesită a fi dovedită veridicitatea sau falsitatea prin efectuarea cercetării judecătoreşti care se cuvine a fi efectuată de către instanţa de fond . Recurentul a susţinut, de asemenea, că nu considera că un curs de 3 ore efectuat are o valorare de 1000 Euro, şi că nu există un prejudiciu cauzat în sarcina angajatoarei.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1112/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  320. Cerere privind scoaterea şi înlocuirea cu o altă persoană eligibilă a pârâtului din Serviciul de Sănătate şi Securitate în Muncă, pentru neîndeplinirea de către acesta a cerinţelor legale. Respingere. Lipsa de interes.
    În condiţiile în care desemnarea acestuia s-a făcut prin Decizia, emisă de directorul general al societăţii pârâte, în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă că actul menţionat se bucură de prezumţia de legalitate şi, prin urmare, îşi produce efectele. Nefiind desfiinţat actul prin care s-a constituit Comitetul de Securitate şi Sănătate în Muncă, reclamantul nu poate pretinde direct în instanţă înlocuirea unuia dintre membri, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 20 din normele metodologice enunţate, desemnarea lucrătorilor care se vor ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie, se face prin decizia angajatorului. Totodata Curtea relevă şi lipsa de interes a reclamantului în promovarea prezentului litigiu, în condiţiile în care, prin înfiinţarea Comitetului de Securitate şi Sănătate în Muncă, societatea pârâtă şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin art. 25 alin. (2) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar reclamantul nu a invocat eventuale prejudicii cauzate prin desemnarea în respectivul comitet a lui Ş.P. şi nici deficienţe în activitatea acestuia, care să afecteze în mod negativ drepturile angajaţilor – membri ai sindicatului reclamant.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1055/R din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  321. Lipsa calităţii procesuale pasive a asociatului/acţionarului. Cerere eliberare carnet de muncă cu toate înscrierile la zi. Admitere în parte. Neacordarea daunelor moteriale şi morale.
    1. Prima instanţă a reţinut în mod corect lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului, deoarece acesta, în calitate de asociat sau acţionar la societăţile comerciale chemate în judecată, nu a putut încheia raporturi de muncă cu reclamantul în nume propriu, ci, eventual ca reprezentant al respectivelor societăţi. 2. În ceea ce priveşte cererea de introducere în cauză a pârâtei Editura O., tribunalul a reţinut în mod justificat inadmisibilitatea acesteia, respingând-o ca atare prin încheierea din 13 iunie 2007, deoarece, astfel cum rezultă din adresa nr. 9955/06.06.2007, emisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita, o astfel de societate nu a fost identificată în evidenţe. 3. Sunt nefondate susţinerile privitoare la dovedirea pretenţiilor materiale şi morale formulate în cauză, deoarece astfel cum a reţinut şi prima instanţă, salariul reprezintă – conform prevederilor art. 154 din Codul Muncii – contraprestaţia muncii depuse de salariat. Or, reclamantul nu a făcut dovada existenţei raporturilor sale de muncă cu societăţile chemate în judecată. Prin urmare nu poate pretinde nici plata salariului şi a contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1203/R din 10 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
  322. Revizuire. Respingere
    În funcţie de prevederile legale aplicabile cauzei şi sub toate aspectele conform art. 304 indice 1 C. proc. civ., Curtea constată că nu sunt întrunite în cauză disp. art. 322 alin. (5) C. proc. civ., întrucât revizuienta nu şi-a sprijinit cererea de revizuire pe niciun act nou ci a invocat critici de fond care nu pot fi avute în vedere în calea de atac extraordinară a revizuirii.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1056 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  323. Respingere cerere de îndreptare eroare materială
    1. În mod corect instanţa de fond, în încheiere a reţinut că stabilirea datei actului adiţional, prin stabilirea momentului încheierii contractului în funcţie de data semnării de către ambele părţi, reprezintă o activitate specifică judecăţii şi nu poate fi discutată în cadrul unei cereri de îndreptare eroare materială, conform disp. art. 281 C. proc. civ. 2. Art. 281 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte în mod clar că îndreptarea erorii materiale priveşte erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri. Or, modificarea solicitată de recurent nu reprezintă o eroare materială ci o problemă de fond ce trebuie supusă dezbaterii în contradictoriu.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 524 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  324. Acordarea tichetelor de masă.
    1. În mod just a apreciat că în speţă sunt aplicabile disp.art. 23 din Legea nr. 435/2006 ce reglementează salarizarea şi alte drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar. Raportat la acest text legal ce prevede că, începând cu data intrării în vigoare a legii, personalul încadrat în unităţile sanitar-veterinare publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat beneficiază lunar de 20 de tichete de masă, cu excepţia pensionarilor, fără a condiţiona acest drept de alocarea de resurse financiare în bugetul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau de vreo altă formalitate, în mod just prima instanţă a dispus în sensul obligării recurentei-pârâte să acorde salariaţilor expres nominalizaţi ai reclamantei acest drept prevăzut de lege începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ. 2. În aplicarea principiului „specialia generalibus derogant”, a apreciat în mod corect că în speţă nu sunt aplicabile disp.art. III (intrat în vigoare la o dată anterioară – 21.11.2006) din O.U.G. nr. 88/2006 ce prevedea că în anul 2007 nu se acordă aceste tichete de masă.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 473 din 4 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  325. Admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse – Inspecţia N. Incidenţa motivului de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
    Raportat la disp.art. 10 (1) din Legea nr. 554/2004 conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel, precum şi la disp. art. 3 pct. 1 C. proc. civ., ce reglementează aceeaşi competenţă materială, Curtea urmează a aprecia că soluţia primei instanţe în sensul declinării competenţei de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ – este justă. Cum prima instanţă şi-a stabilit necompetenţa materială de a se pronunţa în speţă, măsura acesteia de a se pronunţa totuşi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive apare ca nelegală.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 318 din 12 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  326. Magistrat. Actualizarea pensiei de serviciu. Spor de suprasolicitare neuropsihică. Comunicarea Casei Judeţeană de Pensii a venitului pe care l-ar fi realizat reclamanta prin acordarea sporurilor de 40% respectiv, 25%.
    Sporul de 30-40% acordat între momentul adoptării O.U.G. nr. 43/2002 şi cel al intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006 şi sporul de vechime reglementat de O.U.G. nr. 27/2006, conform dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 19/2000, intră în baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale şi astfel la stabilirea pensiei este obligatoriu trebuie a se avea în vedere şi acestea. În consecinţă se va obliga pârâta Curtea de Apel Cluj să comunice pârâtei Casa Judeţeană de Pensii C venitul pe care l-ar fi realizat reclamanta prin acordarea sporului de 40%, pentru perioada 1.10.2004-10.04.2006, respectiv 25% pentru perioada 1.10.2004-12.03.2007, conform Legii nr. 303/2004 şi va obliga pârâta Casa Judeţeană de Pensii C să calculeze pensia de serviciu a reclamantei pentru perioada 1.10.2004-10.04.2006 cu luarea în considerare sporului de 40% şi pentru perioada 1.10.2004-12.03.2007 cu luarea în considerare a sporului de 25%, conform veniturilor comunicate de către pârâta Curtea de Apel Cluj şi să acorde reclamantei diferenţa neachitată din drepturile de pensie de serviciu astfel calculate.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia civilă nr. 2193/R din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  327. Cerere privind obligaţia pârâtei de a plăti reclamantei salariul pentru 2 zile lucrătoare. Respingere. Plata concediului de 1 zi.
    În mod netemeinic prima instanţă a reţinut că reclamantei nu i s-a achitat salariul aferent a 2 zile lucrate în luna decembrie 2007. În mod eronat prima instanţă a reţinut că reclamanta ar avea în temeiul art. 141 Codul muncii dreptul la compensarea în bani a 1,5 zile de concediu de odihnă. 2. Astfel, înscrisul invocat ca fiind o dovadă a achitării contribuţiilor de asigurări sociale nu rezultă faptul că s-ar fi realizat compensarea între TVA care trebuia să îi fie restituit angajatorului şi contribuţiile menţionate anterior.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia civilă nr. 1757/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  328. Sancţionarea cu avertisment scris. Neacordarea tichetelor de masă. Reţinerea dreptului de a fi premiat. Plata contravalorii cursurilor de formare profesională proporţional cu perioada nelucrată din termenul de 3 ani
    1. Dispoziţiile legale reţinute de prima instanţă îl obligă pe angajator să stabilească detaliile acestei gratuităţi, împreună cu organizaţia sindicală, ceea ce s-a şi întâmplat atunci când au hotărât să nu se acorde tichete de masă salariaţilor sancţionaţi disciplinar în anul 2007, stabilind totodată că distribuirea acestora se va face trimestrial. Având în vedere că reclamantul a fost sancţionat disciplinar, în mod corect nu i-au fost acordate aceste tichete de masă. 2. Recurentul mai susţine că datorită abuzului prin care a fost sancţionat cu avertisment scris, pentru aceeaşi abatere a fost mutat la un alt loc de muncă necorespunzător şi i s-a reţinut şi dreptul de a fi premiat cu 500 lei. Prin Hotărârea nr. 14/4.01.2008 pârâta a hotărât, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din H.G. nr. 281/1993 şi art. 26 din Legea nr. 486/2006, neacordarea acestui premiu persoanelor care au fost sancţionate disciplinar în cursul anului 2007. Aceeaşi poziţie a avut-o pârâta şi în cursul anului 2005 şi 2006. Reţinând că reclamantului i se aplicase o sancţiune disciplinară, s-a apreciat că nu era îndreptăţit nici la acordarea acestui premiu. 3. Referitor la restituirea sumei de 68 lei, reprezentând plată nedatorată reţinute pentru cursurile de agent de pază, recurentul precizează că a plecat în baza art. 55 lit. b) prin acordul părţilor şi nu în baza art. 79 prin demisie, astfel că nu era obligat la plata acestei sume. Curtea reţine că ipoteza prevăzută de art. 5 din actul adiţional se referă într-adevăr la demisie dar trebuie sesizat că recurentul a avut iniţiativa desfacerii contractului de muncă ceea ce din punctul de vedere al actului adiţional are aceeaşi semnificaţie juridică chiar dacă din alte punct de vedere, care nu interesează speţa, efectele desfacerii prin acord sau prin demisie sunt diferite.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 802/R din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  329. Litigii de muncă. Alte cereri. Recurs. Nulitatea absolută a angajamentului recurentei-reclamante. Respingerea cererii reconvenţionale a pârâtei-intimate
    Reţinând că scopul imediat (causa proxima) stabilit pentru contractele sinalagmatice este reprezentarea sau prefigurarea mentală a contraprestaţiei, Curtea apreciază că, deşi reclamantul s-a obligat să plătească 2000 lei în cazul în care va demisiona în perioada 1.12.2006-1.12.2007, pârâtă nu s-a obligat la o contraprestaţie. Drept urmare, deoarece lipseşte scopul imediat cauza clauzei a cărei nulitate se solicită nu este valabilă, iar sancţiunea specifică a nevalabilităţii cauzei actului juridic civil este nulitatea absolută a acestuia. În consecinţă, se apreciază că în mod nelegal prima instanţă a apreciat că „Angajamentul” luat de recurentă este valabil. Având în vedere soluţia capătului de cerere din acţiunea principală care se referă la nulitatea absolută a înscrisului menţionat anterior, se va respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. E. SA care se referă la executarea obligaţiei stabilite prin „Angajament”.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 787/R din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  330. Grevă. Legalitatea grevei. Neantrenarea răspunderii materiale. Lipsa incidenţei motivelor de modificare a hotărârii prevăzute de pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.
    1. Conflictul de interese dintre părţi s-a declanşat pentru situaţia reglementată de art. 12 lit. d) din Legea nr. 168/1999 republicată, respectiv, pentru motivă că unitatea nu îşi îndeplineşte obligaţiile legale de a începe negocierile anuale obligatorii privind salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru şi condiţiile muncă. Criticile referitoare la faptul că revendicările salariaţilor ar fi fost nelegitime şi că ulterior suspendării grevei societatea a realizat negocierile individuale privind salariile, sunt nefondate, deoarece legalitatea grevei se analizează în funcţie de condiţiile din momentul declanşării şi desfăşurării ei, de parcurgerea etapelor reglementate de Legea nr. 168/1999, republicată. 2. Răspunderea materială a persoanelor vinovate de declanşarea grevei, este antrenată numai în cazul producerii unui prejudiciu societăţii ca urmare a declanşării ilegale a grevei, ceea ce nu este cazul în speţă. 3. Criticile referitoare la faptul că revendicările salariaţilor ar fi fost nelegitime şi că ulterior suspendării grevei societatea a realizat negocierile individuale privind salariile, sunt nefondate, deoarece legalitatea grevei se analizează în funcţie de condiţiile din momentul declanşării şi desfăşurării ei, de parcurgerea etapelor reglementate de Legea nr. 168/1999, republicată. 4. În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 6 alin. (4) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, întrucât din probele administrate rezultă că negocierile nu se referă la modificarea contractului colectiv, ci sunt negocieri anuale obligatorii privind salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru şi condiţiile de muncă, motiv pentru care, Curtea înlătură critica formulată în acest sens.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 932/M din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  331. Litigii de muncă. Contestaţie decizie de sancţionare. Recurs. Nulitatea absolută a deciziei de reducere a salariului cu 5% pe o perioadă de o lună
    Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale şi a apreciat judicios că nu au fost respectate prevăzută art. 268 Codul Muncii nefiind descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, prevederile din regulamentul intern, statutul de personal sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei în timpul cercetării disciplinare. Fiind încălcate aceste dispoziţii legale imperative, instanţa a soluţionat cauza în temeiul acestei excepţii şi această situaţie face ca fondul cauzei să nu mai poată fi cercetat de către instanţă, astfel că nu este întemeiată critica sub acest aspect.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 284 din 4 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  332. Nulitatea absolută a deciziei de reducere a salariului de bază cu 5% pe o lună
    Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale şi a apreciat judicios că nu au fost respectate prevăzută art. 268 Codul Muncii nefiind descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, prevederile din regulamentul intern, statutul de personal sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei în timpul cercetării disciplinare. Fiind încălcate aceste dispoziţii legale imperative, instanţa a soluţionat cauza în temeiul acestei excepţii şi această situaţie face ca fondul cauzei să nu mai poată fi cercetat de către instanţă, astfel că nu este întemeiată critica sub acest aspect.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 268 din 1 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  333. Personal medical. Avertisment. Legalitatea sancţiunii disciplinare. Casare cu trimitere.
    În mod greşit instanţa a stabilit lipsa vinovăţiei în nerespectarea obligaţiilor de serviciu din partea contestatoarei şi, pentru acest motiv, a anulat decizia de sancţionare.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 445/R-CM din 28 Mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  334. Schimbarea locului de muncă. Schimbarea autoturismului pe care lucra contestatorul cu un altul. Reducerea salariului de bază cu 10% pe o durată de trei luni. Inexistenţa a două sancţiuni disciplinare pentru aceeaşi abatere disciplinară.
    1. Schimbarea autoturismului pe care lucra contestatorul cu un altul, deşi hotărâtă prin acelaşi act de sancţionare nu constituie o sancţiune disciplinară, nicio modificare unilaterală a contractului de muncă în privinţa locului sau a felului muncii. În mod greşit s-a reţinut la judecata în primă instanţă că au fost aplicate contestatorului, pentru aceeaşi abatere disciplinară două sancţiuni disciplinare şi că interdicţia prevăzută de art. 265 alin. (2) Codul Muncii a fost încălcată. Este o măsură administrativă, de organizare a muncii, subsecventă sancţiunii disciplinare aplicate la art. 1 al dispoziţiei, pentru evitarea producerii pe viitor a unor fapte de natura celor cu privire la care recurenta-intimată pretinde că sunt abateri disciplinare. 2. Schimbarea autoturismului pentru evitarea alimentării cu combustibil din afara unităţii nu are ca efect schimbarea felului muncii – acela de conducător auto – dar nici a locului de muncă. Salariatul lucra la acel moment la aceeaşi unitate, în cadrul aceluiaşi serviciu – Secţia Transporturi – pe acelaşi tip de autovehicul – autoturism. 3. S-a reţinut însă, netemeinicia dispoziţiei de sancţionare. Din declaraţiile de martori nu a rezultat săvârşirea de către contestator a faptei de procurare a bonurilor fiscale fără alimentarea autoturismului cu combustibil, iar relevanţa înscrisului din dosar a fost înlăturată prin precizările făcute de martorul audiat cu privire la condiţiile în care a făcut sau nu constatările. Procurarea unui bon fiscal fără alimentarea cu combustibil este singura sancţionată aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiei, al notei explicative, al convocării şi al referatului la care fac trimitere convocarea şi raportul comisiei de disciplină.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 506/R-CM din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  335. Respingerea capătului de cerere privind anularea deciziei de sancţionare ca rămas fără obiect. Lipsa soluţionării fondului acestui capăt de cerere. Casare cu trimitere
    În mod greşit instanţa de fond nu a respectat cele statuate de instanţa de control judiciar şi a respins capătul de cerere privind anularea deciziei de sancţionare ca rămas fără obiect, nesoluţionând astfel fondul acestui capăt de cerere.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 705/R-CM din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  336. Personal medical. Anularea deciziei de reducere a salariului de bază şi a indemnizaţiei de conducere cu 5% pe o durată de 3 luni
    1.Pornind de la obligaţia angajatorului de a convoca salariatul la cercetarea disciplinară, căreia îi corespunde dreptul acestuia din urmă de a se prezenta la cercetarea disciplinară prealabilă spre a-şi face apărarea, Curtea constată că pentru realizarea dreptului amintit nu este suficientă convocarea salariatului la o dată şi o oră determinate pentru cercetare. În conţinutul dreptului la apărare intră dreptul de a prezenta probele pe care salariatul le consideră necesare şi dreptul de a fi asistat de un reprezentant al sindicatului al cărui membru este. Aceasta presupune acordarea unui timp rezonabil de la convocare până la cercetare pentru strângerea probelor necesare şi formularea apărărilor. 2. Stabilind drept dată a prezentării la cercetare chiar ziua în care s-a emis convocarea şi un interval de numai câteva ore, angajatorul a îndeplinit formal obligaţia reglementată de dispoziţiile art. 267 alin. (1) Codul Muncii, lăsând fără conţinut dreptul la apărare al salariatului. 3. Aceeaşi consecinţă a rezultat şi din redactarea incompletă a convocării la cercetarea disciplinară prealabilă în sensul că nu i-au fost făcute cunoscute medicului neregulile care au determinat decesul pacientului E.G. şi care au legătură cu prelucrarea O.M.S.P. nr. 1706/2007. Practic nu a fost comunicat contestatorului obiectul cercetării disciplinare. 4. Critica referitoare la lipsa menţiunilor obligatorii din decizia contestată reţinută de tribunal este nefondată. Aşa cum s-a arătat anterior, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă pe lângă descrierea faptei sancţionate şi prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat. Decizia precizează numai care sunt atribuţiile medicului şef al U.P.U. Lipsa menţiunii analizate se sancţionează potrivit art. 268 alin. (2) lit. b) Codul Muncii cu nulitatea absolută.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 680/R-CM din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  337. Anularea deciziei de încetare disciplinară a contractului de muncă. Repunerea în situaţia anterioară. Plata drepturilor băneşti cuvenite. Plata daunelor morale. Înlocuirea judiciară a sancţiuni
    S-a constatat astfel că s-a produs o lezare a imaginii a demnităţii contestatorului, prin emiterea a două decizii de sancţionare, la intervale foarte scurte de timp, ceea ce a condus şi la afectarea sănătăţii contestatorului, instanţa de fond apreciind corect că se impune acordarea acestora
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 147/R-CM din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  338. Recurs. Renunţare
    Instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor înscrisurilor aflate la dosar, deşi avea această obligaţie legală, astfel că nu a observat că prin cerere intimatul contestator a renunţat la acţiune şi această situaţie impunea respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 323 din 8 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  339. Litigii de muncă. Contestaţie decizie de sancţionare. Recurs. Nulitatea absolută a deciziei de reducere a salariului de bază cu 5% pe o lună
    Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale şi a apreciat judicios că nu au fost respectate prevăzută art. 268 Codul Muncii nefiind descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, prevederile din regulamentul intern, statutul de personal sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei în timpul cercetării disciplinare. Fiind încălcate aceste dispoziţii legale imperative, instanţa a soluţionat cauza în temeiul acestei excepţii şi această situaţie face ca fondul cauzei să nu mai poată fi cercetat de către instanţă, astfel că nu este întemeiată critica sub acest aspect.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 334 din 8 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  340. Litigii de muncă. Contestaţie decizie de sancţionare. Recurs. Nulitatea absolută a deciziei de reducere a salariului cu 5% pe o perioadă de o lună
    Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale şi a apreciat judicios că nu au fost respectate prevăzută art. 268 Codul Muncii, nefiind descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, prevederile din regulamentul intern, statutul de personal sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei în timpul cercetării disciplinare. Fiind încălcate aceste dispoziţii legale imperative, instanţa a soluţionat cauza în temeiul acestei excepţii şi această situaţie face ca fondul cauzei să nu mai poată fi cercetat de către instanţă, astfel că nu este întemeiată critica sub acest aspect.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 429 din 13 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  341. Litigii de muncă. Contestaţie decizie de sancţionare. Recurs. Nulitatea absolută a dispoziţiei de reducere a salariului cu 5% pe o perioadă de o lună
    Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale şi a apreciat judicios că nu au fost respectate prevăzută art. 268 Codul Muncii, nefiind descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, prevederile din regulamentul intern, statutul de personal sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei în timpul cercetării disciplinare. Fiind încălcate aceste dispoziţii legale imperative, instanţa a soluţionat cauza în temeiul acestei excepţii şi această situaţie face ca fondul cauzei să nu mai poată fi cercetat de către instanţă, astfel că nu este întemeiată critica sub acest aspect.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 431 din 13 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  342. Soluţionarea cauzei pe excepţia nulităţii absolute a deciziei de sancţionare. Casare cu trimitere
    1. Anterior emiterii deciziei de sancţionare, societatea a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, cu această ocazie contestatorul dând notă explicativă. În această notă explicativă, contestatorul a recunoscut data la care a predat dispoziţia de şantier, faptul că în calculatorul său se află salvate documente personale (chiar dacă neredactate la serviciu), precum şi faptul că a sesizat A.N.R.E. în legătură cu efectuarea unui control la societatea angajatoare. 2. Faptele fiind recunoscute de către contestator, în mod corect decizia de sancţionare nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat, astfel de apărări neexistând.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 757/R-CM din 18 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  343. Personal medical. Analiza gravităţii abaterii disciplinare. Legalitate sancţiunii avertismentului scris
    1. Orice întârziere în preluarea pacienţilor de la personalul de pe ambulanţă constând chiar şi într-un schimb de replici necuviincioase îngreunează activitatea întregului personal din serviciul urgenţă şi de pe ambulanţă şi poate pune în pericol salvarea pacientului, atenţia pe care o presupune acordarea asistenţei de urgenţă fiind direcţionată în alt sens. Fapta de a adresa cuvinte nepoliticoase colegilor sau colaboratorilor afectează disciplina la locul de muncă, lezează imaginea colectivului de salariaţi, diminuează încrederea în promptitudinea şi calitatea actului medical. 2. Analiza gravităţii abaterii disciplinare nu trebuie să se limiteze la consecinţele deja produse, ci să vizeze şi efectele pe care fapta le poate determina aşa cum am arătat mai sus. Ca împrejurări reţinute în circumstanţiere, numărul mare de urgenţe şi personalul medical insuficient, acestea au determinat deja alegerea celei mai blânde dintre sancţiunile disciplinare. Rezultă că sancţiunea avertismentului scris corespunde gravităţii faptei, împrejurărilor în care aceasta a fost săvârşită şi că din acest punct de vedere decizia de sancţionare este legală şi temeinică.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 355/R-CM din 29 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  344. Admiterea în mod eronat de către instanţa de fond a excepţiei nulităţii absolute a deciziei de sancţionare disciplinară. Casare cu trimitere.
    Contrar celor reţinute de prima instanţă, în decizia de sancţionare sunt menţionate atât prevederile din Contractul colectiv de muncă aplicabil încălcate de salariat, respectiv art. 186 lit. d), art. 188, art. 189 lit. b), art. 182, art. 183 pct. 23, art. 185, cât şi temeiul de drept în baza căruia se aplică sancţiunea, respectiv art. 263, art. 264 alin. (1) lit. d) Codul Muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 817 din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  345. Avertisment scris. Neîndeplinirea obligaţiilor pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor.
    1. Potrivit dispoziţiilor art. 173 Codul Muncii, în cadrul propriilor responsabilităţi, angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale. 2. Conform legii angajatorului are obligaţii suplimentare privind asigurarea unor costume corespunzătoare desfăşurării spectacolelor şi prevenirea apariţiei situaţiilor în care aceştia să poarte vestimentaţie veche de 30-40 ani, ce prezintă pericol de contaminare, fără a aştepta ca salariaţii să semnaleze mai întâi aceste neajunsuri. 3. Cu privire la protestul intimatului, alături de alţi solişti vocali ai operei, prin purtarea banderolei albe pe braţ în timpul spectacolului, se reţine că acest protest nu constituie „grevă” în accepţiunea legislaţiei muncii. art. 251 Codul Muncii şi art. 40 din Legea nr. 168/1999 definesc această instituţie ca fiind încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi, situaţie pe care nu o regăsim în cauză, aşa încât intimatul nu era obligat la încunoştinţarea prealabilă a conducerii instituţiei cu privire la această modalitate de a atrage atenţia asupra condiţiilor improprii de desfăşurare a unor asemenea manifestări artistice şi nici la respectarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 168/1999.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 611 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  346. Avertisment scris. Anularea deciziei de sancţionare.
    1. Protestul intimatului, alături de alţi solişti vocali ai operei, prin purtarea banderolei albe pe braţ în timpul spectacolului, care nu poate constitui grevă în accepţiunea legislaţiei muncii, întrucât art. 251 Codul Muncii şi art. 40 din Legea nr. 168/1999 definesc această instituţie ca fiind încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi, situaţie pe care nu o regăsim în speţă, nu o obliga la încunoştinţarea prealabilă a conducerii instituţiei cu privire la această modalitate de a atrage atenţia asupra condiţiilor improprii de desfăşurare a unor asemenea manifestări artistice şi nici la respectarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 168/1999.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 530 din 12 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  347. Avertisment scris. Inexistenţa abaterii disciplinare. Anularea deciziei.
    1. Având în vedere că faptele reţinute de către recurentă prin decizia de sancţionare nu pot constitui abateri disciplinare, în mod corect prima instanţă a dispus anularea acestei decizii. 2. Art. 41 alin. (2) din Constituţie consacră dreptul la protecţie socială şi la măsurile de securitate şi igienă a muncii. Protecţia muncii, potrivit dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 90/1996, are ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea proceselor de muncă. În temeiul acestui principiu este exclus ca prestarea muncii să se desfăşoare în afara normelor de sănătate şi securitate în muncă, întreaga activitate fiind guvernată de imperativul prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. 3. Dispoziţiile legale enunţate anterior impun angajatorului, respectiv persoanelor care asigură conducerea operei, obligaţii suplimentare privind asigurarea unor spaţii corespunzătoare desfăşurării spectacolelor, acestea având îndatorirea de a preveni apariţia situaţiilor de a se ajunge la desfăşurarea unor repetiţii generale la un spectacol de operă la temperaturi cuprinse între 15 şi 17 grade, prin verificarea prealabilă a condiţiilor din sală, pe timp de iarnă, fără a aştepta ca salariaţii să semnaleze mai întâi aceste neajunsuri. 4. Faptul că P. Naţională Română I nu are în prezent o sală proprie de susţinere a spectacolelor, astfel încât repetiţiile şi spectacolele se desfăşoară în săli închiriate ce aparţin altor instituţii şi necesitatea cunoaşterii modului în care aceste din urmă instituţii îşi îndeplinesc obligaţiile de asigurare a condiţiilor necesare acestor activităţi, implică cu atât mai mult angajarea permanentă a persoanelor din conducerea instituţiei în perceperea nemijlocită a măsurii îndeplinirii îndatoririlor asumate, pentru a preveni apariţia unor factori care să transforme aceste locaţii în unele improprii pentru manifestările artistice care figurează în programul său.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 499 din 2 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  348. Încetarea de drept a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată. Oferirea angajatului unui alt post urmată de desfiinţarea sa. Legalitatea
    1. Dispoziţiile art. 56 lit. f) Codul Muncii conform cărora „contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal (…) de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare” nu trebuie interpretate ad litteram întrucât în acest fel s-ar restrânge în mod nejustificat sfera de aplicare a textului de lege iar dispoziţiile art. 78 Codul Muncii referitoare la punerea în situaţia anterioară emiterii unui act nelegal ar deveni inaplicabile. Este fără echivoc că acest caz de încetare de drept a contractului individual de muncă a fost introdus de legiuitor pentru a asigura respectarea principiului stabilităţii în muncă şi a fost conceput pentru a fi interpretat extensiv şi pentru a acoperi toate situaţiile în care împotriva unui salariat angajatorul ia iniţial o măsură nelegală, ce este anulată ulterior de instanţa de judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 78 Codul Muncii. 2. Nu are relevanţă că salariatul nu a fost concediat ci doar i s-a modificat felul muncii atât timp cât consecinţa a fost aplicarea de către instanţa ce a anulat măsura a aceloraşi dispoziţii legale, respectiv art. 78 Codul Muncii. 3. Susţinerile contestatorului privind nelegalitatea modului în care intimata a dispus încetarea contractului prin aceeaşi decizie şi notificare prin care i-a oferit un alt post sunt neîntemeiate. Astfel, fiind vorba de o încetare de drept contractul este reziliat în chiar momentul apariţiei cauzei de încetare, fără a mai fi nevoie de vreo formalitate ori să intervină un act al angajatorului. Notificarea îndeplineşte, ca act juridic, toate condiţiile de formă şi conţinut cerute de lege iar susţinerea că postul propus este sub nivelul pregătirii profesionale a recurentului nu poate conduce la constatarea nulităţii sale absolute.42. Faptul că angajatorul nu a pus în executare decizia civilă a Curţii de Apel Iaşi, irevocabilă decât la data de la care salariatul interesat a solicitat acest lucru nu-i poate fi imputabil întrucât „creditorul obligaţiei” este cel ce optează pentru executarea sau nu a unui titlu executoriu. 5. Nu pot fi primite nici susţinerile recurentului conform cărora desfiintarea postului propus iniţial recurentului a avut loc nelegal, înainte ca notificarea să-i fi fost comunicată acestuia, întrucât răspunsul de acceptare a fost formulat de salariat la circa 1 lună de la emiterea notificării, dată la care exista deja Ordinul Ministrului Transporturilor. 6. În ceea ce priveşte daunele morale acestea nu sunt cuvenite, neexistând în cauză suficiente argumente pentru constatarea unui prejudiciu moral creat recurentului prin afectarea imaginii sale.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 205 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  349. Obligaţie abuzivă impusă salariatului. Normă de încasări prin vânzarea biletelor. Suspendarea contractului pe o perioadă de 5 zile. Nulitate.
    1. Răspunderea disciplinară este constituită dintr-un ansamblu de norme juridice care sancţionează abaterea disciplinară, respectiv fapta în legătură cu munca şi care constă într-o acţiunea sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat. Elementul declanşator al răspunderii disciplinare îl constituie încălcarea de către angajat în mod culpabil al obligaţiilor sale de serviciu. 2. Curtea apreciază că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că obligaţia impusă contestatoarei intimate este abuzivă. Răspunderea disciplinară are o întreită funcţie şi anume, sancţionatorii, preventivă şi educativă. Or, dacă obligaţia impusă este în sine abuzivă, răspunderea disciplinară nu îşi mai poate atinge scopul. 3. Aplicarea unei sancţiuni disciplinare nu poate să depindă de un element aleatoriu pentru că însuşi contractul individual de muncă are un caracter oneros. În speţă, a impune salariatului să realizeze o anumită normă de încasări prin vânzarea biletelor emise în tren este o măsură abuzivă, care poate da naştere la aplicarea de sancţiuni abuzive, culpa salariatului sancţionat fiind practic inexistentă.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 822/R din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  350. Legalitatea deciziei de sancţionare disciplinară cu reducerea cu 10% a salariului de bază
    1. Critica recurentei adusă hotărârii instanţei de fond referitoare la faptul că aceasta nu a reţinut că datorită înscrierii unui singur ofertant pentru licitaţia din 9.08.2007 aceasta s-a transformat în negociere directă, situaţie în care metodologia de licitaţie nu prevede obligativitatea verificării procedurilor nu este întemeiată. 2. În mod corect prima instanţă a reţinut că recurenta contestatoare nu a respectat metodologia de desfăşurare a licitaţiei întrucât participanţii la licitaţie sunt reprezentaţi şi prin mandatari şi este obligatorie verificarea procedurilor. Corect a reţinut instanţa că recurenta nu a respectat metodologia de desfăşurare a licitaţiei admiţând participarea la licitaţie a unei persoane fără procură. 3. Nu se poate reţine critica recurentei că prima instanţă a reţinut greşit că sarcina de a depista nereguli într-o staţie de cale ferată şi de a înştiinţa E. Patrimoniu despre aceste nereguli aparţin şefului staţiei respective. Corect a reţinut instanţa de fond că în conformitate cu pct. 5 din fişa postului recurentei îi revenea sarcina de a colabora cu celelalte Direcţii de Patrimoniu şi Divizii.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 594/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  351. Nulitatea absolută a deciziei de sancţionare a contestatorului cu reducerea cu 10% a salariului de bază pe o perioadă de două luni. Legalitatea hotărârii instanţei de fond
    1. Potrivit art. 268 alin. (2) lit. b) Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă inclusiv precizarea prevederilor din Statutul de personal, Regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat. Or, aşa cum a reţinut prima instanţă, decizia contestată în cauză nu cuprinde asemenea elemente, cerute de lege în mod obligatoriu. 2. Nici criticile vizând lipsa de rol activ a instanţei de fond nu sunt fondate, instanţa neputându-se substitui părţilor şi modalităţii de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor procedurale de către acestea. 3. Celelalte motive prin care se invocă aspectele de fond ale cauzei, nu pot fi analizate în lipsa întrunirii unei condiţii de valabilitate a deciziei de sancţionare, prealabilă unei asemenea cercetări judecătoreşti.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 532/R din 8 august 2008, www.jurisprudenta.org)
  352. Retrogradare şi reducere a salariului pentru o perioada de 60 de zile. Nelegalitate. Casare cu trimitere
    1. Curtea reţine că decizia emisă de intimată nu a anulat în totalitate dispoziţiile deciziei de sancţionare pentru a se putea considera cererea care a rămas fără obiect, câtă vreme sancţiunile retrogradării şi a reducerii salariului au fost aplicate pentru o perioadă de 60 zile. 2. Astfel, prin respingerea contestaţiei ca rămasă fără obiect prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetare fondului impunându-se casarea cu trimitere spre rejudecre la aceeaşi instanţă.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 663 din 20 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  353. Personal didactic. Nulitatea deciziei de sancţionare disciplinară prin prisma dispoziţiilor art. 114 din Legea nr. 128/1997
    Dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. a) şi f) Codul muncii au fost respectate în emiterea deciziei de sancţionare disciplinară, acest act juridic fiind valabil încheiat din perspectiva celor de mai sus, însă, se constată nulitatea deciziei de sancţionare disciplinară prin prisma dispoziţiilor art. 114 din Legea nr. 128/1997, în sensul că emiterea deciziei s-a realizat cu nerespectarea termenului imperativ de 30 de zile prevăzut de lege în aplicarea sancţiunii de la data săvârşirii faptei.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 3300 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  354. Plata contravalorii prejudiciului cauzat prin lipsa cartelelor telefonice.
    1. Instanţa de fond a reţinut în mod corect starea de fapt şi a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente speţei. De asemenea, hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină, acestea nefiind contradictorii şi străine de natura litigiului. Decizia de sancţionare contestată a fost emisă cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de dispoziţiile art. 267-268 Codul muncii. 2. Cum nu au fost respectate procedurile de predare primire a turei şi nu se poate stabili cu certitudine momentul dispariţiei cartelelor telefonice şi vinovăţia, toţi salariaţii care se fac vinovaţi de nerespectarea procedurilor sunt ţinuţi la repararea prejudiciului în mod egal, neputându-se stabili o vinovăţie diferenţiată în sarcina acestora.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2810 din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  355. Litigii de muncă. Contestaţie decizie de sancţionare. Recurs. Plata primei de instalare
    Decizia de imputare s-a emis pentru că reclamanta ar fi încetat raporturile de muncă într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă şi că s-au încălcat prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 76/2002. Or, aşa cum a reţinut instanţa de fond, aceste susţineri sunt neîntemeiate aspect ce rezultă din înscrierile din carnetul de muncă. Susţinerile recurentei în sensul că reclamanta şi-a schimbat fictiv domiciliul, exced obiectului cauzei pentru că nu acest motiv a stat la baza emiterii deciziei de imputare. Instanţa a examinat starea de fapt descrisă în această decizie şi a reţinut că nu este conformă cu realitatea.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2712 din 10 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  356. Recurs. Soluţionarea cauzei în mod greşti de către instanţa de fond pe excepţia lipsei procedurii administrative prealabile, invocate din oficiu. Lipsa cercetării fondului. Casare cu trimitere
    Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că nu a exercitat calea de atac administrativă, întrucât în decizia de imputare contestată se menţionează la art. 2 că are, în condiţiile legii nr. 76/2002, un drept de contestaţie la Tribunalul C-S, în termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă. Hotărârea recurată a fost pronunţată de un complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale. Prin urmare, cererea reclamantei nu putea fi respinsă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile administrative, atâta timp cât competenţa de soluţionare a acesteia aparţine instanţei specializate în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurărilor sociale.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 31 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  357. Incapacitatea temporaraă de muncă. Lipsa cercetării fondului. Casare cu trimitere
    1. Instanţa de fond nu a lămurit natura juridică a celor două comisioane de 35% şi respectiv 20% invocate în contestaţie, de asemenea nu a administrat toate probele ce s-ar fi impus pentru verificarea depunerii efective a sumei de 20 000 lei la casieria societăţii, menţionarea sumelor pe un borderou nefiind suficient de relevantă cum ar fi eliberarea unei chitanţe de încasare a sumei respective. 2. Instanţa avea de verificat, în concret, data la care a fost emisă decizia contestată, în ce condiţii contestatorul a luat la cunoştinţă şi când pentru a aprecia condiţiile efective în care s-a emis şi obţinut certificatul medical, precum şi motivele pentru care contestatorul nu a anunţat angajatorul de situaţia incapacităţii temporare de muncă, conform art. 11 lit. q). din Regulamentul de Ordine Interioară, sancţiunile, potrivit aceluiaşi regulament – asumate de angajaţi şi conforme cu cele din Codul muncii – fiind cele de la art. 35.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10409 din 3 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  358. Calculul termenului de contrstatţie. Început. Abuz de drept. Nedovedire. Convenţie. Renunţarea la drepturi recunoscute prin lege. Nelegalitate.
    1. În mod corect prima instanţă a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, dat fiind faptul că dovada indubitabilă a comunicării deciziei contestate datează din 14.03.2008, termenul de contestaţie fiind calculat de la comunicare, iar nu de la luarea la cunoştinţă în orice alt mod. 2. Faţă de critica privitoare la nesancţionarea de către instanţă a exercitării abuzive a drepturilor procesuale din partea titularului acţiunii, având în vedere motivaţia recurentei pe această critică, se apreciază pe de o parte, că dreptul la petiţionare şi respectiv acela de a te adresa unei instanţe naţionale sunt drepturi constituţionale, iar exercitarea acestora nu poate fi considerată abuz de drept, iar pe de altă parte nu i se poate reţine vreo faptă culpabilă sub aspect procesual reclamantului, care să fie asimilată exercitării abuzive a drepturilor procesuale 3. Cât priveşte critica dezvoltată cu privire la fondul cauzei, în sensul că părţile litigante, au avut o convenţie ce are putere de lege, în sensul celor statuate de art. 969 din C. civ., dispoziţie ce are caracter general faţă de Codul muncii, aşa cum a afirmat şi recurenta, tocmai că reprezintă norma generală, legiuitorul a înţeles să reglementeze strict raporturile de muncă stabilite între angajat şi angajator prin norme clare nesusceptibile de interpretări, al căror caracter imperativ impune sancţionarea cu nulitate în caz de încălcare a acestora. Astfel de norme sunt şi cele care reglementează executarea contractului individual de muncă sau modificarea acestuia, nefiind permisă nici modificarea unilaterală a contractului şi nici tranzacţiile deghizate în aşa-zise „convenţii” prin care se urmăreşte renunţarea, din partea angajatului, la anumite drepturi legal câştigate sau restricţionarea acestor drepturi.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10221 din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  359. Contestaţie decizie de sancţionare. Contestaţie în anulare. Respingere
    1. Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. 2. Având în vedere motivele invocate de contestator în prezenta contestaţie în anulare rezultă fără echivoc că acesta se referă la modul de interpretare a motivelor de concediere reţinute de instanţa de recurs, ceea ce duce la concluzia că acesta antamează chestiuni de fond în soluţionarea cauzei.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9992 din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  360. Personal medical. Avertisment.Obligaţiile medicului.
    1. Prima instanţă a greşit, rezolvând cauza într-un mod superficial, rezumându-se doar la obligaţiile stricte ce ţin de activitatea asistentei medicale la patul bolnavului, fără a avea în vedere şi celelalte aspecte ce ţin de atitudinea etică a cadrelor medicale faţă de bolnavi şi aparţinători. 1. Sistemul medical nu trebuie să dispună numai de mijloace logistice, calitatea actului medical, prin aceasta înţelegându-se, în sens larg, atât tratamentul acordat cu profesionalism cât şi atitudinea faţă de bolnav, fiind dată şi de resursa umană din acest sistem. 2. Sistemul medical nu trebuie să dispună numai de mijloace logistice, calitatea actului medical, prin aceasta înţelegându-se, în sens larg, atât tratamentul acordat cu profesionalism cât şi atitudinea faţă de bolnav, fiind dată şi de resursa umană din acest sistem. În consecinţă, susţinerile recurentei sunt pertinente şi justificate, întrucât tolerarea unei atitudini de natura celei ce a condus la sancţiunea analizată, ar putea conduce la fapte de insubordonare mult mai grave care să determine o atitudine negativă faţă de cadrele medicale şi o lipsă de încredere în actul medical.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10062 din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  361. Reducerea salariului de bază cu 10% pe 2 luni. Nulitate.
    1. Potrivit art. 287 Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa, până la prima zi de înfăţişare. În cauză nu a fost dovedit faptul că a fost produs un prejudiciu unităţii recurente, şi nici vinovăţia intimatului. 2. În vederea angajării răspunderii patrimoniale a salariatului, prejudiciul produs de acesta trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Astfel, în primul rând prejudiciul trebuie să fie real, adică să fie efectiv, şi totodată trebuie să fie cert, atât sub aspectul existenţei sale, cât şi sub aspectul întinderii, al posibilităţii de evaluare. Nu este cert şi deci nu este susceptibil de reparare prejudiciul eventual.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9379 din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  362. Reducerea salariului de bază cu 10% pe 3 luni. Condiţiile speciale ale abaterii.
    În raport de atribuţiile de serviciu ale celor doi intimaţi, stipulate în fişa posturilor, de starea tehnică a bandei transportoare U., de condiţiile meteorologice în care s-a produs evenimentul, în mod întemeiat s-a stabilit că nu există nicio culpă a acestora în neîndeplinirea atribuţiilor şi că nu poate fi antrenată în sarcina lor răspunderea disciplinară.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8421 din 2 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  363. Necrecetarea fondului. Lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea. Casare cu trimitere
    Hotărârea primei instanţe analizează doar motivele de nelegalitate ale deciziei de sancţionare emisă de pârâtă deşi prin acţiunea introductivă au fost formulate apărări şi pe fond, respectiv s-a arătat de reclamantă că faptele reţinute prin decizie, de către comisia disciplinară, ca fiind abateri disciplinare, nu sunt reale, acestea fiind create artificial. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, neputând fi astfel cenzurată.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8384 din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  364. Revizuire. Respingere. Contestaţie în anulare. Disjungere
    1. În raport de susţinerea contestatorului precum şi în raport de actele şi lucrările dosarului se constată că revizuirea promovată în prezenta cauză este lipsită de obiect, astfel încât urmează a fi respinsă. 2. Ca motiv al contestaţiei în anulare se invocă greşeala materială săvârşită de către instanţa de recurs în ceea ce priveşte aprecierea momentului de la care se acordă despăgubirile raportat la poziţia subiectivă a contestatorului, motiv prev. de art. 318 C. proc. civ. Contestaţia în anulare va fi disjunsă şi va fi înaintată serviciului arhivă pentru repartizarea aleatorie a cauzei.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7796 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  365. Decizie de imputare petru lipsa în gestiune. Plată voluntară. Legalitate
    1. Sumele au fost depuse la casieria intimatei de contestatoare conform chitanţelor din dosar şi nu reţinute din salariu, depuneri făcute înainte de emiterea deciziei de imputare, iar suma de 107 lei, deşi depusă după emiterea deciziei de imputare s-a făcut tot de către contestatoare. 2. Susţinerea recurentei că a acceptat achitarea sumelor de teamă că va fi concediată nu poate fi primită nedovedind faptul că ar fi fost „forţată” să accepte acest lucru. Fiind o depunere din proprie iniţiativă a unor sume în contul debitului creat intimatei, nu se poate reţine încălcarea de către unitate a dispoziţiile art. 169 alin. (4) Codul Muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 215/R din 2 (31) aprilie (martie) 2008, www.jurisprudenta.org)
  366. Reducerea salariului cu 5% pe o perioadă de 3 luni. Excepţia tardivităţii declarării recursului.
    1. Pentru existenţa unei răspunderi disciplinare trebuie dovedite elementele constitutive ale acesteia: încălcarea obligaţiilor de serviciu şi vinovăţia salariatului cât şi rezultatul dăunător al acestora. 2. Formularele din decizie şi chiar deci procesul verbal de cercetare privind culpa contestatorului în producerea evenimentului sunt făcute la general fără o menţionare exactă a faptei culpabile săvârşite ca de altfel şi trimiterile la dispoziţiile art. 9 pct. 9 şi 12 din Regulamentul Intern al recurentei. 3. Cu privire la excepţia tardivităţii declarării recursului contestatorul intimat a renunţat la invocarea acesteia.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 177/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  367. Reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
    1. Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Asemenea dispoziţii instituie pentru instanţă obligaţia de a se referi în motivare la toate capetele de cerere formulate, mijloacele de probă administrate în cauză şi la considerentele pentru care nu s-au respins cererile părţilor. Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, simplă, precisă, concisă şi fermă, într-un cuvânt să aibă putere de convingere şi să ofere o înlănţuire la propriu a faptelor şi regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia pronunţată în dispozitiv. 2. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului obligă tribunalele să-şi motiveze hotărârea lor, dar această obligaţie nu trebuie înţeleasă în sensul că trebuie să răspundă în mod deliberat la fiecare argument al părţilor procesului. Curtea a subliniat că pentru îndeplinirea misiunilor „naturale” de a tranşa un litigiu, tribunalele au nevoie să obţină cooperarea părţilor în măsura posibilului sunt ţinute să-şi exprime pretenţiile şi argumentele în mod clar, neambiguu şi rezumabil structurat. 3. Din moment ce art. 6 obligă jurisdicţiile să-şi motiveze deciziile dar nu şi la a răspunde la fiecare argument adresat de părţi, Curtea a considerat că prin faptul că nu a răspuns la un simplu argument care nici nu a influenţat soluţia litigiului, instanţa raţională nu a adoptat o decizie nemotivată.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 220/R din 7 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  368. Desfacere disciplinară a contractului de muncă. Inexistenţa abaterii discilinare.
    Din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă o altă situaţie de fapt care conduce la concluzia inexistenţei abaterilor disciplinare reţinute de intimată prin decizia de desfacere disciplinară a contract ului individual de muncă.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 152/R din 13 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  369. Reducerea salariului de bază cu 10 % pe o perioadă de o lună. Lipsa vinovăţiei.
    1. Decizia de sancţionare este nelegală, lipsind unul din elementele răspunderii delictuale şi anume vinovăţia, nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 263 Codul Muncii. De asemenea, susţinerea recurentei că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu a răspuns la toate apărările sale, nu este întemeiată. Astfel, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. 2. Prima instanţă a răspuns tuturor apărărilor invocate de către intimată, motivarea dată hotărârii fiind corespunzătoare dovezilor administrate cu arătarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în prezenta soluţie.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 176/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  370. Reducerea salariului de bază cu 10% pe o lună.Aplicarea graduală a sancţiunilor.
    1.Nu reţine ca întemeiat argumentul referitor la înlocuirea sancţiunii aplicate cu una mai uşoară. Astfel, prin decizia contestată i s-a aplicat o sancţiune disciplinară cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o lună pentru faptele de a nu preda nivela din dotare la solicitarea Unităţii de Administraţie şi neîntocmirea programelor de lucru săptămânale ce constituie sarcina de serviciu conform fişei postului. 2. Nu se reţine ca întemeiată susţinerea recurentului că se aplică progresiv sancţiunile, întrucât art. 264 Codul Muncii permite angajatorului să aplice salariatului oricare din sancţiunile prevăzute. Societatea intimată chiar a ţinut cont, în aplicarea acestei sancţiuni destul de uşoare, de gravitatea faptelor săvârşite şi de faptul că recurentul contestator se află la prima abatere iar scopul preventiv şi educativ al sancţiunii disciplinare a fost atins.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 135/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  371. Condiţiile răspunderii disciplinare. Suspendarea din activitate pe o perioadă de 4 zile. Nelegalitate
    1. Pentru a răspunde disciplinar se impune a fi întrunite următoarele elemente constitutive ale abaterii disciplinare: obiectul (relaţiile sociale de muncă, ordine şi disciplină la locul de muncă), latura obiectivă, respectiv abaterea disciplinară poate consta într-o singură faptă săvârşită dintr-o dată ori dintr-o faptă continuă, subiectul este întotdeauna o persoană fizică, în calitate de subiect calificat, respectiv un salariat şi latura subiectivă – vinovăţia. Doar existenţa cumulativă a acestor condiţii declanşează prerogativa disciplinară a angajatorului împotriva salariatului. 2. Regula o constituie faptul că fiecare călător îşi cumpără bilet înainte de a se urca în tren. În situaţii excepţionale, când un călător nu are legitimaţie, contravaloarea călătoriei se achită şefului de tren. A impune o normă de încasări la nivelul anului 2007 este mai mult decât bizar şi nu reflectă decât incapacitatea angajatorului de a verifica modul în care salariaţii îşi respectă îndatoririle de serviciu referitor la controlul biletelor de tren. 3. Dacă există suspiciuni cu privire la practici nelegale ale şefilor de tren, atunci şeful ierarhic are posibilitatea să dispună controale pentru a se depista situaţiile şi a se aplica măsuri disciplinare. Soluţia stabilirii apiori a unei norme de încasări în tren este nelegală de natură să impună salariaţilor sarcini aberante, excesive şi imposibil de realizat. Aşadar, instanţa de fond corect a apreciat că realizarea normei de încasări nu depinde de voinţa salariatului ci de numărul călătorilor depistaţi în tren fără legitimaţie de călătorie.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 129/R din 3 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  372. Regim de muncă în turnus. Garantarea dreptului la odihnă. Timp de muncă.
    1. Termenul de „regim de muncă în turnus” este cu alte cuvinte, „sistemul de muncă al personalului de locomotivă şi de tren”, prin care este consfinţit „programul de circulaţie a trenurilor cu asigurarea exactă a normelor lunare de lucru” 2. Faţă de aceste dispoziţii expres prevăzute în Contractul colectiv de muncă şi anume în: art. 50 alin. 4, art. 48 pct. 5 şi art. 6, pârâta nu justifică o „situaţie specială”, pentru sancţionarea disciplinară a reclamantului, deoarece conform prevederilor art. 138 Codul Muncii şi „timpul de odihnă” este garantat de Codul Muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1627/R din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  373. Nerespectarea fişei postului. Sancţiune disciplinară.
    1. Este netemeinică susţinerea contestatorului că nu avea obligaţia să scotocească locomotiva la intrarea în tură dar avea obligaţia în fişa postului de a verifica starea tehnică a locomotivei şi în condiţiile în care ar fi depus diligenţe la îndeplinirea acestor obligaţii ar fi găsit ca şi organele de control, bucăţile de tablă aflate pe locomotivă. În ipoteza în care lucrurile nu au decurs ca la punctul anterior şi avea cunoştinţă de apariţia pe locomotivă acestor două bucăţi de tablă inox în tura sa, vinovăţia atrage şi în acest caz sancţiunea salariatului. 2. Pe locomotiva condusă de contestator s-au găsit două bucăţi tablă inox. Conducătorul locomotivei anterior turei contestatorului a declarat că acele table nu existau în tura sa, ca urmare o concluzie simplă care se impune este că ori contestatorul nu le-a depistat la intrarea în tură şi este culpa sa pentru că nu a făcut demersurile necesare pentru a-şi prelua locomotiva în condiţii optime, ori aceste bucăţi de tablă au ajuns pe locomotivă în tura contestatorului. Ca urmare este firească sancţionarea acestuia de către unitatea pârâtă.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1458/R din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  374. Raporturi de muncă cooperatiste. Avertisment scris. Excepţia necompetenţei materiale. Respingere. Nulitatea absolută a deciziei de sancţionare cu
    1. Nu este justificată critica vizând modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei necompetenţei materiale invocată de către pârâtă, teoria juridică statuând în această materie că, în pofida deosebirilor existente între raporturile juridice de muncă şi cele cooperatiste, între acestea există şi puternice asemănări, ambele constituind principalele forme ale raporturilor juridice tipice de muncă. 2. În cauză au fost încălcate prevederile imperative ale art. 268 alin. (2) lit. a), b) şi f) Codul Muncii, care atrag sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare şi fac de prisos examinarea criticilor vizând întrunirea în conţinutul faptei imputate reclamantei a cerinţelor prevăzute de art. 263 Codul Muncii, privind abaterea disciplinară.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1334/R din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  375. Ssancţionare. Martori. Intenţie de a fura.Concurs de contravenţii.
    1. În mod corect a reţinut prima instanţă că martorii audiaţi, respectiv N.E., D.E. şi E.U. nu au avut cunoştinţă nemijlocit despre aşa-zisa intenţie a reclamantului de a sustrage două ţevi de inox. Nu s-a putut dovedi intenţia reclamantului de a-şi însuşi bunuri ale societăţii, nici reaua sa credinţă şi nici nerespectarea unor obligaţii faţă de angajator. Ca atare, nu s-a putut reţine în sarcina reclamantului săvârşirea vreunei abateri grave, în mod corect prima instanţă reţinând nelegalitatea deciziei atacate de reclamant. Fapta pentru care reclamantul a fost sancţionat disciplinar anterior, nu poate fi reţinută pentru a se ajunge la „concurs de contravenţii” sau ca o circumstanţă agravantă pentru o faptă care nu s-a dovedit a exista. 2. Nu se poate reţine nici pretinsa încălcare de către reclamant a atribuţiilor prevăzute în fişa postului, aceasta nefiind probată. Încă o dată trebuie menţionat că între perioada când reclamantul a fost de serviciu şi momentul descoperirii ţevilor au mai fost două ture de serviciu, efectuate de alţi colegi ai reclamantului, care nu au observat nereguli.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1292/R din 10 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  376. Încetarea raporturilor de muncă pentru motive obiective. Reorganizarea activităţii angajatoarei. Legalitate.
    1. Măsura încetării raporturilor de muncă dintre părţi urmare reorganizării şi reducerii unor posturi de către intimată, s-a luat cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond care a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică sub toate aspectele. 2. Încadrarea unei alte persoane în unitate, nu are nicio relevanţă şi nicio legătură cu situaţia contestatoarei, oferta de angajare fiind din 23 iulie 2007, iar încadrarea acesteia având loc la peste 10 luni de la încetarea raporturilor de muncă dintre părţi, respectiv la 18 ianuarie 2008 într-un alt post decât cel deţinut anterior de contestatoare.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1524 din 15 august 2008, www.jurisprudenta.org)
  377. Sancţionare disciplinară. Reducerea salariului cu 10% pe 3 luni. Nedescrierea faptei.
    1. Din analiza deciziei de sancţionare a intimatului reclamant, se contată că nu sunt descrise concret faptele imputate salariatului ci se face doar o înşiruire şi o descriere generală a unor proceduri menţionate în Legea nr. 672/2002 privind auditul intern. 2. Referatele la care face trimitere decizia de sancţionare cuprind recunoaşterea Compartimentului de Audit Public potrivit căreia nu pot fi contestate opiniile intimatului-reclamant faţă de constatările şi recomandările propuse. Mai mult aceste referate nu precizează concret ce acte pot fi lovite de nulitate, care sunt atacabile în justiţie, pentru a se stabili concret eventuala vinovăţie a reclamantului. 3. Nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 268 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1471 din 22 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
  378. Nerespectarea programului de lucru. Avertisment scris.
    Corect a reţinut instanţa de fond şi faptul că recurenta recunoaşte faptul că nu a semnat condica de prezenţă la sosirea şi la plecarea din unitate, acest fapt rezultând din nota dată de recurentă la 28.11.2007.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1266 din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  379. Anularea deciziei de sancţionare de către emitent.Excepţiile tardivităţii şi prematurităţii. Respingere. Retrogradare din funcţie. Nulitate.
    1. Este evident că o decizie anulată de chiar emitent nu mai poate face obiectul controlului de legalitate şi temeinicie al instanţei de judecată, fiindcă prin anulare efectele ei încetează, astfel că prima critică a recurentei în sensul nepronunţării instanţei de fond asupra deciziei anulate, nu se justifică. 2. Sancţiunea retrogradării în funcţie trebuia realizată în cadrul aceleiaşi profesii, respectiv conductor VD, eventual de la clasa 22 de salarizare în care este încadrată salariata, într-o alta, inferioară conform grilei de salarizare iar nu într-o funcţie necalificată, astfel cum intimata a procedat. 3. Sancţiunea nulităţii absolute a deciziei nr. 78/2007 este aplicabilă şi pentru nesocotirea procedurii legale referitoare la cercetarea prealabilă, în condiţiile reţinute de instanţa de fond privind lipsa convocării salariatei în scris de către persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea prealabilă, cu precizarea: obiectului, datei, orei şi locului întrevederii pentru derularea respectivei proceduri. Declaraţia luată în tren, la locul faptei ce a fost considerată abatere disciplinară, la 20 august 2007 urmată de o notă de relaţii, luată ulterior nu răspunde exigenţelor textului de lege sus-citat şi drept urmare are ca efect nulitatea absolută a deciziei emise cu nerespectarea dispoziţiilor art. 267 alin. (1)-(4) Codul Muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1150 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  380. Impresar artistic. Retrogradarea din funcţie. Modificare de către instanţă a sancţiunii aplicate.
    Faţa de ansamblul celor evocate, prima instanţă a constatat în mod corect că sancţiunea aplicată reclamantei este prea aspră în raport cu faptele imputate, fiind atributul instanţei să cenzureze inclusiv sancţiunea aplicată, întrucât, dacă acest lucru îl poate face recurenta, cu atât mai mult îl poate face instanţa de judecată.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 923 din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org
  381. Suspendarea contractului de muncă. Plângere penală formulată de angajator
    1. Nu se poate vorbi de o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, deoarece, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională prin decizia 24/2003, angajatorul, în cazul suspendării contractului individual de muncă, nu se pronunţă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei salariatului şi nici asupra răspunderii sale penale. 2. Măsura suspendării contractului individual de muncă în ipoteza prevăzută de art. 52 alin. (1) lit. c) Codul Muncii reprezintă o măsură de protecţie a salariatului, al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut până la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive. Nu se îngrădeşte nici dreptul la muncă al salariatului, deoarece acesta nu este împiedicat să se angajeze într-o altă funcţie, chiar la o altă societate. 3. Corect a reţinut instanţa de fond că nu există nici discriminare, raportat la prevederile art. 5 Codul Muncii, mai ales că nu s-au precizat de către recurent criteriile ce au fost avute în vedere la emiterea deciziei contestate şi care ar fi determinat discriminarea. 4. Decizia de suspendare a contractului individual de muncă nu poate fi analizată decât prin prisma condiţiilor expres prevăzute de textul de lege: existenţa unei plângeri penale a angajatorului împotriva salariatului şi o faptă penală incompatibilă cu funcţia deţinută de salariat. În cauza de faţă aceste condiţii sunt îndeplinite, angajatorul formulând plângere penală împotriva recurentului pentru fapte ce sunt determinante pentru funcţia deţinută de acesta. Nu se analizează în cauza de faţă conduita anterioară a salariatului, circumstanţele săvârşirii sau nu a faptelor pentru care s-a formulat plângere, acestea constituind obiectul cercetării penale sau, eventual al unei acţiuni disciplinare.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 586 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org
  382. Litigii de muncă. Contestaţie decizie de sancţionare. Recurs. Anularea deciziei de sancţionre cu avertisment scris
    După analizarea documentelor prezentate de solicitant, respectiv a studiului de fezabilitate şi planului de afaceri, a datelor şi informaţiilor obţinute la vizita în teren, a informaţiilor suplimentare pentru clarificarea unor criterii pentru care nu deţinea informaţii suficiente, contestatorul a considerat proiectul ca fiind neeligibil. Faptul că reclamantul a solicitat fişă de informaţii suplimentare cu privire la alte criterii, nu poate fi considerată abatere, întrucât avea obligaţia de a verifica toate criteriile de eligibilitate ale cererii de finanţare, iar fişa de evaluare trebuie completată la toate rubricile. Expertul nu a mai solicitat fişă de informaţii suplimentare cu privire la criteriul de eligibilitate ES 4.1, întrucât l-a apreciat ca fiind clar şi că nu se mai impun alte informaţii suplimentare cu privire la acest criteriu. În plus, expertul verificator nu are competenţă de a acorda consultaţii solicitanţilor, aspect recunoscut de către pârâtă la interogatoriu. În ceea ce priveşte a treia abatere disciplinară reţinută în sarcina contestatorului, respectiv necorelarea datării documentelor cu derularea evenimentelor în timp şi cu cerinţele procedurale, în mod corect prima instanţă a reţinut că formularea acestei abateri este generică, fără să se arate în concret în ce constă abaterea şi care sunt acele documente care nu se corelează cu derularea evenimentelor în timp.
    Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 85/CM din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  383. Retrogradarea disciplinară. Analiza comportamentului salariatului. Legalitate.
    1. Prima instanţă nu a făcut o apreciere generală ci a analizat faptele pentru care reclamanta a fost sancţionată şi abia apoi a făcut o apreciere cu privire la întreg comportamentul reclamantei. Aprecierile cu privire la sistemul deficitar al structurii de personal al angajatorului sau la lipsa de personal de la serviciul case nu pot fi abordate în acest cadru deoarece reclamanta ar fi avut la îndemână alte mijloace pentru rezolvarea acestora iar nu săvârşirea unor abateri disciplinare, în acest fel recurenta invocând în apărare propria sa culpă, ceea ce nu poate fi admis. 2. Chiar dacă demisiile nu erau cauzate de reclamantă aceasta nu înseamnă că reclamanta nu se face responsabilă de faptele din decizia de sancţionare, reţinerile primei instanţe cu privire la lipsa probaţiunii fiind întemeiate. 3. Cu privire la sesizarea clientului K.T. Curtea reţine că pentru această faptă reclamanta nu a fost sancţionată, fiind fără relevanţă analizarea acesteia. Faptul că celelalte informări şi declaraţii de asemenea nu sunt semnate nu are nicio relevanţă cât timp nu există vreo dispoziţie legală care se prevadă obligativitatea semnării acestora, ceea ce are relevanţă este conţinutul acestora şi faptele relevate, fapte ce s-au dovedit a fi reale atâta timp cât reclamanta nu a făcut proba contrară acestora.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1720/R din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  384. Educator specializat. Centru de plasament copii. Nesupravegherea copiilor. Desfacere disciplinară a contractului de muncă. Legalitate
    Susţinerile reclamantului în sensul că desfacerea disciplinară a contractului sau individual de muncă ar avea la bază sesizările la adresa conducerii centrului, sunt lipsite de relevanţă în cauză. Contrar susţinerilor sale, afirmaţiile în sensul că a fost acuzat pe nedrept de fapte pe care nu le-a săvârşit sunt contrazise de probatoriul administrat în cauză. Contrar afirmaţiilor sale, în ziua în discuţie, 13.08.2007, reclamantul nu a acordat atenţia cuvenită supravegherii minorilor aflaţi în grija sa. Aşa cum rezultă din declaraţiile martorei E.J., aceştia au spart toate geamurile de la balconul etajului I şi nu un geam de dimensiune mică, cum afirmă reclamantul. Cum la faţa locului s-a deplasat directorul D.G.A.S.P.C. – H, din declaraţiile aceleiaşi martore, rezultă că minorii s-au comportat necuviincios, la rugăminţile sale de a calma lucrurile reclamantul refuzând, menţionând că este bine să se vadă cu cine lucrează.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 970 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  385. Legalitatea deciziilor de sancţionare. Soluţionarea cauzei doar pe excepţie. Casare cu trimitere
    1. Toate cele trei decizii de sancţionare care fac obiectul contestaţiei de faţă, cuprind elementele obligatorii prevăzute de legiuitor atât în ce priveşte descrierea faptelor cu suficientă claritate, precum şi precizarea prevederilor încălcate de salariata în cauză. 2. Soluţionarea cauzei de faţă, doar pe excepţia nulităţii deciziilor, greşit reţinută de prima instanţă, echivalează cu necercetarea fondului, cea ce justifică admiterea recursului ca fondat şi atrage potrivit art. 312 alin. cu aplicarea art. 81 din Legea nr. 168/1999, în sensul Deciziei nr. XXI/ 12.06.2006, pronunţate de Î.C.C.J, Secţiile Unite, în dosar nr. 9/2006, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru judecarea fondului.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 688 din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  386. Revocarea deciziei de desfacere disciplinară a contractului. Comunicarea deciziei. Mijloacele de comunicare.
    1. Decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă a fost operată de către ITM în carnetul de muncă al reclamantei – deci şi-a produs efectele – la data de 28.11.2007. În consecinţă, decizia de revocare nr. 4/2008 nu mai poate produce niciun efect asupra decizie nr. 3/2007, deoarece acesta a intrat în circuitul civil, astfel că nu are nicio relevanţă juridică sub acest aspect faptul că decizia de revocare a fost sau nu comunicată ITM-ului sau reclamantei, important fiind data la care a fost emisă raportat la data când decizia nr. 3/2007 şi-a produs efectele. 2. Comunicarea deciziei nu se confundă cu luarea la cunoştinţă despre conţinutul ei. Comunicarea nu este necesar să se facă prin scrisoare recomandată, putându-se face şi prin alte mijloace – fax sau înmânare către persoana destinatarului, dar este necesar ca această decizie să ajungă la cel vizat. Depunerea deciziei la dosarul cauzei nu echivalează cu comunicarea ei către reclamantă, deoarece decizia a fost depusă în apărare de către pârâtă, iar reclamanta nu a fost prezentă la niciun termen de judecată. Mai mult, deşi pârâta avea cunoştinţă din cuprinsul acţiunii de noul domiciliul al reclamantei, a comunicat decizia la domiciliul vechi al acesteia şi care apărea în contractul de muncă, invocându-şi practic propria culpă în necomunicarea corespunzătoare a deciziei. 3.. În ceea ce priveşte rămânerea fără obiect a capetelor privitoare la reintegrare şi plata drepturilor salariale pe motiv că reclamanta a fost invitată prin decizia de revocare să-şi reia lucrul, iar drepturile salariale au fost achitate, Curtea reţine că invitaţia nu a fost comunicată reclamantei, iar în condiţiile în care decizia de revocare nu şi-a produs efectele, până la desfiinţarea pe cale judecătorească a deciziei de desfacere a contractului de muncă al reclamantei aceasta nu avea cum să revină la locul de muncă.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1181 din 18 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  387. Anulare decizie de sancţionare.
    1. Pentru a exista abatere disciplinară şi respectiv o sancţiune disciplinară trebuie dovedite condiţiile răspunderii disciplinare, iar sarcina probei în litigiile de muncă îi incumbă angajatorului. 2. Fapta cauzatoare de prejudiciu şi prejudiciu nu există în speţă chiar recurenta arată că a aplicat sancţiunea pentru ceea ce s-ar fi putut întâmpla la sucursală dacă s-ar fi întârziat cu plata alocaţiilor pentru copii, făcând vorbire în motivele de recurs de „gradul ridicat de risc operaţional” în procesarea fişierelor în format electronic pentru alimentarea conturilor clienţilor cu alocaţiile pentru copii sau pensii. Nu se contestă însă finalizarea fără întârziere a acestei proceduri. Condiţia existenţei unui prejudiciu cert, născut, actual, material nu este dovedită, eventualitatea producerii unui prejudiciu neputând antrena răspunderea disciplinară.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 835 (839)/M din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  388. Termenul de emitere a deciziei de sancţionare. Casare cu trimitere.
    1. Prin sintagma „data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare” se înţelege data la care angajatorul a luat la cunoştinţă despre faptul că o faptă constituie abatere disciplinară şi a fost săvârşită de o persoană determinată. Prin urmare, astfel cum rezultă şi din cuprinsul textului art. 268 alin. (1) Codul Muncii, legiuitorul a făcut distincţia între data săvârşirii faptei şi „data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare”. 2. Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că societatea a luat cunoştinţă de abaterea disciplinară la data de 26.09.2007 prin nota de prezentare semnată de directorul executiv al acesteia. Abia ulterior acestei note de prezentare s-a constituit potrivit legii, comisia de cercetare disciplinară, care a analizat faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite şi a stabilit existenţa vinovăţiei în persoana contestatorului E.H.O. Prin urmare, propunerea de sancţionare a contestatorului a fost adusă la cunoştinţa conducerii societăţii recurente abia la data de 26.10.2007, prin Nota de prezentare nr. 101/6832/26.10.2007 întocmită de Departamentul de Control. În raport de această dată decizia de sancţionare atacată a fost emisă la data de 2.11.2007 cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (1) Codul Muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 799/R/M din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  389. Anularea deciziei de sancţionare disciplinară. Repunerea contestatorului în toate drepturile salariale cuvenite.
    1. Raportat la starea de fapt reţinută în decizia de sancţionare şi la faptele considerate abateri disciplinare pentru care recurenta a apreciat a-i atrage vinovăţia contestatorului faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (2) lit. g) şi h) din CCM 27/2006 şi art. 26 lit. c) din S. al Spitalului, instanţa reţine că niciuna din aceste fapte considerate abateri disciplinare nu se regăseşte în starea de fapt dedusă judecăţii. Aşadar, invitaţiile emise de contestator nu au atras nicio finalitate juridică şi nu pot fi reţinute ca acte juridice generatoare de obligaţii pentru intimat, obligaţii pe care acest intimat şi le asumă doar prin manifestarea de voinţă a echipei manageriale care-i reprezintă interesele în raporturile cu terţii. Prin urmare răspunderea disciplinară a contestatorului nu este antrenată şi sancţiunea aplicată este neîntemeiată. 2. Nu din vina instanţei nu au fost acordate cheltuieli de judecată iar cererea depusă de petent în 5.09.2008 prin care solicită acordarea cheltuielilor de judecată nu poate fi admisă nici pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ. deoarece justificarea onorariului avocaţial s-a făcut după rămânerea în pronunţare, nefiind omisiunea instanţei neacordarea acestora.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 792/M din 3 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  390. Compensatie de solidaritate. CLub sportiv şcolar. Cadru didactic. Consilir juridic. Apărare cu rea credinţă. Lipsa porbe. Plată compensaţie de solidaritate.
    1. Susţinerea cu privire la apărarea cu rea credinţă de către consilierul juridic împuternicit să-l reprezinte nu este susţinută de probatoriu administrat în cauză, în condiţiile în care acesta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii. Pârâtul nu a făcut dovada că ar fi predat acestuia înscrisuri doveditoare pe care acesta să fi omis să le depună la dosar, respectiv că i-a solicitat să formuleze anumite apărări pe care le-a omis. In ce priveşte necomunicarea înscrisurilor, instanţa are în vedere că acestea reprezintă acte emanate de la pârât şi care fac dovada faptului că reclamantul l-a antrenat pe sportivul D.D., aspect necontestat de către pârât nici în faţa instanţei de fond, nici în recurs, astfel că prin necomunicarea lor acesta nu a fost prejudiciat. 2. Conform Regulamentului G., compensaţia de solidaritate se plăteşte tuturor cluburilor care l-au avut în pregătire între 12 şi 23 de ani pe jucătorul care a încheiat un contract de fotbalist profestionist în afara ţării unde a fost format, de către clubul care l-a legitimat şi reprezintă 5% din suma de transfer. La dosar au fost depuse dovezi din care rezultă că alte cluburi din ţară au procedat la achitarea sumelor cuvenite către profesorii care au antrenat sportivi ce au fost transferaţi la cluburi din străinătate. Chiar pârâta, a acordat reclamantului un procent de 10% din contravaloarea compensaţiei de solidaritate primită, însă nu a mai pus în executare această decizie.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 2876 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  391. Încadrarea locului de muncă în condiţii deosebite de muncă.
    În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9938 din 13 (6) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  392. Daune morale. Achitarea indemnizaţiilor de concediu medical.
    Instanţa de fond în mod corect a reţinut incidenţa art. 269 Codul Muncii, însă a limitat cuantumul daunelor morale solicitate, reţinând că a intervenit o întârziere în achitarea indemnizaţiilor de concediu medical pentru incapacitate de muncă, având în vedere raporturile de muncă dintre părţi. Se apreciază că suma acordată de prima instanţă este de natură să acopere disconfortul psihic al recurentului şi să aducă o reparaţie echitabilă pentru faptul că acesta a fost nevoit să împrumute bani de la cunoştinţe, dat fiind faptul că indemnizaţia de boală i s-a achitat cu întârziere.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9149 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  393. Vechimea în magistratură. Recunoaştere vechime în muncă. Fracţiuni mai mari de 6 luni.Recalculare pensie.
    Deşi potrivit art. 48 alin. (3) din Legea nr. 3/1977, în cazul în care, din însumarea perioadelor de vechime rezultă fracţiuni mai mari de 6 luni acestea se întregesc la un an, iar cele mici se neglijează, recurentul nu a solicitat la acea dată recalcularea pensiei prin luarea în calcul şi a celor 3 luni lucrate după pensionare, printr-o cerere, conform Legii nr. 3/1977. Începând cu data de 1.04.2001, a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000, fiind astfel abrogată Legea nr. 3/1977, şi de la această dată recalcularea pensiei se impunea doar în condiţiile în care recurentul îndeplinea un stagiu de cotizare, lucrat după, pensionare, de 12 luni, conform art. 95 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, text de lege care prin Decizia nr. 264/2007 a Curţii Constituţionale a fost declarat neconstituţional. Astfel fiind, începând cu data de 1 aprilie 2001 se aplică Legea nr. 19/2000, regula fiind că legea nouă se aplică de îndată ce a fost adoptată tuturor situaţilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9116 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  394. Litigii de muncă. Pretenţii. Recurs. Respectarea limitelor atribuţiilor puterii judecătoreşti şi a principiului disponibilităţii de către instanţa de fond. Plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut
    Este neîntemeiat primul motiv de recurs, întrucât instanţa de fond nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, deoarece nu a făcut decât să interpreteze dispoziţiile legale aplicabile în cauză, fără a intra în domeniul puterii legislative. Sporul de 50 % solicitat de către intimaţii reclamanţi a fost reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996, text în conformitate cu care, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, magistraţii, precum şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar. Prin articolul 1 pct. 42 din O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 a fost abrogat expres art. 47 din Legea nr. 50/1996, dar abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale şi de tehnică legislativă. Există conflict între art. 1 pct. 42 din O.G. nr. 83/2000 şi art. 1 din Protocolul Adiţional 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderenţă şi aplicabilitate juridică acestui din urmă text de lege. În acest sens, a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a pronunţat decizia nr. XXI în dosarul nr. 5/2008 prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. şi s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar şi după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 3286 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  395. Răspundere patrmonială. Condiţii. Nerespectarea procedurilor de lucru.Proba cu martori.
    1. Niciunul dintre pârâţi nu avea atribuţii legate de verificarea, înregistrarea sau plata TVA sau a impozitului, astfel că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale reglementate de art. 269 şi următoarele Codul Muncii, astfel că a respins acţiunea faţă de ambii pârâţi. 2. În mod corect instanţa de fond a respins proba cu martori solicitată de reclamantă pentru dovedirea modului concret în care se desfăşurau raporturile de muncă în societate, deoarece, faptul că, aşa cum se arată în cererea de recurs, în cadrul societăţii reclamante exista în fapt o „situaţie atipică”, alta decât cea normală relevată de experţi pe baza actelor, nu are nicio relevanţă, atâta vreme cât reclamanta trebuia să respecte procedurile de lucru prevăzute de regulamentul intern, fişa postului etc.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 23/R-CM din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  396. Litigii de muncă. Pretenţii. Recurs. Plata reclamantei a diferenţei dintre renta încasată şi renta calculată funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţii la minim ale unui sublocotenent M.A.I. în perioada 16.01.2005-25.03.2008
    Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu se pot reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. Chiar şi din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 12/2004 rezultă clar, intenţia legiuitorului indicată în ultimele fraze, în care se arată că, prezentul act normativ prevede completarea Legii nr. 44/1994 republicată în sensul că, începând cu luna martie 2004, renta veteranilor de război să se calculeze în funcţie de nivelul soldei de grad şi a soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 446/R din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  397. Litigii de muncă. Pretenţii. Recurs. Cerere privind plată despăgubiri. Respingere
    Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond cel ce formulează o acţiune în faţa instanţei trebuie să şi-o dovedească – art. 1169 C. civ. În atare condiţii, nedepunerea unor acte pentru susţinerea acţiunii formulate nu poate fi imputată instanţei pe lipsa rolului activ. Este adevărat că în recurs s-a depus factura prin care recurenta-reclamantă a vândut autoturismul „avariat” dar, acest act, aşa cum de asemenea a reţinut corect instanţa de fond, nu este suficient nefăcându-se dovada valorii pagubei produsă societăţii prin avarierea autoturismului, acte de constatare a avariilor din care să rezulte avarierea în procent de 80%, aşa cum susţine reclamanta şi că nu mai poate fi reparat.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 353/R din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  398. Litigii de muncă. Pretenţii. Recurs. Recalcularea rentei lunare în funcţie de venitul soldei de grad şi de funcţie la minim a unui sublocotenent din cadrul M.Ap.N.
    Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei, ci aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei de grad cumulată cu solda de funcţie la minim.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 314/R din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  399. Formare profesională. Excepţia de netimbrare. Plată contravaloare formare profesională şi contravaloare scule inventar. Legala învestire a completului de judecată. Competenţa Secţiei civile – Litigii de Muncă.
    1. Este adevărat că, iniţial, cererea a fost înregistrată pe rolul Secţiei comerciale a Tribunalului Galaţi, însă verificându-se competenţa în funcţie de excepţia invocată de reclamanta prin încheierea de şedinţă s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secţii şi transpunerea pe rolul Secţiei civile – Litigii de Muncă a aceleiaşi instanţe. 2. Modalitatea de examinare a excepţiei de netimbrare nu conduce la nulitatea hotărârii astfel pronunţată, excepţia fiind de ordine publică iar, în materia conflictelor de muncă, actele de procedură întocmite sunt scutite de taxa de timbru judiciar (art. 89 din Legea nr. 168/1999). 3. Câtă vreme decizia emisă nu a fost contestată şi anulată, demisia salariatului este motivul încetării raporturilor de muncă şi atrage, în condiţiile art. 5 şi 6 din contractul de formare profesională răspunderea patrimonială a recurentului-pârât, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale. Răspunderea civilă contractuală intervine pentru întreaga sumă stabilită de comun acord de către părţi, din care a fost dedusă plata parţială, suma rămasă pentru formarea profesională fiind calculată proporţional cu perioada nelucrată. La aceasta se adaugă suma reprezentând contravaloarea sculelor ridicate şi nepredate conform fişei obiectelor de inventar. Plata parţială făcută de către mama recurentului-pârât s-a realizat în numele acestuia conform chitanţei şi i-a profitat, fiind dedusă suma achitată fiind din suma total datorată.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 217/R din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  400. Personal didactic. Obligarea Universităţi să scoată la concurs un post de profesor universitar. Lipsa cerecetării fondului. Casare cu trimitere.
    Faţă de obiectul acţiunii dedus judecăţii şi raportul juridic existent între reclamant, în calitate de angajat şi pârâtă-angajator, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât s-a preocupat doar de invocarea dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 128/1999 privind statutul personalului didactic şi a apreciat greşit că reclamantul are calitate de terţ în raportul juridic de dreptul muncii existent în speţă.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 2910 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  401. Răspundere partimonială. Neîntrunirea condiţiilor. Fapta ilicita. Vinovăţia părţilor.
    1. Într-adevăr, pe de o parte, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 referindu-se la răspunderea reparatorie patrimonială a salariaţilor „pentru pagube materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor”, are în vedere fapta ilicită a salariatului, săvârşită cu vinovăţie, existenţa unui prejudiciu şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. 2. Condiţia angajării răspunderii patrimoniale a angajatului, în sensul art. 270 din Codul Muncii, este ca salariatul, prin fapta sa ilicită, săvârşită cu vinovăţie, să cauzeze un prejudiciu angajatorului. 3. Din probatoriul administrat nu rezultă cu certitudine fapta ilicită şi vinovăţia pârâţilor precum şi existenţa prejudiciului. Având în vedere că nu s-a predat gestiunea către pârâţi şi nu s-a efectuat un inventar complet la toate magazinele societăţii, nu se poate atrage răspunderea patrimonială a pârâţilor în sensul art. 24 din Legea nr. 22/1969 şi art. 270 Codul Muncii, prejudiciul nefiind cert. Acestea având prioritate, celelalte motive de recurs nu se impun a fi analizate.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 952/R din 30 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  402. Lipsa pronunţării asupra tuturor capetelor de cerere. Casare cu trimitere.
    Dacă, iniţial, Tribunalul Prahova motivase capetele de cerere privind reţinerile din salariu justificând că reclamantului i s-a calculat greşit grila de salarizare, capătul de cerere privind decontarea cheltuielilor efectuate cu perfecţionarea profesională, respingându-le pe baza Statutului personalului didactic, capetele de cerere privind plata actualizată a diferenţelor salariale şi decontarea biletelor CFR, inclusiv a daunelor morale justificând respingerea lor, ulterior, după rejudecare, instanţa de fond nu s-a pronunţat decât pe sumele datorate conform O.U.G. 17/2006, luând act de renunţarea la c/valoarea biletelor CFR. În consecinţă, restul capetelor de cerere au rămas nesoluţionate în rejudecare după casare, deşi, sentinţa iniţială emisă de instanţa de fond fusese casată în întregime de decizia 12/2008 a Curţii de Apel Ploieşti.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1743 din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  403. Inexistenţa cazului de revizuire invocat. Respectarea drepturilor procedurale legale.
    1. În condiţiile în care prin sentinţa ce a făcut obiectul cererii de revizuire a fost respinsă acţiunea formulată de revizuenţi în calitate de reclamanţi, în mod corect prima instanţă a apreciat că nu există cazul de revizuire invocat de aceştia. 2. Cât priveşte susţinerea recurenţilor-revizuenţi în sensul că prin soluţionarea cererii de revizuire fără a li se comunica întâmpinările depuse de intimate le-au fost încălcate drepturile procedurale legale, Curtea urmează a constata că, dat fiind că aceste întâmpinări au fost depuse în termen procedural, prima instanţă nu avea îndatorirea de a le comunica.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1444 din 18 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
  404. Personal silvic. Prejudiciu. Exploatare patrizi. Lipsa manifestării rolului activ al instanţei. Necesitatea efectuării unei expertize tehnice silvice.
    Prejudiciul pretins a fi cauzat reclamantei de către pârât nu putea fi stabilit decât printr-o expertiză tehnică silvică care să stabilească cantitatea arborilor tăiaţi şi eventual data, precum şi valoarea acestora. În rejudecare, instanţa de fond urmează să aibă în vedere şi celelalte motive de recurs referitoare la faptul ilicit, prejudiciul constatat şi legătura de cauzalitate dintre faptul culpabil şi prejudiciu.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1067 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  405. Răspundere civilă delictuală. Daune morale. Neîntrunirea elementelor
    Daunele morale nu potefi acordate deoarece nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale pentru existenţa pretinselor daune de această natură şi care nu au nicio justificare legală.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1065 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  406. Răspundere contractuală. Autoritate de lucru judecat.
    1. În ce priveşte încheierea din 7.12.2007, curtea va constata că, în mod corect, instanţa de fond a constatat intervenţia autorităţii de lucru judecat în privinţa capetelor de cerere având ca obiect plata restului despăgubirilor neachitate ce izvorăsc din răspunderea contractuală, lămurirea hotărârii 548/2006 şi stabilirea întinderii drepturilor salariale printr-o expertiză contabilă, întrucât cererile au fost soluţionate definitiv şi irevocabil prin sentinţa 548/2006 a Tribunalului Dâmboviţa şi sentinţa 3453/2006 a Judecătoriei Târgovişte. Sunt întrunite astfel condiţiile triplei identităţi de cauză, obiect şi părţi, pentru a se constata, aşa cum corect a făcut instanţa de fond, intervenţia autorităţii de lucru judecat. 2. În ce priveşte sentinţa civilă nr. 1459/21.12.2007 a instanţei de fond, curtea va constata că aceasta nu cuprinde motive contradictorii, aşa cum susţine recurentul. Hotărârea este coerentă şi clar motivată, fiind evidenţiate elementele ce au format convingerea instanţei în sensul respingerii acţiunii. De asemenea, nu poate fi primită critica din recurs că instanţa de fond ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii. Modalitatea de executare a sentinţei civile nr. 548/2006 a Tribunalului Dâmboviţa şi eventuale prejudicii rezultate în urma neexecutării acestei sentinţe nu au legătură cu raporturile de muncă dintre recurent şi intimată, ci pot forma numai obiectul unei contestaţii la executare, ce a fost deja soluţionată între părţi. 3. Sentinţa nr. 548/2006 a Tribunalului Dâmboviţa a fost executată silit, astfel că nu se mai poate discuta nici acordarea daunelor cominatorii, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond. Daunele cominatorii reprezintă o modalitate de constrângere a debitorului la executarea obligaţiei, atunci când obiectul obligaţiei nu este constituit de sume de bani; în momentul în care obiectul obligaţiei de executat este reprezentat de sume de bani se pot aplica dobânzi şi recalculări în caz de întârziere culpabilă la executare. 4. În ce priveşte invocarea motivelor prev. de art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ., curtea nu le va lua în discuţie, deoarece aceste prevederi legale au fost abrogate prin O.U.G. 138/2000.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 298 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  407. Minor. Pensie de urmaş. Lipsa obiectului recursurilor.
    În mod corect prima instanţă a apreciat că atâta timp cât în baza deciziei s-a dispus reluarea plăţii pensiei în favoarea reclamantului minor, înseamnă că cererile au rămas fără obiect, întrucât s-a dispus reluarea plăţii pensiei începând cu data suspendării, iar efectele deciziei de suspendare au fost înlăturate prin reluarea plăţii pensiei, caz în care pretenţiile reclamanţilor au fost stinse, că pârâţii CEC – Sucursala P, CEC – B, CEC – Sucursala T şi CN Poşta Română nu au calitate procesuală pasivă în condiţiile în care nu există niciun raport juridic între această societate şi reclamanţi, reţinând că aceasta a soluţionat cauza cu respectarea tuturor dispoziţiilor procedurale civile, procedând la respingerea probelor solicitate de reclamanţi motivat, ele nefiind concludente şi utile rezolvării ei, în baza art. 312 C. proc. civ.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 46 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  408. Personal didicatic. Diferenţa salariale. Indice lunar de inflaţie. Administrare probe. Casare cu trimitere
    Cum instanţa de recurs nu poate stabili pe baza probelor administrate la instanţa fondului care este indicele lunar corect al inflaţiei ce trebuia aplicat la calculul diferenţelor salariale primite de reclamant şi pentru ce motiv tribunalul a reţinut ca fiind respectate dispoziţiile O.U.G. nr. 17/2006, pe de o parte, iar pe de alta, cum în conformitate cu art. 305 C. proc. civ. în recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, în temeiul art. 312 (3) rap. la art. 3041 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, pentru a se administra, în condiţiile legii şi alte probe pentru a stabili corectitudinea operaţiunii efectuate de pârât, la actualizarea sumelor acordate reclamantului, inclusiv a reţinerilor şi penalizărilor, verificându-le eventual prin administrarea probei cu o expertiză de specialitate, care să fie pusă efectiv în discuţia părţilor, cu respectarea prevederilor art. 287 Codul Muncii şi a principiilor care cârmuiesc procesul civil.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 12 din 11 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  409. Plata preavizului. Imposibilitatea stabilirii sumei exacte plătite de pârâtă. Reactualizarea sumelor cu rata inflaţiei.
    1. Cât privesc dobânzile legale, acestea nu pot fi acordate în cadrul raporturilor de muncă deoarece potrivit art. 2 din Ordonanţa nr. 9/2000 modificată, acestea se aplică doar dispoziţiilor contractuale comerciale sau civile. Cum ordonanţa stabileşte clar sfera materiei aplicabile, dobânzile legale nu pot fi extinse şi la alte materii. 2. Aceleaşi chestiuni se pun şi cu privire la penalităţile de întârziere care sunt sancţiuni pentru nerespectarea termenelor stabilite în raporturile comerciale. Daunele interese sunt prevăzute de art. 1082 C. civil-1088 C. civil şi ele decurg din obligaţiile contractuale de natură civilă, şi nu de natura raporturilor de muncă, astfel că ele nu pot fi acordate. 3. Daunele morale sunt daune interese ce se acordă pentru simpla întârziere în executarea obligaţiilor contractuale civile la fel ca şi în situaţia daunelor interese care se acordă pentru neexecutarea obligaţiei sau pentru executarea defectuoasă a obligaţiei civile. 4. În ceea ce priveşte faptul că nu s-a stabilit suma exactă la care este obligată pârâta, pentru a repara integral prejudiciul care i-a fost cauzat recurentului a obligat pârâta la plata sumelor reactualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective a sumelor acordate prin Decizia Curţii de Apel Cluj. Drept urmare, în condiţiile în care prima instanţă nu avea posibilitatea de a determina care este data la care se vor achita sumele menţionate anterior, nu avea posibilitatea (chiar dacă ar fi dispus efectuarea unei expertize contabile, probă care nu se poate administra în recurs conform art. 305 C. proc. civ.) de a determina exact care este cuantumul drepturilor salariale cuvenite recurentului.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1759/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  410. Ziarist. Contracte civile. Inexistenţa probelor cu privire la modul de angajare. Neacordarea drepturilor băneşti pretinse.
    1. Raporturi de muncă sunt reglementate de Codul Muncii dar raporturi de colaborare sub forma unor contracte civile nu sunt excluse şi cu atât mai puţin ilegale deoarece nu există obligaţia angajatorului de a încheia un contract de muncă altfel decât în condiţiile Codului Muncii pentru raporturi specifice de acest fel, ori recurenta nu a dovedit că ar fi avut astfel de raporturi cu pârâta. 2. Nu există niciun act scris cu privire la angajarea reclamantei sau cu privire la modul de angajare – contract individual de muncă sau contract de colaborare – şi nu există nicio probă din care s-ar putea trage concluzia că ar fi existat un contract de muncă. Un contract individual de muncă presupune un program de muncă, presupune sarcini de serviciu dar reclamanta nu a dovedit că a muncit potrivit programului cum nu a dovedit faptul că şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu. Faptul că reclamanta a scris articole pentru ziar, nu înseamnă că a încheiat un contract individual de muncă în înţelesul art. 10 din Codul Muncii. 3. Faptul că reclamanta a scris articole pentru ziar, nu înseamnă că a încheiat un contract individual de muncă în înţelesul art. 10 din Codul Muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1755/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  411. Spor neuropsihic. Prescripţie.
    1. Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este o excepţie de ordine publică iar pronunţarea asupra ei este obligatorie chiar şi în stadiul procesual al recursului iar în speţă situaţia recurentului nu se înrăutăţeşte în propriul recurs, situaţia acţiunii sale rămânând aceaşi, anume fiind respinsă la fond rămâne respinsă dar nu pe fond ci pe cale de excepţie. 2. Potrivit art. 283 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 53/2000 „Cererile în vederea soluţionării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator; În toate situaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data naşterii dreptului.” iar potrivit art. 73 lit. d din Legea nr. 168/1999 „Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate, după cum urmează: d) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi cerute de salariaţi în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.” 3.În speţă obiectul acţiunii este restituirea unei sume reprezentând spor de încordare psihică acordat pentru anul 2003. Cu privire la aceste sume restituirea lor se putea cere separat pentru fiecare lună, dreptul la acţiune fiind născut începând cu ianuarie 2003 şi până în decembrie 2003, pentru fiecare lună dreptul la acţiune curgând distinct, astfel că acţiunea putea fi formulată pentru luna ianuarie 2003 cel târziu în ianuarie 2006 şi aşa mai departe, pentru luna decembrie 2003 acţiunea putând fi formulată cel târziu în luna decembrie 2006. Cum acţiunea a fost formulată doar la data de 14.09.2007 pentru tot cursul anului 2003 rezultă că a fost introdusă cu depăşirea termenului de 3 ani prevăzut de textele legale sus indicate.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 343/R din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  412. Transfer de întreprindere. Decizie de pensionare. Plata contravalorii a 21 de zile de concediu de odihnă necuvenit.
    1. Instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile legale invocate de reclamant, respectiv art. 56 pct. 4 din Contractul Colectiv de Muncă care prevede că „salariatul care se pensionează după ce a efectuat concediul de odihnă conform programării nu este obligat să restituie unităţii partea din indemnizaţia de concediu de odihnă corespunzătoare perioadei nelucrate”. 2. Începând cu 1.05.2006 recurenta a cedat, în baza art. 169 Codul muncii drepturile şi obligaţiile ce decurg din contractul individual de muncă al pârâtului către SC L. SRL. În consecinţă, prin coroborarea celor două texte legale invocate, cu respectarea consecinţelor juridice ale cesiunii prevăzute de art. 169 din Codul Muncii, care a operat în cazul contractului individual de muncă al pârâtului, este evident că dispoziţiile art. 56 alin. (4) din Contractului Colectiv de Muncă invocat, îi sunt aplicabile intimatului deoarece reprezintă un drept câştigat prin negocieri ce este transferat, în virtutea art. 169 Codul Muncii şi contractului de cesiune, noului raport juridic dintre SC L. SRL şi intimatul pârât.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 936/R/M din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  413. Magistrat. Discriminare. Hotărâre CNCD. Efecte juridice. Calitatea procesual pasivă a Tribunalului. Actualizare cu rata inflaţiei.
    1. Hotărârea CNCD nu are efectul unei decizii de recurs în interesul legii, ea nu dezleagă o chestiune de drept, însă stabileşte că starea de fapt expusă prin Ordinul 1921/2005 al ministrului justiţiei este discriminatorie, reprezintă acte de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 lit. e), art. 8 alin. (3) şi art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000. Efectele acestei hotărâri nu pot fi schimbate decât dacă se promovează o contestaţie împotriva ei şi este admisă, sau dacă însuşi CNCD îşi revocă hotărârea prin care a constatat discriminarea. 2. Instanţa de judecată nu mai este învestită cu constatarea existenţei unei fapte discriminatorii ci cu o acţiune în despăgubiri pentru o faptă discriminatorie deja constatată. Aşadar nu se poate reţine apărarea unitară a pârâţilor prin care se arată că s-au interpretat greşit dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 în sensul reţinerii existenţei faptei discriminatorii. 3. Reactualizările cu indicele de inflaţie pentru suma de 1700 Ron sunt acordate legal deoarece tind la acoperirea întregului prejudiciu constând în devalorizarea monedei naţionale de la data naşterii dreptului de creanţă şi până la plata efectivă a creanţei. În ceea ce priveşte cumulul dobânzii legale cu reactualizările şi acesta este permis. Practica şi doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile. 4. Se susţine că în această situaţie există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art. 1088 alin. (1) C. civ., cealaltă art. 998 C. civ. Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde şi alte daune ce au caracter compensatorii şi care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanţei datorată inflaţiei, după ce a ajuns la scadenţă. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferenţa dintre valoarea nominală a creanţei şi valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcţie de rata inflaţiei este fundamentată pe natura şi scopurile diferite ale celor două instituţii; dobânda este preţul lipsei de folosinţă, iar actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiei băneşti. 5. Considerentele pentru care recursul Tribunalului Braşov apreciază că nu are calitate procesuală pasivă sunt neîntemeiate. Dat fiind raportul juridic dedus judecăţii, Tribunalul Braşov are calitate de ordonator terţiar de credite, ceea ce justifică calitatea sa procesuală şi faţă de ceilalţi pârâţi. 6. Cu privire la motivul de recurs invocat de Curtea de Apel Braşov prin care se solicită a se preciza că suma la care este obligată la plata către reclamanţi este sumă brută, instanţa de control constată că, deşi formulată pentru prima dată în recurs, aceasta este un mijloc de apărare şi în conformitate cu art. 304 1 C. proc. civ., raportat la art. 294 alin. (1) teza a II-a şi 316 C. proc. civ. este admisibilă în recurs. 7. Este inadmisibilă o cerere nouă, distinctă de stabilire în calea de atac a caracterului sumei brut/net, cât timp la instanţa de fond poziţia părţii a fost de respingere a petitului. Soluţia decurge din funcţia fundamentală a instanţei de control judiciar de a examina regularitatea hotărârii primei instanţe cu privire la pretenţiile deduse în faţa acesteia (ÎCCJ dec.469/2006).
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 112/M din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  414. Accident de muncă. Demisie. Daune morale. Plată.
    În mod greşit, prima instanţă a apreciat că, dată fiind natura sa contractuală, răspunderea angajatorului se limitează la daunele înscrise în contractul individual de muncă şi în Codul muncii, care nu reglementează posibilitatea acordării de daune-morale în caz de accidente de muncă, motiv pentru care cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de daune morale este inadmisibilă. Văzând că reclamantul nu a probat prejudiciul material suferit ca urmare a accidentului şi a demisionat din postul deţinut la pârâtă, iar contractul său individual de muncă şi legislaţia în domeniu nu prevăd obligaţia angajatorului de a-şi asigura material angajatul în ipoteza intrării societăţii, pe viitor, în faliment, Curtea va menţine hotărârea recurată în ceea ce priveşte respingerea acestor pretenţii ale reclamantului ca nefondate.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări social, Decizia Civilă nr. 96 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  415. Angajat ROMSILVA. Concediere. Obligatia AJOFM de acordare a masurilor de protectie sociala.
    Concedierile care au avut loc în cadrul Regiei Nationale a Padurilor Romsilva, inclusiv a reclamantei, au fost determinate de restituirea padurilor catre fostii proprietari, astfel ca reclamanta este beneficiara masurilor de protectie sociala prevazute de Legea nr. 174/2006. Faptul ca parata angajatoare nu a intreprins masurile necesare intocmirii documentatiei si solicitarii drepturilor prevazute de Legea nr. 174/2006 a fost cauzat de faptul ca la momentul concedierii – O. 2007 – actul normativ mentionat isi incetase aplicabilitatea, fiind prelungit ulterior prin H.G. nr. 1376/12.11.2007, astfel ca nu poate fi retinuta culpa unitatii angajatoare în neindeplinirea acestor masuri. Prin modificarea art. 1 din Legea nr. 174/2006 este evident ca legiuitorul ca dorit ca actul normativ mentionat sa se aplice continuu, neintrerupt pe intreaga perioada, de la data publicarii sale pana la data de 31.12.2008.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 10114 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  416. Prejudiciu cauzat salariatului. Casare cu trimitere
    1. Neanalizând actele depuse îde către reclamantă, acte care au dispărut din dosarul de fond, instanţa motivând că reclamanta nu-şi dovedeşte susţinerile arătate anterior cu niciun fel de înscris s-a ajuns la pronunţarea unei sentinţe nelegale şi netemeinice, instanţa neanalizând fondul cauzei şi nepunând în discuţie excepţia lipsei de obiect, invocată de pârât prin completarea la întâmpinare şi în recurs. 2. În baza art. 312, alin. (5) C. proc. civ. se impune casarea sentinţei cu trimiterea spre rejudecare, pentru cercetarea fondului, în baza actelor redepuse în recurs şi pentru a fi pusă în discuţie şi analizată excepţia lipsei de obiect, fără a neglija faptul că prin acţiune se solicită şi reactualizarea sumei, iar chitanţa se referă doar la suma de 12.343 lei, situaţie în care se impune a fi pusă în discuţia părţilor, o eventuală expertiză contabilă.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 549/R-CM din 15 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  417. Asistent maternal.Compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat.
    1. Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 679/2003 asistentul maternal are obligaţia de a asigura continuitatea activităţii desfăşurate şi în perioada efectuării concediului de odihnă, cu excepţia cazului în care separarea de copiii plasaţi sau încredinţaţi pentru această perioadă este autorizată de angajator. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 141 alin. (4) din Legea nr. 54/2003, prevăd că o compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă. 2. Nici în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului V nu există prevederi referitoare la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat. Dispoziţiile art. 23 alin. (4) din O.G. nr. 10/2007, prevăd obligaţia angajatorului de a acorda concediu de odihnă până la sfârşitul anului următor, în situaţia în care salariaţii nu şi-au efectuat concediul de odihnă în anul 2006, neexistând posibilitatea compensării în bani a acestui concediu.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 592/R-CM din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  418. Prejudiciul produs din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor serviciu. Casare cu trimitere.
    Cu toate că instanţa a fost legal investită şi cu soluţionarea dosarului, totuşi ea nu a analizat acţiunea ce face obiectul acestui dosar, în considerentele sentinţei recurate nefăcându-se niciun fel de referire la această acţiune.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 505/R-CM din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  419. Furt prin efracţie. Gestionar. Răspundere. Lipsa probării vinovăţiei pârâtei. Neacordarea despăgubirilor
    1. Este adevărat că în cazul gestionarilor actul de constatare a lipsei în gestiune creează în sarcina pârâtei o prezumţie de culpă, prezumţie care se degaja din prevederile art. 24 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor unităţilor. A rezultat însă din probele administrate că lipsa se datorează unor cauze obiective, independente de culpa salariatei. 2. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că de vreme ce vinovăţia salariatei nu a fost probată nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială conform prevederilor art. 271 Codul muncii pentru lipsa din gestiune. 4. Comiterea furtului de autori necunoscuţi şi nefinalizarea cercetărilor penale pentru acest motiv nu constituie argumente pentru a se reţine vinovăţia pârâtei. 3. Comiterea furtului de autori necunoscuţi şi nefinalizarea cercetărilor penale pentru acest motiv nu constituie argumente pentru a se reţine vinovăţia pârâtei.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 696/R-CM din 25 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  420. Contestaţie în anulare. Admitere. Nulitatea actului de procedură. Neoperarea sancţiunii decăderii
    1. Recursul declarat de Sindicatul „Finanţe” V împotriva sentinţei civile nr. 452 din 20 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, a fost respins ca tardiv formulat fără a se observa că actul de procedură constând în comunicarea către partea interesată a hotărârii atacate nu a fost legal îndeplinit. 2. Nulitatea actului de procedură rezultând din neîndeplinirea condiţiei extrinseci – de comunicare a hotărârii părţii interesate – este, de altfel, necondiţionată de existenţa unei vătămări. 3. Nulitatea actului de procedură are drept consecinţă lipsirea acestuia de efectele pe care i le conferă legea, astfel că instanţa va reţine că în cauză hotărârea recurată nu a fost comunicată părţii care a atacat-o. Aceasta înseamnă că termenul de declarare a căii de atac nu a început să curgă şi că nu operează sancţiunea decăderii din dreptul de a o exercita prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 675/R-CM din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  421. Magistraţi. Discriminare. Respingerea excepţiei prescrierii dreptului la acţiune. Neîncălcarea dreptului la apărare al Ministerului Justiţiei. Respingerea lipsei calităţii procesule pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor. Plata despăgu
    1. Instanţa de fond a stabilit corect punctul de pornire a termenului de prescripţie de trei ani prin raportare la Decizia nr. XXXVI/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie întrucât interpretarea dată dispoziţiilor legale din materia salarizării magistraţilor s-a făcut pentru înlăturarea oricărui tratament discriminatoriu, care ar contraveni principiului egalităţii în drepturi instituit prin art. 16 din Constituţia României republicată, cât şi dispoziţiilor privind interzicerea discriminării cuprinse în art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 2. Pentru compensarea cheltuielilor făcute de salariaţi cu ocazia îndeplinirii anumitor sarcini de serviciu – cum sunt cele pentru delegare, detaşare, instalare ori se plătesc în raport cu performanţele individuale sau în raport cu timpul în care munca este prestată în anumite condiţii. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, sporul de anticorupţie se cuvenea tuturor magistraţilor în considerarea pregătirii profesionale, funcţiilor, sarcinilor îndeplinite, adică în funcţie de elementele care alcătuiesc salariul de bază, în speţă indemnizaţia de încadrare brută lunară. De aceea, nu se poate susţine că prin aplicarea respectivei majorări s-ar crea două indemnizaţii de încadrare brute lunare. 3. Obligării pârâţilor la plata sporului de vechime în muncă sau a diferenţei de spor în funcţie de indemnizaţia de încadrare brută lunară majorată cu 30%, respectiv cu 40% este legală. Pretinsa încălcare a dreptului la apărare invocată de către recurent nu poate fi reţinută. La cererea Ministerului Justiţiei, tribunalul a amânat judecata în vederea comunicării cererii de chemare în judecată, a cererii precizatoare şi a înscrisurilor depuse la dosar în susţinerea acestora. Până la termenul de judecată acordat în acest sens, pârâtul a depus la dosar mai multe întâmpinări cuprinzând şi apărări pe fondul cauzei. Faţă de ataşarea dosarului în care s-a încuviinţat administrarea expertizei contabile la cererea având ca obiect asigurarea de dovezi, pârâtul nu a formulat obiecţiuni. 3. În ceea ce priveşte soluţia asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor, aceasta constituie o aplicare corectă a dispoziţiilor legale şi pentru următoarele considerente. Potrivit art. 18 şi 20 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniştrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale şi examinând periodic execuţia bugetară.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 144/R-CM din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  422. Plata pagubei din gestiunea societăţii.
    1. O evidenţă contabilă contrară celor constatate din probele administrate nemijlocit de instanţa de fond nu a fost probată nici în calea de atac, deşi recurentele au făcut referire la un caiet care poartă menţiunile şi semnăturile ambelor părţi. În aceste condiţii s-a reţinut corect că prezumţia simplă de culpă ce operează în sarcina gestionarilor, odată dovedită lipsa în gestiune, nu a fost răsturnată. 2. Referitor la întinderea răspunderii, aceasta a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor art. 25 şi următoarele din Legea nr. 22/1969, care se referă la o răspundere integrală a gestionarului pentru prejudiciul cauzat unităţii, chiar şi atunci când acesta este cauzat de mai mulţi salariaţi, în cazul de faţă de mai mulţi gestionari.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 301/R-CM din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  423. Omiterea urmăririi îndrumărilor instanţei de fond. Incorecta stabilire a situaţiei de fapt. Casare cu trimitere.
    1. În rejudecare, instanţa de fond nu a pus în discuţie şi nu a avut în vedere îndrumările statuate de instanţa de recurs deşi, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecarea fondului. 1. Stabilirea stării de fapt este atributul exclusiv al instanţei de fond iar aceasta trebuia să se raporteze pe baza administrării dovezilor necesare corectei soluţionări a litigiului. Or, instanţa de fond avea obligaţia să ia în cercetare faptele şi să administreze probele necesare, urmând ca soluţia dată să se bazeze pe cercetarea aprofundată a tuturor circumstanţelor de fapt ale cauzei.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 736/R din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  424. Excepţia necompetenţei materiale a instanţei de fond. Casare cu trimitere
    Prin Legea nr. 19/2000 sunt prevăzute norme cu caracter imperativ prin care se instituie o competenţă teritorială excepţională, specială, a instanţelor care soluţionează cererile în materia respectivă. Disp. art. 156 prevăd că cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Or, cererea contestatorului recurentul nu este îndreptată nici împotriva Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale şi nici împotriva unei case teritoriale de pensii. În acest caz, devin incidente dispoziţiile tezei îi a art. 156 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora celelalte cereri de adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul pârâtul. În cauză este chemat în judecată pârâtul Ministerul Apărării Naţionale – Secţia Pensii Militare – cu sediul în B, deci competenţa teritorială excepţională de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 862/R din 10 (8) decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  425. Medic rezident. Limitarea dreptului la muncă. Neacordarea despăgubirilor.
    1. Codul muncii permite anumite limitări ale drepturilor salariatului însă ele trebuie să aibă o justificarea, să fie necesare, să răspundă unui interes general, să fie remunerate corespunzător pentru a asigura o acoperire echitabilă a prejudiciului pe care îl încearcă salariatul din cauza limitării respective. 2. Este cert că actul adiţional de fapt nu reprezintă o negociere, un rezultat al acestuia, ci mai mult, un contract de adeziune astfel că, problema negocierii despăgubirilor este exclusă, fiind mai degrabă o condiţie impusă medicului pentru a putea merge la specializare, astfel că, acea clauză apare într-adevăr ca fiind abuzivă după cum corect a reţinut şi instanţa de fond, mai ales că, implicând o limitare a dreptului la muncă, nu asigură o remunerare corespunzătoare a salariatului, simpla asigurare a unui loc de muncă nefiind echivalentă cu o remunerare proporţională cu limitarea dreptului la libertate de a alege un loc de muncă. 3. Atât timp cât intimata, în calitate de medic, a continuat să profeseze tot în cadrul sistemului public de sănătate, însă la un alt spital, nu se poate reţine că spitalul iniţial angajator, în speţă recurenta, ar fi suferit un prejudiciu ce se impune a fi reparat. 4. Sunt reale susţinerile recurentei exprimate în sensul că acest spital s-a bazat pe faptul că va avea în viitor un angajat specialist într-un anumit domeniu şi că prin neîntoarcerea acestuia sau prin faptul că nu a continuat să rămână, pacienţii vor fi lipsiţi de serviciile medicului specialist, însă acest aspect este doar o problemă de gestionare a sistemului public de sănătate a Statului Român şi nu a recurentei. 5. Pe de altă parte, acel medic continuă să presteze o activitate de specialitate în acelaşi sistem public de sănătate, chiar dacă în cadrul altui spital iar serviciile sale se întorc astfel către aceeaşi categorie de asiguraţi, chiar dacă din altă zonă, fără a fi exclusă situaţia în care chiar pacienţii, asiguraţii din raza de activitate a spitalului reclamant să fie în viitor trataţi chiar la noul loc de muncă al intimatei. Mai mult, şi la recurentă este posibil ca, în aceleaşi condiţii, un alt medic să refuze să se întoarcă la spitalul ce i-a plătit specializarea şi să aleagă spitalul recurent fără ca astfel să existe un prejudiciu efectiv adus ce să impună a fi reparat. De altfel, nu este lipsit de importanţă a se analiza modul în care medicul ajunge să încheie actul adiţional, declaraţia de răspundere atunci când pleacă la specializare.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 760/R din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  426. Valoarea probantă a unui act autentic a rezoluţiei parchetului. Propunerea de neîncepere a urmăririi penale. Neacordarea plăţii lipsurilor în gestiune.
    1. Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi are valoarea probantă a unui act autentic iar celelalte înscrisuri depus la dosar de către recurentă au valoarea unor înscrisuri sub semnătură privată. Mai mult, din actele depuse de către recurentă la dosarul de recurs instanţa nu reţine că s-ar infirma cele reţinute de organul de urmărire penală şi de către prima instanţă şi nu se schimbă cu nimic situaţia de fapt. 2. Instanţa de recurs specializată în litigii de muncă şi asigurări sociale nu are competenţa de a verifica legalitatea şi temeinicia unei rezoluţii pronunţate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, act juridic de natură penală ce se poate ataca prin alte căi procedurale specifice. Nu se poate reţine, în consecinţă, faptul că prin rezoluţie s-a interpretat greşit situaţia de fapt şi nu s-au respectat prevederile O.U.G. nr. 16/2001. Întrucât această soluţie a Parchetului, de neîncepere a urmării penale, a fost controlată de către două instanţe, se constată că în mod corect a stat la baza pronunţării soluţiei de către prima instanţă şi, astfel, nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii instanţei de fond. 3. În cursul judecării recursului, rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi a rămas definitivă, fiind respins şi recursul declarat de recurentă împotriva sentinţei penale a judecătoriei Galaţi prin care se respinsese plângerea formulată împotriva rezoluţiei menţionate.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 662/R din 13 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  427. Demisie. Plata contravalorii cursurilor de formare profesională. Actualizare cu indicele de inflaţie.
    1. Este adevărat că, potrivit art. 195 Codul Muncii, salariaţii care au beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile în conf. cu art. 194 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) nu pot avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puţin 3 ani de la data absolvirii cursului sau stagiului de formare profesională. Dar aceste prevederi trebuie să fie coroborate cu dispoziţiile art. 3 ale aceluiaşi articol în sensul că „salariatul care nu-şi respectă obligaţia asumată va trebui să suporte cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională proporţional cu perioada nelucrată. 2. Între părţi s-a încheiat un contract individual de muncă la data de 24 octombrie 2005 iar ulterior o serie de angajamente prin care intimatul se obliga să suporte contravaloarea cursurilor în cazul în care iniţiază încetarea contractului de muncă mai înainte de împlinirea unui termen de 3 ani de la data finalizării cursului de formare profesională. La data de 25.02.2008 au încetat raporturilor de muncă prin demisie aşa cum rezultă din decizia nr. 394/2008. 3. Cum intimatul nu şi-a respectat obligaţia asumată prin angajamentele încheiate acesta a cauzat recurentei un prejudiciu deoarece este lipsită de serviciile unui salariat şcolarizat şi în consecinţă obligat la restituirea contravalorii cursului proporţional cu perioada nelucrată conf. dispoziţiile art. 195 alin. (3) Codul muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 719/R din 27 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  428. Clauza de neconcuranţă. Plata către reclamantă a indemnizaţiei încasate potrivit clauzei de neconcurenţă şi salariul încasat pe o perioadă de 1 an anterior încetării activităţii.
    1. Situaţia contestată de către recurentul pârât se referă la faptul că activităţile desfăşurate la noul angajator (...) E. SA P – punctul de lucru B – nu s-ar încadra în activităţile care sunt vizate de clauza de nenconcurenţă din actul adiţional respectiv faptul că el lucrează pentru divizia textile linoleum şi mochetă, produse care sunt total diferite de produsele vizate de clauza de neconcurenţă: materiale de construcţii şi finisaje. Or, asemenea susţinere corect nu a fost primită de către instanţa de fond şi nu poate fi primită nici în recurs. 2. La reclamantă pârâtul a fost angajat pe funcţie de agent de vânzări pe departamentul parchet, unde deţinea un portofoliu de clienţi. Or, materialele care intrau în zona de activitate a pârâtului la noua unitate angajatoare – mochetă, linoleum – fac parte din zona de produse: materiale de construcţii şi finisaj, aşa cum de altfel ele sunt menţionate în „clasificarea activităţilor din economia naţională” aprobată prin Ordinul nr. 601/2002 unde la capitolul lucrări de fisinaje intră: acoperirea cu parchet, cu mochetă, cu linoleum. 3. Nu s-a făcut nicio dovadă certă a angajării pe posturi certe a recurentului cât şi a celorlalţi angajaţi ai (...) E. SA, respectiv pe activităţi legate de anumite produse, actele depuse: contractul individual de muncă, fişa postului nedovedind acest lucru mai ales că recurentul avea ca atribuţie ca „Director zonă” activităţile de vânzări „în zonă” a produselor din stocul depozitului zonal şi nu pe produse inclusiv activităţile de marketing, oferte etc. 4. Este adevărat că S.C. E. S.A. se regăseşte în lista cu societăţi concurente cu S.C. B. SRL însă chiar societatea intimată a precizat, în această listă că are în vedere doar anumite departamente la care nu se poate angaja fostul salariat, considerându-se în mod logic, că numai prin angajarea la aceste departamente s-ar duce atingere clauzei de neconcurenţă. A interpreta altfel înseamnă a aduce atingere principiului libertăţii muncii prevăzut de art. 3 Codul Muncii şi garantat prin Constituţie, cu atât mai mult cu cât chiar art. 23 Codul Muncii prevede că „clauza de neconcurenţă nu poate avea ca efect interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care o deţine.” Aceasta este şi raţiunea pentru care chiar societatea intimată a înţeles să interzică foştilor salariaţi angajarea la anumite departamente din societăţi considerate concurente şi la societăţile, în ansamblul lor.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 186/R din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  429. Recalcularea rentei lunare în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim al unui sublocotenent din cadrul M. Ap. N.
    1. Începând cu data de 1 martie 2004, recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă se raportează la nivelul minim al soldei de grad şi al soldei de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M. Ap. N. 2. Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. 3. Este adevărat că prin Legea nr. 303/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, se modifică art. 14 care are următorul conţinut: „E. de război care nu sunt decoraţi cu ordine, medalii sau cruci de război prev. la art. 13 alin. (1) lit. a) şi b dar cărora le-a conferit Medalia, Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945” beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent” dar nu a abrogat în mod expres art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004, aşa cum susţine recurenta. Mai mult, modificarea adusă Legii nr. 44/1994 de Legea nr. 303/2007 nu are relevanţă asupra problemei de drept disputate, nu face altceva decât să modifice un procent şi nu face nicio clarificare legislativă a disputei existentă în practică referitor la modul de interpretare a art. 14 indice 1 din O.U.G. nr. 12/2004.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 138/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  430. Veteran de război. Rentă. Recalcularea drepturilor de rentă în funcţie de nivelul soldei de grad şi funcţie.
    1. Începând cu data de 1 martie 2004, recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă se raportează la nivelul minim al soldei de grad şi al soldei de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M.Ap.N. 2. Art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. 3. Întrucât solda de grad şi solda de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul N. erau mai mari decât cele ale unui sublocotenent din cadrul MIRA, drepturile veteranilor din aceeaşi categorie erau diferenţiate fără un motiv temeinic, prin simpla apartenenţă la un sistem sau altul de asigurări sociale. Prin urmare, prin adoptarea O.U.G. nr. 12/2004, s-a urmărit tocmai înlăturarea acestei inechităţi, prin stabilirea unui criteriu unic.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 139/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  431. Răspunderea patrimonială. Condiţii. Neîntrunirea elementelor răspunderii patrimoniale. Prejudiciu. Noţiune.
    1. Pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială trebuie să fie îndeplinire cumulativ mai multe condiţii printre care şi prejudiciul cauzat angajatorului, or în cazul de faţă această condiţie nu este îndeplinită. Cum recurenta nu a făcut dovada prin niciun mijloc de probă că fapta comisă de intimat a condus la diminuarea patrimoniului societăţii, instanţa apreciază că în cauză nu sunt întrunite condiţiile privind caracterul cert al prejudiciului pretins a fi cauzat. 2. Prejudiciul, ca element al răspunderii patrimoniale a salariatului constă fie într-o creştere a pasivului, fie într-o diminuare a activului patrimoniului al angajatorului. Astfel, pentru a se reţine existenţa prejudiciului cauzat societăţii recurente, aceasta avea obligaţia să facă dovada că fapta comisă de către intimat a avut drept consecinţă diminuarea patrimoniului societăţii. 3. Este adevărat că, compensarea fără numerar constă în stingerea obligaţiilor de plată reciproce între două sau mai multe persoane juridice până la concurenţa celei mai mici, prin ordine de compensare. Ordinul de compensare reprezintă document justificativ de înregistrare în contabilitate a stingerii creanţelor şi datoriilor care au făcut obiectul compensării. 4. Pentru a se reţine faptul că stingerea datoriei s-a făcut prin compensare, recurenta avea obligaţia să depună la dosar ordinul de compensare care se emite numai în baza procesului-verbal de compensare, prin care, clientul şi furnizorul au înţeles să lichideze datoriile de valoare egală conform H.G. nr. 685/1999. De asemenea, în baza ordinului de compensare ambele societăţi trebuiau să menţioneze în contabilitate că stingerea creanţelor şi a datoriilor s-a realizat prin compensare.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 140/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  432. Veterani de război. Rentă. Plata rentei în funcţie de solda de grad şi de funcţie a unui sublocotenent M.A.N.
    1. Începând cu data de 1 martie 2004, recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă se raportează la nivelul minim al soldei de grad şi al soldei de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M. Ap. 2. Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. 3. Întrucât solda de grad şi solda de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul N. erau mai mari decât cele ale unui sublocotenent din cadrul MIRA, drepturile veteranilor din aceeaşi categorie erau diferenţiate fără un motiv temeinic, prin simpla apartenenţă la un sistem sau altul de asigurări sociale. Prin urmare, prin adoptarea O.U.G. nr. 12/2004, s-a urmărit tocmai înlăturarea acestei inechităţi, prin stabilirea unui criteriu unic.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 97/R din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  433. Neaducerea la cunostinţa instanţei a cererii de modificare a cadrului procesual. Casare cu trimitere
    Instanţa de fond s-a aflat în imposibilitate de a lua act de manifestarea de voinţă a reclamantului de a chema în judecată pe altă pârâtă şi nu a putut verifica poziţia procesuală a reclamantului în ceea ce priveşte chemarea în judecată a pârâtei iniţiale, recurentă în prezenta cauză. În consecinţă, pentru a da eficienţă principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, pentru a nu lua dreptul părţilor la o cale de atac şi în virtutea efectului devolutiv a recursului, urmează a se admite recursul în baza dispoziţiile art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (5) şi art. 304 indice 1 C. proc. civ. şi a se casa sentinţa civilă recurată cu trimitere în rejudecare a cauzei la aceeaşi instanţă.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 87/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  434. Răspundere patrimonială. Lipsa condiţiilor antrenării răspunderii patrimoniale a angajaţilor. Consecinţe.
    Cum reclamanta nu a combătut, prin administrarea unei probe ştiinţifice similare, concluziile expertizelor tehnice efectuate în cauză, hotărârea primei instanţe răspunde exigenţelor de legalitate pretinse de dispoziţiile art. 270 alin. (1) Codul Muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1524/R din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  435. Lipsa administrării complete a probatoriului. Casare cu trimitere.
    1. În faţa primei instanţe pârâta a contestat pretenţiile reclamantului şi faţă de motivele invocate în cererea de recurs, instanţa apreciază că se impune completarea probatoriului administrat. 2. Astfel, se vor face verificări suplimentare, prin orice mijloace de probă, pentru a se stabili dacă a intervenit un acord de voinţă între părţi în sensul stipulat, dacă actul a fost încheiat de reprezentantul legal al societăţii la data respectivă. De asemenea, se va verifica dacă în perioada menţionată s-a realizat targetul în proporţie de 100% de către reclamant şi se va determina cadrul procesual sub aspectul părţilor.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1044/R din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  436. Plata salariului şi a indemnizaţiei de concediu medical. Incapacitate temporară de muncă. Greşeală materială în ceea ce priveşte perioada acordării indemnizaţiei.
    1. Văzând dispoziţiile art. 154 (2) Codul Muncii, conform cărora pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani, precum şi art. 100 (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, ce prevăd că în sistemul public asiguraţii beneficiază de concediu medical şi de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, dacă dovedesc incapacitatea temporară de muncă printr-un certificat medical, eliberat conform reglementărilor în vigoare, având în vedere că în conformitate cu art. 287 Codul muncii sarcina probei revine recurentei-pârâte care nu a făcut dovada plăţii drepturilor băneşti solicitate de intimatul-reclamant în mod just instanţa de fond a dispus obligarea la plata salariului şi a indemnizaţiei de concediu medical. 2. Menţionarea în mod eronat a perioadei în care reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă reprezintă doar o greşeală materială ci nu una de judecată reiese şi din examinarea considerentelor sentinţei, ce reţine că perioada de concediu medical a început cu luna iulie 2006, precum şi din calculul corect al sumei datorate de pârâtă cui titlu de indemnizaţie pentru concediu medical pentru lunile iulie-octombrie 2006. În consecinţă, criticile recurentei-pârâte în sensul că prima instanţă a acordat în mod greşit indemnizaţia de concediu medical şi pentru lunile iunie şi noiembrie 2006, urmează a fi privite ca neîntemeiate, din motivele expuse ele făcând simple greşeli materiale ce pot fi îndreptate în procedura reglementată de art. 281 C. proc. civ. şi nu greşeli de judecată.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 311 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  437. Contestaţie în anulare. Respingere
    Potrivit dispoziţiile art. 158 pct. 3 C. proc. civ., termenul de recurs împotriva hotărârilor prin care instanţa de judecată se declară necompetentă este de 5 zile de la pronunţarea sentinţei recurate şi nu de la comunicarea acesteia. Aşa fiind, în mod legal şi temeinic instanţa de recurs a respins ca tardiv recursul contestatoarei, reţinând că aceasta a formulat cererea de recurs la data de 14 noiembrie 2007, deşi hotărârea de declinare a competenţei a fost pronunţată la data de 17 septembrie 2007.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 221 din 27 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  438. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Judeţene de Pensii. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Economiei şi Finanţelor. Excepţia prescrierii dreptului la acţiune. Discriminare.
    1. În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Judeţene de Pensii S în mod corect prima instanţa a respins-o ca nefondată deoarece potrivit prevederilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 „sumele reprezentând prestaţii de asigurări sociale, care se plătesc de angajator salariaţilor potrivit prezentei legi, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de acesta în luna respectivă, se recuperează din contul asigurărilor sociale de la casa teritorială de pensii în raza căreia se află sediul acestuia”. 2. Cu privire la calitatea procesuală a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor prima instanţă a reţinut de asemenea în mod corect că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 acesta coordonează acţiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar iar potrivit art. 3 alin. (1) pct. 2 din H.G. nr. 208/2005 şi proiectul legii de rectificare bugetară. În lipsa rectificării de buget cu sumele necesare pârâtului Ministerul Justiţiei s-ar afla în imposibilitatea obiectivă de a dispune de fonduri pentru plata sumei solicitată de reclamantă. 3. În cauza de faţă au aplicabilitate dizpoziţiile art. 78 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, republicată, care dispun că: „În perioada concediului de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani, judecătorii sau procurorii au dreptul la o indemnizaţie în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioare datei de la care se acordă acest concediu.”, text ce a fost introdus prin Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 653 din 22 iulie 2005 şi a fost abrogat de O.U.G. nr. 148/2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005. 4. Ca şi criteriu pentru acordarea despăgubirilor pentru discriminare reclamanta indică diferenţa între indemnizaţia primită şi 85% din salarul net. Instanţa trebuie să cuantifice despăgubirile altfel se face culpabilă de denegare de dreptate. În aprecierea dacă criteriul indicat de reclamantă este fondat sau nu instanţa este liberă. Chiar dacă acel cuantum indicat de reclamantă se regăseşte într-o normă legală abrogată iar instanţa adoptă cuantumul indicat de către reclamantă aceasta nu înseamnă că instanţa va face aplicarea unei norme abrogate ci doar va face aprecierea cu privire la cuantumul despăgubirilor după ce constată că a fost supusă unei discriminări. Astfel chiar legiuitorul a aplicat acel criteriu de apreciere a cuantumului asupra persoanelor aflate în situaţii similare, în perioada de timp de până la abrogarea normei legale, prin urmare cel mai apropriat criteriu de apreciere este acesta al nivelului despăgubirilor în cuantum de 85% din salariu.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1946/R din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  439. Prezumpţia culpei gestionarului. Plata despăgubirilor către societatea prejudiciată prin gestiunea defectuasă a reclamanţilor-recurenţi.
    1. În calitatea pe care o aveau, contestatorii trebuiau să înţeleagă că în cauză operează, conform art. 25 din Legea nr. 22/1969, modificată şi completată, prezumţia culpei gestionarului pentru lipsa constatată în gestiune, prezumţie relativă pe care o puteau înlătura prin toate mijloacele de probă, lucru pe care nu l-au făcut rezumându-se la a face simple afirmaţii nedovedite, reluate apoi în considerentele recursului promovat în cauză. 2. La acestea se adaugă şi faptul că expertul contabil a concluzionat că societatea intimată şi-a desfăşurat corect activitatea din punct de vedere al contabilităţii de gestiune şi al evidenţei contabile, ceea ce duce la concluzia, contrară susţinerilor contestatorilor că nu există culpa acesteia în organizarea propriei activităţi, astfel că este exclusivă culpa acestora în administrarea defectuoasă a bunurilor din gestiune şi îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu, fapt de natură să-i facă răspunzători de producerea prejudiciului cauzat societăţii intimate.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 357 din 3 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  440. Drepturi salariale suplimentare bianuale. Prescripţia dreptului la acţiune. Respingere.
    1. În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune Curtea reţine că potrivit art. 155 Codul Muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri. În mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în considerarea naturii salariale a pretenţiilor formulate de către reclamant. 2. În contractul colectiv de muncă pe anul 2003 s-a prevăzut la art. 168 alin. (1) că salariaţii E. SA cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. SA. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168, alin. (1), pentru ca la alin. (2) – să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. 3. Includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese. Chiar dacă s-ar reţine că premiile acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase şi an de an au fost majorate, recurenta nu a făcut această dovadă, cu atât mai mult cu cât ei îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul muncii. 4. A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor. 5. În consecinţă, se constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale raportat la probatoriul administrat în cauză, soluţia pronunţată fiind temeinică şi legală, dând expresie necesităţii respectării obligaţiilor asumate prin semnarea CCM de către pârâta recurentă.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 454 din 17 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  441. Răspundere patrimonială. Lipsa prejudiciului. Neîntrunirea condiţiilor pentru antrenarea răspunderii patimoniale a salariatului.
    1. Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajaţilor trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită şi personală a salariatului, aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, vinovăţia salariatului. Absenţa uneia dintre aceste condiţii de fond înlătură răspunderea patrimonială a angajaţilor. 2. Prejudiciul, ca element al răspunderii patrimoniale a salariatului, constă fie într-o creştere a pasivului, fie într-o diminuare a activului patrimonial al angajatorului. În vederea angajării răspunderii patrimoniale a salariatului, prejudiciul produs de acesta trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. În primul rând prejudiciul trebuie să fie real, adică să fie efectiv, nu doar nominal. În al doilea rând, prejudiciul trebuie să fie cert, atât sub aspectul existenţei sale, cât şi sub aspectul întinderii, al posibilităţii de evaluare. În al treilea rând, prejudiciul trebuie să fie activ. În al patrulea rând prejudiciul trebuie să fie direct, iar în al cincilea rând prejudiciul trebuie să fie material. Proba prejudiciului, şi în special a certitudinii sale, incumbă angajatorului. 3. În absenţa prejudiciului, unul dintre elementele ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru atragerea răspunderii patrimoniale a angajatului, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că s-a făcut dovada existenţei în condiţiile art. 270 Codul muncii şi a admis acţiunea formulată de societatea reclamantă.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 812 din 25 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  442. Neîntrunirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 270 Codul muncii pentru antrenarea raspunderii patrimoniale a angajatei. Plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă şi în recurs de către angajatoare.
    În cauză nu sunt întrunite cumulativ toate condiţiile obligatorii a fi îndeplinite potrivit art. 270 Codul muncii pentru ca pârâta E.N. să poată fi obligată la plata vreunei sume de bani cu titlu de despăgubiri. Ca o consecinţă a admiterii recursului, potrivit art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamantă va fi obligată să plătească recurentei suma de 3925 lei cheltuieli de judecată în fond şi recurs reprezentând onorariul de avocat, respectiv 3600 lei şi contravaloarea raportului de expertiză în cuantum de ½ parte, având în vedere că acesta a fost efectuat atât în beneficiul său cât şi al pârâtului E.N.E., iar acestuia din urmă i-a profitat proba, dar nu a promovat recurs faţă de dispoziţia de compensare a cheltuielilor de judecată din sentinţa atacată.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1103 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  443. Neantrenarea raspunderii materiale a salariatului în cea ce priveşte plata contravalorii lucrărilor de reparaţii. Plata parţială a despăgubirilor ca urmare a încasării necuvenite.
    1. Din analiza prevederilor acestei norme legale, rezultă că pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului. 2. În cauza de natură penală s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, faptul că inculpatul a înştiinţat societatea angajatoare despre împrejurarea că autotrenul a fost depistat cu defecţiuni la sistemul de frânare şi că se află în service pentru reparaţii, astfel că sub acest aspect nu poate fi reţinută nicio vinovăţie din partea pârâtului. Prin urmare, instanţa de fond a constatat corect că, din punct de vedere al contravalorii lucrărilor de reparaţii, pârâtului nu i poate reţine vreo culpă şi că, sub acest aspect, nu poate fi antrenată răspunderea sa materială.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 756 din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  444. Prejudiciu. Lipsa caracterului cert al prejudiciului. Neacordarea despăgubirii egale cu indemnizaţia pe care ar fi primit-o reclamantul dacă ar fi fost admis ca profesor de specialitate la examenul de testare naţională. Daune morale. Neacordare.
    1. Potrivit art. 269 Codul muncii angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Din modul de reglementare a acestui text de lege rezultă că pentru antrenarea răspunderii angajatorului este necesar a fi întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale. Condiţiile răspunderii contractuale se referă la existenţa unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, culpa sau vinovăţia angajatorului, prejudiciul suferit de către salariat şi existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul păgubitor. 2. Din actele de la dosar nu rezultă nicio faptă culpabilă a pârâtului care să fi dus la excluderea reclamantului de la examenul de testare naţională. În lipsa faptei ilicite nu se poate angaja răspunderea angajatorului, astfel că soluţia primei instanţe este corectă, însă pentru argumentele ce au fost mai sus menţionate. Nefiind întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile, solicitarea reclamantului de reparare a prejudiciului material pretins este neîntemeiată. În ceea ce priveşte daunele morale, nu există nicio dispoziţie legală expresă, contractul individual de muncă al reclamantului nu cuprinde clauze în acest sens, şi nu s-a făcut dovada că în contractul colectiv de muncă ar exista astfel de clauze. În consecinţă, în lipsa acestor clauze exprese, daunele morale nu pot fi acordate, ceea ce face de prisos analizarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile contractuale sub aspectul daunelor morale.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 692 din 19 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  445. Sarcina probei. Neacordarea plăţii contravalorii francizei. Răspundere patrimonială. Pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate.
    1. Potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărare până la prima zi de înfăţişare. În speţă, reclamanta a depus la dosar înscrisuri doveditoare privind contravaloarea reparaţiilor necesare la autocar şi calitatea de salariat a pârâtului, raportul de accident semnat de un reprezentant al societăţii şi adeverinţa de constatare a accidentului, întocmită la data producerii acestuia de Poliţia B. Budapesta. În adeverinţa mai sus menţionată sunt arătate de organele de poliţie, părţile avariate ale autocarului cu precizarea că serveşte la trecerea graniţei statului şi nu poate fi folosită ca dovadă de accident. 2. Având în vedere împrejurările în care s-a produs accidentul rutier care a determinat avarierea autoturismului, în mod justificat instanţa a reţinut că a fost determinat de forţă majoră şi lipsa vinovăţiei pentru că indiferent de manevra pe care ar fi făcut-o pârâtul, autocarul ar fi fost avariat datorită situaţiei invincibile create de conducătorul autoturismului Renault prin manevra imprudentă de depăşire. În aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile art. 270 alin. (2) Codul Muncii potrivit cărora salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate, în temeiul cărora a fost respinsă acţiunea.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 527 (3224) din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  446. Premii de Paşti şi de Crăciun. Prescrierea drepturilor salariale prevăzute prin CCM.
    1. Sporul la salariul de bază reprezintă un accesoriu al salariului. El se regăseşte în legislaţie şi în contractele colective de muncă sub diverse forme, cum ar fi premiile acordate din fondul de premiere, alte sporuri convenite colectiv şi/sau individual cu angajatorii, premiul anual. Premiile nu au, de regulă, un regim prestabilit, fiind obligatorii numai dacă au fost stabilite ca atare prin contractele individuale sau colective de muncă. Totodată la art. 166 Codul muncii se prevede că dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Aceste dispoziţii nu fac distincţie după cum drepturile salariale sunt prevăzute în contracte colective sau individuale de muncă. Prin urmare, indiferent de modul lor de consacrare, în considerarea naturii lor salariale, orice pretenţie care îmbracă acest caracter, este supusă termenului de prescripţie de trei ani reglementat atât de norma menţionată cât şi de prevederile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii. 2. În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune Curtea reţine că potrivit art. 155 Codul Muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri. Astfel, în mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în considerarea naturii salariale a pretenţiilor formulate de către reclamant. Prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale raportat la probatoriul administrat în cauză, soluţia pronunţată fiind temeinică şi legală, dând expresie necesităţii respectării obligaţiilor asumate prin semnarea CCM de către pârâta recurentă.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 307 din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  447. Răspundere patrimonială. Recurs. Tardivitate
    1. Potrivit art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.” În cazul conflictelor de muncă legiuitorul a prevăzut un termen special de 10 zile de la comunicarea hotărârii – art. 79 alin. (2) din Legea nr. 168/1999. Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ. „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.” 2. Faptul că recurentul a fost plecat din ţară nu poate constitui o împrejurare mai presus de voinţa sa deoarece hotărârea a fost comunicată părţii la domiciliul indicat de ea în cererea de amânare a cauzei în vederea angajării unui avocat depusă în faţa primei instanţe. Din această cerere reiese faptul că recurentul a avut cunoştinţă de proces, contrazicând astfel susţinerile sale prin recursul de faţă, iar obligaţia de aducerea la cunoştinţa instanţei a schimbării domiciliului sau reşedinţei pe parcursul procesului îi revenea potrivit art. 98 C. proc. civ.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 711 din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  448. Despăgubire. Neacordarea contravalorii biletului staţiune pentru tratament
    1. Texte de lege aplicabile reglementează vocaţia persoanelor vizate de legiuitor la acordarea unui bilet de tratament, dar această vocaţie nu constituie un drept în sine, care să justifice acordarea de desdăunării în situaţia în care, nu a fost acordată. 2. Reclamantul nu a făcut dovada că a suferit un prejudiciu efectiv, în timp ce pârâta a dovedit că prin faxul din data de 12.09.2007 reclamantul şi-a manifestat expres intenţia de a-i fi restituit dosarul cu motivaţia că nu poate pleca în staţiune şi nu a revenit cu o altă cerere în sensul acordării unui alt bilet într-o altă perioadă.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1002 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  449. Evaluare profesională. Modificare unilaterală contract de muncă. Recurs. Neîndeplinirea condiţiilor procedurale şi de fond în evaluarea reclamnatului la expirarea termenului de încercare. Reintegrarea petentului pe postul şi funcţia deţinută.
    1. Evaluarea profesională presupune analiza unor criterii, precum rezultatele obţinute de angajat, asumarea responsabilităţilor, adaptarea la complexitatea muncii, iniţiativă, creativitate etc., şi stabilirea modalităţilor de acordare a punctajului pentru fiecare criteriu de evaluare. 2. În absenţa unei grile de punctaj pentru evaluare, evaluarea reclamantului are caracter arbitrar, cu atât mai mult cu cât nu a existat posibilitatea contestării rezultatului evaluării la o comisie de contestaţii, iar instanţa de judecată nu are competenţa de a verifica dacă răspunsurile reclamantului la cele două întrebări adresate comisiei de evaluare erau corecte sau nu, precum şi corectitudinea calificativului şi punctajului acordat de comisia de evaluare, deşi recurenta susţine corectitudinea punctajului şi calificativelor acordate reclamantului de către comisia de evaluare prin raportare la răspunsurile reclamantului la cele două întrebări ale comisiei şi la atribuţiile stabilite prin art. 6 lit. a) şi lit. b) din fişa postului acestuia. 3. În mod corect, instanţa de fond a apreciat că, raportat la probele administrate în cauză, evaluarea reclamantului de către comisia de evaluare, la expirarea termenului de încercare pentru funcţia de şef serviciu control financiar şi gestiune, nu îndeplineşte condiţiile procedurale şi de fond prevăzute de art. 120 din contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2007, încheiat la nivel de angajator.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2774 din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  450. Modificare unilaterală contract de muncă. Detaşare. Sancţiune disciplinară. Personal silvic.
    1. Măsura detasarii nefiind prevazuta cu titlu de sanctiune disciplinara de Codul muncii, problema in discutie nu este aceea a obligativitatii efectuarii cercetarii disciplinare prealabile, ci a insasi legalitatii masurii dispusa cu acest titlu, cata vreme din probele administrate nu a rezultat ca scopul detasarii a fost acela al indeplinirii unor sarcini la cantonul 9 O. din cadrul Ocolului Silvic B., ci s-a urmarit sanctionarea contestatorului. 2. Modificarea unilaterala temporara a locului muncii contestatorului cu titlu de sanctiune disciplinara este nelegala, ea neputand fi dispusa în alte conditii decat cele prevazute de Codul muncii – art. 264 lit. c) – sau o lege specială. 3. In speta, insa, nu s-a realizat o retrogradare din functie a contestatorului, ci practic detasarea acestuia, din moment ce nu s-a schimbat decat locul de munca, in sensul ca de la cantonul 24 N. – Ocolul Silvic B. –, unde contestatorul functiona ca padurar, a fost trecut padurar la cantonul 9 O. din cadrul aceluiasi ocol pentru o perioada de 6 luni. In atare situatie, masura detasarii nefiind prevazuta cu titlu de sanctiune disciplinara de Codul muncii, problema in discutie nu este aceea a obligativitatii efectuarii cercetarii disciplinare prealabile, ci a insasi legalitatii masurii dispusa cu acest titlu, cata vreme din probele administrate nu a rezultat ca scopul detasarii a fost acela al indeplinirii unor sarcini la cantonul 9 O. din cadrul Ocolului Silvic B., ci s-a urmarit sanctionarea contestatorului.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10314 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  451. Modificare unilaterală contract de muncă. Prezumţia îndeplinirii obligaţiei de informare în cazul modificării contractului. Inexistenţa condiţiei formei scrise a actului aditional ad validitatem. Sarcina probei.
    1. Dispozitiile art. 17 alin. (1) Codul muncii stabilesc in sarcina angajatorului o obligatie de informare, atat anterior momentului angajarii, cat si ulterior, pe toata durata de derulare a contractului individual de munca, atunci cand angajatorul intentioneaza sa modifice in vreun fel clauzele contractului individual de munca. 2. Art. 17 alin. (1¹) instituie o prezumtie de informare care functioneaza in favoarea angajatorului. Astfel, in masura in care contractul individual de munca s-a incheiat, se prezuma ca, anterior, angajatorul si-a indeplinit si obligatia de a informa persoana selectata cu privire la elementele acelui contract de munca, in conditiile art. 17 Codul muncii. Prezumtia functioneaza identic si in cazul modificarii contractului. Astfel, daca actul aditional a fost incheiat in conditiile legii, se prezuma ca angajatorul si-a indeplinit obligatia legala de a informa salariatul cu privire la modificarea contractului sau individual de munca. 3. Legea nu impune forma scrisa a actului aditional ca o conditie ad validitatem, fiind necesar sa se regaseasca numai acordul expres al partilor contractante cu privire la incheierea contractului, problema care se pune fiind ca acest acord de vointa, ca act aditional la contractul de munca, sa poata fi probat in ceea ce priveste existenta si continutul sau, dovada fiind posibila prin orice mijloc de proba. Actul aditional fiind incheiat in conditiile legii si semnat de contestatoare, chiar daca la data emiterii lui aceasta se afla in delegatie, se prezuma ca intimata si-a indeplinit obligatia legala de informare cu privire la modificarea contractului individual de munca. 4. Din moment ce legea instituie o astfel de prezumtie, in masura in care persoana selectata sau, dupa caz, salariatul invoca neindeplinirea obligatiei de informare cu privire la elementele contractului de munca sau ale actului aditional la acesta, el este si cel chemat sa faca dovada in acest sens in cadrul conflictului de drepturi dedus judecatii, dispozitiile art. 287 din Codul muncii nefiind incidente.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10104 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  452. Reorganizare. Modificare unilaterală contract de muncă. Recurs. Anularea. Reintegrarea pe postul deţinut anterior.
    1. Potrivit statului de personal pe anul şcolar 2006-2007, în instituţiile de învăţământ unde există administrator financiar şcolar de patrimoniu, nu există post de administrator cantină, potrivit normativului nr. 44990/28.12.1999. Se constată că aşa-zisa modificare a statului de funcţii nu are la bază actul normativ menţionat, iar modificările nu au avut în vedere norma personalului auxiliar şi nedidactic, numărul persoanelor din schema de funcţiuni etc. 2. Susţinerea angajatorului că în fapt contestatoarei nu i s-a schimbat felul muncii şi salariul nu poate fi primită întrucât este contrazisă chiar de actele din dosar; de asemenea, susţinerea că în fapt este vorba de o renormare iar nu de restructurarea postului nu poate fi primită, dat fiind faptul că prin decizia contestată recurentei i se modifică D. in sensul că începând cu 1.11. 2007 i se atribuie o J de normă de administrator şi o J de normă de pedagog, pentru cea din urmă se precizează că va avea contract de muncă pe perioadă determinată, respectiv doar până la data de 1.10.2008. 3. Cât priveşte susţinerea că recurenta-contestatoare a fost de acord cu modificarea contractului de muncă, aceasta este fără niciun suport probatoriu, angajatorul nefăcând dovada indubitabilă a acestui acord, simpla menţiune într-un proces-verbal făcută de angajator, neputând fi reţinută ca exprimând acordul de voinţă al angajatului.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9678 din 7 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  453. Modificare unilaterală contract de muncă. Anularea deciziei privind delegarea. Inexistenţa culpei reclamntului-intimat în ceea ce priveşte loialitatea faţă de societatea de asigurări. Respectarea principiului disponibilităţii. Reucerea cheltuielilor de judecată.
    1. Nu poate fi primită critica invocată de recurenta Asigurarea Româneasca – B. Vienna Insurance H. Sa – Sucursala D –, şi anume că decizia prin care s-a dispus ca consilierul juridic să fie delegat pe o perioadă de 60 zile la Sucursala B.A., fiind avută în vedere vechimea acestuia în domeniul asigurărilor şi situaţia deosebită cu care se confrunta la momentul respectiv Sucursala B.A., situaţie concretizată în lipsa unui consilier juridic cu experienţă în domeniul asigurărilor, câtă vreme dispoziţiile art. 10 din Legea 54/2003 a Sindicatelor, sunt imperative. 2. Nu este fondată nici critica referitoare la faptul că intimatul reclamant este în culpă faţă de societatea de asigurări, în sensul că deşi acesta era în posesia unei hotărâri judecătoreşti în baza căreia Sindicatul Salariaţilor dobândea personalitate juridică, iar V.N., care avea calitatea de preşedinte nu a comunicat oficial Sucursalei B.D. această hotărâre, întrucât legea nu distinge dacă modificarea contractului individual de muncă, respectiv delegarea reprezentantului sindicatului a intervenit înainte sau după comunicarea hotărârii judecătoreşti prin care sindicatul a dobândit personalitate juridică. 3. Curtea reţine că avocatul Sindicatului Salariaţilor din Asigurări s-a prezentat la 2 termene de judecată la instanţa de fond, iar prima instanţă a reţinut întemeiat că faţă de obiectul şi întinderea pricinii, se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată. Totodată, potrivit art. 723 C. proc. civ. drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9759 din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  454. Modificare unilaterală contract de muncă. Recurs. Contestaţie în anulare. Anulare
    Instanţa de recurs s-a pronunţat întocmai pe criticile formulate, neputându-se reţine potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. vreo omisiune în cercetarea vreunuia dintre motivele de modificare sau de casare a sentinţei pronunţate de prima instanţă.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7655 din 29 august 2008, www.jurisprudenta.org)
  455. Retragerea indemnizaţiei de conducere. Nelegalitate. Imposibilitatea invocării culpei.
    1. Retragerea indemnizaţiei de conducere este nelegală. Din modul în care este redactată dispoziţia atacată rezultă că reclamantei i-a fost retrasă doar indemnizaţia de conducere, fără să fie retrogradată din funcţia deţinută de şef de laborator. Această retrogradare s-a realizat însă, conform susţinerilor părţilor, în fapt în baza acestei decizii, ceea ce denotă nelegalitatea măsurii luate şi sub acest aspect, precum şi legalitatea şi temeinicia capătului de cerere relativ la reintegrarea reclamantei pe postul de şef de laborator. 2. Susţinerile pârâtului şi ale intervenientei, (care, de altfel, şi-au modificat poziţia procesuală cu privire la acest aspect) în sensul că funcţia de şef de laborator nu mai există în organigrama Oficiului de Studii E. şi B.M., că această funcţie a fost ocupată prin concurs, respectiv că reclamanta a ocupat nelegal această funcţie urmează să fie înlăturate de C, care apreciază că angajatorul nu poate invoca alte motive decât cele menţionate în decizie pentru modificarea unilaterală a felului muncii şi a salariului reclamantei. 3. Decretul 92/1976 privind carnetul de muncă prevede o procedură specială pentru rectificarea înscrierilor din carnetul de muncă care nu s-au efectuat conform dispoziţiilor legale de către unitatea care păstrează carnetul de muncă, astfel încât intervenienta nu poate invoca culpa părţii pentru care intervine pentru nerespectarea acestei proceduri. De asemenea, negocierea salariului [aşa cum prevede art. 3 alin. (1) din OG 14/1998] presupune ca ambele părţi să fie de acord cu cuantumul acestuia, astfel încât nu i se poate imputa reclamantei faptul că nu a semnat actele în care se materializează negocierea salariului său, negociere pe care nu acceptat-o. 4. Negocierea salariului [aşa cum prevede art. 3 alin. (1) din OG 14/1998] presupune ca ambele părţi să fie de acord cu cuantumul acestuia, astfel încât nu i se poate imputa reclamantei faptul că nu a semnat actele în care se materializează negocierea salariului său, negociere pe care nu acceptat-o.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1567/R din 10 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
  456. Lector universitar. Termen de contestare a deciziei. Excepţia tardivităţii acţiunii. Admitere
    Tribunalul a reţinut în mod corect, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile art. 283 lit. a) Codul Muncii, că acţiunea a fost introdusă peste termenul legal de 30 zile de la data comunicării decizie contestate, aţa încât este tardivă.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1162 din 11 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  457. Sancţiune disciplinară. Modificare unilaterală contract de muncă. Neefectuarea cercetării disciplinare. Anularea deciziei de revocare din funcţia de şef serviciu comercial a reclamantului şi numirea ca analist marketing vânzări în cadrul serviciului comercial.
    1. Angajatorul avea obligaţia efectuării acestei probe potrivit art. 287 Codul Muncii, cum de altfel tot în sarcina sa era şi efectuarea probării afirmaţiei constând în aceea că reclamantul a deţinut funcţia de conducere executivă în baza mandatului prevăzut de Legea nr. 31/1990 modificată a societăţilor comerciale, mandat ce se susţine că permitea revocarea din funcţie pentru lipsa de încredere fără nicio justificare. 2. Nici decizia în prezent atacată nu face nici măcar tangenţial vorbire despre prevederile Legii nr. 31/1990, astfel că în mod corect instanţa de fond a soluţionat prezentul litigiu prin raportare la prevederile Codului Muncii şi ale Legii nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 671 din 12 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  458. Contract de mandat. Condiţii. Anularea deciziei de revocare din funcţia de şef serviciu comercial.
    Susţinerile recurentei potrivit cărora intimatul reclamant a ocupat funcţia de director tehnic, în baza unui mandat, emis în condiţiile Legii nr. 31/1990 republicată, sunt infirmate de probele administrate în cauză, respectiv de decizia nr. 55/2006 de numire în funcţie, dovada plăţii salariului reclamantului pe luna februarie şi organigrama unităţii. În plus, art. 294 Codul Muncii defineşte salariatul cu funcţie de conducere, motiv pentru care în lipsa unor probe clare care să ateste numirea în funcţie a reclamantului, pe bază de mandat, nu poate fi reţinută aşa cum corect a apreciat şi prima instanţă.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 490 din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  459. Nulitate CCM la nivel de unitate. Părţile CCM. Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului
    1. Reclamantul, ca persoană fizică, nu este parte a raportului de drept, respectiv al contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, motiv pentru care nu are calitate procesuală activă, cu atît mai mult cu cît nici Sindicatul E., al cărui membru este, nu este reprezentativ şi cu atît mai mult cu cît nici acest sindicat nu a înţeles să atace clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. 2. Conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 130/1996, părţile CCM sunt patronatul, respectiv organul de conducere al acestuia, stabilit prin statut şi salariaţii care la nivel de unitate sunt reprezentaţi de către organizaţiile sindicale legal constituite şi reprezentative. Reclamantul, ca persoană fizică, nu este parte a raportului de drept, respectiv al contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, motiv pentru care nu are calitate procesuală activă, cu atît mai mult cu cît nici Sindicatul E., al cărui membru este, nu este reprezentativ şi cu atît mai mult cu cît nici acest sindicat nu a înţeles să atace clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Reţinerea corectă a lipsei calităţii procesuale active face de prisos analiza calităţii procesuale pasive.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Sectia de Litigii de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 319 din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  460. Grupa a II-a de muncă. Neîndeplinirea condiţiilor. Corecta administrare a probelor de către instanţa de fond
    1. Întrucât cele trei înscrisuri emană de la intimată, primele două au fost întocmite la un interval scurt de timp iar ultimele două adrese conţin menţiuni ce o contrazic pe prima, retractându-se cele susţinute anterior, instanţa de fond a dispus suplimentarea probatoriului şi a încuviinţat proba testimonială, fără a se putea considera, în acest context, că nu s-a luat în considerare şi nu s-a dat relevanţa cuvenită primului înscris ori că au fost încălcate astfel, dispoziţiile art. 1191 alin. (2) C. civ., potrivit cărora nu se poate primi dovada cu martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde un înscris. 2. Martorii propuşi de petent au dat relaţii imprecise: martorul P.J. a declarat că nu ştia dacă petentul era maistru ori tehnician, că acesta venea în secţia unde lucra martorul o dată la două sau trei zile, câte o oră, şi nu are cunoştinţă cât stătea la celelalte secţii; martorul U.D. a declarat că nu ştie exact ce făcea reclamantul şi nici nu are cunoştinţă despre timpul petrecut efectiv în secţii. Instanţa de fond a dat relevanţă declaraţiilor martorilor propuşi de pârâtă, aceştia declarând că petentul lucra circa 3 ore pe secţii, dar nu zilnic, aproximativ 50% din programul de lucru, rezultatul controlului fiind şi măsurile ce trebuiau dispuse, fiind consemnate ulterior, în biroul său.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 11033 din 15 (8) decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  461. Demisie fără preaviz. Condiţii. Obligaţia respectării de către salariat a termenului de preaviz. Casare cu trimitere. Nelegala anulare a deciziei de concediere.
    1. Demisia este actul unilateral de voinţă al salariatului prin care înţelege să pună capăt unui contract individual fără să menţioneze motivele care l-au determinat, dându-se expresie principiului libertăţii muncii. În această situaţie trebuie să respecte termenul de preaviz deoarece art. 79 alin. (5) Codul Muncii prevede că în termenul de preaviz contractul de muncă continuă să-şi producă efectele respectiv salariatul este obligat să se prezinte la serviciu şi să presteze munca iar angajatorul să-i plătească salariul. 2. Salariatul poate să–şi prezinte demisia fără preaviz dar numai în condiţiile art. 78 alin. (8) Codul Muncii şi în acest caz ar trebui menţionate şi care dintre obligaţiile asumate de angajator nu au fost îndeplinite. Cu alte cuvinte trebuie să motiveze de ce nu respectă obligaţia impusă de lege de a se prezenta la serviciu pe perioada preavizului. 3. Salariatul doar şi-a prezentat demisia la data de 21.09.2007 înregistrată de angajator sub nr. 240 în care menţionează că înţelege să-şi prezinte demisia începând cu data de 21.09.2007 dar nu a precizat motivele pentru care înţelege să-şi prezinte demisia fără preaviz şi nici care sunt obligaţiile nerespectate de angajator. În aceste condiţii contractul individual de muncă a continuat să-şi producă efectele şi nu putea înceta prin demisie decât la expirarea termenului de preaviz şi nu la data prezentării demisiei astfel că recurenta a continuat să aibă calitatea de angajator pentru salariat cu toate prerogativele date de lege inclusiv cea prevăzută de art. 40 alin. (1) lit. e) CodulMuncii – să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern. Aşadar concluziile instanţei de fond că decizia de sancţionare este lovită de nulitate deoarece a fost emisă după încetarea raporturilor de muncă prin demisie sunt eronate.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9057 din 17 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  462. Condiţii deosebite de muncă. Lipsa dovezilor. Neîndeplinirea condiţiilor pentru încadrarea în clasa I de muncă.
    Recurentul nu a făcut în cauză dovada îndeplinirii condiţiilor pentru încadrarea în condiţii deosebite de muncă. Se mai reţine că, în perioada 2.01.1994-31.05.1994, recurentul a beneficiat de ajutor de şomaj, fiindu-i reţinut numai impozitul pe salariu, fără a se calcula CAS, CASS sau 1%, reţineri necesare pentru înscrierea în grupa I de muncă.
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 242 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  463. Vechime in specialitate. Consilier juridic. Neîndeplinirea condiţiilor.
    1. Acţiunile în constatare nu sunt excluse de la jurisdicţia muncii, vechimea în muncă fiind o consecinţă a desfăşurării unei activităţi în calitate de salariat. Acţiunea aşa cum a fost formulată nu este lipsită de obiect întrucât obiectul acesteia îl reprezintă chiar constatarea existenţei unui drept şi nici nu este inadmisibilă, întrucât reclamantul nu avea o acţiune în realizarea dreptului. 2. Condiţiile efectuării stagiului, asigurarea consilierului juridic îndrumător, definitivarea şi celelalte condiţii din perioada stagiului sunt cele prevăzute în Legea pentru exercitarea profesiei de avocat şi statutul profesional al acesteia, care se aplică în mod corespunzător. De asemenea, în ceea ce priveşte definitivarea în funcţia de consilier juridic, pe baza vechimii în celelalte profesii juridice, se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.Acţiunea trebuia admisă în parte întrucât nu se pot face confuzii între o activitate care este recunoscută de lege ca fiind muncă cu caracter juridic şi funcţia de consilier juridic care este reglementată printr-o altă lege specială. Pentru aceste considerente sunt apreciate ca întemeiate susţinerile recurentei în sensul că activitatea desfăşurată de reclamant nu poate fi asimilată cu cea a consilierilor juridici. 3. Motivul referitor la înscrierile din carnetul de muncă nu poate fi luat în considerare întrucât recurenta a formulat recurs numai împotriva sentinţei nr. 461/2008, nu şi împotriva sentinţei civile nr. 552/27.08.2008 a Tribunalului Brăila prin care s-a completat sentinţa de mai sus şi care trebuia atacată cu recurs în mod separat.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 796/R din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  464. Recurs. Spor de vechime. Recunoaşterea.
    1. În cauză sunt aplicabile disp. art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora se poate constata existenţa unui drept, respectiv faptul că a beneficiat de sporul de vechime. De altfel, existenţa acestui drept a fost confirmată parţial şi de către recurenta pârâtă, iar pentru perioada în care nu au fost găsite statele de plată, cu martorii audiaţi în cauză care au lucrat în aceeaşi unitate şi perioadă cu reclamantul, beneficiind de aceleaşi drepturi, situaţii confirmate cu actele depuse. 2. Prin motivele de recurs, recurenta a invocat numai neaplicarea disp. Decretului nr. 92/1976, în cauză, necriticând hotărârea instanţei de fond sub aspectul aplicării în cauză a disp.art. 111 C. proc. civ. Or, sub aspectul aplicării disp.art. 111 C. proc. civ., aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, disp. art. 295 din Codul Muncii menţionează că dispoziţiile acestuia se întregesc cu dispoziţiile legislaţiei civile în măsura în care nu sunt compatibile cu specificul raporturilor de muncă. 3. Reclamantul nu-şi poate dovedi existenţa unui drept rezultat din raporturile de muncă, deşi parţial confirmat, decât pe această cale, el având un interes în cauză, recalcularea dreptului de pensie pe baza acestui spor de vechime. De altfel, art. 14 din Decretul nr. 92/1976 a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/11.07.2002.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 98/R din 18 ianuarie (februarie) 2008, www.jurisprudenta.org)
  465. Recunoaşterea activităţii ca vechime în muncă. Efectuarea menţiunilor în carnetul de muncă.
    1. Dispoziţiile Codului Muncii privitoare la vechimea în muncă au fost citate trunchiat de către pârâtă prin recursul formulat. Din cuprinsul Legii nr. 53/2002 – Codul Muncii – în vigoare, rezultă că vechimea în muncă se poate dovedi cu orice mijloc de probă. Prin adresa din 8 mai 2008, emisă de pârâtă, rezultă recunoaşterea de către pârâtă a existenţei raporturilor de muncă între părţi, dar şi imposibilitatea prezentării înscrisurilor, din motive mai presus de voinţa părţilor. 2. Prima instanţă a reţinut o stare de fapt conformă cu probele administrate şi în raport de această stare de fapt, a aplicat corespunzător prevederile legale, aşadar, în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1660/R din 3 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  466. Comandant de nava. Vechime in magistratura. Neîndeplinirea condiţiilor pentru recunoaşterea activităţii reclamantului ca fiind asimilată celei a judecătorilor şi procurorilor.
    1. Funcţia deţinută de reclamant în perioada de referinţă invocată, nu se regăseşte în enumerarea strictă şi limitativă a art. 86 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, text care defineşte în mod clar profesiile şi locurile de muncă asimilate magistraturii. Pe de altă parte, din economia normei legale enunţate, rezultă în mod implicit, ca şi condiţie pentru ocuparea respectivelor funcţii, absolvirea cursurilor de specialitate juridică. Reclamantul nu se află într-o situaţie comparabilă cu persoanele la care se referă textul de lege menţionat, pentru a atrage aplicarea în speţă a Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării, publicată în J. Oficial al Comunităţilor Europene, nr. Legea nr. 303/2000), astfel că starea de discriminare invocată nu se confirmă, aprecierea primei instanţe sub acest aspect fiind eronată. 2. Este lipsită de relevanţă invocarea în cauză a prevederilor art. 82-83 din O.G. nr. 42/1997, privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, deoarece obligaţiile enumerate în textul de lege menţionat, care cad în sarcina comandantului de navă, nu presupun o specializare strict juridică, fiind exercitate doar în condiţiile şi împrejurările excepţionale în care au loc evenimentele la care se face referire în cuprinsul respectivului act normativ (săvârşirea unor infracţiuni, naştere, deces, etc.).
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1481/R din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  467. Grupa I de munca. Neacordare. Recurs. Excepţia tardivităţii recursului. Respingere.
    Excepţia preliminară a tardivităţii formulării cererii de recurs invocată de către intimată este neîntemeiată deoarece sentinţa recurată i-a fost comunicată recurentului la data de 11.01.2008 iar cererea de recurs a fost introdusă la data de 18.01.2008, cu respectarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 rap. la art. 301 C. proc. civ. Pe fondul cauzei recursul se dovedeşte a fi nefondat întrucât reclamantul a fost salariatul pârâtei în perioada 15.08.1975-10.02.1992 în funcţia de electrician. Pentru perioada 15.08.1975-03.05.1978 a fost încadrat ca electrician întreţinere, deservind întreaga unitate. Pentru această perioadă, reclamantului i s-a acordat grupa a II-a de muncă conform adeverinţei nr. 2189/09.11.2007, pe baza datelor extrase din ştatele de plată existente în arhiva societăţii şi a menţiunilor din carnetul de muncă. Solicitarea reclamantului de a-i fi acordată grupa I de muncă întrucât activitatea sa a fost desfăşurată în cadrul secţiei G. vine în contradictoriu cu ceea ce reiese din anexele 2, 3, 4, 5, 6 unde reclamantul figurează ca „electrician” în „ atelier electric”.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 231 din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  468. Recurs. Respingere. Acţiune în realizare de drepturi. Plata contributiilor de asigurari sociale.
    În cadrul recursului sunt examinate doar chestiuni de legalitate din cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 din textul de lege citat. Potrivit art. 287 din Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare. În speţă, unitatea pârâtă nu numai că nu s-a conformat acestei reguli, dar a refuzat nejustificat să răspundă la interogatoriu. P., cu proba testimonială şi cu extrasul de pe statul de plată, reclamantul a făcut dovada aserţiunilor sale din acţiune. Este, neîndoielnic vorba de o acţiune în realizare, iar criticile recurentei, în terminis, se referă la chestiuni de executare silită şi, deci, ele, sub aspectul examinat, n-au vreo relevanţă juridică.
    Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 238 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  469. Consilier juridic. Magistrat. Cererere privind recunoaştere vechime în activitate consilier juridic. Nerespectarea procedurii legale. Respingere
    Nu se poate admite ca pentru prima dată în cadrul unei contestaţii formulate direct în instanţă să se solicite stabilirea drepturilor ce decurg din contestarea indirectă a unei decizii de pensionare fără ca aceasta să fi fost făcută prin procedura specifică prevăzută de art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, art. 16 alin. (1) şi 24 din H.G. nr. 263/2005 care se completează cu art. 86-88 din Legea nr. 19/2000 căci în acest fel s-ar admite eludarea termenului şi a procedurii astfel stabilite, dacă s-ar admite că este opţională. De asemenea, în mod nelegal prima instanţă a admis acţiunea fără să respecte prevederile art. 111 C. proc. civ., în condiţiile în care reclamanta avea în mod evident posibilitatea să formuleze o acţiune în realizare, situaţie în care acţiunea în constatare este inadmisibilă.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2173 din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  470. Necerecetarea fondului. Casare cu trimitere
    1. Potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ., dacă acţiunea civilă a fost modificată, instanţa va dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării. Totodată, din prevederile art. 116 alin. (1) C. proc. civ. unde se prevede că la întâmpinare se vor alătura atâtea copii de pe întâmpinare câţi reclamanţi sunt se deduce împrejurarea că aceste copii trebuie comunicate reclamantului pentru a se cunoaşte poziţia procesuală a părţii potrivnice. Este tocmai expresia principiului contradictorialităţii care guvernează procesul civil. 2. Acest principiu fundamental al dreptului procesual civil dă posibilitatea părţilor aflate în litigiu să participe în mod activ la arătarea drepturilor şi pretenţiilor lor, la argumentarea şi probarea lor, prin combaterea şi discutarea susţinerilor făcute de fiecare din părţi. 3. Un aspect al contradictorialităţii îl constituie faptul că încuviinţarea probelor se face în şedinţă publică. Acest principiu presupune obligativitatea instanţei de a soluţiona cererile formulate de părţi şi de a se pronunţa asupra acestora indiferent că sunt cereri prin care se solicită o pretenţie în contradictoriu cu cealaltă parte sau o cerere în probaţiune. 4. Principiul dreptului la apărare este în strânsă legătură cu principiul contradictorialităţii, dreptul la apărare fiind un aspect al contradictorialităţii, deoarece acesta din urmă are în vedere atât afirmarea şi susţinerea pretenţiilor cât şi apărarea. 5. Dreptul la apărare are în vedete mai ales dreptul părţilor de a face cereri, de a lua la cunoştinţă de actele de la dosar, de a propune probe. 6. Trebuie luate în considerare şi considerentele deciziei nr. XXI/2006 a ÎCCJ care prevăd că pentru asigurarea unui echilibru funcţional în activitatea de judecată, pronunţarea asupra fondului cauzei şi stabilirea situaţiei de fapt rămân totuşi în sarcina instanţelor de fond, iar instanţa de recurs nu poate fi decât o instanţă de control judiciar, cu structură specifică în dreptul de cenzură. Aşadar, neavând putere să decidă, prin administrarea de noi probe, altele decât înscrisurile, asupra existenţei sau inexistenţei faptei, instanţa de recurs poate să constate că fondul cauzei nu a fost cercetat şi într-o astfel de situaţie, să caseze hotărârea cu trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru judecarea fondului. 7. Prima instanţă, prin soluţionarea cererii formulate de către reclamant la primul termen de judecată, fără a comunica precizarea de acţiune cu pârâţii, fără a comunica reclamantului întâmpinările pârâţilor şi fără a pune în discuţie probele solicitate de către reclamant, a încălcat principiile de bază ale procesului civil, nesocotind şi prevederile art. 129 C. proc. civ., referitoare la exercitarea rolului activ. Instanţa de fond nu a administrat probe pentru a stabili în ce secţie reclamantul şi-a desfăşurat activitatea şi ce muncă a prestat efectiv, situaţie ce poate fi asimilată cu necercetarea fondului.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 34 din 17 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  471. Încadrarea în condiţii deosebite de muncă. Acordarea drepturilor salariale şi a sporurilor cuvenite. Actualizaare cu indicele de inflaţie. Efecuarea menţiunilor carnetul de munca.
    1. Intimatul se află în situaţia unui drept câştigat, pe care nu îl poate pierde conform dispoziţiilor art. 38 Codul Muncii şi întrucât dispoziţiile legale referitoare la salarizare nu au fost pe deplin respectate, astfel în mod corect pârâta a fost obligată să plătească reclamantului diferenţa de drepturi băneşti cuvenite urmare a aplicării întocmai a legii.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 596 din 22 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  472. Spor de noapte. Probe.
    1. Potrivit prevederilor art. 72 din Legea nr. 57/1974, „personalul care lucrează în schimbul de noapte şi are program de lucru de 7 ore primeşte retribuţia cuvenită pentru 8 ore. Atunci când programul de lucru în timpul nopţii este de 8 ore, pentru munca prestată se acordă un spor de 15% din retribuţia tarifară de încadrare, dacă timpul lucrat noaptea reprezintă cel puţin J din programul de lucru”. Atâta timp cât nu există o concordanţă perfectă între actele şi probele dosarului cu prevederile legale anterior menţionate, acţiunea reclamantei se priveşte a fi nefondată, urmând a fi respinsă în consecinţă.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 364 din 3 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  473. Majorarea salariilor brute. Derularea procedurii negocierii. Legalitatea deciziei de menţinere a salariului la acelaşi nivel, ca urmare a lipsei acordului salariatului cu privire la cuantumul său.
    1. Potrivit Protocolului încheiat între sindicatele reprezentative şi semnatare ale C.C.M Unic pe anul 2007 al Societăţii Naţionale a Sării S.A.B cu patronatul acestei societăţii, înregistrat sub nr. 1001/09.03.2007 s-a convenit că „negocierea salariilor de bază brute se va face cu o majorare medie de 17% aplicată fondului de salarii brute, cu încadrarea în clasele prevăzute de H. Unică a salariilor de bază brute, anexa nr. 4.1 la C.C.M U. pe anul 2007., urmând ca majorarea salarială să opereze începând cu data de 1.02.2007. 2. În speţă, conformându-se acestei prevederii contractuale intimata a iniţia procedura negocierii. Faptul că în urma discuţiilor purtate părţile nu au ajuns la un acord în ce priveşte cuantumul salariului, motiv pentru care recurentul reclamant a refuzat să semneze actul adiţional şi a intrat în altă organizaţie sindicală, nu înseamnă că între părţii nu s-a derulat procedura negocierii. Susţinerile recurenţilor în sensul că articolul 168 alin. (3) din contractul colectiv de muncă nu este aplicabil salariatului în cauză sunt nefondate, deoarece potrivit art. 4 din C.C.M al S.N.S S.A B, prevederile prezentului contract sunt obligatorii pentru părţii şi se aplică în mod egal tuturor salariaţilor (…)”. 3. Nefondată se vizează şi critica recurenţilor privind obiectul sesizării instanţei, deoarece instanţa de fond în conformitate cu art. 129 alin. (6) C. proc. civ. s-a pronunţat strict asupra obiectului cererii cu care a fost investită de către reclamant respectiv motivele de nulitate a Decizia nr. 25/22.05.2007 invocate de recurent şi nicidecum stabilirea drepturilor sale salariale.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 666 din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  474. Omiterea comunicării recurentei-pârâte a unui exemplar de pe cererea de chemare în judecată. Casare cu trimitere
    Din actele şi lucrările dosarului, respectiv de pe dovada de înmânare a citaţiei la fond, rezultă că instanţa nu a comunicat recurentei pârâte, un exemplar de pe cererea de chemare în judecată, motiv pentru care această parte nu a putut depune întâmpinare şi nu a putut să-şi facă toate apărările necesare. Prin necomunicarea unei copii de pe acţiune, partea recurentă a fost privată de un proces echitabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din CEDO, şi a fost încălcat principiul contradictorialităţii, care constă tocmai în posibilitatea părţilor de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei, de a formula cereri, propune şi administra probe şi de a formula concluzii, cu privire la toate problemele de fapt şi de drept de care depinde corecta soluţionare a litigiului.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1049 din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  475. Plata drepturilor salariale şi a drepturilor băneşti reprezentând munca suplimentară. Acordarea compensării băneaşti a concediului de odihnă. Efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă al reclaman
    1. Conform art. 287 Codul Muncii, sarcina probei în conflicte de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare. Societatea pârâtă a nesocotit aceste prevederi legale. Contrar susţinerilor sale, apărătorul ales nu a fost prezent la judecata pe fond a cauzei, situaţie în care nu putea figura ca prezent în practicau sentinţei atacate. Apărătorul a fost prezent la termene, dar nu a dat curs solicitărilor instanţei în sensul de a depune la dosar actele necesare soluţionării cauzei. Faţă de această situaţie, în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamant. Data începerii raporturilor juridice de muncă a fost stabilită funcţie de declaraţia martorului audiat, data încetării acestor raporturi fiind menţionată în carnetul de muncă în conformitate cu decizia nr. 77/16.08.2006. 2. Conform susţinerilor sale neînlăturate de pârâtă prin mijloacele de probă ce-i stăteau la dispoziţie conform prevederilor legale sus arătate s-a apreciat că reclamantul a prestat muncă suplimentară în întreg intervalul în care a avut raporturi de muncă cu societatea pârâtă. 3. Aşa cum a recunoscut pârâta la interogator, reclamantul nu beneficiat de concediu legal de odihnă în perioada în care a prestat activitate, astfel încât se impune compensarea lui în bani conform art. 141 alin. (4) Codul Muncii, aplanând încetarea contractului individual de muncă.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 11 din 10 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  476. Grupa de munca. Sarcian probei. Respingerea cererii privind încadrarea în clasa I de muncă
    Este adevărat că în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului, însă aceasta nu înseamnă că reclamantul nu poate propune probe cu care să combată susţinerile pârâtului. Cum probele administrate în cauză nu au dovedit cele susţinute de către reclamant, în privinţa procentului din programul de lucru în care reclamantul trebuia să muncească în condiţii deosebite de muncă, soluţia primei instanţe este corectă şi se bazează pe o legală şi temeinică apreciere a probelor administrate, în raport de prevederile legale incidente în materie.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 95 din 14 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  477. Grupa de munca. Încadrarea în grupa I de muncă. Mijloc de proba. Efectuarea menţiunilor în carnetul de muncă
    1. Restrângerea sistemului probatoriu propus de reclamant prin acţiunea introductivă, doar la înscrisuri, de către instanţa de fond, cu consecinţa respingerii acţiunii ca nedovedite, reprezintă o interpretare greşită a normelor legale, criticile recurentului sub acest aspect vizându-se astfel, a fi fondate. 2. În speţă din declaraţia martorului H.N., coleg de muncă cu reclamantul, reiese că acesta a lucrat efectiv şi şi-a desfăşurat întregul program de lucru în secţia U., pe postul de M. Aceste declaraţii se coroborează şi cu menţiunile din carnetul de muncă vizând calificarea reclamantului în această meserie, respectiv de M. Poziţia procesuală a pârâtei fundamentată pe documentele existente la societate completează aceste probe în sensul că reclamantul angajat în funcţia de M. a beneficiat de sporuri pentru condiţii grele. Aşa fiind, aceste probe, confirmă susţinerea reclamantului că a prestat în perioada menţionată în petitul acţiunii, activitatea de M. în cadrul acestui angajator, secţia U. Or, în Anexa 7 la CCM activitatea de M. din cadrul secţiei U. este menţionată ca fiind încadrată în gr.I a de muncă cu trimitere la Anexa nr. 1A a Ordinul nr. 50/1990.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 3 din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  478. Demisia.Termen de preaviz. Încetarea contractului de muncă prin acordul părţilor.
    1. Primind cererea de demisei a reclamantei, pârâta şi-a dat acordul la încetarea raporturilor de muncă, şi fiind întrunită manifestarea concordantă de voinţă a părţilor, contractul de muncă al reclamantei a încetat prin acord, singura situaţie ce poate explica încetarea raporturilor de muncă anterior expirării perioadei de preaviz. Este adevărat că demisia nu se aprobă, angajatorul doar luând act de existenţa ei. Însă dacă angajatorul – fără a renunţa la preaviz – se pronunţă favorabil încetării contractului individual de muncă înainte de împlinirea termenului respectiv şi salariatul nu se opune, temeiul încetării contractului în cauză este, în acest caz, voinţa comună a părţilor (de la data la care angajatorul şi-a exprimat voinţa sa). 2. Având în vedere că raporturile de muncă ale reclamantei cu pârâta au încetat a doua zi după depunerea cererii, că pârâta nu a renunţat la termenul de preaviz, iar reclamanta nu s-a mai prezentat la lucru din data depunerii cererii, este clar că temeiul încetării contractului individual de muncă al reclamantei l-a reprezentat acordul de voinţă al părţilor şi nu demisia sa, deoarece în caz contrar pârâta trebuia să procedeze la desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantei pentru lipsa nejustificată de la lucru din ziua următoare celei ce a urmat depunerii cererii de demisie.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1169 din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  479. Grupa de munca. Cerere privind încadrarea în clasa I de muncă. Probatiune. Respingere
    Din probatoriul administrat în cauză, reclamantul nu a fost în măsură să dovedească temeinicia şi realitatea susţinerilor sale, neexistând nicio probă la dosar din care să rezulte secţia în care acesta şi-a desfăşurat realmente activitatea pentru a se putea face sau nu încadrarea meseriilor sale în grupa I de muncă.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1034 din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  480. Majorarea salariilor brute. Derularea procedurii negocierii. Legalitatea deciziei de menţinere a salariului la acelaşi nivel, ca urmare a lipsei acordului salariatului cu privire la cuantumul său.
    1. Faptul că în urma discuţiilor purtate părţile nu au ajuns la un acord în ce priveşte cuantumul salariului, motiv pentru care recurentul reclamant a refuzat să semneze actul adiţional şi a intrat în altă organizaţie sindicală, nu înseamnă că între părţi nu s-a derulat procedura negocierii. 2. Decizia atacată nu reprezintă o modificare unilaterală a contractul de muncă, ci pârâta, prevalându-se de dreptul său izvorât din art. 168 C.C.M a oferit un salariu majorat salariatului în cauză, în limita procentului negociat, în caz de neacceptare aşa cum se menţionează expres în conţinutul actului, salariul urmând să rămână acelaşi, deci niciunul din elementele contractului individual de muncă nu s-a modificat unilateral.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 745 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  481. Grupa de munca. Mijloc de proba. Încadrare în clasa I de muncă
    1. Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I şi îi de muncă, fără limitarea numărului personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2. 2. În speţă, din declaraţia martorului S.E., coleg de muncă cu reclamantul, reiese că acesta a lucrat efectiv şi şi-a desfăşurat întregul program de lucru în secţia V., pe postul de forjor. Această declaraţie se coroborează cu adeverinţa nr. 456/2007 emisă de angajator, depusă în prima fază procesuală, în sensul că reclamantul a lucrat în condiţii grele. Aşa fiind, aceste probe confirmă susţinerea reclamantului că a prestat în perioada menţionată în petitul acţiunii, respectiv 1.03.1971-27.06.1983, activitatea deforjor în cadrul acestui angajator, secţia V. Or, în Anexa 7 la CCM activitatea de forjor din cadrul secţiei V. este menţionată ca fiind încadrată în grupa I a de muncă. Restrângerea sistemului probatoriu doar la înscrisuri de către instanţa de fond, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiate, reprezintă o interpretare greşită a normelor legale, criticile recurentului sub acest aspect vizându-se astfel, a fi fondate.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 614 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  482. Grupa de munca. Drepturi castigate. Desfăşurarea activităţii în condiţii deosebire de muncă. Plata diferenţei de drepturi salariale.
    În mod corect instanţa de fond a reţinut că locul de muncă în care îşi desfăşoară activitatea reclamanta se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, în sensul textului de lege sus enunţat. Astfel, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a reţinut că intimata se află în situaţia unui drept câştigat, pe care nu îl poate pierde conform dispoziţiilor art. 38 Codul muncii şi, întrucât dispoziţiile legale referitoare la salarizare nu au fost pe deplin respectate, în mod corect pârâta a fost obligată să plătească reclamantei diferenţa de drepturi băneşti cuvenite ca urmare a aplicării întocmai a legii.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 509 din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  483. Grupa de munca. Încadrarea activităţii reclamntului în condiţii speciale. Efectuarea menţiunilor corespunzătoare în cartea de muncă
    Nominalizarea persoanelor în grupele I şi II de muncă se face, conform prevederilor pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990, de comisiile mixte sindicate-administraţie, fapt respectat la nivelul societăţii pârâte, unde hotărârile comisiei mixte în acest sens au fost publicate, iar reclamantul nu a făcut dovada că le-a contestat. Conform înscrisurilor prezentate de societatea pârâtă activitatea desfăşurată de reclamant nu s-a încadrat în grupa I de muncă, ci în grupa a II-a de muncă, astfel încât menţiunile din carnetul de muncă vizând încadrarea în grupa a II-a de muncă sunt legale. Potrivit prevederilor pct. 1 din Ordinul nr. 50/1990, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar menţiunile de la punctele 35 şi 44 din anexă, invocate de reclamant nu fac trimitere la profesia de electrician.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 174 din 6 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  484. Grupa de munca. Încadrarea în condiţii speciale. Efectuarea menţiunii cuvenitele în carnetul de muncă
    Faptul că prin Legea nr. 226/2006 s-au asimilat stagiului de cotizare în condiţii speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, în care asiguraţii şi-au desfăşurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I de munca şi care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiţii speciale [art. 2. alin. (2)] nu poate conduce la altă soluţie decât cea pronunţată de instanţa de fond atâta vreme cât, raportat la probele dosarului, pe perioada în discuţie recurentei i-au fost aplicate corect dispoziţiile incidente din legislaţia anterioară referitoare la grupa de muncă.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 840 din 29 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  485. Acţiune în constatare. Recurs. Încetarea raporturilor de muncă prin acordul părţilor
    1. Potrivit dispoziţiilor art. 79 alin. (1) Codul Muncii, prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, iar alin. 3 din acelaşi articol menţionează că salariatul are dreptul de a nu motiva demisia. In speţa, reclamanţii au cerut în cuprinsul cererii acordul societăţii la încetarea raportului de muncă, acord care a fost dat de societate în condiţiile art. 55 lit. b) din Codul muncii. 2. Din conţinutul cererilor depuse de reclamanţi la societatea pârâtă nu rezultă explicit intenţia acestora de a demisiona, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 55 lit. b) Codul Muncii, astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă. Dispoziţiile art. 85 indice 1 din Legea nr. 76/2002, referitoare la ipoteza angajatorilor care beneficiază de subvenţionarea locurilor de muncă şi care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor încadrate pe aceste locuri de muncă din motivele prevăzute de art. 83 alin. (2), anterior termenelor prevăzute de lege, nu are incidenţă în speţă în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, şi nu este de natură a împlini lipsurile cererilor formulate de reclamanţi, cărora li se aplică dispoziţiile speciale ale Codului şi ale legislaţiei muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 879/M din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  486. Calcul drepturi salariale. Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Plata drepturilor salariale suplimentare corespunzătoare sărbătorilor de Paşte precum şi a celor de Crăciun.
    1. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168, alin. (1) – pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese. 2. Se mai constată că în mod corect excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost respinsă, în cauză fiind vorba de modul de interpretare a aplicării unor dispoziţii contractuale referitoare la drepturi salariale prevăzute de CCM şi nu de valabilitatea clauzei din contractul colectiv de muncă, singura situaţie în care s-ar fi putut discuta de incidenţa prevederilor art. 283 alin. (1) lit. e) Codul muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 377 din 3 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  487. Calcul drepturi salariale. Excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune. Plata drepturilor salariale suplimentare bianuale.
    1. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168, alin. (1) – pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese. 2. In mod corect excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost respinsă, în cauză fiind vorba de modul de interpretare a aplicării unor dispoziţii contractuale referitoare la drepturi salariale prevăzute de CCM şi nu de valabilitatea clauzei din contractul colectiv de muncă, singura situaţie în care s-ar fi putut discuta de incidenţa prevederilor art. 283 alin. (1) lit. e) Codul muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 294 din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  488. Calcul drepturi salariale. Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Plata drepturilor salariale de Paşte de Craciun.
    1. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168, alin. (1) – pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese. 2. În mod corect excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost respinsă, în cauză fiind vorba de modul de interpretare a aplicării unor dispoziţii contractuale referitoare la drepturi salariale prevăzute de CCM şi nu de valabilitatea clauzei din contractul colectiv de muncă, singura situaţie în care s-ar fi putut discuta de incidenţa prevederilor art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 288 din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  489. Calcul drepturi salariale. Respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune. Plata drepturilor salariale suplimentare bianuale, corespunzătoare Sărbătorilor de Paşte pentru anii 2005, 2006 precum şi celor de Crăciun.
    1. În mod corect excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost respinsă, în cauză fiind vorba de modul de interpretare a aplicării unor dispoziţii contractuale referitoare la drepturi salariale prevăzute de CCM şi nu de valabilitatea clauzei din contractul colectiv de muncă, singura situaţie în care s-ar fi putut discuta de incidenţa prevederilor art. 283 alin. (1) lit. e) Codul muncii. 2. Împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu, în mod corect nu a fost reţinută având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în august 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-iulie 2007, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor. 3. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168 alin. (1) – pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 572 din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  490. Calcul drepturi salariale. Personal auxiliar. Respingere cerere privind plata indemnizaţiei lunare de 10% din salariul brut pe o perioadă de 3 ani, actualizată, cu indicele de inflaţie. Respingere cerere obligare în solidar a pârâţilor.
    1. Pentru a putea vorbi de discriminare, situaţiile în discuţie trebuie să fie comparabile-adică persoanele aflate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, să beneficieze de un tratament preferenţial. Mai mult chiar dacă cele două situaţii sunt comparabile, este permisă distincţia între astfel de situaţii dacă există o justificare obiectivă şi rezonabilă sau, astfel spus, diferenţierea urmăreşte un scop legitim şi respectă un raport de proporţionalitate între scop şi mijloacele utilizate. 2. Jurisprudenţa Curţii nu defineşte noţiunea de situaţii analoage sau comparabile, acestea fiind chestiuni care rezultă din împrejurările concrete ale fiecărei cauze. 3. Acordarea sporului de 10 % urmăreşte un scop legitim, constând în acordarea lui persoanelor cu atribuţii de serviciu complexe, cu responsabilităţi şi volum de muncă superioare celor ale reclamantelor şi faţă de cuantumul acestuia, respectă un raport de proporţionalitate între scop şi mijloacele utilizate. Indemnizaţia este acordată tocmai pentru activitatea suplimentară depusă de grefierii care pe lângă activităţile specifice şedinţei de judecată mai au printre atribuţii şi activităţi menţionate în articol, deci prestează o muncă în plus, motiv pentru care nu se poate reţine o discriminare întrucât se primeşte un salariu mai mare tocmai pentru că este vorba de o muncă suplimentară. 4. Într-adevăr, pentru muncă egală trebuie primit un salariu egal, însă în aplicarea acestui principiu la activităţile limitativ prevăzute de art. 19 din Legea nr. 50/1996 nu s-ar primi un anumit spor sau o anumită indemnizaţie, aceştia din urmă ar fi discriminaţi în raport de cei care ar primi acelaşi salariu însă pentru o muncă cu mai puţine atribuţii. Sub acest aspect este corectă reţinerea instanţei de fond în sensul că indemnizaţia concretizează într-un procent din salariu brut în raport de timpul efectiv lucrat, se acordă numai personalului care desfăşoară activităţi ce implică un grad sporit de dificultate şi responsabilitate, tocmai pentru că activitatea în discuţie este diferită de celelalte activităţi îndeplinite în mod obişnuit de personalul auxiliar. 5. Pentru muncă egală trebuie primit un salariu egal, însă în aplicarea acestui principiu la activităţile limitativ prevăzute de art. 19 din Legea nr. 50/1996 nu s-ar primi un anumit spor sau o anumită indemnizaţie, aceştia din urmă ar fi discriminaţi în raport de cei care ar primi acelaşi salariu însă pentru o muncă cu mai puţine atribuţii.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 489 din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  491. Contestaţie act. Reintegrare salariat. Incetare de drept. Obligaia angajatorului. Recurs
    Conform dispoziţiilor art. 56, lit. f) din Codul muncii contractul individual de muncă încetează de drept „ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare”. Pârâta este obligată să dispună reintegrarea reclamantului, pe postul deţinut anterior, întrucât angajarea altei persoane pe acest post nu este un impediment ce poate avea consecinţe juridice de natură a implica răspunderea juridică faţă de persoana care a fost încadrată ulterior pe postul ocupat de reclamant.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9291 din 27 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  492. Contestaţie act. Reorganizare. Dificultati financiare. Caracterul real si serios al reorganizarii. Recurs
    1. Din probatoriul administrat la fondul cauzei, rezultă că societatea-pârâtă avea dificultăţi financiare, atât pe anul 2006 cât şi pe anul 2007, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, Curtea constatând caracterul real şi serios al motivelor invocate de către angajator la concedierea salariatului. 2. Simpla intenţie a angajatorului de a reduce costurile salariale, aşa cum rezultă din procesul-verbal nr. 1 al Consiliului de Administraţie, nu constituie dificultăţi economice în înţelesul disp. art. 65 Codul Muncii, aptă să fundamenteze decizia de concediere. 3. Împrejurarea că în anul 2007 pierderile societăţii au fost mai mici decât în anul 2006 nu este de natură a schimba pe fond situaţia financiară a pârâtei întrucât starea de normalitate este aceea de a aduce profit, iar nu de a înregistra succesiv pierderi, aşa cum arată şi recurenta.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9169 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  493. Contestaţie act. Suspendarea indemnizatiei de somaj. Repunere in plata. Termen. Recurs
    Potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, beneficiarul căruia i-a fost suspendată indemnizaţia pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 45 alin. (1) lit. a), va putea fi repus în plată după depunerea unei cereri, dar nu mai târziu de 60 de zile calendaristice de la data suspendării. De asemenea, acesta trebuie să facă dovada că nu şi-a îndeplinit obligaţia menţionată anterior din motive neimputabile lui. Contestatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de lege timp de 60 zile calendaristice, de la data suspendării indemnizaţiei şi până la data emiterii deciziei de încetare a, rămânând în pasivitate, fără a manifesta vreun interes legat de indemnizaţia să de şomaj.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3340 din 21 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  494. Contestaţie act. Exceptia prescripţiei dreptului material la acţiune. Recurs
    Instanţa de fond a încălcat prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ, neadmiţând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, anulând astfel în mod greşit măsura încetării contractului individual de muncă al reclamantei, în temeiul art. 61 lit. a) Codul Muncii, înscrisă în carnetul de muncă al reclamantei-intimate.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1605/R din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  495. Contestaţie act. Renuntarea la judecata. Recurs
    La primul termen de judecată reclamantul P.D. a învederat, oral şi în scris, că renunţă la judecarea cauzei ce face obiectul acestui dosar, astfel încât Curtea a admis recursul declarat de pârâtă, a modificat integral hotărârea atacată şi, în baza art. 246 C. proc. civ., a luat act şi a constatat renunţarea reclamantului la judecarea acţiunii civile.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1546/R din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  496. Litigii de muncă. Contestaţie act. Recurs
    Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii reclamantei, formulată prin acţiunea promovată, dar s-a pronunţat asupra anulării măsurii de desfacere disciplinară a contractului de muncă, deşi nu a fost învestită în această privinţă, astfel încât a soluţionat procesul fără a cerceta fondul.
    Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1525/R din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  497. Contestaţie act. Personal silvic. Recurs impotriva incheierii premergatoare.
    Întrucât încheierile premergătoare fac corp comun cu hotărârea finală, art. 282 alin. (3) C. proc. civ. dispune că apelul (sau recursul, conform art. 316 Cod procură civilă) împotriva hotărârii se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare, ceea ce înseamnă că în cererea de apel/recurs nu este necesar să se facă menţine specială despre o anumită încheiere şi că, prin apelul/recursul îndreptat împotriva unei sentinţe, partea se poate plânge chiar şi numai cu privire la o încheiere premergătoare (cu condiţia de a justifica un interes).
    Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 250 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  498. Contestaţie act. Raspundere patrimoniala. Gestionar. Paznic. Obligatii. Recurs
    1. Sunt suficiente elemente care demonstrează încălcarea atribuţiilor de serviciu, îndeplinirea lor defectuoasă iar apărările invocate nu au forţa de a înlătura vinovăţia contestatorilor. Se va reţine, prin urmare, că sunt întrunite elementele răspunderii materiale reglementate de dispoziţiile art. 102 şi urm. din Legea nr. 10/1972 şi că au fost respectate limitele răspunderii prevăzute de art. 105 alin. (2) din lege la emiterea deciziei de imputare. 2. Nu pot fi reţinute apărări precum aceea că salariata era ocupată şi cu gestiunea celeilalte mori, din moment ce accesul în Moara H. nu era permis în absenţa acesteia, fapt rezultat din mărturisirea părţii şi din celelalte răspunsuri la interogatoriu. 3. Contestatorul D.B. a încălcat şi o altă obligaţie de serviciu deschizând uşa de acces în moară în lipsa gestionarei şi neanunţând şefii despre aceasta. Un aspect omis a fi avut din vedere este acela că bunurile sustrase erau greu de transportat, presupuneau prezenţa mai multor persoane, chiar mijloace de transport, zgomot şi spaţiu. Or, se putea că toate acestea să nu fie observate numai dacă paza fixă sau cea mobilă nu era asigurată corespunzător.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 148/CM din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  499. Contestaţie act. Sanctiune disciplinara. Inlocuirea sanctiunii de catre Consiliul de Disciplina. Comportamentul neadecvat în relaţiile cu colegii şi perturbarea activităţii şcolare. Termen. Recurs
    Recurentul a fost sancţionat, în mod corect, de către Liceul pentru deficienţi de vedere B, cu reducerea salariului de bază cu 15% pe 6 luni, în baza dispoziţiile art. 116 lit. c) din Legea nr. 128/1997, reţinându-se ca abatere disciplinară comportamentul neadecvat în relaţiile cu colegii şi perturbarea activităţii şcolare, precum şi depăşirea sarcinilor de serviciu prin inoportunarea educatoarei B. F.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  500. Contestaţie act. Prima de instalare. Conditii de acordare. Termen de acordare. Recurs
    1. Din conţinutul art. 75 din Legea nr. 76/2002 reies foarte clar condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana care solicită un atare drept, respectiv: să se încadreze în perioada în care beneficiază de indemnizaţia de şomaj, într-o altă localitate şi să-şi schimbe domiciliul urmare acestui fapt. 2. Faptul că reclamanta a solicitat indemnizaţia de instalare în termen de 7 luni de la angajare, nu poate conduce la concluzia invocată de recurentă, vizând lipsa unui termen rezonabil, atâta timp cât cererea să s-a încadrat în termenul legal, considerat că atare de legiuitor că fiind rezonabil. 3. Reclamanta-intimată este îndreptăţită la plata dreptului pretins, textul de lege nedistingând, în a condiţiona acordarea primei de instalare de o anumită distanţă între localităţii şi nici de a fi solicitat imediat după încadrarea în muncă. 4. textul de lege nu condiţionează acordarea acestui drept de o anumită distanţa între localităţii (aşa cum este cazul la acordarea primei de încadrare reglementată de articolul de lege precedent, respectiv art. 74), iar cu privire la termenul de solicitare acestui drept, legiuitorul este imperativ în conţinutul art. 30 alin. (6) din H.G. nr. 934/10.06.2004 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicarea a Legii nr. 76/2002 în care stabileşte expres că: „drepturile prevăzute la art. 74 sau art. 75 din Legea nr. 76/2002 se solicită în termen de maxim 12 luni de la data încadrării în muncă”.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1147 din 8 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org )
  501. Demisie. Neaprobare. Desfacere disciplinara a contractului individual de munca. Consecinte.
    1. Demisia nu trebuie aprobată de angajator, nefiind necesară emiterea unei decizii privind încetarea contractului, iar manifestarea de voinţă a salariatului reprezentată prin cererea de voinţă cu privire la încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa să este irevocabilă. 2. Prin emiterea acestei decizii de concediere din motive disciplinare, angajatorul şi-a manifestat implicit voinţa de a nu da curs cererii de demisie a salariatului, situaţie în care, prin cererea formulată, contestatoarea a arătat că nu doreşte să presteze muncă în continuare, în favoarea fostului angajator, căci în caz contrar s-ar încălca prevederile art. 4 alin. (1) din Codul Muncii, în conformitate cu care munca forţată este interzisă.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1128 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  502. Decizie de imputare. Recurs
    1. Potrivit Codului Muncii actual, Legea nr. 53/2003, decizia de imputare reglementată de Codul Muncii anterior, adoptat prin Legea nr. 10/1972 nu mai constituie modalitatea de recuperare a sumelor încasate necuvenit sau pentru recuperarea unui prejudiciu cauzat de salariat, angajatorul având la îndemână numai acţiunea în răspundere patrimonială. 2. De asemenea, nici Legea nr. 22/1969 nu prevede posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat de salariat printr-o decizie de imputare, ci la art. 24 se prevede că angajaţii răspund material, potrivit Codului Muncii, iar la art. 32 se prevede că: „la constatarea unei pagube în gestiune, persoana răspunzătoare poate să-şi ia un angajament scris pentru acoperirea acestuia, angajamentul scris constituie titlu executoriu”. 3. Recuperarea prejudiciului cauzat de salariat nu este posibilă pe calea unei dispoziţii de imputare, ci doar pe calea unei acţiuni în răspundere patrimonială conform prevederilor art. 164 alin. (2) Codul Muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 754 din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org )
  503. Contestaţie la executare. Recurs
    Doar contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, conform art. 400 alin. (2) C.pr. civilă, ceea ce nu este cazul de faţă, când se contestă chiar formele de executare propriu-zisă.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 569/R din 15 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  504. Somaj. Decizia de imputare.
    1. În conformitate cu dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor de şomaj şi stimularea forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, unde plăţile fără temei legal, ci titlu de indemnizaţie de şomaj se recuperează de la persoanele care le-au primit în mod necuvenit, pe baza deciziilor emise de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, care constituie titluri executorii. 2. Pârâta susţine că în evidenţele sale figurează că s-ar fi plătit ajutorul de şomaj către reclamanta recurentă şi că din moment ce în borderourile lunare cu „mandatele pensii” rămase neachitate „la sfârşitul fiecărei luni”, restituite de către oficiile poştale nu figurează numele reclamantei, rezultă că aceasta a încasat suma imputată. Din nicio probă de la dosar opozabilă reclamantei nu rezultă că aceasta ar fi primit suma de bani imputată prin decizia pârâtei. Evidenţele pârâtei nu îi sunt opozabile reclamantei nici adeverinţa nr. 1416/2007 emisă tot de pârâtă, după cum borderourile cu mandate neachitate nu dovedesc primirea sumelor de bani de către reclamantă, iar plata făcută trebuie dovedită neputând fi prezumată. Atât timp cât nu s-a dovedit plata nu se poate reţine că aceasta ar fi nelegală şi nu poate fi atrasă răspunderea reclamantei conform dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 76/2002.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 482 din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  505. Decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate. Termen de contestare.
    Decizia de încadrare în gard de invaliditate cu 1967 din 16.07.2007 nu a fost contestată de contestator în termenul legal, astfel că ea şi-a produs efectul: emiterea deciziei de pensie nr. (...)/08.08.2007 prin care s-a stabilit o pensie, în sumă de 431 lei.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 317/R din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  506. Incetare contract de munca pe durata incapacitatii temporare de munca. Recurs
    1. Suspendarea contractului constituie în realitate o suspendare a efectelor sale principale: prestarea muncii de către salariat şi în mod corelativ remunerarea muncii de către angajator [art. 49 alin. (2) din Codul muncii]. 2. În materia conflictelor de drepturi, potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999 termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond. În speţă, sentinţa civilă nr. 80/4 februarie 2008 a fost comunicată contestatorului H.I.G. la data de 27.02.2008 conform dovezii de comunicare, astfel încât termenul de exercitare a recursului pentru această a fost depăşit.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 254/R din 14 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  507. Contestaţie act. Cerere de reintegrare. Demisie. Recurs
    1. Cât timp intimata nu a emis decizie de reintegrare în funcţie a contestatoarei, datorează acesteia cu titlu de despăgubiri drepturile salariale şi în prezent. 2. Prima instanţă a încălcat prevederile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care prevăd că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii şi a încălcat normele imperative de competenţă materială prevăzute de art. 400 alin. (2) C. proc. civ, conform cărora contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. 3. Prin noţiunea de interes se înţelege folosul practic material sau moral pe care îl urmăreşte partea care promovează acţiunea. 4. Cerere de chemare în judecată este actul procedural ce constituie baza raportului procesual civil ce se formează prin introducerea ei între reclamant şi pârât, fixând cadrul procesual în care se desfăşoară judecata cu privire atât la părţi cât şi la obiectul litigiului. Instanţa este ţinută de obiectul cererii şi tocmai aceasta este raţiunea pentru care nu se poate da altceva decât ceea ce s-a cerut.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 107/R din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
  508. Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Cadru didactic. Parlamentar. Recurs.
    1. Contestatorul beneficiază de rezervarea catedrei la unitatea intimată potrivit prevederilor art. 101 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, privind statutul personalului didactic, precum şi prevederile art. 6 alin. (3) al Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 3958/2005. Recurentul a încălcat prevederile legale menţionate anterior, situaţie în care măsura suspendării contractului individual de muncă a fost anulată, cu toate consecinţele legale, respectiv repunerea în drepturi şi plata drepturilor salariale, în condiţiile în care suspendarea prestării muncii de către salariat s-a dispus nelegal de către angajator şi culpa pentru situaţia creată aparţine acestuia.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9397 din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org )
  509. Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Plangere penala. Comunicarea neinceperii urmaririi penale. Recurs
    1. Nu are relevanţă faptul că se invocă primirea unei noi adrese de neîncepere a urmăririi penale din partea Parchetului, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, atâta vreme cât s-a stabilit în mod irevocabil prin sentinţa civilă nr. 977/5.10.2005 a Tribunalului Dâmboviţa că cele două cereri ale reclamantului, identice cu cele formulate în prezenta cauză sunt tardive. 2. Prima comunicare a neînceperii urmăririi penale din partea Parchetului a fost primită de recurent în 2001, astfel că de atunci începe să curgă termenul de prescripţie, orice cereri ulterioare ale recurentului adresate Parchetului pentru comunicarea soluţiei date în dosarul penal nefiind în măsură a determina repunerea în termen pentru atacarea deciziei 709/2000 şi dispunerea repunerii în funcţie. 3. Capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 709/2000 a fost respins ca tardiv în mod temeinic de instanţa de fond, intervenind totodata şi prescripţia dreptului la acţiune pentru capătul de cerere referitor la repunerea în funcţia anterioară.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 501 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  510. Sanctiune disciplinara. Realizarea normei de incasari prin vânzarea biletelor emise în tren. Recurs
    1. A impune salariatului să realizeze o anumita norma de încasări prin vânzarea biletelor emise în tren este o măsură abuzivă, care poate da naştere la aplicarea de sancţiuni abuzive, culpa salariatului sancţionat fiind practic inexistentă. 2. ăspunderea specifică relaţiei de muncă, răspunderea disciplinară intervine ori de câte ori persoana angajată încalcă, prin fapta săvârşită cu vinovăţie, obligaţia de a respecta disciplina muncii. 3. Răspunderea disciplinară presupune întrunirea cumulativă a următoarelor cerinţe: - existenţa unor abateri de la obligaţiile de serviciu ale salariatului, inclusiv încălcarea normelor de comportare; obligaţia de serviciu trebuie să fie legală, posibilă. - fapta salariatului să fie săvârşită cu vinovăţie; - prin fapta sa salariatul să fi adus atingere ordinii necesare bunei desfăşurări a activităţii în unitate. Persoanei vinovate de săvârşirea unei abateri disciplinare i se aplică o sancţiune, aceasta având un caracter precumpănitor moral sau material după caz, în funcţie de gravitatea abaterii săvârşite. 4. Răspunderea disciplinară este constituită dintr-un ansamblu de norme juridice care sancţionează abaterea disciplinară, respectiv fapta în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat. 5. Elementul declanşator al răspunderii disciplinare îl constituie încălcarea de către angajat, în mod culpabil, a obligaţiilor sale de serviciu. 6. Răspunderea disciplinară are o întreită funcţie şi anume: sancţionatorie, preventivă şi educativă.Or, dacă obligaţia impusă este în sine abuzivă, răspunderea disciplinară nu îşi mai poate atinge scopul. Aplicarea unei sancţiuni disciplinare nu poate să depindă de un element aleatoriu, pentru că însuşi contractul individual de munca are un caracter oneros.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 868/R din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  511. Sanctiune disciplinara. Realizarea normei de incasari prin vânzarea biletelor emise în tren. Recurs
    1. A impune salariatului să realizeze o anumita norma de încasări prin vânzarea biletelor emise în tren este o măsură abuzivă, care poate da naştere la aplicarea de sancţiuni abuzive, culpa salariatului sancţionat fiind practic inexistentă. 2. ăspunderea specifică relaţiei de muncă, răspunderea disciplinară intervine ori de câte ori persoana angajată încalcă, prin fapta săvârşită cu vinovăţie, obligaţia de a respecta disciplina muncii. 3. Răspunderea disciplinară presupune întrunirea cumulativă a următoarelor cerinţe: - existenţa unor abateri de la obligaţiile de serviciu ale salariatului, inclusiv încălcarea normelor de comportare; obligaţia de serviciu trebuie să fie legală, posibilă. - fapta salariatului să fie săvârşită cu vinovăţie; - prin fapta sa salariatul să fi adus atingere ordinii necesare bunei desfăşurări a activităţii în unitate. Persoanei vinovate de săvârşirea unei abateri disciplinare i se aplică o sancţiune, aceasta având un caracter precumpănitor moral sau material după caz, în funcţie de gravitatea abaterii săvârşite. 4. Răspunderea disciplinară este constituită dintr-un ansamblu de norme juridice care sancţionează abaterea disciplinară, respectiv fapta în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat. 5. Elementul declanşator al răspunderii disciplinare îl constituie încălcarea de către angajat, în mod culpabil, a obligaţiilor sale de serviciu. 6. Răspunderea disciplinară are o întreită funcţie şi anume: sancţionatorie, preventivă şi educativă.Or, dacă obligaţia impusă este în sine abuzivă, răspunderea disciplinară nu îşi mai poate atinge scopul. Aplicarea unei sancţiuni disciplinare nu poate să depindă de un element aleatoriu, pentru că însuşi contractul individual de munca are un caracter oneros.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 868/R din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  512. Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Recurs
    1. Normele instituite pentru suspendarea contractului individual de muncă nu impun anumite condiţii de formă pentru decizia de suspendare, a căror nerespectare să atragă nulitatea absolută. În cazul emiterii unei decizii de suspendare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, nu pot fi aplicate dispoziţiile legale care reglementează o altă instituţie de dreptul muncii (răspunderea disciplinară).
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 671/R-CM din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  513. Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Plangere penala. Scopul suspendarii. Recurs
    1. Executarea contractului individual de muncă, reprezintă un proces ce se desfăşoară în timp. În acest interval de timp, pot interveni anumite împrejurări prevăzute chiar de lege, care să împiedice temporar înfăptuirea obiectivului şi efectelor contractului, chiar a obligaţiilor reciproce ale părţilor. T. astfel suspendarea acestuia. 2. Deoarece angajatorul nu se poate pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei angajatului şi nici asupra răspunderii sale penale, acestea fiind competenţe ale organelor judiciare, în mod corect a dispus suspendarea contractului de muncă al contestatorului. 3. Suspendarea din funcţie a contestatorului, este o măsură legală care protejează unitatea intimată faţă de pericolul continuării activităţii ilicite; este un drept de opţiune al angajatorului. Ulterior, în situaţia în care se va constata nevinovăţia acestuia, prevederile legale îi conferă un drept firesc la despăgubiri. Faptul că are în prezent o situaţie materială dificilă sau durata procedurilor penale nu constituie motive de anulare a deciziei. 4. Lipsa unei rezoluţii de neîncepere a urmării penale a contestatorului sau a unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care să se constate nevinovăţia acestuia, duce la concluzia că motivele de suspendare a contractului individual de muncă dintre cele două părţi subzistă, sens în care a fost respinsă că nefondată contestaţia.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 568/R din 15 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  514. Reorganizare. Lipsa carecterului efectiv al reorganizarii. Recurs
    1. Intimata avea obligaţia să îi ofere posibilitatea angajării sale în funcţia oferită numitului N. O. conform art. 64 alin. (1) din Codul Muncii. 2. Situaţia în care societatea face angajări în timp ce afirmă că este în reorganizare este suficientă pentru a demonstra nelegalitatea măsurii concedierii prin prisma nerespectării condiţiilor impuse de art. 65 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii. 2. Reducerea activităţii nu poate fi doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat şi, în consecinţă, contrar susţinerilor intimatei şi a argumentelor instanţei de fond, desfacerea contractului de muncă a unui salariat urmat de încadrarea altuia din afara unităţii, indiferent pe ce post, este inadmisibilă şi, în aceste condiţii, reorganizarea nu este reală.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 563/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  515. Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Plangere penala. Prezumtie de nevinovatie. Recurs
    1. Executarea contractului individual de muncă, reprezintă un proces ce se desfăşoară în timp. În acest interval de timp, pot interveni anumite împrejurări prevăzute chiar de lege, care să împiedice temporar înfăptuirea obiectivului şi efectelor contractului, chiar a obligaţiilor reciproce ale părţilor. T. astfel suspendarea acestuia. 2. Deoarece angajatorul nu se poate pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei angajatului şi nici asupra răspunderii sale penale, acestea fiind competenţe ale organelor judiciare, în mod corect a dispus suspendarea contractului de muncă al contestatorului. 3. Suspendarea din funcţie a contestatorului, este o măsură legală care protejează unitatea intimată faţă de pericolul continuării activităţii ilicite; este un drept de opţiune al angajatorului. Ulterior, în situaţia în care se va constata nevinovăţia acestuia, prevederile legale îi conferă un drept firesc la despăgubiri. Faptul că are în prezent o situaţie materială dificilă sau durata procedurilor penale nu constituie motive de anulare a deciziei. 4. Instanţa nu a putut aprecia asupra legalităţii plângerii penale sau asupra vinovăţiei contestatorului. Chiar dacă, la data faptei, contestatorul se afla în concediu de odihnă, acest aspect va avea relevanţă în cadrul cercetării penale, nu în cadrul prezentei contestaţii. De vreme ce există o plângere penală, este legală şi măsura suspendării. 5. Lipsa unei rezoluţii de neîncepere a urmării penale a contestatorului sau a unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care să se constate nevinovăţia acestuia, duce la concluzia că motivele de suspendare a contractului individual de muncă dintre cele două părţi subzistă, sens în care a respins că nefondată contestaţia. Facultatea de a suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, nu încalcă prezumţia de nevinovăţie, consacrată în Constituţie.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 549/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  516. Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Scoaterea de sub urmarire penala. Aplicarea sanctiunii administrative. Consecinte asupra suspendarii contractului individual de munca. Recurs
    1. Potrivit dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Codul Muncii, dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului. Deci, textul de lege este clar şi nu poate da naştere la alte interpretări: se plătesc despăgubiri de către angajator numai în cazul constatării nevinovăţiei salariatului. 2. Cu privire la daunele morale, de asemenea, se apreciază că în mod corect au fost respinse de către prima instanţă, întrucât nu s-a dovedit că pârâta a acţionat în mod abuziv prin introducerea plângerii împotriva Ordonanţei nr. 1333/P/2006, liberul acces la justiţie fiind un principiu aplicabil oricărei persoane, fizice sau juridice, indiferente de instituţia unde a înregistrat plângerea.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 388 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  517. Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Plangere penala. Neprecizarea infractiunii. Recurs
    1. Este atributul instanţei de judecată a examina dacă faptele pentru care s-a formulat plângerea penală sunt incompatibile cu funcţia deţinută de salariat pentru a se putea dispune suspendarea raporturilor de muncă până la finalizarea procesului penal printr-o hotărâre definitivă. Pentru că suspendarea contractului de muncă are consecinţe importante pentru ambele părţi faţă de durata destul de mare pentru care sunt oprite prestarea muncii de către salariat şi plata drepturilor de natură salarială de către angajator, aşa cum prevede art. 49 alin. (2) Codul Muncii, respingerea cererii de suspendare a judecăţii răspunde necesităţii de a se lămuri în regim de urgenţă legalitatea şi temeinicia măsurii dispuse de angajator. 2. Din înscrisurile aflate la dosar nu a rezultat că a intervenit suspendarea contractului de muncă al contestatoarei pentru incapacitate temporară de muncă, urmată de plata indemnizaţiei de concediu medical. Aceasta înseamnă că printr-o greşită apreciere a probelor soluţia adoptată de tribunal nu constituie o integrală repunere a părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei anulate. Pentru aceste considerente se va reţine că soluţia instanţei de fond, constând în anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă al contestatoarei, este legală şi temeinică, astfel că nu se regăsesc cu privire la aceasta motivele de modificare reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 Cod procedură civilă.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 303/R-CM din 3 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  518. Contestaţie indemnizaţie şomaj. Indemnizaţia de şedinţă primită de consilierii locali. Recurs
    Indemnizaţia de şedinţă primită de consilierii locali, reglementată de art. 34 din Legea nr. 393/2004, nu are caracterul unui drept de natură salarială sau caracterul unui venit permanent, aspecte care ar fi justificat luarea măsurii încetării indemnizaţiei de şomaj, ci are un caracter ocazional, nepermanent şi lipsit de importanţa şi nu de natură a fi valorificată că venit permanent susceptibil a determina suspendarea plăţii şomajului.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8257 din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  519. Contestaţie indemnizaţie şomaj. Data depunerii cererii. Anulare decizie de imputare. Recurs
    În mod justificat prima instanţă a reţinut data de 25.10.2005 ca fiind data depunerii cererii de către reclamantă pentru acordarea ajutorului de şomaj, deoarece această cerere este confirmată de prepusul pârâtei, martora E.B., care declară că reclamanta s-a prezentat cu cererea în jurul datei de 24-25.10.2005, această cerere fiind înregistrată într-un registru de evidenţă. Îndeplinindu-se stagiul legal de cotizare pârâta-intimată este îndreptăţită atât la indemnizaţia de şomaj potrivit Legii nr. 76/2002, cât şi la prima de instalare, reglementată de art. 75 din acelaşi act normativ, pentru persoanele care în perioada de şomaj se încadrează în altă localitate şi ca urmare a cestui fapt îşi schimbă domiciliul.
    Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1165 din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  520. Contestaţie indemnizaţie şomaj. Plati compensatorii. Recurs
    Faptul că pentru plăţi compensatorii primite de la fostul angajator s-au achitat şi virat contribuţii la asigurări sociale de sănătate nu influenţează acordarea indemnizaţiei de şomaj şi a venitului în completare deoarece în situaţia contestatorului a intervenit situaţia plăţii pensiei militare, calitatea de pensionar fiind una din condiţiile care impun neacordarea indemnizaţiei de şomaj şi respectiv a venitului în completare.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 680/M din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  521. Nulitate act. Medic rezident. Raspundere materiala.Recurs
    Potrivit art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 259/7.12.2000, contractul individual de muncă încheiat între rezident şi unitatea sanitară va cuprinde o clauză conform căreia nerespectarea obligaţiei de a lucra cel puţin 5 ani la unitatea sanitară respectivă atrage răspunderea materială a rezidentului, în sensul obligării acestuia la plata unei sume echivalente cu cel puţin 36 salarii medii pe economie. O.U.G. nr. 259/7.12.2000 nu mai era însă în vigoare la data de 18.06.2001, data încheierii actului adiţional, fiind abrogată prin art. 10 din O.U.G. nr. 58/19.04.2001 şi, ulterior, respinsă prin Legea nr. 605/31.10.2001. Prin urmare, obligaţia legală prevăzută de acest act normativ nu a existat la data la care s-a încheiat actul adiţional.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4694 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  522. Anularea deciziei de imputare.
    Normele agricole de care a beneficiat recurentul pe perioada cât a desfăşurat activitate în cadrul C.A.P.-ului, nu au fost efectiv lucrate de către acesta, normele fiind aprobate de către Adunarea generală a C.A.P.-ului, fiind un adaos acordat de C.A.P. aşa cum prevedea art. 36 din Legea nr. 1/1982. Recurentul a fost salariat cu contract de muncă la E..D, nefiind angajat al unităţii agricole C.A.P., nefiindu-i aplicabile dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 80/1992, care se referă la agricultorii şi proprietarii de terenuri forestiere, precum şi membrii lor de familie în vârstă de peste 15 ani, care prestează o muncă nesalarială, în cadrul gospodăriilor individuale, sau în cadrul formelor asociative din agricultură.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8533 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  523. Administrator. Mandat. Derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii. Aplicarea legii speciale.
    1. Decizia nr. 124/2007 emisă de intimată se conformează dispoziţiilor art. V din O.U.G. nr. 82/2007, prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare conform cărora contractele de muncă ale administratorilor, directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, încetează de drept la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă. 2. Încetarea contractului de muncă al directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatelor de administratori, în baza dispoziţiilor O.G. nr. 82/2007 şi a Hotărârii 19 din 29 noiembrie 2007, emisă de AGA a S.C. U. S.A. nu echivalează cu o concediere astfel cum susţine contestatorul, motiv pentru care decizia nr. 124/2007 nu este subordonată îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 55 din Codul muncii. 3. Nu este vorba nici de o modificare unilaterală a contractului de muncă, ci de aplicarea legii speciale într-un caz determinat.
    Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 739/R/M.B. din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  524. Contestaţie la executare. Numirea altei persoane pe post. Reangajare. Recurs
    1. Nu se poate susţine că tribunalul nu ar fi cercetat fondul cauzei, nefiind îndeplinite condiţiile art. 312 alin. 3 Cod pr. civ. ce impun soluţia casării cu trimitere, atâta timp cât, prin considerentele hotărârii recurate, s-a făcut analiza criticilor ce vizează lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului sentinţei civile nr. 580 din 16 aprilie 2007 precum şi a susţinerii potrivit căreia acesta ar cuprinde dispoziţii potrivnice. Împrejurarea că instanţa de fond a grupat argumentele folosite de contestatoare, răspunzându-le printr-un considerent comun, respectiv, că acestea nu pot fi primite într-o contestaţie la titlu, fiind specifice căilor de atac care, de altfel, nu au fost promovate împotriva sentinţei civile nr. 580/2007, aceasta fiind irevocabilă, nu poate fi considerară drept o nepronunţare asupra fondului litigiului dedus prezentei judecăţi. 2. Criticile referitoare la existenţa unei eventuale confuzii între noţiunile de „concediere”, „angajat”, pe de o parte şi acelea de „revocare” şi „ales”, pe de altă parte, privesc, eventual, netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii şi, nici într-un caz nu vizează lămurirea dispozitivului hotărârii. Aceste discuţii nu pot fi primite în prezentul cadru procesual, sentinţa civilă nr. 580/16 aprilie 2007, rămasă irevocabilă, având putere de lucru judecat. 3. În ceea ce priveşte imposibilitatea executării hotărârii, invocată de recurent, se menţionează că reintegrarea pe postul deţinut anterior emiterii deciziei nr. 52/16 august 2001 de către reclamant nu presupune noi alegeri şi nici supunerea executării hotărârii judecătoreşti aprobării adunării generale ci doar repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii acestei decizii. Este adevărat că, referitor la împrejurarea că, în acest interval de timp, a fost aleasă o altă persoană, în aceeaşi funcţie, instanţa de fond nu s-a pronunţat prin dispozitivul hotărârii, însă, observând cererile formulate în cauză, se constată că instanţa nu a fost investită cu o cerere în acest sens. Or, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. pr. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererilor deduse judecăţii. De altfel, în considerentele sentinţei atacate, instanţa de fond a făcut trimitere, prin similitudine, la dispoziţiile art. 78 coroborate cu art. 56 lit. f) din Codul Muncii.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9517 din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  525. Contestaţie la executare. Privatizare. Plata contributiilor bugetare. Recurs
    Potrivit art. 14 alin. (6) din O.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, modificată prin O.U.G. nr. 150/1999, societatea comercială privatizată va fi exonerată de drept de plata oricărei obligaţii bugetare, neevidenţiată în certificatul de obligaţii bugetare emis în conformitate cu alin. (5) din acelaşi act normativ. Împrejurarea că recurenta a întocmit o declaraţie de inventar, invocată de intimată ca temei al executării silite, nu este de natură să suprime dreptul recurentei-contestatoare de a fi exonerată de drept, conform art. 14 alin. (6) din O.U.G. nr.88/1997, de plata obligaţiei bugetare în discuţie, această declaraţie fiind un act de evidenţă contabilă care însă nu poate reprezenta un titlu de creanţă deoarece creanţele nu au fost incluse în certificatul de sarcini fiscale şi totodată creanţa menţionată nu este certă, actul fiind supus rectificării.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5674 din 2 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
  526. Contestaţie la executare. Anularea formelor de executare. Recurs
    Soluţia pronunţată la instanţa de fond prin care a fost anulat titlul executoriu, este întemeiată deoarece, prin probele administrate, în cauză, contestatoarea a făcut dovada că nu a realizat în anii 2004 şi 2005, venituri impozabile de cel puţin 3 salarii medii brute, pentru a fi obligată la plata către bugetul asigurărilor sociale de stat a sumelor reţinute în titlul executoriu, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 19/2000 iar în ceea ce priveşte obligaţia de plată a asigurărilor sociale aferente anului 2006 se constată că potrivit adeverinţei eliberată de Administraţia Finanţelor Publice Comunale nr. 1C, în cursul acestui an contestatoarea a avut un venit anual de 2221 lei, aşa încât în mod corect a fost exonerată de plată, nefiind îndeplinite cerinţele legale în temeiul cărora se fac asemenea plăţi către bugetul asigurărilor sociale de stat.
    Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5429 din 27 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
  527. Ordonanţă preşedinţială. Recurs. Cerere privind suspendarea deciziei prin care reclamnatul a fost revocat din funcţia de Director Executiv. Neîndeplinirea condiţiilor art. 581 C. proc. civ. Lipsa de obiect al recursului
    Prin cererea de ordonanţă preşedinţială formulată, reclamantul a urmărit luarea unor măsuri provizorii până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei ce formează obiectul dosarului nr. (...) al Tribunalului Arad. Măsurile provizorii solicitate vizau suspendarea provizorie a executării deciziei nr. 126/29.11.2007 emisă de pârâtă prin care a fost revocat din funcţia de Director Executiv şi numit în funcţia de director adjunct la sucursala N. – Hotel Codru N. – şi suspendarea organizării concursului pentru ocuparea postului de director. Prin decizia civilă nr. 1419 pronunţată la 11 iunie 2008 de către Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. (...) a fost respinsă irevocabil acţiunea reclamantului H.J. având ca obiect anularea deciziei nr. 126/29 noiembrie 2007 şi repunerea în situaţia anterioară emiterii acestei decizii. Având în vedere că litigiul de fond a fost tranşat irevocabil în sensul respingerii acţiunii reclamantului, instanţa apreciază prezentul demers judiciar ca fiind rămas fără obiect.
    Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2329 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
  528. Concurs pentru ocuparea unui post. Ordonanţă preşedinţială. Recurs. Nerespectarea prevederilor legale privind compunerea completului de judecată. Casare cu trimitere
    1. După modalitatea în care este formulată acţiunea, urgenţa ar consta în iminenta organizare a unui concurs pentru acest post, ceea ce ar determina încadrarea unor alte persoane. Această situaţie nu justifică suspendarea efectelor deciziei, neavând caracter de urgenţă în sensul art.581 C. proc. civ.. În măsura în care se admite contestaţia reclamantului se dispune reintegrarea pe aceeaşi funcţie, astfel încât rezultatele eventuale ale concursului vor fi anulate. Nici cel de-al doilea argument în susţinerea urgenţei – suportarea unei pagube prin întârziere, constând în prejudicii materiale legate de drepturi salariale – existent în enumerarea de la art. 581 C. proc. civ. nu este întemeiat. Pentru a se admite ordonanţa pe acest motiv este necesar ca eventuala pagubă să fie iminentă şi să nu poată fi reparată, ori prin soluţionarea favorabilă a contestaţiei reclamantul este îndreptăţit la recuperarea tuturor sumelor cuvenite cu titlu de drepturi salariale. În plus, nu este de neglijat că reclamantul a fost retrogradat din funcţia de director în funcţia de director adjunct. Cum această condiţie-urgenţa-nu este dovedită în cauză şi art.581 C. proc. civ. impune întrunirea cumulativă a condiţiilor menţionate în textul de lege, cererea formulată a fost respinsă. 2. Potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară, completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie din doi judecători şi doi asistenţi judiciari. În speţă, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa de fond a încălcat legea şi a soluţionat o cerere privind suspendarea unei decizii dată de angajator într-un raport de muncă cu reclamantul, în complet de un judecător şi nu de doi judecători, doi asistenţi judiciari.
    Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 180/R-CM din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  529. Ordonanţă preşedinţială. Recurs. Cerere privind suspendarea concursului pentru ocuparea postului de consilier juridic. Neîndeplinirea condiţiilor cumulative pentru promovarea unei ordonanţe preşidenţiale. Excepţie de tardivitate a recurs
    În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative cerute de art. 581 C. proc. civ. pentru promovarea unei ordonanţe preşedinţiale, respectiv dovada urgenţei, neprejudecării fondului şi prevenirea unei pagube iminente, pentru încadrarea reclamantei prin concurs pe postul vacant de consilier juridic. Excepţia de tardivitate este nefondată întrucât sentinţa recurată i-a fost comunicată reclamantei la data de 4 iulie 2008, iar recursul a fost declarat la 30 iunie 2008 în condiţiile în care sentinţa a fost pronunţată la 24 iunie 2008, astfel că la data declarării recursului nu expirase termenul de 5 zile libere de la pronunţarea sentinţei, iar motivele de recurs au fost depuse tot în cadrul termenului de 5 zile libere.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1472 din 6 august 2008, www.jurisprudenta.org)
  530. Ordonanţă preşedinţială. Recurs. Cerere de suspendare a deciziei de desfacere a contractului de muncă. Neîndeplinirea condiţiilor pentru promovarea unei ordonanţe preşidenţiale
    1. Tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru promovarea unei ordonanţe preşedinţiale, conform dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., cu motivarea că cererea de suspendare a deciziei de desfacere a contractului de muncă al reclamantei poate avea efecte pecuniare nedorite pentru ambele părţi. Astfel, dacă, la fond, contestaţia reclamantei se va respinge, aceasta poate fi obligată la restituirea drepturilor băneşti încasate pe perioada suspendării, câtă vreme contractul de muncă s-a derulat, cu consecinţa suportării unei eventuale insolvabilităţi a reclamantei de către pârâtă. Dacă se va admite contestaţia, atunci reclamanta va beneficia de reparaţii, conform legii, pentru desfacerea nelegală sau netemeinică a contractului de muncă. 2. Procedura de soluţionare a conflictelor de muncă, în cazul de faţă a conflictelor de drepturi, este reglementată de Legea nr. 168/1999, care stabileşte în mod clar şi fără echivoc, în art. 74, că soluţionarea cererilor privind conflictele de muncă, având ca obiect şi contractul individual de muncă, se face în regim de urgenţă. Prin instituirea unui regim special – de urgenţă – în soluţionarea conflictelor de drepturi dintre salariat şi angajator legiuitorul a avut în vedere tocmai caracterul special al drepturilor deduse judecăţii şi neprejudicierea nici uneia dintre părţi. În atare situaţie, instituţia ordonanţei preşedinţiale nu-şi găseşte aplicarea în cazul conflictelor de muncă, situaţia urgenţei şi neprejudicierii prin întârziere fiind reglementată de Legea specială, caz în care dreptul comun nu mai este aplicabil.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 295 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  531. Constatarea nelegalităţii grevei. Excepţie de necontituţionalitate. Respingere. Excepţia lipsei de obiect al recursului. Admitere
    Recurentul nu mai justifică un interes în soluţionarea pe cale separată a prezentului recurs datorită faptului că a fost pronunţată o hotărâre asupra fondului cauzei, respectiv sentinţa civilă nr. 510/16.04.2008. Excepţia de neconstituţionalitate invocată de către pârâta recurentă a vizat doar dispoziţiile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 168/1999. Până la promovarea prezentului recurs, instanţa de fond a soluţionat cauza pe fond, prin sentinţa civilă nr. 510/16.04.2008, dispunându-se încetarea grevei ca fiind ilegală, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 168/1999. Faţă de această situaţie, chiar dacă instanţa de recurs ar fi înaintat dosarul Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 şi, ipotetic, s-ar fi declarat neconstituţional acest articol, recurenta nu mai justifică niciun interes atât timp cât instanţa de fond a avut în vedere la soluţionarea cauzei doar dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 168/1999 şi a precizat în mod expres că nu mai sunt necesare cercetarea celorlalte condiţii de nelegalitate a grevei invocate de reclamantă.
    Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 367/R din 22 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
  532. Nelegalitatea declanşării grevei. Parcurgerea obligatorie a etapelor necesare declansarii grevei.
    2. Atâta timp cât dreptul la grevă nu este un drept absolut, el fiind supus, conform legilor ţării, unor condiţii necesare pentru exercitarea cu bună credinţă şi valorificarea drepturilor părţilor conflictului de interese, Curtea constată că prima instanţă în mod corect a apreciat că greva declanşată la 19.07.2007 este ilegală, stabilind just că parcurgerea procedurii prealabile este obligatorie indiferent de voinţa sindicatului de a declanşa şi de a menţine greva. 3. Odată declanşat conflictul de interese, în condiţiile prev. de art. 16, sindicatul are obligaţia conform art. 17, să sesizeze Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, prin organele sale teritoriale, în vederea negocierii, legea prevăzând şi menţiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă această sesizare, precum şi procedura înregistrării acesteia la Direcţia de muncă şi protecţie socială. 3. Dată fiind atitudinea sindicatului, recurent-pârât în cauză, de a nu respectă procedura prevăzută de lege pentru soluţionarea conflictului de interese apărut, este legală şi temeinică soluţia primei instanţe care a respins ca inadmisibilă cererea reconvenţională prin care se solicita obligarea reclamantei să negocieze încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 587 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
  533. Litigii de muncă. Acţiune în constatarea ilegalităţii grevei. Recurs. Legalitatea grevei cu avertisment
    Îndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor legale menţionate sau îndeplinirea defectuoasă a acestora, fiind obligaţii viitoare dovada îndeplinirii acestei condiţii se poate face în principal prin afirmaţia părţii că îşi va îndeplini acele obligaţii. Or o astfel de asumare a îndeplinirii obligaţiilor s-a făcut de către sindicat şi la fond şi în recurs cu condiţia ca angajatorul să le nominalizeze efectiv iar nu să se refere la acestea în mod generic.
    Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 770/R din 28 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
  534. Demisie. Nelegalitatea suspendării contractului individual de muncă la iniţiativa angajatorului. Absentearea salariatului pe durata preavizului.
    1. Demisia reprezintă desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului şi în acest caz manifestarea de voinţă a salariatului în sensul încetării raporturilor de muncă trebuie să fie fermă şi neechivocă. 2. Prin înscrisurile depuse de reclamant la societatea pârâtă, acesta şi-a manifestat intenţia de a înceta raporturile de muncă şi în aceste condiţii este nejustificată opoziţia pârâtei de a da curs cererii reclamantului, cu atât mai mult cu cât, fiind vorba de un act unilateral de voinţă al salariatului, nu este necesară aprobarea acestuia. 3. Chiar dacă s-ar aprecia că în cazul primelor două înscrisuri înaintate de reclamant, intenţia de a demisiona nu a fost clară, prin ultimul înscris reclamantul a precizat expres că solicită „desfacerea contractului de muncă din iniţiativa sa” şi să se emită decizie în acest sens până la 31 martie 2004. Menţionarea expresă în cererea formulată a acestei solicitări exprimă fără echivoc intenţia reclamantului de a înceta raporturile de muncă cu pârâta. 4. Susţinerile pârâtei în sensul că instanţa de fond a dat o interpretare eronată actului în baza căruia a luat act de demisia reclamantei se apreciază a fi nefondate. Actul respectiv nu poate fi considerat o simplă corespondenţă purtată între părţi din moment ce reclamantul a solicitat desfacerea contractului de muncă din iniţiativa salariatului. Chiar dacă actul menţionat este intitulat „notă finală de conciliere”, esenţial este conţinutul acestuia şi manifestarea de voinţă pe care o cuprinde. 5. Nu se poate susţine că pârâta doar a luat act de absenţele nemotivate şi ca atare de suspendarea contractului de muncă al reclamantului, atâta timp cât acest şi-a manifestat voinţa în sensul de a demisiona, manifestare care nu poate fi cenzurată de pârâtă. 6. În ceea ce priveşte neprezentarea reclamantului la locul de muncă în perioada de preaviz, aceasta putea eventual să atragă desfacerea disciplinară a contractului de muncă şi nu suspendarea acestuia. 7. Împrejurarea că desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru absenţe nemotivate este o măsură mai gravă decât suspendarea contractului pentru acelaşi motiv, nu poate constitui un impediment pentru pârâtă de a desface contractul de muncă, cu atât mai mult cu cât suspendarea pentru absenţe nemotivate intervine doar la iniţiativa salariatului, or, acesta a precizat expres că nu înţelege să se prevaleze de prevederile legale care-i dau această posibilitate, reclamantul menţinându-şi această poziţie pe tot parcursul judecării cauzei. 8. Referitor la interpretarea prevederilor art. 51 lit. g) Codul Muncii, în vigoare la data la care reclamantul a formulat cerere de demisie, instanţa de fond a interpretat corect prevederile legale, reţinând că în temeiul acestora iniţiativa suspendării unui contract de muncă pentru absenţe nemotivate aparţine doar salariatului. Chiar dacă se reţine că iniţial societatea pârâtă a luat act de manifestarea de voinţă a salariatului de la data la care acesta nu s-a mai prezentat la locul de muncă, din momentul în care reclamantul şi-a manifestat voinţa de a demisiona, suspendarea nu mai subzistă, pârâta neputând trece peste voinţa salariatului.
    Sursă: (Curtea de Apel Targu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1391/R din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
  535. Raspundere patrimoniala. Angajament de plata. Lipsa unui prejudiciu cert şi exigibil. Sechestru asigurător. Recurs
    Motivele de recurs invocate nu sunt fondate întrucât din actele depuse la dosar nu rezultă un prejudiciu cert şi exigibil, cu atât mai mult cu cât reclamanta a solicitat beneficiul nerealizat asupra căruia nu a făcut nicio dovadă, înfiinţarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale pârâtului-intimat fiind nejustificată.
    Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1253 din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)