13 Septembrie 2017

Studiu: Patru universități din România, în topul celor mai bune instituții de învățământ superior din Europa Centrală și de Est

Conform clasamentului Quacquarelli Symonds (QS) 2018, România este prezentă cu patru universități în topul celor mai bune 65 de instituții de învățământ superior din Europa Centrală și de Est, transmite Ziarul Financiar. Cea mai bine clasată este Universitatea din București (locul 42), urmată de Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași (locul 49), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (locul 50) și Universitatea de Vest Timișoara(locul 64). Criteriile care au stat la baza evaluării instituțiilor academice includ numărul de citări în publicații de specialitate per facultate, reputația instituției și numărul de studenți și profesori internaționali.

Primul loc în clasamentul QS pe Europa Centrală și de Est este ocupat de Universitatea de Stat din Moscova M.V. Lomonosov. Rusia domină, de altfel, clasamentul regional, cu 30 de universități prezente, inclusiv cele de pe primele trei locuri.

Potrivit studiului, numărul de cercetători din România a crescut în ultimul an cu 3.500, iar oamenii de știință români au publicat peste 78.400 articole în utimii cinci ani. Principalele domenii de interes ale acestora sunt inginerie, fizică și astronomie, medicină, știința calculatoarelor și știința materialelor. Raportat la calitatea lucrărilor științifice și la reputația lor internațională, cele mai performante domenii sunt știința planetelor și a spațiului, astronomie și astrofizică, cardiologie și medicină cardiovasculară, psihiatrie și sănătate mintală, epidemiologie, medicină de urgență, dar și unele ramuri ale ingineriei.

În clasamentul global, primul loc este ocupat de Massachusetts Institute of Technology (MIT), urmat de Stanford, Harvard, Caltech și Cambridge. Dintre universitățile din top 100, 47 sunt din SUA și Marea Britanie, inclusiv 9 din top 10. 

În același clasament, Universitatea București are un ranking de 701-750, iar Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași pe 801-1.000, aceeași clasificare ca și Universitatea de Vest din Timișoara și Babeș-Bolyai din Cluj.

(Sursa: Ziarul Financiar)

Contor: 49 afișări

Gîlcă Paler SCA, 13 septembrie 2017 07:53

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner