11 Octombrie 2017

LAPAR: Fermierii sunt obligați să accepte munca la negru

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) transmite că legea privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri ar trebui modificată, iar veniturile din munca zilieră ar trebui exceptate de la calculul veniturilor în vederea stabilirii ajutoarelor sociale. 

"Fermierii români se confruntă cu greutăți în desfășurarea activității datorită unor prevederi legale care îi împiedică să-și asigure forța de muncă necesară prin angajarea de zilieri, iar procedura înregistrare a acestora în registrul zilierilor este anevoioasă, excesivă și inutilă, scop în care opinăm că Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat și Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri trebuie modificate", spune LAPAR, într-un comunicat de presă.

Foarte multe activități din domeniul agricol au caracter ocazional și pentru acestea nu pot fi angajați muncitori cu contract individual de muncă permanent.

"Aceste activități au nevoie de forță de muncă necalificată doar ocazional, în diferite perioade ale anului și ar trebui realizate prin angajarea de muncitori zilieri. Muncitorii zilieri care lucrează în agricultură fac parte din cea mai vulnerabilă pătură socială și sunt în același timp beneficiari ai ajutoare sociale plătite de stat. Deși angajarea muncitorilor zilieri este reglementată potrivit Legii nr. 52/2011, aceștia refuză munca cu ziua pentru că pierd ajutoarele sociale pe care le primesc în temeiul Legii nr. 416/2001", atrage atenția LAPAR.

Producătorii agricoli explică faptul că muncitorii zilieri trebuie înregistrați în registrul de evidență a zilierilor care se comunică în extras către Inspectoratele Teritoriale de Muncă până cel târziu la data de 5 a lunii următoare pentru luna precedentă. De asemenea, impozitul de 16% reținut fiecărui muncitor zilier se virează lunar la bugetul de stat, iar prin Declarația 205 se transmit analitic la ANAF datele de identificare pentru fiecare persoană în parte, precum și impozitul reținut și virat.

"Pentru acordarea ajutoarelor sociale, beneficiarii acestora trebuie să prezinte adeverințe eliberate de ANAF privind veniturile impozabile realizate, iar periodic Agențiile pentru Prestații Sociale verifică la ANAF veniturile realizate de beneficiarii ajutorului social aflat în plată. Ca urmare, beneficiarii de ajutoare sociale care au realizat venituri impozabile din muncă ocazională desfășurată ca zilieri pierd dreptul la ajutor social pentru perioada următoare și sunt obligați să îl restituie pe cel considerat încasat necuvenit. Cum veniturile realizate din muncă ocazională desfășurată ca zilieri nu au caracter permanent, beneficiarii acestora refuză să mai muncească ca zilieri sau, dacă acceptă să muncească cu ziua, nu sunt de acord să o facă legal, nu vor să fie înregistrați în registrul de evidență a zilierilor și nu acceptă plata în condițiile legii, pentru că dacă sunt identificați cu venituri își pierd ajutoarele sociale", afirmă aceștia.

LAPAR avertizează că acest fenomen generează consecințe economice și sociale "nocive", cum ar fi imposibilitatea desfășurării activității din cauza lipsei forței de muncă ziliere, sustragerea de la plată a impozitului pe venit, încurajarea muncii în afara legii (munca ''la negru"), degradarea stării materiale a celei mai vulnerabile pături sociale, încurajarea acesteia să nu mai muncească, iar pe perioadă lungă imposibilitatea acesteia să-și depășească condiția.

"Fermierii sunt astfel obligați să-și facă lucrările împinși să accepte munca la negru și, încălcând legea, să riște sancțiunile foarte mari prevăzute de Legea nr. 52/2011. Veniturile din ajutoare sociale sunt considerate sigure și permanente, iar veniturile din munca cu ziua sunt ocazionale și nu sunt considerate sigure de acest segment social. Ținând cont de aceste aspecte, considerăm că ar fi utilă modificarea legii și exceptarea veniturilor din munca zilieră de la calculul veniturilor în vederea stabilirii ajutoarelor sociale", precizează producătorii agricoli.

În opinia acestora, o altă soluție ar fi ca ajutoarele sociale să nu mai fie acordate celor apți de muncă, ci doar celor care au reală nevoie, care în mod evident nu pot munci, care sunt grav bolnavi sau au o vârstă înaintată și nu au nicio sursă de întreținere a existenței.

(Sursa: Agerpres)

Contor: 34 afișări

Gîlcă Paler SCA, 11 octombrie 2017 07:56

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner