s Până la finalul lunii, Parlamentul European se va pronunța asupra directivei privind lucrătorii detașați
12 Octombrie 2017

Până la finalul lunii, Parlamentul European se va pronunța asupra directivei privind lucrătorii detașați

Până la finalul lunii, Parlamentul European urmează să decidă poziția sa asupra revizuirii directivei cu privire la lucrătorii detașați, a anunțat miercuri co-raportoarea în acest dosar, Elisabeth Morin-Chartier, relatează France Presse, citat de Agerpres. Necesitatea introducerii unor reguli mai dure cu privire la lucrătorii detașați se află în centrul unei dispute în interiorul Uniunii Europene, unele state, precum Franța, acuzând țările membre din estul Europei că fac din detașarea lucrătorilor un instrument de dumping social, în timp ce statele est-europene le acuză pe cele occidentale de protecționism.

Acest proiect de reformă, propus de către Comisia Europeană în martie 2016, vizează revizuirea condițiilor de detașare a lucrătorilor. Datând din 1996, cu opt ani înaintea extinderii masive către est a Uniunii Europene, regulile europene actuale sunt considerate desuete.

Comisia pentru ocuparea forței de muncă a PE urmează să își prezinte poziția pe 16 octombrie, iar membrii Parlamentului European se vor pronunța în sesiunea plenară de la Strasbourg din 23 — 26 octombrie.

La rândul lor, țările membre (Consiliul UE) își vor decide poziția pe 23 octombrie, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor europeni ai muncii, găzduită de Luxemburg.

Următoarea etapă va fi reprezentată de negocierile asupra unui text final în așa-numitul 'trilog' — Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană.

Lucrătorul detașat ar urma să primească nu numai salariul minim din țara în care este trimis, ci și toate primele prevăzute pentru munca sa în țară (precum al 13-lea salariu, prime de risc etc.).

(Sursa: Agerpres)

Contor: 261 afișări

Gîlcă Paler SCA, 12 octombrie 2017 08:00

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner