13 Noiembrie 2017

Ordonanța de urgență privind modificarea Codului fiscal, publicată vineri seara în Monitorul Oficial

Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, adoptată de Guvern în data de 8 noiembrie, a fost publicată vineri seara în Monitorul Oficial. Prin Ordonanța adoptată săptămâna trecută, autoritățile au decis trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat și diminuarea impozitului pe venit de la 16% la 10%.

De la 1 ianuarie 2018, nivelul contribuțiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, însă din totalul de 22,75% contribuții datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuții reținute de angajator în numele salariatului, iar contribuțiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% și vor acoperi riscurile de șomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanțe salariale.

Actul normativ a majorat de la 500.000 de euro la un milion de euro pragul veniturilor necesare pentru ca o companie să fie considerată microîntreprindere, astfel încât toate aceste firme vor plăti un impozit de 1% pe venituri, în loc de 16% pe profit.

Totodată, a fost eliminată condiția privind realizarea de venituri din consultanță și management în urma căreia, în prezent, firmele care obțin astfel de venituri pot plăti impozit pe veniturile microîntreprinderilor, dacă aceste venituri nu depășesc 20% din veniturile totale.

Totodată, în acest sistem au fost incluse și persoanele juridice care nu intrau sub incidența acestui impozit, respectiv persoanele juridice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, din domeniul bancar, al jocurilor de noroc și din domeniul extracției resurselor naturale scopul fiind transpunerea, în legislația națională, a prevederilor Directivei 2016/1164/UE, pentru combaterea externalizării profiturilor companiilor multinaționale.

Premierul Mihai Tudose a susținut că măsurile fiscale adoptate miercuri de Guvern sunt sustenabile și vor produce efecte pozitive pentru România, inclusiv pensii mai mari.

"Măsurile fiscale adoptate ieri sunt sustenabile și vor produce efecte pozitive pentru România, inclusiv pensii mai mari. Vă asigur că vom avea suficienți bani pentru a ne îndeplini atât programul social de creștere a veniturilor cetățenilor, cât și investițiile în infrastructura rutieră, sănătate și educație. Nu ne lăsăm impresionați de cei care vor doar să scoată banii din România. Fac profit pe contribuția românilor, au venit în România pentru mediul de afaceri favorabil, atunci să ne respecte, pentru că și noi îi respectăm! Fac profit aici, atunci să plătească aici!", a scris Tudose, joi, pe Facebook.

(Sursa: Agerpres)

Contor: 60 afișări

Gîlcă Paler SCA, 13 noiembrie 2017 07:45

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner