10 Februarie 2021

Dragi bugetari, aveti dreptul la sporuri!

Fotografie autor

 

Campania actuală dusă de Guvern împotriva sporurilor bugetarilor este una injustă, nelegală și mincinoasă.

De altfel ea este dusă de d-l Florin Câțu, prim-ministru, om politic/economist, fără nicio pregătire în domeniul dreptului muncii, și de d-na Raluca Țurcan, ministrul muncii, o persoană care profesional nu are absolut nicio tangență cu dreptul muncii, a făcut carieră politică în toate domeniile, de unde rezultă lipsa completă de pregătire profesională (nu înțeleg cum un individ care nu are nicio tangență cu un domeniu acceptă cea mai înaltă funcție – cea de ministru de resort).

Niciunul dintre cei doi NU are vreo pregătire în domeniul dreptului muncii, iar în media NU am văzut nicio luare de poziție a unui profesionist în dreptul muncii care să vorbească despre temeinicia/netemeinicia sporurilor bugetarilor.

Relațiile de muncă nu pot fi văzute din perspectiva pur financiară, pentru că, în această situație, omul devine o simplă marfă, un simplu obiect, fiind lipsit de elementul său distinctiv față de alte animale: demnitatea umană (a se vedea I. Kant cu privire la noțiunea de demnitate umană).

În presă au apărut tot felul de informații false, susținute de jurnaliști care nu au citit nici măcar o singură dată Codul Muncii și/sau Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu privire la netemeinicia acordării sporurilor bugetarilor.

Mass-media este intoxicată de generalități și de excepții, prezentate ca reguli, unicul scop al acestor informații fiind acela de a justifica în ochii publicului necesitatea de a tăia sporurile bugetarilor, pentru a reduce cheltuielile bugetare (urmare a cheltuielilor făcute de guvern în anul 2020, bani care nu se văd în dezvoltarea țării, dar care trebuie recuperați doar de la o categorie socială: bugetarii, deoarece Guvernul nu prezintă și alte categorii sociale care să susțină deficitul bugetar).

Incompetența financiară a oamenilor care au condus România în anul 2020 se dorește a fi asumată, translatată către bugetari. Guvernanții refuză să își asume propria incompetență și o aruncă în curtea bugetarilor, spunând: nu avem bani pentru că îi mănâncă bugetarii, în condițiile în care NU avem bani pentru că la guvern s-au succedat în 30 de ani o șleahtă de incompetenți, care au dus această țară din sărăcie în sărăcie și mai mare, din datorii în datorii și mai mari.

În ceea ce mă privește, este treaba Guvernului de unde reduce cheltuielile (am scris că se vor face tăieri de salarii și concedieri încă din august 2020, când partidul de la putere de atunci nega vehement orice atingere de bugetari – în fuga lor ipocrită după voturi), ca profesionist însă nu pot să nu observ amatorismul, infantilismul, lipsa completă de profesionalism a celor care conduc campania de blamare a sporurilor bugetarilor.

În primul rând sporurile sunt acordate în funcție de cele 7 familii ocupaționale, în al doilea rând aceste sporuri sunt acordate prin lege în funcție de nevoile fiecărei familii ocupaționale (sporul de consemn la domiciliu sau de condiții de izolare nu este acordat tuturor bugetarilor, ci doar celor cărora le este limitat dreptul de liberă deplasare sau celor care lucrează în izolare – meteorologi etc.).

A prezenta că toți bugetarii primesc sport de consemn este complet fals și se înscrie în noțiunea de fake news practicată de Guvern, o manipulare ordinară a opiniei publice.

Apoi, sporul de condiții periculoase și vătămătoare este cel mai corect și just spor pe care l-am văzut ca profesionist de 21 de ani în dreptul muncii (ca cercetător care a studiat absolut tot ce s-a publicat în România, de la 1775 până în prezent). Acest spor se acordă NUMAI în funcție de existența noxelor vătămătoare pentru corpul uman și NUMAI în baza unui raport întocmit, în mod științific, cu aparate de măsurare a noxelor, de către un expert INDEPENDENT, care a constatat noxe vătămătoare pentru corpul uman peste limitele normale admise.

Ce este nefiresc în a acorda acest spor în mod diferențiat? Doar un amator (fie el prim-ministru sau ministrul muncii – pentru mine ambii sunt de un amatorism demn de milă) se poate mira de faptul că la un angajator unii salariați primesc un spor (sporul de antenă, sporul de praf) și alții nu îl primesc.

NU toți salariații lucrează cu noxa denumită pulberi de praf, nu toți care lucrează în noxa de praf primesc sporul, deoarece nu își desfășoară activitatea un timp suficient de mare în această noxă (dar să nu intrăm în detalii tehnice).

Am citit o știre conform căreia unii salariați din clădirea Parlamenului primesc un spor de antenă, în vreme ce alții nu primesc și că este injust.

Trecând peste un eventual abuz, eu găsesc firesc acest lucru, deoarece este foarte posibil ca o parte dintre angajați să fie afectați de noxele denumite unde electromagnetice ale antenelor instalate în zonă, în vreme ce o parte a salariaților care își desfășoară activitatea în alt corp să nu fie afectați de noxe (clădirea să ecraneze undele electromagnetice), existența acestora fiind demonstrată științific prin Raportul de expertiză tehnică.

Așadar, dragi bugetari, în opinia mea aveți dreptul la TOATE aceste sporuri, ele sunt juste, iar dacă există 2-3% sau 10% abuzuri în acordarea acestor sporuri, trebuie corectate, însă nu trebuie eliminate aceste sporuri, pentru simplul motiv că partidul aflat la guvernare a administrat prost și foarte prost anul 2020 din punct de vedere financiar, efectuând cheltuieli bugetare nesustenabile și care NU se văd în economie.

În final, nu pot să nu remarc faptul că amatori în dreptul muncii, mediocri, oameni care nu au fost niciodată interesați de relații de muncă, își descoperă brusc “vastele cunoștințe” în domeniul dreptului muncii și al relațiilor de muncă.

 

Într-un editorial viitor voi scrie și despre marea prostie pe care Guvernul Câțu dorește să o introducă: salarizare în funcție de performanță, care în realitate se traduce: salarizare în funcție de apartenența sau obediența la partid!

Contor: 769 afișări

Gîlcă Paler SCA, 10 februarie 2021 09:27

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner