9 Decembrie 2011

Jurnalul unui avocat specializat în dreptul muncii (I). Mii de dosare.

1 ianuarie 2011. Ca de obicei mă găseşte la masa de lucru. Spre deosebire de ceilalți ani care mă găseau la masa de lucru finalizând un articol sau o carte la care visam de mult şi din lipsă de timp nu reuşeam să îl finalizez decât în perioada sărbătorilor de iarnă, de data aceasta ceea ce mă ţine la masa de lucru este cel mai complex proiect pe care l-am avut vreodată.

Se anunţă un an 2011 nebun. Un an plin, ca de altfel toţii anii mei. Dacă în anul 2009 am publicat 5 cărţi, iar în anul 2010 am lansat cel mai mare portal pe dreptul muncii cuprinzând peste 30000 de pagini, anul 2011 se anunţă a fi unul al provocării profesionale.

Daca in anul 2010 am reuşit să obţin, după 4 (patru) luni de negocieri, cel mai mare salariu compensatoriu, în cuantum de 550000 euro, pe care o societate l-a plătit unui director de resurse umane în schimbul încetării contractului individual de muncă prin acordul părţilor, anul acesta se defineşte ca anul celor 10000 de dosare.

Anul 2011 mi-a adus cea mai mare experiență profesională, în ceea ce priveşte stabilirea unei strategii globale. 15000 de reclamanţi, care s-a concretizat în administrarea personală a peste 10000 de dosare, şi administrarea altor 20000.

Sfârşit de an 2010. O nouă provocare. O accept, ca de altfel toate provocările şi mă arunc în ea. Îmi place. Cea mai mare provocare pe acest aspect. Această dimensiune colosală nu cred să mai întâlnesc, aşa că accept deşi totul este de o complexitate pe care nu cred că o voi mai întâlni vreodată.

Totul a început într-o seară de decembrie mohorât şi fără zăpadă. Un telefon: „Costel vii la o întâlnire a unor sindicalişti? Au nişte probleme şi caută un specialist.” Cunoşteam fraza, mai văzusem sindicalişti care aveau probleme, se anunţa o seară normală. Ajung cu întârziere la întâlnire, sala ticsită de voci şi oameni. Mă aşez într-un colţ, liniştit şi ascult, privesc încerc să prin din zbor ideea discuţiilor atât de aprinse. Nu ştiam despre ce este vorba. Ei deja erau avansaţi în discuţii. Îmi dau seama că deja discutaseră deja problema. Încetul cu încetul încep să îmi dau seama. Urma să li se modifice cuantumul pensiilor. Îmi dau seama că sunt pensionari militari, poliţişti şi de la securitate. Încerc să iau cuvântul. Nimeni nu mă cunoaşte, nimeni nu mă ascultă. Sunt un simplu avocat. Mai sunt şi alţii în sală. Prind momentul şi îmi spun o idee. Cu calm, liniştit, apăsat convingător dar mai ales fără nici un interes, nu intenţionam să câştig nimic şi pe nimeni, ci doar să îmi spun părerea. Simt ca lumea se întoarce să mă privească. Devin o sursă pentru ei, o sursă importantă şi simt că încetul cu încetul le câştig încrederea. Ideile mele sunt acceptate şi puse pe masa discuţiei. Într-un final mi se spune „Veniţi aici domnule avocat, așezați-vă la masă”. Îmi dau seama că i-am câştigat, că i-am convins.

Seara se termină, apoi aflu că de fapt în acea seară urma să se aleagă avocatul care îi va reprezenta. Urma să fie anunţat cel care va colabora cu Sindicatul Cadrelor Militare în Retragere şi în Rezervă. Aveam şi aşa multe dosare pe cap, îmi era indiferentă alegerea lor. Aflu apoi că i-am convins, că voi reprezenta interesele membrilor sindicatului în vederea anulării celor 15000 de decizii ale membrilor de sindicat.

1 ianuarie mă prinde citind, stabilind strategii, gândind soluţii. Interminabile discuţii la sediul sindicatului, cu preşedinţii de filiale din ţară. Telefonul contorizează: 97 de ore vorbite la telefon în luna ianuarie. Răspund mereu amabil, deşi telefoanele curg în cascadă. Întrebările, argumentele se repetă. Sunt conștient că trebuie să îmi păstrez calmul. Sunt convins că nu toţi pot înţelege strategiile, că toţi vor să se descarce, că toţi vor să fie ascultaţi, dar mai ales că toţi vor să fie convinşi că trebuie să le câştig încrederea.

Stabilesc o strategie de comunicare, altfel nu mai ajung să dorm, şi aşa dorm puţin şi foarte puţin. Comunic doar cu sediul central, care le va explica  preşedinţilor de filială ce trebuie făcut. Stabilim un ghid care va trebui urmat cu stricteţe de fiecare membru.

Trebuie stabilită strategia. Sunt multe necunoscute şi multe riscuri, avem 15000 de cazuri diferite, avem ca adversari cele mai puternice ministere ale unui stat: Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Administraţiilor şi Internelor, Ministerul Apărării. Apar şi informaţiile „pe surse”, apar şi avertizările prieteneşti şi primele „lecţii de supravieţuire”: să nu umblu neînsoţit, să pun semne în casă, copilul să fie mereu însoţit, dacă mi se va zgâria maşina să nu mă sperii, e doar un avertisment mi se spune (îi răspund că din fericire nu am maşină, deci nu au ce sa zgârie) această replică îmi lasă interlocutorul fără cuvinte. Evident că nu intru în aceasta zvonistică, face parte din orice organizaţie, dar mai ales din mentalul colectiv român.

Trebuie să fiu concentrat la maxim pe strategiile pe care le voi adopta pentru că orice greşeală făcută acum la concepere poate fi fatală. Este în joc soarta a 20000 de oameni. Nu am voie să greşesc. Presiunea care mă apasă este mare.

Complexitatea cazului este dată în primul rând de dinamica legislativă, de situaţiile de excepţie pe care fiecare membru le prezintă, de numărul mare de documentele pe acre reclamanţii trebuie să le aducă în anumite termene, de paşii pe care fiecare membru trebuie să îi urmeze, de comunicarea cu aceştia, de asigurarea că fiecare membru a înţeles cu exactitate ce trebuie de făcut. Sunt totuşi 20000 de oameni la nivelul întregii ţări.

Trebuie să mă asigur că am stabilit o strategie, că aceasta este corectă, că strategia a ajuns la fiecare membru, că fiecare membru a înțeles exact ce trebuie el să facă. Trebuie să introduc personal aproximativ 10 000 de cereri de chemare în judecată. Fiecare cerere reprezintă un om, un destin, o personalitate. Am în cap acest lucru, mă urmăreşte şi ajunge să mă obsedeze. Să nu pierd nici un om.

Nimeni nu știe ce lege ni se aplică. Nici măcar eu. Deciziile de recalculare sunt emise în decembrie sub imperiul Legii nr. 19/2000, însă unele îşi produc efecte în ianuarie sub imperiul Legii nr. 263/2010 care abrogă Legea nr. 19/2000. Am idee, sunt sigur că este ca mine, însă lumea e confuză. Mă întreb dacă nu cumva şi judecătorul este confuz. Nu trebuie să risc. Dacă voi pierde pe fond, asta este gândesc, însă dacă voi pierde pe procedură voi fi „linşat”. Legea abrogată şi legea nouă vizează proceduri diferite de contestare a deciziilor de pensionare. Nerespectarea procedurii de contestare conduce la anularea cererii de chemare în judecată. Să risc? Să las la aprecierea instanţei? Şi dacă instanța va avea un altul punct de vedere, o altă viziune asupra legii aplicabile şi îmi va respinge ca tardiv formulată?

Sunt militari, sunt obişnuiţi cu ordinea şi ordinile. Sunt tineri, sunt viguroşi şi mai ales nervoşi, revoltaţi organizaţi. Sunt loviţi în buzunarul lor, sunt înşelaţi de stat. Ani de privaţiuni în speranţa unei pensii liniştite şi lipsite de griji se risipesc. În faţa lor un dezastru. Se simt neputincioşi. Speranţa e în justiţie, iar avocatul este cureaua de transmisie. Trebuie să transmit corect. Vreau să ajung să ne judecăm pe fond. Îmi dau seama că nu trebuie să ratez.

Am însă în faţă multe necunoscute, am în faţă mii de cazuri pe care trebuie să le apăr în toată individualitatea lor.

Trei luni de strategii care se schimba de la o zi la alta pentru că se schimbă normele juridice cu o rapiditate fantastică. Trebuie luate în calcul toate aceste aspecte. Totuşi numărul mare de membrii de sindicat este copleşitor. Nu sunt convins că nu îi voi ameţi dacă voi face un regulament care să se aplice numai acelei părţi care a primit decizia în decembrie. Ceilalţi vor primi decizia în ianuarie sub imperiul altei legi cu o altă procedură. Nu sunt sigur că judecătorii vor face aceste diferenţe de nuanţă. Nu vreau să pierd pe procedură. În ianuarie o veste bună, Înalta Curte decide că hotărârea de guvern în baza căreia urma să se facă recalcularea pensiilor decide suspendarea ei. Stabilim strategia în funcţie de această nou veste.

Încep să curgă deciziile şi termenele sunt scurte. Oamenii îşi pierd până la 75% din pensii. Sunt distruşi, disperaţi, înşelaţi, neputincioşi în faţa autorităţii abuzive a statului. Trebuie să acţionez rapid. Știu că termenele la Tribunalul Bucureşti sunt lungi şi foarte lungi, deci nu mă pot baza pe o eventuală soluţie favorabilă în fond. Găsesc un motiv şi introduc acţiune în constatare pentru ca apoi să introduc ordonanţe preşedenţială că să încerc să obţin plata cuantumului pensiei avute în decembrie 2010 până la judecarea pe fond.

Şi o fac. Pe 24 ianuarie 2011 introduc la Tribunalul Bucureşti acţiuni pentru 6000 de persoane. A doua zi introduc şi ordonanţa preşedenţială.

Strategia este dată peste cap, pentru că apare un nou act normativ, care ne lipseşte de obiect cererile. O primă victorie, însă inutilă. Sute de ore de muncă rămân suspendate în aer. Pe data de 31 ianuarie 2011 guvernul decide să acorde pensiile integrale. Membrii de sindicat se relaxează, însă continuă lupta. Ştiu că începând cu ianuarie 2012 vor primi pensii micşorate.

Stabilim regulamente, organizăm modalităţi de preluare şi prelucrare a tuturor celor 7000 de membrii din zona Bucureşti. Sediul Sindicatului devine un adevarat comandament. Organizarea sindicatului este impecabilă. Comunicarea este foarte bună. Se stabilesc modalităţi de comunicare, se împart pe filiale, pe secţiuni. Se stabilesc regulamente şi se comunică în teritoriu. Toate întrebările care ar urma să îmi fie adresate se centralizează la sediul central şi apoi se discută cu mine. Simt suportul fantastic al acestei organizaţii. Profesionişti! Participă activ cu idei, cu soluţii, ridică probleme.

Încerc să fac categorii şi întocmesc modele de cereri de chemare în judecată, aproximativ 50 de pagini şi aproape 100 de note de subsol. Muncesc mult. Nu mai ştiu daca e zi sau dacă e noapte, dacă e iarnă sau deja primăvară. E totul contra cronometru şi mai ales sub presiune. Toţi vor să ştie ce se întâmplă, vor să ştie strategia, vor să fie informaţi şi este normal să fie aşa. Sunt 20000 în toata ţara care așteaptă informări, care vor să vadă modelele de acţiuni redactate.

Reuşesc să finalizez modelele, iar acestea sunt transmise în ţară. Se constată că nu există contacte cu avocaţii din ţară care să reprezinte interesele membrilor în faţa instanţei şi care să susţină pe baza modelului aceste acţiuni. Stabilim rapid şi strategia privind reprezentarea. Filialele din ţară încep să contacteze avocaţi.

Propun întâlnirea cu toţi avocaţii care îi vor reprezenta pe pensionari la instanţele din ţară. Propunerea este acceptată şi mă întâlnesc la Alba Iulia cu peste 30 de avocaţi veniţi să „asculte” strategia pe care am pregătit-o. O şedinţa grea, foarte grea. Discuţii interesante, pasionate şi pasionale, idei, foarte multe idei. Trebuie să am grijă ca totul să se desfăşoare în ordine să nu scap din mână şedinţa, trebuie să am grijă ca aceasta să nu se transforme în discuţii zgomotoase pe grupuri. Şedinţa reuşeşte. Sunt extenuant. Mă întorc imediat în cameră. Am nevoie de aer. Am nevoie să respir. De mult nu mai simţisem că am fost atât de încordat. Încordat intelectual cum nu am fost niciodată. Mă simt epuizat. Noroc că nu conduc. Până la Bucureşti dorm sau cel puţin sunt în liniştea mea.

În Bucureşti mă aşteaptă în birou toate cele 10000 de dosare de la filialele pe care eu le reprezint. Aceste dosare trebuie prelucrate, ele conţin doar documente primare (decizia de pensionare, decizia de recalculare, copie B.I. etc.). Îmi dau seama că nu voi reuşi să prelucrez atâta informaţie, pentru a introduce cereri de chemare în judecată. Numărul este covârşitor. Am noroc. Un pensionar se dovedeşte a fi un magician în organizarea bazelor de date. 7 oameni lucrează zi şi noapte la realizarea bazei de date. Se sortează, se introduc date, se glumeşte, se organizează. Totul se termină în 3 luni. Totul este gata. Acţiunile au fost depuse.

Ne relaxam. Nici un om nu a fost pierdut pe drum. Toţi au introduse acţiuni atât în temeiul vechii legi cât şi a noii legi. Nu vrem să riscăm să introducem o singură acţiune. Nu îmi asum riscul interpretării, astfel încât pentru siguranţă şi risc zero introduc două acţiuni. Las judecătorului să aprecieze care lege este aplicabilă. Nu risc nimic. De fapt nu vreau să risc. Prefer siguranţa. 20000 de procese, termene până în 2013.

Avem apoi şi primele rezultate: Tribunalul Teleorman, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ploieşti, Tribunalul Târgovişte, admit acţiunile noastre, apoi Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Bucureşti le declară irevocabile.

Bătălia continuă, însă ce a fost mult şi greu a trecut. Nu ar fi trecut dacă în spatele meu nu ar fi fost, organizarea impecabilă a Sindicatului precum şi o echipă care să mă sprijine: Răzvan Vasiliu, Anca Burghelea şi Alina Crăciunica, Cristian Aroşculesei, Irina Ionescu. O echipă puternică, dar în primul rând prietenoasă.

Contor: 1511 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 9 decembrie 2011 16:16

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
Cristina Nan spunea,
9 decembrie 2011, 15:17

Nu ma intereseaza ce vor crede altii cand vor citi acest comentariu, insa Costel Gilca, daca ar fi sa port palarie, mi-as scoat-o in fata ta! Gestul a devenit simbolic, insa respectul meu e real in fata muncii tale! Si, prinzandu-ma astazi, cand ti-am citit aceste randuri pe un fond emotional precar, te anunt ca m-ai impresionat tare mult, trairile tale si modul cum le transmiti! Esti unul din putinii (poate singurul), care arata ca se poate si asa, si stim amandoi ce inseamna si asa.
Cu respect iti urez sa-ti fie bine si frumos, oriunde te-ai afla!

Codrut Balas spunea,
9 decembrie 2011, 17:03

Felicitari, din tot sufletul!

Costel Gîlcă spunea,
9 decembrie 2011, 18:21

Buna Cristina,

Multumesc mult pentru gandurile frumoase. Intotdeauna avem nevoie de incurajari si de confirmari. Fac bine indiferent de nivelul la care se afla individul.
Referitor la ceea ce fac, totul este din pasiune. Ma gandeam sa scriu un articol despre pasiune, despre pasiunea de a munci, de a tari, de a visa (de ce nu).
Cred ca o voi face, daca voi avea inspiratia necesara.
Referitor la articol, pe de o parte am vrut sa transmit experienta mea, pentru ca eu cred ca numai schimbul de experienta aduce plusvaloare, pe de alta parte mi-am expus trairile, sentimentele gandurile. Nu iti ascund ca am ezitat putin, pentru ca nu mai citisem ceva asemanatur scris de un avocat (de regula se pastreaza in linia business), insa am vruts afiu eu insumi. Eu cred ca stilul in care am scris, inmi caracterizeaza stilul de viata. Cei care ma cunosc pot sa confirme sau sa infirme (intotdeauna nnoi suntem subiectivi).
Acest jurnal va continua, ele sunt deja scrise urmeaza doar sa fie publicate.

dan spunea,
9 decembrie 2011, 22:56

va tin pumnii sa rezistati presiunilor ,,, de orice gen ! si ...GARDA SUS permanent : bataliile de de acest gen nu beneficiaza de pauze !

Costel Gîlcă spunea,
10 decembrie 2011, 17:27

Multumesc Codrut.

kandice spunea,
11 decembrie 2011, 15:13

este remarcabil si indiscutabil ca:"ESTI MARE"ca ceea ce faci este cu tot profesionalismul si toata dragostea spiritula si convingerea ta, ce imi da credinta ca nu-ti permiti niciodata sa pierzi cand sti ca omul este demn de respect ce tu nu admiti in asta -umilinta, viclenie....statul cu felul sau vast de interpretare a legii ne umileste cu DREPTATEA IN MAINI!te iubesc enorm pentru daruirea ta si iti multumesc ca existi!cu respect total Carla Candice

Costel Gîlcă spunea,
11 decembrie 2011, 22:06

@ Dan. Vom rezista. Trebuie si trebuie sa ducem totul pana la capat. Multumim de incurajari. Este nevoie!

Costel Gîlcă spunea,
11 decembrie 2011, 22:09

@ Kandice. Multumim mult pentru incurajari. Toata echipa crede in dreptate.

gratiela spunea,
13 decembrie 2011, 20:16

Interesant jurnal. Dar parca este copiat de undeva. Va intereseaza un caz de hartuire?

Virgil Petru PAPUC spunea,
23 noiembrie 2017, 15:08

Costel, acum am gasit articolul. cam tarziu dar deh... in rest, nu am cuvinte! nu pot decat sa imi exprim toata consideratia si nimic mai mult! totul e W O W !!!!!!!!!!!!

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner