27 Ianuarie 2012

Dezbatere pe tema elaborării noului proiect privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar

Ministerul Sănătăţii a organizat, pe 26 ianuarie, prima dezbatere pentru elaborarea noului proiect legislativ privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar, dar şi pentru revizuirea pachetului de servicii de bază acordat asiguraţilor. În cadrul întâlnirii au participat profesioniştii din sistem, respectiv Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciştilor din România şi Colegiul Medicilor Dentişti din România.

Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul ministerului, consultările au ca scop cunoașterea aşteptările celor implicaţi în funcţionarea sistemului sanitar, dar şi a reprezentanţilor societăţii civile asupra acestui subiect. Principalele teme s-au referit la: ponderea sistemului privat în sistemul de asigurări de sănătate, organizarea spitalelor cu principalul scop ca personalul medical să nu mai fie personal bugetar, dar şi controlul calităţii serviciilor medicale.

Reprezentanţii medicilor şi farmaciştilor au declarat că problema privat-public va fi determinată de filosofia sistemului, şi anume câtă responsabilitate socială îşi asumă statul şi câtă responsabilitate va avea cetăţeanul. Aceasta va fi stabilită în funcţie de pachetul de bază.

Consultările vor continua în lunile următoare, conform calendarului afişat pe pagina de web a Ministerului Sănătăţii, la adresa www.ms.ro

(Sursa: Ministerul Sanatatii)

Contor: 39 afișări

SCPA Costel Gîlcă și Răzvan Vasiliu, 27 ianuarie 2012 22:55

Comentarii

Comentarii
 
Noul Cod al Muncii
Clubul de Drept Social
Pensionari militari
Revista de Drept Social

Sondaj

Ați fost hărțuit la locul de muncă?

  • Da
  • Nu
  • Nu cunosc noțiunea

Abonare newsletter

Login utilizatori

Promoții