s 41,4% din populația României, supusă riscului de săracie sau excludere socială în 2010
9 Februarie 2012

41,4% din populația României, supusă riscului de săracie sau excludere socială în 2010

În 2010, 115 milioane de persoane sau 23.4% din populația Uniunii Europene era suspusă riscului de sărăcie sau excludere socială, potrivit datelor publicate de Eurostat, biroul de statistică al UE, pe 8 februarie 2012. Statele UE cu cele mai ridicate procentaje din populaţie amenințate de sărăcie sunt: Bulgaria (42%), România (41%), Letonia (38%), Lituania (33%) şi Ungaria (30%). La polul opus se regăsesc Cehia (14%), Suedia şi Olanda (15% fiecare), Austria, Finlanda şi Luxembourg (17% fiecare).

Datele se bazează pe trei criterii, respectiv riscul de sărăcie, lipsurile materiale severe și condițiile precare de locuit. În cazul României, 41,4% din populaţie era amenințată de sărăcie sau excludere socială, reprezentând 8,89 milioane de persoane dintr-o populaţie totală de 21,47 milioane luată în calcul de Eurostat. De asemenea, 6,65 de milioane de români sau 31% din populaţie sufereau de lipsuri materiale severe.

Lipsuri materiale severe se concretizează prin imposibilitatea de a plăti la timp chiria, ipoteca sau facturile la utilități, de a-și încălzi în mod adecvat locuinţa, incapacitatea de a face față cheltuielilor neaşteptate sau accesul la o masă cu carne, peşte sau alt tip de hrană bogată în proteine cel puţin odată la două zile, precum și permiterea unei vacanţe de o săptămână în fiecare an, deținerea și întreținerea unui automobil, a unei maşini de spălat, unui televizor color sau unui telefon, fix sau mobil.

La acest capitol sunt vizibile diferenţe majore de nivel de trai între statele UE. Astfel, dacă în România şi Bulgaria 31% (2,6 milioane de persoane), respectiv 35% din populaţie se încadrau în această categorie de risc, Luxembourg figura cu 0,5%, Suedia cu 1,3%, iar Austria cu 2,2%. La nivelul întregii Uniunii, 8,1% sufereau în 2010 de lipsuri materiale severe.

De asemenea, 27% dintre copii cu vârste sub 18 ani la nivel celor 27 de state membre erau afectați de cel puțin una dintre formele de sărăcie sau excludere socială comparativ cu 23% dintre persoanele aflate la vârsta legală de muncă sau 20% dintre persoanele cu vârste peste 65 de ani.

(Sursa: Eurostat)

Contor: 1762 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 9 februarie 2012 09:42

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
michu spunea,
9 februarie 2012, 13:37

fals! Nu stiu cine a realizat sondajul, dar e incorect. Procentul de populatie din Romania saraca este mult mai mare. Si un copil vede ca procentul este mult mai mare. Calculati procentul de romani care au venit in Romania, vedeti cati dintre ei au venituri mari si scadeti din total. Atunci o sa vedeti cati romani sunt saraci.

Costel Gîlcă spunea,
10 februarie 2012, 12:19

Sondajul a fost realizat de cate UE prin institutul lor de statistica EUROSTAT. Oricum ar fi procentajul este enorm, adica aproape jumatate din populatia tarii, pentru ca este posibil ca cei care au depasit cu 1 leu baremul, pentru a fi incadrati la saraci repreyinta inca 20%. Deci Michu, ai dreptate...

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner