Într-o speță a Curții de Casație (franceze) din 28 februarie 2012 (nr. 10-18308), o salariată a fost angajată în calitate de asistentă începând cu 23 ianuarie 1999 de către o asociaţie. Îndatoririle sale includeau asigurarea confortul fizic şi moral al adulților sub tutelă, găzduiți de către asociaţie într-un apartament. Durata de muncă a fost stabilită la 35 de ore pe săptămână. De asemenea, ea trebuia să participe șase ore și jumătate în fiecare lună la activităţi, întâlniri, vizite psihiatrice etc. Salariata a fost concediată la 30 ianuarie 2007 pentru că a încălcat obligaţia contractuală de a locui în proximitatea locului său de muncă.
Curtea de Apel a apreciat că demiterea angajatei a avut la bază o cauză reală şi serioasă, întrucât aceasta își avea reședința la 20 de km de locul de muncă sau aproximativ 25 de minute de mers cu automobilul personal și nu îndeplinea condiția impusă în contractul de muncă de a avea domiciliul la maxim 200 de metri de locul de muncă. Aceasta era o condiţie esențială a contractului său şi avea în vedere protejarea intereselor legitime ale asociaţiei, precum şi a persoanelor pe care angajata le avea în grijă. Curtea a precizat că respectiva condiție este propoțională cu scopul urmărit, având în vedere natura activității salariatei.
Judecătorii Curții de Casație au anulat decizia menționând că motivele invocate în contractul de muncă sunt improprii și încălcă art. nr. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, nr. 9 din Codul civil francez, respectiv L. 1121-1 din Codul muncii francez. Aceștia au reamintit că toate persoanele au libertatea de a-și alege domiciliul şi că nimeni nu poate impune restrângeri ale drepturilor şi libertăţilor individuale şi colective, restricții care nu ar fi justificate de natura sarcinii şi proporţionale cu obiectivul urmărit.
(Sursa: Juritravail)
Comentarii