20 Aprilie 2012

Efectele renunțării tardive la clauza de neconcurență

Contractele de muncă în care este inclusă o clauză de neconcurență prevăd, de multe ori și posibilitatea angajatorului de a renunța la aplicarea clauzei după încetarea raporturilor de muncă. În cazul denunțării acestei clauze, angajatorul nu mai este obligat să plătească suma de bani ce decurge din impunerea acesteia.

Angajatorul are, de regulă, posibilitatea ca în termen de cincisprezece zile de la notificarea rezilierii contractului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, să renunțe la aplicarea clauzei de neconcurență, aducând în scris la cunoștința angajatului decizia luată.

În cazul în care perioada de timp prevăzută nu este respectată, decizia de renunțare la aplicarea cauzei de neconcurență nu mai poate produce efecte. Acest aspect este reținut de Curtea de Casație (franceză) în decizia din 12 aprilie 2012 (nr. 10-27075).

În speță, un salariat a fost concediat din motive economice, notificarea fiindu-i trimisă la data de 30 decembrie 2008. Printr-o scrisoare de recomandare cu confirmare de primire din data de 3 martie 2009, firma la care fusese angajat l-a anunțat că renunță la aplicarea clauzei de neconcurență prevăzută în contractul de muncă.

Fostul angajat a contestat în instanță această decizie și a cerut să fie plătită suma de bani ce decurgea din aplicarea clauzei de neconcurență.

Judecătorii Curții de Casație au constatat că decizia angajatorului de a renunța la clauza de neconcurență este tardivă, având în vedere că notificarea rezilierii contractului a fost trimisă la 30 decembrie 2008. În aceste condiții, salariatul are dreptul să primească suma de bani convenită prin impunerea clauzei de neconcurență.

(Sursa: Juritravail)

Contor: 1907 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 20 aprilie 2012 07:35

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner