Într-o speță, un salariat francez a fost angajat în 2003 de o întreprindere în calitate de machetist în baza unui contract cu durată determinată de șapte luni. Raporturilor de muncă au continuat, salariatul beneficiind ulterior de un contract pe durată nedeterminată. În 2006, angajatul a fost concediat.
Angajatul a sesizat instanța pentru a obţine o serie de daune interese pentru concediere abuzivă. El a considerat că pretinsa eroare nu a fost comisă de el, ci de un alt angajat în timpul realizării unei plachete la care el nu a intervenit. Salariatul a susținut, de asemenea că judecătorii de la Curtea de Apel ar fi trebuit să se pronunţe cu privire la probele care au arătat că documente care atestă lipsa lui de responsabilitate în acest caz au fost șterse din calculatorul propriu. De asemenea, scrisoarea de concediere, care stabileşte limitele litigiului, implica un motiv dictat de interesele întreprinderii, asupra căruia judecătorii s-au pronunțat, şi, de asemenea, un motiv disciplinar contestat, pe care judecătorii nu l-au adus in discutie.
Judecătorii Curții de Casație franceze (hotărârea nr. 10-17848 din 21 martie 2012) au reținut că instanța de apel este suverană în a decide ce dovezi nu sunt relevante în litigiu, în temeiul articolului L. 1235-1 din Codul Muncii francez. Astfel, din moment ce la baza concedierii se află o eroare în producţia unei lucrări date angajatului, care a produs un prejudiciu societății angajatoare, aceasta constituie o cauză reală şi serioasă de concediere. Judecătorii de la Curtea de Apel nu au mai trebuit să se pronunţe cu privire la al doilea motiv din scrisoarea de concediere, chiar dacă a fost contestat de către angajat.
În conformitate cu articolul L. 1235-1 din Codul Muncii francez, judecătorul căruia i-a fost delegată judecarea cazului are autoritatea de a evalua natura reală şi serioasă a motivelor invocate de către angajator. El își construiește decizia în lumina probelor prezentate de către părţi.
Scrisoarea de concediere stabileşte limitele litigiului. Aceasta înseamnă că judecătorul nu poate examina decât motivele prezentate în scrisoarea de concediere. El nu va lua în considerare un motiv suplimentar invocat într-o scrisoare ulterioară concedierii (Hotărârea Curţii de Casaţie din 22 ianuarie 1998, nr.recurs: 95 - 41496).
(Sursa: Juritrvail)
Comentarii