6 Iulie 2012

Conferință de presă MMFPS pe tema coordonării procesului de implementare a Convenţiei ONU pentru drepturile copilului

Vineri, 6 iulie 2012, începând cu ora 10.30, are loc prima conferinţă de presă din cadrul proiectului “Întărirea capacităţii Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale de a asigura coordonarea procesului de implementare a Convenţiei ONU pentru drepturile copilului în România”, finanţat prin Fondul Social European - Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, după cum informează MMFPS.

Proiectul își propune îmbunătăţirea modului în care sunt implementate şi transpuse în plan intern prevederile Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, semnată şi ratificată de către România în anul 1990.

Prin intermediul acestui proiect se va realiza formarea profesională a 644 de specialişti reprezentând autorităţi şi instituţii de la nivel central sau local, ale căror atribuţii şi competenţe au incidenţă asupra domeniului protecţiei şi promovării drepturilor copilului, după cum urmează: Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Agenţia Naţională pentru Romi, Oficiul Român pentru Adopţii, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Avocatul Poporului, Institutul Naţional de Statistică, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Institutul Naţional al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Inspecţia Muncii, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Oficiul Român pentru Imigraţie, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Afacerilor Externe, Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Serviciile Publice de Asistenţă Socială.

Evenimentul se desfăşoară la hotel Rin Central (Sala Iorga), str. Traian nr. 55, sector 3, Bucureşti.

(Sursa: Ministerul Muncii)

Contor: 983 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 6 iulie 2012 07:38

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner