s Cum văd medicii proiectul privind sporirea veniturile?
15 Iunie 2015

Cum văd medicii proiectul privind sporirea veniturile?

Părerile medicilor privind proiectul de lege privind sporirea veniturilor lor sunt împărțite. Aceștia consideră, pe de-o parte, că dificultățile de aplicare vor fi atât de mari, încât beneficiile vor fi greu atinse, iar pe de altă parte că ar rezolva situația actuală, potrivit opiniilor exprimate la Health Forum.

Europarlamentarul liberal Cristian Bușoi a spus că este deschis la dialog, dar crede că ar trebui să fie stabilite niște criterii foarte clare pentru când și cine ar putea să dea coplată din partea pacientului pentru anumite servicii medicale.

La rândul lui, vicepreședintele Colegiului Medicilor din România Mircea Cinteză a spus că acest proiect trebuie discutat.

"Este un principiu care trebuie să fie discutat, dar aplicarea lui în România, în condițiile în care medicul a lucrat în afara programului cu unii bolnavi și a primi în timpul programului alți bolnavi, se va face cu foarte multă greutate. Eu cred că dificultățile de aplicare vor fi atât de mari încât beneficiile vor fi cu greu atinse", a spus Cinteză.

Managerul Institutului Clinic Fundeni, Carmen Orban, a spus că acest proiect poate fi un beneficiu pentru sistem.

"Eu cred că, cu puțină atenție, acest lucru poate fi un beneficiu foarte mare pentru sistemul medical românesc, dar, atenție, trebuie să avem grijă la ce înseamnă rămânerea medicului curant peste programul de lucru pentru că este bine știut în România că 80 - 90% din personalul medical, sau poate exagerez eu fiind din tagma lor lucrează mult peste programul de lucru, marea parte a medicilor lucrează mult peste program din dorința de a rezolva toți pacienții. Aceste proiect este o ideea bună, este un proiect extraordinar, numai că normele de aplicare trebuie stabilite foarte clar. Pacientul are dreptul să meargă la cine vrea. Poate fi un proiect bun și-ar rezolva situația actuală", a mai spus Carmen Orban.

Senatul a aprobat, marți, propunerea legislativă privind realizarea unor venituri suplimentare de către unitățile medicale publice. Proiectul prevede prestarea serviciilor medicale la cererea pacientului, în regim privat, în spitalele publice numai în afara orelor de program ale personalului solicitat și în afara orelor de gardă, fără a afecta activitatea de bază a spitalului.

Serviciile medicale prevăzute de proiect pot fi asigurate numai de personalul medical cu contract de muncă din spitalul public respectiv, cu excepția cazurilor în care, la cererea șefului de secție din spital, cu acordul directorului medical și cu avizul favorabil al managerului, sunt solicitați alți medici din sistemul public sau privat. De asemenea, aceste servicii medicale pot fi acordate numai în limita specialităților medico-chirurgicale pentru care spitalul în cauză este avizat, clasificat și acreditat.

Prestarea serviciilor medicale la cererea pacienților, în regim privat, este facturată și include următoarele cheltuieli: remunerația personalului medical implicat direct în prestarea serviciului solicitat, amortizarea aparaturii și echipamentelor, cazarea, consultații, investigații și analize medicale, materiale sanitare, dispozitive medicale, medicamente, hrană, utilitățile, eliminarea și neutralizarea deșeurilor, documentarea fizică și informatică, întocmirea și arhivarea documentelor etc.

Senatul este prima cameră sesizată, proiectul urmând să fie transmis Camerei Deputaților, care este for decizional.

(Sursa: Mediafax)

Contor: 1157 afișări

Gîlcă Paler SCA, 15 iunie 2015 08:43

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
nea brici spunea,
15 iunie 2015, 18:13

este o pacaleala ! medicii si personalul sanitar ar trebui platiti la adevarata valoare si importanta a muncii lor, nu sa mai munceasca in plus, in afara orelor de program. dupa 7-8 ore de program normal, mai muncesti cel putin 4-5 ore ca medic, asistenta dupa o tura de 12 ore mai ramane sa munceasca inca 4-5 ore etc.? pentru ce ? cat ar trebui sa fie castigul ? nu, sa se rezolve salarizarea medicilor si asistentelor in institutiile sanitare de stat si abia apoi sa se imagineze si activitatea privata (!?!?) la acelasi loc de munca.

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner