O speţă soluţionată de Judecătoria Focşani[1] ne oferă prilejul unor discuţii în legătură cu aplicarea prevederilor Decretului nr. 158/1970 cu privire la repartizarea în producţie a absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt superior de la învăţămîntul de zi. Problemele au fost generate de următoarea situaţie de fapt:
Un absolvent al Institutului de Arhitectură din Bucureşti a fost repartizat să efectueze stagiul la atelierul de proiectări de pe lîngă Consiliul popular judeţean Vrancea. Absolventul s-a prezentat cu o întîrziere de 126 zile de la repartizare, fiind numit arhitect stagiar la 26 ianuarie 1971. întrucît în perioada ianuarie—iunie absolventul a întrerupt efectuarea stagiului în mod repetat, lipsind nemotivat 68 de zile, conducerea unităţii i-a aplicat, printr-un proces-verbal, penalitatea civilă prevăzută de art. 23 din Decretul nr. 158/1970 (8 000 lei). Procesul-verbal n-a fost comunicat absolventului, iar acesta s-a prezentat ulterior la locul de muncă, reluînd stagiul întrerupt, astfel încît procesul-verbal nu a mai produs nici un efect, devenind caduc.
După această dată însă, absolventul a continuat să întrerupă stagiul lipsind nejustificat de la serviciu încă 14 zile, ceea ce a determinat conducerea unităţii să solicite Consiliului popular judeţean Vrancea aprobarea desfacerii contractului său de muncă. în urma aprobării primite, conducerea atelierului de proiectări, prin decizia nr. 93/1971, în temeiul prevederilor art. 13 lit. e din Legea nr. 1/1970, i-a desfăcut contractul de muncă pentru lipsă nemotivată de la serviciu, timp de 82 de zile.
Contestaţia angajatului a fost respinsă de Judecătoria Focşani, ca neîntemeiată.
Cîteva probleme importante din punct de vedere teoretic şi practic se impun atenţiei :
1. Prima întrebare pe care o pune speţa în discuţie, este în ce condiţii se poate desface contractul de muncă al absolventului stagiar, în cazul în care acesta a săvîrşit o abatere disciplinară gravă. Se vor aplica, în astfel de cazuri, dispoziţiile de drept comun în materie disciplinară[2], pur şi simplu, sau va trebui, în prealabil, să fie avute în vedere reglementările de excepţie, cuprinse în Decretul nr. 158/1970. Cu alte cuvinte, dispoziţiile Decretului nr. 158/1970 se interferează sub un anumit aspect cu Codul muncii şi, în caz afirmativ, în care situaţie anume?
S-ar putea susţine că absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior, cadre cu o înaltă calificare profesională şi cu un rol important în producţie se bucură de o „excepţie“, care se desprinde din lege, în sensul că, în cazul unor abateri toarte grave, care în mod obişnuit ar justifica desfacerea contractului de muncă (de exemplu, absentarea de la serviciu, care echivalează cu întreruperea stagiului), conducerea organizaţiei socialiste nu va putea lua această măsură, decît dacă a îndeplinit, în prealabil, procedura prevăzută de art. 24 din Decretul nr. 158/1970, pentru aplicarea penalităţii civile, potrivit art. 23 din acelaşi decret şi numai dacă absolventul nu s-a prezentat la locul de muncă în termen de 30 de zile de la rămînerea definitivă a procesului-verbal, pentru a-şi relua stagiul întrerupt. Numai dacă după reluarea stagiului, absolventul ar continua să comită abateri grave, constînd în încălcarea obligaţiilor de muncă, de natură să justifice măsura extremă a desfacerii contractului de muncă, abaterile avute în vedere la aplicarea penalităţii civile vor putea fi luate din nou în consideraţie, .dar numai în coroborare cu noile abateri, săvîrşite ulterior reluării stagiului şi animai cu condiţia ca noile abateri, prin ele însele să justifice desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
În această opinie, perioada de stagiu, reglementată de Decretul nr. 158/1970 ar avea în vedere cu precădere perfecţionarea pregătirii profesionale a absolven-slului stagiar şi nu disciplina în muncă şi atitudinea sa la locul de muncă.
Nu împărtăşim această părere, ci, dimpotrivă, considerăm că, în cazul în care absolventul ar săvîrşi o abatere gravă, conducerea organizaţiei socialiste la care a fost repartizat, poate să-i desfacă contractul de muncă, fără ca în prealabil să-i aplice penalitatea civilă. Nimic nu se opune ca aceasta să fie aplicată concomitent cu desfacerea contractului de muncă.
Unul din argumentele de seamă în susţinerea punctului nostru de vedere, ni se pare, decurge din raţiunile ce au determinat elaborarea actelor normative amintite.
Dezvoltarea planificată, armonioasă, a societăţii şi economiei socialiste a ţării noastre, ridicarea la acelaşi nivel de dezvoltare a sectoarelor economiei şi a celorlalte sectoare a vieţii de stat şi sociale a tuturor regiunilor ţării, cum şi dezvoltarea fără precedent a ştiinţei şi tehnicii, au impus distribuirea în producţie a cadrelor cu o înaltă calificare profesională în mod ordonat, raţional, cu asigurarea pentru fiecare absolvent a unui loc în procesul de producţie, potrivit pregătirii sale profesionale, dîndu-i-se posibilitatea de a se perfecţiona, chiar după integrarea în producţie.
Tocmai în acest scop a fost elaborat cadrul juridic corespunzător, Decretul nr. 158/1970, aşa cum de altfel rezultă din întreaga sa economie şi, în special, din dispoziţiile art. 1 şi 2.
Pe de altă parte, necesitatea perfecţionării şi organizării continue, neîntrerupte şi la un nivel tot mai înalt a procesului de producţie, concomitent cu urmărirea însuşirii a tot ce este nou în ştiinţa şi tehnica mondială, cum şi necesitatea respectării întocmai a dispoziţiilor decurgînd din lege şi ordinele organului de conducere au determinat elaborarea Legii nr. 1/1970, care prevede deopotrivă, obligaţiile organelor de conducere ale unităţilor socialiste, cît şi drepturile şi îndatoririle celorlalţi angajaţi (cap. I şi II), ca şi înscrierea în noul Cod al muncii a obligaţiei tuturor salariaţilor de a respecta ordinea şi disciplina la locul de muncă, precum şi toate celelalte norme privitoare la comportarea angajaţilor (art. 20 alin. 2 lit. f şi h).
După absolvirea instituţiei de învăţămînt superior, pentru absolventul repartizat devin deci obligatorii nu numai integrarea în producţie şi însuşirea te-jneinică, sistematică a datelor ştiinţei şi tehnicii, ci respectarea riguroasă şi necondiţionată a disciplinei muncii şi a celorlalte norme socialiste de conduită, în relaţiile cu ceilalţi membri ai colectivului de muncă.
Îndatoririle menţionate nu pot fi privite în opoziţie una cu alta, ci ca elemente ce se îmbină şi se complinesc armonios, constituind un tot organic, de natură a determina modul de a gîndi şi de a acţiona în chip nou, astfel încît absolventul stagiar să participe eficient la construcţia societăţii noastre socialiste multilateral dezvoltate.
O abatere disciplinară oricît de uşoară sau oricît de gravă constituie o piedică în organizarea superioară a procesului de producţie, în însuşirea sistematică a datelor ştiinţifice, în perfecţionarea pregătirii profesionale a absolvenţilor, cît şi a celorlalţi angajaţi.
De aceea, a aplica în cazul unei abateri grave ca aceea a absentării nemotivate de la lucru numai o penalitate civilă, ar însemna a abdica voit, conştient, de la dispoziţiile legale amintite, care veghează la menţinerea ordinii şi disciplinei în muncă.
Teza susţinută de noi este, de altfel, sprijinită cu argumente de text, ea rezultînd din dispoziţiile exprese ale Decretului nr. 158/1970, care stabilesc că, „contractele de muncă încheiate de absolvenţi cu organizaţia socialistă unde au fost repartizaţi, pe timpul efectuării stagiului, au regimul contractelor de muncă pe durată nedeterminată“ (art. 14). Ca atare, absolventul aflat în perioada de stagiu beneficiază de aceleaşi drepturi şi are aceleaşi obligaţii ca şi ceilalţi angajaţi. Ei pot fi transferaţi în interesul serviciului, în condiţiile prevăzute de normele legale, după cum, pentru motive neimputabile lor — desfiinţării de unităţi, reducere de posturi sau alte asemenea situaţii — li se poate desface contractul de muncă, urmînd a-şi continua stagiul la o altă organizaţie socialistă, stabilită de ministere şi celelalte organe şi organizaţii centrale ori de comitetele executive ale consiliilor populare judeţene, după caz, în subordinea cărora se află organizaţia socialistă la care au fost repartizaţi (art. 15).
Din cele mai sus expuse se desprinde concluzia — cel puţin pe considerente de simetrie juridică — că în cazul în care absolventul va săvîrşi, cu vinovăţie, o abatere disciplinară gravă în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, făcîndu-se aplicaţia normelor generale, i se poate desface, disciplinar, contractul de muncă.
2. O a doua problemă pusă de speţă în discuţie este aceea dacă măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă a absolventului aflat în perioada de stagiu constituie atributul exclusiv al conducerii unităţii la care este angajat, sau această măsură gravă trebuie avizată de un organ superior şi care anume?
În legătură cu aceasta se poate susţine că, întrucît absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior sînt repartizaţi în producţie, nominal, de către o comisie organizată de Ministerul Educaţiei şi învăţămîntului, cu participarea unor delegaţi ai comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene, ai ministerelor şi ai celorlalte organe şi organizaţii centrale în sistemul cărora se află organizaţia socialistă la care sînt repartizaţi, aceleaşi organe urmează să-şi spună cuvîntul şi în cazul desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
În sprijinul acestei susţineri se pot invoca dispoziţiile art. 14 alin. ultim din Legea nr. 1/1970, care prevede că pentru salariaţii numiţi cu aprobarea organului ierarhic superior sau a organului colectiv de conducere din unitate, desfacerea contractului de muncă prevăzută de art. 13 lit. e, se face cu aprobarea acestor organe.
De asemenea, se mai poate argumenta că, din moment ce împotriva penalităţii civile absolventul poate face contestaţie la comisia de contestaţii constituită la Ministerul Muncii, măsura fiind supusă astfel cenzurii unei comisii centrale, a fortiori, trebuie supusă cenzurii şi măsura extremă a desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
În fine, se mai poate susţine că din moment ce încadrarea absolventului în postul în care a fost repartizat este obligatorie, refuzul de încadrare fiind sancţionat contravenţional (conform art. 22 din Decretul nr. 158/1970), tot astfel desfacerea contractului de muncă nu este posibilă decît cu aprobarea organului ierarhic superior care l-a repartizat.
Nu împărtăşim acest punct de vedere.
Într-o asemenea teză, activitatea şi actele de natură administrativă, ca şi principiile ce guvernează raporturile juridice de drept administrativ se confundă cu cele din domeniul raporturilor juridice de muncă. Fără a nega aspectele de interferenţă dintre dreptul muncii şi dreptul administrativ[3], socotim că izvorul raporturilor juridice de muncă îl constituie nu actul administrativ de repartizare şi contractul de muncă, astfel încît, încetarea acestuia va fi guvernată de normele generale prevăzute de Codul muncii şi, sub unele aspecte, în cazul desfacerii disciplinare, de Legea nr. 1/1970.
Supunerea, în toate cazurile, a actului de desfacere disciplinară a contractului de muncă al absolvenţilor stagiari aprobării organului central de repartizare ar însemna o încălcare a reglementărilor în materie adăugîndu-se la lege şi ar avea drept consecinţă ştirbirea dreptului de apreciere din partea unităţii __ gravităţii abaterii săvîrşite.
3. În sfîrşit, o ultimă problemă constă în a şti pentru ce anume fapte şi în ce situaţie urmează a se aplica absolvenţilor stagiari penalitatea civilă prevăzută de art. 23 din Decretul nr. 158/1970 şi procedura ce trebuie urmată în astfel de cazuri.
Înainte de a trata această problemă este necesar să relevăm raţiunea, temeiul, în baza căruia urmează a se aplica penalitatea civilă amintită.
În momentul îmatriculării studentului, între acesta şi rectorul instituţiei de învăţămînt superior, ca împuternicit al statului, se încheie un contract, prin care statul se obligă să asigure studentului condiţii adecvate de învăţămînt, încît acesta să devină specialist cu o înaltă calificare, urmînd a-i asigura un loc de muncă în producţie, potrivit pregătirii de specialitate. în acelaşi timp, studentul se obligă să depună stăruinţă pentru a dobîndi o bună pregătire profesională, să respecte cu stricteţe normele privind activitatea universitară şi să efectueze după absolvire, stagiul la organizaţia socialistă la care va fi repartizat (art. 2__ din Decretul nr. 158/1970).
În temeiul acestor obligaţii, absolventul care nu se prezintă la organizaţia socialistă la care a fost repartizat, în termenul legal prevăzut (o lună, conform art. 10 din decret), cît şi în cazul efectuării parţiale a stagiului, poate fi obligat potrivit art. 23, la plata unei penalităţi civile de 5 000 sau 8 000 lei, după cum a absolvit un institut de învăţămînt superior cu o durată a studiilor de pînă la 4 ani sau mai mare, această sumă putînd fi redusă proporţional în cazul efectuării parţiale a stagiului.
Plata penalităţii nu-l scuteşte pe absolvent de efectuarea stagiului, ceea ce este pe deplin justificat, dacă se are în vedere scopul în care stagiul a fosj organizat.
Această abatere a angajatului se constată, iar penalitatea civilă se aplică printr-un proces-verbal, încheiat în conformitate cu prevederile art. 24 din Decretul nr. 158/1970. Socotim că, în cazul desfacerii disciplinare a contractului de muncă, ca urmare a săvîrşirii unei abateri disciplinare grave, aplicarea penalităţii civile se poate dispune concomitent cu desfacerea contractului de munciă.
