Prin sentinţa civilă nr. 962 din 29 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), a fost admisă exceptia necompetentei materiale invocată din oficiu de instanţă şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii reclamantei SC E.J. SRL împotriva pârâtului E.T.S.I. având ca obiect pretenţii şi s-a trimis dosarul Judecătoriei Cluj-N pentru competentă soluţionare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin actiunea din 30.11.2007, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul creat prin avarierea autoturismului său cu plata de dobânzi legale aferente. Reclamantul si-a motivat actiunea arătând că pârâtul, angajat al reclamantei ca agent de vânzări a pierdut controlul volanului apartinând unităţii si a avut un eveniment rutier soldat cu avarierea autoturismului.
Aşa cum a fost formulată acţiunea, instanta a constatat că aceasta are ca obiect repararea unui prejudiciu material în temeiul răspunderii civile delictuale prev.de art. 998-999 C. civ. Prin urmare, competenţa de a soluţiona în primă instanţă cauza revine Judecătoriei Cluj-N, în temeiul art. 1 din C. Procedură Civilă.
Ca urmare, s-a declinat dosarul spre soluţionare Judecătoriei Cluj-N, potrivit art. 158 C. proc. civ.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamanta S.C. E.J. S.R.L solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare către Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ –, de conflicte de muncă şi de asigurări sociale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că pârâtul E.-T. S.-I. este angajatul reclamantei şi are calitatea de agent de vânzări. Atribuţiile sale implică deplasări astfel încât, pentru a le putea îndeplini, i s-a pus la dispoziţie un autoturism aflat în proprietatea reclamantei.
La data de 15.09.2007, în jurul orei 03 a.m., în timp ce era la volanul autoturismului de serviciu, pârâtul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului, a lovit un stâlp de sprijin a firelor electrice şi s-a răsturnat în râul T. Incidentul a determinat avarierea gravă a autoturismului.
Asiguratorul autoturismului avariat, societatea B.-Ţ., a respins cererea recurentei de a-i achita despăgubiri întrucât conform condiţiilor de asigurare, nu se acordă despăgubiri pentru avarii dacă în momentul producerii acestora conducătorul auto se află sub influenţa alcoolului.
Avarierea de către pârât a autoturismului proprietatea recurentei şi refuzul societăţii de asigurare de a-i achita despăgubirile aferente, creează societatii un prejudiciu material a cărui acoperire revine, potrivit art. 270 alin. (1) din Codul muncii, fostului angajat, intimatul, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale.
Tribunalul C l u j, Secţia mixtă de contencios administrativ, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale şi, prin sentinţa recurată a admis această excepţie şi şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Cluj-N.
La 3 iunie 2008, data redactării prezentului recurs, hotărârea Tribunalului nu era încă motivată. La termenul de judecată din 29 mai 2008, când a invocat din oficiu excepţia, Tribunalul s-a referit însă la faptul că accidentul s-a produs în afara programului de serviciu al pârâtului, astfel încât prezentul litigiu nu s-ar raporta la prevederile art. 270 alin. (1) din Codul muncii, întrucât acest articol se referă la răspunderea patrimonială a angajaţilor pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. În consecinţă, nefiind vorba de un accident în legătură cu munca pârâtului, competenţa materială ar reveni Judecătoriei Cluj-N.
În legătură cu aceste susţineri recurenta a subliniat următoarele:
În momentul producerii accidentului, pârâtul era la volanul unui autoturism aflat în proprietatea recurentei, pe care aceasta i-l încredinţase pentru a-şi îndeplini îndatoririle de serviciu. În consecinţă, chiar dacă accidentul nu s-a produs în timpul orelor de serviciu, el s-a produs cu siguranţa în cadrul raportului de muncă dintre recurenta şi pârât. Existenţa raportului de muncă nu se limitează la intervalele în care un angajat desfăşoară în mod efectiv activităţi de serviciu. Codul Muncii insistă în mod repetat asupra acestui aspect: de pildă, potrivit art. 52 alin. (1) „contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul întreruperii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de muncă”.
Prin urmare, este incontestabil faptul că accidentul s-a produs în cadrul raportului de muncă dintre recurent şi pârât. Implicit, si un accident produs în cadrul raportului de muncă este şi unul în legătură cu munca pârâtului, în sensul art. 270 alin. (1) Codul muncii. Ca atare, pretenţiile formulate prin cererea de chemare în judecată generează un conflict de muncă, iar competenţa materială a soluţionării acestuia revine Tribunalului, în speţă Tribunalului Cluj, Secţia mixtă de contencios administrativ, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În concluzie, pe considerentul celor arătate, se impune admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre soluţionare Tribunalului Cluj, Secţia mixta de contencios administrativ, de conflicte de muncă şi asigurări sociale. În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 270 alin. (1), art. 283 alin. (1) lit. c) şi art. 284 din Codul muncii, art. 2 pct. lit. c) din C. proc. civ., art. 304 pct. 3 si 9 C. proc. civ.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Este adevărat că la data producerii accidentului care a avut ca urmare avarierea autoturismului pe care recurenta în calitate de angajatoare l-a încredinţat intimatului în considerarea raporturilor de muncă încheiate între cele două părţi, intimatul era angajatul societăţii în baza contractului individual de muncă încheiat la data de 15.08.2007.
Accidentul s-a produs la data de 15.09.2007, iar intimatul şi-a dat demisia începând cu data de 1.10.2007. Reiese că la data producerii accidentului intimatul era angajatul recurentei, iar autoturismul avariat a fost încredinţat intimatului în considerarea calităţii sale de angajat. Cu toate acestea, natura prezentului litigiu nu poate fi calificat ca fiind unul de jurisdicţie a muncii.
Conform art. 281 C.N., jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod. Conform art. 270 alin. (1) Codul Muncii salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
După cum reiese din informarea făcută de către intimat, vizând aspecte referitoare la accidentul produs în data de 15.09.2007 la momentul producerii accidentului se afla în afara orelor de program, iar deplasarea o făcea în interes personal.
Coroborând această declaraţie cu cele două dispoziţii legale anterior evocate, reiese că intimatul în data de 15.09.2007 a fost autorul unui accident produs cu autovehiculul care i-a fost încredinţat de către angajator, în calitatea sa de angajat, însă accidentul a avut loc în afara orelor de serviciu, într-un moment în care intimatul nu îşi îndeplinea nicio atribuţie în cadrul raportului de muncă încheiat cu recurenta.
Simplul fapt al producerii unui eveniment cauzator de prejudiciu cu un autovehicul încredinţat unui angajat în considerarea acestei calităţi, nu poate atrage incidenţa jurisdicţiei muncii, care este o jurisdicţie specială aplicabilă numai domeniului prev. de art. 281 C.N., iar în materia răspunderii patrimoniale, celui prev. de art. 270 alin. (1) C.N.
Răspunderea intimatului pentru avarierea autovehiculului încredinţat lui de către recurentă în considerarea calităţii sale de angajat, însă în afara orelor de program, fără nicio legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, respectiv fără legătură cu derularea contractului său de muncă, poate fi angajată în aceste circumstanţe pe temeiul răspunderii civile delictuale aşa cum corect a reţinut prima instanţă.
În această situaţie, nefiind incidente normele speciale de dreptul muncii, competenţa soluţionării în primă instanţă a litigiului având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor cauzate ca urmare a accidentului produs la data de 15.09.2008 revine instanţei de drept comun care în speţă este Judecătoria, în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Văzând şi disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
