Prin acţiunea în conflict de drepturi înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. (...) reclamantul Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală a judeţului H, în numele şi pentru membrii de sindicat din cadrul Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală D din subordinea Consiliului Local D a chemat în judecată pârâţii Consiliul Local al municipiului D şi Primarul municipiului D, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor derivate din Contractul Colectiv de Muncă nr. (...), aşa cum a fost modificat şi completat prin Actul Adiţional nr. 1, înregistrat la Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socială a judeţului H, sub nr. 5683/164/12.06.2007, drepturi băneşti constând în acordarea unui ajutor în sumă neimpozabilă de 200 lei salariatelor cu ocazia zilei de 8 Martie şi a unei indemnizaţii de hrană în sumă fixă de 8 lei pe zi lucrătoare pentru fiecare salariat, începând cu data de 12.06.2007 şi să fie obligaţi pârâţii să cuprindă în bugetul propriu pe anul 2007 şi pe anii următori sumele necesare acordării acestor drepturi.
În fapt reclamantul a arătat că prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului D nr. 212/2007 a fost aprobat proiectul Actului Adiţional nr. 1 la Acordul/Contract Colectiv de Muncă prin care funcţionarii publici şi nu numai, beneficiază de un ajutor în sumă fixă de 200 lei, acordat salariaţilor cu ocazia zilei de 8 Martie şi de o indemnizaţie de hrană în sumă fixă de 8 lei pe zi lucrătoare pentru fiecare salariat şi că acest act adiţional a fost înregistrat la Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socială a judeţului H, dar care printr-o notă formulează unele observaţii cu privire la legalitatea drepturilor stabilite prin acest act adiţional.
Prin sentinţa civilă nr. 1791/CA/2007 pronunţată de Tribunalul Hunedoara – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal – în dosarul cu numărul de mai sus acţiunea a fost respinsă.
Prima instanţă a reţinut că modul de salarizare şi drepturile de care beneficiază salariaţii din administraţia publică locală este stabilit de lege astfel că aceste drepturi nu pot fi negociate. Cum pentru personalul din administraţia publică nu este prevăzută prin lege acordarea indemnizaţiei de hrană şi plata unui ajutor cu ocazia zilei de 8 martie, cererea reclamantului a fost apreciată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul având în vedere că reclamanţii nu au calitatea de funcţionari publici.
Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia nr. 111/2008 a admis recursul declarat de către reclamant, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Hunedoara – Secţia de Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, ca instanţă de fond.
În rejudecare, dosarul este înregistrat sub nr. (...), Tribunalul Hunedoara pronunţând sentinţa civilă nr. 906/LM/2008 prin care acţiunea reclamantului a fost respinsă. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ridicată de pârâtul Consiliul Local al municipiului D a fost respinsă, având în vedere că reclamanţii sunt salariaţi în cadrul Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală D, serviciu public subordonat Consiliul Local al municipiului D, iar Actul Adiţional nr. 1 la CCM nr. 23532/2006, care face obiectul prezentului dosar a fost aprobat prin Hotărârea nr. 212/2007 a Consiliului Local D şi prin urmare are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte fondul cauzei instanţa a constatat următoarele:
Prin Actul Adiţional nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă nr. 23.532/10.08.2006, înregistrat la Direcţia de Muncă şi Protecţia Socială a judeţului H la nr. 5683/164/12.06.2007, încheiat între Primarul municipiului D şi şefii unor servicii de specialitate, pe de o parte şi Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală a judeţului H, pe de altă parte, s-a stabilit la pct. 5 că art. 17 din Contractul Colectiv de Muncă, se completează în sensul că după alin. (6) se introduc alin. (7) şi (8), potrivit cărora salariatele beneficiază de un ajutor în sumă de 200 lei cu ocazia zilei de 8 martie, iar salariaţii beneficiază de o indemnizaţie de hrană în sumă fixă de 8 lei/zi lucrătoare/salariat.
Conform prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, republicată „Contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, dar prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturilor ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale”.
Prin Actul adiţional nr. 1/2007 s-a prevăzut acordarea unor indemnizaţii şi ajutoare în sumă de 200 lei, neimpozabilă, pentru salariaţi şi de 8 de lei pe zi lucrătoare, tot neimpozabilă, pentru toţi salariaţii, în condiţiile în care, contrar prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, republicată, aceste indemnizaţii şi ajutoare nu sunt prevăzute în legile speciale ce reglementează salarizarea, drepturile şi obligaţiile personalului din administraţia publică.
Prin urmare, întrucât drepturile salariale de care beneficiază personalul din administraţia publică locală sunt prevăzute de legi speciale de salarizare şi se achită din fondurile defalcate special de la bugetul de stat, în speţă, de la bugetul local, acestea nu pot fi negociate.
De altfel, pentru a putea fi achitate aceste indemnizaţii speciale şi ajutoare, este necesar să se asigure mai întâi sursa de finanţare, iar în speţa de faţă nu s-a făcut dovada asigurării acestor surse.
Chiar Actul Adiţional nr. 1/2007, prevede la pct. 5 alin. (3) că sumele prevăzute în prezentul act adiţional vor fi achitate în funcţie de prevederile bugetare din bugetul general al municipiului D şi ţinând cont că acţiunea de faţă are capăt de cerere distinct, prin care se solicită a fi obligaţi pârâţii să cuprindă în bugetul propriu pe anul 2007 şi pe anii următori sumele necesare acordării drepturilor solicitate, fără a preciza pe câţi ani, deşi contractul colectiv de muncă se încheie doar pentru un an, este evident că în bugetul local nu s-au alocat sumele necesare achitării acestor indemnizaţii de hrană şi ajutoare în sumă fixă pentru salariaţi, respectiv nu au fost expres nominalizate. Nici hotărârea nr. 212/2007 a Consiliului local D nu face vreo referire la asigurarea surselor de finanţare a acestor indemnizaţii.
De altfel, în măsura în care există temei legal şi alocaţii bugetare cu această destinaţie, sau economii la cheltuielile cu personalul, nimic nu-i împiedică pe pârâţi să le achite reclamanţilor sumele solicitate în baza actului adiţional semnat de comun acord.
Se constată de altfel că prin nota nr. 19.253/12.06.2007, emisă de E. a judeţului H, se menţionează că, raportat la prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, republicată, banului public nu i se poate da nicio altă destinaţie decât cea legală, iar unele tipuri de cheltuieli pot fi efectuate doar în cazul când legi speciale prevăd acest lucru, astfel că negocierea unor cheltuieli prin contractul colectiv de muncă nu poate constitui suport legal pentru justificarea unor astfel de plăţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală a judeţului H în numele şi pentru membrii de sindicat din cadrul Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală D, solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii.
În expunerea de motive arată că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, în sensul că, fiind investită cu o cerere în constatarea nulităţii actului adiţional, în considerentele hotărârii reţine că unele tipuri de cheltuieli pot fi efectuate doar în cazul în care legi speciale prevăd acest lucru, şi că negocierea unor cheltuieli prin contractul colectiv de muncă nu poate constitui suport legal pentru justificarea unor astfel de plăţi.
Instanţa de fond reţine în mod greşit nelegalitatea clauzelor actului adiţional, dar nu indică textul de lege încălcat prin aceste clauze sau textul de lege prin care astfel de clauze sunt prohibite.
Hotărârea instanţei de fond, arată recurentul, este pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, în sensul că acordarea celor 200 lei pentru salariate cu ocazia zilei de 8 Martie, precum şi acordarea indemnizaţiei de hrană în cuantum de 8 lei/zi lucrătoare/salariat nu sunt interzise prin niciun act normativ.
Instanţa de fond, mai apreciază recurentul, a aplicat greşit şi prevederile art. 7 şi art. 12 din Legea nr. 130/1996, neînţelegând că drepturile cuvenite membrilor de sindicat inserate în conţinutul actului adiţional nu sunt interzise prin niciun alt act normativ, iar cuantumul acestora nu depăşeşte limita legală.
Recurentul invocă practica judiciară în materie, arătând că prin sentinţa civilă nr. 271/2007 a Secţiei Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a Tribunalului Hunedoara s-a admis o acţiune similară, fapt realizat şi prin sentinţa nr. 2123/2007 şi sentinţa civilă nr. 2121/2007 ale Secţiei Comerciale şi Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Hunedoara.
Intimaţii nu au depus întâmpinare în această fază procesuală.
Curtea, deliberând asupra recursului de faţă prin prisma motivelor invocate şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., reţine următoarele:
Prin Actul Adiţional nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socială a judeţului H la data de 12.06.2007, art. 17 s-a completat în sensul că după alin. (6) au fost introduse alin. (7), (8) şi (9) în conformitate cu care salariatele din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului municipiului D şi al serviciilor publice/instituţiilor publice de subordonare locală beneficiază de un ajutor în sumă fixă neimpozabil de 200 lei cu ocazia zilei de 8 Martie, iar salariaţii beneficiază de o indemnizaţie de hrană ce se acordă în sumă fixă neimpozabilă de 8 lei/zi lucrătoare/salariat, sume ce vor urma să fie achitate în funcţie de prevederile bugetare din Bugetul general al municipiului D.
Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond nu a avut în vedere nulitatea Actului Adiţional nr. 1, ci a făcut trimitere la prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, republicată, conform cărora prin contractele colective de muncă pentru salariaţii instituţiilor bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale. În acest fel instanţa de fond nu a dispus anularea Actului Adiţional în discuţie, constatând că indemnizaţiile şi ajutoarele solicitate de reclamant nu sunt prevăzute în legile speciale ce reglementează salarizarea, drepturile şi obligaţiile personalului din administraţia locală, astfel că acordarea lor contravine dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, republicată.
De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (9) din Contractul Colectiv de Muncă introdus prin Actul Adiţional nr. 1, pentru a fi achitate aceste indemnizaţii speciale şi ajutoare, este necesar să se asigure mai întâi sursa de finanţare, iar în cauză nu s-a făcut dovada asigurării acestor surse.
Că este aşa, cum corect a reţinut instanţa de fond, rezultă şi din adresa nr. 1167/05.03.2008 a Consiliului Local al municipiului D, conform căreia în bugetul local pentru anul 2008 este cuprinsă suma reprezentând cheltuieli de personal care se asigură din suma de finanţare provenită din alocaţii bugetare de la bugetul local al municipiului D, printre cheltuielile de personal prevăzute a fi achitate neregăsindu-se sumele pretinse de reclamanţi.
Contrar susţinerilor reclamanţilor, din cele mai sus consemnate rezultă, aşa cum arată şi E. a judeţului H în nota nr. 19.253/12.06.2007, că banului public nu i se poate da nicio altă destinaţie decât cea legală, cheltuielile solicitate de reclamanţi putând fi efectuate doar în cazul când legi speciale prevăd acest lucru, ceea ce nu este cazul în speţă, iar negocierea lor prin Actul Adiţional nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă nu poate constitui suport legal pentru justificarea unor astfel de plăţi.
În consecinţă, de asemenea contrar susţinerilor recurentului, sumele în discuţie nu trebuie interzise printr-un act normativ, ele putând fi acordate, conform textului de lege menţionat, doar atunci când sunt prevăzute de legi speciale cu privire la personalul din administraţia locală.
Cât priveşte practica judiciară invocată de recurent, este de observat faptul că aceasta nu are caracter obligatoriu pentru instanţa de recurs, iar pe de altă parte aspectele soluţionate prin sentinţele menţionate nu sunt identice cu cele din prezenta cauză.
Faţă de cele ce preced, constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică, fiind la adăpost de criticile formulate, Curtea va respinge ca nefondat recursul de faţă.
