Prin sentinţa civilă nr. 878/13.06.2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi a fost respinsă excepţia nulităţii absolute a deciziei Directorului Sucursalei Regionala de D. Ferate I nr. 132/18.04.2008, invocată de contestator. A fost admisă contestaţia formulată de E.N. şi s-a dispus anularea deciziei şi obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 132/18.04.2008 emisă de Compania Naţională de D. Ferate „C.F.R.” S.A. – Sucursala Regională de D. Ferate I s-a dispus eliberarea contestatorului din funcţia de şef serviciu I la Sucursala Regională „C.F.R.” I – E. Tehnică Serviciul O.T.D. începând cu data de 18.04.2008. La aceeaşi dată s-a dispus trecerea contestatorului pe postul de inginer III la E. Instalaţii – Serviciul Tehnico – Economic.
Din conţinutul deciziei nu rezultă că trecerea contestatorului din funcţia de şef serviciu I la divizia tehnică-serviciul O.T.D. în funcţia de inginer III la divizia instalaţii – serviciul tehnico-economic – ar fi o sancţiune disciplinară aplicată acestuia. Angajatorul nu a invocat niciun aspect în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de salariat şi a precizat în mod expres în întâmpinarea formulată că decizia contestată nu este o decizie de sancţionare.
Contestatorul a susţinut că această decizie este nulă absolut întrucât nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de Codul muncii, dar nu a precizat în mod concret care sunt dispoziţiile legale pretins încălcate.
Potrivit dispoziţiilor art. 41 (3) Codul Muncii, modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: durata contractului, locul muncii, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul, timpul de muncă şi timpul de odihnă.
Prin decizia contestată, s-a dispus modificarea locului de muncă al contestatorului de la divizia tehnică la divizia instalaţii şi a felului muncii, din şef serviciu I în inginer III.
Contestatorul nu a invocat că decizia 132/2008 ar fi emisă de directorul Sucursalei Regionale de D. Ferate I cu încălcarea prevederilor privind atribuţiile ce le are în companie, ci că o astfel de modificare nu poate fi dispusă decât în condiţiile art. 42 care reglementează delegarea sau detaşarea.
Susţinerile angajatorului, potrivit cărora contestaţia a rămas fără obiect sunt nedovedite. Astfel, din înscrisurile depuse nu rezultă că decizia nr. 132/2008 ar fi fost revocată şi că salariatul şi-ar fi păstrat acelaşi loc de muncă şi aceeaşi funcţie.
În speţă, angajatorul nu a făcut dovada că salariatul a fost de acord cu modificările aduse contractului individual de muncă.
Având în vedere că elementele contractului de muncă au fost modificate de către unitate, fără acordul contestatorului, cât şi dispoziţiile art. 41 Codul Muncii, instanţa a admis contestaţia şi a anulat decizia nr. 132/18.04.2008 emisă de intimată.
În baza art. 274 C. proc. civ., intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta CN CF CFR SA B – Sucursala Regională CF I –, considerând-o nelegală şi netemeinică.
Ca prim motiv de recurs pârâta-recurentă a invocat necompetenţa materială a tribunalului în complet specializat pe litigii de muncă în soluţionarea cauzei, susţinând că decizia ce face obiectul litigiului este un act administrativ.
A mai invocat pârâta-recurentă că prima instanţă a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi că decizia contestată nu reprezintă o modificare unilaterală a contractului de muncă, fiind emisă în limitele legale de competenţă ale directorului sucursalei. Nici prima instanţă, susţine recurenta, nu a indicat în cuprinsul hotărârii care sunt elementele ce au modificat contractul de muncă al intimatului.
A mai arătat recurenta că eliberarea din funcţia de conducere şi trecerea pe funcţia de inginer s-a efectuat în concordanţă cu nevoile unităţii şi atribuţiile postului şi că instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut întrucât, în fapt, decizia 132/2008 nu şi-a produs efectele şi deci nici anularea sa nu are efecte concrete în ceea ce priveşte contractul individual de muncă.
Intimatul E.N. a formulat întâmpinare la recursul angajatorului, solicitând menţinerea sentinţei tribunalului ca fiind legală şi temeinică. A arătat intimatul că în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei, litigiul de faţă se încadrează în categoria celor definite de art. 2 lit. c) din Codul proc. civ. şi art. 67 lit. a) din Legea nr. 168/1999.
A mai arătat intimatul că decizia contestată cuprinde clar o modificare unilaterală a contractului său de muncă şi întreaga practică judiciară în materie este în acord când susţine că este nelegală trecerea salariatului dintr-o funcţie de conducere într-o funcţie de execuţie, fiind limitativ prevăzute situaţiile când angajatorul o poate dispune. A mai arătat E.N. că plus petita ar fi existat în cauză doar dacă tribunalul s-ar fi pronunţat pe mai mult decât s-a cerut în acţiunea introductivă, ceea ce nu este cazul.
În recurs nu s-au administrat probe.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi dispoziţiile legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 2 lit. c) C. proc. civ. şi art. 67 lit. a) din Legea nr. 168/1999 sunt conflicte de drepturi (de muncă) toate conflictele legate de încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă. Ori, în cauză, reclamantul este salariat cu contract individual de muncă al pârâtei iar decizia de eliberare din funcţie constituie, aşa cum corect a reţinut şi tribunalul, o modificare a contractului individual de muncă în ceea ce priveşte doua dintre elementele esenţiale prevăzute de art. 41 (3) Codul Muncii, respectiv felul şi locul muncii.
Ca atare, nu poate fi primită susţinerea recurentului că decizia contestată este un act administrativ, întrucât aceasta a fost emisă de angajator în timpul derulării raporturilor de muncă cu intimatul si in executarea acestora.
Este nefondată şi susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa de fond nu a interpretat corect temeiul juridic ce face obiectul litigiului, din conţinutul considerentelor sentinţei (f.47 dosar fond) rezultând fără echivoc că tribunalul a constatat că decizia se impune a fi anulată întrucât, unilateral, s-a dispus modificarea elementelor esenţiale ale contractului de muncă, precizându-se expres care sunt acestea: locul de muncă (de la divizia tehnică la divizia instalaţii) şi felul muncii (din şef serviciu în inginer III).
Aceste elemente, conform dispoziţiilor imperative ale Codului Muncii pot fi modificate doar cu acordul salariatului [art. 41 alin. (1)] şi, doar cu titlu de excepţie, în cazurile şi condiţiile prevăzute expres şi limitativ prin art. 42-48 Codul muncii.
Ca atare, deşi angajatorul are într-adevăr, conform art. 38 (1) din CCM, posibilitatea să coreleze structura de personal cu nevoile unităţii, aceste prerogative pot fi exercitate doar în limitele legale anterior menţionate.
Şi ultimul motiv de recurs privind acordarea de către tribunal a mai mult decât s-a cerut apare ca fiind nefondat. Acest motiv ar fi fost incident doar în situaţia în care prima instanţă s-ar fi pronunţat prin hotărârea recurată cu privire la capete de cerere ce nu au fost formulate prin acţiunea introductivă, depăşind cadrul procesual fixat la fond.
Or, în speţă, tribunalul a anulat decizia, aşa cum reclamantul a solicitat la fila 4 dosar fond şi a acordat părţii care a câştigat procesul cheltuielile de judecată conform dispoziţiilor art. 274 (1) C. proc. civ.
Faţă de cele reţinute, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul şi se va menţine sentinţa recurată ca legală şi temeinică.
Curtea va acorda intimatului E.N. cheltuielile de judecată din recurs însă doar în cuantum de 500 lei (onorariu avocat) conform chitanţei nr. 62/04.09.2008 emisa de T. „H.F. şi H.D.”, înlăturând chitanţa nr. 28/04.09.2008 în cuantum de 1000 lei întrucât avocatul H.E.-B. nu figurează pe delegaţia depusă in recurs la data de 10.10.2008.
