Prin sentinţa civilă nr. 200 din 13.02.2008, Tribunalul C-S a admis acţiunea intentată de reclamanţii E.J., E.Ţ.E., H.D., P.G. şi E.J., şi a dispus obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate C-S, la plata drepturilor băneşti cuvenite angajaţilor cu titlu de prime de concediu pe perioada 2001-2007, reactualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective.
S-a reţinut că prin prevederile art. 59 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional aplicabil pentru perioada de referinţă a fost instituit dreptul reclamanţilor de a beneficia de prima de vacanţă.
Recursul declarat de pârâtă a fost generic motivat în drept cu disp. art. 299 şi urm. din C. proc. civ. iar în fapt s-a susţinut că drepturile pretinse prin acţiunea introductivă au fost reglementate numai de contractele colective de muncă unice la nivel naţional, iar aplicarea prevederilor referitoare la primele de vacanţă a fost suspendată în perioada 2001-2006 prin legile bugetului de stat. Aşa fiind, angajatorul nu a făcut altceva decât să respecte legislaţia în vigoare, cu atât mai mult cu cât nici nu a dispus de fonduri cu această destinaţie.
Prin întâmpinare reclamanţii au solicitat respingerea recursului, susţinând că de la 10 ianuarie 2008, prin prevederile art. 285 din Legea nr. 95/2006, le-au fost conferite aceleaşi drepturi cu cele ale funcţionarilor publici în privinţa salariului şi altor drepturi instituite în favoarea acestora din urmă prin prevederile Legii nr. 188/1999.
Cum funcţi0onnarii publici din cadrul instituţiei au încasat aceste drepturi băneşti neacordarea lor ar echivala cu nesocotirea prevederilor art. 16 din Constituţie care consacră egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor, precum şi cu încălcarea prev. art. 3 alin. (3) şi 4 din Contractele colective de muncă unice la nivel naţional în perioada de referinţă, prin care a fost consacrată egalitatea de tratament faţă de toţi salariaţii.
Recursul nu este fondat.
Prin acţiunea introductivă reclamanţii au cerut ca angajatorul Casa de Asigurări să fie obligat să le achite drepturile băneşti reprezentând primele de concedii de odihnă aferente perioada 2001-2007, invocând în drept prevederile art. 59 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional.
De necontestat că drepturile băneşti cuvenite intimaţilor în perioada de referinţă şi reglementate de prevederile legale menţionate anterior nu au fost acordate, fiind suspendate prin legile bugetului de stat, însă suspendarea a încetat din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 846/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007, iar reclamanţii sunt îndrituiţi la încasarea acestora.
Mai mult, în conformitate cu disp. art. 38 Codul Muncii sunt lovite de nulitate tranzacţiile prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi.
Pentru considerentele expuse s-a apreciat ca nefondat recursul declarat în cauză, susţinerile formulate în calea extraordinară de atac neîncadrându-se în niciuna din situaţiile reglementate de art. 304 C. proc. civ.
