Prin sentinţa civilă nr. 435/7 aprilie 2008 a Tribunalului C-S, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul U.Ş., în contradictoriu cu pârâta S.C. I. S.A. – Sucursala E.E.N. –, pârâta fiind obligată să acorde reclamantului categoria a patra de salarizare, cu plata diferenţelor salariale începând cu data de 1.11.2007 şi actualizarea sumelor restante cu rata inflaţiei la data plăţii efective.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul este angajatul unităţii în funcţia de dulgher şi până la data de 1.11.2007 a avut categoria maximă de salarizare, pârâta comiţând un abuz de drept când, prin modificarea categoriei de salarizare a reclamantului, a diminuat veniturile acestuia, ca urmare a negocierii şi înregistrării noului contract colectiv de muncă pe anii 2007-2010 la nivel de unitate, prin care s-au modificat categoriile de salarizare.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta S.C. I. S.A. – Sucursala E.E.N. –,
criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul aprecierii greşite a probelor administrate în dosarul cauzei, întrucât, în realitate, prin aplicarea noului sistem de salarizare prevăzut de Contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2010, petentului nu i s-a diminuat salariul cu 20 lei, dimpotrivă, veniturile acestuia au crescut.
Prin întâmpinarea depusă la recurs, reclamantul a solicitat menţinerea sentinţei ca fiind legală şi temeinică, fiind dată conform actelor existente la dosar şi prin corecta aplicare a legii.
Criticile aduse sentinţei atacate, sunt nefondate.
Astfel, la data de 1.11.2007, ca urmare a negocierii şi înregistrării noului Contract colectiv de muncă 2007-2010 la nivel de S.C. I. S.A., pentru muncitorii calificaţi „Reţeaua construcţii suprafaţă” (Anexa 2) au rămas doar 4 categorii faţă de 7 categorii din vechiul contract. De asemenea şi sporul de vechime a fost introdus în salariul de bază potrivit art. 129 cap. VIII din Contractul colectiv de muncă 2007-2010.
Din statele de plată depuse la dosar pe lunile octombrie-decembrie 2007 (fila 7 dosar fond), rezultă că începând cu 1.11.2007 (data intrării în vigoare a noului Contract colectiv de muncă 2007-2010), reclamantul a fost încadrat la un salariu de bază de 1036 lei, corespunzător categoriei III (conform actului adiţional nr. 12/01.11.2007, la contractul individual de muncă nr. 13539-fila 13 dosar fond), deşi până la această dată, a avut categoria maximă de salarizare.
De asemenea, la data intrării în vigoare a prevederilor Contractului colectiv de muncă 2007-2010, începând cu 1.11.2007, în conformitate cu Anexele 2, 3, 4, 5, privind stabilirea drepturilor salariale de muncitori s-a trecut de la un număr de 7 categorii la un număr de 4 categorii.
Prin urmare, reclamantul beneficiind deja de categoria maximă de salarizare, şi în conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) Codul Muncii, potrivit cu care „angajatorul are obligaţia de a acorda angajatului, printre altele, toate drepturile ce decurg din lege, contractul colectiv de muncă aplicabile şi din contractul individual de muncă”, precum şi faţă de dispoziţiile art. 38 Codul Muncii, conform cărora salariatul are dreptul de a refuza orice diminuare a drepturilor sale salariale recunoscute, şi cum categoria maximă, în urma negocierii şi înregistrării noului Contract colectiv de muncă pe anii 2007-2010 la nivel de unitate a devenit categoria 4, în mod corect tribunalul a constatat întemeiată acţiunea reclamantului, obligând pârâta să-l reîncadreze pe reclamant la această categorie, cu plata diferenţelor de salarizare cuvenite.
În consecinţă, cum sentinţa atacată este legală şi temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
