s Costel Gîlcă - Drept social - Dreptul muncii - Dreptul securității sociale

Acţiune în răspundere patrimonială. Încetarea raporturilor de muncă. Termenul de prescripţie.

Tematică: Actiune in raspundere patrimoniala

1. În primul rând se constată că de fapt pârâtul nici nu a fost prezent la recepţia mărfii, ocazie cu care se susţine că s-a produs prejudiciu, acesta fiind delegat, potrivit actelor de la dosar, în alte locaţii. Mai mult, trebuie subliniat faptul că raporturile de muncă ale pârâtului cu reclamanta au încetat la data de 31.03.2006 ori aşa cum prevăd şi dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Decretul Lege nr. 167/1958, reclamanta trebuia ca în termen de 6 luni, respectiv, până în luna aprilie 2006, deci după plecarea pârâtului din societate, aceasta din urmă puteau să-şi recupereze prejudiciu de la furnizor prin acţionarea acestuia în judecată lucru care însă în mod nejustificat nu s-a făcut. 2. Pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a angajatului este necesar să existe printre altele o faptă prejudiciabilă, vinovăţia angajatului, un prejudiciu şi o legătură cauzală între faptă şi prejudiciu. În cazul din speţă, se constată că de fapt reclamanta nu a făcut dovada faptei prejudiciabile comisă de pârât în producerea prejudiciului.
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 113/R (113) din 17 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin sentinţa civilă nr. 1718 din 3 sept.2007, Tribunalul Sălaj, a respins ca nefondată acţiunea reconvenţională formulată de (...) „D.” (...) C-N împotriva pârâtului E.U. pentru obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 588, 08 ei reprezentând daune cauzate societăţii şi a dobânzilor legale. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că pârâtul E.U. a fost angajat al reclamantei reconvenţionale S.C. D. S.A. C-N având funcţia de responsabil marketing-dezvoltare în perioada 1 august-30 noiembrie 2005, iar în perioada 1 decembrie 2005-28 februarie 2006 a ocupat funcţia de responsabil financiar-contabilitate.
Prin Decizia nr. 25 din 29 decembrie 2006, pârâtului reconvenţional i s-a imputat suma de 588, 08 lei reprezentând cota parte cuvenită proporţional din prejudiciul produs reclamantei reconvenţionale în legătură cu munca sa.
Pârâtului reconvenţional i s-a imputat faptul că la recepţia unei cantităţi de mere de la S.C. E. S.R.L. din Republica M a lipsit o cantitate de 2430, 64 kg mere în valoare de 838, 57 lei, valoare din care pârâtul reconvenţional este ţinut să acopere o parte de 588, 08 lei, corespunzător cu răspunderea sa la producerea prejudiciului.
Instanţa a reţinut că diferenţele cantitative constatate la recepţie reprezintă pierderi normale minime pe timpul transportului, deoarece transportul merelor se realiza în vrac, de la distanţe mari, cu mijloace auto de 20 de tone capacitate, diferenţele constând între 0, 5%-1, 5% din cantitatea transportată. Aceste diferenţe constatate de către pârâtul reconvenţional şi de către ceilalţi angajaţi ai reclamantei reconvenţionale care aveau atribuţii privind recepţia materiei prime au fost înscrise direct pe actul de recepţie. Aceste lipsuri cantitative reprezintă costuri legale aferente procesului de producţie, înregistrându-se în evidenţele contabile.
Reclamanta reconvenţională putea obţine contravaloarea cantităţii de mere care au lipsit la recepţii de la furnizorul S.C. E. S.R.L. din Republica M în termenul de prescripţie de 6 luni în cazul diferenţelor cantitative şi calitative conform prevederilor Decretului-Lege nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
Faţă de cele ce preced, instanţa a respins ca nefondată cererea reconvenţională.


Împotriva sentinţei, reclamanta (...) „D.” (...) a declarat în termen recurs,

solicitând modificarea în sensul admiterii cererii sale reconvenţionale. Apreciază că în mod greşit instanţa a reţinut că diferenţele constatate sunt pierderi normale minime pe timpul transportului, deşi chiar pârâtul a recunoscut aceste diferenţe. De fapt se mai critică netemeinicia sentinţei şi prin aceea că în cauză deşi reclamanta a făcut dovada prejudiciului, a faptei culpabile a pârâtului dintre prejudiciu şi faptă, instanţa de fond nu a ţinut cont de aceste elemente ale răspunderii civile şi nici de probele de la dosar.
Se mai arată că sentinţa este netemeinică şi nelegală şi pentru că instanţa a aplicat greşit şi dispoziţiile Decretului Lege nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă în condiţiile în care prevederile acestui act normativ puteau fi invocate în situaţia în care cererea se îndrepta împotriva furnizorilor, pe când cererea reclamantei este îndreptată împotriva unui angajat, m care se face culpabil de nerespectarea obligaţiilor de serviciu, atât în conformitate cu dispoziţiile C.muncii cât şi celor contractuale şi conforme cu fişa postului.
Prin întâmpinarea de la dosar (fila 13-14), pârâtul s-a opus admiterii recursului apreciind sentinţa ca legală şi temeinică.


Analizând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamantă, Curtea reţine următoarele:
Aşa cum rezultă din acţiunea promovată de reclamantă, aceasta susţine că în virtutea atribuţiilor de serviciu, pârâtul ar fi trebuit să urmărească respectarea legislaţiei în materie, derularea corespunzătoare a contractelor încheiate cu furnizorii de materie primă, în condiţii neprejudiciabile pentru societatea reclamantă.
Paguba produsă societăţii în cuantum de 838, 57 lei, reprezintă în fapt lipsa cantităţii de marfă constatată la recepţia acesteia prin M. de intrare recepţie, întocmit de gestionara N.T. de la furnizorul (...) E. SRL din Republica M în cantitate de 2430, 64 kg, dar care nu au fost comunicate cu furnizorul în termenul prevăzut de 48 de ore, şi nici nu s-a luat nicio măsură ulterioară privind recuperarea.
Dar, este de ştiut că potrivit dispoziţiilor art. 270 şi urm. Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele produse angajatorului din vina şi din legătură cu munca lor.
Salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
În acest context, se impune a se sublinia faptul că pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a angajatului este necesar să existe printre altele o faptă prejudiciabilă, vinovăţia angajatului, un prejudiciu şi o legătură cauzală între faptă şi prejudiciu. În cazul din speţă, pe lângă ceea ce corect a reţinut instanţa de fond în considerente, se constată că de fapt reclamanta nu a făcut dovada faptei prejudiciabile comisă de pârât în producerea prejudiciului.
În primul rând se constată că de fapt pârâtul nici nu a fost prezent la recepţia mărfii, ocazie cu care se susţine că s-a produs prejudiciu, acesta fiind delegat, potrivit actelor de la dosar, în alte locaţii.
Mai mult, trebuie subliniat faptul că raporturile de muncă ale pârâtului cu reclamanta au încetat la data de 31.03.2006 ori aşa cum prevăd şi dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Decretul Lege nr. 167/1958, reclamanta trebuia ca în termen de 6 luni, respectiv, până în luna aprilie 2006, deci după plecarea pârâtului din societate, aceasta din urmă puteau să-şi recupereze prejudiciu de la furnizor prin acţionarea acestuia în judecată lucru care însă în mod nejustificat nu s-a făcut.
Aşa fiind, faţă de cele mai sus reţinute, raportat la toate criticile aduse sentinţei, Curtea constată legalitatea şi temeinicia acesteia, astfel că văzând şi dispoziţiile art. 299 şi 312 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner