Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 27 martie 2007, reclamantul Comisariatul Regional S din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu a chemat în judecată pe pârâtul D.M.P. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 21182 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de acesta, prin avarierea autoturismului proprietatea instituţiei reclamante. Motivându-şi acţiunea, reclamantul a arătat că pârâtul a avariat autoturismul la data de 28.11.2006 în condiţiile în care era angajatul reclamantei, respectiv a plecat din unitate fără permisiunea conducerii şi a condus autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Pârâtul, deşi legal citat nu a formulat apărări în cauză.
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 9018 din 4 septembrie 2007 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
Tribunalul Suceava, prin sentinţa civilă nr. 1455 din 6 decembrie 2007 a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 21182 lei cu titlu de despăgubiri. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut din documentaţia aflată în dosar, respectiv nota de relaţii dată de pârât şi adresa nr. (...)/2006 a Poliţiei municipiului I că la data de 28.11.2006, în timpul unei deplasări fără încuviinţarea conducerii unităţii, pârâtul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a avariat autoturismul reclamantei iar contravaloarea reparaţiilor fiind de 21182 lei, conform devizului de lucrări.
Instanţa de fond în soluţia dată a avut în vedere că prejudiciul în cauză s-a produs din vina şi în legătură cu munca salariatului pârât, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii prevăzute de art. 270 Codul Muncii.
Împotriva acestei sentinţe pârâtul a declarat recurs criticând-o ca nelegală şi netemeinică
susţinând că prima instanţă i-a încălcat dreptul la apărare prin respingerea de acordare a unui termen în vederea angajării unui apărător iar pe fondul cauzei consideră soluţia ca fiind greşită întrucât prejudiciul pretins de reclamant este exagerat, procentul de distrugere a autoturismului fiind de 65% şi nu 85%, în plus angajamentul de plată invocat de reclamant a fost scris sub presiunea evenimentelor şi ameninţărilor directe sau indirecte cu concedierea din partea reclamantului.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs invocate de pârât, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Astfel, în ce priveşte critica asupra faptului că prima instanţă i-ar fi încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii de acordare a unui termen, Curtea o apreciază ca nefondată întrucât pe de o parte procedura de citare a fost îndeplinită la data de 23 noiembrie 2007, iar pe de altă parte în fazele procesuale ale litigiului, pârâtul a avut timp rezonabil pentru angajarea unui apărător.
În ce priveşte critica pe fondul cauzei referitor la cuantumul prejudiciului şi angajamentul de plată, Curtea o constată neîntemeiată, având în vedere devizul întocmit de S.C. „T. de automobile” SA I aflat la fila nr. 6 din dosarul nr. (...), iar în ce primeşte angajamentul de plată nu s-au produs dovezi de natură că acest act s-a dat sub presiuni sau ameninţări din partea reclamantului intimat.
Aşa fiind faţă de cele ce preced, curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.