s Costel Gîlcă - Drept social - Dreptul muncii - Dreptul securității sociale

Evaluare profesionala. Nerespectare metodologie. Cerere casare cu trimitere. Respingere. Lipsa dovezilor privind aspectele negative din activitatea reclamantului pentru micşorarea punctajului din raportul de evaluare.

Tematică: Anularea hotararii consiliului de administratie

1. În ce priveşte solicitarea principală formulată de recurentă, aceea de casare a sentinţei şi trimitere a cauzei spre rejudecare, aceasta nu este fondată, nefiind incident nici unul din cazurile prev. de art. 304 pct. 1-5 C. proc. civ., care să impună adoptarea unei atare soluţii. Este adevărat că prima instanţă nu a făcut referire expresă la cele două acte depuse de pârâtă, însă acestea nici nu conţin elemente sau argumente care să susţină măsura depunctării reclamantului. În cuprinsul hotărârii se arată că pârâta nu a propus şi nu a prezentat probe – deşi i s-a pus în vedere această obligaţie – pentru a dovedi aspectele negative din activitatea reclamantului. Prin urmare, prima instanţă nu avea ce acte să ia în considerare în condiţiile în care pârâtul nu a depus dovezi care să ateste aspectele negative din activitatea reclamantului, de natură să justifice depunctarea sa cu ocazia evaluării. În consecinţă, solicitarea de casare a hotărârii şi trimitere a cauzei spre rejudecare urmare a neluării în considerare a apărărilor formulate este nefondată, urmând a fi respinsă. 2. Instituţia pârâtă nu a respectat normele metodologice aplicabile în procesul de evaluare privind pe reclamantul N.B., pentru activitatea desfăşurată în anul 2006, ceea ce face ca întregul proces de evaluare să fie lovit de nulitate absolută. Pârâta nu a propus şi nu a prezentat probe – deşi i s-a pus în vedere această obligaţie – pentru a dovedi aspectele negative din activitatea reclamantului şi că notele acordate sunt corecte. Or, potrivit art. 287 din Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului. În situaţia în care în anii anteriori reclamantul nu ar fi desfăşurat o prestigioasă activitate ştiinţifică şi creativă în domeniu, este puţin probabil să fi fost declarat candidatul care întruneşte cel mai bine condiţiile pentru a ocupa cea mai înaltă funcţie de conducere din instituţie. 3. Conduita necorespunzătoare a reclamantului la Congresul Internaţional „G. Romane” de natură să afecteze prestigiul instituţiei şi a conducerii acesteia nu poate prezenta nicio relevanţă în cadrul evaluării reclamantului pentru activitatea prestată în cursul anului 2006, în condiţiile în care această reuniune a avut loc în alt an. 4. Activitatea defectuoasă a reclamantului în cadrul proiectului „Limes” invocată de recurent de asemenea nu poate fi luată în considerare, întrucât instituţia a renunţat la acest proiect, chiar în cursul anului în care s-a făcut evaluarea contestată, iar la dosar nu există nicio dovadă concretă în sensul vinovăţiei reclamantului care să fi atras această renunţare. 5. Încercarea – lăudabilă de altfel – a conducerii instituţiei de a pune capăt formalismului existent în procesul de evaluare nu constituie un motiv întemeiat. Înlăturarea formalismului constând în acordarea calificativului maxim tuturor angajaţilor nu este posibilă prin depunctarea unuia sau mai multor angajaţi fără argumente solide care să justifice motivul neacordării punctajului maxim. Prezumţia de la care se porneşte este aceea că toţi sunt îndreptăţiţi să primească punctajul maxim, iar înlăturarea acestei prezumţii se face prin indicarea şi dovedirea faptelor de natură să diminueze punctajul. 6. Necontestarea actului administrativ în baza căruia i s-a stabilit reclamantului noul salariu rezultat în urma evaluării, nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care remuneraţia se stabileşte tocmai în baza raportului de evaluare. 7. Atât timp cât raportul de evaluare nu este modificat, nici cuantumul salariului nu poate fi modificat, acesta din urmă fiind în strânsă legătură cu concluziile celui dintâi.
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2132/R din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin sentinţa civilă nr. 455 din 3 martie 2008, a Tribunalului Sălaj, s-a admis contestaţia formulată de petentul N.B. împotriva pârâtului Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Z, şi în consecinţă: S-a anulat Hotărârea nr. 17 din 19 februarie 2007 a Consiliului de administraţie al Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Z, ca nefondată. A fost obligat angajatorul să procedeze la reevaluarea performanţelor profesionale individuale ale petentului având în vedere gradul de îndeplinire a standardelor de performanţă şi prestaţia foarte bună a acestuia pe perioada 1.01.2006-31.12.2006. A fost obligat angajatorul să recalculeze punctajul aferent anului 2006, în baza reevaluării prin corectarea şi majorarea notelor, acordarea salariului maxim, cu dobânda legală aferentă de la data producerii pagubei până la efectuarea plăţii. Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamantul N.B. este angajat la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Z în funcţie de cercetător ştiinţific gr. I. După cum rezultă din fişa de evaluare pe anul 2006, reclamantul a obţinut un total de 4, 15 puncte, astfel: 5 puncte la criteriul „gradul de îndeplinire a standardelor de performanţă”, 4 puncte pentru „asumarea responsabilităţii”, 3 puncte la criteriul „adaptarea la complexitatea muncii” şi 2 puncte la „iniţiativă şi creativitate”.
Cu Hotărârea nr. 17 din 19 februarie 2007, Consiliul de administraţie a respins contestaţia reclamantului cu privire la rezultatele evaluării. Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 154/1998 stabilirea salariului de bază individual se face potrivit normelor de evaluare a performanţei individuale, în situaţia personalului angajat la instituţiile bugetare, aşa cum este şi cazul în speţă. Art. 4 alin. (1) din Metodologia aprobată prin H.G. nr. 125/1999, pentru instituţiile publice de cultură, prevede că „criteriile de evaluare a postului se înscriu în fişa postului, prin care ordonatorii de credite bugetare vor asigura şi descrierea principalelor atribuţii şi răspunderi care revin angajaţilor”.
Aceeaşi metodologie mai precizează că „şeful ierarhic al ocupantului acestui post stabileşte standardele de performanţă ale postului, cu aprobarea conducerii instituţiei” care va institui „procedurile şi regulile de măsurare adecvată a fiecărui indicator, care determină standardele de performanţă” [art. 6 alin. (1) şi 3 din H.G. nr. 125/1999].
Tocmai de aceea, pentru fiecare din cele 4 (patru) criterii de evaluare a performanţelor profesionale individuale, metodologia aprobată prin H.G. nr. 125/1999 stabileşte în mod concret indicatorii şi subindicatorii care trebuie avuţi în vedere cu ocazia evaluării (art. 13-15) şi pentru care se acordă un calificativ, notat de la 1 la 5 (aşa cum se prevede la art. 5 din Metodologie).
Or, în speţă, este vădit faptul că instituţia pârâtă nu a respectat normele metodologice mai sus arătate în procesul de evaluare privind pe reclamantul N.B., pentru activitatea desfăşurată în anul 2006, ceea ce face ca întregul proces de evaluare să fie lovit de nulitate absolută.
Mai mult, nici în cursul procesului derulat în faţa instanţei de judecată – care a parcurs mai multe etape – conducerea instituţiei pârâte nu a fost în măsură să dea cuvenitele explicaţii în ce priveşte depunctarea reclamantului la 3 (trei) din cele patru criterii de evaluare, aşa încât tribunalul a apreciat că rezultatul evaluării are evidente accente de subiectivism în contextul în care relaţiile tensionate dintre conducere şi o parte din angajaţi sunt de notorietate, aşa cum rezultă din presa locală şi mai multe procese aflate derulare, pe rolul instanţelor.
Din înscrisurile depuse la dosar, precum şi depoziţia martorului E.I., a rezultat că activitatea desfăşurată de reclamant pe parcursul anului 2006 a fost una complexă şi laborioasă reflectată în „Raportul de activitate” şi care nu a fost contestată de către pârâtă.
De altfel, este de remarcat că datorită performanţelor profesionale realizate, în anul 2006, reclamantului i s-a decernat „E. de merit” din partea Ministerului Culturii şi Cultelor, prin ordin al ministrului şi a fost numit vicepreşedinte al Comisiei zonale de Nord-Vest a monumentelor istorice, fiind autor sau coautor la peste 40 de studii şi articole publicate în ţară şi străinătate, a participat la sesiuni ştiinţifice, unde şi-a adus o contribuţie importantă.
De asemenea, în cadrul secţiei de arheologie – condusă de reclamant – au fost realizate 5 cărţi, iar Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Z a participat la proiectul internaţional „G.J.R de la B. la Marea Neagră”, din partea română proiectul fiind susţinut de reclamant. Acest proiect este finanţat de către Comunitatea Europeană prin programul „Cultura 2000”, în parteneriat cu fiecare stat participant, în cotă de câte 50%.
Reclamantul a întocmit documentaţia necesară pentru Ministerul Culturii şi Cultelor, însă pierderea finanţării din partea Uniunii Europene s-a datorat faptului că nu a fost expediată, nefiind semnată de conducătorul instituţiei, singurul care are calitatea de ordonator de credite.
Din actele depuse la dosar a mai rezultat că reclamantul a fost iniţiatorul expoziţiei „De la iască la chibrituri”, a lucrat eficient în echipă cu colegii secţiei pe care o conduce, ceea ce înseamnă că a dat dovadă de iniţiativă, responsabilitate şi adaptare la complexitatea muncii, pentru obţinerea de performanţe ridicate.
Este adevărat că fiecare criteriu de evaluare are în vedere anumite aspecte (indicatori şi subindicatori) însă dominanta criteriului privind gradul de îndeplinire a standardelor de performanţă nu poate fi tăgăduită ceea ce înseamnă că îndeplinirea acestuia la nivelul maxim, presupune acelaşi grad de determinare şi în îndeplinirea celorlalte criterii adiacente (asumarea responsabilităţii, adaptare la complexitatea muncii), iniţiativă şi creativitate) care sunt doar mijloace pentru realizarea primului criteriu, care reprezintă un scop în sine.
Or, în speţă, existenţa unor diferenţe mari între notele acordate la criteriile adiacente (4; 3; 2) şi nota maximă acordată la criteriul principal (5) dovedeşte fie carenţe de ordin logic, fie o apreciere întemeiată pe elemente de subiectivitate. Astfel, pe de o parte se recunoaşte probitatea profesională a reclamantului, însă i se contestă calităţile personale aducându-se mai multe critici comportamentale de ordin general, fără acoperiri probatorii privind aspecte concrete raportat la criteriile,, indicatorii şi subindicatorii ce ţin de evaluare”.
Pârâta nu a propus şi nu a prezentat probe – deşi i s-a pus în vedere această obligaţie – pentru a dovedi aspectele negative din activitatea reclamantului şi că notele acordate sunt corecte. Or, potrivit art. 287 din Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului.
În concluzie, tribunalul a constatat că evaluarea efectuată de angajator nu este legală, nu este obiectivă, nu reflectă activitatea performantă a reclamantului şi are repercusiuni negative asupra climatului organizaţional.
Aşa fiind, hotărârea consiliului de administraţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă – Z, emisă sub nr. 17 din 19 februarie 2007 a fost considerată netemeinică şi nelegală, fiind anulată de instanţă.
Drept urmare, angajatorul a fost obligat să reevalueze performanţele profesionale ale reclamantului, ţinând cont de constatările instanţei şi anume prestaţia foarte bună a acestuia pe perioada 1.01.-31.12.2006, cel puţin comparabilă cu a altor angajaţi care au obţinut calificativul maxim de 5 (conform principiului egalităţii de şanse şi tratament, prev. de Codul muncii).
Pe cale de consecinţă, reclamantul urmează să beneficieze de salariul maxim prevăzut de lege, conform încadrării sale, calculat pe întreaga perioadă, precum şi de dobânda legală aferentă de la data producerii pagubei la efectuarea plăţii având în vedere principiul despăgubirii integrale şi prev. art. 1088 C. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâtul Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă – Z, solicitând în principal casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi în subsidiar, modificarea în sensul respingerii acţiunii ca nefondată. În motivarea recursului, recurentul a invocat următoarele:
Instanţa de fond nu a analizat toate dovezile existente la dosarul cauzei, în considerentele hotărârii fiind menţionate numai motivele invocate de reclamant fără a se lua în considerare dovezile depuse de pârât. Instanţa a omis scriptul ce emană de la pârât, în care sunt arătate toate motivele pentru care reclamantul a primit calificativele pe anul 2006.
În motivarea sentinţei nu se face referire la motivele pentru care apărarea formulată de pârât a fost înlăturată.
Pe fondul cauzei, recurentul a invocat următoarele:
Evaluarea performanţelor individuale ale reclamantului au fost făcute cu respectarea prevederilor H.G. nr. 125/1999. Instanţa a reţinut că în cursul anului 2006 reclamantul nu a fost sancţionat, însă conform dispoziţiilor H.G. nr. 125/1999, angajatul nu trebuie sancţionat sau avertizat pentru a putea fi depunctat la evaluare.
Din probele existente la dosar a reieşit că reclamantului i s-au solicitat mai multe note explicative cu privire la neîndeplinirea unor sarcini profesionale, pentru faptul că prin atitudinea sa a afectat prestigiul instituţiei şi a conducerii acesteia cu ocazia Congresului internaţional „G. Romane” şi pentru neîndeplinirea sarcinilor profesionale pe linia derulării Proiectului „Limes”, acest proiect fiind realizat în vara anului 2006 de alţi doi colegi. Pentru aceste motive, a fost depunctat la criteriul spirit de iniţiativă.
Din cuprinsul evaluării reiese motivul depunctării reclamantului la capitolul adaptarea la complexitatea muncii, respectiv nivelul scăzut al activităţii de analiză şi sinteză şi desfăşurarea unei activităţi de rutină. Urmare a depunctării la cele două criterii menţionate anterior, reclamantul a fost depunctat şi la cel privind iniţiativa şi creativitatea, acesta fiind în strânsă legătură cu asumarea răspunderii şi adaptarea la complexitatea muncii. O. s-a făcut cu respectarea prevederilor legale şi mai cu seamă a rolului acestei operaţiuni, încercându-se eliminarea formalismului ce exista anterior în procesul de evaluare.
Instanţa a acordat credibilitate probei testimoniale, deşi martorii audiaţi au fost subiectivi, fiind prieteni cu reclamantul.
E. de merit primită din partea Ministerului Culturii şi Cultelor a fost într-adevăr trimisă reclamantului în luna aprilie 2006, însă distincţia a fost acordată pentru activităţi desfăşurate anterior anului 2006.
În ce priveşte solicitarea reclamantului de acordare a salariului maxim, această cerere nu este legală, întrucât în urma evaluării i-a fost stabilit noul salariu care i-a fost comunicat în baza unui act administrativ, ce nu a fost contestat.
Prin întâmpinarea formulată reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că solicitarea de casare a sentinţei şi trimitere a cauzei spre rejudecare nu se justifică, întrucât angajatorul nu a depus niciun act care să justifice obiectiv depunctarea sa în cursul evaluării, astfel încât instanţa nu avea ce să ia în considerare.
Pe fondul cauzei, reclamantul a invocat încălcarea de către conducătorii instituţiei a obligaţiei de a asigura egalitatea de şanse şi de tratament, excluzând orice formă de favoritism ori discriminare.
Afirmaţia recurentei privind afectarea prestigiului instituţiei şi conducerii acesteia la Congresul Internaţional „G. Romane” prin comportamentul reclamantului este total nefondată, această reuniune fiind organizată în anul 1997, iar evaluarea contestată vizează activitatea reclamantului pe anul 2006.
Reclamantul contestă afirmaţia pârâtei privind vinovăţia sa în pierderea Proiectului M.J.R, în realitate acest proiect fiind pierdut ca urmare a renunţării de către directorul muzeului la el.
E. reclamantului la cele trei criterii de evaluare este inexplicabilă prin prisma punctajului maxim – 5 – acordat la criteriul gradul de îndeplinire a standardelor de performanţă a postului, care constituie baza de referinţă pentru aprecierea rezultatelor obţinute de fiecare salariat.
Referitor la subiectivismul martorilor propuşi de reclamant, acesta a arătat că în mod evident nu putea propune spre audiere decât colegi de serviciu, iar unul dintre cei doi martori a fost solicitat pentru a fi audiat în virtutea calităţii sale de secretar ştiinţific al instituţiei, cel mai îndreptăţit să analizeze activitatea profesională a specialiştilor.
În ce priveşte necontestarea actului administrativ prin care i s-a stabilit salariul rezultat în urma evaluării pe anul 2006, reclamantul a arătat că nu l-a contestat, întrucât, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 154/1998, acesta nu poate fi modificat decât în urma modificării punctajului obţinut la evaluarea performanţelor profesionale.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ce priveşte solicitarea principală formulată de recurentă, aceea de casare a sentinţei şi trimitere a cauzei spre rejudecare, aceasta nu este fondată, nefiind incident nici unul din cazurile prev.de art. 304 pct. 1-5 C. proc. civ., care să impună adoptarea unei atare soluţii.
Afirmaţia privind neluarea în considerare a scriptelor depuse de pârât în justificarea depunctării reclamantului cu ocazia evaluării, instanţa constată că în cursul primei judecăţi singurele scripte depuse de recurent sunt declaraţia dată de directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă – Z referitoare la proiectul Limes, în cuprinsul căreia se fac referiri la împrejurări petrecute în cursul anilor 2003, 2005 şi 2006 şi aprecieri negative de ordin general, fără referire concretă la persoana reclamantului sau alţi angajaţi ai instituţiei: „aşa s-a ajuns ca din cauza inactivităţii părţii române, a neprofesionalismului, a amestecului de tip amator în treburi grele, care cer profesionism, să ne cerceteze limesul străinii, ca să ne salveze”.
Un alt script este actul cu nr. 1020/29.12.2006 (f. 116 dosar fond), emanat de la directorul muzeului şi adresat personal reclamantului, în care se arată activitatea asiduă în care este implicată instituţia pe viitor, motiv pentru care, muzeul nu mai poate angaja derularea unor activităţi comprimate în următoarele 18 luni, motiv pentru care nu este de acord cu angajarea unui arheolog într-un contract nou. Acest script constituie răspunsul conducătorului instituţiei la solicitarea reclamantului privind studierea şi aprobarea documentaţiei din cadrul proiectului „Limes-ul J.R de la B. la Marea Neagră”.
În cursul rejudecării litigiului, după casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pârâtul nu a depus niciun script care să conţină date de natură să justifice depunctarea reclamantului.
Este adevărat că prima instanţă nu a făcut referire expresă la cele două acte depuse de pârâtă şi evocate anterior, însă acestea nici nu conţin elemente sau argumente care să susţină măsura depunctării reclamantului.
În cuprinsul hotărârii se arată că pârâta nu a propus şi nu a prezentat probe – deşi i s-a pus în vedere această obligaţie – pentru a dovedi aspectele negative din activitatea reclamantului. Prin urmare, prima instanţă nu avea ce acte să ia în considerare în condiţiile în care pârâtul nu a depus dovezi care să ateste aspectele negative din activitatea reclamantului, de natură să justifice depunctarea sa cu ocazia evaluării.
În consecinţă, solicitarea de casare a hotărârii şi trimitere a cauzei spre rejudecare urmare a neluării în considerare a apărărilor formulate este nefondată, urmând a fi respinsă.
Si motivele de recurs vizând fondul cauzei urmează a fi înlăturate, pentru următoarele considerente:
Conduita necorespunzătoare a reclamantului la Congresul Internaţional „G. Romane” de natură să afecteze prestigiul instituţiei şi a conducerii acesteia nu poate prezenta nicio relevanţă în cadrul evaluării reclamantului pentru activitatea prestată în cursul anului 2006, în condiţiile în care această reuniune a avut loc în alt an.
Activitatea defectuoasă a reclamantului în cadrul proiectului „Limes” invocată de recurent de asemenea nu poate fi luată în considerare, întrucât instituţia a renunţat la acest proiect, chiar în cursul anului în care s-a făcut evaluarea contestată, iar la dosar nu există nicio dovadă concretă în sensul vinovăţiei reclamantului care să fi atras această renunţare.
Încercarea – lăudabilă de altfel – a conducerii instituţiei de a pune capăt formalismului existent în procesul de evaluare nu constituie un motiv întemeiat. Înlăturarea formalismului constând în acordarea calificativului maxim tuturor angajaţilor nu este posibilă prin depunctarea unuia sau mai multor angajaţi fără argumente solide care să justifice motivul neacordării punctajului maxim. Prezumţia de la care se porneşte este aceea că toţi sunt îndreptăţiţi să primească punctajul maxim, iar înlăturarea acestei prezumţii se face prin indicarea şi dovedirea faptelor de natură să diminueze punctajul.
T. declaraţiilor martorilor audiaţi constituie o simplă afirmaţie, în condiţiile în care ambii martori sunt angajaţi ai aceleiaşi instituţii în care îşi desfăşoară activitatea reclamantul, iar pârâtul avea la rândul său posibilitatea să propună tot din rândul angajaţilor, alţi martori care să dea declaraţii contradictorii celor date de cei propuşi de reclamant.
Necontestarea actului administrativ în baza căruia i s-a stabilit reclamantului noul salariu rezultat în urma evaluării, nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care remuneraţia se stabileşte tocmai în baza raportului de evaluare.
Atât timp cât raportul de evaluare nu este modificat, nici cuantumul salariului nu poate fi modificat, acesta din urmă fiind în strânsă legătură cu concluziile celui dintâi.
În ceea ce priveşte probaţiunea administrată în recurs, aceasta constă în scrisori conţinând aprecieri şi mulţumiri adresate reclamantului de către instituţii internaţionale implicate în proiectele derulate în cursul anului 2006 (f. 16-19) şi coperta catalogului expoziţiei „Instrumente de iluminat din Nord-Vestul României (f. 22), expusă în anul 2006, în cursul soluţionării recursului pârâtul nedepunând niciun act care să conţină argumente de natură să justifice depunctarea reclamantului, deşi judecarea recursului s-a derulat pe parcursul a trei termene de judecată, astfel încât recurentul avea suficient timp să administreze astfel de probe.
Fără legătură directă cu soluţionarea prezentului litigiu, instanţa apreciază oportun a menţiona faptul că începând cu data de 5.11.2008 reclamantul deţine funcţia de director al Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă – Z, funcţie ocupată în urma unei evaluări a candidaţilor şi a proiectelor de management.
În situaţia în care în anii anteriori reclamantul nu ar fi desfăşurat o prestigioasă activitate ştiinţifică şi creativă în domeniu, este puţin probabil să fi fost declarat candidatul care întruneşte cel mai bine condiţiile pentru a ocupa cea mai înaltă funcţie de conducere din instituţie.
Pentru aceste considerente, văzând şi disp. art. 312 alin. (1) C. proc.civ.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner