Prin sentinţa civilă nr. 28 din 14 ianuarie 2008, pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a admis în parte contestaţia formulată de contestatoarea D.N. împotriva intimatei S.C. S. S.R.L. C, şi în consecinţă s-a dispus anularea deciziei nr. 61/16.04.2007 emisă de intimată. Intimata a fost obligată să reîncadreze contestatoarea în postul şi funcţia avute anterior începând cu data schimbării funcţiei şi a locului de muncă şi până la data de 1.06.2007 şi la plata drepturilor salariale aferente pentru această perioadă. S-a respins contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 5/31. 05.2007. Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Contestatoarea a fost angajata intimatei, având încheiat contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată, înregistrat la ITM C sub nr. 3309/9.05.2007, în funcţia de contabil şef.
Instanţa a reţinut că decizia nr. 61/16.04.2007 este o decizie de modificare a încadrării contestatoarei, respectiv o modificare a contractului individual de muncă al acesteia. Din alin. (2) al deciziei rezultă că acesta este de fapt o decizie de sancţionare disciplinară pentru neîndeplinirea de către contestatoare a sarcinilor de serviciu.
Referitor la decizia nr. 5/31.05.2006, instanţa a reţinut că acesta menţionează în preambul că a avut în vedere demisia înaintată de contestatoare şi are ca temei legal art. 55 lit. b) din Codul Muncii, respectiv ca urmare a acordului părţilor realizat după trecerea termenului de preaviz de 30 de zile impus contestatoarei..
Din analiza demisiei contestatoarei, înregistrată sub nr. 65/24.04.2007, instanţa a reţinut că acesta reprezintă actul unilateral de voinţă al contestatoarei, temeiul de încetare al raportului de muncă fiind art. 79 din Codul Muncii, contestatoarea solicitând demisia fără preaviz.
Cum în contestaţie se solicită constatarea de către instanţă a încetării raportului de muncă începând cu data de 1.06.2007, instanţa a reţinut că la acea dată s-a realizat acordul de voinţe al contestatoarei şi al intimatei şi că în mod corect decizia nr. 5/31.05.2006 are ca temei legal art. 55 lit. b) din Codul Muncii. Având în vedere prevederile legale invocate şi nelegalitatea modificării unilaterale a contractului individual de muncă, instanţa a admis în parte contestaţia formulată de contestatoare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC S.V. SRL C-N, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei şi în consecinţă respingerea cererii de anulare a deciziei nr. 61/16.04.2007.
În motivarea recursului, referitor la excepţia de tardivitate arată că, decizia nr. 61/2007 a fost comunicată în data de 24.04.2007 iar contestaţia a fost introdusă în data de 2.07.2007, deci tardiv.
Referitor la încălcarea art. 268 pct. 2 şi art. 267 Codul muncii, arată că fiind vorba de o sancţiune sunt incidente aceste articole, instanţa susţine că nu s-a depus dovada efectuării cercetării prealabile, ori în speţă este vorba de activitate specializată contabil şi de o abatere profesională, în sensul neîndeplinirii unor atribuţii strict delimitate şi specializate.
Având în vedere că reclamanta nu şi-a îndeplinit atribuţiile ce-i reveneau conform Contractului individual de muncă şi G. postului, societatea a fost obligată să apeleze la firmă specializată pentru ţinerea evidenţei şi a contabilităţii.
Apreciază că fapta reclamantei nu este de abatere disciplinară pentru care este obligatorie o cercetare disciplinară prealabilă, ci de incapacitate profesională.
Consideră că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. pentru că o incapacitate disciplinară este identică cu o abatere disciplinară şi sunt aplicate prevederi care sunt specifice abaterilor disciplinare.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Recurenta, referitor la excepţia de tardivitate arată că, decizia nr. 61/2007 a fost comunicată în data de 24.04.2007 iar contestaţia a fost introdusă în data de 2.07.2007, deci tardiv. Curtea reţine că din actele dosarului nu reiese data la care decizia contestată ar fi fost comunicată, înmânată efectiv reclamantei, prin urmare se consideră că aceasta a fost formulată în termenul legal, art. 287 Codul Muncii stabilind că sarcina probei revine angajatorului, E. acesta nu a făcut dovada susţinerilor sale.
Copia tichetului de scrisoare recomandată (fila 42 bis dosar fond) face doar dovada expedierii de către pârâtă iar nu şi a primirii acelei scrisori de către reclamantă.
Referitor la încălcarea art. 268 pct. 2 şi art. 267 din Codul muncii, arată că fiind vorba de o sancţiune sunt incidente aceste articole, instanţa susţine că nu s-a depus dovada efectuării cercetării prealabile, ori în speţă este vorba de activitate specializată contabil şi de o abatere profesională, în sensul neîndeplinirii unor atribuţii strict delimitate şi specializate.
Apreciază că fapta reclamantei nu este de abatere disciplinară pentru care este obligatorie o cercetare disciplinară prealabilă, ci de incapacitate profesională. Consideră că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. pentru că o incapacitate disciplinară este identică cu o abatere disciplinară şi sunt aplicate prevederi care sunt specifice abaterilor disciplinare.
Cu privire la aceste motive de recurs curtea le consideră neîntemeiate deoarece în mod corect prima instanţă a reţinut că decizia nu îndeplineşte condiţiile imperative impuse de art. 268 pct. 2 şi anume cele privind descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată. Mai mult chiar, intimata nu a depus la dosar dovada efectuării cercetării disciplinare prealabile, astfel că decizia este lovită de nulitate absolută, iar măsura de modificare a încadrării contestatoarei, respectiv modificarea unilaterală a contractului individual de muncă al acesteia este nelegală.
În ce priveşte susţinerile referitoare la incapacitatea profesională a reclamantei, potrivit art. 61 lit. d) din Codul Muncii angajatorul putea să dispună concedierea dar numai după parcurgerea procedurii prevăzută de 63 alin. (2) Codul Muncii şi cu respectarea obligaţiei prevăzută de art. 64 Codul Muncii.
Din actele dosarului nu reiese că angajatorul ar fi urmat această procedură.
În concluzie angajatorul nu a respectat dispoziţiile legale nici pentru sancţionarea disciplinară nici pentru necorespundere profesională şi nici pentru modificarea contractului de muncă prin urmare decizia emisă este nulă absolut pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă stabilite imperativ de textele legale sus invocate.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) şi art. 299 şi urm., art. 3041 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente niciunul din motivele de casare prevăzute art. 304 C. proc. civ.
