s Costel Gîlcă - Drept social - Dreptul muncii - Dreptul securității sociale

Încetarea contractului prin acordul părţilor. Realizarea acordului de voinţă. Programe de pensionare. Înscriere în program. Conditie pur potestativă.

Tematică: Contestatie decizie modificare unilaterala a contractului de munca

1. Apărarea recurentei pârâte în sensul că acceptarea înscrierii în program a unor salariaţi este la latitudinea exclusivă a conducerii BCR SA va fi înlăturată cu motivarea că este o condiţie pur potestativă simplă, fiind nulă de drept potrivit art. 110 C. civ.Condiţia pur potestativă este definită ca acel eveniment viitor şi nesigur ca realizare de care depinde existenţa actului şi a cărei împlinire depinde exclusiv de voinţa unei părţi. Când condiţia pur potestativă grevează obligaţia debitorului ea este nulă deoarece echivalează cu intenţia de a nu se obliga juridic. 2. Analizând întreaga ofertă în ansamblul ei, rezultă că această clauză se referă exclusiv la cazurile în care salariaţii ce ar fi optat pentru înscrierea în program nu îndeplineau condiţiile pentru aceasta, respectiv vechimea până la pensionare sau termenul limită de înscriere. Oferta angajatorului a fost precisă şi completă, fermă şi neechivocă. Acceptarea ofertei de către reclamantă îndeplineşte condiţiile de valabilitate pentru a produce efecte juridice. 3. Cu privire la excepţia prescrierii dreptului la acţiune în speţă, neexistînd o decizie unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 283 alin. (1) din Codul Muncii, ci dispoziţiile art. 283 alin. (2), potrivit cărora în toate situaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) termenul este de 3 ani de la naşterea dreptului. 4. Instanţa nu se poate substitui părţilor pentru a hotărî modalitatea de încetare a raporturilor de muncă, însă în speţa dedusă judecăţii acordul de voinţă al părţilor privind încetarea contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul Muncii, s-a realizat prin înaintarea ofertei de către angajator şi acceptarea ofertei de către salariată, conform principiului libertăţii de voinţă al părţilor reglementat prin art. 969 C. civ. 5. În ceea ce priveşte criticile referitoare la discriminare, Curtea constată că prima instanţă nu şi-a motivat hotărârea pe existenţa unei discriminări, ci în mod exclusiv pe realizarea acordului de voinţă pentru încetarea contractului individual de muncă, astfel încât recurentul nu poate formula critici cu privire la aspecte care nu au fost reţinute de către prima instanţă. Referitor la necitarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, neregularitatea unui act de procedură poate fi invocată numai de către persoana vătămată de această neregularitate. Or, recurenta-pârâtă nu a suferit nicio vătămare prin necitarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
(Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze Cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 734/CM din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)

Reclamanta E. (...) a chemat în judecată Banca Comercială Română S.A. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate încetarea raporturilor de muncă cu pârâta conform art. 55 lit. b) Codul Muncii cu obligarea pârâtei la plata compensaţiilor stabilite prin programul „Retragerea de B.” În motivarea acţiunii sale, reclamanta arată că, după privatizarea băncii, s-a lansat, în favoarea salariaţilor, programul „Retragerea de B.” de care beneficiază cei care mai aveau 5-8 ani până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare.

În ofertă s-a indicat, fără echivoc, faptul că cererile se înregistrează până la 15.07.2007 urmând ca încetarea raporturilor de muncă să aibă loc, fără îndeplinirea altor criterii, la 30.09.2007.

Deşi a înregistrat această cerere la 25.07.2007, solicitarea i-a fost respinsă deşi în program nu se prevedea ca Banca Comercială Română îşi rezervă dreptul de a aprecia fiecare solicitare în concret.

Pârâta Banca Comercială Română a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa şi, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, pârâta a arătat că litigiul are natură civilă, având în vedere că programul „Retragerea de B.” nu-şi găseşte exprimare în legi, acte normative, contract colectiv de muncă sau contract individual de muncă, astfel încât, excede raporturilor de muncă dintre Banca Comercială Română şi reclamantă.

În apărare, s-a arătat că, în descrierea programului s-a prevăzut, în mod expres, că „în cazurile excepţionale cererile nu vor fi aprobate ele nu vor produce efecte”. Astfel, recompensa acordată prin acest program nu reprezintă un drept prevăzut în legislaţia muncii şi deci nu poate fi asimilat drepturilor garantate şi recunoscute de această legislaţie.

Cererea reclamantei nu a fost aprobată din motive obiective, generate de politica financiară şi de resurse umane a Băncii Comerciale Române, astfel încât se solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 453/11.04.2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr(...) s-a admis acţiunea formulată de reclamantă. S-au constatat încetate efectele contractului individual de muncă al reclamantei E. (...), în temeiul art. 55 lit. b) Codul Muncii, de la data de 30.09.2007. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a recompensei pentru întreaga activitate în B. C. R., conform programului „Retragerea de B.”

 

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Banca Comercială Română, apreciind-o ca neîntemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 283 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, în cazul de faţă fiind vorba despre încetarea contractului individual de muncă.

Prin adresa nr. E. 8768/12.09.2007 a Direcţiei Resurse Umane, adresa comunicată contestatoarei sub semnătură de primire pe 19.09.2007, după cum rezultă din chiar conţinutul acestei adrese, i s-a adus la cunoştinţă că solicitarea sa de a fi întrunit acordul comun de voinţă pentru încetarea contractului individual de muncă, nu a fost aprobată.

În aceste condiţii, recurenta solicită să se constate că dreptul la acţiune este prescris, cererea de chemare în judecată fiind formulată peste termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei angajatorului de a nu-şi exprima acordul pentru încetarea contractului de muncă în baza art. 55 lit. b) Codul Muncii.

Pe fond, recurenta pârâtă a arătat că în cursul anului 2007, banca a demarat un program intitulat „Retragerea de B.”, ale cărui condiţii de înscriere au fost comunicate tuturor salariaţilor BCR, prin sistem intranet. Pentru salariaţii care îndeplineau condiţiile menţionate în acest program, BCR a acordat o recompensă bănească, iar raporturile de muncă au încetat în temeiul art. 55 lit. ”b” Codul Muncii.

Ceea ce reclamanta nu a specificat în cererea sa de chemare în judecată, dar reiese cu claritate din documentaţia depusă la dosar, este că în informarea transmisă de BCR salariaţilor săi, s-a prevăzut, în mod expres, faptul că „în cazurile excepţionale în care cererile nu vor fi aprobate, ele nu vor produce efecte”.

Aşa cum se poate observa din materialul probator existent la dosarul cauzei, reclamanta nu a făcut dovada existenţei condiţiei prevăzută la lit. b), astfel încât în lipsa aprobării Preşedintelui executiv al BCR, nu poate fi beneficiara programului şi, pe cale de consecinţă, nici de recompensele băneşti solicitate pe calea prezentei acţiuni. Este evident din cuprinsul anexei în discuţie, că doar îndeplinirea condiţiei de vechime nu era suficientă pentru a beneficia de condiţiile programului Retragerea de B.

De vreme ce încetarea raporturilor de muncă, în condiţiile programului în discuţie, a fost condiţionată de acordul părţilor, instanţa de judecată nu se poate substitui angajatorului, dispunând, pe cale de hotărâre judecătorească, încetarea raporturilor de muncă prin acordul părţilor şi plata unei recompense.

O asemenea hotărâre judecătorească, pe lângă faptul că ar obliga pârâta la un act pe care aceasta nu a înţeles să şi-l însuşească, ar conduce la încălcarea unui principiu fundamental de drept, acela al principiului libertăţii contractuale, evident fiind faptul că o persoană nu poate fi obligată să înceteze un raport de muncă prin acordul părţilor pe cale forţată, prin hotărâre judecătorească şi nu poate fi obligată nici să achite o recompensă, facultativă, prin natura ei.

La momentul demarării Programului „Retragerea de B.”, toţi salariaţii BCR au fost informaţi cu privire la faptul că a fost lansat respectivul program, cu începere de la 01.01.2007, precum şi asupra faptului că, „ în cazuri excepţionale în care aceste cereri nu vor fi aprobate, ele nu vor produce efecte”.

Recompensa acordată prin programul „Retragerea de B.” nu reprezintă un drept prevăzut în legislaţia muncii. Drepturile de care beneficiază salariaţii sunt prevăzute în art. 39 din Legea nr. 53/24 ianuarie 2003 (Codul muncii).

Din analiza acestui text de lege se poate observa că programul „Retragerea de B.” nu se regăseşte şi nu poate fi asimilat drepturilor prevăzute recunoscute şi garantate prin legislaţia muncii. Mai mult decât atât, salariaţii BCR – SA au fost informaţi că pot exista şi situaţii în care cererile să nu fie aprobate, aplicaţia fiecărui salariat urmând a fi analizată separat.

Programul „Retragerea de B.” a reprezentat o iniţiativă proprie, benevolă a angajatorului BCR, care în nici un caz nu poate ajunge să fie interpretată ca fiind generatoare de obligaţii absolute în sarcina sa. Cererea nu a fost aprobată din motive obiective, generate de politica financiară şi de resurse umane a Băncii Comerciale Române.

Reclamanta invocă şi caracterul discriminatoriu al aplicării acestui program, pe criterii determinate de poziţia ierarhică deţinută în structura băncii de către salariaţii a căror cereri de înscriere au fost aprobate. Reclamanta, în calitatea sa de „persoană interesată” nu a dovedit în mod concret care sunt faptele de natură să conducă la susţinerea existenţei unei eventuale discriminări directe sau indirecte din partea băncii.

Potrivit art. 27 alin. (3) din OG nr. 137/ privind prevenirea şi sancţionarea formelor de discriminare, judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, dispoziţie nerespectată de instanţa de fond, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii sentinţei recurate.

Din actele dosarului rezultă că cererea reclamantei nu a fost aprobată din raţiuni ce ţin de politica financiară şi de resurse umane ale BCR SA în condiţiile în care iniţierea programului Retragerea de B. a reprezentat o iniţiativă benevolă a angajatorului care nu a generat obligaţia de a proba toate cererile de înscriere în acest program, solicitanţii fiind informaţi încă de la iniţierea programului că pot exista situaţii în care cererile să nu fie aprobate, aplicaţia fiecărui salariat urmând a fi analizată separat.

 

Analizând sentinţa recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la excepţia prescrierii dreptului la acţiune, potrivit art. 283 alin. (1) din Codul Muncii cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea , executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă. În speţă, nu există o decizie unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă. Prin urmare, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 283 alin. (1) din Codul Muncii, ci dispoziţiile art. 283 alin. (2), potrivit cărora: în toate situaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) termenul este de 3 ani de la naşterea dreptului.

Cu privire la motivele de recurs referitoare la fondul cauzei, începând cu 1.01.2007 Banca Comercială Română a demarat un program intitulat „Retragerea de B.” care se adresa iniţial salariaţilor care, în anul 2007 mai aveau între 5 şi 7 ani până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă.

Data limită de înscriere era 30.06.2007, urmând ca încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor care au optat pentru program să se facă în temeiul art. 55 lit. b) Codul Muncii, la data stabilită cu conducătorul unităţii funcţionale.

Ulterior, au intervenit o serie de modificări ale programului, printre care şi cea privind „data maximă” a încetării raporturilor de muncă care a devenit 30.09.2007; s-a acordat o derogare de la cerinţa îndeplinirii condiţiilor în cursul anului 2007 şi s-au inclus în program persoane care mai aveau până la 8 ani până la îndeplinirea condiţiilor pentru pensionare la limită de vârstă, stabilindu-se ca dată maximă a depunerii cererilor 15.07.2007.

În program s-au stabilit şi plăţi compensatorii pentru recompensarea salariaţilor pentru întreaga activitate desfăşurată în Banca Comercială Română: 4-6 salarii brute lunare, în funcţie de vechimea în BCR sau 3,25 salarii lunare/an pentru fiecare an rămas până la pensionare pentru limită de vârstă.

Înscrierea în program se face în baza cererii salariatului eligibil înregistrată la Direcţia Resurse Umane şi se aprobă de preşedintele executiv al Băncii Comerciale Române. În cazurile excepţionale în care aceste cereri nu vor fi aprobate, ele nu vor produce efecte.

La data de 22.06.2007 reclamanta E. (...) a formulat cerere de înscriere în programul „Retragerea de B.”,tipizatul cererii prevăzând solicitarea de încetare a contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. b) Codul Muncii, începând cu data de 30.09.2007.

Printr-o adresă a Direcţiei Resurse Umane i s-a comunicat reclamantei că cererea nu a fost aprobată de către vicepreşedintele coordonator al liniei funcţionale din care face parte.

Apărarea recurentei pârâte în sensul că acceptarea înscrierii în program a unor salariaţi este la latitudinea exclusivă a conducerii BCR SA va fi înlăturată cu motivarea că este o condiţie pur potestativă simplă, fiind nulă de drept potrivit art. 110 C. civ.

Condiţia pur potestativă este definită ca acel eveniment viitor şi nesigur ca realizare de care depinde existenţa actului şi a cărei împlinire depinde exclusiv de voinţa unei părţi. Când condiţia pur potestativă grevează obligaţia debitorului ea este nulă deoarece echivalează cu intenţia de a nu se obliga juridic.

În consecinţă, analizând întreaga ofertă în ansamblul ei, rezultă că această clauză se referă exclusiv la cazurile în care salariaţii ce ar fi optat pentru înscrierea în program nu îndeplineau condiţiile pentru aceasta, respectiv vechimea până la pensionare sau termenul limită de înscriere.

În speţă, oferta angajatorului a fost precisă şi completă, fermă şi neechivocă.

Acceptarea ofertei de către reclamantă la data de 22.06.2007, de asemenea îndeplineşte condiţiile de valabilitate pentru a produce efecte juridice.

Instanţa nu se poate substitui părţilor pentru a hotărî modalitatea de încetare a raporturilor de muncă, însă în speţa dedusă judecăţii acordul de voinţă al părţilor privind încetarea contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul Muncii, s-a realizat prin înaintarea ofertei de către angajator şi acceptarea ofertei de către salariată, conform principiului libertăţii de voinţă al părţilor reglementat prin art. 969 C. civ.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la discriminare, Curtea constată că prima instanţă nu şi-a motivat hotărârea pe existenţa unei discriminări, ci în mod exclusiv pe realizarea acordului de voinţă pentru încetarea contractului individual de muncă, astfel încât recurentul nu poate formula critici cu privire la aspecte care nu au fost reţinute de către prima instanţă.

Este adevărat că reclamanta a invocat prin acţiune ca apărare şi existenţa unei discriminări, însă prima instanţă nu şi-a însuşit această apărare şi nu şi-a întemeiat soluţia pe existenţa unei discriminări.

Referitor la necitarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, neregularitatea unui act de procedură poate fi invocată numai de către persoana vătămată de această neregularitate. Or, recurenta-pârâtă nu a suferit nicio vătămare prin necitarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 C. proc. civ. Curtea a respins recursul ca nefondat şi a menţinut sentinţa recurată ca legală şi temeinică. Potrivit art. 274 C. proc. civ. Curtea a obligat recurentul la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner