Prin acţiunea înregistrată la nr(...) contestatorul J.J. a chemat în judecată Primăria comunei H., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Dispoziţiei nr. 245/2007 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii dispoziţiei. Arată contestatorul în cererea sa că a fost directorul D. Cultural din comuna H. cu ¼ normă din anul 1990, iar în anul 2006 printr-o hotărâre a Consiliului Local H. s-a aprobat transformarea postului de director de cămin în post cu normă întreagă.
De asemenea, susţine contestatorul că a comunicat în termen legal Primarului comunei H. pe adresa prin care a arătat că este de acord cu numirea sa în funcţia de Director de cămin cu norma întreaga, însă, acesta a emis Dispoziţia nr. 245/2007 prin care a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantului, conform art. 65 din Codul Muncii, iar pentru acest post a fost numită altă persoană.
Apreciază contestatorul că dispoziţia nr. 245/2007 este nelegală şi emisă în mod abuziv.
În dovedirea acţiunii s-au depus la dosar acte.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în instanţă prin reprezentant şi a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei.
Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Secţiei de Contencios Administrativ al Tribunalului Prahova şi a fost transpusă în temeiul disp.art. 99 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţelor, la Secţia civilă – litigii de muncă.
După administrarea probatoriilor, prin sentinţa civilă nr. 1435 din 13 noiembrie 2007 Tribunalul Prahova a respins excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei, a admis în parte contestaţia şi a anulat Dispoziţia nr. 245/29.03.2007 emisă de Primarul comunei H., repunând părţile în situaţia anterioară, în sensul reîncadrării contestatorului pe postul deţinut anterior – Director Cămin Cultural.
De asemenea, a fost obligat intimatul Primarul comunei H. să plătească contestatorului drepturile salariale aferente şi să-i restituie suma de 632 lei încasată fără niciun drept, sumă ce va fi actualizată împreună cu drepturile salariale în raport de coeficientul de inflaţie de la data scadenţei lor şi până la plata efectivă, s-au respins ca rămas fără obiect capătul contestaţiei privind suspendarea executării Dispoziţiei nr. 245/2007 şi ca neîntemeiat capătul contestaţiei privind obligarea intimatului Primarul comunei H. la plata daunelor morale de 10.000 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtul J.E. – primatul comunei H.D. – şi E.E.
Recurentul-pârât J.E. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie. Sub un prim aspect a învederat recurentul că prima instanţă în mod greşit a respins excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, soluţia nefiind motivată sub acest aspect.
Pe fondul cauzei, recurentul a precizat că în raport de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, nu se poate reţine că nu a respectat dispoziţiile Codului Muncii referitoare la concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.
Prima instanţă nu a ţinut cont de anumite aspecte, respectiv: petentul J.J. nu a renunţat la calitatea de profesor cu normă întreagă în favoarea celei de director al D. Cultural; instanţa nu a analizat temeiul juridic al emiterii dispoziţiei de către primar, efectele pe care le produce, organele competente să îi verifice legalitatea; nu s-a avut în vedere conţinutul adresei nr. 311/29.03.2007 a Direcţiei Judeţene P pentru Cultură potrivit căreia E.E. a îndeplinit condiţiile legale pentru ocuparea postului de direct al D. Cultural precum şi conţinutul adresei nr. 659/3.07.2006 privind avizarea organizării concursului pentru ocuparea acestui post cu normă întreagă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 292/2003.
A mai învederat recurentul că în mod greşit a fost introdus în cauză actualul director de cămin cultural – E.E. – hotărârea instanţei nefiindu-i opozabilă şi că în mod greşit s-a dispus restituirea sumei de 632 lei întrucât nu reprezintă drepturi salariale, ci sume încasate de la persoane fizice pentru închirierea D. cultural.
Recurentul E.E. a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul greşitei introduceri în cauză, această sentinţă nefiindu-i opozabilă.
A mai învederat că numitul J.J. nu a dorit să participe la concursul organizat de Primăria comunei H. şi că pentru celelalte aspecte de legalitate de care nu a ţinut cont prima instanţă achiesează la motivele de recurs formulate de angajatul său – E.J.
Pentru toate aceste considerente, recurenţii au solicitat admiterea recursurilor, modificarea în tot a sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea, examinând sentinţa recurată, prim prisma criticilor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Contestatorul J.J. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 245/29.03.2007 emisă de primarul comunei H., prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă cu sfert de normă, având în vedere disp.art. 65 din Codul Muncii, precum şi o serie de dispoziţii ale Direcţiei Judeţene P pentru Cultură şi Culte, Consiliul local H., care au avut ca urmare transformarea postului de director al D. Cultural H. din post du sfert de normă în post cu normă întreagă.
Această dispoziţie a fost comunicată contestatorului la data de 3.04.2007, aşa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 19 dosar fond.
Contestaţia formulată împotriva acestei dispoziţii a fost înregistrată la instanţă la data de 10.05.2007.
Prezenta contestaţie apare ca fiind introdusă la instanţă tardiv pentru următoarele considerente:
Conform disp.art. 283 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data în c are a fost comunicat decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.
Dispoziţiile art. 284 alin. (1) prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă, iar alineatul 2 statuează că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alineatul precedent, respectiv cele privitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.
Or,, în cauza de faţă, contestaţia împotriva dispoziţiei de încetare a contractului individual de muncă a fost înregistrată la Tribunalul Prahova la data de 10.05.2007, deci la mai mult de 30 de zile calendaristice de la data la care dispoziţia a fost comunicată contestatorului.
În aceste condiţii, prima instanţă a respins în mod greşit excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei, în fapt nemotivând şi nearătând care sunt considerentele pentru care a apreciat că s-ar fi respectat termenul legal prevăzut de lege.
Contestatorul nu a respectat, însă, termenul impus de disp. art. 283 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, astfel încât contestaţia care face obiectul cauzei apare ca fiind introdusă la instanţă cu depăşirea termenului legal.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că recursurile sunt fondate sub acest aspect, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1), (2), (3) C. proc. civ., urmează să le admită, să modifice în tot sentinţa în sensul că va admite excepţia invocată şi va respinge contestaţia formulată de J.J. ca fiind tardiv formulată. În raport de aceste considerente, nu vor fi examinate şi celelalte motive de recurs invocate.