Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub numărul (...), reclamantul E.E. a chemat în judecată pe pârâta SC E.B. SA , solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata salariilor compensatorii, urmare desfiinţării locului de muncă. Ulterior, reclamantul şi-a completat şi precizat acţiunea, în sensul că a cerut să se constate şi nulitatea deciziilor nr. 631 din 22.09.2006 şi 56/13.02.2007.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că pârâta i-a modificat funcţia şi prin actul adiţional la contractul individual de muncă nr. 405/29.08.2006 a fost trecut agent comercial, măsură care nu i-a fost adusă la cunoştinţă, motiv pentru care a solicitat plata a 20 salarii compensatorii conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
În continuare, reclamantul a arătat că decizia nr. 631/2006 a fost emisă în perioada concediului de odihnă, nu i-a fost comunicată şi nu cuprinde lista locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care poate opta pentru unul dintre ele.
Decizia nr. 56/2007 este lovită de nulitate, întrucât la data emiterii acesteia nu mai existau raporturi de muncă între părţi, postul fiind desfiinţat încă de la data de 25.08.2006 şi nici nu a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă obligatorie, astfel că acţiunea este neîntemeiată.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, contractul de muncă al reclamantului fiind desfăcut disciplinar, întrucât după expirarea concediului de odihnă şi a celui medical, acesta nu s-a mai prezentat la serviciu.
Cu privire la plata salariilor compensatorii, pârâta a precizat că nu le datorează, întrucât reclamantul este administrator la o altă firmă şi potrivit C.C.M.U. nu se plătesc astfel de salarii compensatorii.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentinţa civilă nr. 879 din 7 iunie 2007 Tribunalul Prahova a respins acţiunea completată şi precizată în parte ca fiind rămasă fără obiect şi în parte ca neîntemeiată. În motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost revizor contabil şi în urma desfiinţării compartimentului în care lucra, i s-a oferit funcţia de agent comercial, cu menţinerea salariului, pe care nu l-a acceptat şi s-a emis în consecinţă decizia nr. 631/22.09.2006 de încetare a contractului individual de muncă.
Ca urmare a faptului că reclamantul s-a aflat în concediu de odihnă alternat cu concediu medical în perioada 18.09.2006-30.01.2007, pârâta a revocat decizia nr. 631/2006, motiv pentru care nu se poate dispune anularea, întrucât nu mai este în circuitul civil.
Referitor la decizia nr. 56/13.02.2007 pârâta a făcut dovada convocării reclamantului pentru cercetarea disciplinară prealabilă, însă acesta nu s-a prezentat, motiv pentru care nu se poate invoca nulitatea acestei decizii.
Cu privire la plata salariilor compensatorii, instanţa a reţinut că aceste drepturi se acordă numai la desfacerea contractului colectiv de muncă din motive neimputabile salariatului, ori reclamantului i s-a desfăcut contractul pentru absenţe nemotivate şi în plus acesta este şi administrator la o altă societate, caz în care nu poate beneficia de salarii compensatorii.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a susţinut în esenţă că instanţa de fond nu a motivat toate capetele de cerere şi nu a reţinut că încetarea contractului de muncă a intervenit la data de 23.08.2006, când s-a desfiinţat locul de muncă, motiv pentru care trebuia analizată atât legalitatea deciziei 631/2006, dar şi a deciziei de revocare a acesteia.
Recurentul a arătat că nici modificarea unilaterală a contractului de muncă nu a fost analizată de instanţă, iar legalitatea deciziei nr. 56/2007 a fost verificată numai în ceea ce priveşte cercetarea disciplinară prealabilă, însă a ignorat susţinerea acesteia că raporturile de muncă dintre părţi au încetat la data când i s-a desfiinţat locul de muncă, astfel că această decizie este nelegală.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca legală şi temeinică.
Curtea prin decizia civilă nr. 948 din 12 octombrie 2007 a respins recursul formulat de reclamantul E.E. ca nefondat. Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Din probele administrate în cauză s-a constatat că postul de revizor contabil ocupat de recurent a fost desfiinţat urmare faptului că, compartimentul financiar intern în care era integrat a fost şi el desfiinţat prin decizia nr. 20/23.08.2006 a Consiliului de administraţie, situaţie necontestată de recurent.
Urmare acestui fapt, pârâta a oferit recurentului un alt post liber la nivelul societăţii , acela de agent comercial, cu păstrarea salariului avut anterior şi s-a încheiat în acest sens un act adiţional la contractul individual de muncă, care nu echivalează însă cu o modificare unilaterală a contractului în sensul art. 41 (1) Codul Muncii, oferirea unui alt loc de muncă în cazul disponibilizării personalului ca urmare a reorganizării societăţii, fiind o procedură obligatorie.
Tocmai urmare refuzului de a primi postul oferit, pârâta a emis decizia nr. 631/22.09.2006 în baza art. 65 (1) Codul Muncii însă ulterior, aceasta a constatat că reclamantul se afla într-o situaţie când nu se putea dispune concedierea, aşa încât a revocat decizia în cauză, împrejurare faţă de care în mod corect instanţa de fond a reţinut că, ne mai aflându-se în circuitul civil, nu se impune a fi analizată sub aspectul legalităţii ei.
Cât priveşte decizia nr. 662/03.10.2006 de revocare, este dreptul angajatorului să revoce o măsură dispusă, în speţă fiind impusă de prevederile art. 60 (1) Codul Muncii, recurentul aflându-se o perioadă îndelungată de timp în concediu de odihnă, întrerupt repetat prin concedii medicale, situaţie care a încetat la data de 30.01.2007.
Cum după această dată reclamantul recurent nu s-a prezentat la program, pârâta l-a pontat ca absent nemotivat şi după ce l-a convocat să justifice absenţele nemotivate şi acesta nu a dat curs, s-a emis decizia nr. 56/13.02.2007, care în contextul prezentat mai sus, este legală, aşa cum corect a stabilit şi instanţa de fond.
Susţinerea recurentului că această din urmă decizie trebuia analizată sub aspectul existenţei sau nu a raporturilor de muncă la momentul emiterii ei, este nefondată, întrucât, ca urmare a revocării deciziei 631/22.09.2006, contractul individual de muncă a rămas în vigoare şi el a fost desfăcut prin decizia nr. 56/13.02. 2007 emisă de pârâtă.
Hotărârea de desfiinţare a unui loc de muncă nu are ca efect încetarea contractului individual de muncă, de drept, pe aceeaşi dată, respectiv 23.08. 2006, aşa cum eronat susţine recurentul, acesta putând înceta printr-o decizie emisă de angajator, care poate avea o dată ulterioară, cum este cazul în speţă, determinată de anumite situaţii care întârzie luarea unei astfel de măsuri.
Contestatorul E.E. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 948/12.10.2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, înregistrată la nr. 384,(...), solicitând în temeiul art. 318 teza 2 Cod pr.civilă, admiterea acestei contestaţii, desfiinţarea deciziei contestate şi rejudecarea recursului, cu luarea în discuţie a motivului de recurs referitor la legalitatea deciziei de concediere disciplinară.
În motivarea contestaţiei, s-a susţinut că instanţa de recurs a omis să analizeze motivul de recurs referitor la legalitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 56/13.02.2007 şi nu a analizat actele dosarului din care rezultă clar nelegalitatea deciziei contestate.
A arătat contestatorul că instanţa de recurs a apreciat eronat că cererea de anulare a deciziei este neîntemeiată raportat la împrejurarea că nu s-a mai prezentat la locul de muncă după data de 30.01.2007.
Nu s-a analizat însă dacă la data emiterii acestei decizii fuseseră îndeplinite toate condiţiile legale şi dacă se poate reţine că recurentul-contestator a absentat nemotivat de la locul de muncă atâta timp cât i se desfăcuse anterior contractul de muncă în baza art. 65 alin. (1) din Codul Muncii şi nu i se comunicase că fusese emisă o altă decizie de revocare, în baza căruia trebuia că se prezinte la serviciu.
Prin urmare, instanţa de recurs nu a cercetat motivul de recurs privind împrejurarea că decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă nr. 56/13.02.2007 este nelegală deoarece ea a fost emisă la data la care contestatorul avea cunoştinţă de faptul că au încetat raporturile de muncă, urmare desfiinţării locului de muncă conform art. 65 alin. (1) Codul Muncii, având contractul de muncă desfăcut în baza acestui temei, sens în care se impune admiterea contestaţiei şi rejudecarea recursului pentru aceste considerente, având în vedere susţinerile din cererea de recurs precum şi disp. art. 3041 C. proc. civ.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, motivele invocate neputând constitui temei al admiterii contestaţiei în raport de circumstanţele cauzei şi dispoziţiile legale.
Curtea, examinând contestaţia formulată în raport de actele şi lucrările dosarului precum şi prin prisma dispoziţiilor legale care au incidenţă în soluţionarea cauzei, constată că cererea este nefondată, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Contestatorul şi-a întemeiat contestaţia pe disp.art. 318 teza II C. proc. civ. conform cărora hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când soluţionând cauza, instanţa a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de casare sau de modificare.
În prezenta cauză, contestatorul invocă, drept motiv al cererii sale, omisiunea instanţei de recurs de a cerceta critica vizând nelegalitatea deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă nr. 56/13.02.2007 în raport de circumstanţele arătate în recurs.
Examinând decizia nr. 948/12.10.2007 care face obiectul contestaţiei în anulare, Curtea constată că instanţa de recurs a cercetat motivul de recurs vizând nelegalitatea deciziei nr. 56/13.02.2007 emisă de angajator, stabilind, în urma analizării probatoriului administrat că mai sus menţionata decizie este legală, raportat la faptul că recurentul nu s-a prezentat la program şi nici nu a dat curs invitaţiei de a se prezenta şi de a justifica absenţele.
Instanţa de recurs a apreciat ca nefondată susţinerea recurentului în sensul că această decizie trebuia analizată sub aspectul existenţei sau nu a raporturilor de muncă la momentul ei şi a constatat că recursul este nefondat sub toate criticile, sens în care, nefiind incidente motivele de modificare prev. de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. indicate în cererea de recurs, l-a respins.
Contestatorul, aşa cum rezultă din formularea motivelor de contestaţie, critică în fond soluţia pronunţată de instanţa de recurs, solicitând modificarea acesteia în raport de actele dosarului şi probele administrate în cauză precum şi în raport de analizarea motivului de recurs presupus neanalizat.
Or, criticile în legătură cu aprecierea probelor administrate în cauză nu se pot circumscrie cazurilor indicate de lege în care se poate formula contestaţie în anulare.
În raport de aceste considerente, nu se poate susţine că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs invocat, sens în care Curtea constată că cauză nu sunt incidente disp.art. 318 teza II C. proc. civ., indicate ca temei al prezentei contestaţii, urmând ca în conformitate cu disp.art. 318 şi urm. C. proc. civ. să o respingă ca nefondată.
