s Costel Gîlcă - Drept social - Dreptul muncii - Dreptul securității sociale

Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Reorganizarea activităţii angajatorului. Desfacerea contractului de muncă pentru motive care nu ţin de persoana angajatului. Nulitate. Reintegrarea în muncă. Plata drepturilor cuvenite

Tematică: Contestatie decizie concediere

Decizia nr. 81/19.01.2007 nu a fost retractată prin decizia nr. 157/12.02.2007, însă un contract de muncă nu poate fi denunţat unilateral de două ori, în mod valabil, astfel că instanţa a stabilit care dintre cele două decizii a produs mai întâi efecte juridice, reţinând că prima decizie, având nr. 81/19.01.2007 prin care, începând cu data de 12.02.2007, a încetat contractul de muncă al contestatorului ca urmare a reducerii postului de şofer, a produs aceste efecte, fiind prin urmare analizată. Referitor la decizia nr. 81/19.01.2007, s-a reţinut că prin aceasta s-a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului conform art. 65 din Codul Muncii, ca urmare a reorganizării Direcţiei Silvice. Totodată, s-a arătat că intimata nu a soluţionat în mod favorabil cererea petentului, care a optat pentru un loc de muncă vacant, pe motiv că nu are studiile şi pregătirea profesională corespunzătoare, fără a menţiona în concret care ar fi acele studii, iar în cazul în care intimata nu putea să-şi îndeplinească obligaţia de a propune contestatorului un loc de muncă vacant în unitate sau nu dispunea de un asemenea loc, aceasta trebuia să solicite sprijinul Agenţiei Teritoriale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în vederea redistribuirii celui în cauză, corespunzător pregătirii profesionale, ceea ce nu s-a întâmplat. Aşa fiind, s-a concluzionat că intimata a încălcat legea, decizia de concediere fiind lovită de nulitate absolută conform art. 76 din Codul muncii.
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 234 din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin cererea înregistrată sub nr(...) pe rolul Tribunalului Buzău, contestatorul J.O. a formulat, în contradictoriu cu intimata Direcţia Silvică B, contestaţie împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 81/19.01.2007 şi a deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 157/12.02.2007, ambele emise de către intimată, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în tot sau în parte a deciziei nr. 81/19.01.2007, reintegrarea pe postul de mecanic utilaj ifronist în cadrul ocolului Silvic G U. sau pe postul de mecanic agricol în cadrul I. de D. de rasă Cislău, anularea deciziei nr. 157/12.02.2007 în tot sau în subsidiar, în parte, cerând înlocuirea amenzii aplicate cu cea a avertismentului scris, precum şi obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor salariale, majorate, indexate şi reactualizate la zi, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestaţiei, s-a arătat de către contestator că în privinţa primei decizii, având nr. 81/19.01.2007 nu i-au fost comunicate toate documentele care au stat la baza acesteia, considerând că nu este vorba despre o reducere reală şi efectivă a postului deţinut de el.
S-a mai învederat de către contestator că intimata nu a respectat criteriile de selecţie a personalului angajat, în măsura în care, în cadrul O.S. O. existau trei posturi de conducători auto şi două posturi asimilate, respectiv de mecanic utilaj-operator ifronist, dintre toţi angajaţii el având pregătirea profesională cea mai bună, starea materială şi familială cea mai grea şi având, împreună cu alt coleg, vechimea cea mai mare.
S-a arătat în continuare că şi în situaţia în care s-ar aprecia de către instanţă că petentul era cel care trebuia să fie cel disponibilizat, acesta a depus două cereri, dintre care ultima a fost refuzată să-i fie înregistrată, prin care îşi exprima intenţia de a ocupa un post de mecanic utilaj-operator ifronist, pentru care avea calificarea necesară, inclusiv carnetul de şofer, cu toate categoriile, pe care nu le deţineau colegi săi din cadrul Ocolului Silvic G U. sau aceea de a ocupa un post de mecanic-utilaj agricol, în cadrul I. Cislău.
În ceea ce priveşte decizia nr. 157/12.02.2007, contestatorul a arătat că aceasta este lovită de nulitate deoarece deja contractul său de muncă încetase în baza deciziei anterioare începând chiar cu data de 12.02.2007 când, teoretic, nu mai era angajatul Direcţiei Silvice B, deci nu mai putea fi sancţionat începând cu o dată ulterioară, măsura desfacerii contractului de muncă intrând în vigoare la data de 13.02.2007, fără să fie anulată decizia anterioară.
A mai susţinut contestatorul că decizia este lovită de nulitate şi pentru faptul că nu a fost respectată procedura cercetării prealabile şi nu sunt indicate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de el, în conformitate cu prevederile art. 268 alin. (2) lit. c) din Codul muncii. Totodată, intimata nu a ţinut cont de activitatea contestatorului, de faptul că acesta nu a avut alte abateri disciplinare, de lipsa de gravitate a faptei, putându-se, cel mult, grada sancţiunea, prin aplicarea avertismentului scris.
S-a mai arătat de către contestator că nu a prejudiciat cu nimic pe angajator, din foaia de parcurs observându-se faptul că a respectat traseul impus, a transportat toate bunurile prevăzute, iar împrejurarea că a transportat o cantitate de lemne, care se cuvenea de drept, în baza contractului colectiv de muncă, odată cu transportul, la ordinul şefului său ierarhic superior, pe o distanţă pe care oricum maşina mergea în gol şi fiind asigurat că există aprobare pentru acest transport gratuit, conduce la concluzia că este vorba de o faptă a cărei gravitate este lipsită de importanţă şi pentru care putea fi, cel mult, sancţionat cu avertisment scris.
Intimata Direcţia Silvică B a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătându-se că în urma reorganizării intimatei s-a întocmit documentaţia pentru disponibilizarea salariatului J.O., ca urmare a reducerii postului de şofer, în sensul că prin aprobarea noii organigrame a regiei s-a desfiinţat postul acestuia.
S-a mai susţinut că pentru disponibilizare în sensul legii a fost aprobată desfiinţarea postului potrivit Hotărârii nr. 12/11.12.2006 a Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, cu respectarea prevederilor Codului muncii.
A mai arătat intimata că a fost vorba despre o concediere individuală, în temeiul art. 65 Codul Muncii, care a avut drept cauză reorganizarea regiei şi s-au îndeplinit toate cerinţele Codului Muncii în ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 73 şi 74 Codul Muncii, comunicându-i-se contestatorului durata preavizului de 20 de zile, lista posturilor disponibile în cadrul regiei în vederea manifestării opţiunii de trecere pe un alt post, motivele care au stat la baza concedierii.
În termenul de opţiune pentru salariat, acesta a optat pentru un post în cadrul regiei, însă nu îndeplinea criteriile privind studiile de specialitate pentru a putea fi distribuit pe acel post şi în cuprinsul deciziei s-a motivat de ce contestatorul nu poate fi distribuit pe acel post conform opţiunii acestuia.
De asemenea, în perioada de preaviz, care urma să se sfârşească la data de 12.02.2007, contestatorul a săvârşit o abatere disciplinară gravă, ceea ce a generat declanşarea cercetării prealabile şi aplicarea unei sancţiuni, susţinându-se că deşi se afla în perioada de preaviz, contractul de muncă era în vigoare, iar Direcţia Silvică a procedat corect, cercetându-l şi acţionând în consecinţă.
Cu privire la abaterea disciplinară comisă, s-a arătat că în data de 1.02.2007, contestatorul a efectuat un transport de material în mod nelegal, folosind în interes personal vehiculul de transport al unităţii deşi în acea zi era programat să transporte lăzi pentru transportul iepurilor vii, iar în urma cercetării disciplinare efectuate şi a notei de relaţii luate cu ocazia cercetării, s-a dovedit că acesta se face vinovat de săvârşirea abaterii disciplinare.
Intimata a arătat că s-au îndeplinit cerinţele art. 267-268 Codul Muncii privind desfăşurarea cercetării disciplinare şi referitoare la cerinţele legale privind conţinutul deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Pe baza probatoriilor administrate, cu înscrisuri, interogatoriul intimatei luat la solicitarea contestatorului şi depoziţiile martorilor H.O. şi P.T. audiaţi în cauză la solicitarea contestatorului, prin sentinţa civilă nr. 1094 din 28.11.2007 Tribunalul Buzău a admis contestaţia şi a dispus anularea deciziilor nr. 81/19.01.2007 şi nr. 157/12.02.2007 emise de intimată, reintegrarea contestatorului în funcţia avută anterior desfacerii contractului de muncă, respectiv şofer şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile individuale, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă, intimata fiind obligată şi la 400 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin decizia nr. 81/19.01.2007 emisă de intimată s-a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului, având în vedere reducerea postului determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de acesta, ca urmare a reorganizării Direcţiei Silvice şi ca efect al restrângerii activităţii.
S-a mai arătat că în perioada de preaviz contestatorul a săvârşit o faptă considerată de către intimată abatere disciplinară, ceea ce a condus la emiterea deciziei nr. 157/12.02.2007, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatorului, în temeiul art. 61 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, începând cu data de 13.02.2007.
De asemenea, s-a arătat că potrivit precizărilor intimatei, decizia nr. 81/19.01.2007 nu a fost retractată prin decizia nr. 157/12.02.2007, însă un contract de muncă nu poate fi denunţat unilateral de două ori, în mod valabil, astfel că instanţa a stabilit care dintre cele două decizii a produs mai întâi efecte juridice, reţinând că prima decizie, având nr. 81/19.01.2007 prin care, începând cu data de 12.02.2007, a încetat contractul de muncă al contestatorului ca urmare a reducerii postului de şofer, a produs aceste efecte, fiind prin urmare analizată.
Referitor la decizia nr. 81/19.01.2007, s-a reţinut că prin aceasta s-a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului conform art. 65 din Codul Muncii, ca urmare a reorganizării Direcţiei Silvice, măsură luată în urma Hotărârii nr. 12/11.12.2006 a Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA, prin care s-a aprobat structura organizatorică şi funcţională a Direcţiei Silvice B.
S-a mai arătat că în conformitate cu art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează că opteze pentru a ocupa un loc de muncă în condiţiile art. 64, iar dispoziţiile art. 64 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii se aplică şi în situaţiile prevăzute la art. 65 alin. (1), soluţie ce se întemeiază pe principiile bunei credinţe şi al garantării dreptului la protecţie împotriva şomajului.
Totodată, s-a arătat că intimata nu a soluţionat în mod favorabil cererea petentului, care a optat pentru un loc de muncă vacant, pe motiv că nu are studiile şi pregătirea profesională corespunzătoare, fără a menţiona în concret care ar fi acele studii, iar în cazul în care intimata nu putea să-şi îndeplinească obligaţia de a propune contestatorului un loc de muncă vacant în unitate sau nu dispunea de un asemenea loc, aceasta trebuia să solicite sprijinul Agenţiei Teritoriale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în vederea redistribuirii celui în cauză, corespunzător pregătirii profesionale, ceea ce nu s-a întâmplat.
Aşa fiind, s-a concluzionat că intimata a încălcat legea, decizia de concediere fiind lovită de nulitate absolută conform art. 76 din Codul muncii.
Referitor la cea de a doua decizia având nr. 157/12.02.2007, s-a reţinut că aceasta este lipsită de eficienţă juridică întrucât şi-a produs efecte prima decizie şi chiar şi în aceste condiţii, tribunalul a arătat că şi cea de a doua decizie este lovită de nulitate deoarece potrivit probatoriilor administrate, la care s-a făcut trimitere, rezultă că în cauză nu s-a efectuat cercetarea prealabilă, aşa cum impun dispoziţiile art. 267 din Codul Muncii, nerespectându-se nici dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. b) din Codul Muncii întrucât decizia de sancţionare disciplinară nu cuprinde dispoziţiile din statutul de personal, regulamentul intern sau din Contractul colectiv de muncă încălcate de salariat, ceea ce se sancţionează tot cu nulitatea.
În raport de toate aceste considerente instanţa de fond a admis contestaţia în sensul celor mai sus arătate.
Împotriva sentinţei primei instanţe intimata Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică B, prin reprezentanţi legali, a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, invocând disp.art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ.
Susţine recurenta că în urma reorganizării Regiei Naţionale a Pădurilor – ROMSILVA – Direcţia Silvică B s-a întocmit documentaţia în vederea disponibilizării intimatului-contestator întrucât, prin aprobarea organigramei, a fost redus un post de şofer la O.S. O., intimatul fiind cel mai recent şofer angajat la acest ocol silvic, iar acesta având calificativul de satisfăcător în cursul anului 2006, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar, de care prima instanţă nu a ţinut cont, respectându-se dispoziţiile art. 73 şi 74 din Codul Muncii şi ale art. 75 lit. d) şi f) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anul 2006-2007.
Se mai învederează că potrivit prevederilor legale, intimatului i s-a înmânat lista posturilor vacante, acesta exprimându-şi opţiunea pentru postul de ifronist la O.S. G U., cerere care i-a fost respinsă întrucât nu îndeplinea cerinţele legate de pregătirea profesională necesară ocupării postului, diploma fiind cea de M. mecanic şi nu cea de mecanic maşini şi utilaje. În plus, susţine recurenta din copia de pe carnetul de conducere al intimatului rezultă că acesta i-a fost emis la o dată ulterioară exprimării opţiunii pentru postul de ifronist, în acel moment carnetul fiindu-i expirat încă din anul 2002, aspect de care nu s-a ţinut cont.
De asemenea, se arată că în conformitate cu art. 9 lit. c) din Metodologia privind încadrarea în muncă, ce face parte integrantă din Contractul colectiv de muncă, la dosarul pentru înscrierea la concursul de autogrederist se solicită diploma ce atestă studiile prevăzute la condiţiile de participare, pentru toate aceste posturi cerându-se de către recurentă diploma de mecanic maşini şi utilaje, aceasta fiind o cerinţă a Inspectoratului Teritorial d e Muncă.
Totodată, se susţine că lista cu personalul disponibilizat a fost trimisă către A.J.O.F.M. pentru a lua măsurile care se impun în cadrul unei concedieri, respectiv înregistrarea acestora şi căutarea unui loc de muncă.
Întrucât în perioada de preaviz intimatul J.O., ce era încă salariatul recurentei, a comis o abatere disciplinară gravă, acest lucru a dus la emiterea deciziei nr. 157/12.02.2007 prin care s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă al intimatului, care în ziua de 01.02.2007 a efectuat un transport de material lemnos fără a avea documente legale, pentru un alt salariat, ce a fost numit şi martor de către intimat, nefiind vorba de lemn de foc, aşa cum era prevăzut în Contractul colectiv de muncă în vigoare la acea dată, şi chiar dacă era lemn de foc, tot ar fi fost necesare documentele legale de provenienţă şi taxarea maşinii ocolului conform art. 173 lit.g din Contractul colectiv de muncă.
În urma cercetării disciplinare, ce s-a efectuat conform art. 267, 268 din Codul Muncii, a hotărârii Consiliului de Disciplină şi a Notei de relaţii prin care intimatul a recunoscut fapta comisă, recurenta arată că s-a emis cea de a doua decizie în mod legal.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei în sensul respingerii contestaţiei, depunându-se la dosar şi concluzii scrise.
Intimatul-contestator J.O. a formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor aduse în recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată din recurs, depunând la dosar şi adresa nr. 265/29.01.2008 prin care a fost invitat de către recurentă la sediul acesteia pentru punerea în aplicare a sentinţei instanţei de fond.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Recurenta invocă drept motiv de modificare a sentinţei şi dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., arătând că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de probă hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, însă acest text de lege a fost abrogat prin art. I pct. 1111 din O.U.G. nr. 138/2000, punct introdus ulterior, prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005.
De principiu însă, în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel – ca în cazul de faţă, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele, urmând a se avea în vedere în consecinţă, la soluţionarea prezentului recurs, şi aceste dispoziţii legale.
Susţine recurenta că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de fond, intimatul J.O. a fost şoferul cel mai recent angajat la O.S.O. şi a avut calificativul satisfăcător pe anul 2006 încadrându-se astfel în criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere prevăzute la art. 75 lit. d) şi f din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anul 2006 – 2007 (fila 233 dosar fond). Această împrejurare nu poate justifica însă, prin ea însăşi, admiterea recursului în sensul celor solicitate de recurentă, altele fiind argumentele pentru care prima instanţă a dispus anularea deciziei de concediere nr. 81/19.01.2007 emisă de intimată.
Astfel, Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA a comunicat Direcţiei Silvice B, cu adresa nr. 9087/18.12.2006 (fila 203 dosar fond), structura organizatorică şi funcţională a direcţiei respective, aprobată prin Hotărârea nr. 12/11.12.2006 a Consiliului de Administraţie al Regiei, însoţită de o serie de documente, expres enumerate în cuprinsul adresei, cu precizarea că decizia de concediere se va emite cu respectarea art. 70 şi 74 din Codul Muncii, atenţionare făcută tocmai în scopul de a nu fi încălcate aceste texte de lege, situaţie care ar atrage nulitatea deciziei de concediere, aşa cum justificat a reţinut şi prima instanţă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 74 lit. d) din Codul Muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64, în practica judiciară statuându-se în mod constant că în pofida formulării limitative a art. 64 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii, dispoziţiile sale trebuie aplicate şi în situaţiile vizate de art. 65 alin. (1) din acelaşi cod întrucât relaţiile de muncă se bazează pe principiul bunei-credinţe şi al garantării dreptului la protecţie împotriva şomajului, aspect, de asemenea, corect arătat de instanţa de fond.
De menţionat, că potrivit art. 64 alin. (2) din Codul Muncii, în situaţia în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante conform alin. (1), acesta are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale şi/sau, după caz, capacităţii de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.
În legătură cu opţiunea intimatului J.O., pentru postul de ifronist la O.S. G U., pe care recurenta nu a soluţionat-o în mod favorabil pe motivul indicat în decizia de concediere, că acesta nu a făcut dovada studiilor necesare pentru postul respectiv având calificarea de M. mecanic, se reţine că potrivit înscrierilor din carnetul de muncă al intimatului, depus în copie la dosarul de fond, acesta a fost angajat în cursul anilor 1986-1987 chiar pe postul de ifronist, iar permisul de conducere pe care-l deţine intimatul, pentru mai multe categorii, este valabil până în anul 2017 (fila 67 dosar fond), intimatul lucrând în cadrul Ocolului Silvic O., anterior concedierii, chiar pe postul de şofer.
Oricum, în situaţia în care recurenta-intimată nu putea să-şi îndeplinească obligaţia de a propune intimatului-contestator un alt loc de muncă vacant compatibil cu pregătirea profesională a acestuia nedispunând de un asemenea loc, aceasta avea obligaţia, aşa cum s-a reţinut mai sus, de a solicita sprijinul Agenţiei Teritoriale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în vederea redistribuirii celui în cauză conform pregătirii profesionale şi, contrar susţinerilor recurentei, o asemenea dovadă nu a fost făcută în cauză.
În acest context, în mod justificat a concluzionat prima instanţă că recurenta-intimată a încălcat legea, decizia de concediere nr. 81/19.01.2007 fiind lovită de nulitate absolută în raport de dispoziţiile art. 76 din Codul muncii.
Referitor la cea de a doua decizie de concediere, având nr. 157/12.02.2007, decizie prin care intimatului-contestator i-a fost desfăcut disciplinar contractul individual de muncă începând cu data de 13.02.2007, fără ca prin aceasta să fie retractată prima decizie având nr. 81/19.01.2007, s-a arătat în mod corect de instanţa de fond că este imposibil din punct de vedere juridic ca acelaşi contract de muncă să fie desfăcut, în acelaşi timp, atât potrivit art. 65 din Codul Muncii, ca urmare a reducerii postului de şofer în urma reorganizării Direcţiei Silvice, cât şi potrivit art. 61 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, ca sancţiune disciplinară, iar recurenta nu a contestat practic, prin criticile aduse în recurs, această concluzie a primei instanţe.
Câtă vreme prin decizia nr. 81/19.01.2007 s-a hotărât că începând cu data de 12.02.2007 încetează contractul individual de muncă al intimatului contestator, iar prin decizia nr. 157/12.02.2007 s-a stabilit că începând cu data de 13.02.2007 se desface disciplinar contractul individual de muncă al intimatului-contestator, conform art. 61 lit. a) din Codul Muncii, s-a concluzionat în mod just de către instanţa de fond că prima decizie este cea producătoare de efecte juridice, decizia respectivă fiind lovită de nulitate absolută pentru considerentele mai sus-arătate.
Chiar şi în aceste condiţii, tribunalul a făcut referire în considerentele sentinţei şi la nelegalitatea celei de a doua decizii reţinând în mod justificat că nota de relaţii dată de intimatul-contestator la data de 05.02.2007 şi referatul la care se face trimitere în cuprinsul deciziei respective nu pot să conducă la concluzia că în cauză s-ar fi efectuat cercetarea prealabilă conform art. 267 din Codul Muncii, de către Comisia de disciplină, care ar fi trebuit să-l notifice, în prealabil, pe intimatul contestator precizând obiectul, data, ora şi locul întrevederii, dându-i astfel posibilitatea salariatului să-şi pregătească apărările şi probele, în cunoştinţă de cauză.
De asemenea, în urma audierii, Comisia de Disciplină ar fi trebuit să încheie un proces-verbal în care să consemneze rezultatele cercetării, motivaţiile pentru care apărările salariatului au fost înlăturate, propunerea de sancţionare sau nu a acestuia, situaţie ce nu se regăseşte în speţă.
Totodată, în cuprinsul deciziei nr. 157/12.02.2007 emisă de recurenta-intimată nu sunt cuprinse dispoziţiile din statutul de personal, regulamentul intern sau din Contractul colectiv de muncă încălcate de salariat, ceea ce se sancţionează cu nulitatea deciziei respective, în raport de dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. b) din Codul muncii.
Deşi s-au invocat drept motive de modificare a sentinţei atacate şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., se constată că acestea nu au fost dezvoltate prin motivele de recurs.
Oricum, sentinţa atacată cuprinde pe larg motivele pe care se sprijină, iar acestea nu sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, motivarea răspunzând cerinţelor prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., situaţie în care nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., după cum nici motivul de modificare a sentinţei prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză, neputându-se reţine, în raport de soluţia pronunţată şi argumentele care au stat la baza acesteia, că instanţa ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea priveşte recursul de faţă ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge ca atare, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate şi aplicare a dispoziţiilor legale în raport de situaţia de fapt reţinută.
De asemenea, în baza art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la 400 lei cheltuieli de judecată către intimatul-contestator, reprezentând onorariu avocat suportat de intimat în recurs, potrivit chitanţei doveditoare nr. 77/18.02.2008 depusă la dosar (fila 35).
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner