La data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parţială sau pentru invaliditate a salariatului, potrivit legii (respectiv, potrivit Legii nr. 19/2000). Textul vizează următoarea ipoteză:
– salariatul a făcut cerere de pensionare şi s-a şi pensionat pentru limită de vârstă potrivit legii;
– salariatul a făcut cerere pentru pensionare anticipată (inclusiv parţială) şi s-a şi pensionat;
– salariatul a fost pensionat pentru invaliditate. Deoarece textul nu cuprinde nici o distincţie (explicită sau implicită, potrivit contextului său) rezultă că încetează şi contractul de muncă al celui pensionat de invaliditate de gradul III. Numai că, în acest caz, invalidul putând să presteze o activitate profesională va fi posibil să se încheie un nou contract individual de muncă, fie cu normă întreagă (la un alt loc de muncă), fie cu timp de lucru parţial (la acelaşi loc de muncă).
Faţă de formularea art. 56 lit. d din Cod, rezultă că încetarea de drept a contractului individual de muncă, în acest caz, este aplicabilă numai cu referire la contractul în fiinţă la data la care intervine una dintre situaţiile indicate de textul legal (comunicarea deciziei de pensionare). Altfel spus, art. 56 lit. d nu este aplicabil şi cu privire la contractele individuale de muncă încheiate după survenirea acestor situaţii, adică, practic, după pensionarea celui în cauză.
La această concluzie se ajunge nu doar printr-o interpretare literală a textului, ci şi datorită următoarelor motive:
– încheierea unui nou contract individual de muncă – subsecvent încetării sale de drept, conform art. 56 lit. d – cu acelaşi angajator ori cu altul, în aceeaşi funcţie/post ori în alta/altul, nu este ilegală, nu poate fi lovită de nulitate, deoarece s-ar înfrânge principiul libertăţii muncii. Dacă nu s-ar admite această soluţie, s-ar ajunge la concluzia că cel aflat într-una din situaţiile la care se referă art. 56 lit. d – odată cu încetarea de drept a contractului său de muncă – pe tot restul vieţii sale nu ar mai avea dreptul de a fi salariat. Cu alte cuvinte, încălcându-se art. 53 alin. 2 din Constituţie (restrângerea unui drept trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o „şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii”), s-ar afecta decisiv pe o durată nedeterminată însuşi principiul neîngrădirii dreptului la muncă;
– art. 5 alin. 2 din Codul muncii interzice orice discriminare, directă sau indirectă, bazată pe o serie de criterii, între care figurează şi criteriul vârstei. Aşa fiind, nu poate fi respinsă încheierea unui contract individual de muncă exclusiv din cauza faptului că persoana a fost pensionată pentru limită de vârstă.
Textul în discuţie – art. 56 lit. d – a ridicat şi problema dacă se menţin sau nu, în continuare, reglementările din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, care permit cumulul pensiei cu salariul. S-ar putea susţine, într-o primă opinie, că, întrucât cauza de încetare de drept prevăzută de art. 56 lit. d persistă, un contract individual de muncă ulterior nu s-ar putea încheia, fiind lovit de nulitate. Aşadar, art. 56 lit. d din Cod ar fi abrogat art. 94 alin. 1 din Legea nr. 19/2000. Într-o a doua opinie, se susţine că, în continuare, este posibil cumulul pensiei cu salariul, ţinând seama, pe de o parte, de caracterul de normă specială al art. 94 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, iar, pe de altă parte, de normele constituţionale care permit limitarea unor drepturi, dar nu însăşi înlăturarea dreptului respectiv. În plus, aşa cum am arătat, însuşi Codul muncii se referă, expres, în art. 22 alin. 3, la posibilitatea încheierii unui nou contract individual de muncă după încetarea de drept – în oricare dintre situaţiile reglementate de art. 56, cu excepţia lit. a – a contractului individual de muncă anterior. Concluzia este următoarea: cel care s-a pensionat poate cumula pensia cu salariul în condiţiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale