Prin sentinţa civilă nr. 28/F din 31 ianuarie 2008 Tribunalul Bistriţa N a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta E.F. împotriva pârâtei SC „M.E.T. RO” SRL B, aceasta fiind obligată aprilie iunie 2007, reprezentând dreptul de alocaţie individuală de hrană. S-a constatat nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în S. din 01.04.2007 referitoare la criteriile de acordare a tichetelor de masă prevăzute în art. 53. Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că, reclamanta E.F. este angajata pârâtei. În luna aprilie 2007 a înregistrat o zi de absenţă nemotivată motiv pentru care i s-a întocmit formular disciplinar prin care i s-au reţinut tichetele de masă pe luna aprilie 2007, conform procedurii de acordare.
Deşi angajatorul a prevăzut în CCM acordarea tichetelor de masă potrivit Legii nr. 142/1998 care prevede că se pot acorda tichete de masă, în limita în care angajatorul dispune de fonduri băneşti, Normele metodologice de aplicare prevăd stabilirea condiţiilor de atribuire a tichetelor de către angajator de comun acord cu sindicatele referitor la numărul angajaţilor care beneficiază de tichete de masă, numărul de zile lucrătoare din lună pentru care beneficiază de tichete de masă şi criteriile de selecţie privind stabilirea salariaţilor care primesc tichete de masă, acesta a stabilit criterii nelegale şi discriminatorii.
A reţinut instanţa din dispoziţiile de mai sus că, angajatorul este îndreptăţit să nu acorde tichete de masă pentru toţi angajaţii din societate şi că acordarea tichetelor de angajator nu este o obligaţie ci este lăsată la disponibilitatea angajatorului, în funcţie de fondurile băneşti de care dispune, dar, o dată ce angajatorul a luat hotărârea de a acorda acele tichete, ceea ce era doar o posibilitate, s-a transformat într-un drept.
Criteriile stabilite de angajator încalcă prevederile art. 1 lit. i) şi art. 6 lit. c) din Legea nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare precum şi art. 38 Codul Muncii şi art. 53 din S.
În consecinţă, reţinând că apărarea pârâtei (vizând lipsa dreptului reclamantei la tichete de masă pentru luna în care a avut absenţe nemotivate) este neîntemeiată, s-a admis acţiunea sub acest aspect, precum şi cu privire la constatarea nulităţii clauzelor privind acordarea tichetelor de masă întrucât criteriile de acordare exced celor prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate. În motivele de recurs s-a arătat în esenţă că prima instanţă a pronunţat hotărârea cu interpretarea greşită a legii. Astfel, nu s-a avut în vedere că legea părţilor a stabilit criteriile de atribuire a tichetelor de masă, or, contractul colectiv pe unitate este obligatoriu pentru toate părţile semnatare.
Prin contractul colectiv de muncă, angajatorul a înţeles să acorde angajaţilor un drept afectat de modalităţi respectiv de anumite condiţii suspensive, iar dreptul angajatului se naşte la momentul îndeplinirii condiţiilor suspensive. În conformitate cu normele legale aplicabile, angajatorul împreună cu reprezentanţii sindicatului pot prevedea salariaţii care primesc tichete de masă ţinând seama şi „de alte elemente specifice activităţii” iar absenţa nemotivată de la serviciu şi nerespectarea atribuţiilor de serviciu sunt abateri de natură a prejudicia activitatea întreprinderii.
Caracterul sancţionator al neacordării tichetelor de masă este greşit invocat de instanţa fondului, raportat la existenţa concomitentă a răspunderii disciplinare, materiale, civile şi penale. Nu se poate reţine nici discriminarea, întrucât persoanele nu se află în situaţii similare, chiar din culpa persoanei care săvârşeşte o faptă cu implicaţii sociale asupra celorlalţi angajaţi.
S-a mai arătat că, instanţa a reţinut nelegala atribuire a tichetelor de masă la sfârşitul perioadei pentru care sunt datorate, contravenind dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 142/1998, dar aceste dispoziţii sunt cel puţin interpretabile, având în vedere contradictorialitatea textului respectiv acordarea în avans a tichetelor de masă, dar în raport de nr. de zile lucrate (prezent în unitate), ce nu poate fi prevăzut de angajator.
Reţinerea discriminării este greşită întrucât aceasta există atunci când două persoane aflate în situaţii identice sau similare au parte de un tratament diferit ceea ce în cazul reclamantei nu se verifică. Datorită specificului activităţii societăţii lipsa nejustificată de la serviciu sau neîndeplinirea sarcinilor de serviciu de către un angajat are repercursiuni asupra celorlalţi care sunt nevoiţi ca prin eforturi suplimentare să acopere fapta culpabilă a celui absent. În concret, în luna aprilie 2007, angajata E.F., prin fapta sa culpabilă nu s-a aflat în aceeaşi postură ca şi ceilalţi angajaţi ai societăţii care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu.
Aceleaşi argumente au fost invocate şi în susţinerea legalităţii art. 53 din S./2007.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta nu este fondat urmând a fi respins.
Prima instanţă a făcut o justă interpretare a dispoziţiilor legale aplicabile. Astfel, s-a avut în vedere că Legea nr. 142/1998 prevede posibilitatea pentru angajator de a acorda salariaţilor tichete de masă, în măsura în care are posibilităţi financiare şi în limitele prevăzute în acest sens în bugetul propriu. Din momentul în care angajatorul a decis atribuirea tichetelor, salariaţii au dreptul la această alocaţie. De asemenea, legea şi normele de aplicare prevăd posibilitatea pentru angajator de a determina nr. de salariaţi, locurile de muncă pe care aceştia le ocupă, nr. de zile pentru care se acordă tichetele.
Dreptul de selecţie prevăzut de lege în favoarea angajatorului nu îl îndreptăţeşte pe acesta să limiteze dreptul angajatului o dată selecţionat de a primi tichete de masă, din alte considerente decât cele ce pot fi avute în vedere conform legii.
Din cuprinsul art. 6 din Legea nr. 142/1998 rezultă că salariatul poate utiliza lunar, un număr de tichete de masă cel mult egal cu nr. de zile în care este prezent la lucru în unitate. Acest text nu este în contradicţie cu dispoziţiile art. 5 din aceeaşi lege, conform cărora angajatorul distribuie salariaţilor tichete de masă în număr egal cu numărul zilelor lucrătoare din luna următoare, întrucât, dacă articolul 5 prevede obligaţia angajatorului de a distribui tichetele de masă, în schimb art. 6 prevede dreptul salariatului de a utiliza tichete de masă numai pentru zilele în care a fost prezent la lucru în unitate.
Întrucât legea nu distinge între cauzele ce determină absenţa de la lucru (motivate sau nemotivate) nici cel ce pune în aplicare legea sau o interpretează nu poate distinge.
Prin urmare, includerea între criteriile de atribuire a tichetelor de masă şi a absenţelor nemotivate, apare a fi nelegală, aşa cum a apreciat şi prima instanţă. În consecinţă, dreptul salariatului de a primi şi folosi tichetele de masă în număr egal cu zilele lunii în care a fost prezent la unitate derivă din lege – general obligatorie – într-un stat de drept-astfel că admiterea acţiunii de către prima instanţă apare a fi o soluţie legală şi temeinică.
Sub acest aspect este irelevant faptul că, în contractul colectiv de muncă au fost cuprinse criterii de atribuire a tichetelor de masă în raport şi de absenţele nemotivate, întrucât aceste criterii sunt mai nefavorabile decât legea general aplicabilă, care îndreptăţeşte pe salariat la tichetele de masă pentru toate zilele lucrate în unitate, evident dacă, angajatorul nu a stabilit de la început un alt număr de zile pentru care se obligă să distribuie tichete de masă, ceea ce însă, nu s-a demonstrat.
Pentru aceste considerente în mod corect prima instanţă a constatat şi nulitatea clauzelor cuprinse în S. pe 2007 referitoare la criteriile de acordare a tichetelor de masă prevăzute în art. 53, în condiţiile în care acestea exced criteriilor prevăzute de lege şi nu există o justificare temeinică pentru inserarea lor în cuprinsul S. O eventuală perturbare a activităţii societăţii urmare a absenţei unui angajat nu constituie o justificare rezonabilă pentru neacordarea tichetelor de masă pe întreaga lună, angajatorul fiind îndreptăţit să nu acorde aceste tichete în ziua sau zilele în care angajatul a lipsit.
În raport de aceste considerente ce le completează pe cele avute în vedere de către prima instanţă, se constată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, iar criticile formulate fiind nefondate, recursul va fi respins ca atare.