Prin contestaţia înregistrată la această instanţă sub nr. 923/99/29.02.2008, contestatoarea E.E.-F. a chemat în judecată pe intimata P. Naţională Română I, solicitând anularea deciziei nr. 11/25.02.2008.
Contestatoarea E.E. este salariata intimatei P. Naţională Română I pe postul de solist vocal. Prin decizia nr. 11/25.02.2008 emisă de intimată s-a dispus sancţionarea contestatoarei cu „avertisment scris”.
Prin sentinţa civilă nr. 586/16.04.2008, Tribunalul Iaşi a admis contestaţia formulată de contestatoarea E.E.-F., în contradictoriu cu intimata P. Naţională Română I şi anulat decizia nr. 11/25.02.2008 emisă de intimată.
Împotriva acestei sentinţe civile a formulat recurs P. Naţională Română I, prin reprezentanţi legali, considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
În mod corect prima instanţă a reţinut că salariata a părăsit locul repetiţiei fără a mai aştepta sosirea anunţată a directorului general, cât şi faptul că salariata a cântat în seara spectacolului purtând pe braţ o banderolă albă, protestând astfel prin grevă japoneză. Cu toate acestea, instanţa a reţinut, în mod greşit, că directorul general a dispus anularea repetiţiei pe motivul existenţei în sală a unei temperaturi scăzute. Instanţa a reţinut acest lucru numai pe baza declaraţiilor a doi martori, solişti şi colegi cu contestatoarea.
S-a mai arătat că intimata a părăsit locul repetiţiei, împreună cu alţi solişti, înainte de sosirea la faţa locului a directorului general, motiv pentru care repetiţia nu a mai putut fi ţinută. Recurenta susţine că nimeni nu poate fi obligat să cânte în condiţii improprii, însă intimata nu era îndreptăţită să părăsească nemotivat locul repetiţiei.
Mai mult, se arată că intimata a purtat pe timpul spectacolului banderola albă pe braţ, în semn de protest, dând astfel dovada de lipsă de respect faţă de publicul spectator. Pentru acest fapt, solista a fost sancţionată, deoarece, potrivit prevederilor Codului Muncii şi Legii nr. 168/1999, orice formă de protest se aduce la cunoştinţa angajatorului în timp util.
Analizând recursul formulat de P. Naţională Română I, prin prisma dispoziţiile art. 3041C. proc. civ., se reţine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 11/25.02.2008 emisă de către recurentă s-a dispus sancţionarea intimatei E.E., solist vocal 1 la această instituţie, cu „avertisment scris”, pentru următoarele fapte considerate ca fiind abateri disciplinare: părăsirea locului repetiţiei la data de 17.02.2008, motivat de faptul că sala era neîncălzită, iar decorurile nu erau montate, fără a mai aştepta sosirea directorului general; încălcarea condiţiilor legale de declarare a grevei, precum şi exercitarea abuzivă a acestui drept, întrucât în seara de 17.02.2008, la spectacolul „E.”, salariata a cântat putând pe braţ o banderolă albă, protestând astfel prin grevă japoneză împotriva aşa–ziselor condiţiilor improprii în care trebuia să susţină spectacolul. S-a mai reţinut prin aceeaşi decizie că intimata a încălcat atribuţiile de serviciu privind respectarea programului de lucru, dispoziţiile transmise pe cale ierarhică şi disciplina muncii.
În mod corect prima instanţă a anulat această decizie de sancţionare disciplinară, reţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică.
Contractul individual de muncă este un contract sinalagmatic, salariatul având obligaţia de a presta munca şi a respecta disciplina muncii, însă în condiţiile în care angajatorul îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute la art. 40 alin. (2) lit. a) şi b) Codul Muncii. Astfel, angajatorul are obligaţia de a informa salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă şi să asigure permanent condiţiile corespunzătoare de muncă.
Potrivit Regulamentului intern al P. Naţionale Române I, această instituţie s-a obligat la informarea fiecărui salariat asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, la garantarea protecţiei, igienei şi securităţii muncii. De asemenea, aceasta şi-a asumat îndatorirea de a informa salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi de a asigura acestora condiţii corespunzătoare de muncă.
Art. 41 alin. (2) din Constituţie consacră dreptul la protecţie socială şi la măsurile de securitate şi igienă a muncii. Protecţia muncii, potrivit dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 90/1996, are ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea proceselor de muncă. În temeiul acestui principiu este exclus ca prestarea muncii să se desfăşoare în afara normelor de sănătate şi securitate în muncă, întreaga activitate fiind guvernată de imperativul prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.
Potrivit dispoziţiile art. 173 Codul Muncii, în cadrul propriilor responsabilităţi, angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale.
Având în vedere specificul activităţii desfăşurate de către intimata E.E., care a fost apreciată şi de către legiuitor prin încadrarea în condiţii speciale de muncă a activităţii artistice desfăşurată de soliştii vocali de operă şi operetă, prin art. 20 alin. (1) lit. d) a Anexei nr. 2 la Legea nr. 19/2000, considerându-se, conform definiţiei prevăzute la art. 1 din H.G. nr. 1025/2003, că în aceste locuri de muncă exista factori de risc profesional, care, prin natura sarcinii de munca şi a condiţiilor de realizare a acesteia, conduc în timp la reducerea prematura a capacităţii de munca, îmbolnăviri profesionale, recurenta P. Naţională Română avea obligaţia de a asigura acestor salariaţi condiţii optime de desfăşurare a repetiţiilor şi spectacolelor, neputând fi apreciat ca un act de indisciplină refuzul acestora de a se expune la riscuri profesionale mai mari decât cele pe care le implică în mod obişnuit profesia acestora.
Dispoziţiile legale enunţate anterior impun angajatorului, respectiv persoanelor care asigură conducerea operei, obligaţii suplimentare privind asigurarea unor spaţii corespunzătoare desfăşurării spectacolelor, acestea având îndatorirea de a preveni apariţia situaţiilor de a se ajunge la desfăşurarea unor repetiţii generale la un spectacol de operă la temperaturi cuprinse între 15 şi 17 grade, prin verificarea prealabilă a condiţiilor din sală, pe timp de iarnă, fără a aştepta ca salariaţii să semnaleze mai întâi aceste neajunsuri.
Faptul că P. Naţională Română I nu are în prezent o sală proprie de susţinere a spectacolelor, astfel încât repetiţiile şi spectacolele se desfăşoară în săli închiriate ce aparţin altor instituţii şi necesitatea cunoaşterii modului în care aceste din urmă instituţii îşi îndeplinesc obligaţiile de asigurare a condiţiilor necesare acestor activităţi, implică cu atât mai mult angajarea permanentă a persoanelor din conducerea instituţiei în perceperea nemijlocită a măsurii îndeplinirii îndatoririlor asumate, pentru a preveni apariţia unor factori care să transforme aceste locaţii în unele improprii pentru manifestările artistice care figurează în programul său.
De altfel, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, U.S.D. şi E.H.D., se mai reţine că soliştii vocali ai operei au semnalat în repetate rânduri conducerii instituţiei condiţiile improprii în care sunt nevoiţi să susţină spectacolele, însă niciodată nu au primit vreun răspuns.
Se mai reţine că părăsirea de către intimată a locului repetiţiei înainte de sosirea directorului general nu a fost dovedită în cauză de către angajator, căruia, potrivit dispoziţiile art. 287 Codul Muncii, îi revine sarcina probei în cauză. Referatul directorului general, care a dispus şi sancţionarea intimatei, necoroborat cu alte probe, nu este de natură de a fi reţinut de către instanţă în combaterea declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză.
De asemenea, în ceea ce priveşte consecinţele faptei intimatei de părăsire a locului de desfăşurare a repetiţiei generale se reţine că, prin martorii audiaţi în cauză, s-a dovedit că această repetiţie a fost oricum anulată de către directorul general, după ce acesta a perceput personal condiţiile din sala de spectacol, nefiind probat de către angajator faptul că activitatea artistică din dimineaţa zilei de 17.02.2008 nu s-a putut desfăşura din culpa salariatei.
Mai mult, se reţine că, în aceste condiţii, aşa-zisa încălcare a programului de lucru de către intimată, a reprezentat de fapt o măsură de protecţie a sănătăţii acesteia, pentru desfăşurarea activităţii artistice din seara aceleiaşi zile, când şi-a susţinut rolul în spectacolul „E.”, în aceleaşi condiţii improprii.
Se mai reţine că protestul intimatei, alături de alţi solişti vocali ai operei, prin purtarea banderolei albe pe braţ în timpul spectacolului, care nu poate constitui grevă în accepţiunea legislaţiei muncii, întrucât art. 251 Codul Muncii şi art. 40 din Legea nr. 168/1999 definesc această instituţie ca fiind încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi, situaţie pe care nu o regăsim în speţă, nu o obliga la încunoştinţarea prealabilă a conducerii instituţiei cu privire la această modalitate de a atrage atenţia asupra condiţiilor improprii de desfăşurare a unor asemenea manifestări artistice şi nici la respectarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 168/1999.
În ceea ce priveşte faptul că prin această formă de protest intimata ar fi adus o atingere gravă prestigiului şi imaginii de care se bucură P. Naţională Română I, se reţine că, având în vedere declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, din care rezultă că la spectacolul din seara zilei de 17.02.2008 spectatorii erau îmbrăcaţi în sală în haine groase, respectiv pulovere, cojoace şi paltoane (fiind chiar ei supuşi unor condiţii improprii pentru a asista la această manifestare artistică), nu putea fi percepută, conform susţinerilor recurentei prin întâmpinarea formulată la judecarea fondului cauzei, ca un „circ cu banderole albe”, ci avea să sporească admiraţia şi respectul publicului pentru salariaţii operei care şi-au susţinut rolurile chiar în aceste condiţii.
Prin urmare, având în vedere că faptele reţinute de către recurentă prin decizia de sancţionare nu pot constitui abateri disciplinare, în mod corect prima instanţă a dispus anularea acestei decizii.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să se respingă recursul formulat de P. Naţională Română I şi să se menţină hotărârea pronunţată de prima instanţă.
Prin contestaţia înregistrată la această instanţă sub nr. 923/99/29.02.2008, contestatoarea E.E.-F. a chemat în judecată pe intimata P. Naţională Română I, solicitând anularea deciziei nr. 11/25.02.2008.
Contestatoarea E.E. este salariata intimatei P. Naţională Română I pe postul de solist vocal. Prin decizia nr. 11/25.02.2008 emisă de intimată s-a dispus sancţionarea contestatoarei cu „avertisment scris”.
Prin sentinţa civilă nr. 586/16.04.2008, Tribunalul Iaşi a admis contestaţia formulată de contestatoarea E.E.-F., în contradictoriu cu intimata P. Naţională Română I şi anulat decizia nr. 11/25.02.2008 emisă de intimată.
Împotriva acestei sentinţe civile a formulat recurs P. Naţională Română I, prin reprezentanţi legali, considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
În mod corect prima instanţă a reţinut că salariata a părăsit locul repetiţiei fără a mai aştepta sosirea anunţată a directorului general, cât şi faptul că salariata a cântat în seara spectacolului purtând pe braţ o banderolă albă, protestând astfel prin grevă japoneză. Cu toate acestea, instanţa a reţinut, în mod greşit, că directorul general a dispus anularea repetiţiei pe motivul existenţei în sală a unei temperaturi scăzute. Instanţa a reţinut acest lucru numai pe baza declaraţiilor a doi martori, solişti şi colegi cu contestatoarea.
S-a mai arătat că intimata a părăsit locul repetiţiei, împreună cu alţi solişti, înainte de sosirea la faţa locului a directorului general, motiv pentru care repetiţia nu a mai putut fi ţinută. Recurenta susţine că nimeni nu poate fi obligat să cânte în condiţii improprii, însă intimata nu era îndreptăţită să părăsească nemotivat locul repetiţiei.
Mai mult, se arată că intimata a purtat pe timpul spectacolului banderola albă pe braţ, în semn de protest, dând astfel dovada de lipsă de respect faţă de publicul spectator. Pentru acest fapt, solista a fost sancţionată, deoarece, potrivit prevederilor Codului Muncii şi Legii nr. 168/1999, orice formă de protest se aduce la cunoştinţa angajatorului în timp util.
Analizând recursul formulat de P. Naţională Română I, prin prisma dispoziţiile art. 3041C. proc. civ., se reţine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 11/25.02.2008 emisă de către recurentă s-a dispus sancţionarea intimatei E.E., solist vocal 1 la această instituţie, cu „avertisment scris”, pentru următoarele fapte considerate ca fiind abateri disciplinare: părăsirea locului repetiţiei la data de 17.02.2008, motivat de faptul că sala era neîncălzită, iar decorurile nu erau montate, fără a mai aştepta sosirea directorului general; încălcarea condiţiilor legale de declarare a grevei, precum şi exercitarea abuzivă a acestui drept, întrucât în seara de 17.02.2008, la spectacolul „E.”, salariata a cântat putând pe braţ o banderolă albă, protestând astfel prin grevă japoneză împotriva aşa–ziselor condiţiilor improprii în care trebuia să susţină spectacolul. S-a mai reţinut prin aceeaşi decizie că intimata a încălcat atribuţiile de serviciu privind respectarea programului de lucru, dispoziţiile transmise pe cale ierarhică şi disciplina muncii.
În mod corect prima instanţă a anulat această decizie de sancţionare disciplinară, reţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică.
Contractul individual de muncă este un contract sinalagmatic, salariatul având obligaţia de a presta munca şi a respecta disciplina muncii, însă în condiţiile în care angajatorul îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute la art. 40 alin. (2) lit. a) şi b) Codul Muncii. Astfel, angajatorul are obligaţia de a informa salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă şi să asigure permanent condiţiile corespunzătoare de muncă.
Potrivit Regulamentului intern al P. Naţionale Române I, această instituţie s-a obligat la informarea fiecărui salariat asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, la garantarea protecţiei, igienei şi securităţii muncii. De asemenea, aceasta şi-a asumat îndatorirea de a informa salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi de a asigura acestora condiţii corespunzătoare de muncă.
Art. 41 alin. (2) din Constituţie consacră dreptul la protecţie socială şi la măsurile de securitate şi igienă a muncii. Protecţia muncii, potrivit dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 90/1996, are ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea proceselor de muncă. În temeiul acestui principiu este exclus ca prestarea muncii să se desfăşoare în afara normelor de sănătate şi securitate în muncă, întreaga activitate fiind guvernată de imperativul prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.
Potrivit dispoziţiile art. 173 Codul Muncii, în cadrul propriilor responsabilităţi, angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale.
Având în vedere specificul activităţii desfăşurate de către intimata E.E., care a fost apreciată şi de către legiuitor prin încadrarea în condiţii speciale de muncă a activităţii artistice desfăşurată de soliştii vocali de operă şi operetă, prin art. 20 alin. (1) lit. d) a Anexei nr. 2 la Legea nr. 19/2000, considerându-se, conform definiţiei prevăzute la art. 1 din H.G. nr. 1025/2003, că în aceste locuri de muncă exista factori de risc profesional, care, prin natura sarcinii de munca şi a condiţiilor de realizare a acesteia, conduc în timp la reducerea prematura a capacităţii de munca, îmbolnăviri profesionale, recurenta P. Naţională Română avea obligaţia de a asigura acestor salariaţi condiţii optime de desfăşurare a repetiţiilor şi spectacolelor, neputând fi apreciat ca un act de indisciplină refuzul acestora de a se expune la riscuri profesionale mai mari decât cele pe care le implică în mod obişnuit profesia acestora.
Dispoziţiile legale enunţate anterior impun angajatorului, respectiv persoanelor care asigură conducerea operei, obligaţii suplimentare privind asigurarea unor spaţii corespunzătoare desfăşurării spectacolelor, acestea având îndatorirea de a preveni apariţia situaţiilor de a se ajunge la desfăşurarea unor repetiţii generale la un spectacol de operă la temperaturi cuprinse între 15 şi 17 grade, prin verificarea prealabilă a condiţiilor din sală, pe timp de iarnă, fără a aştepta ca salariaţii să semnaleze mai întâi aceste neajunsuri.
Faptul că P. Naţională Română I nu are în prezent o sală proprie de susţinere a spectacolelor, astfel încât repetiţiile şi spectacolele se desfăşoară în săli închiriate ce aparţin altor instituţii şi necesitatea cunoaşterii modului în care aceste din urmă instituţii îşi îndeplinesc obligaţiile de asigurare a condiţiilor necesare acestor activităţi, implică cu atât mai mult angajarea permanentă a persoanelor din conducerea instituţiei în perceperea nemijlocită a măsurii îndeplinirii îndatoririlor asumate, pentru a preveni apariţia unor factori care să transforme aceste locaţii în unele improprii pentru manifestările artistice care figurează în programul său.
De altfel, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, U.S.D. şi E.H.D., se mai reţine că soliştii vocali ai operei au semnalat în repetate rânduri conducerii instituţiei condiţiile improprii în care sunt nevoiţi să susţină spectacolele, însă niciodată nu au primit vreun răspuns.
Se mai reţine că părăsirea de către intimată a locului repetiţiei înainte de sosirea directorului general nu a fost dovedită în cauză de către angajator, căruia, potrivit dispoziţiile art. 287 Codul Muncii, îi revine sarcina probei în cauză. Referatul directorului general, care a dispus şi sancţionarea intimatei, necoroborat cu alte probe, nu este de natură de a fi reţinut de către instanţă în combaterea declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză.
De asemenea, în ceea ce priveşte consecinţele faptei intimatei de părăsire a locului de desfăşurare a repetiţiei generale se reţine că, prin martorii audiaţi în cauză, s-a dovedit că această repetiţie a fost oricum anulată de către directorul general, după ce acesta a perceput personal condiţiile din sala de spectacol, nefiind probat de către angajator faptul că activitatea artistică din dimineaţa zilei de 17.02.2008 nu s-a putut desfăşura din culpa salariatei.
Mai mult, se reţine că, în aceste condiţii, aşa-zisa încălcare a programului de lucru de către intimată, a reprezentat de fapt o măsură de protecţie a sănătăţii acesteia, pentru desfăşurarea activităţii artistice din seara aceleiaşi zile, când şi-a susţinut rolul în spectacolul „E.”, în aceleaşi condiţii improprii.
Se mai reţine că protestul intimatei, alături de alţi solişti vocali ai operei, prin purtarea banderolei albe pe braţ în timpul spectacolului, care nu poate constitui grevă în accepţiunea legislaţiei muncii, întrucât art. 251 Codul Muncii şi art. 40 din Legea nr. 168/1999 definesc această instituţie ca fiind încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi, situaţie pe care nu o regăsim în speţă, nu o obliga la încunoştinţarea prealabilă a conducerii instituţiei cu privire la această modalitate de a atrage atenţia asupra condiţiilor improprii de desfăşurare a unor asemenea manifestări artistice şi nici la respectarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 168/1999.
În ceea ce priveşte faptul că prin această formă de protest intimata ar fi adus o atingere gravă prestigiului şi imaginii de care se bucură P. Naţională Română I, se reţine că, având în vedere declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, din care rezultă că la spectacolul din seara zilei de 17.02.2008 spectatorii erau îmbrăcaţi în sală în haine groase, respectiv pulovere, cojoace şi paltoane (fiind chiar ei supuşi unor condiţii improprii pentru a asista la această manifestare artistică), nu putea fi percepută, conform susţinerilor recurentei prin întâmpinarea formulată la judecarea fondului cauzei, ca un „circ cu banderole albe”, ci avea să sporească admiraţia şi respectul publicului pentru salariaţii operei care şi-au susţinut rolurile chiar în aceste condiţii.
Prin urmare, având în vedere că faptele reţinute de către recurentă prin decizia de sancţionare nu pot constitui abateri disciplinare, în mod corect prima instanţă a dispus anularea acestei decizii.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să se respingă recursul formulat de P. Naţională Română I şi să se menţină hotărârea pronunţată de prima instanţă.