Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 2823/113 din 27.09.2007 la Tribunalul Brăila reclamantul E.E. a chemat în judecată pe pârâta SC. V. Vienna Insurance H. S.A. solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor băneşti în sumă de 1206 lei reprezentând contravaloarea orelor suplimentare efectuate în perioada 15.12.2006-15.02.2007.
În motivarea cererii reclamantul a susţinut că a lucrat la pârâta SC . V. Vienna Insurance H. S.A. B pe o perioadă determinată 15.12.2006-15.02.2007 cu un salariu de 800 lei brut corespunzător unui program de 8 ore zilnic. A mai arătat că în perioada 15.12.2006-15.02.2007 s-a desfăşurat o D. de răspundere civilă auto, că programul de lucru era de la 8, 00 la 20, 00 de luni până vineri, iar cel de sâmbăta şi duminica era de la 8, 00 la 13, 00, astfel că în perioada respectivă, de 59 de zile a lucrat în plus 164 de ore, în 41 de zile cu câte 4 ore zilnic în plus şi 95 ore în 18 sâmbete şi duminici cu câte 5 ore zilnic, executând suplimentar un număr de 254 de ore suplimentare, cu o retribuţie tarifară orară de 4, 75 lei rezultând suma de 1206 lei.
Prin întâmpinarea depusă pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii civile a reclamantului. A arătat pârâta că reclamantul, salariatul său a lucrat pe perioadă determinată şi că i-a achitat toate drepturile băneşti cuvenite. A mai arătat că activitatea peste programul de lucru de 8 ore s-a desfăşurat de către salariaţi de bună voie.
Deşi reclamantul a stat în unele zile peste programul normal de lucru de bunăvoie, angajatorul i-a compensat aceste ore suplimentare conform art. 119 Codul muncii, a arătat pârâta.
A susţinut că în zilele de 28, 29 şi 30.03.2007 şi 2 şi 3.04.2007 reclamantul nu s-a prezentat la serviciu, motivând problema personale, astfel că conducerea societăţii i-a considerat aceste zile în compensarea orelor suplimentare efectuate.
În perioada cât reclamantul a prestat activitatea la ea acesta nu a solicitat plata acestor ore suplimentare a mai susţinut pârâta.
Prin sentinţa civilă nr. 318 din 14.05.2008 s-a admis acţiunea civilă a reclamantului. A obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale pentru orele suplimentare efectuate pentru perioada 15.12.2006-15.12.2007.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC. V. Vienna Insurance H. S.A. B, considerând-o nelegală şi netemeinică. În motivarea recursului declarat, pârâta a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor probelor administrate. A arătat că la fond a solicitat proba cu martori pentru a dovedi că reclamantul nu a efectuat 254 ore suplimentare aşa cum a afirmat, probă respinsă şi că de asemenea instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra interogatoriului luat acestuia în care recunoaşte că şi salariata E.S. a stat peste program şi că coroborând acest fapt cu Regulamentul campaniei RCA în care se preciza că pe perioada campaniei se va asigura personal în schimburi organizate, instanţa trebuia să reţină susţinerile sale că s-au efectuat ore peste programul normal de lucru prin rotaţie. A mai susţinut recurenta pârâtă că hotărârea pronunţată se bazează pe o interpretare greşită a probelor administrate fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
A arătat că instanţa şi-a motivat admiterea acţiunii civile a reclamantului pe disp. art. 119 din Codul muncii, text de lege aplicat greşit. A susţinut că, potrivit art. 3 din contractul individual de muncă şi art. 119 din Codul Muncii precum şi a prevederilor Regulamentului campaniei RCA, reclamantului i-au fost compensate orele suplimentare cu zile libere plătite în zilele de 28, 29, 30 martie 2007 şi 02 şi 03 aprilie 2007, zile în care acesta nu s-a prezentat la serviciu.
S-a mai arătat că instanţa de fond interpretând greşit probele dosarului a reţinut eronat că din fişele de pontaj ar rezulta că reclamantul a prestat ore suplimentare în perioada decembrie 2006-aprilie 2007, pentru că în aceste fişe reclamantul a fost pontat 8 ore zilnic.
Recunoaşterea recurentei în sensul că intimatul reclamant a efectuat unele ore suplimentare, nu câte pretinde acesta, ore care au fost compensate cu zile libere a fost interpretată eronat de instanţa de fond, ca fiind o recunoaştere absolută a pretenţiilor reclamantului, a mai susţinut recurenta pârâtă.
A arătat doar, a susţinut recurenta, că toţi salariaţii au efectuat ore suplimentare, prin rotaţie, în considerarea programului de lucru flexibil, ore compensate cu zile libere plătite şi că în acest sens a depus referatul nr. 66/ 06.04.2007 şi că nu a operat că reclamantul a avut absenţe nemotivate ci doar că a lipsit de la serviciu în compensarea acestor ore suplimentare.
Conform art. 120 din Codul Muncii plata orelor suplimentare se poate face doar în cazul în care compensarea prin ore libere nu este posibilă, ori acestuia i-au fost compensate orele suplimentare, a arătat recurenta.
A arătat recurenta că pretenţiile reclamantului nu sunt dovedite, neavând dovada câte ore suplimentare a efectuat. Plata către reclamant a unei sume de bani pentru ore suplimentare ar însemna o plată dublă având în vedere că deja i-au fost compensate cu zile libere, a arătat recurenta.
A solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul respingerii ca nefondate a acţiunii civile a reclamantului. Întrucât reclamantului i s-a achitat suma de 883 lei, având în vedere sentinţa civilă recurată a solicitat să se dispună întoarcerea executării şi obligarea reclamantului să restituie suma încasată. În drept şi-a întemeiat cererile pe disp. art. 304 pct. 9, art. 3041, 4041 şi art. 4042 C. proc. civ.
Intimatul reclamant nu a formulat şi depus întâmpinare în cauză.
Analizând hotărârea instanţei de fond în raport de probele dosarului, de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, de criticile formulate de recurentă cât şi de disp. art. 304 C. proc. civ. astfel cum au fost invocate, Curtea constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Nu poate fi primită susţinerea recurentei pârâte că instanţa de fond a interpretat greşit probele dosarului şi aplicat greşit legea. art. 117 din Codul Muncii prevede că munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă este considerată muncă suplimentară, iar art. 119 din Codul Muncii menţionează că munca suplimentară se compensează prin ore libere în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora. În cazul neacordării de zile libere, potrivit art. 120 din Codul muncii, munca suplimentară va fi plătită salariatului. Or, nu se poate reţine că nu a făcut o aplicare corectă a acestor prevederi legale.
Aşa după cum rezultă din actele dosarului, referatul nr. 66/6.04.2007, în perioada 15.12.2006-15.02.2007 reclamantul a efectuat ore suplimentare chiar dacă au fost efectuate prin rotaţie, situaţie care are clar puţină relevanţă în cauză. Or, recurenta nu a făcut nicio dovadă că în următoarele 30 de zile de la efectuarea acestora i-a compensat salariatului reclamant cu zile libere.
Apărarea recurentei cu privire la considerarea acestor ore suplimentare cu zilele absente de la serviciu a venit ulterior, după formularea acţiunii civile de către acesta. Or, aceste ore suplimentare au fost efectuate în realitate, situaţie necontrazisă nici de către recurentă.
Faptul că reclamantului i s-a considerat justificată absenţa de la serviciu a unor zile şi nu s-a dispus nicio măsură, nu justifică neacordarea unui drept legal. Este adevărat că efectuarea orelor suplimentare nu rezultă din foile de pontaj, dar efectuarea lor nu este negată de nimeni, referatul nr. 66/6.04.2007 confirmând acest lucru, care mai menţionează ca zilele libere nejustificate nu acoperă orele suplimentare efectuate de reclamant.
Nu înseamnă o plată dublă întrucât recurenta a fost cea care i-a plătit zilele absente de la serviciu şi aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, fiecare are regimuri juridice diferite. Instanţa de fond nu a reţinut cuantumul de ore suplimentare menţionat de reclamant de 254 ca fiind şi efectuate ci a lăsat recurentei posibilitatea să le stabilească şi deci din această cauză nu a mai fost necesară audierea unor martori. Faptul că recurenta potrivit statului de plată le-a apreciat la suma de 1206 lei brut, este calculul său, întrucât instanţa de fond nu a stabilit această sumă de plată.
Deci, având în vedere cele arătate mai sus, Curtea consideră că criticile formulate nu sunt întemeiate, ele neîncadrându-se în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat, astfel că potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat. Pentru aceleaşi motive nu se justifică întoarcerea executării, conform art. , 4041 şi art. 4042 C. proc. civ.