Articolul 1 alin. 1 din Directiva 77/187 trebuie interpretat în sensul că acesta nu se aplică unei situaţii în care titularul unui serviciu de curăţenie, care încredinţase curăţenia localurilor sale unui prim-antreprenor, reziliază contractul pe care-l încheiase cu acesta şi încheie, în vederea executării de lucrări similare, un nou contract cu un al doilea antreprenor dacă operaţia nu este însoţită nici de o cesiune, între cei doi antreprenori, a elementelor activelor, corporale sau incorporale semnificative, nici de o reluare de către noul antreprenor a unei părţi esenţiale a efectivelor, număr sau competenţe pe care predecesorul său le afectase executării contractului său.
Într-adevăr, noţiunea de transfer, în sensul Directivei, vizează ipoteza în care entitatea economică – adică un ansamblu organizat de persoane şi de elemente care permit exercitarea unei activităţi economice care urmăreşte un obiectiv propriu – păstrează identitatea sa după realizarea transferului. În aceste condiţii, simpla pierdere a pieţei de servicii în profitul unui concurent nu poate releva prin ea însăşi existenţa unui astfel de transfer. Între altele, dacă este de acceptat că în anumite sectoare în care activitatea se bazează esenţial pe mâna de lucru, o entitate economică care poate funcţiona fără elemente de activ semnificativ şi corespunde unei colectivităţi de lucrători reuniţi durabil pentru exercitarea unei activităţi comune, trebuie, pentru a fi în faţa unui transfer în sensul Directivei, ca noul câştigător al pieţei să preia în mod esenţial efectivele entităţii economice perdante a pieţei.
Motivele hotărârii
1. Prin ordonanţa din 30 noiembrie 1994, ajunsă la Curte la 18 ianuarie 1995, Arbeitsgericht Bonn a adresat, în virtutea art. 177 din Tratatul CEE, două întrebări preliminare referitoare la interpretarea anumitor dispoziţii din Directiva nr. 77/187.
2. Aceste întrebări au fost ridicate în cadrul procesului care opune pe doamna Süzen societăţii Zehnacker Grebäudereingung Krankenhausservice (în continuare „Zehnacker”).
3. Doamna Süzen fusese angajată de Zehnacker, dându-i ca sarcină curăţenia localurilor lui Alaisiukolleg, o şcoală secundară situată în Bonn-Bad-Godesberg, în Germania, în cadrul unui contract de curăţenie încheiat între aceasta din urmă şi Zehnacker. Acesta a concediat-o pe doamna Süzen, ca şi alte şapte angajate afectate ca şi ea întreţinerii acestui stabiliment, pe motiv de reziliere, începând din 30 iunie 1994, cu Alaisiukolleg, a contractului.
4. Imediat, Alaisiuskolleg a încredinţat prin contract, începând din 1 august 1994, curăţenia localurilor sale societăţii Lefarth, intervenientă în litigiul principal. Nu rezultă din ordonanţa de trimitere dacă aceasta a făcut o ofertă de reangajare lucrătorilor concediaţi de Zehnackers.
5. Doamna Süzen a sesizat Arbeitsgericht Bonn pentru a constata că notificarea concedierii sale de către Zehnacker nu pusese capăt relaţiei de muncă care o lega cu acesta din urmă.
6. Considerând că soluţia litigiului depinde de interpretarea Directivei, această instanţă a decis să amâne pronunţarea şi a adresat Curţii următoarele întrebări:
„1. Având în vedere hotărârile date de Curte la 14 aprilie 1994 în cauza Christal Schmidt şi la 19 mai 1992 în cauza dr. Sophie Stichting, Directiva 77/187/CEE se aplică, de asemenea, în cazul în care o întreprindere reziliază contractul încheiat cu o altă întreprindere pentru a ceda imediat unei întreprinderi terţe?
2. Este vorba de cesiune convenţională, în sensul Directivei, într-o ipoteză, precum cea caracterizată în prima întrebare, în cazul în care niciun mijloc de producţie material sau imaterial nu a fost cedat?”
7. Conform art. 1 alin. 1, „Directiva este aplicabilă transferurilor întreprinderilor, stabilimentelor sau părţilor de stabiliment unui alt şef de întreprindere, ca urmare a unei cesiuni convenţionale sau unei fuziuni”.
8. În hotărârea Schmidt, precitată, Curtea a hotărât că această dispoziţie trebuie interpretată în sensul că intră în câmpul său de aplicare o situaţie precum cea care era caracterizată în ordonanţa de trimitere, în care un antreprenor încredinţează pe cale contractuală unui alt antreprenor responsabilitatea executării lucrărilor de cureţenie asigurate mai înainte în mod direct, chiar dacă înaintea transferului aceste lucrări erau executate de un singur angajat. În hotărârea Stichting, precitată, Curtea a considerat că noţiunea de „cesiune convenţională” se aplică într-o situaţie în care o autoritate publică decide să înceteze acordarea de subvenţii unei persoane juridice şi generează astfel oprirea completă şi definitivă a activităţii acesteia, pentru a le transfera unei alte persoane juridice care are un obiectiv similar.
9. Prin cele două întrebări, instanţa de trimitere caută să ştie dacă Directiva se aplică şi în situaţia în care cel care încredinţase curăţenia localurilor sale unui prim antreprenor reziliază contractul şi încheie, în vederea executării unor lucrări similare, un nou contract cu un al doilea antreprenor, fără ca operaţia să fie însoţită de cesiunea elementelor active, corporale sau incorporale, între cei doi antreprenori.
10. Directiva vizează a asigura continuitatea relaţiilor de muncă existente în cadrul unei entităţi economice, independent de schimbarea proprietarului. Criteriul decisiv pentru stabilirea existenţei unui transfer în sensul acestei directive este de a şti dacă entitatea respectivă păstrează identitatea sa, ceea ce rezultă mai ales din continuarea efectivă a exploatării sau reluarea sa.
11. Absenţa legăturii convenţionale între cedent şi cesionar sau, ca în cazul în speţă, între cei doi antreprenori cărora le-au fost încredinţate succesiv lucrările de curăţenie ale unui stabiliment şcolar, dacă ele pot constitui un indiciu că nu a intervenit niciun transfer în sensul Directivei, nu relevă o importanţă determinantă cu privire la acest aspect.
12. Într-adevăr, aşa cum s-a precizat în hotărârea Merclax şi Neuhuys (C-171/94 şi C-172/94, Rep. p. I-1253), Directiva este aplicabilă în toate ipotezele de schimbare, în cadrul relaţiilor contractuale, a persoanei fizice sau juridice responsabile de exploatarea întreprinderii, care contractează obligaţiile angajatorului faţă de angajaţii întreprinderii. Astfel, pentru ca Directiva să fie aplicabilă, nu este necesar să existe relaţii contractuale directe între cedent şi cesionar, cesiunea putându-se astfel efectua în două etape prin intermediul unui terţ, precum proprietar sau locatar.
13. Pentru ca Directiva să fie aplicabilă, transferul trebuie totuşi să se refere la o entitate economică organizată de manieră stabilă, a cărei activitate nu se limitează la executarea unei opere determinate. Noţiunea de entitate trimite astfel la un ansamblu organizat de persoane şi de elemente care permit exercitarea unei activităţi economice care urmează un obiectiv propriu.
14. Pentru a determina dacă condiţiile unui transfer al unei activităţi sunt îndeplinite, trebuie luate în considerare ansamblul circumstanţelor de fapt care caracterizează operaţiunea în sine, între care figurează mai ales tipul întreprinderii sau stabilimentului, transferarea sau nu a elementelor corporale, precum clădirile şi bunurile mobile, valoarea elementelor incorporale în momentul transferului, reluarea sau nu a esenţialului efectivelor de către noul şef de întreprindere, transferul sau nu al clientelei, ca şi nivelul similitudinilor activităţilor exercitate înainte şi după transfer, precum şi durata unei eventuale suspendări a acestor activităţi. Aceste elemente nu constituie totuşi decât aspecte parţiale ale evaluării de ansamblu care se impun şi nu trebuie, din acest fapt, să fie apreciate izolat.
15. După cum s-a arătat, singura circumstanţă că serviciul efectuat de fostul şi noul şef de întreprindere este similar nu conduce automat la ideea unui transfer al unei entităţi economice. Într-adevăr, o entitate nu poate fi redusă la activitatea pe care o îndeplineşte. Identitatea sa rezultă, de asemenea, din alte elemente, precum personalul care o compune, organizarea muncii sale, metodele de exploatare sau chiar, dacă este cazul, mijloacele de exploatare la dispoziţia sa.
16. Simpla pierdere a unei pieţe de servicii în favoarea unui concurent nu relevă existenţa unui transfer în sensul Directivei. În această situaţie, dacă întreprinderea de servicii, anterior titulară a pieţei, pierde un client, ea nu subzistă mai puţin, din această cauză, integral fără a putea considera că unul dintre stabilimentele sale sau părţi de stabilimente ar fi fost cedat noului „proprietar” al pieţei.
17. Trebuie, de asemenea, să arătăm că dacă transferul elementelor active figurează între diferitele criterii de luat în considerare de judecătorul naţional pentru a aprecia realitatea unui transfer de întreprindere, absenţa unor asemenea elemente nu exclude automat existenţa unui astfel de transfer (a se vedea hotărârea Schmidt, pct. 16).
18. Într-adevăr, cum s-a spus mai sus, judecătorul naţional, în aprecierea circumstanţelor de fapt care caracterizează operaţia în cauză, trebuie mai ales să ţină cont de tipul întreprinderii sau stabilimentului. Rezultă astfel că importanţa acordată diferitelor criterii de existenţă ale unui transfer în sensul Directivei variază în mod necesar în funcţie de activitatea exercitată, înţelegându-se metodele de producţie sau de exploatare utilizate în întreprinderile, în stabilimentele sau în părţile de stabilimente în cauză. De îndată ce, în particular, o activitate economică poate în anumite sectoare să funcţioneze fără elemente de activ, corporale şi incorporale, semnificative, menţinerea identităţii unei asemenea entităţi prin operaţia al cărei obiect face parte, nu va depinde, prin ipoteză, de cesiunea unor asemenea elemente.
19. Guvernul Marii Britanii şi Comisia au susţinut că, pentru ca entitatea constituită de fostul deţinător al pieţei de servicii să facă obiectul unui transfer în sensul Directivei, poate suferi, în anumite circumstanţe, ca noul deţinător al pieţei să fi preluat voluntar majoritatea lucrătorilor pe care predecesorul său îi afectase special executării contractului său.
20. Din acest punct de vedere, trebuie amintit că printre circumstanţele de fapt de care trebuie să se ţină cont dacă condiţiile unui transfer sunt reunite figurează mai ales nivelul similarităţii activităţii exercitate înainte şi după transfer şi tipul întreprinderii sau stabilimentului de care este vorba, reluarea sau nu a esenţialului efectivelor de către noul şef de întreprindere.
21. Or, în măsura în care, în anumite sectoare, în care activitatea se bazează în mod esenţial pe mâna de lucru, o colectivitate de lucrători care îndeplineşte în mod durabil o activitate comună poate corespunde unei entităţi economice, trebuie să admitem că o astfel de entitate este susceptibilă de menţinerea identităţii sale prin transferul său în cazul în care noul şef de întreprindere nu se mulţumeşte doar a continua activitatea în cauză, ci reluarea de asemenea a unei părţi esenţiale, a numeroase competenţe, a efectivelor pe care predecesorul său le afectase în mod special acestei operaţii. În această ipoteză, pentru a relua termenii hotărârii Rygaard, pct. 21, noul şef de întreprindere dobândeşte într-adevăr ansamblul organizat al elementelor care i-ar permite continuarea activităţilor sau a anumitor activităţi ale întreprinderii cedate de o manieră stabilă.
22. Revine instanţei naţionale să stabilească, în lumina ansamblului acestor elemente de interpretare, dacă în speţă a avut loc un transfer.
23. Răspundem deci întrebării instanţei de trimitere că art. 1 alin. 1 al Directivei trebuie interpretat în sensul că aceasta din urmă nu se aplică unei situaţii în care furnizorul de lucrări, care încredinţase curăţenia localurilor sale unui antreprenor, reziliază contractul încheiat cu acesta şi încheie, în vederea executării unor lucrări similare, un nou contract cu un al doilea antreprenor, dacă operaţiunea nu este însoţită nici de o cesiune, între cei doi antreprenori, a elementelor active, corporale sau incorporale, semnificative, nici de o reluare, de către noul antreprenor, a unei părţi esenţiale a activelor, înţelegându-se numărul şi competenţele pe care predecesorul său le afectase executării contractului său.
Pentru aceste motive,
Curtea,
statuând asupra întrebărilor ridicate de Arbeitsgerucht Bonn, prin ordonanţa din 30 noiembrie 1995, declară:
Articolul 1 alin. 1 din Directiva 77/187 trebuie interpretat în sensul că acesta nu se aplică unei situaţii în care titularul unui serviciu de curăţenie, care încredinţase curăţenia localurilor sale unui prim antreprenor, reziliază contractul pe care-l încheiase cu acesta şi încheie, în vederea executării de lucrări similare, un nou contract cu un al doilea antreprenor dacă operaţia nu este însoţită nici de o cesiune, între cei doi antreprenori, a elementelor activelor, corporale sau incorporale semnificative, nici de o reluare, de către noul antreprenor a unei părţi esenţiale a efectivelor, număr sau competenţe pe care predecesorul său le afectase executării contractului său.
Într-adevăr, noţiunea de transfer, în sensul Directivei, vizează ipoteza în care entitatea economică – adică un ansamblu organizat de persoane şi de elemente care permit exercitarea unei activităţi economice care urmăreşte un obiectiv propriu – păstrează identitatea sa după realizarea transferului. În aceste condiţii, simpla pierdere a pieţei de servicii în profitul unui concurent nu poate releva, prin ea însăşi, existenţa unui astfel de transfer. Între altele, dacă este de acceptat că în anumite sectoare în care activitatea se bazează esenţial pe mâna de lucru, o entitate economică care poate funcţiona fără elemente de activ semnificativ şi corespunde unei colectivităţi de lucrători reuniţi durabil pentru exercitarea unei activităţi comune, trebuie, pentru a fi în faţa unui transfer în sensul Directivei, ca noul câştigător al pieţei să preia în mod esenţial efectivele entităţii economice perdante a pieţei.