s

Înlocuirea judiciară a sancţiunii. Aprecierea instanţei asupra gravităţii abaterii.

1.Sancţiunile disciplinare sunt, în ordinea gravităţii lor, strict şi limitativ indicate prin Codul Muncii [art. 264 alin. (1)] în afara cazurilor în care „prin statute profesionale, aprobate prin lege specială, se stabileşte un alt regim sancţionator”. Stabilirea sancţiunii disciplinare, adică individualizarea ei, nu poate avea în mod arbitrar, ci, exclusiv, în funcţie de respectarea riguroasă şi cumulativă a unor criterii, precis determinate (art. 266). Aceste criterii vizează împrejurările în care a fost săvârşită fapta, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului şi eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta. Se impune ca fapta ilicită (abaterea disciplinară) să se afle într-o legătură cauzală cu un rezultat nociv pe plan disciplinar, cauza nu declanşează efectul, respectiv răspunderea disciplinară. 2. Situaţia de fapt reţinută în speţă nu conturează săvârşirea de către contestator a unei abateri disciplinare de o asemenea gravitatea încât să justifice aplicarea unei sancţiuni mai severe, cum este reducerea salariului cu 5 % pe două luni. În contextul faptic, gravitatea abaterii disciplinare este una redusă şi, ca atare, corespondentul punitiv trebuie să se regăsească într-o sancţiune mai uşoară. 3. Cum instanţa de judecată este în drept să aprecieze asupra gravităţii faptei, este în drept şi să înlocuiască sancţiunea aplicată unilateral de către angajator cu o alta mai puţin aspră, Curtea consideră că „avertismentul scris” corespunde cel mai bine situaţiei în speţă, asigurându-se totodată şi o egalitate de tratament sancţionar, în raport de celălalt angajat 4. Avertismentul scris este cea mai uşoară sancţiune disciplinară, cu efecte preponderent de ordin moral şi care atenţionează contestatorul asupra posibilelor consecinţe în cazul în care dificultăţile ivite în îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu nu se rezolvă într-un cadru şi într-o ordine impusă de disciplina muncii.
(Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 878 din 27 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)

La data de 16.05.2007, petentul B.N. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 9171/18 aprilie 2007, emisă de Direcţia Regională de Poştă C, prin care a fost sancţionat cu 5% pe două luni. În motivarea contestaţiei a arătat că la 2 octombrie 2006 a fost angajat în funcţia de oficiant V. stagiar la P. D Tr.S, însă i s-a repartizat cel mai greu punct de lucru şi datorită volumului mare de activitate, a fost repartizat numitul F.E., de către dirigintele unităţii pentru a acorda ajutor la întocmirea situaţiei F 55.
Petentul a susţinut că nu a săvârşit nicio abatere disciplinară, iar în toată perioada în care şi-a desfăşurat activitatea, nu s-au constatat şi reţinut în sarcina sa ilegalităţi.
Prin contestaţie, petentul a invocat şi nelegalitatea deciziei, constând în aceea că în cadrul anchetei administrative, nu s-au verificat complet şi obiectiv, apărările invocate, ci parţial, în mod subiectiv.
Nu s-a reţinut faptul că a existat un volum mare de muncă, imposibilitatea efectuării lucrărilor în timpul afectat şi nevoia de a fi ajutat şi că factorul poştal F.E., a fost repartizat de diriginte pentru a da ajutor în desfăşurarea activităţii sale.
Prin întâmpinarea formulată de intimată, s-a solicitat respingerea contestaţiei, cu motivarea că decizia este emisă cu respectarea dispoziţiilor legale.
Contestatorul a fost convocat în scris pentru ancheta administrativă, fiind menţionată data şi ora, iar organul de control a luat nota explicativă contestatorului, permiţându-i să-şi susţină apărarea.
Referitor la netemeinicia deciziei, intimata a arătat că petentul şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, a manifestat lipsă de preocupare pentru însuşirea specificului activităţii poştale, a introdus în cabina încărcare – lichidare un alt salariat, căruia i-a cerut să-i întocmească lucrările pentru care a fost angajat.
Abaterea săvârşită de către petent se referă la faptul că, în perioada octombrie 2006 – februarie 2007, acesta a ridicat prin situaţia F 55, avansul în numerar, necesar pentru achitarea pensiilor, la cabina în care şi-a desfăşurat activitatea, confirmând instrucţional de primirea sumelor, dar în situaţiile F 55 întocmite pe distanţe de distribuire, monetarul întocmit şi semnătura de predare a sumelor nu-i aparţin, acestea fiind făcute de factorul poştal F.E., în interiorul cabinei.
La dosarul cauzei s-a depus documentaţia care a stat la baza emiterii Deciziei de sancţionare şi la cererea părţilor s-a admis proba cu martorii N.E. şi F.E.
La termenul din 22 octombrie 2007, apărătorul petentului a arătat că nu mai stăruie în audierea martorului N.E., fiind audiat numai martorul F.E.J. Din declaraţia martorului F.E.J. rezultă că, a intrat în cabina în care a lucrat petentul pentru a-l ajuta să termine mai repede operaţiunile, deoarece exista riscul ca factorii poştali să plece în teren cu mare întârziere în vederea plăţii pensiilor.
A mai arătat că în perioada plăţii pensiilor acorda ajutor contestatorului, în sensul că făcea efectiv întreaga activitate, întrucât acesta fiind nou venit, se descurca mai greu.
Prin sentinţa nr. 1094 din 22 octombrie 2007, pronunţată în dosar nr. (...), Tribunalul Mehedinţi a respins contestaţia formulată de B.N., cu motivarea că sancţiunea disciplinară aplicată acestuia de către conducerea Direcţiei Regionale de Poştă C este justificată, în raport de conduita angajatului care şi-a încălcat atribuţiile de serviciu. Instanţa a reţinut astfel că prin modalitatea de lucru, contestatorul a nesocotit instrucţiunile pentru efectuarea serviciului de mandate.


Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul, criticând soluţia Tribunalului pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul a susţinut că şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, însă în condiţiile unui volum mare de muncă a fost ajutat de un alt angajat, cu acordul verbal al şefului ierarhic.
A mai susţinut că lucrările întocmite în aceste circumstanţe au fost corecte, fără consecinţe de natură a prejudicia patrimoniul unităţii şi, ca atare, nu poate fi reţinută în sarcina sa vreo abatere disciplinară.
În întâmpinare, intimata Direcţia Regională de Poştă C a arătat că pentru toată activitatea constând în primirea avansului în numerar pentru achitarea pensiilor, împărţirea lui pe distanţe de distribuire şi predarea sub semnătură a acestor sume factorilor poştali, răspunderea revine oficiantului V. la O.P.D.C. Dr.Tr.S (în speţă contestatorul), şi nu poate fi delegată altui angajat, chiar şi în condiţiile unui volum mare de muncă.

Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Sancţiunile disciplinare sunt, în ordinea gravităţii lor, strict şi limitativ indicate prin Codul Muncii [art. 264 alin. (1)] în afara cazurilor în care „prin statute profesionale, aprobate prin lege specială, se stabileşte un alt regim sancţionator”. Stabilirea sancţiunii disciplinare, adică individualizarea ei, nu poate avea în mod arbitrar, ci, exclusiv, în funcţie de respectarea riguroasă şi cumulativă a unor criterii, precis determinate (art. 266).
Aceste criterii vizează împrejurările în care a fost săvârşită fapta, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului şi eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta. Se impune ca fapta ilicită (abaterea disciplinară) să se afle într-o legătură cauzală cu un rezultat nociv pe plan disciplinar, cauza nu declanşează efectul, respectiv răspunderea disciplinară.
Revenind la speţă, probatoriul administrat în cauză administrat în faţa primei instanţe, conduce la concluzia că, volumul de muncă prea mare cu care s-a confruntat contestatorul, în calitatea sa de oficiant V., l-a determinat pe acesta să solicite ajutorul unui alt salariat (factor poştal), având şi acordul prealabil, verbal, al şefului de oficiu.
Activitatea specifică oficiantului V. s-a împărţit între contestator şi factorul poştal, fără consecinţe negative asupra legalităţii ei. Sigur că, în lipsa unui acord scris din partea şefului oficiului, îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către contestator, de această manieră, nu poate fi prelungită sine die.
În acelaşi timp, şeful oficiului trebuie să supravegheze şi să organizeze activitatea salariaţilor oficiului astfel încât să fie depăşite acele perioade de timp în care volumul de muncă al oficiantului este prea mare şi nu poate face faţă, în mod obiectiv, sarcinilor ce îi revin.
Situaţia de fapt reţinută în speţă nu conturează săvârşirea de către contestator a unei abateri disciplinare de o asemenea gravitatea încât să justifice aplicarea unei sancţiuni mai severe, cum este reducerea salariului cu 5 % pe două luni. În contextul faptic, gravitatea abaterii disciplinare este una redusă şi, ca atare, corespondentul punitiv trebuie să se regăsească într-o sancţiune mai uşoară.
Cum instanţa de judecată este în drept să aprecieze asupra gravităţii faptei, este în drept şi să înlocuiască sancţiunea aplicată unilateral de către angajator cu o alta mai puţin aspră, Curtea consideră că „avertismentul scris” corespunde cel mai bine situaţiei în speţă, asigurându-se totodată şi o egalitate de tratament sancţionar, în raport de celălalt angajat (factorul poştal F. E.).
Avertismentul scris este cea mai uşoară sancţiune disciplinară, cu efecte preponderent de ordin moral şi care atenţionează contestatorul asupra posibilelor consecinţe în cazul în care dificultăţile ivite în îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu nu se rezolvă într-un cadru şi într-o ordine impusă de disciplina muncii.
Aşa fiind, în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de contestator; se va modifica sentinţa recurată, în sensul că se va admite în parte contestaţia formulată de contestator şi se va înlocui măsura sancţiunii disciplinare pecuniare, cu măsura sancţiunii disciplinare „avertisment”, cu consecinţa restituirii sumelor reţinute în baza primei sancţiuni. În baza art. 274 C. proc. civ., va fi obligată intimata către recurent la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
 

<<<
>>>