Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. (...) reclamantul J.S. a chemat în judecată pârâta (...) E. SA B ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 2380 lei, la valoarea actualizată de la data plăţii, sumă ce reprezintă drepturi salariale suplimentare bianuale, de Paşti şi de C, începând cu decembrie 2004 şi până în noiembrie 2005 şi 1000 lei daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii se arată că reclamantul a fost angajatul societăţii pârâte până în 10.11.2005. Conform prevederilor contractului colectiv de muncă, art. 168 alin. (1) „cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de C salariaţii E. SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. SA”. Se menţionează că prevederile art. 168 alin. (1) din contractul colectiv de muncă au rămas neschimbate inclusiv pentru anul 2007.
Societatea pârâtă a respectat aceste clauze pentru anul 2003, alegând modalitatea includerii acestora în salariul de bază al fiecărui salariat, însă pentru toţi ceilalţi ani nu a înţeles să mai plătească aceste drepturi.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 166 din Legea nr. 53/2003, art. 168 din Contractul colectiv de muncă.
S-a depus copia carnetului de muncă, a contractului colectiv de muncă – în extras -, circulare emise de pârâtă.
Pârâta (...) E. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Mai întâi este invocată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, raportat la prevederile art. 283 alin. (1) Codul Muncii, care dispun că cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, or acţiunea este formulată cu mult peste acest termen. Au mai fost invocate excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii.
Pe fondul cauzei s-a susţinut că în anul 2003 drepturile salariale suplimentare de C şi de Paşti au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat potrivit art. 168 alin. (2) din CCM. În anul 2004 textul art. 168 alin. (2) a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003. Din anul 2005 părţile au modificat acest text care în prezent are următoarea formă: „În anul 2003 suplimentările salariale de la alin. (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”. Ca atare, în fiecare an părţile au procedat la republicarea CCM. Potrivit art. 10 din CCM pentru soluţionarea eventualelor probleme legate de executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului colectiv de muncă părţile convin constituirea unei comisii paritare, iar potrivit Anexei 2 la CCM interpretarea dată de Comisia paritară are caracter obligatoriu pentru părţi.
În acest caz Comisia paritară a adoptat decizia nr. 5140/2007 prin care s-a stabilit că prevederile art. 168 alin. (1) au rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Prin urmare, primele au fost introduse în salariul de bază al reclamantului atât în anul 2003, cât şi în anii următori (2004-2007), pârâta executându-şi obligaţia impusă de art. 168 din CCM.
O altă menţiunea vizează modul de calcul al sumei solicitată de către reclamant în funcţie de salariul mediu brut pe E., în condiţiile în care art. 168 alin. (1) din CCM face referire la salariul de bază mediu pe SNP E. SA.
Au fost depuse actele adiţionale la CCM.
Prin sentinţa civilă nr. 1081/LM/2007 Tribunalul Hunedoara a respins excepţiile invocate de pârâtă şi a admis în parte acţiunea în conflict de drepturi formulată şi precizată de către reclamanta N. F. împotriva pârâtei (...) E. SA, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei drepturile reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare Sărbătorilor de Paşti şi de C pentru anii 2004, 2005 în sumă de 1649 lei actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective şi cheltuieli de judecată în sumă de 100 lei. A fost respins capătul de cerere referitor la plata daunelor morale.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta (...) E. SA – Membru P. Grup prin care a solicitat modificarea în întregime a sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. În motivarea recursului se menţionează că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, hotărârea fiind ilegală în principal datorită prescripţiei dreptului la acţiune.
Se apreciază că principalul temei al aprecierii naturii acţiunii este izvorul obligaţiei, drepturile salariale cuprinse în sfera noţiunii de „salarii” avându-şi izvorul şi fiind reglementate de norma art. 128 alin. (2) din CCM, supunându-se prescripţiei generale de trei ani.
Spre deosebire de acestea, ajutoarele de Paşti şi de C îşi găsesc izvorul obligaţiei în CAP. 6 din CCM, dreptul la acţiune pentru neexecutarea unor astfel de clauze din CCM prescriindu-se în termenul de 6 luni de la data naşterii acestui drept în conformitate cu art. 283 alin. (1) lit. e) Codul Muncii. De altfel, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile corespunzătoare din Contractul Colectiv de Muncă şi nu pe contractul individual de muncă.
Pe fondul cauzei se apreciază că acţiunea este neîntemeiată, întrucât aceste ajutoare au fost plătite în modalitatea reglementată pentru anul 2003 şi în anii 2004, 2005 şi 2006, respectiv prin includerea lor în salariu, aceasta fiind şi interpretarea comisiei paritare.
Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, având în vedere că acesta nu este motivat în drept.
Se susţine că primele de C şi de Paşti sunt suplimentări salariale în sensul art. 155 Codul muncii, astfel că fiind vorba de drepturi salariale acestora le sunt aplicabile dispoziţiile prevăzute la litera c a art. 283 Codul muncii.
Pe fondul cauzei intimata susţine că după includerea suplimentărilor salariale în salariu pe anul 2003, pârâta nu a mai acordat în cursul anilor 2004-2006 suplimentările salariale prevăzute la alin. (1) al art. 168 din CCM. De altfel adresa comisiei paritare nu poate fi luată în considerare fiind ulterioară derulării CCM încheiate în anii 2004-2006.
Curtea, analizând sentinţa atacată, prin raportare la criticile aduse şi în limitele prevăzute de art. 304 ¹ C. proc. civ., reţine următoarele:
Recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune Curtea reţine că potrivit art. 155 Codul Muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.
B. la salariul de bază reprezintă un accesoriu al salariului. El se regăseşte în legislaţie şi în contractele colective de muncă sub diverse forme, cum ar fi premiile acordate din fondul de premiere, alte sporuri convenite colectiv şi/sau individual cu angajatorii, premiul anual. E. nu au, de regulă, un regim prestabilit, fiind obligatorii numai dacă au fost stabilite ca atare prin contractele individuale sau colective de muncă.
Totodată la art. 166 Codul muncii se prevede că dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Aceste dispoziţii nu fac distincţie după cum drepturile salariale sunt prevăzute în contracte colective sau individuale de muncă. Prin urmare, indiferent de modul lor de consacrare, în considerarea naturii lor salariale, orice pretenţie care îmbracă acest caracter, este supusă termenului de prescripţie de trei ani reglementat atât de norma menţionată cât şi de prevederile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii.
În consecinţă, se constată că în mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în considerarea naturii salariale a pretenţiilor formulate de către reclamant.
Pe fondul cauzei Curtea reţine că în contractul colectiv de muncă pe anul 2003 s-a prevăzut la art. 168 alin. (1) că salariaţii E. SA cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de C vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. SA.
Aplicarea acestor dispoziţii la nivelul anului 2003 nu este contestată de niciuna dintre părţile semnatare ale CCM.
În discuţie este numai plata acestor drepturi pentru anii 2004-2006.
Pârâta recurentă a formulat două apărări sub acest aspect. Prima se referă la includerea drepturilor suplimentare în salariu după metoda cumulării primelor de Paşti şi de C şi împărţirea sumei la 12, suma rezultată urmând a se regăsi în fiecare lună în salariul angajaţilor.
Cu privire la această susţinere, Curtea reţine că prevederile CCM sunt obligatorii pentru toate părţile potrivit art. 30 din Legea nr. 130/1996.
În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168, alin. (1), pentru ca la alin. (2) – să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese. Chiar dacă s-ar reţine că premiile acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase şi an de an au fost majorate, recurenta nu a făcut această dovadă, cu atât mai mult cu cât ei îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul muncii.
A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
În consecinţă, se constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale raportat la probatoriul administrat în cauză, soluţia pronunţată fiind temeinică şi legală, dând expresie necesităţii respectării obligaţiilor asumate prin semnarea CCM de către pârâta recurentă.
Pentru considerentele menţionate, recursul declarat de către pârâta (...) E. SA B fiind neîntemeiat, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea urmează a-l respinge, cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate ca temeinică şi legală.
Intimatul a solicitat cheltuieli de judecată. Faţă de soluţia pronunţată, recurenta fiind cea căzută în pretenţii conform art. 274 C. proc. civ., intimata este îndreptăţită a le primi, motiv pentru care