Prin cererea înregistrată sub nr. (...) pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamantul D.B. a chemat în judecată pe pârâtul E.J., în calitate de administrator al S.C. E.D. SRL şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 6.000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anul 2005 a efectuat lucrări de amenajare a trei băi pentru care trebuia să fie plătit cu suma de 3000 lei, dar pârâtul nu i-a plătit această sumă şi nici salariul cuvenit pe luna iunie 2006 şi iulie-noiembrie 2006, deşi a fost încadrat cu contract de muncă. În dovedirea cererii, reclamantul a anexat în copie, adresa nr. 36326/R/18.12.2006 a Inspectoratului Teritorial de Muncă B, informarea nr. 6/16.03.2007 întocmită de angajator cu privire la absenţele nemotivate înregistrate la serviciu de către reclamant, decizia asupra capacităţii de muncă nr. 6423/2006, extras din carnetul de muncă, state de plată pe lunile mai-octombrie 2006, certificatele de concediu medical valabile pentru lunile mai-octombrie 2006, certificatele de concediu medical valabile pentru lunile iunie-octombrie 2006, documente de expertizare medicală în vederea stabilirii incapacităţii de muncă.
Pârâtul E.J. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivând că nu a avut raporturi juridice de muncă cu reclamantul, precum şi excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocând că domiciliul său şi al societăţii nu se află în raza teritorială a judeţului D.
Pe fondul cererii, pârâtul a susţinut că reclamantul a primit toate drepturile salariale care i se cuveneau pentru munca prestată.
În şedinţa din 21.12.2007, reclamantul a precizat că a înţeles să cheme în judecată pe pârâta S.C. E.D. SRL, iar pârâtul a renunţat la excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa.
La judecată în fond, reclamantul a renunţat la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3000 lei, reprezentând sumele datorate pentru efectuarea lucrărilor de amenajare a trei băi.
Prin sentinţa civilă nr. 43 din 15 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, s-a admis cererea, aşa cum a fost restrânsă, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 298 lei, reprezentând salariul pe luna iunie 2006 şi la plata sumei de 1900 lei, reprezentând idemnizaţia pentru concediul medical pe lunile iunie-noiembrie 2006.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâta SC E.D. SRL.
Ccriticând-o ca netemeinică şi nelegală şi solicitând în principal admiterea recursului, desfiinţarea în întregime a hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea recurată şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, iar în subsidiar admiterea recursului, reţinerea cauuzei spre judecare, modificarea în parte a hotărârii instanţei de fond, iar pe fond urmând a admite în parte acţiunea reclamantului aşa cum aceasta a fost restrânsă, în sensul acordării indemnizaţiei de concediu în cuantum de 1029 lei şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată iniţial, în contradictoriu cu numitul E.J., administratorul acesteia, că la unul din termenele de judecată acesta a ridicat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, reclamantul precizând că înţelege să cheme în judecată în calitate de pârât pe SC E.D. SRL.
A învederat că instanţa, fără a se pronunţa asupra excepţiei ridicate de administratorul societăţii-pârâte a luat act de precizările făcute de reclamant şi a conceptat în cauză în calitate de pârât pe subscrisa SC E.D. SRL, fără însă a mai avea grijă să o citeze, citaţiile fiind adresate tot administratorului, astfel că nu se poate susţine că procedura de citare cu aceasta a fost legal îndeplinită, motiv pentru care solicită desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Dâmboviţa, cu indicaţia de a proceda la citarea subscrisei în cauză şi nu a administratorului.
În subsidiar a invocat că instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv a acordat indemnizaţia pentru concediu medical pe luna iunie 2006, deşi reclamantul nu a solicitat prin acţiunea sa acest lucru. A apreciat că nu era posibil să se obţină pe aceeaşi lună şi salariul de 298 lei, acordat de instanţă, dar şi indemnizaţia de concediu tot de 298 lei, acordată de instanţă.
De asemenea, instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a probat, respectiv a acordat indemnizaţia de concediu şi pe luna noiembrie 2006, deşi reclamantul nu a fpcut dovada că a fost în concediu în luna noiembrie 2006, la dosarul cauzei neexistând certificat medical în acest sens. Astfel, deşi din statele de plată reiese că suma ar fi trebuit acordată din iulie 2006 şi până în luna octombrie 2006 inclusiv, fiind de 1029 lei, instanţa i-a acordat suma de 1900 lei.
Curtea, examinând sentinţa recurată în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate, dar şi sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prima instanţă a reţinut în mod corect că din statele de plată întocmite în perioada iunie-octombrie 2006 rezultă că reclamantul a fost angajatul pârâtei în funcţia de instalator şi a desfăşurat activitate conform obligaţiilor prevăzute prin contractul individual de muncă şi sarcinilor de serviciu.
De asemenea, în perioada 1 iulie-31 octombrie 2006 acesta s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, astfel cum reiese din certificatele de concediu medical nr. (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), eliberate de Spitalul Clinic D..
Văzând dispoziţiile art. 154 (2) Codul Muncii, conform cărora pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani, precum şi art. 100 (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, ce prevăd că în sistemul public asiguraţii beneficiază de concediu medical şi de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, dacă dovedesc incapacitatea temporară de muncă printr-un certificat medical, eliberat conform reglementărilor în vigoare, având în vedere că în conformitate cu art. 287 Codul muncii sarcina probei revine recurentei-pârâte care nu a făcut dovada plăţii drepturilor băneşti solicitate de intimatul-reclamant în mod just instanţa de fond a dispus obligarea la plata salariului pe luna iunie 2006 (2.980.000 ROL) şi a indemnizaţiei de concediu medical pe lunile iulie-octombrie 2006 (1.900 lei).
Raportat la dispozitivul hotărârii prin care prima instanţă a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 298 lei reprezentând salariul pe luna iunie 2006, menţiunea că reclamantul s-a aflat în incapacitate de muncă în perioada 1 iunie-31 octombrie 2006 reprezintă o evidentă eroare materială ce poate fi îndreptată prin procedura reglementată de art. 281 C. proc. civ.
Că menţionarea în mod eronat a perioadei în care reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă reprezintă doar o greşeală materială ci nu una de judecată reiese şi din examinarea paragrafului 13 din considerentele sentinţei, ce reţine că perioada de concediu medical a început cu luna iulie 2006, precum şi din calculul corect al sumei datorate de pârâtă cui titlu de indemnizaţie pentru concediu medical pentru lunile iulie-octombrie 2006.
În consecinţă, criticile recurentei-pârâte în sensul că prima instanţă a acordat în mod greşit indemnizaţia de concediu medical şi pentru lunile iunie şi noiembrie 2006, urmează a fi privite ca neîntemeiate, din motivele expuse ele făcând simple greşeli materiale ce pot fi îndreptate în procedura reglementată de art. 281 C. proc. civ. şi nu greşeli de judecată.
Nici susţinerile recurentei-pârâte în sensul că prima instanţă, raportat la precizarea făcută de reclamant în şedinţa publică din data de 21.12.2007 în sensul că a înţeles să cheme în judecată pe SC E.D. SRL prin administratorul său E.J., nu a mai dispus citarea societăţii, soluţionând cauza fără a îndeplini procedura de citare cu aceasta nu poate fi reţinute ca întemeiate în condiţiile în care E.J. a fost citat în calitate de administrator al recurentei pârâte (conform dovezii de înddeplinire a procedurii de citare aflate la fila 32 din dosarul dde fond), fiind reprezentată în instanţă de avocat, potrivit contractului de asistenţă juridică nr. 57/20.12.2007 încheiat cu acelaşi administrator (fila 34 dosar fond).
Din considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC E.D. SRL.