Prin sentinţa civilă nr. 1118/08.10.2007 pronunţată de Tribunalul Vaslui au fost admise acţiunile conexe formulate de reclamantul Sindicatul Liber G. Bârlad, în numele şi pentru membrii de sindicat, prin reprezentant legal în contradictoriu cu pârâta S.C. „G.” S.A. Bârlad.
A fost obligată pârâta să plătească membrilor sindicatului reclamant drepturile salariale reprezentând diferenţa dintre salariul tarifar şi salariul achitat efectiv pentru perioada 1 iulie 2006-31 decembrie 2006, actualizate cu rata inflaţiei începând cu data restanţei drepturilor salariale aferente fiecărei luni şi până la data plăţii efective. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta S.C. „G.” S.A. Bârlad, considerând-o nelegală şi netemeinică.
A invocat pârâta ca prim motiv de recurs faptul că în mod greşit prima instanţă a admis acţiunile conexe formulate de reclamant întrucât nu a fost investită în acest mod şi astfel s-a pronunţat pe ceea ce nu s-a cerut. Astfel, susţine pârâta-recurentă, prin acţiunea înregistrată sub nr. (...), ce a fost formulată în numele şi pentru muncitorii secţiei 230, s-au solicitat diferenţe salariale doar pentru luna decembrie 2006 iar prin acţiunea conexă înregistrată sub nr. (...), ce a fost formulată în numele şi pentru muncitorii secţiilor 210, 230, 251, 252, 260 şi 270, s-au solicitat diferenţe de drepturi băneşti doar pentru perioada 1.07.2006-30.11.2006. ca atare, susţine recurenta, Tribunalul Vaslui nu se putea pronunţa global, unind cele două perioada într-una singură.
A mai invocat S.C. „G.” S.A. Bârlad că deşi în petitul acţiunilor reclamantul a solicitat obligarea sa la plata de „diferenţe de salarii reţinute nelegal angajaţilor” instanţa de fond s-a pronunţat în mod eronat în sensul acordării unor diferenţe între salariul tarifar şi salariul achitat efectiv deşi din punct de vedere juridic şi contabil cele două noţiuni sunt diferite. Susţine pârâta-recurentă că instanţa putea eventual să acorde doar diferenţele salariale între salariul obţinut în regie, după timpul efectiv lucrat şi salariul obţinut în funcţie de producţia marfă realizată.
A mai invocat pârâta-recurentă că instanţa de fond a acordat drepturile băneşti în lipsa unui acord final între cele două părţi cu privire la forma de salarizare şi a extins nelegal aplicarea dispoziţiilor art. 78 (II) pct. 2 din C.C.M. privind salarizarea în regie pentru perioada martie – mai 2006 la întreaga perioadă iulie-decembrie 2006. În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Reclamantul-intimat Sindicatul Liber G. Bârlad, prin reprezentant legal, a formulat întâmpinare la recursul declarat de angajator, solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei Tribunalului Vaslui. A arătat acesta următoarele:
În baza Contractului Colectiv de Muncă pe unitate, negociat şi semnat de pârâtă, s-a stabilit ca forma de salarizare în cadrul societăţii să fie în regie după timpul efectiv lucrat.
Totodată, în Contractul Colectiv de Muncă s-a stabilit ca în perioada martie-mai 2006 împreună cu sindicatul să se analizeze indicele de realizare a normelor de timp faţă de indicele de realizare a orelor pontate după care, împreună cu sindicatul să se stabilească formele de salarizare aplicabile fiecărei categorii de personal avându-se în vedere dispoziţiile Codului muncii, ale Contractelor Colective de Muncă pe societate şi la nivel de ramură.
Deşi avea obligaţia de a avea şi acordul sindicatului, pârâta, în mod unilateral, începând cu luna iulie 2006 a dispus ca salarizarea angajaţilor să fie făcută în funcţie de producţia marfă realizată. În aceste condiţii, fără a comunica modul în care a ajuns la stabilirea formelor de salarizare şi fără o negociere prealabilă, a reţinut din salarii procente de până la 20% în funcţie de sectoarele de activitate.
Pârâta a încălcat în mod intenţionat prevederile legale în vigoare având în vedere că pentru fixarea unei noi forme de salarizare este necesar acordul expres al sindicatului precum şi stabilirea de comun acord a unor noi forme de salarizare în baza căreia să se încheie un act adiţional la Contractul Colectiv de Muncă pe unitate.
Prin nerespectarea grilelor de salarizare stabilite în Contractul Colectiv de Muncă pe unitate precum şi a contractului individual de muncă încheiat cu salariaţii pârâta a încălcat dispoziţiile Codului Muncii privind salarizarea precum şi celelalte acte normative invocate.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele de recurs formulate, de probatoriul administrat la fond şi de dispoziţiile legale incidente, Curtea constată că recursul este fondat în principal pentru următoarele considerente:
Aşa cum rezultă fără echivoc din conţinutul art. 78 din C.C.M. (fila 8 dosar fond) în vigoare la nivelul angajatorului, formele de organizare a muncii şi de salarizare posibil a fi aplicate în unitate sunt cele în acord (direct sau indirect), în regie (după timpul de lucru sau în cote procentuale din veniturile realizate) din producţia marfă realizată lunar iar grilele de salarizare „reflectă categoriile socioprofesionale şi pregătirea profesională (…) venitul salarial reprezentând rezultatul obţinut din eficienţa muncii efectiv prestate”.
Este adevărat că de comun acord, reclamantul şi pârâta au stabilit la pct. 2 al art. 78 din C.C.M. că pentru perioada martie-mai 2006 urmează a se achita salariaţilor salariile în regie, după timpul efectiv lucrat însă extinderea aplicării acestei forme de salarizare şi la lunile iulie-decembrie 2006 apare ca fiind nelegală. Aşa cum chiar reprezentantul legal al reclamantului a susţinut la dezbaterea pe fond a cauzei (f. 110 dosar fond) „forma de salarizare nu a fost negociată” dar la nivelul angajatorului întrucât nu s-a ajuns la un acord în acest sens, aspect care rezultă şi din corespondenţa purtată între sindicat şi unitate şi aflată la filele 48-62 dosar fond.
Chiar instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei că în C.C.M. nu s-a indicat expres forma de salarizare aleasă de părţi iar parcurgerea perioadei martie-mai 2006 nu a fost urmată de negocieri finalizate cu un act adiţional la C.C.M. Ori, în aceste condiţii, acordând drepturile băneşti solicitate de reclamant în lipsa unui acord final între părţi, prima instanţă s-a substituit acestora şi a apreciat greşit că angajatorul ar fi trebuit să aplice forma de salarizare în regie şi perioadei iulie-decembrie 2006, pronunţând hotărârea cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
Faţă de aceste argumente, Curtea apreciază că acţiunile reclamantului sunt neîntemeiate şi, în baza dispoziţiilor art. 312 teza 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursul, va modifica în tot sentinţa recurată în sensul respingerii acţiunilor conexe formulate de salariaţi privind obligarea unităţii la plata diferenţelor de salarii pentru perioada iulie-decembrie 2006.
În raport de cele anterior reţinute, se constată că nu se mai impune analizarea motivelor de recurs referitoare la identitatea părţilor din cele două dosare conexate şi, la interpretarea de către instanţa de fond a obiectului acţiunilor, cu atât mai mult cu cât din petitul acestora rezultă că reclamantul a solicitat în numele membrilor săi acordarea diferenţelor băneşti dintre salariul efectiv primit de angajaţi în perioada iulie-decembrie 2006 şi salariul încasat de fiecare dintre aceştia în perioada martie-mai 2006, conform metodei de salarizare în regie.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., intimatul va fi obligat la plata către recurentă a cheltuielilor de judecată (onorariu avocat).