Prin cererea înregistrată la nr. (...) reclamantul N.O. a formulat cerere de ordonanţă preşedinţială în contradictoriu cu pârâta SC D. Distribuţie SA C prin care a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună admiterea cererii şi pe cale de consecinţă interzicerea accesului în cadrul biroului Compartiment juridic din cadrul Centrului zonal S în care îşi desfăşoară activitatea de consilier juridic, după orele de program, a oricărei persoane din cadrul pârâtei şi interzicerea dreptului de a ridica documentele ce le gestionează, până la încetarea calităţii de salariat.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că în ziua de 11.07.2008 orele 18.00 a fost anunţat de către personalul de pază al societăţii că un nr. de 4 persoane conduse de contabilul şef al Centrului din C, s-au deplasat la biroul său încercând să spargă uşa pentru a sustrage documente şi doar intervenţia grupei operative de pază şi a organelor de poliţie care au fost sesizate a preîntâmpinat săvârşirea faptelor de natură infracţională. Reclamantul a arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii respectiv caracterul de urgenţă ce rezultă din faptul că dacă nu ar fi luate măsuri urgente pentru protejarea documentelor profesionale asupra cărora poartă întreaga responsabilitate şi s-ar pătrunde în biroul său pentru a se sustrage documente, ar fi pus în situaţia de a răspunde patrimonial, putându-se invoca neîndeplinirea obligaţiilor care din lipsa dovezilor nu ar putea fi combătută.
În drept au fost invocate dispoziţiile legii nr. 514/2003 şi Statutul exercitării profesiei de consilier juridic.
Reclamantul a depus la dosar în susţinere: corespondenţă cu pârâta, situaţia cauzelor pe care la are în evidenţă.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată motivat de faptul că în data de 11.07.2008, în baza deciziei nr. 5/10.07.2008 reclamantului i s-a pus în vedere că trebuie să predea actele şi dosarele gestionate, acte aflate la biroul său din S – Punct de lucru al pârâtei. S-a impus această situaţie ca urmare a hotărârii administraţiei de a vinde creanţele neîncasate, modificarea fişei postului acestuia şi ridicarea dreptului reclamantului de a mai reprezenta interesele societăţii în faţa instanţelor. De asemenea s-a susţinut de către pârâtă că actele solicitate sunt proprietatea societăţii şi ca angajat reclamantul nu poate împiedica accesul la documentele firmei astfel încât acesta nu poate solicita pe cale de ordonanţă preşedinţială interzicerea dreptului de a intra în posesia documentelor.
Tribunalul Olt prin sentinţa 1172/31 iulie 2008 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul N.O. şi pârâta SC D. Distribuţie SA C, în favoarea Judecătoriei Craiova. Pentru a se pronunţa astfel tribunalul a avut în vedere următoarele:
Instanţa la termenul din data de 31.07.2008 a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei având în vedere obiectul acesteia, respectiv obligaţia „de a nu face” şi nu un litigiu de dreptul muncii care să atragă competenţa materială a Tribunalului Olt secţia conflicte de muncă. Faţă de temeiul de drept invocat şi raportat la pretenţiile reclamantului, s-a apreciat că acestea nu îşi au izvorul în dreptul muncii ci în dreptul comun, motiv pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 158 C. proc. civ., coroborate cu art. 581 şi art. 5 C. proc. civ., va fi admisă excepţia şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Împotriva hotărârii de declinare au formulat recurs părţile. Recursul reclamantului vizează netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii primei instanţe, în condiţiile în care litigiul dedus judecăţii este grefat pe un raport de muncă, astfel încât competenţa aparţine instanţei de litigii de muncă, respectiv Tribunalul Olt.
Recursul pârâtului vizează netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii primei instanţe în condiţiile în care conflictul dedus judecăţii este un conflict de muncă în accepţiunea legii, iar competenţa este dată de art. 2 C. proc. civ.
Analizând cele două recursuri promovate, se constată următoarele:
În ceea ce priveşte recursul promovat de către reclamant se constată că acesta este formulat tardiv, faţă de dispoz. art. 158 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că recursul împotriva hotărârii de declinare se poate exercita în termen de 5 zile de la pronunţare.
Recursul pârâtului se constată că este fondat astfel încât în temeiul art. 312 alin. (6) , raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., urmează a-l admite, va casa sentinţa instanţei de fond şi va trimite cauza la Tribunalul Olt în vederea continuării judecăţii.
Faţă de obiectul cauzei deduse judecăţii, cerere de ordonanţă preşedinţială, formulată de angajat împotriva angajatorului de a se dispune interzicerea accesului în cadrul unei unităţi de lucru al persoanei juridice, se observă că litigiul izvorăşte din raportul de muncă încheiat între reclamant şi pârât, vizând strict atribuţiile de serviciu ale reclamantului.
Or, atâta timp cât ne aflăm în faţa unui conflict între salariat şi unitatea la care este încadrat, cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic, ori la drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă, acesta se va încadra în categoria conflictelor de muncă reglementate de art. 3 din Legea nr. 168/1999.
Iar potrivit art. 2 lit. c) C. proc. civ. tribunalul este cel care judecă în prima instanţă conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în prima instanţă.
Neavând o lege specială, în materia ordonanţei preşedinţiale, promovată în temeiul unui conflict de muncă, se va aplica legea generală, care este dispoziţia Codului de procedură civilă, ce prevede competenţa exclusivă a tribunalului în soluţionarea conflictului de muncă.
Constatând astfel că instanţa sesizată Tribunalul Olt, este competent material în soluţionarea cauzei, cauza urmează a fi trimisă aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.