Tribunalul Dolj prin sentinţa nr. 239 de la 12 februarie 2008 a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul S.D., în contradictoriu cu pârâta S.A. F.B – Sucursala S. A confirmat raportul de expertiză întocmit în cauză de expert E.D., respectiv suplimentul la raport (filele 80-85 din dosar). A obligat pârâta să elibereze reclamantului o adeverinţă cuprinzând salariul şi sporurile realizate în perioada 01.07.1968-09.06.1971 conform suplimentului la raportul de expertiză ce face parte din prezenta hotărâre, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 25 lei pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei. A obligat pârâta către reclamant la 750 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că în perioada solicitată de reclamant a i se elibera adeverinţă 1.07.1968-5.06.1971, acesta a fost salariatul unităţii, în funcţia de M.. Din raportul de expertiză depus la dosar şi suplimentul la raport depus ca urmare a comunicării de către unitate a tuturor statelor de plată, rezultă salariul brut lunar şi sporurile cu caracter permanent conform art. 78 din Legea nr. 19/2000.
Instanţa a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată, în baza art. 40 alin. (2) lit. h) Codul Muncii şi a obligat unitatea să elibereze reclamantului o adeverinţă cuprinzând salariul şi sporurile realizate în perioada 1.07.1968-9.06.1971 conform raportului de expertiză ce face parte din prezenta hotărâre. A admis în parte cererea reclamantului privind obligarea unităţii la plata de daune cominatorii, acestea reprezentând o sancţiune pecuniară, ce se aplică de instanţele de judecată în vederea asigurării executării unei obligaţii de a face sau de a nu face, determinată prin hotărâre judecătorească. A obligat pârâta la plata sumei de 25 lei pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei.
Prin decizia XX/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă şi în condiţiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 5803 C. proc. civ. În baza art. 274 C. proc. civ. a obligat unitatea la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, constând în onorariu expert şi onorariu avocat.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta SC F. SA B criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut. Astfel, reclamantul a solicitat o adeverinţă cu sporurile primite în perioada 1.07.1968-5.06.1971, adeverinţă ce i-a fost eliberată acestuia.
Pe parcursul soluţionării litigiului reclamantul a formulat o cerere prin care solicita eliberarea unei adeverinţe care să ateste sporul pentru lucrul peste programul normal şi sporul pentru condiţii deosebite.
Cu adresa nr. 2919/12.07.2007 s-a comunicat atât acestuia, cât şi instanţei că nu au fost acordate asemenea sporuri. În aceste condiţii recurenta nu putea să ateste alte situaţii decât cele rezultate din evidenţă. În aceste condiţii stabilirea prin expertiză şi obligarea recurentei să elibereze o adeverinţă cu salariul brut pe perioada 1.07.1968-5.06.1971 fără ca acesta să fi cerut a fost nelegală.
Un alt motiv de critică a fost că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi a schimbat natura şi înţelesul acestuia.
Astfel, potrivit art. 4 pct. 3 din O.U.G. nr. 4/2005 sporurile, indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare prevăzute de alin. (2) al art. 4 se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverinţe întocmite conform legii eliberate de angajator care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea şi corectitudinea acestuia.
Instanţa de fond a transformat această procedură în obligaţia de a elibera o adeverinţă care să ateste datele înscrise în cartea de muncă a reclamantului, salariile brute fiind deja înscrise în cartea de muncă, iar adeverinţa privind sporurile de care a beneficiat fusese eliberată.
Un alt motiv este acela că sentinţa este lipsită de temei legal şi dată prin aplicarea greşită a legii deoarece în cauză sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 4/2005 şi art. 164 din Legea nr. 19/2000.
Invocarea art. 78 din Legea nr. 19/2000 este greşită deoarece prevederile acestuia se aplică perioadelor după intrarea în vigoare a legii şi nu perioadei 1968-1971 reglementată de art. 164 pct. 1 din Legea nr. 19/2000.
Sentinţa este lipsită de temei legal şi în ceea ce priveşte obligarea la daune cominatorii deoarece obligaţia de a face era deja executată.
Analizând recursul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Obiectul acţiunii promovate de reclamant îl constituie eliberarea unei adeverinţe care să ateste sporurile de care a beneficiat în perioada anilor 1968-1971. La pagina 20 din dosarul instanţei de fond se găseşte adeverinţa nr. 303 din 18.03.2007 care atestă sumele primite de către reclamant drept sporul pentru condiţii grele, spor de toxicitate şi spor de şantier în perioada respectivă, precum şi temeiul legal în baza căruia au fost acordate aceste sporuri.
Deşi există această adeverinţă la dosar instanţa de fond a dispus în mod eronat efectuarea unei expertize care să calculeze salariul brut lunar individual inclusiv sporurile şi adaosurile de care a beneficiat reclamantul, aceasta în condiţiile în care aşa cum s-a arătat obiectul cererii de chemare în judecată era eliberarea unei adeverinţe cu sporurile de care a beneficiat.
Din însăşi expertiza întocmită de expert reiese că sporurile de care a beneficiat reclamantul în perioada 1968-1971, sporuri cu caracter permanent şi care se iau în calcul la stabilirea drepturilor de pensie sunt cele precizate în adeverinţa nr. 303/18.03.2007 eliberată de către recurenta-pârâtă. Acelaşi expert menţionează la pct. 3 că reclamantul a lucrat şi 8 sau 10 ore pe zi fiind plătit pentru orele lucrate, acesta neconstituind un spor cu caracter permanent.
Cu toate acestea instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a obligat pârâta să elibereze o adeverinţă cu salariul şi sporurile realizate de către reclamant în perioada 1.07.1968-9.06.1971.
Mai mult, obligând pârâta şi la 25 lei/zi de întârziere până la executarea obligaţiei fără a motiva de ce se impune această obligaţie în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat pe de o parte reclamantul nu solicitase o asemenea adeverinţă care să cuprindă şi salariile brute de care a beneficiat, iar pe de altă parte adeverinţa cu sporurile de care a beneficiat îi fusese eliberată.
Pentru toate aceste considerente constatând că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi 312 C. proc. civ. recursul va fi admis şi va fi modificată sentinţa în sensul că va fi respinsă acţiunea formulată de reclamant.