s

Respingere cerere de îndreptare eroare materială

1. În mod corect instanţa de fond, în încheiere a reţinut că stabilirea datei actului adiţional, prin stabilirea momentului încheierii contractului în funcţie de data semnării de către ambele părţi, reprezintă o activitate specifică judecăţii şi nu poate fi discutată în cadrul unei cereri de îndreptare eroare materială, conform disp. art. 281 C. proc. civ. 2. Art. 281 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte în mod clar că îndreptarea erorii materiale priveşte erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri. Or, modificarea solicitată de recurent nu reprezintă o eroare materială ci o problemă de fond ce trebuie supusă dezbaterii în contradictoriu.
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 524 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin sentinţa civilă nr. 1216/21.11.2005 a Tribunalului Dâmboviţa s-a admis în parte cererea formulată de contestatorul U.G. în contradictoriu cu intimata SC E. SA B şi s-a anulat actul adiţional nr. 508/1291 la contractul individual de muncă al contestatorului.
Prin încheierea din 15 iunie 2007 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 1216/21.11.2005, în sensul că data actului adiţional este 30.03.2005.
Contestatorul a formulat o nouă cerere de îndreptare eroare materială, ce formează obiectul acestui dosar, solicitând a se îndrepta eroarea strecurată în dispozitivul încheierii din 15 iunie 2007, în sensul că data actului adiţional nr. (...) este 24.05.2005 şi nu 30.03.2005.
În motivarea cererii se arată că din conţinutul actului adiţional, semnat cu obiecţiuni de către contestator rezultă că data reală a actului este 24.05.2005, dată la care i s-a adus la cunoştinţă acest act, şi nu 30.03.2005.
Prin încheierea din data de 11.12.2007 Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea de îndreptare eroare materială, cu motivarea că, stabilirea datei actului adiţional, prin stabilirea momentului încheierii contractului în funcţie de data semnării de către ambele părţi, reprezintă o activitate specifică judecăţii şi nu poate fi discutată în cadrul unei cereri de îndreptare eroare materială, conform disp. art. 281 C. proc. civ.


Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatorul U.G., criticând-o ca netemeinică şi nelegală,

cu motivarea, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat greşit acţiunile prin care s-a solicitat completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1216/21.11.2005 şi, apoi, îndreptarea erorii materiale din încheierea din 15.06.2007. Mai arată recurentul că data de 30.03.2005 este data înscrisă unilateral de către SC E. SA pe actul adiţional, iar data de 24.05.2005 este data reală când actul s-a semnat cu obiecţiunile recurentului.
Intimata SC E. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond.
Analizând actele şi lucrările dosarului, încheierea atacată şi motivele de recurs, Curtea va constata că recursul este nefondat.


Recurentul a solicitat a se îndrepta eroarea strecurată în dispozitivul încheierii din 15 iunie 2007, în sensul că data actului adiţional nr. (...) este 24.05.2005 şi nu 30.03.2005.
Prin încheierea din 15.06.2007 se dispusese îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 1216/21.11.2005, în sensul că data actului adiţional este 30.03.2005, motivându-se în acea încheiere că cererile contestatorului referitoare la faptul că actul adiţional a fost semnat la o altă dată, cu obiecţiuni, nu pot forma obiectul unei cereri de îndreptare eroare materială, aşa cum prevăd disp. art. 281 C. proc. civ., temeiul de drept pe care contestatorul şi-a întemeiat cererea.
În mod corect instanţa de fond, în încheierea din 11.12.2007, a reţinut că stabilirea datei actului adiţional, prin stabilirea momentului încheierii contractului în funcţie de data semnării de către ambele părţi, reprezintă o activitate specifică judecăţii şi nu poate fi discutată în cadrul unei cereri de îndreptare eroare materială, conform disp. art. 281 C. proc. civ.
Cererea recurentului vizează stabilirea de către instanţa de judecată a momentului la care a intervenit încheierea efectivă a actului juridic – actul adiţional la contractul de muncă. Or, acest lucru nu poate fi realizat pe cale unei îndreptări de eroare materială.
Art. 281 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte în mod clar că îndreptarea erorii materiale priveşte erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri. Or, modificarea solicitată de recurent nu reprezintă o eroare materială ci o problemă de fond ce trebuie supusă dezbaterii în contradictoriu.
Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art. 304, 3041 şi 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
 

<<<
>>>