-
Publicată în Monitorul Oficial nr.72 din 05.02.2003
-
Curtea constată că, la emiterea deciziei de concediere nr. 20/02.07.2007, angajatorul a reţinut în sarcina salariatului săvârşirea unei abateri disciplinare, în condiţiile în care salariatul nu a săvârşit fapta cu vinovăţie, culpa în derularea deficitară a raportului de muncă aparţinând unităţii. În consecinţă, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa recurată în sensul că va admite contestaţia.
La momentul concedierii contestatorului, legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă al contestatorului nu cuprindeau prevederi referitoare la posibilitatea acordării de daune morale.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5590 din 30 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Inserarea în fişa postului a obligaţiei salariatului de a întocmi documentaţia pentru autorizarea F. contravine dispoziţiilor legale.
Potrivit art. 40 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii angajatorul are dreptul să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor. În aceste condiţii, Curtea constată că fapta săvârşită de recurentul-contestator, constând în omisiunea de a întocmi documentaţia nu a fost săvârşită cu vinovăţie. În lipsa vinovăţiei, nu există abatere disciplinară, iar angajarea răspunderii disciplinare este netemeinică.
Consecinţă a anulării deciziei de concediere şi restabilirii situaţiei anterioare, angajatorului îi revine obligaţia de a efectua menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al contestatorului, potrivit dispoziţiilor Decretului 92/1976.
În ceea ce priveşte pct. 5 şi 6 din contestaţie privind obligarea intimatei de a E. carnetul de muncă şi la daune de 20 de lei pentru fiecare zi de întârziere până la predarea carnetului de muncă, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate, întrucât obligaţia de întocmi şi păstra carnetele de muncă aparţine angajatorului şi, în condiţiile în care a fost dispusă repunerea părţilor în situaţia anterioară, raporturile de muncă urmează să se deruleze în continuare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2496 din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a admis prima instanţă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva deciziei nr. 55/25.09.2006, având în vedere că aceasta i-a fost comunicată angajatului la 27.09.2006 şi a fost contestată abia la data de 7.07.2007.
Având în vedere data comunicării deciziei nr. 40/2004, respectiv 24.05.2004, şi data formulării contestaţiei, respectiv 7.07.2007, raportat la dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, Curtea de Apel constată că în mod corect a admis prima instanţă excepţia tardivităţii contestaţiei acestei decizii.
În mod corect a constatat instanţa de fond că obligaţia de a plăti drepturile salariale cuvenite angajatului revine angajatorului care, în speţă, este A.R.T.R.I. şi nu o altă societate, invocând dispoziţiile art. 40 alin. (2) din Codul Muncii. Or, această societate nu se află în procedură de dizolvare şi lichidare, pentru a fi incidente dispoziţiile legii comerciale, iar posibilitatea producerii în viitor a unui asemenea eveniment incert nu conferă calitate procesuală în cauză altor persoane juridice la care angajatorul este acţionar.
Cât priveşte disjungerea judecăţii celorlalte capete de cerere ale acţiunii modificate şi completate, aceasta s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 165 C. proc. civ., având în vedere că, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa este obligată să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Decizia nr. 37 bis/7.05.2007 nu a fost comunicată contestatorului în conformitate cu prevederile art. 74 Codul Muncii. Astfel, din dovezile de comunicare aflate la f. 78-79 dosar fond nu rezultă actul ce a fost comunicat cu scrisoare recomandată, iar de pe plic nu rezultă motivul pentru care a fost returnat oficiului poştal. De asemenea, din încheierea de şedinţă din 20.06.2007 nu rezultă cu certitudine dacă s-au comunicat contestatorului, odată cu întâmpinarea, şi înscrisurile anexate (inclusiv decizia 37 bis/7.05.2007).
În ceea ce priveşte decizia nr. 38/15.05.2007, nu se poate reţine că a fost comunicată în conformitate cu prevederile art. 268 alin. (4) Codul muncii; deşi a fost trimisă prin curier la domiciliul indicat de contestator, pe dovada de expediere se face menţiunea că la adresă locuieşte fosta soţie a contestatorului, astfel încât nu există dovada comunicării în conformitate cu dispoziţiile legale, aşa cum a constatat şi instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 460 din 11 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform art. 65 alin. (1) din Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii. Articolul 56 lit. c) Codul Muncii stipulează că încetează de drept contractul de muncă ca urmare a dizolvării angajatorului persoană juridică, de la data la care persoana juridică îşi încetează existenţa.
2. Prin preluarea patrimoniului Direcţiei judeţene de Protecţie a E., Consiliul Judeţean T a preluat în totalitate drepturile şi obligaţiile fostei direcţii, prin urmare acesta este ţinut de restricţia instituită prin dispoziţia art. 77 Codul Muncii. De asemenea, acesta are obligaţia punerii în executare a dispozitivului hotărârii primei instanţe referitoare la plata despăgubirilor, reintegrarea contestatorului J.J., efectuarea viramentelor către bugetul de stat şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale contestatorilor.
3. În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a contestatorului J.J., în mod corect prima instanţa a dispus respingerea acesteia, având în vedere faptul că acesta a indicat în mod corect în cuprinsul deciziilor de concediere dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 274/CM din 14 aprilie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Decizia nr. 1/05.06.2007 de desfacere a contractului individual de muncă este nelegală, întrucât practic se dispune concedierea unui salariat care nu a avut raporturi de muncă, în temeiul unui contract, cu emitentul acestei decizii; pe de altă parte, asociaţia care a emis-o nu îndeplineşte nici măcar cerinţele legale de înfiinţare reglementate prin O.G nr. 26/2000.
Constatând că măsura încetării contractului individual de muncă al reclamantei, urmare concedierii, a fost dispusă printr-un act înregistrat la I.T.M. C de către o altă persoană decât cea a angajatorului, va fi admisă acţiunea pe acest capăt de cerere, în sensul anulării deciziei contestate.
Capetele de cerere referitoare la reintegrarea în muncă şi la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale nerealizate sunt nefondate. S-a avut în vedere faptul că, reclamanta nu a dovedit că angajatorul nu i-a mai permis să îşi exercite activitatea de administrator, ori că nu i-a mai achitat drepturile salariale, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul acţiunii, a arătat că reprezentantul legal al asociaţiei angajatoare nu a avut cunoştinţă de situaţia creată.
Au fost respinse ca nedovedite pretenţiile reclamantei referitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în cauză nefiind depusă o chitanţă care să ateste achitarea onorariului avocatului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 145/CM din 4 martie 2008, www.juriprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte condiţiile de formă ale deciziilor contestate, în mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că aplicarea sancţiunii disciplinare trebuie făcută printr-un singur act care să cuprindă prevederile reglementate prin art. 268 din Codul Muncii. Angajatorul nu poate să emită mai multe decizii prin care să completeze sau să remedieze lipsurile deciziilor anterioare. În cauză nu a fost vorba de o revocare a deciziei anterioare cum susţine recurenta, ci o încercare de remediere a viciilor deciziei anterioare.
Instanţa de fond a analizat toate probele administrate în cauză, inclusiv înscrisurile întocmite cu ocazia cercetării disciplinare. Analizând şi coroborând toate probele administrate, în mod corect instanţa de fond a constatat că faptele reţinute ca abateri disciplinare în sarcina contestatorului nu-i pot fi imputate acestuia.
Deşi prin concluziile orale contestatorul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, prima instanţă a omis să se pronunţe asupra acestora. Potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, Pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 677/CM din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este neîntemeiată critica recurentei prin care se susţine că instanţa a dat ceea ce nu s-a cerut. Astfel, rezultă în mod evident din acţiunea formulată şi din precizările aduse acţiunii, ca şi din motivarea în fapt şi în drept a acesteia, că ceea ce s-a cerut de către intimatul-reclamant a fost obligarea recurentei-pârâte la eliberarea unei adeverinţe în sensul indicat. Însăşi recurenta-pârâtă a înţeles care este obiectul cererii de chemare în judecată după cum rezultă din nota de şedinţă depusă de aceasta la dosar la termenul din 5.02.20008, prin care a susţinut că a depus la dosarul cauzei o adeverinţă, privind sporul bănesc lunar la care face referire reclamantul în cererea de chemare în judecată, cât şi o adeverinţă cu veniturile lunare brute realizate de acesta.
2. Nu poate fi primită nici cea de-a doua critică din recurs, câtă vreme intimatul-reclamant şi-a întemeiat acţiunea nu numai pe dispoziţiile Codul Muncii, ci şi pe cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, fiind neîntemeiată susţinerea recurentei conform căreia nu ar exista temei legal pentru eliberarea unei adeverinţe în sensul celor dispuse de instanţa de fond, rezultând din acţiunea formulată şi din înscrisurile depuse la dosar în susţinerea acesteia şi care a fost scopul pentru care intimatul-reclamant a solicitat eliberarea adeverinţei respective, recurenta nefiind îndrituită să se pronunţate cu privire la utilitatea datelor ce rezultă din evidenţele sale, care urmează a fi examinate de organele competente, respectiv de Casa Judeţeană de Pensii D.
3. Neîntemeiată este şi ultima critică din recurs întrucât, aşa cum justificat a reţinut şi instanţa de fond, nici ultima adeverinţă eliberată reclamantului pe parcursul procesului, având nr. 139/18.02.2008, nu răspunde solicitării reclamantului, aceea de a evidenţia distinct sporul de acord global primit de acesta pe toată perioada arătată în acţiune.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 868 din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În anul 1990 I.U.G.C. E. a fost preluată de S.C. Utilaj H. S.A. E. astfel cum afirmă chiar recurenta prin motivele de recurs, ceea ce însemnă că recurenta este succesoare în drepturi şi obligaţii preluând şi toată arhiva de personal. Rezultă deci fără putinţă de tăgadă că recurenta are calitate procesual pasivă.
2. Sporul pentru condiţii grele de muncă, conferit în baza art. 68 (3) din Legea nr. 57/1974 şi indemnizaţia de conducere nu au legătură cu programul normal de 10 ore prestat de către reclamantul intimat în perioada arătată. Cât priveşte elementele pe care trebuie să le cuprindă adeverinţa, aceasta va fi conformă cu dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2005 astfel cum este prevăzut în anexă la capitolul IV ţinând cont de situaţia reclamantului evidenţiată în carnetul de muncă, cât şi în documentaţia referitoare la salarizare cuprinsă în statele de retribuţie în perioada de referinţă.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 164/AS din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi se arată că în urma reorganizării, pârâta a preluat de la B.H. – Şantier 32 E. – activul, pasivul existent precum şi personalul şi arhiva societăţii B.E. Toate acestea rămân însă la stadiul de afirmaţii pentru că nu există la dosarul cauzei niciun înscris care să facă dovada că au avut loc reorganizări ale celor trei societăţi indicate şi că, pârâta a preluat arhiva în cazul desfiinţării uneia dintre ele. În lipsa unor astfel de dovezi, instanţa nu poate obliga societatea pârâtă la eliberarea adeverinţelor, reclamantul având obligaţia să identifice mai întâi societatea care deţine arhiva cu statele de plată aferente acelei perioade, pentru că datele se extrag din actele originale şi sunt certificate de unitate, care îşi asumă răspunderea pentru corectitudinea menţiunilor efectuate în adeverinţele eliberate.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 163/AS din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin adresa nr. 1003/8.12.2005 Societatea de Construcţii în Transporturi B S.A. a răspuns reclamantului faptul că din cauza incendiului care a avut loc în data de 23.01.1999, arhiva a fost distrusă în totalitate şi din această cauză nu pot elibera adeverinţă. Prin urmare, pârâta nu se află în culpă pentru neeliberarea adeverinţei solicitate, aceasta aflându-se într-o imposibilitate obiectivă, din cauza distrugerii arhivei societăţii în incendiu. În această situaţie, reclamantul are la dispoziţie procedura prevăzută de art. 14 din Decretul nr. 92/1976 referitoare la reconstituirea vechimii în muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 162/AS din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a apreciat în mod corect că în speţă a avut loc o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al contestatorului S U., în ceea ce priveşte schimbarea locului de muncă, fără ca acesta să-şi fi dat acordul scris în acest sens, astfel cum obligă dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Codul Muncii.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, recurenta a dispus schimbarea locului de muncă a contestatorului de la Departamentul Materiale-Direcţia Depozite şi Transport Intern la V. D.-Grupa Tehnică, fără a avea acordul în scris al contestatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 542/R din 1 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a apreciat în mod corect că în speţă a avut loc o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al contestatorului S U., în ceea ce priveşte schimbarea locului de muncă, fără ca acesta să-şi fi dat acordul scris în acest sens, astfel cum obligă dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Codul Muncii.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, recurenta a dispus schimbarea locului de muncă a contestatorului de la Departamentul Materiale-Direcţia Depozite şi Transport Intern la V. D.-Grupa Tehnică, fără a avea acordul în scris al contestatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 542/R din 1 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum raporturile juridice dintre părţi au fost guvernate şi de prevederile Codului muncii, în mod just Tribunalul a reţinut incidenţa în cauză a termenului general de prescripţie de 3 ani prev. de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 166 din Legea nr. 53/2003, cu atât mai mult cu cât în speţă nicio autoritate a statului nu a emis o decizie de impunere care să dea naştere unor raporturi juridice de drept fiscal reglementate de Codul de procedură fiscală.
În privinţa daunelor morale se cuvine menţionat că prin decizia nr. XL din 07.05.2007 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ şi s-a decis că potrivit art. 269 alin. (1) din Codul Muncii daunele morale pot fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.
În legătură cu legalitatea, temeinicia acordării sporurilor salariale reglementate de Legea nr. 128/1997 se cuvine menţionat că în mod just Tribunalul a dat eficienţă prev. art. 50 alin. 10,11,13, respectiv art. 90 alin. (2), (4) şi (5) din acest act normativ întrucât legiuitorul le-a acordat fără a distinge, situaţie în care nici interpretului nu îi este permis să o facă (ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus), chiar dacă în discuţie intră prev. art. 3 alin. (1) lit. c) din Anexa la Ordinul nr. 4209/2004.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 69 din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contrar susţinerilor reclamantei, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 17, art. 37, art. 40 alin. (2) şi art. 41 Codul Muncii, neaflându-ne în prezenţa unei modificări a contractului său individual de muncă în sensul acestor dispoziţii legale, ci a aplicării dispoziţiilor legislaţiei speciale în materie în baza cărora i-a fost sistată dirigenţia începând cu anul şcolar 2004-2005. Conform acestor dispoziţii legale măsura retragerii dirigenţiei nu trebuia luată cu acordul reclamantei, fiind atributul exclusiv al Consiliului de Administraţie, cu respectarea dispoziţiilor legale, aşa cum s-a procedat în speţă. Reclamanta a avut cunoştinţă despre această măsură chiar de la data înlocuirii ei cu un alt profesor diriginte la clasa a XI-a E, măsură pe care nu a contestat-o la timpul respectiv. În această situaţie, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, reclamanta nu este îndreptăţită la acordarea indemnizaţiei de 10 % pentru activitatea de diriginte neprestată efectiv.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1182 din 18 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa nu se poate substitui unităţii în cadrul procedurii negocierii salariale, ci are doar menirea de a verifica dacă au fost încălcate normele legale privind salarizarea astfel cum acestea sunt prevăzute de legislaţia muncii, contractul colectiv de muncă şi contractul individual de muncă. Din această perspectivă însă, atâta vreme cât nu s-a constatat existenţa vreunui element de discriminare astfel cum el este prevăzut la art. 5 Codul muncii, iar salariul recurentei depăşeşte pe cel minim garantat la nivel naţional, acţiunea sa în mod corect a fost respinsă ca neîntemeiată.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 593 din 22 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând conţinutul adresei emisă de A.J.O.F.M. G indicate mai sus şi invocate chiar de către recurentă, rezultă că încetarea raporturilor de muncă prin demisie nu se regăseşte printre cazurile în care unitatea trebuie să restituie agenţiei sumele încasate pentru fiecare persoană. Demisia este o consecinţă a principiului libertăţii muncii, consacrat de art. 41 alin. (1) din Constituţie, conform căruia alegerea profesiei şi a locului de muncă sunt libere. În aceste condiţii, angajatorul nu are niciun temei legal pentru a nu accepta o cerere de demisie, şi procedând în acest mod, recurenta a încălcat principiul libertăţii contractuale şi a libertăţii muncii. În consecinţă, motivul de recurs nu este întemeiat, hotărârea primei instanţe fiind legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte întâmpinarea, într-adevăr, instanţa a consemnat că pârâta nu a depus la dosar întâmpinare. Însă, apreciem că acest fapt nu poate constitui motiv de recurs şi nu s-a produs recurentei pârâte nicio vătămare intereselor sale atât timp cât apărătorul pârâtei a pus concluzii pe fondul cauzei la data de 19.10.2007, aşa cum rezultă din Încheierea de şedinţă, şi a expus în faţa instanţei motivele avute în vedere pentru poziţia sa procesuală de respingere a acţiunii ca nefondată.
Nu se poate reţine susţinerea recurentei exprimată în sensul că instanţa de fond trebuia să oblige pe reclamante să predea produsele din magazin pe bază de proces-verbal şi liste de inventariere deoarece cererea reconvenţională a fost disjunsă şi formează obiectul unui alt dosar, soluţia din acel dosar nedepinzând de soluţia de prezenta cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 92/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi recurenta afirmă că a achitat reclamantului intimat suma de 7000 USD pentru perioada lucrată, nu a depus niciun stat de plată semnat din care să rezulte veridicitatea acestora afirmaţii sau orice alt document justificativ. Or, în cazul litigiilor de muncă, potrivit disp. art. 287 din Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.
În ce priveşte susţinerea recurentei în sensul că ar fi achitat contribuţiile sociale la bugetul de stat pentru fiecare salariat deci şi pentru reclamant, această susţinere, de asemenea, nu a fost probată, deşi instanţa de recurs a solicitat dovezi. Adresa nr. (...)/12.06.2007 emisă de Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală depusă de recurentă nu poate fi reţinută întrucât nu rezultă din cuprinsul acesteia şi a tabelelor anexă pentru care salariat a fost achitată contribuţia de asigurări sociale. Ca atare, nu putem reţine că pentru reclamantul B.S. (...), în calitate de salariat al recurentei, s-ar fi achitat aceste contribuţii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 30/R din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin alin. (2) al art. 109 Codul Muncii se prevede posibilitatea în funcţie de specificul fiecărei unităţi sau al muncii prestate, de a se opta pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână, durata maximă legală a timpului de muncă neputând depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare, conform celor stabilite prin art. 111 alin. (1) Codul muncii. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Contractului colectiv de muncă la nivel naţional, respectiv art. 10 alin. (5) şi (8).
Astfel în cazul programului cu repartizare inegală, legea permite, datorită specificului activităţii, posibilitatea de a fi stabilite forme specifice de organizare a timpului de lucru, după caz, în tură, tură continuă, turnus sau program fracţionat, locurile de muncă, precum şi modalităţile concrete de organizare şi evidenţă a muncii prestate fiind negociate prin Contractul colectiv de muncă.
Nu se poate reţine nicio încălcare a prevederilor Directivei nr. 88/2004 a Comisiei Europene privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, act normativ care defineşte atât timpul de lucru, perioada de repaus, de repaus zilnic sau muncă în schimburi, aceste norme fiind respectate de unitatea intimată, care a stabilit desfăşurarea activităţii în schimburi de 12 ore pentru personalul angajat în funcţia de vânzător şi lucrător-gestionar din Staţiile E., acordându-se 24 de ore liber ca perioadă de repaus, situaţie de altfel recunoscută şi de reclamante, dovedite şi prin foile colective de prezenţă depuse la dosar.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 291 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Curtea, analizând sentinţa atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs va respinge recursul formulat de Sindicatul Lucrătorilor E.D.C şi va admite recursul formulat de S.C. D. S.A. pentru următoarele considerente de fapt şi de drept, dar având în vedere că ambele recursuri vizează incidenţa dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. d) Codul muncii, acest motiv urmează a fi analizat împreună.
Articolul 52 alin. (1) lit. d) vizează situaţia suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, în cazul întreruperii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de muncă, în special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare. Aşadar, pentru a interveni acest caz de suspendare, angajatorul trebuie să-şi întrerupă temporar activitatea (nu definitiv), această întrerupere fiind generată în special de dificultăţile economice, dar şi datorită unor motive tehnologice şi structurale. Măsura întreruperii nu trebuie să vizeze în mod necesar activitatea întregului angajator, ea putând să afecteze şi o secţie, o formaţiune de lucru, un sector de activitate, etc., întrucât în intenţia legiuitorului nu a fost să prevadă acest motiv de întrerupere a activităţii ca o modalitate de încetare a întregii activităţi a angajatorului.
În urma analizei şi interpretării literale şi gramaticale a cuprinsului deciziei nr. 11 din 30 ianuarie 2008 rezultă că măsura suspendării nu s-a luat prin această decizie, ci s-a delegat competenţa către Departamentul Resurse Umane, departament ce a înţeles să-i dea transpunere practică prin notificare individuală adresată fiecărui salariat vizat. Modalitatea de suspendare a contractului individual de muncă este conformă cu legea întrucât pornind de la natura intuitu personae a contractului de muncă, orice măsură dispusă de angajator cu privire la executarea contractului de muncă, inclusiv măsura suspendării raporturilor de muncă trebuie să îmbrace un caracter personal. Este astfel firesc ca în lipsa prestării muncii salariatului nu i se cuvin tichetele de masă întrucât acordarea acestora este condiţionată în totalitate de prezenţa la lucru în unitate.
Un alt motiv de recurs comun, ce urmează a fi analizat împreună, este acela referitor la „plus petita”. La data de 25 iunie 2008, când completul de judecată a fost legal constituit, reprezentantul reclamantului nu a mai învederat cererea acestuia, de renunţare parţială la judecată şi nici acesta nu s-a prezentat pentru a o susţine, astfel că Tribunalul a trecut la judecata pe fond a pricinii, ocazie cu care reclamantul, prin reprezentant a formulat concluzii sub toate aspectele, fără a arăta că nu susţine capetele 1 şi 3 din cerere.
În ceea ce priveşte recursul formulat de S.C. D. S.A, privitor nelegala respingere a excepţiei tardivităţii, acesta va fi respins. Momentul de la care se calculează termenul de 30 de zile este acela la care s-a făcut comunicarea deciziei contestate şi cum în speţă această comunicare s-a făcut la 14.04.2008, iar decizia de suspendare a fost emisă la 3.0.01.2008, sesizarea instanţei de judecată prin cererea datată 2.04.2008 este în termenul legal. Prin urmare, această critică nefiind întemeiată va fi respinsă, încheierea interlocutorie din 23 mai 2008 fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale mai sus arătate.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 765/CM din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este real că în lumina dispoziţiilor art. 163(1) Codul muncii „plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative, dar recurentul nu a solicitat instanţei să depună orice alte documente justificative”, ci a solicitat administrarea probei cu martorul Ş.D., acesta la rândul lui urmând să aducă documente justificative, înscrisuri care oricum nici nu au fost indicate şi nici nu au fost depuse niciodată în faţa instanţei de fond sau în recurs.
2. Cea de-a doua critică vizează împrejurarea că în perioada 18 ianuarie 2008-31 martie 2008, intimatul nu s-a mai prezentat la serviciu fără a justifica în vreun mod această absenţă, astfel că rezultă fără putinţă de tăgadă dorinţa intimatului de a se îmbogăţi fără justă cauză şi fără just temei. Cu toate că recurenta a formulat o asemenea critică, înscrisurile depuse în faţa instanţei de fond relevă o situaţie contradictorie.
3. Prin această critică, se arată că în mod eronat Tribunalul a obligat la plata sporului de vechime, deşi acest drept salarial nu a fost prevăzut în contractul individual de muncă. Hotărârea nu este criticabilă din această perspectivă Tribunalul făcând o corectă aplicare a dispoziţiile art. 16 (3) Codul muncii coroborate cu art. 38 din acelaşi cod şi art. 41 alin. (2) şi (3) din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional 2007-2010.
4. O altă critică a recurentului vizează obligarea greşită la plata dobânzii legale în temeiul O.G. nr. 9/2000, cu motivarea că acest act normativ nu ar fi aplicabil contractelor individuale de muncă. În dreptul nostru, evaluarea legală a daunelor interese există în privinţa prejudiciului suferit de creditor în cazul neexecutării unei obligaţii care are ca obiect o sumă de bani. Aceste obligaţii se pot executa întotdeauna în natură. De aceea, neexecutarea obligaţiei de a da o sumă de bani nu poate avea drept consecinţă obligarea debitorului la plata de despăgubiri compensatorii, care ar trebui să constea tot într-o sumă de bani, ci numai la plata de despăgubiri moratorii (pentru întârziere).
5. O ultimă critică vizează obligarea societăţii la plata unui salariu mediu, urmare decesului soţiei şi două salarii de bază, ca urmare a depunerii dosarului de pensionare. Şi această critică este neîntemeiată şi avem în vedere următoarele: contestatorul a făcut dovada decesului soţiei, sens în care a depus în copie certificatul de deces, astfel că nu este reală afirmaţia referitoare la nedovedirea acestei împrejurări.
Cât priveşte acordarea celor două salarii ca urmare a depunerii dosarului de pensionare, recurentul critică hotărârea cu motivarea că reclamantul nu i-ar fi adresat o asemenea cerere, însă nici această critică nu poate fi primită întrucât dreptul pretins îşi are izvorul în lege (art.50 din C.C.M. la nivel naţional 2007-2010), angajatorul fiind obligat a le achita.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 831/CM din 25 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Drept urmare, chiar dacă conform art. 241 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel”, în condiţiile în care Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învăţământ conţine drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, în mod evident se aplică acest ultim contract.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2429/R din 12 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 238 alin. (1) Codul Muncii contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. În condiţiile în care Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010 nr. 2895/21.12.2006 este aplicabil cadrelor didactice şi contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învăţământ trebuia să prevadă o dispoziţie similară celei din art. 50 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010 nr. 2895/21.12.2006 în materia indemnizaţiei acordate cadrelor didactice cu ocazia pensionării pentru limită de vârstă, adică minim două salarii de bază avute în luna pensionării.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2438/R din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 238 alin. (1) Codul Muncii contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. În condiţiile în care Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010 nr. 2895/21.12.2006 este aplicabil cadrelor didactice şi contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învăţământ trebuia să prevadă o dispoziţie similară celei din art. 50 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010 nr. 2895/21.12.2006 în materia indemnizaţiei acordate cadrelor didactice cu ocazia pensionării pentru limită de vârstă, adică minim două salarii de bază avute în luna pensionării.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2437/R din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La soluţionarea cauzei a fost legal investită instanţa specializată în soluţionarea conflictelor de muncă, aşa cum prevăd şi dispoziţiile art. 284 (1) Codul muncii, art. 67 din Legea conflictelor de muncă nr. 168/1999 precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Cum principala obligaţie ce revine angajatorului potrivit art. 40 alin. (2) lit. c) Codul muncii este aceea de a plăti toate drepturile ce decurg din contractul individual de muncă şi cum s-a dovedit că pârâta nu a achitat reclamantei drepturile salariale pentru perioada februarie 2006-martie 2007, se constată că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2191/R din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În dovada de comunicare au fost înserate corect de către agentul procedural toate menţiunile prevăzute de art. 100 C. proc. civ., cât şi modalitatea de afişare şi cauzele care au determinat afişarea sentinţei conform art. 911 teza a II-a C. proc. civ. Cum dovada de comunicare a sentinţei cuprinde toate datele necesare, nu pot opera dispoziţiile art. 100 alin. (3) C. proc. civ., privitoare la nulitatea comunicării sentinţei şi, drept urmare, recurenta nu poate fi repus în termenul de recurs conform dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ. Faţă de aceste considerente, instanţa de recurs va respinge excepţia nulităţii absolute a dovezii de comunicare a sentinţei atacate şi implicit va respinge şi cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 576/M din 14 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În dovada de comunicare au fost înserate corect de către agentul procedural toate menţiunile prevăzute de art. 100 C. proc. civ., cât şi modalitatea de afişare şi cauzele care au determinat afişarea sentinţei conform art. 911, teza a II-a, C. proc. civ. Cum dovada de comunicare a sentinţei cuprinde toate datele necesare, nu pot opera dispoziţiile art. 100 alin. (3) C. proc. civ., privitoare la nulitatea comunicării sentinţei şi, drept urmare, recurenta nu poate fi repus în termenul de recurs conform dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ. Faţă de aceste considerente, instanţa de recurs va respinge excepţia nulităţii absolute a dovezii de comunicare a sentinţei atacate şi implicit va respinge şi cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 657/M din 22 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivul de recurs care vizează excepţia tardivităţii acţiunii este nefondat şi are la bază o greşită interpretare a obiectului acţiunii dedusă judecăţii, excepţia invocată fiind corect soluţionată de instanţa de fond.
Alegând varianta propusă de reclamant fără ca aceasta să fie susţinută de vreo probă şi fără ca suma acordată să poată fi verificată pe baza probelor administrate, curtea reţine că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului cu privire la acest aspect, şi, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate administra proba cu expertiza tehnică, în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei XXI/22.06.2006 a Î.C.C.J. prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează casarea cu trimitere şi în cazul litigiilor de muncă, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 456/M din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivul de recurs care vizează excepţia tardivităţii acţiunii este nefondat şi are la bază o greşită interpretare a obiectului acţiunii dedusă judecăţii, excepţia invocată fiind corect soluţionată de instanţa de fond.
Alegând varianta propusă de reclamant fără ca aceasta să fie susţinută de vreo probă şi fără ca suma acordată să poată fi verificată pe baza probelor administrate, curtea reţine că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului cu privire la acest aspect, şi, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate administra proba cu expertiza tehnică, în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei XXI/22.06.2006 a ÎCCJ prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează casarea cu trimitere şi în cazul litigiilor de muncă, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 470/M din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivul de recurs care vizează excepţia tardivităţii acţiunii este nefondat şi are la bază o greşită interpretare a obiectului acţiunii dedusă judecăţii, excepţia invocată fiind corect soluţionată de instanţa de fond.
Alegând varianta propusă de reclamant fără ca aceasta să fie susţinută de vreo probă şi fără ca suma acordată să poată fi verificată pe baza probelor administrate, curtea reţine că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului cu privire la acest aspect, şi, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate administra proba cu expertiza tehnică, în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei XXI/22.06.2006 a Î.C.C.J. prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează casarea cu trimitere şi în cazul litigiilor de muncă, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 466/M din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivul de recurs care vizează excepţia tardivităţii acţiunii este nefondat şi are la bază o greşită interpretare a obiectului acţiunii dedusă judecăţii, excepţia invocată fiind corect soluţionată de instanţa de fond.
Alegând varianta propusă de reclamant fără ca aceasta să fie susţinută de vreo probă şi fără ca suma acordată să poată fi verificată pe baza probelor administrate, curtea reţine că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului cu privire la acest aspect, şi, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate administra proba cu expertiza tehnică, în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei XXI/22.06.2006 a Î.C.C.J. prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează casarea cu trimitere şi în cazul litigiilor de muncă, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 498/M din 30 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pretenţiile solicitate prin acţiune şi acordate de prima instanţă au fost calculate corect, conform art. 168 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă valoarea primelor solicitate se calculează în funcţie de „salariul de bază mediu” şi nu raportat la salariul brut.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 493/M din 30 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Alegând varianta propusă de reclamant fără ca aceasta să fie susţinută de vreo probă şi fără ca suma acordată să poată fi verificată pe baza probelor administrate, prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului cu privire la acest aspect, şi, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate administra proba cu expertiza tehnică, în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei XXI/22.06.2006 a Î.C.C.J. prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează casarea cu trimitere şi în cazul litigiilor de muncă, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 329/M din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivul de recurs care vizează excepţia tardivităţii acţiunii este nefondat şi are la bază o greşită interpretare a obiectului acţiunii dedusă judecăţii, excepţia invocată fiind corect soluţionată de instanţa de fond.
Alegând varianta propusă de reclamant fără ca aceasta să fie susţinută de vreo probă şi fără ca suma acordată să poată fi verificată pe baza probelor administrate, curtea reţine că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului cu privire la acest aspect, şi, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate administra proba cu expertiza tehnică, în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei XXI/22.06.2006 a Î.C.C.J. prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează casarea cu trimitere şi în cazul litigiilor de muncă, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 328/M din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul s-a aflat în incapacitate de muncă, o perioadă mai lungă de timp, iar unitatea angajatoare a refuzat plata ultimului concediu medical, motivat de faptul că nu a fost înştiinţată în termenul legal. În criticile de recurs se arată că termenul prevăzut de dispoziţiile Ordinului nr. 233/14.03.2003, stabilesc cu caracter imperativ, obligativitatea angajatului de a anunţa situaţia de incapacitate de muncă în care se află. Textul nu prevede însă şi sancţiunea neplăţii indemnizaţiei de concediu medical, astfel că refuzul angajatorului de a nu plăti concediul medical este abuzivă, şi arbitrară.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 220/M din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru exercitarea unei acţiuni civile trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, printre care condiţia ca interesul acţiunii să fie născut şi actual. Prin urmare, prin acţiune nu se pot solicita şi nu se pot acorda pretenţii nenăscute, viitoare. Mai mult decât atât, între reclamantă şi pârâtă a intervenit actul adiţional nr. 21/5.05.2006 la contractul individual de muncă al reclamantei prin care se stipulează în mod expres că „salariul negociat include sporul de vechime”. Acest act adiţional produce efecte între părţile contractante de la data semnării chiar dacă nu a fost înregistrat la Direcţia de Muncă Teritorială, neînregistrarea putând fi invocată doar de către terţi.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 44/M din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză în mod corect instanţa de fond a apreciat că este aplicabil Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional, acesta constituind izvor de drept la încheierea contractului de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale, indiferent dacă părţile acestora s-au asociat ori afiliat la organizaţii la nivel superior (decizia 511/2006 a Curţii Constituţionale). În ceea ce priveşte obligarea pentru viitor a unităţii recurente la plata drepturilor băneşti ce fac obiectul prezentului litigiu, aceasta trebuie privită ca o obligaţie de „a da” pe care unitatea angajatoare trebuie să o respecte, în măsura în care între părţi există raporturi contractuale de muncă.
Înscrisurile despre care face vorbire recurenta în recurs nu sunt relevante, fiind anterioare adresei 559/24.01.2006 emisă tot de ITM T din care rezultă că recurenta nu are stipulat în contractul individual de muncă sporul de vechime separat şi nici în acte adiţionale la contract, rezultând astfel că salariul este negociat fără spor de vechime, nicio altă dovadă contrară nefiind făcută.
În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, critica este nefondată, întrucât obiectul acţiunii dedus judecăţii îl reprezintă, plata unei sume de bani, echivalentă unui drept şi nu încheierea sau executarea unei clauze contractuale pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 67 şi 73 din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 15/M din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Referitor la excepţia conexităţii precizată în cuprinsul primului motiv de recurs formulat de Ministerul Culturii şi Cultelor, Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 164 C. proc. civ. în sensul că, deşi dosarul cauzei are acelaşi obiect cu cel precizat prin motivele de recurs, părţile nu sunt identice, se află în faţa unor instanţe diferite ca grad ierarhic, dosarele fiind în faze procesuale diferite, unul fiind soluţionat definitiv.
2. Prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006-2008, concluzionând în mod întemeiat că reclamanţilor li se cuvine sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază începând cu 8 februarie 2006, data intrării în vigoare a prevederilor acestei convenţii ce constituie legea părţilor, indiferent de faptul că legea de salarizare nu prevedea acest spor. Întrucât dreptul reclamantului de a primi acest spor s-a născut din momentul în care a fost încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de ramură-cultură, acesta este îndreptăţit să primească drepturile băneşti aferente acestui spor de la această dată, acordarea sa nefiind condiţionată de şi formularea unei cereri în acest sens, clauza contractuală fiindu-i direct opozabilă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10142 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul beneficiind deja de categoria maximă de salarizare, şi în conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) Codul Muncii, potrivit cu care „angajatorul are obligaţia de a acorda angajatului, printre altele, toate drepturile ce decurg din lege, contractul colectiv de muncă aplicabile şi din contractul individual de muncă”, precum şi faţă de dispoziţiile art. 38 Codul Muncii, conform cărora salariatul are dreptul de a refuza orice diminuare a drepturilor sale salariale recunoscute, şi cum categoria maximă, în urma negocierii şi înregistrării noului Contract colectiv de muncă pe anii 2007-2010 la nivel de unitate a devenit categoria 4, în mod corect tribunalul a constatat întemeiată acţiunea reclamantului, obligând pârâta să-l reîncadreze pe reclamant la această categorie, cu plata diferenţelor de salarizare cuvenite.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2909 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În baza art. 80 din Legea nr. 168/1999, în cazul litigiilor de muncă termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
În speţă, reclamantului i s-a comunicat hotărârea la 27.12.2007, aşa cum atestă dovada de comunicare aflată la fila 96 la dosarul de fond, recursul s-a primit la 4.01.2008 conform rezoluţiei de primire aflată la fila 2, dosar recurs fără să existe motivele de recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1040 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere că disciplina muncii are în vedere doar executarea unor ordine legale ale angajatorului, în mod corect intimatul a refuzat să predea acest autoturism unui alt coleg, fără o dispoziţie scrisă din partea conducerii societăţii, pentru a evita atragerea răspunderii sale patrimoniale în ipoteza în care, îndeplinind ordinul verbal primit, s-ar produce o pagubă în patrimoniul societăţii.
2. Recurenta a susţinut, însă nu a dovedit în cauză că acest autoturism ar fi fost repartizat spre folosinţă întregului Serviciu Suport Proiect din cadrul societăţii, înscrisul cu ştersături depus la fila nr. 15 dosar recurs neputând constitui o probă în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 601 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu constituie o modificare a contractului de muncă schimbarea atribuţiilor postului, dacă nu se modifică natura muncii, deoarece organizarea activităţii şi repartizarea sarcinilor salariatului corespunde prerogativei de direcţie a angajatorului.
Prin considerentele sentinţei recurate, prima instanţă a reţinut că a fost investită de către reclamantă şi cu soluţionarea capătului de cerere privind majorarea salariului tarifar ce se cuvine acesteia în temeiul disp.art. 40 alin. (2) lit. c) Codul Muncii şi al contractului colectiv de muncă aplicabil, din motivele respingerii acţiunilor conexe ce au formulat obiectul prezentei cauze se reţine că instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului acestei cereri, fiind astfel incidente în cauză dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
2. În ceea ce priveşte înlăturarea din fişa postului recurentei a unor atribuţii specifice funcţiei de conducere pe care o deţine, se reţine că în mod corect prima instanţă a reţinut că aceasta nu reprezintă o modificare unilaterală a felului muncii.
3. Nu se pot reţine susţinerile recurentei în sensul că, în calitate de conducător, astfel cum acest termen este definit prin art. 9 din Regulamentul de ordine interioară întocmit la nivelul R.A.T.P. I, ar avea îndatoririle prevăzute la art. 10 şi 11 din acelaşi act, fiind obligatorie înscrierea în fişa postului a atribuţiilor în privinţa cărora aceasta solicită completarea fişei postului.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 435 din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu este vorba de un refuz al angajatorului, refuz pe care de altfel trebuia să-l probeze cel ce l-a invocat, respectiv reclamantul, ci de imposibilitatea de a executa o asemenea obligaţie. Susţinerile din recurs ale reclamantului, potrivit cărora la biroul personal al unităţii a regăsit un registru de cadre unde era menţionat numele său, nu au fost dovedite, fiind simple afirmaţii şi, chiar în ipoteza în care ar fi fost probate, nu există posibilitatea fostului angajator să-i elibereze o adeverinţă din care să rezulte cuantumul veniturilor realizate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 391 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte recursul declarat de Societatea Română de Radiodifuziune. Critica referitoare la neincidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 268 (1) Codul Muncii formulată de recurenta-pârâtă S.R.R. se vădeşte a fi nefondată. Termenul de 30 de zile calendaristice stipulat de art. 268 (1) Codul Muncii, începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii. Luarea la cunoştinţă se poate realiza printr-o notă, referat sau proces-verbal, care dobândesc dată certă prin înregistrarea în registrul general al angajatorului.
2. Analizând condica de prezenţă pe luna ianuarie 2007 în coroborare cu foaia de pontaj, reţine că recurenta-reclamantă B.E. nu a semnat de prezenţă şi nu apare ca fiind menţionată cu ore de muncă desfăşurate.
3. Daunele morale sunt consecinţe de natură patrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalităţii sale fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a o căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale (art. 998 C. civ.) dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 166 din 28 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul sau deţinătorul arhivei acestuia este obligat, conform art. 40 pct. 2 lit. h) Codul Muncii cu referire la Ordinul nr. 687/2006 să elibereze persoanei interesate adeverinţa privind sporul de care a beneficiat pentru munca prestată pe timp de noapte.
2. Excepţia lipsei calităţi procesuale pasive a pârâtei S.C. Romtelecom S.A. a fost corect soluţionată de prima instanţă. Astfel, din adresele emise de S.C. Romtelecom S.A. – Direcţia Operaţiuni Zonale I – se reţine că recurenta este deţinătoarea arhivei fostei Direcţii Generale de Poştă şi U.unicaţii.
Potrivit pct. 4 şi 5 din anexa la Ordinul nr. 687/2006, adeverinţa solicitată va fi întocmită şi eliberată numai după consultarea documentelor aflate în evidenţele angajatorului sau deţinătorului de arhivă, acesta fiind direct răspunzător de legalitatea exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor înscrise. În condiţiile în care deţinătoarea arhivei fostei angajatoare nu deţine documentele ce-l privesc pe reclamant pentru perioada ce prezintă interes, în mod greşit prima instanţă a obligat-o să elibereze acestuia adeverinţă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 147 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din adeverinţa eliberată de R.A.J.A.C. rezultă că timpul lucrat în timpul nopţii nu este evidenţiat. Prin urmare, în lipsa unor documente care să evidenţieze sporul de noapte de care a beneficiat E.N. pentru activitatea desfăşurată în intervalul anilor 1986-1994, Curtea constată că în mod greşit prima instanţă a obligat R.A.J.A.C. să elibereze acesteia adeverinţă pentru această perioadă.
2. În ceea ce priveşte intervalul 1995-2000, Curtea reţine, din coroborarea adeverinţei cu foile colective de prezenţă, fluturaşii de salarii şi contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 1995/1996, că reclamanta-intimată E.N. a beneficiat de un spor de tură de 11% (spor combinat care cuprinde atât lucrul în zilele de sâmbătă şi duminică cât şi lucrul în timpul nopţii aplicat la salariul de bază pentru numărul total de ore lucrate la tură în fiecare lună. Aşa fiind faptul că sporul de noapte nu este evidenţiat distinct, dar a fost acordat şi încasat de reclamantă alături de sporul pentru repausul săptămânal, se impune ca recurenta R.A.J.A.C. să calculeze sporul de noapte după procedura prevăzută de Ordinul nr. 687/2006 pct. 2-8.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 144 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a reţinut prima instanţă că, nefiind încheiat în speţă un contract de muncă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 40 pct. 2 lit. c), art. 79 şi art. 141 pct. 4 Codul muncii. De asemenea, nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 16 pct. 1 şi 2 Codul muncii, invocate de recurent, având în vedere că, în speţă s-a dovedit încheierea unei convenţii civile de prestări servicii şi nu a unui contract de muncă. Astfel, convenţiile civile nu conferă calitatea de salariat prestatorului, cu toate consecinţele ce decurg de aici: el nu beneficiază de salariu, ci de preţ (remuneraţie, în speţă), activitatea desfăşurată nu constituie vechime în muncă, iar răspunderea sa faţă de beneficiar este civilă (şi nu disciplinară) etc.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 43 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Împrejurarea, susţinută prin motivele de recurs, că neeliberarea adeverinţei care să cuprindă sporul de noapte realizat de reclamant se datorează reorganizării S.N. C.F.R. conform O.U. nr. 12/1998 nu este de natură să o exonereze de obligaţia ce-i revine în calitate de fost angajator. Recurenta este singura în măsură să depună diligenţe pentru a extrage din arhivă datele relative la activitatea reclamantului intimat în perioada în care a fost salariatul acesteia.
2. Daunele cominatorii reprezintă o sancţiune pecuniară ce se aplică de instanţele de judecată în vederea asigurării executării unei obligaţii de a face, determinată prin hotărâre judecătorească, iar raţiune acordării unor astfel de daune o constituie exercitarea efectului lor de constrângere asupra debitorului care persistă în neexecutarea obligaţiei prin silirea lui la plata către creditorul-reclamant a unor sume determinate pe fiecare zi de întârziere. Prin consecinţă, capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii până la eliberarea adeverinţei se vădeşte a fi întemeiat şi va fi admis ca atare.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 28 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Termenul de recurs este de 10 zile, conform prevederilor art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 407 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Adeverinţele emise de angajator sunt în acord cu documentaţia existentă în arhiva societăţi, reflectând sporurile obţinute de reclamant. Astfel prima instanţă în mod corect a reţinut atât starea de fapt cât şi dispoziţiile legale incidente în cauză, hotărârea acesteia urmând a fi menţinută în totalitate. Pentru perioadele solicitate de către reclamant şi care nu sunt prezente în actele eliberate de angajator, acestuia nu-i rămâne decât a apela la căile legale privind constatarea unei anume stări de fapt, a drepturilor ce decurg din aceasta, acţiunea promovată în contradictoriu cu instituţiile ce apără şi au obligaţia de a reglementa dreptul la muncă cât şi drepturile de asigurări sociale ce decurg din primul, reclamantului rămânându-i deschisă calea în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10294 din 27 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Examinându-se sentinţa recurată în raport de criticile invocate în recurs şi de înscrisurile existente la dosar, rezultă că într-adevăr pârâta nu a virat către CAS D retribuţia reţinută reclamantei recurente şi pentru lunile din perioada iulie 2006, iulie 2007 în care aceasta nu a fost virată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9735 din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit prevederilor art. 80 din Legea nr. 168/1999, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunţată de instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7975 din 11 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din documentele puse la dispoziţia expertului lipsesc statele de plată originale pe care societatea era obligată să le ţină în arhivă 50 de ani. Au fost puse la dispoziţie state transcrise în care nu apar explicit toate rubricile pe felul de sporuri, astfel că a fost foarte greu să fie identificate. Instanţa de fond nu a verificat şi nu a cerut informaţii suplimentare cu privire la existenţa statelor de plată originale şi nu a lămurit contradicţia existentă între susţinerea reclamantului privind sporurile pe care le-a solicitat în acţiune şi apărarea pârâtei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7582 din 28 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din însăşi expertiza întocmită de expert reiese că sporurile de care a beneficiat reclamantul , sporuri cu caracter permanent şi care se iau în calcul la stabilirea drepturilor de pensie sunt cele precizate în adeverinţa eliberată de către recurenta-pârâtă. Acelaşi expert menţionează la pct. 3 că reclamantul a lucrat şi 8 sau 10 ore pe zi fiind plătit pentru orele lucrate, acesta neconstituind un spor cu caracter permanent.
2. Cu toate acestea instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a obligat pârâta să elibereze o adeverinţă cu salariul şi sporurile realizate de către reclamant Mai mult, obligând pârâta şi la 25 lei/zi de întârziere până la executarea obligaţiei fără a motiva de ce se impune această obligaţie în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat pe de o parte reclamantul nu solicitase o asemenea adeverinţă care să cuprindă şi salariile brute de care a beneficiat, iar pe de altă parte adeverinţa cu sporurile de care a beneficiat îi fusese eliberată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7549 din 26 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din copia statelor de plată depuse la instanţa de fond reies veniturile încasate de recurentul petent, inclusiv veniturile pentru orele suplimentare, care au fost plătite efectiv, întrucât în perioada precizată de petent, societatea nu a acordat spor pentru orele lucrate suplimentar, iar conform art. 120 lit. a) şi b) din Legea nr. 10/1972, orele lucrate erau plătite conform dispoziţiilor date la acea perioadă pentru lucrătorii în construcţii. Pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 40 lit. h) Codul Muncii, care arată că, angajatorul este obligat să elibereze la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului, astfel că, hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4419 din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din adeverinţele emise de T.M, nu rezultă salariile de bază, salariile brute ale recurentului, deşi acesta solicitase obligarea pârâtelor la eliberarea unei adeverinţe şi pentru această perioadă. Prin adeverinţa emisă de E.M. M,se atestă pentru întreaga perioadă salariul de bază, salariul brut lunar al recurentului, precum şi sporul de vechime şi sporul de pericol. Exploatarea Minieră M şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 40 lit. h) Codul muncii care prevede obligativitate angajatorului de a elibera la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1723 din 28 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din evidenţele de personal salarizare ale Staţiunii didactice E.N. – copii state de plată– nu reiese că recurentul ar fi prestat ore suplimentare peste programul normal de lucru.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1520 din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cu privire la recursul formulat de recurentul reclamant, motivul de recurs privind nesoluţionarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, este fondat, deoarece, deşi acesta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe care le va efectua atât în cererea de chemare în judecată cât şi la cuvântul pe fond, după cum este reţinut în practica, instanţa de fond a admis acţiunea în parte dar nu a soluţionat această cerere în raport de dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. Restul motivelor de recurs sunt neîntemeiate.
2. Cu privire la recursul formulat de recurenta pârâtă S.C. E., motivele invocate cu privire la eliberarea organigramelor sunt fondate deoarece instanţa de fond nu a stabilit cadrul procesual raportat la obiectul cererii, respectiv nu a stabilit faţă de cine este formulată cererea având ca obiect eliberarea de copii de pe organigrame pentru fiecare perioadă în parte. Obiectul acestei cereri nu este clar determinat, respectiv organigramele cărei sucursale le solicită, pentru că nu este suficient să solicite eliberarea organigramelor înainte şi după anul 1997 de la societăţi care în această perioadă este posibil să fi suferit mai multe reorganizări. Restul motivelor de recurs sunt neîntemeiate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 198 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că art. 1 din anexa la O.U.G. nr. 4/2005, prevede că sporul de vechime se calculează automat, potrivit art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, însă valoarea acestui spor este raportată la salariul avut de salariatul respectiv. În condiţiile în care din carnetul de muncă al reclamantului nu reiese în mod cert care era salariul acestuia în funcţie de care trebuia calculat sporul respectiv, fiind consemnat pentru anumite perioade sub formă de fracţie pentru alte perioade fiind trecută doar o singură sumă, cererea reclamantului era una întemeiată, iar instanţa în mod legal a obligat pârâta la eliberarea adeverinţei respective. Aceeaşi este situaţia şi în cazul celorlalte sporuri, din carnetul de muncă, al reclamantului nereeşind în mod cert valoarea acestor sporuri.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 154 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin greşita apreciere a probelor administrate în cauză instanţa de fond a reţinut îndeplinirea de către angajator a obligaţiei de eliberare a adeverinţei necesare la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului cu aplicarea regulilor stabilite de art. 164 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, completată şi modificată.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 565/R-CM din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul a fost detaşat la IC S. B, pentru asigurarea asistenţei tehnice şi service pentru autoturismele B. intrate în Libia. Pe perioada detaşării nu s-a încheiat un nou contract de muncă cu noul angajator, însă acesta a deţinut toate documentele necesare pentru perioada detaşării. S-a făcut dovada că s-a eliberat recurentului-reclamant toate aceste documente, respectiv adeverinţe privind sporurile de care a beneficiat pe perioada detaşării, aşa cum rezultă din adeverinţa nr. R.C. K./37/30.01.1991.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 624/R-CM din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Acordul menţionat în considerentele sentinţei a fost semnat la data de 28.11.2005 de reprezentanţi ai Guvernului şi de cei ai federaţiilor sindicale din învăţământ pentru reparaţia prejudiciilor salariale produse personalului didactic din învăţământul de stat în perioada octombrie 2001-septembrie 2004, în aplicarea prevederilor Legii nr. 128/1997 la calculul drepturilor salariale. Aceasta rezultă din prevederile pct. III al acordului.
2. Cum O.U.G. nr. 17/2006 emisă în baza acestui acord nu distinge după tipul drepturilor salariale atunci când stabileşte plata diferenţelor, iar prezenta acţiune are ca obiect plata diferenţelor rezultând din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 128/1997, în mod corect a considerat tribunalul că a operat întreruperea termenului de prescripţie de trei ani prin recunoaşterea debitului, conform art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă. Efectul întreruperii constă în ştergerea prescripţiei începute înainte de a se fi ivit împrejurarea analizată.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 653/R-CM din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Actele depuse la cererea de revizuire au fost acte noi, deţinute de partea potrivnică, situaţie în care au fost corect apreciate de instanţa de fond în baza art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Nu se poate pretinde astfel de recurentă că instanţa de fond a interpretat greşit acul dedus judecăţii şi nici că, sentinţa ar fi dată cu aplicarea greşită a legii.
2. Pe fondul cauzei s-a apreciat în mod corect că potrivit art. 45 din Codul Muncii, detaşarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă din dispoziţia angajatorului la un alt angajator şi că cel detaşat face parte pe durata detaşării din colectivul noului angajator, subordonându-se acestuia. Atâta vreme cât în perioada respectivă intimatul revizuent a fost detaşat în Libia pentru service-ul autoturismelor B., fiind salarizat şi subordonat recurentei SC S. (...), pe perioada de 2 ani, în mod corect instanţa de fond a obligat-o pe aceasta să elibereze adeverinţa respectivă, necesară pentru stabilirea dreptului de pensie a revizuentului.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 276/R-CM din 27 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect prima instanţă a reţinut că cererea de reintegrare şi de plată a despăgubirilor în continuare până la data repunerii în situaţia anterioară trebuie formulată în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. a) pentru contestarea deciziei de concediere sau cel mult în termen procedural, înaintea instanţei investite cu analizarea legalităţii şi temeiniciei concedierii.
2. Nu ar fi în spiritul legii acordarea posibilităţii ca salariaţii concediaţi să ceară în termen de 3 ani de la data concedierii reintegrarea pe postul deţinut anterior, având în vedere consecinţele pe care o asemenea interpretare ar avea-o asupra dreptului angajatorului de a stabili organizarea şi funcţionarea unităţii, drept consacrat de dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii.
3. Practic, termenele scurte de contestare şi soluţionare a conflictelor de drepturi referitoare la încetarea contractului de muncă au tocmai menirea de a pune capăt în cel mai scurt timp stării de incertitudine în care se află raporturile de muncă, în interesul legitim al fiecăreia dintre părţile litigante.
4. Prin neexercitarea dreptului de a cere reintegrarea pe postul deţinut anterior, potrivit dispoziţiile art. 78 alin. (2) din Codul Muncii, înaintea instanţei ce a soluţionat contestaţia formulată împotriva deciziei de concediere, salariatul şi-a manifestat de fapt opţiunea de a nu mai continua raporturile de muncă cu angajatorul ce a luat această măsură.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 541 din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în litigiul de faţă, având ca obiect obligaţia de plată a C.A.S.-ului pentru perioadele lucrate de recurent şi evidenţiate în adeverinţele depuse la dosarul cauzei, calitatea procesuală pasivă nu poate aparţine decât foştilor angajatori sau celor ce au preluat activul şi pasivul acestora ori lichidatorilor societăţilor şi nicidecum A.V.A.S. B.
2. Deşi prima instanţă i-a pus în vedere reclamantului, în virtutea rolului activ, prev. de art. 129 C. proc. civ., să facă demersuri la Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Vaslui, pentru a afla domiciliul/sediul lichidatorilor, în sensul introducerii lor în cauză, acesta a înţeles să precizeze că stăruie în judecata cauzei, în contradictoriu cu A.V.A.S. B, instituţie ce nu are însa calitate procesuală pasivă în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 480 din 22 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Competenţa materială a tribunalului este prevăzută de art. 40 alin. (2) Codul Muncii potrivit căruia, angajatorul are obligaţia eliberării tuturor documentelor la cererea salariaţilor.
Cu privire la citarea Casei de Pensii G, Curtea constată că la prima instanţă, niciuna dintre părţi nu a solicitat introducerea în cauză a acesteia, pentru ca instanţa să fie obligată să dispună citarea ei. În condiţiile în care reclamantul a chemat în judecată doar pârâta SC V. SA G, principiul disponibilităţii părţilor limitează instanţa să citeze doar aceste părţi.
2. Soluţia de obligare a unităţii la eliberarea unei adeverinţe care să reflecte toate sporurile de care a beneficiat reclamantul se întemeiază pe art. 40 Codul Muncii. Obligativitatea eliberării dovezilor necesare recalculării drepturilor de pensie este prevăzută şi de Legea nr. 19/2000 cât Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2005.
3. Ordinul nr. 687/15.09.2006 a Ministerului muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei a stabilit o modalitate de eliberare a actelor doveditoare ale sporurilor pentru munca prestată în timpul nopţii şi de valorificare a acestuia în procesul de stabilire sau recalculare a drepturilor de pensie, act normativ care impune şi el obligativitatea eliberării acestor dovezi.
4. Aprecierea faptului, dacă se ia în calcul sau nu la recalcularea pensiei drepturile băneşti de care a beneficiat în perioada lucrată reclamantul este atributul exclusiv al Casei Judeţene de Pensii (art. 164 din Legea nr. 19/2000), pentru că altfel s-ar încălca art. 40 alin. (2), art. 6 Codul Muncii şi ar da posibilitatea angajatorului să stabilească ce venituri se iau în calcul sau nu la stabilirea punctajului cuantumului pensiei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 687/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţiile art. 40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii instituie pentru angajator obligaţia eliberării, la cerere, a tuturor documentelor care atestă calitatea de salariat a solicitantului. În speţă, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a obligat pe recurenta-pârâtă să elibereze adeverinţă către intimatul-reclamant, privitoare la drepturile salariale de care acesta a beneficiat, sporul de gestiune şi salariile brute şi nete încasate pe perioada 1969-1993.
2. Celelalte motive de recurs privind modalitatea de calcul a drepturilor de pensie aparţinând intimatului-reclamant exced competenţelor ce îi revin angajatorului T.T.T., în conformitate cu dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 19/2000, o asemenea atribuţie revenindu-le caselor teritoriale de pensii. Cu alte cuvinte, angajatorului în revine obligaţia de a atesta prin adeverinţa eliberată împrejurările legate de calitatea de salariat, în timp ce casele teritoriale de pensii, pe baza documentelor astfel emise, stabilesc existenţa şi întinderea drepturilor de pensie cuvenite.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 631/R din 6 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Art. 40 din Codul muncii prevede obligaţiile angajatorului în executarea contractului individual de muncă art. 40 alin. (2) stabilind care sunt obligaţiile acestuia, una din aceste obligaţii fiind cea prevăzută de art. 40 lit. h) şi anume să elibereze la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului. Art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 4/2005 nu poate fi decât o aplicare a obligaţiei generale prevăzute de art. 40 lit. h) din Codul Muncii. În acest sens trebuie înţeleasă obligaţia angajatorului de a elibera adeverinţele solicitate de reclamant.
2. Îndrumarea nr. 1874/SA/2006 este emisă pentru Casele de Pensii şi nu pentru angajatori. În atare condiţii nu este permis aşa cum corect a reţinut instanţa de fond să cenzureze ce date privind drepturile băneşti invocate de salariat i le dă sau nu, faptul că sunt sau nu luate în calculul punctului de pensie este cenzurat de Casa de Pensii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 520/R din 25 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că dispoziţiile art. 40 alin. (2) lit. b) din Codul muncii obligă angajatorul să elibereze la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului acesta referindu-se la perioada lucrată, drepturile băneşti de care a beneficiat, salariu, sporuri. Obligativitatea eliberării dovezilor necesare recalculării dreptului de pensie este prevăzută şi de Legea nr. 19/2000 cât şi de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2003. Dar, obligaţia stipulată în textele menţionate nu mai operează în situaţia când în evidenţa angajatorului nu există datele solicitate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 350/R din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În materia conflictelor de muncă cum este cauza de faţă, dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 168/1999 prevăd cu titlu special termen de recurs de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţată de instanţa de fond. În cazul în care recursul nu este motivat în termenul legal de mai sus, acesta este nul, cu excepţia situaţiilor în care se invocă motive de ordine publică ce pot fi ridicate şi din oficiu de instanţă, care este însă obligată să le pună în dezbaterea părţilor.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 141/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâta a comunicat recurentului reclamant că acesta a fost salariatul său îndeplinind funcţia de maistru şi că din verificarea statelor de plată din arhiva societăţii, rezultă că nu a beneficiat de spor de şantier şi sporul pentru programul de lucru peste 8 ore pe zi (ore suplimentare). I s-a menţionat că programul de lucru peste 8 ore pe zi erau plătite conform Decretului nr. 175/1973 ca ore normale de lucru şi nu se reţinea contribuţie pentru pensie suplimentară, CAS-ul, fiind plătit conform legislaţiei în vigoare.
2. Chiar din copia unor state de plată emise în perioada respectivă rezultă că reclamantul recurent era retribuit cu retribuţie tarifară (maistru făcea parte din personalul U.), salariu tarifar trecut şi în carnetul de muncă şi primea indemnizaţie de conducere, cât şi faptul că i se reţineau sume pentru plan – ceea ce însemna că i se aplica acordul global. Or, unitatea i-a eliberat datele solicitate în măsura în care exista în evidenţele sale.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 58 din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă a reţinut temeinicia susţinerilor reclamantului doar pe baza declaraţiei martorului audiat în cauză şi pe emiterea unei asemenea adeverinţe, privind sporurile de noapte, pentru o perioadă anterioară, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 40 lit. h), c), m), conform cărora angajatorul are obligaţia de a elibera toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
2. Pentru pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice, în raport şi de înscrisurile noi depuse în recurs, constând în copia cărţii de muncă, din care rezultă că reclamantul a îndeplinit aceeaşi funcţie pe întreaga perioadă de timp, atât pe perioada pentru care i-a fost eliberată o asemenea adeverinţă, cât şi pentru perioada solicitată, se impune reluarea judecăţii şi efectuarea de probatorii din care să rezulte cu certitudine efectuarea de ore pe timpul nopţii, respectiv: state de plată, declaraţii de martori, alte înscrisuri emanând de la societate, precum şi efectuarea unei expertize de specialitate.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 156 din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă a reţinut temeinicia susţinerilor reclamantului doar pe baza declaraţiei martorului audiat în cauză şi pe emiterea unei asemenea adeverinţe, privind sporurile de noapte, pentru o perioadă anterioară, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 40 lit. h), c), m), conform cărora angajatorul are obligaţia de a elibera toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
2. Pentru pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice, în raport şi de înscrisurile noi depuse în recurs, constând în copia cărţii de muncă, din care rezultă că reclamantul a îndeplinit aceeaşi funcţie pe întreaga perioadă de timp, atât pe perioada pentru care i-a fost eliberată o asemenea adeverinţă, cât şi pentru perioada solicitată, se impune reluarea judecăţii şi efectuarea de probatorii din care să rezulte cu certitudine efectuarea de ore pe timpul nopţii, respectiv: state de plată, declaraţii de martori, alte înscrisuri emanând de la societate, precum şi efectuarea unei expertize de specialitate.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 156 din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă a reţinut temeinicia susţinerilor reclamantului doar pe baza declaraţiei martorului audiat în cauză şi pe emiterea unei asemenea adeverinţe, privind sporurile de noapte, pentru o perioadă anterioară, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 40 lit. h), c), m), conform cărora angajatorul are obligaţia de a elibera toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
2. Pentru pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice, în raport şi de înscrisurile noi depuse în recurs, constând în copia cărţii de muncă, din care rezultă că reclamantul a îndeplinit aceeaşi funcţie pe întreaga perioadă de timp, atât pe perioada pentru care i-a fost eliberată o asemenea adeverinţă, cât şi pentru perioada solicitată, se impune reluarea judecăţii şi efectuarea de probatorii din care să rezulte cu certitudine efectuarea de ore pe timpul nopţii, respectiv: state de plată, declaraţii de martori, alte înscrisuri emanând de la societate, precum şi efectuarea unei expertize de specialitate.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 156 din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. S-au invocat dispoziţiile art. 302 litera a) C. proc. civ. care prevede sub sanctiunea nulitatii ca cererea de recurs sa cuprinda datele de identificare ale partilor, respectiv nume, sediu (domiciliu -in cazul persoanelor fizice), nr. inmatriculare în registrul comertului. Cum aceste dispozitii au fost declarate neconstitutionale prin decizia nr. 176/2005 a Curtii Constitutionale, instanta constata ca exceptia nu are fundament legal, respingand-o ca atare.
2. Cat priveste nulitatea intemeiata pe dispoziţiile art. 302 litera d) C. proc. civ., se observa că cererea de recurs este semnata de avocat în conf.cu dispoziţiile art. 67 C. proc. civ. intrucat, la data de 5 nov. 2007 cand s-a inregistrat cauza, exista contractul de asistenta juridica nr. 191/29.10.2007.
3. Nefacandu-se dovada unui raspuns la cererea, inregistrata sub nr. 7574/2007, în mod corect instanta de fond a obligat parata sa comunice reclamantului acest raspuns, solutie pe care o va mentine şi instanta de control judiciar.
4. Cheltuielile de judecata nu se limiteaza numai la onorariile platite de parte pentru avocat sau pentru efectuarea unor lucrari de specialitate ci, cuprinde toate cheltuielile facute de acea persoana în legatura cu litigiul, printre care şi cele care se refera la costul deplasarii la instanta sau al multiplicarii inscrisurilor depuse la dosar.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 31/CM din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamantul este îndreptăţit, conform art. 40 alin. (2) lit. h) din Codul Muncii, să i se emită o adeverinţă referitoare la perioada lucrată, ceea ce nu înseamnă, în mod automat că va produce efecte în procedura de reevaluare a pensiei, supusă şi altor condiţii.
2. În privinţa cheltuielilor de judecată având în vedere că un petit a fost admis, iar respingerea celuilalt ca rămas fără obiect reflectă culpa procesuală a pârâtei, care a eliberat doar în cursul procesului adeverinţa pretinsă, după ce reclamantul a suportat cheltuieli de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2422/R din 10 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalului Marmureş în calitate de fost angajator al reclamantului îi revine obligaţia, conform art. 11 lit. b) din H.G. nr. 290/2005, de a emite o adeverinţă cuprinzând vechimea în funcţie şi venitul brut, neputând să delege această atribuţie Casei Judeţene de Pensii, care stabileşte drepturile de pensie pe baza actului menţionat.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1861/R din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Calitatea de salariat dă dreptul la salariu, potrivit art. 39 alin. (1) lit. a) Codul Muncii. Prin urmare obligarea pârâtei la emiterea unei adeverinţe din care să rezulte veniturile de care a beneficiat este prin prisma textului legal anterior citat, art. 40 alin. (2) lit. h) din Codul Muncii, un litigiu de muncă iar nu un litigiu de asigurări sociale cum corect a constatat prima instanţă dar nu este o acţiune în constatare cum în mod greşit reţine prima instanţă.
2. Textul legal nu distinge cu privire la modificarea naturii obligaţiei de a elibera adeverinţa ca fiind una de dreptul muncii dacă raportul de muncă este în desfăşurare şi ca fiind o acţiune în constatare dacă raportul de muncă a încetat. Or, dacă textul nu distinge rezultă că natura obligaţiei este una ce derivă din raportul de muncă indiferent de momentul la care se cere eliberarea adeverinţei în raport de încetarea raportului de muncă, anterior sau ulterior încetării acestuia.
3. Potrivit art. 284 alin. (2) Codul muncii judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul iar cum reclamantul are domiciliul în circumscripţia teritorială a Tribunalului Maramureş, acesta este competent să soluţioneze cauza.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 501/R din 28 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Obligaţia angajatorului de a elibera fostului angajat toate documentele care atestă calitatea acestuia de salariat [art. 40 alin. (2) lit. g) Codul muncii] se stinge în situaţia imposibilităţii obiective de executare, iar inexistenţa statelor de plată din arhiva angajatorului îl exonerează pe acesta de obligaţia menţionată.
2. Critica recurentei privind calificarea acţiunii sale ca o acţiune în recunoaşterea drepturilor salariale este lipsită de fundament, deoarece din cuprinsul acţiunii introductive rezultă că obiectul său este eliberarea unei adeverinţe. Or, susţinerea recurentei în sensul că urmăreşte recunoaşterea drepturilor inclusiv prin administrarea unei expertize, tinde să schimbe obiectul şi cauza acţiunii în recurs, ceea ce este evident inadmisibil, conform art. 316, raportat la art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 155/R din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, conform art. 287 Codul Muncii, nu a dovedit faptul negativ pretins, respectiv că nu deţine acte referitoare la solicitarea reclamantului, ceea ce se putea realiza prin depunere tuturor documentelor privind perioada în litigiu, astfel încât în temeiul art. 174 C. proc. civ., vor fi considerate ca dovedite pretenţiile reclamantului. Astfel Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. (3), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul şi a obligat pârâta să-i elibereze reclamantului o adeverinţă care să ateste indemnizaţia de conducere, sporul de şantier şi regimul de muncă de 10 ore pe zi.
2. Acordarea daunelor cominatorii este justificată de caracterul personal al obligaţiei ce revine pârâtei, care este deţinătoarea datelor la care se referă cererea reclamantului, fiind aplicabilă Decizia nr. XX din 12.12.2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 122/R din 17 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâta fiind succesoarea angajatorului reclamantului pe perioada menţionată în precizarea de acţiune şi fiind recunoscut de aceasta că a preluat cel puţin o parte din dosarele cu acte ale personalului T.C.C. ce activa în cadrul Şantierului nr. 3 D, faţă de refuzul de a transmite procesul verbal de predare primire a acestor înscrisuri, pentru a se putea verifica veracitatea acestei limitări invocate de pârâtă, urmează a admite recursul obligând pe pârâtă la eliberarea unei adeverinţe sub aspectul cuantumului veniturilor obţinute de reclamant cu titlu de indemnizaţie de conducere şi respectiv spor pentru regim de muncă de 10 ore/zi.
2. Deşi reclamantul a solicitat prin acţiune obligarea la daune interese de 100 lei pe zi de întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii şi până la eliberarea adeverinţei, Curtea a interpretat voinţa reală a acestuia în sensul de a se acorda daune cominatorii, întrucât doar daunele cominatorii se plătesc sub această formă, ca o sumă de bani pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei e care debitorul refuză să o execute în natură. De asemenea, scopul pentru care este acceptată instituţia daunelor cominatorii de către doctrină este tocmai acela urmărit şi de către reclamant, anume, acela de a înfrânge refuzul unui debitor de a executa în natură o obligaţie de a face. Daunele cominatorii nu se constituie într-o sursă de îmbogăţire a creditorului în favoarea căruia sunt încuviinţate, existând doar posibilitatea de a se încuviinţa ulterior păstrarea acestor sume, parţial sau total, cu titlu de daune interese compensatorii, în măsura în care se va proba un prejudiciu în patrimoniul creditorului. Pe de altă parte, aceste daune curg, aşa cum a solicitat şi reclamantul, de la data stabilită de instanţă, cel mai adesea de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
3. Daunele interese (compensatorii sau moratorii) sunt despăgubiri datorate în scopul reparării prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiilor contractuale, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, întrucât reclamantul nu a cuantificat şi deci nici nu a dovedit vreun prejudiciu care să fie astfel reparat. Acesta este motivul pentru care Curtea a interpretat voinţa reală a reclamantului de a se acorda daune cominatorii, iar nu daune interese, aşa cum a formulat petitul acţiunii, având în vedere şi prevederile art. 978 C. civ. (ce au valoare de principiu în interpretarea nu doar a contractelor, ci în interpretarea actelor juridice civile în general, cum este şi cazul acţiunii în instanţă), potrivit cărora când o clauză este primitoare de două înţelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar produce niciunul.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 77/R din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În contextul în care, în cauză, nu s-a dovedit plata drepturilor salariale în litigiu, în mod corect prima instanţa a reţinut temeinicia şi legalitatea acţiunii cu care a fost sesizată.
2. De asemenea, în mod justificat prima instanţă a făcut aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată dovedit ca fiind suportate de către reclamantă atâta vreme cât drepturilor salariale cuvenite reclamantei nu au fost achitate de pârâtă nici după acţionarea sa în instanţa, iar poziţia sa exprimată în întâmpinare nu reprezintă o recunoaştere deplină a pretenţiilor reclamantei în sensul cerut de art. 275 C. proc. civ.
3. Este obligaţia angajatorului de efectuare a plăţii drepturilor băneşti cuvenite salariatului pentru munca prestată, precum şi sarcina probei în dovedirea efectuării acestei plăţi. Chiar dacă dispoziţiile Codului muncii nu prevăd obligativitatea plăţii salariului prin card, părţile pot conveni această modalitate de plată. Conform extraselor de cont depuse la dosar reiese practica la nivelul acestui angajator de virare a salariilor prin intermediul viramentelor bancare în conturile de card.
4. Oricum indiferent de modalitatea de plată a salariilor, neprezentarea salariatei la sediul societăţii de a-şi ridica bani, urmare a notificării în acest sens, nu o exonerează pe recurentă de culpa în neachitarea salariilor, deoarece aceasta în calitate de debitor al obligaţiei de plată a drepturilor salariale avea posibilitatea eliberării de plată, recurgând la instituţia ofertei reale de plată urmată de consemnaţiune (prevăzute de art. 586 şi urm. C. proc. civ., precum şi art. 1114 şi urm. C. civ.).
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 943 din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta a fost angajata E.E.G. SRL, până la data 1 aprilie 2006 când i s-a suspendat contractul de muncă, până la soluţionarea litigiului existent cu E.G. SRL. La data de 24 aprilie 2006 s-a încheiat contractul de muncă pe durată determinată cu această din urmă societate, contract prelungit prin actele adiţionale aflate la dosar. Cele două societăţi comerciale sunt asociate în participaţiune, motiv ce a permis încheierea contractului de muncă în forma arătată printr-o cesiune temporară şi parţială între cele două unităţi. Prin urmare, de esenţa detaşării este prorogarea atribuţiilor către cesionar, însă în mod corect, încetarea contractului de muncă a fost dispusă de către cedent. Recurenta este în eroare când afirmă că a răspuns la interogatoriu, în realitate, cel ce a răspuns la cererea de probe fiind U.E. şi E. SRL. Subsidiarul invocat va fi respins, având în vedere cele menţionate, dar şi faptul că este o cerere omisso medio.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 499/R/M din 30 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta a fost angajata E.E.G. SRL, până la data 1 aprilie 2006 când i s-a suspendat contractul de muncă, până la soluţionarea litigiului existent cu E.G. SRL. La data de 24 aprilie 2006 s-a încheiat contractul de muncă pe durată determinată cu această din urmă societate, contract prelungit prin actele adiţionale aflate la dosar. Cele două societăţi comerciale sunt asociate în participaţiune, motiv ce a permis încheierea contractului de muncă în forma arătată printr-o cesiune temporară şi parţială între cele două unităţi. Prin urmare, de esenţa detaşării este prorogarea atribuţiilor către cesionar, însă în mod corect, încetarea contractului de muncă a fost dispusă de către cedent. Recurenta este în eroare când afirmă că a răspuns la interogatoriu, în realitate, cel ce a răspuns la cererea de probe fiind U.E. şi E. SRL. Subsidiarul invocat va fi respins, având în vedere cele menţionate, dar şi faptul că este o cerere omisso medio.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 499/R/M din 30 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestaţia la titlu, ca forma a contestaţiei la executare, este destinata în vederea lămuririi unor împrejurări de natura a stabili cu claritate intelesul, întinderea şi modul de aplicare a titlului executoriu şi nu în vederea anularii titlului executoriu, acest lucru putându-se realiza doar prin intermediul cailor de atac. Prin contestaţia formulata, contestatoarea invoca motive care ţin de interpretarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 82/1991 şi de faptul dispariţiei documentelor din arhiva care duc la imposibilitatea executării hotărârii, probleme care au fost tranşate în fapt şi-n drept odată cu soluţionarea cauzei şi nu motive care se încadrează în dispoziţiile art. 399 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 181 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cererea reclamantului a fost depusă la dosar în data de 28.05.2008, dată la care s-a şi soluţionat cauza, însă în practicaua sentinţei se face menţiune că reclamantul depune la dosar o cerere prin care înţelege să renunţe la judecată faţă de Spitalul de Pneumoftiziologie B şi faţă de doctor N.U., înţelegând ca în cauză să se judece numai cu pârâta SC B. J. SA Piteşti. Faţă de menţiunea făcută în practicaua sentinţei în care nu se arată că pârâtul ar fi renunţat la o parte din acţiune şi avându-se în vedere că menţiunea respectivă este făcută ulterior cu un alt pix şi printre rânduri, în mod corect instanţa de fond a stabilit plata cheltuielilor de judecată.
2. Referitor la recursul SC B.J. SA Piteşti se constată că în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea şi a obligat-o pe aceasta să elibereze reclamantului adeverinţa solicitată. S-au avut în vedere art. 39 Codul Muncii, care prevede drepturile salariatului, printre care la litera h) şi dreptul la informare şi consultare, rezultând astfel că are dreptul de a fi informat privind diferitele stadii ale raportului de muncă pe care îl are cu angajatorul. Pe de altă parte, potrivit art. 40 alin. (2) lit. h) , angajatorului îi revine printre altele şi obligaţia să elibereze la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului. În situaţia în care reclamantul a refuzat să o ridice aşa cum afirmă pârâta aceasta putea să o înainteze direct la Spitalul de Pneumoftiziologie B, care prin adresa nr. 4211 din 30.08.2007, a solicitat pârâtei o adeverinţă de salariat din care să reiasă pentru reclamant numărul de zile concediu medical pentru perioada 15.11.2003-15.11.2005 pentru TB şi numărul de zile concediu medical pentru boală obişnuită în intervalul 15.11.2004-15.11.2005. Cum spitalul a solicitat această adeverinţă pârâtei în luna august 2007 iar acţiunea reclamantului se afla deja pe rol de la data de 14.mai 2007, nu se poate pretinde culpa procesuală a acestuia, sentinţa instanţei de fond privind obligarea pârâtei la eliberarea acestei adeverinţe, fiind astfel legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 709/R-CM din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin acţiunea formulată, recurentul-reclamant a solicitat ca intimata-pârâtă să aducă la îndeplinire sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Argeş, prin care a fost admisă în parte acţiunea reclamantului şi obligată pârâta S.C. „TARA” S.A. să elibereze reclamantului o adeverinţă cu sporurile cu caracter permanent pentru perioada 1968-1973. Recurentul nu a invocat până în prezent că adeverinţa nu cuprinde date reale, iar faţă de obiectul acţiunii instanţa nu avea obligaţia de a face asemenea verificări.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 426/R-CM din 14 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Modul de eliberare a adeverinţelor este stabilit de O.G. nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţi publice centrale şi locale care la art. 1 precizează că: „Autorităţile publice centrale şi locale eliberează certificate şi adeverinţe numai în cazurile în care situaţiile sau datele a căror confirmare se cere rezultă din documente deţinute de acestea” iar art. 5 prevede obligativitatea menţionării documentului din care rezultă datele înscrise în acestea.
2. Situaţia din speţa de faţă excede însă acestor dispoziţii, întrucât reconstituirea drepturilor băneşti nu poate fi efectuată în lipsa documentelor care au stat la baza calculării acestora, prima instanţă în mod greşit obligând pârâţii la eliberarea unor adeverinţe referitoare la cuantumul salariilor încasate de reclamant în perioada de referinţă, de vreme ce demersurile efectuate de către pârâţi au arătat că nu mai există actele necesare.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1768 din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din probele administrate în cauză rezultă că unitatea i-a eliberat reclamantului documentaţia solicitată, primind spor de conducere, ore suplimentare şi lucru în sărbători legale, în raport de evidenţele din arhiva unităţii, iar în ceea ce priveşte cererea privind încadrarea activităţii în grupa a II-a de muncă, aceasta a fost soluţionată irevocabil prin sentinţa civilă nr. 433/1.03.2007, operând autoritatea de lucru judecat.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 397 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Personalul din cadrul unităţilor de cultură, prin specificul activităţii desfăşurate, trebuie să aibă o anumită conduită astfel încât prestigiul acestora să nu fie afectat. Această faptă constituie abatere disciplinară deoarece art. 13 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat. Curtea constată că intimata se face vinovată doar de această abatere disciplinară dar, în raport de dispoziţiile art. 266 Codul Muncii, apreciază că sancţiunea aplicată este prea aspră. În consecinţă, Curtea urmează să înlocuiască sancţiunea aplicată a desfacerii contractului individual de muncă cu sancţiunea reducerii salariului de bază pe 3 luni cu 10% prevăzută de art. 264 alin. (1) lit. d) Codul Muncii. Susţinerea intimatei-contestatoare că a fost în imposibilitate morală să se prezinte la serviciu este nefondată deoarece această noţiune nu are loc în relaţia angajat-angajator, această relaţie se bazează pe buna-credinţă atât a salariatului cât şi a angajatorului.
2. În cauză, angajatorul a convocat salariata pentru cercetarea disciplinară pentru data de 21 02 2003 (anterior intrării în vigoare a Legii nr. 53/ 2003), dată la care salariata s-a prezentat în faţa comisiei desemnată să efectueze cercetarea disciplinară dar a refuzat să răspundă întrebărilor din chestionarele întocmite de membrii comisiei, după cum este menţionat în raportul de cercetare administrativă. Aceste aspecte conduc la concluzia că, chiar dacă a fost în concediu medical la data când i s-a trimis convocarea, a luat la cunoştinţă despre aceasta, prezentându-se în faţa comisiei.
3. În conformitate cu art. 78 Codul Muncii, despăgubirile egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul i se cuvin începând cu data de 7.03.2006 când intimata-contestatoare iese din pasivitate şi solicită comunicarea deciziei de sancţionare, manifestându-şi pentru prima dată intenţia de a continua raporturile de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 297 din 5 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 173 Codul Muncii, în cadrul propriilor responsabilităţi, angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale.
Din probatoriul administrat în faţa primei instanţe, rezultă că soliştii vocali ai operei au semnalat, în repetate rânduri, conducerii instituţiei condiţiile improprii în care sunt nevoiţi să susţină spectacolele, inclusiv vechimea costumelor şi pericolul pe care-l prezintă pentru sănătatea soliştilor, însă nu au primit niciun răspuns.
Cu privire la protestul intimatului, alături de alţi solişti vocali ai operei, prin purtarea banderolei albe pe braţ în timpul spectacolului, se reţine că acest protest nu constituie „grevă” în accepţiunea legislaţiei muncii. art. 251 Codul Muncii şi art. 40 din Legea nr. 168/1999 definesc această instituţie ca fiind încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi, situaţie pe care nu o regăsim în cauză, aşa încât intimatul nu era obligat la încunoştinţarea prealabilă a conducerii instituţiei cu privire la această modalitate de a atrage atenţia asupra condiţiilor improprii de desfăşurare a unor asemenea manifestări artistice şi nici la respectarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 640 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor art. 173 Codul Muncii, în cadrul propriilor responsabilităţi, angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale.
2. Conform legii angajatorului are obligaţii suplimentare privind asigurarea unor costume corespunzătoare desfăşurării spectacolelor şi prevenirea apariţiei situaţiilor în care aceştia să poarte vestimentaţie veche de 30-40 ani, ce prezintă pericol de contaminare, fără a aştepta ca salariaţii să semnaleze mai întâi aceste neajunsuri.
3. Cu privire la protestul intimatului, alături de alţi solişti vocali ai operei, prin purtarea banderolei albe pe braţ în timpul spectacolului, se reţine că acest protest nu constituie „grevă” în accepţiunea legislaţiei muncii. art. 251 Codul Muncii şi art. 40 din Legea nr. 168/1999 definesc această instituţie ca fiind încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi, situaţie pe care nu o regăsim în cauză, aşa încât intimatul nu era obligat la încunoştinţarea prealabilă a conducerii instituţiei cu privire la această modalitate de a atrage atenţia asupra condiţiilor improprii de desfăşurare a unor asemenea manifestări artistice şi nici la respectarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 611 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Protestul intimatului, alături de alţi solişti vocali ai operei, prin purtarea banderolei albe pe braţ în timpul spectacolului, care nu poate constitui grevă în accepţiunea legislaţiei muncii, întrucât art. 251 Codul Muncii şi art. 40 din Legea nr. 168/1999 definesc această instituţie ca fiind încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi, situaţie pe care nu o regăsim în speţă, nu o obliga la încunoştinţarea prealabilă a conducerii instituţiei cu privire la această modalitate de a atrage atenţia asupra condiţiilor improprii de desfăşurare a unor asemenea manifestări artistice şi nici la respectarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 530 din 12 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Protestul intimatului, alături de alţi solişti vocali ai operei, prin purtarea banderolei albe pe braţ în timpul spectacolului, care nu poate constitui grevă în accepţiunea legislaţiei muncii, întrucât art. 251 Codul Muncii şi art. 40 din Legea nr. 168/1999 definesc această instituţie ca fiind încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi, situaţie pe care nu o regăsim în speţă, nu o obliga la încunoştinţarea prealabilă a conducerii instituţiei cu privire la această modalitate de a atrage atenţia asupra condiţiilor improprii de desfăşurare a unor asemenea manifestări artistice şi nici la respectarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 530 din 12 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere că faptele reţinute de către recurentă prin decizia de sancţionare nu pot constitui abateri disciplinare, în mod corect prima instanţă a dispus anularea acestei decizii.
2. Art. 41 alin. (2) din Constituţie consacră dreptul la protecţie socială şi la măsurile de securitate şi igienă a muncii. Protecţia muncii, potrivit dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 90/1996, are ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea proceselor de muncă. În temeiul acestui principiu este exclus ca prestarea muncii să se desfăşoare în afara normelor de sănătate şi securitate în muncă, întreaga activitate fiind guvernată de imperativul prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.
3. Dispoziţiile legale enunţate anterior impun angajatorului, respectiv persoanelor care asigură conducerea operei, obligaţii suplimentare privind asigurarea unor spaţii corespunzătoare desfăşurării spectacolelor, acestea având îndatorirea de a preveni apariţia situaţiilor de a se ajunge la desfăşurarea unor repetiţii generale la un spectacol de operă la temperaturi cuprinse între 15 şi 17 grade, prin verificarea prealabilă a condiţiilor din sală, pe timp de iarnă, fără a aştepta ca salariaţii să semnaleze mai întâi aceste neajunsuri.
4. Faptul că P. Naţională Română I nu are în prezent o sală proprie de susţinere a spectacolelor, astfel încât repetiţiile şi spectacolele se desfăşoară în săli închiriate ce aparţin altor instituţii şi necesitatea cunoaşterii modului în care aceste din urmă instituţii îşi îndeplinesc obligaţiile de asigurare a condiţiilor necesare acestor activităţi, implică cu atât mai mult angajarea permanentă a persoanelor din conducerea instituţiei în perceperea nemijlocită a măsurii îndeplinirii îndatoririlor asumate, pentru a preveni apariţia unor factori care să transforme aceste locaţii în unele improprii pentru manifestările artistice care figurează în programul său.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 499 din 2 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere că faptele reţinute de către recurentă prin decizia de sancţionare nu pot constitui abateri disciplinare, în mod corect prima instanţă a dispus anularea acestei decizii.
2. Art. 41 alin. (2) din Constituţie consacră dreptul la protecţie socială şi la măsurile de securitate şi igienă a muncii. Protecţia muncii, potrivit dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 90/1996, are ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea proceselor de muncă. În temeiul acestui principiu este exclus ca prestarea muncii să se desfăşoare în afara normelor de sănătate şi securitate în muncă, întreaga activitate fiind guvernată de imperativul prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.
3. Dispoziţiile legale enunţate anterior impun angajatorului, respectiv persoanelor care asigură conducerea operei, obligaţii suplimentare privind asigurarea unor spaţii corespunzătoare desfăşurării spectacolelor, acestea având îndatorirea de a preveni apariţia situaţiilor de a se ajunge la desfăşurarea unor repetiţii generale la un spectacol de operă la temperaturi cuprinse între 15 şi 17 grade, prin verificarea prealabilă a condiţiilor din sală, pe timp de iarnă, fără a aştepta ca salariaţii să semnaleze mai întâi aceste neajunsuri.
4. Faptul că P. Naţională Română I nu are în prezent o sală proprie de susţinere a spectacolelor, astfel încât repetiţiile şi spectacolele se desfăşoară în săli închiriate ce aparţin altor instituţii şi necesitatea cunoaşterii modului în care aceste din urmă instituţii îşi îndeplinesc obligaţiile de asigurare a condiţiilor necesare acestor activităţi, implică cu atât mai mult angajarea permanentă a persoanelor din conducerea instituţiei în perceperea nemijlocită a măsurii îndeplinirii îndatoririlor asumate, pentru a preveni apariţia unor factori care să transforme aceste locaţii în unele improprii pentru manifestările artistice care figurează în programul său.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 499 din 2 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Împrejurarea că prin cererile formulate, reclamantul a înţeles să acuze generic pârâţii de o serie de infracţiuni nu atrage calitatea procesuală pasivă a acestora, în litigiile de muncă calitate procesuală având doar părţile raportului juridic, respectiv angajatul şi angajatorul.
2. În mod corect instanţa de fond a calificat litigiul ca fiind un litigiu de muncă, deoarece demersul judiciar al reclamantului a fost determinat de nemulţumirile acestuia legate de deciziile de sancţionare emise de unitate la adresa sa, precum şi de măsurile luate de unitate împotriva sa cu privire la tăierea unor ore când a fost prezent la serviciu şi modalitatea de reglementare a învoirilor.
3. Plata reclamantului cu 4 ore pentru ziua de 7 septembrie 2006 nu reprezintă o sancţiune disciplinară, pentru a se putea susţine că i s-au aplicat două sancţiuni pentru aceeaşi faptă.
4. Susţinerile reclamntului în legătură cu nulitatea ordinelor de serviciu prin care pârâta a stabilit unele măsuri în ce priveşte învoirile sunt neîntemeiate. Pentru probleme personale deosebite cum ar fi deces, cununie, naştere, legiuitorul a reglementat posibilitatea acordării lor şi numărul de zile ce pot fi acordate, astfel că susţinerile reclamantului nu sunt întemeiate.
5. Referindu-se la dreptul unităţii de a emite dispoziţii obligatorii pentru salariaţi de natură să întărească disciplina muncii, instanţa a analizat legalitatea ordinelor de serviciu emise de pârâtă prin care a reglementat modalitatea învoirilor.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1422 din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Excepţia de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziţia uneia dintre părţile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-şi execute propriile obligaţii. În cauză au fost întrunite toate condiţiile pentru invocarea excepţiei de neexecutare a contractului: obligaţiile reciproce ale părţilor au avut temeiul în acelaşi contract; din partea celuilalt contractant-angajatorul a existat o neexecutare, suficient de importantă a contractului; neexecutarea nu s-a datorat faptei însăşi a celui care a invocat excepţia, obligaţiile de plată referindu-se la perioada anterioare; părţile nu au convenit un termen de executare a uneia dintre obligaţiile reciproce. Pentru invocarea excepţiei de neexecutare nu se cere ca debitorul să fi fost pus în întârziere iar invocarea excepţiei de neexecutare are loc direct între părţi.
2. Prima instanţă în mod corect a reţinut, că fapta salariatului nu constituie abatere disciplinară în sensul art. 263 alin. (2) Codul Muncii iar măsura de concediere pe motive disciplinare a reclamantului este nelegală.
3. Referitor la compensaţia legală reglementată de art. 1144 C. civ. trebuie menţionat că în dreptul muncii pentru ca obligaţia angajatului să fie certă, lichidă şi exigibilă, trebuie să existe titlu executoriu, respectiv hotărâre judecătorească, raportat la prevederile art. 164 alin. (2) şi art. 270-275 Codul Muncii. Decizia de imputare nu mai este reglementată de noul cod al muncii, astfel încât decizia nr. 51 din 15 martie 2007 nu are nicio valoare juridică.
Contractul de muncă este înţelegerea încheiată în scris între o persoană fizică, pe de o parte, şi un patron, pe de altă parte, prin care prima se obligă a presta munca prevăzută în contract, iar secunda să-i asigure persoanei încadrate condiţii corespunzătoare pentru buna desfăşurare a activităţii, deplina protecţie şi securitate a muncii şi să o remunereze în raport cu munca prestată potrivit clauzelor contractului.
4. Contractul individual de muncă deci este un act juridic, sinalagmatic, întrucât dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce între părţi, cauza obligaţiei uneia dintre ele constituind-o executarea obligaţiei celeilalte. Iar potrivit art. 156 Codul Muncii salariile se plătesc înaintea oricăror obligaţii băneşti ale angajatorilor.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1154/R (1154) din 4 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În condiţiile în care Serviciul de Medicină Legală nu are organizată o cameră specială de manipularea a formaldehidei, în mod corect prima instanţă a reţinut lipsa de vinovăţie a contestatorului în comiterea faptei ce i se impută.
2. Este adevărat că salariatul are obligaţia de a respecta prevederile din regulamentul intern, măsurile de securitate şi sănătate a muncii, dar şi angajatorul are obligaţia corelativă de a asigura condiţii corespunzătoare de muncă, prevăzută de art. 40 alin. (2) lit. b) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 147/CM din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru aceeaşi abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancţiune disciplinară, astfel cum dispoziţiile art. 265 pct. 2 Codul muncii prevăd.
2. Cea de-a doua sancţiune aplicată reclamantului pentru aceleaşi fapte prin decizia este nelegală, încălcând prevederile at.265 pct. 2 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1744/R din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de obiectul acţiunii dedus judecăţii şi raportul juridic existent între reclamant, în calitate de angajat şi pârâtă-angajator, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât s-a preocupat doar de invocarea dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 128/1999 privind statutul personalului didactic şi a apreciat greşit că reclamantul are calitate de terţ în raportul juridic de dreptul muncii existent în speţă.
Sursă:
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 2910 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concluzia instanţei de fond este conformă cu probatoriul administrat în cauză, prejudiciul încercat de reclamantă nedatorându-se culpei pârâţilor, ci este rezultatul modului defectuos de organizare a activităţii de către reclamantă.
Sursă:
(Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 503 din 8 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din organigrama D.K. Nord şi a ştatului de funcţii emise ulterior schimbării din funcţie a petentului a rezultat că postul şef carieră a fost transformat în inginer şef producţie, ocupat de numitul E.E., restul posturilor de la nivelul D.K. Nord fiind menţinute şi ocupate de aceleaşi persoane. Din analiza atribuţiunilor de serviciu pe care le-a avut petentul în calitate de şef carieră şi a atribuţiunilor de serviciu ce revin în prezent unui inginer şef producţie, a rezultat că atât subordonarea cât şi sarcinile de serviciu sunt aceleaşi, situaţie în care instanţa a apreciat că în realitate nu este vorba despre o desfiinţare a postului de şef carieră, ci doar o schimbare a denumirii acestuia în inginer şef producţie.
2. Intimata nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 65 Codul muncii, respectiv a desfiinţării efective a postului de şef carieră datorată unor dificultăţi economice înregistrate la nivelul D.K. Nord.
3. Din analiza atribuţiunilor de serviciu pe care le-a avut petentul în calitate de şef carieră şi a atribuţiunilor de serviciu ce revin în prezent unui inginer şef producţie, a rezultat că atât subordonarea cât şi sarcinile de serviciu sunt aceleaşi, situaţie în care instanţa a apreciat în mod corect că în realitate nu este vorba despre o desfiinţare a postului de şef carieră, ci doar o schimbare a denumirii acestuia în inginer şef producţie. Schimbarea petentului E.J. din postul de şef carieră în postul de inginer la Biroul Mecanic echivalează cu o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, fără acordul acestuia, fiind încălcate dispoziţiile art. 41 Codul muncii.
4. În realitate, prin măsura luată, intimata nu a urmărit decât o acoperire pentru numirea intervenientului E.E. în funcţia de şef de D.K. Nord în locul contestatorului şi retrogradarea acestuia pe postul de inginer în cadrul biroului mecanic.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9023 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta a modificat unilateral contractul individual de muncă al reclamantei, respectiv locul muncii şi felul muncii (atribuţiile de serviciu), fiind trecută din funcţia de economist în cadrul Serviciului Licitaţii în cadrul Biroului Transport Auto. Însă, motivele invocate de recurenta pârâtă nu se încadrează printre situaţiile de excepţie reglementate de art. 48 Codul Muncii, care să permită modificarea unilaterală a contractului individual de muncă. Nu are relevanţă faptul dacă intimata şi-a îndeplinit sau nu obligaţia prevăzută de art. 17 alin. (1) Codul Muncii, atâta timp cât nu a făcut dovada acordului reclamantei cu privire la modificarea contractului individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze Cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 454/CM din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta a modificat unilateral contractul individual de muncă al reclamantei, respectiv locul muncii şi felul muncii (atribuţiile de serviciu), fiind trecută din funcţia de economist în cadrul Serviciului Licitaţii în cadrul Biroului Transport Auto. Însă, motivele invocate de recurenta pârâtă nu se încadrează printre situaţiile de excepţie reglementate de art. 48 Codul Muncii, care să permită modificarea unilaterală a contractului individual de muncă. Nu are relevanţă faptul dacă intimata şi-a îndeplinit sau nu obligaţia prevăzută de art. 17 alin. (1) Codul Muncii, atâta timp cât nu a făcut dovada acordului reclamantei cu privire la modificarea contractului individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze Cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 454/CM din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Demisia este actul unilateral de voinţă al salariatului prin care înţelege să pună capăt unui contract individual fără să menţioneze motivele care l-au determinat, dându-se expresie principiului libertăţii muncii. În această situaţie trebuie să respecte termenul de preaviz deoarece art. 79 alin. (5) Codul Muncii prevede că în termenul de preaviz contractul de muncă continuă să-şi producă efectele respectiv salariatul este obligat să se prezinte la serviciu şi să presteze munca iar angajatorul să-i plătească salariul.
2. Salariatul poate să–şi prezinte demisia fără preaviz dar numai în condiţiile art. 78 alin. (8) Codul Muncii şi în acest caz ar trebui menţionate şi care dintre obligaţiile asumate de angajator nu au fost îndeplinite. Cu alte cuvinte trebuie să motiveze de ce nu respectă obligaţia impusă de lege de a se prezenta la serviciu pe perioada preavizului.
3. Salariatul doar şi-a prezentat demisia la data de 21.09.2007 înregistrată de angajator sub nr. 240 în care menţionează că înţelege să-şi prezinte demisia începând cu data de 21.09.2007 dar nu a precizat motivele pentru care înţelege să-şi prezinte demisia fără preaviz şi nici care sunt obligaţiile nerespectate de angajator. În aceste condiţii contractul individual de muncă a continuat să-şi producă efectele şi nu putea înceta prin demisie decât la expirarea termenului de preaviz şi nu la data prezentării demisiei astfel că recurenta a continuat să aibă calitatea de angajator pentru salariat cu toate prerogativele date de lege inclusiv cea prevăzută de art. 40 alin. (1) lit. e) CodulMuncii – să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern. Aşadar concluziile instanţei de fond că decizia de sancţionare este lovită de nulitate deoarece a fost emisă după încetarea raporturilor de muncă prin demisie sunt eronate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9057 din 17 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit prevederilor art. 72 din Legea nr. 57/1974, „personalul care lucrează în schimbul de noapte şi are program de lucru de 7 ore primeşte retribuţia cuvenită pentru 8 ore. Atunci când programul de lucru în timpul nopţii este de 8 ore, pentru munca prestată se acordă un spor de 15% din retribuţia tarifară de încadrare, dacă timpul lucrat noaptea reprezintă cel puţin J din programul de lucru”. Atâta timp cât nu există o concordanţă perfectă între actele şi probele dosarului cu prevederile legale anterior menţionate, acţiunea reclamantei se priveşte a fi nefondată, urmând a fi respinsă în consecinţă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 364 din 3 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Anularea unei decizii de concediere are de drept efectul reintegrării angajatului pe postul anterior ocupat. Faptul că această decizie a fost comunicată cu întârziere nu conduce la nulitatea ei ci are efecte doar în privinţa momentului de la care îi este opozabilă angajatului, respectiv în privinţa momentului de la care acesta este dator a se prezenta pentru a presta muncă.
2. Atitudinea angajatorului de a revoca decizia emisă vădit cu încălcarea dispoziţiilor legale nu poate fi calificată că fiind un abuz de drept, atâta vreme cât prin conduita sa, acesta nu a făcut decât să asigure respectarea legii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1159 din 11 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org )
-
Recurenţii-reclamanţi prin reprezentanţii aleşi şi-au dat acordul la negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de S.C. „S.” SA pe anul 2005-2006, inclusiv la Anexa 6, în care nu se mai regăseşte funcţia de inginer în sectorul M. Servicii – Asigurare Servicii, unde funcţionau recurenţii, clauzele acestuia fiindu-le opozabile. Acest Contract Colectiv de Muncă şi actele adiţionale au devenit legea părţilor, producând efecte obligatorii pentru angajator şi angajaţi, neîndreptăţind instanţa la a repune recurenţii în funcţia deţinută anterior întocmirii acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi familie, Decizia nr. 727/R-CM din 5 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)