-
Pârâţii nu au făcut dovada comunicării hotărârii comisiei de evaluare reclamantei şi a emis ordinul de concediere a acesteia pe motive de necorespundere profesională chiar înainte de expirarea termenului de 10 zile de la desfăşurarea evaluării. Astfel, evaluarea a avut loc la data de 20.06.2007, iar ordinul de concediere a fost emis la data de 25.06.2007. De altfel, grila de evaluare a reclamantei, depusă la filele 63-64 din dosarul de fond, nu poartă semnătura reclamantei.
Reclamanta nu a dovedit că a suferit un prejudiciu moral ca urmare a emiterii ordinului contestat, respectiv că i-a fost afectată imaginea publică şi că a fost victima unei acţiuni discriminatorii determinată de opţiunea sa politică, astfel încât, văzând prevederile art. 269 alin. (1) Codul Muncii, Curtea va menţine dispoziţiile din hotărârea recurată cu privire la respingerea capătului de cerere referitor la acordarea unor daune morale de 100.000 Euro în echivalent în lei.
Faţă de dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ. şi art. 246 C. proc. civ., Curtea va menţine dispoziţiile hotărârii recurate în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere, precum şi cele prin care se ia act de renunţarea reclamantei la judecarea capătului de cerere având ca obiect suspendarea, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a executării Ordinului nr. 548/25.06.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 3494 din 5 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fiind o concediere colectiva, angajatorul trebuia sa respecte procedura prevăzuta de art. 69 şi urm. Codul Muncii, ceea ce nu s-a făcut, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond. Pârâta a tratat concedierea reclamantului ca şi o concediere individuală, or concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este potrivit art. 76 Codul Muncii lovita de nulitate.
Constatând nelegală măsura concedierii, instanţa are o singura posibilitate potrivit art. 76 Codul Muncii, de a anula măsura şi obliga societatea la despăgubiri, iar la cerere să dispună reintegrarea salariatului în postul deţinut anterior.
Instanţa nu are temei anulând măsura concedierii să oblige unitatea la respectarea termenului de preaviz, emiterea unei noi decizii cu respectarea prevederilor legale în materie fiind actul de voinţă al angajatorului. Pentru a obţine aceasta, reclamantul avea posibilitatea să solicite obligarea pârâtei la acordarea drepturilor băneşti prevăzute în ipoteza concedierii colective, iar nu să solicite anularea măsurii concedierii colective.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 208 din 14 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât desfacerea contractului de muncă a survenit în perioada în care contestatorul se afla în concediu medical, acesta a emis decizia 34/10.05.2007, decizie prin care a fost suspendat contractul individual de muncă al contestatorului, decizia prin care se recunoaştere suspendarea de drept a contractului de muncă în condiţiile art. 73 alin. (1) Codul Muncii, recunoscându-se implicit ineficienţa primei decizii de desfacere a contractului de muncă din punct de vedere juridic.
Atâta timp cât angajatorul nu face dovada comunicării deciziei în termenul prevăzut de lege, nu se poate reţine excepţia tardivităţii formulării contestaţiei de către angajat împotriva deciziei emise de către angajator cum, greşit se susţine în recursul promovat în cauză, contestaţia promovată împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 62/12/01.08.2007 fiind în termenul prevăzut de lege.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7799 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin sentinţa recurată, instanţa de fond nu a solicitat precizări privind capătul de cerere privind nerespectarea punctelor 2 şi 5 din Planul social referitor la sprijinul suplimentar pentru angajaţii disponibilizaţi şi anume, daca reprezintă o motivare în susţinerea solicitărilor sau o cerere propriu-zisa, caz în care trebuia sa se pronunţe cu privire la aceasta. Instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la capătul de cerere privind creşterile salariale, acordate începând cu 01.01.2007.
Cu privire la cererea de acordare a celorlalte drepturi salariale, instanţa de fond s-a rezumat la a motiva ca acestea au fost acordate aşa cum rezulta din decizia de concediere, fara a se solicita şi a exista la dosar dovezi privind plata afectiva a acestora şi fara o motivare în fapt şi drept cu privire la aceste drepturi.
Fără o precizare distincta a fiecărei pretenţii şi menţionarea lor cu titlu general constituie o nepronuntare asupra capetelor de cerere cu care instanţa a fost investita.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4997 din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu art 65 din Codul Muncii „concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii”.
Angajatorul nu a procedat la angajarea unui alt contabil după emiterea deciziei de desfacere a contractului individual de munca, prin care s-a desfiinţat postul de contabil sef, acest post existând şi în organigrama anterioara emiterii deciziei când figura şi postul de contabil sef. În speţa nu a existat situaţia desfiinţării postului de contabil sef şi angajarea unei persoane pe o funcţie de alta natura, dar cu atribuţii de natura celor aferente postului desfiinţat, în condiţiile în care cele doua organigrame depuse la dosar atesta ca anterior datei, în structura organizatorica se regăseau atât funcţia de contabil sef, cat şi cea de contabil, iar ulterior doar funcţia de contabil.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, Curtea retine ca prin considerentele sentinţei, Tribunalul a motivat în fapt şi în drept sentinţa prin analiza legalităţii şi temeiniciei deciziei în raport cu condiţiile instituite de art. 65 Codul Muncii, dispoziţie legala ce a constituit temei al concedierii, prin reţinerea stării de fapt menţionata în decizie şi analiza acestei în funcţie de cele doua condiţii impuse de art. 65 alin. (2) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1910 din 4 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin adresa nr. 25431/25.07.2007 intimatului-contestator i-a fost adus la cunoştinţă faptul că îi încetează contractul de muncă şi că are dreptul la o perioadă de preaviz de 20 de zile lucrătoare. Astfel, în condiţiile în care din actele dosarului nu rezultă faptul că i-a fost comunicată o decizie de încetare a raporturilor de muncă aşa cum susţine recurenta, în mod corect prima instanţă a constatat nerespectarea disp. art. 74, 75 din Codul Muncii privind procedura concedierii, sens în care a aplicat prevederile art. 78 din acelaşi cod, privind reintegrarea salariatului pe postul deţinut anterior şi plata de despăgubiri.
Faptul că recurenta a depus în recurs xerocopia unei decizii cu nr. 72 din data de 14.08.2007, deci ulterior comunicăriii încetării contractului individual de muncă la care sunt anexate două înscrisuri înaintate prin fax, înscrisuri ilizibile şi pe care recurenta îşi întemeiază motivele de recurs, nu fac dovada faptului că în cauză a fost respectată procedura prevăzută de lege în cazul concedierii şi că intimatului i-a fost comunicată decizia de desfacere a contractului de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1710 din 12 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierea dispusă în baza art. 65 alin. (1) din Codul Muncii are în vedere motive care nu ţin de persoana salariatului, astfel încât competenţa profesională a recurentului, pe care nici conducerea societăţii nu i-a contestat-o, nu poate constitui un argument care să conducă la concluzia temeiniciei contestaţiei de faţă.
Măsura luată, de desfiinţare a funcţiei de director general adjunct, a fost efectivă, postul dispărând din organigrama societăţii şi a avut o cauză reală şi serioasă, generată de necesitatea organizării activităţii într-o manieră care să permită încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli stabilit şi responsabilizarea conducerii, evitându-se luarea unor măsuri contradictorii la nivelul acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1222 din 20 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În baza art. 65 alin. (2) din Codul Muncii desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă să aibă o cauză reală şi serioasă dintre cele prevăzute la alin. (1) din acelaşi articol. După cum a rezultat din organigrama societăţii postul ocupat de contestatoare a fost desfiinţat, fiind respectate disp. art. 65 şi urm. din Codul Muncii în luarea măsurii încetării contractului de muncă al contestatoarei.
Potrivit prevederilor art. 73 din Codul Muncii persoanele concediate în temeiul art. 65 şi 67 beneficiază de un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare, decizia de concediere comunicându-se salariatului în scris cu respectarea menţiunilor obligatorii prevăzute de lit. a)-c).
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1152 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalul Olt, prin sentinţa recurată, a anulat în parte decizia, fara a preciza motivele care au afectat decizia sub aspectul nulităţii, cauza care a determinat anularea doar în parte a deciziei, expunând în considerente obligaţia asumata de către unitate privind reangajarea salariaţilor începând cu data încetării condiţiilor meteorologice, aşa cum rezulta aceasta din Nota comuna si procesul verbal al CA din data de 27.10.2004.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1515 din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 65 Codul Muncii, desfiinţarea postului deţinut de către contestator a fost dispusă ca urmare a reorganizării activităţii. Verificând cauza care a stat la baza reorganizării, Curtea constată că intimata nu a prezentat dovezi care să ateste dificultăţile economice în care se află, desfiinţarea locului de muncă nu a fost reală şi serioasă, în sensul că, după concedierea contestatorului, atribuţiile acestuia au fost preluate de către managerul operaţiuni zonal (A.O.M.), funcţie marcată printr-un triunghi pe zona B.E.-I.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 558 din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâta a încălcat prevederile art. 65 din Codul Muncii în sensul că, deşi Consiliul local G a dispus înfiinţarea unui serviciu de interes local prin preluarea personalului de la SC T. Publice SA G având ca obiectiv sector întreţinere străzi, spaţii verzi, aceasta nu s-a conformat hotărârii nr. 8/27.02.2007 şi în loc să transfere personalul la noul serviciu de interes local, la peste 9 luni, respectiv 27.11.2007, dispune încetarea contractului de muncă prin desfiinţarea postului. T. neexecutării hotărârii 8/2007 învederată de recurentă în motivarea recursului nu poate să fie reţinută de către C având în vedere că această hotărâre este obligatorie.
În ceea ce priveşte suspendarea executării sentinţei recurate pe considerentul că recurenta se află în procedură de insolvenţă, Curtea va respinge această cerere pe considerentul că litigiile de muncă se judecă cu celeritate iar titlurile executorii provenite din acestea vor fi executate prin procedură specială cât şi pe considerentul că, pronunţându-se asupra fondului cauzei, suspendarea a rămas fără obiect, ea operând până la data pronunţării prezentei.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 545 din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu i se putea desface contractul de muncă contestatorului întrucât la data de 27 noiembrie 2007 nu societatea intimată era lichidată, iar pe de altă parte întregul personal al acesteia trebuia să treacă la noul serviciu înfiinţat la Consiliul Local G, prin hotărârea nr. 8/27 februarie 2007, astfel că este nelegală concedierea sa.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 504 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Măsura desfiinţării tuturor posturilor şi concedierea salariaţilor este abuzivă, în condiţiile în care personalul societăţii intrate în procedura lichidării judiciare trebuia preluat de noul înfiinţat serviciu de interes local, prin cesiunea contractelor individuale de muncă ale tuturor salariaţilor. Critica recurentei vizând încălcarea de către instanţa fondului a principiului contradictorialităţii pentru necomunicarea unor acte depuse în şedinţa dezbaterilor, nu este justificată.
Lipsa unei părţi legal citate nu împiedică soluţionarea cauzei, deoarece prezenţa părţilor este un drept al acestora pe care îl pot exercita sau la care pot renunţa. Cum reprezentantul intimatei nu a solicitat instanţei amânarea judecăţii pentru comunicarea actelor depuse în lipsa sa iar înscrisul la care se referă este copia hotărârii nr. 8 din 27 februarie 2007 a Consiliului local H., act cunoscut de societate, judecarea cauzei în aceste condiţii nu a produs părţii lipsă nicio vătămare care să poată fi invocată drept temei în calea de atac exercitată.
Obiectul judecăţii l-a constituit contestaţia împotriva deciziei de concediere emise de intimată în conformitate cu prevederile art. 65 din Codul Muncii, astfel că în mod legal şi temeinic prima instanţă a verificat dacă dispoziţiile legale invocate de angajator au fost respectate la momentul luării măsurii concedierii salariatei, constatându-se că cesiunea contractelor individuale de muncă nu s-a făcut deşi preluarea personalului (...) „T. Publice” SA H. o impunea.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 503 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criticile formulate de recurent privind reducerea activităţii societăţii intimate care nu ar fi fost în mod real efectuată, se dovedesc nefondate faţă de înscrisurile depuse în cauză din care rezultă că în urma dificultăţilor financiare ale societăţii a fost deschisă procedura insolvenţei împotriva debitoarei SC V. România SRL, potrivit certificatului de grefă eliberat în dosarul nr. (...) de Tribunalul Prahova.
Nici celelalte susţineri ale recurentului prin care acesta învederează că pe posturile disponibilizate au fost angajate persoane cu contract de colaborare nu au fost dovedite, în cauză nefiind depus un contract de colaborare şi nici vehiculat vreun nume în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 480 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiilor art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă al societăţii intimate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie ce impun desfaceri de contract de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al posturilor ce urmează a fi reduse, ca şi structura acestora, impunându-se astfel o colaborare reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii. Aceste dispoziţii legale sunt obligatorii atât în cazul concedierilor colective cât şi în cazul celor individuale, nefăcându-se o distincţie între cele două tipuri de concedieri.
Nu este fondată nici critica invocată în motivele de recurs privind neintroducerea în cauză a salariatului care a fost citat în cauză încă de la primul termen şi care a figurat în continuare, inclusiv în faza de recurs, fiind legal citat, iar acesta nu a formulat cerere de renunţare la judecată. Mai mult, sindicatul din societate poate reprezenta salariaţii săi în promovarea intereselor legitime în raporturile cu unitatea, conform dispoziţiilor Legii nr. 146/1997.
Potrivit dispoziţiile art. 11 lit. d) din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 nu se considera zile lucrate perioadele în care salariaţii sunt absenţi de la locul de munca, indiferent de motivul acestei absenţe. Prin urmare, pentru perioada cuprinsă între momentul desfacerii contractului de muncă şi momentul reintegrării nu se pot acorda tichete de masă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 287 din 7 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiilor art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă al societăţii intimate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie care impune desfaceri de contract de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi despre numărul total al posturilor ce urmează a fi reduse, ca şi structura acestora, impunându-se astfel o colaborare reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.
Curtea apreciază ca fiind nefondată critica privind neintroducerea în cauză a salariatei O.M. întrucât, aşa cum rezultă din actele dosarului, aceasta a fost citată în cauză încă de la primul termen de judecată în judecata de la fond, fiind citată în continuare şi în faza procesuală a recursului. Faţă de aceste considerente, critica apare ca fiind nefondată, salariatul citat nu a formulat opunere în legătură cu acţiunea introdusă de sindicat, în condiţiile în care sindicatul, conform dispoziţiilor legale (Legea nr. 146/1997) îşi poate reprezenta salariaţii în promovarea intereselor legitime în raporturile cu angajatorul.
Este de necontestat că, după măsura concedierii, salariata O.M. nu a fost prezentă la muncă şi astfel nu-i pot fi acordate tichete de masă, o astfel de facilitate fiind destinată a suplini efortul fizic pe care îl depune salariatul la locul de muncă, ceea ce nu este cazul în cauza de faţă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 142 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în vigoare la data concedierii salariatului E.J., în situaţia în care, unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii, ori reorganizării proceselor de producţie, care ar determina desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al posturilor ce ar urma să fie reduse şi structura acestora.
Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi, iar conform alin. (2) al art. 28, în exercitarea acestor atribuţii organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
Recursul pârâtei este însă fondat sub aspectul greşitei obligări a acesteia la acordarea tichetelor de masă, care, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 reprezintă o alocaţie individuală de hrană suportată integral pe costuri de angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 127 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de concediere nr. 3510/20.03.2007 emisă de societatea intimată, care este o societate cu răspundere limitată având un unic administrator, a fost luată în baza deciziei extraordinare a asociatului unic al S.C. E.E. SRL din data de 03.01.2007, care este S.C. M.B. U.T., asociatul unic al societăţii intimate decizând concedierea colectivă a 57 de salariaţi din cadrul punctului de lucru situat în B, (...), sector 1, în urma reorganizării societăţii prin înfiinţarea unui punct de lucru nou într-o localitate din judeţul C, situaţie în care nu se poate reţine nerespectarea dispoziţiilor din Legea nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare, invocate de recurentă.
Împrejurarea că în cuprinsul deciziei de concediere nu s-a indicat punctul de lucru la care a lucrat recurenta nu poate justifica însă admiterea acţiunii, acest aspect nefiind în măsură să conducă la nulitatea deciei de concediere în raport de dispoziţiile art. 74 din Codul Muncii, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 89 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cererea formulată revizuientul critică de fapt decizia pronunţată de instanţa de apel şi nu face dovada existenţei motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 1 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 723/R-CM din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Constatându-se astfel că unitatea intimată a mai angajat după desfacerea contratului de muncă şi o altă persoană pe un post care i se putea oferi acestuia, că nu a dovedit dificultăţile financiare intervenite care să ducă la desfiinţarea postului de muncă al contestatorului, nu a dovedit că desfiinţarea locului de muncă al acestuia ar fi avut o cauză reală şi serioasă. Nefiind îndeplinite condiţiile pentru concedierea prevăzută de art. 65 alin. (1) din Codul Muncii, instanţa de fond trebuia să admită contestaţia formulată, să dispună anularea deciziei astfel emise.
Cel de-al treilea motiv de recurs se referă la respingerea capătului de cerere privind plata drepturilor salariale pentru zilele de 30 şi 31 martie 2006 şi 5 mai 2006. Instanţa de fond a apreciat că pentru aceste zile pontajul petentului a fost modificat de unitate în mod legal, deoarece în perioada respectivă contestatorul a fost în concediu fără plată. Nu rezultă însă din actele dosarului că în perioada respectivă contestatorul ar fi fost în concediu fără plată şi din foile colective de prezenţă depuse pentru lunile martie şi mai 2006 rezultă că, iniţial, contestatorul a fost trecut pe datele respective ca prezent pe timp de 8 ore peste care s-a trecut învoit. Nu s-au depus la dosar cererile pentru învoire şi simpla modificare a foilor colective de prezenţă, nesemnate de C care a efectuat modificările, nu duce la concluzia lipsei acestuia de la serviciu. În această situaţie, nejustificat i s-au reţinut contestatorului drepturile salariale datorate pentru aceste zile.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 427/R-CM din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În prezenta contestaţie în anulare, semnată de către directorul general al societăţii comerciale, în calitate de reprezentant al acesteia, se invocă greşeala materială care a stat la baza dezlegării date recursului. Motivul este însă argumentat de către contestatoare în sensul că prin aprecierea greşită a probelor administrate în cauză instanţa de recurs a reţinut că desfiinţarea locului de muncă al recurentului-contestator nu a avut o cauză reală şi serioasă.
Art. 318 alin. (1) C. proc. civ. reglementează calea de atac extraordinară de retractare, nu de cenzură judiciară, ceea ce face inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 586/R-CM din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 54/2003 şi cele ale art. 223 Codul Muncii prevăd că „pe toată durata executării mandatului precum şi pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia, reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatului nu pot fi concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate”. S-a reţinut de către instanţa de fond faptul că la momentul emiterii şi comunicării deciziilor de încetare a raporturilor de muncă, reclamanta era membră în Biroul Executiv al Sindicatului E.C.
Dispoziţiile art. 78 alin. (1) Codul Muncii stipulează că „În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va admite anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.”
Dispoziţiile art. 78 alin. (2) Codul Muncii prevăd că „la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere”.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 7/CM din 10 ianuarie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Reorganizarea instituţiei care implică şi desfiinţarea postului ocupat de angajat a fost acceptată şi recunoscută de reclamant prin semnarea contractului, iar dispoziţiile legale invocate nu au fost încălcate nici de intimat, ca emitent al dispoziţiei de concediere şi nici de către instanţa de fond.
În mod corect a reţinut instanta de fond că, în speţă, cauza desfiinţării postului contestatorului, ca şi a celorlalte posturi, este una serioasă şi reala, decurgând din chiar Legea de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei Romane.
Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 550/2004, instanta retine ca potrivit acestei norme legale „personalul prevăzut la alin. (1), care nu îndeplineşte condiţiile legale pentru trecerea în corpul subofiţerilor ori nu promovează concursul sau examenul de admitere în corpul subofiţerilor, se trece în corpul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti şi i se aplică statutul acestora, potrivit legii.” Or, după intrarea în vigoare a Legii 550/2004 reclamantul a fost reîncadrat în corpul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, iar conform menţiunilor din cartea de munca din anul 2006 reclamantul a fost încadrat pe functia de gradat voluntar.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Încheierea din 30 mai 2008, www.juriprudenta.org)
-
1. Conform art. 65 alin. (1) din Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii. Articolul 56 lit. c) Codul Muncii stipulează că încetează de drept contractul de muncă ca urmare a dizolvării angajatorului persoană juridică, de la data la care persoana juridică îşi încetează existenţa.
2. Prin preluarea patrimoniului Direcţiei judeţene de Protecţie a E., Consiliul Judeţean T a preluat în totalitate drepturile şi obligaţiile fostei direcţii, prin urmare acesta este ţinut de restricţia instituită prin dispoziţia art. 77 Codul Muncii. De asemenea, acesta are obligaţia punerii în executare a dispozitivului hotărârii primei instanţe referitoare la plata despăgubirilor, reintegrarea contestatorului J.J., efectuarea viramentelor către bugetul de stat şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale contestatorilor.
3. În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a contestatorului J.J., în mod corect prima instanţa a dispus respingerea acesteia, având în vedere faptul că acesta a indicat în mod corect în cuprinsul deciziilor de concediere dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 274/CM din 14 aprilie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Prima critica vizează greşita interpretare a dispoziţiilor art. 60 şi art. 233 din Legea nr. 31/1990, deoarece, preluarea atribuţiilor de către lichidator s-a făcut după expirarea termenului de recurs de 15 zile de la data pronunţării încheierii judecătorului sindic, respectiv de la data de 10.06.2007, când această încheiere a rămas irevocabila. Curtea nu poate retine această critică deoarece, dizolvarea societăţii s-a făcut în urma hotărârii adoptata de asociatul unic al societăţii la 22.05.2007, hotărâre în care s-a menţionat faptul ca această hotărâre intră în vigoare de la data emiterii, respectiv de la 22.05.2007.
În condiţiile în care măsura de desfacere a contractului de munca a fost dispusa de o persoana care nu mai avea calitatea să o facă, consecinţa anulării acestei decizii, este reintegrarea salariatului în funcţia deţinuta anterior şi plata drepturilor salariale de care a fost lipsit în toata aceasta perioadă, conform dispoziţiilor art. 78 Codul Muncii, astfel că şi din acest punct de vedere hotărârea instanţei de fond este legala şi temeinica
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 156/CM din 11 martie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Decizia prin care au încetat raporturile de muncă ale reclamantei a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 65 alin. (1) Codul Muncii potrivit cu care: „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”.
Corect a reţinut instanţa de fond că desfiinţarea locului de muncă al reclamantei implica aplicarea procedurii specifice concedierii colective, ceea ce în speţă, unitatea nu a făcut. De asemenea, în mod corect s-a dispus anularea deciziei de concediere, fără reintegrarea în postul deţinut anterior deoarece acest post nu mai exista, dar cu obligarea societăţii de a achita drepturile salariale de care reclamanta a fost lipsită abuziv prin măsura luată, de la data emiterii deciziei şi până la data pronunţării sentinţei.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 816/CM din 18 noiembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Din actele aflate în dosar şi avute în vedere de prima instanţă rezultă că postul deţinut de contestatoarea E.E. a fost efectiv desfiinţat şi această măsură s-a impus ca urmare a situaţiei financiare dificile a societăţii comerciale, care a determinat reorganizarea acesteia.
Contestatoarea a luat la cunoştinţă de măsura luată în legătură cu desfiinţarea postului ocupat, acela de Director Resurse Umane, încă la data de 19 mai 2008, când i-a fost înmânată „Notificarea preaviz” cu nr. 164/19 mai 2008, act în care i s-a adus la cunoştinţă atât reorganizarea întreprinderii cât şi faptul că urmează să-i înceteze raportul de muncă, fiind plasată în perioada de preaviz de 20 zile (19 mai-13 iunie 2008). I s-a comunicat şi faptul că unitatea nu are posturi vacante. Acest act nu a fost contestat de către reclamantă, putându-se concluziona în sensul că aceasta a acceptat situaţia creată ca urmare a reducerii postului şi a recunoscut faptul că această măsură a fost luată ca urmare a situaţiei financiare a societăţii comerciale
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2367/R din 2 decembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Aspectele critice invocate de recurenta-pârâtă vizând greşita aplicare a sporului de 100% nu au niciun suport probator întrucât expertul a aplicat sporul de 100% prin raportare la salariul de încadrare, astfel încât nu se impune modificarea soluţiei pronunţată de primă instanţă.
Referitor la recursul formulat de reclamanta P.B., instanţa constată că aspectele critice invocate sunt fondate deoarece într-adevăr, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că partea recurentă a solicitat în faţa instanţei de fond obligarea pârâtei S.C. „ B.” S.A. AI la plata cheltuielilor de judecată justificate cu chitanţe la dosar..
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 811 din 29 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu se poate reţine incidenţa motivului de recuzare prevăzut de art. 27 pct. 7 C. proc. civ. întrucât faptul că un judecător a soluţionat litigii în care s-au invocat aceleaşi probleme de drept nu înseamnă că acesta şi-a exprimat părerea în legătură cu pricina care se judecă.
2. În mod judicios instanţa de rejudecare a reţinut că intimata a procedat la concedierea individuală a recurentei, decizia de concediere a recurentei fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 65 din Codul Muncii, în condiţiile în care prin Hotărârea Consiliului de administraţie al pârâtei din 18 ianuarie 2006 s-a stabilit că se impune reorganizarea societăţii şi al personalului angajat, având în vedere necesitatea achiziţionării de autobuze noi, echipate cu sisteme de validare a biletelor de călătorie.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1496/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ce priveşte decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr. 9/17.11.2006, corect a reţinut instanţa de rejudecare nelegalitatea acesteia, prin prisma art. 267 alin. (1) C.N., statuând că cercetarea disciplinară nu s-a efectuat în conformitate cu dispoziţiile art. 267 alin. (2) C.N. Decizia nr. 9/17.11.2006, emisă de pârâtă, fiind făcută cu încălcarea art. 267 alin. (1) şi (2) C.N., în mod corect s-a constatat nulitatea ei.
În absenţa oricărui document care să facă dovada clară şi indubitabilă a achitării drepturilor salariale şi a plăţii concediului de odihnă neefectuat, reclamantei în calitate de angajată a SC I. S. SRL, i se cuvine cordarea acestor drepturi. În ce priveşte perioada pentru care subzistă în sarcina pârâtei această obligaţie, din probele administrate, reiese că aceasta se încheie începând cu data de 26.10.2006, dată de la care reclamanta nu s-a mai prezentat la serviciu.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1076/R (1031) din 20 mai 2008)
-
Curtea apreciază că emiterea unei noi decizii de concediere prin care se modifică termenul de la care operează desfacerea contractului individual de muncă al intimatului-reclamant are natura unei revocări a deciziei iniţiale, urmată de emiterea unei noi decizii, prima decizie fiind emisă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, respectiv pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat de concediu medical.
Pentru a fi valabilă, a doua decizie de concediere trebuie să conţină toate elementele prevăzute de lege. Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, Decizia de concediere nr. 42/11.04.2007 este nelegală întrucât nu conţine toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 74 alin. (1) din Codul Muncii, respectiv motivele care determină concedierea.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 960/R din 6 mai 2008, www.juriprudenta.org)
-
Susţinerile recurentei în sensul că prin a doua decizie nu s-a dispus concedierea intimatului, ci numai s-a prelungit termenul de încetare a contractului individual de muncă, sunt apreciate ca neîntemeiate, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, prima decizie a fost revocată.
De asemenea, contrar apărărilor recurentei se reţine că art. 60 din Codul Muncii instituie interdicţia concedierii salariaţilor în situaţiile expres reglementate, iar nu înlăturarea temporară a producerii efectelor concedierii. Drept urmare, angajatorul nu poate dispune concedierea pe durata incapacităţii temporare de muncă, urmând să suspende efectele concedierii până după încetarea incapacităţii.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 788/R (877) din 16 aprilie 2008)
-
1. Reclamantul avea calitatea de personal contractual salariat şi în consecinţă, sunt incidente dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 188/1999 – republicată, raporturile juridice dintre reclamant şi pârât fiind guvernate de dreptul muncii. Aşadar, în mod corect cauza a fost soluţionată de Tribunalului Cluj – Secţia litigii de muncă – nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.civ.
2. Având în vedere că reclamantul a avut un contract individual de muncă, nu este funcţionar public, nu a fost numit în funcţie potrivit art. 54, 62 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, tribunalul a interpretat corect actul dedus judecăţii, nefiind încălcat nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
3. Potrivit art. 284 alin. (2) Codul Muncii, cererile referitoare la conflicte de muncă se adresează instanţei în a cărei circumscripţie îşi are reclamantul domiciliul. Această normă este o derogare de la dispoziţiile privind competenţa din Codul de procedură civilă. Din dispoziţiile Codului Muncii rezultă că aceste norme sunt imperative, competenţa teritorială nefiind alternativă.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 373/R din 11 februarie 2008)
-
Potrivit art. 103 C. proc. civ. „Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării.” În speţă pârâtul nu a dovedit că a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa să exercite calea de atac a recursului în termenul legal de 10 zile de la comunicare şi nici nu a formulat cerere de repunere în termenul de recurs.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 301/R din 31 ianuarie 2008)
-
Concedierea a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă, societatea intimată respectând dispoziţiile art. 65 alin. (1) art. 67, art. 73 alin. (1) şi art. 75 din Legea nr. 53/2003 şi cele ale art. 76 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional, în cauză apreciindu-se că nu sunt incidente dispoziţiile art. 76-78 din Codul Muncii.
Intimata nu avea obligaţia, aşa cum greşit apreciază contestatorul, să-i pună la dispoziţie lista tuturor locurilor de muncă disponibile în societate şi termenul în care urma să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, obligaţie pe care o are angajatorul în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) şi d) precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f) Codul Muncii, ceea ce nu este cazul în speţă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 55 din 24 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte motivul de recurs privind lipsa capacităţii procesuale a Biroul Notarial Public „J.E.” în cauză, se reţine că, prin decizia nr. 537/21.09.2007, Curtea de Apel Iaşi – Secţia Conflicte de Muncă şi Litigii de Asigurări Sociale – a constatat ca fiind nefondată această excepţie, iar potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii.
În mod corect şi în temeiul dispoziţiilor art. 78 din Codul Muncii, prima instanţă a anulat decizia de concediere nr. 14/18.07.2006 contestată în cauză, având în vedere faptul că nu s-a dovedit în cauză respectarea termenului de preaviz, potrivit dispoziţiilor art. 73 din Codul Muncii şi nici data încetării efective a raporturilor de muncă.
Concedierea intimatei a fost dispusă, după cum rezultă chiar din decizia contestată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 180 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte prematuritatea contestaţiei, emiterea deciziei nr. 115/30.01.2008 de suspendare a contractului de muncă al intimatei-contestatoare B.D. nu atrage un asemenea efect, fiind deja dispusă la acel moment încetarea raporturilor de muncă, prin decizia contestată în 18.01.2008.
La data suspendării contractului individual de muncă, respectiv 30.01.2008, deja se dispusese încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 01.01.2008, situaţie de excepţie faţă de prevederile art. 73 alin. (3) Codul Muncii. Potrivit succesiunii lor în timp şi dispoziţiilor pe care le cuprind nu se poate reţine că decizia de suspendare ulterioară ar fi anulat implicit decizia de concediere.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 576/R din 17 (15) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte prematuritatea contestaţiei, emiterea deciziei nr. 115/30.01.2008 de suspendare a contractului de muncă al intimatei-contestatoare B.D. nu atrage un asemenea efect, fiind deja dispusă la acel moment încetarea raporturilor de muncă, prin decizia contestată în 18.01.2008.
La data suspendării contractului individual de muncă, respectiv 30.01.2008, deja se dispusese încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 01.01.2008, situaţie de excepţie faţă de prevederile art. 73 alin. (3) Codul Muncii. Potrivit succesiunii lor în timp şi dispoziţiilor pe care le cuprind nu se poate reţine că decizia de suspendare ulterioară ar fi anulat implicit decizia de concediere.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 576/R din 17 (15) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Restrângerea activităţii T. Auto Sud este reală şi a fost impusă de scăderea numărului de comenzi şi a complexităţii acestora, astfel cum rezultă în mod explicit din Hotărârea AGA extraordinară din 04.08.2005.
Intimata, în calitate de angajator şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 64 din Codul Muncii, oferindu-i un post corespunzător pregătirii profesionale şi disponibil în societate, respectiv de tinichigiu auto. Prin adresa 307/10.11.2006 s-a cerut sprijin AJOFM C, în vederea redistribuirii acestuia, conform pregătirii profesionale.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 168/CM din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura desfacerii contractului de muncă al contestatorului D.N.J., dispusă prin decizia nr. 1218/18.09.2007 emisă de EURO J.T., este abuzivă şi vădit nelegală. Decizia privind desfacerea contractului de muncă, nu poate să dispună retroactiv, ci aceasta produce efecte numai pentru viitor şi numai după ce devine definitivă şi expiră termenul de preaviz.
2. Capătul de cerere, prin care reclamantul solicită să fie obligat lichidatorul judiciar să emită o altă decizie, de desfacere a contractului de muncă, nu poate fi admis, întrucât Curtea nu se poate substitui voinţei părţilor, pentru că ar fi încălcat principiul voinţei libere a părţilor contractante.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 870/M din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Societatea recurentă şi-a îndeplinit obligaţia legală de a comunica decizia de concediere după expirarea concediului legal şi a termenului de preaviz, iar reclamantul a beneficiat efectiv de acest din urmă drept.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 842/R/M din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de concediere a contestatoarei nu face nicio referire la elementele cuprinse în art. 74 lit. d) din Codul Muncii şi această omisiune atrage nulitatea absolută a dispoziţiei atacate. că urmare, faţă de acest motiv de drept invocat de contestatoare, examinat şi admis de tribunal, instanţa de recurs va constata că sancţiunea nulităţii absolute este incidentă în cauză, sentinţa atacată este legală, iar recursul nefondat.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 805/R/M din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fiind vorba despre o concediere individuală, nu se poate reţine existenţa unei discriminări pe criteriul vârstei, întrucât, aşa cum am mai menţionat, intimata nu avea obligaţia oferirii unui alt loc de muncă reclamantei pentru a se putea analiza, prin comparaţie cu alţi angajaţi disponibilizaţi, dacă s-au respectat dispoziţiile art. 90 alin. (1) din C.C.M. la nivelul societăţii.
Dispoziţia instantei de fond de respingere a acordării daunelor morale se priveşte a fi una legală şi temeinică, atâta timp cât nu s-a probat existenţa unei măsuri abuzive de concediere care să fi cauzat un prejudiciu moral recurentei.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1074 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Constatând că prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei cu judecarea căreia a fost sesizată sub aspectul tuturor petitelor formulate, ne regăsim în situaţia reglementată de art. 312 alin. (5) C. proc. civ., motiv pentru care se va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru judecarea pe fond a acţiunii. Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere şi motivele de recurs formulate de recurentă sub aspectul netemeiniciei hotărârii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 959 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 64 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii, în cazul în care concedierea se dispune pentru motivul prevăzut de art. 61 lit. c) angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii, sau dacă nu dispune de locuri vacante să solicite sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului. În consecinţă, în mod corect, prima instanţă a anulat decizia emisă la 8.08.2007 şi a obligat intimata la reîncadrarea reclamantului în funcţia avută anterior precum şi la plata drepturilor salariale cuvenite conform dispoziţiilor art. 78 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 567 din 15 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Angajatorul era obligat, la sfârşitul perioadei de probă să emită o decizie de concediere care să respecte cerinţele impuse de art. 62 alin. (2) din Codul Muncii, respectiv să fie motivată în fapt şi drept, să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă, neputând înceta raportul de muncă cu angajatul printr-o simplă notificare
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 303/M din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin decizia nr. 127/29 noiembrie 2007 intimata, punând în aplicare Hotărârea A.G.A. dispune revocarea contestatorului din funcţia de director al Sucursalei O. şi numirea acestuia în funcţia de director adjunct de sucursală cu stabilirea drepturilor salariale corespunzătoare noii funcţii.
2. Din interpretarea dispoziţiilor H.G. nr. 1257/2007 coroborat cu dispoziţiile art. V din O.U.G. nr. 82/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1991 rezultă că, contractul individual de muncă al contestatorului era încetat de drept la data emiterii deciziei, astfel că cererea de reintegrare cu obligare la plata despăgubirilor se vădeşte a fi nefondată şi va fi respinsă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 484 din 22 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recursul declarat de contestatoare este nul. Astfel, cum sentinţa Tribunalului Iaşi i-a fost comunicată acesteia la data de 13 noiembrie 2007, motivele de recurs trebuiau depuse cel mai târziu la data de 26.11.2007. Recurenta-intimată T.N. a depus motivarea recursului la data de 15.01.2008, cu mult peste termenul legal.
2. Conform dispoziţiilor art. 274 (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii, deci care pierde procesul va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte pe parcursul procesului. În speţă, cum acţiunea în anularea deciziei de concediere a fost respinsă în totalitate de instanţa de fond, nu are relevanţă împrejurarea că factura privind plata onorariului avocaţial a fost depusă la dosar recurs şi nu la fond, întrucât este datată anterior pronunţării sentinţei tribunalului iar potrivit art. 305 C. proc. civ. în instanţa de recurs este admisibilă depunerea de înscrisuri noi.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 53 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Contractul de muncă poate înceta şi înăuntrul termenului de preaviz prin alte modalităţi. Astfel, dacă anterior expirării termenului de preaviz angajatorul se declară în favoarea încetării contractului de muncă, iar salariatul este la rândul lui de acord, contractul individual de muncă va înceta prin acordul părţilor, la data convenită de acestea, conform dispoziţiilor art. 55 lit. b) din Codul muncii nu prin demisie, cum în mod corect a reţinut prima instanţă.
2. Conform art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege (C. civ. 970 şi urm.). Revocarea nu poate avea loc însă dacă se urmăreşte o cauză ilicită. În speţă suntem intr-o astfel de situaţie întrucât reclamanta recurentă a beneficiat de subvenţie de la bugetul asigurărilor sociale pentru şomaj, în baza art. 80 din Legea nr. 76/2002, iar desfacerea contractului de muncă al reclamantei în baza art. 79 din Codul muncii cum se solicită prin acţiune ar duce la exonerarea societăţii recurente de restituirea sumelor primite subvenţie.
3. Chiar dacă societatea nu a cunoscut efectele pe care le produce aplicarea dispoziţiilor art. 55 lit. b) din Codul muncii când şi-a manifestat acordul pentru desfacerea contractului de muncă al reclamantei, acest fapt nu poate constitui temei pentru admiterea cererii întrucât necunoaşterea legii nu poate fi invocată pentru revocarea unei decizii. În aceste condiţii, precizarea recurentelor privind termenul în care se poate face revocarea deciziei este lipsită de relevanţă juridică în cazul de faţă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 116 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând comparativ motivele de recurs cu motivele contestaţiei în anulare se poate lesne observa că prin contestaţia în anulare au fost invocate drept omisiuni motive noi ce nu au făcut obiectul recursului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 803/CM din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia nr. 124/2007 emisă de intimată se conformează dispoziţiilor art. V din O.U.G. nr. 82/2007, prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare conform cărora contractele de muncă ale administratorilor, directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, încetează de drept la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.
2. Încetarea contractului de muncă al directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatelor de administratori, în baza dispoziţiilor O.G. nr. 82/2007 şi a Hotărârii 19 din 29 noiembrie 2007, emisă de AGA a S.C. U. S.A. nu echivalează cu o concediere astfel cum susţine contestatorul, motiv pentru care decizia nr. 124/2007 nu este subordonată îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 55 din Codul muncii.
3. Nu este vorba nici de o modificare unilaterală a contractului de muncă, ci de aplicarea legii speciale într-un caz determinat.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 739/R/M.B. din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Îndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor legale menţionate sau îndeplinirea defectuoasă a acestora, fiind obligaţii viitoare dovada îndeplinirii acestei condiţii se poate face în principal prin afirmaţia părţii că îşi va îndeplini acele obligaţii. Or o astfel de asumare a îndeplinirii obligaţiilor s-a făcut de către sindicat şi la fond şi în recurs cu condiţia ca angajatorul să le nominalizeze efectiv iar nu să se refere la acestea în mod generic.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 770/R din 28 martie 2008, www.jurisprudenta.org)