-
În temeiul răspunderii patrimoniale a angajatorului, astfel cum este reglementată în art. 269 alin. (1) din Codul muncii, pot fi acordate daune morale salariaţilor numai în ipoteza în care legea le prevede ori au fost inserate în contractul colectiv de muncă sau în contractul individual de muncă anumite clauze referitoare la răspunderea angajatorului şi pentru asemenea daune.
Sursă: (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Deciza nr. XL, www.scj.ro)
-
Instanţa de fond, în mod legal şi temeinic, a admis în parte acţiunea principală şi a respins cererea reconvenţională precizată a pârâtei, nefiind incident vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2922 din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform deciziei de concediere, desfiinţarea locului de muncă s-a produs ca urmare a „închiderii” Punctului de lucru E. şi a desfiinţării „unor posturi” din structura de personal. Niciunul din actele depuse de intimată nu atestă desfiinţarea concretă a „locului de muncă” ocupat de contestator ci se referă, în mod generic, la un post de „Casier”. Mai mult, s-a constatat că intimata a procedat, anterior emiterii deciziei, la o selecţie a celor doi salariaţi încadraţi pe posturi similare (contestatorul şi numita E.J.), pe criterii de performanţă profesională, ceea ce constituie motiv pentru concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului şi, contravine astfel dispoziţiilor art. 65 Codul Muncii.
Faţă de reglementarea vechiului cod al muncii [art. 130 alin. (1) lit. a)], textul noului cod al muncii, intrat în vigoare la 1 martie 2003 aduce o serie de schimbări în sensul că nu se mai referă la desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de salariat, ci la desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat. Aşadar, nu se mai pune problema unei selecţii a salariaţilor după criterii de performanţă în urma desfiinţării posturilor, ci, direct, desfiinţarea vizează posturile salariaţilor ce vor fi concediaţi. O astfel de concediere nu presupune culpa salariatului în niciun mod, cauza sa nu ţine de persoana cestora, ci este independentă de ea.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9259 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Se constată astfel că pentru lipsa constatată, respectiv cantitatea de 3.041 kg combustibil tip P se face vinovat contestatorul care a preluat marfa de la furnizor, având-o în gestiune, răspunzând de corectitudinea aprovizionării, gestiune pe care n-a descărcat-o prin predarea către reprezentanţii societăţii comerciale intimate, iar drept consecinţă a fost antrenată în mod corect în sarcina sa, răspunderea patrimonială.
Fiind vorba de o abatere destul de gravă şi ţinând cont de situaţia că prin decizia nr. 145 din 28 mai 2002 şi nr. 371 din 22 iunie 2004, contestatorului J.B. i-au mai fost aplicate anterior alte două sancţiuni disciplinare, constând în diminuarea salariului cu 10% pe timp de două luni, în mod întemeiat intimata i-a aplicat sancţiunea disciplinară cea mai gravă, respectiv desfacerea disciplinară a contractului de muncă, emiţând decizia nr. 229 din 3 martie 2008.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8327 din 25 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Actul adiţional nr. 11 din 13 decembrie 2006, prin care s-a modificat felul muncii contestatorului, din cea de Director în cea de Ş. Departament a fost urmarea firească a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor, din 7 decembrie 2006, luată cu votul majoritar al asociaţilor, Hotărârea fiind semnată şi de contestator.
Prin Decizia nr. 86 din 01 februarie 2007, contestatorul a fost eliberat de sarcinile executive corespunzătoare postului desfiinţat, de Director Calitate-Mediu, cu toate responsabilităţile suplimentare, urmând ca, începând cu aceeaşi dată să primească alte sarcini executive, cu păstrarea salariului de încadrare brut, corespunzător funcţiei executive anterioare. Pe timpul judecării procesului contestatorul a renunţat să conteste Decizia nr. 86 din 01 februarie 2007 în acest mod exprimându-şi acordul cu aceasta şi implicit şi cu prevederile Actului Adiţional nr. 11 din 13 decembrie 2006.
Măsura luată de societate, respectiv sancţionarea cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a fost determinată de atitudinea contestatorului care a încălcat normele legale şi regulamentul intern aplicabil în unitate. Multitudinea abaterilor săvârşite de contestator rezultă din Anexa 1 la Decizia nr. 157 din 23 februarie 2007, iar din procesul-verbal din 02 martie 2007, rezultă că „faptele prezentate în Anexa 1 sunt deosebit de grave periclitând desfăşurarea normală a activităţii societăţii”.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 595/CM din 7 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut ca legală şi temeinică decizia emisă de intimată prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantului, urmând ca această soluţie să fie menţinută prin respingerea recursului declarat de reclamant ca nefondat. Intervenţia reclamantului în derularea operaţiunii bancare a influenţat activitatea celorlalţi angajaţi ai băncii şi constituie abatere din punct de vedere al Codului de conduită şi normelor Regulamentului intern. Însă, această faptă nu este determinantă şi nu a generat prin ea însăşi crearea prejudiciului în cauză. Culpa acestuia trebuie coroborata cu faptele celorlalţi funcţionari ai băncii, urmând ca răspunderea să se analizeze separat, potrivit art. 271 Codul Muncii.
Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că reclamantul nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată către pârâtă deoarece şi acesteia i-a fost respinsă cererea, atâta vreme cât cererea reconvenţională nu este strâns legată de cererea principala şi soluţionarea ei nu este determinată de succesul sau insuccesul reclamantului în cauza supusă judecăţii. Cheltuielile de judecată făcute de pârâtă, vor fi raportate numai la apărările formulate în cerea principală şi pentru aceste motive, Curtea va admite recursul, urmând a obliga reclamantul către pârâtă la plata parţială a cheltuielilor pretinse.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 691/CM din 22 (16) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin cererea nr. 583/06.12.2006 reclamantul a solicitat încetarea contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul Muncii. Deşi în cuprinsul cererii a fost indicat drept temei art. 55 lit. b) din Codul Muncii care reglementează încetarea contractului de muncă prin acord, din modalitatea de redactare a cererii rezultă că salariatul a înţeles să denunţe contractul individual de muncă în mod unilateral prin demisie, aşadar angajatorul nu putea decât să ţină seama de ea cu respectarea termenului de preaviz.
Pentru a proba preluarea bunurilor în gestiune de către reclamant în mod necesar trebuiau întocmite liste de inventariere în acest scop. Asemenea liste de inventar nu au fost identificate de expert, astfel că în mod corect acesta a concluzionat că prejudiciul nu este imputabil. Cu toate că prin actul adiţional nr. 1469/01.08.2005 reclamantul a dobândit calitatea de gestionar, din cuprinsul listelor de inventariere depuse de către angajator rezultă că acesta a semnat în calitate de membru al comisiei de inventariere generală a patrimoniului recurentei, comisie în care fusese numit prin decizia nr. 27/611/18.05.2005 a administratorului S.C. „S.” S.R.L.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, Pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 676/CM din 9 septembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
1. Nu poate constitui „demisia” modalitatea de încetare a raporturilor juridice de muncă dintre părţi deoarece în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 79 Codul Muncii. Nu există notificarea scrisă din partea reclamantei, comunicată angajatorului prin care să-i aducă la cunoştinţă demisia sa ca act unilateral de voinţă a salariatului. Instanţa de fond a dispus corect asupra drepturilor salariale restante neîncasate de reclamantă pe perioada cuprinsă între data concedierii (12.01.2008) şi data reintegrării (7.04.2008) drept pentru care motivul de recurs cu privire la repunerea reclamantei în situaţia anterioară emiterii dispoziţiei de concediere ulterior revocată, este nefondat.
2. Dispoziţiile H.G. nr. 518/1995 ca temei juridic pentru calcularea cuantumului diurnei pretinse de reclamantă nu se aplică în speţă deoarece acest act normativ reglementează drepturile la diurnă, dar numai pentru anumite categorii de personal, şi pentru anumite activităţi care nu se aplică în speţa de faţă.
3. Cu privire la cuantumul cheltuielilor de avocat dispuse de instanţa de fond pentru reclamantă, instanţa constată că în mod corect s-au aplicat dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. Pe de altă parte pretenţiile reclamantei fiind admise în parte devin aplicabile dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ.
4. Este adevărată existenţa convenţiei părţilor cu privire la plata de către angajat a sumelor ce reprezintă depăşirea plafonului pentru convorbirile telefonice, însă dovada cuantumului sumei pretinse nu este obiectivă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 968/M din 9 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform CCM încheiat la nivel de unitate, art. 40 lit. c) salariaţii unităţii trimişi în delegaţie vor beneficia de diurnă în valută în sumă de 400 Euro pe lună sau 13 Euro pe zi. Conform lit. n) din contractul individual de muncă reiese că acesta se completează cu dispoziţiile Codului muncii, şi ale CCM încheiat la nivelul angajatorului. Din coroborarea prevederilor evocate, reiese că diurna negociată este cea prevăzută în CCM, act ce completează contractul individual de muncă, cuantumul acesteia fiind de 400 Euro/lună sau 13 Euro /zi.
H.G. nr. 518/1995 constituie dispoziţia legală comună în materie de acordare a diurnelor, aplicabilă doar în situaţia în care părţile unui raport juridic de muncă nu încheie un contract care să conţină clauze cu privire la acest aspect, derogatorii de la dispoziţiile dreptului comun. Întrucât H.G. nr. 518/1995 nu este o prevedere legală imperativă, părţile pot conveni un alt cuantum al diurnei decât cel reglementat de acest act normativ.
Având în vedere cele arătate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi admis, sub aspectul înlăturării obligaţiei sale la plata diurnei în sumă de 2033 Euro în favoarea reclamantului.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 782/R din 1 aprilie 2008)
-
Soluţionarea cauzei pe excepţia nulităţii deciziei, greşit reţinută de prima instanţă, faţă de dovada efectuării cercetării disciplinare, justifică admiterea recursului ca fondat şi atrage potrivit art. 312 alin. cu aplicarea art. 81 din Legea nr. 168/1999 – în sensul Deciziei nr. XXI/ 12.06.2006 pronunţată de Î.C.C.J – Secţiile Unite în dosar nr. 9/2006 – casarea hotărârii cu trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru judecarea fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 712 din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi s-a precizat temeiul de drept al acţiunii ca fiind dispoziţiile art. 270 (1) Codul muncii, coroborat cu art. 969-970 C. civ., deci în mod concret răspunderea patrimonială a salariatului pentru nerespectarea obligaţiei de fidelitate, stipulată în actul adiţional la contractul colectiv de muncă, instanţa de fond şi-a motivat soluţia pe dispoziţiile Legii nr. 142/1998, cu privire la modalitatea de acordare şi utilizare a tichetelor de masă, şi după o enumerare succintă a formelor referitoare la formarea profesională a salariaţilor, în accepţiunea dispoziţiilor art. 189 din Legea nr. 53/2003, a concluzionat că suma solicitată nu a fost folosită cu formarea profesională a pârâtului Procedând astfel, hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în sensul aplicabilităţii Legii nr. 142/1998, deşi reclamanta a invocat un alt text de lege, identificându-se existenţa unor considerente care nu au legătură cu pricina.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 343 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Soluţionarea unei acţiuni prin raportare la motive de fapt şi de drept, neinvocate de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, împrejurare ce atrage aplicarea prevederilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Întrucât, în speţă, este incident motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (5) C. proc. civ. nu se mai impune analizarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7-pct. 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 342 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a încălcat dreptul pârâţilor la un proces echitabil iar hotărârea pronunţată nu a soluţionat în fond pricina câtă vreme s-a omis să se pronunţe în legătură cu cererea formulată de intimaţi şi având ca obiect administrarea probei testimoniale.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 79 din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictul de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în asigurarea sa până la prima zi de înfăţişare. Recurenta-reclamantă T. „CFR Călători” SA B – Regionala de Transport Feroviar de Călători G. – a făcut dovada, potrivit celor de mai sus a prejudiciului cauzat cu următoarele înscrisuri privind calculul echipamentului de protecţie neuzat în valoare de 35, 19 lei, situaţia obiectelor de inventar aflate în folosinţa fostului salariat în valoare de 709, 29 lei, calcul zile concediu odihnă necuvenite în valoare de 260, 02 lei, contravaloare a şase tichete de masă necuvenite în sumă de 44, 46 lei.
În ceea ce priveşte însă capătul de cerere privind autorizaţia de călătorie clasa I, este adevărat că potrivit tarifelor autorizaţiilor de călătorie nominale şi ale permiselor de călătorie emise cu an de valabilitate 2007, valoarea acestora se ridică la 1.573 lei. Conform borderoului depus în recurs, intimatul-pârât a ridicat autorizaţia de călătorie gratuită pe cale ferată clasa I la data de 13.03.2007. Însă, pentru a se constata existenţa prejudiciului nu este suficientă dovada doar a ridicării autorizaţiei de călătorie de către intimatul-pârât H.N., fiind necesară probarea utilizării acesteia după pierderea dreptului, ca efect al încetării raporturilor juridice de muncă, de după data de 21.06.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 155/R din 13 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, în mod corect, prima instanţă a constatat că nu sunt întrunite condiţiile privind caracterul cert al prejudiciului pretins a fi cauzat cât şi vinovăţia salariatului. Nu s-a făcut nicio dovadă de către recurenta-reclamantă că şi între cantităţile pe care pârâtul trebuia să le primească şi pe care trebuia să le predea, conform atribuţiilor se serviciu din fişa postului, ar fi existat diferenţe. Predarea-primirea cantităţilor de motorină trebuie făcute în baza unor acte: procese verbale, registre etc. Or, recurenta nu a făcut nicio precizare în acest sens. Simpla prezentare a unor diagrame fără a fi corelate cu alte probe nu este de natură a dovedi certitudinea prejudiciului produs, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 90/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din actele dosarului nu rezultă existenţa unui angajament de plată şi nici existenţa vreunui titlu executoriu valabil întocmit pentru a justifica reţinerea din salariu a sumei de 562 lei. Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond reclamanta E.H. nu şi-a dat consimţământul pentru reţinerea sumelor de 562 lei compusă din sumele de 280 lei, 200 lei şi 82 lei din salariu astfel că în mod corect s-a constatat că au fost încălcate dispoziţiile art. 164 Codul muncii. Sumele achitate de reclamantă din proprie iniţiativă sunt numai cele menţionate în chitanţele depuse – respectiv de 250 lei şi 270 lei, total 520 lei.
În ceea ce priveşte daunele civile acordarea acestora s-a făcut nejustificat de către instanţa de fond. Aşa după cum rezultă din actele dosarului reclamantei, urmare sesizării că i-au fost sustrase bunuri din gestiune, i-a fost inventariată gestiunea în luna iunie 2006 stabilindu-se o lipsă în gestiune din care din proprie iniţiativă aceasta a depus o parte din suma lipsă. Deci, nu se poate reţine că recuperarea unei părţi din prejudiciul produs s-a făcut prin reţineri din salariu i-ar fi produs un prejudiciu moral reclamantei care să justifice obligarea pârâtei recurente la plata unor daune morale în sumă de 300 lei. Or, sub acest aspect, hotărârea instanţei este lipsită de temei legal.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta E.H. este nul. Potrivit art. 302 C. proc. civ. recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă sub sancţiunea nulităţii. Or, recurenta reclamantă a depus direct la Curtea de Apel Galaţi la data de 14.11.2007 şi în afara termenului de recurs care se impunea la 15 octombrie 2007 fiindu-i comunicată hotărârea la 2 octombrie 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 6/R din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din probatoriul administrat, în mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâta şi-a desfăşurat şi îşi desfăşoară efectiv activitatea în condiţiile blocului operator, neavând relevanţă sub aspectul drepturilor salariale că în structura organizatorică a spitalului, reclamant în cauză, nu există menţionat „bloc operator” atâta timp cât spaţiul ca atare este în fiinţă, funcţionează efectiv ca un bloc operator, iar pârâta activează în acesta conform O.U.G. nr. 115/2004, Regulamentului de aplicare şi M. nr.125/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9809 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Se constată temeinicia criticilor privitoare la ignorarea raportului de expertiză efectuat în cauză de I.H., expertul răspunzând punctual, tuturor obiectivelor formulate de părţi şi încuviinţate de către instanţă. Astfel, rezultă că prejudiciul total creat în patrimoniul recurentei-angajatoare constă atât în lipsa în gestiune, găsită la inventarul din luna aprilie 2007, cât şi din lipsa găsită la inventarul General, efectuat două săptămâni mai târziu, precum şi din adaosul comercial – neaplicat la marfa cu care angajatorul sa – aprovizionat şi găsită lipsă din gestiune- precum şi din diferenţa de sconturi. În consecinţă, cuantumul real al prejudiciului produs recurentei-reclamante este cel de 125.273, 72 lei, calculat de expertul I.H., iar nu cel reţinut eronat de instanţa de fond.
Cât priveşte ceilalţi pârâţi, cu excepţia lui U.D., instaţa constată că aceştia nu au raporturi de muncă stabilite cu reclamanta, astfel că sunt lipsiţi de calitate procesuală pasivă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9901 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt neîntemeiate criticile privind aplicarea greşită a legii şi analiza superficială a probelor administrate, deoarece instanţa de fond a analizat în amănunt toate documentele depuse de părţi referitoare la debitele reţinute în evidenţele Corpului Gardienilor Publici pentru care s-a constatat că operează prescripţia executării şi constituie suma pentru care s-a formulat prezenta acţiune în răspundere patrimonială.
Cât priveşte critica referitoare la ignorarea raportului de expertiză, instanţa de fond a încercat completarea acestuia, constatând că în primul ciclu procesual nu s-a insistat pe completarea sa, prin răspuns la obiecţiuni, întrucât instanţa a admis excepţia prescripţiei acţiunii. Cum însă în rejudecare documentele justificative depuse de reclamant au completat lacunele primului raport, instanţa a revenit asupra probei şi a judecat în fond cauza analizând componenţa debitului şi cauzele exoneratoare de răspundere.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9681 din 7 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte recursul reclamantului, soluţia adoptată de către prima instanţă atât în ceea ce priveşte starea de fapt reţinută cât şi dispoziţiile legale cărora li s-a dat eficienţă juridică este temeinică şi legală. Se solicită un beneficiul nerealizat, cu totul potenţial, faţă de activitatea desfăşurată de către reclamant în punctul de lucru. De asemenea se apreciază că soluţia adoptată asupra daunelor morale solicitate este temeinică şi legală, este greu de acceptat ca prin comportamentul pârâtei, de gestionare defectuoasă a materialelor date într-un punct de lucru, unitatea reclamantă având mai multe puncte de lucru este prejudiciată imaginea firmei.
Împotriva aceleiaşi hotărâri a formulat recurs şi pârâta, care însă în condiţiile în care acesta nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege, în temeiul art. 306 C. proc. civ. urmează a fi constatat nul.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9940 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În temeiul art. 270 Codul Muncii, se putea angaja răspunderea patrimonială a pârâtului în condiţiile în care nu ar fi făcut dovada prin înscrisurile depuse la dosar că a achitat contravaloarea reparaţiilor autoturismului proprietatea reclamantei. Întrucât pârâtul a făcut această dovadă, în mod corect prima instanţă a considerat că nu se mai impune a se angaja răspunderea patrimonială a acestuia, angajamentul de plată încheiat fiind irelevant, în condiţiile în care contravaloarea reparaţiilor a fost achitată de către intimat ulterior încheierii acestuia.
În mod corect prima instanţă a soluţionat şi celelalte două capete de cerere. Astfel, clauza privind obligaţia salariatului de a lucra în firmă pe o perioadă de cel puţin 2 ani, în caz contrar, aplicarea unei sancţiuni pecuniare, este o clauză nulă deoarece ar echivala cu o îngrădire a dreptului la muncă al intimatului şi ar fi încălcat dreptul acestuia de a demisiona cu consecinţa încetării contractului individual de muncă [art. 3 alin. (3), art. 79 Codul muncii]. Clauza menţionată în actul adiţional la contractul individual de muncă, referitoare la obligaţia intimatului de a suporta contravaloarea zilelor de nefolosire a mijlocului auto în caz de accident, în valoare de 100 euro/zi, este de asemenea nulă şi nu produce efecte juridice.
Susţinerea recurentei privind provenienţa sumei de bani cu care intimatul a achitat contravaloarea reparaţiilor autoturismului, excede prezentului cadru procesual, putând face obiectul unei acţiuni separate pe calea dreptului comun.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9712 din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauza reclamanta nu a facut dovada existentei prejudiciului, ca element al raspunderii patrimoniale, ceea ce este de natura sa atraga incidenta cazului de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9642 din 7 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. stipulează faptul că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare. Examinând dosarul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei anulare s-a solicitat, instanţa constată că au fost analizate, cu ocazia judecării recursului, toate motivele de casare invocate de recurent.
Invocarea interpretrii greşite a probelor administrate în cauză sau neluarea în considerare a unor probe administrate în primă instanţă nu constituie un motiv de admisibilitate al contestaţiei în anulare, specială, astfel încât promovarea acestei căi extraordinare de atac de către contestator este rezultatul interpretării eronate a dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9633 din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 270 Codul Muncii, salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. În cauză sunt întrunite condiţiile de fond ale răspunderii patrimoniale şi anume: calitatea de salariat a intimatului pârât, existenţa unui contract de muncă valabil încheiat, fapta ilicită a salariatului aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei. Raportul de expertiză tehnică specialitate exploatare căi ferate, locaţii şi material rulant efectuat la instanţa de fond, nu va fi luat în considerare, necoroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9556 din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât fostul salariat a încasat de la angajator o sumă nedatorată în sensul dispoziţiilor art. 272 alin. (1) Codul Muncii, în mod corect prima instanţă, prin hotărârea pronunţată, a admis cererea reclamantei, dispunând recuperarea acestei sume de 2.211 lei. În acelaşi timp, temeiul de drept, respectiv dispoziţiile art. 270 Codul Muncii, în baza căruia Tribunalul Gorj şi-a întemeiat hotărârea, este corect, fiind vorba de o răspundere patrimonială a pârâtului, referitoare la o perioadă în care acesta era angajatul intimatei, neavând relevanţă faptul că la data introducerii cererii în instanţă sau că la data pronunţării acesteia, recurentul avea calitatea de pensionar.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9488 din 31 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Gorj a reţinut că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 270 alin. (2) Codul muncii şi nu alin. (1) al aceluiaşi articol, întrucât depăşirea consumului de motorină s-a datorat riscului normal al serviciului, combustibilul consumat în plus faţă de consumul standard datorându-se vechimii locomotivelor, acestea având durata de viaţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9440 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond nu a respectat cele stabilite prin decizia de casare iar, pe de alta parte, nu a intrat în analiza fondului, care presupune o analiza în fapt si drept a condiţiilor răspunderii patrimoniale sub aspectul trasaturilor, prin cercetarea faptei în întregul ei, raportat la întreaga perioada în care aceasta s-a derulat si prin stabilirea cuantumului răspunderii în raport de prevederile art. 271 Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9344 din 27 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul că hotătârea recurată, respectiv sentinţa nr. 102 pronunţată de Tribunalul Gorj pe data de 10 ianuarie 2008, s-a emis în lipsa reprezentantului societăţii comerciale reclamante nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, în condiţiile în care acesta a avut termen în cunoştinţă, de la data prezentării în instanţă şi până la data soluţionării dosarului.
Este adevărat faptul că pârâtul B.E. avea calitatea de gestionar, deţinând funcţia de şef Staţie E.N., iar Legea nr. 22/1969 instituie o prezumţie în ceea ce priveşte culpa acestora în privinţa existenţei unui prejudiciu, însă prezumţia respectivă este una simplă şi relativă ce poate fi răsturnată prin proba contrară, lucru realizat în speţă, raportul de expertiză contabilă efectuat stabilind cu claritate faptul că nu există niciun prejudiciu.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9262 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt neîntemeiate criticile privind lipsa rolului activ al instanţei şi aflarea adevărului, deoarece deşi au fost solicitate de părţi, atât de reclamantă cât şi de pârât, probele necesare soluţionării cauzei, la termenele din 23 mai şi 6 iunie 2007, încuviinţate de instanţă, acestea au fost administrate parţial, limitându-se doar la răspunsurile la interogatoriu.
Constatarea în cadrul cercetării penale, că emiterea unei facturi [(...)/2002] nu întruneşte elementele unei infracţiuni, nu constituie un motiv de respingere a acţiunii în răspundere patrimonială, instituită în cadrul general de art. 27 Codul Muncii, ci, aşa cum s-a precizat şi în Ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale, cauza trebuie cercetată în cadrul procesual civil, cu verificarea amplă a condiţiilor de antrenează această răspundere, condiţii enunţate teoretic de instanţă, existenţa prejudiciului, persoana ce l-a produs în legătură cu atribuţiunile sale şi culpa în exercitarea atribuţiunilor şi raportul de cauzalitate, elemente ce nu au fost temeinic analizate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9151 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Intimata nu a încasat o sumă nedatorată pentru a fi incidente disp. art. 272 Codul muncii, aşa cum susţine recurenta, dat fiind faptul că prin disp. nr. 479/12.09.2005 intimata a fost angajată începând cu 1.01.2006 la blocul operator-secţia chirurgie I, în decizie fiind prevăzute şi sporurile pe care acum recurentul le pretinde a-i fi returnate. Din probatoriul administrat, în mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâta şi-a desfăşurat şi îşi desfăşoară efectiv activitatea în condiţiile blocului operator, neavând relevanţă sub aspectul drepturilor salariale că în structura organizatorică a spitalului, reclamant în cauză, nu există menţionat „ bloc operator” atâta timp cât spaţiul ca atare este în fiinţă, funcţionează efectiv ca un bloc operator, iar pârâta activează în acesta conform O.U.G. nr. 115/2004, Regulamentului de aplicare şi M. nr.125/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9142 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză nu s-a făcut dovada de către angajator a întrunirii condiţiilor prev. de art. 270 Codul Muncii, în ceea ce priveşte antrenarea răspunderii contractuale a pârâţilor. Controlul efectuat de conducerea angajatorului la un interval de 4 ani asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu de către casieri, şi în condiţiile în care angajatorul are la dispoziţii şi alte servicii de executare silită, nu fac decât să releve lipsa intenţiei pârâţilor în producerea prejudiciului, urmărirea producerii acestuia, atâta timp cât nu se poate stabili cu certitudine în ce măsură fapta fiecărui pârât a dus la producerea prejudiciului astfel reţinut.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9024 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este dovedită existenţa prejudiciului în patrimoniul societăţii recurente. În mod eronat s-a concluzionat de către instanţa de fond faptul că nu există prejudiciul şi că suma dedusă judecăţii ar reprezenta impozit pe profit datorate de drept de către societate statului, în condiţiile în care astfel cum s-a arătat, urmare a înregistrărilor contabile eronate, societatea a fost obligată la plata unor majorări de întârziere pentru plata cu întârziere a impozitului pe profit.
De asemenea, în mod eronat apreciază instanţa de fond că în cauză se aplică riscul normal al serviciului. Pentru a deveni aplicabile prevederile art. 270 alin. (2) Codul muncii privind riscul normal al riscului este necesar să se constate că pierderile s-au produs efectiv şi nu sunt determinate de vinovăţia salariatului. Instanţa supremă a statuat că în ipoteza în care ele sunt cauzate cu încălcarea cu vinovăţie a disciplinei financiar contabile, ele vor fi imputabile.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9022 din 9 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Toate elementele răspunderii patrimoniale a pârâtului sunt întrunite şi, în consecinţă, reclamanta este în drept să pretindă şi să dobândească despăgubiri de la salariatul său ce i-a produs un prejudiciu cert şi determinat prin fapta sa culpabilă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8737 din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod întemeiat că nu poate subzista teza neglijenţei celor din intimaţi în supravegherea instrumentelor frigorifice pe care le aveau în primire, în condiţiile în care defecţiunea camerei frigorifice s-a produs în timpul nopţii, interval de timp la care aceştia nu aveau acces, şi nici alte persoane, prejudiciul produs recurentei nefiind datorat acestora, fiind întemeiat pe o cauză obiectivă, respectiv cazul fortuit. Deşi aceştia au calitatea de gestionari, fiind instituită în sarcina lor, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economicii, autorităţilor sau instituţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, prezumţia răspunderii în cazul lipsei în gestiune, în cauză, în raport de probele administrate, în mod întemeiat s-a constatat că această prezumţie simplă a fost răsturnată, fiind aplicabile dispoziţiile art. 270 alin. (2) şi nu ale alin. (1) C. proc. civ.
Sunt nefondate şi susţinerile recurentei referitoare la faptul că prima instanţă nu a stabilit care a fost motivul distrugerii, câtă vreme Tribunalul Dolj, în considerentele hotărârii pronunţate, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, a specificat cu claritate faptul că, carnea de porc a fost incinerată din dispoziţia medicului de gardă, întrucât prezenta un miros nespecific, presupunând că a fost alterată, precum şi faptul că aspectul produsului ce a determinat distrugerea s-a datorat defecţiunii camerei frigorifice timp de aproape o J de zi.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8728 din 9 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
S-au incalcat dispozitiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul ca sentintei recurate ii lipsesc motivele de fapt si de drept pe care s-a intemeiat solutia, ceea ce face imposibila exercitarea controlului judiciar – componenta a dreptului la aparare al partilor- si care echivaleaza cu o lipsa de solutionare pe fond a cererii de chemare în judecata cu care Tribunalul Dolj a fost investit de catre reclamant. Chiar daca s-ar admite ca solutia de respingere a actiunii a avut în vedere lipsa prejudiciului, ca element necesar pentru antrenarea raspunderii civile contractuale, data fiind referirea la procesul verbal din 11 februarie 2002, aceasta ar fi contrara prevederilor art. 315 C. proc. civ., în conformitate cu care, hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecatorii fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8433 din 3 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de considerentele arătate mai sus, se constată că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 271 Codul Muncii, de răspundere patrimonială a salariatului faţă de angajator, şi anume calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia salariatului. Întrucât prejudiciul a fost produs atât de intimat cât şi de către alţi patru electricieni-angajaţi ai recurentei, răspunderea acestuia se stabileşte proporţional cu vina sa.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8526 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 271 Codul Muncii, de răspundere patrimonială a salariatului faţă de angajator, şi anume calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia salariatului. Întrucât prejudiciul a fost produs atât de intimat cât şi de către alţi patru electricieni-angajaţi ai recurentei, răspunderea acestuia se stabileşte proporţional cu vina sa.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8527 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nefiind indicata, hotararea care se ataca, iar motivele de recurs fiind confuze, imprecise si cu caracter general, în temeiul dispozitiilor art. 302/1 C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de parata H.N.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8136 din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu privire la daunele create ca urmare a prejudiciului de imagine, Tribunalul a respins cererea motivata pe inadmisibilitatea cererii în condiţiile existentei deciziei XL/2007. Instanţa nu a intrat în cercetarea în fond, cu privire la aceasta cerere, cu arătarea motivelor de fapt si drept pe care isi întemeiază soluţia, respingând cererea pe un caz de inadmisibilitate, care vizează o alta instituţie juridica decât cea dedusa judecaţii.In ceea ce priveşte cererea privind acordarea de daune pentru prejudiciul creat ca urmare a efectuării unor costuri suplimentare pentru finalizarea lucrărilor se retine ca unitatea a depus la dosar contractul de prestări servicii care atesta existenta unor obligaţii comerciale, născute ca urmare a necesitaţii finalizării lucrărilor respective.
In situaţia în care partile sau instanţa, contestau realitatea celor conţinute în clauzele contractuale respective ori realitatea lucrărilor executate, respectiv a plaţii efective a sumelor către executant, în virtutea prevederilor art. 129 (5) C. proc. civ., instanţa avea obligaţia, din oficiu, sa pună în discuţia părtilor, necesitatea administrării de probe care sa conducă la stabilirea adevărului si aceasta cu atât mai mult cu cat înscrisul ce atesta existenta obligaţiilor era depus la dosar.In ceea ce priveşte considerentul inexistentei prejudiciului ca urmare a faptului salarizării paratilor în condiţiile în care aceştia ar fi continuat sa-si desfăşoare activitatea, nu poate fi reţinut de către C, în condiţiile în care prin acţiune reclamanta a precizat ca prejudiciul consta în „costuri suplimentare realizate în plus cu o alta firma contractanta”.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8154 din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În primul rând motivul de ordin procedural invocat de către recurent, referitor la încălcarea dispoz. art. 156 C. proc. civ. ce reglementează principiul dreptului la apărare al părţilor, este nefondat, fiind nereale susţinerile pârâtului că ar fi formulat cerere de amânare a judecăţii în vederea angajării unui apărător în cadrul primei instanţe.
Sunt nefondate şi motivele de recurs formulate de pârât legate de fondul cauzei, prima instanţă făcând o corectă aplicare a dispoz. art. 270 Codul Muncii, dispoziţii potrivit cărora salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor şi dispoz. Legii nr. 22/1969 cu modificările şi completările ulterioare privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţiilor sau instituţiilor publice. Susţinerile recurentului că pentru prejudiciul cauzat reclamantei, de comun acord cu acesta ar fi cumpărat produse în rate în sumă de 2843 lei, bunuri ce se află în magazinul mixt din satul E., sunt nefondate, în condiţiile în care în cadrul instanţei de recurs nu a depus niciun înscris din cele enumerate prin cererea prin care a declarat calea de atac, deşi a fost prezent personal în cadrul Curţii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7905 din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu este vorba de o eroare materială săvârşită de instanţă pentru a atrage incidenţa art. 318 C. proc. civ., ci de regulile după care se desfăşoară procesul privitoare la limitele investirii şi principiul disponibilităţii, instanţa neputând acorda mai mult decât s-a cerut.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7596 din 28 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sustinerile recurentei sunt reale, aceasta nu a semnat un act aditional si nu i s-a intocmit o fisa a postului, insa, prin acordul de inlocuire dat pe cererea de concediu de odihna a casierei titulare, aceasta si-a asumat intrega responsabilitate a postului, preluarea realizandu-se pe baza procesului verbal de predare primire a gestiunii.
In ceea ce priveste sarcina dovedirii vinovatiei, este corecta sustinerea recurentei, aceasta revine unitatii potrivit unei dispozitii de ordin general aplicabila in raporturile de munca (art. 287 din Codul muncii), insa, de la aceasta regula exista unele exceptii, in cazurile in care se aplica prezumtia de vinovatie. Imprejurarile cele mai frecvente in care opereaza prezumtia de vinovatie se refera la lipsurile in gestiune. Potrivit solutiei consacrate de instanta suprema, in cazurile in care se produc lipsuri in gestiune, actul de constatare a lipsei creeaza in sarcina gestionarului o prezumtie de culpa, pe care acesta o poate rasturna facand dovada contrara prin acte legale care probeaza inexistenta lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa sa (Decizia de indrumare nr. 1/16 februarie 1976 a Plenului Tribunalului Suprem).
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4162 din 6 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond nu a analizat raporturile litigioase dintre părţi prin prisma raportului juridic reglementat de dispoziţiile art. 195 Codul Muncii dedus din relaţiile de muncă stabilite între părţi prin contractul nr. 143/7 martie 2006.
Instanţa nu a analizat dacă iniţierea cursului de pregătire şi formare profesională a pârâtei s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 190 şi art.194 din Codul Muncii.
Instanţa nu s-a limitat decât la a constata cuantumul sumelor pretinse de către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de şcolarizare, fără a analiza apărările formulate de către pârâtă prin întâmpinare, precum şi cele formulate pe parcursul judecării cauzei depuse la dosar la data de 4 iulie 2007, precum şi clauzele contractului individual de muncă încheiat între reclamantă în calitatea sa de angajator şi pârâtă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3341 din 21 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză nu au incidenţă dispoziţiile art. 270 Codul muncii, care arată că salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor, nefăcându-se dovada existenţei vinovăţiei şi a faptei pârâtului care să fi dus la producerea prejudiciului invocat de reclamantă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2713 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este de necontestat că începând cu 13.09.2006 până al data efectuării inventarului, recurenta-pârâtă a avut calitatea de gestionar, astfel că nu are relevanţă faptul că, acesta nu ar fi semnat contractul individual de muncă, deoarece a preluat gestiunea prin inventarul din 11.09.2006 pe care l-a semnat şi care de altfel, nu este contestat.
Avându-se în vedere dispoz. Legii nr. 22/1969, modificată prin legea 54/1994 nu poate fi primită apărarea recurentei-pârâte privind lipsa culpei acesteia în producerea prejudiciului, deoarece în sarcina acesteia ca gestionară subzistă o prezumţie relativă legală de culpă în cazul constatării producerii unui prejudiciu în gestiunea pe care o avea în primire.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2717 din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Răspunderea patrimonială în conformitate cu art. 270 Codul muncii intervine în egală măsură pentru toate formele vinovăţiei, intenţie directă sau indirectă, imprudenţă sau neglijenţă. În cauza de faţă răspunderea patrimonială intervine ca urmare a neglijenţei de care a dat dovadă pârâta după ce a primit marfa în sensul că nu a luat toate măsurile ca marfa să ajungă la gestionarul depozitului şi factura la contabilitate. Drept urmare, instanţa va admite în parte acţiunea şi va obliga pârâta la plata preţului mărfii în cuantum de 4.683, 84 lei.
Cu privire la cererea de acordare a contravalorii adaosului comercial, instanţa reţine că este nefondată deoarece, în cazul răspunderii patrimoniale, salariatul răspunde, conform principiilor răspunderii contractuale, doar pentru prejudiciul efectiv produs, nu şi pentru prejudiciul eventual, neexistând certitudinea că marfa putea fi vândută cu un adaos fix de 19%.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2549 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Atât timp cat reclamanta a făcut dovada ca acţiunea a fost exercitata pentru T. Marfa, nu se pune problema excepţiei lipsei capacitaţii procesuale active, ci, eventual, excepţia calităţii de reprezentant, calitate care a fost dovedita prin dispoziţiile normative, prin actele care atesta împuternicirile emise. Ca atare in mod greşit instanţa de fond a admis excepţia si a constatat lipsa capacitaţii procesuale active a reclamantei.
In ceea ce priveşte soluţia cu privire la fondul cauzei, Curtea retine ca potrivit dispoziţiilor 261 C. proc. civ., hotărârile se motivează in fapt si in drept, judecătorii având obligaţia sa arate considerentele care au stat la baza adoptării soluţiei pronunţate. Instanţa de fond, pe de o parte, a incalcat prevederile art. 137 C. proc. civ., potrivit cu care „instanţa se va pronunta mai intai asupra excepţiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii, constatând lipsa capacitaţii procesuale active si totodată trecând la soluţionarea in fond a cauzei in contradictoriu cu o persoana a cărei capacitate procesuala o constatase lipsa. Pe de alta parte considerentele invocate de Tribunal in vederea respingerii acţiunii pe fond nu îndeplinesc aceste condiţii, simplele afirmaţii de ordin general reţinute de instanţa nu sunt de natura a concluziona ca s-a cercetat fondul cauzei, printr-o analiza a stării de fapt si drept.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2623 din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalul, prin sentinţa pronunţata a respins acţiunea fara a verifica cauza sub toate aspectele si fara a administra toate probele, necesare stabilirii stării de fapt si drept corecte si soluţionării in mod temeinic si legal a cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2538 din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentele-pârâte nu au probat existenţa unei alte situaţii de fapt care să le înlăture vinovăţia, astfel că în cauză au incidenţă dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 22/1969, care arată că angajaţii răspund material potrivit Codului muncii şi prevederilor prezentei legi pentru pagube cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infracţiuni. Astfel, legiuitorul a instituit o prezumţie de vinovăţie în ceea ce îl priveşte pe gestionar pentru lipsurile în gestiune, astfel că se răstoarnă sarcina dovedirii culpei, aceasta nemairevenind angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2351 din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin urmare, constatarea instanţei de fond, că recurenta reclamantă nu a dovedit existenţa prejudiciului este nefondată, iar existenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu este atributul instanţei să o stabilească şi nu a expertului, aşa cum s-a fixat prin obiectivele impuse acestuia.
Pentru a concluziona că prejudiciul nu a fost cauzat prin fapta culpabilă a pârâţilor, instanţa nu a analizat şi stabilit cu exactitate, în raport cu sarcinile fiecăruia, dacă se fac vinovaţi, ci a preluat fără cenzură şi analiză susţinerea acestora şi unele consemnări ale experţilor de a-i disculpa, mai cu seamă că pe acest temei sunt şi în curs de judecată în proces penal. Cum expertizele efectuate sunt vădit părtinitoare pentru pârâţi, cu acceptul tacit al reclamantei, care nici măcar formal nu a formulat obiecţiuni, era necesar ca instanţa să dispună refacerea ambelor expertize, cu obiective concrete ce ţin de atributul experţilor şi să stabilească cu certitudine care este situaţia juridică a debitului achitat indubitabil terţului popritor SC S. SRL cât şi răspunderile concrete ale pârâţilor.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2054 din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Critica recurentei se referă, aşa cum s-a arătat, doar la faptul că alţi gestionari nu ar fi fost acţionaţi în instanţă de către conducerea societăţii, fapt ce nu are nicio relevanţă asupra sentinţei atacate.
Cu privire la cererea formulată de H.M., analizând dispozitivul sentinţei şi minuta pronunţată în dosarul instanţei de fond se constată că în dispozitiv s-a strecurat o eroare materială în sensul că au fost obligaţi toţi pârâţii, deşi iniţial fusese respinsă acţiunea faţă de E.E., U.E. şi H.M., astfel că cererea formulată de către acesta este de fapt o cerere de îndreptare eroare materială care urmează a fi scoasă de pe rol şi trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Mehedinţi.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1992 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi instanţa a acordat mai multe termene pentru ca expertul să depună la dosar dovezile de convocare, expertul nu s-a conformat, iar instanţa nu a uzat de dispoziţiile art. 1081 şi art. 1083 C. proc. civ., în practicaua sentinţei reţinând că nu se justifică refacerea raportului de expertiză pe motivul că acesta nu a fost comunicat pârâtei, deoarece pârâta putea formula obiecţiuni prin apărătorul său, însă fără a da relevanţă prevederilor art. 208 alin. (1), instanţa de fond nesoluţionând incidentul privind lipsa de convocare a părţilor, respectiv depunerea dovezilor de convocare a părţilor, în cauză expertul sau părţile neinvocând faptul că nu a fost necesară deplasarea la faţa locului.
Faptul că pârâta a fost reprezentată de avocat pe parcursul judecării cauzei, nu este de natură a concluziona că pârâtei i-au fost respectate toate drepturile procesuale, întrucât din actele şi lucrările dosarului, prin modul de derulare a judecăţii s-au încălcat normele de procedură, au fost înfrânte principiile oralităţii şi contradictorialităţii dezbaterilor, s-a ignorat cererea pârâtei cu privire la lipsa dovezilor de convocare, astfel că, se apreciază că pârâta nu a avut parte de un proces echitabil în conformitate cu art.6 paragraful I din CEDO.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1875 din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale instanţa urmează a analiza cauza de faţă sub acest aspect. Astfel se constată că în cauză nu avem întrunite cerinţele răspunderii contractuale, în ceea ce priveşte nerespectarea clauzei din convenţia de muncă prevăzută la Cap. M, art. 2 lit. h).
Se observă că starea de fapt, probată în cauză, nu face dovada acţiunii unilaterale a angajatului de a părăsi unitatea în interval de 4 ani de la angajare, în condiţiile menţionate în contractul de muncă. Acesteia, i se desface contractul de muncă în condiţiile răspunderii disciplinare, măsură unilaterală dispusă de angajator, şi care nu poate fi interpretată ca fiind voinţa angajatului de a părăsi unitatea astfel cum este ea impusă în contractul de muncă. De altfel, clauza contractuală de a nu părăsi locul de muncă în interval de timp, cum este cazul de faţă pune în discuţie însăşi legalitatea acestei clauze, căci ea vine să înfrângă libertatea contractuală a părţilor, astfel cum este ea prevăzută de art.10 şi urm. Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1761 din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a considerat acţiunea inadmisibilă atunci când este îndreptată împotriva unui singur autor ignorând dispoziţiile art. 271 alin. (1) Codul muncii care prevede că, atunci când paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei. Instanţa era obligată să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 270 Codul muncii pentru a atrage răspunderea patrimonială a intimatului pârât.
Este greşită şi reţinerea instanţei privind faptul că prejudiciul se datorează unor împrejurări ce depăşesc sfera raporturilor de muncă intrând în domeniul răspunderii contravenţionale reglementată de normele contravenţionale şi financiar fiscale, deoarece conform art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, amenzile pentru contravenţiile prevăzute la art. 10 se aplică agenţilor economici, cu excepţia celor prevăzute la lit. d). Astfel că legea prevede că răspunde contravenţional agentul economic în cazul în care salariatul său nu a emis bonuri fiscale, aşa cum prevede O.U.G. nr. 28/1999, dar apoi acesta se poate îndrepta cu acţiune împotriva salariatului vinovat de săvârşirea faptei ce constituie contravenţie în conformitate cu art. 270 Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1525 din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu art. 24 şi 25 din Legea nr. 22/1969, se instituie în sarcina gestionarilor încadraţi cu contract individual de muncă o prezumţie relativă de culpă, pentru daunele directe produse în legătură cu munca lor de gestionare în cadrul unităţii unde lucrează în sensul că , dacă există documente că marfa a intrat în gestiunea unei persoane şi nu există documente care să ateste ieşirea mărfurilor, culpa pentru producerea prejudiciului îi aparţine gestionarului, până la proba contrară. În cauza de faţă, pârâta nu a făcut dovada că lipsurile constatate nu i se datorează
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1524 din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut că cererea privind completarea dispozitivului a fost solicitată cu depăşirea termenului legal, concluzie eronată, deoarece această cerere a fost formulată la data de 26.07.2007, în condiţiile în care sentinţa a fost comunicată pârâţilor la 19, respectiv 20 iulie 2007. Se constată astfel că, cererea a fost formulată înăuntrul termenului de 10 zile în care se putea declara recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1191 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivele invocate de revizuent în susţinerea cererii întemeiate pe art. 322 pct. 3 C. proc. civ., nu se încadrează în ipoteza textului invocat, astfel că revizuirea este inadmisibilă sub acest aspect.
Al doilea motiv de revizuire invocat este cel prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuentul susţinând că a descoperit noi înscrisuri doveditoare. Singurele înscrisuri care nu au fost depuse la dosarul cauzei sunt: adresa nr. 25601/17.12.2007 emisă de Autoritatea B. Civilă Română şi adresa nr. 86/E./11.10.2007 emisă de Ministerul Transporturilor. Ambele adrese sunt eliberate de autorităţile emitente la cererea revizuentului, şi prezintă informaţii care puteau fi furnizate şi pe parcursul soluţionării cauzei. Prin urmare, aceste înscrisuri nici nu sunt eliberate anterior soluţionării cauzei, nici nu îndeplinesc condiţia ca înscrisul să fi fost reţinut de partea potrivnică. Pentru considerentele expuse anterior, Curtea constată că cererea de revizuire este inadmisibilă şi sub aspectul textului art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Referitor la motivele invocate în cuprinsul cererii de revizuire vizând modul de interpretare de către instanţa de recurs a probelor administrate în cauză, acestea nu pot constitui motiv al revizuirii, întrucât tind a repune în discuţie fondul cauzei, după soluţionarea irevocabilă a acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 914 din 28 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că, contractul individual de muncă a fost semnat atât de către reclamantă, cât şi de pârât şi el conţine o clauză potrivit căreia salariatului îi revine obligaţia de a nu părăsi unitatea timp de 4 ani de la data angajării, în caz contrar obligându-se să plătească suma de 10000 EURO către unitate. Această clauză, aşa cum este formulată încalcă aşa cum a reţinut şi instanţa de fond principiul libertăţii muncii neconţinând vreo referire la anumite motive sau circumstanţe în care salariatul ar părăsi unitatea. Pe de altă parte obligaţia de plată a sumei respective intervenea în cazul părăsirii unităţii de către salariat ceea ce impunea iniţiativa sa de voinţă în acest sens, ori în speţă se constată că nu salariatul a părăsit unitatea, ci unitatea l-a concediat pe acesta, ceea ce conduce practic la inaplicabilitatea clauzei respective.
Nici faptul că recurenta nu ar fi constituit garanţii imobiliare salariatului care era gestionar raportat la valoarea gestiunii nu are relevanţă şi nu poate conduce la obligarea pârâtului la plata sumei respective nereieşind din nicio probă că motivul înserării clauzei respective ar fi fost înlocuirea garanţiilor imobiliare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 419 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul nu a făcut dovada existenţei unei alte situaţii de fapt care să îi înlăture vinovăţia în săvârşirea faptei, reţinând totodată că la interogatoriul luat de către instanţa de fond, acesta a arătat că nu a avut vreo obiecţie cu privire la modul în care s-a desfăşurat inventarul din data de 31.08.2006. Motivul invocat în recurs şi anume acela că deşi la dosar a fost depusă o chitanţă prin care a acoperit parţial prejudiciul, achitând suma de 695 lei, personal nu a plătit această sumă de bani, nu este întemeiat şi nu este de natură să ducă la înlăturarea culpei recurentului şi pe cale de consecinţă să înlăture răspunderea patrimonială a acestuia.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 272 din 1 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Unitatea, în cauza nu a facut dovada existentei unui prejudiciu, constand în diminuarea patrimoniului cu contravaloarea motorinei respective. Mai mult din raportul de expertiza întocmit în cauza rezulta ca: „din documentele aflate la dosar si cele prezentate la expertiza nu rezulta elementele pe baza cărora a fost stabilit prejudiciul”.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 271 din 1 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu este întemeiată susţinerea recurentei reclamante în sensul că expertiza nu a răspuns obiectivelor stabilite şi că nu a avut în vedere documentaţia şi susţinerile reclamantei, în condiţiile în care aceasta putea formula obiecţiuni şi să solicite instanţei întregirea expertizei sau o nouă expertiză potrivit art. 212 C. proc. civ. Nu este suficientă simpla susţinere a recurentei că a solicitat o nouă expertiză fără să existe un act doveditor în acest sens, în raport şi de cele consemnate în preambulul sentinţei nr. 962 din 24.09.2007. În aceste condiţii nu pot fi primite criticile formulate de recurentă sub acest aspect întrucât la 24.09.2007 reprezentantul său solicitat admiterea acţiunii, fără a solicita efectuarea unei noi expertize sau întregirea celei efectuate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 199 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu se poate retine, ca intimatul reclamant a făcut dovada neglijentei în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către recurenţii paraţi, astfel ca în mod greşit instanţa a reţinut ca fiind îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii patrimoniale prev.de art. 270 Codul Muncii. De aceea, nu pot fi primite nici susţinerile din întâmpinare ca recurenţii paraţi nu au luat masurile legale pentru recuperarea debitului în condiţiile în care aceştia au pus în executare titlul executoriu, investind executorul judecătoresc, astfel ca nu se poate retine ca nu si-au îndeplinit atribuţiile de serviciu. În aceste condiţii nu pot fi primite nici susţinerile din întâmpinare în sensul că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii patrimoniale şi nici nu s-a făcut dovada neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către recurenţii pârâţi. Aşa cum rezulta din actele dosarului evidenta acestor debite se afla la alte persoane decât recurenţii paraţi, astfel ca si din acest punct de vedere nu se poate retine o culpa exclusiva a celor doi recurenţi, în cauza nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 153 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa era datoare mai întâi să impună reclamantei să-şi precizeze acţiunea în sensul de a arăta obligaţiile şi răspunsurile fiecărui pârât cât şi modalitatea încălcării acestor obligaţii prin faptele concrete săvârşite sau omisiunile comise de fiecare, în raport de fişa postului fiecăruia şi dispoziţiile legale primite, iar la expertiză să formuleze obiective precise în raport de responsabilitatea fiecărui pârât, spre a nu lăsa posibilitate expertului să denatureze expertiza.
În raport de natura litigiului, instanţa era datoare să verifice dacă se impunea efectuarea unei expertize contabile având în vedere elemente majore de gestionare a partizilor exploatate, să stabilească gestionarul şi răspunderea sa conform art. 23 şi urm. din Legea nr. 22/1969 cât şi răspunderea celorlalţi pârâţi potrivit art. 27 şi urm. din aceeaşi lege iar expertiza să răspundă motivat acestor obiective.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 59 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit Tribunalul Vâlcea a respins ca inadmisibilă acţiunea, pe considerentul că, potrivit art. 72 lit. a) şi art. 73 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 188/1999, modalitatea de recuperare a prejudiciului este emiterea unui ordin sau dispoziţii de imputare şi nu promovarea unei acţiuni civile în pretenţii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 325/R-CM din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304, pct. 7 C. proc. civ. este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că decizia recurată este motivată şi nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natură pricinii.
2. Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este de asemenea, neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că instanţa de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii, fără a schimba natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia. Astfel, instanţa a analizat acţiunea, atât prin prisma temeiului de drept, precizat greşit de către reclamantă, cât şi prin prisma motivării în fapt, aşa cum s-a arătat la primul motiv de recurs, ale cărui considerente nu vor fi reluate.
3. Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304, pct. 9 C. proc. civ., este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că instanţa de apel a pronunţat o soluţie temeinică şi legală, dată fără încălcarea sau aplicarea greşită a legii. S-a dovedit cu acte printre care şi hotărâri judecătoreşti irevocabile că singura vinovată de producerea prejudiciului este E., casiera, care a devenit insolvabilă din vina reclamantei, care nu a folosit toate mijloacele legale pentru recuperarea pagubei de la inculpată.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 178/R-CM din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum din probele administrate nu a rezultat încălcarea de către pârâtul E.E.D. a sarcinilor de serviciu prin alimentarea autoturismului pe care lucra cu combustibil necorespunzător, pentru care s-a solicitat apoi bon fiscal de la altă staţie , în mod greşit s-a reţinut în sarcina acestuia obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat angajatorului. S-a făcut prin aceasta şi o aplicare greşită a prevederilor art. 270 Codul Muncii, care condiţionează antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului de săvârşirea de către acesta a unei fapte ilicite în legătură cu serviciul.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 470/R-CM din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Simpla corespondenţă, neînsoţită de cercetarea unor aspecte care au relevanţă în lămurirea existenţei elementelor răspunderii patrimoniale, printre care se află, conform art. 269 Codul Muncii, prejudicierea patrimoniului angajatorului prin fapta ilicită a salariatului şi vinovăţia acestuia din urmă, determină inadmisibilitatea acţiunii pentru faptul că interesul celui care a formulat-o nu este încă născut. Soluţia de admitere a excepţiei de prematuritate a primului capăt de cerere este rezultatul judicioasei aprecieri a probelor de la dosar şi al aplicării corecte a dispoziţiilor legale incidente în cauză, că nu se regăsesc cazurile de nelegalitate şi netemeinicie reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 240/R-CM din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 270 alin. (1) Codul Muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Aşadar, pentru atragerea răspunderii patrimoniale este necesar ca prejudiciul material suferit de angajator să fie rezultatul faptei ilicite şi personale a salariatului săvârşite în legătură cu munca sa, altfel spus să existe un raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
2. Nu se poate reţine că intimatul nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile de serviciu şi că nu ar fi făcut demersurile necesare pentru restituirea sumelor până la plecarea sa din unitate. Pentru stabilirea răspunderii patrimoniale, nu prezintă relevanţă modul în care au fost predate, respectiv preluate lucrările efectuate de intimat în perioada derulării raporturilor de muncă. De asemenea, neprezentarea intimatului la interogatoriu nu poate constitui, conform art. 225 C. proc. civ., o recunoaştere a vinovăţiei sale, în condiţiile în care nu există o faptă ilicită şi personală a intimatului, săvârşită în legătură cu munca sa, care să fi produs recurentei paguba materială.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 784 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În situaţia în care instanţa de fond avea dubii cu privire la întinderea prejudiciului: modul de stabilire a acestuia, modul de acordare a unor scăzăminte, perisabilitate, putea avea rol activ şi dispune efectuarea unei expertize contabile care să verifice şi să stabilească dacă prejudiciul menţionat de recurenta-reclamantă este corect. Or, expertiza metrologică efectuată în cauză, respectiv verificarea instrumentelor de măsurat umiditatea, corpurile străine, cantitatea produsului intrat – ieşit etc. nu este în măsură să precizeze dacă lipsa în gestiune este reală sau nu.
2. În ceea ce priveşte calitatea de gestionar a pârâţilor – în afară de şeful de T. – instanţa de fond trebuia de asemenea să manifeste rol activ şi să solicite recurentei-reclamante reglementări date în baza Legii nr. 22/1969 prin care se stabileşte dacă pârâţii au sau nu calitate de gestionar, întrucât potrivit fişei postului fiecărei funcţii (şi care se găsesc în dosar), aceştia manipulează produsele care fac obiectul verificării gestiunii, având deci atribuţii în gestionare în sensul Legii nr. 22/1969. În lipsa acestor probe instanţa este în imposibilitate să se pronunţe asupra fondului cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 731/R din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului. În speţă, în mod corect, prima instanţă a constatat că nu sunt întrunite condiţiile privind caracterul cert al prejudiciului pretins a fi cauzat cât şi vinovăţia salariatului.
2. Indicaţiile instalaţiei respective din punct de vedere metrologic nu pot fi considerate în mod absolut certe, decât în măsura în care s-ar corobora cu alte mijloace de probă administrate în proces.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 327/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Răspunderea patrimonială presupune un rezultat dăunător care să se concretizeze într-o pagubă cu valoare economică iar aceasta să fi fost determinată de salariaţi din vina şi în legătură cu munca lor, prin aceasta înţelegându-se legătura necesară dintre doua fenomene cauză şi efect.
2. Acţiunea cauzei este de obicei posibilă numai în anumite condiţii, condiţie care creează posibilitatea concretă şi certă pentru săvârşirea faptei care produce direct prejudiciul, fiind considerată ea însăşi ca având un rol cauzal şi poate fundamenta stabilirea răspunderii materiale în sarcina autorului ei. De precizat că efectul este generat de o singură sau mai multe cauze, principale sau secundare, directe sau indirecte, concomitente sau succesive.
3. Determinarea raportului de cauzalitate ca o condiţie a răspunderii juridice este anevoioasă, fiind necesar un efort de selecţie şi gradaţie, spre a stabili, în fiecare caz concret fapta sau faptele care au putut determina transformarea posibilităţii prejudiciului în realitate.
4. Critica recurentei că suma reţinută de instanţa de fond nu rezultă din niciun calcul, nu este întemeiată, în condiţiile în care este de notorietate că preţul stabilit cu titlu de chirie pentru un autoturism este de 50 lei pe zi. Mai mult, recurenta nu a combătut prin niciun mijloc de probă că preţul închirierii unui autoturism este mai mare decât cel reţinut de către instanţa de fond.
5. Susţinerea recurentei că autoturismul era supus unui risc mai mare datorită specificului activităţii, fapt ce a determinat perceperea unei chirii mai mari decât altă ofertă, nu poate fi reţinută de către instanţă deoarece aceasta nu se coroborează cu niciun mijloc de probă administrat în cauză. Recurenta nu a făcut dovada necesităţii urgenţei închirierii unui alt autoturism acceptând preţul de 100 EURO/zi mult prea mare decât cel practicat pe piaţă pentru acoperirea necesarului societăţii în vederea îndeplinirii obiectivului şi a satisfacerii nevoilor clienţilor săi.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 74/R din 4 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Motivele invocate de către contestator, referitoare la modalitatea de soluţionare în parte a pretenţiilor formulate în proces, de apreciere a probelor precum şi împrejurarea privind litigiile purtate între părţi, au fost examinate de instanţa de recurs astfel că nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 318 C. proc. civ.
2. În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, se reţine că au fost solicitate de către contestatorul-recurent cu ocazia depunerii de concluzii, pe când înscrisurile doveditoare ale pretinselor cheltuieli au fost depuse ulterior pronunţării. În atare condiţii, omisiunea instanţei de a acorda contestatorului-recurent cheltuielile de judecată nu se încadrează în dispoziţiile reglementate de art. 318 C. proc. civ., neechivalând cu omisiunea de a cerceta un motiv de recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 54/R din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din întreg probatoriul administrat în cauză nu se poate retine legătura de cauzalitate dintre poziţia comutatorului şi incendiul cauzator de prejudiciu. Pentru aceste considerente, recursul este întemeiat, instanţa de recurs dând o alta interpretare materialului probator administrat în cauza.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 50/R din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin motivele de recurs pârâtul a solicitat respingerea în totalitate a acţiunii formulate de reclamantă iar instanţa de recurs a exercitat rol activ examinând pretenţiile deduse judecăţii pe baza stabilirii faptelor şi aplicării legii. Cu atât mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., în materia recursului declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, instanţa este în măsură să examineze cauza sub toate aspectele. Drept urmare, nu se poate reţine faptul că instanţa s-ar fi pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut, statuând în limitele procesuale ale litigiului şi potrivit cererilor care au făcut obiectul acestuia.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 24/R din 14 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Motivul învederat de contestator – dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale – are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Este deci vorba de o greşeală pe care o poate comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determina soluţia pronunţată.
2. În realitate, contestatorul se plânge aceleiaşi instanţe ce a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele şi dispoziţiile legale aplicabile în cauza dedusă judecăţii şi a stabilit raporturile juridice dintre părţi, aşa încât demersul contestatoarei nu poate fi apreciat ca o contestaţie în anulare, ci mai degrabă ca un recurs la recurs, inadmisibil în sistemul nostru procedural.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 25/R (1399/44/2007) din 14 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalul a respins nejustificat proba cu efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, care era o probă decisivă şi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Astfel, expertul urma să verifice procesul verbal cu facturile de plată din acelaşi dosar şi să constate dacă nu s-au făcut şi reparaţii suplimentare, în afara celor cauzate prin accidentul de circulaţie. De asemenea, pentru situaţia efectuării unor reparaţii suplimentare expertul tehnic putea stabili dacă există o legătură cauzală între accident şi necesitatea efectuării tuturor reparaţiilor, a căror contravaloare a fost achitată.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1402/R din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru a fi atrasă răspunderea patrimonială a pârâtului în calitate de salariat potrivit dispoziţiile art. 270 Codul Muncii salariaţii răspund patrimonial în condiţiile răspunderii civile contractuale pentru pagubele produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor, iar conform art. 287 din acelaşi cod sarcina probei în astfel de conflict revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună în apărarea sa astfel de probe. În cauză, reclamanta în calitatea sa de angajator nu a făcut niciun fel de probe în dovedirea acţiunii sale, situaţie în care în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2041 din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
De vreme ce concluziile expertizei sunt clare, e evident că în mod just prima instanţă a apreciat că aceste condiţii climatice deosebite, specifice unei ierni deosebit de călduroase, constituie un caz de forţă majoră în sensul art. 270 (1) Codul Muncii, aceasta fiind o cauză exoneratoare de răspundere.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1745 din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză este necesară efectuarea unei expertize tehnice silvice prin care să se stabilească cu precizie în raport de actele dosarului, cele existente la sediul reclamantei şi constatările efectuate pe teren cu privire la D. existente, dimensiunile acestora şi alte elemente relevante, în care dintre partide s-au localizat prejudicii referitoare la nejustificarea tăierii unor arbori, care este cuantumul acestor prejudicii şi eventual perioadele în care au fost create, aceasta cu atât mai mult cu cât dn probele administrate în cauză rezultă şi unele carenţe de exploatare ale partidelor avute în exploatare de către cele două societăţi cum reiese din înscrisurile depuse la dosar privind nejustificarea unor cantităţi de material lemnos rezultat în urma unor tăieri nejustificate.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1486 din 12 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât nerespectarea dispoziţiilor procedurale privind legala citare atrag nulitatea hotărârii pronunţate, în aceste împrejurări, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi 108 alin. (3) C. proc. civ., adică numai dacă s-a produs părţii ce o invocă o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel şi dacă a fost invocată la prima zi de înfăţişare ce a urmat acestei neregularităţi şi înainte de a pune concluzii în fond(în caz contrar, neregularitatea fiind acoperită), dat fiind că, deşi citat la o altă adresă, recurentul-pârât a luat cunoştinţă de proces, a fost convocat la efectuarea expertizei dispuse în cauză şi s-a prezentat în instanţă în şedinţa publică din data de 9.04.2008, precizând adresa unde locuieşte, că a fost convocat la efectuarea expertizei, fără a invoca nelegala citare, Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru a opera nulitatea sentinţei recurate, neregularitatea invocată de pârăt fiind acoperită prin neinvocarea în termen legal şi ca urmare a împrejurării că prin aceasta nu s-a produs o vătămare a drepturilor sale.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1409 din 15 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect s-a reţinut de instanţa de fond că actul adiţional la contractul de închiriere a fost semnat de pârât, în calitate de Director general, cu încălcarea statutului societăţii, fără a solicita contrasemnarea de către Directorul economic al societăţii şi de către Oficiul juridic şi fără aprobarea Consiliului de administraţie al societăţii, încălcându-se astfel art. 17.1 lit. n) din Actul adiţional la Statutul societăţii şi Hotărârea Consiliului de Administraţie al societăţii prin care se stabilea atât faptul preluării atribuţiilor directorului general al societăţii de către directorul general executiv, cât şi obligaţia vizării contractelor comerciale încheiate de societate şi preşedintele Consiliului de Administraţie.
2. În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului produs în patrimoniul „N.” SA prin fapta ilicită a pârâtului în legătură cu munca sa, acesta este cel stabilit în cuprinsul dispozitivului sentinţei civile nr. 12/11.01.2006 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 8833/28.12.2005, care poate fi folosită ca act de probă a prejudiciului şi nu ca autoritate de lucru judecat în contradictoriu cu o terţă parte care nu a figurat în respectivul dosar.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 867 din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Avarierea unui parbriz în urma producerii unui accident este o avarie vizibilă, astfel încât dacă s-ar fi produs în urma accidentului ar fi fost menţionată în procesul verbal şi ar fi atras răspunderea pârâtului. În ceea ce priveşte situaţia celor două cauciucuri marca D., Curtea constată că prima instanţă în mod corect a apreciat că această pretenţie nu este dovedită, din actele dosarului nerezultând că reclamanta a predat pârâtului aceste bunuri. Astfel, nu există proces verbal de predare-primire, aspect recunoscut de reclamantă la interogatoriu şi nici din declaraţiile martorilor nu rezultă acest lucru.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 557 din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu pot fi reţinute ca fiind relevante înscrisurile invocate de către recurent – sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Dolj şi expertiza tehnică întocmită – hotărârea judecătorească sus-menţionată fiind o hotărâre de speţă ce nu constituie izvor de drept, iar proba ştiinţifică invocată fiind una extrajudiciară, pe de o parte iar, pe de altă parte, instalaţia supusă respectivei expertizări este o cu totul alta decât cea despre care susţine pârâtul, în prezenta cauză, că ar fi înregistrat cu erori, consumul de combustibil.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9988 din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. In cauza, reclamanta Exploatarea Miniera M nu a facut dovada existentei unui prejudiciu, constand în diminuarea patrimoniului cu cantitatea de 69 litri de motorina. Dimpotriva, expertul a concluzionat ca la iesirea paratului din tură acesta a predat locomotiva cu un stoc inscris în fisa de bord a locomotivei de 300 litri, iar masurarea efectuata de comisie la ora 10,25 a fost de 362 litri motorina, rezultand, asadar, un plus de 62 de litri, nicidecum o cantitate în minus.
2. Critica vizand obligarea la plata cheltuielilor de judecata este, de asemenea, nefondata. Partea care a pierdut procesul suporta atat cheltuielile facute de ea, cat şi pe cele facute de partea care a castigat procesul, deoarece este în culpa procesuala, determinand, prin atitudinea sa în proces, aceste cheltuieli. In cauza au fost efectuate doua expertize contabile, pentru fiecare dintre acestea paratul fiind cel care a achitat onorariul de cate 400 lei, la care se adauga onorariul aparatorului ales, care i-a acordat paratului asistenta juridica pe parcursul judecatii, în suma de 500 lei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10105 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Observându-se motivele invocate de contestatori în prezenta contestaţie în anulare, rezultă fără echivoc că acestea antamează chestiuni de fond în soluţionarea cauzei, respectiv neacordarea tichetelor de masă pe o anumită perioadă, chestiune care a fost analizată în detaliu de instanţele care au soluţionat cauza dedusă judecăţii-respectiv Tribunalul şi instanţa de recurs- nemaiputând fi reanalizate astfel în calea extraordinară a contestaţiei în anulare dedusă judecăţii, pentru că s-ar ajunge paradoxal la analizarea recursului la recurs, ceea ce este prohibit de lege.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10178 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză pe care instanţa de fond le-a ignorat se apreciază că se impune verificarea condiţiilor pentru acordarea riscului normal al serviciului în privinţa intimatului-recurent, sens în care trebuie să fie efectuate probe nemijlocit de instanţa de fond pentru a se constata astfel dacă reclamantului-intimat i se poate acorda beneficiul acordării acestei instituţii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10339 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Raportul de expertiză tehnică specialitate exploatare căi ferate, locaţii şi material rulant efectuat la instanţa de fond, nu va fi luat în considerare, necoroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză şi menţionate mai sus.
2. Potrivit art. 270 Codul Muncii, salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. În cauză sunt întrunite condiţiile de fond ale răspunderii patrimoniale şi anume: calitatea de salariat a intimatului pârât, existenţa unui contract de muncă valabil încheiat, fapta ilicită a salariatului aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10337 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalul, în mod corect a interpretat şi aplicat dispoziţiile P. 721/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază şi art. 13 din O.U.G. nr. 115/2004 aprobată cu modificările şi completările survenite prin Legea nr. 125/2005, în sensul că întregul personal mediu sanitar şi auxiliar sanitar încadrat în blocul operator beneficiază de un spor de 50% la salariul de bază. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă cert că intimata îşi desfăşoară în mod efectiv activitatea şi în prezent ca asistent medical principal în blocul operator din cadrul unităţii-recurente şi pe cale de consecinţă este îndreptăţită la acordarea sporului de 50% din salariul de bază.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10727 din 10 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâtul nu a făcut dovada că şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiilor de serviciu menţionate mai sus, respectiv că a urmărit stocul de marfă şi a sesizat directorului de departament aproprierea termenului de expirare a mărfii şi probelemele existente la nivelul depozitului. In calitate de gestionar, pârâtul avea potrivit fişei postului obligaţia de a asigura şi răspunde de depozitarea şi păstrarea corespunzătoare a mărfii, de a urmări permanent şi de a răspunde de stocurile de marfă, de a urmări termenele de garanţie la marfa de pe stoc şi de a sesiza directorului de departament apropierea de data la care aceasta expiră.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 2875 din 10 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În litigiile de muncă sarcina probei îi revine angajatorului, aşa cum este statuat în art. 287 Codul Muncii, însă această probă a îndeplinirii cumulative a condiţiilor răspunderii materiale a pârâtului, nu a fost făcută în cauză de către reclamantă, aşa cum just s-a stabilit prin sentinţa recurată.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 3560 din 16 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cheltuielile materiale aferente orelor de instruire practică efectuate de societate pentru recurentă au fost calculate în mod corect de către expert, ţinând cont de cheltuielile pentru funcţionarea unei maşini pe timp de o oră, ce au fost determinate de acesta, care au fost înmulţite cu totalul orelor de instruire practică pe care le-a efectuat recurenta, rezultând în final suma datorată de recurentă, calculată proporţional cu perioada nelucrată de aceasta.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 685 din 15 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Faptul că salariatul, datorită abaterilor disciplinare, exclusiv imputabile, a încetat raporturile de muncă cu angajatorul anterior perioadei de 5 ani, constituie culpa urmare căreia a fost angajată răspunderea patrimonială a salariatului în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca angajatului, conform art. 270 Codul Muncii.
2. Nici critica vizând lipsa certificatului de sudor de fuziune ca document ce atestă absolvirea cursului de specializare, nu este întemeiată. Un asemenea document a fost emis. Anularea respectivului document s-a impus pentru evitarea oricărei tentative de fraudă ori pentru a nu fi folosit în alte scopuri, câtă vreme recurentul-pârât a făcut cunoscut că va părăsi înainte de termen societatea reclamantă.
3. Datorită nerespectării clauzelor actului adiţional şi părăsirii locului de muncă din motive imputabile, înainte de perioada celor 5 ani în care recurentul-pârât s-a obligat să lucreze pentru SRL M, acesta a fost în mod legal şi temeinic obligat să restituie societăţii toate sumele de bani primite, inclusiv drepturile salariale.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 658 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod justificat prima instanţă a respins pretenţia reclamantei de i se restitui sumele pentru plata cărora avea obligaţia de a administra dovezi clare şi certe, cunoscut fiind că cel ce face o propunere în faţa judecăţii este dator a o dovedi, potrivit principiului onus probandi incumbit actori.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 546 din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată şi cale de atac se perimă de drept, chiar şi în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare mai mult de un an din culpa părţilor, iar potrivit art. 252 C. proc. civ., perimarea se poate constata şi din oficiu.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 657 din 9 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată şi cale de atac se perimă de drept, chiar şi în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare mai mult de un an din culpa părţilor, iar potrivit art. 252 C. proc. civ., perimarea se poate constata şi din oficiu.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 657 din 9 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pe baza dispoziţiilor art. 270 Codul Muncii, evocate şi aplicate corect de instanţa de fond, pârâtul trebuie să răspundă patrimonial pentru paguba creată angajatorului, răspunderea instituită în sarcina sa fiind una patrimonială iar nu disciplinară, pentru a face aplicabile prevederile art. 267 Codul Muncii, cum în mod greşit a susţinut recurentul-pârât. În egală măsură, nu are relevanţă juridică pentru cauza de faţă dacă recurentul-pârât a acţionat din dispoziţia conducerii, ori în locul casierului societăţii pentru care postul nu era ocupat, câtă vreme nu ordinul de plată emis de conducere ci plata efectivă, în numerar este fapta ce a atras răspunderea contravenţională şi implicit, producerea pagubei pe de o parte, cum nici atribuţiile de serviciu ale pârâtului-recurent nu interesează, fiind relevantă exclusiv acţiunea salariatului care din culpa sa a produs respectiva pagubă.
2. Cât priveşte cea de a doua critică referitoare la refuzul primei instanţe de a audia martori pentru ca pârâtul să poată proba folosirea autoturismului personal pentru interesele angajatorului, Curtea constată că în disputa juridică a părţilor nu acest aspect este decisiv, ci lipsa documentelor legale justificative pentru consumul de benzină de 765 litri, decontat de pârât. Ceea ce reclamanta a afirmat că reprezintă pagubă şi urmează a fi recuperată de la pârât, este contravaloarea carburantului decontat fără forme legale şi fără aprobarea conducerii societăţii. Or, aceste împrejurări nu pot fi probate cu martori, ci doar prin documente contabile care nu există în dosar.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 493 din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin raportul întocmit, expertul a răspuns pe larg obiectivelor stabilite, cu argumente pertinente, ce au fost corect însuşite de instanţa de fond, concluzionând în mod justificat că valoarea prejudiciului pe sortimentele găsite lipsă, în volum de 113, 4 m.c., este de 3104 lei, indicând concret calculul efectuat, preţurile fiind stabilite în baza Ordinului Ministerului Agriculturii şi Pădurilor nr. 537/18.11.2002.
2. În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, prin care se critică soluţia de admitere a cererii reconvenţionale şi obligare a recurentei reclamante la restituirea sumei de 1578, 2 lei către pârât, se reţine că această sumă se compune din suma de 153, 2 lei, reprezentând garanţia depusă de pârât, iar diferenţa o reprezintă sumele de bani reţinute intimatului de către recurentă din salariu şi ultimul salariu al acestuia. Prin urmare, având în vedere că acţiunea reclamantei a fost admisă în parte, iar pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 3104 lei, reprezentând prejudiciu cauzat acesteia, soluţia de obligare a reclamantei la restituirea către pârât şi a sumei de 153, 2 lei reprezentând garanţie apare ca fiind greşită, justificându-se numai admiterea în parte a cererii reconvenţionale, în sensul obligării reclamantei la restituirea către pârât a sumei de 1425 lei, în loc de 1578, 2 lei .
3. În legătură cu diferenţa de 1425 lei, este neîntemeiată susţinerea recurentei conform căreia nu poate fi obligată la restituirea acestei sume către pârât, în condiţiile în care, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în conformitate cu art. 164 alin. (2) Codul Muncii, reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, reclamanta reţinând suma respectivă fără a avea un titlu executoriu. În raport de aceste prevederi legale, procesul-verbal nr. 8146/10.11.2005, de care se prevalează recurenta, nu poate justifica respingerea în totalitate a cererii reconvenţionale a pârâtului, aşa cum pretinde nejustificat recurenta.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 494 din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 7 din contractul încheiat între părţi la data de 19.05.2006, reprezentând un act adiţional la contractul individual de muncă, al cărui obiect l-a constituit specializarea pârâtului în Olanda, la T.B.E., pârâtul s-a obligat să îşi desfăşoare activitatea în cadrul societăţii-reclamante pe o perioadă de 3 ani.
2. În mod justificat prima instanţă a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de formare profesională, calculate proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă, neputându-se dispune obligarea acestuia la plata integrală a respectivelor cheltuieli, aşa cum solicită recurenta, prevalându-se de dispoziţia cuprinsă la art. 8 din contractul încheiat între părţi.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 470 din 4 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din raportul de expertiză efectuat în faţa instanţei de fond rezultă, potrivit concluziilor de la punctul b), că suprafaţa de pădure situată în Cantonul nr. 19 Dealu S. este supusă furtunilor din toate zonele, fapt care impune acordarea riscului normal al serviciului raportat la valoarea totală a pagubei produse. Curtea achiesează la această concluzie şi pentru faptul că suprafaţa cantonului, după cum s-a menţionat în considerentele raportului de expertiză este de 528, 80 ha, iar o singură persoană nu poate supraveghea o suprafaţă atât de mare astfel că este imposibil să se reducă tăierea arborilor nejustificaţi în ciuda eforturilor făcute de pădurarul de canton, cu ajutorul pădurarilor vecini şi şefului de district.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 381 din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum în mod justificat prima instanţă a constatat că reclamanta nu a făcut dovada pretenţiilor sale pe de o parte şi nu a administrat probe care să confirme culpa pârâtului şi legătura de cauzalitate între faptele pretins ilicite ale acestuia şi paguba materială, pe de alta, soluţia de respingere a acţiunii în răspundere patrimonială este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută în totalitate.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 165 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod greşit s-a procedat la judecarea cauzei de către prima instanţă, în condiţiile în care pârâtul nu a fost prezent la niciunul din termenele acordate şi nici la judecarea în fond, fiind aplicabile în speţă dispoziţiile art. 312 alin.(5) C. proc. civ.
2. Potrivit acestor dispoziţii legale, instanţa a cărei hotărâre este recurată şi soluţionează procesul în lipsa părţii care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor cât şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs va dispune casarea hotărârii şi trimiterea acesteia spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 47 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Înscrisurile noi depuse în copie la dosar, în recurs, de către recurentă nu pot justifica admiterea recursului în sensul celor solicitate de aceasta, în condiţiile în care, în raport de considerentele cauzei şi având în vedere probatoriile administrate, nu se poate reţine culpa pârâtului în îndepliniriea atribuţiilor de serviciu, care să atragă răspunderea patrimonială a acestuia, astfel încât soluţia primei instanţe, prin care a fost respinsă cererea reclamantei, apare ca fiind corectă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 27 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta a încercat să-şi dovedească acţiunea mai mult pe prezumţii decât pe probe concludente şi pertinente încât în mod corect instanţa de fond a înlăturat susţinerile acesteia. Probele depuse în recurs, constând în declaraţii de martori, proces-verbal, extrase din regulament, fotografii, nu sunt înscrisuri noi de natură a schimba soluţia primei instanţe, acesta fiind valorificate cu ocazia cercetării fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 122 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauza dedusă judecăţii, unitatea recurentă n-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu cert cauzat de contestatori, în legătură cu munca lor, cu încălcarea vreunei atribuţii de serviciu.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 163 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Examinând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, Curtea reţine că excepţia de necompetenţă materială, ridicată de revizuient, este întemeiată întrucât, potrivit art. 323 (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 131 (130) din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum n-a făcut dovada existenţei prejudiciului invocat – apoi a faptei – în mod corect prima instanţă i-a respins acţiunea faţă de pârâtă. Împrejurarea că pârâtul şi-a asumat un angajament de plată, sub aspectul examinat, apare lipsită de vreo relevanţă juridică.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 240 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ce priveşte critica pe fondul cauzei referitor la cuantumul prejudiciului şi angajamentul de plată, Curtea o constată neîntemeiată, având în vedere devizul întocmit de S.C. „T. de automobile” SA I, iar în ce primeşte angajamentul de plată nu s-au produs dovezi de natură că acest act s-a dat sub presiuni sau ameninţări din partea reclamantului intimat.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 214 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. în raport cu dispoziţiile art. 2812 din acelaşi cod. Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., în baza dovezilor existente la dosar s-a decis completarea dispozitivului deciziei civile nr. 554 din 18.09.2007, pronunţate de Curtea de Apel Suceava – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale –, în sensul obligării Municipiul S – prin primar – la plata sumei de 3300 lei către pârâtul-recurent E.D., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert şi avocat din toate fazele judecăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 51 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Articolul 38 din Codul Muncii în vigoare, statuează că „salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”. Potrivit art. 190 din acelaşi cod, angajatorii au obligaţia de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toţi salariaţii. În această ipoteză, cheltuielile cu participarea la programele de formare profesională se suportă de către angajatori.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 390 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din verificarea actelor dosarului se constată că sentinţa nr. 1494 din 10.12.2007 a fost comunicată pârâtului recurent la data de 21.12.2007, conform dovezii de primire şi a procesului verbal de predare, recursul a fost promovat la data de 27.12.2007, conform ştampilei poştei, dar motivarea recursului a fost depusă abia la data de 7.02.2008, cu depăşirea termenului legal de 10 zile stabilit prin Legea specială, nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 185 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În speţă, conţinutul cererii revizuientei se referă la motive ce privesc fondul cauzei, neprezentându-se un act O. în sensul celui cerut de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., încât un asemenea motiv excede a fi supus analizei instanţei investite.
2. Cât priveşte celălalt motiv ce s-ar încadra, în viziunea recurentei, în cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 7, nu se poate susţine că sentinţa civilă nr. 1038 pronunţată la data de 9 august 2007 este potrivnică deciziei civile nr. 648 din 16 octombrie 2007, întrucât prima nu era şi irevocabilă, iar aceeaşi hotărâre a fost modificată irevocabil în recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 77 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, reclamanta recurentă, în acţiunea cu titlu de daune, nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a tuturor condiţiilor ale răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 270 Codul Muncii, respectiv nu s-a probat culpa sau vina pârâtului şi nici certitudinea prejudiciului produs de acesta. Or, lipsa oricăreia din elementele răspunderii contractuale civile duce la inexistenţa răspunderii patrimoniale. În ce priveşte criticile recurentei referitoare la toate capetele de cerere, Curtea le consideră a fi neîntemeiate avându-se în vedere considerentele mai sus-menţionate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 59 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Câtă vreme, în mod irevocabil s-a statuat că decizia de imputare nu a fost comunicată contestatorului în condiţiile legale, reiterarea în prezentul recurs a excepţiei de tardivitate a formulării contestaţiei împotriva deciziei de imputare apare ca fiind superfluă, instanţa de recurs nemaifiind ţinută să examineze din nou aceeaşi excepţie. Cum excepţia de tardivitate a emiterii deciziei de imputare este dată în cauză, orice altă analiză vizând existenţa în sarcina contestatorului a elementelor răspunderii materiale este neavenită.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 79 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Greşit a constatat prima instanţa că o expertiză nu este utilă în condiţiile în care consumul de carburant considerat imputabil reclamanţilor nu a fost stabilit în raport de circumstanţe şi de condiţiile de lucru deoarece tocmai acesta este rostul unei lucrări de specialitate şi anume stabilirea consumului real în raport de toate aceste aspecte relevate de martorii audiaţi şi reţinute chiar de către instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 775/CM din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă prevăd că „termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţată de instanţa de fond”, iar dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei”.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 752/CM din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În referire la tichetele de masă, articolul 1 din H.G. nr. 185/1994 prevede că personalul navigant îmbarcat pe navele aparţinând instituţiilor publice şi regiilor autonome beneficiază de alocaţie de hrană zilnică. În aceste condiţii nu era necesară constatarea nulităţii absolute a clauzei contractuale cuprinse în art. 77, ea fiind explicită şi fără loc de interpretare, în mod corect fiind obligat pârâtul la restituirea sumelor rezultate din contravaloarea tichetelor de masă încasate necuvenit, astfel cum rezultă din compensare cu alte drepturi băneşti ale salariatului.
2. În privinţa clasei de salarizare trebuie arătat că aceasta este în strânsă legătură cu funcţia pe care persoana este încadrată. Nu se poate accepta ideea acreditată de recurentul E.E. că a dovedit cu martori împrejurarea de a fi desfăşurat în fapt o muncă pentru care avea competenţa profesională şi pentru care nici nu a înţeles să negocieze un contract. Rezultă, aşadar, că în lipsa negocierii, a competenţei profesionale cât şi clauzelor contractuale nu poate fi primită critica formulată de recurentul E.E. din această perspectivă.
3. În referire la concediul de odihnă, întrucât din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că indemnizaţia de concediu de odihnă i-a fost achitată integral, în mod eronat a obligat Tribunalul Constanţa pe reclamantă, în favoarea pârâtului-reconvenient, la plata sumei deşi, în mod corect, a apreciat incidenţa art. 1143 şi 1144 din C. civ., astfel că, în urma efectuării compensării între contravaloarea tichetelor de masă, a orelor suplimentare şi a indemnizaţiei concediului de odihnă, pârâtul-reconvenient a rămas dator societăţii cu suma de 753 lei, reprezentând diferenţa contravalorii tichetelor de masă încasate nejustificat.
4. În referire la cheltuielile de judecată efectuate la instanţa de fond de către pârâtul-reconvenient, într-adevăr, instanţa de fond în mod eronat a reţinut compensarea, temeiul pentru care acestea nu pot fi acordate fiind dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. întrucât E.E. nu a câştigat procesul şi, deci, nu i se pot acorda sume de bani cu acest titlu.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 429/CM din 19 (13) mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cum societatea reclamantă a probat cumpărarea cu factură a unui număr de 220 de scaune, iar la inventar a rezultat un număr de 210 scaune, era normal ca diferenţa de 10 scaune să fie imputata recurentului în condiţiile în care nu a făcut nicio probă despre existenţa acestora şi nici nu a formulat obiecţiuni la inventariere. De altfel, expertul însărcinat cu verificarea listelor de inventar a precizat faptul că, pentru obiectele sparte, ciobite sau propuse spre casare, comisia de inventariere a făcut menţiunile necesare. De asemenea, recurentul nu a formulat obiecţiuni nici cu privire la neincluderea în listele de inventar a celor 10 scaune şi 200 tacâmuri.
2. Cât priveşte criticile privind răspunderea solidară, instanţa de fond în mod corect a reţinut faptul că, o astfel de răspundere nu poate fi angajată în lipsa unui angajament comun. Singurul responsabil cu gestiunea unităţii era recurentul, acesta având obligaţiile stabilite prin fişa postului. Recurentul nu a probat existenţa unei gestiuni colective astfel că nu putea fi antrenată răspunderea celorlalţi salariaţi în condiţiile art. 27 din Legea nr. 22/1969, chiar dacă ceilalţi salariaţi manipulau bunurile.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 686/CM din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză au fost depuse înscrisuri care atestă existenţa unei pagube, cu toate acestea, instanţa de recurs nu poate aprecia cu certitudine care este întinderea acesteia. Art. 201 Codul Muncii prevede posibilitatea pentru judecător să apeleze la părerea unor specialişti ori de câte ori este necesară lămurirea unor împrejurări de fapt. O asemenea împrejurare de fapt o constituie şi calculul sumei reprezentând întinderea prejudiciului, probă care, în lumina dispoziţiile art. 305 C. proc. civ., nu se poate administra în recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 719/CM din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi reclamantul la termenul de judecată din 1 august 2007 a invocat excepţia nulităţii raportului de expertiză întrucât acesta a fost efectuat cu încălcarea dispoziţiilor art. 208 C. proc. civ., prima instanţă a respins în mod greşit excepţia invocată.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 563/CM din 1 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Chiar daca exista apropieri de regim juridic între răspunderea civila delictuală şi răspunderea materială de dreptul muncii (sub aspectul angajării răspunderii pentru repararea prejudiciului produs printr-o fapta ilicita, săvârşită cu vinovăţie), cu toate acestea, exista şi deosebiri de substanţă, pe care, judecătorul, în baza rolului sau activ trebuie să le analizeze în scopul calificării corecte a cererii. Astfel în cazul răspunderii materiale reglementată de Codul Muncii, între autorul prejudiciului şi persoana prejudiciată exista sau au existat raporturi de muncă, anterior datei săvârşirii faptei cauzatoare de prejudiciu, iar aceasta fapta consta tocmai în nerespectarea obligaţiilor născute din contractul de munca. In cazul răspunderii delictuale, între autorul prejudiciului şi persoana păgubită nu au existat anterior producerii pagubei, raporturi juridice concrete, a căror încălcare sa se fi concretizat în paguba produsa. In speţa de faţă, reclamanta a solicitat obligarea paratului (fost salariat al sau), la plata contravaloarea bunurilor pe care le-a primit pentru exercitarea profesiei şi pe care refuza sa le restituie, deşi raporturile de munca au încetat .
2. Nu poate fi vorba de o răspundere civilă delictuală chiar dacă reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 998, 999 C. civ., astfel că, în mod corect prima instanţa a apreciat ca ne aflam pe tărâmul răspunderii materiale a salariatului întemeiată pe raporturile de munca existente anterior creării prejudiciului.
2. Prima instanţa a procedat în mod legal şi temeinic la calificarea cererii formulata de reclamanta şi, în condiţiile în care era investită cu soluţionarea unui litigiu de muncă, competenţa aparţinea Tribunalului-complet specializat de dreptul muncii, astfel cum prevede art. 284 Codul Muncii, raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Nu se poate reţine în acest caz, încălcarea principiului disponibilităţii părţilor, deoarece, acest drept al părţilor de a dispune de obiectul litigiului, calea procesuală şi mijloacele de apărare, nu are un caracter absolut iar iniţiativa părţilor trebuie armonizată cu rolul activ al judecătorului. Constatând că cererea de faţa are acelaşi obiect, părţi şi cauză, ca şi cererea care a fost soluţionată irevocabil prin sentinţa civila nr. 43/2005, în mod corect, Tribunalul a admis şi excepţia autorităţii de lucru judecat, fiind întrunite cerinţele art. 1201 C. civ.
3. Cât priveşte ultima critica, referitoare la încălcarea dispoziţiilor care reglementează procedura repartizării aleatorie a dosarelor, Curtea constata ca încălcarea acestor dispoziţii nu are influenta asupra hotărârii, o astfel de situaţie nefiind reglementata de legiuitor. Încălcarea acestor dispoziţii nu pot face obiectul criticilor pe calea recursului îndreptat împotriva hotărârii deoarece, aşa cum am spus, nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii se analizează din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar şi de celelalte aspecte care au influenta asupra hotărârii pronunţată, ori aspectele învederate de recurent nu au influenţat hotărârea pronunţată.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 344/CM din 24 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta a solicitat antrenarea răspunderii salariatului dar nu s-a administrat un minim de probatorii care sa stabilească, data la care s-a produs acest prejudiciu sau valoarea lui. În lipsa acestor elemente esenţiale, instanţa nu putea stabili vinovăţia pârâtului şi, respectiv, obligaţia acestuia de a plăti pagubele reclamate de societatea angajatoare.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 700/CM din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii materiale a pârâtei, conform art. 270 Codul muncii, respectiv calitatea de gestionar a pârâtei, raportul de cauzalitate prezumat în cazul gestionarului între activitatea sa şi prejudiciu, legătura prejudiciului cu activitatea precum şi vinovăţia pârâtei.
2. În raport de claritatea dispoziţiilor art.1088 C. civ., nu se justifică solicitarea reclamantei de acordare a dobânzii pentru o perioadă anterioară înregistrării acţiunii.
3. Deşi recurentul a solicitat şi modificarea soluţiei dată cererii reconvenţionale, nu a indicat niciun motiv de drept sau de fapt în sprijinul acestei cereri, ceea ce având în vedere şi că, în această privinţă, prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 287 Codul muncii, nu poate determina decât menţinerea dispoziţiilor sentinţei privind cererea reconvenţională.
4. Având în vedere admiterea atât a cererii principale, cât şi a celei reconvenţionale Curtea, în temeiul art. 276 C. proc. civ. va compensa parţial cheltuielile de judecată efectuate în primă instanţă de părţi, urmând a obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300 lei.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 404/R din 14 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Avându-se în vedere că dispoziţiile art. 270 Codul Muncii condiţionează atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului de producerea pagubelor materiale din vina acestuia, nefiind dovedită vina pârâtului, prima instanţă legal şi temeinic a respins acţiunea.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 382/R (382) din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Deşi prima instanţă a reţinut şi stabilit în mod corect situaţia de fapt, nu a avut în vedere existenţa unui act care lipseşte de fundament acţiunea reclamanţilor. Astfel, prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost respinsă acţiunea similară formulată de reclamantă împotriva unui coleg al pârâtei, aflat într-o situaţie identică, reţinându-se printre alte considerente, că în anunţul de concurs comunicat tuturor sucursalelor societăţii reclamante, aceasta a precizat expres că ea va achita cota de impozit aferentă tuturor premiilor potrivit prevederilor legale. Astfel, chiar dacă s-ar admite că premiul acordat reprezintă un avantaj de natură salarială pentru care trebuie achitat impozitul pe venit acesta nu poate fi în niciun caz imputat pârâtei care avea reprezentarea faptului că, în cazul în care va fi declarat câştigător, societatea reclamantă va fi cea care va achita toate sumele necesare potrivit legii.
2. Această hotărâre judecătorească, trecută în puterea lucrului judecat prin nerecurare, aspect confirmat de ambele părţi, face dovada deplină în privinţa actului pe care îl menţionează (anunţul de concurs) şi pe care s-a întemeiat, astfel încât Curtea constată că, raportat la considerentele expuse anterior, reclamanta nu a suferit vreun prejudiciu, din moment ce pârâtei nu îi revenea obligaţia de plată a impozitului.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 386/R (386) din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, nedepunând diligenţele necesare pentru clarificarea aspectelor relevante ale speţei, în primul rând prin punerea în discuţia părţilor a chestiunilor apreciate insuficient lămurite prin probatoriul administrat, iar apoi, în măsura în care clarificările astfel aduse se vor fi dovedit insuficiente, prin dispunerea suplimentării probaţiunii în sensul considerat necesar, inclusiv prin administrarea unei expertize de specialitate sau a probei cu interogatoriul. În acest sens, se reţine că reclamanta invocă faptul că, necombătând cu nimic pretenţiile formulate prin acţiune, pârâtul achiesează de fapt la aceste pretenţii. Or, pentru a se putea aplica această prezumţie, trebuie să se raporteze părţile şi instanţa la prevederile art. 218-225 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 264/R din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dreptul la acţiune se putea naşte la sfârşitul perioadei de 2 ani în care se putea obţine diploma de medic specialist dar în speţă s-a născut mai repede, anume la data la care a devenit evident că nu se va mai obţine diploma de medic şi s-a desfăcut contractul de muncă, tot de la acest moment începând să curgă şi termenul de prescripţie al dreptului la acţiune, iar în raport de acest moment înregistrarea prezentei acţiuni la data de 5.06.2007 este făcută în termenul legal de prescripţie de 3 ani de zile. Faţă toate acestea, prima instanţă a soluţionat în mod greşit excepţia prescripţiei, excepţie care trebuia respinsă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 257/R (257) din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 318 (1) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare. Aşadar, legea are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate. Prin urmare, greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de opunere a probelor, ori interpretare a dispoziţiilor legale.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 173/R din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât pe parcursul derulării procesului la instanţa de fond, recurentul a fost citat de la o altă adresă decât cea de domiciliu şi care este menţionată în cartea sa de identitate, se apreciază că acesta a fost lipsit de dreptul la apărare, drept recunoscut atât de Codul de procedură civilă şi Constituţia României, cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în speţă devenind incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct.5 C. proc. civ
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 1031 din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere contradicţiile dintre rezoluţia parchetului din care rezultă că nu au fost probe certe care să ateste minusurile în gestiune şi concluziile expertului, instanţa trebuia, conform dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. să ataşeze dosarul de urmărire penală şi să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă care să clarifice aspectele contradictorii, soluţia astfel pronunţată, echivalând cu o neexaminare a fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 808 din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit prevederilor art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă. Din dovada de primire şi procesul-verbal de comunicare a hotărârii civile atacate rezultă că aceasta i-a fost comunicată pârâtului la data de 3.10.2008, iar recursul a fost înregistrat la Tribunalul Hunedoara la data de 20.10.2008, deci peste termenul legal de 10 zile.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 1180 din 18 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 29 C. proc. fisc., drepturile şi obligaţiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului, în condiţiile dreptului comun. Având în vedere calitatea de moştenitor testamentar şi faptul că prin moştenire se transmite întreg activul şi pasivul succesoral, din care face parte şi acest debit, şi faţă de dispoziţiile art. 29 C. proc. fisc., se constată că aspectele critice invocate de reclamantă sunt întemeiate.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 1109 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Atunci când şi-a constituit apărarea în prezentul dosar, recurentul, la fel ca şi prin intermediul motivelor de recurs a invocat forţa majoră ca şi cauză de exonerare a răspunderii sale, în speţă în privinţa răspunderii sale patrimoniale, contractuale. Prin prisma acestei excepţii invocate este a se reţine însă că starea vremii de la acel moment al producerii evenimentului rutier, 14.03.2006, nu poate constitui cauza determinantă a producerii accidentului ce a avut ca urmare avarierea autocarului în discuţie, ci doar un factor favorizant, care însă nu înlătură răspunderea conducătorului auto ce ar fi putut evita ieşirea de pe carosabil cu un minimum de diligenţă şi dacă ar fi adaptat viteza la condiţiile meteorologice existente, reducând viteza până la limita evitării oricărui pericol.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 543 din 15 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În litigiile de muncă legiuitorul a prevăzut o competenţă teritorială exclusivă, reglementată de dispoziţiile art. 284 alin. (2) Codul Muncii potrivit cărora „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul ori, după caz, sediul”. Atunci când se referă la reclamant s-a avut în vedere, cu trimitere la persoanele juridice, acele structuri juridice care au personalitate juridică, deoarece persoanele care nu au o asemenea personalitate nu pot sta singure în proces.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 584/M din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. La dosarul de fond, a fost depusă o convenţie de şcolarizare ce a intervenit între părţi, şi unde este prevăzut faptul că angajatul va participa la şcolarizare şi perfecţionare în afara societăţii, şi unde sunt prevăzute expres condiţiile privind suportarea costurilor şi modalitatea de restituire a acestora, în situaţia în care raporturile de muncă încetează. Raporturile dintre părţi au încetat, din culpa angajatului, astfel că acesta, potrivit convenţiei de şcolarizare mai sus amintită va fi obligat la plata cheltuielilor efectuate de angajator, cu ocazia şcolarizării.
2. În ceea ce priveşte criticile din recurs legate de faptul că nu a cunoscut conţinutul înscrisului pe care l-a semnat şi că era vorba de un înscris în limba germană, acestea sunt aspecte lipsite de relevanţă, atâta timp cât semnătura pârâtului figurează pe ambele înscrisuri (contractul individual de muncă şi contractul de şcolarizare) iar din compararea acestora, nu există niciun dubiu asupra autenticităţii semnăturii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 917/M din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criteriul de stabilire a daunelor materiale nu au acoperire legală, este aleatoriu. Este evident că instanţa poate cenzura pretenţiile părţilor, însă modalitatea de cenzurare respectiv posibilitatea de apreciere a unor despăgubiri trebuie să aibă o justificare veridică, legală. Într-adevăr, reclamanta reconvenţională a fost prejudiciată prin predarea cu întârziere a contractului de muncă. Instanţa de recurs constată că în mod legal, prejudiciul suferit de reclamanta reconvenţională ca urmare a imposibilităţii de angajare la un nou loc de muncă din vina recurentei, trebuie evaluat în funcţie de salariul de bază minim brut negociat pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care condiţia de pregătire este cea de studii superioare prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010, nr. 2895/21 din 29.12.2006, publicat în M.O. nr. 5/29.01.2007 partea a 5-a [art. 40 alin. (1) lit. d) şi art. 40 alin. (4)]
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 884/R din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Analizând cu precădere excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei şi a lipsei dovezii calităţii de reprezentant al avocatului, curtea reţine că această excepţie este nefondată întrucât Societatea Cooperatistă D.E. are calitate procesual activă, fiind angajatorul în patrimoniul căruia s-a cauzat prejudiciul. E. corectă a fost doar o eroare materială ce a fost rectificată prin precizarea făcută la termenul din 22 mai 2008. De asemenea, apărătorul societăţii a făcut dovada calităţii sale şi implicit a împuternicirii de a redacta acţiunea.
2. În ceea ce priveşte dovada prejudiciului, curtea reţine că actul de constatare a lipsei în gestiune creează în sarcina gestionarului o prezumţie de culpă care poate fi răsturnată prin proba contrarie, respectiv prin probe care dovedesc inexistenţa lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa sa.
3. În ceea ce priveşte legalitatea procedurii de inventariere curtea reţine că potrivit pct. 7 alin. (2) din ordinul nr. 1753/22.11.2004 de aprobare a normelor privind efectuarea inventarierii aceasta poate fi efectuată chiar şi de o singură persoană în cazul în care nr. de salariaţi este redus, iar valoarea bunurilor din gestiune este mică, aşa cum este cazul în speţă. De asemenea, procesele verbale de inventariere cuprind toate elementele prevăzute în normele de mai sus, iar gestionara recurentă a declarat în scris că nu are obiecţiuni.
4. În ceea ce priveşte faptele care au dus la lipsa în gestiune, curtea reţine că acestea au fost recunoscute prin nota explicativă şi au constat în înregistrarea de mărfuri pe credit fără a avea o evidenţă, stabilirea preţurilor „din amintiri”, aruncarea produselor degradate fără întocmirea de înscrisuri. Referitor la diferenţele constatate la cel de-al doilea inventar, curtea reţine că acestea au rezultat în urma comparării preţurilor din actele de recepţie cu cele declarate de gestionară cu ocazia inventarierii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 876/M din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din coroborarea art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii cu art. 8 alin. (1) din D. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, rezultă că termenul de 3 ani pentru angajarea răspunderii patrimoniale începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, adică de la data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 735/M din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă „termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.”
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 515/M din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor răspunderii materiale pentru fapta recurentului. Astfel, fapta acestuia de a pierde camera video a fost dovedită şi recunoscută de pârât iar faptul că nu se află în gestiunea sa, nu are nicio relevanţă juridică. De asemenea, prejudiciul a fost dovedit şi constă în contravaloarea camerei video care a fost dovedită cu chitanţa şi factura fiscală eliberată de SC D. SRL B. Raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu este evident iar vinovăţia recurentului s-a manifestat sub forma neglijenţei acestuia. Referitor la situaţia contabilă a camerei video şi a amortismentului acesteia Curtea reţine că în speţă nu s-a solicitat răspunderea gestionarului pentru bunurile aflate în gestiunea sa astfel încât nici aceste aspecte nu au relevanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 302/M din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru a opera instituţia răspunderii patrimonială, este necesar ca prejudiciul să fie cert şi real. Evaluarea acestuia trebuie făcută pe baza unor date economice concrete, prin raportarea consumului real la cel efectiv, stabilit eventual printr-un raport de expertiză. Înscrisurile depuse la dosar atestă o serie de calcule şi dovada achiziţionării combustibilului, sens în care instanţa apreciază că nu este dovedit caracterul cert şi real al prejudiciului.
2. Pentru capătul de cerere privind plata contravalorii combustibilului consumat în plus, pentru efectuarea lucrărilor de arături, instanţa apreciază că probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse, este insuficient pentru a conduce instanţa la concluzia că prejudiciul este cert.
3. Din înscrisul depus la dosarul de fond, rezultă valorile de inventar ale sculelor, precum şi semnătura de primire a intimatului, astfel că prejudiciul este pe deplin dovedit. În mod greşit prima instanţă a înlăturat acest înscris, astfel că cea de-a doua critică din recurs este întemeiată şi în consecinţă va fi admisă şi sentinţa primei instanţe modificată în parte în sensul obligării intimatului la plata contravalorii sculelor aflate în inventarul acestuia şi nerestituite.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 11/M din 9 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Fapta ilicită şi personală a intimatului, săvârşită în legătură cu munca sa, a constat în neîndeplinirea unei obligaţii de serviciu, conform fişei postului, respectiv neplanificarea autovehiculului pentru revizia tehnică, anterior expirării reviziei tehnice anterioare, şi nu în nesupravegherea reparaţiilor efectuate la autovehicul.
2. În aceste condiţii, sunt irelevante, pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a intimatului, gravitatea „defecţiunilor” constatate la autovehicul, care au determinat prezentarea acestuia la service, raportul de cauzalitate între aceste defecţiuni şi incendiul izbucnit în compartimentul conducătorului auto sau stabilirea vinovăţiei unei persoane în producerea incendiului, aşa cum a reţinut prima instanţă.
3. Neîndeplinindu-şi, din culpă, obligaţia din fişa postului, de planificare a autovehiculului la inspecţia tehnică, intimatul, salariat al recurentei, a cauzat acesteia o pagubă, ca urmare a refuzului asigurătorului de a o despăgubi pe recurentă, refuz întemeiat tocmai pe neefectuarea la termen a inspecţiei tehnice.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 710 din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform dispoziţiilor art. 270 (1) Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Având în vedere calitatea de gestionar a pârâtului (fila 6 dosar fond Tribunalul Vaslui) operează şi prezumţia relativă de culpă în ceea ce priveşte lipsurile constatate în gestiune, prezumţie ce nu a fost răsturnată de către D.S. Mai mult, acesta a recunoscut expres lipsa în gestiune, tribunalul reţinând greşit contrariul. Astfel, aşa cum rezultă fără echivoc din angajamentul de plată, a recunoscut un minus de inventar afirmând că urmează a justifica suma.
2. Conform dispoziţiilor art. 287 Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.În speţă, reclamanta nu a dovedit că pârâtul, în cadrul exercitării atribuţiilor sale de serviciu i-a produs un prejudiciu.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 380 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut că în cauză, societatea recurentă, căreia îi revenea sarcina probei potrivit disp.art. 287 Codul Muncii, nu a dovedit întrunirea condiţiilor pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a intimatului, în temeiul disp. art. 270 Codul Muncii. Recurenta nu a dovedit, cu fişa postului, sarcinile de serviciu ale intimatului a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare au creat prejudiciul respectiv. Se mai reţine că recurenta nu a dovedit în cauză că prejudiciul cauzat de salariatul B.B. ar fi real şi cert.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 304 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 270 alin. (1) Codul Muncii, instanţa a admis în mod corect acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 4594 RON, aşa cum a solicitat reclamanta prin cererea de chemare în judecată.
2. Nu are relevanţă nici faptul că la data demisiei unitatea nu i-a comunicat că ar avea vreo datorie întrucât termenul în care poate fi antrenată răspunderea patrimonială a salariatului conform art. 270 (1) Codul Muncii este de 3 ani, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 283(1) lit. c) Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 215 din 10 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aplicând dispoziţiile art. 270 alin. (1) Codul muncii, prima instanţă a apreciat asupra îndeplinirii condiţiilor cumulative necesare angajării răspunderii patrimoniale, respectiv: calitatea de salariat al angajatorului păgubit, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia salariatului. În absenţa faptei ilicite, nu poate exista nici vinovăţia intimatei şi nici raportul de cauzalitate, aşa încât, constatând că nu sunt întrunite cerinţele atragerii răspunderii patrimoniale a salariatului.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 122 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În condiţiile în care pârâtul nu-şi recunoaşte vinovăţia în producerea pagubei, nu au fost depuse la dosar fişa postului – din care să rezulte atribuţiile de serviciu ale acestuia – sau cele două acte interne pretins a fi încălcate, nu se poate reţine că este vorba de o faptă ilicită şi personală a salariatului săvârşite în legătură cu munca sa, nici că există o legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, ori că ar fi fost dovedită culpa salariatului în producerea prejudiciului. Ca atare, în mod corect a constatat prima instanţă neîntrunirea tuturor condiţiile cumulative impuse de art. 270 alin. (1) Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 111 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Iaşi a constatat ca fiind prescris dreptul material la acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta H.B. Astfel, conform disp. art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (…) în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 62 din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Iaşi a constatat ca fiind prescris dreptul material la acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Astfel, conform disp. art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (…) în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 37 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Iaşi a constatat ca fiind prescris dreptul material la acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta E.B. Astfel, conform disp. art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (…) în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Iaşi a constatat ca fiind prescris dreptul material la acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta P.S. Astfel, conform disp. art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (…) în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 26 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect Tribunalul Iaşi a constatat ca fiind prescris dreptul material la acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta M.F. Astfel, conform disp. art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (…) în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.
2. Ceea ce trebuie determinat în speţă este deci momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru promovarea acţiunii în răspundere patrimonială formulată împotriva pârâtei M. F. Chiar dacă disp. art. 30 lit. e) din Legea nr. 22/1969 prevăd că acest moment este cel al constatării insolvabilităţii autorului direct al faptei cauzatoare de prejudiciu (numiţii E.O. şi E.S.-N.) susţinerea recurentei potrivit căreia data constatării insolvabilităţii celor doi ar fi fost la 12.04.2005 este eronată întrucât din conţinutul capitolului 5 al procesului-verbal din 6.11.2002 intitulat „Răspunderea materială” rezultă fără echivoc că „salariaţii Control Ulterior, Grupa Operativă şi Financiar – Contabilitate, prin felul defectuos prin care şi-au desfăşurat activitatea nu au oprit la timp şi au favorizat producerea fraudei, fapt pentru care urmează să răspundă în subsidiar pentru totalul pagubei (…)”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 25 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În concordanţă cu principiul aplicării legii civile în timp, în situaţia în care salariatul a cauzat prejudicii angajatorului sub imperiul vechiului Cod al muncii care reglementa răspunderea materială a salariatului atunci angajatorul trebuia să urmeze această procedură pentru recuperarea prezudiciului. Lipsa de diligenţă a acestuia nu poate fi înlăturată, prin intentarea unei acţiunii în responsabilitate patrimonială, în temeiul noului Cod al Muncii. Aşadar, în raport data producerii prejudiciului în cauză (10.06.1999) introducerea unei actiuni în răspundere patrimonială la data de 27.08.2007 chiar în condiţiile desfăşurării unor cercetări penale pe perioada 15.03.2002-10.03.2005 este tardivă, atât sub vechile reglementări cât şi sub noile reglementări ale raspunderii salariatului din Codul Muncii.
2. Criticile vizând cheltuielile de judecată sunt de asemenea nefondate deoarece urmare respingerii actiunii reclamanta s-a aflat în culpă procesuală, aşa încât instanţa de fond a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1110 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect instanţa de fond a înlăturat apărarea pârâtului întemeiată pe intervenţia cazului fortuit deoarece vinovăţia acestuia a fost complet dovedită.
2. Criticile pârâtului referitoare la modul de determinare a prejudiciului sunt fondate. Prin cererea introductivă reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata beneficiului nerealizat pentru o perioadă de 118 zile, interval de timp care corespunde unui număr de 4 luni. În aceste condiţii instanţa de fond trebuia să calculeze beneficiul nerealizat pentru această perioadă şi nu pentru 6 luni şi să aibă în vedere, prin raportare la media curselor realizate în perioada anterioară un număr de 1,6 curse pe lună şi nu de două curse pe lună.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 466 din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Simplul fapt al producerii unui eveniment cauzator de prejudiciu cu un autovehicul încredinţat unui angajat în considerarea acestei calităţi, nu poate atrage incidenţa jurisdicţiei muncii, care este o jurisdicţie specială aplicabilă numai domeniului prev. de art. 281 C.N., iar în materia răspunderii patrimoniale, celui prev. de art. 270 alin. (1) C.M.
2. Conform art. 270 alin. (1) Codul Muncii salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
3. Răspunderea intimatului pentru avarierea autovehiculului încredinţat lui de către recurentă în considerarea calităţii sale de angajat, însă în afara orelor de program, fără nicio legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, respectiv fără legătură cu derularea contractului său de muncă, poate fi angajată în aceste circumstanţe pe temeiul răspunderii civile delictuale aşa cum corect a reţinut prima instanţă. În această situaţie, nefiind incidente normele speciale de dreptul muncii, competenţa soluţionării în primă instanţă a litigiului având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor cauzate ca urmare a accidentului produs la data de 15.09.2008 revine instanţei de drept comun care în speţă este Judecătoria.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1721/R din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este întemeiat motivul de recurs privind nulitatea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în sensul încălcării dispoziţiilor referitoare la procedura de citare.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2786 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 284 alin. (2) Codul Muncii „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumstanţe reclamantul îşi are domiciliu sau reşedinţa ori, după caz, sediul”. Prin acest text de lege, legiuitorul a stabilit, o competenţă teritorială derogatorie de la dreptul comun, fixând regula potrivit căreia competenţa aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află domiciliul sau reşedinţa reclamantului, ori după caz, sediul acestuia. Această competenţă teritorială este exclusivă, neputând fi înlăturată nici de către părţi, nici de către instanţă.
2. Prin instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are sediul se înţelege instanţa în raza căreia se află sediul social, iar nu vreunul dintre sediile secundare.
3. Având în vedere faptul că sediul reclamantei este în municipiul Breşov, în mod corect prima instanţă, a invocat din oficiu şi a reţinut competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1005 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin decizia contestată s-au analizat motivele de recurs invocate, observându-se că instanţa de recurs a dat o rezolvare acestora printr-un considerent comun, concluzionându-se că „angajarea răspunderii materiale a pârâtei faţă de angajatorul său, pentru astfel de avize cu caracter juridic, nu poate fi reţinută fără existenţa unei clauze contractuale în acest sens”.
2. Faţă de situaţia de fapt astfel reţinută, raportat la temeiul de drept invocat precum şi decizia atacată, din a cărei examinare rezultă că s-au analizat motivele de recurs invocate, nu se impune anularea deciziei şi o nouă rejudecare a recursului.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1452 din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Revizuienta a formulat o cerere identică care a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunţat decizia civilă şi prin care a fost respinsă cererea revizuientei.Având în vedere că există identitate de părţi, de obiect şi de cauză în sensul dispoziţiilor art. 1201 C. civ., fiind autoritate de lucru judecat, constatată din oficiu conform art. 166 C. proc. civ., cererea va fi respinsă.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1411 din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâtul se face vinovat de producerea prejudiciului constând în avarierea utilajului proprietatea societăţii angajatoare. Pârâtul a recunoscut implicarea sa în accidentul de circulaţie soldat avarierea cu autocompactorului proprietatea angajatorului şi a plătit pentru acoperirea pagubei produsă o parte din c.valoarea acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7585 din 28 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 246.: „ (1) Reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa. (2) Renuntarea la judecata se constata prin incheiere data fara drept de apel. (3) Daca renuntarea s-a facut dupa comunicarea cererii de chemare in judecata, instanta, la cererea paratului, va obliga pe reclamant la cheltuieli. (4) Cand partile au intrat in dezbaterea fondului, renuntarea nu se poate face decat cu invoirea celeilalte parti.”
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 409 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În prezenta cauză, reţinerea de către prima instanţă în considerentele hotărârii recurate, în mod eronat, a răspunderii solidare a recurenţilor, în condiţiile în care, în dispozitiv, fiecare recurent este obligat individual la plată, nu reprezintă o motivare contradictorie a hotărârii, în accepţiunea arătată, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
2. În ceea ce priveşte încadrarea recurentului E.E.-E. pe postul de gestionar, se reţine că, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 22/1969, invocat de recurent, poate fi gestionar persoana care a absolvit şcoala generală. O eventuală nerespectare a condiţiei de studii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 22/1969, nu înlătură răspunderea salariatului gestionar pentru paguba materială produsă angajatorului din vina şi în legătură cu munca sa.
3. Cu privire la încălcarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, se constată că reţinerea, de către prima instanţă, a unui alt temei juridic decât cel invocat de intimata reclamantă prin cererea introductivă, nu reprezintă o încălcare a acestui principiu.
4. De asemenea, prima instanţă nu a dat ceea ce nu s-a cerut atunci când a obligat pe fiecare recurent la plată, deşi intimata solicitase obligarea lor în solidar. Prima instanţă a aplicat dispoziţiile art. 271 Codul Muncii, care reglementează cuantumul răspunderii fiecăruia, în cazul în care paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi. Restrângerea pretenţiilor intimatei, prin concluziile orale şi scrise, la sumele stabilite prin expertiza contabilă judiciară, nu reprezintă o modificare a cererii, ci o micşorare a câtimii obiectului cererii, în sensul art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 479 din 22 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În declaraţia de recurs s-a invocat faptul că angajatorul nu a respectat obligaţia legală de informare a angajaţilor cu privire la durata cursului, fiind obligaţi să semneze actele adiţionale înainte de a intra în sală. Ca urmare, susţinerea recurentului că nu a fost informat de durata şi de condiţiile cursului efectuat, se consideră că necesită a fi dovedită veridicitatea sau falsitatea prin efectuarea cercetării judecătoreşti care se cuvine a fi efectuată de către instanţa de fond . Recurentul a susţinut, de asemenea, că nu considera că un curs de 3 ore efectuat are o valorare de 1000 Euro, şi că nu există un prejudiciu cauzat în sarcina angajatoarei.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1112/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamanta a solicitat la judecata în fond efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea existenţei prejudiciului şi întinderea acestuia, pe care prima instanţă a respins-o ca nefiind utilă cauzei, însă prima instanţă în virtutea rolului activ trebuia să pună în discuţie efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, prin care să se stabilească cauzele înregistrării consumului excesiv de motorină având în vedere susţinerile contradictorii ale părţilor.
2. Numai după stabilirea cauzelor înregistrării consumului de motorină prin efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, instanţa va putea analiza dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale ale pârâţilor.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 276/CM din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu sunt incidente disp. art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece hotărârea cuprinde considerentele care au stat la baza dispozitivului şi sunt în concordanţă cu acesta. Dacă motivarea sentinţei este mai sumară aceasta nu poate echivala cu nemotivarea, aşa cum pretinde recurenta, atâta vreme cât instanţa face referire la toate probele administrate şi sunt arătate considerentele pentru care instanţa a optat la luarea unei anumite hotărâri.
2. In conformitate cu disp.art. 270 alin. (1) Codul muncii „salariaţii răspund patrimonial pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina în legătură cu munca lor”. De asemenea, art. 25 din Legea nr. 22/1969 prevede ca „H. răspunde integral faţă de agentul economic pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa”. În raport de aceste dispoziţii legale şi de materialul probator administrat, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială a pârâtului în condiţiile în care nu este dovedit nici prejudiciul şi nici fapta ilicită a pârâtului săvârşită în legătură cu munca sa.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 275/CM din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform principiului disponibilităţii specific procesului civil reclamantul este cel care determină obiectul judecăţii, cadrul procesual şi mijloacele de apărare. În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. judecătorul nu poate soluţiona litigiul decât în limitele cererii formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 346/CM din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Atâta vreme cât paza cantonului revine pădurarului şi nicidecum şefului ocolului silvic, instanţa apreciază ca în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 270 Codul Muncii, pârâtul neavând nicio vina în producerea prejudiciului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 516/CM din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta nu a făcut dovada sub aspectul cuantumului prejudiciului, care au fost elementele concrete ce au condus-o la acest calcul atât timp cât pentru perioada în discuţie nu s-a făcut dovada că ar fi avut alte solicitări pentru închiriere sau care ar fi valorile concrete de calcul. Drept urmare, în lipsa culpei dovedite a salariatului, cât şi a unui prejudiciu cert, în mod temeinic a hotărât Tribunalul Constanţa că nu poate fi antrenată răspunderea salariatului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 515/CM din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este adevărat că, potrivit art. 18 alin 5 lit. i) din HG nr. 400/2003, adunarea generală a asociaţiei de proprietari analizează principalele aspecte şi adoptă hotărâri cu privire la numărul şi funcţiile persoanelor necesare pentru administrarea şi gospodărirea clădirii, funcţiile care se remunerează, cuantumul şi modalitatea de actualizare a remuneraţiilor. Nimic nu împiedică însă ca adunarea generală să delege aceste atribuţii comitetului executiv al asociaţiei, ceea ce s-a şi realizat în cauza de faţă prin dispoziţiile Statutului Asociaţiei de Proprietari, potrivit căruia, comitetul executiv este cel care realizează execuţia bugetară, întocmeşte proiectul de buget, adoptă fişele de post şi grila de salarizare. Cu alte cuvinte, chiar de la înfiinţarea asociaţiei, adunarea generală a delegat atribuţiile prevăzute de art. 18 alin. (5) lit. i) din HG nr. 400/2003 comitetului executiv prin dispoziţiile capitolului V din Statut.
2. Sumele încasate de recurentul cu titlul de prime au fost acordate acestuia în mod legal, iar invalidarea acestora de către adunarea generală numai pentru cazul recurentului şi după încetarea contractului individual de muncă este abuzivă şi nu poate produce efecte juridice, de vreme ce aprobarea plăţii acestor sume s-a realizat de către comitetul executiv, organul delegat chiar de către adunarea generală să îndeplinească aceste atribuţii.
Se constată astfel că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 Codul Muncii, iar instanţa de fond a soluţionat cauza cu aplicare greşită a legii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3528 din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În cauză, nu există un titlu executoriu definitiv pentru pagubă şi în baza căruia să se acopere prejudiciul folosindu-se şi de garanţia materială, potrivit legii. În atare condiţii, cu această motivare, instanţa de fond a respins corect cererea de restituire a sumei reprezentând garanţia materială.
2. În ceea ce priveşte suma de 1.091 lei reţinerea este făcută contrar dispoziţiilor Codului Muncii, art. 164, potrivit căruia nicio reţinere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege, iar reţinerile cu titlu de daune nu pot fi efectuate decât în baza unei hotărâri judecătoreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 7/R din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul nu şi-a îndeplinit o obligaţie asumată prin contract, aceea de plată integrală a drepturilor salariale. În această situaţie, reclamantul în mod întemeiat a invocat excepţia de neexecutare a contractului şi nu s-a prezentat la locul de muncă.
2. Pentru invocarea excepţiei de neexecutare nu se cere ca debitorul să fi fost pus în întârziere iar invocarea excepţiei de neexecutare are loc direct între părţi. Raportat la aceste împrejurări, prima instanţă în mod corect a reţinut, că fapta salariatului nu constituie abatere disciplinară în sensul art. 263 alin. (2) Codul Muncii iar măsura de concediere pe motive disciplinare a reclamantului este nelegală.
3. Referitor la compensaţia legală reglementată de art. 1144 C. civ. trebuie menţionat că în dreptul muncii pentru ca obligaţia angajatului să fie certă, lichidă şi exigibilă, trebuie să existe titlu executoriu, respectiv hotărâre judecătorească, raportat la prevederile art. 164 alin. (2) şi art. 270-275 Codul Muncii. Decizia de imputare nu mai este reglementată de noul cod al muncii, astfel încât decizia nr. 51 din 15 martie 2007 nu are nicio valoare juridică.
4. Contractul de muncă este înţelegerea încheiată în scris între o persoană fizică, pe de o parte, şi un patron, pe de altă parte, prin care prima se obligă a presta munca prevăzută în contract, iar secunda să-i asigure persoanei încadrate condiţii corespunzătoare pentru buna desfăşurare a activităţii, deplina protecţie şi securitate a muncii şi să o remunereze în raport cu munca prestată potrivit clauzelor contractului.
5. Contractul individual de muncă deci este un act juridic, sinalagmatic, întrucât dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce între părţi, cauza obligaţiei uneia dintre ele constituind-o executarea obligaţiei celeilalte. Iar potrivit art. 156 Codul Muncii salariile se plătesc înaintea oricăror obligaţii băneşti ale angajatorilor.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1152/R din 4 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Excepţia de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziţia uneia dintre părţile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-şi execute propriile obligaţii. În cauză au fost întrunite toate condiţiile pentru invocarea excepţiei de neexecutare a contractului: obligaţiile reciproce ale părţilor au avut temeiul în acelaşi contract; din partea celuilalt contractant-angajatorul a existat o neexecutare, suficient de importantă a contractului; neexecutarea nu s-a datorat faptei însăşi a celui care a invocat excepţia, obligaţiile de plată referindu-se la perioada anterioare; părţile nu au convenit un termen de executare a uneia dintre obligaţiile reciproce. Pentru invocarea excepţiei de neexecutare nu se cere ca debitorul să fi fost pus în întârziere iar invocarea excepţiei de neexecutare are loc direct între părţi.
2. Prima instanţă în mod corect a reţinut, că fapta salariatului nu constituie abatere disciplinară în sensul art. 263 alin. (2) Codul Muncii iar măsura de concediere pe motive disciplinare a reclamantului este nelegală.
3. Referitor la compensaţia legală reglementată de art. 1144 C. civ. trebuie menţionat că în dreptul muncii pentru ca obligaţia angajatului să fie certă, lichidă şi exigibilă, trebuie să existe titlu executoriu, respectiv hotărâre judecătorească, raportat la prevederile art. 164 alin. (2) şi art. 270-275 Codul Muncii. Decizia de imputare nu mai este reglementată de noul cod al muncii, astfel încât decizia nr. 51 din 15 martie 2007 nu are nicio valoare juridică.
Contractul de muncă este înţelegerea încheiată în scris între o persoană fizică, pe de o parte, şi un patron, pe de altă parte, prin care prima se obligă a presta munca prevăzută în contract, iar secunda să-i asigure persoanei încadrate condiţii corespunzătoare pentru buna desfăşurare a activităţii, deplina protecţie şi securitate a muncii şi să o remunereze în raport cu munca prestată potrivit clauzelor contractului.
4. Contractul individual de muncă deci este un act juridic, sinalagmatic, întrucât dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce între părţi, cauza obligaţiei uneia dintre ele constituind-o executarea obligaţiei celeilalte. Iar potrivit art. 156 Codul Muncii salariile se plătesc înaintea oricăror obligaţii băneşti ale angajatorilor.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1154/R (1154) din 4 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt într-adevăr auzite, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune tribunalului obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi a cererilor de probatoriu ale părţilor, cu excepţia aprecierii pertinenţei.” (Hotărârea din 21.07.2005 în cauza Virgil J. şi alţii împotriva României, paragraful 44; Hotărârea din 19.04.1994 în cauza Van de I. împotriva Olandei, paragraful 59 şi Hotărârea din 21.03.2000 în cauza Dulaurans împotriva Franţei, paragraful 33).
2. Neindicarea de către instanţa de fond a considerentelor de fapt şi de drept care au stat la baza pronunţării unei hotărâri echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, împrejurare ce atrage aplicarea prevederilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 99 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu sunt îndeplinite condiţiile antrenării răspunderii patrimoniale a pârâtei prevăzute de art. 270 Codul Muncii, deoarece pârâta nu a produs o pagubă materială angajatorului din vina şi în legătură cu munca sa. Că, pârâta în calitate de administrator al imobilelor proprietatea membrilor asociaţiei nr. 22 U., şi-a procurat cartele telefonice, din banii asociaţiei, pentru a ţine legătura permanentă cu furnizorii de servicii, cu firmele care au executat lucrări şi cu Primăria municipiului Dr. Tr. S, în condiţiile în care la sediul asociaţiei nu exista instalat un post telefonic fix şi că deşi nu există o aprobare scrisă pentru procurarea acestor cartele, Consiliul de Administraţie al Asociaţiei de Proprietari a fost de acord cu procurarea cartelelor telefonice şi a aprobat listele lunare de repartizare şi a acestor cheltuieli pe membrii asociaţiei.
2. Nu este întemeiată susţinerea care se referă la faptul că procesul verbal a fost semnat de cei 5 membrii prezenţi, în condiţiile în care la ultima pagină s-au făcut obiecţiuni, în sensul că nu se va întocmi referat de imputaţie şi apar numai 3 semnături. Nu prezintă relevanţă juridică situaţia care rezultă din procesul verbal al comisiei de cenzori din 3 septembrie 2007, prin care se propun măsuri asupra unor nereguli constatate în condiţiile în care instanţa a reţinut judicios că nu s-a creat un prejudiciu în patrimoniul asociaţiei, convorbirile telefonice fiind efectuate în interesul acesteia şi cu atât mai mult sumele au fost repartizate pe cheltuieli comune şi recuperate integral. În cauză, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 270 Codul Muncii, sentinţa pronunţată fiind legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 8925 din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Împrejurarea că nu a avut întocmită o fişă a postului nu este de natură a proba că nu au existat raporturi de muncă, ci este o dovadă a modalităţii defectuoase de conducere a instituţiei, recurenta fiind cea care avea obligaţia de a întocmi fişele posturilor prevăzute în organigramă. De precizat faptul că fişa postului depusă în recurs nu poate fi avută în vedere, aceasta fiind nedatată, nesemnată şi fără număr de înregistrare.
2. Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizând încălcarea competenţei altei instanţe este neîntemeiat urmând a-l respinge ca atare, reţinându-se că Tribunalul Argeş este competent material să judece cauza de faţă.
3. Hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se sprijină, arătând în concret care este culpa recurentei, probele din care rezultă vinovăţia acesteia, existenţa pagubei materiale, raportul de cauzalitate dintre prejudiciul produs în legătură cu activitatea salariatului şi vinovăţia acesteia, solicitându-se fişa cu atribuţiile de servici.
4. Funcţia de director îndeplinită de către recurentă implică atribuţia de reprezentare a instituţiei-reclamante în raporturile cu terţii, precum şi angajarea instituţiei în raporturile cu terţii, recurenta fiind singura salariată care a semnat contractul încheiat cu SC N. SRL, precum şi procesul-verbal de predare-primire a tichetelor de masă. În atare situaţie este îndeplinită şi ultima condiţie pentru angajarea răspunderii patrimoniale a recurentei, privind producerea pagubei în legătură cu activitatea acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 238/R-CM din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Judecătorii sunt datori să arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea lor, să enunţe direct cele constatate şi dovezile care au determinat această convingere.
În speţă, hotărârea criticată nu cuprinde şi o analiză a mijloacelor de probă administrate deşi motivarea trebuia să se sprijine pe dovezile din dosar iar pronunţarea să poarte asupra tuturor mijloacelor care stau la baza pretenţiilor ridicate de părţi. Or, hotărârea judecătorească trebuie să se întemeieze pe probele legal administrate şi să cuprindă o analiză a acestora, pentru a asigura cunoaşterea temeiurilor argumentelor reţinute de instanţă şi, astfel, exercitarea controlului judiciar.
2. Hotărârea criticată nu cuprinde şi o analiză a mijloacelor de probă administrate deşi motivarea trebuia să se sprijine pe dovezile din dosar iar pronunţarea să poarte asupra tuturor mijloacelor care stau la baza pretenţiilor ridicate de părţi. Or, hotărârea judecătorească trebuie să se întemeieze pe probele legal administrate şi să cuprindă o analiză a acestora, pentru a asigura cunoaşterea temeiurilor argumentelor reţinute de instanţă şi, astfel, exercitarea controlului judiciar.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 701/R din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond cel ce formulează o acţiune în faţa instanţei trebuie să şi-o dovedească – art. 1169 C. civ. În atare condiţii, nedepunerea unor acte pentru susţinerea acţiunii formulate nu poate fi imputată instanţei pe lipsa rolului activ. Este adevărat că în recurs s-a depus factura prin care recurenta-reclamantă a vândut autoturismul „avariat” dar, acest act, aşa cum de asemenea a reţinut corect instanţa de fond, nu este suficient nefăcându-se dovada valorii pagubei produsă societăţii prin avarierea autoturismului, acte de constatare a avariilor din care să rezulte avarierea în procent de 80%, aşa cum susţine reclamanta şi că nu mai poate fi reparat.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 353/R din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din analiza prevederilor art. 271 alin. (1) Codul Muncii, rezultă că pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniul angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
2. În speţă în mod corect prima instanţă a constatat că sunt întrunite condiţiile privind atragerea răspunderii patrimoniale ale recurentului. Atât existenţa prejudiciului cât şi cuantumul acestuia rezultă cu certitudine din actele contabile depuse la dosarul cauzei. Astfel, corect a reţinut prima instanţă că lipsa sumei din casieria societăţii a fost dovedită cu actele financiar-contabile ale societăţii. Existenţa prejudiciului se datorează culpei recurentului care nu a justificat lipsa soldului de casă şi a efectuat cheltuieli peste limita admisă de societate, folosind servicii hoteliere fără a avea acordul angajatorului şi nefiind acceptate la decontare de către angajator.
3. Cheltuielile suplimentare constând în servicii hoteliere – saună, jacuzzi, masaj – efectuate peste cheltuielile de deplasare de către recurent în perioada când era angajatul său în funcţia de director general intră în sfera raporturilor de muncă, fiind vorba de un litigiu de muncă care a fost soluţionat de Secţia Conflicte de muncă şi asigurări sociale. Mai mult prin angajamentul de plată din 13.12.2007 (fila 19 dosar fond) recunoaşte că datorează societăţii suma de 4490, 30 lei din care 3264, 50 lei reprezentând lipsa constatată din confruntarea soldului scriptic la casei şi numerarul existent nepredat noului administrator şi 1227, 80 lei reprezentând contravaloare servicii hoteliere (saună, jacuzzi, masaj) neaprobate în decontare şi îşi exprimă acordul de voinţă ca această sumă să fie reţinută din drepturile băneşti pe care le mai are de primit.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 396/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este adevărat că, iniţial, cererea a fost înregistrată pe rolul Secţiei comerciale a Tribunalului Galaţi, însă verificându-se competenţa în funcţie de excepţia invocată de reclamanta prin încheierea de şedinţă s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secţii şi transpunerea pe rolul Secţiei civile – Litigii de Muncă a aceleiaşi instanţe.
2. Modalitatea de examinare a excepţiei de netimbrare nu conduce la nulitatea hotărârii astfel pronunţată, excepţia fiind de ordine publică iar, în materia conflictelor de muncă, actele de procedură întocmite sunt scutite de taxa de timbru judiciar (art. 89 din Legea nr. 168/1999).
3. Câtă vreme decizia emisă nu a fost contestată şi anulată, demisia salariatului este motivul încetării raporturilor de muncă şi atrage, în condiţiile art. 5 şi 6 din contractul de formare profesională răspunderea patrimonială a recurentului-pârât, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale. Răspunderea civilă contractuală intervine pentru întreaga sumă stabilită de comun acord de către părţi, din care a fost dedusă plata parţială, suma rămasă pentru formarea profesională fiind calculată proporţional cu perioada nelucrată. La aceasta se adaugă suma reprezentând contravaloarea sculelor ridicate şi nepredate conform fişei obiectelor de inventar. Plata parţială făcută de către mama recurentului-pârât s-a realizat în numele acestuia conform chitanţei şi i-a profitat, fiind dedusă suma achitată fiind din suma total datorată.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 217/R din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi incidenţa art. 270 alin. (1) Codul Muncii, deoarece pârâtul nu şi-a îndeplinit, în mod culpabil, atribuţiile de serviciu stabilite prin contractul individual de muncă şi prin fişa postului, context în care societatea angajatoare a fost sancţionată contravenţional pentru neîndeplinirea obligaţiilor privitoare la asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă a salariaţilor săi; aceste îndatoriri fiind în sarcina pârâtului. În speţă, răspunderea pârâtului nu poate fi înlăturată în temeiul art. 270 alin. (2) Codul Muncii, întrucât acesta nu a dovedit că amenda contravenţională aplicată societăţii angajatoare a fost provocată de forţă majoră ori de alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate sau că ea se încadrează în riscul normal al serviciului.
Sursă:
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 2929 din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţă majoră sau de alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
2. Pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond:calitatea de salariat a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
3. În cazul de faţă, în mod corect instanţa de fond a reţinut că sunt întrunite condiţiile privind vinovăţia salariatului şi caracterul cert al prejudiciului cauzat. Intimata a făcut dovada cu înscrisurile depuse la dosar că prin întârzierea trenului de călători s-a produs unităţii o pagubă şi aceasta trebuie recuperată de la cei doi recurenţi din vina cărora s-a produs.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 173/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa nu a arătat în considerentele sentinţei recurate nici motivele pentru care a înlăturat propunerile experţilor referitoare la recuperarea unor sume (din totalul prejudiciului) de la organele colective de conducere şi control ale asociaţiei, deşi respectivele propuneri erau argumentate, iar concluziile au fost însuşite de părţi şi de instanţă.
2. În literatura de specialitate, ca şi în practica instanţelor, s-a stabilit că nemotivarea unui punct de vedere, echivalează cu necercetarea (nesoluţionarea) pe fond, iar cum, în prezenta cauză instanţa nu a motivat opţiunea pentru concluziile expertizei efectuate de E.N. în detrimentul celei efectuate de E.M. şi nici înlăturarea propunerii de recuperare a unei părţi din prejudiciu de la membrii organului de conducere (control) colectiv, în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sursă:
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1485/R din 21 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Raportat la poziţia inechivocă a societăţii reclamante exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se justifică reducerea sumei datorate de către pârât reclamantei.
Sursă:
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1252/R din 28 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Într-adevăr, pe de o parte, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 referindu-se la răspunderea reparatorie patrimonială a salariaţilor „pentru pagube materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor”, are în vedere fapta ilicită a salariatului, săvârşită cu vinovăţie, existenţa unui prejudiciu şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
2. Condiţia angajării răspunderii patrimoniale a angajatului, în sensul art. 270 din Codul Muncii, este ca salariatul, prin fapta sa ilicită, săvârşită cu vinovăţie, să cauzeze un prejudiciu angajatorului.
3. Din probatoriul administrat nu rezultă cu certitudine fapta ilicită şi vinovăţia pârâţilor precum şi existenţa prejudiciului. Având în vedere că nu s-a predat gestiunea către pârâţi şi nu s-a efectuat un inventar complet la toate magazinele societăţii, nu se poate atrage răspunderea patrimonială a pârâţilor în sensul art. 24 din Legea nr. 22/1969 şi art. 270 Codul Muncii, prejudiciul nefiind cert. Acestea având prioritate, celelalte motive de recurs nu se impun a fi analizate.
Sursă:
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 952/R din 30 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Condiţia esenţială care trebuie îndeplinită în vederea angajării răspunderii materiale a salariatului este cauzarea unui prejudiciu material angajatorului. Or, în cauza dedusă judecăţii nu este întrunită această cerinţă, reclamanta necombătând prin alte probe rezultatele expertizei tehnice efectuate în primă instanţă, neformulând, de altfel, nici puncte de întrebare pentru expert, lucrarea fiind întocmită pe baza obiectivelor propuse de către pârâţi. În aceste condiţii, contestarea perioadei de referinţă avută în vedere de către expert este atât nefondată, cât şi lipsită de relevanţă în speţă, deoarece, nefiind identificate lipsuri în gestiune în perioada 20 mai-11 august 2005, este evident că acestea nu se regăsesc nici în perioada 10-11 august 2005.
2. În ceea ce priveşte obiecţiunile formulate de reclamantă, faţă de concluziile expertizei, se constată că acestea au primit o soluţionare punctuală din partea expertului, iar după comunicarea răspunsului la întrebările formulate, reclamanta nu a insistat în efectuarea unei contraexpertize, singura probă în măsură a combate, eventual, constatările celei dintâi. Cât despre critica vizând pretinsa neîndeplinire corespunzătoare de către pârâţi a sarcinilor prevăzute în fişa postului, Curtea reţine că acestea sunt împrejurări de natură a atrage răspunderea disciplinară a salariatului, şi nicidecum răspunderea materială – obiect al prezentei judecăţi.
Sursă:
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 91/R din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În cazul stabilirii răspunderii patrimoniale a gestionarilor potrivit Legii nr. 22/1969 în sarcina acestora operează o prezumţie de culpă (juris tantum) în cazul constatării unui prejudiciu şi prin urmare este sarcina acestora să dovedească că nu sunt vinovaţi de producerea pagubei.
2. Este adevărat că din aceleaşi probe nu a rezultat suma cu care să răspundă fiecare salariat, cu alte cuvinte nu s-a putut stabili întinderea prejudiciului produs de fiecare persoană în parte.
3. Este adevărat că din aceleaşi probe nu a rezultat suma cu care să răspundă fiecare salariat, cu alte cuvinte nu s-a putut stabili întinderea prejudiciului produs de fiecare persoană în parte. Această constatare nu este însă suficientă pentru a exonera pârâtul de răspundere. Astfel, chiar dacă în contractul de muncă şi carnetul de muncă funcţia pârâtului este de muncitor, din declaraţia acestuia rezultă că a îndeplinit atribuţiunile de vânzător, funcţie de gestiune pentru care răspunderea patrimonială se stabileşte în raport cu dispoziţiile Legii nr. 22/1969. Împrejurarea că nu a fost emisă şi o decizie în acest sens nu are relevanţă sub aspectul regimului juridic al răspunderii patrimoniale, ci sub aspectul modalităţii în care este angajată această răspundere şi eventual întinderea ei, pârâtul având calitatea unui gestionar de fapt. În ipoteza că şi ceilalţi angajaţi cercetaţi penal au avut calitatea de gestionari, iar întinderea prejudiciului pentru fiecare nu poate fi determinată, în raport cu situaţia concretă a fiecăruia răspunderea se stabileşte în raport cu timpul lucrat ca gestionar de drept sau de fapt şi mărimea salariului, aşa cum se dispune prin art. 27 din Legea nr. 22/1969, în vigoare şi în prezent.
4. Instanţa de fond era datoare să nu se mulţumească numai cu concluziile organelor de anchetă penală, ci să efectueze ea însăşi probe, inclusiv proba cu expertiză contabilă, care urma să elucideze toate aspectele privind modul de organizare şi administrare al gestiunii de la punctul D. şi pe cale de consecinţă în raport cu principiile răspunderii gestionarului să determine şi cota parte de prejudiciu care revine pârâtului. Cum în cauză nu au fost administrate probatorii pe aspectele sus-menţionate considerându-se în mod greşit că în măsura în care nu se poate stabili întinderea pagubei pentru care pârâtul este răspunzător acesta urmează a fi exonerat de răspundere în temeiul art. 312 C. proc. civ.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1778 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prejudiciul pretins a fi cauzat reclamantei de către pârât nu putea fi stabilit decât printr-o expertiză tehnică silvică care să stabilească cantitatea arborilor tăiaţi şi eventual data, precum şi valoarea acestora. În rejudecare, instanţa de fond urmează să aibă în vedere şi celelalte motive de recurs referitoare la faptul ilicit, prejudiciul constatat şi legătura de cauzalitate dintre faptul culpabil şi prejudiciu.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1067 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 301 raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 80 din Codul Muncii termenul legal de recurs este de 10 zile şi se calculează de la data comunicării sentinţei, iar nerespectarea acestuia atrage respingerea recursului ca tardiv formulat.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 665 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta nu a făcut dovada nici a încasării de către salariat a sumelor de bani pretinse, nici a condiţionării plăţii drepturilor salariale de semnarea condicii de prezenţă de către salariat. Astfel, reclamanta a depus la dosar doar fişe de pontaj, copii după condica de prezenţă, procesul verbal de control şi tabele de calcul a sumelor de încasat. Nu exista însă vreun act din care să rezulte că sumele de bani pretinse au fost virate către pârât. Apoi, reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul avea obligaţia semnării condicii de prezenţă, obligaţie care trebuie să rezulte dintr-un regulament intern, luat la cunoştinţă de pârât. În fine, reclamanta trebuia să facă dovada că de semnarea condicii de prezenţă era condiţionată plata drepturilor salariale. Or, pârâtul a depus în apărare fişe de pontaj din care rezultă că a fost prezent la serviciu în zilele în care reclamanta pretinde că a absentat. Fiind un act care emană chiar de la angajator, fişa de pontaj se opune sub aspect probator registrului de prezenţă inducând o îndoială cu privire la pretinsa nerespectare de către pârât a programului de lucru şi în consecinţă lipsind de suport probator pretenţiile reclamantei.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2166/R din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta nu a dovedit pretenţiile sale, respectiv nu a depus documente din care să reiasă că angajatul a fost plătit fără să fie prezent şi să presteze activitate, în perioada menţionată, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 287 din Codul Muncii. În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la neluarea în considerare a condicilor de prezenţă care reflectă absenţele reclamantului de la serviciu în zilele pentru care a beneficiat de drepturile salariale pretinse, pârâtul a depus în apărare fişe de pontaj din care rezultă că a fost prezent la serviciu în zilele în care reclamanta pretinde că a absentat. Fiind un act care emană chiar de la angajator, fişa de pontaj se opune sub aspect probator registrului de prezenţă inducând o îndoială cu privire la pretinsa nerespectare de către pârât a programului de lucru şi în consecinţă lipsind de suport probator pretenţiile reclamantei.
Pretenţiile aferente lunilor ianuarie şi februarie 2005 se situează înafara termenului de prescripţie, împlinit anterior înregistrării acţiunii (3.03.2008), astfel încât acest motiv de recurs este nefondat.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2033/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contrar motivelor invocate de recurentă, data naşterii dreptului la acţiune nu este momentul definitivării şi aprobării de către conducătorul unităţii a dosarului de cercetare (respectiv 13.06.2006). În consecinţă, Curtea constată că pretenţiile aferente lunilor ianuarie şi februarie 2005 se situează înafara termenului de prescripţie, împlinit anterior înregistrării acţiunii (3.03.2008), astfel încât acest motiv de recurs este nefondat.
În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la neluarea în considerare a condicilor de prezenţă care reflectă absenţele reclamantului de la serviciu în zilele pentru care a beneficiat de drepturile salariale pretinse, fişa de pontaj, fiind un act care emană chiar de la angajator, se opune sub aspect probator registrului de prezenţă inducând o îndoială cu privire la pretinsa nerespectare de către pârât a programului de lucru şi, în consecinţă, lipsind de suport probator pretenţiile reclamantei.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1976/R din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Contrar motivelor invocate de recurentă, data naşterii dreptului la acţiune nu este momentul definitivării şi aprobării de către conducătorul unităţii a dosarului de cercetare.
2. În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la neluarea în considerare a condicilor de prezenţă care reflectă absenţele reclamantului de la serviciu în zilele pentru care a beneficiat de drepturile salariale pretinse, fişa de pontaj, fiind un act care emană chiar de la angajator, se opune sub aspect probator registrului de prezenţă inducând o îndoială cu privire la pretinsa nerespectare de către pârât a programului de lucru şi, în consecinţă, lipsind de suport probator pretenţiile reclamantei.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1823/R din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor art. 270 Codul muncii salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagube materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Aşadar, principalele elemente ale răspunderii patrimoniale sunt existenţa prejudiciului, a faptei culpabile, a legăturii cauzale dintre faptă şi prejudiciu. Din textul de lege mai sus arătat se mai desprinde şi obligativitatea ca paguba materială să fie produsă pe seama angajatorului.
2. În cazul din speţă, reclamanta este angajatorul la care pârâta s-a angajat după încetarea raporturilor de muncă cu o altă societate , încetare ce s-a produs prin acordul părţilor şi cu care se încheiase anterior actul adiţional la contractul de muncă şi prin care s-a obligat să suporte toate cheltuielile ocazionate cu pregătirea profesională dacă are iniţiativa încetării contractului de muncă înainte cu 2 ani de la data absolvirii cursurilor de formare profesională. În acest context societatea reclamantă nu poate pretinde eventuale daune pe care le-ar fi suportat o altă societate neexistând nicio dovadă a relaţiilor de subrogare în drepturi între cele două societăţi.
3. Neexistând dovedită nicio relaţie de subrogare în drept între cele două societăţi comerciale arătate, tribunalul a constatat că reclamanta nu este în drept să pretindă respectivele cheltuieli.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1801/R din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Neanalizând în concret pretenţiile reclamantei, raportat la probele (chiar incomplete) depuse de aceasta, prima instanţă nu a cercetat fondul, impunându-se casarea hotărârii şi trimiterea dosarului pentru o nouă judecată, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 81 alin. (2) din Legea nr. 168/1999, astfel cum asupra acestui articol s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XXI/2006 pronunţată în recurs în interesul legii.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1502/R din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prealabil verificării legalităţii şi temeiniciei sentinţei atacate prin prisma acestor critici, Curtea a constatat din oficiu, că recursul pârâtei M.K. a fost depus peste termenul de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.
2. Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă „termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.”
Sursă:
(Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 39 din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concluzia instanţei de fond este conformă cu probatoriul administrat în cauză, prejudiciul încercat de reclamantă nedatorându-se culpei pârâţilor, ci este rezultatul modului defectuos de organizare a activităţii de către reclamantă.
Sursă:
(Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 503 din 8 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Răspunderea patrimonială conjunctă este o formă a răspunderii patrimoniale şi este activată în situaţia în care un prejudiciu este cauzat din vina mai multor salariaţi. Totuşi, în fapt, determinarea proporţiei în care fiecare faptă a contribuit la producerea pagubei, exprimarea ei într-o sumă precisă, întâmpină dificultăţi, astfel încât se recurge la procedeul subsidiar indicat în art. 271 alin. (2) Codul muncii – stabilirea răspunderii proporţional cu salariul. Şi pe aceste dispoziţii şi-a întemeiat recurenta acţiunea.
2. Constatarea insolvabilităţii debitorului principal este atributul instanţei de judecată şi rezultă din aprecierea şi interpretarea tuturor probelor.
3. Simpla raportare la procesul verbal întocmit de un executor judecătoresc prin care se constată această stare a debitorului, poate duce la ignorarea unor probe relevante administrate în cauză şi poate determina o apreciere neobiectivă a situaţiei de fapt a cauzei.
4. Instanţa de fond a apreciat corect că acţiunea în răspundere patrimonială este prescrisă, însă termenul de la care a raportat momentul curgerii prescripţiei nu este data de 31.08.2000 dată la care sucursala a luat cunoştinţă de soluţia Parchetului de scoatere de sub urmărire penală a debitorului principal şi a giranţilor, ci data actului de adjudecare a imobilului pentru cumpărarea căruia a fost acordat creditul, respectiv 4.10.2001, după ce în prealabil recurenta cunoştea situaţia financiară a debitorului, acest apartament fiind singurul bun care putea fi valorificat în scopul acoperirii creanţei.
Sursă: (
Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 734/M din 19 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajarea răspunderii materiale a pârâtei faţă de angajatorul său, pentru astfel de avize cu caracter juridic, nu poate fi reţinută fără existenţa unei clauze contractuale exprese în acest sens. În speţa de faţă decizia de desfacere a contractului de muncă a unui angajat, anulată de instanţa de judecată, aparţine conducerii unităţii reclamante, din care pârâta nu face parte, iar avizul acesteia, în discuţie, ţine de cea ce art. 270 (2) Codul Muncii defineşte a fi „riscul normal al serviciului”, pentru care salariaţii, însă, nu răspund patrimonial.
2. Reclamanta deşi solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 11228 lei cu titlu de despăgubiri, nu face dovada certă a producerii vreunui prejudiciu în cuantumul solicitat. De asemenea reclamanta nu face dovada raportului de cauzalitate dintre existenţa vreunui prejudiciu cert şi o faptă cauzatoare comisă de pârâtă, situaţie care ar atrage răspunderea patrimonială a acesteia conform prevederilor art. 270 Codul Muncii.
Sursă:
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări social, Decizia Civilă nr. 431 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 287 Codul muncii, angajatorul reclamant are sarcina probei şi trebuia să dovedească că sunt întrunite condiţiile răspunderii patrimoniale a salariatului pârât conform art. 270 Codul muncii: calitatea de salariat, fapta ilicită săvârşită în legătură cu munca, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raporturile de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
2. Calitatea de gestionar de fapt, atrage incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 22/1969 şi potrivit dispoziţiilor art. 24 şi 25 operează prezumţia de culpă a acestuia. Dar pentru a opera această prezumţie, angajatorul trebuie să dovedească primirea în gestiune a bunurilor, în speţă cantitatea de motorină şi existenţa prejudiciului.
3. Înscrisuri depuse la dosar nu fac dovada primirii în gestiune de către reclamant a cantităţii de motorină şi mai ales nu se face dovada existenţei prejudiciului neexistând niciun act de constatare a prejudiciului şi nici vreo dovadă că reclamanta şi-a înregistrat în contabilitate vreun minus. Astfel nu sunt dovedite de către reclamantă condiţiile prevăzute de art. 270 Codul muncii.
Sursă:
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări social, Decizia Civilă nr. 374 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de prevederile art. 269 alin. (1) Codul muncii, în redactarea iniţiala şi de prevederile Deciziei nr. XL/2007, obligatorie pentru instanţa, în lipsa unor prevederi exprese în lege, în contractul colectiv de munca şi în contractul individual de munca, care sa prevadă acordarea de daune morale, recursul formulat de către recurent este neîntemeiat.
Sursă:
(Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 5859 din 2 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este adevărat că în cazul gestionarilor actul de constatare a lipsei în gestiune creează în sarcina pârâtei o prezumţie de culpă, prezumţie care se degaja din prevederile art. 24 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor unităţilor. A rezultat însă din probele administrate că lipsa se datorează unor cauze obiective, independente de culpa salariatei.
2. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că de vreme ce vinovăţia salariatei nu a fost probată nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială conform prevederilor art. 271 Codul muncii pentru lipsa din gestiune.
4. Comiterea furtului de autori necunoscuţi şi nefinalizarea cercetărilor penale pentru acest motiv nu constituie argumente pentru a se reţine vinovăţia pârâtei.
3. Comiterea furtului de autori necunoscuţi şi nefinalizarea cercetărilor penale pentru acest motiv nu constituie argumente pentru a se reţine vinovăţia pârâtei.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 696/R-CM din 25 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâtului nu i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece, prin admiterea cererii formulate în vederea angajării unui avocat, precum şi prin chemarea de trei ori la interogatoriu, instanţa i-a dat posibilitatea acestuia să îşi formuleze apărările.
2. Potrivit art. 284 alin. (2) Codul muncii cererile referitoare la conflicte de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, or, după caz, sediul. Cum în speţă reclamanta are sediul în municipiul Rm. V, competenţa de soluţionare a prezentei cauze revine, potrivit dispoziţiilor legale arătate mai sus, Tribunalului Vâlcea.
3. Din cuprinsul dosarului de fond rezultă că pârâtul a fost legal citat pentru termenul din 3.06.2008, astfel că în mod corect instanţa a păşit la judecată. Susţine recurentul-pârât că nu s-a putut prezenta la judecată deoarece era bolnav, însă el nu a adresat nicio cerere în acest sens instanţei şi nici nu a depus adeverinţa medicală de care a făcut vorbire în motivele de recurs.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 699/R-CM din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Expertiza trebuia să determine dacă această sumă este reală şi dacă este imputabilă pârâtului, ceea ce nu s-a făcut. Având în vedere aceste considerente şi faptul că pârâtul a semnat referatul întocmit cu ocazia inventarierii, se impune a se efectua o altă expertiză contabilă care să răspundă obiectivelor stabilite şi să verifice stocurile de mărfuri şi corespondenţa acestora cu inventarierea din 2 iunie 2006.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 146/R-CM din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. O evidenţă contabilă contrară celor constatate din probele administrate nemijlocit de instanţa de fond nu a fost probată nici în calea de atac, deşi recurentele au făcut referire la un caiet care poartă menţiunile şi semnăturile ambelor părţi. În aceste condiţii s-a reţinut corect că prezumţia simplă de culpă ce operează în sarcina gestionarilor, odată dovedită lipsa în gestiune, nu a fost răsturnată.
2. Referitor la întinderea răspunderii, aceasta a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor art. 25 şi următoarele din Legea nr. 22/1969, care se referă la o răspundere integrală a gestionarului pentru prejudiciul cauzat unităţii, chiar şi atunci când acesta este cauzat de mai mulţi salariaţi, în cazul de faţă de mai mulţi gestionari.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 301/R-CM din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În temeiul dispoziţiile art. 271 Codul muncii, în cazul în care de producerea prejudiciului se fac vinovaţi mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la producerea pagubei. Potrivit dispoziţiile art. 287 Codul muncii, dovada certitudinii prejudiciului cade în sarcina angajatorului, din probele administrate în cauză trebuind să rezulte neîndoielnic întinderea cuantumului pagubei. Se reţine că nu sunt întrunite în cauză condiţiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului-intimat.
În mod corect prima instanţă a reţinut că acţiunea formulată de R.A. „B.” I este nefondata, angajatorul-recurent neprobând în niciun mod cuantumul prejudiciului real si cert cauzat de paratul-intimat E.E.E. acestuia.
Sursă:
(Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 38 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În rejudecare, instanţa de fond nu a pus în discuţie şi nu a avut în vedere îndrumările statuate de instanţa de recurs deşi, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecarea fondului.
1. Stabilirea stării de fapt este atributul exclusiv al instanţei de fond iar aceasta trebuia să se raporteze pe baza administrării dovezilor necesare corectei soluţionări a litigiului. Or, instanţa de fond avea obligaţia să ia în cercetare faptele şi să administreze probele necesare, urmând ca soluţia dată să se bazeze pe cercetarea aprofundată a tuturor circumstanţelor de fapt ale cauzei.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr.
736/R din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În plus, tot prin întâmpinare, s-au făcut apărări în ceea ce priveşte starea instalaţiei, element important în stabilirea cauzelor avariei. Singurul în măsură să se pronunţe pe aceste chestiuni: dacă instalaţia trebuia să aibă avizul J., dacă trebuia să aibă con de acumulare a motorinei în caz de avarii, dacă trebuia să aibă un sistem automat de închidere a robinetelor în caz de scurgeri de combustibil etc., e un expert, aşa că o expertiză tehnică de specialitate e cât se poate de utilă cauzei. Expertul, de asemenea, este în măsură să emită o părere avizată asupra tuturor cauzelor care au dus la producerea avariei. Faţă de considerentele de mai sus, se constată că-n mod greşit a apreciat instanţa de fond ca fiind nepertinentă cauzei proba cu expertiza.
2. În mod greşit a apreciat instanţa de fond ca fiind nepertinentă cauzei proba cu expertiza. Pentru completarea probei cu acte şi pentru efectuarea expertizei în vederea stabilirii cu exactitate a vinei fiecărei persoane implicate direct sau indirect, faţă de constatarea că-n judecată au fost chemaţi doar recurentul şi intimatul B. şi că doar pârâtul H.T. a declarat recurs, prin prisma dispoziţiilor art. 312 alin. (3) teza IV C. proc. civ., urmează a se admite recursul, a se casa-n parte sentinţa numai în ceea ce-l priveşte pe pârâtul H.T. şi a se trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, numai sub acest aspect.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 686/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este adevărat că, potrivit art. 195 Codul Muncii, salariaţii care au beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile în conf. cu art. 194 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) nu pot avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puţin 3 ani de la data absolvirii cursului sau stagiului de formare profesională. Dar aceste prevederi trebuie să fie coroborate cu dispoziţiile art. 3 ale aceluiaşi articol în sensul că „salariatul care nu-şi respectă obligaţia asumată va trebui să suporte cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională proporţional cu perioada nelucrată.
2. Între părţi s-a încheiat un contract individual de muncă la data de 24 octombrie 2005 iar ulterior o serie de angajamente prin care intimatul se obliga să suporte contravaloarea cursurilor în cazul în care iniţiază încetarea contractului de muncă mai înainte de împlinirea unui termen de 3 ani de la data finalizării cursului de formare profesională. La data de 25.02.2008 au încetat raporturilor de muncă prin demisie aşa cum rezultă din decizia nr. 394/2008.
3. Cum intimatul nu şi-a respectat obligaţia asumată prin angajamentele încheiate acesta a cauzat recurentei un prejudiciu deoarece este lipsită de serviciile unui salariat şcolarizat şi în consecinţă obligat la restituirea contravalorii cursului proporţional cu perioada nelucrată conf. dispoziţiile art. 195 alin. (3) Codul muncii.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 719/R din 27 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 303 C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. În materia conflictelor de muncă cum este cauza de faţă, dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 168/1999 prevăd cu titlu special termen de recurs de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţată de instanţa de fond.
2. Depunerea motivelor de recurs de către recurentul-pârât la data de 10.09.2008 apare ca fiind îndeplinită peste termenul prevăzut de lege în mod imperativ, fapt ce atrage neluarea lor în considerare deoarece neîndeplinirea unui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 570/R din 15 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 284 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător. Cu titlu special, în cazul conflictelor de muncă dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 168/1999 prevăd că termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţată de instanţa de fond.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 640/R din 9 (6) octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Fiind vorba despre pretenţiile pe care intimata-reclamantă le invocă ca avându-şi izvorul în raporturile juridice de muncă cu recurentul-pârât, pe baza angajamentului de plată ce a fost semnat de acesta, competenţa aparţine instanţelor specializate de dreptul muncii.
2. Potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege. Însă, în materia dreptului muncii, răspunderea patrimonială are un caracter specific, izvorând din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către salariat a unor obligaţii ce rezultă din contractul individual de muncă şi are drept consecinţă crearea unei pagube pentru angajator. Chiar asumarea unei obligaţii de dezdăunare printr-un angajament de plată de către salariat nu-şi poate produce efectele decât în condiţiile specifice răspunderii patrimoniale, pentru pagubele produse de către salariaţi din vina şi în legătură cu munca lor.
3. Cu ordinul de plată nr. 239/27.05.2008 emis de BRD – Agenţia M – s-a făcut dovada plăţii sumei de 3942, 53 lei către beneficiarul (...) B. SRL de debitor, respectiv (...) E. SRL D. În condiţiile arătate urmează a se constata că prezenta cauză a rămas fără obiect debitul în discuţie fiind însuşit şi achitat de către cumpărătorul mărfii, respectiv (...) E. SRL D.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 559/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Criticile aduse de recurenţi încheierii de şedinţă recurate nu vizează în mod direct şi nemijlocit măsura dispusă, aceea a suspendării judecătoreşti a judecăţii, cât aspecte ce privesc competenţa materială de soluţionare a cauzei şi puterea lucrului judecat. Având, aşadar, caracter prerogativ, dispoziţia instanţei privind excepţia de necompetenţă materială invocată nu poate fi supusă analizei pe calea recursului de faţă care poate privi strict doar măsura suspendării judecătoreşti a judecăţii.
2. Existenţa puterii de lucru judecat presupune examinarea în prealabil a condiţiilor acestea, lucru realizabil de către prima instanţă, care s-a declarat competentă.
3. În ceea ce priveşte suspendarea judecătorească a judecăţii, se constată potrivit menţiunilor înscrise în încheierea de şedinţă recurată, că reprezentanţii părţilor au fost de acord cu suspendarea, faţă de împrejurarea că împotriva unuia dintre pârâţi s-a început urmărirea penală iar soluţia de scoatere de sub urmărirea penală nu este definitivă.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 425/R din 9 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din analiza prevederilor art. 195 Codul Muncii şi a contractului de angajament rezultă clar că ceea ce dă dreptul angajatorului să se îndrepte împotriva angajatului este achitarea cursurilor de formare profesională şi nerespectarea din partea salariatului a obligaţiei de a lucra în şir perioada pentru care s-a angajat prin act adiţional, angajatorul neavând dreptul de a solicita o altă sumă de bani cu titlu de clauză penală. Prin urmare, intimatul pârât are obligaţia de a restitui doar cheltuielile suportate de către angajator pentru pregătirea sa profesională.
2. În dreptul comun clauza penală – reglementată de art. 1066-1072 C. civ. – este acea convenţie prin care părţile unui contract determină anticipat întinderea daunelor – interese pe care debitorul ba fi obligat să le plătească în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare ori cu întârziere a prestaţiilor la care s-a îndatorat. Clauza penală apare ca o modalitate de evaluare prealabilă a despăgubirilor, realizată pe cale convenţională.
3. Susţinerea recurentei că în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 1066-1072 C. civ. nu este întemeiată. Dar, aşa cum rezultă din conţinutul angajamentului încheiat, pârâtul s-a obligat să restituie sumele reprezentând cheltuielile de specializare dacă va păsări unitatea din motive ce îi sunt imputabile pe perioada de 5 ani, cheltuieli ce au fost evaluate la suma de 10.000 Euro.
4. Ori de câte ori se pune problema recuperării unui prejudiciu produs de către salariat angajatorului, acesta din urmă este obligat să dovedească în instanţă existenţa şi întinderea lui, conform art. 287 Codul Muncii. Nu este relevantă în cauza dedusă judecăţii jurisprudenţa invocată de către recurentă deoarece nu constituie izvor de drept.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 442/R din 12 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte susţinerea recurentului în sensul că probele existente la dosar nu au fost luate în considerare sau au fost interpretate greşit apreciem că este neîntemeiată întrucât hotărârea cuprinde considerentele avute în vedere de prima instanţă în pronunţarea soluţiei inclusiv motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile pârâtului, fiind respectate elementele prev. de art. 261 C. proc. civ.
2. Sunt întrunite condiţiile răspunderii patrimoniale ale art. 271 Codul Muncii întrucât indiferent de modul în care era organizată paza obiectivului, pentru că dacă agentul poştal şi-ar fi respectat obligaţiile de serviciu şi ar fi distribuit corect şi la termen toate mandatele, prejudiciul nu ara fi existat, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 216/R din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială trebuie să fie îndeplinire cumulativ mai multe condiţii printre care şi prejudiciul cauzat angajatorului, or în cazul de faţă această condiţie nu este îndeplinită. Cum recurenta nu a făcut dovada prin niciun mijloc de probă că fapta comisă de intimat a condus la diminuarea patrimoniului societăţii, instanţa apreciază că în cauză nu sunt întrunite condiţiile privind caracterul cert al prejudiciului pretins a fi cauzat.
2. Prejudiciul, ca element al răspunderii patrimoniale a salariatului constă fie într-o creştere a pasivului, fie într-o diminuare a activului patrimoniului al angajatorului. Astfel, pentru a se reţine existenţa prejudiciului cauzat societăţii recurente, aceasta avea obligaţia să facă dovada că fapta comisă de către intimat a avut drept consecinţă diminuarea patrimoniului societăţii.
3. Este adevărat că, compensarea fără numerar constă în stingerea obligaţiilor de plată reciproce între două sau mai multe persoane juridice până la concurenţa celei mai mici, prin ordine de compensare. Ordinul de compensare reprezintă document justificativ de înregistrare în contabilitate a stingerii creanţelor şi datoriilor care au făcut obiectul compensării.
4. Pentru a se reţine faptul că stingerea datoriei s-a făcut prin compensare, recurenta avea obligaţia să depună la dosar ordinul de compensare care se emite numai în baza procesului-verbal de compensare, prin care, clientul şi furnizorul au înţeles să lichideze datoriile de valoare egală conform H.G. nr. 685/1999. De asemenea, în baza ordinului de compensare ambele societăţi trebuiau să menţioneze în contabilitate că stingerea creanţelor şi a datoriilor s-a realizat prin compensare.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 140/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia salariatului [art. 271 alin. (2) Codul muncii]. Numai întrunirea cumulativă a acestor condiţii atrage răspunderea patrimonială, lipsa uneia dintre condiţiile enumerate înlătură această răspundere.
2. Sub aspectul legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, apreciem că aceasta nu este îndeplinită deoarece amenda pe care OJPC G a aplicat-o recurentei se referă la traducerea inexactă efectuată de către traducătorii recurentei şi nu de intimată care nu avea atribuţii de serviciu în acest sens, ea fiind o simplă secretară. Ipotetic vorbind, dacă intimata ar fi încercat să se substituie persoanei care avea ca sarcină de serviciu traducerile, atunci se punea problema angajării răspunderii patrimoniale, sub aspectul îndeplinirii condiţiei faptei ilicite a angajatei.
Culpa intimatei a constat în eliberarea unui bon fiscal deşi nu se efectuase niciun beneficiu încălcând astfel atribuţiile de serviciu menţionate în fişa postului dar aceasta atrage o răspundere disciplinară şi nicidecum una patrimonială. Aşadar, prejudiciul suferit de recurentă ca urmare a achitării amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 lei nu este cauzat de fapta intimatei constând în eliberarea unui bon fiscal şi, prin urmare, nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi, în consecinţă, nu poate fi angajată răspunderea patrimonială.
2. Nu se poate reţine critica recurentei ca fiind exagerat de mare cuantumul onorariului de avocat în sumă de 1.000 lei. Este adevărat că potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în U. onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită. Instanţa apreciază că onorariul apărătorului ales în cuantum de 1.000 lei nu este exagerat de mare raportat la complexitatea cauzei.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 86/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum reclamanta nu a combătut, prin administrarea unei probe ştiinţifice similare, concluziile expertizelor tehnice efectuate în cauză, hotărârea primei instanţe răspunde exigenţelor de legalitate pretinse de dispoziţiile art. 270 alin. (1) Codul Muncii.
Sursă:
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1524/R din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, termenul de recurs în materia conflictelor de muncă este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 142 din 3 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În calitatea pe care o aveau, contestatorii trebuiau să înţeleagă că în cauză operează, conform art. 25 din Legea nr. 22/1969, modificată şi completată, prezumţia culpei gestionarului pentru lipsa constatată în gestiune, prezumţie relativă pe care o puteau înlătura prin toate mijloacele de probă, lucru pe care nu l-au făcut rezumându-se la a face simple afirmaţii nedovedite, reluate apoi în considerentele recursului promovat în cauză.
2. La acestea se adaugă şi faptul că expertul contabil a concluzionat că societatea intimată şi-a desfăşurat corect activitatea din punct de vedere al contabilităţii de gestiune şi al evidenţei contabile, ceea ce duce la concluzia, contrară susţinerilor contestatorilor că nu există culpa acesteia în organizarea propriei activităţi, astfel că este exclusivă culpa acestora în administrarea defectuoasă a bunurilor din gestiune şi îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu, fapt de natură să-i facă răspunzători de producerea prejudiciului cauzat societăţii intimate.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 357 din 3 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajaţilor trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită şi personală a salariatului, aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, vinovăţia salariatului. Absenţa uneia dintre aceste condiţii de fond înlătură răspunderea patrimonială a angajaţilor.
2. Prejudiciul, ca element al răspunderii patrimoniale a salariatului, constă fie într-o creştere a pasivului, fie într-o diminuare a activului patrimonial al angajatorului. În vederea angajării răspunderii patrimoniale a salariatului, prejudiciul produs de acesta trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. În primul rând prejudiciul trebuie să fie real, adică să fie efectiv, nu doar nominal. În al doilea rând, prejudiciul trebuie să fie cert, atât sub aspectul existenţei sale, cât şi sub aspectul întinderii, al posibilităţii de evaluare. În al treilea rând, prejudiciul trebuie să fie activ. În al patrulea rând prejudiciul trebuie să fie direct, iar în al cincilea rând prejudiciul trebuie să fie material. Proba prejudiciului, şi în special a certitudinii sale, incumbă angajatorului.
3. În absenţa prejudiciului, unul dintre elementele ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru atragerea răspunderii patrimoniale a angajatului, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că s-a făcut dovada existenţei în condiţiile art. 270 Codul muncii şi a admis acţiunea formulată de societatea reclamantă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 812 din 25 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Termenul de recurs este de 15 zile potrivit art. 301 C. proc. civ. şi curge de la comunicarea hotărârii. La art. 303 C. proc. civ. se menţionează că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Motivarea recursului s-a făcut cu mult peste termenul de 15 zile prevăzut de legiuitor, sancţiunea ce intervine în această situaţie fiind constatarea nulităţii recursului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 813 din 25 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză nu sunt întrunite cumulativ toate condiţiile obligatorii a fi îndeplinite potrivit art. 270 Codul muncii pentru ca pârâta E.N. să poată fi obligată la plata vreunei sume de bani cu titlu de despăgubiri. Ca o consecinţă a admiterii recursului, potrivit art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamantă va fi obligată să plătească recurentei suma de 3925 lei cheltuieli de judecată în fond şi recurs reprezentând onorariul de avocat, respectiv 3600 lei şi contravaloarea raportului de expertiză în cuantum de ½ parte, având în vedere că acesta a fost efectuat atât în beneficiul său cât şi al pârâtului E.N.E., iar acestuia din urmă i-a profitat proba, dar nu a promovat recurs faţă de dispoziţia de compensare a cheltuielilor de judecată din sentinţa atacată.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1103 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din analiza prevederilor acestei norme legale, rezultă că pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
2. În cauza de natură penală s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, faptul că inculpatul a înştiinţat societatea angajatoare despre împrejurarea că autotrenul a fost depistat cu defecţiuni la sistemul de frânare şi că se află în service pentru reparaţii, astfel că sub acest aspect nu poate fi reţinută nicio vinovăţie din partea pârâtului. Prin urmare, instanţa de fond a constatat corect că, din punct de vedere al contravalorii lucrărilor de reparaţii, pârâtului nu i poate reţine vreo culpă şi că, sub acest aspect, nu poate fi antrenată răspunderea sa materială.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 756 din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pe fondul nerespectării obligaţiilor asumate prin fişa postului, sunt lipsite de relevanţă susţinerile pârâtului în sensul că prejudiciul a fost creat exclusiv de clientul menţionat, situaţie care ar fi putut fi înlăturată dacă localul în care îşi desfăşura activitatea ar fi beneficiat de personal de pază şi ordine.
2. Contrar susţinerilor pârâtului, există o evidentă legătură de cauzalitate între prejudiciul în discuţie şi culpa sa, constând în nerespectarea obligaţiilor asumate prin fişa postului. Drept urmare, făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 270 alin. (1) Codul muncii, instanţa de fond a admis acţiunea formulată de societatea reclamantă, obligându-l pe pârât la restituirea sumei cu care a prejudiciat-o.
3. În condiţiile existenţei culpei exclusive a pârâtului, instanţa de fond nu avea obligaţia să se pronunţe cu privire la prevederile art. 270 alin. (2) Codul muncii, prevederi pe care pârâtul nici nu a făcut dovada că le-ar fi invocat şi, chiar dacă ar fi făcut-o, nu sunt aplicabile în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 548 din 15 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărare până la prima zi de înfăţişare. În speţă, reclamanta a depus la dosar înscrisuri doveditoare privind contravaloarea reparaţiilor necesare la autocar şi calitatea de salariat a pârâtului, raportul de accident semnat de un reprezentant al societăţii şi adeverinţa de constatare a accidentului, întocmită la data producerii acestuia de Poliţia B. Budapesta. În adeverinţa mai sus menţionată sunt arătate de organele de poliţie, părţile avariate ale autocarului cu precizarea că serveşte la trecerea graniţei statului şi nu poate fi folosită ca dovadă de accident.
2. Având în vedere împrejurările în care s-a produs accidentul rutier care a determinat avarierea autoturismului, în mod justificat instanţa a reţinut că a fost determinat de forţă majoră şi lipsa vinovăţiei pentru că indiferent de manevra pe care ar fi făcut-o pârâtul, autocarul ar fi fost avariat datorită situaţiei invincibile create de conducătorul autoturismului Renault prin manevra imprudentă de depăşire. În aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile art. 270 alin. (2) Codul Muncii potrivit cărora salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate, în temeiul cărora a fost respinsă acţiunea.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 527 (3224) din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.” În cazul conflictelor de muncă legiuitorul a prevăzut un termen special de 10 zile de la comunicarea hotărârii – art. 79 alin. (2) din Legea nr. 168/1999. Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ. „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.”
2. Faptul că recurentul a fost plecat din ţară nu poate constitui o împrejurare mai presus de voinţa sa deoarece hotărârea a fost comunicată părţii la domiciliul indicat de ea în cererea de amânare a cauzei în vederea angajării unui avocat depusă în faţa primei instanţe. Din această cerere reiese faptul că recurentul a avut cunoştinţă de proces, contrazicând astfel susţinerile sale prin recursul de faţă, iar obligaţia de aducerea la cunoştinţa instanţei a schimbării domiciliului sau reşedinţei pe parcursul procesului îi revenea potrivit art. 98 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 711 din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sunt suficiente elemente care demonstrează încălcarea atribuţiilor de serviciu, îndeplinirea lor defectuoasă iar apărările invocate nu au forţa de a înlătura vinovăţia contestatorilor. Se va reţine, prin urmare, că sunt întrunite elementele răspunderii materiale reglementate de dispoziţiile art. 102 şi urm. din Legea nr. 10/1972 şi că au fost respectate limitele răspunderii prevăzute de art. 105 alin. (2) din lege la emiterea deciziei de imputare.
2. Nu pot fi reţinute apărări precum aceea că salariata era ocupată şi cu gestiunea celeilalte mori, din moment ce accesul în Moara H. nu era permis în absenţa acesteia, fapt rezultat din mărturisirea părţii şi din celelalte răspunsuri la interogatoriu.
3. Contestatorul D.B. a încălcat şi o altă obligaţie de serviciu deschizând uşa de acces în moară în lipsa gestionarei şi neanunţând şefii despre aceasta. Un aspect omis a fi avut din vedere este acela că bunurile sustrase erau greu de transportat, presupuneau prezenţa mai multor persoane, chiar mijloace de transport, zgomot şi spaţiu. Or, se putea că toate acestea să nu fie observate numai dacă paza fixă sau cea mobilă nu era asigurată corespunzător.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 148/CM din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Normele instituite pentru suspendarea contractului individual de muncă nu impun anumite condiţii de formă pentru decizia de suspendare, a căror nerespectare să atragă nulitatea absolută. În cazul emiterii unei decizii de suspendare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, nu pot fi aplicate dispoziţiile legale care reglementează o altă instituţie de dreptul muncii (răspunderea disciplinară).
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 671/R-CM din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)