-
Publicată în Monitorul Oficial nr.524 din 30.07.2009
-
Publicată în Monitorul Oficial nr.346 din 22.05.2007
-
Publicată în Monitorul Oficial nr.979 din 25.10.2004
-
Prima instanţă a reţinut în mod corect că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută întrucât nu respectă dispoziţiile art. 68 Codul Muncii iar conţinutul deciziei de concediere de asemenea nu cuprinde elementele prevăzute de lege. Instanţa de fond a hotărât temeinic că în cauză măsura concedierii s-a luat cu nesocotirea dispoziţiile art. 65 alin. (2) Codul Muncii, pârâta nedepunând la dosar noua organigramă şi noul stat de funcţii pentru a verifica dacă au fost îndeplinite condiţiile pentru reorganizarea activităţii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2957 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fiind o concediere colectiva, angajatorul trebuia sa respecte procedura prevăzuta de art. 69 şi urm. Codul Muncii, ceea ce nu s-a făcut, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond. Pârâta a tratat concedierea reclamantului ca şi o concediere individuală, or concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este potrivit art. 76 Codul Muncii lovita de nulitate.
Constatând nelegală măsura concedierii, instanţa are o singura posibilitate potrivit art. 76 Codul Muncii, de a anula măsura şi obliga societatea la despăgubiri, iar la cerere să dispună reintegrarea salariatului în postul deţinut anterior.
Instanţa nu are temei anulând măsura concedierii să oblige unitatea la respectarea termenului de preaviz, emiterea unei noi decizii cu respectarea prevederilor legale în materie fiind actul de voinţă al angajatorului. Pentru a obţine aceasta, reclamantul avea posibilitatea să solicite obligarea pârâtei la acordarea drepturilor băneşti prevăzute în ipoteza concedierii colective, iar nu să solicite anularea măsurii concedierii colective.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 208 din 14 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fiind o concediere colectiva, angajatorul trebuia sa respecte procedura prevăzuta de art. 69 şi urm. Codul Muncii, ceea ce nu s-a făcut, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond. Pârâta a tratat concedierea reclamantului ca şi o concediere individuală, or concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este potrivit art. 76 Codul Muncii lovita de nulitate.
Constatând nelegală măsura concedierii, instanţa are o singura posibilitate potrivit art. 76 Codul Muncii, de a anula măsura şi obliga societatea la despăgubiri, iar la cerere să dispună reintegrarea salariatului în postul deţinut anterior.
Instanţa nu are temei anulând măsura concedierii să oblige unitatea la respectarea termenului de preaviz, emiterea unei noi decizii cu respectarea prevederilor legale în materie fiind actul de voinţă al angajatorului. Pentru a obţine aceasta, reclamantul avea posibilitatea să solicite obligarea pârâtei la acordarea drepturilor băneşti prevăzute în ipoteza concedierii colective, iar nu să solicite anularea măsurii concedierii colective.
Sursă: (Curtea de Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 177 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt neîntemeiate criticile privind reţinerea greşită a instanţei de fond că a avut loc o reorganizare efectivă a activităţii intimatei, întrucât s-a făcut dovada cu adresa nr. 1741/2007 emisă de societatea, a calităţii de asociat unic la intimată, (...) T. (...) Italia prin care încunoştinţează partenerul (...) T. SRL C, că activitatea de control tehnic de specialitate, ce se desfăşoară la intimată nu se va mai desfăşura în cadrul său, ci la primirea produselor la destinaţie, astfel că postul contestatoarei nu se mai justifică. Urmare a acestei măsuri de reorganizare a activităţii intimatei, postul contestatoarei nu a mai fost prevăzut în organigramă, deci au fost corect aplicate prev. art. 66 (2) C.M.
Referitor la critica neîndeplinirii obligaţiei de combatere a şomajului, contestatoarea nu a formulat-o la instanţa de fond pentru a fi analizată.
Cât priveşte plata salariului compensator, de asemenea, s-a constatat corect de instanţă că nu sunt aplicabile prevederile art. 78 din CCM la nivel naţional pe 2007, deoarece concedierea contestatoarei a fost individuală şi pentru acest caz nu sunt impuse plăţi compensatorii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10407 din 3 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu este întemeiată susţinerea recurentului potrivit căreia lipseşte interesul contestatorului pentru anularea dispoziţiei şi că prin desfiinţarea deciziei instanţa nu a dispus altă măsură, în condiţiile în care contestatorul a efectuat investirea instanţei numai cu anularea dispoziţiei de concediere nr. 40 din 18 ianuarie 2007 şi plata drepturilor băneşti, fără a solicita restabilirea situaţiei anterioare şi de aceea în caz contrar se încălca principiul disponibilităţii părţilor.
Nu este întemeiată nici susţinerea că instanţa nu a cercetat fondul cauzei sub toate aspectele, aşa cum prevede art. 3041 C. proc. civilă, întrucât instanţa a reţinut corect că a fost încheiat pe durată nedeterminată contractul de muncă al contestatorului, iar actul adiţional din 14.02.2006 nu a schimbat natura acestuia în privinţa duratei.
Criticile care se referă la pretenţiile salariale pentru perioada lunii aprilie 2007 nu pot fi primite în condiţiile în care părţile au stabilit de comun acord că în situaţia în care salariatul se află în incapacitate temporară de muncă (art. 150) ce necesită spitalizare, administraţia va compensa pe durata spitalizării în procent de 75% diferenţa dintre salariul de bază împreună cu sporurile cu caracter permanent şi indemnizaţia de boală la care are dreptul salariatul potrivit legi astfel că despăgubirile s-au acordat în condiţiile legale.
Nici criticile care se referă la plata unor sporuri pentru orele lucrate în zilele de repaus şi sărbători legale nu sunt de natură a duce la modificarea sau casarea sentinţei, în condiţiile în care recurenta intimată nu a făcut dovada acordării acestor drepturi, actele invocate nefiind relevante sub acest aspect, iar cu privire la raportul de expertiză nu au fost formulate obiecţiuni şi nici nu s-a solicitat în temeiul art. 212 C. proc. civ. întregirea expertizei sau o nouă expertiză.
De asemenea, în condiţiile art. 305 C. proc. civ.: „În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor”. În speţă, nu s-au depus alte înscrisuri decât cele existente la prima instanţă, situaţie în care în baza temeiului legal menţionat a fost respinsă cererea pentru efectuarea unei noi expertize în recurs.
Chiar dacă recurenta intimată invocă în ultimul motiv de recurs (pct. 7 din cerere) admiterea eronată a cererii privind contravaloarea tichetelor de masă în temeiul art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar, nu pot fi primite aceste critici pentru că posibilitatea acordării tichetelor de masă, în condiţiile legii „Ï. cu luna următoare celei în care şi-au achitat obligaţiile bugetare restante sau au obţinut înlesniri la plata acestora”, iar în speţă s-au acordat aceste drepturi pentru perioada 1 aprilie 2005-31 E. 2005 şi niciun caz pentru perioada ianuarie-aprilie 2006.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10405 din 3 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatorul nu a solicitat adeverinţă pentru a obţine acest certificat medico-legal, folosindu-se de o adeverinţă eliberată anterior pentru a beneficia de un credit la bancă. Contestatorul nu s-a mai prezentat la serviciu până la data de 14.05.2007, necomunicând nici certificatele medicale, sens în care societatea intimată a fost nevoită să restructureze postul de bucătar, fapt pentru care s-a emis decizia contestată şi s-a închis Secţia E.
Aşa cum s-a arătat, din actul medical, eliberat de spitalul la care a fost internat contestatorul rezultă că, acesta a fost în incapacitate temporară de muncă începând cu data de 14 mai 2007, iar potrivit deciziei emise de intimată desfacerea contractului individual de muncă s-a făcut începând cu data de 11 mai 2007.
În considerarea celor prezentate instanţa constată că decizia prin care intimata a desfăcut contractul individual de muncă a contestatorului nu este afectată de nelegalitate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10330 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatorul a făcut dovada că prin A.R.(...)/1.02.2008, a transmis intimatei certificatul medical şi adresele din 25.01.2008 şi 1.02.2008. Astfel, nu se putea desface contractul în perioada când acesta se afla în concediu medical, fiind încălcate astfel dispoz. art. 60 alin. (1) Codul Muncii, devenind astfel incidente prevederile art. 76 Codul Muncii, decizia fiind lovită de nulitate absolută. Fiind admisă contestaţia, consecinţa nu poate fi decât obligarea la plata drepturilor salariale aferente, conform art. 78 Codul Muncii.
Susţinerea că au fost încasate salariile pe perioada menţionată, nu a fost probată prin nicio dovadă, însăşi recurenta prin întâmpinarea de la fila 21, recunoscând că acesta nu a semnat niciun stat de plată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10208 din 25 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Modificarea efectivă a structurii organizatorice la nivel de E. SA B cu privire la toate subunităţile din teritoriu a început anterior măsurii de concediere a contestatoarei E. (...). Acest fapt rezultă din decizia 1572 din 5 septembrie 2006 prin care se înfiinţează zona de operare Târgu-Jiu, iar la 1 sept. 2007 se desfiinţează aceste structuri şi se înfiinţează Grupul de E.E.
2. Nici al doilea motiv de recurs privind criteriile de selecţie nu este întemeiat. Selecţia personalului este un atribut exclusiv al unităţii. Dacă selectarea personalului s-a făcut după anumite criterii prestabilite, instanţa de judecată nu poate cenzura aceste criterii, selectarea fiind o apreciere liberă a unităţii.
3. Referitor la oferirea unui alt post vacant de către unitatea angajatoare, aceasta nu a putut avea loc întrucât nu a existat un astfel de post vacant. De altfel, nici recurenta contestatoare nu a indicat existenţa în cadrul unităţii a unui post vacant şi care i s-ar fi putut oferi de către unitate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9993 din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul ca reorganizarea societatii a constat în desfiintarea unui singur post, acela al petentului, nu este de natura sa conduca la concluzia ca în fapt nu a existat o reorganizare efectiva, cata vreme art. 65 Codul Muncii nu conditioneaza legalitatea masurii de numarul de persoane concediate, mai mult decat atat, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului putand fi individuala sau colectiva, potrivit art. 66 Codul Muncii.
Faptul că ulterior concedierii petentului societatea intimata a procedat la angajarea unui consilier vanzari nu este de natura sa afecteze legalitatea masurii de concediere, cata vreme angajarea pe acest post s-a facut dupa ce, în prealabil, petentul a refuzat postul oferit prin adresa nr. 1019/07.06.2007, iar atributiile existente în fisa postului de consilier vanzari (promovarea şi vanzarea de masini) nu sunt similare cu cele ale unui director adjunct, din fisa postului acestuia din urma rezultand ca atributii activitatea de management, de trasare a politicilor generale de desfasurare a activitatii, de gestionare eficienta a resurselor financiare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10103 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Greşelile invocate de către contestatoare în motivele contestaţiei nu sunt în niciun caz greşeli materiale ca cele la care se referă art. 318 C. proc. civ., ci ar putea fi eventual greşeli de judecată care nu pot fi analizate într-o cale extraordinară de atac cum este contestaţia în anulare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9199 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform deciziei de concediere, desfiinţarea locului de muncă s-a produs ca urmare a „închiderii” Punctului de lucru E. şi a desfiinţării „unor posturi” din structura de personal. Niciunul din actele depuse de intimată nu atestă desfiinţarea concretă a „locului de muncă” ocupat de contestator ci se referă, în mod generic, la un post de „Casier”. Mai mult, s-a constatat că intimata a procedat, anterior emiterii deciziei, la o selecţie a celor doi salariaţi încadraţi pe posturi similare (contestatorul şi numita E.J.), pe criterii de performanţă profesională, ceea ce constituie motiv pentru concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului şi, contravine astfel dispoziţiilor art. 65 Codul Muncii.
Faţă de reglementarea vechiului cod al muncii [art. 130 alin. (1) lit. a)], textul noului cod al muncii, intrat în vigoare la 1 martie 2003 aduce o serie de schimbări în sensul că nu se mai referă la desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de salariat, ci la desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat. Aşadar, nu se mai pune problema unei selecţii a salariaţilor după criterii de performanţă în urma desfiinţării posturilor, ci, direct, desfiinţarea vizează posturile salariaţilor ce vor fi concediaţi. O astfel de concediere nu presupune culpa salariatului în niciun mod, cauza sa nu ţine de persoana cestora, ci este independentă de ea.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9259 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte critica adusă hotărârii instanţei de fond referitor la faptul că aceasta şi-a motivat hotărârea sub aspectul dispoziţiilor legale aplicabile situaţiei dedusă judecăţii, instanţa apreciază că este întemeiată dar nu conduce la modificarea hotărârii recurate.
Analizând conţinutul celor două organigrame depuse la dosar de către recurentă, respectiv organigrama anterioară şi cea după concedierea contestatoarei, nu se poate reţine existenţa unei cauze reale şi serioase care să fi determinat desfiinţarea postului.
Se poate observa că prin aprobarea noii organigrame în cadrul Consiliului judeţului G au fost create 62 de posturi în baza cărora s-au făcut angajări de personal cu studii medii, în timp ce contestatoarei nu i s-a oferit niciun loc de muncă corespunzător pregătirii profesionale.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 134/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din cuprinsul actelor depuse la dosar de către pârâta-recurentă, nu rezultă existenţa unor dificultăţi economice care puteau justifica reorganizarea societăţii. Nu s-a dovedit nici împrejurarea că în raport de pregătirea profesională a reclamantei, pârâta s-a aflat în imposibilitatea de a oferi acesteia un post corespunzător. Mai mult, s-au dovedit întemeiate susţinerile reclamantei-intimate, conform căreia societatea a publicat anunţuri de mică publicitate pentru organizarea concursului de ocupare a unui post identic cu cel deţinut iniţial de reclamantă, post care nu a fost oferit acesteia anterior concedierii.
Întrucât concedierea reclamantei prin decizia indicată s-a efectuat cu nerespectarea condiţiilor legale, întemeiat s-a procedat la anularea deciziei şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu obligarea pârâtei la plata despăgubirilor reprezentând drepturile salariale neîncasate de reclamantă în sumă actualizată la data efectuării plăţii
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 917/R din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 65 alin. (2) din Codul Muncii, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă la bază o cauză reală şi serioasă, însă din organigramele depuse la dosar de pârâtă se infirmă cele de mai sus, cu referire specială la situaţia personală a reclamantului.
Măsura luată de societatea pârâtă are la bază motive invocate arbitrar şi abuziv care afectează dreptul salariaţilor la muncă precum şi prerogativa de a nu fi concediaţi fără un motiv întemeiat. Deci, societatea pârâtă, în pofida reorganizării sale tehnologice şi organizatorice avea posibilitatea reală şi efectivă de a asigura reclamantului un alt loc de muncă corespunzător pregătirii sale profesionale.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 184/R din 29 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este fondată critica cu privire la faptul că instanţa de fond nu a reţinut că decizia de delegare a fost emisă fără a se ţine cont de starea de sănătate a recurentei. Atâta timp cât aceasta nu avea un act medical care să recomande recurentei evitarea deplasărilor pe o temperatură aşa de mare cum susţine aceasta, această critică nu poate fi primită. Pe de altă parte aceasta avea posibilitatea să ceară angajatorului să-i asigure mijloc de transport în perioada respectivă, şi nu să refuze ca atare delegarea.
2. Nici faptul că în unitate mai erau şi alţi ingineri care în opinia recurentei ar fi putut fi delegaţi, nu are relevanţă, delegarea fiind atributul angajatorului, şi nu al salariatului.
3. Nu este fondată nici critica privind nesemnarea fişei postului de către recurentă. Sancţiunea aplicată recurentei s-a datorat faptului că aceasta a absentat nemotivat mai multe zile de la locul de muncă şi a refuzat delegarea dispusă de către intimată, şi nu că nu şi-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu. Chiar dacă recurenta nu ar fi semnat o fişă a postului avea obligaţia de a se prezenta la locul de muncă unde fusese delegată şi să solicite dacă considere necesar o fişă a postului.
4. Nefondată este şi critica vizând nulitatea deciziei de concediere pentru că nu ar cuprinde ora la care să se prezinte pentru cercetarea prealabilă. Este adevărat că textul art. 267 alin. (2) din Codul Muncii prevede că adresa de convocare trebuie să cuprindă ora la care salariatul trebuie să se prezinte pentru cercetarea prealabilă, însă aşa cum a reţinut şi instanţa de fond şi cum reiese din adresa respectivă, recurenta era invitată să se prezinte în ori care din următoarele 5 zile de la primirea adresei respective într-un interval orar de 8 ore,, ceea ce înseamnă mai mult chiar decât prevede legea, astfel că nu se poate spune că aceasta a fost prejudiciată în vreun fel. A considera că o altfel de formulare a adresei de convocare nu îndeplineşte condiţiile legale, înseamnă a încărca textul de lege cu un formalism exagerat.
5. Cât priveşte gravitatea abaterii săvârşite de către contestatoare, această gravitate este stabilită prin chiar contractul colectiv de muncă aplicabil părţilor şi carte constituie legea acestora, astfel că nici această critică nu este una fondată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8539 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Critica formulată de contestator în recurs în sensul că în realitate postul de şofer pe care a fost încadrat la intimată nu a fost, în realitate, desfiinţat este neîntemeiată. Astfel, din ştatul de funcţii, depus în dosar, rezultă că la data de 31.01.2008, la nivelul sucursalei din DTS, postul de şofer a fost desfiinţat, în baza Notei nr. 48/12.01.2007. Actele depuse de intimată în dosar dovedesc pe deplin desfiinţarea postului de şofer din cadrul sucursalei, aşa încât critica sub acest aspect formulată de contestator nu este întemeiată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8432 din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile revizuirii, Normele metodologice invocate neputând reprezenta un înscris nou şi nici nu este înscris determinant în soluţionarea cauzei care, dacă ar fi fost cunoscut, putea duce la altă soluţie decât cea pronunţată.
Este bine cunoscut în jurisprudenţă şi doctrină că nu poate constitui înscris doveditor să conducă la admiterea unei cereri de revizuire în temeiul acest text, actul unei autorităţi emis după pronunţarea hotărârii (cum se încearcă în speţă), chiar dacă în el se confirmă o situaţie fundamental deosebită de aceea care a fost reţinută de instanţă ca determinantă în darea soluţiei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8263 din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu este întemeiată critica recurentei reclamante care susţine că a făcut dovada prejudiciului moral cu adeverinţa care atestă că a suferit un şoc şi în mai multe rânduri s-a deplasat la medicul specialist psihiatru pentru consiliere, în condiţiile în care acest act medical nu se coroborează cu alte probe, pentru a se i acorda relevanţă juridică necesară în cauză.
Chiar dacă instanţa îşi motivează soluţia de respingere numai pe inexistenţa unei clauze contractuale în Contractului Individual de Muncă sau Contractul Colectiv de Muncă, se reţine că au fost acordate despăgubiri în temeiul art. 78 Codul Muncii, în speţă nu s-a făcut dovada prejudiciului moral cauzat prin acţiunea sau inacţiunea intimatei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8261 din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod întemeiat Tribunalul Mehedinţi reţinând că este vorba de un contact de muncă pe durată nedeterminată şi nu de unul pe durată determinată, temeiul de drept al desfacerii contractului de muncă fiind dispoz. art. 65-67 Codul Muncii ce reglementează încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat şi nu dispoz. art. 56 lit. j) Codul Muncii care reglementează situaţia în care contractul individual de muncă încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7845 din 5 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod întemeiat Tribunalul Mehedinţi, reţinând că este vorba de un contact de muncă pe durată nedeterminată, şi nu de unul pe durată determinată, a susţinut că temeiul de drept al desfacerii contractului de muncă este reprezentat de dispoz. art. 65-67 Codul Muncii ce reglementează încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, şi nu dispoz. art. 56 lit. j) Codul Muncii care reglementează situaţia în care contractul individual de muncă încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7818 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit prevederilor art. 80 din Legea 168/1999, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunţată de instanţa de fond. Articolul 301 C. proc. civ. precizează că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Constatând astfel că, data comunicării sentinţei instanţei de fond, conform dovezii de comunicare este 13.03.2008, iar data înregistrării căii de atac la instanţa de fond este 28.03.2008, se observă că recursul a fost promovat peste termenul prevăzut de lege, respectiv 10 zile de la data comunicării hotărârii, astfel cum este prevăzut de art. 80 din Legea 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7800 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât desfacerea contractului de muncă a survenit în perioada în care contestatorul se afla în concediu medical, acesta a emis decizia 34/10.05.2007, decizie prin care a fost suspendat contractul individual de muncă al contestatorului, decizia prin care se recunoaştere suspendarea de drept a contractului de muncă în condiţiile art. 73 alin. (1) Codul Muncii, recunoscându-se implicit ineficienţa primei decizii de desfacere a contractului de muncă din punct de vedere juridic.
Atâta timp cât angajatorul nu face dovada comunicării deciziei în termenul prevăzut de lege, nu se poate reţine excepţia tardivităţii formulării contestaţiei de către angajat împotriva deciziei emise de către angajator cum, greşit se susţine în recursul promovat în cauză, contestaţia promovată împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 62/12/01.08.2007 fiind în termenul prevăzut de lege.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7799 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este întemeiată susţinerea recurentului potrivit căreia lipseşte interesul contestatorului pentru anularea dispoziţiei şi că prin desfiinţarea deciziei instanţa nu a dispus altă măsură, în condiţiile în care contestatorul a efectuat investirea instanţei numai cu anularea dispoziţiei de concediere nr. 36 din 18 ianuarie 2007 şi plata drepturilor băneşti, fără a solicita restabilirea situaţiei anterioare şi de aceea în caz contrar se încălca principiul disponibilităţii părţilor.
2. Nu este întemeiată nici susţinerea că instanţa nu a cercetat fondul cauzei sub toate aspectele, aşa cum prevede art. 3041 C. proc. civ., întrucât instanţa a reţinut corect că a fost încheiat pe durată nedeterminată contractul de muncă al contestatorului, iar actul adiţional din 14.02.2006 nu a schimbat natura acestuia în privinţa duratei.
3. Nu poate fi vorba despre o încetare a contractului de muncă prin ajungerea la termenul convenit prin act adiţional, astfel că nu sunt întemeiate nici aceste critici cuprinse în motivul de recurs invocat la pct. 2 a cererii de recurs, iar raporturile de muncă nu puteau înceta în baza actului adiţional cum greşit reţine recurenta intimată.
4. Cu privire la acordarea indemnizaţiei de concediu instanţa a apreciat că nu este fondată în raport de prevederile art. 43 din contractul colectiv de muncă, astfel că şi criticile de la pct. 4, 5 din cererea de recurs se privesc ca neîntemeiate.
5. Nici criticile care se referă la plata unor sporuri pentru orele lucrate în zilele de repaus şi sărbători legale nu sunt de natură a duce la modificarea sau casarea sentinţei, în condiţiile în care recurenta intimată nu a făcut dovada acordării acestor drepturi, actele invocate nefiind relevante sub acest aspect, iar cu privire la raportul de expertiză nu au fost formulate obiecţiuni şi nici nu s-a solicitat în temeiul art. 212 C. proc. civ. întregirea expertizei sau o nouă expertiză.
6. De asemenea, în condiţiile art. 305 C. proc. civ.: „În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor”. În speţă, nu s-au depus alte înscrisuri decât cele existente la prima instanţă, situaţie în care în baza temeiului legal menţionat a fost respinsă cererea pentru efectuarea unei noi expertize în recurs.
7. Admiterea eronată a cererii privind contravaloarea tichetelor de masă în temeiul art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar, nu pot fi primite aceste critici pentru că posibilitatea acordării tichetelor de masă, în condiţiile legii „Ï. cu luna următoare celei în care şi-au achitat obligaţiile bugetare restante sau au obţinut înlesniri la plata acestora”, iar în speţă s-au acordat aceste drepturi pentru perioada 1 aprilie-31 decembrie 2005 şi niciun caz pentru perioada ianuarie-aprilie 2006.
8. Nu este întemeiată nici critica privind necompetenţa instanţei în condiţiile în care reclamantul avea reşedinţa în Drobeta-Turnu Severin unde avea obligaţia să lucreze aşa cum rezultă din actul aflat la fila 16 din dosarul de fond, situaţie în raport de care investirea instanţei s-a efectuat în condiţiile legale.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7573 din 27 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoz. art. 156 C. proc. civ. instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivat. Se observă astfel că, prima instanţa a nesocotit dispoziţiile legale atunci când la termenul soluţionării cauzei pe fond, apărătorul reclamantei formulase cerere de amânare, prima în dosar, iar instanţa a soluţionat cauza, fără a acorda amânarea cauzei şi nici a amâna pronunţarea acesteia.
Dreptul la apărare, asigurarea acestuia fiind un corolar al drepturilor ce guvernează un proces echitabil, odată încălcat, afectează hotărârea pronunţată în condiţiile nerespectării sale, cu nulitatea actului procedural încheiat în aceste condiţii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5179 din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond greşeşte însă atunci când analizează în speţă cauza desfiinţării locului de muncă al contestatoarei. Reţine astfel instanţa de fond că desfiinţarea locului de muncă a avut o cauză reală fiind impusă de dificultăţile economice în care se găsea intimata.
Atunci când se hotărăşte concedierea unui salariat sau mai multor salariaţi ca urmare a dificultăţilor economice prin care trece societatea este necesar ca angajatorul să facă probe serioase cu privire la dificultăţile economice la rândul lor serioase prin care trece societatea respectivă şi care să justifice desfiinţarea locurilor de muncă sau locului de muncă respectiv. În speţă nu s-a făcut o asemenea dovadă.
Chiar şi în situaţia reţinută de instanţa de fond şi anume că intimata ar fi realizat pierdere în anul 2006 atunci când se ia măsura concedierii unui salariat pentru ca măsura să fie una serioasă este necesar ca prin acea măsură să fie posibilă o îmbunătăţire semnificativă a situaţiei economice pentru ca altfel măsura nu se justifică.
În speţă nu se poate spune prin concedierea unui singur salariat situaţia economică a intimatei s-ar fi îmbunătăţit semnificativ, astfel că şi din acest punct de vedere măsura desfiinţării locului de muncă apare ca neavând o cauză reală şi serioasă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3936 din 3 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din procesul-verbal din data de 16 iulie 2007 rezultă că întrunirea Consiliului de Administraţie a fost determinată de situaţia economico-financiară a intimatei, ocazie cu care s-au discutat două probleme: restructurarea postului de casier ce a fost aprobată cu 4 voturi pentru şi două împotrivă şi convocarea Adunării generale a Obştei ce a fost votată în acelaşi fel, rezultând din conţinutul acestui document că şi recurentul-reclamant face parte din Consiliul de Administraţie.
Starea de fapt a fost reţinută corect de prima instanţă care a avut în vedere atât cele dispuse prin sentinţa nr. 651/10.07.2007 a Judecătoriei Brezoi, cât şi Hotărârea nr. 15/16.07.2007 a Consiliului de Administraţie, pronunţată conform prerogativelor statuate în art. 26 din Statutul Obştei Banca H.N.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3640 din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut că angajatorul nu a făcut dovada, în conformitate cu art. 65 C. muncii, că locul de muncă al contestatorului a fost desfiinţat dar nu analizează şi nici nu face vreo referire la Încheierea nr. 6539/18 02 2004 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ în care se menţionează că se modifică fondul de comerţ, renunţându-se înainte de expirare la depozitul din incinta fermei D. Nouă.
Pe de altă parte, instanţa de fond reţine că nu s-a efectuat comunicarea deciziei de încetare a contractului individual de muncă ceea ce înseamnă că decizia nu-şi produce efectele deoarece conform art. 75 C. muncii, decizia de concediere produce efectele de la data comunicării salariatului. În consecinţă raporturile de muncă au continuat, salariatul trebuia să se prezinte la serviciu, să presteze activitatea şi angajatorul să-i plătească salariul.
Chiar dacă legiuitorul prevede că se acordă despăgubiri în conformitate cu art. 78 C. muncii, aceste dispoziţii nu se aplică automat, instanţa având obligaţia de a verifica dacă s-a comunicat decizia şi atunci are calitatea de concediat şi i se acordă despăgubiri, sau dacă nu s-a comunicat decizia şi atunci raporturile de muncă continuă, iar salariatul avea obligaţia să se prezinte la serviciu şi i se cuvin drepturi salariale. Pe de altă parte, instanţa de fond face aplicarea dispoziţiilor art. 78 Codul Muncii şi obligă recurenta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data de 19 05 2004 şi până la data pronunţării hotărârii, deşi aplicarea acestui text este condiţionată de anularea deciziei de concediere dar instanţa nu a soluţionat cererea contestatorului formulată în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1552 din 21 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu este întemeiată susţinerea recurentei că instanţa nu a motivat respingerea cererii privind contestaţia sa împotriva deciziei de preaviz nr. 170 din 19.06.2007, în condiţiile în care s-a reţinut corect că prin decizia de încetare a contractului individual de muncă, s-a prevăzut că efectele se suspendă în cazurile prevăzute de art. 50 Codul Muncii şi devin operabile din ziua imediat următoare încetării cauzei incidente.
A rezultat cu certitudine că la 9.08.2007 şi-a produs efectele concedierea recurentei şi atunci a fost emisă nota de lichidare, intimata făcând aplicarea în cauză a prevederilor ar. 50 şi 73 din Codul Muncii, care se referă la cazurile în care se suspendă de drept contractul individual de muncă şi respectiv se suspendă corespunzător termenul de preaviz.
Cu privire la lipsa de rol activ a instanţei, se constată că nu este întemeiată nici această critică, în condiţiile în care solicitarea recurentei s-a respins justificat şi s-a motivat acest lucru prin raportare la adresa nr. 11063 din 29.10.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1950 din 4 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu art 65 din Codul Muncii „concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii”.
Angajatorul nu a procedat la angajarea unui alt contabil după emiterea deciziei de desfacere a contractului individual de munca, prin care s-a desfiinţat postul de contabil sef, acest post existând şi în organigrama anterioara emiterii deciziei când figura şi postul de contabil sef. În speţa nu a existat situaţia desfiinţării postului de contabil sef şi angajarea unei persoane pe o funcţie de alta natura, dar cu atribuţii de natura celor aferente postului desfiinţat, în condiţiile în care cele doua organigrame depuse la dosar atesta ca anterior datei, în structura organizatorica se regăseau atât funcţia de contabil sef, cat şi cea de contabil, iar ulterior doar funcţia de contabil.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, Curtea retine ca prin considerentele sentinţei, Tribunalul a motivat în fapt şi în drept sentinţa prin analiza legalităţii şi temeiniciei deciziei în raport cu condiţiile instituite de art. 65 Codul Muncii, dispoziţie legala ce a constituit temei al concedierii, prin reţinerea stării de fapt menţionata în decizie şi analiza acestei în funcţie de cele doua condiţii impuse de art. 65 alin. (2) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1910 din 4 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin acţiunea sa reclamantul a învestit instanţa de fond cu patru capete de cerere vizând anularea deciziei de concediere, plata primelor de Paşte şi de Crăciun, a sporului pentru condiţii grele, precum şi a indexării de 12% pe anul 2007. Pe parcursul judecăţii acesta nu a renunţat la niciuna din cereri şi aşa cum rezultă din practicaua sentinţei, apărătorul acestuia a solicitat cu ocazia dezbaterilor admiterea în întregime a contestaţiei, plus cheltuieli de judecată.
Din cuprinsul considerentelor sentinţei rezultă că instanţa de fond s-a preocupat numai de excepţia de tardivitate invocată de pârâtă şi de indexarea de 12% pentru anul 2007. Sentinţa este nemotivată însă sub aspectul rezolvării celorlalte capete de cerere pentru care în dispozitiv se face menţiunea „respinge în rest cererea”. Or în aceste condiţii nu se poate face cenzura temeinicei şi legalităţii sentinţei recurate în conformitate cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., situaţia reţinută fiind echivalentă cu aceea a nepronunţării asupra fondului cauzei, motiv pentru care în temeiul art. 312 C. proc. civ. Curtea va admite recursurile şi va casa sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1854 din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierea dispusă în baza art. 65 alin. (1) din Codul Muncii are în vedere motive care nu ţin de persoana salariatului, astfel încât competenţa profesională a recurentului, pe care nici conducerea societăţii nu i-a contestat-o, nu poate constitui un argument care să conducă la concluzia temeiniciei contestaţiei de faţă.
Măsura luată, de desfiinţare a funcţiei de director general adjunct, a fost efectivă, postul dispărând din organigrama societăţii şi a avut o cauză reală şi serioasă, generată de necesitatea organizării activităţii într-o manieră care să permită încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli stabilit şi responsabilizarea conducerii, evitându-se luarea unor măsuri contradictorii la nivelul acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1222 din 20 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În baza art. 65 alin. (2) din Codul Muncii desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă să aibă o cauză reală şi serioasă dintre cele prevăzute la alin. (1) din acelaşi articol. După cum a rezultat din organigrama societăţii postul ocupat de contestatoare a fost desfiinţat, fiind respectate disp. art. 65 şi urm. din Codul Muncii în luarea măsurii încetării contractului de muncă al contestatoarei.
Potrivit prevederilor art. 73 din Codul Muncii persoanele concediate în temeiul art. 65 şi 67 beneficiază de un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare, decizia de concediere comunicându-se salariatului în scris cu respectarea menţiunilor obligatorii prevăzute de lit. a)-c).
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1152 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 65 alin. (2) din Codul Muncii, desfiinţarea locului de muncă al salariatului trebuia să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. Din cuprinsul deciziei nr. 1/31.08.2007 nu rezultă o asemenea cauză reală şi serioasă, singura menţiune fiind aceea a reorganizării societăţii, fără nicio justificare tehnică sau economică care să susţină această decizie.
Contestatorul are atât calitate procesuală activă, cât şi interesul dea cere anularea deciziei 1/31.08.2007 prin care i s-a desfăcut contractul de muncă, fiind în responsabilitatea recurentei neajunsurile provocate de faptul că printr-o decizie cu acelaşi număr şi aceeaşi dată a dispus şi reorganizarea unităţii.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 812 din 23 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
S-a reţinut corect de Tribunal că recurenta-contestatoare în calitatea pe care a avut-o la intimată-cititor încasator pe perioadă nedeterminată, a fost concediată pentru motive neimputabile generate de desfiinţarea locului său de muncă datorită încetării contractului de mandat încheiat între SC D.E.F:E.E. G. Oltenia SA pentru Sucursalele S.D.F.E.E. C începând cu 31.03.2007 potrivit actului adiţional nr. 6/29.11.2006 la contractul cadru de mandat comercial.
La desfacerea C.I. M. recurenta-contestatoare a beneficiat de plata unor salarii de bază brute potrivit vechimii sale în muncă, aşa cum au prevăzut dispoziţiile art. 4 pct. 100 alin. (2) CCM.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1716 din 26 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt întemeiate criticile privind aprecierea greşită de către instanţa de fond a motivului concedierii contestatoarei ca fiind necesitatea reducerii postului său ca urmare a dificultăţilor economice, deoarece intimata nu a făcut dovezi în acest sens, că se confruntă cu serioase dificultăţi economice sau transformări tehnologice ce ar constitui o cauză reală şi serioasă de desfiinţare a locului de muncă al contestatoarei, pentru a fi aplicabile prevederile art. 65 Codul Muncii, invocat drept temei al concedierii
Deşi decizia de concediere contestată, precizează data 25.07.2007, hotărârea CA prin care s-a dispus desfiinţarea celor 26 posturi din cadrul secţiilor de producţie, nr. 15/27.05.2007, a fost emisă cu două zile mai târziu, pe 27.05.2007, deci, drept temei al concedierii a fost invocat această hotărâre ce încă nu fusese adoptată, mai cu seamă că şi această hotărâre a fost adoptată de CA, fără aprobarea AGA, aşa cum se susţine în întâmpinare.
Mai mult, susţinerea intimatei că este culpa contestatorului pentru neacceptarea noului salariu diminuat, constituie de fapt cauza concedierii, textul invocat de acesta pentru neacceptarea noului salariu, art. 57 (1) din CCM, este eronat interpretat în sensul diminuării lui, pentru că schimbările salariului nu se referă la diminuare aşa cum este prohibită de art. 165 Codul Muncii, ci se referă doar la creşterile salariale precizate în art. 56 din CCM.
Dar, din economia probelor administrate de intimată, care a avut sarcina probei, rezultă şi alte încălcări ale legii de către angajator, în sensul că nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor ce-i reveneau înainte de concediere, conform art. 68-72 Codul Muncii, aşa încât concedierea contestatorului este lovită de nulitate în conformitate cu prev. art. 76 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1648 din 26 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Legea a instituit necesitatea constituirii organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi-n aplicarea acesteia s-au emis Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1872/2005, prin care sunt prevăzute condiţiile în care se constituie, organizează şi funcţionează organizaţiile de îmbunătăţiri funciare. În speţă, se constată că desfiinţarea locului de muncă în temeiul art. 65 din Codul Muncii a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă, generată de organizarea activităţilor de îmbunătăţiri funciare, în baza actelor normative menţionate.
Susţinerea intimatei contestatoare din întâmpinare, în sensul că s-a dispus concedierea sa în luna mai 2005 nu poate fi primită, deoarece acest lucru s-a întâmplat la 9.05.2006, după aprobarea organigramei şi a ştatului de funcţiuni, aşa cum s-a menţionat anterior, în condiţiile art. 26 şi 31 din Normele metodologice de aplicare a Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, aprobate prin H.G. nr. 1872/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1222 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Probele existente la dosar atestă faptul că recurentul-contestator se face vinovat de abaterile disciplinare menţionate în decizie, respectiv: evaluarea neconformă cu legislaţia a bunurilor aprobate la casare şi valorificare; lipsă de implicare în activitatea de producţie, în special în derularea contractelor şi lipsă de urmărire a cheltuielilor cu privire la masa lemnoasă.
În ce priveşte motivele invocate de recurent prin „Precizarea formulată pentru termenul de judecată” din data de 05.11.2007, se constată că au fost formulate tardiv neîncadrându-se înlăuntrul termenului de recurs, aşa cum prevăd dispoz. art. 303 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 342 din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond, la pronunţarea sentinţei 937/1.10.2007 a avut în vedere probatoriul administrat în cauză rezumându-se doar la declaraţia unui singur martor, concluzionând că pârâta a avut comenzi pentru care a încasat sume în avans, dar şi lucrări pentru care finanţarea era deschisă, aşa încât prin depunerea balanţei prescurtate nu se poate reţine existenţa unor pierderi la nivelul societăţii, întrucât pârâta urma să încaseze c.valoarea lucrărilor odată cu finalizarea proiectelor la care şi reclamanta lucra.
A conchis că nu poate fi reţinută susţinerea că desfiinţarea postului reclamantei a avut la bază o cauză reală şi serioasă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 65 C.N. în condiţiile în care proiectele în derulare asigurau fondurile necesare continuării activităţii în societate. În acelaşi sens s-a depus la dosar centralizatorul de comenzi care atestă că intimata avea lucrări în derulare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 273 din 1 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul-reclamant face referire la o concediere întemeiată pe prevederile art. 65 din Codul Muncii în funcţie de care invocă obligaţiile care revin intimatei din prev. art. 64 alin. (2), art. 74 (1) lit. d), art. 75-76 şi art. 269 din Codul Muncii, astfel că asupra acestora instanţa nu s-a pronunţat deşi în drept contestaţia se întemeiază pe aceste prevederi legale.
Deşi reţine că se impunea încetarea contractului individual de muncă pe alt temei legal, instanţa îşi motivează soluţia pe sancţiunea nulităţii absolute prevăzute de art. 268 alin. (2) Codul Muncii, care se aplică în cazul sancţiunilor disciplinare şi de aceea este justificat acest motiv de recurs invocat de intimată la punctul 2 din motivele de recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 579 din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului Oraşului Târgu G., având în vedere că decizia contestată în speţă este emisă de acesta, în temeiul art. 63 din Legea nr. 215/2001.
Cât priveşte imposibilitatea integrării, Curtea de Apel reţine că, deşi sarcina probei îi revenea, conform art. 287 Codul Muncii, recurentul-intimat nu a făcut dovezi din care să rezulte desfiinţarea efectivă a locului de muncă al contestatorului prin depunerea organigramelor şi a statelor de funcţii invocate. Mai mult, potrivit art. 78 alin. (2) Codul Muncii, la solicitarea salariatului, instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.
În speţă, constatând nulitatea dispoziţiei nr. 1110/27.06.2008 emisă de Primarul Oraşului Târgu G., instanţa a dispus obligarea intimatului să reintegreze contestatorul pe postul avut anterior dispoziţiei, conform art. 78 Codul Muncii. În situaţia în care postul a fost desfiinţat ulterior, recurentul avea posibilitatea să emită o nouă dispoziţie de încetare a contractului individual de muncă întemeiată pe prevederile art. 65 din Codul Muncii, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 835 din 9 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Postul ocupat de D.J.F. (cel de preparator universitar) a dispărut din statul de funcţii începând cu anul 2005, prin transformarea acestuia în post de asistent universitar (cu acordul salariatei) şi ocuparea prin concurs de către o altă persoană.
În atare condiţii, prin decizia nr. 9/11.01.2008 angajatorul a procedat la reglementarea legală a unei situaţii de fapt existente încă din anul 2005, fiind întrunite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 65 din Codul Muncii.
Abia prin decizia nr. 9/11.01.2008 angajatorul a decis desfacerea contractului de muncă al contestatoarei, care nu a reuşit la concurs, având în vedere că pe acelaşi post în statul de funcţii nu pot exista concomitent doi titulari, iar persoana validată pe postul de asistent universitar şi-a câştigat dreptul de a-l ocupa prin concurs. Motivul întemeiat de concediere a contestatoarei a apărut în urma nereuşitei acesteia la concursul organizat pentru postul transformat, în acord cu dispoziţiile legale.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 703 din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut că în conflictele de muncă sarcina probei revine angajatorului, potrivit dispoziţiile art. 287 din Codul Muncii. În speţă, acesta trebuia să dovedească îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 65 alin. (2) din Codul Muncii, respectiv că desfiinţarea locului de muncă al contestatorului a fost efectivă şi că această măsură a avut o cauză reală şi serioasă. Se reţine că aceste condiţii nu au fost dovedite de către angajator nici în recurs.
Se mai reţine că decizia nr. 2/14.01.2008 a Consiliului de administraţie al societăţii şi procesul-verbal al şedinţei din aceeaşi dată, care a stat la baza emiterii deciziei, nu cuprind nicio menţiune cu privire la necesitatea desfiinţării biroului mecano-energetic.
Potrivit dispoziţiile art. 48 Codul Muncii, angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului, cu titlu de sancţiune disciplinară. Aceste dispoziţii legale trebuie însă coroborate cu prevederile art. 264 alin. (1) lit. c) Codul Muncii, prevederi potrivit cărora una dintre sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul o constituie retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile. Astfel, textul de lege prevede ca sancţiune disciplinară retrogradarea din funcţie, însă această măsură poate fi dispusă pentru o perioadă de maxim 60 de zile. Or, Tribunalul Iaşi a constatat că , prin decizia contestată, angajatorul a modificat unilateral felul muncii contestatorului, cu titlu de sancţiune disciplinară, însă această măsură a fost luată pe perioadă nedeterminată, contrar prevederilor art. 264 alin. (1) lit. c) Codul Muncii.
Prin urmare, s-a constatat ca fiind nelegală modificarea unilaterală a contractului de muncă al intimatului din funcţia de şef birou mecano-energetic, în cea de tehnician, anulându-se decizia nr. 20/26.06.2007 emisă de către S.C.”U.”S.A.I, prin sentinţa civilă nr. 1051/11.07.2008, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 610/07.10.2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi litigii de asigurări sociale. Constatarea nelegalităţii acestei măsuri atrage şi nelegalitatea actului subsecvent de concediere a contestatorului pe motivul desfiinţării locului de muncă ocupat de către acesta.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 658 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât nu s-au probat în cauză, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (2) Codul Muncii, concedierea apare ca nelegală, instanţa de fond dispunând corect anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Nu are relevanţă în cauză împrejurarea că ulterior pronunţării sentinţei Tribunalului Vaslui reclamantul-recurent a solicitat suspendarea contractului de muncă iar ulterior încetarea acestuia ori că s-a angajat la o altă societate întrucât este la latitudinea acestuia, din momentul rămânerii irevocabile a prezentei, ce atitudine va adopta în faza de executare a hotărârii judecătoreşti referitor la reintegrarea pe post.
În ceea ce priveşte drepturile băneşti, în mod judicios acestea au fost acordate de prima instanţă, fiind incidente dispoziţiile art. 78 alin. (1) teza 2 din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 638 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Şi cu privire la acordarea daunelor morale, Curtea constată că soluţia tribunalului este legală şi temeinică, în speţă existând suficiente argumente pentru acordarea sumei solicitate de reclamantă, fiind evidentă suferinţa psihică suferită prin pierderea locului de muncă care, raportată şi la starea de graviditate de la momentul concedierii, au afectat-o.
Susţinerile recurentei privind lipsa de veridicitate a documentelor medicale depuse la dosar nu pot fi primite în prezentul cadru procesual din moment ce conţinutul acestora nu a fost contestat în contencios administrativ, conform procedurii legale.
Aşa cum corect a reţinut tribunalul, conform dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. c) concedierea nu poate fi dispusă pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de această împrejurare anterior emiterii deciziei de concediere.
În cauză, întrucât sarcina probei îi revenea sub acest aspect, reclamanta a dovedit cu înscrisul depus la fila 10 dosar fond că a adus la cunoştinţa angajatorului starea sa de graviditate anterior emiterii deciziilor de concediere, respectiv la data de 22.10.2007. Alăturat înştiinţării, reclamanta a anexat şi foaia de ecografie obstetrica datată 11.10.2007.
Cum deciziile contestate au fost emise la data de 23.11.2007, acestea sunt nelegale neavând relevanţă în cauză dacă s-a dispus concedierea pentru motive ce ţin sau nu de persoana salariatului. De altfel, instanţa de fond nici nu a pasit la verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 65 şi urm. Codul Muncii întrucât este fără echivoc că încălcând dispoziţiile art. 60, deciziile de concediere sunt lovite de nulitate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 524 din 12 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a examinat cine a fost emitentul deciziei şi a constatat că acesta este angajatorul, prin reprezentant legal, în prezent directorul general, în deplin acord cu dispoziţiile Codului Muncii şi Regulamentului de ordine interioară. Este evident că emitentul deciziei de concediere, necompetent conform susţinerilor recurentului, examinate de instanţa de fond, nu se confundă cu organul de conducere care a decis desfiinţarea locului de muncă. Cu privire la organul de conducere competent să hotărască desfiinţarea locului de muncă, se constată că, potrivit actului constitutiv al intimatei, art. 28, Adunarea Generală nu are, printre atribuţiile sale, şi pe aceea de stabilire şi desfiinţare a locurilor de muncă, aşa cum susţine recurentul.
Nu sunt fondate nici susţinerile recurentului privind neexaminarea, de către prima instanţă, a dificultăţilor economice ale angajatorului. În considerentele sentinţei se menţionează că, la compartimentul de creditare, în perioada analizată, respectiv 1.01.2007-30.04.2007, s-a reţinut o activitate nesatisfăcătoare ca urmare a plasamentelor mici, precum şi existenţa dificultăţilor economice, care sunt arătate în raportul de analiză a activităţii economico-financiare a intimatei, menţionat de prima instanţă.
De asemenea, împrejurarea că recurentul are studii superioare, nemenţionată de prima instanţă în considerente, nu are relevanţă sub aspectul legalităţii sau temeiniciei deciziei de concediere a salariatului al cărui loc de muncă a fost desfiinţat, în condiţiile art. 65 din Codul Muncii, pentru motive care nu au legătură cu persoana acestuia. În acelaşi sens, este irelevantă şi perioada, mai mică sau mai mare, în care recurentul s-a aflat în raporturi juridice de muncă cu intimata.
În ceea ce priveşte nerespectarea termenului de preaviz de 15 zile lucrătoare, se constată că în mod corect a stabilit prima instanţă că termenul de preaviz a expirat la data de 3.10.2007, care este şi data încetării contractului individual de muncă al recurentului, şi nu la data menţionată în decizia de concediere, respectiv 28.09.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 516 din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 65 Codul Muncii, desfiinţarea postului deţinut de către contestator a fost dispusă ca urmare a reorganizării activităţii. Verificând cauza care a stat la baza reorganizării, Curtea constată că intimata nu a prezentat dovezi care să ateste dificultăţile economice în care se află, desfiinţarea locului de muncă nu a fost reală şi serioasă, în sensul că, după concedierea contestatorului, atribuţiile acestuia au fost preluate de către managerul operaţiuni zonal (A.O.M.), funcţie marcată printr-un triunghi pe zona B.E.-I.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 558 din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâta a încălcat prevederile art. 65 din Codul Muncii în sensul că, deşi Consiliul local G a dispus înfiinţarea unui serviciu de interes local prin preluarea personalului de la SC T. Publice SA G având ca obiectiv sector întreţinere străzi, spaţii verzi, aceasta nu s-a conformat hotărârii nr. 8/27.02.2007 şi în loc să transfere personalul la noul serviciu de interes local, la peste 9 luni, respectiv 27.11.2007, dispune încetarea contractului de muncă prin desfiinţarea postului. T. neexecutării hotărârii 8/2007 învederată de recurentă în motivarea recursului nu poate să fie reţinută de către C având în vedere că această hotărâre este obligatorie.
În ceea ce priveşte suspendarea executării sentinţei recurate pe considerentul că recurenta se află în procedură de insolvenţă, Curtea va respinge această cerere pe considerentul că litigiile de muncă se judecă cu celeritate iar titlurile executorii provenite din acestea vor fi executate prin procedură specială cât şi pe considerentul că, pronunţându-se asupra fondului cauzei, suspendarea a rămas fără obiect, ea operând până la data pronunţării prezentei.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 545 din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Intimata a încălcat dispoziţiile art. 65 din Codul Muncii în sensul că deşi Consiliul Local G a dispus înfiinţarea unui serviciu de interes local prin preluarea personalului de la societatea intimată, având ca obiect sectorul întreţinerea străzilor şi spaţiilor verzi însă în mod nelegal nu a transferat în interes de serviciu şi personalul la noul serviciu de interes local, neconfirmându-se astfel hotărârii nr. 8 din 27 noiembrie 2007 a Consiliului Local G, dispunând fără niciun temei legal încetarea contractului individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 525 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu i se putea desface contractul de muncă contestatorului întrucât la data de 27 noiembrie 2007 nu societatea intimată era lichidată, iar pe de altă parte întregul personal al acesteia trebuia să treacă la noul serviciu înfiinţat la Consiliul Local G, prin hotărârea nr. 8/27 februarie 2007, astfel că este nelegală concedierea sa.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 504 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Măsura desfiinţării tuturor posturilor şi concedierea salariaţilor este abuzivă, în condiţiile în care personalul societăţii intrate în procedura lichidării judiciare trebuia preluat de noul înfiinţat serviciu de interes local, prin cesiunea contractelor individuale de muncă ale tuturor salariaţilor. Critica recurentei vizând încălcarea de către instanţa fondului a principiului contradictorialităţii pentru necomunicarea unor acte depuse în şedinţa dezbaterilor, nu este justificată.
Lipsa unei părţi legal citate nu împiedică soluţionarea cauzei, deoarece prezenţa părţilor este un drept al acestora pe care îl pot exercita sau la care pot renunţa. Cum reprezentantul intimatei nu a solicitat instanţei amânarea judecăţii pentru comunicarea actelor depuse în lipsa sa iar înscrisul la care se referă este copia hotărârii nr. 8 din 27 februarie 2007 a Consiliului local H., act cunoscut de societate, judecarea cauzei în aceste condiţii nu a produs părţii lipsă nicio vătămare care să poată fi invocată drept temei în calea de atac exercitată.
Obiectul judecăţii l-a constituit contestaţia împotriva deciziei de concediere emise de intimată în conformitate cu prevederile art. 65 din Codul Muncii, astfel că în mod legal şi temeinic prima instanţă a verificat dacă dispoziţiile legale invocate de angajator au fost respectate la momentul luării măsurii concedierii salariatei, constatându-se că cesiunea contractelor individuale de muncă nu s-a făcut deşi preluarea personalului (...) „T. Publice” SA H. o impunea.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 503 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Măsura desfiinţării tuturor posturilor şi concedierea salariatei este abuzivă, în condiţiile în care personalul societăţii intrate în procedura lichidării judiciare trebuia preluat de noul înfiinţat serviciu de interes local, prin cesiunea contractelor individuale de muncă ale tuturor salariaţilor.
Lipsa unei părţi legal citate nu împiedică soluţionarea cauzei, deoarece prezenţa părţilor este un drept al acestora pe care îl pot exercita sau la care pot renunţa. Cum reprezentantul intimatei nu a solicitat instanţei amânarea judecăţii pentru comunicarea actelor depuse în lipsa sa iar înscrisul la care se referă este copia hotărârii nr. 8 din 27 februarie 2007 a Consiliului local H. (fila 12-13) act cunoscut de intimată, judecarea cauzei în aceste condiţii nu a produs părţii lipsă nicio vătămare care să poată fi invocată drept temei în calea de atac exercitată.
Obiectul judecăţii l-a constituit contestaţia împotriva deciziei de concediere emise de intimată în conformitate cu prevederile art. 65 din Codul Muncii, astfel că în mod legal şi temeinic prima instanţă a verificat dacă dispoziţiile legale invocate de angajator au fost respectate la momentul luării măsurii concedierii salariatei, constatându-se că cesiunea contractelor individuale de muncă nu s-a făcut, deşi preluarea personalului (...) „T. Publice” SA H. o impunea.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 483 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criticile formulate de recurent privind reducerea activităţii societăţii intimate care nu ar fi fost în mod real efectuată, se dovedesc nefondate faţă de înscrisurile depuse în cauză din care rezultă că în urma dificultăţilor financiare ale societăţii a fost deschisă procedura insolvenţei împotriva debitoarei SC V. România SRL, potrivit certificatului de grefă eliberat în dosarul nr. (...) de Tribunalul Prahova.
Nici celelalte susţineri ale recurentului prin care acesta învederează că pe posturile disponibilizate au fost angajate persoane cu contract de colaborare nu au fost dovedite, în cauză nefiind depus un contract de colaborare şi nici vehiculat vreun nume în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 480 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă pe unitate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal urmare restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie ce impun concedieri, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul cu 60 zile înainte despre situaţia apărută, şi numărul total de posturi ce vor fi reduse şi structura acestora, ce constituie condiţii de formă imperative care exprimă colaborarea reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii. În lipsa respectării acestor condiţii legale de procedură atât în cazul concedierii colective cât şi individuale, în contractul colectiv de muncă nefăcându-se distincţie între acestea, măsura concedierii devine nulă absolut aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
Nu are suport în actele dosarului nici critica referitoare la neintroducerea în cauză a salariatului N.J., deoarece acesta a figurat în cauză fiind legal citată atât la fond cât şi în recurs, iar acesta nu a formulat opuneri în legătură cu cererea introductivă de instanţă. Pe de altă parte, sindicatul din unitate poate reprezenta pe membrii săi în promovarea intereselor legitime în raporturile cu unitatea intimată conform art. 28 din Legea nr. 54/24.01.2003 privind sindicatele, inclusiv prin formularea acţiunilor în justiţie, în condiţiile în care salariaţii nu se opun la acestea.
Distribuirea şi utilizarea tichetelor de masă de către angajator nu poate avea loc mai mult decât pentru un tichet de masă pentru fiecare zi lucrată din luna pentru care s-a efectuat distribuirea, conform art. 6 din Legea nr. 142/1998 şi art. 11 din Normele de aplicare ale acestei legi aprobate prin H.G. nr. 5/1999 care fac trimitere expresă la acordarea unui singur tichet de masă pentru fiecare zi lucrată, iar alin. (1) lit. d) din acelaşi text de lege, precizează că nu se acordă tichete de masă pentru perioada în care salariaţii sunt absenţi de la locul de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 391 din 21 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, care dispune asupra obligativităţii instanţei de a se pronunţa mai întâi asupra excepţiei de procedură, verificând data comunicării sentinţei şi data înregistrării căii de atac, excepţia de tardivitate este în mod obligatoriu admisa de Curtea de Apel.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 786/M din 18 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 102 alin. (1) din D. prevăd că în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie ce ar presupune desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi despre numărul total al posturilor ce ar urma să fie desfiinţate precum şi structura acestora.
Fiind încălcate obligaţiile prevăzute în D. referitoare la concedierea salariatului, potrivit art. 76 fin Codul Muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, ceea ce a impus reintegrarea salariatului, acordarea drepturilor prevăzute de art. 78 din acelaşi cod, de la încetarea contractului său de muncă şi până la reintegrarea efectivă.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 142/1998 şi normelor ei de aplicare adoptate prin I. nr. 5 din 14 ianuarie 1999, tichetele de masă-înţelese ca un drept extrasalarial având menirea de a motiva şi fideliza salariaţii-nu se pot acorda, între alte situaţii, nici în cazul absenţei salariatului de la locul de muncă, aşa cum prevede art. 11 alin. (1) lit. a)-d) din actul normativ sus-citat.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 353 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La termenul de judecată din data de 12.03.2008, reclamantul N.M., reprezentat de Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte, a fost prezent în instanţă şi a învederat că renunţă la judecata acţiunii solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul de a se lua act de renunţarea sa.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 317 din 12 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 80 din Legea nr. 168/1999 termenul de declarare al recursului împotriva acestei hotărâri este de 10 zile şi curge de la data comunicării ei.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 296 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare. Prin urmare, greşelile instanţei de recurs care deschid calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt şi nu de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispoziţiilor legale.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ., pentru admisibilitatea unei contestaţii în anulare întemeiate pe această dispoziţie legală este necesar ca instanţa de recurs, în cazul în care a respins recursul, să nu fi analizat unul din motivele de recurs invocate. Or, în cauza de faţă, hotărârea a cărei anulare se cere a fost dată cu analizarea tuturor motivelor invocate de contestatoarea recurentă şi s-a răspuns tuturor susţinerilor acesteira, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 282 din 7 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu art. 102 din D., în cazul reducerii de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării acesteia, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi despre numărul total al posturilor ce vor fi reduse precum şi structura acestora-fără ca acest text din contractul colectiv de muncă semnat de reprezentanţii sindicatului, pentru salariaţi şi de angajator, să distingă după cum concedierea ar fi individuală ori colectivă.
Interpretând şi aplicând corect dispoziţiile legale ori contractuale sus-citate, prima instanţă a reţinut că la concedierea salariatului O.D., societatea pârâtă nu a respectat procedura impusă de art. 74 din Codul Muncii, ceea ce atrage consecinţa prevăzută de art. 76 din acelaşi cod, respectiv constatarea nulităţii absolute a deciziei emise cu încălcarea legii.
În conformitate cu art. 282 din Codul Muncii, între alţii, pot fi părţi în conflictele de muncă sindicatele, care, potrivit art. 28 alin. (1) din acelaşi cod, apără drepturile membrilor lor ce decurg din legislaţia muncii, statutele, contractele individuale sau colective de muncă, etc.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 142/1998 şi normelor ei de aplicare adoptate prin I. nr. 5 din 14 ian.1999 tichetele de masă-înţelese ca un drept extrasalarial având menirea de a motiva şi fideliza salariaţii-nu se pot acorda, între alte situaţii, nici în cazul absenţei salariatului de la locul de muncă, aşa cum prevede art. 11 alin. (1) lit. a)-d) din actul normativ sus-citat.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 264 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia nr. 81/19.01.2007 nu a fost retractată prin decizia nr. 157/12.02.2007, însă un contract de muncă nu poate fi denunţat unilateral de două ori, în mod valabil, astfel că instanţa a stabilit care dintre cele două decizii a produs mai întâi efecte juridice, reţinând că prima decizie, având nr. 81/19.01.2007 prin care, începând cu data de 12.02.2007, a încetat contractul de muncă al contestatorului ca urmare a reducerii postului de şofer, a produs aceste efecte, fiind prin urmare analizată.
Referitor la decizia nr. 81/19.01.2007, s-a reţinut că prin aceasta s-a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului conform art. 65 din Codul Muncii, ca urmare a reorganizării Direcţiei Silvice.
Totodată, s-a arătat că intimata nu a soluţionat în mod favorabil cererea petentului, care a optat pentru un loc de muncă vacant, pe motiv că nu are studiile şi pregătirea profesională corespunzătoare, fără a menţiona în concret care ar fi acele studii, iar în cazul în care intimata nu putea să-şi îndeplinească obligaţia de a propune contestatorului un loc de muncă vacant în unitate sau nu dispunea de un asemenea loc, aceasta trebuia să solicite sprijinul Agenţiei Teritoriale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în vederea redistribuirii celui în cauză, corespunzător pregătirii profesionale, ceea ce nu s-a întâmplat. Aşa fiind, s-a concluzionat că intimata a încălcat legea, decizia de concediere fiind lovită de nulitate absolută conform art. 76 din Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 234 din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiilor art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă al societăţii intimate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie care impune desfaceri de contract de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi despre numărul total al posturilor ce urmează a fi reduse, ca şi structura acestora, impunându-se astfel o colaborare reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.
Nu are suport în actele dosarului nici critica referitoare la neintroducerea în cauză a salariatei Ţ.H., deoarece aceasta a figurat în cauză fiind legal citată atât la fond cât şi în recurs, iar aceasta nu a formulat opuneri în legătură cu cererea introductivă de instanţă. Pe de altă parte, sindicatul din unitate poate reprezenta pe membrii săi în promovarea intereselor legitime în raporturile cu unitatea intimată conform art. 28 din Legea nr. 54/24.01.2003 privind sindicatele, inclusiv prin formularea acţiunilor în justiţie, în condiţiile în care salariaţii nu se opun la acestea.
Distribuirea şi utilizarea tichetelor de masă de către angajator nu poate avea loc mai mult decât pentru un tichet de masă pentru fiecare zi lucrată din luna pentru care s-a efectuat distribuirea, conform art. 6 din Legea nr. 142/1998 şi art. 11 din Normele de aplicare ale acestei legi aprobate prin H.G. nr. 5/1999 care fac trimitere expresă la acordarea unui singur tichet de masă pentru fiecare zi lucrată, iar alin. (1) lit. d) din acelaşi text de lege, precizează că nu se acordă tichete de masă pentru perioada în care salariaţii sunt absenţi de la locul de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 166 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reconstrucţia staţiei E. în care şi-au desfăşurat activitatea reclamanţii, nu reprezintă o cauză reală şi serioasă în sensul dispoziţiile art. 65 alin. (2) din Codul Muncii privind concedierea, deoarece după reconstrucţia şi modernizarea staţiei aceasta urmează a funcţiona în continuare.
Referitor la acordarea de către instanţa de fond a despăgubirilor solicitate în totalitate, reprezentând drepturile salariale cuvenite, Curtea reţine că această soluţie este greşită deoarece în perioada modernizării şi retehnologizării, salariaţii staţiei pot beneficia, conform art. 53 din Codul Muncii, de o indemnizaţie de numai 75% din salariul de bază al funcţiei ocupate, în perioada întreruperii temporare a activităţii salariaţii aflându-se la dispoziţia angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 148 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiilor art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă al societăţii intimate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie care impune desfaceri de contract de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi despre numărul total al posturilor ce urmează a fi reduse, ca şi structura acestora, impunându-se astfel o colaborare reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.
Curtea apreciază ca fiind nefondată critica privind neintroducerea în cauză a salariatei O.M. întrucât, aşa cum rezultă din actele dosarului, aceasta a fost citată în cauză încă de la primul termen de judecată în judecata de la fond, fiind citată în continuare şi în faza procesuală a recursului. Faţă de aceste considerente, critica apare ca fiind nefondată, salariatul citat nu a formulat opunere în legătură cu acţiunea introdusă de sindicat, în condiţiile în care sindicatul, conform dispoziţiilor legale (Legea nr. 146/1997) îşi poate reprezenta salariaţii în promovarea intereselor legitime în raporturile cu angajatorul.
Este de necontestat că, după măsura concedierii, salariata O.M. nu a fost prezentă la muncă şi astfel nu-i pot fi acordate tichete de masă, o astfel de facilitate fiind destinată a suplini efortul fizic pe care îl depune salariatul la locul de muncă, ceea ce nu este cazul în cauza de faţă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 142 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă pe unitate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal urmare restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie ce impun concedieri, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul cu 60 zile înainte despre situaţia apărută, şi numărul total de posturi ce vor fi reduse şi structura acestora, ce constituie condiţii de formă imperative care exprimă colaborarea reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii. În lipsa respectării acestor condiţii legale de procedură atât în cazul concedierii colective cât şi individuale, în contractul colectiv de muncă nefăcându-se distincţie între acestea, măsura concedierii devine nulă absolut aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
Distribuirea şi utilizarea tichetelor de masă de către angajator nu poate avea loc mai mult decât pentru un tichet de masă pentru fiecare zi lucrată din luna pentru care s-a efectuat distribuirea, conform art. 6 din Legea nr. 142/1998 şi art. 11 din Normele de aplicare ale acestei legi aprobate prin H.G. nr. 5/1999 care fac trimitere expresă la acordarea unui singur tichet de masă pentru fiecare zi lucrată, iar alin. (1) lit. d) din acelaşi text de lege, precizează că nu se acordă tichete de masă pentru perioada în care salariaţii sunt absenţi de la locul de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 141 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în vigoare la data concedierii salariatului E.J., în situaţia în care, unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii, ori reorganizării proceselor de producţie, care ar determina desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al posturilor ce ar urma să fie reduse şi structura acestora.
Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi, iar conform alin. (2) al art. 28, în exercitarea acestor atribuţii organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
Recursul pârâtei este însă fondat sub aspectul greşitei obligări a acesteia la acordarea tichetelor de masă, care, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 reprezintă o alocaţie individuală de hrană suportată integral pe costuri de angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 127 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a apreciat instanţa de fond ca fiind întemeiată contestaţia, întrucât dispoziţiile art. 102 alin. (1) din D. prevăd că, în situaţia în care unitatea este nevoită a efectua o reducere de personal, ca urmare a restrângerii activităţii prin reorganizarea procesului de producţie, ce ar determina desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al salariaţilor ce ar urma să fie reduse precum şi structura acestora.
Sentinţa primei instanţe este în parte nelegală, rerspectiv în ceea ce priveşte acordarea tichetelor de masă, situaţie în care recursul de faţă este fondat şi urmează a fi admis, în baza art. 304, raportat la art. 312 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 106 din 6 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de concediere nr. 3510/20.03.2007 emisă de societatea intimată, care este o societate cu răspundere limitată având un unic administrator, a fost luată în baza deciziei extraordinare a asociatului unic al S.C. E.E. SRL din data de 03.01.2007, care este S.C. M.B. U.T., asociatul unic al societăţii intimate decizând concedierea colectivă a 57 de salariaţi din cadrul punctului de lucru situat în B, (...), sector 1, în urma reorganizării societăţii prin înfiinţarea unui punct de lucru nou într-o localitate din judeţul C, situaţie în care nu se poate reţine nerespectarea dispoziţiilor din Legea nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare, invocate de recurentă.
Împrejurarea că în cuprinsul deciziei de concediere nu s-a indicat punctul de lucru la care a lucrat recurenta nu poate justifica însă admiterea acţiunii, acest aspect nefiind în măsură să conducă la nulitatea deciei de concediere în raport de dispoziţiile art. 74 din Codul Muncii, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 89 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Critica privind greşita anulare a dispoziţiei de concediere de către prima instanţă este nefondată, deoarece într-adevăr nu au fost respectate prevederile Codului Muncii privind concedierea, întrucât modernizarea staţiei în care şi-a desfăşurat activitatea contestatoarea presupune doar o întrerupere temporară a activităţii acesteia, cu consecinţa prevăzută de art. 53 din Codul Muncii, privind plata unei indemnizaţii mai reduse şi nu desfacerea contractului de muncă, pe durata întreruperii temporare a activităţii, pentru concediere, nesubzistând o cauză serioasă şi reală din cele prevăzute de art. 65 alin. (2) din Codul Muncii, după modernizare staţia urmând să fie repusă în stare de funcţionare.
Acordarea de către instanţa de fond a despăgubirilor solicitate în totalitate, reprezentând drepturile salariale cuvenite, Curtea reţine că această soluţie este greşită deoarece în perioada modernizării şi retehnologizării, salariaţii staţiei pot beneficia conform art. 53 din Codul Muncii, de o indemnizaţie de numai 75% din salariul de bază al funcţiei ocupate de contestatoare, în perioada întreruperii temporare a activităţii salariaţii aflându-se la dispoziţia angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 28 din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cererea formulată revizuientul critică de fapt decizia pronunţată de instanţa de apel şi nu face dovada existenţei motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 1 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 723/R-CM din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reaprecierea probelor aflate la dosar, respectiv a înscrisurilor din care se pretinde că a rezultat, contrar celor reţinute în recurs, existenţa corespondenţei cu A.J.O.F.M. A în sensul solicitării sprijinului ca urmare a lipsei locurilor de muncă vacante nu este admisibilă, potrivit dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ., deoarece în cadrul revizuirii, cale extraordinară de atac, nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăţi pe baza unor elemente care nu au format obiectul judecăţii finalizate cu hotărârea a cărei schimbare se solicită.
Aceeaşi motivare vizând imposibilitatea exercitării controlului judiciar pe calea revizuirii, prin reaprecierea probelor şi a susţinerilor părţilor din judecata în primă instanţă şi din recurs va fi avută în vedere şi cu privire la pretinsa imposibilitate de executare a reintegrării în funcţie a contestatorului. Reducerea activităţii prin declanşarea procedurii falimentului privind B. Câmpulung încă din anul 2004 – în colaborare cu care s-a înfiinţat departamentul în care a lucrat contestatorul a fost invocată şi examinată încă de la judecata în primă instanţă.
Ultimul motiv de revizuire prin care se invocă încălcarea dreptului la apărare prin respingerea cererii de amânare a judecăţii pentru lipsă de apărare neurmată de amânarea pronunţării nu se regăseşte printre cazurile ce pot fi invocate în susţinerea revizuirii enumerate limitativ de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 24/R-CM din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 65 alin. (1) din Codul Muncii se poate disponibiliza un salariat pentru considerente care nu ţin de persoana acestuia din unul sau mai multe motive, iar potrivit alin. (2) din acelaşi articol, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. Nu se poate justifica desfiinţarea locului de muncă şi nu poate fi justificată concedierea salariatului dacă angajatorul nu desfiinţează efectiv postul, sau dacă acesta încadrează ulterior un alt salariat pentru a ocupa un post similar, este înlocuit fostul angajat de către o altă persoană.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 637/R-CM din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Constatându-se astfel că unitatea intimată a mai angajat după desfacerea contratului de muncă şi o altă persoană pe un post care i se putea oferi acestuia, că nu a dovedit dificultăţile financiare intervenite care să ducă la desfiinţarea postului de muncă al contestatorului, nu a dovedit că desfiinţarea locului de muncă al acestuia ar fi avut o cauză reală şi serioasă. Nefiind îndeplinite condiţiile pentru concedierea prevăzută de art. 65 alin. (1) din Codul Muncii, instanţa de fond trebuia să admită contestaţia formulată, să dispună anularea deciziei astfel emise.
Cel de-al treilea motiv de recurs se referă la respingerea capătului de cerere privind plata drepturilor salariale pentru zilele de 30 şi 31 martie 2006 şi 5 mai 2006. Instanţa de fond a apreciat că pentru aceste zile pontajul petentului a fost modificat de unitate în mod legal, deoarece în perioada respectivă contestatorul a fost în concediu fără plată. Nu rezultă însă din actele dosarului că în perioada respectivă contestatorul ar fi fost în concediu fără plată şi din foile colective de prezenţă depuse pentru lunile martie şi mai 2006 rezultă că, iniţial, contestatorul a fost trecut pe datele respective ca prezent pe timp de 8 ore peste care s-a trecut învoit. Nu s-au depus la dosar cererile pentru învoire şi simpla modificare a foilor colective de prezenţă, nesemnate de C care a efectuat modificările, nu duce la concluzia lipsei acestuia de la serviciu. În această situaţie, nejustificat i s-au reţinut contestatorului drepturile salariale datorate pentru aceste zile.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 427/R-CM din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În prezenta contestaţie în anulare, semnată de către directorul general al societăţii comerciale, în calitate de reprezentant al acesteia, se invocă greşeala materială care a stat la baza dezlegării date recursului. Motivul este însă argumentat de către contestatoare în sensul că prin aprecierea greşită a probelor administrate în cauză instanţa de recurs a reţinut că desfiinţarea locului de muncă al recurentului-contestator nu a avut o cauză reală şi serioasă.
Art. 318 alin. (1) C. proc. civ. reglementează calea de atac extraordinară de retractare, nu de cenzură judiciară, ceea ce face inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 586/R-CM din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În privinţa desfiinţării efective a postului contestatorului, instanţa de fond s-a limitat la verificarea organigramei agenţiei, fără a supune analizei susţinerile părţilor referitor la o eventuală schimbare doar a denumirii şi nu a atribuţiilor specifice postului, dar şi problema reînfiinţării în timp scurt a postului în discuţie sau trecerea unei alte persoane pe post – probleme invocate de contestator. În privinţa dificultăţilor economice – condiţie de legalitate a concedierii dispuse în baza art. 65 din Codul Muncii – tribunalul a reţinut că acestea reies din documentele contabile ale intimatei.
Faţă de multitudinea aspectelor controversate şi neanalizate la judecata în primă instanţă se impune lămurirea prin expertiză contabilă judiciară a existenţei dificultăţilor economice financiare prin examinarea evidenţelor contabile ale firmei, înregistrate cu respectarea dispoziţiilor legale în materie comercială şi financiară, atât pe societate, cât şi pe sucursală sub aspectul existenţei profitului sau a pierderilor financiare la nivelul Sucursalei Piteşti la sfârşitul anului 2004. Un alt aspect cu relevanţă în soluţionarea cauzei este preponderenţa faptelor sancţionate disciplinar în valoarea eventualelor pierderi financiare înregistrate.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 745/R-CM din 16 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La data admiterii contestaţiei instanţa de recurs a omis să soluţioneze cererea de plată a cheltuielilor de judecată pe care partea a formulat-o la momentul dezbaterilor pe fond în faţa tribunalului, fiind asistată de apărător. Aceasta înseamnă că sunt incidente în cauză prevederile art. 2812 C. proc. civ. potrivit cărora, la cererea părţii interesate, poate fi completată hotărârea prin care instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
Cea de-a doua cerere completatoare privind daunele morale este depusă la dosar cu depăşirea termenului de 15 zile de la pronunţare, reglementat de art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., prin urmare trebuie respinsă ca tardiv formulată. În subsidiar, se arată, niciunul dintre motivele de recurs nu vizează şi cererea de daune morale.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 495/R-CM din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect, s-a reţinut la judecata în primă instanţă incidenţa sancţiunii nulităţii absolute pentru nerespectarea condiţiilor de formă şi conţinut ale deciziei de concediere, sancţiune prevăzută de art. 76 Codul Muncii. Lipsa motivării concedierii împiedică şi determinarea tipului de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, colectivă sau individuală. Iar aspectul are relevanţă în problema interdicţiei de a face noi angajări după concedierea colectivă, stabilită de art. 72 din Codul Muncii.
Simpla menţionare a art. 65 alin. (1) şi (2) Codul Muncii nu constituie a motivare a măsurii dispuse deoarece desfiinţarea postului, care trebuie să fie efectivă, să aibă o cauză reală şi serioasă, nu poate fi examinată decât în raport cu cauzele sale. Neprecizarea acestor cauze împiedică realizarea acestei verificări, implicit stabilirea temeiniciei concedierii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 283/R-CM din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin decizia nr. 4/8.06.2007 (fila 3 dosar fond) emisă de S.C. E. S.A., prin lichidator judiciar S.C.P. B. Expert S.P.R.L., s-a dispus încetarea contractului de muncă al contestatorului E.J. începând cu data de 8.06.2007, în temeiul art. 65 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii. Nicăieri în cuprinsul acestei decizii nu se face referire la Legea insolvenţei nr. 85/2006, ci temeiul legal menţionat în această decizie este art. 65 Codul Muncii, articol care reglementează concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului: concedierea determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia.
Rezultă aşadar că în speţă, nu poate fi reţinută aplicabilitatea Legii insolvenţei, ci a Codului Muncii, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, aceasta analizând condiţiile de formă ale deciziei de concediere în raport de dispoziţiile art. 74 Codul Muncii.
Întrucât decizia contestată nu cuprinde o descriere a motivelor care au determinat concedierea, în mod corect instanţa de fond a apreciat că în speţă au fost nesocotite dispoziţiile art. 74 lit. a) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 282/R-CM din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 54/2003 şi cele ale art. 223 Codul Muncii prevăd că „pe toată durata executării mandatului precum şi pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia, reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatului nu pot fi concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate”. S-a reţinut de către instanţa de fond faptul că la momentul emiterii şi comunicării deciziilor de încetare a raporturilor de muncă, reclamanta era membră în Biroul Executiv al Sindicatului E.C.
Dispoziţiile art. 78 alin. (1) Codul Muncii stipulează că „În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va admite anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.”
Dispoziţiile art. 78 alin. (2) Codul Muncii prevăd că „la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere”.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 7/CM din 10 ianuarie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Reorganizarea instituţiei care implică şi desfiinţarea postului ocupat de angajat a fost acceptată şi recunoscută de reclamant prin semnarea contractului, iar dispoziţiile legale invocate nu au fost încălcate nici de intimat, ca emitent al dispoziţiei de concediere şi nici de către instanţa de fond.
În mod corect a reţinut instanta de fond că, în speţă, cauza desfiinţării postului contestatorului, ca şi a celorlalte posturi, este una serioasă şi reala, decurgând din chiar Legea de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei Romane.
Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 550/2004, instanta retine ca potrivit acestei norme legale „personalul prevăzut la alin. (1), care nu îndeplineşte condiţiile legale pentru trecerea în corpul subofiţerilor ori nu promovează concursul sau examenul de admitere în corpul subofiţerilor, se trece în corpul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti şi i se aplică statutul acestora, potrivit legii.” Or, după intrarea în vigoare a Legii 550/2004 reclamantul a fost reîncadrat în corpul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, iar conform menţiunilor din cartea de munca din anul 2006 reclamantul a fost încadrat pe functia de gradat voluntar.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Încheierea din 30 mai 2008, www.juriprudenta.org)
-
Prin emiterea deciziei de încetare a contractului individual de muncă angajatorul Universitatea „P.” a încălcat norma imperativă cuprinsă în art. 60 alin. (1) din Codul Muncii care prevede cazurile de interdicţie temporară la concediere, încălcare care a fost sancţionată în mod corespunzător de către instanţa de fond prin admiterea contestaţiei.
Apărarea recurentei cu privire la imposibilitatea practică de punere în aplicare a sentinţei instanţei de fond nu poate fi primită, angajatorul fiind obligat la emiterea unei dispoziţii de încetare a contractului de muncă cu respectarea dispoziţiilor legale cuprinse în Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 318/CM din 22 aprilie 2008, www.juriprudenta.org)
-
1. Conform art. 65 alin. (1) din Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii. Articolul 56 lit. c) Codul Muncii stipulează că încetează de drept contractul de muncă ca urmare a dizolvării angajatorului persoană juridică, de la data la care persoana juridică îşi încetează existenţa.
2. Prin preluarea patrimoniului Direcţiei judeţene de Protecţie a E., Consiliul Judeţean T a preluat în totalitate drepturile şi obligaţiile fostei direcţii, prin urmare acesta este ţinut de restricţia instituită prin dispoziţia art. 77 Codul Muncii. De asemenea, acesta are obligaţia punerii în executare a dispozitivului hotărârii primei instanţe referitoare la plata despăgubirilor, reintegrarea contestatorului J.J., efectuarea viramentelor către bugetul de stat şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale contestatorilor.
3. În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a contestatorului J.J., în mod corect prima instanţa a dispus respingerea acesteia, având în vedere faptul că acesta a indicat în mod corect în cuprinsul deciziilor de concediere dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 274/CM din 14 aprilie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Având în vedere dispoziţiile art. 268 alin. (5) Codul Muncii potrivit cărora: „decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente (...)”, precum şi faptul că recurentul contestator a formulat din eroare contestaţia împotriva adresei de preaviz, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 161/CM din 11 martie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Prima critica vizează greşita interpretare a dispoziţiilor art. 60 şi art. 233 din Legea nr. 31/1990, deoarece, preluarea atribuţiilor de către lichidator s-a făcut după expirarea termenului de recurs de 15 zile de la data pronunţării încheierii judecătorului sindic, respectiv de la data de 10.06.2007, când această încheiere a rămas irevocabila. Curtea nu poate retine această critică deoarece, dizolvarea societăţii s-a făcut în urma hotărârii adoptata de asociatul unic al societăţii la 22.05.2007, hotărâre în care s-a menţionat faptul ca această hotărâre intră în vigoare de la data emiterii, respectiv de la 22.05.2007.
În condiţiile în care măsura de desfacere a contractului de munca a fost dispusa de o persoana care nu mai avea calitatea să o facă, consecinţa anulării acestei decizii, este reintegrarea salariatului în funcţia deţinuta anterior şi plata drepturilor salariale de care a fost lipsit în toata aceasta perioadă, conform dispoziţiilor art. 78 Codul Muncii, astfel că şi din acest punct de vedere hotărârea instanţei de fond este legala şi temeinica
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 156/CM din 11 martie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Decizia prin care au încetat raporturile de muncă ale reclamantei a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 65 alin. (1) Codul Muncii potrivit cu care: „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”.
Corect a reţinut instanţa de fond că desfiinţarea locului de muncă al reclamantei implica aplicarea procedurii specifice concedierii colective, ceea ce în speţă, unitatea nu a făcut. De asemenea, în mod corect s-a dispus anularea deciziei de concediere, fără reintegrarea în postul deţinut anterior deoarece acest post nu mai exista, dar cu obligarea societăţii de a achita drepturile salariale de care reclamanta a fost lipsită abuziv prin măsura luată, de la data emiterii deciziei şi până la data pronunţării sentinţei.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 816/CM din 18 noiembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
O decizie prin care se desface unilateral contractul de muncă nu poate produce efecte decât pentru viitor chiar dacă nu există o dispoziţie expresă în acest sens. Astfel, dreptul de preaviz ar rămânea fără efecte dacă se admite că se poate dispune pentru trecut, cât timp preavizul are tocmai acest rol de a oferi un timp înainte de desfacerea contractului de muncă. Sunt întemeiate motivele din recursul reclamantului în sensul anulării Deciziei nr. 25/CA/13.03.2006 prin care a fost desfiinţat postul ocupat de reclamant deoarece prin scriptele depuse la dosarul cauzei angajatorul D. SA nu a făcut dovada desfiinţării efective în data de 14.03.2006 a postului de director executiv, deşi în conformitate cu art. 287 din C. muncii sarcina probei revenea angajatorului.
Art. 1371 alin. (3) introdus prin Legea nr. 441/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 955/28.11.2006, pentru modificare a Legii nr. 31/1990, prevede că: „Pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului.”
În completarea acestor dispoziţii art. V din O.U.G. nr. 82/2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 446/29.06.2007 prevede că „Prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, contractele de muncă ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, încetează de drept la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă sau, în cazul în care mandatul a fost acceptat ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, de la data acceptării mandatului.”
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2468/R (2468) din 19 decembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Din actele aflate în dosar şi avute în vedere de prima instanţă rezultă că postul deţinut de contestatoarea E.E. a fost efectiv desfiinţat şi această măsură s-a impus ca urmare a situaţiei financiare dificile a societăţii comerciale, care a determinat reorganizarea acesteia.
Contestatoarea a luat la cunoştinţă de măsura luată în legătură cu desfiinţarea postului ocupat, acela de Director Resurse Umane, încă la data de 19 mai 2008, când i-a fost înmânată „Notificarea preaviz” cu nr. 164/19 mai 2008, act în care i s-a adus la cunoştinţă atât reorganizarea întreprinderii cât şi faptul că urmează să-i înceteze raportul de muncă, fiind plasată în perioada de preaviz de 20 zile (19 mai-13 iunie 2008). I s-a comunicat şi faptul că unitatea nu are posturi vacante. Acest act nu a fost contestat de către reclamantă, putându-se concluziona în sensul că aceasta a acceptat situaţia creată ca urmare a reducerii postului şi a recunoscut faptul că această măsură a fost luată ca urmare a situaţiei financiare a societăţii comerciale
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2367/R din 2 decembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
1. În faţa instanţei de recurs a fost prezentat spre vedere Registrul de intrări al salariaţilor şi o copie a acestui document pentru perioada relevantă a fost depusă şi la dosar (fila 28- 29). Din acest document ca şi din înscrisurile depuse în faţa instanţei de fond rezultă fără dubiu că după concedierea reclamantului unitatea nu a mai făcut angajări pe posturi de aceeaşi natură cu cel ocupat de reclamant. În consecinţă soluţia de menţinere a deciziei de concediere este legală şi temeinică.
2. Copia ordinului de plată emis pe numele reclamantului a fost depusă de acesta la dosarul de recurs (fila 12) şi din aceasta rezultă că suma datorată de unitate a fost plătită la 07.03.2008, deci după pronunţarea soluţiei de către prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 923 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la excepţia tardivităţii recursului pârâtei S.C. „ F.U.” S.R.L. Sibiu, invocată de reclamanta E.F., instanţa constată că este nefondată deoarece din actele şi lucrările dosarului rezultă că faţă de data comunicării sentinţei, 11.06.2008, recursul pârâtei a fost formulat cu respectarea dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999 coroborate cu cele ale art. 101 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa de fond a interpretat greşit atât dispoziţiile legale în materie cât şi probele administrate în faţa instanţei de fond, obligând în mod eronat unitatea, la plata contravalorii tichetelor de masă în perioade în care aceste drepturi fie nu au fost acordate, fie au fost acordate doar angajaţilor care şi-au desfăşurat activitatea în domeniul construcţii-montaj, astfel că sub acest aspect, se impune modificarea sentinţei, în sensul celor solicitate de pârâtă în recursul declarat.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1027 din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Desfiinţarea postului în discuţie este reală şi serioasă în sensul că are caracter obiectiv, adică a fost reclamantă de necesitatea reorganizării activităţii expres menţionată în art. 65 Codul muncii. Suntem în prezenţa unei cauze precise care, pentru considerentele sus arătate, reprezintă adevăratul motiv al concedierii, neavând rolul de a disimula existenţa altui motiv.Interesul legitim al angajatorului pentru concedierea salariatului este dictat de nevoia eficientizării activităţii sale, astfel încât nu a existat altă soluţie în afara concedierii contestatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1101 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Motivarea unei hotărâri nu presupune o dezvoltare stufoasă a celor susţinute de către părţi. Judecătorul este ţinut atunci când motivează o hotărâre să fie clar, concis, fără să se piardă în amănunte. În motivarea sentinţei judecătorul a menţionat mai întâi starea de fapt, situaţia concretă a reclamantul şi pârâtei şi motivul ce a dus la emiterea deciziei contestate. Apoi a menţionat dispoziţiile legale incidente şi a arătat de le-a reţinut ca fiind aplicabile în speţa de faţă.
2. Faţă ce cele consemnate în încheierile de şedinţă nu se poate susţine că instanţa nu a încuviinţat proba testimonială solicitată de reclamant, faptul că nu au fost audiaţii ambii martori nefiind motiv de nelegalitate a sentinţei, instanţa având drept de cenzură asupra solicitărilor formulate de părţi, în virtutea rolului activ. Pe de altă parte, o probă nu are o forţă juridică mai mare decât alta, acestea fiind de acelaşi S., trebuind să fie coroborate cu toate actele şi probele de la dosar şi cu dispoziţiile legale în materie.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1105 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aspectele critice invocate de recurenta-pârâtă vizând greşita aplicare a sporului de 100% nu au niciun suport probator întrucât expertul a aplicat sporul de 100% prin raportare la salariul de încadrare, astfel încât nu se impune modificarea soluţiei pronunţată de primă instanţă.
Referitor la recursul formulat de reclamanta P.B., instanţa constată că aspectele critice invocate sunt fondate deoarece într-adevăr, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că partea recurentă a solicitat în faţa instanţei de fond obligarea pârâtei S.C. „ B.” S.A. AI la plata cheltuielilor de judecată justificate cu chitanţe la dosar..
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 811 din 29 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Se justifică modificarea hotărârii instanţei de fond, în sensul recunoaşterii dreptului contestatorului la plata salariului şi a celorlalte despăgubiri pentru intervalul cuprins între data desfacerii contractului de muncă – 05.03.2008 – şi data de 15.06.2008, moment la care contestatorului i s-a recunoscut de către societatea intimată dreptul de a fi reintegrat în muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 911/M din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale Ordinului nr. 1470/2005 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale în unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, în sensul celor comunitate contestatorului de Autoritatea de Sănătate Publică M, acesta, pentru a ocupa postul solicitat, trebuia să se prezinte la concurs. Refuzul de participare la un concurs ce se desfăşura conform legii nu-l îndreptăţeşte pe contestator să susţină că are dreptul de a ocupa postul fără concurs.
Poba prin audierea de martori nu ar fi fost concludentă, deoarece raporturile juridice dintre părţi erau suficient lămurite şi chiar dacă între părţi ar fi existat o înţelegere de genul celei expuse de către reclamant ea nu poate fi protejată de către instanţa de judecată şi nu i se poate da eficienţă atâta timp cât contravine prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi Ordinului nr. 1470/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2321/R din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a acordat prima de concediu aferentă anilor 2004-2005 fără temei legal întrucât contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pe care şi-a întemeiat reclamantul pretenţiile, se referă la anul 2006.
Prin înscrisurile depuse la filele 8-18 în dosarul nr. (...) al Curţii de Apel Oradea, pârâta a dovedit că a plătit reclamantului suma de 1.541 lei cu titlu de salarii restante şi 54, 05 lei cu titlu de regularizare impozit. Aceste plăţi fiind făcute după promovarea acţiunii, însă anterior pronunţării sentinţei atacate, astfel încât obligaţia pârâtei s-a stins prin plată.
Considerentele reţinute de prima instanţă în legătură cu dreptul reclamantului la plata celor 6 salarii compensatorii sunt temeinice şi legale. Dreptul la plăţi compensatorii în cazul disponibilizării colective este reglementat de art. 82 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar acordarea acestuia nu poate fi condiţionată de realizarea sarcinilor de producţie astfel cum pretinde pârâta recurentă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2233/R din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În condiţiile în care concedierea intimatei E.N.H. a fost dispusă în temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii care se referă la desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, iar conform art. 78 alin. (2) din Codul muncii la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, a constata într-o cerere de revizuire că postul ocupat de intimată nu există ar însemna nerespectarea dispoziţiei legale imperative menţionate anterior.
Scopul promovării revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 3 C. proc. civ. este obţinerea contravalorii lucrului care nu mai există, deci a obligaţiei alternative a celei de predare a bunului care a dispărut. Or, este evident că nu există o obligaţie alternativă reintegrării pe postul avut anterior concedierii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2105/R din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., partea căzută în pretenţii este obligată să plătească cheltuieli de judecată. Întrucât prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, instanţa era datoare a face aplicarea art. 274 şi urm. din C. proc. civ., recursul reclamantei, în principiu, fiind admisibil.
2. Decizia de concediere fiind nulă, temeinicia ei nu a fost verificată de prima instanţă şi nu poate constitui obiect al verificării nici a temeiniciei sentinţei, sub acest aspect, motivul de recurs vizând constatarea nulităţii deciziei nefiind fondat. În ceea ce priveşte însă, obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând ore suplimentare, contravaloarea tichetelor de masă şi restituirea garanţiei urmează a se admite recursul şi a casa hotărârea, trimiţând cauza aceleiaşi instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1841/R din 2 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu se poate reţine incidenţa motivului de recuzare prevăzut de art. 27 pct. 7 C. proc. civ. întrucât faptul că un judecător a soluţionat litigii în care s-au invocat aceleaşi probleme de drept nu înseamnă că acesta şi-a exprimat părerea în legătură cu pricina care se judecă.
2. În mod judicios instanţa de rejudecare a reţinut că intimata a procedat la concedierea individuală a recurentei, decizia de concediere a recurentei fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 65 din Codul Muncii, în condiţiile în care prin Hotărârea Consiliului de administraţie al pârâtei din 18 ianuarie 2006 s-a stabilit că se impune reorganizarea societăţii şi al personalului angajat, având în vedere necesitatea achiziţionării de autobuze noi, echipate cu sisteme de validare a biletelor de călătorie.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1496/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că art. 60 alin.1 lit. a) Codul muncii interzice în mod expres concedierea salariaţilor „pe durata incapacităţii temporară de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii”, Curtea constată că decizia de concediere este nelegală, contravenind dispoziţiei legale menţionate. Ca efect al nulităţii deciziei de concediere, reclamanta este îndreptăţită conform art. 78 alin. (2) Codul Muncii, să fie reintegrată în postul deţinut anterior (asistent manager) şi să beneficieze, conform art. 78 alin. (1) Codul muncii de drepturile salariale indexate, majorate şi actualizate, începând cu data de 01.08.2007 şi până la reintegrarea sa efectivă.
În schimb, cererea reclamantei de acordare a daunelor morale este apreciată şi de către Curtea de Apel ca nefondată, nefiind probată lezarea unui drept subiectiv cu caracter nepatrimonial (în speţă, reputaţia) prin măsura concedierii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1447/R din 20 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât în perioada 11.10.2007-18.01.2008 recurentul a beneficiat de concediu pentru incapacitate temporară de muncă (aşa cum rezultă din certificatele de la filele 28-35 dosar fond) contractul său individual de muncă a fost suspendat de drept conform art. 50 lit. b) din Codul Muncii. De asemenea, decizia de concediere nu şi-a mai produs niciun efect, în condiţiile în care recurentului i s-a achitat indemnizaţia pentru concediul medical de care a beneficiat, respectiv de salariu pentru zilele în care a prestat activitate (filele 49-53 dosar fond).
Contrar susţinerilor recurentului, contractul său individual de muncă nu a încetat ca urmare a concedierii în temeiul art. 65 alin. (1) din Codul Muncii, ci pentru că a expirat termenului pentru care a fost încheiat conform art. 56 lit. j) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1422/R din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul a solicitat instanţei să dispună modificarea temeiului juridic al încetării raporturilor sale de muncă cu societatea pârâtă, având în vedere că aceasta a dispus această măsură în baza art. 55 lit. b) din Codul muncii, deşi, aceasta s-a datorat reducerii postului său iar în urma emiterii eronate a deciziei reclamantul nu are drept la şomaj.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1102/R din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Curtea apreciază că emiterea unei noi decizii de concediere prin care se modifică termenul de la care operează desfacerea contractului individual de muncă al intimatului-reclamant are natura unei revocări a deciziei iniţiale, urmată de emiterea unei noi decizii, prima decizie fiind emisă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, respectiv pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat de concediu medical.
Pentru a fi valabilă, a doua decizie de concediere trebuie să conţină toate elementele prevăzute de lege. Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, Decizia de concediere nr. 42/11.04.2007 este nelegală întrucât nu conţine toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 74 alin. (1) din Codul Muncii, respectiv motivele care determină concedierea.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 960/R din 6 mai 2008, www.juriprudenta.org)
-
Aşa cum corect a reţinut şi tribunalul prin sentinţa recurată, decizia de concediere a reclamantului a fost emisă cu respectarea tuturor condiţiilor de formă şi fond impuse de lege. Astfel chiar dacă dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) Codul muncii prevăd că nu se poate dispune concedierea pe durata incapacităţii temporare de muncă stabilită prin certificatul medical conform legii, în cazul din speţă, decizia de concediere contestată nu încalcă dispoziţiile legale arătate, măsura concedierii fiind aplicată doar la expirarea concediilor medicale, concedii pe care însă reclamantul nu le-a adus imediat la cunoştinţa conducerii pârâtei.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 925/R din 24 aprilie 2008)
-
Susţinerile recurentei în sensul că prin a doua decizie nu s-a dispus concedierea intimatului, ci numai s-a prelungit termenul de încetare a contractului individual de muncă, sunt apreciate ca neîntemeiate, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, prima decizie a fost revocată.
De asemenea, contrar apărărilor recurentei se reţine că art. 60 din Codul Muncii instituie interdicţia concedierii salariaţilor în situaţiile expres reglementate, iar nu înlăturarea temporară a producerii efectelor concedierii. Drept urmare, angajatorul nu poate dispune concedierea pe durata incapacităţii temporare de muncă, urmând să suspende efectele concedierii până după încetarea incapacităţii.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 788/R (877) din 16 aprilie 2008)
-
În, Strategia de Transformare a Armatei Române, depusă de pârât în recurs, cu privire la la domeniul resurselor umane s-a prevăzut reducerea personalului civil de la 17.451 persoane la 15.000 persoane. În acest sens, s-a procedat la notificarea privind intenţia de concediere colectivă în care a fost cuprins şi contestatorul care a semnat pentru luare la cunoştinţă. Desfiinţarea postului ocupat de către contestator a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă, astfel că decizia de concediere îndeplineşte condiţiile legale cuprinse în art. 65 din Codul Muncii, aşa cum a apreciat şi prima
Contestarea ordinului ministrului apărării este o cerere nouă, neformulată în faţa primei instanţe, ce nu poate fi formulată direct în recurs. Cât priveşte demersurile prealabile concedierii, se constată că contestatorul şi celălalt personal civil vizat prin restructurarea unităţii militare au fost încunoştiinţat în legătură cu măsura ce urmează a se lua, aşa cum rezultă din actele aflate la dosar.
Măsurile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, exceptează persoanele care sunt deja pensionate de la beneficiile prevăzute de Legea de mai sus.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 438/R din 21 februarie 2008)
-
1. Desfiinţarea postului ocupat de reclamant reprezintă un motiv de desfacere a contractului individual de muncă, neimputabil salariatului, însă, intimata SC B. SA Câmpia U., a procedat legal, obţinând avizul sindicatului anterior deciziei de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului Cauza desfacerii contractului de muncă al reclamantului nu obliga angajatorul să-i ofere acestuia un alt loc de muncă până la soluţionarea procesului purtat cu Casa Judeţeană de Pensii C.
2. Nefiind acordate cheltuielile de judecată legal datorate de reclamant şi dovedite de pârâtă, recursul apare ca întemeiat, urmând a fi admis în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1-3 C. proc. civ. şi a se modifica în parte sentinţa, în sensul obligării reclamantului să plătească pârâtei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 375/R din 12 februarie 2008)
-
Concedierea a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă, societatea intimată respectând dispoziţiile art. 65 alin. (1) art. 67, art. 73 alin. (1) şi art. 75 din Legea nr. 53/2003 şi cele ale art. 76 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional, în cauză apreciindu-se că nu sunt incidente dispoziţiile art. 76-78 din Codul Muncii.
Intimata nu avea obligaţia, aşa cum greşit apreciază contestatorul, să-i pună la dispoziţie lista tuturor locurilor de muncă disponibile în societate şi termenul în care urma să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, obligaţie pe care o are angajatorul în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) şi d) precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f) Codul Muncii, ceea ce nu este cazul în speţă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 55 din 24 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Au fost depuse la dosarul cauzei documente bancare din care rezultă că reclamantului i-au fost plătite drepturile salariale până în data de 1.10.2007. Pentru perioada ulterioară acestei date unitatea a reţinut că reclamantul a absentat nemotivat ( în acest sens fiind depus la dosar pontajul aferent lunii octombrie 2007) şi în consecinţă în mod corect nu a achitat salariul şi a emis decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr. 5678/9 11 2007.
Nici criticile referitoare la soluţia adoptată de instanţă în privinţa daunelor morale nu sunt întemeiate. Decizia şi înştiinţarea contestate în prezenta acţiune au fost anulate de către unitate la şapte zile de la emiterea lor, înainte de sesizarea instanţei de către reclamant. În aceste condiţii revocarea benevolă a actelor de către unitate este în măsură să ofere reclamantului o satisfacţie morală suficientă. Pe de altă parte reclamantul nu a dovedit în concret care a fost prejudiciul moral suferit şi nici nu a oferit elemente obiective pentru cuantificarea acestuia.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 747 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, s-a făcut dovada doar că desfiinţarea locului de muncă este efectivă, în sensul că a fost suprimat din organigramă. În schimb, nu există dovada că desfiinţarea locului de muncă este reală şi serioasă. Angajatorul a dispus această măsură în baza Hotărârii nr. 10/30.08.2007 a Consiliului de Administraţie al Romsilva, fără a depune acest act ori alte documente din care să rezulte necesitatea desfiinţării locului de muncă.
Deşi în considerarea art. 64 şi 74 Codul Muncii, angajatorul i-a comunicat salariatului că poate opta pentru unul din posturile vacante, compatibile cu pregătirea profesională sau după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii, iar contestatorul a optat în termenul stabilit pentru postul vacant de pădurar de vânătoare (corespunzător calificării sale profesionale), recurenta a procedat ulterior la scoaterea postului la concurs, fără a-i aduce la cunoştinţă această împrejurare.
Situaţia prevăzută de art. 64 Codul Muncii este, de asemenea, o excepţie de la regula prevăzută de art. 30 Codul Muncii deoarece, practic, contractul de muncă al salariatului nu încetează decât dacă acesta nu îşi manifestă consimţământul pentru ocuparea unui loc vacant, compatibil cu pregătirea profesională/capacitatea de muncă; este vorba, în asemenea cazuri, de o modificare a contractului de muncă( respectiv a funcţiei) prin acordul părţilor, conform art. 41 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 400 din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 103 alin. (2) din Legea nr. 84/1995 prevede însă că instituţiile şi unităţile de învăţământ particular acreditate fac parte din sistemul naţional de învăţământ şi educaţie şi se supun dispoziţiilor acestei legi, fiind astfel necesară confirmarea rectorului universităţilor particulare de către ministrul educaţiei şi cercetării. Se reţine că, la data emiterii deciziei de concediere contestate, domnul O.O. nu era confirmat în funcţia de rector, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, astfel încât acest act este lovit de nulitate absolută.
Se reţine ca fiind nefondat şi motivul de recurs privind greşita reîncadrare a contestatorului pe postul deţinut anterior şi obligare a universităţii de a-i plăti acestuia drepturile salariale de care a fost lipsit prin emiterea deciziei contestate, având în vedere, pe de o parte, dispoziţiile art. 76 şi 78 din Codul Muncii şi pe de altă parte, faptul că prima instanţă a dispus de fapt repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere şi nu a obligat universitatea la încheierea unui nou contract de muncă cu intimatul T.D.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 225 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte motivul de recurs privind lipsa capacităţii procesuale a Biroul Notarial Public „J.E.” în cauză, se reţine că, prin decizia nr. 537/21.09.2007, Curtea de Apel Iaşi – Secţia Conflicte de Muncă şi Litigii de Asigurări Sociale – a constatat ca fiind nefondată această excepţie, iar potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii.
În mod corect şi în temeiul dispoziţiilor art. 78 din Codul Muncii, prima instanţă a anulat decizia de concediere nr. 14/18.07.2006 contestată în cauză, având în vedere faptul că nu s-a dovedit în cauză respectarea termenului de preaviz, potrivit dispoziţiilor art. 73 din Codul Muncii şi nici data încetării efective a raporturilor de muncă.
Concedierea intimatei a fost dispusă, după cum rezultă chiar din decizia contestată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 180 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin raportare la dispoziţiile generale înscrise în art. 74 Codul Muncii, se impunea ca decizia de concediere să conţină în mod obligatoriu motivele care au determinat concedierea cât şi celelalte elemente prevăzute în scopul combaterii şomajului, respectiv lista locurilor disponibile în unitate şi termenul de opţiune al salariatului. Menţiunea în cuprinsul ordinului contestat a notei E. nr. 580/15.05.2007, a procesului verbal nr. 91/19.06.2007 a Comitetului Executiv al B.C.R. şi a informării nr. 5637/18.07.2007, nu complinesc elementele ce trebuiau prevăzute în mod obligatoriu, în conţinutul deciziei de concediere.
Desfiinţarea postului de natura celui ocupat de intimata-contestatoare nu a avut un caracter efectiv, operând mai mult o modificare a acestuia prin crearea unor noi linii funcţionale. Pentru ocuparea posturilor nou create de director executiv, centru de afaceri corporate şi director judeţean retail, recurenta-intimată a optat pentru organizarea unor concursuri deşi intimata-contestatoare O.F. îndeplinea condiţiile de ocupare a unui asemenea post, din perspectiva funcţiei avute în cadrul Sucursalei Judeţene V şi a atribuţiilor ce caracterizau conţinutul funcţiei de director executiv.
Referitor la menţiunile făcute de contestatoare pe adresa BCR nr. 5637/18.07.2007 şi adresa înregistrată sub nr. 1570/24.07.2007, nu se poate considera ca întemeiată astfel încetarea contractului individual de muncă pe baza acordului părţilor, la data convenită de acestea [art. 55 lit. b) Codul muncii]. Voinţa părţilor nu s-a împlinit în ceea ce priveşte oferta şi condiţiile avansate de intimata contestatoare pentru încetarea contractului de muncă, iar acceptarea plăţii de compensaţii băneşti şi menţinerea condiţiilor din contractul de prestare a serviciilor de custodie pentru acţiuni până la valorificarea acestora, nu pot conduce la concluzia stabilirii unui acord de încetare a contractului de muncă.
Cu privire la anularea selecţiei şi a rezultatelor acesteia, se constată că prima instanţă a respins ca fiind rămas fără obiect un asemenea capăt de cerere, situaţie în care criticile recurentei intimate nu se justifică.
Curtea apreciază că reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligată recurenta-intimată către intimata-contestatoare de la 10.000 lei la 1000 lei asigură o satisfacţie echitabilă asupra prejudiciului moral cauzat, prin raportare şi la celelalte măsuri dispuse de prima instanţă privind reintegrarea în muncă şi plata drepturilor salariale cuvenite.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 683/R din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierea intimatei-contestatoare N.S.-E. s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (1) Codul Muncii, deci urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat. Acesta reprezintă o altă formă a concedierii pentru care, potrivit redactării textului de lege, nu mai există obligaţia angajatorului de a propune persoanei concediate alte locuri de muncă vacante în unitate sau de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, în vederea redistribuirii salariatului.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 613/R din 25 (22) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 65 alin. (2) Codul Muncii, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. În speţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, desfiinţarea locului de muncă ocupat de recurentul-reclamant a fost efectivă şi s-a bazat pe o cauză reală şi serioasă, respectiv reorganizarea activităţii.
Motivul de recurs invocat în sensul că lipseşte cuantumul contravalorii tichetelor de masă ce urmează a fi achitate iar hotărârea nu poate fi executată nu este întemeiat faţă de dispoziţiile art. 371 indice 2 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că, în cazul în care, prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 79/2001, considerăm că acestea nu sunt incidente în speţa de faţă. Astfel, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 din această ordonanţă, sunt denumite agenţi economici, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar. Deci, intenţia legiuitorului este lipsită de echivoc şi nu poate fi interpretată decât în sensul că acest act normativ nu se poate aplica altor unităţi decât celor strict şi limitativ prevăzute în cuprinsul art. 1.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 391/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din redactarea textului art. 64 din Codul Muncii că legiuitorul a prevăzut în mod expres obligaţiile angajatorului de a-i propune salariatului alte locuri de muncă în unitate compatibile cu pregătirea sa profesională numai în cazurile limitativ prev. de art. 61 lit. c) şi d), art. 56 lit. f) din Codul Muncii şi în caz de concediere colectivă nu şi în situaţia concedierii individuale cum susţine recurentul.
Locul de muncă al salariatului în cauză fiind suprimat din schema organizatorică, rezultă fără niciun dubiu desfiinţarea lui. Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice etc. Este serioasă când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu diminuează realitatea.
La data de 1.07.2007, Adunarea generală a asociaţilor din SC T. H. SRL G a hotărât desfiinţarea postului de analist sistem D. deoarece nu avea acoperirea necesară fiind luată măsura de eficientizare a activităţii departamentului tehnic din cadrul societăţii care înregistra cheltuieli de personal fără a avea aport concret în producţie. Pentru desfiinţarea unui post nu este obligatoriu ca societatea să aibă o situaţie financiară precară aşa cum susţine recurentul.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 417/R din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, s-a făcut dovada doar că desfiinţarea locului de muncă este efectivă, în sensul că a fost suprimat din organigramă. În schimb, nu există dovada că desfiinţarea locului de muncă este reală şi serioasă. Angajatorul a dispus această măsură în baza Hotărârii nr. 10/30.08.2007 a Consiliului de Administraţie al Romsilva, fără a depune acest act ori alte documente din care să rezulte necesitatea desfiinţării locului de muncă.
Deşi în considerarea art. 64 şi 74 Codul Muncii, angajatorul i-a comunicat salariatului că poate opta pentru unul din posturile vacante, compatibile cu pregătirea profesională sau după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii, iar contestatorul a optat în termenul stabilit pentru postul vacant de pădurar de vânătoare (corespunzător calificării sale profesionale), recurenta a procedat ulterior la scoaterea postului la concurs, fără a-i aduce la cunoştinţă această împrejurare.
Situaţia prevăzută de art. 64 Codul Muncii este, de asemenea, o excepţie de la regula prevăzută de art. 30 Codul Muncii deoarece, practic, contractul de muncă al salariatului nu încetează decât dacă acesta nu îşi manifestă consimţământul pentru ocuparea unui loc vacant, compatibil cu pregătirea profesională/capacitatea de muncă; este vorba, în asemenea cazuri, de o modificare a contractului de muncă( respectiv a funcţiei) prin acordul părţilor, conform art. 41 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 400 din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 103 alin. (2) din Legea nr. 84/1995 prevede însă că instituţiile şi unităţile de învăţământ particular acreditate fac parte din sistemul naţional de învăţământ şi educaţie şi se supun dispoziţiilor acestei legi, fiind astfel necesară confirmarea rectorului universităţilor particulare de către ministrul educaţiei şi cercetării. Se reţine că, la data emiterii deciziei de concediere contestate, domnul O.O. nu era confirmat în funcţia de rector, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, astfel încât acest act este lovit de nulitate absolută.
Se reţine ca fiind nefondat şi motivul de recurs privind greşita reîncadrare a contestatorului pe postul deţinut anterior şi obligare a universităţii de a-i plăti acestuia drepturile salariale de care a fost lipsit prin emiterea deciziei contestate, având în vedere, pe de o parte, dispoziţiile art. 76 şi 78 din Codul Muncii şi pe de altă parte, faptul că prima instanţă a dispus de fapt repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere şi nu a obligat universitatea la încheierea unui nou contract de muncă cu intimatul T.D.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 225 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte motivul de recurs privind lipsa capacităţii procesuale a Biroul Notarial Public „J.E.” în cauză, se reţine că, prin decizia nr. 537/21.09.2007, Curtea de Apel Iaşi – Secţia Conflicte de Muncă şi Litigii de Asigurări Sociale – a constatat ca fiind nefondată această excepţie, iar potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii.
În mod corect şi în temeiul dispoziţiilor art. 78 din Codul Muncii, prima instanţă a anulat decizia de concediere nr. 14/18.07.2006 contestată în cauză, având în vedere faptul că nu s-a dovedit în cauză respectarea termenului de preaviz, potrivit dispoziţiilor art. 73 din Codul Muncii şi nici data încetării efective a raporturilor de muncă.
Concedierea intimatei a fost dispusă, după cum rezultă chiar din decizia contestată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 180 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin raportare la dispoziţiile generale înscrise în art. 74 Codul Muncii, se impunea ca decizia de concediere să conţină în mod obligatoriu motivele care au determinat concedierea cât şi celelalte elemente prevăzute în scopul combaterii şomajului, respectiv lista locurilor disponibile în unitate şi termenul de opţiune al salariatului. Menţiunea în cuprinsul ordinului contestat a notei E. nr. 580/15.05.2007, a procesului verbal nr. 91/19.06.2007 a Comitetului Executiv al B.C.R. şi a informării nr. 5637/18.07.2007, nu complinesc elementele ce trebuiau prevăzute în mod obligatoriu, în conţinutul deciziei de concediere.
Desfiinţarea postului de natura celui ocupat de intimata-contestatoare nu a avut un caracter efectiv, operând mai mult o modificare a acestuia prin crearea unor noi linii funcţionale. Pentru ocuparea posturilor nou create de director executiv, centru de afaceri corporate şi director judeţean retail, recurenta-intimată a optat pentru organizarea unor concursuri deşi intimata-contestatoare O.F. îndeplinea condiţiile de ocupare a unui asemenea post, din perspectiva funcţiei avute în cadrul Sucursalei Judeţene V şi a atribuţiilor ce caracterizau conţinutul funcţiei de director executiv.
Referitor la menţiunile făcute de contestatoare pe adresa BCR nr. 5637/18.07.2007 şi adresa înregistrată sub nr. 1570/24.07.2007, nu se poate considera ca întemeiată astfel încetarea contractului individual de muncă pe baza acordului părţilor, la data convenită de acestea [art. 55 lit. b) Codul muncii]. Voinţa părţilor nu s-a împlinit în ceea ce priveşte oferta şi condiţiile avansate de intimata contestatoare pentru încetarea contractului de muncă, iar acceptarea plăţii de compensaţii băneşti şi menţinerea condiţiilor din contractul de prestare a serviciilor de custodie pentru acţiuni până la valorificarea acestora, nu pot conduce la concluzia stabilirii unui acord de încetare a contractului de muncă.
Cu privire la anularea selecţiei şi a rezultatelor acesteia, se constată că prima instanţă a respins ca fiind rămas fără obiect un asemenea capăt de cerere, situaţie în care criticile recurentei intimate nu se justifică.
Curtea apreciază că reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligată recurenta-intimată către intimata-contestatoare de la 10.000 lei la 1000 lei asigură o satisfacţie echitabilă asupra prejudiciului moral cauzat, prin raportare şi la celelalte măsuri dispuse de prima instanţă privind reintegrarea în muncă şi plata drepturilor salariale cuvenite.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 683/R din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierea intimatei-contestatoare N.S.-E. s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (1) Codul Muncii, deci urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat. Acesta reprezintă o altă formă a concedierii pentru care, potrivit redactării textului de lege, nu mai există obligaţia angajatorului de a propune persoanei concediate alte locuri de muncă vacante în unitate sau de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, în vederea redistribuirii salariatului.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 613/R din 25 (22) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 65 alin. (2) Codul Muncii, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. În speţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, desfiinţarea locului de muncă ocupat de recurentul-reclamant a fost efectivă şi s-a bazat pe o cauză reală şi serioasă, respectiv reorganizarea activităţii.
Motivul de recurs invocat în sensul că lipseşte cuantumul contravalorii tichetelor de masă ce urmează a fi achitate iar hotărârea nu poate fi executată nu este întemeiat faţă de dispoziţiile art. 371 indice 2 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că, în cazul în care, prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 79/2001, considerăm că acestea nu sunt incidente în speţa de faţă. Astfel, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 din această ordonanţă, sunt denumite agenţi economici, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar. Deci, intenţia legiuitorului este lipsită de echivoc şi nu poate fi interpretată decât în sensul că acest act normativ nu se poate aplica altor unităţi decât celor strict şi limitativ prevăzute în cuprinsul art. 1.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 391/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din redactarea textului art. 64 din Codul Muncii că legiuitorul a prevăzut în mod expres obligaţiile angajatorului de a-i propune salariatului alte locuri de muncă în unitate compatibile cu pregătirea sa profesională numai în cazurile limitativ prev. de art. 61 lit. c) şi d), art. 56 lit. f) din Codul Muncii şi în caz de concediere colectivă nu şi în situaţia concedierii individuale cum susţine recurentul.
Locul de muncă al salariatului în cauză fiind suprimat din schema organizatorică, rezultă fără niciun dubiu desfiinţarea lui. Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice etc. Este serioasă când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu diminuează realitatea.
La data de 1.07.2007, Adunarea generală a asociaţilor din SC T. H. SRL G a hotărât desfiinţarea postului de analist sistem D. deoarece nu avea acoperirea necesară fiind luată măsura de eficientizare a activităţii departamentului tehnic din cadrul societăţii care înregistra cheltuieli de personal fără a avea aport concret în producţie. Pentru desfiinţarea unui post nu este obligatoriu ca societatea să aibă o situaţie financiară precară aşa cum susţine recurentul.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 417/R din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa nu putea face abstracţie de o hotărâre judecătorească irevocabilă care în privinţa contestatorului produce efecte retroactive respectiv de la data de 7.03.2007 când practic raporturile de muncă dintre părţi au încetat definitiv în temeiul art. 61 lit. a) Codul Muncii.
Ceea ce invederează reclamantul cu privire la obligativitatea pentru unitate la reîncadrare, în momentul de faţă ar fi presupus o simplă formalitate care odată cu pronunţarea deciziei civile nr. 1214/2007 ar fi presupus doar alte rectificări în carnetul de muncă al recurentului şi nu consecinţe juridice favorabile acestuia.
Faptul că dispoziţia de concediere nr. 60/7.03.2007 a rămas în vigoare nu face decât ca decizia în prezent atacată să rămână fără efecte, astfel încât recurentului nu îi mai creează niciun prejudiciu.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 718 din 26 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pretenţiile formulate de reclamanta revizuientă au fost analizate atât în fapt, cât şi în drept de instanţa de recurs, astfel încât nu se poate reţine că s-ar fi pronunţat extra petita sau minus petita şi nici nu ne aflăm în prezenţa unui caz de plus petita, toate trei ipoteze ale motivului de revizuire invocat.
Textul de lege invocat ca temei al revizuirii nu se referă la temeiul cererilor, ci numai la obiectul lor, deci la pretenţiile concrete formulate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, elemente lămurite integral de instanţa de recurs.
Revizuirea poate avea loc numai atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere, ceea ce nu este cazul în speţă, nu şi atunci când a omis să se pronunţe asupra unor mijloace pe care se întemeia cererea, toate susţinerile revizuientei incluzându-se în această categorie.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 73 din 7 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din probatoriile administrate rezultă că, din raţiuni economice a avut loc o reorganizare efectivă, iar în baza Protocolului încheiat între C.E.C. S.A. şi Federaţia Sindicatelor Libere ale Salariaţilor C.E.C. S.A. s-a convenit ca salariaţii C.E.C. din teritoriu care ocupă posturile de Însoţitor Transport Valori şi Şofer să fie preluaţi de firmele S.C. „E.T.” S.R.L. şi S.C. „H.4 Cash T.” S.R.L. B, însă contestatorul a refuzat acest lucru.
Din fişa medicală ce aparţine contestatorului, instanţa de fond a reţinut că starea de sănătate a acestuia era bună, fiind declarat „apt de muncă” . Nemotivarea în fapt a deciziei nu este relevantă, întrucât în declaraţia dată în scris de contestator, acesta refuză ocuparea locului de muncă oferit.
Celelalte capete de cerere au fost apreciate ca nefondate, condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (4) din C.C.M. 2007-2008 fiind îndeplinite.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 763/CM din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierea a intervenit ca urmare a desfiinţării efective a locului de muncă ocupat de salariat fără nicio legătură cu persoana care ocupa acest post. Din probele administrate, nu rezultă că această concediere are vreo legătură cu sesizările făcute de contestator în legătură cu încălcarea unor prevederi legale la locul de muncă.
Desfiinţarea postului a avut ca obiectiv, eliminarea disfuncţionalităţilor, îmbunătăţirea şi eficientizarea activităţii din cadrul instituţiei. La data concedierii salariatului nu existau posturi vacante conform pregătirii profesionale a acestuia şi a aptitudinilor fizice şi psihice – atestate de medicul de medicina muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 862/CM din 16 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Restrângerea activităţii T. Auto Sud este reală şi a fost impusă de scăderea numărului de comenzi şi a complexităţii acestora, astfel cum rezultă în mod explicit din Hotărârea AGA extraordinară din 04.08.2005.
Intimata, în calitate de angajator şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 64 din Codul Muncii, oferindu-i un post corespunzător pregătirii profesionale şi disponibil în societate, respectiv de tinichigiu auto. Prin adresa 307/10.11.2006 s-a cerut sprijin AJOFM C, în vederea redistribuirii acestuia, conform pregătirii profesionale.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 168/CM din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În procesul de reorganizare şi profesionalizare al Jandarmeriei, concedierea reclamantului a fost corect fundamentată pe dispoziţiile art. 62 alin. (2) din Codul Muncii, fiind determinată de neîndeplinirea condiţiilor de a participa la concursul de trecere într-un corp superior, precum şi de inexistenţa, după data de 31 decembrie 2006, a funcţiei pe care acesta a deţinut-o anterior, respectiv aceea de jandarm angajat pe baza de contract.
Nu se poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 68-72, 76-78 Codul Muncii sau art. 16 din Constituţia României, deoarece recurentul nu a făcut în niciun fel dovada că a fost supus la un tratament diferit de ceilalţi angajaţi, cu atât mai mult cu cât din actele dosarului rezultă că la 31 decembrie 2006 un număr de 160 de angajaţi pe bază de contract al Jandarmeriei, au încetat raporturile de muncă cu aceasta.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 428/CM din 19 (13) mai 2008)
-
În procedura de faliment lichidatorul, în conformitate cu art. 25 lit. c) şi art. 86 alin. (1), (5) şi (6), ia măsurile necesare pentru desfăşurarea lichidării, poate să menţină şi să denunţe orice contract.
Decizia de concediere prevede motivele în fapt şi în drept pentru care s-a impus concedierea, respectându-se dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) Codul Muncii
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 494/CM din 10 iunie 2008)
-
Prin Hotărârea AGA s-a apreciat că reorganizarea societăţii implică şi reducerea celor două posturi de directori iar instanţa de fond trebuia să ţină cont de această hotărâre atunci când a analizat contestaţia, nefiind îndrituită să se implice în elaborarea şi aplicarea strategiei de reorganizare a angajatorului, astfel că, din aceasta perspectivă, criticile recurentului nu pot fi reţinute.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 561/CM din 30 (24) iunie 2008)
-
Chiar dacă niciunul din cele trei magazine nu a fost închise aceasta nu înseamnă că nu au fost probleme de natură economică din moment ce, chiar recurentele arată că aceste magazine au funcţionat cu personal mai puţin, personal care face faţă cu greu, programului de lucru.
Din raportul de expertiză rezultă că, deşi societatea a înregistrat profit la finele fiecărui an financiar, profitul acesteia este în descreştere. Această concluzie a expertului, a determinat instanţa să constate că măsura luată de societatea intimata în privinţa celor două contestatoare este legală, deoarece societatea este în drept să ia toate măsurile pe care le considera necesare pentru creşterea profitului, cu condiţia ca aceste masuri să fie conforme cu legea.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 667/CM din 2 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Împrejurarea că pentru exerciţiul financiar 2007 societatea a înregistrat profit, constituie o dovadă în plus că măsurile de reorganizare adoptate de societate încep să producă efectul dorit (la momentul aplicării măsurii în mai 2007 nu puteau fi cunoscute rezultatele economico-financiare ale anului 2007, anul financiar nefiind terminat).
Pe cale de consecinţă, Curtea concluzionează arătând că măsura desfiinţării postului a fost efectivă, reală şi serioasă, ceea ce trebuia în mod necesar să atragă respingerea contestaţiei în totalitate, ca nefondată.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 609/CM din 16 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta nu a făcut dovada că hotărârea judecătorească mai sus descrisă este definitivă şi irevocabilă. Prin urmare, nu se poate reţine că rezilierea acestui contract de asociere care a determinat „dificultăţile economice” recurentei, s-a dispus irevocabil pentru a atrage modificarea stării de fapt şi de drept reţinută de instanţa de fond prin sentinţa supusă prezentului recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 944/M din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta nu a făcut dovada că hotărârea judecătorească este definitivă şi irevocabilă. Prin urmare, nu se poate reţine că rezilierea acestui contract de asociere care a determinat „dificultăţile economice” recurentei, s-a dispus irevocabil pentru a atrage modificarea stării de fapt şi de drept reţinută de instanţa de fond prin sentinţa supusă prezentului recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 916/M din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura desfacerii contractului de muncă al contestatorului D.N.J., dispusă prin decizia nr. 1218/18.09.2007 emisă de EURO J.T., este abuzivă şi vădit nelegală. Decizia privind desfacerea contractului de muncă, nu poate să dispună retroactiv, ci aceasta produce efecte numai pentru viitor şi numai după ce devine definitivă şi expiră termenul de preaviz.
2. Capătul de cerere, prin care reclamantul solicită să fie obligat lichidatorul judiciar să emită o altă decizie, de desfacere a contractului de muncă, nu poate fi admis, întrucât Curtea nu se poate substitui voinţei părţilor, pentru că ar fi încălcat principiul voinţei libere a părţilor contractante.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 870/M din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Societatea recurentă şi-a îndeplinit obligaţia legală de a comunica decizia de concediere după expirarea concediului legal şi a termenului de preaviz, iar reclamantul a beneficiat efectiv de acest din urmă drept.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 842/R/M din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia de concediere a contestatoarei este nelegală întrucât reorganizarea societăţii intimate nu a fost una reală dispusă de organele competente, astfel încât, în baza art. 312 C. proc. civ. recursul contestatoarei va fi admis iar sentinţa atacată va fi modificată în sensul admiterii în parte a contestaţiei şi anulării deciziei de concediere.
2. Plata drepturilor salariale de la data concedierii până la data reorganizării constituie o reparaţie suficientă şi echitabilă a prejudiciului suferit că urmare a concedierii nelegale astfel încât acordarea daunelor morale va fi respinsă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 832/ din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de concediere a contestatoarei nu face nicio referire la elementele cuprinse în art. 74 lit. d) din Codul Muncii şi această omisiune atrage nulitatea absolută a dispoziţiei atacate. că urmare, faţă de acest motiv de drept invocat de contestatoare, examinat şi admis de tribunal, instanţa de recurs va constata că sancţiunea nulităţii absolute este incidentă în cauză, sentinţa atacată este legală, iar recursul nefondat.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 805/R/M din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa de fond a apreciat probele administrate în cauză din care rezultă că prin desfiinţarea postului ocupat de recurentă societatea a urmărit eficientizarea activităţii iar desfiinţarea postului a fost efectivă, fapt ce rezultă din organigramele depuse la fondul cauzei. Din statele de plată depuse în probaţiune rezultă că recurenta a primit drepturi salariale până în luna mai 2007 (inclusiv) astfel încât acesteia i se cuvin despăgubiri echivalente cu drepturile salariale pentru perioada 01.06.2007-18.03.2008 precum şi indemnizaţia de concediu de odihnă pe perioada derulării raporturilor de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 788/M din 18 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Chiar daca contestatorul a renuntat la contestarea Hotărârii nr. 3 prin care a dispus desfiintarea postului de consilier juridic al Consiliul Local al Comunei T. de T, instanta învestita cu petitul privind reintegrarea acestuia la locul de munca, este obligată să analizeze conditiile în care a avut loc încetarea raporturilor de munca dintre parti.
Intimatul nu a facut dovada faptului că desfiintarea locului de munca a fost efectiva şi că a avut o cauza reală şi serioasa, asa cum impun prevederile imperative ale art. 65 alin. (2) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 773/M din 25 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fiind vorba despre o concediere individuală, nu se poate reţine existenţa unei discriminări pe criteriul vârstei, întrucât, aşa cum am mai menţionat, intimata nu avea obligaţia oferirii unui alt loc de muncă reclamantei pentru a se putea analiza, prin comparaţie cu alţi angajaţi disponibilizaţi, dacă s-au respectat dispoziţiile art. 90 alin. (1) din C.C.M. la nivelul societăţii.
Dispoziţia instantei de fond de respingere a acordării daunelor morale se priveşte a fi una legală şi temeinică, atâta timp cât nu s-a probat existenţa unei măsuri abuzive de concediere care să fi cauzat un prejudiciu moral recurentei.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1074 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Constatând că prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei cu judecarea căreia a fost sesizată sub aspectul tuturor petitelor formulate, ne regăsim în situaţia reglementată de art. 312 alin. (5) C. proc. civ., motiv pentru care se va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru judecarea pe fond a acţiunii. Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere şi motivele de recurs formulate de recurentă sub aspectul netemeiniciei hotărârii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 959 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu se poate susţine că instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut de fapt, când prin contestaţia introductivă de instanţă contestatorul-revizuient a solicitat să se facă aplicarea Codului Muncii, dar şi a Legii nr. 174/2006. Însă o lege poate fi incidentă speţei dedusă judecăţii doar când considerentele de fapt o impun şi nu atunci când anumite beneficii ulterioare disponibilizării ar putea profita unei persoane. Instanţa nu poate schimba temeiul juridic al unei decizii de încetare a contractului individual de muncă, ci doar să aprecieze legalitatea şi temeinicia acesteia, iar sub acest aspect instanţa de recurs s-a pronunţat în conformitate cu cadrul procesual creat de părţi şi prin raportare la normele legale incidente speţei, astfel că revizuirea se respinge.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 425 din 10 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât recursul a fost înregistrat la tribunal, la data de 29.01.2008, iar termenul de recurs s-a împlinit la 28.01.2008, s-a constatat tardivitatea căii de atac promovate de reclamantă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 399 din 7 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Măsura dispusă potrivit art. 65 Codul Muncii de către intimată este una legală şi temeinică, efectuată cu respectarea cerinţelor impuse delege în situaţia reorganizării activităţii. Ca o consecinţă a menţinerii măsurii desfacerii contractului de muncă al contestatoarei se va respinge şi capătul de cerere privind reintegrarea în muncă şi acordarea retroactivă a drepturilor salariale. Hotărârea atacată urmează a fi modificată şi sub aspectul soluţionării capătului de cerere privind cheltuielile de judecată acordate de instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 724 din 26 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi angajatorul are libertatea de apreciere asupra oportunităţii luării măsurii de desfiinţare a locului de muncă în raport de dificultăţile economice (şi nu cu raţiunile economice), măsura concedierii trebuie să fie dispusă cu respectarea prevederilor legale. Desfiinţarea postului nu este efectivă şi nu are caracter real.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 698/R/M din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Măsura restructurării postului reclamantului a avut la bază programul de reorganizare aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al E. să din data de 7.06.2005 şi 9.08.2005, program pe care instanţa de judecată nu are competenţa de a-l cenzura. Este atributul exclusiv al conducerii fiecărei societăţii comerciale, de a aprecia măsurile care se impun a fi luate pentru eficientizarea activităţii şi o buna organizare a acesteia, potrivit scopului şi obiectului de activitate.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 171/M din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 275 C. proc. civ. „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 153/M din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 52 alineatul final din Codul Muncii prevăd că dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea avută anterior şi i se vor plăti, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale o despăgubire egală cu salariul şi cu celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului. Contestatorul nu se află în situaţia mai sus reglementată pentru faptul că a suferit o condamnare în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi întrucât postul de inginer şef s-a desfiinţat printr-o măsură legală, nu poate fi dispusă reintegrarea sa pe acest post, fiind justificată respingerea apetelor subsidiare cu privire la plata drepturilor salariale şi a cheltuielilor de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 118/M din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Greşeala de apreciere a probelor, cum este cea invocată de contestatoare, datorită căreia situaţia de fapt reţinută de instanţă ar fi eronată, este o greşeală de fond, de apreciere a probelor, ce nu poate fi valorificată pe calea contestaţiei în anulare.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 14/M din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 80 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pe anii 2004-2005, înregistrat sub nr. 113 din 28 iunie 2004, modificat prin obiecţiile înregistrate sub nr. 2072 din 27.07.2004 la E. B, prevăd că „la disponibilizarea colectivă fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de disponibilizare va primi cel puţin 6 salarii minime brute pe unitate”. Este adevărat că şi dispoziţiile art. 82 alin. (2) din Contractul colectiv de muncă pe unitate pe anii 2006-2007, mai prevăd măsuri de protecţie socială de şase, nouă, respectiv 12 salarii, în funcţie de vechime, însă aceste dispoziţii sunt aplicabile doar în cazul în care unitatea angajatoare a fost dizolvată, reorganizată, lichidată în urma reorganizării judiciare, ceea ce s-a dovedit că nu este cazul în speţă.
Critica privind dispozitivul sentinţei care ar fi fără finalitate şi practic nu s-ar putea executa silit, pentru că dispunând obligarea pârâtei la plata a 6 salarii minime brute pe unitate precum şi la primele de vacanţă echivalente unui salariu minim pe unitate, aferent anilor respectivi calculul şi acordarea acestora ar rămâne la discreţia unităţii pârâte, nu poate fi primită, întrucât obligaţia de plată a pârâtei se poate cuantifica în cursul executării silite, (dacă ea nu va fi executată benevol) ocazie cu care executorul judecătoresc va stabili în concret sumele la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii astfel cum dispoziţiile art. 371 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. prevăd.
La fel şi ultima critică adusă sentinţei de către reclamanţi privitoare la acordarea incorectă a sumelor ce constituie cheltuieli de judecată, nu este fondată întrucât, în mod corect acestea au fost stabilite şi acordate de către instanţă, respectând dispoziţiile art. 276 C. proc. civ.
În ce priveşte recursul pârâtei, în raport de criticile ce au fost aduse, la fel trebuie considerat ca nefondat, în condiţiile în care drepturile recunoscute reclamanţilor prin sentinţă au fost prevăzute în contractele colective de muncă pentru anii 2004-2005, 2006-2007 şi a contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii agriculturii, pisciculturii şi pescuitului pe anii 2004-2005, iar dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea 130/1996 prevăd clar că, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, au putere de lege între părţi. De asemenea este de reţinut că şi dispoziţiile art. 239 Codul muncii mai prevăd că „prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii, indiferent de data angajării lor sau de afilierea lor la o organizaţie sindicală”.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1951/R din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând conţinutul adresei emisă de A.J.O.F.M. G indicate mai sus şi invocate chiar de către recurentă, rezultă că încetarea raporturilor de muncă prin demisie nu se regăseşte printre cazurile în care unitatea trebuie să restituie agenţiei sumele încasate pentru fiecare persoană. Demisia este o consecinţă a principiului libertăţii muncii, consacrat de art. 41 alin. (1) din Constituţie, conform căruia alegerea profesiei şi a locului de muncă sunt libere. În aceste condiţii, angajatorul nu are niciun temei legal pentru a nu accepta o cerere de demisie, şi procedând în acest mod, recurenta a încălcat principiul libertăţii contractuale şi a libertăţii muncii. În consecinţă, motivul de recurs nu este întemeiat, hotărârea primei instanţe fiind legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte întâmpinarea, într-adevăr, instanţa a consemnat că pârâta nu a depus la dosar întâmpinare. Însă, apreciem că acest fapt nu poate constitui motiv de recurs şi nu s-a produs recurentei pârâte nicio vătămare intereselor sale atât timp cât apărătorul pârâtei a pus concluzii pe fondul cauzei la data de 19.10.2007, aşa cum rezultă din Încheierea de şedinţă, şi a expus în faţa instanţei motivele avute în vedere pentru poziţia sa procesuală de respingere a acţiunii ca nefondată.
Nu se poate reţine susţinerea recurentei exprimată în sensul că instanţa de fond trebuia să oblige pe reclamante să predea produsele din magazin pe bază de proces-verbal şi liste de inventariere deoarece cererea reconvenţională a fost disjunsă şi formează obiectul unui alt dosar, soluţia din acel dosar nedepinzând de soluţia de prezenta cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 92/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din actele dosarului nu rezultă existenţa unui angajament de plată şi nici existenţa vreunui titlu executoriu valabil întocmit pentru a justifica reţinerea din salariu a sumei de 562 lei. Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond reclamanta E.H. nu şi-a dat consimţământul pentru reţinerea sumelor de 562 lei compusă din sumele de 280 lei, 200 lei şi 82 lei din salariu astfel că în mod corect s-a constatat că au fost încălcate dispoziţiile art. 164 Codul muncii. Sumele achitate de reclamantă din proprie iniţiativă sunt numai cele menţionate în chitanţele depuse – respectiv de 250 lei şi 270 lei, total 520 lei.
În ceea ce priveşte daunele civile acordarea acestora s-a făcut nejustificat de către instanţa de fond. Aşa după cum rezultă din actele dosarului reclamantei, urmare sesizării că i-au fost sustrase bunuri din gestiune, i-a fost inventariată gestiunea în luna iunie 2006 stabilindu-se o lipsă în gestiune din care din proprie iniţiativă aceasta a depus o parte din suma lipsă. Deci, nu se poate reţine că recuperarea unei părţi din prejudiciul produs s-a făcut prin reţineri din salariu i-ar fi produs un prejudiciu moral reclamantei care să justifice obligarea pârâtei recurente la plata unor daune morale în sumă de 300 lei. Or, sub acest aspect, hotărârea instanţei este lipsită de temei legal.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta E.H. este nul. Potrivit art. 302 C. proc. civ. recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă sub sancţiunea nulităţii. Or, recurenta reclamantă a depus direct la Curtea de Apel Galaţi la data de 14.11.2007 şi în afara termenului de recurs care se impunea la 15 octombrie 2007 fiindu-i comunicată hotărârea la 2 octombrie 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 6/R din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Acţiunea reclamanţilor este întemeiată, având în vedere pe de o parte lipsa calităţii de reprezentanţi a salariaţilor a persoanelor semnatare ale actului adiţional, iar, pe de altă parte obligaţiile asumate de societate atât prin contractul colectiv de muncă cât şi prin actul adiţional. Cu referire la cuantumul sumelor solicitate de reclamanţi instanţa de recurs a procedat la verificarea documentelor depuse de ambele părţi şi a constatat că sumele globale cuprinse în acţiunea reclamanţilor au în vedere atât reţinerile salariale de 20% cât şi contravaloarea tichetelor de masă. Instanţa de recurs constată că acţiunea reclamanţilor nu cuprinde o astfel de pretenţie astfel că sub acest aspect hotărârea pronunţată este netemeinică.
Cu referire la despăgubirile vizând neacordarea sporului de 10% pentru reclamantele B.L. şi L.F. recurenţii nu au formulat critici iar instanţa de recurs verificând legalitatea şi temeinicia soluţiei şi sub acest aspect, în conformitate cu art. 304 ind. 1 C. proc. civ., constată că hotărârea primei instanţe este ferită de critici.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 277/R din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 80 din Legea nr. 168/1999 termenul de declarare al recursului împotriva acestei hotărâri este de 10 zile şi curge de la data comunicării ei.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 11 din 11 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În preambulul deciziei de concediere se prevede că încetarea contractului de muncă are temei legal dispoziţiile art. 65 lit. c) Codul muncii. Prevederile acestui articol vizează concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii. În opinia instanţei de fond natura concedierii dispusă de societate s-ar încadra în dispoziţiile art. 68 lit. b) Codul muncii, criteriul avut în vedere fiind al numărului de angajaţi. În atare condiţii a avut loc o concediere colectivă unde angajatorul avea obligaţia de a da curs dispoziţiilor art. 69 şi urm. Codul muncii. Or, decizia contestată a fost emisă fără respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 69 Codul muncii încât contestaţia a fost admisă iar decizia de concediere anulată.
Anularea a avut drept efect şi asupra drepturilor de care contestatorul a fost frustrat, fiind repus în situaţia anterioară. Aceeaşi instanţă reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 68 lit. b) din Codul muncii, dacă angajatorul disponibilizează cel puţin 10% din angajaţi, atunci când numărul acestora depăşeşte 100 şi este mai mic de 300 vorbim despre o concediere colectivă. Or, potrivit organigramei din 30.06.2007 societatea pârâtă figura cu 249 angajaţi, iar după data de 21.08.2007 mai figura cu 162 angajaţi.
La o examinare mai atentă a situaţiei din societate (număr angajaţi, situaţie economico-financiară) se constată o neconcordanţă, o necorelare între motivul desfacerii contractul individual de muncă, temeiul legal respectiv art. 68 lit. b) reţinut de instanţă, în raport de numărul de angajaţi relevat de organigramă şi prevederile art. 69 lit. b).
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 120 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Astfel, conform art. 301 C. proc. Civ. coroborat cu art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Sentinţa civilă recurată a fost comunicată pârâtei la 27.12.2007 (fila 42 dosar de fond) iar recursul a fost declarat la 15.01.2008, peste termenul legal de 10 zile socotit de la comunicare. Conform art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 233 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Raportându-ne la dispoziţiile legale citate şi ţinând cont de contractul colectiv de muncă aplicabil pentru perioada solicitată, drepturile salariale ce i se cuvin salariatului sunt în sumă de 10.036 lei, iar cererea formulată de reclamant trebuie admisă în parte, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 10.036 lei. Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul desemnat reiese că pentru perioada 16 iulie 2004-9 februarie 2006, reclamantului i s-ar cuveni suma de 10.036 lei cu titlu de drepturi salariale actualizate cu rata inflaţiei.
În ceea ce priveşte perioada 1 ianuarie 2002-15 iulie 2004, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea ca fiind prescrisă. Analizând sentinţa recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente: Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat la E.C. sub nr. 2 din 14 ianuarie 2002.
În mod corect prima instanţă a constatat că un contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi sau la nivel de ramură nu poate constitui, în contextul dispoziţiilor Legii nr. 130/1996 şi al dispoziţiilor art. 238 alin. (3) Codul muncii, temeiul reducerii drepturilor salariale avute de salariaţi în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, nici chiar după încetarea efectelor juridice ale celui din urmă. În lipsa negocierii unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate, trebuiau menţinute aceleaşi drepturi salariale obţinute anterior în temeiul teoriei drepturilor câştigate, teorie consacrată în doctrina şi practica judiciară. Întrucât drepturile câştigate trebuiau menţinute în mod corect drepturile salariale cuvenite reclamantului au fost cuantificate de expertul contabil la suma de 16.979 lei.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 662/CM din 20 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată ca motiv de recurs aceasta urmează a fi înlăturată. Acţiunea a fost promovată la data de 5.02.2008 iar data naşterii dreptului la acţiune este 14.10.2006. Raportat la obiectul cererii este incident art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii care prevede că termenul de prescripţie este de 3 ani, acţiunea fiind promovată înăuntrul acestui termen.
Calitatea de angajat a reclamantului a încetat prin concediere, anterior pensionării efectele contractului individual de muncă şi implicit şi cele ale CCM încetând de la data comunicării deciziei de concediere, care în cazul reclamantului este 27.09.2006. Încetând aceste efecte reiese că ulterior, la data de 16.10.2006, reclamantul nu mai putea beneficia de dispoziţia art. 161 din CCM. Angajamentul asumat de angajator prin alin. (2) al art. 7 din decizia de concediere în sensul că la data încetării D. va plăti salariatului toate drepturile salariale aferente perioadei în care a avut calitatea de angajat, precum şi drepturile băneşti aferente concediului de odihnă pe anul 2006 nu poate include şi obligaţia vizând plata premiului de pensionare întrucât aceasta a survenit după încheierea perioadei în care reclamantul a avut calitatea de angajat
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1524/R din 1 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a interpretat instanţa actele juridice ce stau la baza pretenţiilor reclamantului, în sensul că şi acordul social din 2004 îşi produce efectele. De asemenea, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că încetarea raporturilor de muncă dintre părţi a avut loc ca urmare a unor măsuri de restructurare a societăţii iar aceste măsuri au avut ca efect desfiinţarea mai multor posturi de natura celui ocupat de reclamant. Temeiul desfacerii contractului de muncă menţionat în decizia de concediere nu corespunde realităţii de altfel, astfel încât în mod corect prima instanţă a admis acţiunea.
Referitor la plata tichetelor de masă curtea reţine că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 din O.U.G. nr. 79/2001 în sensul că fiind vorba de o societate care înregistrează obligaţii bugetare neachitate la scadenţă şi pentru care a obţinut înlesniri la plata acestora nu poate acorda salariaţilor tichete de masă decât după achitarea obligaţiilor bugetare sau după obţinerea înlesnirilor la plată.
În ceea ce priveşte recursul reclamantului curtea reţine că într-adevăr, potrivit fluturaşilor de pe ultimele trei luni înainte de disponibilizare acesta a beneficiat de următoarele salarii nete: august – 2006 858 lei; septembrie 2006 – 5 888 lei; octombrie 2006 – 1.806 lei. Totalul veniturilor nete este de 2.253 lei, iar media acestora este 1117,33 lei. În consecinţă, reclamantului i se cuvin 8 salarii medii nete, adică: 8 x 1117,33 = 8.938 lei.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 604/M din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Luând în considerare probele relevante în cauză, soluţia instanţei de fond este întemeiată sub aspectul reţinerii caracterului, efectiv şi real al desfiinţării postului de agent de reclamă din cadrul departamentului de marketing pe care era angajat recurentul reclamant.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a diferenţei de salariu pentru perioada 2004-2007, reprezintă o extindere a cadrului procesual de completare a acţiunii care nu se circumscrie dispoziţiilor de modificare prevăzute de art. 132 C. proc. civ., potrivit cărora, reclamantul poate doar să mărească sau să micşoreze câtimea obiectului cererii iniţiale. În temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a procedat legal, admiţând excepţia tardivităţii cererii precizatoare formulate de către reclamant.
Motivul de recurs, cu referire la evaziunea fiscală, pentru nedeclararea încasărilor din provincie de către societatea intimată, excede cadrului procesual supus judecăţii, instanţa nefiind sesizată cu o cerere în acest sens.
Nefondată este şi critica cu privire la acordarea drepturilor de indemnizaţie cuvenite reclamantului, în perioada suspendării contractului de muncă pentru incapacitate temporară de muncă. Din adeverinţa eliberată de societatea intimată şi necontestată de reclamant, rezultă că indemnizaţia de boală aferentă lunilor noiembrie-decembrie 2007 a fost încasată de recurent, deşi aplicarea deciziei de concediere era suspendată.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 532/R/M din 8 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum dispoziţiile contractului colectiv de muncă, au fost enunţate în ordonanţele privind procesul de restructurare ca bază de plată a compensatorilor cât şi prin Legea nr. 669/2003 de aprobare a O.U.G. nr. 8/2003, în mod corect instanţa de fond a stabilit că reclamantul beneficiază de compensarea prevăzută în contractul colectiv de muncă, ce constituie legea părţilor O.G. nr. 122/4.XII.2003 invocată în recurs modifică O.G. nr. 115/2003 privind privatizarea SC T. SA este ulterioară încetării raporturilor de muncă ale reclamantului. Cu toate acestea este de precizat că la art. 17/1 sunt prevăzute un număr de salarii mai mari decât cele din contractul colectiv de muncă.
Referitor la faptul că plăţile compensatorii au fost achitate deja reclamantului(ei) de către AJOFM curtea reţine că executarea hotărârii de la fond nu are relevanţă asupra soluţiei pronunţate în recurs câtă vreme pârâta nu a renunţat la judecata acestei căi de atac. Executarea hotărârii atacate nu constituie un motiv de admitere a recursului şi schimbarea soluţiei de la fond şi nici nu există riscul unei duble executări. De asemenea, obligaţia de plată există în sarcina angajatorului iar plăţile făcute de AJOFM urmează a fi recuperate de la acesta.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 520/M din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Analizând legalitatea deciziei de concediere, sub aspectul cerinţelor de formă, instanţa de fond a constatat în mod corect că aceasta cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute, sub sancţiunea nulităţii absolute, de dispoziţiile art. 268 alin. (2) din Codul Muncii. Susţinerile privitoare la controalele efectuate nu au nicio relevanţă în cauza de faţă câtă vreme concedierea s-a făcut în temeiul dispoziţiilor art. 65 din Codul Muncii, pentru motive neimputabile salariatului.
2. În speţă s-a făcut dovada că intimata a acordat salariul negociat conform contractului de muncă reclamantului iar faptul că pe ultimele 3 luni acesta nu a mai primit încasări de target nu naşte în mod direct în patrimoniul reclamantului un drept de creanţă, întrucât acesta nu este un drept concret stabilit, din dovezile invocate mai sus rezultând că are un caracter nepermanent. Pe de altă parte dreptul salarial pretins din realizările de target nu au un cuantum exact aşa cum pretinde reclamantul, respectiv de 700 lei pe lună, neavând caracter de spor permanent. Tocmai de aceea instanţa nu poate reţine că există un prejudiciu real, cert, efectiv cauzat reclamantului de către intimată prin neplata drepturilor din targetul de vânzări.
3. În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, instanţa de fond a reţinut corect că nu s-a justificat prejudiciul moral cauzat reclamantului şi în mod corect nu au fost acordate daunele morale pretinse.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 304/M din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Primul acord social a fost încheiat la data de 13.12.2004 şi constituie anexă la contractul de vânzare cumpărare al pachetului majoritar de acţiuni deţinut de AVAS B la (...) I.(...)B. Potrivit pct. E din acest acord, încetarea contractului de muncă al salariatului sau a unui grup de salariaţi din motive neimputabile se va face cu măsuri de protecţie socială din partea patronatului constând în 8 salarii medii nete realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare. În mod corect a interpretat instanţa actele juridice ce stau la baza pretenţiilor reclamantului, în sensul că şi acordul social din 2004 arătat mai sus îşi produce efectele.
Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că încetarea raporturilor de muncă dintre părţi a avut loc ca urmare a unor măsuri de restructurare a societăţii iar aceste măsuri au avut ca efect desfiinţarea mai multor posturi de natura celui ocupat de reclamant. Temeiul desfacerii contractului de muncă menţionat în decizia de concediere nu corespunde realităţii de altfel, astfel încât în mod corect prima instanţă a admis acţiunea.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 281/M din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Se impune suplimentarea probatoriului cu proba cu martori, pentru a se verifica dacă intimatul reclamant a desfăşurat activitatea de pază pe timpul nopţii, şi de asemenea dacă, acesta a desfăşurat activităţi în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale. Din copiile foilor colective de prezenţă şi a statelor de plată a salariilor reiese că reclamantul nu figurează cu ore suplimentare, ore de noapte, şi nici cu sporuri pentru acestea.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8538 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10063 din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere Hotărârea Consiliului de Administraţie de aprobare a desfiinţării punctului de lucru, este evident că locul de muncă al contestatoarei s-a desfiinţat în mod efectiv şi are o cauză reală şi serioasă, în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (1) şi (2) Codul muncii.
2. Reţinând şi faptul că societatea a oferit recurentei-contestatoare un alt post, vacant la data respectivă, pe care aceasta l-a refuzat (din considerente ce nu sunt concludente în speţă), Curtea de Apel reţine că decizia emisă de Societate este legală, fiind emisă cu respectarea prevederilor legale, şi a fost în mod greşit anulată de prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 777 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin decizia nr. 127/29 noiembrie 2007 intimata, punând în aplicare Hotărârea A.G.A. dispune revocarea contestatorului din funcţia de director al Sucursalei O. şi numirea acestuia în funcţia de director adjunct de sucursală cu stabilirea drepturilor salariale corespunzătoare noii funcţii.
2. Din interpretarea dispoziţiilor H.G. nr. 1257/2007 coroborat cu dispoziţiile art. V din O.U.G. nr. 82/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1991 rezultă că, contractul individual de muncă al contestatorului era încetat de drept la data emiterii deciziei, astfel că cererea de reintegrare cu obligare la plata despăgubirilor se vădeşte a fi nefondată şi va fi respinsă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 484 din 22 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, s-a făcut dovada că desfiinţarea locului de muncă este efectivă, prin depunerea organigramei, în care postul de „funcţionar administrativ” nu se mai regăseşte. Însă, din ansamblul probator administrat în cauză, instanţa de control judiciar reţine că desfiinţarea locului de muncă nu a avut o cauză reală şi serioasă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 54 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recursul declarat de contestatoare este nul. Astfel, cum sentinţa Tribunalului Iaşi i-a fost comunicată acesteia la data de 13 noiembrie 2007, motivele de recurs trebuiau depuse cel mai târziu la data de 26.11.2007. Recurenta-intimată T.N. a depus motivarea recursului la data de 15.01.2008, cu mult peste termenul legal.
2. Conform dispoziţiilor art. 274 (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii, deci care pierde procesul va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte pe parcursul procesului. În speţă, cum acţiunea în anularea deciziei de concediere a fost respinsă în totalitate de instanţa de fond, nu are relevanţă împrejurarea că factura privind plata onorariului avocaţial a fost depusă la dosar recurs şi nu la fond, întrucât este datată anterior pronunţării sentinţei tribunalului iar potrivit art. 305 C. proc. civ. în instanţa de recurs este admisibilă depunerea de înscrisuri noi.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 53 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierea s-a dispus de către angajator cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează instituţia concedierii. Conform legislaţiei în vigoare, când un post este restructurat, societatea este obligată să nu mai angajeze 9 luni (conform art. 82 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional) personal pe postul restructurat, iar după trecerea acestui interval de timp, persoana care a deţinut postul anterior restructurării are drept de preemţiune în vederea ocupării acelui post.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum si pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 430/CM din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Intrucât instanţa nu a analizat menţiunile din contractul colectiv de muncă din perioada anilor 2001 şi 2002, perioadă în care la nivelul unităţii au fost efectuate demersurile pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite şi a fost obţinut avizul ITM M nr. 6/16.01.2002 şi nu a administrat proba cu expertiză specialitatea protecţia muncii pentru a stabili dacă, în perioada anilor 2003-2007, locul de muncă ocupat efectiv de reclamant s-ar fi putut încadra în condiţii deosebite de muncă, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, buletinele de determinare a noxelor, dovezile privind investiţiile efectuate de societate şi cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute în H.G. nr. 261/2001, a pronunţat o soluţie fără a intra în cercetarea fondului, cu atât mai mult cu cât nu a explicat din punct de vedere legal nici concluzia la care a ajuns în sensul înlăturării apărării pârâtei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10193 din 25 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este întemeiată susţinerea care se referă la respingerea excepţiei necompetenţei materiale şi teritoriale şi că acţiunea trebuia calificată ca un litigiu civil, în condiţiile în care instanţa a apreciat corect că ne aflăm în prezenţa unui conflict de muncă, aşa cum se prevede în art. 248 şi 284 (2) Codul muncii şi art. 3, 67 şi 68 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.
2. Instanţa a apreciat judicios că reclamanta îndeplinea condiţiile pentru a beneficia de prevederile programului „Retragerea de B.”, situaţia în care greşit s-a dispus desfacerea contractului de muncă în temeiul art. 65-66 din Codul Muncii, şi nu în temeiul art. 55 lit. b) din acelaşi cod, cum era legal.
3. În aceste condiţii, nu se poate reţine că lipsa aprobării preşedintelui executiv al Băncii Comerciale Române, este de natură a duce la respingerea acţiunii, fiind îndeplinite celelalte condiţii pentru ca reclamanta să beneficieze de acest program, întrucât s-ar încălca principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii, dar şi Directiva Consiliului din 9 februarie 1976, privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă, formare şi promovare profesională şi condiţiile de muncă (76/2007/CEE).
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9400 din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8990 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Art. 80 din Legea nr. 168/1999 prevede că în cazul litigiilor reglementate de acest act normativ calea de atac este recursul, care se exercită în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Verificând termenul de declarare a celor trei recursuri, Curtea a constatat că cele declarate de pârâţii CAS S şi ITM S sunt tardive.
2. Anterior pronunţării hotărârii însă, procedura insolvenţei societăţii angajatoare a fost închisă prin sentinţa civilă a Tribunalului Sălaj, aspect cunoscut de prima instanţă, întrucât în considerentele hotărârii se face referire la această hotărâre. Totuşi, instanţa s-a pronunţat în sensul reintegrării reclamantei P.S. la societatea cu privire la care anterior emiterii acestei dispoziţii s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1872/R din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Concedierea reclamantului este cuprinsă în concedierea colectivă a unui număr de 845 salariaţi ai pârâtei. Această concediere s-a făcut ca urmare a reducerii activităţii economice specifice în cadrul unităţii pârâte, pentru motive serioase, fiind vorba deci, de o reducere reală şi efectivă având la bază o cauză obiectivă. Nemulţumirile recurentului din cererea de recurs, neputând fi încadrate juridic în niciuna dintre situaţiile la care se referă art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. Susţinerile recurentului privind termenul de preaviz pe care-l apreciază nelegal, nefiind reglementat în Codul muncii sunt neîntemeiate, întrucât faţă de contestator s-a dispus măsura concedierii colective, iar condiţiile impuse de această procedură au fost analizate temeinic de către prima instanţă.
2. Susţinerile privind nesemnarea înscrisurilor la care recurentul face referire nu sunt întemeiate, întrucât dispoziţia de concediere, precum şi cererile formulate de către acesta poartă semnătura angajatului.
3. Motivul de recurs privind soluţionarea cererii de recuzare a completului de judecată din primă instanţă este neîntemeiat, întrucât nu sunt incidente dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., judecătorii care s-au pronunţat într-o cale extraordinară de atac – revizuirea – care a făcut obiectul dosarului , nu sunt incompatibili a judeca în fond cauza dedusă judecăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2869 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Istanta nu a verificat aspectele necesare constatării încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite, astfel încât instanţa de fond pronunţat o soluţie fără a intra în cercetarea fondului, cu atât mai mult cu cât nu a explicat din punct de vedere legal nici concluzia la care a ajuns în sensul înlăturării apărării pârâtei.
Cu privire la al doilea capăt de cerere referitor la sporurile cuvenite, instanţa de fond nu a pus în discuţie temeiul juridic al acestei cereri, izvorul dreptului pretins, cuantumul sporului, pronunţând o soluţie nemotivată, în sensul acordării „sporurilor aferente” pe perioada februarie 2005-O. 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10308 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Istanta nu a verificat aspectele necesare constatării încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite, astfel încât instanţa de fond pronunţat o soluţie fără a intra în cercetarea fondului, cu atât mai mult cu cât nu a explicat din punct de vedere legal nici concluzia la care a ajuns în sensul înlăturării apărării pârâtei.
Cu privire la al doilea capăt de cerere referitor la sporurile cuvenite, instanţa de fond nu a pus în discuţie temeiul juridic al acestei cereri, izvorul dreptului pretins, cuantumul sporului, pronunţând o soluţie nemotivată, în sensul acordării „sporurilor aferente” pe perioada ultimilor 3 ani.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10191 din 25 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Istanta nu a verificat aspectele necesare constatării încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite, astfel încât instanţa de fond pronunţat o soluţie fără a intra în cercetarea fondului, cu atât mai mult cu cât nu a explicat din punct de vedere legal nici concluzia la care a ajuns în sensul înlăturării apărării pârâtei.
Cu privire la al doilea capăt de cerere referitor la sporurile cuvenite, instanţa de fond nu a pus în discuţie temeiul juridic al acestei cereri, izvorul dreptului pretins, cuantumul sporului, pronunţând o soluţie nemotivată, în sensul acordării „sporurilor aferente” pe perioada ultimilor 3 ani.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10122 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10064 din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Istanta nu a verificat aspectele necesare constatării încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite, astfel încât instanţa de fond pronunţat o soluţie fără a intra în cercetarea fondului, cu atât mai mult cu cât nu a explicat din punct de vedere legal nici concluzia la care a ajuns în sensul înlăturării apărării pârâtei.
Cu privire la al doilea capăt de cerere referitor la sporurile cuvenite, instanţa de fond nu a pus în discuţie temeiul juridic al acestei cereri, izvorul dreptului pretins, cuantumul sporului, pronunţând o soluţie nemotivată, în sensul acordării „sporurilor aferente” pe perioada ultimilor 3 ani.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10022 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9796 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9795 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9939 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9401 din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Istanta nu a verificat aspectele necesare constatării încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite, astfel încât instanţa de fond pronunţat o soluţie fără a intra în cercetarea fondului, cu atât mai mult cu cât nu a explicat din punct de vedere legal nici concluzia la care a ajuns în sensul înlăturării apărării pârâtei.
2. Cu privire la al doilea capăt de cerere referitor la sporurile cuvenite, instanţa de fond nu a pus în discuţie temeiul juridic al acestei cereri, izvorul dreptului pretins, cuantumul sporului, pronunţând o soluţie nemotivată, în sensul acordării „sporurilor aferente” pe perioada ultimilor 3 ani.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9335 din 27 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9582 din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8581 din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8993 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8992 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8991 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8945 din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8423 din 2 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nominalizarea locurilor de muncă propuse să fie încadrate în condiţii deosebite, de către angajator împreună cu sindicatele; efectuarea determinărilor de noxe profesionale susceptibile să depăşească limitele admisibile prevăzute în normele generale de protecţie a muncii; solicitarea de către angajator de la instituţiile abilitate de Ministerul Sănătăţii a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând rezultatele controlului medical cu răspunsul specific al organismului la noxele profesionale; evaluarea locurilor de muncă în baza rezultatelor obţinute prin aplicarea cumulativă a criteriilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) sau lit. a) şi c) ; expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al protecţiei muncii efectuată de angajator pe baza metodologiei pusă la dispoziţie de către inspectoratul Teritorial de protecţie a muncii, precum şi avizul inspectoratului Teritorial de muncă pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite.
2. Acest aviz se acordă pe baza unui set de documente puse la dispoziţie de către angajator, respectiv: buletinul de determinare al noxelor profesionale; procesul verbal cuprinzând constatările inspectorilor ITM; lista cu bolile profesionale şi analiza de corelaţie sau sinteza supravegherii medicale specifice riscului de afectare a stării de sănătate; fişa de evaluare şi fişele de expertizare tehnică din punct de vedere al protecţiei muncii însoţite de programul de măsuri, la care se adaugă propunerea de încadrare a locului de muncă în condiţii deosebite conform modelului prezentat în anexa nr. 2.
3. În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8407 din 2 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În funcţie de prevederile legale aplicabile cauzei şi sub toate aspectele conform art. 304 indice 1 C. proc. civ., Curtea constată că nu sunt întrunite în cauză disp. art. 322 alin. (5) C. proc. civ., întrucât revizuienta nu şi-a sprijinit cererea de revizuire pe niciun act nou ci a invocat critici de fond care nu pot fi avute în vedere în calea de atac extraordinară a revizuirii.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1056 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de recurs a examinat sentinţa recurată în raport de toate criticile invocate în scris, cât şi oral cu ocazia dezbaterilor, precum şi în raport de dispoziţiile art. 304 indice 1 C. proc. civ. Instanţa de recurs a analizat detaliat aspectele esenţiale ale cauzei, răspunzând tuturor motivelor de recurs invocate, astfel încât susţinerile contestatoarei privind necercetarea sentinţei civile a Tribunalului Buzău nu pot fi reţinute atâta timp cât această sentinţă a fost depusă la dosar şi a fost examinată de către instanţa de recurs, care însă nu şi-a însuşit aprecierile contestatoarei cu privire la această hotărâre.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 479 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamanta a fost angajata societăţii pârâte până când i-a fost încetat contractul individual de muncă în baza art. 65 pct. 1 Codul Muncii, determinat de desfiinţarea locului de muncă ca urmare a dificultăţilor economice. Curtea constată că au fost respectare condiţiile legale prevăzute de art. 69 Codul muncii de către angajator, în sensul în care aceasta a emis decizia extraordinară a asociatului unic al SC „E.E.” SRL, prin care decide concedierea colectivă a 57 de salariaţi de la secţia confecţii din cadrul punct de lucru situat în (...) , urmare a reorganizării societăţii. În acelaşi proiect de concediere colectivă se prevedea că salariaţii disponibilizaţi vor beneficia de o plată compensatorie egală cu J din salariul de încadrare corespunzător ultimei luni de executare a contractului.
2. Totodată, pârâta trimite o înştiinţare reclamantei prin care o roagă să-i comunice dacă acceptă reangajarea în cadrul societăţii la punctul de lucru din oraşul E. În ceea ce priveşte susţinerile recurentei că s-a îmbolnăvit în urma condiţiilor de lucru deficitare, precum şi faptul că pe postul său au fost angajaţi alţi salariaţi, Curtea constată că aceste susţineri nu sunt dovedite, în cauză neexistând niciun raport de expertiză medical care să confirme boala reclamantei, iar postul său a fost desfiinţat prin Proiectul de concediere colectivă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 378 din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând comparativ motivele de recurs cu motivele contestaţiei în anulare se poate lesne observa că prin contestaţia în anulare au fost invocate drept omisiuni motive noi ce nu au făcut obiectul recursului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 803/CM din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
2. Având în vedere cauza înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, prima instanţă a apreciat că se impune suspendarea judecăţii contestaţiei formulate de intimatul E.N. până la soluţionarea irevocabilă a acestei cauze.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 146 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
2. Având în vedere motivele invocate de contestator în prezenta contestaţie în anulare rezultă fără echivoc că acesta se referă la modul de interpretare a motivelor de concediere reţinute de instanţa de recurs, ceea ce duce la concluzia că acesta antamează chestiuni de fond în soluţionarea cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9992 din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1.. Nu poate fi primită critica recurentului privind faptul că Hotărârea Consiliului de Administraţie este un act întocmit pro causa, deoarece reducerea de personal a avut în vedere planul de personal pe anul 2007 al societăţii.
2. Contractul de muncă al recurentului a încetat la 21.03.2007, din data de 21.02.2007 aflându-se în preaviz. Prin actul adiţional din data de 1 mai 2003, s-a dovedit că începând cu data de 1 mai 2003 funcţia recurentului a fost schimbată din maşinist în mecanic, fişa postului semnată personal de recurent din data de 1 martie 2006, fiind tot de mecanic. Susţinerea recurentului în sensul că este încadrat ca operator la utilajul E. şi faptul că, în fişa medicală este trecută funcţia de operator nu a fost dovedită, fiind combătută de Actul adiţional şi fişa postului. Examinând decizia nr. 16/15.02.2007 se constată că în cuprinsul acesteia este menţionată instanţa judecătorească competentă de la domiciliul recurentului. De altfel, recurentul-reclamant a introdus contestaţia la instanţa competentă şi nu a făcut dovada că a fost prejudiciat în vreun fel, prin faptul că nu s-a specificat în concret instanţa judecătorească şi nu poate constitui motiv de nulitate absolută, aşa cum invocă recurentul.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 2307 din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura încetării raporturilor de muncă dintre părţi urmare reorganizării şi reducerii unor posturi de către intimată, s-a luat cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond care a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică sub toate aspectele.
2. Încadrarea unei alte persoane în unitate, nu are nicio relevanţă şi nicio legătură cu situaţia contestatoarei, oferta de angajare fiind din 23 iulie 2007, iar încadrarea acesteia având loc la peste 10 luni de la încetarea raporturilor de muncă dintre părţi, respectiv la 18 ianuarie 2008 într-un alt post decât cel deţinut anterior de contestatoare.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1524 din 15 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Câtă vreme pârâta s-a suspus dispoziţiilor sentinţei judecătoreşti, faptul că la momentul emiterii acestei decizii preşedintele onorific nu mai avea calitatea de salariat nu este de natură să afecteze validitatea deciziei. Societatea pârâtă nu a invocat acest aspect, ceea ce presupune că a validat această decizie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 10228 din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9938 din 13 (6) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 175 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă în vigoare la nivelul societăţii pârâte „la disponibilizarea salariaţilor din motive neimputabile lor, unitatea va acorda o compensaţie echivalentă cu un salariu de bază”. În cazul din speţă, potrivit deciziei nr. 174/1021 din 5.03.2008 emisă de pârâtă, contractul individual de muncă al reclamantului a încetat în baza art. 56 lit. d) şi 61 lit. e) din Codul muncii, adică pe motiv de pensionare, situaţie care este reglementată în secţiunea a 3-a a Codului Muncii ce reglementează concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului. Aşadar raportat la cele mai sus arătate se constată că în mod netemeinic reclamantul susţine că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 175 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2151/R din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod cert, nu se poate pune semnul egalităţii între măsurile de restructurare a unei unităţi şi desfiinţarea acesteia. Chiar dacă această restructurare se face în sensul diminuării colectivului unei unităţi, este evident că restructurarea poate fi un proces de durată care să nu marcheze cu necesitate desfiinţarea unităţii, sau să fie atât de îndepărtată de acest moment al desfiinţării încât să nu permită o asimilare a celor două momente.
2. Nu se verifică susţinerea reclamantei în sensul că Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă ar conţine dispoziţii exprese de interpretare a clauzelor unor astfel de contracte în favoarea salariaţilor. Singurele imperative aduse de acest act normativ sunt de a nu se prevedea clauze ce să stabilească drepturi la un nivel inferior prevederilor legale sau nivelului de protecţie a salariaţilor asigurat prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior. Nu se precizează nicăieri că s-ar produce în acest caz o inversare a regulii de interpretare a contractelor, în sensul de a se interpreta clauzele în favoarea creditorilor.
3. Este aplicabil art. 983 C. civ., care are valoare de principiu în dreptul civil şi care statuează: „când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă”. Or, în cazul de faţă, acela este angajatorul, respectiv fostul APAPS. Ca atare, este legitim a se interpreta restrictiv clauza pe care se bazează pretenţiile reclamantei, apreciind că plăţile compensatorii sunt datorate doar în cazul desfiinţării efective a instituţiei, iar nu în cazul restrângerii activităţii acesteia.
4. Discriminare există doar atunci când se face distincţie între situaţii analoage şi comparabile, fără ca aceasta să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. Or, în ipoteza luată în discuţie, chiar dacă e posibil a se considera comparabile cele două situaţii la care se referă reclamantul, există o justificare obiectivă pentru tratamentul diferit, dată de forţa convenţiei părţilor (care are putere de lege, conform art. 969 C. civ., atâta timp cât este legal făcută), iar pe de altă parte, aşa cum am arătat mai sus, justificarea acestei diferenţieri de tratament este şi raţională. Astfel, reducerea personalului unei unităţi ca urmare a restructurării este o măsură ce se ia în timpul existenţei unităţii, neafectând, prin ipoteză, un număr foarte mare de angajaţi, pe când desfiinţarea unităţii este o situaţie cu un impact social mult mai larg, astfel încât se justifică a se prevedea pentru astfel de situaţii extreme şi de larg răsunet social măsuri speciale de protecţie, pentru a se preveni nemulţumiri generale.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 529/R din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierile care au avut loc în cadrul Regiei Nationale a Padurilor Romsilva, inclusiv a reclamantei, au fost determinate de restituirea padurilor catre fostii proprietari, astfel ca reclamanta este beneficiara masurilor de protectie sociala prevazute de Legea nr. 174/2006. Faptul ca parata angajatoare nu a intreprins masurile necesare intocmirii documentatiei si solicitarii drepturilor prevazute de Legea nr. 174/2006 a fost cauzat de faptul ca la momentul concedierii – O. 2007 – actul normativ mentionat isi incetase aplicabilitatea, fiind prelungit ulterior prin H.G. nr. 1376/12.11.2007, astfel ca nu poate fi retinuta culpa unitatii angajatoare în neindeplinirea acestor masuri. Prin modificarea art. 1 din Legea nr. 174/2006 este evident ca legiuitorul ca dorit ca actul normativ mentionat sa se aplice continuu, neintrerupt pe intreaga perioada, de la data publicarii sale pana la data de 31.12.2008.
Sursă:
(Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 10114 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La calculul prejudiciului efectiv încercat de reclamant, instanţa nu a procedat la o determinare corectă a acestuia raportându-se doar la venitul realizat în luna decembrie 2004 de către reclamant şi la pensia de invaliditate primită în luna aprilie 2007, fără să aibă în vedere în concret evoluţia veniturilor pe care reclamantul le-ar fi realizat până în prezent dacă nu ar fi suferit accidentul, precum şi evoluţia drepturilor sale de pensie, pentru că numai printr-o astfel de comparare se poate determina întinderea exactă a prejudiciului precum şi întinderea obligaţiei pârâtei pentru acoperirea lui în raport de culpa sa.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 377/R din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din organigrama D.K. Nord şi a ştatului de funcţii emise ulterior schimbării din funcţie a petentului a rezultat că postul şef carieră a fost transformat în inginer şef producţie, ocupat de numitul E.E., restul posturilor de la nivelul D.K. Nord fiind menţinute şi ocupate de aceleaşi persoane. Din analiza atribuţiunilor de serviciu pe care le-a avut petentul în calitate de şef carieră şi a atribuţiunilor de serviciu ce revin în prezent unui inginer şef producţie, a rezultat că atât subordonarea cât şi sarcinile de serviciu sunt aceleaşi, situaţie în care instanţa a apreciat că în realitate nu este vorba despre o desfiinţare a postului de şef carieră, ci doar o schimbare a denumirii acestuia în inginer şef producţie.
2. Intimata nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 65 Codul muncii, respectiv a desfiinţării efective a postului de şef carieră datorată unor dificultăţi economice înregistrate la nivelul D.K. Nord.
3. Din analiza atribuţiunilor de serviciu pe care le-a avut petentul în calitate de şef carieră şi a atribuţiunilor de serviciu ce revin în prezent unui inginer şef producţie, a rezultat că atât subordonarea cât şi sarcinile de serviciu sunt aceleaşi, situaţie în care instanţa a apreciat în mod corect că în realitate nu este vorba despre o desfiinţare a postului de şef carieră, ci doar o schimbare a denumirii acestuia în inginer şef producţie. Schimbarea petentului E.J. din postul de şef carieră în postul de inginer la Biroul Mecanic echivalează cu o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, fără acordul acestuia, fiind încălcate dispoziţiile art. 41 Codul muncii.
4. În realitate, prin măsura luată, intimata nu a urmărit decât o acoperire pentru numirea intervenientului E.E. în funcţia de şef de D.K. Nord în locul contestatorului şi retrogradarea acestuia pe postul de inginer în cadrul biroului mecanic.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9023 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatorul critică în fond soluţia pronunţată de instanţa de recurs, solicitând modificarea acesteia în raport de actele dosarului şi probele administrate în cauză precum şi în raport de analizarea motivului de recurs presupus neanalizat. Or, criticile în legătură cu aprecierea probelor administrate în cauză nu se pot circumscrie cazurilor indicate de lege în care se poate formula contestaţie în anulare.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 180 din 22 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatorul nu a respectat, însă, termenul impus de disp. art. 283 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, astfel încât contestaţia care face obiectul cauzei apare ca fiind introdusă la instanţă cu depăşirea termenului legal.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 149 din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din probatoriul administrat la fondul cauzei, rezultă că societatea-pârâtă avea dificultăţi financiare, atât pe anul 2006 cât şi pe anul 2007, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, Curtea constatând caracterul real şi serios al motivelor invocate de către angajator la concedierea salariatului.
2. Simpla intenţie a angajatorului de a reduce costurile salariale, aşa cum rezultă din procesul-verbal nr. 1 al Consiliului de Administraţie, nu constituie dificultăţi economice în înţelesul disp. art. 65 Codul Muncii, aptă să fundamenteze decizia de concediere.
3. Împrejurarea că în anul 2007 pierderile societăţii au fost mai mici decât în anul 2006 nu este de natură a schimba pe fond situaţia financiară a pârâtei întrucât starea de normalitate este aceea de a aduce profit, iar nu de a înregistra succesiv pierderi, aşa cum arată şi recurenta.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9169 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Anularea unei decizii de concediere are de drept efectul reintegrării angajatului pe postul anterior ocupat. Faptul că această decizie a fost comunicată cu întârziere nu conduce la nulitatea ei ci are efecte doar în privinţa momentului de la care îi este opozabilă angajatului, respectiv în privinţa momentului de la care acesta este dator a se prezenta pentru a presta muncă.
2. Atitudinea angajatorului de a revoca decizia emisă vădit cu încălcarea dispoziţiilor legale nu poate fi calificată că fiind un abuz de drept, atâta vreme cât prin conduita sa, acesta nu a făcut decât să asigure respectarea legii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1159 din 11 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org )
-
1. Intimata avea obligaţia să îi ofere posibilitatea angajării sale în funcţia oferită numitului N. O. conform art. 64 alin. (1) din Codul Muncii.
2. Situaţia în care societatea face angajări în timp ce afirmă că este în reorganizare este suficientă pentru a demonstra nelegalitatea măsurii concedierii prin prisma nerespectării condiţiilor impuse de art. 65 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii.
2. Reducerea activităţii nu poate fi doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat şi, în consecinţă, contrar susţinerilor intimatei şi a argumentelor instanţei de fond, desfacerea contractului de muncă a unui salariat urmat de încadrarea altuia din afara unităţii, indiferent pe ce post, este inadmisibilă şi, în aceste condiţii, reorganizarea nu este reală.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 563/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Intimata avea obligaţia să îi ofere posibilitatea angajării sale în funcţia oferită numitului N. O. conform art. 64 alin. (1) din Codul Muncii.
2. Situaţia în care societatea face angajări în timp ce afirmă că este în reorganizare este suficientă pentru a demonstra nelegalitatea măsurii concedierii prin prisma nerespectării condiţiilor impuse de art. 65 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii.
2. Reducerea activităţii nu poate fi doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat şi, în consecinţă, contrar susţinerilor intimatei şi a argumentelor instanţei de fond, desfacerea contractului de muncă a unui salariat urmat de încadrarea altuia din afara unităţii, indiferent pe ce post, este inadmisibilă şi, în aceste condiţii, reorganizarea nu este reală.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 563/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din expunerea textului reglementării suspendării contractului individual de muncă în acest caz, se desprinde că aplicarea acestei măsuri se poate lua în două situaţii anume: când s-a formulat plângere penală împotriva salariatului pentru o faptă incompatibilă cu funcţia deţinută, ori când a fost trimis în judecată pentru o astfel de faptă. În prima situaţie incidentă în cauza analizată, suspendarea din funcţie poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite două condiţii, respectiv s-a formulat plângere penală împotriva salariatului, deosebit, faptele imputate prin această plângere îl fac incompatibil cu exerciţiul funcţiei pe care o deţine. Altfel, în lipsa întrunirii concomitente a celor două condiţii, măsura suspendării nu poate fi dispusă pentru că reglementarea ce o conţine este de excepţie, textul fiind de strictă şi limitată aplicare numai la ceea ce legiuitorul a prevăzut în mod expres.
2. Verificând dacă prima condiţie pentru suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului, conform art. 52 lit. c) din Codul Muncii, este îndeplinită, întrucât pretinsa plângere penală nu îndeplineşte cerinţele art. 222 alin. (2) Cod procedură penală care se referă la conţinutul plângerii. În acest sens, textul evocat prevede că plângerea penală trebuie să cuprindă numele, persoana, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul acesteia, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă pe care se întemeiază. În cauză, după ce a expus conflictul dintre părţi care a degenerat într-un scandal la data de 8 iunie 2007, în plângerea respectivă, intimata a indicat mai multe articole din Codul penal, apreciind că situaţia de fapt expusă constituie infracţiunile prevăzute de aceste articole.
Or, obligaţia să era în principal să descrie în detaliu faptele şi să arate mijloacele de probă pentru a permite organului de cercetare penală, singurul competent, să facă încadrarea juridică corectă dacă e cazul. Dacă din punct de vedere penal nu a procedat corect, plângerea neavând caracterul unui act procedural valabil de sesizare a organului de cercetare penală, cu atât mai mult din punctul de vedere al dreptului muncii este ineficace. Din conţinutul acesteia nu rezultă, deşi era obligatoriu, care erau atribuţiile de serviciu şi funcţia contestatorului, ce anume fapte a săvârşit şi cum au contravenit acestea atribuţiilor de serviciu. În aceste condiţii nu se poate verifica cea de-a doua cerinţă prevăzută de art. 52 lit. c) din Codul Muncii pentru suspendarea contractului individual de muncă, anume dacă contestatorul este incompatibil să exercite funcţia pe care o deţine, urmarea formulării plângerii penale împotriva sa. Din această perspectivă şi în conţinutul deciziei de suspendare trebuia descrisă fapta săvârşită de contestator, arătat cum se dovedeşte, menţionată funcţia deţinută de contestator, atribuţiile lui de serviciu conform fişei postului şi precizat concret în ce mod au fost încălcate prin săvârşirea faptei respective. Or, cum decizia analizată nu are acest conţinut, rezultă că este nemotivată, ceea ce determină nulitatea ei absolută.
3. Nu sunt întrunite cerinţele art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii pentru suspendarea contractului individual de muncă, deoarece aceasta este doar o posibilitate a angajatorului şi nu o obligaţie imperativă.
Susţinerile intimatei în recurs sunt nefondate, reprezentând o apreciere greşită a legii din partea sa în sensul că dacă s-a declanşat urmărirea penală împotriva actualului preşedinte al consiliului de administraţie trebuie suspendat contractul de muncă al contestatorului, ori că organele de cercetare penală trebuie să dovedească nevinovăţia contestatorului, deşi este ştiut că oricine beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi că organele de cercetare penală au rolul de a răsturna această prezumţie, dovedind vinovăţia.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 337/R-CM din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 pot beneficia de indemnizaţie de şomaj persoanele care au prestat muncă în baza unui contract individual de muncă şi care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile şi numai dacă au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii.
2. Analizând dosarul instanţei de fond se constată că nu există o cerere de chemare în garanţie formulată de către părţile din proces şi mai mult decât atât aşa-zisul chemat în garanţie SC J. GAZ SRL, a fost citat şi i s-a comunicat copia acţiunii reclamantului la o altă adresă decât cea la care-şi are sediul, aşa cum reiese din adresa Oficiului Registrului. De asemenea instanţa de fond nu a făcut verificări cu privire la situaţia acestei societăţi care, aşa cum a arătat reclamantul, se află în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, astfel încât se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9114 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)