-
Instanţa de fond, în mod legal şi temeinic, a admis în parte acţiunea principală şi a respins cererea reconvenţională precizată a pârâtei, nefiind incident vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2922 din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este de necontestat că reclamantul a săvârşit abaterile de la disciplina muncii, încălcând prevederile art. 44, 46 şi 47 Regulamentul intern, însă Curtea constată că în mod corect a apreciat tribunalul că acesta a fost sancţionat excesiv de către pârâtă, dispunând înlocuirea sancţiunii aplicate cu aceea a reducerii retribuţiei de bază cu 10 % pe timp de 3 luni.
Faptul că reclamantul a mai fost sancţionat disciplinar, în urma unei hotărâri judecătoreşti rămase irevocabile, nu prezintă relevanţă, întrucât săvârşirea de abateri repetate nu trebuie să conducă la concluzia desfacerii obligatorii a contractului de muncă, luându-se această măsură numai atunci când repetarea abaterii prezintă o gravitate deosebită.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 703 din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La aplicarea acestei sancţiuni s-a avut în vedere de către unitate săvârşirea de către recurentul-contestator în mod repetat de abateri disciplinare în sensul că a fost găsit dormind în post în mai multe rânduri, a părăsit postul înainte de finalizarea programului de lucru şi a refuzat să urmeze un curs de calificare în domeniul pazei care era obligatoriu potrivit Legii 333/2003 pentru exercitarea acestei activităţi.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10179 din 24 (17) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din actele dosarului nu a rezultat în ce a constat favorizarea sustragerii materialului şi care a fost în acest sens contribuţia contestatorului reclamant, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii disciplinare prevăzute de art. 263 şi urm. Codul Muncii. În acest sens nu s-a făcut dovada abaterilor grave sau repetate de la normele de disciplina muncii, ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9135 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referatele depuse şi invocate de către recurenta-intimată nu sunt suficiente pentru a demonstra vinovăţia contestatorului ci dimpotrivă, se concluzionează că, de fapt activitatea de demontare a buteliei de dioxid de carbon din corpul stingătorului este o operaţiune periculoasă care implică o autorizaţie în acest sens, deoarece nu mai erau în garanţie, erau ruginite, existând riscul de a exploda.
De asemenea, din declaraţia martorului D.T. propus de intimata recurentă nu rezultă clar că intimatul contestator deşi avea pregătirea necesară pentru a ajuta la manipularea unor stingătoare acesta a refuzat fără motiv să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu. Tot din declaraţia martorului, rezultă că intimatul nu a prejudiciat imaginea societăţii nefiind sesizată poliţia în legătură cu manifestul găsit în sală, în data de 14.02.2007.
Aceste considerente reţinute atât de către instanţa de fond cât şi de instanţa de recurs sunt suficiente pentru a reţine că recurenta nu a probat vinovăţia contestatorului. Astfel, decizia de concediere este nelegală, lipsind unul din elementele răspunderii delictuale şi anume vinovăţia, nefiind reţinute condiţiile prev. de art. 263 din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 213/R din 2 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă în mod corect a reţinut că aceste prevederi nu au fost respectate, dispoziţia nr. 127/03.09.2007 fiind lovită de nulitate absolută, deoarece această dispoziţie cuprinde enumerarea unor fapte şi nu descrierea lor cu indicarea împrejurărilor concrete în care s-au produs şi data săvârşirii, pentru a fi posibilă o analiză şi verificare a temeiniciei acesteia. De asemenea, în decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă se enumeră doar obligaţiile din fişa postului ceea ce nu corespunde cerinţelor art. 268 lit. b) Codul Muncii.
Referitor la modul de calcul al drepturilor salariale, în faţa primei instanţe s-au depus două adeverinţe de salarizare nr. 8/07.01.2008 şi nr. 116/18.01.2008, semnate de primar, secretar şi contabil din care rezultă că reclamanta are un salariu net lunar de 561 lei. Astfel pârâtul a fost obligat în mod corect la plata drepturilor salariale, în favoarea reclamantei, începând cu data de 3 septembrie 2007 şi până la data efectivei reintegrări a reclamantei în funcţia deţinută anterior, drepturi salariale calculate în funcţie de salariul net lunar de 561 lei. A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1475/R din 17 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a anulat în mod corect decizia nr. 704 din 15 februarie 2008, emisă de pârâtă, prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă, încheiat între reclamantă şi pârâtă, pe considerentul că nu au fost precizate în decizie prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil ce ar fi fost încălcate de reclamantă şi nici nu au fost cuprinse motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei din timpul cercetării prealabile, respectiv că ar fi înştiinţat societatea pârâtă despre starea sa de sănătate care nu i-a permis să presteze muncă în zilele de 17, 18 şi 21 ianuarie 2008.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1390/R din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de probele administrate de instanţa de fond în speţă s-a stabilit că art. 264 lit. f) Codul Muncii, desfacerea disciplinară a contractului de muncă este o sancţiune prea aspră având în vedere că trebuiau îndeplinite de angajator prevederile art. 266 Codul Muncii şi anume: împrejurările în care fapta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie, consecinţele abaterii disciplinare în concordanţă cu comportamentul general la serviciu a reclamantului şi ţinând cont de alte abateri disciplinare anterioare.
Este adevărat că Regulamentul intern al societăţii pârâte, prevederile art. 37 pct. 1 precum şi reglementările prevăzute în fişa postului art. 3, trebuiau respectate de reclamant atât regulile de legislaţie privind instrucţiunile interne, precum şi legislaţia în vigoare a circulaţiei pe drumurile publice. Dar coroborând probele administrate de instanţa de fond, respectiv martorii audiaţi în cauză, nu se poate reţine culpa totală a reclamantului.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1231/R din 22 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Se constată astfel că pentru lipsa constatată, respectiv cantitatea de 3.041 kg combustibil tip P se face vinovat contestatorul care a preluat marfa de la furnizor, având-o în gestiune, răspunzând de corectitudinea aprovizionării, gestiune pe care n-a descărcat-o prin predarea către reprezentanţii societăţii comerciale intimate, iar drept consecinţă a fost antrenată în mod corect în sarcina sa, răspunderea patrimonială.
Fiind vorba de o abatere destul de gravă şi ţinând cont de situaţia că prin decizia nr. 145 din 28 mai 2002 şi nr. 371 din 22 iunie 2004, contestatorului J.B. i-au mai fost aplicate anterior alte două sancţiuni disciplinare, constând în diminuarea salariului cu 10% pe timp de două luni, în mod întemeiat intimata i-a aplicat sancţiunea disciplinară cea mai gravă, respectiv desfacerea disciplinară a contractului de muncă, emiţând decizia nr. 229 din 3 martie 2008.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8327 din 25 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nici ca probă directă nu confirmă săvârşirea faptei de către contestator şi nici recurenta nu susţine că acesta este autorul ci, doar pe baza unor deducţii ale comisiei de disciplină se ajunge la concluzia sustragerii de către acesta pentru că el a sesizat săvârşirea faptei, dar apărarea lui a fost înlăturată tot în baza acelor presupuneri legate de aproprierea acestuia de locul faptei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8254 din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Constatand, asadar, o forma usoara a vinovatiei contestatorului şi pericolul social redus al faptei acestuia, în mod corect tribunalul a apreciat ca sanctiunea desfacerii contractului de munca este una excesiva, procedand la inlocuirea acesteia cu o sanctiune mai putin severa.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7648 din 29 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cazul nerespectării obligaţiei de munca de către salariat sau a programului de lucru, angajatorul are posibilitatea exercitării prerogativei disciplinare. În cauza de fata, urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 114/2007, unitatea intimata a emis mai multe adrese, solicitându-i recurentului sa se prezinte la serviciu în vederea desfasurarii activităţii. Aceste aspecte au fost dovedite de către unitate prin copiile depuse la dosar şi însoţite de confirmarea de primire, respectiv tichetele recomandate.
Pe întreg parcursul procesului în prima instanţa, contestatorul nu a făcut dovada contrara celei prezentate de către unitate şi nici a susţinerilor privind existenta unui comportament abuziv al unitaţii. Astfel, în mod temeinic şi legal a reţinut instanţa de fond ca unitate a procedat legal la desfacerea contractului individual de munca ca urmare a absentelor nemotivate la serviciu în perioada martie-iulie 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7067 din 11 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Curtea constată că, la emiterea deciziei de concediere nr. 20/02.07.2007, angajatorul a reţinut în sarcina salariatului săvârşirea unei abateri disciplinare, în condiţiile în care salariatul nu a săvârşit fapta cu vinovăţie, culpa în derularea deficitară a raportului de muncă aparţinând unităţii. În consecinţă, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa recurată în sensul că va admite contestaţia.
La momentul concedierii contestatorului, legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă al contestatorului nu cuprindeau prevederi referitoare la posibilitatea acordării de daune morale.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5590 din 30 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Inserarea în fişa postului a obligaţiei salariatului de a întocmi documentaţia pentru autorizarea F. contravine dispoziţiilor legale.
Potrivit art. 40 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii angajatorul are dreptul să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor. În aceste condiţii, Curtea constată că fapta săvârşită de recurentul-contestator, constând în omisiunea de a întocmi documentaţia nu a fost săvârşită cu vinovăţie. În lipsa vinovăţiei, nu există abatere disciplinară, iar angajarea răspunderii disciplinare este netemeinică.
Consecinţă a anulării deciziei de concediere şi restabilirii situaţiei anterioare, angajatorului îi revine obligaţia de a efectua menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al contestatorului, potrivit dispoziţiilor Decretului 92/1976.
În ceea ce priveşte pct. 5 şi 6 din contestaţie privind obligarea intimatei de a E. carnetul de muncă şi la daune de 20 de lei pentru fiecare zi de întârziere până la predarea carnetului de muncă, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate, întrucât obligaţia de întocmi şi păstra carnetele de muncă aparţine angajatorului şi, în condiţiile în care a fost dispusă repunerea părţilor în situaţia anterioară, raporturile de muncă urmează să se deruleze în continuare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2496 din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În condiţiile în care o instanţă de judecată nu s-a pronunţat în mod irevocabil asupra existenţei unei infracţiuni de furt, astfel cum susţine recurenta, şi câtă vreme Legea nu instituie o prezumţie de vinovăţie în acest sens, raportat şi la împrejurarea că apărarea contestatorului potrivit căreia cantitatea de combustibil luată din rezervor era destinată dezgheţării instalaţiei de aer a autobuzului e susţinută de posibilitatea producerii acestui fenomen în timp de iarnă la un autovehicul a cărui uzură a impus casarea lui, astfel cum reiese din răspunsul intimatei la interogatoriu, din referatul întocmit la data de 04.12.2007, din procesul verbal nr. 5378/04.12.2007,, Curtea apreciază că prima instanţă a făcut o justă apreciere în privinţa evaluării corectei aplicări a criteriilor de individualizare a sancţiunii disciplinare, constatând că aceasta este prea aspră, având în vedere că acesta a fost angajat ca şofer în unitate de 30 de ani, a avut o conduită corespunzătoare cu colegii şi şefii ierarhici şi nu a creat probleme deosebite la locul de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1603 din 5 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă este în acord cu faptele reţinute în sarcina sa precum şi dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 61 Codul Muncii, fiind reţinut în mod justificat refuzul petentului de a se prezenta la cercetarea disciplinară, atâta timp cât acesta la data menţionată nu beneficia de concediu, luat în condiţiile legii.
Având în vedere că primarul este cel care la nivelul autorităţii administrative locale dispune asupra raportului de muncă al angajaţilor instituţiei sale, raportul de muncă fiind încheiat între acesta şi angajat se constată că sunt nefondate criticile privind viciile invocate de către recurent asupra calităţii de angajat al secretarului autorităţii administrativ locale, atâta timp cât secretarul Consiliului local nu are atribuţii în desfacerea sau modificarea contractului de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 964 din 3 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În materia legislaţiei muncii nu există o interdicţie expresă a instanţei de judecată de a dispune înlocuirea sancţiunilor aplicate de către angajatori. În acest sens rolul instanţei este în primul rând de a controla legalitatea şi temeinicia deciziilor angajatorului şi totodată să aprecieze cu privire la dozarea sancţiunii aplicată de angajator angajatului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 962 din 3 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut eronat în considerentele sentinţei faptul că actul de cercetare disciplinară care a stat la baza emiterii celor două decizii de concediere este emis doar de către una din intimate, respectiv SC J.H. G. SRL nefiind astfel respectate dispoz. art. 267 alin. (1) CM. Cele două unităţi angajatoare au respectat dispoziţiile prevăzute de art. 267 Codul Muncii, în sensul că au efectuat cercetarea disciplinară prealabilă. De asemenea, intimatul petent a fost convocat în scris să se prezinte în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, în convocările emise de cele două recurente, respectiv J.H. G. SRL şi J. GRUP SRL, menţionându-se obiectul cercetării disciplinare, data, ora şi locul întrevederii.
Cum măsura concedierii intimatului a fost anulată pentru lipsa efectuării cercetării prealabile de către unul dintre angajatori, cauza soluţionându-se pe excepţia nulităţii absolute a celor două decizii de sancţionare disciplinară, Curtea reţine că prima instanţă nu intrat în cercetarea fondului, astfel că în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 261 din 1 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a dispus anularea deciziei nr. 37490/12.12.2007 emisă de recurentă, prin care contestatorul a fost sancţionat, în temeiul dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 264 alin. 1 lit. f) din Codul Muncii, cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, pentru: necompletarea cererii sau ofertei de despăgubire din dosarele de daune, plata nejustificată a sumei de 125, 21 lei RON pentru dosarul de daune RCA 02228 IS 7, plata nejustificată a sumei de 1.155 lei RON pe dosarul de daună AV 0069 IS 7 şi propunerea de a se efectua plata pe dosarul de daună RCA 0316 IS 7.
Recurenta a susţinut, însă nu a dovedit faptul că intimatul ar mai fi fost anterior sancţionat disciplinar. În consecinţă, se reţine că în mod corect prima instanţă a reţinut că în cauză angajatorul nu a stabilit sancţiunea disciplinară aplicată intimatului, în raport de gravitatea abaterilor disciplinare săvârşite, cu respectarea criteriilor de individualizare a sancţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 266 din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 675 din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia contestată conţine descrierea faptei apreciată ca abatere disciplinară, prevederile din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă apreciate ca fiind încălcate, motivul pentru care au fost înlăturate apărările persoanei încadrate, temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancţiunea, termenul în care aceasta poate fi atacată şi instanţa competentă, singurele menţiuni prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.
Nu se poate aprecia ca prima instanţă nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere, inclusiv asupra aceluia privind obligarea intimatei la plata drepturilor salariale aferente lunii septembrie 2007, câtă vreme aceasta a respins în întregime contestaţia, acest mod de soluţionare a capătului de cerere fiind justificat de existenţa la dosarul cauzei a statelor de plată ce atestă că recurentului-contestator i-au fost achitate drepturile salariale aferente lunii septembrie 2007.
Absenţa de la locul de muncă apare ca nemotivată, astfel încât în mod just instanţa de fond a constatat că, raportat la art. 263 din Codul Muncii ce confera angajatorului prerogativa disciplinară, la criteriile reglementate de art. 266 din acelaşi act normativ pentru stabilirea sancţiunii disciplinare, decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 544 din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din coroborarea concluziilor expertizei cu înscrisurile depuse la dosar, inclusiv planşele fotografice şi cu împrejurarea găsirii asupra contestatorului a săculeţilor confecţionaţi special cu scopul transportării materialului găsit asupra sa, rezultă că acesta a sustras cantitatea de 70 kg.de P. inoxidabil din unitatea la care lucra, iar fapta constituie o abatere disciplinară gravă ce impunea desfacerea disciplinară a contractului său de muncă, sancţiunea fiind corect şi legal aplicată, având în vedere şi sancţiunea aplicată anterior.
Fiind depistat, după orele de program într-o piaţă din oraş cu material ce putea proveni dintr-o unică sursă, respectiv SC „V.” SA Târgovişte dar şi cu săculeţi special confecţionaţi pentru a ascunde şi transporta acest material, angajatorul a făcut dovada că salariatul său nu poate justifica provenienţa acestui material.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 543 din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatorul a săvârşit fapta sancţionată de art. 12.9 alin. (2) din Regulamentul intern al R.A.T.P. P conform căruia „încercarea dovedită de sustragere, furtul de bunuri din patrimoniul unităţii sau de la salariaţi, indiferent de valoare” se sancţionează cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă
Susţinerea contestatorului că a căutat colega căreia i-a luat hârtiile şi banii dar nu a găsit-o, nu va fi reţinută atâta timp cât contestatorul nu a predat banii la casieria colectoare imediat, nici a doua zi, acest lucru făcându-l abia după 10 zile, respectiv după ce au fost vizionate imaginile înregistrate de camerele de supraveghere cu privire la faptă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 265 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatorul a săvârşit fapta sancţionată de art. 12.9 alin. (2) din Regulamentul intern al R.A.T.P. P conform căruia „încercarea dovedită de sustragere, furtul de bunuri din patrimoniul unităţii sau de la salariaţi, indiferent de valoare” se sancţionează cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă
Susţinerea contestatorului că a căutat colega căreia i-a luat hârtiile şi banii dar nu a găsit-o, nu va fi reţinută atâta timp cât contestatorul nu a predat banii la casieria colectoare imediat, nici a doua zi, acest lucru făcându-l abia după 10 zile, respectiv după ce au fost vizionate imaginile înregistrate de camerele de supraveghere cu privire la faptă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 265 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Simpla trimitere la dispoziţiile art. 61 lit. d) din Codul Muncii ca temei de drept al desfacerii contractului de muncă pentru necorespundere profesională, nu este de natură a stabili cauza determinantă a concedierii din moment ce în situaţia de fapt invocată de intimată se fac referiri şi la aspecte de natură disciplinară, neavând nicio relevanţă că nu s-a făcut trimitere şi la dispoziţiile art. 61 lit. a) din Codul muncii.
Deşi actul de constatare care a stat la baza concedierii contestatorului, este data 4 octombrie 2006, decizia de concediere a fost emisă peste termenul de 30 zile, prevăzut de art. 62 alin. (1) Codul Muncii, respectiv la data de 13 noiembrie 2006.
În acelaşi timp, au fost încălcate de intimată şi dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Codul Muncii privind oferirea unui alt loc de muncă contestatorului, compatibil cu pregătirea sa profesională, în condiţiile în care s-a oferit acestuia postul de vopsitor, care nu corespunde calificării sale profesionale.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 52 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 61 lit. a) din Codul Muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care acesta a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplina muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern ca sancţiune disciplinară.
Abaterile săvârşite de contestator nu sunt deosebit de grave care să ducă la desfacerea contractului de muncă, urmează a se admite recursul formulat şi a se modifica în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că se va anula decizia emisă şi se va dispune înlocuirea sancţiunii aplicate cu reducerea salariului de bază cu 10% pe timp de 3 luni.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 496/R-CM din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu se poate imputa instanţei de fond că nu a fost preocupată în analiza temeiniciei măsurii disciplinare luate şi că aceasta nu ar fi avut în vedere atât fapta de atingere a integrităţii morale a şefului punctului de lucru cât şi a bunului mers al activităţii în filială, câtă vreme încă de la termenul de judecată din 25.04.2008, prin încheiere interlocutorie s-a respins excepţia nulităţii absolute a deciziei contestate. Cu această ocazie a fost înlăturată susţinerea referitoare la incidenţa art. 268 alin. (2) Codul Muncii, cu precizarea că actul contestat menţionează fapta imputată ca sancţiune disciplinară, anume: atingerea integrităţii morale a şefului punctului de lucru şi a bunului mers al activităţii.
2. Referatul16/09.01.2008, care a finalizat cercetarea disciplinară a fost întocmit chiar de către persoana cu care reclamanta a intrat în conflict, iar prin acest referat s-a propus încetarea contractului de muncă, măsură care s-a şi dispus de a doua zi, respectiv la 10 ianuarie 2008 în baza temeiurilor indicate în acesta, respectiv art. 61 lit. a) coroborat cu art. 63 alin. (1) din Codul Muncii şi a capitolului 18 pct. E) alin. b) din Regulamentul de Ordine interioară. Instanţa de fond a reţinut judicios că în aceste circumstanţe este exclusă premisa unei analize obiective a faptelor imputate şi cerinţa stabilirii în condiţii de deplină imparţialitate a gradului de vinovăţie a salariatului sancţionat.
3. Ceea ce în mod just a reţinut instanţa de fond o constituie împrejurarea că societatea intimată nu a reuşit să probeze în condiţiile art. 287 Codul Muncii, că incidentul relatat a fost generat exclusiv de încălcarea atribuţiilor de serviciu al angajatei, realizându-se în acest fel legătura de cauzalitate dintre faptă şi măsura dispusă de către angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 748/CM din 20 (14) octombrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Curtea, analizând sentinţa atacată din perspectiva criticilor formulate şi având în vedere motivele de recurs invocate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., va respinge recursul.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 729/CM din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa nu avea posibilitatea de a analiza alte fapte decât acelea în legătură cu care s-au reţinut abaterile disciplinare săvârşite de salariat, iar toate apărările acesteia trebuie să fie în mod necesar în legătură cu abaterile reţinute în decizia emisă de angajator. Din perspectiva dispoziţiilor art. 263 alin. (2) Codul Muncii, instanţa de judecată trebuia să-şi îndrepte atenţia spre acele fapte reţinute drept abateri disciplinare.
În decizia de desfacere a contractului individual de muncă nu s-au prevăzut generic anumite fapte ce constituie abateri disciplinare, ci au fost enumerate în concret în ce constau acestea şi nici nu s-a făcut referire la evenimente petrecute în anul 2004, pentru a se putea trage concluzia că salariata ar fi fost supusă unei atitudini şicanatoare la locul de muncă, ştiut fiind că, analiza comportamentului general în serviciu al salariatului constituie atributul angajatorului atunci când stabileşte sancţiunea disciplinară, acesta fiind prevăzut ca atare în art. 266 din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 466/CM din 3 iunie 2008, www.juriprudenta.org)
-
1. În ce priveşte soluţionarea excepţiei nulităţii absolute a deciziei pentru lipsa cercetării disciplinare, Curtea nu va reţine criticile recurentului, deoarece, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 267 Codul Muncii, cercetarea disciplinară poate fi efectuată şi în lipsa persoanei cercetate dacă aceasta a luat cunoştinţă de convocare dar nu s-a prezentat.
2. Nu se poate reţine săvârşirea abaterii atâta vreme cât societatea nu a luat măsuri pentru a asigura contestatorului un loc de muncă, cu atribuţii clare, pentru a se stabili în ce mod s-au încălcat atribuţiunile de serviciu.
3. Nu este întemeiat capătul de cerere privind reintegrarea în funcţia deţinută anterior deoarece D. este încheiat pe perioadă determinată, de 3 luni şi şi-a încetat efectele la 21.08.2007.
4. În raport de dispoziţiile art. 78 Codul Muncii va fi obligată societatea intimată la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat contestatorul de la data desfacerii contractului de muncă până la 21.08.2007 când înceta de drept acest contract.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 196/CM din 25 martie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Din dispoziţiile art. 267 alin. (3) rezulta că, în măsura în care neprezentarea salariatului la convocare este justificată de motive obiective, nu se poate dispune sancţionarea lui disciplinară pentru fapta pentru care fusese convocat, într-o astfel de situaţie angajatorul având obligaţia de a efectua o nouă convocare. Atâta vreme cât persoana notificată dovedeşte ca l-a înştiinţat pe angajator că la data stabilită pentru efectuarea cercetării sale disciplinare nu poate fi prezent în fata comisiei de cercetare, nu se poate susţine că s-a respectat dreptul salariatului de a-şi formula şi susţine apărările.
În raport de dispoziţiile art. 245 lit. a) Codul Muncii, va fi respinsă cererea reclamantului privind reintegrarea sa în funcţie având în vedere că acesta a încheiat cu societatea un contract pe perioadă determinată, respectiv pentru perioada 15 mai 2007-15 august 2007, iar la momentul soluţionării cauzei, acest termen a fost depăşit.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 105/CM din 19 februarie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Din întregul material probator administrat pe parcursul cercetării disciplinare rezultă că salariatul se face vinovat de săvârşirea faptelor reţinute în decizie, fapte care sunt sancţionate cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Motivele de recurs care vizează nulitatea absolută a deciziei cu menţiunea că acesta nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de textul de lege cu privire la semnarea măsurii luate de către persoanele cu atribuţii în acest sens, respectiv preşedintele, vicepreşedintele sau o persoană desemnată de către aceştia conform art. 5.10 din Regulamentul de Ordine Interioară, exced petitului acţiunii.
În lipsa unei cereri legal formulate, de înlocuire a sancţiunii cu una mai uşoară, instanţa de fond nu se poate pronunţa din oficiu întrucât s-ar încălca principiul disponibilităţii părţilor, principiu care guvernează procesul civil.
În cauză, nu se poate vorbi despre îngrădirea în vreun mod a dreptului la apărare, contestatorul având posibilitatea să se prezinte cu un avocat, cercetarea disciplinară fiind amânată de trei ori. Nu se poate reţine, deci, nicio culpă în sarcina angajatorului în legătură cu o eventuală încălcare a dreptului la apărare întrucât salariatul este cel care până la urmă nu s-a prezentat cu un avocat.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 104/CM din 19 februarie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la 16 noiembrie 2007 N.B. a adresat acestei instanţe nu numai o întâmpinare, cât şi o cerere reconvenţională. Deşi sesizat cu această cerere Tribunalul Tulcea a omis să o soluţioneze în totalitate, aspect ce se poate observa la o primă analiză a dispozitivului sentinţei. Contestatorul N.B. nu a avut o atitudine pasivă de-a lungul procesului, ci a formulat probe, a adresat cereri, şi-a angajat avocat, cu toate acestea tribunalul l-a omis.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, Pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 817/CM din 18 noiembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte vinovăţia recurentului, în sensul implicării sale în sustragerea produselor alimentare, aceasta a fost dovedită cu ocazia cercetării disciplinare, numita T.F., cea care a sustras bunurile declarând că acestea urmau să fie predate de către şofer, după scoaterea lor din incinta unităţii, unei persoane în oraş.
Susţinerea recurentului că au fost emise două dispoziţii de sancţionare pentru aceeaşi faptă nu este întemeiată. Dispoziţia nr. 446/14.08.2008, a fost emisă în scopul remedierii erorilor din dispoziţia anterioară nr. 433/7.08.2008.
Chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că dispoziţia nr. 466/2008 este emisă tardiv, aceasta nu ar influenţa cu nimic legalitatea desfacerii contractului de muncă al recurentului, în condiţiile în care aceasta s-a dispus ca sancţiune disciplinară, prin dispoziţia nr. 433/2008, emisă în termenul legal şi care este pe deplin valabilă ca dispoziţie de aplicare a sancţiunii disciplinare.
Critica întemeiată pe comparaţia făcută de recurent între sancţiunea aplicată lui şi cea de diminuare a salariului cu 10% pe o lună de zile aplicată altor doi participanţi la săvârşirea aceleiaşi fapte nu este fondată, întrucât în raport de dispoziţiile art. 263 alin. (1), art. 266 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având competenţa de a stabili sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare, cu luarea în considerare a criteriilor prev. de art. 266 lit. a)-e) Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2402/R din 9 decembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
1. Cum desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului recurent a fost una de natură disciplinară, având ca temei art. 61 lit. a) Codul Muncii, respectiv săvârşirea de abateri disciplinare, acesta nu poate beneficia de protecţia conferită de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003.
2. Cu privire la nerespectarea termenului de 5 zile, prevăzut de art. 75 alin. (3) din C.C.M. u.nic la nivel naţional pe anii 2007-2010, în care trebuie făcută convocarea în vederea efectuării cercetării disciplinare, nici această critică nu poate fi reţinută deoarece convocarea nr. 5359/22.10.2007, trimisă prin poştă cu confirmare de primire la 25.10.2007 a fost comunicată recurentului, în termenul de 5 zile prevăzut de textul de lege invocat.
3. De asemenea nu este întemeiată nici cealaltă critică, vizând încălcarea art. 75 alin. (8) din C.C.M. unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, respectiv lipsa propunerii de aplicare a unei sancţiuni, din partea Comisiei de disciplină numită în acest sens, câtă vremea Codul Muncii nu prevede această obligaţie.
4. Pe fond, se constată de asemenea că susţinerile reclamantului sunt nefondate deoarece din cuprinsul pontajului pe luna octombrie 2007 şi a referatelor întocmite de către angajator rezultă că recurentul nu s-a mai prezentat la locul de muncă, începând cu data de 1.10.2007, refuzând să dea explicaţii în legătură cu această atitudine a sa, şi nu a mai îndeplinit nicio sarcină de serviciu, aspecte care contravin prevederilor art. 39 alin. (2) Codul Muncii
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1122 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Termenul de 30 de zile sus arătat, care este un termen de prescripţie a răspunderii disciplinare, curge de la data înregistrării actelor în discuţie, Hotărârea nr. 242/20.12.2007 a Consiliului Judeţean prin care s-a dispus eliberarea din funcţie contestatorului, fiind emisă după împlinirea termenului de prescripţie de 30 de zile, astfel încât măsura dispusă este nelegală, fapt corect constatat de instanţa de fond. De asemenea, corect a reţinut instanţa de fond şi faptul că în cauză a fost depăşit şi termenul de prescripţie de 6 luni în privinţa faptelor menţionate în raportul de audit din februarie 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1107 din 13 (20) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În cauză prin decizia contestată s-a dispus în mod corect concedierea contestatoarei în baza art. 61 lit. a) din Codul muncii. Prin acordul suplimentar la R.O.I. se menţionează în art. 2 că „angajatul este obligat să înştiinţeze imediat conducerea dacă un partener de contract comercial sau un terţiar prin activitatea sa ar oferi orice fel de avantaje personale”. De reţinut că, recurenta a semnat acest acord, cunoştea conţinutul, însă nu a respectat aceste prevederi.
2. Susţinerea contestatoarei că firma sa nu are relaţii contractuale cu intimata, ci cu N.H., este înlăturată de Curte pe considerentul că în avizele fictive întocmite în cauză, beneficiar al mărfii este societatea intimată iar expeditor este firma recurentei.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 953/M din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Starea de fapt a fost reţinută corect de către prima instanţă, în concordanţă cu probele administrate. Fapta în sine, nescanarea unui produs, nu este contestată ci doar interpretarea care se dă acesteia. Este de esenţa postului reclamantei de a observa ce anume doresc să cumpere clienţii şi ce produse au în mână, dacă au astfel de produse, nu întotdeauna existând scopul sustragerii de către clienţi, fiind posibilă şi neatenţia lor.
2. Nu se poate afirma că sancţiunea nu ţine cont de gradualitate şi că ar contraveni Codului muncii atâta timp cât alegerea şi aplicarea sancţiunii este o chestiune de apreciere iar nu una imperativă iar reclamanta a achiesat la alegerea acestei sancţiuni pentru acel tip de faptă prin semnarea de luare la cunoştinţă despre regulamentul intern.
3. O ultimă critică adusă sentinţei atacate se referă la excepţia nulităţii absolute a deciziei atacate, în raport cu prevederile art. 268 alin. (2) din Codul Muncii. Curtea reţine că decizia atacată cuprinde toate elementele prevăzute de art. 268 alin. (2) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2161/R din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivul desfacerii contractului de muncă al reclamantului a fost acela că începând cu data de 10.07.2007, acesta nu s-a mai prezentat la serviciu, la vechiul său loc de muncă, pârâta nefăcând referire în decizia de desfacere a contractului de muncă la noul loc de muncă indicat în adresa nr. 4094 şi nici la refuzul de a opta pentru noul loc de muncă, ci în decizia de desfacere a contractului de muncă se menţionează locul de muncă al recurentului ca fiind V.C. iar nu Secţia Salubritate. Apărarea reclamantului că a lipsit deoarece a aşteptat comunicarea deciziei de transfer sau a celei de concediere nu poate fi primită faţă de cele de mai sus atâta timp cât pârâta nu a pus în aplicare cele din adresa nr. 4094.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 749/R din 26 martie 2008)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 263 Codul muncii angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica potrivit legii sancţiuni disciplinare, iar faptele comise de reclamant întrunesc condiţiile abaterii disciplinare, definită în alin. (2) al articolului arătat, se constată că în mod legal instituţia pârâtă a dispus sancţionarea reclamantului cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă. De altfel, măsura dispusă de pârâtă se justifică cu atât mai mult că reclamantul nu se află la prima sa abatere el mai fiind sancţionat disciplinar aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 736/R din 25 martie 2008)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.” Deşi reclamantul a declarat recurs în termenul legal de 10 zile de la comunicarea hotărârii, nu s-a conformat obligaţiei prevăzute de art. 303 alin. (1) C. proc. civ. de a-şi motiva recursul „prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 293/R din 31 ianuarie 2008)
-
Sentinţa civilă nr. 814/F/26.09.2007 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, a fost comunicată reclamantului, conform dovezii de primire la data de 01.11.2007, iar recursul a fost formulat de această parte la 21.11.2007, în afara termenului de recurs de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 125/R din 17 ianuarie 2008)
-
Din preambulul deciziei de sancţionare disciplinară nu rezultă faptele pentru care s-a aplicat sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al contestatoarei. Menţiunea „având în vedere procesul verbal nr. 667/6 iunie 2007 şi procesul verbal 685/12 iunie 2007” nefiind acoperitoare a nulităţii exprese prevăzute de art. 268 alin. (2) din Codul muncii.
Din cuprinsul deciziei de sancţionare nu rezultă nici dispoziţiile normative interne care au fost încălcate de către angajată, prevederea cu caracter general „În baza Regulamentului de organizare şi funcţionare propriu” nefiind suficientă pentru înlăturarea nulităţii expres prevăzute de Codul Muncii pentru lipsa temeiului în drept a deciziei de sancţionare.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, Pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 177/R din 22 inuarie 2008)
-
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr. (...) reclamantul E.S. a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 6/23.03.2007 emisă de pârâta S.C. „D.E.” S.R.L. P, reîncadrarea în funcţia de muncitor, rectificarea înscrisurilor din carnetul de muncă, obligarea la plata drepturilor salariale începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 321 din 27 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de concediere a fost emisă de către angajator cu respectarea tuturor condiţiilor de formă şi de fond, reglementate de art. 263-268 Codul Muncii, motiv pentru care nu se impune modificarea soluţiei instanţei de fond, sub acest aspect.
Pentru aceleaşi considerente se constată că nici celelalte critici referitoare la plata drepturilor salariale şi a daunelor morale nu pot fi primite câtă vreme măsura disciplinară a fost menţinută de către instanţa de fond.
În ce priveşte indemnizaţia pentru concediul legal de odihnă neefectuat în anul 2003, Curtea reţine că acestea au fost achitate împreună cu drepturile salariale aferente lunilor iunie şi iulie 2003 conform mandatului poştal nr. 99/25.08.2003.
Neacordarea majorărilor salariale, a unui procentaj din cifra de afaceri a firmei şi a contravalorii orelor suplimentare, instanţa de control judiciar constată că aspectele invocate de reclamant nu pot fi primite deoarece nu s-a făcut nicio dovadă în sensul acestor susţineri.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 438 din 14 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru faptul că intimatul a fost depistat în stare de ebrietate în afara programului de serviciu, chiar dacă se afla încă în perimetrul unităţii angajatoare, nu se justifică aplicarea celei mai grave sancţiuni prevăzută de Codul Muncii, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, fapta acestuia nefiind de natură să producă eventuale consecinţe negative. Mai mult, intimatul nu a mai avut nicio sancţiune disciplinară aplicată, fiind la prima abatere. Mai afirmă recurenta faptul că instanţa nu avea tributul de a înlocui sancţiunea aplicată, acesta fiind atributul angajatorului, invocând în acest sens decizia fostei Curţi Supreme de Justiţie, nr. 1319/1992, ca şi practică judiciară.
Ulterior pronunţării acestei decizii, fosta C Supremă de Justiţie a revenit asupra practicii sale şi a pronunţat sentinţa civilă nr. 550/1995 prin care a arătat că instanţa este competentă să aplice o altă sancţiune disciplinară mai uşoară. Această concluzie se impune chiar în condiţiile existenţei unei proceduri administrativ-jurisdicţionale, din moment ce hotărârea organului de jurisdicţie administrativă este supusă controlului judecătoresc al instanţelor.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 735/R din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din conţinutul deciziei nr. 24480/19.06.2007 emisă de intimata SC(...)B. Transilvania SA CN, rezultă descrierea faptelor considerate abateri disciplinare pentru care s-a luat măsura încetării contractului individual de muncă al contestatorului H.J., începând cu data de 26.06.2007, din funcţia de director al Agenţiei nr. 2B, în baza prevederilor art. 61 lit. a) Codul Muncii. La baza luării măsuri s-a aflat Raportul de Control întocmit de Serviciul de Control Intern la data de 18.05.2007 privind modalitatea de respectare a obligaţiilor prevăzute în fişa postului, normele interne proprii şi normele metodologice referitoare la încheierea poliţelor de asigurare.
Comisia întrunită în vederea efectuării procedurii de cercetare disciplinară a constatat săvârşirea faptelor de către recurentul-contestator care au condus la concluzia neîndeplinirii sarcinilor prevăzute în fişa postului şi normele interne al S.C. B.T. B. Transilvania SA, acestea fiind pe larg descrise în procesul verbal încheiat la data de 11.06.2007. Drept urmare s-a propus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al recurentului-contestator, măsură dispusă prin decizia astfel contestată.
Apărările la fond ale recurentului-contestator în sensul că nu poate fi ţinut răspunzător de faptele altor persoane care nu au depus poliţele şi nu au făcut decontările conform contractelor încheiate, nu pot fi reţinute faţă de atribuţiile ce-i reveneau potrivit funcţiei ocupate şi fişei postului (de organizare, coordonare şi control a activităţii de asigurări a agenţiei).
În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a sancţiunii, dispoziţiile art. 263 Codul Muncii acordă prerogativa disciplinară angajatorului, acesta având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 827/R din 26 (24) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 55 lit. b) din Codul Muncii contractul individual de muncă poate înceta, ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea. Pentru a se proceda la încetarea contractului de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul Muncii trebuie să existe o cerere sau altă manifestare neîndoielnică din care să rezulte intenţia clară a salariatului de a părăsi instituţia la care lucrează. Or, din actele dosarului rezultă că recurentă contestatoare şi-a manifestat dorinţa de a-şi înceta raporturile de muncă în temeiul art. 55 lit. b) din Codul Muncii.
Invocarea art. 79 din Codul Muncii nu are legătură cu cauza întrucât această dispoziţie legală priveşte demisia ceea ce nu este cazul în speţă, iar recurenta înţelege diferenţa dintre cele două situaţii, cea prevăzută de art. 55 lit. b) şi art. 79 din Codul Muncii.
În cauză nu s-a produs încălcarea dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, respectiv interdicţia de a se concedia salariaţii dacă se află în incapacitate de muncă stabilită prin certificat medical întrucât nu s-a dovedit a se afla într-o asemenea situaţie la data de 25.09.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 489/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fapta de a pretinde şi primi o cantitate de motorină depozitată în două bidoane pregătite în prealabil este de o gravitate suficient de mare pentru a se aplica măsura radicală a desfacerii contractului de muncă, cu atât mai mult cu cât forma de vinovăţie a fost intenţia directă. Cantitatea de motorină apreciată modică de prima instanţă nu prezintă relevanţă faţă de împrejurările în care a fost săvârşită această faptă.
Instanţa nu a analizat temeinicia aplicării sancţiunii şi în raport de celelalte fapte, deşi reţine că au fost săvârşite. Din întreaga situaţie de fapt rezultă că intimatul a săvârşite mai multe abateri disciplinare, sancţiunea desfacerii contractului de muncă fiind proporţională cu gravitatea acestora, numai astfel putându-se realiza rolul preventiv şi educativ al răspunderii disciplinare. Disciplina muncii este o condiţie obiectivă, necesară şi indispensabilă desfăşurării activităţii fiecărui angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 488/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu referire la excepţia de tardivitate privind aplicarea sancţiunii, potrivit art. 268 Codul Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. În speţă, fapta a fost comisă de către contestator la data de 27.04.2007 şi adusă la cunoştinţă conducerii unităţi intimate la data de 25.06.2007 prin raportul de cercetare înregistrat sub nr. 9110/2755/25.06.2007. În condiţiile în care pe perioada 28.06.2007-15.10.2007 a intervenit suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului O.D., în baza deciziei nr. 1760/28.06.2007 emisă de intimata SC B. N.G SA, rezultă că termenul de 30 de zile reglementat de art. 268 alin. (1) Codul Muncii nu a fost depăşit.
Ţinând seama de împrejurările săvârşirii faptei, consecinţele reduse asupra patrimoniului societăţii, vătămarea adusă în concret raporturilor de muncă, comportarea generală în serviciu a contestatorului şi lipsa unor sancţiuni disciplinare anterioare, Curtea reţine că măsura concedierii prevăzută de art. 61 lit. a) Codul Muncii este mult prea aspră, impunându-se reindividualizarea sa. Ca atare, aplicarea sancţiunii reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 1 lună apare ca fiind mai potrivită şi adaptată scopului reeducării recurentului-contestator. În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi admis recursul.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 203/R din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru faptul că intimatul a fost depistat în stare de ebrietate în afara programului de serviciu, chiar dacă se afla încă în perimetrul unităţii angajatoare, nu se justifică aplicarea celei mai grave sancţiuni prevăzută de Codul Muncii, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, fapta acestuia nefiind de natură să producă eventuale consecinţe negative. Mai mult, intimatul nu a mai avut nicio sancţiune disciplinară aplicată, fiind la prima abatere. Mai afirmă recurenta faptul că instanţa nu avea tributul de a înlocui sancţiunea aplicată, acesta fiind atributul angajatorului, invocând în acest sens decizia fostei Curţi Supreme de Justiţie, nr. 1319/1992, ca şi practică judiciară.
Ulterior pronunţării acestei decizii, fosta C Supremă de Justiţie a revenit asupra practicii sale şi a pronunţat sentinţa civilă nr. 550/1995 prin care a arătat că instanţa este competentă să aplice o altă sancţiune disciplinară mai uşoară. Această concluzie se impune chiar în condiţiile existenţei unei proceduri administrativ-jurisdicţionale, din moment ce hotărârea organului de jurisdicţie administrativă este supusă controlului judecătoresc al instanţelor.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 735/R din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din conţinutul deciziei nr. 24480/19.06.2007 emisă de intimata SC(...)B. Transilvania SA CN, rezultă descrierea faptelor considerate abateri disciplinare pentru care s-a luat măsura încetării contractului individual de muncă al contestatorului H.J., începând cu data de 26.06.2007, din funcţia de director al Agenţiei nr. 2B, în baza prevederilor art. 61 lit. a) Codul Muncii. La baza luării măsuri s-a aflat Raportul de Control întocmit de Serviciul de Control Intern la data de 18.05.2007 privind modalitatea de respectare a obligaţiilor prevăzute în fişa postului, normele interne proprii şi normele metodologice referitoare la încheierea poliţelor de asigurare.
Comisia întrunită în vederea efectuării procedurii de cercetare disciplinară a constatat săvârşirea faptelor de către recurentul-contestator care au condus la concluzia neîndeplinirii sarcinilor prevăzute în fişa postului şi normele interne al S.C. B.T. B. Transilvania SA, acestea fiind pe larg descrise în procesul verbal încheiat la data de 11.06.2007. Drept urmare s-a propus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al recurentului-contestator, măsură dispusă prin decizia astfel contestată.
Apărările la fond ale recurentului-contestator în sensul că nu poate fi ţinut răspunzător de faptele altor persoane care nu au depus poliţele şi nu au făcut decontările conform contractelor încheiate, nu pot fi reţinute faţă de atribuţiile ce-i reveneau potrivit funcţiei ocupate şi fişei postului (de organizare, coordonare şi control a activităţii de asigurări a agenţiei).
În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a sancţiunii, dispoziţiile art. 263 Codul Muncii acordă prerogativa disciplinară angajatorului, acesta având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 827/R din 26 (24) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 55 lit. b) din Codul Muncii contractul individual de muncă poate înceta, ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea. Pentru a se proceda la încetarea contractului de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul Muncii trebuie să existe o cerere sau altă manifestare neîndoielnică din care să rezulte intenţia clară a salariatului de a părăsi instituţia la care lucrează. Or, din actele dosarului rezultă că recurentă contestatoare şi-a manifestat dorinţa de a-şi înceta raporturile de muncă în temeiul art. 55 lit. b) din Codul Muncii.
Invocarea art. 79 din Codul Muncii nu are legătură cu cauza întrucât această dispoziţie legală priveşte demisia ceea ce nu este cazul în speţă, iar recurenta înţelege diferenţa dintre cele două situaţii, cea prevăzută de art. 55 lit. b) şi art. 79 din Codul Muncii.
În cauză nu s-a produs încălcarea dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, respectiv interdicţia de a se concedia salariaţii dacă se află în incapacitate de muncă stabilită prin certificat medical întrucât nu s-a dovedit a se afla într-o asemenea situaţie la data de 25.09.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 489/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fapta de a pretinde şi primi o cantitate de motorină depozitată în două bidoane pregătite în prealabil este de o gravitate suficient de mare pentru a se aplica măsura radicală a desfacerii contractului de muncă, cu atât mai mult cu cât forma de vinovăţie a fost intenţia directă. Cantitatea de motorină apreciată modică de prima instanţă nu prezintă relevanţă faţă de împrejurările în care a fost săvârşită această faptă.
Instanţa nu a analizat temeinicia aplicării sancţiunii şi în raport de celelalte fapte, deşi reţine că au fost săvârşite. Din întreaga situaţie de fapt rezultă că intimatul a săvârşite mai multe abateri disciplinare, sancţiunea desfacerii contractului de muncă fiind proporţională cu gravitatea acestora, numai astfel putându-se realiza rolul preventiv şi educativ al răspunderii disciplinare. Disciplina muncii este o condiţie obiectivă, necesară şi indispensabilă desfăşurării activităţii fiecărui angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 488/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu referire la excepţia de tardivitate privind aplicarea sancţiunii, potrivit art. 268 Codul Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. În speţă, fapta a fost comisă de către contestator la data de 27.04.2007 şi adusă la cunoştinţă conducerii unităţi intimate la data de 25.06.2007 prin raportul de cercetare înregistrat sub nr. 9110/2755/25.06.2007. În condiţiile în care pe perioada 28.06.2007-15.10.2007 a intervenit suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului O.D., în baza deciziei nr. 1760/28.06.2007 emisă de intimata SC B. N.G SA, rezultă că termenul de 30 de zile reglementat de art. 268 alin. (1) Codul Muncii nu a fost depăşit.
Ţinând seama de împrejurările săvârşirii faptei, consecinţele reduse asupra patrimoniului societăţii, vătămarea adusă în concret raporturilor de muncă, comportarea generală în serviciu a contestatorului şi lipsa unor sancţiuni disciplinare anterioare, Curtea reţine că măsura concedierii prevăzută de art. 61 lit. a) Codul Muncii este mult prea aspră, impunându-se reindividualizarea sa. Ca atare, aplicarea sancţiunii reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 1 lună apare ca fiind mai potrivită şi adaptată scopului reeducării recurentului-contestator. În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi admis recursul.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 203/R din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Soluţionarea cauzei pe excepţia nulităţii deciziei, greşit reţinută de prima instanţă, faţă de dovada efectuării cercetării disciplinare, justifică admiterea recursului ca fondat şi atrage potrivit art. 312 alin. cu aplicarea art. 81 din Legea nr. 168/1999 – în sensul Deciziei nr. XXI/ 12.06.2006 pronunţată de Î.C.C.J – Secţiile Unite în dosar nr. 9/2006 – casarea hotărârii cu trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru judecarea fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 712 din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatorul n-a fost convocat în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 158 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatorul n-a fost convocat în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 157 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatoarea n-a fost convocată în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 239 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatoarea n-a fost convocată în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 65 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatoarea n-a fost convocată în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 66 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatoarea n-a fost convocată în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatoarea n-a fost convocată în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 293 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatorul critică convocarea de lămurire a situaţiei sale, susţinând că prin conţinutul acesteia nu i se arată că este cercetat disciplinar. Critica nu poate fi primită deoarece interpretarea contestatorului nu are acoperire legală, din dispoziţia sus-invocată nerezultând obligativitatea înscrierii unei astfel de menţiuni în „convocare”.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 886/R din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta a procedat corect desfăcând disciplinar contractul individual de muncă al reclamantei şi nu există temeiuri legale pentru constatarea nulităţii acestei măsuri. În ceea ce priveşte netemeinicia faptelor reţinute în sarcina reclamantei ca abateri, Curtea constată că aspectele critice invocate de recurentă nu pot fi primite şi că în cauză s-a demonstrat atât vinovăţia salariatei cât şi gravitatea faptelor comise de aceasta.
Art. 101 alin. (2) poziţia 9 din Regulamentul intern al Companiei Naţionale „Poşta Română” S.A., prevede că „falsificarea de către salariaţii C.N.P.R. a unui act generator de drepturi necuvenite”.
Cât priveşte încălcarea criteriilor de stabilire a sancţiunii disciplinare, se constată că acest atribut aparţine exclusiv angajatorului, care aplică sancţiunea pe care o consideră, funcţie de criteriile enumerate la art. 266 lit. a)-e) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 753 din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Măsura dispusă potrivit art. 65 Codul Muncii de către intimată este una legală şi temeinică, efectuată cu respectarea cerinţelor impuse delege în situaţia reorganizării activităţii. Ca o consecinţă a menţinerii măsurii desfacerii contractului de muncă al contestatoarei se va respinge şi capătul de cerere privind reintegrarea în muncă şi acordarea retroactivă a drepturilor salariale. Hotărârea atacată urmează a fi modificată şi sub aspectul soluţionării capătului de cerere privind cheltuielile de judecată acordate de instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 724 din 26 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 101 alin. (5) C. proc. civ pe care o invocă recurentul N.J. la calculul curgerii termenului de recurs, nu poate fi acceptată de instanţă deoarece este în afara legii.
2. În speţă contestaţia a fost expediată prin poştă la instanţă în data de 26.02.2008, cu respectarea dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ, care prevede că „actele de procedură trimise prin poştă instanţelor de judecată se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui”.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 737/M din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a răspuns criticilor de nulitate invocate de contestatoare, motivarea dată hotărârii fiind corespunzătoare dovezilor administrate, cu arătarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în pronunţarea unei atare soluţii.
Au fost întrunite condiţiile prevăzute de 167 alin. (2) Codul muncii, convocarea salariatului realizându-se în scris cu precizarea obiectului, datei, orei şi locului întrevederii. Chiar dacă convocarea a fost semnată de către directorul sucursalei, o atare împrejurare nu atrage nulitatea actului procedural, interesând satisfacerea rezultatului urmărit, respectiv încunoştinţarea părţii convocate în scopul prezentării acesteia în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile. În speţă convocarea recurentei-contestatoare s-a realizat la data de 10.05.2007 iar ascultarea acesteia s-a realizat de către comisie la data de 15.05.2007. Deşi, în mod strict, în acest interval de timp nu sunt 5 zile lucrătoare, considerăm că termenul stabilit a asigurat în mod rezonabil timpul necesar pregătirii apărării cu ocazia efectuării cercetare disciplinare prealabile.
Nu ne aflăm aşadar, după cum susţine recurenta-contestatoare, într-o situaţie de neaplicare a legii şi de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti pe acest motiv, problema de drept invocată punând în discuţie nu neaplicarea sa ci, mai degrabă, interpretarea dată acesteia şi efectele juridice astfel produse. De altfel, dacă recurenta-contestatoare ar fi considerat insuficient un asemenea interval de timp ar fi avut ocazia să solicite la momentul ascultării sale, amânarea cercetării din lipsă de timp şi pentru formularea unor apărări corespunzătoare.
Sunt evidenţiate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în cursul cercetării disciplinare prealabile şi prevederile cu caracter normativ încălcate. Apărările formulate privind faptul că ar fi fost determinată de asemenea acţiuni de către superiorii săi, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, nu au fost dovedite şi nici nu sunt de natură a o exonera de răspundere, existând posibilitatea sesizării lor şi a refuzului încălcării atribuţiilor de serviciu. Faptele astfel comise şi împrejurările comiterii acestora au caracterul unor abateri disciplinare grave iar valoarea considerată redusă a prejudiciului de 1621, 63 lei, achitat la acest moment, nu reprezintă decât un element de circumstanţiere a consecinţelor abaterii, ce nu poate fi examinat în mod singular, izolat de celelalte criterii de individualizare a sancţiunii. În aceleaşi condiţii, comportarea generală în serviciu şi inexistenţa unor sancţiuni disciplinare suferite anterior, circumstanţele personale şi familiale, nu pot fi examinate decât în întreg complexul circumstanţelor cauzei, al caracterului continuu al faptelor şi gradului de vinovăţie în comiterea acestora, apreciate ca fiind de o gravitate sporită.
Nici cu privire la critica nepronunţării hotărârii judecătoreşti în şedinţa publică, criticile formulate nu pot fi primite. Din conţinutul sentinţei civile recurate rezultă că pronunţarea acesteia s-a realizat în şedinţa publică de la 7 noiembrie 2007, fiind întrunită astfel condiţia prevăzută de art. 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 80/R din 6 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere obiectul cauzei deduse judecăţii, sarcina probei în sensul de a se constata dacă faptele reţinute prin decizia contestată constituie abatere disciplinară, în accepţiunea dată dispoziţiilor art. 263 alin. (2) Codul Muncii, revenea unităţii angajatoare, constatându-se că greşit preocuparea acesteia s-a axat mai mult pe existenţa prejudiciului, din moment ce instanţa nu a fost învestită cu o acţiune pentru răspundere patrimonială.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2681 din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 94.1 alin. (2) din CCM 2005/2009, salariaţii pot beneficia de maxim 90 de zile calendaristice concediu fără salar. Constatând că reclamanta a lipsit nemotivat, aceasta a încălcat prevederile art. 147 CCM, fapta sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 837 din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 168/1999, termenul legal de declarare a recursului, în cauzele cu obiectul celei de faţă este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 237 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Concedierea disciplinară a angajatului a avut loc în temeiul art. 61 lit. a) Codul Muncii, iar din cuprinsul deciziei de sancţionare rezultă o descriere generică a abaterii disciplinare, respectiv o enumerare a atribuţiilor salariatului, stabilite prin fişa postului, fără a se preciza în concret faptele săvârşite şi datele la care acestea au fost săvârşite.
2. Sub aspectul condiţiilor de fond, art. 61 lit. a) Codul Muncii prevede că, concedierea disciplinară poate interveni atunci când salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii sau de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau Regulamentul intern şi numai atunci când din analiza tuturor elementelor de fapt rezultă că nu mai este posibilă menţinerea în unitate a persoanei vinovate.
3. În speţă angajatorul a formulat şi plângere penală împotriva reclamantului, iar prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispune scoaterea de sub urmărire penală a angajatului pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev.de art. 215/1 alin. (2) şi art. 246 C. pen., reţinându-se că încă de la data punerii în funcţiune sistemele de măsurare la livrarea produselor nu au avut aviz metrologic, astfel că nu este posibilă stabilirea exactă a unui eventual prejudiciu.
4. Angajatorul nu a administrat dovezi din care să rezulte cerinţele expres şi limitativ prevăzute de art. 263 alin. (2) Codul Muncii, respectiv existenţa abaterii, culpa angajatului şi raportul de cauzalitate dintre aceste două elemente, astfel cum în mod just a apreciat şi instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia Civilă nr. 28 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere că disciplina muncii are în vedere doar executarea unor ordine legale ale angajatorului, în mod corect intimatul a refuzat să predea acest autoturism unui alt coleg, fără o dispoziţie scrisă din partea conducerii societăţii, pentru a evita atragerea răspunderii sale patrimoniale în ipoteza în care, îndeplinind ordinul verbal primit, s-ar produce o pagubă în patrimoniul societăţii.
2. Recurenta a susţinut, însă nu a dovedit în cauză că acest autoturism ar fi fost repartizat spre folosinţă întregului Serviciu Suport Proiect din cadrul societăţii, înscrisul cu ştersături depus la fila nr. 15 dosar recurs neputând constitui o probă în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 601 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin raportare la dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. partea ce câştigă procesul este îndreptăţită a primi de la partea aflată în culpă procesuală cheltuielile de judecată ocazionate de desfăşurarea procedurii judiciare, în măsura în care dovedeşte efectuarea lor.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 550 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul recurent prin cererea formulată şi înregistrată prin serviciul de registratură al instanţei, la data de 27 august 2008, a solicitat instanţei a lua act de renunţarea sa la judecarea recursului, având în vedere împrejurarea că s-a ajuns la un acord al părţilor privind soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului ce formează obiectul prezentei cauze, încheindu-se în acest sens şi o tranzacţie, pe care a depus-o în copie la dosar.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1625/R din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece prima instanţă nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nici nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 531/R-CM din 13 August 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Curtea constată că numai pentru şase din cele opt fapte reţinute de prima instanţă, contestatoarea putea fi sancţionată disciplinar şi, ţinând cont de gravitatea acestor fapte, de consecinţele acestora, de faptul că recurenta şi-a îndeplinit în general atribuţiile de serviciu, precum şi de faptul că anterior nu a fost sancţionată disciplinar, Curtea apreciază că sancţiunea disciplinară a fost corect aplicată.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 559/R-CM din 18 Septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În decizia de sancţionare, aşa cum s-a arătat mai sus, s-a reţinut săvârşirea de către contestatoare a trei abateri disciplinare care ar fi dus la sancţionarea acesteia şi că instanţa s-a pronunţat şi a analizat numai refuzul acesteia de a preda documentele şi modalitatea de predare a documentelor către serviciul resurse umane fără a analizat şi celelalte două abateri, respectiv refuzul contestatoarei de a preda preşedintelui agenţiei sau a membrilor comisiei de inventariere cheile de la dulapul cu documente şi o atitudine grosolană faţă de şeful corpului de jandarmi.
2. Instanţa de fond nu a analizat şi celelalte două fapte reţinute în sarcina contestatoarei pentru a stabili clar dacă decizia de sancţionare este întemeiată sau nu, situaţie care echivalează cu o necercetare a întregului fond al cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 431/R-CM din 27 Mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit instanţa de fond nu a respectat cele statuate de instanţa de control judiciar şi a respins capătul de cerere privind anularea deciziei de sancţionare ca rămas fără obiect, nesoluţionând astfel fondul acestui capăt de cerere.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 705/R-CM din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor înscrisurilor aflate la dosar, deşi avea această obligaţie legală, astfel că nu a observat că prin cerere intimatul contestator a renunţat la acţiune şi această situaţie impunea respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 323 din 8 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Orice întârziere în preluarea pacienţilor de la personalul de pe ambulanţă constând chiar şi într-un schimb de replici necuviincioase îngreunează activitatea întregului personal din serviciul urgenţă şi de pe ambulanţă şi poate pune în pericol salvarea pacientului, atenţia pe care o presupune acordarea asistenţei de urgenţă fiind direcţionată în alt sens. Fapta de a adresa cuvinte nepoliticoase colegilor sau colaboratorilor afectează disciplina la locul de muncă, lezează imaginea colectivului de salariaţi, diminuează încrederea în promptitudinea şi calitatea actului medical.
2. Analiza gravităţii abaterii disciplinare nu trebuie să se limiteze la consecinţele deja produse, ci să vizeze şi efectele pe care fapta le poate determina aşa cum am arătat mai sus. Ca împrejurări reţinute în circumstanţiere, numărul mare de urgenţe şi personalul medical insuficient, acestea au determinat deja alegerea celei mai blânde dintre sancţiunile disciplinare. Rezultă că sancţiunea avertismentului scris corespunde gravităţii faptei, împrejurărilor în care aceasta a fost săvârşită şi că din acest punct de vedere decizia de sancţionare este legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 355/R-CM din 29 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sentinţa instanţei de fond a fost comunicată părţilor, respectiv şi intimatei recurente la data de 1.02.2008. Fiind vorba de un conflict de muncă între salariată şi intimata recurentă, potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond. Rezultă astfel că, intimata trebuia să formuleze recursul în termen de 10 zile libere, respectiv până cel târziu la 12.02.2008.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 267/R-CM din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu rezultă din considerentele sentinţei dacă faptele săvârşite constituie încălcări ale obligaţiilor legale ale salariatului, aspect contestat de către acesta. Nu este analizată nici latura subiectivă, element constitutiv al răspunderii disciplinare cu privire la care se formulează apărări de către contestatoare.
2. Cercetarea legalităţii şi temeiniciei deciziei se face prin analiza elementelor constitutive ale abaterii disciplinare supuse atenţiei prin contestaţie, dintre cele pe care le reglementează art. 263 Codul Muncii, după ce în prealabil s-a examinat îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de dispoziţiile art. 268 alin. (2) Codul Muncii şi de Legea nr. 567/2004. În aceste condiţii, practic, soluţia la care s-a oprit instanţa apare ca fiind nemotivată, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 305/R-CM din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contrar celor reţinute de prima instanţă, în decizia de sancţionare sunt menţionate atât prevederile din Contractul colectiv de muncă aplicabil încălcate de salariat, respectiv art. 186 lit. d), art. 188, art. 189 lit. b), art. 182, art. 183 pct. 23, art. 185, cât şi temeiul de drept în baza căruia se aplică sancţiunea, respectiv art. 263, art. 264 alin. (1) lit. d) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 817 din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În cuprinsul deciziei, angajatorul a indicat doar temeiul de drept în baza căruia a aplicat sancţiunea. Or, descrierea concretă a faptei ce constituie abatere disciplinară este un element esenţial în baza căruia instanţa poate verifica legalitatea şi temeinicia aplicării sancţiunii, fiind imperativ să fie cuprinsă în chiar textul deciziei de sancţionare.
2. Totodată, trebuie reţinut şi faptul că în materia aplicării sancţiunilor disciplinare angajatorul nu poate invoca, ulterior emiterii deciziei, alte temeiuri de fapt sau de drept ce ar justifica legalitatea măsurii, cu excepţia celor cuprinse în actul de sancţionare.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 370 din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul nu a făcut dovada că salariata a permis unor persoane să călătorească fără bilet sau că a omis să elibereze bilete, deşi a încasat contravaloarea acestora, pentru a putea susţine că salariata nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu care îi reveneau.
2. „Nerealizarea normei” se poate datora şi faptului că nu există un flux permanent şi continuu de călători care nu îşi cumpără bilete din staţie ci din tren, salariatul neputând să-i determine pe călători să circule mai mult cu trenul sau să-şi cumpere bilete din tren.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 870/R din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este adevărat că nu există niciun act normativ care să dea în competenţa instanţelor judecătoreşti aplicarea de către ele însele a sancţiunilor disciplinare, dar nici care să interzică un asemenea drept, situaţie în care urmează a se aplica dispoziţiile de drept conexe ale legislaţiei civile care întregesc pe cele ale Codului Muncii.
2. Potrivit acestor dispoziţii, în situaţia în care se admite acţiunea sau calea de atac exercitată, singura interdicţie impusă organelor de judecată este de a nu crea petiţionarului o situaţie mai gravă decât cea pe care a avut-o înainte de a promova contestaţia. Or, admiţându-se contestaţia şi înlocuindu-se sancţiunea cu o alta mai uşoară, se creează celor în cauză o situaţie mai bună decât cea avută anterior.
3. Dreptul organelor de jurisdicţie nu rezultă însă numai din disp. legale, ci în primul rând din necesitatea reclamată de însăşi natura instituţiei răspunderii disciplinare, deoarece dacă nu s-ar recunoaşte organelor arondate acest drept, s-ar anihila însăşi realizarea singurului vizat de instituţia de drept respectivă.
4. În situaţia în care se impune admiterea contestaţiei, dar nu s-ar recunoaşte organului de jurisdicţie a muncii şi dreptul de a înlocui sancţiunea aplicată cu o alta mai uşoară în cazul în care se reţine existenţa abaterii, ci numai anularea sancţiunii iniţiale, ar însemna ca persoana vătămată să rămână nesancţionată ceea ce este de neconceput deoarece, pe de o parte conducerea unităţii nu mai poate aplica o nouă sancţiune pentru aceeaşi abatere celui în cauză după ce acesta a atacat pe calea contestaţiei decizia de sancţionare iar, pe de altă parte, anulându-se sancţiunea de către organul de jurisdicţie şi absolvindu-l pe cel în cauză de orice sancţiune, hotărârea având autoritate de lucru judecat, organul de conducere nu mai poate aplica-şi din acest punct de vedere – vreo sancţiune pentru aceeaşi abatere, celui vinovat.
5. O asemenea formalitate ar fi contrară atât legii cât şi caracterului educativ pe care soluţiile organelor de jurisdicţie a muncii trebuie să-l aibă, cu atât mai mult cu cât sunt chemate să judece abaterile de la disciplina muncii.
6. Pentru a se considera că o instanţă a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti este necesar să se constate că ea a îndeplinit un act pentru care era necompetentă-îndeplinirea actului fiind specifică atributului exclusiv al altei puteri de stat legislativă sau executivă, încălcându-se astfel principiul separaţiei puterilor, ceea ce este de natură să U. ordinea constituţională, contrar susţinerilor recurentei.
7. Instanţa în baza rolului activ poate dispune înlocuirea unei sancţiuni aplicate de angajator cu o altă sancţiune pe care o consideră justificată pentru a nu lăsa nesancţionată o faptă a cărei existenţă a fost demonstrată, aşa cum corect a procedat instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 591/R din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este întemeiată critica vizând neparticiparea sindicatului la cercetarea disciplinară a contestatoarei. Astfel, chiar dacă în contractul colectiv de muncă la nivel de societate este prevăzută participarea în comisia de cercetare a unui reprezentant al sindicatului, lipsa acestuia nu conduce la nelegalitatea deciziei de sancţionare aşa cum a reţinut instanţa.
2. Contestatoarea avea dreptul şi putea să ceară ea însăşi sindicatului să o asiste la cercetarea prealabilă, fapt ce nu l-a făcut. Este de asemenea întemeiată şi critica referitoare la faptul că intimata nu a făcut dovada că activitatea pentru care a fost sancţionată contestatoarea s-a desfăşurat în afara programului.
3. Condiţia ca o faptă să constituie abatere este ca aceasta să aibă legătură cu munca salariatului, nu să fie săvârşită neapărat în timpul programului de lucru. Din decizia de sancţionare reiese că salariata a fost sancţionată pentru fapte concrete şi anume nerespectarea unei note interne atât de către ea cât şi de către ceilalţi salariaţi pe care îi avea în subordine şi a căror activitate trebuia să o vegheze pentru a se desfăşura conform indicaţiilor conducerii societăţii.
4. Întemeiată este de asemenea şi critica vizând concluzia instanţei în sensul că intimata nu ar fi făcut nici ipotetic dovada faptului generator de prejudiciu, deoarece aşa cum reiese din aceeaşi decizie, salariata nu a fost sancţionată pentru crearea unui anume prejudiciu, ci pentru nerespectarea unor dispoziţii interne.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1220 din 11 Martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Curtea reţine că decizia emisă de intimată nu a anulat în totalitate dispoziţiile deciziei de sancţionare pentru a se putea considera cererea care a rămas fără obiect, câtă vreme sancţiunile retrogradării şi a reducerii salariului au fost aplicate pentru o perioadă de 60 zile.
2. Astfel, prin respingerea contestaţiei ca rămasă fără obiect prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetare fondului impunându-se casarea cu trimitere spre rejudecre la aceeaşi instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 663 din 20 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a reţinut în mod corect starea de fapt şi a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente speţei. De asemenea, hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină, acestea nefiind contradictorii şi străine de natura litigiului. Decizia de sancţionare contestată a fost emisă cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de dispoziţiile art. 267-268 Codul muncii.
2. Cum nu au fost respectate procedurile de predare primire a turei şi nu se poate stabili cu certitudine momentul dispariţiei cartelelor telefonice şi vinovăţia, toţi salariaţii care se fac vinovaţi de nerespectarea procedurilor sunt ţinuţi la repararea prejudiciului în mod egal, neputându-se stabili o vinovăţie diferenţiată în sarcina acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2810 din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Împrejurarea că prin cererile formulate, reclamantul a înţeles să acuze generic pârâţii de o serie de infracţiuni nu atrage calitatea procesuală pasivă a acestora, în litigiile de muncă calitate procesuală având doar părţile raportului juridic, respectiv angajatul şi angajatorul.
2. În mod corect instanţa de fond a calificat litigiul ca fiind un litigiu de muncă, deoarece demersul judiciar al reclamantului a fost determinat de nemulţumirile acestuia legate de deciziile de sancţionare emise de unitate la adresa sa, precum şi de măsurile luate de unitate împotriva sa cu privire la tăierea unor ore când a fost prezent la serviciu şi modalitatea de reglementare a învoirilor.
3. Plata reclamantului cu 4 ore pentru ziua de 7 septembrie 2006 nu reprezintă o sancţiune disciplinară, pentru a se putea susţine că i s-au aplicat două sancţiuni pentru aceeaşi faptă.
4. Susţinerile reclamntului în legătură cu nulitatea ordinelor de serviciu prin care pârâta a stabilit unele măsuri în ce priveşte învoirile sunt neîntemeiate. Pentru probleme personale deosebite cum ar fi deces, cununie, naştere, legiuitorul a reglementat posibilitatea acordării lor şi numărul de zile ce pot fi acordate, astfel că susţinerile reclamantului nu sunt întemeiate.
5. Referindu-se la dreptul unităţii de a emite dispoziţii obligatorii pentru salariaţi de natură să întărească disciplina muncii, instanţa a analizat legalitatea ordinelor de serviciu emise de pârâtă prin care a reglementat modalitatea învoirilor.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1422 din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fapta reţinută de angajator nu a nesocotit cerinţele art. 25 pct. 7 şi 28 din Regulamentul de ordine interioară, astfel că în mod greşit tribunalul a considerat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 263 alin. (2) Codul muncii care reglementează trăsăturile abaterii disciplinare, susţinerile formulate de recurent încadrându-se în cerinţele art. 304 alin. (1) pct. 9 teza finală C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 71 din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fapta reţinută de angajator nu a nesocotit cerinţele art. 25 pct. 7 şi 28 din Regulamentul de ordine interioară, astfel că în mod greşit tribunalul a considerat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 263 alin. (2) Codul muncii care reglementează trăsăturile abaterii disciplinare, susţinerile formulate de recurent încadrându-se în cerinţele art. 304 alin. (1) pct. 9 teza finală C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 67 din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect prima instanţă a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, dat fiind faptul că dovada indubitabilă a comunicării deciziei contestate datează din 14.03.2008, termenul de contestaţie fiind calculat de la comunicare, iar nu de la luarea la cunoştinţă în orice alt mod.
2. Faţă de critica privitoare la nesancţionarea de către instanţă a exercitării abuzive a drepturilor procesuale din partea titularului acţiunii, având în vedere motivaţia recurentei pe această critică, se apreciază pe de o parte, că dreptul la petiţionare şi respectiv acela de a te adresa unei instanţe naţionale sunt drepturi constituţionale, iar exercitarea acestora nu poate fi considerată abuz de drept, iar pe de altă parte nu i se poate reţine vreo faptă culpabilă sub aspect procesual reclamantului, care să fie asimilată exercitării abuzive a drepturilor procesuale
3. Cât priveşte critica dezvoltată cu privire la fondul cauzei, în sensul că părţile litigante, au avut o convenţie ce are putere de lege, în sensul celor statuate de art. 969 din C. civ., dispoziţie ce are caracter general faţă de Codul muncii, aşa cum a afirmat şi recurenta, tocmai că reprezintă norma generală, legiuitorul a înţeles să reglementeze strict raporturile de muncă stabilite între angajat şi angajator prin norme clare nesusceptibile de interpretări, al căror caracter imperativ impune sancţionarea cu nulitate în caz de încălcare a acestora. Astfel de norme sunt şi cele care reglementează executarea contractului individual de muncă sau modificarea acestuia, nefiind permisă nici modificarea unilaterală a contractului şi nici tranzacţiile deghizate în aşa-zise „convenţii” prin care se urmăreşte renunţarea, din partea angajatului, la anumite drepturi legal câştigate sau restricţionarea acestor drepturi.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10221 din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Fapta, ca abatere disciplinara este reprezentata de activitatea salariatului care, prin modul de derulare, incalca regulile stabilite in cadrul si cu privire la relaţiile de munca si disciplina muncii, generând un rezultat imediat, dăunător.
2. Fapta poate fi savarsita printr-o acţiune, manifestata printr-o atitudine activa, sau printr-o inacţiune, manifestata printr-o atitudine pasiva, in sensul ca deşi era obligat sa îndeplinească anumite activitati, nu le îndeplineşte.
Angajatorul pentru a stabili „neglijenta în rezolvarea lucrărilor” trebuie sa stabilească, pe de o parte, ca salariatul nu si-a exercitat atribuţiile ce-i revin (a semnat fara sa verifice) sau nu a exercitat întocmai atribuţiile (a apelat la alte proceduri de lucru sau le-a exercitat parţial) si, pe de alta parte, ca acesta le-a nesocotind in mod conştient, neprevăzând rezultatul. În cauza, unitatea nu a făcut dovada neglijentei, în sensul ca nu s-a stabilit ca salariatul nu si-a exercitat atribuţiile si ca aceasta neexercitare a atribuţiilor s-a făcut in mod conştient, situaţie care a condus la un rezultat dăunător.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9994 din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă a greşit, rezolvând cauza într-un mod superficial, rezumându-se doar la obligaţiile stricte ce ţin de activitatea asistentei medicale la patul bolnavului, fără a avea în vedere şi celelalte aspecte ce ţin de atitudinea etică a cadrelor medicale faţă de bolnavi şi aparţinători. 1. Sistemul medical nu trebuie să dispună numai de mijloace logistice, calitatea actului medical, prin aceasta înţelegându-se, în sens larg, atât tratamentul acordat cu profesionalism cât şi atitudinea faţă de bolnav, fiind dată şi de resursa umană din acest sistem.
2. Sistemul medical nu trebuie să dispună numai de mijloace logistice, calitatea actului medical, prin aceasta înţelegându-se, în sens larg, atât tratamentul acordat cu profesionalism cât şi atitudinea faţă de bolnav, fiind dată şi de resursa umană din acest sistem.
În consecinţă, susţinerile recurentei sunt pertinente şi justificate, întrucât tolerarea unei atitudini de natura celei ce a condus la sancţiunea analizată, ar putea conduce la fapte de insubordonare mult mai grave care să determine o atitudine negativă faţă de cadrele medicale şi o lipsă de încredere în actul medical.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10062 din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod temeinic prima instanţă a concluzionat că fapta reclamantului nu constituie abatere disciplinară şi nu poate constitui nici temei al răspunderii disciplinare.
Faptul că în considerentele hotărârii recurate s-au făcut referiri la forţa majoră iar nu la starea de necesitate în care reclamantul a acţionat nu împietează asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8637 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de atribuţiile de serviciu ale celor doi intimaţi, stipulate în fişa posturilor, de starea tehnică a bandei transportoare U., de condiţiile meteorologice în care s-a produs evenimentul, în mod întemeiat s-a stabilit că nu există nicio culpă a acestora în neîndeplinirea atribuţiilor şi că nu poate fi antrenată în sarcina lor răspunderea disciplinară.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8421 din 2 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Elementele esenţiale ale răspunderii disciplinare sunt următoarele: calitatea de salariat, existenţa unei fapte ilicite, săvârşirea faptei cu vinovăţie, prejudiciul şi legătura de cauzalitate între faptă şi rezultat. Absenţa oricăreia dintre acestea face ca abaterea, şi pe cale de consecinţă, răspunderea să nu poată exista. Angajatorul nu a probat elementele constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv încălcarea obligaţiilor de serviciu şi vinovăţia recurentului.
2. Potrivit art. 263 alin. (2) Codul muncii abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4633 din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
De la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părţilor, nemaîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, iar potrivit dispoziţiilor art. 252 C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4167 din 6 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sancţiunea disciplinară poate fi dispusă de angajator salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară. Este abatere disciplinară, în sensul dispoziţiilor art. 263 alin. (2) Codul Muncii, o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
2. Intimatul nu a făcut dovada, conform dispoziţiilor art. 287 Codul Muncii, a sarcinilor pe care trebuia să le îndeplinească contestatorul, în data de 23.07.2007, a locului în care trebuia să activeze acesta în momentul controlului dacă lucrarea dispusă de managerul general nu a fost efectuată la termen, şi deci, a existenţei unei abateri disciplinare, aşa cum este definită în art. 263 Codul Muncii, pentru care a dispus sancţionarea recurentului intimat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3120 din 16 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru existenţa unei răspunderi disciplinare trebuie dovedite elementele constitutive ale acesteia: încălcarea obligaţiilor de serviciu şi vinovăţia salariatului cât şi rezultatul dăunător al acestora.
2. Formularele din decizie şi chiar deci procesul verbal de cercetare privind culpa contestatorului în producerea evenimentului sunt făcute la general fără o menţionare exactă a faptei culpabile săvârşite ca de altfel şi trimiterile la dispoziţiile art. 9 pct. 9 şi 12 din Regulamentul Intern al recurentei.
3. Cu privire la excepţia tardivităţii declarării recursului contestatorul intimat a renunţat la invocarea acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 177/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia de sancţionare este nelegală, lipsind unul din elementele răspunderii delictuale şi anume vinovăţia, nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 263 Codul Muncii. De asemenea, susţinerea recurentei că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu a răspuns la toate apărările sale, nu este întemeiată. Astfel, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
2. Prima instanţă a răspuns tuturor apărărilor invocate de către intimată, motivarea dată hotărârii fiind corespunzătoare dovezilor administrate cu arătarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în prezenta soluţie.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 176/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nulitatea prev. de art. 268 alin. (2) Codul Muncii are caracterul unei nulităţi exprese, fiind prevăzută anume de lege. În cazul nulităţii exprese, legea instituie o prezumţie jus tantum de vătămare astfel încât beneficiarul prezumţiei nu trebuie să dovedească faptul vătămării ei doar neobservarea formelor legale. Caracterul normei legale este imperativ iar încălcarea atrage indubitabil sancţiunea nulităţii absolute.
2. Cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, ascultarea salariatului şi verificarea susţinerilor sale înainte de a i se aplica sancţiunea disciplinară, constituie o condiţie esenţială a cărei aducere la îndeplinire este obligatorie, deoarece sancţiunea disciplinară poate fi aplicată numai dacă cerinţa legii a fost satisfăcută.
3. Prevederea legală are caracterul unei măsuri de protecţie, în scopul de a preveni aplicarea unor sancţiuni disciplinare nejustificate. Punctul de pornire în efectuarea cercetării îl constituie convocarea în scris a salariatului de persoană împuternicită de către angajator să realizeze această operaţiune, precizându-se data, ora şi locul întrevederii [art. 267 alin. (2) din Codul muncii].3. Întrucât prima instanţă a respins ca nefondată această excepţie şi având caracter absolut a fost invocată de către instanţa de recurs în baza dispoziţiile art. 306 alin. (2) şi art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Faţă de această situaţie este inutilă cercetarea motivelor de recurs ce vizează fondul cauzei sub aspectul temeiniciei şi legalităţii hotărârii instanţei de fond, întrucât primează verificarea condiţiilor de formă şi legalitatea deciziei de sancţionare. Şi sub acest aspect, decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută contrar susţinerilor recurentei, fiind incident motivul de recurs prev.de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
4. Înainte de a analiza fondul cauzei sub aspectul vinovăţiei sau nevinovăţiei intimatului contestator şi implicit a legalităţii şi temeiniciei deciziei de sancţionare alocate, instanţa are obligaţia de a verifica dacă decizia contestată cuprinde toate elementele a căror omisiune este sancţionată de legiuitor cu nulitatea absolută, potrivit art. 268 alin. (2) Codul Muncii. Textul menţionat la litera a) prevede sub sancţiunea nulităţii absolute, că în decizie se cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară pentru a putea fi legală. Privind această menţiune, în decizie trebuie descrisă în mod concret fapta pentru care a fost aplicată sancţiunea disciplinară.
5. Astfel, descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară presupune menţionarea aspectelor care o individualizează şi anume data la care a fost săvârşită pentru a se putea verifica dacă sancţiunea a fost aplicată în termenul prev.de art. 268 alin. (1) Codul Muncii, şi modalitatea în care s-a comis, în raport de care să-şi poată verifica temeinicia celor reţinute în sarcina contestatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 170/R din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond corect a apreciat că realizarea normei de încasări nu depinde de voinţa salariatului ci de numărul călătorilor depistaţi în tren fără legitimaţie de călătorie.
2. Nici cea de-a doua critică adusă hotărârii instanţei de fond nu este întemeiată. Motivul real al desfiinţării unui număr mare de staţii de cale ferată este acela că numărul potenţialilor călători este foarte mic.
3. Pentru a răspunde disciplinar se impun a fi întrunite următoarele elemente constitutive ale abaterii disciplinare: obiectul (relaţiile sociale de muncă, ordine şi disciplină la locul de muncă), latura obiectivă, (respectiv abaterea disciplinară poate consta într-o singură faptă săvârşită dintr-o dată ori dintr-o faptă continuă), subiectul este întotdeauna o persoană fizică, în calitate de subiect calificat, respectiv un salariat şi latura subiectivă – vinovăţia. Doar existenţa cumulativă a acestor condiţii declanşează prerogativa disciplinară a angajatorului împotriva salariatului.
4. A impune o normă de încasări la nivelul anului 2007 este mai mult decât bizar şi nu reflectă decât incapacitatea angajatorului de a verifica modul în care salariaţii îşi respectă îndatoririle de serviciu referitor la controlul biletelor de tren. Dacă există suspiciuni cu privire la practici nelegale ale şefilor de tren, atunci şeful ierarhic are posibilitatea să dispună controale pentru a se depista situaţiile şi a se aplica măsuri disciplinare. Soluţia stabilirii a priori a unei norme de încasări în tren este nelegală şi de natură să impună salariaţilor sarcini aberante, excesive şi imposibil de realizat.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 130/R din 3 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru a răspunde disciplinar se impune a fi întrunite următoarele elemente constitutive ale abaterii disciplinare: obiectul (relaţiile sociale de muncă, ordine şi disciplină la locul de muncă), latura obiectivă, respectiv abaterea disciplinară poate consta într-o singură faptă săvârşită dintr-o dată ori dintr-o faptă continuă, subiectul este întotdeauna o persoană fizică, în calitate de subiect calificat, respectiv un salariat şi latura subiectivă – vinovăţia. Doar existenţa cumulativă a acestor condiţii declanşează prerogativa disciplinară a angajatorului împotriva salariatului.
2. Regula o constituie faptul că fiecare călător îşi cumpără bilet înainte de a se urca în tren. În situaţii excepţionale, când un călător nu are legitimaţie, contravaloarea călătoriei se achită şefului de tren. A impune o normă de încasări la nivelul anului 2007 este mai mult decât bizar şi nu reflectă decât incapacitatea angajatorului de a verifica modul în care salariaţii îşi respectă îndatoririle de serviciu referitor la controlul biletelor de tren.
3. Dacă există suspiciuni cu privire la practici nelegale ale şefilor de tren, atunci şeful ierarhic are posibilitatea să dispună controale pentru a se depista situaţiile şi a se aplica măsuri disciplinare. Soluţia stabilirii apiori a unei norme de încasări în tren este nelegală de natură să impună salariaţilor sarcini aberante, excesive şi imposibil de realizat. Aşadar, instanţa de fond corect a apreciat că realizarea normei de încasări nu depinde de voinţa salariatului ci de numărul călătorilor depistaţi în tren fără legitimaţie de călătorie.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 129/R din 3 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este justificată critica vizând modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei necompetenţei materiale invocată de către pârâtă, teoria juridică statuând în această materie că, în pofida deosebirilor existente între raporturile juridice de muncă şi cele cooperatiste, între acestea există şi puternice asemănări, ambele constituind principalele forme ale raporturilor juridice tipice de muncă.
2. În cauză au fost încălcate prevederile imperative ale art. 268 alin. (2) lit. a), b) şi f) Codul Muncii, care atrag sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare şi fac de prisos examinarea criticilor vizând întrunirea în conţinutul faptei imputate reclamantei a cerinţelor prevăzute de art. 263 Codul Muncii, privind abaterea disciplinară. Decizia este lovită de nulitate absolută şi pentru încălcarea prevederilor art. 264 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, neexistând sancţiunea „avertismentului” ci doar a „avertismentului scris”.
3. Decizia de sancţionare disciplinară a reclamantei este lovită de nulitate absolută deoarece: nu prevede data săvârşirii faptei, prin urmare aceasta nu este descrisă sub aspect temporal; nu se indică în mod corect instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată; invocă încălcarea prevederilor art. 40 lit. a) din Regulamentul intern, străine de fapta imputată reclamantei; s-a aplicat o sancţiune neprevăzută de Codul Muncii, Regulamentul de ordine interioară şi Normele anexă la Hotărârea Consiliului Naţional al Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1459/R din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este justificată critica vizând modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei necompetenţei materiale invocată de către pârâtă, teoria juridică statuând în această materie că, în pofida deosebirilor existente între raporturile juridice de muncă şi cele cooperatiste, între acestea există şi puternice asemănări, ambele constituind principalele forme ale raporturilor juridice tipice de muncă.
2. În cauză au fost încălcate prevederile imperative ale art. 268 alin. (2) lit. a), b) şi f) Codul Muncii, care atrag sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare şi fac de prisos examinarea criticilor vizând întrunirea în conţinutul faptei imputate reclamantei a cerinţelor prevăzute de art. 263 Codul Muncii, privind abaterea disciplinară.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1334/R din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul nu şi-a îndeplinit o obligaţie asumată prin contract, aceea de plată integrală a drepturilor salariale. În această situaţie, reclamantul în mod întemeiat a invocat excepţia de neexecutare a contractului şi nu s-a prezentat la locul de muncă.
2. Pentru invocarea excepţiei de neexecutare nu se cere ca debitorul să fi fost pus în întârziere iar invocarea excepţiei de neexecutare are loc direct între părţi. Raportat la aceste împrejurări, prima instanţă în mod corect a reţinut, că fapta salariatului nu constituie abatere disciplinară în sensul art. 263 alin. (2) Codul Muncii iar măsura de concediere pe motive disciplinare a reclamantului este nelegală.
3. Referitor la compensaţia legală reglementată de art. 1144 C. civ. trebuie menţionat că în dreptul muncii pentru ca obligaţia angajatului să fie certă, lichidă şi exigibilă, trebuie să existe titlu executoriu, respectiv hotărâre judecătorească, raportat la prevederile art. 164 alin. (2) şi art. 270-275 Codul Muncii. Decizia de imputare nu mai este reglementată de noul cod al muncii, astfel încât decizia nr. 51 din 15 martie 2007 nu are nicio valoare juridică.
4. Contractul de muncă este înţelegerea încheiată în scris între o persoană fizică, pe de o parte, şi un patron, pe de altă parte, prin care prima se obligă a presta munca prevăzută în contract, iar secunda să-i asigure persoanei încadrate condiţii corespunzătoare pentru buna desfăşurare a activităţii, deplina protecţie şi securitate a muncii şi să o remunereze în raport cu munca prestată potrivit clauzelor contractului.
5. Contractul individual de muncă deci este un act juridic, sinalagmatic, întrucât dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce între părţi, cauza obligaţiei uneia dintre ele constituind-o executarea obligaţiei celeilalte. Iar potrivit art. 156 Codul Muncii salariile se plătesc înaintea oricăror obligaţii băneşti ale angajatorilor.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1152/R din 4 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Excepţia de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziţia uneia dintre părţile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-şi execute propriile obligaţii. În cauză au fost întrunite toate condiţiile pentru invocarea excepţiei de neexecutare a contractului: obligaţiile reciproce ale părţilor au avut temeiul în acelaşi contract; din partea celuilalt contractant-angajatorul a existat o neexecutare, suficient de importantă a contractului; neexecutarea nu s-a datorat faptei însăşi a celui care a invocat excepţia, obligaţiile de plată referindu-se la perioada anterioare; părţile nu au convenit un termen de executare a uneia dintre obligaţiile reciproce. Pentru invocarea excepţiei de neexecutare nu se cere ca debitorul să fi fost pus în întârziere iar invocarea excepţiei de neexecutare are loc direct între părţi.
2. Prima instanţă în mod corect a reţinut, că fapta salariatului nu constituie abatere disciplinară în sensul art. 263 alin. (2) Codul Muncii iar măsura de concediere pe motive disciplinare a reclamantului este nelegală.
3. Referitor la compensaţia legală reglementată de art. 1144 C. civ. trebuie menţionat că în dreptul muncii pentru ca obligaţia angajatului să fie certă, lichidă şi exigibilă, trebuie să existe titlu executoriu, respectiv hotărâre judecătorească, raportat la prevederile art. 164 alin. (2) şi art. 270-275 Codul Muncii. Decizia de imputare nu mai este reglementată de noul cod al muncii, astfel încât decizia nr. 51 din 15 martie 2007 nu are nicio valoare juridică.
Contractul de muncă este înţelegerea încheiată în scris între o persoană fizică, pe de o parte, şi un patron, pe de altă parte, prin care prima se obligă a presta munca prevăzută în contract, iar secunda să-i asigure persoanei încadrate condiţii corespunzătoare pentru buna desfăşurare a activităţii, deplina protecţie şi securitate a muncii şi să o remunereze în raport cu munca prestată potrivit clauzelor contractului.
4. Contractul individual de muncă deci este un act juridic, sinalagmatic, întrucât dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce între părţi, cauza obligaţiei uneia dintre ele constituind-o executarea obligaţiei celeilalte. Iar potrivit art. 156 Codul Muncii salariile se plătesc înaintea oricăror obligaţii băneşti ale angajatorilor.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1154/R (1154) din 4 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Salariile angajaţilor au fost achitate cu o restanţă apreciabilă respectiv salariile pe luna decembrie fiind plătite în 16 februarie, se consideră că neprezentarea la locul de muncă a reclamantului, se datorează culpei pârâtei care nu şi-a îndeplinit la timp obligaţia de remunerare a muncii prestate de reclamant în V.
2. Susţinerea recurentei de a se respinge excepţia de neexecutare a contractului se constată a fi nefondată. În mod judicios s-a reţinut că părăsirea locului de muncă după ce pârâta salariul din decembrie i l-a achitat în februarie nu reprezintă o abatere disciplinară în sensul art. 263 Codul Muncii. În consecinţă, măsura luată de pârâtă de a concedia pe reclamant în mod firesc s-a concluzionat că este nelegală.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1153/R din 4 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de sancţionare a fost emisă cu respectarea dispoziţiile art. 268 Codul Muncii în sensul că aceasta cuprinde toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii de lege având totodată şi suport probator în actele şi lucrările dosarului.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1785 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Deşi recurenta a depus la dosarul cauzei, în recurs, un extras din Regulamentul intern al societăţii, în copie, cuprinzând şi anumite dispoziţii referitoare la timpul de muncă, nu s-a făcut dovada înştiinţării salariatei cu privire la acest regulament şi, contrar susţinerilor recurentei, intimata contestatoare nu a recunoscut săvârşirea vreunei abateri disciplinare nerezultând din răspunsurile la cercetarea disciplinară, consemnate în procesul verbal întocmit, această recunoaştere, aşa cum a reţinut şi prima instanţă.
2. În plus, în anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 107/1.07.2006 invocată de recurentă, au fost menţionate criteriile în raport de care se acordă prima de eficienţă lunară, care sunt legate în mod strict de eficienţa staţiei şi nu se prevăd alte criterii pe baza cărora se acordă această primă, criterii care să justifice măsura luată de recurentă.
3. Împrejurarea că instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei atacate că printr-o hotărâre judecătorească anterioară, ce a fost indicată, s-a admis contestaţia formulată de T.J. împotriva deciziei nr. 567/2005 emisă de recurenta intimată, decizie care a fost anulată, cu consecinţele ce decurg din aceasta, situaţie ce corespunde realităţii, fără ca aceasta să aibă legătură însă cu decizia contestată în prezenta cauză, nu poate afecta legalitatea şi temenicia sentinţei atacate, câtă vreme nu acesta a fost considerentul pentru care prima instanţă a admis contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 463/30.05.2007 emisă de recurentă, ci altele au fost argumentele de fapt şi de drept care au justificat anularea acestei decizii.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1523 din 15 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâta a respectat dispoziţiile art. 264 şi 266 Codul Muncii care prevăd aplicarea graduală a sancţiunilor şi în raport de gravitatea abaterii sens în care a ţinut cont de faptul că este prima abatere disciplinară săvârşită de către contestatoare şi i-a aplicat sancţiunea avertismentului scris.
2. Tot astfel, în mod greşit recurenta, invocând încălcarea art. 261 alin. (3) C. proc. civ. a susţinut că sentinţa primei instanţe i-a fost comunicată cu nerespectarea termenului de 7 zile de la pronunţare.
3. Termenul de 30 zile pentru motivare este relativ, are caracter de recomandare şi nu de decădere, astfel că eventuala lui depăşire nu afectează legalitatea hotărârii.
În egală măsură, lipsa numelui şi prenumelui consilierului juridic al intimatei care a reprezentat-o în instanţă şi nedovedirea calităţii de reprezentant ca şi depunerea întâmpinării în aceste condiţii nu constituie cazuri de recurs care sunt expres prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 cod pr.civ.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1166 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Încălcarea obligaţiei de informare putea atrage în mod indiscutabil răspunderea disciplinară a persoanei care avea această obligaţie, numai că potrivit art. 263 Codul Muncii prerogativa disciplinară aparţine exclusiv angajatorului, iar în ce priveşte răspunderea materială trebuie să se dovedească o legătură de cauzalitate între obligaţia de informare şi pagubă, ori acest lucru nu a fost probat, situaţie în care în mod corect tribunalul a apreciat că răspunderea pentru paguba produsă îi revine în întregime contestatorului.
2. Obligaţia prevăzută în fişa postului pentru şeful departamentului îmbunătăţire procese şi tehnologii, şi anume aceea de a informa conducerea Combinatului în cazul unor abateri grave de la prescripţiile tehnologice nu este de natură să angajeze şi răspunderea materială a acestuia pentru că rebutarea mărfii s-a datorat întocmirii greşite a specificaţiei de către contestator şi datorită neinformării conducerii de către şeful ierarhic superior.
3. Curtea constată că prin cererea reconvenţională unitatea a făcut precizările necesare cu privire la compunerea sumei de 1128 lei, arătând că aceasta reprezintă costurile pentru replanarea şi ambalarea ruloului de tablă rebutat, motiv pentru care nici nu s-au făcut discuţii sub acest aspect la instanţa de fond, critica fiind lipsită de temei faptic atâta timp cât producerea pagubei nu a fost contestată, iar efectuarea unor cheltuieli de către unitatea intimată a fost cunoscută de contestator, precum şi de Sindicatul petent care avea posibilitatea în măsura în care acest lucru ar fi fost real să depună la dosar acte cu care să dovedească un alt cuantum al pagubei.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1020 din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org
-
1. Raţiunea instituirii obligaţiei cercetării disciplinare prealabile este de a asigura salariatului posibilitatea de a formula apărări, astfel încât angajatorul să dispună sancţionarea numai în temeiul unor probe incriminatorii. Or, atât convocarea, cât şi cercetarea disciplinară, precum şi măsura sancţionării datează din aceeaşi zi, fiind evident lovite de nulitate absolută.
2. Contrar exigenţelor legale, reclamanta a fost convocată prin actul la cercetarea disciplinară în aceeaşi zi, la ora 15.00, ceea ce conduce la concluzia caracterului pur formal al cercetării disciplinare prealabile.
3. În privinţa deciziei nr. 2/2008, nu se confirmă criticile reclamantei privind nerespectarea dispoziţiilor art. 268 C. muncii, deoarece măsura suspendării reclamantei nu a fost dispusă ca sancţiune disciplinară, ci în baza art. 52 alin. (1) lit. c) Codul Muncii, nefiind supusă prin urmare unor condiţii restrictive de formă. Singurul temei necesar al suspendării angajatului conform art. 52 alin. (1) lit. c) Codul Muncii este începerea urmăririi penale împotriva sa, ceea ce rezultă pe deplin din adresa nr. 1697/29.04.2004 a Poliţiei municipiului D.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2356/R din 2 decembrie2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru aceeaşi abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancţiune disciplinară, astfel cum dispoziţiile art. 265 pct. 2 Codul muncii prevăd.
2. Cea de-a doua sancţiune aplicată reclamantului pentru aceleaşi fapte prin decizia este nelegală, încălcând prevederile at.265 pct. 2 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1744/R din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În termenii folosiţi în recurs, anume „încălcarea sarcinile de serviciu”, „provocarea unei pagube”, „penalizare”, reiese că şi recurenta a avut în vedere exact criteriile răspunderii disciplinare instituită de art. 263 şi urm. Codul Muncii.
2. Faptul că recurenta a instituit o altă procedură şi a dat un alt nume aceleiaşi răspunderi instituită de Codul Muncii nu are absolut nicio relevanţă deoarece dispoziţiile Codului Muncii sunt obligatorii şi trebuie respectate de către reclamantă, care nu trebuia să instituie o procedură paralelă cu o altă finalitate şi care nu urmăreşte decât eludarea dispoziţiilor imperative în materie.
3. Potrivit art. 263 alin. (2) Codul Muncii abaterea disciplinară este o faptă în legătura cu munca si care consta într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Din decizia atacată de către reclamantă reiese că i se impută tocmai o inacţiune prin care s-ar fi încălcat un regulament intern al recurentei, prin urmare fapta se încadrează la o presupusă abatere disciplinară şi trebuia urmată procedura prevăzută pentru o astfel de faptă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1722/R din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1.Disciplina muncii este o condiţie obiectivă, necesară şi indispensabilă desfăşurării activităţii fiecărui angajator. Este absolut necesar ca toţi angajaţii să respecte ordinea şi mai ales disciplina muncii, pentru a se putea asigura un climat propice desfăşurării procesului de producţie.
2. In virtutea raportului de subordonare, angajatul este obligat să respecte atât obligaţiile prevăzute expres prin actele normative, regulamente de ordine interioară, contractul colectiv de muncă şi cel individual, dar şi dispoziţiile date de angajator prin decizii, ordine scrise sau verbale în exercitarea atribuţiilor de coordonare, îndrumare şi control.
3. Contestaţia formulată împotriva unei decizii de sancţionare se impune a fi promovată sau cel puţin susţinută în cursul judecării personal de persoana pe numele căreia a fost emisă.
4. Dreptul de a contesta această sancţiune este unul personal, aparţinând salariatului căruia i s-a aplicat. Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 54/2003 cu privire la sindicate, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.
5. Din dispoziţiile legale rezultă foarte clar că organizaţiilor sindicale prin lege, li se conferă un mandat de a apăra drepturile membrilor lor şi în faţa instanţelor judecătoreşti, fără a fi necesar un mandat expres.Organizaţia sindicală are dreptul de a promova orice acţiune prevăzută de lege, însă acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată. În atare situaţie, aşa cum prevăd şi dispoziţiile art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, printre acestea numărându-se în speţă şi reclamantul, care, ca orice parte, poate fi şi reprezentat prin mandatar.
6. Se poate desprinde din textele analizate rezultă foarte clar că legea mandatează organizaţia sindicală pentru a putea să apere şi mai bine interesele membrilor săi de sindicat ceea ce înseamnă că se impun a fi aplicabile regulile mandatului şi nicidecum ale celor referitoare la cesiunea de drepturi litigioase.
7. Este adevărat că la termenul de judecată reclamanta a depus tabelul nominal cu persoana în numele căreia s-a formulat acţiunea, însă aceasta nu înlătură obligativitatea introducerii în cauză a salariatului, dreptul de a contesta decizia de sancţionare fiind unul personal. Rezultă aşadar că este obligatorie pentru judecarea unei astfel de cauze, citarea persoanei în interesul căreia sindicatul promovează o acţiune în instanţă, numai aşa putându-se da satisfacţie tuturor dispoziţiilor legale mai sus citate, respectiv atât cele ale C. proc. civ. cât şi ale Legii Sindicatelor nr. 54/2003.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1036/R din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Obligaţia reţinută de către pârâtă pentru reclamant de a preda foile de observaţie la momentul externării pacienţilor nu există, prin urmare a aplicat sancţiunea pentru o faptă care nu este prevăzută nici în fişa postului reclamantului şi nici în Regulamentul de Ordine Interioară iar decizia de sancţionare este nulă.
2. Pârâta-intimată prin întâmpinare arată că este de acord cu admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi admiterea contestaţiei împotriva Deciziei nr. 140/29.06.2007 deoarece motivele expuse de recurent sunt fondate şi rezultă din probele administrate în cauză. Acest act are semnificaţia unei achiesări la recurs, la pretenţiile reclamantului, fiind o recunoaştere a drepturilor acestuia. Prin urmare având în vedere că părţile cunosc cel mai bine situaţia dintre acestea, Curtea consideră că o astfel de recunoaştere, dacă nu încalcă dispoziţii imperative ale legii, nu poate duce decât la admiterea recursului deoarece se poate trage concluzia că pârâta acceptă că a greşit atunci când a întocmit decizia atacată.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 142/R din 17 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond analizând doar concluziile celor două rapoarte de expertize cu puncte de vedere diferite a conchis că nu s-a putut face dovada vinovăţiei reclamantului, astfel că lipsind unul din elementele răspunderii disciplinare s-a dispus anularea deciziei de sancţionare.
2. Chiar dacă în expertiza expertului E.J. se concluzionează că de fapt reclamantul este cel care a accesat site-urile, instanţa în raport de dispoziţiile art. 287 Codul muncii, potrivit cărora, sarcina probaţiunii revine angajatorului, a apreciat că în condiţiile în care „tehnic este posibil ca şi altă persoană să acceseze acest set de parametrii” nu s-a probat cu certitudine că reclamantul este cel care a accesat site-urile menţionate, ca atare nu se poate reţine vinovăţia acestuia la săvârşirea abaterilor ce i s-au reţinut în sarcină.
3.Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare. Aceasta nu înseamnă însă, aşa cum greşit a procedat instanţa de fond că celeilalte părţi, respectiv angajatului i se impune o stare de pasivitate în dovedirea pretenţiilor şi poziţiei sale procesuale. În cazul din speţă de altfel, pârâta a propus o serie de probe fie scrise fie proba cu expertiză prin care s-a demonstrat fără echivoc că site-urile au fost accesate de la calculatorul la care lucra reclamantul.
4. De asemenea în susţinerea concluziei vinovăţiei reclamantului se mai adaugă şi argumentul că s-a demonstrat că în acelaşi interval de timp în care au fost accesate site-urile pornografice, a fost utilizată şi poşta electronică, ce nu putea fi făcută decât de către contestator iar în zilele şi în intervalele orare la care au avut loc accesările paginilor pornografice şi utilizarea căsuţei poştale a contestatorului, acesta a fost prezent la locul său de muncă, toate acestea înlăturând posibilitatea că altcineva decât reclamantul să fi folosit staţia care i-a fost alocată şi să fi accesat site-urile pornografice.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 62/R din 14 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Indiferent de faptul că au fost comunicate şi făcute public, sau nu, în format scris sau electronic reglementările invocate, contestatorul avea obligaţia să cunoască atât prevederile Ordinului M.S.P.1782/2006, cât şi Contractul cadru pe anul 2007, aceasta ţinând de esenţa desfăşurării activităţii medicale, şi a profesiei de medic, pe care o exercită. Pentru acelaşi raţionament, nu va fi primită nici apărarea potrivit căreia nu îi este opozabil regulamentul intern, decât în calitate de director, şi nu de medic, întrucât profesia contestatorului este aceea de medic, indiferent de funcţia pe care o deţine.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 868/R din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a constatat in mod nulitatea absolută a deciziei nr 218 din 28.10.2007 emisă de intimată în raport de prevederile art. 263 alin. (2) din Codul Muncii, întrucât aceasta nu prevede temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, termenul în care poate fi contestată şi instanţa competentă, obligând, în mod corect, intimata la plata de despăgubiri către contestatoare, reprezentând diferenţa dintre salariul cuvenit pentru funcţia de director adjunct şi salariul încasat începând cu 29.11.2007 şi până la reîncadrarea efectivă pe această funcţie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4648 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit Codului Muncii actual, Legea nr. 53/2003, decizia de imputare reglementată de Codul Muncii anterior, adoptat prin Legea nr. 10/1972 nu mai constituie modalitatea de recuperare a sumelor încasate necuvenit sau pentru recuperarea unui prejudiciu cauzat de salariat, angajatorul având la îndemână numai acţiunea în răspundere patrimonială.
2. De asemenea, nici Legea nr. 22/1969 nu prevede posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat de salariat printr-o decizie de imputare, ci la art. 24 se prevede că angajaţii răspund material, potrivit Codului Muncii, iar la art. 32 se prevede că: „la constatarea unei pagube în gestiune, persoana răspunzătoare poate să-şi ia un angajament scris pentru acoperirea acestuia, angajamentul scris constituie titlu executoriu”.
3. Recuperarea prejudiciului cauzat de salariat nu este posibilă pe calea unei dispoziţii de imputare, ci doar pe calea unei acţiuni în răspundere patrimonială conform prevederilor art. 164 alin. (2) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 754 din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org )
-
1. Dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii dau dreptul angajatorului de a lua, în mod unilateral, măsura suspendării contractului individual de muncă al salariatului pe durata cercetării disciplinare prealabile a acestuia, menţionându-se chiar în cuprinsul deciziei contestate care au fost argumentele pentru care s-a luat această măsură, precum şi faptul că o asemenea decizie nu pune în discuţie vinovăţia sau nevinovăţia salariatului, iar în măsura în care se va constata nevinovăţia acestuia, îşi va relua activitatea anterioară, plătindu-i-se în temeiul şi în condiţiile legii, o despăgubire egală cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat dacă nu i s-ar fi suspendat contractul de muncă, după cum s-a prevăzut expres la art. 4 din decizie.
2. Codul Muncii permite angajatorului să aibe iniţiativa suspendării contractului individual de muncă al salariatului în condiţiile prevăzute, printre altele, de dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) şi c), iar problema vinovăţiei sau nevinovăţiei recurentului nu se discută într-un proces ca cel de faţă, în care s-au contestat deciziile de suspendare a contractului individual de muncă luate pe acest motiv.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 713 din 15 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cât priveşte compensaţia în bani a concediului de odihnă neefectuat, instanţa a reţinut că de vreme ce raporturile juridice de muncă n-au încetat, el poate fi efectuat în natură
Procesul a fost soluţionat fără a se intra în cercetarea fondului, Curtea costatând fondate ambele recursuri.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 304 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)