-
Deşi contestatorul a fost descoperit în perimetrul societăţii sub influenţa băuturilor alcoolice totuşi această faptă nu a avut consecinţe grave, nefiind perturbată activitatea societăţii.
Instanţa în baza rolului său activ, poate dispune înlocuirea unei sancţiuni aplicată de angajator cu o altă sancţiune pe care o consideră justificată pentru a nu lăsa nesancţionată o faptă a cărei existenţă a fost demonstrată, decizia de sancţionare neputând fi anulată, aşa cum greşit a procedat instanţa de fond. În urma înlocuirii sancţiunii desfacerii contractului de muncă, se va dispune reintegrarea contestatorului intimat pe postul deţinut anterior emiterii deciziei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 202/R din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Luându-se în socoteală termenul scurs anterior suspendării contractului de muncă, se observă că nu a trecut decât o lună de la data săvârşirii faptei iar decizia de concediere s-a emis odată cu decizia de încetare a cauzei de suspendare a contractului de muncă, astfel că, nu s-a împlinit termenul de 6 luni aşa cum greşit a reţinut prima instanţă care nu a analizat cauza de suspendare prin prisma dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii şi a principiului de drept conform căruia „penalul ţine în loc civilul” ce atrage imposibilitatea desfacerii contractului pe perioada suspendării. Pentru aceleaşi raţiuni, nu putem reţine că decizia s-ar fi emis cu depăşirea termenului de 30 de zile calculat de la data aducerii la cunoştinţa conducerii a faptei săvârşite.
În consecinţă, apreciem că devine incident în speţă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civilă, excepţia tardivităţii emiterii deciziei fiind greşit admisă. Întrucât prima instanţă a analizat doar excepţia tardivităţii, Curtea nu are posibilitatea de a analiza, în recurs, alte excepţii invocate de către contestatorul intimat şi nici probleme ce ţin de fondul cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 178/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Neintocmirea incheierii de dezbateri constituie o nulitate care rezulta din incalcarea dispozitiilor art. 147 C. proc. civ. şi face imposibila exercitarea controlului judiciar. Neintocmirea incheierii de dezbateri face de neverificat aspectul privind respectarea regulilor de procedura referitoare la legala compunere a instantei, la prezenta partilor, ordinea dezbaterilor, continutul concluziilor şi al cererilor formulate, precum şi la alte imprejurari esentiale referitoare la modul în care au decurs dezbaterile, astfel ca hotararea pronuntata, în lipsa acestei incheieri este nula.
Sub aspectul elaborarii hotararii, cand pronuntarea a fost amanata, mentiunile aratate în art. 261 C. proc. civ. vor fi cuprinse în incheierea de sedinta în care s-au consemnat dezbaterile, incheiere care constituie parte integranta din hotarare, facand corp comun cu aceasta. Astfel, incheierea trebuie sa cuprinda şi semnaturile judecatorilor, element esential indicat la pct. 8 din art. 261 C. proc. civ., a carui lipsa atrage nulitatea hotararii pronuntate în aceste conditii.
Din perspectiva principiilor care guverneaza procesul civil, formalitatea semnarii hotararii de catre judecatorii care au luat parte la judecarea procesului fiind substantiala, prevazuta în scopul de a garanta neschimbarea hotararii pronuntate în public şi de a se putea controla de instanta superioara daca la pronuntarea hotararii instanta de fond este constituita în acelasi mod ca la judecarea pricinii, neindeplinirea ei atrage nulitatea hotararii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3121 din 16 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se poate cere modificarea sau casarea unor hotărâri în situaţia când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii.
În cauza de faţă, deşi instanţa a respins acţiunea nu a indicat considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, fiind consemnată numai întâmpinarea pârâtei, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. C. proc. civ. conform căruia hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2979 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierea dispusă în baza art. 65 alin. (1) din Codul Muncii are în vedere motive care nu ţin de persoana salariatului, astfel încât competenţa profesională a recurentului, pe care nici conducerea societăţii nu i-a contestat-o, nu poate constitui un argument care să conducă la concluzia temeiniciei contestaţiei de faţă.
Măsura luată, de desfiinţare a funcţiei de director general adjunct, a fost efectivă, postul dispărând din organigrama societăţii şi a avut o cauză reală şi serioasă, generată de necesitatea organizării activităţii într-o manieră care să permită încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli stabilit şi responsabilizarea conducerii, evitându-se luarea unor măsuri contradictorii la nivelul acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1222 din 20 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia nr. 81/19.01.2007 nu a fost retractată prin decizia nr. 157/12.02.2007, însă un contract de muncă nu poate fi denunţat unilateral de două ori, în mod valabil, astfel că instanţa a stabilit care dintre cele două decizii a produs mai întâi efecte juridice, reţinând că prima decizie, având nr. 81/19.01.2007 prin care, începând cu data de 12.02.2007, a încetat contractul de muncă al contestatorului ca urmare a reducerii postului de şofer, a produs aceste efecte, fiind prin urmare analizată.
Referitor la decizia nr. 81/19.01.2007, s-a reţinut că prin aceasta s-a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului conform art. 65 din Codul Muncii, ca urmare a reorganizării Direcţiei Silvice.
Totodată, s-a arătat că intimata nu a soluţionat în mod favorabil cererea petentului, care a optat pentru un loc de muncă vacant, pe motiv că nu are studiile şi pregătirea profesională corespunzătoare, fără a menţiona în concret care ar fi acele studii, iar în cazul în care intimata nu putea să-şi îndeplinească obligaţia de a propune contestatorului un loc de muncă vacant în unitate sau nu dispunea de un asemenea loc, aceasta trebuia să solicite sprijinul Agenţiei Teritoriale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în vederea redistribuirii celui în cauză, corespunzător pregătirii profesionale, ceea ce nu s-a întâmplat. Aşa fiind, s-a concluzionat că intimata a încălcat legea, decizia de concediere fiind lovită de nulitate absolută conform art. 76 din Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 234 din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivarea hotărârii în drept şi în fapt, obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. pr.civilă, este în cauza de faţă sumară şi face imposibilă exercitarea controlului judiciar. Neexaminarea motivelor de nelegalitate şi netemeinicie a deciziei contestate echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 184/R-CM din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aspectele critice invocate de recurenta-pârâtă vizând greşita aplicare a sporului de 100% nu au niciun suport probator întrucât expertul a aplicat sporul de 100% prin raportare la salariul de încadrare, astfel încât nu se impune modificarea soluţiei pronunţată de primă instanţă.
Referitor la recursul formulat de reclamanta P.B., instanţa constată că aspectele critice invocate sunt fondate deoarece într-adevăr, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că partea recurentă a solicitat în faţa instanţei de fond obligarea pârâtei S.C. „ B.” S.A. AI la plata cheltuielilor de judecată justificate cu chitanţe la dosar..
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 811 din 29 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit prevederilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională. Cum recurentul a atacat o hotărâre irevocabilă pronunţată de Curtea de Apel în calitate de instanţă de recurs, conform prevederilor legale precizate, recursul este inadmisibil.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 727 din 30 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a încălcat acest principiu, nepronunţându-se asupra capătului II de cerere, care viza constatarea încadrării în grupa I de muncă a activităţii desfăşurată de reclamant, în intervalul 1.10.1990-16.10.2003 şi care era determinant pentru soluţionarea cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 615 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Susţinerea recurentului conform căreia a făcut dovada că în zilele în care i s-a imputat absenţa nemotivată a fost prezent la locul de muncă nu este fondată, condica de prezenţă semnată de recurent în zilele respective conţinând şi menţiunile intimatei din care rezultă că de fapt, recurentul nu a fost prezent în zilele de 13-15.12.2005, iar în ziua de 7.12.2005 a absentat nemotivat 4 ore.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1950/R din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispozitivul încheierii este semnat atât de către judecători, cât şi de către asistenţii judiciari, astfel că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 258 C. proc. civ. În acest text legal nu este prevăzută şi semnătura grefierului de şedinţă iar încheierea poartă această semnătură potrivit dispoziţiile art. 261 C. proc. civ.
Nu există nicio obligaţie legală a instanţei de a actualiza din oficiu drepturi salariale. Conform dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Potrivit dispoziţiile art. 109 alin. (1) C. proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente. În consecinţă, corect a reţinut prima instanţă că actualizarea nu a format obiectul acţiunii.
Cererea privind plângerea penală nu se încadrează în dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., nefiind vorba de erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, astfel că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală nefiind incidente motivele de recurs invocate de recurent.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 688/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 65 alin. (2) Codul Muncii, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. În speţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, desfiinţarea locului de muncă ocupat de recurentul-reclamant a fost efectivă şi s-a bazat pe o cauză reală şi serioasă, respectiv reorganizarea activităţii.
Motivul de recurs invocat în sensul că lipseşte cuantumul contravalorii tichetelor de masă ce urmează a fi achitate iar hotărârea nu poate fi executată nu este întemeiat faţă de dispoziţiile art. 371 indice 2 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că, în cazul în care, prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 79/2001, considerăm că acestea nu sunt incidente în speţa de faţă. Astfel, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 din această ordonanţă, sunt denumite agenţi economici, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar. Deci, intenţia legiuitorului este lipsită de echivoc şi nu poate fi interpretată decât în sensul că acest act normativ nu se poate aplica altor unităţi decât celor strict şi limitativ prevăzute în cuprinsul art. 1.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 391/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fapta de a pretinde şi primi o cantitate de motorină depozitată în două bidoane pregătite în prealabil este de o gravitate suficient de mare pentru a se aplica măsura radicală a desfacerii contractului de muncă, cu atât mai mult cu cât forma de vinovăţie a fost intenţia directă. Cantitatea de motorină apreciată modică de prima instanţă nu prezintă relevanţă faţă de împrejurările în care a fost săvârşită această faptă.
Instanţa nu a analizat temeinicia aplicării sancţiunii şi în raport de celelalte fapte, deşi reţine că au fost săvârşite. Din întreaga situaţie de fapt rezultă că intimatul a săvârşite mai multe abateri disciplinare, sancţiunea desfacerii contractului de muncă fiind proporţională cu gravitatea acestora, numai astfel putându-se realiza rolul preventiv şi educativ al răspunderii disciplinare. Disciplina muncii este o condiţie obiectivă, necesară şi indispensabilă desfăşurării activităţii fiecărui angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 488/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Într-adevăr pentru termenul din 16.01.2008 recurenta a depus o cerere pentru lipsă de apărare şi notă de probatorii dar instanţa nu se pronunţă asupra lor, amână totuşi pronunţarea la 18.01.2008, recurenta depunând însă pentru termenul din 16.01.2008 şi concluzii scrise. Cererea de amânare era depusă însă pentru termenul din 30.01.2008 asupra căruia instanţa de fond nu s-a mai pronunţat (şi nici nu a acordat termen pentru ca recurenta să-şi spună punctul de vedere asupra interogatoriului luat contestatorului, a actelor depuse de acesta la termenul din 16.01.2008 (şi necomunicate recurentei) cât şi pentru a-şi susţine cererea de probatorii.
Procedând în acest fel instanţa de fond a lipsit-o pe recurentă de posibilitatea de a se apăra în cauză. Prin aceasta s-a produs o vătămare recurentei nedându-i posibilitatea să-şi susţină atât nota de probatorii depusă, cât şi punctul de vedere faţă de actele depuse şi probele administrate( interogatoriul contestatorului). Sub acest aspect hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea legii.
Dreptul la apărare este un drept constituţional, potrivit art. 24 din Constituţie, părţile având dreptul să fie asistate de avocaţi. Încălcarea dreptului la apărare constituie o nulitate de ordine publică şi atrage casarea hotărârii pronunţate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 386/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Hotărârea recurată cuprinde toate motivele pe care se sprijină soluţia, fiind respectate dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. Este vorba de raporturi de muncă reglementate de Codul Muncii şi dispoziţiile Legii nr. 168/1999 şi nu de raporturi civile reglementate de Legea nr. 481/2004, interpretarea primei instanţe a naturii litigiului fiind astfel corectă.
Legea nr. 481/2004 prin dispoziţiile art. 5, statuează clar faptul că voluntariatul se desfăşoară în baza unui contract încheiat în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, între voluntar şi beneficiarul voluntariatului. Întrucât nu s-a depus acest contract, fişa postului intimatului nu are nicio relevanţă în cauză, Legea cerând în mod expres forma scrisă a contractului de voluntariat.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 356/R din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispozitivul încheierii este semnat atât de către judecători, cât şi de către asistenţii judiciari, astfel că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 258 C. proc. civ. În acest text legal nu este prevăzută şi semnătura grefierului de şedinţă iar încheierea poartă această semnătură potrivit dispoziţiile art. 261 C. proc. civ.
Nu există nicio obligaţie legală a instanţei de a actualiza din oficiu drepturi salariale. Conform dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Potrivit dispoziţiile art. 109 alin. (1) C. proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente. În consecinţă, corect a reţinut prima instanţă că actualizarea nu a format obiectul acţiunii.
Cererea privind plângerea penală nu se încadrează în dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., nefiind vorba de erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, astfel că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală nefiind incidente motivele de recurs invocate de recurent.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 688/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 65 alin. (2) Codul Muncii, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. În speţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, desfiinţarea locului de muncă ocupat de recurentul-reclamant a fost efectivă şi s-a bazat pe o cauză reală şi serioasă, respectiv reorganizarea activităţii.
Motivul de recurs invocat în sensul că lipseşte cuantumul contravalorii tichetelor de masă ce urmează a fi achitate iar hotărârea nu poate fi executată nu este întemeiat faţă de dispoziţiile art. 371 indice 2 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că, în cazul în care, prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 79/2001, considerăm că acestea nu sunt incidente în speţa de faţă. Astfel, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 din această ordonanţă, sunt denumite agenţi economici, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar. Deci, intenţia legiuitorului este lipsită de echivoc şi nu poate fi interpretată decât în sensul că acest act normativ nu se poate aplica altor unităţi decât celor strict şi limitativ prevăzute în cuprinsul art. 1.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 391/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fapta de a pretinde şi primi o cantitate de motorină depozitată în două bidoane pregătite în prealabil este de o gravitate suficient de mare pentru a se aplica măsura radicală a desfacerii contractului de muncă, cu atât mai mult cu cât forma de vinovăţie a fost intenţia directă. Cantitatea de motorină apreciată modică de prima instanţă nu prezintă relevanţă faţă de împrejurările în care a fost săvârşită această faptă.
Instanţa nu a analizat temeinicia aplicării sancţiunii şi în raport de celelalte fapte, deşi reţine că au fost săvârşite. Din întreaga situaţie de fapt rezultă că intimatul a săvârşite mai multe abateri disciplinare, sancţiunea desfacerii contractului de muncă fiind proporţională cu gravitatea acestora, numai astfel putându-se realiza rolul preventiv şi educativ al răspunderii disciplinare. Disciplina muncii este o condiţie obiectivă, necesară şi indispensabilă desfăşurării activităţii fiecărui angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 488/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Într-adevăr pentru termenul din 16.01.2008 recurenta a depus o cerere pentru lipsă de apărare şi notă de probatorii dar instanţa nu se pronunţă asupra lor, amână totuşi pronunţarea la 18.01.2008, recurenta depunând însă pentru termenul din 16.01.2008 şi concluzii scrise. Cererea de amânare era depusă însă pentru termenul din 30.01.2008 asupra căruia instanţa de fond nu s-a mai pronunţat (şi nici nu a acordat termen pentru ca recurenta să-şi spună punctul de vedere asupra interogatoriului luat contestatorului, a actelor depuse de acesta la termenul din 16.01.2008 (şi necomunicate recurentei) cât şi pentru a-şi susţine cererea de probatorii.
Procedând în acest fel instanţa de fond a lipsit-o pe recurentă de posibilitatea de a se apăra în cauză. Prin aceasta s-a produs o vătămare recurentei nedându-i posibilitatea să-şi susţină atât nota de probatorii depusă, cât şi punctul de vedere faţă de actele depuse şi probele administrate( interogatoriul contestatorului). Sub acest aspect hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea legii.
Dreptul la apărare este un drept constituţional, potrivit art. 24 din Constituţie, părţile având dreptul să fie asistate de avocaţi. Încălcarea dreptului la apărare constituie o nulitate de ordine publică şi atrage casarea hotărârii pronunţate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 386/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Hotărârea recurată cuprinde toate motivele pe care se sprijină soluţia, fiind respectate dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. Este vorba de raporturi de muncă reglementate de Codul Muncii şi dispoziţiile Legii nr. 168/1999 şi nu de raporturi civile reglementate de Legea nr. 481/2004, interpretarea primei instanţe a naturii litigiului fiind astfel corectă.
Legea nr. 481/2004 prin dispoziţiile art. 5, statuează clar faptul că voluntariatul se desfăşoară în baza unui contract încheiat în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, între voluntar şi beneficiarul voluntariatului. Întrucât nu s-a depus acest contract, fişa postului intimatului nu are nicio relevanţă în cauză, Legea cerând în mod expres forma scrisă a contractului de voluntariat.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 356/R din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Considerentele hotărârii primei instanţe sunt sumar redactate, nu conţin argumentele cu trimitere la mijloacele de probă administrate, care au format convingerea instanţei, (în contextul în care s-a administrat atât proba cu înscrisuri cât şi proba testimonială) nu răspund apărărilor invocate de intimata-recurentă, ceea ce duce la concluzia că sentinţa este nemotivată iar fără arătarea motivelor şi a dovezilor pe care se sprijină, hotărârea este nelegală.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 728 din 30 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin contractul de închiriere a materialului rulant nr 14 /2006 încheiat între Societatea Naţională de Transport Feroviar Călători CFR Călători S.A. în calitate de locator şi Societatea Comercială L. S.R.L. în calitate de locatar s-a convenit închiriere materialului rulant prevăzut în anexa 1 a contractului. Prin acelaşi contract s-a stipulat că locatorul se obligă să predea locatarului personal care a lucrat efectiv în secţii în perioada premergătore efectuării licitaţiei.
Nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 Codul Muncii, deoarece art. 169 impune o a numită conduită angajatorului care transferă o parte din întreprindere, respectiv aceea de a transfera şi personalul. De altfel salariatului nu-i sunt modificate nici elementele la care face referire art. 41 alin. (3) Codul Muncii, respectiv, durata contractului ,locul muncii, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul, timpul de muncă şi timpul de odihnă. De asemenea angajatorul nu poate opta pentru concedierea sa ca urmare a reducerii activităţii. Refuzul angajatului de a accepta transferul echivalează astfel cu o cerere de demisie.Or. în speţă o astfel de cerere nu a fost formulată, dimpotrivă reclamantul a dorit continuarea raporturilor de muncă cu pârâta ceea ce este inadmisibil.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 77 din 7 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada ianuarie-octombrie 2004, apreciem că primul motiv de recurs este întemeiat iar sentinţa primei instanţe este în parte nelegală referitor la respingerea ca neîntemeiată a acestei excepţii. Pentru cererea de actualizare a diferenţelor salariale aferente perioadei ianuarie 2003-octombrie 2004 s-a prescris dreptul la acţiune, termenul fiind de 3 ani de la data naşteri dreptului la acţiune potrivit disp. art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii iar acţiunea fiind introdusă la data de 14.11.2007. Devine astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune pentru perioada indicată mai sus.
2. În ce priveşte al doilea motiv de recurs apreciem că nu este întemeiat. Astfel, hotărârea primei instanţe este totuşi motivată deşi considerentele sunt deficitare sub unele aspecte referitoare la logica juridică. Motivele arătate de prima instanţă au şi legătură cu natura pricinii, întrucât se arată considerentele pentru care s-a admis cererea de actualizare cu indicele de inflaţie. Au fost indicate şi temeiurile de drept avute în vedere astfel că, putem aprecia că sunt cuprinse elementele prevăzute de art. 261 C. proc. civ.
Soluţia actualizării cu indicele de inflaţie are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 C. civ. potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit. Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflaţiei, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plăţii şi astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului. Acordând suma actualizată, instanţa a dat efecte şi clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naţionale să fie acoperită. Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu acelaşi scop şi anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plăţii, prejudiciu care este acoperit, prin actualizarea dividendelor în raport cu rata inflaţiei şi tocmai din acest motiv considerăm că este beneficiul creditorului de a opta între cele două forme de actualizare, şi nu este obligat să aleagă dobânda legală prevăzută de O.U.G. nr. 9/2001.
3. În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, iar acţiunea este inadmisibilă, îl apreciem ca nefundat. Art. 3712 alin. (3) C. proc. civ. se referă la o altă situaţie, şi anume aceea când creditorul solicită actualizarea creanţei începând cu data pronunţării titlului executoriu şi până la plata efectivă. În consecinţă, nu reţinem ca întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de către recurenta pârâtă.
4. Nu reţinem ca întemeiată nici excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată sub aspectul celor două argumente. Obiectul acţiunii trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil. Faptul că nu s-a precizat perioada solicitată nu echivalează cu lipsa obiectului acţiunii. Or, potrivit art. 133 alin. (1) C. proc. civ., se sancţionează cu nulitate doar cererea de chemare în judecată care nu cuprinde, printre altele, obiectul ei, ceea ce nu este cazul de faţă, nulitatea referindu-se la lipsa totală a obiectului acţiunii. Deci, apreciem că cererea de chemare în judecată cuprinde elementele prevăzute de art. 112 C. proc. civ., nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 172/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a răspuns criticilor de nulitate invocate de contestatoare, motivarea dată hotărârii fiind corespunzătoare dovezilor administrate, cu arătarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în pronunţarea unei atare soluţii.
Au fost întrunite condiţiile prevăzute de 167 alin. (2) Codul muncii, convocarea salariatului realizându-se în scris cu precizarea obiectului, datei, orei şi locului întrevederii. Chiar dacă convocarea a fost semnată de către directorul sucursalei, o atare împrejurare nu atrage nulitatea actului procedural, interesând satisfacerea rezultatului urmărit, respectiv încunoştinţarea părţii convocate în scopul prezentării acesteia în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile. În speţă convocarea recurentei-contestatoare s-a realizat la data de 10.05.2007 iar ascultarea acesteia s-a realizat de către comisie la data de 15.05.2007. Deşi, în mod strict, în acest interval de timp nu sunt 5 zile lucrătoare, considerăm că termenul stabilit a asigurat în mod rezonabil timpul necesar pregătirii apărării cu ocazia efectuării cercetare disciplinare prealabile.
Nu ne aflăm aşadar, după cum susţine recurenta-contestatoare, într-o situaţie de neaplicare a legii şi de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti pe acest motiv, problema de drept invocată punând în discuţie nu neaplicarea sa ci, mai degrabă, interpretarea dată acesteia şi efectele juridice astfel produse. De altfel, dacă recurenta-contestatoare ar fi considerat insuficient un asemenea interval de timp ar fi avut ocazia să solicite la momentul ascultării sale, amânarea cercetării din lipsă de timp şi pentru formularea unor apărări corespunzătoare.
Sunt evidenţiate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în cursul cercetării disciplinare prealabile şi prevederile cu caracter normativ încălcate. Apărările formulate privind faptul că ar fi fost determinată de asemenea acţiuni de către superiorii săi, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, nu au fost dovedite şi nici nu sunt de natură a o exonera de răspundere, existând posibilitatea sesizării lor şi a refuzului încălcării atribuţiilor de serviciu. Faptele astfel comise şi împrejurările comiterii acestora au caracterul unor abateri disciplinare grave iar valoarea considerată redusă a prejudiciului de 1621, 63 lei, achitat la acest moment, nu reprezintă decât un element de circumstanţiere a consecinţelor abaterii, ce nu poate fi examinat în mod singular, izolat de celelalte criterii de individualizare a sancţiunii. În aceleaşi condiţii, comportarea generală în serviciu şi inexistenţa unor sancţiuni disciplinare suferite anterior, circumstanţele personale şi familiale, nu pot fi examinate decât în întreg complexul circumstanţelor cauzei, al caracterului continuu al faptelor şi gradului de vinovăţie în comiterea acestora, apreciate ca fiind de o gravitate sporită.
Nici cu privire la critica nepronunţării hotărârii judecătoreşti în şedinţa publică, criticile formulate nu pot fi primite. Din conţinutul sentinţei civile recurate rezultă că pronunţarea acesteia s-a realizat în şedinţa publică de la 7 noiembrie 2007, fiind întrunită astfel condiţia prevăzută de art. 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 80/R din 6 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi contractul colectiv de muncă pe ramura cultură (pe anii 2006-2008) nu este nul (în principiu) el nu constituie temei legal pentru drepturile solicitate de către reclamantul Sindicatul Independent al Artiştilor, în numele membrilor săi. Aceasta întrucât, nu există nicio dispoziţie legală care să stabilească în favoarea categoriei sociale din care fac parte membri sindicatului reclamant drept la sporul de fidelitate şi respectiv de suprasolicitare neuropsihică. În lipsa unor asemenea dispoziţii, aplicarea art. 45 din CCM nu este posibilă, întrucât, acest contract cadru prevede pentru bugetari, existenţa unor legi speciale de salarizare, care să reglementeze drepturile solicitate.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2190/R din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Actele normative pe care reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile, sunt Legea nr. 138/1999 (art. 13) şi Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 496/2003 (pct. 9.2). Or, dispoziţiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, MInisterului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Primăriei B, a cărui salarizare este reglementată prin Legea nr. 24/2000. Astfel reclamantul nu se află într-o situaţie comparabilă cu categoriile profesionale beneficiare ale indemnizaţiei de dispozitiv, lipsind premisa existenţei unei discriminări în sensul art. 1 din Legea nr. 137/2000.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Curtea reţine că hotărârea primei instanţe este motivată conform dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., respectiv conţine motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
Deşi a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul nu a indicat care este actul juridic dedus judecăţii care a fost interpretat greşit de către prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1745/R din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
S-au incalcat dispozitiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul ca sentintei recurate ii lipsesc motivele de fapt si de drept pe care s-a intemeiat solutia, ceea ce face imposibila exercitarea controlului judiciar – componenta a dreptului la aparare al partilor- si care echivaleaza cu o lipsa de solutionare pe fond a cererii de chemare în judecata cu care Tribunalul Dolj a fost investit de catre reclamant. Chiar daca s-ar admite ca solutia de respingere a actiunii a avut în vedere lipsa prejudiciului, ca element necesar pentru antrenarea raspunderii civile contractuale, data fiind referirea la procesul verbal din 11 februarie 2002, aceasta ar fi contrara prevederilor art. 315 C. proc. civ., în conformitate cu care, hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecatorii fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8433 din 3 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Simpla corespondenţă, neînsoţită de cercetarea unor aspecte care au relevanţă în lămurirea existenţei elementelor răspunderii patrimoniale, printre care se află, conform art. 269 Codul Muncii, prejudicierea patrimoniului angajatorului prin fapta ilicită a salariatului şi vinovăţia acestuia din urmă, determină inadmisibilitatea acţiunii pentru faptul că interesul celui care a formulat-o nu este încă născut. Soluţia de admitere a excepţiei de prematuritate a primului capăt de cerere este rezultatul judicioasei aprecieri a probelor de la dosar şi al aplicării corecte a dispoziţiilor legale incidente în cauză, că nu se regăsesc cazurile de nelegalitate şi netemeinicie reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 240/R-CM din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 7 din contractul încheiat între părţi la data de 19.05.2006, reprezentând un act adiţional la contractul individual de muncă, al cărui obiect l-a constituit specializarea pârâtului în Olanda, la T.B.E., pârâtul s-a obligat să îşi desfăşoare activitatea în cadrul societăţii-reclamante pe o perioadă de 3 ani.
2. În mod justificat prima instanţă a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de formare profesională, calculate proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă, neputându-se dispune obligarea acestuia la plata integrală a respectivelor cheltuieli, aşa cum solicită recurenta, prevalându-se de dispoziţia cuprinsă la art. 8 din contractul încheiat între părţi.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 470 din 4 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere contradicţiile dintre rezoluţia parchetului din care rezultă că nu au fost probe certe care să ateste minusurile în gestiune şi concluziile expertului, instanţa trebuia, conform dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. să ataşeze dosarul de urmărire penală şi să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă care să clarifice aspectele contradictorii, soluţia astfel pronunţată, echivalând cu o neexaminare a fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 808 din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul C-S a admis acţiunea civilă formulată de către reclamantul T.E. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii C-S, a anulat decizia de pensionare, emisă de pârâtă, şi a obligat pârâta să emită o nouă decizie pe seama reclamantului, în care să utilizeze, la stabilirea drepturilor de pensie, punctajul stabilit de expertiză. Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei reprezentând diferenţa între pensia de limită de vârstă cuvenită în raport de punctajul mediu anual şi pensia plătită de către pârâtă, precum şi la plata sumei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând din onorariu de avocat, onorariu de expert şi cheltuieli de deplasare.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1133 (2379) din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi pct. 7 coroborate cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ., nu sunt aplicabile în cauză, deoarece sentinţa recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia de respingere a cererii de revizuire, potrivit cerinţei art. 261 pct. 5 C. proc. civ., acestea nefiind contradictorii sau străine de natura pricinii.
2. Revizuientul putea solicita instanţei de recurs să oblige intimata să depună contractul scrisoare, însă nu a formulat o astfel de cerere, astfel încât înscrisul invocat de revizuient nu îndeplineşte cerinţa de a fi un „înscris nou ”, în înţelesul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu a fost descoperit după darea hotărârii, chiar dacă revizuientul a intrat în posesia lui după această dată, şi nu s-a probat că a fost reţinut de partea potrivnică ori că nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1121 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Referitor la cuprinsul încheierilor, art. 147 C. proc. civ. prevede că dezbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă care va fi semnată de judecători şi grefier. Deci, nu este necesară indicarea căii de atac şi termenul în care poate fi exercitată cu atât mai mult cu cât acestea sunt date de lege şi nu se produce părţii nicio vătămare pentru a se putea reţine o eventuală nulitate relativă, acestea atacându-se odată cu fondul şi nu separat, potrivit disp. art. 299 alin. (1) cu ref. la art. 282 alin. (2) C. proc. civ. Instanţa de fond a administrat probele care îndeplinesc condiţiile de a fi utile, pertinente şi concludente pentru rezolvarea cauzei, cenzurarea probelor solicitate de părţi fiind permisă conform disp. art. 167 C. proc. civ.
2. Întrucât prezenta contestaţie la executare a fost formulată la 15.05.2007, la peste 3 ani de la data încheierii executării silite a titlului executoriu a cărei lămurire se solicită, a fost admisă excepţia tardivităţii invocată de intimată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 34/R din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Admiţând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că Dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate şi funcţionarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor, aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se reţine că, deşi hotărârea primei instanţe nu este motivată conform dispoziţiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., motivarea poate fi suplinită de instanţa de control judiciar, având în vedere că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 745/R din 26 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 261 pct. 6 C. proc. civ. hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde-arătarea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă piblică, precum şi semnăturile judecătorilor şi grefierului. Se observă că sentinţa supusă recursului – 932/02.10.2007 –, pronunţată în dosarul nr. (...) aflată la fila 26 dosar fond, cuprinde doar semnătura celui de-l doilea judecător din completul care a soluţionat cauza, respectiv judecător (...) N. şi a asistenţilor judiciari, D.E., E.E. şi a grefierului O.T., fără să poarte însă semnătura Preşedintelui Completului J.E.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 256 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În prezenta contestaţie în anulare nu sunt întrunite nici cerinţele art. 317, nici ale art. 318 C. proc. civ. Contestatorul a fost legal citat şi nici nu a invocat acest lucru. Prezenţa sau nu la proces a contestatorului nu are nicio relevanţă în cauză. De asemenea, motivele invocate de contestator nu sunt greşeli materiale care să intre sub incidenţa dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ, el invocând probleme legate de fondul cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 375/R din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Art. 40 din Codul muncii prevede obligaţiile angajatorului în executarea contractului individual de muncă art. 40 alin. (2) stabilind care sunt obligaţiile acestuia, una din aceste obligaţii fiind cea prevăzută de art. 40 lit. h) şi anume să elibereze la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului. Art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 4/2005 nu poate fi decât o aplicare a obligaţiei generale prevăzute de art. 40 lit. h) din Codul Muncii. În acest sens trebuie înţeleasă obligaţia angajatorului de a elibera adeverinţele solicitate de reclamant.
2. Îndrumarea nr. 1874/SA/2006 este emisă pentru Casele de Pensii şi nu pentru angajatori. În atare condiţii nu este permis aşa cum corect a reţinut instanţa de fond să cenzureze ce date privind drepturile băneşti invocate de salariat i le dă sau nu, faptul că sunt sau nu luate în calculul punctului de pensie este cenzurat de Casa de Pensii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 520/R din 25 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru următoarele motive: 1. când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat procesul nu a fost îndeplinită cu cerinţele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă. Conform alineatului (2) al aceluiaşi articol, cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs dar instanţa le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond. Faţă de aceste dispoziţii legale, contestaţia în anulare de faţă nu este întemeiată pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de articolele mai sus invocate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 149/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conflictele dintre salariaţi şi unităţile la care sunt încadraţi cu privire la drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă sunt conflicte de muncă. Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii decurgând din contractele colective de muncă, sunt conflicte referitoare la drepturile salariaţilor, respectiv conflicte de drepturi. Apărarea de către sindicat a drepturilor membrilor săi în faţa organelor de jurisdicţie se realizează în toate formele procedurale recunoscute participanţilor în procesul civil, inclusiv prin formularea de acţiuni în justiţie.
2.Împrejurarea că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu au fost nominalizaţi membrii de sindicat în numele cărora s-a acţionat nu are nicio relevanţă în cauză, în condiţiile în care acţiunea a fost promovată în numele tuturor membrilor de sindicat, lista acestor membri prezentând importanţă în faza executării hotărârii, când reclamantul urmează să facă dovada faptului că persoana pentru care solicită acordarea dreptului avea calitatea de membru de sindicat la data introducerii acţiunii. De altfel, din considerente, rezultă că instanţa de fond nu analizează obiectul acţiunii aşa cum a fost formulat ci arată cum ar fi trebuit să fie formulată acţiunea, în condiţiile în care dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. prevăd că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
3. Angajatorul trebuia să facă dovada ca a respectat prevederile art. 130 alin. (4) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol şi gaze în sensul că a stabilit pentru salariaţi, o valoare minimă a salariului brut la 620 lei pentru un program complet de lucru de 170 de ore. Or, contrar susţinerilor pârâtei, dacă se examinează tabelul nominal cu salariaţi se poate observa că nu toţi angajaţii beneficiază de un salariu minim brut de 620 lei .
3. Potrivit dispoziţiile art. 238 alin. (1) din Codul Muncii, contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Astfel, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea prevederilor legii, ci şi în considerarea clauzelor contractelor colective de la nivel superior.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 28/R din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Legea sindicatelor nr. 54/2003 nu prevede obligativitatea încheierii unui contract individual de muncă cu membrii de sindicat aleşi în organele de conducere, de altfel actul normativ invocat de reclamant nici nu are o prevedere în acest sens.
2. În condiţiile în care prima instanţă a apreciat că petitul principal din acţiune este neîntemeiat, în mod evident capetele de cerere accesorii (de obligare la plata de despăgubiri egale cu salariul indexat, majorat şi reactualizat şi la alte drepturi salariale de care ar fi beneficiat de la data solicitării angajării, la plata contribuţiilor de asigurări sociale, respectiv la înscrierea în carnetul de muncă a perioadei în care reclamantul va presta activitate după angajare) au fost respinse ca neîntemeiate, prima instanţă pronunţându-se implicit şi asupra acestora prin respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.
3. Nu poate suplini consimţământul părţilor de a încheia contractul individual de muncă, iar susţinerea recurentului în sensul că intimata şi-a exprimat consimţământul prin art. 22 alin. (3) din Statut este neîntemeiată, în condiţiile în care prin acest articol se prevede doar ca o posibilitate salarizarea membrilor biroului executiv de către organizaţia sindicală. Mai mult, după încetarea contractului de muncă recurentul nu a prestat activităţi cu caracter permanent în beneficiul intimatei şi nu se poate astfel reţine nici exprimarea de către aceasta în mod tacit a consimţământului în vederea perfectării unui contract de muncă.
4. Art. 60 alin. (1) lit. h) din Codul muncii invocat de recurent nu este incident în cauză întrucât se referă la interdicţia concedierii pe durata unei funcţii eligibile într-un organism sindical, iar obiectul prezentei cauze îl reprezintă obligarea pârâtei să încheie contract individual de muncă cu reclamantul.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2269/R din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contrar celor reţinute de prima instanţă, din înscrisurile administrate în cauză rezultă că numai o parte dintre ei au beneficiat de încadrarea activităţii în grupa a II-a de muncă. De asemenea, fără să administreze probe în acest sens, tribunalul a reţinut că nominalizarea persoanelor care au desfăşurat activitatea în grupa a II-a de muncă s-a realizat în mod corect. Dispoziţiile cuprinse în Ordinul 50/1990 nu conţin o enumerare limitativă care se încadrează în grupa I şi a II-a de muncă. Posibilitatea extinderii acestor activităţi rezultă din art. 3 alin. (2) din ordin, respectiv din nota de fundamentare a H.G. nr. 1223/1990, esenţial fiind ca această extindere să se realizeze în funcţie de condiţiile concrete de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2093/R din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Astfel, deşi conform art. 287 Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, în condiţiile în care acesta a contestat reţinerea vreunei garanţii din salariul reclamantului, recurenta nu putea fi obligată la un fapt negativ, reclamantul fiind cel care trebuie să dovedească faptul pozitiv contrar, respectiv că i s-a reţinut garanţia în cuantum.
2. Reclamantul susţine că pentru întreaga perioadă în care a lucrat la recurentă trebuie să îi fie acordată diurnă, ceea ce nu este posibil în lipsa modificării unilaterale a locului de muncă de către angajator prin delegare sau detaşare (conform art. 42-47 din Codul muncii).
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2056/R din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond, deşi a admis în totalitate acţiunea, a obligat pârâta la eliberarea unei adeverinţe în care să se menţioneze vechimea în specialitate de 31 ani, 5 luni şi 6 zile precum şi venitul brut realizat de un grefier de la Judecătoria Tg. J în funcţie şi condiţii identice de vechime în cuantum salariului de încadrare al salariului de merit şi al sporului de vechime de 25%. S-a dispus de asemenea, eliberarea unei adeverinţe ca urmare a indexării salariilor de bază. Se constată că instanţa de fond nu a cercetat fondul cauzei în raport de toate solicitările reclamantei în acţiune.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9908 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Contestatoarea nu a indicat niciun motiv de încălcarea unei norme de competenţă, precizând că ar fi competentă o „instanţă civilă” şi nu o „instanţă de litigii de muncă”. Or, în cadrul Curţii de Apel Galaţi organizarea este pe secţii şi nu pe instanţe. În concluzie, motivul contestaţiei în anulare nu se încadrează în prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
2. Contestaţia este admisibilă numai în cazul în care motivele au fost invocate prin cererea de recurs însă instanţa le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt. Or, acest motiv a mai fost invocat în cadrul recursului ce a fost respins prin decizia civilă contestată iar instanţa l-a reţinut ca neîntemeiat, fără a fi nevoie de verificări de fapt. În consecinţă, devin incidente dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că se pot ataca cu contestaţie în anulare hotărârile irevocabile numai dacă motivele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau a recursului. Or, motivele au fost invocate pe calea recursului şi respinse fără a avea nevoie de verificări de fapt.
3. Alte critici referitoare la interpretarea probelor şi la rolul activ al judecătorilor nu constituie motive legale ale contestaţiei în anulare, întrucât „recursul la recurs” şi reinterpretarea situaţiei de fapt pe calea unei căi extraordinare de atac nu sunt admisibile, întrucât s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice şi ordinea de drept.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 584/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Referitor la neanalizarea probelor propuse de recurent de către prima instanţă, Curtea reţine că scriptul invocat de acesta (intitulat „Justificarea modalităţii de evaluare pentru Fişa de evaluare a reclamantului) a fost analizat de prima instanţă, deşi acesta nu este semnat de directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Z şi nu este datat, astfel încât nu se poate stabili dacă a fost întocmit pro causa sau în procesul evaluării reclamatului. S-a reţinut însă, pe baza depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză, că activitatea profesională a reclamantului, pentru anul 2006, nu este reflectată în mod real în punctajul obţinut în urma evaluării, care are evidente accente
2. În condiţiile în care, reclamantul avea dreptul să conteste în instanţă modul de realizare a evaluării sale profesionale, invocându-se în acest sens dispoziţiile art. 281 Codul Muncii, respectiv art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea apreciază că prima instanţă nu s-a substituit angajatorului acordând reclamantului un punctaj maxim, o soluţie contrară având ca efect nerespectarea dreptului de acces la un tribunal.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia civilă nr. 1577/R din 3 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia de sancţionare prin care a fost sancţionată cu 10 % reducerea salariului pe 3 luni cuprinde elementele prevăzute în art. 268 alin. (2) lit. c) Codul Muncii, nefiind lovită de nulitate absolută.
2. Suspendarea contractului de muncă a intervenit ca urmare a incidenţei dispoziţiile art. 8 alin. (4) din H.G. nr. 679/2003, contractul de muncă al recurentei fiind accesoriu al atestatului de asistent maternal profesionist, şi nu are caracterul unei sancţiuni aplicate în baza Codului Muncii, aşa cum greşit susţine recurenta. În consecinţă, nu au fost aplicate două sancţiuni pentru aceeaşi faptă, ci doar sancţiunea reducerii salariului cu 10% pe timp de 3 luni prin dispoziţia contestată.
3. În hotărârea recurată, se observă că sunt menţionate toate elementele prevăzute de art. 261 C. proc. civ., sentinţa fiind motivată corespunzător, cu indicarea mijloacelor de probă reţinute ca relevante şi arătarea motivelor pentru care nu au fost reţinute apărările contestatoarei.
4. Susţinerile exprimate de recurentă în sensul că are un comportament social corect şi are familie nu constituie motiv de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei recurate, ci reprezintă împrejurări care pot fi avute în vedere al individualizarea sancţiunii aplicate care a fost proporţională cu gravitatea faptei săvârşite dar şi cu comportarea generală a salariatei, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 266 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 557/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Asemenea dispoziţii instituie pentru instanţă obligaţia de a se referi în motivare la toate capetele de cerere formulate, mijloacele de probă administrate în cauză şi la considerentele pentru care nu s-au respins cererile părţilor. Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, simplă, precisă, concisă şi fermă, într-un cuvânt să aibă putere de convingere şi să ofere o înlănţuire la propriu a faptelor şi regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia pronunţată în dispozitiv.
2. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului obligă tribunalele să-şi motiveze hotărârea lor, dar această obligaţie nu trebuie înţeleasă în sensul că trebuie să răspundă în mod deliberat la fiecare argument al părţilor procesului. Curtea a subliniat că pentru îndeplinirea misiunilor „naturale” de a tranşa un litigiu, tribunalele au nevoie să obţină cooperarea părţilor în măsura posibilului sunt ţinute să-şi exprime pretenţiile şi argumentele în mod clar, neambiguu şi rezumabil structurat.
3. Din moment ce art. 6 obligă jurisdicţiile să-şi motiveze deciziile dar nu şi la a răspunde la fiecare argument adresat de părţi, Curtea a considerat că prin faptul că nu a răspuns la un simplu argument care nici nu a influenţat soluţia litigiului, instanţa raţională nu a adoptat o decizie nemotivată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 220/R din 7 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia de sancţionare este nelegală, lipsind unul din elementele răspunderii delictuale şi anume vinovăţia, nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 263 Codul Muncii. De asemenea, susţinerea recurentei că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu a răspuns la toate apărările sale, nu este întemeiată. Astfel, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
2. Prima instanţă a răspuns tuturor apărărilor invocate de către intimată, motivarea dată hotărârii fiind corespunzătoare dovezilor administrate cu arătarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în prezenta soluţie.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 176/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâta a respectat dispoziţiile art. 264 şi 266 Codul Muncii care prevăd aplicarea graduală a sancţiunilor şi în raport de gravitatea abaterii sens în care a ţinut cont de faptul că este prima abatere disciplinară săvârşită de către contestatoare şi i-a aplicat sancţiunea avertismentului scris.
2. Tot astfel, în mod greşit recurenta, invocând încălcarea art. 261 alin. (3) C. proc. civ. a susţinut că sentinţa primei instanţe i-a fost comunicată cu nerespectarea termenului de 7 zile de la pronunţare.
3. Termenul de 30 zile pentru motivare este relativ, are caracter de recomandare şi nu de decădere, astfel că eventuala lui depăşire nu afectează legalitatea hotărârii.
În egală măsură, lipsa numelui şi prenumelui consilierului juridic al intimatei care a reprezentat-o în instanţă şi nedovedirea calităţii de reprezentant ca şi depunerea întâmpinării în aceste condiţii nu constituie cazuri de recurs care sunt expres prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 cod pr.civ.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1166 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Termenul de 30 zile pentru motivare este relativ, are caracter de recomandare şi nu de decădere, astfel că eventuala lui depăşire nu afectează legalitatea hotărârii ci, poate să atragă cel mult, sancţiuni disciplinare pentru magistratul care în mod repetat şi cu rea-credinţă ori din gravă neglijenţă, întârzie nejustificat motivarea hotărârilor pe care le pronunţă.
2. Lipsa numelui şi prenumelui consilierului juridic al intimatei care a reprezentat-o în instanţă ca şi eventuala depunere tardivă a întâmpinării nu constituie cazuri de recurs care sunt expres prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
3. Sancţiunea nerespectării termenului de formulare a întâmpinării este decăderea pârâtului ori intimatului din dreptul de a mai propune probe ori de a invoca excepţii, afară de cele de ordine publică, iar nu modificarea ori casarea sentinţei ca efect al recursului.
4. Lipsa calităţii de reprezentant al unei părţi, invocate în faţa instanţei ca excepţie, are drept consecinţă eventuala anulare a actelor îndeplinite de persoana care nu justifică o atare calitate, nefiind caz de recurs, în condiţiile în care în faţa instanţei de fond nu s-a invocat această excepţie.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1165 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Constituie încălcare a prevederilor art. 129 C. proc. civ., omisiunea instanţei de judecata de a se pronunţa cu privire la toate capetele de cerere formulate, care atrage desfiinţarea sentinţei civile şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. În atare situaţie, se constată că sentinţa a fost dată fără ca tribunalul să fi intrat în cercetarea fondului în privinţa sumei de 58 de lei reprezentând suma reţinută din retribuţia lunii august, nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de acţiune.
2. Instanţa de fond, deşi, în cauză, în susţinerea acţiunii, reclamanta a făcut referire la apărări şi probe, a omis sa le analizeze şi să arate motivele pentru care pune sau nu temei pe acestea, sau de ce nu le admite ori nu administrează probele solicitate, astfel încât cu privire la hotărârea pronunţată nu se poate exercita un control judiciar eficient. Este de observat că, în considerentele sentinţei, în afară de faptul că se arata, doar actele care au fost depuse la dosar de către părţi şi se reda conţinutul acţiunii şi al întâmpinării, nu s-a răspuns motivat, cu referire la probe, dacă apărările reclamantei sunt întemeiate şi nu analizează dacă decizia atacată conţine toate elementele prevăzute imperativ de art. 268 Codul Muncii.
3. În contextul dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., modificat, instanţa era obligată sa facă aprecieri cu privire la susţinerile părţilor, inclusiv ale reclamantei, care a invocat anumite apărări la care instanţa nu a răspuns.
4. Codul de procedura civilă consacra principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie sa fie motivată. Aceasta dispoziţie este edictată atât în interesul unei bune administrări a justiţiei şi încrederii ce trebuie sa inspire justiţiabililor cât şi pentru a se da instanţelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor instanţe.
5. Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori sa arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea lor, să enunţe cele constatate şi dovezile care au determinat-o.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 222/R din 24 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt într-adevăr auzite, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune tribunalului obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi a cererilor de probatoriu ale părţilor, cu excepţia aprecierii pertinenţei.” (Hotărârea din 21.07.2005 în cauza Virgil J. şi alţii împotriva României, paragraful 44; Hotărârea din 19.04.1994 în cauza Van de I. împotriva Olandei, paragraful 59 şi Hotărârea din 21.03.2000 în cauza Dulaurans împotriva Franţei, paragraful 33).
2. Neindicarea de către instanţa de fond a considerentelor de fapt şi de drept care au stat la baza pronunţării unei hotărâri echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, împrejurare ce atrage aplicarea prevederilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 99 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Judecătorii sunt datori să arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea lor, să enunţe direct cele constatate şi dovezile care au determinat această convingere.
În speţă, hotărârea criticată nu cuprinde şi o analiză a mijloacelor de probă administrate deşi motivarea trebuia să se sprijine pe dovezile din dosar iar pronunţarea să poarte asupra tuturor mijloacelor care stau la baza pretenţiilor ridicate de părţi. Or, hotărârea judecătorească trebuie să se întemeieze pe probele legal administrate şi să cuprindă o analiză a acestora, pentru a asigura cunoaşterea temeiurilor argumentelor reţinute de instanţă şi, astfel, exercitarea controlului judiciar.
2. Hotărârea criticată nu cuprinde şi o analiză a mijloacelor de probă administrate deşi motivarea trebuia să se sprijine pe dovezile din dosar iar pronunţarea să poarte asupra tuturor mijloacelor care stau la baza pretenţiilor ridicate de părţi. Or, hotărârea judecătorească trebuie să se întemeieze pe probele legal administrate şi să cuprindă o analiză a acestora, pentru a asigura cunoaşterea temeiurilor argumentelor reţinute de instanţă şi, astfel, exercitarea controlului judiciar.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 701/R din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 283 alin. (1) lit. d) Codul Muncii, „Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”. Or, în speţă, pârâtul a atacat clauza de neconcurenţă după încetarea contractului său individual de muncă, ceea ce, raportat la dispoziţia legală citată, confirmă soluţia dată de prima instanţă cererii reconvenţionale.
2. Este real că în cazul în care clauza de neconcurenţă enunţă interdicţia desfăşurării unor activităţi ce se află în concurenţă cu cea prestată de salariat la angajatorul său, după încetarea raporturilor juridice de muncă, interesul de a ataca această clauză se naşte în acest moment, însă, în speţă, clauza de care se prevalează reclamanta se referă la activităţile concurenţiale desfăşurate pe durata derulării raporturilor juridice de muncă, nefiind incidentă ipoteza susţinută de pârât.
3. Pârâtul a atacat clauza de neconcurenţă după încetarea contractului său individual de muncă, ceea ce, raportat la dispoziţia legală citată, confirmă soluţia dată de prima instanţă cererii reconvenţionale.
4. Nu au fost respectate dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., deoarece hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, lipsind orice referire la faptele imputate pârâtului şi bazându-se pe argumente inconciliabile.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2211/R din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin respingerea cererii reconvenţionale având ca obiect constatarea nulităţii clauzei de neconcurenţă, soluţie nerecurată de către pârât, nu se mai pot pune în discuţie pe cale incidentală sau de excepţie motivele de nulitate invocate în cererea reconvenţională. În caz contrar, soluţia de respingere a cererii reconvenţionale, chiar şi ca prescrisă, ar fi pur formală din moment ce ar fi analizată pe fond şi ar primi răspuns în baza unor argumente ce tind să contravină excepţiei prescripţiei cererii reconvenţională, soluţie care consacră în cele din urmă valabilitatea clauzei de neconcurenţă, fiind un act juridic neanulat care se bucură de prezumţia de validitate şi legalitate.
2. Nu au fost respectate dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., deoarece hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, lipsind orice referire la faptele imputate pârâtului şi bazându-se pe argumente inconciliabile.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1968/R din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Hotărârea primei instanţe nu conţine motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, aşa cum prevede în mod expres art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Aceste dispoziţii au fost edictate atât în interesul unei bune administrări a justiţiei şi a încrederii ce trebuie sa inspire justiţiabililor, cât şi pentru a se da instanţelor superioare posibilitatea de a realiza controlul judiciar. Obligaţia instanţelor de a-şi motiva în mod corespunzător deciziile reprezintă şi una dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că absenţa motivării poate impieta asupra dreptului menţionat anterior mai ales în situaţia în care decizia nemotivată este susceptibilă de a fi atacată pe fond la o instanţă superioară.
2. Instanţa de fond, a omis să analizeze toate petitele şi motivele invocate de către reclamant şi să arate motivele pentru care respinge toate petitele, astfel încât cu privire la hotărârea pronunţată nu se poate exercita un control judiciar eficient.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1427/R din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin actul adiţional la contractul individual de muncă nr. 479/23.01.2001, s-a prevăzut obligaţia pârâtului de a lucra în favoarea reclamantului cel puţin 5 ani de la data confirmării în specialitate. Nici în actul adiţional şi nici în contractul individual de muncă al pârâtului nu s-a prevăzut care este consecinţa nerespectării clauzei stipulate în actul adiţional.
2. Solicitarea la restituirea salariului aferent perioadei menţionate anterior este în mod evident lipsită de temei legal, deoarece pe lângă faptul că nu există o asemenea clauză contractuală, pretenţia reclamantului contravine dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 165 şi art. 38 Codul Muncii, care enunţă inadmisibilitatea renunţării la drepturile salariale şi interdicţia renunţării la drepturile recunoscute salariaţilor prin lege, printre care şi salariul corespunzător unei activităţi efectiv prestate.
3. Se reţine că reclamantul şi-a asumat prin contractul individual de muncă obligaţia de a-i asigura pârâtului condiţii corespunzătoare de lucru. Or, prin Ordinul nr. 1740/20.12.2006 Spitalul Orăşenesc D. S s-a transformat în Centrul de Sănătate D.S., pârâtul nemaiputând astfel să realizeze intervenţii chirurgicale.
4. Semnarea de către pârât a fişei de lichidare este lipsită de efecte juridice, neputând avea semnificaţia unei achiesări la pretenţiile reclamantului.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 748/R din 26 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Într-adevăr corect a reţinut instanţa că pretenţia reclamantei referitoare la obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Cluj, la plata sumei de 5600 lei cu titlu de diferenţă de indemnizaţie a 7 salarii la care ar fi avut dreptul, nu se justifică întrucât în noţiunea de indemnizaţie de încadrare brută lunară astfel cum este definită şi în dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 177/2002 nu sunt cuprinse sporurile, ea fiind stabilită doar în raport de funcţia, nivelul instanţei şi vechimea în magistratură.
2. În privinţa petitelor 2-5 din acţiune, instanţa de fond nu s-a preocupat în niciun mod de soluţionarea lor în raport şi de dispoziţiile mai sus arătate, acest fapt echivalând cu o nesoluţionare a fondului cauzei, raportat şi la dispoziţiile art. 299 şi 312 C. proc. civ.
3. Potrivit dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii şi va cuprinde în mod obligatoriu printre altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei cum şi pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 348/R din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte susţinerea recurentului în sensul că probele existente la dosar nu au fost luate în considerare sau au fost interpretate greşit apreciem că este neîntemeiată întrucât hotărârea cuprinde considerentele avute în vedere de prima instanţă în pronunţarea soluţiei inclusiv motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile pârâtului, fiind respectate elementele prev. de art. 261 C. proc. civ.
2. Sunt întrunite condiţiile răspunderii patrimoniale ale art. 271 Codul Muncii întrucât indiferent de modul în care era organizată paza obiectivului, pentru că dacă agentul poştal şi-ar fi respectat obligaţiile de serviciu şi ar fi distribuit corect şi la termen toate mandatele, prejudiciul nu ara fi existat, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 216/R din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Retragerea indemnizaţiei de conducere este nelegală. Din modul în care este redactată dispoziţia atacată rezultă că reclamantei i-a fost retrasă doar indemnizaţia de conducere, fără să fie retrogradată din funcţia deţinută de şef de laborator. Această retrogradare s-a realizat însă, conform susţinerilor părţilor, în fapt în baza acestei decizii, ceea ce denotă nelegalitatea măsurii luate şi sub acest aspect, precum şi legalitatea şi temeinicia capătului de cerere relativ la reintegrarea reclamantei pe postul de şef de laborator.
2. Susţinerile pârâtului şi ale intervenientei, (care, de altfel, şi-au modificat poziţia procesuală cu privire la acest aspect) în sensul că funcţia de şef de laborator nu mai există în organigrama Oficiului de Studii E. şi B.M., că această funcţie a fost ocupată prin concurs, respectiv că reclamanta a ocupat nelegal această funcţie urmează să fie înlăturate de C, care apreciază că angajatorul nu poate invoca alte motive decât cele menţionate în decizie pentru modificarea unilaterală a felului muncii şi a salariului reclamantei.
3. Decretul 92/1976 privind carnetul de muncă prevede o procedură specială pentru rectificarea înscrierilor din carnetul de muncă care nu s-au efectuat conform dispoziţiilor legale de către unitatea care păstrează carnetul de muncă, astfel încât intervenienta nu poate invoca culpa părţii pentru care intervine pentru nerespectarea acestei proceduri. De asemenea, negocierea salariului [aşa cum prevede art. 3 alin. (1) din OG 14/1998] presupune ca ambele părţi să fie de acord cu cuantumul acestuia, astfel încât nu i se poate imputa reclamantei faptul că nu a semnat actele în care se materializează negocierea salariului său, negociere pe care nu acceptat-o.
4. Negocierea salariului [aşa cum prevede art. 3 alin. (1) din OG 14/1998] presupune ca ambele părţi să fie de acord cu cuantumul acestuia, astfel încât nu i se poate imputa reclamantei faptul că nu a semnat actele în care se materializează negocierea salariului său, negociere pe care nu acceptat-o.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1567/R din 10 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Demisia este actul unilateral de voinţă al salariatului prin care înţelege să pună capăt unui contract individual fără să menţioneze motivele care l-au determinat, dându-se expresie principiului libertăţii muncii. În această situaţie trebuie să respecte termenul de preaviz deoarece art. 79 alin. (5) Codul Muncii prevede că în termenul de preaviz contractul de muncă continuă să-şi producă efectele respectiv salariatul este obligat să se prezinte la serviciu şi să presteze munca iar angajatorul să-i plătească salariul.
2. Salariatul poate să–şi prezinte demisia fără preaviz dar numai în condiţiile art. 78 alin. (8) Codul Muncii şi în acest caz ar trebui menţionate şi care dintre obligaţiile asumate de angajator nu au fost îndeplinite. Cu alte cuvinte trebuie să motiveze de ce nu respectă obligaţia impusă de lege de a se prezenta la serviciu pe perioada preavizului.
3. Salariatul doar şi-a prezentat demisia la data de 21.09.2007 înregistrată de angajator sub nr. 240 în care menţionează că înţelege să-şi prezinte demisia începând cu data de 21.09.2007 dar nu a precizat motivele pentru care înţelege să-şi prezinte demisia fără preaviz şi nici care sunt obligaţiile nerespectate de angajator. În aceste condiţii contractul individual de muncă a continuat să-şi producă efectele şi nu putea înceta prin demisie decât la expirarea termenului de preaviz şi nu la data prezentării demisiei astfel că recurenta a continuat să aibă calitatea de angajator pentru salariat cu toate prerogativele date de lege inclusiv cea prevăzută de art. 40 alin. (1) lit. e) CodulMuncii – să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern. Aşadar concluziile instanţei de fond că decizia de sancţionare este lovită de nulitate deoarece a fost emisă după încetarea raporturilor de muncă prin demisie sunt eronate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9057 din 17 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Faptul că intimata nu a procedat la completarea carnetului de munca, în conformitate cu sentinta nr. 797/26.02.2002, nu-l îndreptateste pe recurentul reclamant să promoveze o noua actiune, lucrul judecat avand ca efecte, intre altele, exclusivitatea – care face că un nou litigiu între aceleasi parti, pentru acelasi obiect şi cu aceeasi cauză să nu mai fie cu putinţă şi executorialitatea – care face că hotararea să poata fi pusa în executare silita la cererea partii care castigat procesul.
2. Soluţionarea greşită a cererii de completare a carnetului de munca pe perioada 12.02.2000-1.07.2005 este, de asemenea, nefondată, tribunalul soluţionând acest petit în considerarea faptului că reclamantul nu si-a manifestat intenţia de reluare a activităţii şi nu există nici vreo hotarare judecătoreasca pentru perioada menţionată.
3. Câta vreme petentul nu si-a manifestat vointa de a reveni pe postul detinut anterior, reintegrarea să nu poate avea loc sine die, iar fara prestarea muncii corespunzatoare functiei sale, petentul nu este indreptatit să solicite nici drepturi banesti şi nici obligarea intimatei la plata CAS.
4. Potrivit art. 1201 C.civ., este lucru judecat atunci cand a doua cerere în judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza şi este intre aceleasi parti, facuta de ele şi în contra lor în aceeasi calitate. Potrivit acestui din urma text, rezulta că elementele autoritatii de lucru judecat sunt partile, obiectul şi cauza, care trebuie să fie aceleasi în ambele cereri. Se constata, asadar, că în raport de sentinta mentionata, sunt intrunite toate elementele cerute de art. 1201 C.civ., litigiul de fata avand aceleasi parti, obiect şi cauza. Cauza, că element al autoritatii de lucru judecat, este fundamentul raportului juridic dedus judecatii, temeiul juridic al cererii, care nu se confunda cu cauza actiunii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10106 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)