-
Prima instanţă a reţinut în mod corect că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută întrucât nu respectă dispoziţiile art. 68 Codul Muncii iar conţinutul deciziei de concediere de asemenea nu cuprinde elementele prevăzute de lege. Instanţa de fond a hotărât temeinic că în cauză măsura concedierii s-a luat cu nesocotirea dispoziţiile art. 65 alin. (2) Codul Muncii, pârâta nedepunând la dosar noua organigramă şi noul stat de funcţii pentru a verifica dacă au fost îndeplinite condiţiile pentru reorganizarea activităţii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2957 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond, în mod legal şi temeinic, a admis în parte acţiunea principală şi a respins cererea reconvenţională precizată a pârâtei, nefiind incident vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2922 din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Pârâta-intimată a dovedit cu chitanţa fiscală depusă la dosar că suma achitată ca onorariu de avocat este de 1000 lei, iar reclamanta căreia în mod întemeiat i s-a respins acţiunea este în culpă procesuală.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2889 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din înscrisurile depuse la dosar şi din cuprinsul deciziei de sancţionare disciplinară, nu rezultă că pârâta a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, prevăzută de art. 267 Codul Muncii, astfel încât instanţa de fond a reţinut în mod corect că decizia contestată de reclamantă este lovită de nulitate absolută, conform art. 267 alin. (1) Codul Muncii. De altfel, decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă nu cuprinde nici menţiunile obligatorii prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. a), lit. b) şi lit. c) Codul Muncii, fiind lovită de nulitate absolută potrivit art. 268 alin. (2) Codul Muncii.
Având în vedere că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, nu se mai impune verificarea temeiniciei sale, neavând relevanţă nici împrejurarea că reclamanta a achitat suma de 1500 lei reprezentând prejudiciu cauzat societăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2690 din 10 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Abaterea de la disciplina muncii care a atras concedierea disciplinară a reclamantului recurent s-a apreciat greşit în primă instanţă că este atât de gravă, încât să atragă după sine cea mai severă sancţiune, conform art. 61 lit. a) din Codul Muncii.
Din dosar rezultă că este la prima abatere disciplinară contestatorul, or gravitatea ei numai printr-o exagerată apreciere a făcut posibilă aplicarea de către angajator a sancţiunii disciplinare extreme şi menţinerea de către instanţă a aplicării celei mai grave sancţiuni disciplinare, fiind astfel greşit aplicat textul de lege incident, mai sus menţionat.
Sancţiunile disciplinare în dreptul muncii au ca principal scop reeducarea angajaţilor care comit abateri de la disciplina muncii, în sensul responsabilizării lor pentru respectarea normelor de disciplină a muncii încălcate.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1123 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În privinţa primului motiv de recurs, acesta este inexistent, câtă vreme, neîndoielnic, aşa cum rezultă din probele dosarului, „destituirea” reclamantului din funcţia deţinută s-a făcut în timp ce aceasta se afla în concediu medical, fiind astfel încălcate dispoziţiile cu caracter imperativ ale art. 60 lit. a) din Codul Muncii.
Al doilea motiv de recurs, însă, poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., reîncadrarea în funcţia destinată anterior nefiind cerută de contestator în condiţiile cerute de art. 114 sau art. 132 din acelaşi cod de legi, ci prin concluziile scrise depuse la dosar în chiar ziua judecării şi pronunţării sentinţei recurate, ceea ce în mod greşit a luat în considerare prima instanţă ca o reîntregire sau modificare a cererii sale. Aceasta neînsemnând, însă, că reclamantul nu poate cere reîncadrarea în funcţie pe calea unei acţiuni civile separate.
Sursă: (Curtea de Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 7 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia contestată a fost emisă la data de 25.07.2007 şi comunicată contestatorului la data de 29.02.2008, fiind astfel încălcate termenele de 5 zile, de 30 de zile şi de 6 luni prevăzute de dispoziţiile legale amintite mai sus.
Totodată, nu au fost respectate nici dispoziţiile art. 268 punctul 2 lit. a) Codul Muncii, potrivit cărora sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, în decizia contestată nefiind menţionat în ce au constat abaterile săvârşite de petent şi nici data săvârşirii acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10172 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Primul motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă este nefondat, deoarece contestatorul are interes să invoce nulitatea unei decizii de încetare a raporturilor de muncă atunci când consideră că această decizie a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv că nu s-a cercetat fondul sub toate aspectele aşa cum a dispus Curtea de Apel Craiova prin decizia de casare, Curtea constată că este nefondat, deoarece instanţa de fond, supunându-se indicaţiilor, a statuat că în cauză nu se putea dispune încetarea de drept a contractului deoarece acesta nu a fost încheiat pe durată determinată astfel încât să opereze încetarea de drept la expirarea termenului conform art. 56 lit. j) Codul Muncii. Analizând actul adiţional încheiat la data de 14 02 2006 se observă că negocierea a avut ca obiect „avansare” iar rubrica „durata contractului – determinată–” este barată.
Critica referitoare la greşita acordare a indemnizaţiei de preaviz, Curtea constată că este nefondată deoarece instanţa a soluţionat cererea de acordare a drepturilor pentru perioada 1.01.2007-23 01 2007 în conformitate cu art. 78 Codul Muncii şi le-a acordat sub formă de despăgubiri ca urmare a emiterii unei decizii de încetare a raporturilor de muncă cu încălcarea dispoziţiilor legale şi nu ca drepturi salariale corespunzătoare perioadei de preaviz.
Nu este fondată nici critica referitoare la acordarea indemnizaţiei de concediere şi a indemnizaţiei de concediu deoarece instanţa de fond nu a acordat astfel de indemnizaţii ci a mai acordat doar sporul de 100% pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal şi contravaloarea tichetelor de masă. Recurenta-pârâtă nu a administrat nicio probă din care să rezulte arieratele bugetare ci a depus doar facturile din care rezultă că nu a mai încasat de la Romag U. contravaloarea tichetelor de masă, aspect care nu are nicio relevanţă în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9774 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Consecinţa faptei contestatorului a avut repercursiuni şi asupra intimatei, căreia i s-a solicitat rezilierea contractului în ceea ce-l priveşte pe contestator. Se constată astfel, că fapta săvârşită de contestator corespunde exigenţelor dispoziţiilor art. 61 lit. a), coroborat cu art. 264 lit. f) din Legea nr. 53/2003, abaterea disciplinară fiind gravă prin împrejurările în care a fost săvârşită şi consecinţele acesteia
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9764 din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din actele dosarului nu a rezultat în ce a constat favorizarea sustragerii materialului şi care a fost în acest sens contribuţia contestatorului reclamant, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii disciplinare prevăzute de art. 263 şi urm. Codul Muncii. În acest sens nu s-a făcut dovada abaterilor grave sau repetate de la normele de disciplina muncii, ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9135 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aspectul vizând necorespunderea profesională, aşa cum este delimitat prin ordin, nu are suport real, nefiind făcute probe concrete, spre deosebire de acesta, dovedind demersurile de ofertare de preţ pentru lucrările în cauză.
Faptul că desfacerea contractului de muncă a intervenit în perioada incapacităţii temporare de muncă, face aplicabile dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) Codul Muncii conform cărora este interzisă luarea acestei măsuri în aceste perioade.
Dispoziţiile art. 276 Codul Muncii, sunt imperative încălcarea acestora prin neîndeplinirea procedurii cercetării prealabile, fiind sancţionată şi în cazul concedierii pentru necorespundere profesională. Susţinerea recurentei că a încercat să-l contacteze pe contestator, nu a fost probată, la dosarul cauzei aflându-se numai adrese de înştiinţare, dar fără dovezi de comunicare, iar declaraţia numitei E.(...), nu prezintă relevanţă juridică, având caracter unilateral şi fără forţă probantă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9118 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Invocarea de către partea intimată în cadrul dosarului de recurs a faptului că nu este cercetat un motiv de modificare sau nu este motivată decizia este inadmisibilă, faţă de condiţiile art. 318 alin. (1) teza ultimă C. proc. civ. În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., se va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare.
Nu vom reţine excepţia privind exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale invocată de către intimată deoarece, nu s-a dovedit o rea-credinţă din partea contestatorului pentru a putea fi întrunite condiţiile prevăzute de art. 723 C. proc. civ., iar promovarea unor diverse acţiuni împotriva aceleiaşi intimat sau introducerea unei plângeri penale nu este opozabilă în prezenta cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 150/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Manifestarea de voinţă a angajatorului a fost fermă şi neechivocă, în sensul în care prin argumentele inserate în referatul 828/2007 şi procesele verbale din mai 2007 a înţeles să denunţe unilateral contractul de muncă apreciind că reclamanta nu corespunde profesional postului pe care-l ocupă. Chiar dacă interpretarea deciziei de concediere ca reprezentând o notificare în temeiul art. 31 alin. (4¹) Codul Muncii ar fi relevat aceiaşi stare de fapt, respectiv, necorespunderea profesională, sub aspectul efectelor juridice urmărite de angajator acesta a ales în mod inechivoc să emită dispoziţia de concediere.
Fiind stabilit cadrul procesual, instanţa de fond avea obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ., să manifeste rol activ şi să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau întâmpinare. Aplicarea principiului conversiunii actului juridic este nu numai nelegală, aşa cum s-a arătat anterior ci şi neîntemeiată pentru considerentele ce urmează:
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1640/R din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a anulat în mod corect decizia nr. 704 din 15 februarie 2008, emisă de pârâtă, prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă, încheiat între reclamantă şi pârâtă, pe considerentul că nu au fost precizate în decizie prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil ce ar fi fost încălcate de reclamantă şi nici nu au fost cuprinse motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei din timpul cercetării prealabile, respectiv că ar fi înştiinţat societatea pârâtă despre starea sa de sănătate care nu i-a permis să presteze muncă în zilele de 17, 18 şi 21 ianuarie 2008.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1390/R din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din cuprinsul actelor depuse la dosar de către pârâta-recurentă, nu rezultă existenţa unor dificultăţi economice care puteau justifica reorganizarea societăţii. Nu s-a dovedit nici împrejurarea că în raport de pregătirea profesională a reclamantei, pârâta s-a aflat în imposibilitatea de a oferi acesteia un post corespunzător. Mai mult, s-au dovedit întemeiate susţinerile reclamantei-intimate, conform căreia societatea a publicat anunţuri de mică publicitate pentru organizarea concursului de ocupare a unui post identic cu cel deţinut iniţial de reclamantă, post care nu a fost oferit acesteia anterior concedierii.
Întrucât concedierea reclamantei prin decizia indicată s-a efectuat cu nerespectarea condiţiilor legale, întemeiat s-a procedat la anularea deciziei şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu obligarea pârâtei la plata despăgubirilor reprezentând drepturile salariale neîncasate de reclamantă în sumă actualizată la data efectuării plăţii
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 917/R din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Desfiinţarea postului reclamantei şi concedierea acesteia au avut loc în anul 2007 (după perioada de suspendare a contractului de muncă pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani) şi deci, drepturile trebuie acordate în raport de conţinutul contractului colectiv de muncă, la data operării.
Contractul colectiv de muncă pentru anul 2005 a prevăzut dreptul la acordarea plăţilor compensatorii pentru persoanele concediate din motive neimputabile. Aceste prevederi au fost preluate şi adaptate pentru anii următori în contractul colectiv de muncă. Decizia de plată a indemnizaţiei ce reprezintă plăţi compensatorii în favoarea reclamantei trebuie să cuprindă cuantumul drepturilor cuvenite, la data când această decizie produce efecte juridice.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 115/R din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sancţiunile sunt prevăzute în Codul Muncii gradual, acestea putând fi aplicate în funcţie de gravitatea abaterilor săvârşite de către salariat precum şi de celelalte criterii prevăzute în art. 266, respectiv împrejurările în care fapta a fost comisă, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
În cauza de faţă, prima instanţă a apreciat în mod corect că, dat fiind că salariata nu a mai fost sancţionată disciplinar până acum, a recunoscut că modul său de lucru nu este unul singular, că pentru aceeaşi manieră de lucru şi alţi salariaţi au fost sancţionaţi disciplinar existând chiar o situaţie conflictuală în cadrul unităţii, sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă apare ca fiind prea gravă şi că în raport de toate aceste circumstanţe este oportună înlocuirea acestei sancţiuni cu aceea a reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 2045 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod întemeiat Tribunalul Mehedinţi, reţinând că este vorba de un contact de muncă pe durată nedeterminată, şi nu de unul pe durată determinată, a susţinut că temeiul de drept al desfacerii contractului de muncă este reprezentat de dispoz. art. 65-67 Codul Muncii ce reglementează încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, şi nu dispoz. art. 56 lit. j) Codul Muncii care reglementează situaţia în care contractul individual de muncă încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8887 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod întemeiat Tribunalul Mehedinţi, reţinând că este vorba de un contact de muncă pe durată nedeterminată, şi nu de unul pe durată determinată, a susţinut că temeiul de drept al desfacerii contractului de muncă este reprezentat de dispoz. art. 65-67 Codul Muncii ce reglementează încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, şi nu dispoz. art. 56 lit. j) Codul Muncii care reglementează situaţia în care contractul individual de muncă încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8730 din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 79 alin. (1) Codul Muncii prevede că: „prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.” Salariatul nu este obligat să-şi motiveze demisia dar manifestarea sa de voinţă trebuie să fie clară, precisă şi lipsită de echivoc conform dispoziţiilor art. 79 alin. (3) din acelaşi cod. Dată fiind natura juridică, aceea de act juridic unilateral, demisia nu mai poate fi revocată după ajungerea ei la cunoştinţa angajatorului. Aşa cum rezultă din cererea depusă la unitate, manifestarea de voinţă a contestatorului cu privire la încetarea din iniţiativa sa a contractului individual de muncă, este clară şi fără echivoc, astfel că nu poate pretinde că ar fi fost determinată de presiunile la care ar fi fost supus de conducerea unităţii.
Invocarea de către intimată a producerii unui prejudiciu important de către contestator, declanşarea unei anchete disciplinare, sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la lipsa cantităţii de 38, 000 litri de motorină, nu constituie, prin ele însele, element ce pot fi caracterizate ca şi constrângere psihică de natură a determina pe salariat să formuleze cere de demisie.
Prin soluţia adoptată la fond instanţa a analizat, în detaliu, evoluţia relaţiilor de muncă pe care le-a avut contestatorul cu intimata în toată perioada în care a fost angajat. Astfel, în considerentele sentinţei se face vorbire de deciziile emise de intimată, privind pe contestator, cât şi cererile formulate de către acesta cu privire la despăgubirile solicitate. Aşa fiind, nici critica formulată de contestator în recurs, sub acest aspect, nu este întemeiată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7965 din 5 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod întemeiat Tribunalul Mehedinţi, reţinând că este vorba de un contact de muncă pe durată nedeterminată, şi nu de unul pe durată determinată, a susţinut că temeiul de drept al desfacerii contractului de muncă este reprezentat de dispoz. art. 65-67 Codul Muncii ce reglementează încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, şi nu dispoz. art. 56 lit. j) Codul Muncii care reglementează situaţia în care contractul individual de muncă încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7818 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Verificând criticile formulate în recurs se constată că în fapt prin precizările făcute la data de 14.12.2007, contestatoarea a dezvoltat motivele contestaţiei, reiterând motivarea din considerentele sentinţei pronunţate în primul ciclu procesual. Cum precizările făcute de contestatoare, la data de 14.12.2007, în rejudecare, nu sunt, în fapt, apărări noi, ci motive care au fost analizate de instanţă, în primul ciclu procesual, se constată ca fiind neîntemeiate criticile privind analizarea unor motive ale contestaţiei depuse tardiv.
Cu privire la fondul litigiului în mod corect instanţa de fond a reţinut că decizia nr. 10/23.03.2007 prin care intimata a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatoarei este lovită de nulitate, deoarece nu cuprinde menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolut în dispoziţiile art. 268 Codul munci.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7789 din 3 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Stabilirea stării de fapt realizată de către prima instanţă este în acord cu probatoriile administrate, precum şi dispoziţiile legale incidente, aplicabile în speţa de faţă. Astfel, contestatorul este sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru săvârşirea abaterilor disciplinare la data de 9.06.2006, abateri pretinse a fi cunoscute de către conducerea intimatului abia la 29.05.2007, prin nota de constatare întocmită de Biroul de Audit.
Or, este fără îndoială că data limită prevăzută de artr.268 alin. (1) Codul Muncii privind aplicarea sancţiunii disciplinare este termenul de 6 luni, termen ce începe să curgă de la momentul săvârşirii abaterii disciplinare, în cauză 9.06.2006, termenul de 6 luni având natura juridică a unui termen de prescripţie extinctivă. Nu are relevanţă faţă de termenul de prescripţie prevăzut de lege data la care angajatorul ia act de săvârşirea abaterii disciplinare, atâta timp cât legea condiţionează momentul îndeplinirii termenului de momentul săvârşirii abaterii disciplinare şi nu de poziţia subiectivă, a cunoaşte sau a nu cunoaşte abaterea disciplinară, a angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7606 din 28 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a făcut o greşită aplicare a legii atunci când a reţinut în raport de dispoz. art. 29 din O.U.G. nr. 98/1999 că la stabilirea plăţilor compensatorii salariaţilor disponibilizaţi se are în vedere criteriul vechimii totale în muncă şi nu al vechimii în societate, întrucât prevederile actului normativ arătat nu sunt aplicabile în cauză. În acelaşi timp instanţa de fond nu a ţinut cont la pronunţarea soluţiei recurate de prevederile contractului colectiv de muncă încheiat între părţi şi ale planului social anexă la contract.
Raportând aceste prevederi la vechimea în muncă a contestatorului T.D. în cadrul E. SA se constată faptul că acesta beneficia de o indemnizaţie de disponibilizare într-un cuantum reprezentând contravaloarea a 12 salarii medii nete ţinând cont că avea o vechime în unitate de 6 ani o lună şi 22 de zile, încadrându-se în prevederile art. 50 alin. (1) din contractul colectiv de muncă, sumă achitată acestuia conform susţinerilor recurentei.
Se constată astfel că Tribunalul Dolj a făcut o greşită aplicare a legii, atunci când a reţinut că i se cuvine contestatorului T.D. plăţi băneşti compensatorii ca urmare a disponibilizării într-un cuantum de 15 salarii medii nete şi nu de 12 salarii medii nete.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4556 din 12 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit prevederilor art. 80 din Legea 168/1999, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunţată de instanţa de fond, iar art. 303 C.pr. civ. arată că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Se reţine faptul că, recurenta a primit comunicarea hotărârii fondului la data de 06.03.2008. Recursul nu a fost motivat prin însăşi cererea de recurs, ci ulterior, la data de 13.05.2007, cu depăşirea termenului prevăzut de lege de 10 zile.
Întrucât nu există motive de ordine publică, care să fi fost invocate din oficiu de instanţa de recurs, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea, va constatat nul recursul.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4276 din 6 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu privire la susţinerea privind încălcarea dispoz. art. 74 alin. (1) C.N., se apreciază neîntemeiată, deoarece actul de încetare al C.I.M. al reclamantului-intimat conţine motivele care au determinat încetarea raporturilor de muncă, respectiv hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr. 1 din 12.03.207, precum şi temeiul de drept- art. 65 alin. (1) C.N. în sensul desfiinţării locului de muncă ocupat de acesta, textul stabilind: concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea C.I.M. determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat din unu sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia.
Cu privire la reţinerea încălcării dispoz. art. 65 C.M. prin aceea că încetarea contractului d e muncă al intimatului nu a fost efectivă şi nu are o bază reală şi serioasă se reţine că în Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor din cadrul societăţii-recurente s-a decis desfiinţarea Fermei nr. 6 B care a fost inclusă în Ferma nr. 5, începând cu 15.04.2007.
Această măsură s-a impus întrucât ferma în cauză nu avea sediu şi spaţiu de deservire fiind şi o suprafaţă mare cultivată, de unde concluzia că desfiinţarea locului d e muncă al intimatului-şef de fermă- a fost determinată, aşa cum prevăd dispoz. art. 65 alin. (1) C.N. de reorganizare a activităţii, fiind efectivă şi având o cauză reală şi serioasă, întrucât Ferme nr. 6 a fost înglobată în Ferma nr. 5, aşa cum rezultă din organigrama depusă la dosar, anterior desfiinţării Fermei nr. 6 şi ulterior acestui moment, de unde rezultă că structura personalului este alta.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2661 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Inserarea în fişa postului a obligaţiei salariatului de a întocmi documentaţia pentru autorizarea F. contravine dispoziţiilor legale.
Potrivit art. 40 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii angajatorul are dreptul să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor. În aceste condiţii, Curtea constată că fapta săvârşită de recurentul-contestator, constând în omisiunea de a întocmi documentaţia nu a fost săvârşită cu vinovăţie. În lipsa vinovăţiei, nu există abatere disciplinară, iar angajarea răspunderii disciplinare este netemeinică.
Consecinţă a anulării deciziei de concediere şi restabilirii situaţiei anterioare, angajatorului îi revine obligaţia de a efectua menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al contestatorului, potrivit dispoziţiilor Decretului 92/1976.
În ceea ce priveşte pct. 5 şi 6 din contestaţie privind obligarea intimatei de a E. carnetul de muncă şi la daune de 20 de lei pentru fiecare zi de întârziere până la predarea carnetului de muncă, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate, întrucât obligaţia de întocmi şi păstra carnetele de muncă aparţine angajatorului şi, în condiţiile în care a fost dispusă repunerea părţilor în situaţia anterioară, raporturile de muncă urmează să se deruleze în continuare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2496 din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Avându-se în vedere acest raport semestrial cu referire expresă la situaţia economico-financiară a societăţii intimate, rezultă indubitabil că situaţia financiară a intimatei nu este precară, ci dimpotrivă este în continuă dezvoltare, de unde concluzia că nu a fost necesară reducerea vreunor posturi cu referire la postul deţinut de contestatorul-recurent, şi prin urmare, apreciindu-se sentinţa nelegală şi netemeinică, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. rap. la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va admite recursul, modificându-se sentinţa în sensul admiterii contestaţiei formulată de recurentul-contestator.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2220 din 14 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond în mod corect a reţinut faptul că prin dispoziţia emisă s-a dispus suspendarea raporturilor de muncă fără să ţină seama de dispoziţiile art. 264 alin. (1) lit. b) Codul Muncii care prevede că suspendarea contractului individual de muncă pentru săvârşirea de abateri disciplinare se poate dispune pe cel mult 10 zile şi nu pe o perioadă nedeterminată aşa cum în mod greşit a procedat recurenta.
Suspendarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului se poate dispune ca sancţiune disciplinară dar cu respectarea dispoziţiilor art. 264 alin. (1) lit. b) Codul Muncii sau în cazurile prevăzute de art. 52 Codul Muncii.
Motivele invocate de recurentă în cererea de recurs referitoare la abaterile săvârşite de intimata contestatoare, privesc fondul cauzei dar instanţa a soluţionat contestaţia pe excepţie iar art. 137 C. proc. civ. prevede că în acest caz, analizarea fondului este de prisos.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1719 din 28 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin adresa nr. 25431/25.07.2007 intimatului-contestator i-a fost adus la cunoştinţă faptul că îi încetează contractul de muncă şi că are dreptul la o perioadă de preaviz de 20 de zile lucrătoare. Astfel, în condiţiile în care din actele dosarului nu rezultă faptul că i-a fost comunicată o decizie de încetare a raporturilor de muncă aşa cum susţine recurenta, în mod corect prima instanţă a constatat nerespectarea disp. art. 74, 75 din Codul Muncii privind procedura concedierii, sens în care a aplicat prevederile art. 78 din acelaşi cod, privind reintegrarea salariatului pe postul deţinut anterior şi plata de despăgubiri.
Faptul că recurenta a depus în recurs xerocopia unei decizii cu nr. 72 din data de 14.08.2007, deci ulterior comunicăriii încetării contractului individual de muncă la care sunt anexate două înscrisuri înaintate prin fax, înscrisuri ilizibile şi pe care recurenta îşi întemeiază motivele de recurs, nu fac dovada faptului că în cauză a fost respectată procedura prevăzută de lege în cazul concedierii şi că intimatului i-a fost comunicată decizia de desfacere a contractului de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1710 din 12 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 65 alin. (2) din Codul Muncii, desfiinţarea locului de muncă al salariatului trebuia să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. Din cuprinsul deciziei nr. 1/31.08.2007 nu rezultă o asemenea cauză reală şi serioasă, singura menţiune fiind aceea a reorganizării societăţii, fără nicio justificare tehnică sau economică care să susţină această decizie.
Contestatorul are atât calitate procesuală activă, cât şi interesul dea cere anularea deciziei 1/31.08.2007 prin care i s-a desfăcut contractul de muncă, fiind în responsabilitatea recurentei neajunsurile provocate de faptul că printr-o decizie cu acelaşi număr şi aceeaşi dată a dispus şi reorganizarea unităţii.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 812 din 23 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speta, se solicita completarea dispozitivului unei hotarari irevocabile, care nu este susceptibila de apel sau recurs, situatie în care exceptia de tardivitate a cererii de completare dispozitiv invocata de recurenta parata se priveste ca neintemeiata.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Încheierea nr. 2 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instana nu s-a pronuntat asupra cererii privind cheltuielile de judecata, astfel ca se admite cererea de completare dispozitiv si se dispune obligarea recurentei la plata sumei de 150 lei reprezentand onorariu avocat în temeiul art. 274 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Încheierea nr. 1 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Legea a instituit necesitatea constituirii organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi-n aplicarea acesteia s-au emis Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1872/2005, prin care sunt prevăzute condiţiile în care se constituie, organizează şi funcţionează organizaţiile de îmbunătăţiri funciare. În speţă, se constată că desfiinţarea locului de muncă în temeiul art. 65 din Codul Muncii a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă, generată de organizarea activităţilor de îmbunătăţiri funciare, în baza actelor normative menţionate.
Susţinerea intimatei contestatoare din întâmpinare, în sensul că s-a dispus concedierea sa în luna mai 2005 nu poate fi primită, deoarece acest lucru s-a întâmplat la 9.05.2006, după aprobarea organigramei şi a ştatului de funcţiuni, aşa cum s-a menţionat anterior, în condiţiile art. 26 şi 31 din Normele metodologice de aplicare a Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, aprobate prin H.G. nr. 1872/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1222 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dacă nu se face dovada îndeplinirii condiţiilor legale pentru încheierea unui contract individual de muncă pe durată determinată se prezumă că respectivul contract este încheiat pe durată nedeterminată. Fiind în discuţie norme cu caracter imperativ a căror încălcare atrage nulitatea absolută părţile contractante nu pot să deroge, chiar în eventualitatea unui acord fără echivoc, de la aceste prevederi.
Nu se poate susţine că Serviciul Public de Gospodărire a E. Consiliului Local S. a fost dizolvat ca persoană juridică, iar noua instituţie Direcţia de Servicii Comunale a oraşului S. a fost înfiinţată ca instituţie nouă, fără nicio legătură cu persoana juridică anterioară, de vreme ce prin Hotărârea nr. 1 a Consiliului Local S. s-a dispus „preluarea” fostei unităţi. Se constată astfel că, în speţă contractul individual de muncă existent între contestator şi Serviciul Public de Gospodărire a E. Consiliului Local S. nu a încetat la data de 1.03.2006, ci a fost cesionat Direcţiei de Servicii Comunale a oraşului S., unitate obligată astfel să continue derularea acestui contract.
Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Consiliul Local S., Curtea o apreciază ca fiind întemeiată. Raportul juridic de muncă supus analizei instanţei de judecată s-a încheiat între recurentul-contestator şi angajatorul său, Direcţia de Servicii Comunale S., instituţie cu personalitate juridică. Potrivit art. 282 din Codul Muncii, pot fi părţi în conflictele de muncă salariaţii, angajatorii, sindicatele şi patronatele, alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă. Consiliul Local S. nu se încadrează în niciuna din aceste categorii.
Chiar dacă s-ar putea discuta despre existenţa unei pagube cauzate fostului salariat din culpa unităţii prin încheierea unei asigurări medicale facultative, sumele plătite cu acest titlu nu pot intra în sfera noţiunii de cheltuieli de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 769 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criticile privind aprecierea greşită a instanţei de fond că nivelul intimatei, din motive cauzate de dificultăţile economice şi a necesităţii reorganizării activităţii intimatei s-a procedat la desfiinţarea postului ocupat de contestator, sunt întemeiate deoarece intimata nu a făcut niciun fel de dovadă în faţa instanţei de fond, privind dificultăţile financiare sau transformările tehnologice ce au impus concedierea, cât şi cauză reală şi serioasă de desfiinţare a locului de muncă al contestatorului, aşa cum impune art. 65 Codul Muncii invocat drept temei al concedierii.
Din economia probelor administrate de intimată, care a avut sarcina probei, rezultă şi alte încălcări ale legii de către angajator, în sensul că nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor ce-i reveneau înainte de concediere, conform art. 68-72 Codul Muncii, aşa încât concedierea contestatorului este lovită de nulitate în conformitate cu prev. art. 76 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 626 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 318 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Dacă mai multe motive de recurs au fost discutate şi respinse în bloc, nu se mai poate aplica art. 318 C. proc. civ.
Ca atare, nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., astfel încât contestaţia în anulare este nefondată, urmând a fi respinsă. În fapt, prin contestaţie se invocă greşeli de judecată, ce nu pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 833 din 9 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 132 din Statutul profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la un onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său. Onorariile vor fi stabilite în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului.
Ca atare, raportat la valoarea pricinii, ce determină şi complexitatea acesteia, precum şi la munca depusă de avocat la cele 8 termene de judecată, Curtea de Apel reţine că onorariul, total plătit de recurenta-intimată (chiar dacă este expresia consensualismului avocat-client) este nejustificat de mare şi nu poate fi pus în sarcina intimatului-contestator, ce este un terţ faţă de raporturile dintre societate şi avocat.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 780 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Articolul 268 Codul Muncii stabileşte elementele şi menţiunile pe care trebuie să le cuprindă decizia de sancţionare, sub sancţiunea nulităţii. Menţiunile şi precizările pe care trebuie să le cuprindă decizia sunt absolut necesare atât salariatului sancţionat, ca acesta să îşi poată pregăti, organiza şi exercita apărarea, dar şi instanţei judecătoreşti chemată să hotărască în privinţa legalităţii şi temeiniciei măsurii contestate.
În speţă, se constată că în mod judicios a reţinut prima instanţă că decizia de sancţionare a fost emisă cu nesocotirea dispoziţiilor art. 268 alin. (2) lit. b) şi c) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 750 din 14 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispunând concedierea disciplinară pentru absenţe nemotivate începând cu data de 14 iunie 2007 este fără echivoc că angajatorul a emis o decizie nelegală. Chiar presupunând că cele 2 zile de absenţe nemotivate prevăzute de art. 176 alin. (1) lit. i) din CCM ar fi fost 18 şi 19 iunie 2007 tot nu se poate susţine legalitatea desfacerii contractului de muncă în condiţiile în care din conţinutul confirmării de primire de la fila 29 dosar fond rezultă că abia la data de 18 iunie 2007 i-a fost comunicată salariatului dispoziţia de reintegrare.
Este fără echivoc faptul că angajatorul trebuia să emită decizie privind reintegrarea şi să înştiinţeze salariatul cu privire la acest aspect. Executarea silită, se poate considera că se aplică doar obligaţiei pecuniare, nu şi celei de a face.
În ceea ce priveşte daunele morale, Curtea apreciază că acestea au fost acordate în mod justificat de către instanţa de fond, probatoriul administrat conturând suficient şi argumentând pertinent şi concludent existenţa şi întinderea prejudiciului moral suferit în cauză de către reclamantul-intimat.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 674 din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa de fond a reţinut că emiterea dispoziţiei de desfacere disciplinară a contractului de muncă al contestatoarei a fost făcută cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de legiuitor, toate criticile recurentei raportate la data de la care trebuia calculat acest termen fiind nefondate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 564 din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru antrenarea răspunderii disciplinare este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiţii: calitatea de salariat, fapta ilicită, vinovăţia, rezultatul dăunător şi legătura de cauzalitate. În speţă, nu s-a făcut dovada încălcării de către salariat a obligaţiilor de serviciu şi a vinovăţiei, deoarece nu există o fişă a postului din care să rezulte cu certitudine obligaţiile pe care salariatul le avea în legătură cu depozitarea banilor rezultaţi din încasările zilei anterioare şi nici vinovăţia acestuia, în condiţiile în care în incinta magazinului nu existau metode sigure de păstrare a banilor, iar depozitarea în spatele bench-ului de service era o practică curentă în unitate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 548 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Şi cu privire la acordarea daunelor morale, Curtea constată că soluţia tribunalului este legală şi temeinică, în speţă existând suficiente argumente pentru acordarea sumei solicitate de reclamantă, fiind evidentă suferinţa psihică suferită prin pierderea locului de muncă care, raportată şi la starea de graviditate de la momentul concedierii, au afectat-o.
Susţinerile recurentei privind lipsa de veridicitate a documentelor medicale depuse la dosar nu pot fi primite în prezentul cadru procesual din moment ce conţinutul acestora nu a fost contestat în contencios administrativ, conform procedurii legale.
Aşa cum corect a reţinut tribunalul, conform dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. c) concedierea nu poate fi dispusă pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de această împrejurare anterior emiterii deciziei de concediere.
În cauză, întrucât sarcina probei îi revenea sub acest aspect, reclamanta a dovedit cu înscrisul depus la fila 10 dosar fond că a adus la cunoştinţa angajatorului starea sa de graviditate anterior emiterii deciziilor de concediere, respectiv la data de 22.10.2007. Alăturat înştiinţării, reclamanta a anexat şi foaia de ecografie obstetrica datată 11.10.2007.
Cum deciziile contestate au fost emise la data de 23.11.2007, acestea sunt nelegale neavând relevanţă în cauză dacă s-a dispus concedierea pentru motive ce ţin sau nu de persoana salariatului. De altfel, instanţa de fond nici nu a pasit la verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 65 şi urm. Codul Muncii întrucât este fără echivoc că încălcând dispoziţiile art. 60, deciziile de concediere sunt lovite de nulitate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 524 din 12 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei (Legea 1/2005) şi actul constitutiv (art. 33, 55, 62) permit încheierea de contracte de muncă ori convenţii individuale de muncă atât cu membrii asociaţi la muncă şi la capital cât şi cu persoanele ce nu au calitate de membri cooperatori. Încetarea activităţii contestatoarei E.F. pe considerentul că nu s-a aprobat cooptarea acestuia ca membru cooperator cu drepturi depline este nelegală, iar criticile aduse sentinţei de fond sub acest aspect sunt nefondate.
Criticile referitoare la dispoziţia instanţei de reintegrare sunt anterior încetării raportului de muncă sunt, de asemenea, nefondate. În baza deciziei nr. 38/25.08.2006 contestatoarea E.F. a fost numită pe funcţia de contabil şef, provizoriu, până la ocuparea prin concurs a acestui post. Modificarea intervenită în executarea raportului de muncă (în privinţa funcţiei şi a salariului) a fost operată şi în carnetul de muncă poziţia 48.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 478 din 22 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Anulând dispoziţiile de concediere pentru O.GJ.E., E.M.J. şi MH şi dispunând, în temeiul art. 78 din Codul Muncii plata despăgubirilor la care sunt îndreptăţite de la data când s-au desfăcut contractele individuale de muncă la data de 16 mai 2007, Curtea a acordat din eroare mai puţin decât s-a cerut prin acţiunea introductivă (filele 2-8 dosar fond) fiind incident cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
În egală măsură, Curtea a acordat prin decizia pronunţată cu evocarea fondului şi mai mult decât s-a cerut, deoarece în favoarea tuturor contestatorilor a stabilit dreptul la despăgubiri de la data desfacerii contractelor lor de muncă (respectiv 14 decembrie 2006) la 16 mai 2007 (fila 279 dosar recurs) ori, cu excepţia celor 3 revizuienţi sus-arătaţi pentru care contractele au expirat la datele menţionate deja, dar şi a intimatului S.D.-H., căruia contractul de muncă şi-a încetat valabilitatea la 16.05.2007(dar care nu a exercitat revizuire) toate celelalte contracte de muncă au expirat la 1 mai 2007. Rezultă deci că pentru perioada 1.05.2007-16 mai 2007, plata despăgubirilor către contestatori nu are niciun temei legal, fiind în afara drepturilor la care se referă art. 78 din Codul Muncii, incident în cauză, aşa cum corect a stabilit instanţa de recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 569 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Renunţarea la unul din capetele de cerere din acţiune nu este echivalentă cu renunţarea la judecată a acţiunii, astfel că pârâta nu poate pretinde obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, atâta vreme cât aceasta se află în culpă procesuală, acţiunea astfel cum a fost precizată fiind admisă şi în cauză sunt incidente prevederile art. 274 C. proc. civ.
Nefondată este şi susţinerea împotriva căreia în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 16 Codul Muncii, deoarece nu există nicio interdicţie legală pentru un salariat să pretindă şi să dovedească faptul că a avut calitatea de salariat la o societate şi în afara perioadei menţionate în contractul individual de muncă.
Cu privire la plata drepturilor băneşti, Curtea va reţine că şi în ipoteza în care drepturile salariale se plătesc în plic, acest lucru nu scuteşte pe angajator să întocmească state de plată care să fie semnate de salariaţi la momentul primirii drepturilor salariale. Constatând că pârâta se contrazice în propriile susţineri, instanţa de fond în mod corect a apreciat că aceasta nu a făcut dovada plăţii tuturor drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru timpul lucrat.
În fine, ultima critică se vădeşte a fi de asemenea, nefondată, deoarece susţinerea recurentei că numai Inspectoratele Teritoriale de Muncă au competenţă şi atribuţiuni în completarea carnetelor de muncă este nefondată iar, potrivit legii, în ipoteza în care aceste instituţii sunt deţinătoare ale carnetelor de muncă, menţiunile se fac în temeiul actelor emise de angajator sau al hotărârilor judecătoreşti acolo unde este cazul.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 502 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criticile formulate de recurent privind reducerea activităţii societăţii intimate care nu ar fi fost în mod real efectuată, se dovedesc nefondate faţă de înscrisurile depuse în cauză din care rezultă că în urma dificultăţilor financiare ale societăţii a fost deschisă procedura insolvenţei împotriva debitoarei SC V. România SRL, potrivit certificatului de grefă eliberat în dosarul nr. (...) de Tribunalul Prahova.
Nici celelalte susţineri ale recurentului prin care acesta învederează că pe posturile disponibilizate au fost angajate persoane cu contract de colaborare nu au fost dovedite, în cauză nefiind depus un contract de colaborare şi nici vehiculat vreun nume în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 480 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia nr. 81/19.01.2007 nu a fost retractată prin decizia nr. 157/12.02.2007, însă un contract de muncă nu poate fi denunţat unilateral de două ori, în mod valabil, astfel că instanţa a stabilit care dintre cele două decizii a produs mai întâi efecte juridice, reţinând că prima decizie, având nr. 81/19.01.2007 prin care, începând cu data de 12.02.2007, a încetat contractul de muncă al contestatorului ca urmare a reducerii postului de şofer, a produs aceste efecte, fiind prin urmare analizată.
Referitor la decizia nr. 81/19.01.2007, s-a reţinut că prin aceasta s-a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului conform art. 65 din Codul Muncii, ca urmare a reorganizării Direcţiei Silvice.
Totodată, s-a arătat că intimata nu a soluţionat în mod favorabil cererea petentului, care a optat pentru un loc de muncă vacant, pe motiv că nu are studiile şi pregătirea profesională corespunzătoare, fără a menţiona în concret care ar fi acele studii, iar în cazul în care intimata nu putea să-şi îndeplinească obligaţia de a propune contestatorului un loc de muncă vacant în unitate sau nu dispunea de un asemenea loc, aceasta trebuia să solicite sprijinul Agenţiei Teritoriale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în vederea redistribuirii celui în cauză, corespunzător pregătirii profesionale, ceea ce nu s-a întâmplat. Aşa fiind, s-a concluzionat că intimata a încălcat legea, decizia de concediere fiind lovită de nulitate absolută conform art. 76 din Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 234 din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatorul a încălcat procedura operaţională înregistrată sub nr. 6151/17 martie 2003 referitoare la modalitatea de aprobare a discaunturilor la vânzare de BCA prin fila CEC la termen. Din cuprinsul deciziei rezultă că, la momentul aprobării livrărilor de BCA contestatorul nu a solicitat clientului acte care să dovedească în primul rând calitatea acestuia în cadrul firmei, precum şi documente din care să rezulte bonitatea firmei, astfel că prin refuzul la plată s-a creat un prejudiciu în cuantum de 129.187, 11 lei.
Faptele imputate au fost dovedite cu actele depuse la dosar coroborate cu răspunsurile la interogatoriu, iar sancţiunea aplicată nu este disproporţionată, deoarece încălcarea de către contestator a procedurilor de vânzare a dus la prejudicierea unităţii cu o sumă importantă de bani a cărei recuperare este puţin probabilă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 125 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă temeiurile de fapt şi de drept cu privire la necesitatea concedierii pentru reorganizarea unităţii în ce o priveşte pe contestatoare, decizie care, de altfel, nici nu a fost depusă la dosar. Din niciun act al dosarului nu rezultă că a avut loc o reorganizare a societăţii intimate care să impună desfiinţarea postului deţinut de contestatoare şi nici faptul că pretinsa desfiinţare a locului de muncă constituie o cauză reală şi serioasă pentru luarea acesteia, din actele dosarului nerezultând în concret nici motivele care au determinat concedierea.
Fiind incidente dispoziţiile art. 76 şi 78 din Codul Muncii, în mod corect prima instanţă a admis contestaţia şi a constatat nulitatea absolută a măsurii concedierii, dispunându-se reintegrarea contestatoarei în postul deţinut anterior, cu plata drepturilor băneşti aferente conform art. 78 din Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 99 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din depoziţia martorului U.G., audiat la propunerea contestatorului, care a avut calitatea de mecanic ajutor al acestuia, rezultă că la datele reţinute de angajator prin care contestatorului i se impută comiterea abaterilor grave, acesta a fost de serviciu împreună cu ajutorul său, că a respectat dispoziţiile Instrucţiunilor 201 şi nu a depăşit viteza cu care trebuia să circule pe anumite sectoare, aducându-i la cunoştinţă colegului căruia i-a predat locomotiva o defecţiune suferită pe parcurs, acesta obligându-se să facă notă de comandă.
Prin precizările la raportul final, depuse pentru termenul din 4.10.2007, expertul a menţionat că din citirea benzilor vitezometrice fără a avea şi diagramele tip sau alte documente conexe nu reiese că au fost încălcate de către contestator dispoziţiile specifice privind circulaţia pe căile ferate. Constatările expertului fac dovada deplină până la proba contrarie, probă care nu a fost administrată în cauză de către recurentă, susţinerile sale din recurs rămânând fără acoperire.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 85 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptele imputate contestatorului nu corespund realităţii, deoarece la şedinţa din 21 februarie 2007 aceasta nu a făcut altceva decât să informeze salariaţii asupra problemelor legate de activitatea unităţii fără a face referiri cu caracter instigator la adresa primarului municipiului P, iar şedinţa a avut loc în mod spontan în urma unei emisiuni televizate în care s-a anunţat demisia contestatorului din funcţie. Martorii au menţionat că la şedinţă au participat personalul liber în acel moment, durata acesteia fiind de circa 30 minute, nefiind în niciun mod afectată desfăşurarea activităţii serviciului public de transport.
Pretinsele pagube produse ca urmare a abuzurilor săvârşite de contestator la care se referă atât cererea de recurs iniţială, cât şi motivele de recurs depuse la dosar la 7 decembrie 2007, nu pot face obiect al analizei în faţa instanţei de recurs câtă vreme acestea nu au constituit temei al răspunderii disciplinare, ele având relevanţă doar la dozarea sancţiunii în ipoteza în care s-ar fi reţinut săvârşirea unor abateri, ori aşa cum s-a arătat mai sus la data de 21 februarie 2007 cu ocazia convocării salariaţilor la o şedinţă de lucru contestatorul nu a săvârşit nicio abatere.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 15 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond, în mod corect a reţinut că pentru abaterile disciplinare cercetate la data de 22.09.2006, aplicarea sancţiunii putea fi efectuată în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă, deci până cel târziu 22.10.2006, fiind astfel depăşit termenului legal stabilit de lege pentru sancţionarea abaterilor descrise în primele paragrafe ale deciziei contestate.
Instanţa de fond a reţinut că în mod corect salariatul nu a avut un loc de muncă stabil, acesta desfăşurând o activitate de teren efectuată pe raza celor 6 sate din circumscripţia sanitară a comunei I., acesta desfăşurând în perioada ianuarie-februarie 2007, când se susţine că a lipsit nemotivat de la serviciu, activităţi de vaccinare a animalelor şi înregistrare a animalelor din gospodăriile particulare, această situaţie fiind dovedită prin declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 245 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac şi este admisibilă numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ. Motivul invocat de contestator nu poate fi încadrat în dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, aşa cum rezultă din considerentele deciziei civile nr. 668 din 23.10.2007, referitoare la motivele de recurs invocate de pârâtă, s-a răspuns implicit şi la motivele de recurs invocate de contestator.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 431 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de sancţionare este întocmită la 13.06.2005, împrejurare recunoscută de altfel de însuşi angajator prin întâmpinările formulate, deci cu mult peste termenul de prescripţie prevăzut de art. 268 alin. (1) C.N. Incapacitatea temporară de muncă a angajatului, faptul că, contestatoarea a fost în concediu medical nu este de natură a întrerupe termenul de prescripţie a răspunderii disciplinare atâta timp cât acesta nu se regăseşte printre cauzele întrerupătoare prevăzute de lege, cum corect a reţinut prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 120 din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la primul motiv de recurs privind neaudierea martorilor recurentei, instanţa constată că au fost propuşi de ambele părţi martori pentru clarificarea situaţiei de fapt, fiind audiaţi, într-adevăr numai martorii contestatoarei. Referitor la martorii intimatei-recurente se constată că aceştia au fost citaţi la sediul intimatei, aşa cum s-a solicitat, cu mandate de aducere cu însoţitor şi, întrucât nu s-au prezentat, s-a renunţat la audierea lor. Şi la termenul din 9 aprilie 2008, s-a dispus din nou citarea martorilor cu mandat de aducere, înaintându-se şi adresă către Poliţia P care, de asemenea, la termenul din 24 aprilie 2008, când s-a soluţionat cauza, au lipsit.
Cum contestatoarea a renunţat la capătul de cerere privind reintegrarea, la data de 24 aprilie 2008, când s-a soluţionat cauza, justificat instanţa de fond a obligat-o pe recurentă la plata drepturilor salariale, începând de la data concedierii – 3 aprilie 2007 şi până la pronunţarea hotărârii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 519/R-CM din 16 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de recurs a analizat toate actele depuse la dosarul cauzei, precum şi toate criticile din recurs, unele dintre acestea vizând actele medicale depuse la dosar, respectiv dosarul medical aflat la filele 42-46 dosar, fila 85, 86, fila 94, biletul de externare de la fila 128. Însă din toate actele medicale nu a rezultat faptul că T.N. nu a avut reprezentarea exactă a consecinţelor actului pe care l-a semnat, respectiv demisia, aşa cum s-a arătat în decizia contestată, care a analizat ca motiv de recurs motivul invocat prin prezenta contestaţie.
În consecinţă, nu se poate reţine existenţa în cauza de faţă a unei greşeli materiale în soluţionarea deciziei contestate, urmând a fi respinsă contestaţia în anulare, nefiind îndeplinite cerinţele art. 318 teza I C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 452/R-CM din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 268 din Codul Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare în termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă despre abatere, dar nu mai mult de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Din actele dosarului, rezultă că angajatorul a luat cunoştinţă de abaterile disciplinare la data de 15 august 2007 şi nu la data de 26 octombrie 2007. Decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 74 a fost emisă la data de 26 octombrie 2007, peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 334/R-CM din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În contestaţia în anulare formulată unitatea invocă omisiuni din practicaua deciziei, precum şi greşeli de judecată făcute de către Curtea de Apel Piteşti, care, se pretinde, în mod greşit a apreciat că decizia de concediere este tardiv emisă, că nu cuprinde dispoziţiile legale încălcate, că cercetarea prealabilă disciplinară s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale, precum şi faptul că recurentul este îndreptăţit la daune morale.
Rezultă deci că în contestaţie nu au fost invocate erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, astfel că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 330/R-CM din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum termenele prevăzute de lege pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ, invocarea decăderii din dreptul de a exercita recursul se poate face de către persoanele interesate sau chiar din oficiu. Nerespectarea termenului de recurs atrage după sine decăderea părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac potrivit art. 103 C. proc. civ. Ca urmare, recursul va fi respins ca tardiv formulat.
Odată reţinută stingerea posibilităţii de valorificare a dreptului de a exercita calea de atac prin depăşirea termenului de recurs, discuţia asupra admisibilităţii cererii de intervenţie accesorie în interesul recurentei nu se mai impune.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 577/R-CM din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatoarea nu a dovedit că a fost complet lipsită de discernământ în momentul depunerii cererii de demisie, pentru ca această cerere să fie lovită de nulitate. Fiind deci valabilă a produs consecinţele prevăzute de lege.
Prin Ordinul comun emis de Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale privind aprobarea Normelor generale de protecţie a muncii (f. 63) este interzisă angajarea în domeniul panificaţiei a persoanelor care prezintă boli infecto-D., iar hepatita tip C este o boală infecţioasă, contagioasă. Instanţa de fond neluând în considerare aceste aspecte a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul avut anterior emiterii deciziei de încetare a raporturilor de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 119/R-CM din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La data admiterii contestaţiei instanţa de recurs a omis să soluţioneze cererea de plată a cheltuielilor de judecată pe care partea a formulat-o la momentul dezbaterilor pe fond în faţa tribunalului, fiind asistată de apărător. Aceasta înseamnă că sunt incidente în cauză prevederile art. 2812 C. proc. civ. potrivit cărora, la cererea părţii interesate, poate fi completată hotărârea prin care instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
Cea de-a doua cerere completatoare privind daunele morale este depusă la dosar cu depăşirea termenului de 15 zile de la pronunţare, reglementat de art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., prin urmare trebuie respinsă ca tardiv formulată. În subsidiar, se arată, niciunul dintre motivele de recurs nu vizează şi cererea de daune morale.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 495/R-CM din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Verificând tot pe excepţie decizia, rezultă că intimata nu a concediat pe contestator în perioada incapacităţii temporare de muncă prev. de art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, pentru că în data de 26 aprilie 2007, când a fost emisă decizia, nu a ştiut despre această situaţie pe care contestatorul i-a adus-o la cunoştinţă a doua zi, iar actul medical l-a prezentat la data de 30 aprilie 2007.
Aplicarea sancţiunii s-a făcut tardiv, apoi decizia este nulă pentru nerespectarea condiţiilor de formă expuse şi pentru încălcarea dispoziţiilor ce reglementează cercetarea disciplinară prealabilă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 96/R-CM din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la recursul declarat de contestator, încadrabil în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., primul motiv este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, deoarece, prin contestaţia formulată şi prin precizarea aflată la filele 21-22 şi 24 nu au fost solicitate şi celelalte drepturi prevăzute de art. 78 alin. (1) Codul Muncii, ci doar drepturi salariale majorate şi indexate.
Al doilea motiv de recurs este nefondat urmând a-l respinge ca atare constatându-se că nu s-a făcut dovada cheltuielilor solicitate de către recurent, încât nu au fost încălcate dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., ci nu 474 invocate de către recurent.
Referitor la critica vizând preavizul, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată urmând a o respinge ca atare, reţinându-se că a fost respectat termenul de 30 de zile calendaristice, ci nu lucrătoare aşa cum susţine contestatorul.
Referitor la recursul intimatei, aceasta se contrazice atunci când, odată spune că nu au existat raţiuni medicale în cazul concedierii, iar apoi, prin motivele de recurs de la pagina 142, invocând dispoziţiile art. 34 şi 35 din CCM unic la nivel naţional, precizează că obligaţia acesteia subzista în condiţiile în care contestatorul era pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, amintind de handicapul contestatorului, nerespectând principiile amintite anterior, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 448/2006.
De menţionat faptul că angajatorii persoanelor cu handicap beneficiază de drepturile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 448/2006, o serie de cheltuieli fiind suportate de către stat. Dispoziţiile art. 132 pct. 1 din CCM/2007, aflat la dosar, stipulează că directorul general, sau după caz administratorul unic este obligat să menţină în muncă persoanele handicapate în cazul în care acestea sunt apte pentru îndeplinirea obligaţilor de serviciu. Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că recurentul E.B. nu era pentru îndeplinirea acestor obligaţii. De asemenea, potrivit art. 132 pct. 2 din contractul amintit, Sindicatul Autoturisme E. avea obligaţia să sprijine menţinerea în muncă a persoanelor cu handicap.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 484/R-CM din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 54/2003 şi cele ale art. 223 Codul Muncii prevăd că „pe toată durata executării mandatului precum şi pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia, reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatului nu pot fi concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate”. S-a reţinut de către instanţa de fond faptul că la momentul emiterii şi comunicării deciziilor de încetare a raporturilor de muncă, reclamanta era membră în Biroul Executiv al Sindicatului E.C.
Dispoziţiile art. 78 alin. (1) Codul Muncii stipulează că „În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va admite anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.”
Dispoziţiile art. 78 alin. (2) Codul Muncii prevăd că „la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere”.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 7/CM din 10 ianuarie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Una din obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă este şi aceea de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu (art. M pct. 2), ori „fidelitate” nu înseamnă executarea unor prestaţii în favoarea altor societăţi
Cum pârâta a făcut dovada că reclamantul şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi a acţionat în interesul unei firme concurente, folosind în acest scop bunurile puse la dispoziţie de angajator, Curtea constată că decizia este legală şi temeinică, această decizie urmând a fi menţinută ca urmare a admiterii recursului şi modificării în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii contestaţiei.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 780/CM din 4 noiembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Articolul 60 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii dispune: „Concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere”.
Toate criticile recurentului referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 96/2003 nu pot fi primite întrucât, prin atitudinea de a refuza primirea cererilor salariatei, fie şi prin mandatari, a creat convingerea că a ajuns la desfacerea contractului individual de muncă în legătură cu starea de graviditate, încălcând măsura de protecţie temporară instituită de art. 60 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 759/CM din 21 octombrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
1. Nu se poate imputa instanţei de fond că nu a fost preocupată în analiza temeiniciei măsurii disciplinare luate şi că aceasta nu ar fi avut în vedere atât fapta de atingere a integrităţii morale a şefului punctului de lucru cât şi a bunului mers al activităţii în filială, câtă vreme încă de la termenul de judecată din 25.04.2008, prin încheiere interlocutorie s-a respins excepţia nulităţii absolute a deciziei contestate. Cu această ocazie a fost înlăturată susţinerea referitoare la incidenţa art. 268 alin. (2) Codul Muncii, cu precizarea că actul contestat menţionează fapta imputată ca sancţiune disciplinară, anume: atingerea integrităţii morale a şefului punctului de lucru şi a bunului mers al activităţii.
2. Referatul16/09.01.2008, care a finalizat cercetarea disciplinară a fost întocmit chiar de către persoana cu care reclamanta a intrat în conflict, iar prin acest referat s-a propus încetarea contractului de muncă, măsură care s-a şi dispus de a doua zi, respectiv la 10 ianuarie 2008 în baza temeiurilor indicate în acesta, respectiv art. 61 lit. a) coroborat cu art. 63 alin. (1) din Codul Muncii şi a capitolului 18 pct. E) alin. b) din Regulamentul de Ordine interioară. Instanţa de fond a reţinut judicios că în aceste circumstanţe este exclusă premisa unei analize obiective a faptelor imputate şi cerinţa stabilirii în condiţii de deplină imparţialitate a gradului de vinovăţie a salariatului sancţionat.
3. Ceea ce în mod just a reţinut instanţa de fond o constituie împrejurarea că societatea intimată nu a reuşit să probeze în condiţiile art. 287 Codul Muncii, că incidentul relatat a fost generat exclusiv de încălcarea atribuţiilor de serviciu al angajatei, realizându-se în acest fel legătura de cauzalitate dintre faptă şi măsura dispusă de către angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 748/CM din 20 (14) octombrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Actul adiţional nr. 11 din 13 decembrie 2006, prin care s-a modificat felul muncii contestatorului, din cea de Director în cea de Ş. Departament a fost urmarea firească a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor, din 7 decembrie 2006, luată cu votul majoritar al asociaţilor, Hotărârea fiind semnată şi de contestator.
Prin Decizia nr. 86 din 01 februarie 2007, contestatorul a fost eliberat de sarcinile executive corespunzătoare postului desfiinţat, de Director Calitate-Mediu, cu toate responsabilităţile suplimentare, urmând ca, începând cu aceeaşi dată să primească alte sarcini executive, cu păstrarea salariului de încadrare brut, corespunzător funcţiei executive anterioare. Pe timpul judecării procesului contestatorul a renunţat să conteste Decizia nr. 86 din 01 februarie 2007 în acest mod exprimându-şi acordul cu aceasta şi implicit şi cu prevederile Actului Adiţional nr. 11 din 13 decembrie 2006.
Măsura luată de societate, respectiv sancţionarea cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a fost determinată de atitudinea contestatorului care a încălcat normele legale şi regulamentul intern aplicabil în unitate. Multitudinea abaterilor săvârşite de contestator rezultă din Anexa 1 la Decizia nr. 157 din 23 februarie 2007, iar din procesul-verbal din 02 martie 2007, rezultă că „faptele prezentate în Anexa 1 sunt deosebit de grave periclitând desfăşurarea normală a activităţii societăţii”.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 595/CM din 7 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin emiterea deciziei de încetare a contractului individual de muncă angajatorul Universitatea „P.” a încălcat norma imperativă cuprinsă în art. 60 alin. (1) din Codul Muncii care prevede cazurile de interdicţie temporară la concediere, încălcare care a fost sancţionată în mod corespunzător de către instanţa de fond prin admiterea contestaţiei.
Apărarea recurentei cu privire la imposibilitatea practică de punere în aplicare a sentinţei instanţei de fond nu poate fi primită, angajatorul fiind obligat la emiterea unei dispoziţii de încetare a contractului de muncă cu respectarea dispoziţiilor legale cuprinse în Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 318/CM din 22 aprilie 2008, www.juriprudenta.org)
-
1. În ce priveşte soluţionarea excepţiei nulităţii absolute a deciziei pentru lipsa cercetării disciplinare, Curtea nu va reţine criticile recurentului, deoarece, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 267 Codul Muncii, cercetarea disciplinară poate fi efectuată şi în lipsa persoanei cercetate dacă aceasta a luat cunoştinţă de convocare dar nu s-a prezentat.
2. Nu se poate reţine săvârşirea abaterii atâta vreme cât societatea nu a luat măsuri pentru a asigura contestatorului un loc de muncă, cu atribuţii clare, pentru a se stabili în ce mod s-au încălcat atribuţiunile de serviciu.
3. Nu este întemeiat capătul de cerere privind reintegrarea în funcţia deţinută anterior deoarece D. este încheiat pe perioadă determinată, de 3 luni şi şi-a încetat efectele la 21.08.2007.
4. În raport de dispoziţiile art. 78 Codul Muncii va fi obligată societatea intimată la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat contestatorul de la data desfacerii contractului de muncă până la 21.08.2007 când înceta de drept acest contract.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 196/CM din 25 martie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Având în vedere dispoziţiile art. 268 alin. (5) Codul Muncii potrivit cărora: „decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente (...)”, precum şi faptul că recurentul contestator a formulat din eroare contestaţia împotriva adresei de preaviz, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 161/CM din 11 martie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Decizia nr. 1/05.06.2007 de desfacere a contractului individual de muncă este nelegală, întrucât practic se dispune concedierea unui salariat care nu a avut raporturi de muncă, în temeiul unui contract, cu emitentul acestei decizii; pe de altă parte, asociaţia care a emis-o nu îndeplineşte nici măcar cerinţele legale de înfiinţare reglementate prin O.G nr. 26/2000.
Constatând că măsura încetării contractului individual de muncă al reclamantei, urmare concedierii, a fost dispusă printr-un act înregistrat la I.T.M. C de către o altă persoană decât cea a angajatorului, va fi admisă acţiunea pe acest capăt de cerere, în sensul anulării deciziei contestate.
Capetele de cerere referitoare la reintegrarea în muncă şi la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale nerealizate sunt nefondate. S-a avut în vedere faptul că, reclamanta nu a dovedit că angajatorul nu i-a mai permis să îşi exercite activitatea de administrator, ori că nu i-a mai achitat drepturile salariale, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul acţiunii, a arătat că reprezentantul legal al asociaţiei angajatoare nu a avut cunoştinţă de situaţia creată.
Au fost respinse ca nedovedite pretenţiile reclamantei referitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în cauză nefiind depusă o chitanţă care să ateste achitarea onorariului avocatului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 145/CM din 4 martie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Din întregul material probator administrat pe parcursul cercetării disciplinare rezultă că salariatul se face vinovat de săvârşirea faptelor reţinute în decizie, fapte care sunt sancţionate cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Motivele de recurs care vizează nulitatea absolută a deciziei cu menţiunea că acesta nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de textul de lege cu privire la semnarea măsurii luate de către persoanele cu atribuţii în acest sens, respectiv preşedintele, vicepreşedintele sau o persoană desemnată de către aceştia conform art. 5.10 din Regulamentul de Ordine Interioară, exced petitului acţiunii.
În lipsa unei cereri legal formulate, de înlocuire a sancţiunii cu una mai uşoară, instanţa de fond nu se poate pronunţa din oficiu întrucât s-ar încălca principiul disponibilităţii părţilor, principiu care guvernează procesul civil.
În cauză, nu se poate vorbi despre îngrădirea în vreun mod a dreptului la apărare, contestatorul având posibilitatea să se prezinte cu un avocat, cercetarea disciplinară fiind amânată de trei ori. Nu se poate reţine, deci, nicio culpă în sarcina angajatorului în legătură cu o eventuală încălcare a dreptului la apărare întrucât salariatul este cel care până la urmă nu s-a prezentat cu un avocat.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 104/CM din 19 februarie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Despăgubirile egale cu salariile indexate majorate şi reactualizate, şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, s-au acordat în temeiul dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Codul Muncii, care instituie obligativitatea acordării unor asemenea despăgubiri în cazul în care concedierea a fost făcută în mod nelegal.
Recurentul pârât nu a probat existenţa acordului reclamantei la desfacerea contractului de muncă, deşi conform art. 287 Codul Muncii, în conflictele de muncă sarcina probei aparţine angajatorului.
În ceea ce priveşte contravaloarea concediului de odihnă şi drepturile salariale aferente perioadei februarie-iunie 2007, având în vedere faptul că pârâtul nu a făcut dovada plăţii acestora către reclamantă, în mod corect a fost admis şi acest capăt de cerere.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 514/CM din 17 iunie 2008, www.juriprudenta.org)
-
1. În speţă s-a dovedit faptul că reclamantul a fost concediat abuziv, cu eludarea dispoziţiilor legale care impun efectuarea cercetării disciplinare după convocarea salariatului. În aceste condiţii, reclamantul nu a avut posibilitatea să-şi formuleze apărările cuvenite.
2. Cum decizia este nulă absolut, despăgubirile materiale, constând în drepturile salariale de care a fost păgubit pe toată perioada cât nu a putut munci, se cuvin de drept, în temeiul art. 78 din Codul Muncii. Legiuitorul nu a prevăzut aceste despăgubiri ca unică formă de înlăturare a pagubelor pricinuite salariatului ci a avut în vedere şi alte împrejurări, astfel că, salariatul concediat nelegal este îndreptăţit să obţină şi repararea prejudiciului moral pe care l-a suferit.
3. Cât priveşte critica referitoare la cuantumul prea mare al cheltuielilor de judecată, trebuie observat că instanţa de fond nu putea interveni în contractul încheiat între reclamant şi avocatul angajat de acesta, iar reducerea cheltuielilor ar fi putut fi dispusă în condiţiile în care acestea ar fi fost „nepotrivit de mari”ceea ce nu era cazul.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 697/CM din 23 septembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Curtea în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civilă a admis recursul formulat şi a modificat în parte sentinţa recurată în sensul respingerii pretenţiilor reclamantului aferente lunii februarie 2008 ca nefondate. În ceea ce priveşte ultimul motiv de recurs, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, Curtea a apreciat că acesta este nefondat.
Prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civilă permit judecătorului să mărească sau să micşoreze onorariile, potrivit celor prevăzute în tabelul onorariilor minimale, când constată că sunt nepotrivite în raport de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 696/CM din 23 septembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut ca legală şi temeinică decizia emisă de intimată prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantului, urmând ca această soluţie să fie menţinută prin respingerea recursului declarat de reclamant ca nefondat. Intervenţia reclamantului în derularea operaţiunii bancare a influenţat activitatea celorlalţi angajaţi ai băncii şi constituie abatere din punct de vedere al Codului de conduită şi normelor Regulamentului intern. Însă, această faptă nu este determinantă şi nu a generat prin ea însăşi crearea prejudiciului în cauză. Culpa acestuia trebuie coroborata cu faptele celorlalţi funcţionari ai băncii, urmând ca răspunderea să se analizeze separat, potrivit art. 271 Codul Muncii.
Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că reclamantul nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată către pârâtă deoarece şi acesteia i-a fost respinsă cererea, atâta vreme cât cererea reconvenţională nu este strâns legată de cererea principala şi soluţionarea ei nu este determinată de succesul sau insuccesul reclamantului în cauza supusă judecăţii. Cheltuielile de judecată făcute de pârâtă, vor fi raportate numai la apărările formulate în cerea principală şi pentru aceste motive, Curtea va admite recursul, urmând a obliga reclamantul către pârâtă la plata parţială a cheltuielilor pretinse.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 691/CM din 22 (16) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte condiţiile de formă ale deciziilor contestate, în mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că aplicarea sancţiunii disciplinare trebuie făcută printr-un singur act care să cuprindă prevederile reglementate prin art. 268 din Codul Muncii. Angajatorul nu poate să emită mai multe decizii prin care să completeze sau să remedieze lipsurile deciziilor anterioare. În cauză nu a fost vorba de o revocare a deciziei anterioare cum susţine recurenta, ci o încercare de remediere a viciilor deciziei anterioare.
Instanţa de fond a analizat toate probele administrate în cauză, inclusiv înscrisurile întocmite cu ocazia cercetării disciplinare. Analizând şi coroborând toate probele administrate, în mod corect instanţa de fond a constatat că faptele reţinute ca abateri disciplinare în sarcina contestatorului nu-i pot fi imputate acestuia.
Deşi prin concluziile orale contestatorul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, prima instanţă a omis să se pronunţe asupra acestora. Potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, Pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 677/CM din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin cererea nr. 583/06.12.2006 reclamantul a solicitat încetarea contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul Muncii. Deşi în cuprinsul cererii a fost indicat drept temei art. 55 lit. b) din Codul Muncii care reglementează încetarea contractului de muncă prin acord, din modalitatea de redactare a cererii rezultă că salariatul a înţeles să denunţe contractul individual de muncă în mod unilateral prin demisie, aşadar angajatorul nu putea decât să ţină seama de ea cu respectarea termenului de preaviz.
Pentru a proba preluarea bunurilor în gestiune de către reclamant în mod necesar trebuiau întocmite liste de inventariere în acest scop. Asemenea liste de inventar nu au fost identificate de expert, astfel că în mod corect acesta a concluzionat că prejudiciul nu este imputabil. Cu toate că prin actul adiţional nr. 1469/01.08.2005 reclamantul a dobândit calitatea de gestionar, din cuprinsul listelor de inventariere depuse de către angajator rezultă că acesta a semnat în calitate de membru al comisiei de inventariere generală a patrimoniului recurentei, comisie în care fusese numit prin decizia nr. 27/611/18.05.2005 a administratorului S.C. „S.” S.R.L.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, Pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 676/CM din 9 septembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Decizia prin care au încetat raporturile de muncă ale reclamantei a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 65 alin. (1) Codul Muncii potrivit cu care: „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”.
Corect a reţinut instanţa de fond că desfiinţarea locului de muncă al reclamantei implica aplicarea procedurii specifice concedierii colective, ceea ce în speţă, unitatea nu a făcut. De asemenea, în mod corect s-a dispus anularea deciziei de concediere, fără reintegrarea în postul deţinut anterior deoarece acest post nu mai exista, dar cu obligarea societăţii de a achita drepturile salariale de care reclamanta a fost lipsită abuziv prin măsura luată, de la data emiterii deciziei şi până la data pronunţării sentinţei.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 816/CM din 18 noiembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Din actele aflate în dosar şi avute în vedere de prima instanţă rezultă că postul deţinut de contestatoarea E.E. a fost efectiv desfiinţat şi această măsură s-a impus ca urmare a situaţiei financiare dificile a societăţii comerciale, care a determinat reorganizarea acesteia.
Contestatoarea a luat la cunoştinţă de măsura luată în legătură cu desfiinţarea postului ocupat, acela de Director Resurse Umane, încă la data de 19 mai 2008, când i-a fost înmânată „Notificarea preaviz” cu nr. 164/19 mai 2008, act în care i s-a adus la cunoştinţă atât reorganizarea întreprinderii cât şi faptul că urmează să-i înceteze raportul de muncă, fiind plasată în perioada de preaviz de 20 zile (19 mai-13 iunie 2008). I s-a comunicat şi faptul că unitatea nu are posturi vacante. Acest act nu a fost contestat de către reclamantă, putându-se concluziona în sensul că aceasta a acceptat situaţia creată ca urmare a reducerii postului şi a recunoscut faptul că această măsură a fost luată ca urmare a situaţiei financiare a societăţii comerciale
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2367/R din 2 decembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Ceea ce prezintă contestatorul în motivare sunt eventuale greşeli de judecată, de apreciere a probelor şi nu greşeli de fapt în sensul amintit mai sus. Legea, în acest context, nu dă posibilitatea părţilor de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, întrucât ar deschide calea unui veritabil recurs la recurs, adică ar provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce este inadmisibil.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 811 din 25 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În faţa instanţei de recurs a fost prezentat spre vedere Registrul de intrări al salariaţilor şi o copie a acestui document pentru perioada relevantă a fost depusă şi la dosar (fila 28- 29). Din acest document ca şi din înscrisurile depuse în faţa instanţei de fond rezultă fără dubiu că după concedierea reclamantului unitatea nu a mai făcut angajări pe posturi de aceeaşi natură cu cel ocupat de reclamant. În consecinţă soluţia de menţinere a deciziei de concediere este legală şi temeinică.
2. Copia ordinului de plată emis pe numele reclamantului a fost depusă de acesta la dosarul de recurs (fila 12) şi din aceasta rezultă că suma datorată de unitate a fost plătită la 07.03.2008, deci după pronunţarea soluţiei de către prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 923 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cum desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului recurent a fost una de natură disciplinară, având ca temei art. 61 lit. a) Codul Muncii, respectiv săvârşirea de abateri disciplinare, acesta nu poate beneficia de protecţia conferită de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003.
2. Cu privire la nerespectarea termenului de 5 zile, prevăzut de art. 75 alin. (3) din C.C.M. u.nic la nivel naţional pe anii 2007-2010, în care trebuie făcută convocarea în vederea efectuării cercetării disciplinare, nici această critică nu poate fi reţinută deoarece convocarea nr. 5359/22.10.2007, trimisă prin poştă cu confirmare de primire la 25.10.2007 a fost comunicată recurentului, în termenul de 5 zile prevăzut de textul de lege invocat.
3. De asemenea nu este întemeiată nici cealaltă critică, vizând încălcarea art. 75 alin. (8) din C.C.M. unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, respectiv lipsa propunerii de aplicare a unei sancţiuni, din partea Comisiei de disciplină numită în acest sens, câtă vremea Codul Muncii nu prevede această obligaţie.
4. Pe fond, se constată de asemenea că susţinerile reclamantului sunt nefondate deoarece din cuprinsul pontajului pe luna octombrie 2007 şi a referatelor întocmite de către angajator rezultă că recurentul nu s-a mai prezentat la locul de muncă, începând cu data de 1.10.2007, refuzând să dea explicaţii în legătură cu această atitudine a sa, şi nu a mai îndeplinit nicio sarcină de serviciu, aspecte care contravin prevederilor art. 39 alin. (2) Codul Muncii
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1122 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Termenul de 30 de zile sus arătat, care este un termen de prescripţie a răspunderii disciplinare, curge de la data înregistrării actelor în discuţie, Hotărârea nr. 242/20.12.2007 a Consiliului Judeţean prin care s-a dispus eliberarea din funcţie contestatorului, fiind emisă după împlinirea termenului de prescripţie de 30 de zile, astfel încât măsura dispusă este nelegală, fapt corect constatat de instanţa de fond. De asemenea, corect a reţinut instanţa de fond şi faptul că în cauză a fost depăşit şi termenul de prescripţie de 6 luni în privinţa faptelor menţionate în raportul de audit din februarie 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1107 din 13 (20) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Chiar şi dacă era vorba despre diferite alte înscrisuri de care revizuentul nu a contestat că ar fi luat la cunoştinţă, avea posibilitatea ca la instanţele care au judecat contestaţia împotriva deciziei de desfacere a C.I.M. să solicite efectuarea unei adrese la societate pentru ca acestea să poată fi depuse la dosar, iar instanţa de recurs să analizeze eventuala incidenţă a conţinutului acestora în cauză.
Deşi se susţine că aspectele legate de calitatea de lider de sindicat a afectat activitatea sa în calitate de simplu angajat şi că această situaţie nu a fost cunoscută de instanţa de recurs, acest fapt este nereal, câtă vreme prin întâmpinarea depusă în recurs, contestatorul a învederat instanţei şi acest aspect, numai că această apărare trebuia invocat încă din primul ciclu procesual pentru că pe parcursul cercetării judecătoreşti instanţele să poată analiza absolut toate motivele care ar fi putut sta la baza anulării măsurii desfacerii C.I.M. şi să administreze şi alte probe necesare şi utile.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 48 din 24 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că, potrivit art. 78 alin. (1) Codul Muncii, în cazul în care concedierea efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Pentru ca instanţa de fond să poată da eficienţă acestui text legal trebuie să fie investită de partea interesată cu cerere în acest sens. Or, reclamantul nu a solicitat instanţei de fond obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în condiţiile art. 78 alin. (1) din Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1161 din 11 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut în mod corect, ca abuzivă, măsura desfacerii C.I.M. al reclamantului, câtă vreme acesta a fost angajat ca bucătar, însă nu a exercitat practic această profesie, întrucât restaurantul „E. del S.” nu era la acea dată funcţional. Reintegrarea în funcţia deţinută anterior a fost o cerere făcută după închiderea dezbaterilor, aşa încât nu a mai fost luată în considerare.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat în mod corect, ca relevant, salariul de 440 lei invocat de recurentul-intimat prin raportare şi la celelalte salarii din firmă, cât şi la salariul mediu pe economie, cererea acestuia de efectuare a unei expertize grafologice pe un segment în care hotărârea atacată îi este favorabilă, apare ca lipsită de interes.
Cererea de reducere a cheltuielilor de judecată de la fond este neîntemeiată, întrucât acţiunea reclamantului a fost admisă pentru toate capetele de cerere mai puţin cel privind reintegrarea în funcţie care, fiind cerut doar la dezbaterea în fond a cauzei, nu a mai putut fi luat în discuţia părţilor, fiind respins în consecinţă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 245 din 20 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aspectele critice invocate de recurenta-pârâtă vizând greşita aplicare a sporului de 100% nu au niciun suport probator întrucât expertul a aplicat sporul de 100% prin raportare la salariul de încadrare, astfel încât nu se impune modificarea soluţiei pronunţată de primă instanţă.
Referitor la recursul formulat de reclamanta P.B., instanţa constată că aspectele critice invocate sunt fondate deoarece într-adevăr, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că partea recurentă a solicitat în faţa instanţei de fond obligarea pârâtei S.C. „ B.” S.A. AI la plata cheltuielilor de judecată justificate cu chitanţe la dosar..
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 811 din 29 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul intimat a dobândit dreptul de a i se lua în considerare perioada cât a lucrat în grupa I de muncă, prin plata contribuţiilor pentru pensie, conform legislaţiei în vigoare iar contribuţia la sistemul de asigurări sociale dă naştere potrivit practicii CEDO, unui drept de proprietate la o fracţiune din patrimoniul astfel constituit astfel încât modul de soluţionare a cererii de pensionare constituie, în acest context, o încălcare prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1086 din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, reclamantul recurent este beneficiarul unei pensii pentru muncă depusă şi limită de vârstă în temeiul Legii nr. 3/1977, conform deciziei nr. 43461/1993 emisă de pârâta intimată C.J.P. H, cu drepturi stabilite din data de 1.06.1993. Vechimea în muncă reţinută în conţinutul acestei decizii este de 30 ani, 02 luni şi 10 zile – grupa I de muncă; 02 ani, 06 luni, 8 zile – grupa a III-a de muncă. Susţinerile recurentului de determinare a punctajului mediu anual prin împărţire la 20 în loc de 30 cum s-a procedat în cauză sunt lipsite de suport legal.
În ceea ce priveşte excepţia invocată de către pârâta intimată referitoare la prescripţia dreptului, trebuie remarcat că la dosar nu s-a făcut dovada datei la care s-a făcut comunicarea către reclamant a deciziei în raport de care se invocă excepţia, astfel că instanţa nu poate verifica temeinicia acesteia, sarcina probei în acest sens revenindu-i intimatei.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 982 din 27 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul nu îndeplinea cerinţele legale pentru a fi înscris la pensie conform art. 4 din Legea nr. 226/2006, neavând vârsta legală de pensionare, motiv pentru care se va constata că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale la speţa dedusă judecăţii, astfel că se va dispune în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 312 C. proc. civ. respingerea recursului declarat de către reclamant, corelativ cu admiterea recursului formulat de către pârâta Casa judeţeană de Pensii A, modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1012 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 137 C. proc. civ.: „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea pe în fond a pricinii”. Din această perspectivă este a se reţine că excepţia nulităţii recursului este nefondată. Recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., dispoziţii care reglementează cazurile de modificare sau de casare a unei hotărâri. Deci, art. 304 C. proc. civ. există, nu este abrogat, iar recurenta a înţeles să îl invoce în susţinerea căii de atac.
2. Adeverinţa 584/4.10.2007 emisă de S.C. „V.” S.A. în faliment prin custodele de arhivă S.C. T. S.R.L. atestă că reclamantul E.F.J., în perioadele 20.09.1971-23.09.1971, 8.04.1972-1.10.1974, 1.12.1976-1.11.1984 şi 1.01.1990-18.10.1993, adică 14 ani, 2 luni şi 13 zile, a lucrat 100% în loc de muncă ce se încadrează în grupa I de muncă. Acest act a fost eliberat reclamantului pentru a-şi completa carnetul de muncă şi pentru calcularea pensiei şi nu pentru a acţiona în instanţă în vederea obţinerii grupei superioare de muncă, aşa cum eronat susţine recurenta. Această adeverinţă a fost înscrisă în carnetul de muncă la poziţia 117. Drept urmare, potrivit Decretului 92/1976, aceste menţiuni fac dovada deplină a celor cuprinse până la înscrierea în fals, iar recurenta Casa judeţeană de Pensii nu are nicio atribuţie în a cenzura conţinutul adeverinţelor cu atât mai mult cu cât acestea s-au finalizat cu înscrierea lor în carnetul de muncă.
3. Se mai critică faptul că adeverinţa în discuţie a fost înscrisă în carnetul de muncă în baza unui act normativ abrogat încă din 2001, însă din copia carnetului de muncă rezultă doar temeiul juridic al acordării grupei I de muncă, respectiv Ordinul nr. 50/1990, şi nu vreun alt act normativ.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 851 din 2 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin sentinţa civilă atacată prin prezentul recurs, Tribunalul Sibiu a respins contestaţia ca rămasă fără obiect, reţinând în mod corect că intimata CJP Sibiu a emis decizia nr. 162.269/19.02.2008, prin care a fost revocat orice act administrativ anterior, inclusiv decizia din data de 20.02.2007, drepturile la pensie pentru perioada în care contestatorul a fost detaşat în N. fiind valorificate prin includerea ca vechime în muncă a perioadei cuprinse între 10.09.1974-15.09.1978.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 565 din 15 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul nu beneficiază de prevederile art. 9 din H.G. nr. 267/1990, chiar dacă s-ar lua în considerare că în perioada 1.01.1979-31.12.1985 reclamantul a lucrat în subteran, susţinere contrazisă evident de menţiunile din carnetul de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 708 din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de modul în care este redactat textul legal la data depunerii cererii de pensie de către reclamant şi a emiterii deciziei de pensie pentru limită de vârstă şi muncă depusă, având în vedere că legiuitorul a prevăzut numai condiţia datorării CAS-ului şi nu a plăţii acestei contribuţii, decizia nr. 90512/16.06.2005 este temeinică şi legală, fiind dată în aplicarea legii în vigoare la acel moment, astfel că soluţia primei instanţe sub acest aspect este corectă şi urmează a fi respinsă.
În ceea ce priveşte susţinerea că prin menţionare în dispozitiv a plăţii pensiei începând cu data de 1.01.2007 s-ar ajunge la o dublă plată, Curtea reţine că această menţiune nu trebuie înţeleasă în sensul că instituie în sarcina pârâtei obligaţia de a plăti din nou reclamantului pensia pentru limită de vârstă, ci stabileşte doar momentul de la care se datorează în continuare pensia pentru limită de vârstă, o eventuală plată dublă urmând a fi înlăturată pe calea contestaţiei la executare.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 882 din 6 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Obţinerea în mod ocazional de către aleşii locali a 2-3 indemnizaţii lunare, reprezentând fiecare până la 5% din indemnizaţia lunară, după caz, a primarului, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului general al municipiului B, nu poate fi asimilată cu realizarea unui venit susceptibil a determina suspendarea plăţii pensiei în sensul prevederilor art. 92 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000”.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 947/M din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul N.Ş., principala critică din acest recurs se axează pe faptul că lipseşte un calcul detaliat care să permită verificarea temeiniciei deciziei de imputare. Această critică nu poate fi primită, întrucât în dosarul de fond la fila 3 este ataşată la decizia de imputare o anexă, care detaliază începând cu data de 1.07.2005 suma ce s-ar fi cuvenit contestatorului, suma pe care acesta a încasat-o, precum şi diferenţa încasată în plus. Din acest înscris rezultă fără niciun dubiu care a fost modalitatea de stabilire a cuantumului reţinut în decizia de imputare. Pentru a se stabili cuantumul debitului nu mai era nevoie de niciun alt înscris, şi de nicio altă probă, întrucât diferenţele reţinute de Casa Judeţeană de Pensii reprezintă rezultatul comparării deciziilor de pensionare din anul 2005 cu cea din anul 2007, respectiv a punctajului aşa cum a rezultat în urma recalculării cu cel avut în vedere la drepturile pe care le-a încasat contestatorul.
2. Referitor la recursul declarat de recurenta Casa Judeţeană de Pensii, instanţa de fond a procedat în mod corect la aplicarea disp. art. 6 din O.U.G. nr. 4/2005, potrivit cu care în astfel de situaţii se menţine în plată cuantumul pensiei mai avantajoasă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 923/M din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Menţiunea de la pct. VI din anexa la O.U.G. nr. 4/2005 trebuie interpretată în sensul că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului anual formele de retribuire în acord care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001. În situaţia în care se face dovada contrară textul legal arătat devine inaplicabil. În speţă, contestatoarea a dovedit în mod neechivoc faptul că veniturile suplimentare la retribuţia tarifară au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972, conform căruia angajatorii au fost obligaţi să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţiei de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri, decret abrogat prin Legea nr. 19/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 795/R/M din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Ar fi discriminatoriu fapta de a refuza recalcularea pensiei pentru venituri suplimentare primite în baza unor legi anterioare Legii nr. 19/2000 pentru care s-au achitat contribuţii la asigurări sociale în vechile sisteme legislative pentru considerentul că aceste dispoziţii legale nu prevedeau cota individuală de asigurări sociale şi permiteau doar plata contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale de stat în procent de 15% din partea angajatorului raportat la totalul câştigului brut/net realizat de personalul lor, în comparaţie cu situaţia din prezent a asiguraţilor care beneficiază de asemenea recalculări potrivit legislaţiei noi care prevede stabilirea punctajului anual, elocvent în cuantificarea pensiei, în funcţie de veniturile care au constituit baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 245/M din 12 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a apreciat în mod corect asupra posibilităţii includerii sporului de acord global la recalcularea pensiei. În speţă au prioritate dispoziţiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acesta dar ce nu îl respectă. Soluţia contară ar determina încălcarea flagrantă a principiului enunţat şi ar anihila practic aplicarea corespunzătoare a acestuia în vederea atingerii scopului pentru care s-a dispus. Altfel, s-ar crea o inechitate prin obţinerea unui drept de pensie inferior în raport cu contribuţia de asigurări sociale calculată şi virată şi o discriminare între persoanele ce au stagii de cotizare anterioare şi ulterioare intrării în vigoare a legii 19/2000, în condiţiile în care tot timpul baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale a fost câştigul total. De asemenea, în condiţiile în care există anumite dispoziţii legale exprese dar care derogă de la principiile pe care însăşi legea le enunţă în debutul ei, prioritate nu poate avea decât principiul, acesta fiind cel care generează starea de drept.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 54/M din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a apreciat în mod corect asupra posibilităţii includerii sporului de acord global la recalcularea pensiei. În speţă au prioritate dispoziţiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acesta dar ce nu îl respectă. Soluţia contară ar determina încălcarea flagrantă a principiului enunţat şi ar anihila practic aplicarea corespunzătoare a acestuia în vederea atingerii scopului pentru care s-a dispus. Altfel, s-ar crea o inechitate prin obţinerea unui drept de pensie inferior în raport cu contribuţia de asigurări sociale calculată şi virată şi o discriminare între persoanele ce au stagii de cotizare anterioare şi ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în condiţiile în care tot timpul baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale a fost câştigul total. De asemenea, în condiţiile în care există anumite dispoziţii legale exprese dar care derogă de la principiile pe care însăşi legea le enunţă în debutul ei, prioritate nu poate avea decât principiul, acesta fiind cel care generează starea de drept.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 4/M din 9 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform prevederilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate de instanţa de recurs care evocă fondul poate fi revizuită în situaţiile limitativ prevăzute de art. 322 pct. 1-7 C. proc. civ., motivele invocate de către revizuientă neîncadrându-se în aceste situaţii. Prin cererea de revizuire, revizuienta invocă motivele de nelegalitate a hotărârii reglementate de art. 304 C. proc. civ., motive care nu pot fi valorificate în această cale de atac şi nici într-o calificare a căii de atac ca şi recurs, nefiind admisibil recursul la recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 2870 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La dosar nu există dovada comunicări deciziei de pensionare contestată iar borderoul de corespondenţă confirmă doar faptul expedierii actului astfel că în mod greşit instanţa de recurs a stabilit că data comunicării o reprezintă data emiterii deciziei de pensionare. Instanţa de recurs a săvârşit o eroare materială luând în calcul data curgerii termenului de prescripţie de la 1.08.2006, data emiterii deciziei contestate, eroare care se circumscrie dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în recurs fiind astfel nelegală.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 2789 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată din culpa reclamantei şi deci, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1635/R din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi prin cererea formulată la data de 13.05.2008 reclamantul a arătat că îşi modifică cererea de chemare în judecată în sensul că solicită plata indemnizaţiei pentru lunile noiembrie-decembrie 2007, prima instanţă s-a pronunţat pe altceva decât s-a solicitat, obligând pârâta la plata indemnizaţiei pe lunile noiembrie-decembrie 2004, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei. De asemenea, deşi reclamantul a arătat în şedinţa din 13.06.2008 că renunţă la judecata capătului de cerere privind daunele morale, prima instanţă, a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat. În conformitate cu disp. art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Întrucât motivul de recurs invocat din oficiu a atras casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs, care privesc fondul cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 189/AS din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a reţinut în mod corect efectuarea controlului în baza H.G. nr. 13/8.01.2004 şi a Secţiunii C, pct. III, art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, sens în care s-au constatat anumite deficienţe, urmare cărora s-a dispus anularea deciziilor privind capacitatea de muncă emise în favoarea reclamantei în anii 2005-2006, cu motivarea că acestea au fost emise cu încălcarea procedurii de expertizare medicală prevăzute de reglementările legale în vigoare
Deciziile emise în baza controlului, aşa cum just a reţinut prima instanţă, nu pot produce efecte retroactive, dispoziţiile art. 39 alin. (3) din Ordinul menţionat statuând că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Hotărârea recurată apare ca fiind temeinică şi legală raportat la faptul că existenţa unor deficienţe în activitatea Cabinetului de Expertiză aflat în subordinea recurentei nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-şi poate invoca propria culpă. Cu privire la faptul că intimata-reclamantă nu ar fi depus la dosarul medical toate documentele medicale pe care le posedă, instanţa reţine că acest fapt nu i se poate imputa câtă vreme nu s-a făcut dovada că i s-a cerut acest lucru şi nu s-a conformat şi că din acest motiv au fost încălcate normele procedurale de emitere a deciziei de încadrare în grad de invaliditate.
Nu este întemeiat nici ultimul motiv de recurs întrucât potrivit art. 56 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, la soluţionarea contestaţiei, Casa Teritorială de Pensii consultă Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi avizul acestuia este obligatoriu şi rămâne definitiv, ori din formularea textului nu rezultă caracterul facultativ al consultării institutului, ci dimpotrivă textul conţine o normă imperativă, consultarea acestui institut în cazul soluţionării contestaţiei împotriva deciziei de încadrare în grad de invaliditate fiind obligatorie.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 146 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut că, urmarea a controlului efectuat de CNPAS-Direcţia de Audit Intern şi Control conform art. 39 din Ordinul nr. 340/2001 Casa Judeţeană de Pensii D, Cabinetul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă M, a anulat deciziile asupra capacităţii de muncă nr. 902/15.03.2003, 1110/18.03.2003, 1053/18.03.2004.1184/15.03.2005, 1982/18.03.2000 pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare.
De asemenea, dispoziţia primei instanţe de respingere a cererii de suspendare a judecăţii întrucât s-ar fi dispus începerea urmăririi penale împotriva asistentei medicale de la D.M., cabinetul care a emis şi decizia medicală contestată, e legală în condiţiile în care nu s-a stabilit că reclamantul B.B. ar avea legătură cu activitatea infracţională desfăşurată de această angajată şi nu s-a pronunţat o hotărâre privind existenţa unor infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale sau fals intelectual şi nu s-a dispus anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate emise cu ocazia săvârşirii acestor infracţiuni.
Nici susţinerea recurentei în sensul că în cauză a fost încălcat principiul disponibilităţii întrucât s-a dispus anularea deciziei nr. (...)/26.04.2007 deşi nu s-a cerut urmează a fi apreciată ca neîntemiată deoarece din cuprinsul acţiunii introductive reiese că reclamantul a înţeles a formula contestaţie şi împotriva deciziei prin care s-a dispus recuperarea sumei reprezentând pensia de invaliditate încasată în perioada 1.05.2004-1.05.2007, chiar dacă nu a indicat numărul acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 19 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de natura sumei încasate de reclamant, cea de indemnizaţie de concediere supusă impozitării, în mod corect prima instanţă a statuat asupra obligării pârâtei AJOFM S să plătească reclamantei indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în raport de baza de calcul stabilită din contribuţiile asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, inclusiv indemnizaţia de concediere, fără a depăşi 12 salarii minime brute pe ţară şi asupra obligării chematei în garanţie Casa de Asigurări de Sănătate S să ramburseze pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă S sumele plătite cu titlu de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă către reclamantă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2140/R din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin actele aflate la dosar rezultă că reclamantul T.J. a încasat suma de 23.359 lei cu titlu de indemnizaţie de concediere, că suma respectivă a fost adiţionată cu celelalte drepturi salariale stabilind un „salariu brut” de 26.671 lei care a fost impozitată şi s-au făcut celelalte reţineri (CAS, CASS, şomaj, etc). În consecinţă, suma de 23.359 lei reprezintă un drept salarial şi nu plăţi compensatorii plătite ulterior desfacerii contractului individual de muncă, aşa cum se afirmă în recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2133/R din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de natura sumei încasate de reclamant, cea de indemnizaţie de concediere supusă impozitării, în mod corect prima instanţă a statuat asupra obligării pârâtei AJOFM S să plătească reclamantului indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în raport de baza de calcul stabilită din contribuţiile asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, inclusiv indemnizaţia de concediere, fără a depăşi 12 salarii minime brute pe ţară şi asupra obligării chematei în garanţie Casa de Asigurări de Sănătate S să ramburseze pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă S sumele plătite cu titlu de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă către reclamant.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2142/R din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de natura sumei încasate de reclamant, cea de indemnizaţie de concediere supusă impozitării, în mod corect prima instanţă a statuat asupra obligării pârâtei AJOFM S să plătească reclamantului indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în raport de baza de calcul stabilită din contribuţiile asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, inclusiv indemnizaţia de concediere, fără a depăşi 12 salarii minime brute pe ţară şi asupra obligării chematei în garanţie Casa de Asigurări de Sănătate S să ramburseze pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă S sumele plătite cu titlu de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă către reclamant.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2141/R din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cazul în care în urma unui control se constată deficienţe în ceea ce priveşte derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală, se pot emite noi decizii prin care să fie menţinut acelaşi grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidităţii, efectele producându-se numai pentru viitor.
Recurenta a susţinut că la dosarul medical intimatul-contestator nu a depus documente justificative, iar acesta nu a fost expertizat de medicul specialist, deşi nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale, datorate, în principal, unei angajate a cabinetului au impus anularea deciziilor asupra capacităţii de muncă, măsură contestată ulterior de beneficiar. În consecinţă, nu i se pot imputa intimatului neregulile constatate în dosarul său medical, iar existenţa unor deficienţe în activitatea Cabinetului de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă M nu poate justifica anularea deciziilor asupra capacităţii de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1991 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu poate constitui „demisia” modalitatea de încetare a raporturilor juridice de muncă dintre părţi deoarece în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 79 Codul Muncii. Nu există notificarea scrisă din partea reclamantei, comunicată angajatorului prin care să-i aducă la cunoştinţă demisia sa ca act unilateral de voinţă a salariatului. Instanţa de fond a dispus corect asupra drepturilor salariale restante neîncasate de reclamantă pe perioada cuprinsă între data concedierii (12.01.2008) şi data reintegrării (7.04.2008) drept pentru care motivul de recurs cu privire la repunerea reclamantei în situaţia anterioară emiterii dispoziţiei de concediere ulterior revocată, este nefondat.
2. Dispoziţiile H.G. nr. 518/1995 ca temei juridic pentru calcularea cuantumului diurnei pretinse de reclamantă nu se aplică în speţă deoarece acest act normativ reglementează drepturile la diurnă, dar numai pentru anumite categorii de personal, şi pentru anumite activităţi care nu se aplică în speţa de faţă.
3. Cu privire la cuantumul cheltuielilor de avocat dispuse de instanţa de fond pentru reclamantă, instanţa constată că în mod corect s-au aplicat dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. Pe de altă parte pretenţiile reclamantei fiind admise în parte devin aplicabile dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ.
4. Este adevărată existenţa convenţiei părţilor cu privire la plata de către angajat a sumelor ce reprezintă depăşirea plafonului pentru convorbirile telefonice, însă dovada cuantumului sumei pretinse nu este obiectivă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 968/M din 9 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta-intimată nu a dovedit, deşi avea obligaţia conform art. 287 Codul Muncii, că a efectuat cercetarea prealabilă a faptei pentru care a fost sancţionată recurenta-reclamantă. Astfel, deşi în decizia de sancţionare se menţionează că s-a desfăşurat o anchetă disciplinară, în cauză nu s-a dovedit acest aspect, din procesul verbal încheiat de avocatul recurentei la data la care aceasta a fost convocată pentru cercetarea disciplinară rezultând că nu i s-a adus la cunoştinţă învinuirea care i se aduce şi nu i s-a dat posibilitatea să prezinte probe în susţinerea apărărilor sale.
Deoarece analizarea cerinţelor de nelegalitate ale deciziei primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condiţiile în care s-a reţinut că decizia de sancţionare este nulă absolut nu se vor analiza susţinerile recurentei referitoare la temeinicia deciziei de concediere contestate.
În ceea ce priveşte Decizia de imputare nr. 1/10.08.2006, Curtea reţine că după intrarea în vigoare a Codului muncii actual (01.03.2003), răspunderea materială a angajaţilor se face în condiţiile art. 270 din Codul Muncii, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale. În consecinţă, decizia de imputare emisă de intimată este nulă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2317/R din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale Ordinului nr. 1470/2005 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale în unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, în sensul celor comunitate contestatorului de Autoritatea de Sănătate Publică M, acesta, pentru a ocupa postul solicitat, trebuia să se prezinte la concurs. Refuzul de participare la un concurs ce se desfăşura conform legii nu-l îndreptăţeşte pe contestator să susţină că are dreptul de a ocupa postul fără concurs.
Poba prin audierea de martori nu ar fi fost concludentă, deoarece raporturile juridice dintre părţi erau suficient lămurite şi chiar dacă între părţi ar fi existat o înţelegere de genul celei expuse de către reclamant ea nu poate fi protejată de către instanţa de judecată şi nu i se poate da eficienţă atâta timp cât contravine prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi Ordinului nr. 1470/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2321/R din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta şi-a desfăşurat activitatea într-o instituţie de învăţământ preşcolar, lucrând direct cu copiii, ceea ce conferă conduitei sale o gravitate sporită în raport de posibilele consecinţe ale acţiunilor sale asupra dezvoltării intelectuale ale copiilor.
Reclamanta a mai fost sancţionată disciplinar anterior cu avertisment şi reducerea salariului de bază cu 10% pe timp de 3 luni, ceea ce reflectă incapacitatea reclamantei de a-şi adapta conduita exigenţelor specifice activităţii sale, constituind şi un criteriu negativ ce contribuie la aplicarea unei sancţiuni mai severe.
Faptele imputate reclamantei au ca element constitutiv al laturii subiective intenţia, putând fi săvârşite numai în această modalitate a vinovăţiei care presupune conştientizarea consecinţelor încălcării repetate a obligaţiilor de serviciu, astfel sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă este cea adecvată, nefiind necesară aplicarea graduală a celorlalte sancţiuni disciplinare prevăzute de Legea nr. 128/1997.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2259/R din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Argumentele invocate de recurent în apărarea sa nu sunt pertinente şi concludente, deoarece chiar dacă ar fi reale nu determină reţinerea unei stări de fapt diferite de cea care a stat la baza sancţionării sale.
2. Nu se confirmă pretinsa viciere a consimţământului reclamantului la recunoaşterea săvârşirii faptei în faza cercetării prealabile, neexistând probe în acest sens. Mai mult, chiar dacă s-ar înlătura această recunoaştere din ansamblul probator, declaraţiile martorilor, H.E. şi S B. justifică sancţionarea reclamantului.
3. Este irelevantă, în raport de obiectul cauzei, susţinerea reclamantului referitoare la prestarea unei alte acţiuni decât cea care îi revenea conform contractului individual de muncă.
4. Tot astfel, este nefondată aprecierea recurentului asupra nelegalităţii măsurii decăderii sale din beneficiul probei testimoniale cu martorul H.L., având în vedere că reclamantul avea obligaţia, conform art. 142 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 201 şi 202 C. proc. civ., de a asigura prezenţa unui interpret de limba U. pentru audierea acestui martor care nu cunoaşte limba română. Cererea reclamantului de admiterea a probei testimoniale în recurs este inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 305 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2203/R din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Starea de fapt a fost reţinută corect de către prima instanţă, în concordanţă cu probele administrate. Fapta în sine, nescanarea unui produs, nu este contestată ci doar interpretarea care se dă acesteia. Este de esenţa postului reclamantei de a observa ce anume doresc să cumpere clienţii şi ce produse au în mână, dacă au astfel de produse, nu întotdeauna existând scopul sustragerii de către clienţi, fiind posibilă şi neatenţia lor.
2. Nu se poate afirma că sancţiunea nu ţine cont de gradualitate şi că ar contraveni Codului muncii atâta timp cât alegerea şi aplicarea sancţiunii este o chestiune de apreciere iar nu una imperativă iar reclamanta a achiesat la alegerea acestei sancţiuni pentru acel tip de faptă prin semnarea de luare la cunoştinţă despre regulamentul intern.
3. O ultimă critică adusă sentinţei atacate se referă la excepţia nulităţii absolute a deciziei atacate, în raport cu prevederile art. 268 alin. (2) din Codul Muncii. Curtea reţine că decizia atacată cuprinde toate elementele prevăzute de art. 268 alin. (2) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2161/R din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În condiţiile în care concedierea intimatei E.N.H. a fost dispusă în temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii care se referă la desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, iar conform art. 78 alin. (2) din Codul muncii la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, a constata într-o cerere de revizuire că postul ocupat de intimată nu există ar însemna nerespectarea dispoziţiei legale imperative menţionate anterior.
Scopul promovării revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 3 C. proc. civ. este obţinerea contravalorii lucrului care nu mai există, deci a obligaţiei alternative a celei de predare a bunului care a dispărut. Or, este evident că nu există o obligaţie alternativă reintegrării pe postul avut anterior concedierii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2105/R din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia nr. 57/30.06.1993 este lovită de nulitate absolută pentru lipsa consimţământului angajatului şi pentru lipsa acordului organului colectiv de conducere ales al sindicatului. Un prim efect al nulităţii deciziei menţionate constă în înlăturarea înregistrării sale în carnetul de muncă, pentru asigurarea conformităţii dintre realitatea juridică şi evidenţa scriptică privind raporturile juridice de muncă, potrivit Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă. Ca efect secundar al constatării nulităţii absolute a deciziei nr. 57/30.06.1993, precum şi în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 54/1991 şi a art. 11 din Legea nr. 54/2003, care dispune în acelaşi sens, Curtea de Apel constată că pe perioada 01.05.1993-03.01.2006, cât a fost preşedinte al sindicatului, reclamantul şi-a păstrat funcţia de inginer la Biroul P.P.U.P. Tehnic la S.C. T. S.A, această activitate încadrându-se în grupa I de muncă. De asemenea, se impune în al treilea rând, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 care reglementează drepturile salariatului la revenirea postul avut anterior, reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, începând cu data de 03.01.2006, când i-a încetat mandatul în organizaţia sindicală.
Nu sunt însă fondate criticile recurentului privind încălcarea garanţiilor sale procesuale deoarece durata de soluţionare a cauzei a fost influenţată de complexitatea sa, de modificările legislative intervenite şi nu în ultimul rând de conduita reclamantului care şi-a modificat acţiunea în repetate rânduri.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2055/R din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod legal prima instanţă a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 372/24.01.2008, în condiţiile în care această măsură s-a dispus cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 60 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii. De asemenea, în condiţiile în care s-a dispus anularea concedierii, în mod temeinic prima instanţă a dispus, la solicitarea reclamantei reîncadrarea acesteia pe postul deţinut anterior, dispoziţiile art. 78 alin. (2) din Codul muncii stipulând expres obligaţia instanţei de a dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere nelegal.
2. În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu data de 01.02.2008 şi până la încadrarea efectivă în funcţie, Curtea reţine că recurenta nu a dovedit că începând cu acea dată reclamanta a beneficiat de concediu şi indemnizaţie de maternitate.
3. În condiţiile în care reclamanta şi-a desfăşurat activitatea pe baza unui contract individual de muncă [art. 1 alin. (1) lit. A) din O.U.G. nr. 158/2005] în mod legal prima instanţă a obligat angajatorul la plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada 03.09.2007-31.01.2008.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1945/R din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta a încălcat dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. b) Codul Muncii, care impun în mod imperativ, sub sancţiunea nulităţii absolute, precizarea prevederilor din regulamentul intern, care au fost încălcate de salariat. Pârâta nu şi-a îndeplinit nici obligaţia de a indica instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată, contrar art. 268 alin. (2) lit. f) Codul Muncii, care instituie şi pentru acest motiv sancţiunea nulităţii absolute care nu poate fi acoperită conform regulilor specifice regimului juridic al nulităţii absolute.
Reclamanta este astfel îndreptăţită să beneficieze de plata drepturilor salariale de la 03.07.2007 până la 15.09.2007, prima de vacanţă, prevăzută de art. 58 din Contractul Colectiv de Muncă, indemnizaţia de concediu de odihnă, în raport de perioada 03.07.2007-15.09.2007, considerată ca lucrată, contravaloarea tichetelor de masă şi cheltuielile de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1859/R din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., partea căzută în pretenţii este obligată să plătească cheltuieli de judecată. Întrucât prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, instanţa era datoare a face aplicarea art. 274 şi urm. din C. proc. civ., recursul reclamantei, în principiu, fiind admisibil.
2. Decizia de concediere fiind nulă, temeinicia ei nu a fost verificată de prima instanţă şi nu poate constitui obiect al verificării nici a temeiniciei sentinţei, sub acest aspect, motivul de recurs vizând constatarea nulităţii deciziei nefiind fondat. În ceea ce priveşte însă, obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând ore suplimentare, contravaloarea tichetelor de masă şi restituirea garanţiei urmează a se admite recursul şi a casa hotărârea, trimiţând cauza aceleiaşi instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1841/R din 2 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta nu a depus şi motivele de recurs în termenul legal de 10 zile, sentinţa fiindu-i comunicată la data de 27.02.2008, iar recursul fiind declarat la data de 07.03.2008.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1562/R din 9 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin înscrisul intitulat „Avertisment”, înregistrat sub nr. 165/27 dec. 2007, contestatoarea a fost sancţionată potrivit art. 264 pct. 1 lit. a) Codul muncii. Apoi, prin Decizia nr. 172/7 ianuarie 2008, intimata a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatoarei, în temeiul art. 61 lit. a) Codul muncii. Niciuna din deciziile de sancţionare emise de către societatea intimată nu respectă dispoziţiile art. 268 alin. (2) din C.muncii, astfel că s-a dispus anularea lor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.Nu sunt întrunite cerinţele art. 275 C. proc. civ., recunoaşterea pretenţiilor nefiind făcută de pârâtă la prima zi de înfăţişare, termen la care, deşi procedura de citare era îndeplinită şi părţile erau reprezentate prin avocaţi şi se puteau pune concluzii, s-a cerut amânarea „pentru împăcare” fapt care nu s-a realizat, acţiunea fiind judecată de instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1473/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că art. 60 alin.1 lit. a) Codul muncii interzice în mod expres concedierea salariaţilor „pe durata incapacităţii temporară de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii”, Curtea constată că decizia de concediere este nelegală, contravenind dispoziţiei legale menţionate. Ca efect al nulităţii deciziei de concediere, reclamanta este îndreptăţită conform art. 78 alin. (2) Codul Muncii, să fie reintegrată în postul deţinut anterior (asistent manager) şi să beneficieze, conform art. 78 alin. (1) Codul muncii de drepturile salariale indexate, majorate şi actualizate, începând cu data de 01.08.2007 şi până la reintegrarea sa efectivă.
În schimb, cererea reclamantei de acordare a daunelor morale este apreciată şi de către Curtea de Apel ca nefondată, nefiind probată lezarea unui drept subiectiv cu caracter nepatrimonial (în speţă, reputaţia) prin măsura concedierii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1447/R din 20 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi reclamantul susţine că pârâta i-a smuls prin violenţă consimţământul la încetarea contractului individual la muncă în temeiul art. 55 lit. b) Codul muncii, nu a dovedit acest aspect care, fiind o împrejurare de fapt, putea fi probată prin orice mijloc de probă. Un convocator şi întocmirea unui referat cuprinzând neregulile constatate cu privire la activitatea reclamantului nu poate întemeia prezumţia unui rău de natură publică de natură a fi asimilat elementului obiectiv al violenţei.
Existenţa unei decizii de imputare având acelaşi număr cu decizia prin care s-a dispus încetarea raporturilor juridice de muncă între părţi nu reprezintă un motiv de nulitate, neexistând un temei legal în legislaţia muncii în acest sens. Decizia de imputare având acelaşi număr a fost anulată de către instanţa de judecată, ceea ce are semnificaţia înlăturării sale din circuitul civil, conform principiului „actul nul nu produce efecte”.
Deşi reclamantul a căzut în pretenţii în sensul art. 274 C. proc. civ., fiind-i respinsă acţiunea, prin hotărârea recurată nu au fost acordate pârâtei cheltuielile de judecată solicitate prin întâmpinare şi dovedite prin chitanţa de atestă plata onorariului de avocat în cuantum de 800 lei).
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1188/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aşa cum corect însă a reţinut prima instanţă, intimata începând cu anul 2006 se află într-o situaţie economică dificilă, Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând să ia măsurile necesare în vederea încetării activităţii.
Cu ocazia întâlnirii între directorul general şi liderii de sindicat din subunităţi s-a stabilit ca şi criteriu de bază al disponibilizării luarea măsurii în primul rând faţă de persoanele care cumulau pensia cu salariul, începând cu data de 15.10.2007. Reclamantul fiind în această situaţie de angajat care cumulează pensia cu salariul, în mod justificat a fost disponibilizat cu ocazia primei reduceri de personal, iar faptul că a deţinut o funcţie în sindicat nu constituie un motiv care să atragă nulitatea deciziei de concediere, întrucât în decizia nr. 164/2007 menţionată anterior, s-a arătat expres că cei aflaţi în situaţia reclamantului urmează să fie disponibilizaţi indiferent de postul ocupat.
În ce priveşte nerespectarea termenului de preaviz, acest motiv nu subzistă, în aceeaşi decizie emisă de directorul unităţii şi necontestată stabilindu-se că data de la care încep disponibilizările este cea de 15.10.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1158/R din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Coroborând conţinutul demisiei, în care se afirmă că ar fi fost determinată de „vina angajatorului”, cu pretenţia de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.062, 50 lei reprezentând bonusul aferent lunii august 2007, cu însăşi lipsa constatată la predarea monetarului aferent lunii august care a fost de 1.062, 50 lei, se poate deduce că reclamantul văzând că nu-i este plătit bonusul cuvenit pentru vânzările din luna august, a decis să-şi de-a demisia.
Interpretarea dată de prima instanţă, în sensul că părţile au convenit să se plătească angajatului un bonus din vânzări şi că pârâta nu a plătit reclamantului acest bonus în luna august 2007, ceea ce justifica demisia fără preaviz conform art. 79 alin. 8 Codul Muncii, este corectă.
În motivele de recurs pârâta afirmă că vinovăţia contestatorului ar consta în sustragerea unor sume de bani din gestiunea societăţii, însă acest aspect nu a fost reţinut ca temei al desfacerii disciplinare a contractului de muncă şi câtă vreme s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 79 alin. (8) Codul Muncii, este lipsit de relevanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1159/R din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Conducerea societăţii era îndreptăţită să aplice sancţiunea disciplinară doar până la data de 26 aprilie 2007, iar decizia a fost emisă peste acest termen, abia la data de 23.05.2007.
Ca o consecinţă a acestei măsuri, în raport şi de dispoziţiile art. 269 Codul muncii pârâta va fi obligată să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite de la data concedierii şi până la data de 7 februarie 2008, actualizate cu indicele de inflaţie
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1031/R (1031) din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Absenţa nemotivată timp de 14 zile reprezintă o abatere gravă care justifică desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în sensul art. 61 lit. a) Codul Muncii. Reclamantul nu a depus un certificat medical care să-i justifice lipsa pe perioada 31.03.2006-14.04.2006, astfel că sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă luată de pârâtă a fost întemeiată.
Reclamantul-recurent nu contestă starea de fapt reţinută, motivând-o însă, pentru prima oară în recurs, prin aceea că pârâta ar fi refuzat să-l reprimească la locul de muncă după ce fusese în concediu medical. Această apărare a reclamantului nu poate fi reţinută, întrucât nu a fost dovedită prin niciun mijloc de probă şi nici invocată până în prezent.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1033/R (1033) din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a interpretat că cererea contestatorului este o demisie fără preaviz, în sensul dispoziţiilor art. 79 alin. (8) Codul muncii şi această demisie a operat începând cu 18.09.2007. Interpretarea dată de prima instanţă, în sensul că părţile au convenit să se plătească angajatului un bonus din vânzări şi că pârâta nu a plătit reclamantului acest bonul în luna august 2007, ceea ce justifica demisia fără preaviz conform art. 79 alin. (8) Codul Muncii, este corectă. Fiind un act unilateral de voinţă al salariatului prin care încetează contractul individual de muncă, iar în ce-l priveşte pe reclamant fără obligaţia de a respecta un preaviz, faptul că după data de 18.09.2007 nu s-a mai prezentat la locul de muncă, este lipsit de consecinţe tocmai pentru încetarea contractului de muncă.
În motivele de recurs pârâta afirmă că vinovăţia contestatorului ar consta în sustragerea unor sume de bani din gestiunea societăţii, însă acest aspect nu a fost reţinut ca temei al desfacerii disciplinare a contractului de muncă şi câtă vreme s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 79 alin. (8) Codul Muncii, este lipsit de relevanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1038/R (1038) din 13 mai 2008, www.juriprudenta.org)
-
Curtea apreciază că emiterea unei noi decizii de concediere prin care se modifică termenul de la care operează desfacerea contractului individual de muncă al intimatului-reclamant are natura unei revocări a deciziei iniţiale, urmată de emiterea unei noi decizii, prima decizie fiind emisă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, respectiv pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat de concediu medical.
Pentru a fi valabilă, a doua decizie de concediere trebuie să conţină toate elementele prevăzute de lege. Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, Decizia de concediere nr. 42/11.04.2007 este nelegală întrucât nu conţine toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 74 alin. (1) din Codul Muncii, respectiv motivele care determină concedierea.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 960/R din 6 mai 2008, www.juriprudenta.org)
-
Reclamanta a adus la cunoştinţa pârâtei, în data de 26.06.2007, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, faptul că este însărcinată, anexând în acest scop adeverinţa medicală. Art. 60 din Codul muncii prevede în mod expres că nu poate fi dispusă concedierea pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere.
Instanţa în mod corect a dispus reintegrarea contestatoarei în postul deţinut anterior emiterii deciziei, respectiv acela de vânzător-gestionar şi a obligat Intimata să plătească contestatoarei drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat, începând cu data de 27.07.2007 şi până la reintegrare, precum şi la plata sumei de 2500 lei reprezentând daune morale.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 940/R din 23 aprilie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Aşa cum corect a reţinut şi tribunalul prin sentinţa recurată, decizia de concediere a reclamantului a fost emisă cu respectarea tuturor condiţiilor de formă şi fond impuse de lege. Astfel chiar dacă dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) Codul muncii prevăd că nu se poate dispune concedierea pe durata incapacităţii temporare de muncă stabilită prin certificatul medical conform legii, în cazul din speţă, decizia de concediere contestată nu încalcă dispoziţiile legale arătate, măsura concedierii fiind aplicată doar la expirarea concediilor medicale, concedii pe care însă reclamantul nu le-a adus imediat la cunoştinţa conducerii pârâtei.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 925/R din 24 aprilie 2008)
-
Susţinerile recurentei în sensul că prin a doua decizie nu s-a dispus concedierea intimatului, ci numai s-a prelungit termenul de încetare a contractului individual de muncă, sunt apreciate ca neîntemeiate, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, prima decizie a fost revocată.
De asemenea, contrar apărărilor recurentei se reţine că art. 60 din Codul Muncii instituie interdicţia concedierii salariaţilor în situaţiile expres reglementate, iar nu înlăturarea temporară a producerii efectelor concedierii. Drept urmare, angajatorul nu poate dispune concedierea pe durata incapacităţii temporare de muncă, urmând să suspende efectele concedierii până după încetarea incapacităţii.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 788/R (877) din 16 aprilie 2008)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 267 C.muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute de art. 264 alin. (1) lit. a) C. muncii, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. De asemenea potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (2) C.muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind printre altele în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul personal, regulamentul intern sau din contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute de art. 267 alin. (3) nu a fost efectuată cercetarea.
Cum, toate aceste elemente obligatorii lipsesc fără justificare din decizia de sancţionare emisă de pârâtă, pentru considerentele reţinute şi de tribunal, trebuie apreciat că măsura disciplinară luată împotriva reclamantului este nulă absolut, astfel că sentinţa atacată cu recurs este legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 821/R (821) din 8 aprilie 2008)
-
Conform CCM încheiat la nivel de unitate, art. 40 lit. c) salariaţii unităţii trimişi în delegaţie vor beneficia de diurnă în valută în sumă de 400 Euro pe lună sau 13 Euro pe zi. Conform lit. n) din contractul individual de muncă reiese că acesta se completează cu dispoziţiile Codului muncii, şi ale CCM încheiat la nivelul angajatorului. Din coroborarea prevederilor evocate, reiese că diurna negociată este cea prevăzută în CCM, act ce completează contractul individual de muncă, cuantumul acesteia fiind de 400 Euro/lună sau 13 Euro /zi.
H.G. nr. 518/1995 constituie dispoziţia legală comună în materie de acordare a diurnelor, aplicabilă doar în situaţia în care părţile unui raport juridic de muncă nu încheie un contract care să conţină clauze cu privire la acest aspect, derogatorii de la dispoziţiile dreptului comun. Întrucât H.G. nr. 518/1995 nu este o prevedere legală imperativă, părţile pot conveni un alt cuantum al diurnei decât cel reglementat de acest act normativ.
Având în vedere cele arătate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi admis, sub aspectul înlăturării obligaţiei sale la plata diurnei în sumă de 2033 Euro în favoarea reclamantului.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 782/R din 1 aprilie 2008)
-
1. Prima instanţă a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii, nefiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Menţiunea din considerentele hotărârii în sensul că prin Decizia de sancţionare nr. 14B/(...) i s-a desfăcut reclamantului contractul individual de muncă este o eroare materială, lipsită de consecinţe juridice, în condiţiile în care este cuprinsă în partea din considerente referitoare la Sentinţa civilă nr. 1239/18.05.2007, care a fost casată în întregime.
2. Întrucât analizarea cerinţelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei, în mod corect prima instanţă, statuând că decizia contestată este nelegală, nu a mai analizat temeinicia acesteia, astfel încât nu se impune analizarea susţinerile din recurs referitoare la abaterile constatate prin decizie.
3. Prima instanţă era obligată să se pronunţe şi asupra drepturilor salariale restante şi a cheltuielilor de judecată care au fost acordate prin Sentinţa civilă nr. 1239/18.02.2007, hotărâre care a fost casată prin Decizia nr. 2079/R din 16.10.2007 a Curţii de Apel Cluj. Mai mult, susţinerile recurentei în sensul că a achitat deja sumele la care a fost obligată (în executarea hotărârii menţionate anterior) sunt aspecte relative la executarea hotărârii. Drept urmare, nici ultimul motiv de recurs invocat nu este întemeiat.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 769/R din 28 martie 2008)
-
Invocarea de către recurent a art. 3041 C. proc. civ., nu înlătură sancţiunea nulităţii întrucât această dispoziţie prevede că în cazul hotărârilor care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel, motivele de casare nu sunt limitate la cele prev.de art. 304 C. proc. civ. Această prevedere, care conferă instanţei posibilitatea examinării unei astfel de cauze sub toate aspectele, nu exonerează partea de obligaţia de a motiva recursul în termenul legal.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 679/R din 18 martie 2008)
-
Contrar afirmaţiilor recurentului, instanţa de judecată are posibilitatea de a reindividualiza sancţiunea aplicată salariatului şi de a o înlocui cu una mai uşoară, în raport de criteriile enunţate de art. 266 Codul Muncii (împrejurările săvârşirii faptei, gradul de vinovăţie al salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului şi eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior), ceea ce este în acord cu practica judiciară şi cu doctrina în materie. Dacă s-ar accepta că rolul instanţei este a verifica doar legalitatea măsurii, iar angajatorul poate să aplice o sancţiune fără a recunoaşte posibilitatea instanţei de a cenzura împrejurările luării măsurii, liberul acces la instanţă al salariatului ar fi iluzoriu.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 496/R din 28 februarie 2008)
-
1. Desfiinţarea postului ocupat de reclamant reprezintă un motiv de desfacere a contractului individual de muncă, neimputabil salariatului, însă, intimata SC B. SA Câmpia U., a procedat legal, obţinând avizul sindicatului anterior deciziei de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului Cauza desfacerii contractului de muncă al reclamantului nu obliga angajatorul să-i ofere acestuia un alt loc de muncă până la soluţionarea procesului purtat cu Casa Judeţeană de Pensii C.
2. Nefiind acordate cheltuielile de judecată legal datorate de reclamant şi dovedite de pârâtă, recursul apare ca întemeiat, urmând a fi admis în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1-3 C. proc. civ. şi a se modifica în parte sentinţa, în sensul obligării reclamantului să plătească pârâtei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 375/R din 12 februarie 2008)
-
Lipsa înscrisului care să facă dovada contractului individual de muncă nu duce la inexistenţa raporturilor de muncă, întrucât contractul individual de muncă a existat în sensul de negotium şi şi-a produs efecte, deoarece acordul părţilor s-a realizat, reclamantul a prestat munca pentru care a fost angajat, iar angajatorul i-a achitat drepturile salariale, care au şi fost majorate în perioada 2003-2006. Instanţa trebuia să oblige pârâtul la despăgubiri egale cu drepturile salariale corespunzătoare perioadei 01.04.2006-19.02.2007, precum şi indemnizaţia lunară de hrană pentru perioada 01.04.2006-19.02.2007 şi sporul de vechime în cuantum de 25% aferent aceleiaşi perioade.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 355/R din 7 februarie 2008)
-
Sentinţa civilă nr. 814/F/26.09.2007 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, a fost comunicată reclamantului, conform dovezii de primire la data de 01.11.2007, iar recursul a fost formulat de această parte la 21.11.2007, în afara termenului de recurs de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 125/R din 17 ianuarie 2008)
-
1. Art. 267 C.N. prevede că, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă constituie sancţiunea legală, aplicată în cazul în care se constată că măsura a fost luată cu încălcarea unor prevederi legale esenţiale pentru validitatea ei.
2. Având în vedere că reclamanta este îndreptăţită să beneficieze de despăgubiri de la data concedierii sale nelegale (18.05.2007) şi până la momentul anulării acestei măsuri prin hotărârea primei instanţe pronunţată la 08.10.2007, [art. 78 alin. (1) C.muncii], Curtea de Apel va modifica în parte hotărârea în temeiul art. 312 alin. (3), raportat la art. 304 pct. 6 C. proc. civ., limitând perioada pentru care se acordă despăgubiri (drepturi băneşti) la intervalul 18.05.2007-08.10.2008.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 156/R din 21 ianuarie 2008)
-
Desfiinţarea. şi inexistenţa în organigrama actuală a postului deţinut de către intimat la momentul desfacerii contractului individual de muncă reprezintă consecinţe obiective ale activităţii desfăşurate de către S. nefiind măsuri lăsate la latitudinea societăţii angajatoare.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 85/R (85) din 15 ianuarie 2008)
-
1. Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară,astfelcă decizia angajatorului este îndeplineşte condiţiile art. 61 lit. a) Codul Muncii.
2. Decizia poartă ştampila societăţii şi o semnătură. Din analizarea celorlalte înscrisuri depuse în probaţiune de către intimată rezultă dincolo de orice dubiu că semnătura de pe decizie aparţine administratorului E.M., cel care a semnat şi contractul individual de muncă al contestatoarei, fiind astfel respectat principiul simetriei la care contestatoarea face trimitere.
3. Angajatorul respectă dispoziţiile art. 268 alin. (3) din Codul Muncii referitoare la comunicarea decizie celui în cauză în termen de 5 zile de la emitere, decizia fiind emisă în data de 26.07.2007 şi expediată contestatoarei-recurente la data de 27.07.2007.
4. Potrivit art. 268 Codul Muncii este sancţionată cu nulitatea absolută neindicarea instanţei competente la care se contestă sancţiunea, şi nu indicarea greşită a acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 224 din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Susţinerea reclamantei în sensul că Regulamentul Intern pe care îşi întemeiază măsurile unitatea nu a existat la data săvârşirii faptelor prevăzute ca abatere disciplinară este nefondată.
Încercarea pârâtei de încetare a raporturilor de muncă cu reclamanta prin acordul părţilor nu poate constitui un motiv de anulare a deciziei de concediere. Atâta vreme cât Codul Muncii prevede posibilitatea realizării acordului părţilor pentru încetarea raportului de muncă un astfel de demers pornit din iniţiativa unităţii nu poate fi considerat de plano ilicit aşa cum pretinde reclamanta. În condiţiile în care în speţă s-a dovedit că angajatul a avut o conduită neconformă raporturilor de serviciu, decizia de concediere este legală şi temeinică şi în consecinţă şi soluţia instanţei de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 358 din 3 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr. (...) reclamantul E.S. a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 6/23.03.2007 emisă de pârâta S.C. „D.E.” S.R.L. P, reîncadrarea în funcţia de muncitor, rectificarea înscrisurilor din carnetul de muncă, obligarea la plata drepturilor salariale începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 321 din 27 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod temeinic şi legal societatea pârâtă a dispus sancţionarea reclamantei cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, măsura fiind dispusă numai după ce reclamanta a fost convocată pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, astfel că au fost respectate atât prevederile art. 267, cât şi ale art. 268 Codul Muncii.
Apare greşită şi soluţia instanţei referitoare la plata drepturilor salariale pe perioada în care reclamanta nu a mai prestat muncă în favoarea pârâtei, după încetarea raporturilor de muncă, cu atât mai mult cu cât reclamanta a precizat expres că nu doreşte repunerea în situaţia anterioară, întrucât s-a angajat la altă societate.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 427 din 14 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Au fost depuse la dosarul cauzei documente bancare din care rezultă că reclamantului i-au fost plătite drepturile salariale până în data de 1.10.2007. Pentru perioada ulterioară acestei date unitatea a reţinut că reclamantul a absentat nemotivat ( în acest sens fiind depus la dosar pontajul aferent lunii octombrie 2007) şi în consecinţă în mod corect nu a achitat salariul şi a emis decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr. 5678/9 11 2007.
Nici criticile referitoare la soluţia adoptată de instanţă în privinţa daunelor morale nu sunt întemeiate. Decizia şi înştiinţarea contestate în prezenta acţiune au fost anulate de către unitate la şapte zile de la emiterea lor, înainte de sesizarea instanţei de către reclamant. În aceste condiţii revocarea benevolă a actelor de către unitate este în măsură să ofere reclamantului o satisfacţie morală suficientă. Pe de altă parte reclamantul nu a dovedit în concret care a fost prejudiciul moral suferit şi nici nu a oferit elemente obiective pentru cuantificarea acestuia.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 747 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Lipsa reclamantei de la locul de muncă nu poate fi imputată acesteia din moment ce din cuprinsul certificatului medical rezultă că aceasta s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, iar neprezentarea certificatului-tip, în termen de trei zile de la declanşarea bolii, are drept consecinţă neplata indemnizaţiei reprezentând ajutorul de boală şi nicidecum desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 793 din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, de fapt, prin contestaţie se invocă greşeli de judecată, respectiv neobservarea de către instanţă a duratei determinate a contractului de muncă încheiat între părţii şi acordarea despăgubirilor pe o perioadă mai mare decât s-a cerut; iar aceste aspecte sunt de apreciere a probelor şi de interpretare a dispoziţiilor legale şi nicidecum a erorilor materiale. A da părţilor posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe, care a dat hotărârea în recurs, de modul în care s-au apreciat probele şi s-a stabilit raportul dintre ele, ar deschide calea recursului la recurs, soluţionată de aceeaşi instanţă, pe motivul greşitei stabiliri a situaţiei de fapt, cea ce este inadmisibil.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 862 din 6 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a constatat nulitatea deciziei de concediere nr. 1/2007 emisă de intimată, întrucât din cuprinsul acesteia lipsesc menţiunile obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. b) şi c) din Codul Muncii. Chiar şi în situaţia în care contestatoarea nu s-a prezentat la locul de muncă pentru efectuarea cercetării disciplinare, în cuprinsul deciziei angajatorul era obligat să precizeze motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea. Se mai reţine că excepţia nulităţii deciziei de concediere invocată de către prima instanţă la termenul din data de 17.10.2007, a fost în mod legal pusă în discuţia părţilor la termenul din data de 12.12.2007.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de către recurentă, se reţine că în mod corect prima instanţă a respins această excepţie, motivându-şi soluţia prin încheierea de şedinţă, în sensul că intimata nu a făcut dovada comunicării deciziei de concediere către contestatoare, din cuprinsul confirmărilor de primire nr. 53/09.05.2007 şi nr. (...)/04.07.2007 nerezultând ce înscrisuri au fost comunicate salariatei.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 262 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În speţa de faţă, recurenta intimată a căzut în pretenţii întrucât contestaţia a fost admisă, astfel că, în mod corect a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către contestatoare, constând în onorariul de avocat în sumă de 1200 lei achitat potrivit chitanţei nr. 3/12.02.2008.
Fiind un drept procesual al părţii care câştigă procesul, este absolut necesar ca judecătorul cauzei să aibă rol activ, în baza dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ, şi să pună în vedere drepturile şi obligaţiile ce le revin părţilor. În acest context, apreciem că nu este obligatoriu ca cererea să fie formulată în scris, într-un anume termen, aşa cum a învederat recurenta, fiind suficientă doar simpla formulare a cererii, nefiind aplicabilă sancţiunea decăderii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 455/R din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru faptul că intimatul a fost depistat în stare de ebrietate în afara programului de serviciu, chiar dacă se afla încă în perimetrul unităţii angajatoare, nu se justifică aplicarea celei mai grave sancţiuni prevăzută de Codul Muncii, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, fapta acestuia nefiind de natură să producă eventuale consecinţe negative. Mai mult, intimatul nu a mai avut nicio sancţiune disciplinară aplicată, fiind la prima abatere. Mai afirmă recurenta faptul că instanţa nu avea tributul de a înlocui sancţiunea aplicată, acesta fiind atributul angajatorului, invocând în acest sens decizia fostei Curţi Supreme de Justiţie, nr. 1319/1992, ca şi practică judiciară.
Ulterior pronunţării acestei decizii, fosta C Supremă de Justiţie a revenit asupra practicii sale şi a pronunţat sentinţa civilă nr. 550/1995 prin care a arătat că instanţa este competentă să aplice o altă sancţiune disciplinară mai uşoară. Această concluzie se impune chiar în condiţiile existenţei unei proceduri administrativ-jurisdicţionale, din moment ce hotărârea organului de jurisdicţie administrativă este supusă controlului judecătoresc al instanţelor.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 735/R din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte prematuritatea contestaţiei, emiterea deciziei nr. 115/30.01.2008 de suspendare a contractului de muncă al intimatei-contestatoare B.D. nu atrage un asemenea efect, fiind deja dispusă la acel moment încetarea raporturilor de muncă, prin decizia contestată în 18.01.2008.
La data suspendării contractului individual de muncă, respectiv 30.01.2008, deja se dispusese încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 01.01.2008, situaţie de excepţie faţă de prevederile art. 73 alin. (3) Codul Muncii. Potrivit succesiunii lor în timp şi dispoziţiilor pe care le cuprind nu se poate reţine că decizia de suspendare ulterioară ar fi anulat implicit decizia de concediere.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 576/R din 17 (15) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta-intimată, la emiterea deciziei de concediere, nu a încălcat nicio dispoziţie legală, aşa cum greşit a arătat prima instanţă, care a pronunţat o hotărâre nelegală, devenind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În consecinţă, în baza dispoziţiile art. 312 alin. (1), 23 C. proc. civ., se va admite recursul şi se va modifica în tot sentinţa civilă recurată. În rejudecare, se va respinge contestaţia formulată de contestatoarea J.N. ca nefondată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 547/R din 3 (1) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 55 lit. b) din Codul Muncii contractul individual de muncă poate înceta, ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea. Pentru a se proceda la încetarea contractului de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul Muncii trebuie să existe o cerere sau altă manifestare neîndoielnică din care să rezulte intenţia clară a salariatului de a părăsi instituţia la care lucrează. Or, din actele dosarului rezultă că recurentă contestatoare şi-a manifestat dorinţa de a-şi înceta raporturile de muncă în temeiul art. 55 lit. b) din Codul Muncii.
Invocarea art. 79 din Codul Muncii nu are legătură cu cauza întrucât această dispoziţie legală priveşte demisia ceea ce nu este cazul în speţă, iar recurenta înţelege diferenţa dintre cele două situaţii, cea prevăzută de art. 55 lit. b) şi art. 79 din Codul Muncii.
În cauză nu s-a produs încălcarea dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, respectiv interdicţia de a se concedia salariaţii dacă se află în incapacitate de muncă stabilită prin certificat medical întrucât nu s-a dovedit a se afla într-o asemenea situaţie la data de 25.09.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 489/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fapta de a pretinde şi primi o cantitate de motorină depozitată în două bidoane pregătite în prealabil este de o gravitate suficient de mare pentru a se aplica măsura radicală a desfacerii contractului de muncă, cu atât mai mult cu cât forma de vinovăţie a fost intenţia directă. Cantitatea de motorină apreciată modică de prima instanţă nu prezintă relevanţă faţă de împrejurările în care a fost săvârşită această faptă.
Instanţa nu a analizat temeinicia aplicării sancţiunii şi în raport de celelalte fapte, deşi reţine că au fost săvârşite. Din întreaga situaţie de fapt rezultă că intimatul a săvârşite mai multe abateri disciplinare, sancţiunea desfacerii contractului de muncă fiind proporţională cu gravitatea acestora, numai astfel putându-se realiza rolul preventiv şi educativ al răspunderii disciplinare. Disciplina muncii este o condiţie obiectivă, necesară şi indispensabilă desfăşurării activităţii fiecărui angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 488/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La emiterea deciziei trebuiau avute în vedere dispoziţiile obligatorii cu privire la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, cuprinsul deciziei etc.; lipsa acestora atrăgând nulitatea absolută după cum chiar recurenta intimată menţionează în motivele de recurs.
Dispoziţiile invocate, art. 28 alin. (2) şi art. 9 alin. (2) şi (3) din Contractul colectiv de muncă nu pot fi interpretate ca temei al sancţiunii disciplinare aplicate, ci se referă la competenţele funcţionale de emiterea deciziei de numire, destituire sau concediere, lucru care s-a şi făcut de către directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române – Direcţia Apelor E.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 179/R din 19 (17) martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 alin. (2) din Codul Muncii cât şi dispoziţiile art. 75 (3) din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010, convocarea salariatului la cercetarea disciplinară trebuie făcută în scris, indicându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. Nerespectarea acestor dispoziţii imperative atrage nulitatea absolută a deciziei de sancţionare disciplinară.
Capătul de cerere privind nulitatea deciziei nr. 1 din 1.06.2007 a fost respins ca fiind rămas fără obiect.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 132/R din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în U. onorariilor nominale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. În speţă, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., dispunând reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la 1000 lei. Din actele şi lucrările dosarului rezultă valoarea cheltuielilor de judecată efectuate de recurenta-intimată (...)B.(...)H. în proces de 4500 lei reprezentând onorariu avocat. Câtă vreme instanţa a făcut trimitere la dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., este evident faptul că micşorarea cheltuielilor de judecată a fost dispusă fiind considerate nepotrivite faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Nu este prevăzut în lege vreun alt temei pentru micşorarea cuantumului cheltuielilor de judecată şi, ca atare, instanţa nu putea avea în vedere alte criterii pentru a dispune în acest sens.
În orice situaţie însă condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează. În speţă, recurentul-contestator E.J.E. nu a îndeplinit în mod corespunzător o atare obligaţie procesuală iar, din oficiu, nu s-au invocat motive de ordine publică care să fie puse în dezbaterea părţilor.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 182/R din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a constatat nulitatea deciziei de concediere nr. 1/2007 emisă de intimată, întrucât din cuprinsul acesteia lipsesc menţiunile obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. b) şi c) din Codul Muncii. Chiar şi în situaţia în care contestatoarea nu s-a prezentat la locul de muncă pentru efectuarea cercetării disciplinare, în cuprinsul deciziei angajatorul era obligat să precizeze motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea. Se mai reţine că excepţia nulităţii deciziei de concediere invocată de către prima instanţă la termenul din data de 17.10.2007, a fost în mod legal pusă în discuţia părţilor la termenul din data de 12.12.2007.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de către recurentă, se reţine că în mod corect prima instanţă a respins această excepţie, motivându-şi soluţia prin încheierea de şedinţă, în sensul că intimata nu a făcut dovada comunicării deciziei de concediere către contestatoare, din cuprinsul confirmărilor de primire nr. 53/09.05.2007 şi nr. (...)/04.07.2007 nerezultând ce înscrisuri au fost comunicate salariatei.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 262 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În speţa de faţă, recurenta intimată a căzut în pretenţii întrucât contestaţia a fost admisă, astfel că, în mod corect a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către contestatoare, constând în onorariul de avocat în sumă de 1200 lei achitat potrivit chitanţei nr. 3/12.02.2008.
Fiind un drept procesual al părţii care câştigă procesul, este absolut necesar ca judecătorul cauzei să aibă rol activ, în baza dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ, şi să pună în vedere drepturile şi obligaţiile ce le revin părţilor. În acest context, apreciem că nu este obligatoriu ca cererea să fie formulată în scris, într-un anume termen, aşa cum a învederat recurenta, fiind suficientă doar simpla formulare a cererii, nefiind aplicabilă sancţiunea decăderii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 455/R din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru faptul că intimatul a fost depistat în stare de ebrietate în afara programului de serviciu, chiar dacă se afla încă în perimetrul unităţii angajatoare, nu se justifică aplicarea celei mai grave sancţiuni prevăzută de Codul Muncii, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, fapta acestuia nefiind de natură să producă eventuale consecinţe negative. Mai mult, intimatul nu a mai avut nicio sancţiune disciplinară aplicată, fiind la prima abatere. Mai afirmă recurenta faptul că instanţa nu avea tributul de a înlocui sancţiunea aplicată, acesta fiind atributul angajatorului, invocând în acest sens decizia fostei Curţi Supreme de Justiţie, nr. 1319/1992, ca şi practică judiciară.
Ulterior pronunţării acestei decizii, fosta C Supremă de Justiţie a revenit asupra practicii sale şi a pronunţat sentinţa civilă nr. 550/1995 prin care a arătat că instanţa este competentă să aplice o altă sancţiune disciplinară mai uşoară. Această concluzie se impune chiar în condiţiile existenţei unei proceduri administrativ-jurisdicţionale, din moment ce hotărârea organului de jurisdicţie administrativă este supusă controlului judecătoresc al instanţelor.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 735/R din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta-intimată, la emiterea deciziei de concediere, nu a încălcat nicio dispoziţie legală, aşa cum greşit a arătat prima instanţă, care a pronunţat o hotărâre nelegală, devenind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În consecinţă, în baza dispoziţiile art. 312 alin. (1), 23 C. proc. civ., se va admite recursul şi se va modifica în tot sentinţa civilă recurată. În rejudecare, se va respinge contestaţia formulată de contestatoarea J.N. ca nefondată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 547/R din 3 (1) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 55 lit. b) din Codul Muncii contractul individual de muncă poate înceta, ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea. Pentru a se proceda la încetarea contractului de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul Muncii trebuie să existe o cerere sau altă manifestare neîndoielnică din care să rezulte intenţia clară a salariatului de a părăsi instituţia la care lucrează. Or, din actele dosarului rezultă că recurentă contestatoare şi-a manifestat dorinţa de a-şi înceta raporturile de muncă în temeiul art. 55 lit. b) din Codul Muncii.
Invocarea art. 79 din Codul Muncii nu are legătură cu cauza întrucât această dispoziţie legală priveşte demisia ceea ce nu este cazul în speţă, iar recurenta înţelege diferenţa dintre cele două situaţii, cea prevăzută de art. 55 lit. b) şi art. 79 din Codul Muncii.
În cauză nu s-a produs încălcarea dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, respectiv interdicţia de a se concedia salariaţii dacă se află în incapacitate de muncă stabilită prin certificat medical întrucât nu s-a dovedit a se afla într-o asemenea situaţie la data de 25.09.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 489/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fapta de a pretinde şi primi o cantitate de motorină depozitată în două bidoane pregătite în prealabil este de o gravitate suficient de mare pentru a se aplica măsura radicală a desfacerii contractului de muncă, cu atât mai mult cu cât forma de vinovăţie a fost intenţia directă. Cantitatea de motorină apreciată modică de prima instanţă nu prezintă relevanţă faţă de împrejurările în care a fost săvârşită această faptă.
Instanţa nu a analizat temeinicia aplicării sancţiunii şi în raport de celelalte fapte, deşi reţine că au fost săvârşite. Din întreaga situaţie de fapt rezultă că intimatul a săvârşite mai multe abateri disciplinare, sancţiunea desfacerii contractului de muncă fiind proporţională cu gravitatea acestora, numai astfel putându-se realiza rolul preventiv şi educativ al răspunderii disciplinare. Disciplina muncii este o condiţie obiectivă, necesară şi indispensabilă desfăşurării activităţii fiecărui angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 488/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La emiterea deciziei trebuiau avute în vedere dispoziţiile obligatorii cu privire la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, cuprinsul deciziei etc.; lipsa acestora atrăgând nulitatea absolută după cum chiar recurenta intimată menţionează în motivele de recurs.
Dispoziţiile invocate, art. 28 alin. (2) şi art. 9 alin. (2) şi (3) din Contractul colectiv de muncă nu pot fi interpretate ca temei al sancţiunii disciplinare aplicate, ci se referă la competenţele funcţionale de emiterea deciziei de numire, destituire sau concediere, lucru care s-a şi făcut de către directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române – Direcţia Apelor E.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 179/R din 19 (17) martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 alin. (2) din Codul Muncii cât şi dispoziţiile art. 75 (3) din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010, convocarea salariatului la cercetarea disciplinară trebuie făcută în scris, indicându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. Nerespectarea acestor dispoziţii imperative atrage nulitatea absolută a deciziei de sancţionare disciplinară.
Capătul de cerere privind nulitatea deciziei nr. 1 din 1.06.2007 a fost respins ca fiind rămas fără obiect.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 132/R din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în U. onorariilor nominale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. În speţă, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., dispunând reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la 1000 lei. Din actele şi lucrările dosarului rezultă valoarea cheltuielilor de judecată efectuate de recurenta-intimată (...)B.(...)H. în proces de 4500 lei reprezentând onorariu avocat. Câtă vreme instanţa a făcut trimitere la dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., este evident faptul că micşorarea cheltuielilor de judecată a fost dispusă fiind considerate nepotrivite faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Nu este prevăzut în lege vreun alt temei pentru micşorarea cuantumului cheltuielilor de judecată şi, ca atare, instanţa nu putea avea în vedere alte criterii pentru a dispune în acest sens.
În orice situaţie însă condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează. În speţă, recurentul-contestator E.J.E. nu a îndeplinit în mod corespunzător o atare obligaţie procesuală iar, din oficiu, nu s-au invocat motive de ordine publică care să fie puse în dezbaterea părţilor.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 182/R din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 303 C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, sancţiunea nerespectării acestei dispoziţii fiind prevăzută de art. 306 C. proc. civ., respectiv anularea cererii. Cum motivarea recursului nu a fost depusă în termenul legal prevăzut de art. 303 C. proc. civ., Curtea va da eficienţă prevederilor art. 306 C. proc. civ., anulând recursul.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 264 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 61 lit. a) din Codul Muncii, care prevede că angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern trebuiesc analizate în corelaţie cu art. 268 din Codul Muncii.
Or, prin alin. (1) al acestui articol, legiuitorul a prevăzut că angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai mult de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 296 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este indubitabil că în cauză a existat o abatere disciplinară ce a constat în sustragerea unei cutii de roşii în bulion, în valoare de 1, 45 lei, însă angajatorul nu şi-a susţinut sancţiunea disciplinară aplicată – desfacerea contractului de muncă – prin justificarea verificării criteriilor prevăzute de art. 266 Codul Muncii.
Instanţa de judecată este în măsură să înlocuiască o sancţiune disciplinară aplicată de către angajator prin aplicarea uneia mai uşoară, o atare conduită fiind consecinţa competenţei sale de a soluţiona cauza în căile de atac. În aceste condiţii, va dispune înlocuirea măsurii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu reducerea salariului cu 5% pe două luni.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 863/CM din 16 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Restrângerea activităţii T. Auto Sud este reală şi a fost impusă de scăderea numărului de comenzi şi a complexităţii acestora, astfel cum rezultă în mod explicit din Hotărârea AGA extraordinară din 04.08.2005.
Intimata, în calitate de angajator şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 64 din Codul Muncii, oferindu-i un post corespunzător pregătirii profesionale şi disponibil în societate, respectiv de tinichigiu auto. Prin adresa 307/10.11.2006 s-a cerut sprijin AJOFM C, în vederea redistribuirii acestuia, conform pregătirii profesionale.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 168/CM din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din analiza deciziei de sancţionare nr. 32 din 31 august 2007 rezultă că în alin. (3) s-au menţionat prevederile legale încălcate de contestator, iar în alin. (4) a fost descrisă fapta avută în vedere la aplicarea sancţiunii cu avertisment.
Este adevărat că această ordine este atipică în sensul că trebuia menţionată mai întâi motivarea în fapt şi apoi motivarea în drept, însă, din examinarea celor două alineate rezultă faptul că decizia de sancţionare a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor art. 268 alin. (2) lit. a) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 203/CM din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Împrejurarea că pentru exerciţiul financiar 2007 societatea a înregistrat profit, constituie o dovadă în plus că măsurile de reorganizare adoptate de societate încep să producă efectul dorit (la momentul aplicării măsurii în mai 2007 nu puteau fi cunoscute rezultatele economico-financiare ale anului 2007, anul financiar nefiind terminat).
Pe cale de consecinţă, Curtea concluzionează arătând că măsura desfiinţării postului a fost efectivă, reală şi serioasă, ceea ce trebuia în mod necesar să atragă respingerea contestaţiei în totalitate, ca nefondată.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 609/CM din 16 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Solicitarea contestatoarei privind anularea Deciziei de concediere disciplinară este întemeiată, pârâta dispunând delegarea acesteia ulterior înaintării demisiei.
2. Relativ la pretenţia contestatoarei de obligare a societăţii intimate la plata sumei de 1055 euro, reprezentând diferenţa de diurnă pentru perioada 05.09.-11.11.2007, cât contestatoarea a fost delegată în Italia, potrivit prevederilor art. 40 din contractul colectiv de muncă la nivel de societate diurna în valută pentru deplasarea în străinătate se acordă conform Regulamentului de acordare a diurnelor pentru personalul detaşat în străinătate şi Tabelului cu diurnele pe ţări. Intimata a acordat diurna în cuantum de 17 euro/zi iar solicitarea contestatoarei de recunoaştere a unei diferenţe până la 35 de euro/zi este lipsită de suport legal.
3. Nu pot fi primite nici criticile aduse de contestatoarei-recurentăe soluţiei purtând asupra cererii de obligare a intimatei la plata penalizărilor reţinute din salariu pentru că aceste penalizări sunt consecinţa nerealizării indicatorilor calitativi şi cantitativi stabiliţi în mod ştiinţific de conducerea societăţii pentru fiecare lună şi pentru fiecare compartiment în parte, raportat la bugetul de venituri şi cheltuieli.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 801/R/M din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dacă E.N., contestator, ar fi refuzat cu vinovăţie să predea înscrisurile întocmite în vederea desfăşurării licitaţiei, atunci recurentul, emitentul deciziilor de sancţionare nu ar fi putut aplica nici prima sancţiune pentru că nu ar fi avut cum să verifice lipsa semnăturilor managerului spitalului de pe invitaţiile de participare la licitaţie. Este o dovadă în plus că cea ce-a doua sancţiune are legătură cu prima sancţiune şi că a fost aplicată cu rea credinţă,în perioada când prima sancţiune încă nu rămăsese definitivă.
Chiar dacă împuternicirea avocaţială este datată din 3.09.2008, dată la care instanţa a încheiat dezbaterile şi a pronunţat decizia, nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. deoarece intimatul E.N. nu a făcut dovada reprezentării prin avocat şi plata cheltuielilor de judecată până la momentul pronunţării.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 791/M din 3 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Constatând că prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei cu judecarea căreia a fost sesizată sub aspectul tuturor petitelor formulate, ne regăsim în situaţia reglementată de art. 312 alin. (5) C. proc. civ., motiv pentru care se va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru judecarea pe fond a acţiunii. Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere şi motivele de recurs formulate de recurentă sub aspectul netemeiniciei hotărârii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 959 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Soluţia primei instanţe care a analizat decizia de concediere, doar prin prisma cerinţelor art. 267 C.N., ignorând probarea încetării, anterior emiterii acestui act, a raportului juridic de muncă derulat între părţii, prin voinţa unilaterală exprimată de salariat prin înscrisul depus la dosar, în condiţiile art. 79 C.N., reflectă o aplicare şi interpretare greşită a legii, motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 905 din 9 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a constatat, în mod corect, încălcarea de către pârâta recurentă a dispoziţiilor art. 267 Codul Muncii, care sancţionează, cu nulitatea absolută, aplicarea sancţiunilor disciplinare cu încălcarea prevederilor acestui text de lege.
2. Angajatorul nu a respectat dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. a) Codul Muncii, conform cărora, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare trebuie să cuprindă descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.
3. Cât priveşte acordarea drepturilor salariale, se constată că prima instanţă a respectat prevederile art. 78 alin. (1) din Codul Muncii, acordând despăgubirile începând cu data concedierii şi până la soluţionarea cauzei în primă instanţă. Faptul că reclamanta nu a solicitat reintegrarea pe postul avut anterior concedierii nu are relevanţă în cauză, câtă vreme legiuitorul nu a condiţionat acordarea acestor despăgubiri de formularea unei astfel de cereri.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 664 din 9 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Atâta timp cât raportul de muncă al contestatorului era suspendat pentru cauză de boală, angajatorul nu putea dispune nicio măsură de natură a duce la încetarea raporturilor de muncă. Faptul că certificatul medical nu a fost prezentat spre avizare medicului de medicina N. nu înlătură valabilitatea lui, iar legea nu prevede nicio sancţiune pentru angajat în cazul nerespectării acestei cerinţe, cu atât mai puţin desfacerea C.I.M.
2. Conform art. 268 alin. (2) „sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu (…) b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau C.C.M. aplicabil, care au fost încălcate de salariat.” Decizia atacată nu cuprinde niciuna din aceste menţiuni, iar apărarea constând în aceea că petentului i s-a adus la cunoştinţă concluzia la care a ajuns comisia de disciplină cu prezentarea descrierii faptei, nu înlătură motivul de nulitate anterior menţionat, expres prevăzut de lege.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 605 din 22 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 64 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii, în cazul în care concedierea se dispune pentru motivul prevăzut de art. 61 lit. c) angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii, sau dacă nu dispune de locuri vacante să solicite sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului. În consecinţă, în mod corect, prima instanţă a anulat decizia emisă la 8.08.2007 şi a obligat intimata la reîncadrarea reclamantului în funcţia avută anterior precum şi la plata drepturilor salariale cuvenite conform dispoziţiilor art. 78 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 567 din 15 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu se poate susţine că instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut de fapt, când prin contestaţia introductivă de instanţă contestatorul-revizuient a solicitat să se facă aplicarea Codului Muncii, dar şi a Legii nr. 174/2006. Însă o lege poate fi incidentă speţei dedusă judecăţii doar când considerentele de fapt o impun şi nu atunci când anumite beneficii ulterioare disponibilizării ar putea profita unei persoane. Instanţa nu poate schimba temeiul juridic al unei decizii de încetare a contractului individual de muncă, ci doar să aprecieze legalitatea şi temeinicia acesteia, iar sub acest aspect instanţa de recurs s-a pronunţat în conformitate cu cadrul procesual creat de părţi şi prin raportare la normele legale incidente speţei, astfel că revizuirea se respinge.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 425 din 10 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Măsura dispusă potrivit art. 65 Codul Muncii de către intimată este una legală şi temeinică, efectuată cu respectarea cerinţelor impuse delege în situaţia reorganizării activităţii. Ca o consecinţă a menţinerii măsurii desfacerii contractului de muncă al contestatoarei se va respinge şi capătul de cerere privind reintegrarea în muncă şi acordarea retroactivă a drepturilor salariale. Hotărârea atacată urmează a fi modificată şi sub aspectul soluţionării capătului de cerere privind cheltuielile de judecată acordate de instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 724 din 26 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 101 alin. (5) C. proc. civ pe care o invocă recurentul N.J. la calculul curgerii termenului de recurs, nu poate fi acceptată de instanţă deoarece este în afara legii.
2. În speţă contestaţia a fost expediată prin poştă la instanţă în data de 26.02.2008, cu respectarea dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ, care prevede că „actele de procedură trimise prin poştă instanţelor de judecată se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui”.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 737/M din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi angajatorul are libertatea de apreciere asupra oportunităţii luării măsurii de desfiinţare a locului de muncă în raport de dificultăţile economice (şi nu cu raţiunile economice), măsura concedierii trebuie să fie dispusă cu respectarea prevederilor legale. Desfiinţarea postului nu este efectivă şi nu are caracter real.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 698/R/M din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Posibilitatea reducerii onorariului avocaţial instituită de Codul de procedură civilă este lăsată la latitudinea părţii care cade în pretenţii care va trebui, pe temeiul răspunderii civile delictuale să dovedească faptul că cel ce a câştigat procesul nu ar putea obţine de la adversar decât o parte din sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu avocat deoarece a exercitat abuziv dreptul de a obţine despăgubiri. Aceste condiţii de reducere a onorariului avocaţial nu au fost îndeplinite, astfel că, instanţa de recurs în baza art. 309 C. proc. civ., raportat la art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi 312 C. proc. civ.va admite recursul şi va modifica sentinţa în sensul acordării în întregime a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat avansate la fond.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 603/M din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Coroborând susţinerea recurentei conform căreia suma de 250 Euro pentru fiecare deplasare externă era dată cu titlu de diurnă cu susţinerea reclamantului că mare parte din aceşti bani erau folosiţi cheltuielilor ocazionate de transport, cu concluziile completării la raportul de expertiză, din care reiese că diurna cuvenită reclamantului este de 202 Euro pentru fiecare cursă şi cu faptul că recurenta nu a făcut dovada decontării cheltuielilor prilejuite de deplasările în străinătate, curtea constată că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, obligaţia stabilită în sarcina societăţii de a-i achita reclamantului cu titlu de diurnă echivalentul în lei a sumei de 4544 Euro fiind corect determinată.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1810/R din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât reclamanta este beneficiara unei pensii pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 10 ani din cauza handicapului de care suferă, instanţa constată că se încadrează în categoria salariaţilor care sunt îndreptăţiţi să primească la pensionare indemnizaţia prev. de art. 50 din C.C.M. Unic la nivel naţional.
În ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor morale, aceasta va fi respinsă, întrucât reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu moral, suferit de pe urma refuzului societăţii de a-i acorda acest drept.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1737/R din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Soluţionarea unei acţiuni prin raportare la motive de fapt şi de drept, neinvocate de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, împrejurare ce atrage aplicarea prevederilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Întrucât, în speţă, este incident motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (5) C. proc. civ. nu se mai impune analizarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7-pct. 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 342 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Atât timp cât instanţa s-a pronunţat asupra unor drepturi de natură salarială pretinse în baza unui text de lege, nu se poate admite susţinerea pârâtului Ministerul Public, că instanţa de fond ar fi depăşit atributele puterii judecătoreşti. Tribunalul nu a schimbat sistemul de salarizare a funcţionarilor publici şi interpretând dispoziţiile art. 40 din legea de salarizare a acestora, le-a acordat anumite drepturi reclamanţilor prevăzute de Legea nr. 50/1996, lege specifică autorităţii în care lucrează reclamanţii – funcţionari publici – şi la care textul invocat face trimiterea. Prin urmare, nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., invocat de recurent printr-o interpretare extensivă, această critică fiind nefondată.
Singurele sporuri care se regăsesc în Legea nr. 50/1996 şi apoi în Legea nr. 567/2004 şi care nu sunt prevăzute în O.U.G nr. 92/2004 sunt sporul de fidelitate [art. 18 alin. (3)] şi sporul de instanţă – 5% [art. 19 alin. (1)]. Prin urmare aceste sporuri sunt singurele de care pot beneficia reclamanţii. Salariul de merit, sporul de vechime şi premiul anual se regăsesc în O.U.G nr. 92/2004 şi prin urmare reclamanţilor li se aplică aceste dispoziţii nemaiputând fi pretinse aceste drepturi în baza Legii nr. 50/1996 şi critica formulată de recurent cu privire la acestea este întemeiată. În acelaşi timp, contravaloarea transportului în perioada concediului de odihnă şi concediul de odihnă de 30 de zile nu intră în categoria drepturilor salariale şi nu sunt incidente dispoziţiile art. 40 din O.U.G nr. 92/2004 aşa cum corect susţine recurenta.
Criticile cu privire la actualizarea drepturilor salariale acordate sunt nefondate, întrucât principiul indexării salariilor în raport de rata inflaţiei este un principiu al sistemului de salarizare impus de creşterea costului vieţii, iar funcţia indexării este prevenirea eroziunii puterii de cumpărare şi atenuarea efectelor inflaţiei.
2. Reclamanţii sunt funcţionari publici şi nu magistraţi, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 36 din O.U.G nr. 27/2006, Tribunalul Arad fiind instanţa competentă să soluţioneze cauza şi nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În mod corect a fost respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în raport de dispoziţiile art. 19, 4 alin. (2) şi 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002. Ministerul Economiei şi Finanţelor nu a fost obligat la plata drepturilor salariale ale reclamanţilor, neexistând raport de muncă cu aceştia, ci a fost obligat tocmai în considerarea prerogativelor legale care le are să asigure fonduri pentru plata drepturilor salariale neacordate de pârâtul Ministerul Public şi fără chemarea în garanţie nu poate fi asigurată executarea hotărârii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 143 din 1 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit menţiunilor din carnetul de muncă reclamantul s-a angajat la data de 1.11.2002 astfel că până la data naşterii copilului sunt mai puţin de 7 luni de stagiu. Anterior datei de 1.11.2002 reclamantul nu a avut raporturi de muncă şi nu a fost în şomaj, raporturile de muncă cu fostul angajator încetând în anul 2001. Rezultă astfel că reclamantul nu poate fi îndreptăţit la indemnizaţia pentru creşterea copilului întrucât nu îndeplineşte condiţia stagiului de cotizare necesar pentru plata acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1087 din 10 (17) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Condiţia pentru plata drepturilor salariale restante, conform art. 52 alin. (2) Codul muncii, este stabilirea nevinovăţiei salariatului pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută. Rezultă, per a contrario, că salariatul nu poate beneficia de aceste despăgubiri dacă i se dovedeşte vinovăţia penală în săvârşirea infracţiunii. Or, reclamantul nu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de care a fost acuzat de către angajator, singura în măsură să se pronunţe asupra vinovăţiei penale a reclamantului fiind instanţa de judecată. Prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 52 alin. (2) Codul muncii raportat la probatoriul administrat şi starea de fapt reţinută, criticile formulate de recurenta pârâtă fiind neîntemeiate.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1073 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia lipsei de interes a recurenţilor în exercitarea căii de atac, invocată de intimata pârâtă, este nefondată deoarece chiar dacă la fond acţiunea reclamanţilor a fost admisă, iar pârâta a fost obligată să plătească acestora drepturi salariale conform variantei a II a din completarea la expertiza contabilă, interesul reclamanţilor în promovarea recursului, rezidă din faptul că aceştia solicită plata unor drepturi salariale mai mari, conform variantei I din suplimentul de expertiză contabilă. În al doilea rând, se constată că şi cea de-a doua excepţie invocată de intimată, referitoare la nulitatea recursului, întemeiată pe prevederile art. 302/1 C. proc. civ., este nefondată deoarece din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurenţii au formulat critici privind modul de judecată al instanţei iar acestea pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de S. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din cuprinsul certificatului constatator nr. 406/17.01.2008, emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Alba, rezultă că obiectul de activitate al societăţii pârâte îl constituie transportul terestru de călători (f. 58-60). În acest context, se constată că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că în speţă este incident C.C.M. nr. 3339/2003 motiv pentru acre se impune modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul celor solicitate de reclamanţii recurenţi.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 733 din 30 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă constatând că pârâta nu s-a conformat dispoziţiei date la termenul anterior şi nu a fixat un termen pentru conciliere până la termenul de judecată – în sarcina sa fiind stabilită şi obligaţia de a proba această invitaţie la conciliere – şi nici nu a depus vreun act în apărare aşa cum a dispus, dispoziţie care se regăseşte inclusiv pe citaţia comunicată pârâtei, primită sub semnătură de persona împuternicită din cadrul societăţii, în mod corect a procedat la soluţionarea cauzei, pârâta fiind cea în culpă procesuală şi nu instanţa, pârâta regăsindu-se în situaţia de a-şi invoca propria culpă, ceea ce nu este permis.
Nici critica referitoare la fondul cauzei nu este întemeiată. Calculele efectuate de către recurentă sunt esenţialmente greşite în condiţiile în care pleacă de la o valoare a orei J. de 1 leu. Nu există nicio justificare pentru o asemenea valoare scăzută, şi nici recurenta nu arată cum a ajuns la această valoare. Cum salariul reclamantului era de 1200 lei, şi orele lucrate în luna martie au fost în număr de 176, valoare unei ore era de 6,8182, rotunjit la 6,82 lei, iar în luna aprilie orele lucrate au fost în număr de 160, rezultând o valoare de 7,5 lei/oră, astfel cum şi reclamantul a menţionat în acţiune.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 616 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa nu se poate substitui unităţii în cadrul procedurii negocierii salariale, ci are doar menirea de a verifica dacă au fost încălcate normele legale privind salarizarea astfel cum acestea sunt prevăzute de legislaţia muncii, contractul colectiv de muncă şi contractul individual de muncă. Din această perspectivă însă, atâta vreme cât nu s-a constatat existenţa vreunui element de discriminare astfel cum el este prevăzut la art. 5 Codul muncii, iar salariul recurentei depăşeşte pe cel minim garantat la nivel naţional, acţiunea sa în mod corect a fost respinsă ca neîntemeiată.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 593 din 22 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin dispoziţia de plată din data de 20.06.2006 recurenta a făcut dovada plăţii sumei de 400 lei în favoarea intimatului, care era angajatul său, cu titlu avans. Această sumă, aşa cum reiese din copie registru de casă a fost înregistrată în evidenţa societăţii. Faţă, de aceste înscrisuri, din care reiese clar titlul cu care această sumă a fost acordată intimatului, susţinerea sa în sensul că ar fi primit-o cu titlu ajutor de înmormântare pentru fratele său este total nejustificată, sarcina probei revenindu-i în acest sens conform art. 1169 C. civ. În situaţia în care, primind această sumă cu titlu avans spre decontare, intimatul nu a justificat utilizarea ei în scopul acordării, se impune a fi obligat, în lumina textului de lege sus enunţat la restituirea ei, ca plată nedatorată. Totodată, aflându-ne în cazul neexecutării unei obligaţii care are ca obiect o sumă de bani, pârâtul datorează potrivit art. 1088 C. civ. dobănda legală aferentă. În acest context, soluţia primei instanţe de respinge a acţiunii pe considerentele neînregistrării în contabilitate a sumei şi a naturii juridice a acestei operaţii se fundamentează pe o ignorare a înscrisurilor depuse de reclamantă şi o interpretare greşită a legii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 467 din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, cu dispoziţia de plată din data de 20.06.2006 recurenta a făcut dovada plăţii sumei de 400 lei în favoarea intimatului, care era angajatul său, cu titlu avans. Această sumă, aşa cum reiese din copie registru de casă a fost înregistrată în evidenţa societăţii. Faţă, de aceste înscrisuri, din care reiese clar titlul cu care această sumă a fost acordată intimatului, susţinerea sa în sensul că ar fi primit-o cu titlu ajutor de înmormântare pentru fratele său este total nejustificată, sarcina probei revenindu-i în acest sens conform art. 1169 C.c.civil. În situaţia în care, primind această sumă cu titlu avans spre decontare, intimatul nu a justificat utilizarea ei în scopul acordării, se impune a fi obligat, în lumina textului de lege sus enunţat la restituirea ei, ca plată nedatorată. Totodată, aflându-ne în cazul neexecutării unei obligaţii care are ca obiect o sumă de bani, pârâtul datorează potrivit art. 1088 C. civ. dobănda legală aferentă. În acest context, soluţia primei instanţe de respinge a acţiunii pe considerentele neînregistrării în contabilitate a sumei şi a naturii juridice a acestei operaţii se fundamentează pe o ignorare a înscrisurilor depuse de reclamantă şi o interpretare greşită a legii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 467 din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aşa cum corect a reţinut şi tribunalul, conform art. 268 (1) Codul Muncii angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Din punct de vedere al naturii juridice, termenul de 30 zile este un termen de prescripţie şi începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii printr-o notă de constatare, referat ori proces –verb alin. Or, în cauză, raportul de cercetare privind abaterea disciplinară imputată contestatorului a fost înregistrat la E. I la data de 30.10.2007, dată la care toate persoanele îndreptăţite să dispună aplicarea sancţiunii au luat cunoştinţă de conţinutul abaterii. Ca atare, nu se poate susţine că acest raport a fost semnat la data de 14.12.2007 de conducătorul unităţii atât timp cât semnătura directorului S.I. nu se află sub această dată, ci alăturat datei de 30.10.2007. Mai mult, toată procedura cercetării prealabile s-a desfăşurat cu mult înainte de luna decembrie 2007, iar la data de 30.10.2007 şeful de depou a propus şi suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului pe o perioadă de 5 zile.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 387 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Articolul 155 din Codul Muncii prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri. Ca atare, instanţa de fond a aplicat corect prevederile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, atunci când a stabilit că cererea putea fi formulată în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (care, în speţă, este data la care aceste suplimentări erau datorate) şi a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta-recurentă.
Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate în vigoare în anul 2003 şi 2004 prevedea la art. 168 alin. (2) că „pentru anul 2003, suplimentările de la alin. (1) vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalităţii şi în condiţiile negociate cu F.S.L.I. E.” (actul adiţional din 25.02.2003). Începând cu anul 2005, art. 168 alin. (2) din Contractul Colectiv de Muncă a fost modificat în sensul că: „În anul 2003 suplimentările de la alin. (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”. Prin Nota nr. 22/31.08.2007 (înregistrată sub nr. 5140/31.08.2007), Comisia Paritară E. S.A. a procedat la interpretarea art. 168 alin. (1) şi (2), după cum urmează: „Începând cu anul 2003, până la data la care părţile convin în mod expres altfel, suplimentările salariale menţionate la alin. (1) al art. 168 („Prime”) vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaţilor şi vor fi acordate angajaţilor sub această formă. Conform interpretării prin consens, cât şi interpretării gramaticale a textelor în discuţie, rezultă că, începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute de art. 168 alin. (1) din CCM au fost incluse în salariul de bază al salariaţilor (inclusiv al reclamantei-intimate), devenind astfel parte a salariului de bază, nemaifiind calculate şi acordate în mod distinct. În consecinţă, reclamantul a beneficiat până la data desfacerii contractului individual de muncă de aceste suplimentări salariale, nu în mod distinct, cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi C, ci lunar, prin includerea lor în salariul de bază din anul 2003.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 344 din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din raportul de expertiză contabilă rezultă, urmare a analizei documentelor societăţii, că activitatea recurentului-reclamant s-a desfăşurat şi în afara programului normal de lucru, în perioada martie 2005-aprilie 2007 lucrând efectiv 491 zile lucrătoare şi 46 zile în afara programului. Pentru cele 46 zile lucrate în zilele de repaos săptămânal recurentul-reclamant trebuia să primească suma de 3489, 2 lei. Deşi expertul reţine o asemenea sumă ca fiind datorată, urmare a drepturilor salariale încasate apreciază că recurentul-reclamant a primit suplimentar suma de 25, 3 lei. Or, din expertiză rezultă că intimata-pârâtă nu a luat în calculul veniturilor valoarea zilelor prestate în zilele de sâmbătă şi duminică. Drept urmare, în mod greşit s-a reţinut că asemenea drepturi salariale au fost încasate, prin efectul compensării lor cu alte sume plătite cu alt titlu. Şi martorii O.N., E.M.O. şi G.O. au confirmat efectuarea orelor suplimentare, peste programul normal de lucru, funcţie de nevoile societăţii.
Neindicarea temeiului de drept de către recurent nu constituie un motiv legal de respingere a acestuia, instanţa fiind îndreptăţită a da calificarea juridică corectă, cu atât mai mult cu cât în materia conflictelor de muncă calea de atac a recursului are caracter devolutiv.
În ceea ce priveşte cererea recurentului-reclamant de efectuare a unei noi expertize contabile, o asemenea solicitare nu poate fi primită faţă de dispoziţiile art. 305 C. proc. civ. şi ansamblului probator deja administrat cu ocazia judecăţii fondului cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 387/R din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada ianuarie-octombrie 2004, apreciem că primul motiv de recurs este întemeiat iar sentinţa primei instanţe este în parte nelegală referitor la respingerea ca neîntemeiată a acestei excepţii. Pentru cererea de actualizare a diferenţelor salariale aferente perioadei ianuarie 2003-octombrie 2004 s-a prescris dreptul la acţiune, termenul fiind de 3 ani de la data naşteri dreptului la acţiune potrivit disp. art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii iar acţiunea fiind introdusă la data de 14.11.2007. Devine astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune pentru perioada indicată mai sus.
2. În ce priveşte al doilea motiv de recurs apreciem că nu este întemeiat. Astfel, hotărârea primei instanţe este totuşi motivată deşi considerentele sunt deficitare sub unele aspecte referitoare la logica juridică. Motivele arătate de prima instanţă au şi legătură cu natura pricinii, întrucât se arată considerentele pentru care s-a admis cererea de actualizare cu indicele de inflaţie. Au fost indicate şi temeiurile de drept avute în vedere astfel că, putem aprecia că sunt cuprinse elementele prevăzute de art. 261 C. proc. civ.
Soluţia actualizării cu indicele de inflaţie are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 C. civ. potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit. Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflaţiei, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plăţii şi astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului. Acordând suma actualizată, instanţa a dat efecte şi clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naţionale să fie acoperită. Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu acelaşi scop şi anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plăţii, prejudiciu care este acoperit, prin actualizarea dividendelor în raport cu rata inflaţiei şi tocmai din acest motiv considerăm că este beneficiul creditorului de a opta între cele două forme de actualizare, şi nu este obligat să aleagă dobânda legală prevăzută de O.U.G. nr. 9/2001.
3. În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, iar acţiunea este inadmisibilă, îl apreciem ca nefundat. Art. 3712 alin. (3) C. proc. civ. se referă la o altă situaţie, şi anume aceea când creditorul solicită actualizarea creanţei începând cu data pronunţării titlului executoriu şi până la plata efectivă. În consecinţă, nu reţinem ca întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de către recurenta pârâtă.
4. Nu reţinem ca întemeiată nici excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată sub aspectul celor două argumente. Obiectul acţiunii trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil. Faptul că nu s-a precizat perioada solicitată nu echivalează cu lipsa obiectului acţiunii. Or, potrivit art. 133 alin. (1) C. proc. civ., se sancţionează cu nulitate doar cererea de chemare în judecată care nu cuprinde, printre altele, obiectul ei, ceea ce nu este cazul de faţă, nulitatea referindu-se la lipsa totală a obiectului acţiunii. Deci, apreciem că cererea de chemare în judecată cuprinde elementele prevăzute de art. 112 C. proc. civ., nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 172/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi recurenta afirmă că a efectuat ore de noapte în cuantum de 54 ore pe perioada octombrie-noiembrie 2007 la Clubul G., aceasta nu a depus înscrisuri din care să rezulte veridicitatea acestei afirmaţii sau orice alt mijloc de probă. Astfel, din foile colective de prezenţă pe lunile octombrie-noiembrie 2007 depuse la dosar de către intimată căreia îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul muncii, rezultă că recurenta a lucrat câte 8 ore pe timp de zi şi nu de noapte aşa cum susţine şi pentru orele menţionate în aceste documente de prezenţă ea a fost remunerată fapt ce rezultă din statele de plată. Susţinerea recurentei că a prestat ore de noapte în perioada octombrie-noiembrie nu este dovedită în cauză cu înscrisuri care să ateste o altă situaţie decât cea care rezultă din foile colective de prezenţă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 93/R din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauza dedusă judecăţii, hotărârea primei instanţe a fost comunicată pârâtei la data de 13 martie 2008, prin preluarea acesteia de către serviciul registratură, astfel cum rezultă din dovada de predare-primire aflată la fila 86 din dosarul primei instanţe. Or, recursul a fost declarat la data de 25 martie 2008, prin urmare, cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 971/R din 30 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Drepturile pretinse prin acţiune reprezintă un „adaos” salarial, în sensul prevederilor art. 155 din Codul muncii, astfel că, sub aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune operează termenul de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, termen prevăzut de art. 166 alin. (1) şi art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, iar nu termenul de 6 luni, prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e), invocat de către pârâtă şi aplicabil în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Rezolvarea dată litigiului dedus judecăţii, de către prima instanţă, este doar în parte corectă, deoarece prevederile art. 168 alin. (1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu au suferit modificări de conţinut în perioada 2003-2007, prevăzând în mod inechivoc: „Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun, salariaţii E. S.A. vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. S.A”. În mod eronat s-a concluzionat că voinţa reală a părţilor, la negocierea contractului colectiv de muncă, ar fi fost includerea adaosului de Paşti şi Crăciun în salariul de bază, începând cu anul 2005, deoarece printr-o atare interpretare este eliminat însuşi dreptul instituit prin art. 168 alin. (1), ceea ce ar fi impus, în mod logic, radierea definitivă a respectivei prevederi din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, iar nu reiterarea repetată a acesteia.
În ceea ce priveşte critica formulată de pârâtă privind neprecizarea de către prima instanţă a caracterului net sau brut al sumelor acordate, curtea reţine că acest aspect vizează executarea hotărârii pronunţate, nefiind un motiv de nelegalitate care să poată fi invocat pe calea recursului.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 521/R din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a procedat la respingerea excepţiei tardivităţii invocată de reclamant, fără a motiva în concret soluţia, a respins acţiunea reclamantului fără a analiza toate criticile formulate referitoare la inexistenţa unora dintre fapte, sancţionarea anterioară a altora. Instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra susţinerilor reclamantului conform cărora cercetarea prealabilă s-a efectuat şi concretizat prin raportul înregistrat sub nr. 2470 din 3 august 2007, iar completările aduse acestuia prin actul înregistrat sub nr. 2813 din 14 septembrie 2007, sunt întocmite peste termen, urmând a fi neluate în considerare. Nu s-a pronunţat nici asupra cererii de suspendare a aplicării sancţiunii disciplinare, până la soluţionarea contestaţiei formulate. Nu a analizat nici apărările contestatorului cu privire la fiecare dintre faptele reţinute în sarcina sa, considerate abateri disciplinare săvârşite de reclamant care au condus la aplicarea sancţiunii prevăzute de decizia contestată. În cauză se constată soluţionarea (de către prima instanţă) a procesului fără cercetarea fondului
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 377/R din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este evident că drepturile pretinse prin acţiune reprezintă un „adaos” salarial, în sensul prevederilor art. 155 din Codul muncii, astfel că, sub aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune operează termenul de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, termen prevăzut de art. 166 alin. (1) şi art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, iar nu termenul de 6 luni, prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e), invocat de către pârâtă şi aplicabil în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Cum obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie pretenţii reprezentând drepturi salariale, în mod corect a respins prima instanţă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea constată că abordarea juridică a instanţei de fond este doar în parte corectă, în condiţiile în care prevederile art. 168 alin. (1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu au suferit modificări de conţinut în perioada 2003-2007, prevăzând în mod inechivoc: „Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi C, salariaţii E. S.A. vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. S.A”. Rezolvarea dată acestei probleme de către prima instanţă este greşită, deoarece textul art. 168 alin. (2) este inechivoc, în sensul că se referă strict la anul 2003, şi a fost reiterat cu acelaşi conţinut şi în contractele colective de muncă pe anii 2004-2007. În plus, pentru aceeaşi perioadă a fost menţinut şi alin. (1) al art. 168, prin care dreptul A în litigiu a fost instituit. În ceea ce priveşte invocarea – în sprijinul interpretării date de către pârâtă prevederilor art. 168 alin. (2) din contractul colectiv de muncă – a notelor nr. 3793/18 iunie 2007 şi 5140/31 august 2007, emise de comisia paritară constituită la nivelul S.C. E. S.A., Curtea constată că acestea nu sunt opozabile salariaţilor, deoarece nu au fost respectate cerinţele imperativ impuse prin dispoziţiile art. 31, raportat la art. 25 din Legea nr. 130/1996.
În ceea ce priveşte critica pârâtei, vizând neprecizarea de către prima instanţă a caracterului net sau brut al sumelor acordate, Curtea reţine că acest aspect vizează executarea hotărârii pronunţate, nefiind un motiv de nelegalitate care să poată fi invocat pe calea recursului.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 436/R din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu privire la motivul invocat de recurentă privind necercetarea fondului, curtea constată că pârâta a depus întâmpinare, a beneficiat de asistenţă juridică, încât nu se justifică cererea de casare a hotărârii primei instanţe.
Pe fond se reţine că prioritate în speţă o are legea specială – Legea nr. 130/1996 – şi nu O.U.G. nr. 79/2001. O.U.G. nr. 79/2001 se referă la criterii de performanţă, care nu are nicio legătură cu speţa, întrucât productivitatea muncii reprezintă un criteriu de performanţă, care este legat de managementul unităţii şi nu de activitatea salariaţilor. Potrivit art. 130 alin. (4) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 397/12.02.2007, până la următoarea negociere, valoarea minimă a salariului de bază brut pentru un program complet de lucru de 170 de ore este de 620 RON, adică 3,6470 RON/oră. Pe de altă parte, contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior [art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 şi art. 238 din Codul muncii]. De asemenea, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, dispune că sunt lovite de nulitate absolută clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8. Or, în cauză, curtea, ca şi prima instanţă, reţine că, în ceea ce priveşte stabilirea salariului minim pe ramură, contractul de muncă încheiat la nivelul pârâtei angajator nu respectă dispoziţiile legale privind contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 242 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Astfel, conform art. 301 C. proc. Civ. coroborat cu art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Sentinţa civilă recurată a fost comunicată pârâtei la 27.12.2007 (fila 42 dosar de fond) iar recursul a fost declarat la 15.01.2008, peste termenul legal de 10 zile socotit de la comunicare. Conform art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 233 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Cât priveşte obligaţia dedusă judecăţii, recurentul are calitate procesuală pasivă. Alături de inspectoratele şcolare judeţene, acestuia îi revin atribuţii în domeniul finanţării învăţământului, potrivit art. 33 lit. a) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 2192/2004.
Art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 statuează pentru personalul didactic, cumulativ, două categorii de tranşe de vechime, anume cea stabilită de lege şi câte o tranşă suplimentară, care se acordă la împlinirea vechimii de 30, 35 şi 40 de ani de activitate didactică în învăţământ. Acest text de lege are un caracter imperativ şi se află în afara oricărei ambivalenţe.
În fine, este de observat că, în dispozitivul hotărârii, recurentul nu figurează obligat faţă de reclamanţi, ci prin unitatea de învăţământ respectivă, considerent pentru care, in terminis, el a solicitat, pe fond, respingerea acţiunii. Sub acest aspect, hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii. Cum sunt nejustificate criticile, văzând şi prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 312 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Recurentul are calitatea procesuală pasivă, cât priveşte obligaţiile despre care este vorba în acţiune. Alături de inspectoratele şcolare judeţene, recurentului îi revin atribuţii în domeniul finanţării învăţământului [art. 33 lit. a) din Normele metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, aprobate prin H.G. nr. 2192/2004].
Art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 prevede pentru personalul didactic, cumulativ, două categorii de tranşe de vechime, anume cea stabilită de lege şi câte o tranşă suplimentară, care se acordă la împlinirea vechimii de 30, 35 şi 40 de ani de activitate didactică în învăţământ, text de lege care conţine prevederi exprese şi nu suportă alte interpretări.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 271 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Angajatorul recurent, cu toate că la data de 7 iunie 2007 l-a convocat pe contestator cu următoarea menţiune „finalizarea cercetării disciplinare începute în data de 1 iunie 2007”, încadrându-se în termenul de zece zile mai sus arătat – nu a înţeles să finalizeze totuşi această cercetare lăsând loc abuzului şi arbitrariului. Decizia nr. 2683 din 29 iunie 2007 de îndreptare a erorii materiale este şi ea nelegală pe de o parte pentru că nu s-a arătat în cuprinsul ei că scopul emiterii este îndreptarea erorii materiale, pe de altă parte, pentru că vine să acopere retroactiv o măsură ce fusese deja dispusă printr-o Decizie de suspendare pe care însuşi angajatorul o consideră nelegală.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că, dată fiind natura contractului individual de muncă, în esenţă ca un contract cu executare succesivă, ce presupune că angajatul desfăşoară activitate zilnică în folosul şi sub îndrumarea angajatorului, acesta îi datorează drepturi salariale, fiind de neacceptat ca angajatorul care realizează că a emis o decizie nelegală, să emită o alta cu scopul de a acoperi perioada în care salariatul nu a prestat activitatea din vina angajatorului. Pe de altă parte, emitentul Deciziei nr. 602 din 1 septembrie 2007, decizie, de altfel, nelegală, nu justifică de ce era necesară suspendarea contractului individual de muncă pe perioada cercetării disciplinare aducând un plus de netemeinicie acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 598/CM din 16 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Calitatea de pârât a instituţiei de învăţământ , respectiv a inspectoratului şcolar, rezultă din calitatea de angajator al reclamanţilor iar consiliul local şi primarul primesc această vocaţie în temeiul normelor legale privind finanţarea învăţământului preuniversitar (ca reglementări speciale). Sumele reprezentând salariile personalului din învăţământul preuniversitar fac parte din bugetele locale, astfel că aceştia nu sunt simpli depozitari, cu se încearcă să de acrediteze ideea de către recurenţi, care arată că plata acestora se face prin bugetele locale şi nu de la bugetele locale.
Norma juridică cuprinsă în art. 45 din Legea nr. 128/1997 are un caracter imperativ, ea nu lasă la latitudinea unităţii şcolare reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului ci obligă la luarea acestor măsuri. Pentru a fi incidente dispoziţiile art. 45 alin. (1) legiuitorul a prevăzut îndeplinirea cumulativă a două condiţii pentru fiecare institutor, învăţător şi educator, respectiv gradul didactic I şi vechimea de 25 de ani. Întrucât pârâtele nu au făcut dovezi în legătură cu aplicarea corectă şi întocmai a dispoziţiilor legale, în mod corect instanţa de fond a reţinut culpa acestora şi le-a obligat la plata drepturilor salariale pentru trei ani anterior chemării în judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 95/CM din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă „Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţată de instanţa de fond” şi, potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) Cod procedură civilă, „Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa lui”.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 278/CM din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”. Reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea unor adeverinţe sau modificarea statelor de plată, nici în cererea iniţială şi nici pe parcursul procesului, astfel că, instanţa de fond nu putea analiza o astfel de pretenţie. O astfel de cerere nu poate fi formulată pentru prima dată în recurs, fiind interzis acest lucru de art. 316 raportat la art. 294 C. proc. civ., deoarece instanţa de control judiciar are menirea de a analiza legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în raport de obiectul cererii deduse judecăţii.
Recurentul a semnat tranzacţia în cunoştinţă de cauză, a precizat în instanţa că este de acord cu această tranzacţie şi a şi primit suma pretinsă. Dacă ulterior pronunţării hotărârii, pârâta a refuzat sau nu, să modifice statele de plata şi să elibereze reclamantului adeverinţă cu orele prestate peste program sau în zilele de T. legală, aceste aspecte pot face obiectul unui alt litigiu care nu are legătură cu cauza judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 492/CM din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia prematurităţii formulării cererii a fost invocată sub forma unei apărări şi nicidecum nu a fost invocata sub forma unei excepţii, nici prin întâmpinare şi nici cu ocazia închiderii dezbaterilor. În considerentele sentinţei, instanţa, a făcut referire, la toate apărările parţilor, inclusiv la E. cererii, neavând posibilitatea să se pronunţe asupra unei excepţii cu care nu a fost investită.
Cât priveşte excepţia prescrierii dreptului la acţiune, în mod corect, prima instanţă a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 283 lit. e) Codul muncii. Astfel, reclamanta a solicitat plata unor drepturi salariale neacordate de angajator iar pentru astfel de cauze legiuitorul a prevăzut un termen de prescripţie de 3 ani.
În sprijinul afirmaţiilor sale S.N.P. E. a depus contractul colectiv de muncă pe anul 2003 unde apare, la art. 168 alin. (2), menţiunea că pentru anul 2003, suplimentările vor fi introduse în salariul de bază. Astfel de menţiuni nu apar în contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2005-2006 iar instanţa nu poate reţine apărările recurentei în sensul că această clauză, astfel cum a fost modificată în 2003, a fost valabilă şi în perioada următoare, deoarece menţiunea apare doar pentru 2003. Or, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea 130/1996, contractul colectiv de muncă se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială judeţeană şi se aplică de la data înregistrării. Şi modificările aduse contractului colectiv de muncă îşi produc efectele tot de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară, convenită de părţi, conform art. 31 din aceeaşi lege. Precizările recurentei sunt valabile numai pentru anul 2003 dar drepturile aferente acestui an nu au făcut obiectul judecăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 223/CM din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a respins excepţia prematurităţii cererii. În cazul încălcării prevederilor contractului colectiv de muncă referitoare la suplimentele salariale, reclamanţii se pot adresa instanţei pentru respectarea acestor prevederi şi plata drepturilor care li se cuvin. În lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor şi modalităţilor de acordare, nu se poate nega dreptul salariaţilor asumat de părţi prin contractele colective de muncă. A judeca în sens contrar, ar echivala cu îngrădirea accesului la justiţie pentru garantarea şi obţinerea unor drepturi conferite prin contract.
În cauză, se pretind drepturi salariale reprezentând suplimentări salariale de Paşti şi de C începând cu decembrie 2004, astfel că, faţă de momentul depunerii acţiunii – august 2007 – acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii.
Izvorul pretenţiei îl reprezintă dispoziţiile art. 168 din contractul colectiv de muncă care dispune: (1) Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi C salariaţii E. SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu F.S.L.I. E. în vederea stabilirii valorii concrete, modalităţii de acordare, condiţiilor, criteriilor şi beneficiarilor. Dispoziţia cuprinsă în alin. (2) al art. 168 din contractul colectiv de muncă nu poate avea decât o singură interpretare şi anume că numai pentru anul 2003 aceste suplimente au fost incluse în salariu, nu şi pentru ceilalţi ani.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 363/CM din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În referire la excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, Tribunalul, prin considerentele sentinţei atacate, a clarificat-o, reţinând în mod justificat că în lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor şi modalităţii de acordare, nu se poate nega dreptul salariaţilor asumat de părţi prin contractele colective de muncă. A judeca în sens contrar ar echivala cu îngrădirea accesului la justiţie pentru garantarea şi obţinerea unor drepturi conferite prin contract.
În cauză, se pretind drepturi salariale reprezentând suplimentări salariale de Paşti şi de C începând cu decembrie 2004, astfel că, faţă de momentul depunerii acţiunii – septembrie 2007 – acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii.
Izvorul pretenţiei îl reprezintă dispoziţiile art. 168 din contractul colectiv de muncă care dispune: (1) Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi C salariaţii E. SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu F.S.L.I. E. în vederea stabilirii valorii concrete, modalităţii de acordare, condiţiilor, criteriilor şi beneficiarilor. Dispoziţia cuprinsă în alin. (2) al art. 168 din contractul colectiv de muncă nu poate avea decât o singură interpretare şi anume că numai pentru anul 2003 aceste suplimente au fost incluse în salariu, nu şi pentru ceilalţi ani.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 221/CM din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, MInisterului d e Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Primăriei comunei Cetate, care este autoritate a administraţiei publice locale, conform Legii nr. 215/2001. De asemenea, prevederile Ordinului nr. 496/2003 (pct. 9.2) nu pot fi aplicabile reclamanţilor, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 138/1999 (f. 42-43 fond), care, astfel cum s-a reţinut anterior, nu îi include pe reclamanţi în sfera destinatarilor dispoziţiilor sale.
Examinând pretenţiile reclamanţilor din perspectiva pretinsei discriminări a lor faţă celelalte categorii profesionale, beneficiare ale sporului de dispozitiv, Curtea observă că se solicită recunoaşterea acestui drept salarial pe cale judiciară, în absenţa unui dispoziţii legal, strict ca o măsură reparatorie, în baza O.U.G. nr. 137/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2322/R din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu este utilă cauzei administrarea unei expertize grafologice pentru verificarea semnăturii de pe contractul individual de muncă din moment ce este incontestabilă existenţa şi desfăşurarea raporturilor juridice de muncă dintre părţi şi nu s-a solicitat constatarea nulităţii contractului pe acest temei.
Critica privind nemotivarea dispoziţiei de respingere a cererii de acordare a drepturilor salariale pentru perioada octombrie-decembrie 2006 este lipsită de interes fiind invocată de către partea faţă de care s-a respins cererea.
Prin precizarea de acţiune de la fila 17 fond reclamantul a solicitat în mod expres acordarea drepturilor salariale în raport de timpul de muncă prestat efectiv, ceea ce exclude incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., precum şi a motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întemeiat pe aceeaşi critică, respectiv cea privind schimbarea obiectului acţiunii. De asemenea, nu este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece prima instanţă a motivat extrem de clar că munca prestată peste limita a două ore pe zi conform contractului individual de muncă reprezintă muncă suplimentară, pentru care reclamantul trebuie remunerat.
Conform afirmaţiilor recurentei, dispoziţia de acordare a cheltuielilor de judecată se întemeiază pe modul de calcul prezentat de reclamant prin concluziile scrise depuse la prima instanţă (500 lei, onorariu de avocat + 270 lei, cheltuieli de transport + 2520 lei, onorariu de expert).
Activitatea desfăşurată de reclamant în plus faţă de norma de muncă de 2 ore pe zi, reprezintă muncă suplimentară, ce trebuie remunerată, conform art. 119 alin. (2) Codul Muncii, astfel încât hotărârea recurată este temeinică şi legală. Critica privind necomunicarea încheierii de amânare a pronunţării este lipsită de temei legal, deoarece art. 266 alin. (3) C. proc. civ., impune comunicarea hotărârii nu şi a celorlalte acte procedurale.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2210/R din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi contractul colectiv de muncă pe ramura cultură (pe anii 2006-2008) nu este nul (în principiu) el nu constituie temei legal pentru drepturile solicitate de către reclamantul Sindicatul Independent al Artiştilor, în numele membrilor săi. Aceasta întrucât, nu există nicio dispoziţie legală care să stabilească în favoarea categoriei sociale din care fac parte membri sindicatului reclamant drept la sporul de fidelitate şi respectiv de suprasolicitare neuropsihică.
În lipsa unor asemenea dispoziţii, aplicarea art. 45 din CCM nu este posibilă, întrucât, acest contract cadru prevede pentru bugetari, existenţa unor legi speciale de salarizare, care să reglementeze drepturile solicitate.
În acelaşi sens a fost reglementată salarizarea şi prin art. 157 Codul muncii, care prevede în alin. (2), că, sistemul de salarizare pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice, finanţate integral sau majoritar de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2189/R din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Critica referitoare la prescripţia dreptului la acţiune este de asemenea nefondată, întrucât, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, în conformitate cu art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
În contractul colectiv de muncă pe unitate încheiat pentru anul 2004 s-a prevăzut că salariaţii E. beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi C de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu mediu brut pe SNP E. SA iar la aliniatul (2) al acelui articol s-a făcut menţiunea că, pentru anul 2003 suplimentările de la alin. (1) vor fi incluse în salariul de bază. Aceste dispoziţii au fost păstrate şi în anii următori, însă angajaţii nu au beneficiat de drepturile respective.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2136/R din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Angajatorul nu-i poate imputa salariatului îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu pentru a-i refuza plata salariului, deoarece, pe de o parte, salariatul are obligaţia de mijloace pentru realizarea obiectivelor propuse şi nu una de rezultat, iar pe de altă parte, reţinerile din salariu, inclusiv cea totală care echivalează cu neplata salariului, se poate realiza numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile [art. 164 alin. (2) Codul muncii].
Prima instanţă a apreciat în mod just că se impune disjungerea cererii reconvenţionale deoarece cererea principală era în stare de judecată, iar soluţionarea lor împreună ar fi contravenit principiului soluţionării cu celeritate a unui conflict de drepturi. De asemenea, Curtea reţine că pârâta nu a suferit vreo vătămare prin măsura procesuală dispusă de către instanţă, deoarece pârâta, în caz de admitere a acţiunii reconvenţionale are posibilitatea să pună în executare silită hotărârea pronunţată. Cu alte cuvinte, posibilitatea unei eventuale compensări judiciare nu reprezintă o legătură suficientă pentru a justifica soluţionarea împreună a unor cereri.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2030/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 80 din Legea nr. 168/1999 în cauzele care au ca obiect soluţionarea conflictelor de drepturi termenul de recurs este de 10 zile.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1564/R din 9 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât excepţiile sunt de strictă interpretare, susţinerea pârâtei în sensul în care, suplimentările pe anii 2004-2006 nu se mai cuvin, ele fiind deja introduse în salariul fiecărui angajat în anul 2003 nu are niciun temei. Aceasta întrucât, dacă ar fi aşa, dispoziţiile alin. (1) din art. 168 nu ar avea nicio finalitate, ea legiferând o obligaţie care deja fusese executată încă în anul 2003.
În ceea ce priveşte suma la care a fost obligată pârâta T.E. S.A. critica este de asemenea nefondată, având în vedre expertiza efectuată în cauză din care rezultă atât suma pe care pârâta era datoare a o plăti cât şi devalorizarea acesteia pe care aceasta trebuie să o acopere, având în vedere dispoziţiile art. 161 alin. (4) Codul muncii conform cărora angajatul este îndreptăţit la plata salariului la termen cât şi la daune interese pentru neplata sau întârzierea nejustificată a plăţii salariului.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1505/R din 1 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Temeiul legal al acordării sporului de 100% din salariul de bază pentru orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale este cel prevăzut de O.U.G. nr. 115/2004, art. 10 şi 14 şi I. nr. 281/1993, art. 9 lit. b). Existând această fundamentare legală, în vigoare în toată perioada ce face obiectul prezentului litigiu – iulie 2004 până la zi – pârâtul este ţinut la plata acestei diferenţe de spor pentru orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale, în condiţiile în care acestea nici nu au făcut obiectul compensării timpului muncit cu timp liber corespunzător, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 281/1993. În ce priveşte obligarea pârâtei la plata diferenţei de 5% pentru sporul de muncă desfăşurat în condiţii deosebite sau periculoase, acesta este reglementat prin art. 3 din Ordinul MS nr. 721/2005 şi art. 13 lit. c) din O.U.G. nr. 115/2004. Având în vedere cele arătate, acordarea celor două categorii de sporuri având atât temei legal, cât şi contractual, în mod corect prima instanţă a dispus obligarea pârâtului la plata lor.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1451/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Temeiul legal al acordării sporului de 100% din salariul de bază pentru orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale este cel prevăzut de O.U.G. nr. 115/2004, art. 10 şi 14 şi I. nr. 281/1993, art. 9 lit. b). Existând această fundamentare legală, în vigoare în toată perioada ce face obiectul prezentului litigiu – iulie 2004 până la zi – pârâtul este ţinut la plata acestei diferenţe de spor pentru orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale, în condiţiile în care acestea nici nu au făcut obiectul compensării timpului muncit cu timp liber corespunzător, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 281/1993. În ce priveşte obligarea pârâtei la plata diferenţei de 5% pentru sporul de muncă desfăşurat în condiţii deosebite sau periculoase, acesta este reglementat prin art. 3 din Ordinul M.S. nr. 721/2005 şi art. 13 lit. c) din O.U.G. nr. 115/2004. Având în vedere cele arătate, acordarea celor două categorii de sporuri având atât temei legal, cât şi contractual, în mod corect prima instanţă a dispus obligarea pârâtului la plata lor.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1402/R din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Temeiul legal al acordării sporului de 100% din salariul de bază pentru orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale este cel prevăzut de O.U.G. nr. 115/2004, art. 10 şi 14 şi I. nr. 281/1993, art. 9 lit. b). Existând această fundamentare legală, în vigoare în toată perioada ce face obiectul prezentului litigiu – iulie 2004 până la zi – pârâtul este ţinut la plata acestei diferenţe de spor pentru orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale, în condiţiile în care acestea nici nu au făcut obiectul compensării timpului muncit cu timp liber corespunzător, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 281/1993. În ce priveşte obligarea pârâtei la plata diferenţei de 5% pentru sporul de muncă desfăşurat în condiţii deosebite sau periculoase, acesta este reglementat prin art. 3 din Ordinul M.S. nr. 721/2005 şi art. 13 lit. c) din O.U.G. nr. 115/2004. Având în vedere cele arătate, acordarea celor două categorii de sporuri având atât temei legal, cât şi contractual, în mod corect prima instanţă a dispus obligarea pârâtului la plata lor.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1401/R din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Actul adiţional a fost constatat nul absolut prin decizia civilă 219/M/R/2008 şi ca urmare a revizuirii promovate în temeiul art. 322 pct. 5 teza II-a a fost anulată şi decizia 665/2007 a Curţii de Apel Braşov. În rejudecare, constatând că s-a desfiinţat hotărârea acestei instanţe pe care s-a întemeiat decizia 665/2007, văzând că nu mai există temeiul logico-juridic al hotărârii, că ne aflăm în prezenţa unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat ce a făcut aplicarea art. 2 Protocolul 4 la Convenţia ptr. Aplicarea Drepturilor Omului, se impune respingerea recursului în temeiul art. 312 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 699/M din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 268 alin. (2) lit. a) şi b) Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară şi precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat. În speţă, decizia nr. 001/1.11.2006, emisă de recurenta pârâtă (...) T.E. SRL nu îndeplineşte aceste condiţii de validitate. Totodată, din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine vinovăţia contestatoarei, sarcina dovedirii acesteia revenind recurentei, potrivit art. 287 Codul muncii.
În mod corect prima instanţă a obligat recurenta la plata drepturilor salariale aferente lunii octombrie, având în vedere că la data de 26 octombrie 2006, contestatoarea a fost invitată la cercetarea disciplinară şi că în data de 1 noiembrie 2006 au încetat raporturile de muncă.
În ce priveşte plata orelor suplimentare către contestatoare, aceasta se justifică având în vedere declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi faptul că recurenta nu a făcut dovada plăţii acestora. Ca urmarea anulării deciziei nr. 001/2006 emisă de recurentă, se impune efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă al contestatoarei.
Cererea de reducere a cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia judecăţii la prima instanţă va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că în speţă, culpa procesuală pentru efectuarea cheltuielilor de judecată de către contestatoare revine recurentei.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 254/R/M din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În dovada de comunicare au fost înserate corect de către agentul procedural toate menţiunile prevăzute de art. 100 C. proc. civ., cât şi modalitatea de afişare şi cauzele care au determinat afişarea sentinţei conform art. 911 teza a II-a C. proc. civ. Cum dovada de comunicare a sentinţei cuprinde toate datele necesare, nu pot opera dispoziţiile art. 100 alin. (3) C. proc. civ., privitoare la nulitatea comunicării sentinţei şi, drept urmare, recurenta nu poate fi repus în termenul de recurs conform dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ. Faţă de aceste considerente, instanţa de recurs va respinge excepţia nulităţii absolute a dovezii de comunicare a sentinţei atacate şi implicit va respinge şi cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 576/M din 14 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În dovada de comunicare au fost înserate corect de către agentul procedural toate menţiunile prevăzute de art. 100 C. proc. civ., cât şi modalitatea de afişare şi cauzele care au determinat afişarea sentinţei conform art. 911, teza a II-a, C. proc. civ. Cum dovada de comunicare a sentinţei cuprinde toate datele necesare, nu pot opera dispoziţiile art. 100 alin. (3) C. proc. civ., privitoare la nulitatea comunicării sentinţei şi, drept urmare, recurenta nu poate fi repus în termenul de recurs conform dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ. Faţă de aceste considerente, instanţa de recurs va respinge excepţia nulităţii absolute a dovezii de comunicare a sentinţei atacate şi implicit va respinge şi cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 657/M din 22 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivul de recurs care vizează excepţia tardivităţii acţiunii este nefondat şi are la bază o greşită interpretare a obiectului acţiunii dedusă judecăţii, excepţia invocată fiind corect soluţionată de instanţa de fond.
Alegând varianta propusă de reclamant fără ca aceasta să fie susţinută de vreo probă şi fără ca suma acordată să poată fi verificată pe baza probelor administrate, curtea reţine că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului cu privire la acest aspect, şi, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate administra proba cu expertiza tehnică, în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei XXI/22.06.2006 a Î.C.C.J. prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează casarea cu trimitere şi în cazul litigiilor de muncă, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 456/M din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivul de recurs care vizează excepţia tardivităţii acţiunii este nefondat şi are la bază o greşită interpretare a obiectului acţiunii dedusă judecăţii, excepţia invocată fiind corect soluţionată de instanţa de fond.
Alegând varianta propusă de reclamant fără ca aceasta să fie susţinută de vreo probă şi fără ca suma acordată să poată fi verificată pe baza probelor administrate, curtea reţine că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului cu privire la acest aspect, şi, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate administra proba cu expertiza tehnică, în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei XXI/22.06.2006 a ÎCCJ prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează casarea cu trimitere şi în cazul litigiilor de muncă, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 470/M din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivul de recurs care vizează excepţia tardivităţii acţiunii este nefondat şi are la bază o greşită interpretare a obiectului acţiunii dedusă judecăţii, excepţia invocată fiind corect soluţionată de instanţa de fond.
Alegând varianta propusă de reclamant fără ca aceasta să fie susţinută de vreo probă şi fără ca suma acordată să poată fi verificată pe baza probelor administrate, curtea reţine că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului cu privire la acest aspect, şi, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate administra proba cu expertiza tehnică, în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei XXI/22.06.2006 a Î.C.C.J. prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează casarea cu trimitere şi în cazul litigiilor de muncă, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 466/M din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivul de recurs care vizează excepţia tardivităţii acţiunii este nefondat şi are la bază o greşită interpretare a obiectului acţiunii dedusă judecăţii, excepţia invocată fiind corect soluţionată de instanţa de fond.
Alegând varianta propusă de reclamant fără ca aceasta să fie susţinută de vreo probă şi fără ca suma acordată să poată fi verificată pe baza probelor administrate, curtea reţine că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului cu privire la acest aspect, şi, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate administra proba cu expertiza tehnică, în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei XXI/22.06.2006 a Î.C.C.J. prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează casarea cu trimitere şi în cazul litigiilor de muncă, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 498/M din 30 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Alegând varianta propusă de reclamant fără ca aceasta să fie susţinută de vreo probă şi fără ca suma acordată să poată fi verificată pe baza probelor administrate, prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului cu privire la acest aspect, şi, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate administra proba cu expertiza tehnică, în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei XXI/22.06.2006 a Î.C.C.J. prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează casarea cu trimitere şi în cazul litigiilor de muncă, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 329/M din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivul de recurs care vizează excepţia tardivităţii acţiunii este nefondat şi are la bază o greşită interpretare a obiectului acţiunii dedusă judecăţii, excepţia invocată fiind corect soluţionată de instanţa de fond.
Alegând varianta propusă de reclamant fără ca aceasta să fie susţinută de vreo probă şi fără ca suma acordată să poată fi verificată pe baza probelor administrate, curtea reţine că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului cu privire la acest aspect, şi, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate administra proba cu expertiza tehnică, în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei XXI/22.06.2006 a Î.C.C.J. prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează casarea cu trimitere şi în cazul litigiilor de muncă, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 328/M din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la primul motiv de recurs, curtea apreciază că pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor are calitate procesuală pasivă deoarece potrivit art. 4 pct. X din H.G. nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea acestui minister, are atribuţii privind „fundamentarea şi elaborarea proiectului bugetului de stat pentru activitatea proprie a instituţiilor aflate în subordine”.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în speţă, cursul prescripţiei pentru plata primelor de vacanţă a început să curgă de la data încetării cauzei de suspendare a plăţii, respectiv de la data de 5.02.2007 când au fost abrogate dispoziţiile corespunzătoare Legii nr. 50/2006 prin O.G. nr. 8/2007.
Astfel cum se reţine şi prin considerentele încheierii de îndreptare a erorii materiale O.U.G. nr. 177/2002 a înlăturat dreptul la prima de vacanţă începând cu data de 1.01.2003 numai pentru magistraţi şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora, iar nu şi pentru personalul auxiliar de specialitate, în privinţa căruia dispoziţiile corespunzătoare din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate abia la data de 5.02.2007, odată cu intrarea în vigoare a O.G. nr. 8/2007. În consecinţă, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor beneficiază de prime de vacanţă pe toată perioada în care legea a prevăzut acest drept care a fost suspendat doar până la data de 1.01.2007, ulterior acestei date nemaiexistând nicio cauză de suspendare pentru plata drepturilor legale.
În ceea ce priveşte obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, suma de 250 lei este alcătuită din onorariul expertului care a efectuat expertiza ce a stat la baza calculării drepturilor băneşti, iar nu din taxa de timbru astfel încât în mod corect instanţa de fond a obligat pe pârâţi la plata cheltuielilor efectuate de reclamantă conform art. 274 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 168/M din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din probatoriul administrat, în mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâta şi-a desfăşurat şi îşi desfăşoară efectiv activitatea în condiţiile blocului operator, neavând relevanţă sub aspectul drepturilor salariale că în structura organizatorică a spitalului, reclamant în cauză, nu există menţionat „ bloc operator” atâta timp cât spaţiul ca atare este în fiinţă, funcţionează efectiv ca un bloc operator, iar pârâta activează în acesta conformO.U.G. nr. 115/2004, Regulamentului de aplicare şi M. nr.125/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9868 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt neîntemeiate criticile privind aplicarea greşită a legii şi analiza superficială a probelor administrate, deoarece instanţa de fond a analizat în amănunt toate documentele depuse de părţi referitoare la debitele reţinute în evidenţele Corpului Gardienilor Publici pentru care s-a constatat că operează prescripţia executării şi constituie suma pentru care s-a formulat prezenta acţiune în răspundere patrimonială.
Cât priveşte critica referitoare la ignorarea raportului de expertiză, instanţa de fond a încercat completarea acestuia, constatând că în primul ciclu procesual nu s-a insistat pe completarea sa, prin răspuns la obiecţiuni, întrucât instanţa a admis excepţia prescripţiei acţiunii. Cum însă în rejudecare documentele justificative depuse de reclamant au completat lacunele primului raport, instanţa a revenit asupra probei şi a judecat în fond cauza analizând componenţa debitului şi cauzele exoneratoare de răspundere.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9681 din 7 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte recursul reclamantului, soluţia adoptată de către prima instanţă atât în ceea ce priveşte starea de fapt reţinută cât şi dispoziţiile legale cărora li s-a dat eficienţă juridică este temeinică şi legală. Se solicită un beneficiul nerealizat, cu totul potenţial, faţă de activitatea desfăşurată de către reclamant în punctul de lucru. De asemenea se apreciază că soluţia adoptată asupra daunelor morale solicitate este temeinică şi legală, este greu de acceptat ca prin comportamentul pârâtei, de gestionare defectuoasă a materialelor date într-un punct de lucru, unitatea reclamantă având mai multe puncte de lucru este prejudiciată imaginea firmei.
Împotriva aceleiaşi hotărâri a formulat recurs şi pârâta, care însă în condiţiile în care acesta nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege, în temeiul art. 306 C. proc. civ. urmează a fi constatat nul.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9940 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din conţinutul actului adiţional la contractul individual de muncă nr. 162/13.09.2007, reiese cu certitudine obligaţia ca în ipoteza în care angajatul părăseşte societatea comercială înainte de expirarea termenului de 3 ani de la data absolvirii cursului, să suporte cheltuielile de şcolarizare în cuantum de 5000 EURO, clauzele devenind obligatorii din momentul semnării, având putere de lege. Contractul de muncă, aşa cum reiese din decizia nr. 192/13.03.2007 a fost desfăcut disciplinar, pentru absenţe nemotivate.
Cererea reconvenţională prin care solicită constatarea nulităţii absolute a actului adiţional încheiat este neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât art. 194 alin. (2) Codul muncii dispune o proporţie de scoatere din producţie a 25% zilnic, nefiind cazul pârâtului, care a beneficiat de cursuri zilnice, pe întreg programul de lucru. În consecinţă, având în vedere cele expuse mai sus, va fi admisă în parte acţiunea reclamantei şi obligat pârâtul la plata sumei de 5081, 50 lei cheltuieli de şcolarizare şi a sumei de 150 lei cheltuieli de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9457 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Gorj a reţinut că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 270 alin. (2) Codul muncii şi nu alin. (1) al aceluiaşi articol, întrucât depăşirea consumului de motorină s-a datorat riscului normal al serviciului, combustibilul consumat în plus faţă de consumul standard datorându-se vechimii locomotivelor, acestea având durata de viaţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9440 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ. şi ale art. 80 din Legea nr. 168/1999 termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă prin lege nu se dispune altfel. În speţă, acest termen a fost nesocotit, recursul fiind depus la 24 iunie 2008, peste termenul de 10 zile de la comunicarea sentinţei Tribunalului Olt.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9434 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 80 din Lege 168/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond. Potrivit art. 104 C. proc. civ., actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9261 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Intimata nu a încasat o sumă nedatorată pentru a fi incidente disp. art. 272 Codul muncii, aşa cum susţine recurenta, dat fiind faptul că prin disp. nr. 479/12.09.2005 intimata a fost angajată începând cu 1.01.2006 la blocul operator-secţia chirurgie I, în decizie fiind prevăzute şi sporurile pe care acum recurentul le pretinde a-i fi returnate. Din probatoriul administrat, în mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâta şi-a desfăşurat şi îşi desfăşoară efectiv activitatea în condiţiile blocului operator, neavând relevanţă sub aspectul drepturilor salariale că în structura organizatorică a spitalului, reclamant în cauză, nu există menţionat „ bloc operator” atâta timp cât spaţiul ca atare este în fiinţă, funcţionează efectiv ca un bloc operator, iar pârâta activează în acesta conform O.U.G. nr. 115/2004, Regulamentului de aplicare şi M. nr.125/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9142 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză nu s-a făcut dovada de către angajator a întrunirii condiţiilor prev. de art. 270 Codul Muncii, în ceea ce priveşte antrenarea răspunderii contractuale a pârâţilor. Controlul efectuat de conducerea angajatorului la un interval de 4 ani asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu de către casieri, şi în condiţiile în care angajatorul are la dispoziţii şi alte servicii de executare silită, nu fac decât să releve lipsa intenţiei pârâţilor în producerea prejudiciului, urmărirea producerii acestuia, atâta timp cât nu se poate stabili cu certitudine în ce măsură fapta fiecărui pârât a dus la producerea prejudiciului astfel reţinut.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9024 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Atâta timp cât locul de muncă, datorită caracteristicilor sale intră în categoria celor definite de blocul operator, astfel cum este el definit în condiţiile activităţii medicale-blocul operator fiind o concentrare a mai multor săli de operaţie, din motive economice, al asigurării condiţiilor igenico-sanitare şi de asepsie-este fără îndoială că în cauză atâta timp cât vom vorbi de o sală de operaţie din cadrul unei secţii cu activităţile medicale desfăşurate în aceasta ne aflăm în faţa unui bloc operator, astfel cum este el definit de dispoziţiile ce reglementează activitatea medicală.
Rămâne obligaţia angajatorului de a-şi organiza activitatea în condiţii de rentabilitate şi în condiţiile cerute de lege pentru conturarea blocului operator cu personalitate juridică. Iar atâta timp cât aceasta nu este îndeplinită din culpa exclusivă a angajatorului, inactivitatea celui din urmă nu poate fi imputată angajatului ce lucrează în condiţii de bloc operator, şi care urmează să beneficieze de drepturile legale.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8689 din 9 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de soluţia pronunţată de prima istanţă şi observându-se dovezile existente la dosar, care atestă că pârâta a efectuat cheltuieli generate de procesul respectiv, taxe poştale, trimitere fax, în baza art. 274 C. proc. civ., se apreciază că se impune obligarea reclamantei la plata sumei de 14, 8 cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3228 din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză nu au incidenţă dispoziţiile art. 270 Codul muncii, care arată că salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor, nefăcându-se dovada existenţei vinovăţiei şi a faptei pârâtului care să fi dus la producerea prejudiciului invocat de reclamantă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2713 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că în legile bugetului de stat pe anii 2004-2006 se prevede că nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie, însă această prevedere nu poate fi interpretată în sensul că angajatorul nu poate acorda angajaţilor tichete de masă din alte fonduri decât cele provenite de la bugetul de stat, pârâtul-intimat chiar acordând aşa cum s-a arătata ceste tichete de masă la o parte din salariaţi. Pârâtul-intimat a acordat aceste tichete de masă doar personalului care-şi desfăşoară activitatea efectiv în cadrul spitalului, fapt ce contravine atât contractului colectiv de muncă, cât şi O.U.G. nr. 115/2004.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1995 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut că cererea privind completarea dispozitivului a fost solicitată cu depăşirea termenului legal, concluzie eronată, deoarece această cerere a fost formulată la data de 26.07.2007, în condiţiile în care sentinţa a fost comunicată pârâţilor la 19, respectiv 20 iulie 2007. Se constată astfel că, cererea a fost formulată înăuntrul termenului de 10 zile în care se putea declara recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1191 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Unitatea, în cauza nu a facut dovada existentei unui prejudiciu, constand în diminuarea patrimoniului cu contravaloarea motorinei respective. Mai mult din raportul de expertiza întocmit în cauza rezulta ca: „din documentele aflate la dosar si cele prezentate la expertiza nu rezulta elementele pe baza cărora a fost stabilit prejudiciul”.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 271 din 1 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu se poate retine, ca intimatul reclamant a făcut dovada neglijentei în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către recurenţii paraţi, astfel ca în mod greşit instanţa a reţinut ca fiind îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii patrimoniale prev.de art. 270 Codul Muncii. De aceea, nu pot fi primite nici susţinerile din întâmpinare ca recurenţii paraţi nu au luat masurile legale pentru recuperarea debitului în condiţiile în care aceştia au pus în executare titlul executoriu, investind executorul judecătoresc, astfel ca nu se poate retine ca nu si-au îndeplinit atribuţiile de serviciu. În aceste condiţii nu pot fi primite nici susţinerile din întâmpinare în sensul că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii patrimoniale şi nici nu s-a făcut dovada neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către recurenţii pârâţi. Aşa cum rezulta din actele dosarului evidenta acestor debite se afla la alte persoane decât recurenţii paraţi, astfel ca si din acest punct de vedere nu se poate retine o culpa exclusiva a celor doi recurenţi, în cauza nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 153 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dreptul la acţiune începe să curgă de la data când reprezentantul legal al angajatorului a luat cunoştinţă că s-a produs prejudiciul şi acest fapt s-a realizat la data când au fost sancţionaţi pârâţii pentru prejudiciul cauzat, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca prescrisă acţiunea reclamantei şi a respins-o ca atare.
2. Termen (de 3 ani) este unul limită, de decădere, căruia nu-i sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitoare la suspendarea şi întreruperea prescripţiei. Totodată, el este obiectiv, curgând de la data producerii pagubei, relevantă este această dată şi nu alta, fie ea cea a săvârşirii faptei ilicite.
3. În cazul acţiunii în răspundere pentru pagubele cauzate prin fapte ilicite, devine aplicabil art. 8 din Decretul nr. 167/1958, care prevede că „prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel ce răspunde de ea”.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 1/R-CM din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304, pct. 7 C. proc. civ. este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că decizia recurată este motivată şi nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natură pricinii.
2. Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este de asemenea, neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că instanţa de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii, fără a schimba natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia. Astfel, instanţa a analizat acţiunea, atât prin prisma temeiului de drept, precizat greşit de către reclamantă, cât şi prin prisma motivării în fapt, aşa cum s-a arătat la primul motiv de recurs, ale cărui considerente nu vor fi reluate.
3. Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304, pct. 9 C. proc. civ., este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că instanţa de apel a pronunţat o soluţie temeinică şi legală, dată fără încălcarea sau aplicarea greşită a legii. S-a dovedit cu acte printre care şi hotărâri judecătoreşti irevocabile că singura vinovată de producerea prejudiciului este E., casiera, care a devenit insolvabilă din vina reclamantei, care nu a folosit toate mijloacele legale pentru recuperarea pagubei de la inculpată.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 178/R-CM din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum din probele administrate nu a rezultat încălcarea de către pârâtul E.E.D. a sarcinilor de serviciu prin alimentarea autoturismului pe care lucra cu combustibil necorespunzător, pentru care s-a solicitat apoi bon fiscal de la altă staţie , în mod greşit s-a reţinut în sarcina acestuia obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat angajatorului. S-a făcut prin aceasta şi o aplicare greşită a prevederilor art. 270 Codul Muncii, care condiţionează antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului de săvârşirea de către acesta a unei fapte ilicite în legătură cu serviciul.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 470/R-CM din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Simpla corespondenţă, neînsoţită de cercetarea unor aspecte care au relevanţă în lămurirea existenţei elementelor răspunderii patrimoniale, printre care se află, conform art. 269 Codul Muncii, prejudicierea patrimoniului angajatorului prin fapta ilicită a salariatului şi vinovăţia acestuia din urmă, determină inadmisibilitatea acţiunii pentru faptul că interesul celui care a formulat-o nu este încă născut. Soluţia de admitere a excepţiei de prematuritate a primului capăt de cerere este rezultatul judicioasei aprecieri a probelor de la dosar şi al aplicării corecte a dispoziţiilor legale incidente în cauză, că nu se regăsesc cazurile de nelegalitate şi netemeinicie reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 240/R-CM din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu poate fi primită susţinerea recurentei reclamante în sensul că aceste ore suplimentare nu se plătesc şi nici nu se compensează cu timp liber dacă se datorează restanţelor nejustificate ori îndeplinirii necorespunzătoare a sarcinilor de muncă în conformitate cu art. 115 din D., deoarece nu s-a făcut dovada vreunei culpe a salariatului în ce priveşte îndeplinirea atribuţiilor sale şi nici faptul că nu şi-a îndeplinit la timp aceste atribuţii.
2. Corect a reţinut instanţa de fond că este întemeiată şi cererea pârâtului-reclamant privind acordarea indemnizaţiei pentru concediile de odihnă pe anii 2004-2005 deoarece acesta nu a fost efectuat şi nici nu a beneficiat de indemnizaţia aferentă.
3. În legătură cu bonurile de masă, dispoziţiile art. 184 CCM, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, nu au aplicabilitate, întrucât reclamanta-pârâtă nu a stabilit un termen scadent al plăţii debitelor.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1601 din 5 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din contractul de prestări servicii rezultă că cei 20 de cursanţi nominalizaţi în anexa 1 – între care şi pârâtul – vor urma un program de formare profesională de 24 săptămâni reprezentând 240 ore de pregătire teoretică şi 480 ore de pregătire practică iar plata programului, în valoare totală de 2260 euro urmează a fi făcută în două rate. Cum acesta a fost concediat din motive disciplinare în perioada stabilită prin actul adiţional la contract, rezultă că răspunderea sa pentru plata proporţională cu cele 1779 zile nelucrate a contravalorii în lei a cursului de formare profesională de care a beneficiat, este angajată în temeiul dispoziţiilor art. 195 alin. (1)-(4) Codul Muncii şi art. 2-4 din actul adiţional la contractul său de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1153 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect s-a reţinut de instanţa de fond că actul adiţional la contractul de închiriere a fost semnat de pârât, în calitate de Director general, cu încălcarea statutului societăţii, fără a solicita contrasemnarea de către Directorul economic al societăţii şi de către Oficiul juridic şi fără aprobarea Consiliului de administraţie al societăţii, încălcându-se astfel art. 17.1 lit. n) din Actul adiţional la Statutul societăţii şi Hotărârea Consiliului de Administraţie al societăţii prin care se stabilea atât faptul preluării atribuţiilor directorului general al societăţii de către directorul general executiv, cât şi obligaţia vizării contractelor comerciale încheiate de societate şi preşedintele Consiliului de Administraţie.
2. În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului produs în patrimoniul „N.” SA prin fapta ilicită a pârâtului în legătură cu munca sa, acesta este cel stabilit în cuprinsul dispozitivului sentinţei civile nr. 12/11.01.2006 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 8833/28.12.2005, care poate fi folosită ca act de probă a prejudiciului şi nu ca autoritate de lucru judecat în contradictoriu cu o terţă parte care nu a figurat în respectivul dosar.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 867 din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Avarierea unui parbriz în urma producerii unui accident este o avarie vizibilă, astfel încât dacă s-ar fi produs în urma accidentului ar fi fost menţionată în procesul verbal şi ar fi atras răspunderea pârâtului. În ceea ce priveşte situaţia celor două cauciucuri marca D., Curtea constată că prima instanţă în mod corect a apreciat că această pretenţie nu este dovedită, din actele dosarului nerezultând că reclamanta a predat pârâtului aceste bunuri. Astfel, nu există proces verbal de predare-primire, aspect recunoscut de reclamantă la interogatoriu şi nici din declaraţiile martorilor nu rezultă acest lucru.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 557 din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâta-intimată a participat efectiv la operaţiile chirurgicale, activitate medicală care este specifică unei săli de operaţie şi implicit unui bloc operator din care face parte sala de operaţii din punct de vedere organizatoric. Astfel, în conformitate cu prevederile anexei nr. 2 lit. D) pct. 4 din Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, pârâta este îndreptăţită, pentru perioada în litigiu, la acordarea sporului de 50%.
2. Cu privire la recursul formulat de pârâtă se constată că în cauză nu s-a făcut dovada sumelor solicitate, potrivit art. 274 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10085 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. In cauza, reclamanta Exploatarea Miniera M nu a facut dovada existentei unui prejudiciu, constand în diminuarea patrimoniului cu cantitatea de 69 litri de motorina. Dimpotriva, expertul a concluzionat ca la iesirea paratului din tură acesta a predat locomotiva cu un stoc inscris în fisa de bord a locomotivei de 300 litri, iar masurarea efectuata de comisie la ora 10,25 a fost de 362 litri motorina, rezultand, asadar, un plus de 62 de litri, nicidecum o cantitate în minus.
2. Critica vizand obligarea la plata cheltuielilor de judecata este, de asemenea, nefondata. Partea care a pierdut procesul suporta atat cheltuielile facute de ea, cat şi pe cele facute de partea care a castigat procesul, deoarece este în culpa procesuala, determinand, prin atitudinea sa în proces, aceste cheltuieli. In cauza au fost efectuate doua expertize contabile, pentru fiecare dintre acestea paratul fiind cel care a achitat onorariul de cate 400 lei, la care se adauga onorariul aparatorului ales, care i-a acordat paratului asistenta juridica pe parcursul judecatii, în suma de 500 lei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10105 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalul, în mod corect a interpretat şi aplicat dispoziţiile P. 721/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază şi art. 13 din O.U.G. nr. 115/2004 aprobată cu modificările şi completările survenite prin Legea nr. 125/2005, în sensul că întregul personal mediu sanitar şi auxiliar sanitar încadrat în blocul operator beneficiază de un spor de 50% la salariul de bază. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă cert că intimata îşi desfăşoară în mod efectiv activitatea şi în prezent ca asistent medical principal în blocul operator din cadrul unităţii-recurente şi pe cale de consecinţă este îndreptăţită la acordarea sporului de 50% din salariul de bază.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10727 din 10 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În calitatea sa de conducător auto, a fost amendat pe teritoriul Ungariei pentru nerespectarea timpilor de odihnă şi mers, conform tahografului. Acest aspect a fost dovedit cu: procesul verbal de audiere, hotărârea de amendare şi chitanţa care atestă plata amenzii. Prin această atitudine culpabilă, pârâtul a produs un prejudiciu efectiv reclamantei, la care se adaugă sumele primite de pârât cu titlu de avans spre decontare şi nejustificate de acesta. Ca atare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că sunt întrunite toate cerinţele prevăzute de art. 270 din Codul Muncii, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia.
2. Cât priveşte cererea reconvenţională formulată de pârât, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât pârâtul a solicitat prin cererea de demisie înregistrată la societatea reclamantă sub nr. 27/28.06.2007 doar plata salariului pe ultima lună şi diurna cuvenită, iar prin O.P. nr. 256/02.08.2007, reclamanta i-a achitat acestuia 659 lei reprezentând drepturi salariale restante, indemnizaţia de concediu odihnă şi garanţia reţinută în sumă de 50 lei ci nu de 1800 lei, cât a precizat, fără dovezi, pârâtul.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 276 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În referire la tichetele de masă, articolul 1 din H.G. nr. 185/1994 prevede că personalul navigant îmbarcat pe navele aparţinând instituţiilor publice şi regiilor autonome beneficiază de alocaţie de hrană zilnică. În aceste condiţii nu era necesară constatarea nulităţii absolute a clauzei contractuale cuprinse în art. 77, ea fiind explicită şi fără loc de interpretare, în mod corect fiind obligat pârâtul la restituirea sumelor rezultate din contravaloarea tichetelor de masă încasate necuvenit, astfel cum rezultă din compensare cu alte drepturi băneşti ale salariatului.
2. În privinţa clasei de salarizare trebuie arătat că aceasta este în strânsă legătură cu funcţia pe care persoana este încadrată. Nu se poate accepta ideea acreditată de recurentul E.E. că a dovedit cu martori împrejurarea de a fi desfăşurat în fapt o muncă pentru care avea competenţa profesională şi pentru care nici nu a înţeles să negocieze un contract. Rezultă, aşadar, că în lipsa negocierii, a competenţei profesionale cât şi clauzelor contractuale nu poate fi primită critica formulată de recurentul E.E. din această perspectivă.
3. În referire la concediul de odihnă, întrucât din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că indemnizaţia de concediu de odihnă i-a fost achitată integral, în mod eronat a obligat Tribunalul Constanţa pe reclamantă, în favoarea pârâtului-reconvenient, la plata sumei deşi, în mod corect, a apreciat incidenţa art. 1143 şi 1144 din C. civ., astfel că, în urma efectuării compensării între contravaloarea tichetelor de masă, a orelor suplimentare şi a indemnizaţiei concediului de odihnă, pârâtul-reconvenient a rămas dator societăţii cu suma de 753 lei, reprezentând diferenţa contravalorii tichetelor de masă încasate nejustificat.
4. În referire la cheltuielile de judecată efectuate la instanţa de fond de către pârâtul-reconvenient, într-adevăr, instanţa de fond în mod eronat a reţinut compensarea, temeiul pentru care acestea nu pot fi acordate fiind dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. întrucât E.E. nu a câştigat procesul şi, deci, nu i se pot acorda sume de bani cu acest titlu.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 429/CM din 19 (13) mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii materiale a pârâtei, conform art. 270 Codul muncii, respectiv calitatea de gestionar a pârâtei, raportul de cauzalitate prezumat în cazul gestionarului între activitatea sa şi prejudiciu, legătura prejudiciului cu activitatea precum şi vinovăţia pârâtei.
2. În raport de claritatea dispoziţiilor art.1088 C. civ., nu se justifică solicitarea reclamantei de acordare a dobânzii pentru o perioadă anterioară înregistrării acţiunii.
3. Deşi recurentul a solicitat şi modificarea soluţiei dată cererii reconvenţionale, nu a indicat niciun motiv de drept sau de fapt în sprijinul acestei cereri, ceea ce având în vedere şi că, în această privinţă, prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 287 Codul muncii, nu poate determina decât menţinerea dispoziţiilor sentinţei privind cererea reconvenţională.
4. Având în vedere admiterea atât a cererii principale, cât şi a celei reconvenţionale Curtea, în temeiul art. 276 C. proc. civ. va compensa parţial cheltuielile de judecată efectuate în primă instanţă de părţi, urmând a obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300 lei.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 404/R din 14 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Avându-se în vedere că dispoziţiile art. 270 Codul Muncii condiţionează atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului de producerea pagubelor materiale din vina acestuia, nefiind dovedită vina pârâtului, prima instanţă legal şi temeinic a respins acţiunea.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 382/R (382) din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât pe parcursul derulării procesului la instanţa de fond, recurentul a fost citat de la o altă adresă decât cea de domiciliu şi care este menţionată în cartea sa de identitate, se apreciază că acesta a fost lipsit de dreptul la apărare, drept recunoscut atât de Codul de procedură civilă şi Constituţia României, cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în speţă devenind incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct.5 C. proc. civ
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 1031 din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit prevederilor art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă. Din dovada de primire şi procesul-verbal de comunicare a hotărârii civile atacate rezultă că aceasta i-a fost comunicată pârâtului la data de 3.10.2008, iar recursul a fost înregistrat la Tribunalul Hunedoara la data de 20.10.2008, deci peste termenul legal de 10 zile.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 1180 din 18 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criteriul de stabilire a daunelor materiale nu au acoperire legală, este aleatoriu. Este evident că instanţa poate cenzura pretenţiile părţilor, însă modalitatea de cenzurare respectiv posibilitatea de apreciere a unor despăgubiri trebuie să aibă o justificare veridică, legală. Într-adevăr, reclamanta reconvenţională a fost prejudiciată prin predarea cu întârziere a contractului de muncă. Instanţa de recurs constată că în mod legal, prejudiciul suferit de reclamanta reconvenţională ca urmare a imposibilităţii de angajare la un nou loc de muncă din vina recurentei, trebuie evaluat în funcţie de salariul de bază minim brut negociat pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care condiţia de pregătire este cea de studii superioare prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010, nr. 2895/21 din 29.12.2006, publicat în M.O. nr. 5/29.01.2007 partea a 5-a [art. 40 alin. (1) lit. d) şi art. 40 alin. (4)]
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 884/R din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă „termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.”
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 515/M din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”. Dată fiind soluţia de respingere a contestaţiei formulată de contestatorul P.D., este evident că acesta este partea căzută în pretenţii, aşa încât nejustificat nu a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată solicitate de pârât atât prin întâmpinare cât şi cu prilejul dezbaterilor în fond a pricinii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2742 din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere obiectul cauzei deduse judecăţii, sarcina probei în sensul de a se constata dacă faptele reţinute prin decizia contestată constituie abatere disciplinară, în accepţiunea dată dispoziţiilor art. 263 alin. (2) Codul Muncii, revenea unităţii angajatoare, constatându-se că greşit preocuparea acesteia s-a axat mai mult pe existenţa prejudiciului, din moment ce instanţa nu a fost învestită cu o acţiune pentru răspundere patrimonială.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2681 din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul C-S a admis acţiunea civilă formulată de către reclamantul T.E. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii C-S, a anulat decizia de pensionare, emisă de pârâtă, şi a obligat pârâta să emită o nouă decizie pe seama reclamantului, în care să utilizeze, la stabilirea drepturilor de pensie, punctajul stabilit de expertiză. Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei reprezentând diferenţa între pensia de limită de vârstă cuvenită în raport de punctajul mediu anual şi pensia plătită de către pârâtă, precum şi la plata sumei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând din onorariu de avocat, onorariu de expert şi cheltuieli de deplasare.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1133 (2379) din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia nefiind contestată în termen a rămas definitivă, legalitatea emiterii ei nemaiputând fi pusă în discuţie.
2. Cum raporturile de muncă al părţilor au încetat la 1 februarie 2007, iar reclamantul nu a mai prestat niciun fel de activitate ulterior acestei date, acesta nu este îndreptăţit la plata salariului şi a tichetelor de masă după data de 1 februarie 2007.
3. Cauza fiind soluţionată în mod corect pe excepţie, motivele care ţin de nulitatea deciziei şi legalitatea măsurii concedierii nu au fost analizate în mod corect de către instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1425 din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Întrucât nu există contract colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator sau la nivel de grupuri de angajatori, reclamantului îi sunt aplicabile prevederile contractelor colective de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje şi apărare, aflate în vigoare.
2. Având în vedere probele administrate în cauză, şi anume: înscrisurile, reprezentând contractul individual de muncă al reclamantei, contractele colective de muncă la nivel naţional şi de ramură, precum şi raportul de expertiză judiciară, Curtea apreciază că instanţa de fond a stabilit în mod corect că reclamanta este îndreptăţită la aplicarea sporului de vechime acest drept fiind prevăzut de dispoziţiile art. 40 alin. (3) lit. d) din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional, coroborate cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) lit. d) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, prevederi aplicabile în cauză în temeiul art. 236 şi următoarele Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 344 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 324 alin. (1) pct. 3 teza a II-a C. proc. civ., termenul de revizuire, în cazul reglementat de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., este de o lună de zile şi se va socoti de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de trei ani de la data producerii acestora. Prin urmare, acest termen de revizuire nu este de trei ani de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, aşa cum susţine recurenta, ci de o lună de la acest moment.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 336 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 168/1999, termenul legal de declarare a recursului, în cauzele cu obiectul celei de faţă este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 237 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect, instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire ca fiind întemeiată, astfel încât nu se mai impune analizarea motivelor de recurs referitoare la temeinicia cererii de revizuire.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 227 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Actul contestat nu este un act administrativ, ci o decizie unilaterală a angajatorului referitoare la modificarea contractului individual de muncă al intimatului, recurenta neemiţând actul în regim de putere publică, ci în calitatea sa de persoană juridică care beneficiază de munca desfăşurată de intimat în condiţiile Codului muncii.
2.Este evident că, prin art. 19 alin. (1) lit. c) din Anexa 1 a H.G. nr. 584/998, nu se poate stabili un “cadru juridic derogator”, aşa cum susţine recurenta, care i-ar permite directorului general, care are şi atribuţia de numire în funcţie, să elibereze din funcţie pe directorii executivii, funcţia de şef serviciu fiind asimilată funcţiei de director executiv. Între recurentă, în calitate de angajator, şi intimat, în calitate de salariat, s-a încheiat, în anul 2004, un contract individual de muncă, aşa încât conflictul cu privire la modificarea unuia dintre elementele esenţiale ale acestui contract, respectiv felul muncii, este supus jurisdicţiei muncii, în conformitate cu prevederile art. 281 şi art. 283 alin. (1) lit. a) Codul muncii, deci competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţelor specializate în soluţionarea conflictelor de muncă, nu instanţelor de contencios administrativ.
3. Nu pot fi primite nici susţinerile recurentei privind existenţa consimţământului intimatului la modificarea contractului individual de muncă. Prezentarea intimatului la noul loc de muncă nu echivalează cu un consimţământ tacit la modificarea felului muncii, în condiţiile în care în procesul verbal este menţionat expres refuzul intimatului de a semna actul adiţional. De altfel, refuzul intimatului este manifestat şi pe cele două acte unilaterale de modificare a contractului individual de muncă, deci nu se poate reţine că “salariatul şi-a exteriorizat consimţământul în mod tacit la ocuparea postului oferit”, câtă vreme salariatul şi-a manifestat în mod expres voinţa, în sensul refuzului modificării felului muncii.
4. De asemenea, în condiţiile în care s-a constatat nelegalitatea deciziei şi a dispoziţiei şi s-a dispus anularea lor, în mod corect, la cererea intimatului, pentru a repune părţile în situaţia anterioară emiterii actelor juridice anulate, prima instanţă a dispus reintegrarea intimatului în funcţia avută anterior. Nu prezintă relevanţă faptul că, ulterior emiterii celor două decizii, Serviciul Control Trenuri şi Calitatea Serviciilor a fost desfiinţat ca urmare a reorganizării activităţii, prima instanţă neexaminând o eventuală desfiinţare a postului ocupat de intimat.
5. În absenţa unor onorarii minimale, că suma de 2500 lei nu este nepotrivit de mare nici faţă de valoarea pricinii, nici faţă de munca îndeplinită de avocat, aşa încât, faţă de considerentele expuse, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul şi se va menţine sentinţa.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 852 din 12 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere Hotărârea Consiliului de Administraţie de aprobare a desfiinţării punctului de lucru, este evident că locul de muncă al contestatoarei s-a desfiinţat în mod efectiv şi are o cauză reală şi serioasă, în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (1) şi (2) Codul muncii.
2. Reţinând şi faptul că societatea a oferit recurentei-contestatoare un alt post, vacant la data respectivă, pe care aceasta l-a refuzat (din considerente ce nu sunt concludente în speţă), Curtea de Apel reţine că decizia emisă de Societate este legală, fiind emisă cu respectarea prevederilor legale, şi a fost în mod greşit anulată de prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 777 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu poate fi primită susţinerea recurentului că decizia contestată este un act administrativ, întrucât aceasta a fost emisă de angajator în timpul derulării raporturilor de muncă cu intimatul si in executarea acestora.
2. Este nefondată şi susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa de fond nu a interpretat corect temeiul juridic ce face obiectul litigiului, din conţinutul considerentelor sentinţei rezultând fără echivoc că tribunalul a constatat că decizia se impune a fi anulată întrucât, unilateral, s-a dispus modificarea elementelor esenţiale ale contractului de muncă, precizându-se expres care sunt acestea: locul de muncă (de la divizia tehnică la divizia instalaţii) şi felul muncii (din şef serviciu în inginer III).
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 621 din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere că disciplina muncii are în vedere doar executarea unor ordine legale ale angajatorului, în mod corect intimatul a refuzat să predea acest autoturism unui alt coleg, fără o dispoziţie scrisă din partea conducerii societăţii, pentru a evita atragerea răspunderii sale patrimoniale în ipoteza în care, îndeplinind ordinul verbal primit, s-ar produce o pagubă în patrimoniul societăţii.
2. Recurenta a susţinut, însă nu a dovedit în cauză că acest autoturism ar fi fost repartizat spre folosinţă întregului Serviciu Suport Proiect din cadrul societăţii, înscrisul cu ştersături depus la fila nr. 15 dosar recurs neputând constitui o probă în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 601 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin raportare la dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. partea ce câştigă procesul este îndreptăţită a primi de la partea aflată în culpă procesuală cheltuielile de judecată ocazionate de desfăşurarea procedurii judiciare, în măsura în care dovedeşte efectuarea lor.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 550 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin decizia nr. 127/29 noiembrie 2007 intimata, punând în aplicare Hotărârea A.G.A. dispune revocarea contestatorului din funcţia de director al Sucursalei O. şi numirea acestuia în funcţia de director adjunct de sucursală cu stabilirea drepturilor salariale corespunzătoare noii funcţii.
2. Din interpretarea dispoziţiilor H.G. nr. 1257/2007 coroborat cu dispoziţiile art. V din O.U.G. nr. 82/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1991 rezultă că, contractul individual de muncă al contestatorului era încetat de drept la data emiterii deciziei, astfel că cererea de reintegrare cu obligare la plata despăgubirilor se vădeşte a fi nefondată şi va fi respinsă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 484 din 22 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform dispoziţiilor art. 270 (1) Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Având în vedere calitatea de gestionar a pârâtului (fila 6 dosar fond Tribunalul Vaslui) operează şi prezumţia relativă de culpă în ceea ce priveşte lipsurile constatate în gestiune, prezumţie ce nu a fost răsturnată de către D.S. Mai mult, acesta a recunoscut expres lipsa în gestiune, tribunalul reţinând greşit contrariul. Astfel, aşa cum rezultă fără echivoc din angajamentul de plată, a recunoscut un minus de inventar afirmând că urmează a justifica suma.
2. Conform dispoziţiilor art. 287 Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.În speţă, reclamanta nu a dovedit că pârâtul, în cadrul exercitării atribuţiilor sale de serviciu i-a produs un prejudiciu.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 380 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva deciziilor (având în vedere că a fost respinsă pe fond contestaţia împotriva deciziei şi intimata nu are interesul de a formula recurs în privinţa acesteia), Curtea de Apel constată că în mod corect a fost respinsă de către prima instanţă.
2. Prima instanţă a interpretat greşit probele dosarului în ceea ce priveşte decizia. În această decizie s-a reţinut că salariatul a încălcat dispoziţiile cap. IX, art. 66 pct. 40 lit. a) şi pct. 56 din S. întrucât nu a oprit mijlocul de transport în staţie şi nu şi-a îndeplinit, astfel, obligaţiile de serviciu. Conform fişei postului, şoferul de microbuz este obligat să respecte staţiile din traseu şi să nu oprească între staţii decât în cazuri speciale (avarii, accidente, control gen filtru etc.).
Cât priveşte deciziile nr. 942/2.08.2007 şi nr. 1212/19.10.2007, în mod corect instanţa de fond a admis contestaţiile. Astfel, în decizia nr. 942/2007 s-a reţinut încălcarea cap. IX art. 66 pct. 30 lit. a) din S., respectiv comportarea necuviincioasă a salariatului în relaţiile cu publicul călător, însă sesizarea telefonică şi cercetarea disciplinară se referă la faptul că şoferul ar fi luat un bilet compostat de la un călător. De asemenea, în decizia nr. 1212/2007 s-a reţinut încălcarea cap. IX art. 66 pct. 11 şi pct. 56, respectiv încălcarea regulilor şi disciplinei privind siguranţa mijloacelor de transport în comun şi neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 306 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia nr. 4/31.05.2007 este nelegală, din mai multe considerente. Mai întâi, în mod inadmisibil, a fost emisă la 31.05.2007, dar cu aplicare retroactivă, de la 16.05.2007. În al doilea rând, în motivarea acesteia s-au reţinut, spre final, pe lângă absenţele nemotivate din 26-30.04.2007, şi cele din 16.05-31.05.2007, însă pentru această din urmă perioadă nu a existat o cercetare disciplinară prealabilă, în conformitate cu prevederile art. 267 Codul muncii.
Deşi în contractul de muncă al contestatoarei este prevăzut un program de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, se susţine că programul de lucru era Luni – T.: 8-20, E. şi Sărbătorile legale: 8-14. Nu se face însă dovada că acest program de lucru ar fi fost adus la cunoştinţă contestatoarei ori că ar fi fost încheiat un act adiţional în care să fi fost modificat – prin acord – durata de lucru convenită iniţial.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 284 din 8 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul a încălcat, prin emiterea deciziei contestate, dispoziţiile art. 32 alin. (1) şi (2) Codul Muncii, care stabilesc că, pe durata executării unui contract de muncă nu poate fi stabilită decât o singură perioadă de probă. Prin excepţie, salariatul poate fi supus la o nouă perioadă de probă, doar în situaţia în care debutează la acelaşi angajator într-o nouă funcţie sau profesie.
2. Deşi s-a produs o reorganizare a activităţii angajatorului, reclamantul-intimat a continuat să ocupe de fapt aceeaşi funcţie, cea de director al Sucursalei I, funcţie pentru care a fost supus la o perioadă de probă de 90 de zile, conform actului adiţional. De altfel, se mai reţine că în Codificarea D. a funcţiilor de conducere şi de execuţie, anexă la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, există doar funcţia de director de sucursală, neexistând şi cea de director centru zonal. Intimatul, care nu mai putea fi supus unei noi perioade de probă pentru aceeaşi funcţie, nu făcea parte dintre salariaţii a căror aptitudini să fie verificate de comisia numită prin decizie.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 259 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 270 alin. (1) Codul Muncii, instanţa a admis în mod corect acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 4594 RON, aşa cum a solicitat reclamanta prin cererea de chemare în judecată.
2. Nu are relevanţă nici faptul că la data demisiei unitatea nu i-a comunicat că ar avea vreo datorie întrucât termenul în care poate fi antrenată răspunderea patrimonială a salariatului conform art. 270 (1) Codul Muncii este de 3 ani, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 283(1) lit. c) Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 215 din 10 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul pârât Ministerul Sănătăţii Publice este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care enumeră destinaţiile sumelor primite de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii, salariile personalului medico-sanitar nu sunt asigurate din bugetul de stat, aşa încât recurentul intimat Ministerul Sănătăţii Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital. În aceste condiţii, salariul de bază al intimatei a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, nu punctul II.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta F.O. împotriva aceleiaşi sentinţe, se constată că acesta este nefondat. Recurenta reclamantă şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile O.U.G nr. 115/2004, act normativ care a intrat în vigoare, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, la data de 1 ianuarie 2005.
De asemenea, neplata unor drepturi salariale nu cauzează un prejudiciu moral „intrinsec”, aşa cum susţine recurenta. Prejudiciul moral sau nepatrimonial poate privi sănătatea şi integritatea fizică a persoanei sau demnitatea şi reputaţia acesteia, or recurenta nu a susţinut că prin neplata drepturilor salariale pretinse i-ar fi fost afectate sănătatea ori integritatea fizică, demnitatea sau reputaţia.
Nici critica referitoare la respingerea cererii privind plata cheltuielilor de judecată nu este întemeiată. Pentru ca partea care a căzut în pretenţii să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 C. proc. civ., este necesar ca cealaltă parte, căreia i s-au admis pretenţiile, să facă dovada cheltuielilor de judecată efectuate, ceea ce recurenta nu a făcut în cursul judecăţii în primă instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 201 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii Publice este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care enumeră destinaţiile sumelor primite de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii, salariile personalului medico-sanitar nu sunt asigurate din bugetul de stat, aşa încât recurentul-intimat Ministerul Sănătăţii Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital. În aceste condiţii, salariul de bază al recurentei-intimate a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, şi nu cel prevăzut la punctul II.
Ca urmare a respingerii în totalitate a acţiunii privind plata diferenţelor de drepturi băneşti, şi motivele vizând cererile accesorii formulate de recurenta-intimată J.T.N., respectiv acordarea de daune morale şi cheltuieli de judecată sunt neîntemeiate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 197 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 215/2001, privind administrarea publică locală, autonomia locală este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele prevăzute de lege. Îi revine în sarcina pârâtului intimat Consiliul Local O. obligativitatea de a prevedea şi aproba în bugetul local sumele necesare la care a fost obligat prin sentinţa civilă 1409 din 6 decembrie 2007 a Tribunalului Vaslui.
2. Faptul că această obligaţie îi revine intimatului din însăşi conţinutul legii, nu înseamnă că situaţia în care acesta refuză să aplice dispoziţiile legale în vigoare el nu mai trebuie obligat la includerea acestei sume datorate în bugetul local. Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a respins acest capăt de cerere, cu atât mai mult cu cât pârâtul intimat refuză şi în prezent să se conformeze dispoziţiilor sentinţei civile, sentinţă ce este definitivă şi executorie, prin natura litigiului soluţionat.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 167 din 28 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recurentul nu a probat, potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 130/1996, faptul că îndeplinea condiţiile de reprezentativitate la nivelul unităţii, prevăzute de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 130/1996, pentru a participa la negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul D.G.A.S.P.C. I pentru anii 2007-2010. Îndeplinirea condiţiilor de reprezentativitate, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 130/1996, chiar şi în ceea ce priveşte teza ultimă, trebuia constatată de către judecătoria competentă, în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (2) lit. b) din aceeaşi lege, ceea ce recurentul nu a probat în speţă.
2. În luna martie 2007, la nivelul instituţiei nu exista niciun sindicat reprezentativ, astfel încât negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2010 s-a realizat, conform dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 130/1996, cu reprezentanţii salariaţilor.
3. În ceea ce priveşte Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţilor de asistenţă socială pe perioada 2007-2009, se reţine că dispoziţiile acestuia nu pot fi aplicate în speţă, întrucât acesta a fost înregistrat la Ministerul muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse sub nr. 591/16/26 noiembrie 2007, în timp ce motivul de nulitate invocat în speţă priveşte încheierea contractului colectiv de muncă la nivelul D.G.A.S.P.C. I, înregistrat la D.M.P.S. sub nr. 198 din 2 august 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 153 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul, S.C. „F.H.” S.R.L., nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 9 şi 10 din H.G. nr. 1146/2006, respectiv nu a asigurat informarea reclamantului prin fişe de lucru, asupra condiţiilor de folosire a ştanţei plane „I.”, asupra situaţiilor anormale previzibile şi nu a dovedit instruirea acestuia, inclusiv cu privire la riscurile posibile determinate de utilizarea aceluiaşi echipament de muncă.
2. Potrivit dispoziţiilor art. 169 Codul Muncii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 237/2007, angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe reclamant pentru prejudiciile materiale şi morale suferite din culpa sa.
3. Plata daunelor cominatorii reprezintă doar un mijloc juridic pus de lege la dispoziţia creditorului de a constrânge debitorul să execute în natură obligaţiile de a face şi a nu face, nu şi pentru executarea obligaţiilor de a da. În mod corect prima instanţă a reţinut ca fiind nefondată şi cererea reclamantului de obligare a intimatei S.C. „F.H.” S.R.L. la plata drepturilor băneşti cuvenite pentru plata orelor suplimentare prestate.
4. Prima instanţă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi în soluţionarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000 RON, împrumutate de către recurent pentru acoperirea ratelor scadente la B.R.D şi B.C.R. în urma accidentului de muncă suferit, această cerere reprezentând, potrivit dispoziţiilor art. 269 şi 281 C. proc. civ., un conflict de muncă şi nu un litigiu de drept comun.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 164 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin rămânerea definitivă a sentinţei de declinare a competenţei, a fost calificat irevocabil obiectul acţiunii ca fiind o cerere în constatarea nulităţii contractului individual de muncă încheiat între pârâţii-intimaţi pe perioadă determinată. În atare condiţii, corect a reţinut instanţa de fond aplicabilitatea prevederilor legii speciale în materie, respectiv ale art. 283 lit. d) Codul muncii, conform căruia cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. În baza principiului specialia generalibus derogant, legea specială se aplică prioritar celei generale, indiferent de natura nulităţii invocate.
2. În situaţia în care actul juridic este consecinţa săvârşirii unor infracţiuni, este posibilă anularea sa pe calea unei acţiuni penale şi nu în cadrul procesului de faţă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 139 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect prima instanţă a admis cererea reclamantei privind anularea parţială a fişei postului care are la bază decizia , în sensul ca la art. 2 să se treacă Inginer-Responsabil Proces Aprovizionare, iar la punctul 4 să se menţioneze studii superioare de ingineri sau subingineri.
Î2. n ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de majorare salarială cu 1-2 clase de ierarhizare, se reţine că art. 31 alin. (6) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru perioada 2005-2006 prevede că salariul va fi mai mare cu 1-2 clase de ierarhizare doar pentru persoanele care ocupă funcţii de coordonare unde nu sunt îndeplinite condiţii de constituire a unui compartiment.
3. Cu privire la cererea recurentei-reclamante de obligare a angajatorului la stabilirea salariului corespunzător gradului I minim, se reţine că, în anii 2005 şi 2006, salarizarea personalului s-a făcut doar prin utilizarea claselor, însă necesitatea corelării sistemului de salarizare de la nivelul unităţii cu cel de la nivel de ramură a determinat, la negocierea contractului pentru 2007, conversia din clase în grade.
4. În mod corect prima instanţă a reţinut şi faptul că despăgubirile solicitate de către recurenta-reclamantă, reprezentând salariile de care a fost lipsită în zilele de 12.09.2007, 26.09.2007, 10.10.2007, 24.10.2007 şi 7.11.2007, nu pot fi încadrate în categoria cheltuielilor de judecată prevăzute de disp.art. 274 C. proc.civ.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 124 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aplicând dispoziţiile art. 270 alin. (1) Codul muncii, prima instanţă a apreciat asupra îndeplinirii condiţiilor cumulative necesare angajării răspunderii patrimoniale, respectiv: calitatea de salariat al angajatorului păgubit, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia salariatului. În absenţa faptei ilicite, nu poate exista nici vinovăţia intimatei şi nici raportul de cauzalitate, aşa încât, constatând că nu sunt întrunite cerinţele atragerii răspunderii patrimoniale a salariatului.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 122 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsurile luate de intimată, care a emis cele două decizii, de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, respectiv de încetare de drept a aceluiaşi contract, ambele anulate de instanţele de judecată, se circumscriu noţiunii de „faptă ilicită”, săvârşită cu vinovăţie care îmbracă forma culpei, în accepţiunea art. 999 C. civ.
2. Prejudiciul suferit de recurent priveşte demnitatea şi reputaţia acestuia, afectate prin cele două decizii de desfacere a contractului individual de muncă, emise succesiv de intimată, şi prin omisiunea de a pune în executare a doua dispoziţie de reintegrare. Este evident că recurentul, care a desfăşurat activitate 14 ani ca ofiţer activ şi a deţinut o funcţie de mare responsabilitate, a perceput mai intens, fiindu-i afectată demnitatea, măsurile luate de angajator, în mod deosebit desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pentru încălcarea în mod repetat a obligaţiilor şi sarcinilor de serviciu. Şi reputaţia sa a avut de suferit, recurentul bucurându-se anterior de aprecieri din partea superiorilor şi colegilor. Chiar şi în perioada în care a fost salariatul intimatei, performanţele sale profesionale au fost apreciate ca deosebite, aşa cum rezultă din fişele de evaluare întocmite în anii 2001-2002. Prejudiciul nepatrimonial nu poate fi înlăturat prin anularea deciziilor şi reintegrarea pe post sau plata drepturilor băneşti, calculate până la data reintegrării efective
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 98 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este îndeplinită condiţia cercetării prealabile în cazul în care angajatorul a procedat doar la luarea unei note de relaţii din partea salariatului, fără să-i aducă la cunoştinţă obiectul cercetării (în adresa reţinută de prima instanţă făcându-se doar referire la referat) şi fără să-i acorde dreptul de a formula apărări şi motivaţii şi de a prezenta dovezi.
2. În atare condiţii, decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută, conform dispoziţiilor art. 267 Codul muncii, nemaifiind necesar a se analiza şi motivele de fond invocate. Faţă de cele reţinute, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile art. 267 alin. (2) Codul muncii, astfel încât este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 99 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform art. 169 din Legea nr. 84/1995 unităţile de învăţământ superior, în calitatea lor de ordonatori secundari de credite au obligaţia să prevadă în buget şi să solicite fondurile necesare achitării către salariaţi a drepturilor salariale integrale, astfel cum au fost conferite prin actele normative incidente. În condiţiile în care unitatea de învăţământ superior nu structurează corect bugetul de venituri şi cheltuieli, astfel încât să se asigure plata drepturilor salariale astfel cum au fost ele determinate potrivit legii, s-ar ajunge ca obligaţia de plată a acestor drepturi să fie afectate de o condiţie pur potestativă, ceea ce este inadmisibil. Prin consecinţă, în mod corect instanţa de fond, constatând nelegalitatea deciziilor de reducere a drepturilor salariale în ceea ce-l priveşte pe reclamantul E.E., a dispus anularea acestora.
2. Curtea relevă faptul că prin acordarea de către universitate a unor salarii de bază stabilite prin aplicarea coeficienţilor de multiplicare la limita maximă (astfel cum sunt prevăzuţi în anexa la Legea nr. 128/1999, valoarea coeficientului de multiplicare fiind majorată succesiv de legiuitor prin O.G. nr. 38/2004 şi apoi O.G. nr. 68/2004 aprobată prin Legea nr. 6/2005) şi adăugarea sporului de suprasolicitare şi gradaţia de merit, acestea devin drepturi câştigate în favoarea salariaţilor.
3. Nu constituie justificare rezonabilă, pentru diminuarea salariilor, insuficienţa fondurilor. Aceasta deoarece, conform art. 169 din Legea nr. 84/1995 unităţile de învăţământ superior, în calitatea lor de ordonatori secundari de credite au obligaţia să prevadă în buget şi să solicite fondurile necesare achitării către salariaţi a drepturilor salariale integrale, astfel cum au fost conferite prin actele normative incidente.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 60 din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 306 C. proc. civ., coroborat cu art. 301 C. proc. civ. şi art. 80 din Legea nr. 168/1999, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 63 din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recursul declarat de contestatoare este nul. Astfel, cum sentinţa Tribunalului Iaşi i-a fost comunicată acesteia la data de 13 noiembrie 2007, motivele de recurs trebuiau depuse cel mai târziu la data de 26.11.2007. Recurenta-intimată T.N. a depus motivarea recursului la data de 15.01.2008, cu mult peste termenul legal.
2. Conform dispoziţiilor art. 274 (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii, deci care pierde procesul va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte pe parcursul procesului. În speţă, cum acţiunea în anularea deciziei de concediere a fost respinsă în totalitate de instanţa de fond, nu are relevanţă împrejurarea că factura privind plata onorariului avocaţial a fost depusă la dosar recurs şi nu la fond, întrucât este datată anterior pronunţării sentinţei tribunalului iar potrivit art. 305 C. proc. civ. în instanţa de recurs este admisibilă depunerea de înscrisuri noi.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 53 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recursul declarat de contestatoare este nul. Astfel, cum sentinţa Tribunalului Iaşi i-a fost comunicată acesteia la data de 13 noiembrie 2007, motivele de recurs trebuiau depuse cel mai târziu la data de 26.11.2007. Recurenta-intimată T.N. a depus motivarea recursului la data de 15.01.2008, cu mult peste termenul legal.
2. Conform dispoziţiilor art. 274 (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii, deci care pierde procesul va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte pe parcursul procesului. În speţă, cum acţiunea în anularea deciziei de concediere a fost respinsă în totalitate de instanţa de fond, nu are relevanţă împrejurarea că factura privind plata onorariului avocaţial a fost depusă la dosar recurs şi nu la fond, întrucât este datată anterior pronunţării sentinţei tribunalului iar potrivit art. 305 C. proc. civ. în instanţa de recurs este admisibilă depunerea de înscrisuri noi.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 53 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Aşa cum rezultă din conţinutul art. 78 din C.C.M. în vigoare la nivelul angajatorului, formele de organizare a muncii şi de salarizare posibil a fi aplicate în unitate sunt cele în acord (direct sau indirect), în regie (după timpul de lucru sau în cote procentuale din veniturile realizate) din producţia marfă realizată lunar iar grilele de salarizare „reflectă categoriile socioprofesionale şi pregătirea profesională (…) venitul salarial reprezentând rezultatul obţinut din eficienţa muncii efectiv prestate”.
2. Este adevărat că de comun acord, reclamantul şi pârâta au stabilit la pct. 2 al art. 78 din C.C.M. că urmează a se achita salariaţilor salariile în regie, după timpul efectiv lucrat însă extinderea aplicării acestei forme de salarizare. Aşa cum chiar reprezentantul legal al reclamantului a susţinut la dezbaterea pe fond a cauzei „forma de salarizare nu a fost negociată” dar la nivelul angajatorului întrucât nu s-a ajuns la un acord în acest sens, aspect care rezultă şi din corespondenţa purtată între sindicat şi unitate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 17 din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor, art. 168 alin. (1), pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese.
A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 190 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în considerarea naturii salariale a pretenţiilor formulate de către reclamant.
În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor, art. 168 alin. (1), pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese. Chiar dacă s-ar reţine că premiile acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase şi an de an au fost majorate, recurenta nu a făcut această dovadă, cu atât mai mult cu cât ei îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul Muncii.
A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisiei Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 189 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de cererea prin care reclamantul a solicitat societăţii pârâte acordarea concediului legal de odihnă neefectuat şi faţă de cuprinsul adresei emise de S.C. „Angajator” S.R.L. O, din care rezultă că reclamantului i s-a achitat, un salariu brut de încadrare, din care suma de 827 RON reprezintă 13 zile de concediu de odihnă neefectuate, Curtea constată că pretenţiile reclamantului sunt justificate pentru un număr de 23 zile de concediu de odihnă neefectuate, respectiv 4 zile rămase din anul 2006 şi 19 zile concediu de odihnă pe anul 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1168 din 8 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În concordanţă cu principiul aplicării legii civile în timp, în situaţia în care salariatul a cauzat prejudicii angajatorului sub imperiul vechiului Cod al muncii care reglementa răspunderea materială a salariatului atunci angajatorul trebuia să urmeze această procedură pentru recuperarea prezudiciului. Lipsa de diligenţă a acestuia nu poate fi înlăturată, prin intentarea unei acţiunii în responsabilitate patrimonială, în temeiul noului Cod al Muncii. Aşadar, în raport data producerii prejudiciului în cauză (10.06.1999) introducerea unei actiuni în răspundere patrimonială la data de 27.08.2007 chiar în condiţiile desfăşurării unor cercetări penale pe perioada 15.03.2002-10.03.2005 este tardivă, atât sub vechile reglementări cât şi sub noile reglementări ale raspunderii salariatului din Codul Muncii.
2. Criticile vizând cheltuielile de judecată sunt de asemenea nefondate deoarece urmare respingerii actiunii reclamanta s-a aflat în culpă procesuală, aşa încât instanţa de fond a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1110 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamantul a renunţat la judecata acţiunii formulate împotriva recurentei la al treilea termen de judecată. Prezent în instanţă, reprezentantul pârâtei recurente a solicitat să se ia act de voinţa reclamantului şi să fie obligat acesta la plata cheltuielilor de judecată, conform notei de cheltuieli depusă la dosar.
2. În mod greşit instanţa nu a dispus obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1012 lei, reprezentând onorariu avocat şi transport, dovedite cu chitanţele depuse.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1024 din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în considerarea naturii salariale a pretenţiilor formulate de către reclamant.
În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor, art. 168 alin. (1), pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese. Chiar dacă s-ar reţine că premiile acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase şi an de an au fost majorate, recurenta nu a făcut această dovadă, cu atât mai mult cu cât ei îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul Muncii.
A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisiei Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 674 din 12 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani, în lipsa unei prevederi exprese. Chiar dacă s-ar reţine că premiile acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase şi an de an au fost majorate, recurenta nu a făcut această dovadă, cu atât mai mult cu cât ei îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul Muncii.
A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 362 din 3 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani, în lipsa unei prevederi exprese. Chiar dacă s-ar reţine că premiile acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase şi an de an au fost majorate, recurenta nu a făcut această dovadă, cu atât mai mult cu cât ei îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul Muncii.
A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 361 din 3 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani, în lipsa unei prevederi exprese. Chiar dacă s-ar reţine că premiile acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase şi an de an au fost majorate, recurenta nu a făcut această dovadă, cu atât mai mult cu cât ei îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul Muncii.
A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 209 din 13 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă, prin hotărârea pronunţată, nu a avut în vedere şi cererile salariatului prin care solicită angajatorului acordarea de concedii fără plată şi ulterior, încetarea contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. b) Codul muncii. Printr-o decizie ulterioră, societatea a revocat decizia contestată, sens în care a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului în temeiul art. 55 lit. b) Codul muncii. Astfel, în mod greşit, prima instanţă a trecut peste manifestarea de voinţă a salariatului şi a dispus reintegrarea acestuia pe postul deţinut anterior şi plata de despăgubiri conform art. 78 alin. (1) şi (2) din Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi Curtea prin decizia civilă nr. 174 din 22 ianuarie 2007, a respins cererea de revizuire a revizuientei SC „N.” SRL C-N a omis să se pronunţe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 674/R din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din însăşi expertiza întocmită de expert reiese că sporurile de care a beneficiat reclamantul , sporuri cu caracter permanent şi care se iau în calcul la stabilirea drepturilor de pensie sunt cele precizate în adeverinţa eliberată de către recurenta-pârâtă. Acelaşi expert menţionează la pct. 3 că reclamantul a lucrat şi 8 sau 10 ore pe zi fiind plătit pentru orele lucrate, acesta neconstituind un spor cu caracter permanent.
2. Cu toate acestea instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a obligat pârâta să elibereze o adeverinţă cu salariul şi sporurile realizate de către reclamant Mai mult, obligând pârâta şi la 25 lei/zi de întârziere până la executarea obligaţiei fără a motiva de ce se impune această obligaţie în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat pe de o parte reclamantul nu solicitase o asemenea adeverinţă care să cuprindă şi salariile brute de care a beneficiat, iar pe de altă parte adeverinţa cu sporurile de care a beneficiat îi fusese eliberată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7549 din 26 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatoarea SC B.E. a depus note scrise prin care a solicitat respingerea ca nefondată a contestaţiei în anulare formulată de recurenta contestatoare E.D. împotriva deciziei 241/30.01.2008. Contestatoarea SC E.B.E. nu a motivat contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei 241/30.01.2008, în sensul că nu au fost invocate motivele în susţinerea contestaţiei în anulare. În situaţia în care nu au fost invocate motivele contestaţiei în anulare, instanţa va anula contestaţia în anulare, deoarece aceasta nu întruneşte cerinţele prevăzute de lege.
Atât prin contestaţia în anulare cât şi prin completările ulterioare, contestatoarea a invocat dispoz. art. 318 alin. (1) C. proc. civ., precizând că dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unor greşeli materiale, erori care sunt evidente datorită omiterii sau confundării unor date din actele depuse, precum şi faptul că nu au fost analizate toate criticile şi motivele de recurs. Motivele contestaţiei în anulare invocate de către contestatoare nu se încadrează în ipoteza reglementată de textul art. 318 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3127 din 16 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cu privire la recursul formulat de recurentul reclamant, motivul de recurs privind nesoluţionarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, este fondat, deoarece, deşi acesta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe care le va efectua atât în cererea de chemare în judecată cât şi la cuvântul pe fond, după cum este reţinut în practica, instanţa de fond a admis acţiunea în parte dar nu a soluţionat această cerere în raport de dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. Restul motivelor de recurs sunt neîntemeiate.
2. Cu privire la recursul formulat de recurenta pârâtă S.C. E., motivele invocate cu privire la eliberarea organigramelor sunt fondate deoarece instanţa de fond nu a stabilit cadrul procesual raportat la obiectul cererii, respectiv nu a stabilit faţă de cine este formulată cererea având ca obiect eliberarea de copii de pe organigrame pentru fiecare perioadă în parte. Obiectul acestei cereri nu este clar determinat, respectiv organigramele cărei sucursale le solicită, pentru că nu este suficient să solicite eliberarea organigramelor înainte şi după anul 1997 de la societăţi care în această perioadă este posibil să fi suferit mai multe reorganizări. Restul motivelor de recurs sunt neîntemeiate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 198 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
CCM reprezintă Legea părţilor, clauzele acestuia fiind obligatorii. Conform dispoz. art. 24 alin. (3) din Legea nr. 130/1996, în cazul constatării nulităţii unor clauze din CCM de către instanţa judecătorească, partea interesată poate solicita renegocierea drepturilor salariale, până la acest moment când a fost constatată nulitatea, clauzele sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în CCM încheiat la nivel superior.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 50 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Acordul menţionat în considerentele sentinţei a fost semnat la data de 28.11.2005 de reprezentanţi ai Guvernului şi de cei ai federaţiilor sindicale din învăţământ pentru reparaţia prejudiciilor salariale produse personalului didactic din învăţământul de stat în perioada octombrie 2001-septembrie 2004, în aplicarea prevederilor Legii nr. 128/1997 la calculul drepturilor salariale. Aceasta rezultă din prevederile pct. III al acordului.
2. Cum O.U.G. nr. 17/2006 emisă în baza acestui acord nu distinge după tipul drepturilor salariale atunci când stabileşte plata diferenţelor, iar prezenta acţiune are ca obiect plata diferenţelor rezultând din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 128/1997, în mod corect a considerat tribunalul că a operat întreruperea termenului de prescripţie de trei ani prin recunoaşterea debitului, conform art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă. Efectul întreruperii constă în ştergerea prescripţiei începute înainte de a se fi ivit împrejurarea analizată.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 653/R-CM din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sporul pentru izolare este întemeiat, urmând a-l admite ca atare, având în vedere că reclamantul a efectuat lucrări pe şantierul U., lucrări cu grad de dificultate crescut, executate departe de familie şi societate, într-o zonă montană de mare altitudine, nelocuită şi improprie accesului persoanelor din familie. Instanţa consideră că se cuvine sporul de 15% pentru izolare, în condiţiile în care instanţa de fond a admis sporul de şantier de 15%, orice şantier presupunând o izolare, cu atât mai mult şantierul de pe U., unde reclamantul a efectuat lucrări, fapt dovedit cu declaraţia de martor şi cu adrese.
2. Sporul pentru lucru sistematic peste programul normal este întemeiat urmând a-l admite ca atare şi a o obliga pe intimată să elibereze o adeverinţă care să cuprindă acest spor de 25%. Programul normal de lucru este de 8 ore pe zi, reclamantul făcând dovada că a lucrat peste acest program, respectiv 10 ore zilnic.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 469/R-CM din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâta a comunicat recurentului reclamant că acesta a fost salariatul său îndeplinind funcţia de maistru şi că din verificarea statelor de plată din arhiva societăţii, rezultă că nu a beneficiat de spor de şantier şi sporul pentru programul de lucru peste 8 ore pe zi (ore suplimentare). I s-a menţionat că programul de lucru peste 8 ore pe zi erau plătite conform Decretului nr. 175/1973 ca ore normale de lucru şi nu se reţinea contribuţie pentru pensie suplimentară, CAS-ul, fiind plătit conform legislaţiei în vigoare.
2. Chiar din copia unor state de plată emise în perioada respectivă rezultă că reclamantul recurent era retribuit cu retribuţie tarifară (maistru făcea parte din personalul U.), salariu tarifar trecut şi în carnetul de muncă şi primea indemnizaţie de conducere, cât şi faptul că i se reţineau sume pentru plan – ceea ce însemna că i se aplica acordul global. Or, unitatea i-a eliberat datele solicitate în măsura în care exista în evidenţele sale.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 58 din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. S-au invocat dispoziţiile art. 302 litera a) C. proc. civ. care prevede sub sanctiunea nulitatii ca cererea de recurs sa cuprinda datele de identificare ale partilor, respectiv nume, sediu (domiciliu -in cazul persoanelor fizice), nr. inmatriculare în registrul comertului. Cum aceste dispozitii au fost declarate neconstitutionale prin decizia nr. 176/2005 a Curtii Constitutionale, instanta constata ca exceptia nu are fundament legal, respingand-o ca atare.
2. Cat priveste nulitatea intemeiata pe dispoziţiile art. 302 litera d) C. proc. civ., se observa că cererea de recurs este semnata de avocat în conf.cu dispoziţiile art. 67 C. proc. civ. intrucat, la data de 5 nov. 2007 cand s-a inregistrat cauza, exista contractul de asistenta juridica nr. 191/29.10.2007.
3. Nefacandu-se dovada unui raspuns la cererea, inregistrata sub nr. 7574/2007, în mod corect instanta de fond a obligat parata sa comunice reclamantului acest raspuns, solutie pe care o va mentine şi instanta de control judiciar.
4. Cheltuielile de judecata nu se limiteaza numai la onorariile platite de parte pentru avocat sau pentru efectuarea unor lucrari de specialitate ci, cuprinde toate cheltuielile facute de acea persoana în legatura cu litigiul, printre care şi cele care se refera la costul deplasarii la instanta sau al multiplicarii inscrisurilor depuse la dosar.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 31/CM din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalului Marmureş în calitate de fost angajator al reclamantului îi revine obligaţia, conform art. 11 lit. b) din H.G. nr. 290/2005, de a emite o adeverinţă cuprinzând vechimea în funcţie şi venitul brut, neputând să delege această atribuţie Casei Judeţene de Pensii, care stabileşte drepturile de pensie pe baza actului menţionat.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1861/R din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Centrului Cultural Italian, în baza unui contract de prestări servicii, o atare modalitate având suport legal, iar încheierea unui contract individual de muncă nu este posibilă, nu din cauza unui refuz nejustificat al instituţiei, ci din cauza lipsei finanţării şi aprobării date de autoritatea abilitată în acest sens, Ministerul de Externe Italian.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1552/R din 8 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recursul pârâtei a fost declarat după expirarea termenului de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999.
2. Având în vedere că capătul de cerere privind depunerea declaraţiilor rectificative cu evidenţierea tuturor drepturilor salariale realizate de reclamant la Casa Judeţeană de Pensii A a fost soluţionat în favoarea reclamantului şi limitele investirii instanţei în rejudecarea după casare, în mod corect prima instanţă a reţinut că vizează în fapt executarea acestei hotărâri iar reclamantul are posibilitatea punerii ei în executare fără a mai fi menţionată din nou obligaţia stabilită prin sentinţa menţionată.
3. Faptul că pârâta tergiversează depunerea declaraţiilor nominative rectificative şi transmiterea la AJOFM A a notei de calcul constituie o problemă de executare ce nu poate fi examinată pe această cale.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 42 din 14 (21) ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 98 alin.1 lit. c) şi d) din Legea nr. 19/2000 asiguraţii sistemului public au dreptul la concediu şi indemnizaţia de maternitate, respectiv la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului. Potrivit art. 129 din Legea nr. 19/2000 „în cazul în care angajatorul îşi încetează activitatea (…) drepturile de asigurări sociale prevăzute de art. 98 alin. (1) lit. a), c), d), e) şi f) şi art. 109 alin. (1) lit. c), care s-au născut anterior ivirii acestei situaţii se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat de către casele teritoriale de pensii (…)”.
În mod corect prima instanţă a reţinut faptul că reclamanta este îndreptăţită potrivit dispoziţiilor din Legea asigurărilor sociale de stat (l. nr. 19/2000) precum şi normelor europene, respectiv Directiva C.E. 76/2007, 92/1985 şi 391/1989 la plata prestaţiilor de asigurării sociale pretinse.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 807 din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În contextul în care, în cauză, nu s-a dovedit plata drepturilor salariale în litigiu, în mod corect prima instanţa a reţinut temeinicia şi legalitatea acţiunii cu care a fost sesizată.
2. De asemenea, în mod justificat prima instanţă a făcut aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată dovedit ca fiind suportate de către reclamantă atâta vreme cât drepturilor salariale cuvenite reclamantei nu au fost achitate de pârâtă nici după acţionarea sa în instanţa, iar poziţia sa exprimată în întâmpinare nu reprezintă o recunoaştere deplină a pretenţiilor reclamantei în sensul cerut de art. 275 C. proc. civ.
3. Este obligaţia angajatorului de efectuare a plăţii drepturilor băneşti cuvenite salariatului pentru munca prestată, precum şi sarcina probei în dovedirea efectuării acestei plăţi. Chiar dacă dispoziţiile Codului muncii nu prevăd obligativitatea plăţii salariului prin card, părţile pot conveni această modalitate de plată. Conform extraselor de cont depuse la dosar reiese practica la nivelul acestui angajator de virare a salariilor prin intermediul viramentelor bancare în conturile de card.
4. Oricum indiferent de modalitatea de plată a salariilor, neprezentarea salariatei la sediul societăţii de a-şi ridica bani, urmare a notificării în acest sens, nu o exonerează pe recurentă de culpa în neachitarea salariilor, deoarece aceasta în calitate de debitor al obligaţiei de plată a drepturilor salariale avea posibilitatea eliberării de plată, recurgând la instituţia ofertei reale de plată urmată de consemnaţiune (prevăzute de art. 586 şi urm. C. proc. civ., precum şi art. 1114 şi urm. C. civ.).
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 943 din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1.Legat de faptul că la efectuarea raportului de expertiză, reclamantul nu a fost contactat de expert, trebuie menţionat că aceasta este o apărare de fond, pe care recurentul putea să o invoce odată cu soluţionarea în fond a cauzei, şi nu în cadrul unei căi extraordinare de atac. În ceea ce priveşte faptul că înscrisurile puse la dispoziţia expertului de către angajator nu se bucură de autenticitate şi nu sunt cele reale, trebuie menţionat că reclamantul avea posibilitatea să se înscrie în fals, conform procedurii reglementată de dispoziţiile art. 177 şi următoarele din C. proc. civ. lucru pe care nu l-a făcut. Până la dovedirea falsului, înscrisurile nu pot fi ignorate de instanţa de judecată, şi îşi produc efectele scontate.
2. În aprecierea acordării cheltuielilor de judecată, în aplicarea dispoziţiile art. 274 din C. proc. civ. nu s-a avut în vedere doar că acţiunea reclamantului M. a fost respinsă, ci şi faptul că acţiunea reconvenţională promovată de angajator, a fost respinsă, iar aceasta, la rândul ei, necesita cheltuieli de judecată din partea reclamantului. Astfel niciuna din părţi nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, iar instanţa de judecată a procedat la aplicarea corectă a dispoziţiile art. 274 din C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 826/M din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Obligarea salariatului de a restitui cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesionala nu se poate realiza decât în condiţiile stabilite de părţi prin convenţie, respectiv printr-un act adiţional la contractul individual de munca.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 506/R/M din 30 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura dispusă de instanţă contravine dispoziţiilor art. 274 alin. (2) C. proc. civ. care interzice micşorarea plăţii experţilor. Prin urmare, instanţa de recurs va constata încheierea atacată nelegală, doar sub aspectul dispoziţiei de reducere a onorariului expertului şi în consecinţă va modifica în parte această încheiere în sensul celor din prezenta hotărâre.
2. Măsura dării în debit criticată de expert va fi păstrată şi adoptată şi de instanţa de recurs pentru diferenţa onorariu neachitat, întrucât acesta poate obţine suma în cauză prin executare silită.
3. În ceea ce priveşte plata dobânzii, pentru întârzierea în achitarea contravalorii expertizei, instanţa va respinge solicitarea expertului, nefiind dovedită culpa vreunei părţi în neexecutarea obligaţiei, instanţa de fond fiind cea care prin reducerea onorariului a schimbat cuantumul obligaţiei de executat pentru că, la termenul imediat următor celui la care a luat măsura atacată, să rămână în pronunţare.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 16/M din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În considerente, cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa a reţinut că reclamanta nu a administrat dovezi din care să rezulte efectuarea acestora cu ocazia soluţionării cauzei de către tribunal, apreciind că pârâta poate fi obligată numai la cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă în calea extraordinară de atac a recursului. Potrivit cerinţelor art. 281 indice 2 C. proc. civ., completarea hotărârii poate fi dispusă numai în cazul în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. În speţă, instanţa s-a pronunţat asupra cererii accesorii formulate de reclamantă în temeiul art. 274 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2709 din 10 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect s-a reţinut că în cauză, conform dispoziţiilor art. 289 din Codul Muncii, sentinţa civilă nr. 1556/PI/28.06.2007 a Tribunalului Timiş prin care a fost soluţionat un conflict de muncă, este definitivă şi executorie de drept. În aceste condiţii, pentru a urma procedura punerii în executare, nu se impune investirea cu formula executorie, prevăzută de art. 269 din C. proc. civ., sens în care este şi decizia nr. XXXVIII din 7 mai 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia „hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială, fiind executorii de drept, nu trebuie investite cu formulă executorie pentru a fi puse în executare”. Cum şi hotărârile pronunţate în materie de conflicte de muncă sunt executorii de drept, dispoziţiile deciziei mai sus menţionate devin incidente şi în cauza pendinte, dedusă judecăţii.
2. Cererea recurentului, în sensul sesizării instanţei supreme cu promovarea unui recurs în interesul legii, privitor la anumite texte de lege, apare neîntemeiată, avându-se în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 329 alin. (1) C. proc. civ., numai procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie B, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei precum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 6 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivele invocate nu se încadrează în niciunul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., ci sunt critici referitoare la netemeinicia sau nelegalitatea hotărârii, fiind de fapt motive de recurs, iar recursul la recurs este inadmisibil. Nici susţinerea că ar fi fost incidente dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este întemeiată, întrucât prin modificarea hotărârii pronunţată în primă instanţă de către instanţa de recurs nu s-a creat situaţia prevăzută de acest text legal.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 991 din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză revizuienta a invocat prevederile legale menţionate anterior, susţinând că instanţa de recurs a respins petitul principal al acţiunii introductive – obligarea angajatorului la plata daunelor materiale – şi a admis un petit subsidiar ce nu a avut o existenţă de sine stătătoare (a cărui acordare era condiţionată numai de încuviinţarea petitului principal) , respectiv obligarea pârâtei la plata daunelor morale, ceea ce nu se încadrează în motivul prev. de art. 322 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Motivul de revizuire reglementat de prev. art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. vizează inadvertenţele dintre obiectul pricinii deduse judecăţii – în baza principiului disponibilităţii – şi ceea ce instanţa a hotărât, între ceea ce s-a cerut şi ceea ce s-a pronunţat, deşi nu s-a cerut (extra petita) ; nu s-a pronunţat, deşi s-a cerut (minus petita) ; s-a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita) , apreciindu-se că instanţa nu s-a pronunţat omnia petita. Din cuprinsul cererii introductive şi din examinarea dispozitivului hotărârii supuse revizuirii rezultă că susţinerile formulate nu întrunesc cerinţele expres şi limitativ prevăzute de textul legal analizat, întrucât în cauză au fost respectate cerinţele art. 129 alin. 6 C. proc. civ., daunele morale fiind pretinse de reclamantă, iar instanţa s-a pronunţat asupra tuturor petitelor acţiunii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 173 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Imposibilitatea punerii în executare a hotărârii invocate priveşte aspecte legate de executare dar care nu se datorează unor dispoziţii contradictorii ale dispozitivului ci unor stări de fapt cu privire la care instanţa investită ce cererea de revizuire nu are competenţa să se pronunţe.
2. Dispunând indexarea, majorarea şi reactualizarea drepturilor salariale ale reclamantului B.N., instanţa de recurs a dat eficienţă dispoziţiilor imperative ale art. 78 Codul Muncii. Acest text obligă instanţa să acorde salariatului a cărui concediere a fost anulată o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate chiar dacă salariatul nu solicită aceste drepturi. Numai repunerea în situaţia anterioară a salariatului se dispune la solicitarea acestuia conform prevederilor exprese şi derogatorii ale alin. (2) al art. 78 Codul Muncii şi numai cu privire la aceasta subzistă principiul disponibilităţii salariatului-reclamant.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 26 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Art. 322 pct. 1 C. proc. civ. prevede că revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire. Prin urmare, nu poate constitui motiv de revizuire, întemeiat pe aceste prevederi legale, împrejurarea că angajatorul nu poate executa o hotărâre judecătorească irevocabilă, prin care a fost obligat să repună salariaţii concediaţi nelegal în situaţia anterioară concedierii.
2. Nesoluţionarea de către instanţa de recurs a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul-intimat Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. şi nu reprezintă un caz de minus petita, în sensul acestor prevederi legale.
3. Instanţa de recurs nu s-a pronunţat plus petita, atunci când a acordat reclamanţilor B.N., B.S.E., U.F.H. despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, faţă de împrejurarea că era obligată să acorde aceste despăgubiri şi din oficiu, în temeiul art. 78 alin. (1) Codul Muncii. Prin urmare, în speţă, nu este aplicabil motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 25 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9401 din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Referitor la sporurile pentru conducere simplificată, pentru cap secţie şi pentru ore şcoală se constată că nu pot fi reţinute susţinerile recurentei în sensul că acestea nu au un caracter permanent, deoarece aceste sporuri se încadrează în categoria „alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislaţia specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective şi individuale de muncă”, categorie reglementată prin capitolul V din anexa O.U.G. nr. 4/2005.
2. Referitor la sporul pentru munca prestată în timpul nopţii, se constată că motivele de recurs fac doar referiri generale la activitatea mecanicilor de locomotivă ce se desfăşoară de regulă în turnus, această regulă nu exclude însă excepţii cum este situaţia reclamantului care datorită specificului locului de muncă (S. de M. Tg. J) a prestat activitatea pe schimburi iar nu în turnus, fapt demonstrat prin probatoriile administrate în cauză şi reţinut în mod temeinic şi prin raportul de expertiză întocmit în cauză în baza aceloraşi probatorii.
3. Nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentei în sensul că soluţia pronunţată în cauză se sprijină pe un raport de expertiză ce este lipsit de eficacitate ca urmare a casării sentinţei pronunţate în acest ciclu procesual, deoarece din decizia de casare se reţine că prin aceasta s-a admis recursul reclamantului, reţinându-se dimpotrivă că prima instanţă a înlăturat în mod nejustificat concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9270 din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8992 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cât priveşte sporurile ce au fost stabilite a fi avute în vedere, instanţa de fond fără o analiză critică a raportului de expertiză, analiză care să se regăsească în considerente prin indicarea temeiul juridic de acordare a acestora, dispune obligativitatea pârâtei la acordarea pensiei în raport de toate sporurile, fără a stabili acest aspect în raport de prevederile O.U.G. nr. 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, care în anexă enumeră sporurile care potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi care se utilizează în determinarea punctajului anual.
2. Prima instanţă nu a cercetat fondul sub toate aspectele, având ca obiect al analizei o altă decizie decât cea contestată, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., vor fi admise ambele recursuri, va fi casată sentinţa, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
3. De asemenea, instanţa avea de analizat regimul juridic al sporurilor invocate, caracterul acestora de sporuri permanente sau sporadice, având în vedere şi dispoziţiile Legii nr. 49/1992 în măsura în care acestea erau incidente în aprecierea sporurilor invocate a fi acordate înainte de a interveni O.U.G. nr. 4/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4010 din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este întemeiată susţinerea că activitatea desfăşurată de contestatoare fără a avea fişa postului s-ar datora culpei acesteia în condiţile în care recurenta era cea care avea obligaţia să întocmească la timp fişa postului contestatoarei, situaţie în care nu poate invoca propria culpă.
2. Cu privire la unele deficienţe constatate în activitatea contestatoarei prin Raportul de evaluare al Serviciului Judeţean de Ambulanţă M se reţine că prin acesta se fac mai multe recomandări pentru contestatoare şi se sugerează o mai bună colaborare cu organul ierarhic superior.
3. Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale reţinând că recurenta a evaluat activitatea contestatoarei pentru anul 2006, iar raportul cu privire la care se face referire în recurs a fost înregistrat sub nr. 1653/20.03.2007, astfel că nu poate prezenta relevanţă juridică în cauză. Ca atare, modalitatea de evaluare nu a fost justă, iar criteriile astfel invocate de recurentă nu se pot încadra în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. care să atragă casarea sau modificarea hotărârii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1089 din 7 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Intimata formulează întâmpinare cu o zi înainte de data următoare a judecăţii iar prin aceasta nu numai că nu recunoaşte pretenţiile petentului, ci solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Împrejurarea că la data soluţionării cauzei, petentul prezintă o declaraţie scrisă la dosar, cu aceeaşi dată, prin care arată că i-au fost restituite de către intimată sumele reţinute din eroare, dar că solicită cheltuielile de judecată, fapt ce a condus la respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, nu are niciun fel de relevanţă juridică asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată întrucât aceasta trebuia soluţionată conform prev. art. 274 C. proc. civ., cum de altfel s-a procedat în mod legal, iar nu conform art. 275, C. proc. civ., nefiind întrunite condiţiile aplicării acestui text de lege.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 625 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 246.: „ (1) Reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa. (2) Renuntarea la judecata se constata prin incheiere data fara drept de apel. (3) Daca renuntarea s-a facut dupa comunicarea cererii de chemare in judecata, instanta, la cererea paratului, va obliga pe reclamant la cheltuieli. (4) Cand partile au intrat in dezbaterea fondului, renuntarea nu se poate face decat cu invoirea celeilalte parti.”
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 409 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În prezenta cauză, reţinerea de către prima instanţă în considerentele hotărârii recurate, în mod eronat, a răspunderii solidare a recurenţilor, în condiţiile în care, în dispozitiv, fiecare recurent este obligat individual la plată, nu reprezintă o motivare contradictorie a hotărârii, în accepţiunea arătată, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
2. În ceea ce priveşte încadrarea recurentului E.E.-E. pe postul de gestionar, se reţine că, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 22/1969, invocat de recurent, poate fi gestionar persoana care a absolvit şcoala generală. O eventuală nerespectare a condiţiei de studii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 22/1969, nu înlătură răspunderea salariatului gestionar pentru paguba materială produsă angajatorului din vina şi în legătură cu munca sa.
3. Cu privire la încălcarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, se constată că reţinerea, de către prima instanţă, a unui alt temei juridic decât cel invocat de intimata reclamantă prin cererea introductivă, nu reprezintă o încălcare a acestui principiu.
4. De asemenea, prima instanţă nu a dat ceea ce nu s-a cerut atunci când a obligat pe fiecare recurent la plată, deşi intimata solicitase obligarea lor în solidar. Prima instanţă a aplicat dispoziţiile art. 271 Codul Muncii, care reglementează cuantumul răspunderii fiecăruia, în cazul în care paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi. Restrângerea pretenţiilor intimatei, prin concluziile orale şi scrise, la sumele stabilite prin expertiza contabilă judiciară, nu reprezintă o modificare a cererii, ci o micşorare a câtimii obiectului cererii, în sensul art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 479 din 22 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut în cauză că recurenta nu a reuşit, cu probele administrate, să dovedească faptul că, în perioada august 1999-28 decembrie 2006 ar fi avut raporturi de muncă cu societatea intimată. Astfel, în lipsa unui contract individual de muncă încheiat în formă scrisă între părţi, recurenta nu a reuşit să dovedească, potrivit dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Codul Muncii, cu probele administrate în cauză, prevederile contractuale şi prestaţiile efectuate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 121 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Criticile recurentei privind efectuarea suplimentului de expertiză pentru o lămurire exhaustivă a pretenţiilor sale salariale nu sunt justificate, cât timp aceasta, prin refuzul de a achita diferenţa de onorariu expert nu a dat curs soluţionării acestor aspecte, printr-o finalizare a expertizei contabile.
Cu privire la consemnarea în carnetul de muncă a modificărilor salariului, aceasta este o problemă ce intră în sfera administrativului şi este o consecinţă a soluţiilor pronunţate de instanţe.
2. Cât priveşte daunele morale şi compensatorii, în mod corect prima instanţă a respins pretenţiile reclamantei, întrucât nu a făcut dovada că în această perioadă a fost afectată moral, că asupra sa s-au exercitat presiuni psihice de natură a-i produce disconfort psihic, anxietate, izolare faţă de semeni, lipsuri materiale.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 22 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cu privire la motivul invocat de recurentă privind necercetarea fondului, Curtea constată că pârâta a depus întâmpinare, a beneficiat de asistenţă juridică, încât nu se justifică cererea de casare a hotărârii primei instanţe.
2. Potrivit art. 130 alin. (4) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional, până la următoarea negociere, valoarea minimă a salariului de bază brut pentru un program complet de lucru de 170 de ore.
3. Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior [art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 şi art. 238 din Codul muncii]. Astfel, Curtea, ca şi prima instanţă, reţine că, în ceea ce priveşte stabilirea salariului minim pe ramură, contractul de muncă încheiat la nivelul pârâtei angajator nu respectă dispoziţiile legale privind contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 136 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cât priveşte stimulentele, acordarea lor constituie o facultate pentru angajator, astfel că instanţa nu se poate substitui acestuia în aprecierea îndreptăţirii reclamantei.
2. Nu este dat nici motivul de nulitate prevăzut de art. 105 (2) C. proc. civ., rap. la art. 208 din acelaşi cod, nefiind vorba „de o lucrare la faţa locului”, deci aserţiunile reclamantei recurente sunt nejustificate. N-a fost interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.
3. Actualizarea creanţei cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală nu constituie o îmbogăţire fără justă cauză, ci asigură o justă şi integrală acoperire a prejudiciului cauzat de angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 50 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura modificării contractului de muncă, din contract de muncă cu timp normal, în contract cu timp parţial de muncă, constituie o măsură unilaterală, abuzivă, prin care s-a modificat unul dintre elementele constitutive ale contractului de muncă – „durata”. Sub un alt aspect, încheierea celui de-al doilea contract individual de muncă, fără acordul contestatorului, echivalează cu lipsa consimţământului uneia dintre părţi la încheierea actului, ceea ce contravine disp. art. 16 alin. (1) Codul Muncii. Cum în cazul încălcării acestor dispoziţii imperative de ordine publică, sancţiunea incidentă este cea a nulităţii absolute, în mod corect prima instanţă a anulat atât prima măsură., cât şi cea de-a doua.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 297 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din succesiunea reglementărilor şi a actelor interne menţionate rezultă că modificarea stabilită prin Regulamentul Intern al intimatei cu privire la programul de lucru aplicabil salariaţilor unităţii în diferite perioade de timp a fost dispusă cu respectarea dreptului angajatorului de a determina orele de începere şi finalizare a programului în care se desfăşoară timpul de lucru, drept recunoscut acestuia de art. 13 alin. (1) din C.C.M. la nivel naţional, dar şi de prevederile art. 2 lit. d) din Anexa 1 a C.C.M. la nivelul unităţii.
2. Nefondată este şi susţinerea referitoare la greşita interpretare a dispoziţiilor art. 2 lit. d) din C.C.M. la nivel de unitate pentru că din conţinutul textului nu rezultă că prin acesta s-au avut în vedere situaţii speciale de natura celor la care se face referire în recurs. Norma menţionată prevede expres posibilitatea stabilirii, prin decizie internă a angajatorului, a altor variante de program decât cele stabilite la literele a) , b) şi c) ale aceluiaşi articol, iar în lipsa oricărei menţiuni din care să rezulte că aceste „alte” variante de program vizează alte situaţii decât cele stabilite în aliniatele precedente, susţinerea recurentului este în mod evident nejustificată; totodată, ea nu poate fi întemeiată pe nerespectarea caracterului obligatoriu al contractului colectiv de muncă pentru că tocmai prevederile acestei convenţii, coroborate cu cele ale C.C.M. la nivel naţional, permit angajatorului să stabilească în mod unilateral intervalele de timp în care se desfăşoară timpul de muncă al salariaţilor.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 655/CM din 20 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Înainte de declanşarea grevei cu 48 de ore, sindicatul a notificat unitatea recurentă, în sensul că în ziua de 19.07.2007, orele 12:45 se va declanşa greva generală, însă activitatea şi supravegherea permanentă a unităţii va fi asigurată pe parcursul celor 3 schimburi de lucru. Din aceeaşi adresă rezultă că o parte din utilaje au fost oprite progresiv conform graficului de lucru. Nu s-a făcut nicio dovadă cu acte că o serie de utilaje au fost în pericol şi că prescripţiile tehnice nu au fost respectate. În mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că o serie de prescripţii tehnice sunt incomplete pentru cuptoarele desarjate, iar proba testimonială nu se poate corobora cu alte probe. Apărarea bunurilor societăţii revenea în egală măsură ambelor părţi. Nu s-au făcut dovezi că bunurile societăţii au fost grav avariate.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 594/CM din 1 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Atâta vreme cât paza cantonului revine pădurarului şi nicidecum şefului ocolului silvic, instanţa apreciază ca în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 270 Codul Muncii, pârâtul neavând nicio vina în producerea prejudiciului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 516/CM din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta nu a făcut dovada sub aspectul cuantumului prejudiciului, care au fost elementele concrete ce au condus-o la acest calcul atât timp cât pentru perioada în discuţie nu s-a făcut dovada că ar fi avut alte solicitări pentru închiriere sau care ar fi valorile concrete de calcul. Drept urmare, în lipsa culpei dovedite a salariatului, cât şi a unui prejudiciu cert, în mod temeinic a hotărât Tribunalul Constanţa că nu poate fi antrenată răspunderea salariatului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 515/CM din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Mai mult, spre deosebire de dreptul civil care este guvernat de principiul libertăţii contractuale, în dreptul muncii libertatea contractuală este limitată prin lege (art. 38 din Codul muncii) în interesul protecţiei salariaţilor. Raţiunea acestei limitări reprezentând-o raportul de subordonare dintre părţile contractului individual de muncă, condiţiile acestuia trebuie interpretate strict deoarece relaţia de subordonare poate genera abuzuri.
2. Reţinând că scopul imediat (causa proxima) stabilit pentru contractele sinalagmatice este reprezentarea sau prefigurarea mentală a contraprestaţiei, Curtea apreciază că, deşi recurenta-reclamantă s-a obligat să plătească 2000 lei în cazul în care va demisiona în perioada 1.12.2006-1.12.2007, intimata-pârâtă nu s-a obligat la o contraprestaţie. Drept urmare, deoarece lipseşte scopul imediat, cauza clauzei a cărei nulitate se solicită nu este valabilă, iar sancţiunea specifică a nevalabilităţii cauzei actului juridic civil este nulitatea absolută a acestuia. În consecinţă, se apreciază că în mod nelegal prima instanţă a apreciat că „Angajamentul” luat de recurentă este valabil.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 708/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conflictul de interese dintre părţi s-a declanşat pentru situaţia reglementată de art. 12 lit. d) din Legea nr. 168/1999 republicată, respectiv, pentru motivă că unitatea nu îşi îndeplineşte obligaţiile legale de a începe negocierile anuale obligatorii privind salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru şi condiţiile muncă. Criticile referitoare la faptul că revendicările salariaţilor ar fi fost nelegitime şi că ulterior suspendării grevei societatea a realizat negocierile individuale privind salariile, sunt nefondate, deoarece legalitatea grevei se analizează în funcţie de condiţiile din momentul declanşării şi desfăşurării ei, de parcurgerea etapelor reglementate de Legea nr. 168/1999, republicată.
2. Răspunderea materială a persoanelor vinovate de declanşarea grevei, este antrenată numai în cazul producerii unui prejudiciu societăţii ca urmare a declanşării ilegale a grevei, ceea ce nu este cazul în speţă.
3. Criticile referitoare la faptul că revendicările salariaţilor ar fi fost nelegitime şi că ulterior suspendării grevei societatea a realizat negocierile individuale privind salariile, sunt nefondate, deoarece legalitatea grevei se analizează în funcţie de condiţiile din momentul declanşării şi desfăşurării ei, de parcurgerea etapelor reglementate de Legea nr. 168/1999, republicată.
4. În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 6 alin. (4) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, întrucât din probele administrate rezultă că negocierile nu se referă la modificarea contractului colectiv, ci sunt negocieri anuale obligatorii privind salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru şi condiţiile de muncă, motiv pentru care, Curtea înlătură critica formulată în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 932/M din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În speţă nu s-a uzat la procedura de îndreptare a erorii materiale, ci s-a urmărit sancţiunea disciplinară. Nu s-a făcut dovada că în situaţii similare s-a procedat la îndreptarea erorii materiale, pentru a se proceda ulterior la aplicarea sancţiunii disciplinare. Nu a existat un prejudiciu adus vreunei persoane prin fapta reclamată, precum nici BNP H.N. din Râmnicu V, la solicitarea căruia s-a eliberat actul solicitat, ulterior rectificat de un salariat.
2. În ceea ce priveşte obligarea la plata despăgubirilor morale de către recurent, se constată că intimata a suferit un prejudiciu moral prin starea tensionată resimţită prin încălcarea dreptului la imagine şi ştirbirea prestigiului avut în unitate, astfel că au fost corect aplicate dispoziţiile art. 268 Codul Muncii şi art. 998-999 C. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 550/R-CM din 15 Septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Curtea constată că numai pentru şase din cele opt fapte reţinute de prima instanţă, contestatoarea putea fi sancţionată disciplinar şi, ţinând cont de gravitatea acestor fapte, de consecinţele acestora, de faptul că recurenta şi-a îndeplinit în general atribuţiile de serviciu, precum şi de faptul că anterior nu a fost sancţionată disciplinar, Curtea apreciază că sancţiunea disciplinară a fost corect aplicată.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 559/R-CM din 18 Septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit instanţa a stabilit lipsa vinovăţiei în nerespectarea obligaţiilor de serviciu din partea contestatoarei şi, pentru acest motiv, a anulat decizia de sancţionare.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 445/R-CM din 28 Mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
S-a constatat astfel că s-a produs o lezare a imaginii a demnităţii contestatorului, prin emiterea a două decizii de sancţionare, la intervale foarte scurte de timp, ceea ce a condus şi la afectarea sănătăţii contestatorului, instanţa de fond apreciind corect că se impune acordarea acestora
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 147/R-CM din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sentinţa instanţei de fond a fost comunicată părţilor, respectiv şi intimatei recurente la data de 1.02.2008. Fiind vorba de un conflict de muncă între salariată şi intimata recurentă, potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond. Rezultă astfel că, intimata trebuia să formuleze recursul în termen de 10 zile libere, respectiv până cel târziu la 12.02.2008.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 267/R-CM din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu rezultă din considerentele sentinţei dacă faptele săvârşite constituie încălcări ale obligaţiilor legale ale salariatului, aspect contestat de către acesta. Nu este analizată nici latura subiectivă, element constitutiv al răspunderii disciplinare cu privire la care se formulează apărări de către contestatoare.
2. Cercetarea legalităţii şi temeiniciei deciziei se face prin analiza elementelor constitutive ale abaterii disciplinare supuse atenţiei prin contestaţie, dintre cele pe care le reglementează art. 263 Codul Muncii, după ce în prealabil s-a examinat îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de dispoziţiile art. 268 alin. (2) Codul Muncii şi de Legea nr. 567/2004. În aceste condiţii, practic, soluţia la care s-a oprit instanţa apare ca fiind nemotivată, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 305/R-CM din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere dispoziţiile art. 2812 şi art. 274 C. proc. civ., faptul că petenta a dovedit în mod legal plata onorariului plătit apărătorului ales, cu chitanţa nr. 324/10.06.2008 eliberată de Cabinetul individual de avocatură D.E., precum şi culpa procesuală a intimatei Universitatea Tehnică „Gh. B.” I, urmează să se admită cererea de completare a hotărârii formulată de către petentă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 781 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că, potrivit art. 287 Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, Curtea de Apel constată că în mod greşit a reţinut prima instanţă că unitatea a făcut dovada celor reţinute în decizia de sancţionare cu declaraţia martorului audiat în faţa instanţei.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 536 din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Art. 268 Codul Muncii stabileşte elementele şi menţiunile pe care trebuie să le cuprindă decizia de sancţionare, sub sancţiunea nulităţii. Menţiunile şi precizările pe care trebuie să le cuprindă decizia sunt absolut necesare atât salariatului sancţionat, ca acesta să îşi poată pregăti, organiza şi exercita apărarea, dar şi instanţei judecătoreşti chemată să hotărască în privinţa legalităţii şi temeiniciei măsurii contestate.
2. Art. 267 Codul Muncii impune, sub sancţiunea nulităţii absolute, efectuarea cercetării disciplinare prealabile ce este menită să asigure stabilirea corectă a abaterii disciplinare, a împrejurărilor concrete în care a fost săvârşită, a gravităţii sale şi a vinovăţiei, în raport cu care se poate aprecia şi asupra sancţiunii aplicabile, dar în acelaşi timp şi a exercitării dreptului la apărare al salariatului în cadrul acestei proceduri.
3. În ceea ce priveşte decizia nr. 1/7 ianuarie 2008, Curtea reţine că instanţa a făcut corect aplicarea dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. c) Codul Muncii şi a constatat nulitatea absolută a acestuia pentru neprecizarea motivelor care au determinat înlăturarea apărărilor salariatului. Nota explicativă pe care recurenta îţi fundamentează apărările, nu este de natură să înlăture sancţiunea nulităţii rezultată din art. 268 alin. (2) lit. c) Codul Muncii.
4. În ceea ce priveşte decizia nr. 6/7 ianuarie 2008, tribunalul a reţinut corect incidenţa dispoziţiilor art. 267 Codul Muncii, angajatorul nefăcând dovada convocării salariatului pentru efectuarea cercetării, astfel cum susţine în motivele de recurs. Comunicarea scrisă cu semnătură de primire ori prin serviciul poştal a invitaţiei de cercetare disciplinară reprezintă o garanţie pentru ocrotirea intereselor contestatorului şi nu poate fi înlocuită cu alte probe.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 454 din 27 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este fără echivoc că reglementarea legală a acestor condiţii stricte de formă a actului prin care angajatorul dispune sancţionarea are ca scop atât prevenirea arbitrariului cât şi asigurarea unor elemente de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse, şi deci, implicit, posibilitatea asigurată părţilor litigiului de a se folosi de toate regulile şi garanţiile procesuale în vederea apărării intereselor lor legitime.
2. Instanţa de fond în mod eronat şi cu aplicarea greşită a legii a înlăturat susţinerile contestatoarei privind nulitatea absolută a deciziei de sancţionare în raport de dispoziţiile art. 268 (2) pct. a) şi c) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 430 din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
2. Având în vedere cauza înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, prima instanţă a apreciat că se impune suspendarea judecăţii contestaţiei formulate de intimatul E.N. până la soluţionarea irevocabilă a acestei cauze.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 146 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte excepţia de tardivitate a motivării contestaţiei de către intimatul-contestator, dispoziţiile art. 268 alin. (3)-(5) Codul Muncii instituie o procedură derogatorie de contestare a deciziei de sancţionare disciplinară. În absenţa unor norme exprese, după cum recunoaşte chiar recurenta-intimată, nu apare ca fiind nulă absolut contestaţia formulată de intimatul-contestator.
2. Desfiinţarea deciziei de sancţionare a intervenit pentru o cauză de nulitate absolută, iar regimul juridic al acesteia presupune posibilitatea invocării oricând şi de oricine, chiar de instanţa din oficiu, excepţia fiind pusă în discuţia părţilor după cum s-a şi consemnat în încheierea de dezbateri.
Nu se poate nici reţine că sentinţa comunicată părţii este lipsită de efecte juridice, o astfel de comunicare fiind prevăzută pentru a face posibilă cunoaşterea sa în vederea exercitării căii de atac, ceea ce s-a şi realizat.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 850/R din 8 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 268 alin. (2) lit. b) Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă inclusiv precizarea prevederilor din Statutul de personal, Regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat. Or, aşa cum a reţinut prima instanţă, decizia contestată în cauză nu cuprinde asemenea elemente, cerute de lege în mod obligatoriu.
2. Nici criticile vizând lipsa de rol activ a instanţei de fond nu sunt fondate, instanţa neputându-se substitui părţilor şi modalităţii de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor procedurale de către acestea.
3. Celelalte motive prin care se invocă aspectele de fond ale cauzei, nu pot fi analizate în lipsa întrunirii unei condiţii de valabilitate a deciziei de sancţionare, prealabilă unei asemenea cercetări judecătoreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 532/R din 8 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform art. 246 C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă fie prin cerere scrisă, motiv pentru care instanţa urmează a lua act de renunţarea judecării recursului declarat de recurentă.
2. Potrivit art. 274 C. proc. civ., cheltuielile de judecată se acordă la cerere, de către partea care cade în pretenţii. În cauză, deşi intimata a formulat o asemenea cerere, verificând actele şi lucrările dosarului, nu s-a găsit nicio dovadă că acesta ar fi suportat cheltuieli de judecată, astfel că, urmează a fi respinsă cererea.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1259 din 12 Martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1.Sancţiunile disciplinare sunt, în ordinea gravităţii lor, strict şi limitativ indicate prin Codul Muncii [art. 264 alin. (1)] în afara cazurilor în care „prin statute profesionale, aprobate prin lege specială, se stabileşte un alt regim sancţionator”. Stabilirea sancţiunii disciplinare, adică individualizarea ei, nu poate avea în mod arbitrar, ci, exclusiv, în funcţie de respectarea riguroasă şi cumulativă a unor criterii, precis determinate (art. 266). Aceste criterii vizează împrejurările în care a fost săvârşită fapta, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului şi eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta. Se impune ca fapta ilicită (abaterea disciplinară) să se afle într-o legătură cauzală cu un rezultat nociv pe plan disciplinar, cauza nu declanşează efectul, respectiv răspunderea disciplinară.
2. Situaţia de fapt reţinută în speţă nu conturează săvârşirea de către contestator a unei abateri disciplinare de o asemenea gravitatea încât să justifice aplicarea unei sancţiuni mai severe, cum este reducerea salariului cu 5 % pe două luni. În contextul faptic, gravitatea abaterii disciplinare este una redusă şi, ca atare, corespondentul punitiv trebuie să se regăsească într-o sancţiune mai uşoară.
3. Cum instanţa de judecată este în drept să aprecieze asupra gravităţii faptei, este în drept şi să înlocuiască sancţiunea aplicată unilateral de către angajator cu o alta mai puţin aspră, Curtea consideră că „avertismentul scris” corespunde cel mai bine situaţiei în speţă, asigurându-se totodată şi o egalitate de tratament sancţionar, în raport de celălalt angajat
4. Avertismentul scris este cea mai uşoară sancţiune disciplinară, cu efecte preponderent de ordin moral şi care atenţionează contestatorul asupra posibilelor consecinţe în cazul în care dificultăţile ivite în îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu nu se rezolvă într-un cadru şi într-o ordine impusă de disciplina muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 878 din 27 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recurentul nu a dovedit temeinicia cererii sale privitoare la obligarea intimatului la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanţe, deoarece nu a depus la dosar dovezi privind avansarea acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanţe.
2. Împrejurarea că, în considerentele deciziei civile nr. 71/23.01.2008 a Curţii de Apel Timişoara, se menţionează că pârâtul va suporta cheltuielile de judecată efectuate de reclamant în ambele grade de jurisdicţie, în cuantum de 800 lei, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., deoarece a căzut în pretenţii, nu este de natură să justifice admiterea în întregime a cererii de completare a dispozitivului în absenţa chitanţelor de achitare a acestei sume.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2324 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fapta reţinută de angajator nu a nesocotit cerinţele art. 25 pct. 7 şi 28 din Regulamentul de ordine interioară, astfel că în mod greşit tribunalul a considerat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 263 alin. (2) Codul muncii care reglementează trăsăturile abaterii disciplinare, susţinerile formulate de recurent încadrându-se în cerinţele art. 304 alin. (1) pct. 9 teza finală C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 71 din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fapta reţinută de angajator nu a nesocotit cerinţele art. 25 pct. 7 şi 28 din Regulamentul de ordine interioară, astfel că în mod greşit tribunalul a considerat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 263 alin. (2) Codul muncii care reglementează trăsăturile abaterii disciplinare, susţinerile formulate de recurent încadrându-se în cerinţele art. 304 alin. (1) pct. 9 teza finală C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 67 din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond, aşa cum reiese din considerentele sentinţei a constatat nulitatea deciziei datorită faptului că aceasta nu cuprinde unele din menţiunile obligatorii potrivit art. 268 din Codul muncii, şi anume prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, sau contractul individual de muncă, sau contractul colectiv de muncă.
2. Recurenta susţine în recurs că nu are încheiat cu sindicatele un contract colectiv de muncă, dar tot recurenta arată că intimata contestatoare a încălcat prevederile din S. şi S. De asemenea recurenta mai arată în recurs că intimata ar fi încălcat şi prevederi din contractul individual de muncă. Or, dacă există asemenea acte interne, nimic nu împiedica recurenta să arate în cuprinsul deciziei acele prevederi pe care le-a încălcat contestatoarea. Cum recurenta nu a făcut acest lucru în mod temeinic instanţa de fond a constatat nulitatea deciziei de sancţionare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10198 din 25 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conţinutul deciziei se face vorbire doar de faptul că „prin modul în care a acţionat dl. Ş.N., a favorizat producerea şi majorarea prejudiciului determinat D.-E. de Agenţia mandatară din localitatea C” fără a se arăta în mod concret modul neglijent sau defectuos de îndeplinire a atribuţiunilor de serviciu de către contestator, cel care deţinea o funcţie de conducere şi avea obligaţia să supravegheze agenţiile aflate în subordine. Acest mod de redactare face ca decizia contestată să nu îndeplinească cerinţele minime prevăzute de lege, respectiv art. 268 alin. (1) Codul muncii, ceea ce duce la constatarea nulităţii absolute a acesteia.
2. Decizia contestată nu îndeplineşte cerinţele minime prevăzute de lege, respectiv de art. 268 alin. (1) Codul muncii, ceea ce duce la constatarea nulităţii absolute a acesteia. În condiţiile în care cauza a fost soluţionată pe excepţie, reţinându-se nulitatea deciziei de sancţionare contestată, nu vor mai fi analizate motivele de recurs formulate de intimată, care vizează fondul litigiului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9950 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este îndeplinită cerinţa prevăzut de art. 268 alin. (2) lit. a) Codul muncii, dacă decizia de sancţionare disciplinară cuprinde o descriere generală a faptelor ce constituie abate disciplinară, descriere ce nu permite verificarea acestora. Decizia de sancţionare nu cuprinde în descrierea faptei ora la care a fost efectuat controlul privind prezenţa personalului la serviciu, aspect deosebit de important, întrucât în funcţie de acesta se poate stabili dacă intimata contestatoare a săvârşit sau nu o abatere disciplinară. Acest aspect nu rezultă nici din referatul 11717 din 23 oct. 2007 întocmit cu ocazia acestui control şi care a stat la baza deciziei de sancţionare.
2. Pentru a răspunde disciplinar trebuie să fie întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare respectiv obiectul (relaţiile locului de muncă, ordinea şi disciplina la locul de muncă), latura obiectivă (fapta – acţiunea sau inacţiunea salariatului), subiectul (persoana fizică în calitate de salariat al angajatorului) şi latura subiectivă (vinovăţia în forma intenţiei sau culpei ).
3. Relaţiile sociale la locul de muncă sunt cele reglementate de legi, regulamente, ordine şi dispoziţiuni, fişa postului, norme de etică şi morală, etc. Încălcarea cu vinovăţie a oricărora dintre aceste norme, justifică răspunderea disciplinară, iar o condiţie esenţială a răspunderii este ca o asemenea încălcare să existe in concret.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9442 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Starea de fapt astfel cum este reţinută de prima instanţă este în acord cu probatoriul administrat, referatul întocmit de inginerul şef la data de 7.01.2008 şi înregistrat la registratura societăţii intimate sub nr. 633 din 11.01.2008 este data de la care se calculează termenul prevăzut de art. 268 Codul muncii.
2. Momentul de la care se constată săvârşirea abaterii disciplinare nu se confundă cu cercetarea abaterii disciplinare, cel din urmă îi succede primului, şi este condiţia pentru aplicarea sancţiunii disciplinare, căci potrivit art. 267 alin. (1) Codul muncii, nicio sancţiune disciplinară, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Vom avea astfel ca prim moment săvârşirea abaterii disciplinare, iar cea de-a doua fază cercetarea disciplinară, pentru ca aceasta să se finalizeze cu aplicarea sancţiunii disciplinare.
2. Este nefondată critica adusă de recurent privind tardivitatea emiterii deciziei de sancţionare, cum nefondate sunt şi criticile legate de acordarea drepturilor salariale, diminuate, ca efect al sancţiunii disciplinare, atâta timp cât prin însăşi acţiunea promovată petentul solicită înlăturarea tuturor efectelor sancţiunii disciplinare, între acestea regăsindu-se şi drepturile salariale solicitate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9441 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 287 Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa, până la prima zi de înfăţişare. În cauză nu a fost dovedit faptul că a fost produs un prejudiciu unităţii recurente, şi nici vinovăţia intimatului.
2. În vederea angajării răspunderii patrimoniale a salariatului, prejudiciul produs de acesta trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Astfel, în primul rând prejudiciul trebuie să fie real, adică să fie efectiv, şi totodată trebuie să fie cert, atât sub aspectul existenţei sale, cât şi sub aspectul întinderii, al posibilităţii de evaluare. Nu este cert şi deci nu este susceptibil de reparare prejudiciul eventual.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9379 din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Critica recurentei în sensul că în mod eronat instanţa a sancţionat cu nulitatea absolută decizia emisă contestatoarei, este neîntemeiată, întrucât din cuprinsul deciziei lipsesc menţiunile obligatorii referitoare la precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, precum şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
2. Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra excepţiilor de fond, caz în care este de prisos cercetarea în fond a pricinii. În condiţiile în care instanţa de fond a soluţionat cauza pe excepţie, nici în recurs nu vor mai fi analizate critice ce vizează fondul cauzei.
3. Din analiza art. 268 alin. (2) Codul muncii, rezultă că în mod obligatoriu în decizia de sancţionare trebuie să se cuprindă în mod cumulativ toate dispoziţiile prevăzute la lit. a-f, fiind menţionat că lipsa oricăreia dintre acestea se sancţionează cu nulitatea absolută.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8846 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu au fost respectate dispozitiile art. 267 din Codul muncii privitoare la obligativitatea cercetarii prealabile, cata vreme componenta comisiei de cercetare disciplinara este stabilita la o data ulterioara celei la care se pretinde ca reclamantul s-a prezentat la Biroul salarizare, organizare personal si a refuzat sa dea nota explicativa.
2. Critica vizand indicarea gresita in cuprinsul deciziei de sanctionare a instantei competente careia i se poate adresa petentul, respectiv Tribunalul Gorj in loc de Tribunalul Dolj, potrivit art. 268 alin. (2) lit. f), coroborat cu art. 284 alin. (2) din Codul muncii, care in opinia recurentului contestator atrage nulitatea absoluta a deciziei, este nefondata, eroarea mentionata fiind una mai degraba materiala, cu atat mai mult cu cat salariatul a atacat totusi decizia in termenul legal de 30 de zile la instanta competenta, astfel ca nulitatea nu va mai opera.
3. Decizia de sanctionare este lovita de nulitate absoluta pentru lipsa cercetarii prealabile, refuzul de a da nota explicativa consemnat in procesul verbal nefiind de natura a suplini aceasta lipsa. Tot astfel, sub sanctiunea nulitatii absolute, decizia de sanctionare trebuie sa cuprinda, potrivit art. 268 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuata cercetarea.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8333 din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentele au depus la dosarul cauzei cereri exprese de renunţare la judecata recursurilor formulate împotriva sentinţei civile pronunţată de Tribunalul Olt. Ca urmare, cererea de suspendare a executării silite a sentinţei pronunţată de Tribunalul Olt, cerere formulată distinct în cadrul dosarului conexat cauzei de faţă, a rămas fără obiect şi urmează a fi respinsă ca atare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7676 din 29 (25) august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este nefondată critica invocată de recurentă în sensul că a operat un schimb de posturi cu delegare, care nu a fost contestat de nici unul din angajaţi, întrucât intimatul a fost numit cu delegaţie pe o perioadă de 60 de zile, în funcţia de şef Ocol Silvic, operând astfel delegarea ca instituţie a dreptului muncii.
2. Potrivit art. 42 alin. (2) Codul Muncii, angajatorul nu putea încadra o altă persoană pe postul celui detaşat temporar, întrucât are obligaţia să-l reprimească pe titular la încetarea detaşării, aşa încât intimatului încetându-i detaşarea trebuia să fie încadrat pe vechiul său post. Deci, în speţă a operat o dublă delegare, fiecare pe postul celuilalt, iar la încetarea delegării, fiecare trebuia să revină pe postul iniţial.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5498 din 30 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nulitatea prev. de art. 268 alin. (2) Codul Muncii are caracterul unei nulităţi exprese, fiind prevăzută anume de lege. În cazul nulităţii exprese, legea instituie o prezumţie jus tantum de vătămare astfel încât beneficiarul prezumţiei nu trebuie să dovedească faptul vătămării ei doar neobservarea formelor legale. Caracterul normei legale este imperativ iar încălcarea atrage indubitabil sancţiunea nulităţii absolute.
2. Cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, ascultarea salariatului şi verificarea susţinerilor sale înainte de a i se aplica sancţiunea disciplinară, constituie o condiţie esenţială a cărei aducere la îndeplinire este obligatorie, deoarece sancţiunea disciplinară poate fi aplicată numai dacă cerinţa legii a fost satisfăcută.
3. Prevederea legală are caracterul unei măsuri de protecţie, în scopul de a preveni aplicarea unor sancţiuni disciplinare nejustificate. Punctul de pornire în efectuarea cercetării îl constituie convocarea în scris a salariatului de persoană împuternicită de către angajator să realizeze această operaţiune, precizându-se data, ora şi locul întrevederii [art. 267 alin. (2) din Codul muncii].3. Întrucât prima instanţă a respins ca nefondată această excepţie şi având caracter absolut a fost invocată de către instanţa de recurs în baza dispoziţiile art. 306 alin. (2) şi art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Faţă de această situaţie este inutilă cercetarea motivelor de recurs ce vizează fondul cauzei sub aspectul temeiniciei şi legalităţii hotărârii instanţei de fond, întrucât primează verificarea condiţiilor de formă şi legalitatea deciziei de sancţionare. Şi sub acest aspect, decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută contrar susţinerilor recurentei, fiind incident motivul de recurs prev.de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
4. Înainte de a analiza fondul cauzei sub aspectul vinovăţiei sau nevinovăţiei intimatului contestator şi implicit a legalităţii şi temeiniciei deciziei de sancţionare alocate, instanţa are obligaţia de a verifica dacă decizia contestată cuprinde toate elementele a căror omisiune este sancţionată de legiuitor cu nulitatea absolută, potrivit art. 268 alin. (2) Codul Muncii. Textul menţionat la litera a) prevede sub sancţiunea nulităţii absolute, că în decizie se cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară pentru a putea fi legală. Privind această menţiune, în decizie trebuie descrisă în mod concret fapta pentru care a fost aplicată sancţiunea disciplinară.
5. Astfel, descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară presupune menţionarea aspectelor care o individualizează şi anume data la care a fost săvârşită pentru a se putea verifica dacă sancţiunea a fost aplicată în termenul prev.de art. 268 alin. (1) Codul Muncii, şi modalitatea în care s-a comis, în raport de care să-şi poată verifica temeinicia celor reţinute în sarcina contestatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 170/R din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a manifestat şi rol activ, punându-i în vedere unităţii pârâte să facă dovada comunicării către contestator a indicatorilor de plan pe care trebuia să-i realizeze în luna în care a fost sancţionat. Pârâta nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte cele afirmate.
2. Susţinerea recurentei în sensul că salariatului îi revine sarcina de a-şi însuşi planul de încasări este precedată de către afirmaţiile aceleiaşi recurente care precizează că „datele nu sunt confidenţiale şi sunt trimise sucursalelor pentru a fi aduse la cunoştinţa salariaţilor (…)”. Deci, chiar şi recurenta recunoaşte faptul că datele trebuie aduse la cunoştinţa salariaţilor cărora le revine obligaţia ulterioară de şi le însuşi. Or, nu se poate sancţiona un salariat pentru neîndeplinirea unor indicatori de care nu avea cunoştinţă chiar din culpa recurentei care nu a respectat clauza contractuală prin care se obliga să aducă la cunoştinţa acestuia planul lunar.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 84/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este justificată critica vizând modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei necompetenţei materiale invocată de către pârâtă, teoria juridică statuând în această materie că, în pofida deosebirilor existente între raporturile juridice de muncă şi cele cooperatiste, între acestea există şi puternice asemănări, ambele constituind principalele forme ale raporturilor juridice tipice de muncă.
2. În cauză au fost încălcate prevederile imperative ale art. 268 alin. (2) lit. a), b) şi f) Codul Muncii, care atrag sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare şi fac de prisos examinarea criticilor vizând întrunirea în conţinutul faptei imputate reclamantei a cerinţelor prevăzute de art. 263 Codul Muncii, privind abaterea disciplinară.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1334/R din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recursul reclamantei împotriva sentinţei amintite s-a înregistrat la Tribunalul Mureş în data de 29 aprilie 2008, deşi comunicarea sentinţei recurate s-a efectuat la 16 aprilie 2008, iar termenul de recurs în litigiile de muncă este de 10 zile, conform art. 80 din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1328/R din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin sentinţa civilă a Tribunalului Mureş, irevocabilă prin decizia nr. 81/R/2007 a acestei instanţe, salariata a fost reintegrată în funcţia de contabil şef la pârâtă ca urmare a anulării dispoziţiei nelegale de concediere. Pârâta nu s-a conformat hotărârii menţionate, necomunicând reclamantei dispoziţia de reintegrare şi mai mult decât atât, prin dispoziţia nr. 1319/2006 a dispus concedierea disciplinară a reclamantei în condiţiile art. 61 lit. a) Codul Muncii, motivat de faptul că a absentat de la serviciu mai mult de 20 de zile.
2. Dispoziţia nr. 1319/2006 este lovită de nulitate absolută ca urmare a nesocotirii dispoziţiilor imperative Codul Muncii, în sensul că nu conţine elementul special de validitate cerut de art. 76, 77, 268 alin. (2) lit. c) din cod.
3. Dispoziţia de desfacere a contractului de muncă al reclamantei încalcă şi prev. art. 268 alin. (3) Codul Muncii, deoarece este retroactivă, dispunând concedierea reclamantei de la o dată anterioară cele comunicării dispoziţiei de concediere.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 71/R din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Chiar dacă prin art. 75 din contractul colectiv de muncă se stabileşte că nicio sancţiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării prealabile (ceea ce ar conduce la concluzia că această cercetare se extinde şi în cazul „avertismentului”) totuşi nu trebuie uitat că, Legea cadru, în cazul raporturilor de muncă, este Legea nr. 53/2003 iar contractul colectiv de muncă se încheie cu respectarea dispoziţiilor legale, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 236 alin. (4) Codul Muncii.
2. Unitatea a administrat probe din care rezultă temeinicia sancţiunii aplicate iar instanţa de fond a avut în vedere aceste probe raportate la atribuţiile de serviciu ale reclamantului astfel cum au fost stabilite prin fişa postului. Din moment ce reclamantul nu a combătut în niciun fel aceste probe, instanţa de fond nu putea să le cenzureze în vreun fel şi nici să le aprecieze ca fiind subiective.
3. Instanţa nu poate interveni în contractul de asistenţă juridică încheiat între avocat şi clientul său decât în limitele art. 274 alin. (3) C. proc. civ. dar numai dacă partea face dovada că onorariul avocatului este „nepotrivit de mare” prin raportare la U. onorariilor minimale, ori în cauză, o astfel de proba nu s-a făcut.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 844 (847)/CM din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar şi împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 872/CM din 19 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru a se putea revizui o hotărâre, în temeiul art. 22 pct. 5 C. proc. civ, este necesar să fie vorba de un înscris care are importanţă deosebită în proces, care dacă ar fi fost cunoscut ar fi condus la o altă soluţie.
2. Cererea revizuientului nu este admisibilă în principiu tocmai în considerarea faptului că actul pretins a fi nou, este de fapt o decizie despre care revizuientul a avut cunoştinţă încă la data de 14.08.2007 când i-a încetat contractul de muncă şi când i-a fost înmânat carnetul de muncă în care era operată şi decizia nr. 37/15.05.2006 hotărârea ce se cere a fi revizuită fiind pronunţată doar la data de 14 ianuarie 2008.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2397/R din 9 decembrie2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Raţiunea instituirii obligaţiei cercetării disciplinare prealabile este de a asigura salariatului posibilitatea de a formula apărări, astfel încât angajatorul să dispună sancţionarea numai în temeiul unor probe incriminatorii. Or, atât convocarea, cât şi cercetarea disciplinară, precum şi măsura sancţionării datează din aceeaşi zi, fiind evident lovite de nulitate absolută.
2. Contrar exigenţelor legale, reclamanta a fost convocată prin actul la cercetarea disciplinară în aceeaşi zi, la ora 15.00, ceea ce conduce la concluzia caracterului pur formal al cercetării disciplinare prealabile.
3. În privinţa deciziei nr. 2/2008, nu se confirmă criticile reclamantei privind nerespectarea dispoziţiilor art. 268 C. muncii, deoarece măsura suspendării reclamantei nu a fost dispusă ca sancţiune disciplinară, ci în baza art. 52 alin. (1) lit. c) Codul Muncii, nefiind supusă prin urmare unor condiţii restrictive de formă. Singurul temei necesar al suspendării angajatului conform art. 52 alin. (1) lit. c) Codul Muncii este începerea urmăririi penale împotriva sa, ceea ce rezultă pe deplin din adresa nr. 1697/29.04.2004 a Poliţiei municipiului D.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2356/R din 2 decembrie2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 80 din Legea nr. 168/1999 în cauzele care au ca obiect soluţionarea conflictelor de drepturi termenul de recurs este de 10 zile.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2362/R din 2 decembrie2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este întemeiată critica recurentei referitoare la omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra prejudiciului constând în contravaloarea facturii solicitată de reclamantă în mod distinct.
2. Omisiunea menţionată are semnificaţia unei necercetării a fondului sub acest aspect, pe care instanţa de recurs nu o poate complini în această etapă procesuală având în vedere necesitatea respectării dublului grad de jurisdicţie, cât şi imposibilitatea efectuării de verificări asupra unei copii ilizibile a facturii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2104/R din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În termenii folosiţi în recurs, anume „încălcarea sarcinile de serviciu”, „provocarea unei pagube”, „penalizare”, reiese că şi recurenta a avut în vedere exact criteriile răspunderii disciplinare instituită de art. 263 şi urm. Codul Muncii.
2. Faptul că recurenta a instituit o altă procedură şi a dat un alt nume aceleiaşi răspunderi instituită de Codul Muncii nu are absolut nicio relevanţă deoarece dispoziţiile Codului Muncii sunt obligatorii şi trebuie respectate de către reclamantă, care nu trebuia să instituie o procedură paralelă cu o altă finalitate şi care nu urmăreşte decât eludarea dispoziţiilor imperative în materie.
3. Potrivit art. 263 alin. (2) Codul Muncii abaterea disciplinară este o faptă în legătura cu munca si care consta într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Din decizia atacată de către reclamantă reiese că i se impută tocmai o inacţiune prin care s-ar fi încălcat un regulament intern al recurentei, prin urmare fapta se încadrează la o presupusă abatere disciplinară şi trebuia urmată procedura prevăzută pentru o astfel de faptă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1722/R din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul nu a respectat această dispoziţie legală, ci în mod intempestiv, de îndată, după efectuarea verificărilor dispuse de conducere a procedat la „efectuarea cercetării disciplinare”, convocarea fiind făcută pentru aceeaşi zi (23 noiembrie 2007). De altfel, cercetarea disciplinară prealabilă s-a rezumat la adresarea unui nr. de 8 întrebări, la care angajata a răspuns prin actul numit „Declaraţie” şi deşi aceasta a susţinut în legătură cu evidenţa banilor personali că un caiet special pentru acest scop nu există, comisia nu a făcut verificări ale acestei apărări, reţinând fapta ca fiind abatere.
2. În conformitate cu art. 267 Codul muncii, cercetarea disciplinară prealabilă presupune parcurgerea unor etape obligatorii. Conform alin. (2) din articolul de mai sus, în vederea desfăşurării cercetării disciplinare, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. Rezultă din aceste dispoziţii că, convocarea angajatului constituie punctul de pornire în efectuarea cercetării, fără care, demersurile următoare nu pot avea loc.
3. Sopul acestei convocări prin care angajatul trebuie încunoştinţat în legătură cu obiectul convocării este acela de a-i asigura acestuia o perioadă suficientă pentru a cunoaşte faptele ce i se impută şi să-şi pregătească apărarea pe care o consideră necesară, inclusiv asistenţa de un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1523/R din 1 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este îndeplinită cercetarea prealabilă în cazul în care angajatorul a procedat doar la luarea unei note explicative recurentei (fila 21 dosar fond), fără să îi aducă la cunoştinţă învinuirea care i se aduce şi fără să îi dea posibilitatea să prezinte probe în susţinerea apărărilor sale.
2. Decizia de sancţionare nu conţine toate elementele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 268 alin. (2) Codul Muncii, respectiv motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea.
3. Deoarece analizarea cerinţelor de nelegalitate ale deciziei primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condiţiile în care s-a reţinut că decizia de sancţionare este nulă absolut nu se vor analiza susţinerile recurentei referitoare la temeinicia deciziei contestate.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1111/R din 21 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 80 din Legea nr. 168/1999 în cauzele care au ca obiect soluţionarea conflictelor de drepturi termenul de recurs este de 10 zile.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 828/R din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond analizând doar concluziile celor două rapoarte de expertize cu puncte de vedere diferite a conchis că nu s-a putut face dovada vinovăţiei reclamantului, astfel că lipsind unul din elementele răspunderii disciplinare s-a dispus anularea deciziei de sancţionare.
2. Chiar dacă în expertiza expertului E.J. se concluzionează că de fapt reclamantul este cel care a accesat site-urile, instanţa în raport de dispoziţiile art. 287 Codul muncii, potrivit cărora, sarcina probaţiunii revine angajatorului, a apreciat că în condiţiile în care „tehnic este posibil ca şi altă persoană să acceseze acest set de parametrii” nu s-a probat cu certitudine că reclamantul este cel care a accesat site-urile menţionate, ca atare nu se poate reţine vinovăţia acestuia la săvârşirea abaterilor ce i s-au reţinut în sarcină.
3.Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare. Aceasta nu înseamnă însă, aşa cum greşit a procedat instanţa de fond că celeilalte părţi, respectiv angajatului i se impune o stare de pasivitate în dovedirea pretenţiilor şi poziţiei sale procesuale. În cazul din speţă de altfel, pârâta a propus o serie de probe fie scrise fie proba cu expertiză prin care s-a demonstrat fără echivoc că site-urile au fost accesate de la calculatorul la care lucra reclamantul.
4. De asemenea în susţinerea concluziei vinovăţiei reclamantului se mai adaugă şi argumentul că s-a demonstrat că în acelaşi interval de timp în care au fost accesate site-urile pornografice, a fost utilizată şi poşta electronică, ce nu putea fi făcută decât de către contestator iar în zilele şi în intervalele orare la care au avut loc accesările paginilor pornografice şi utilizarea căsuţei poştale a contestatorului, acesta a fost prezent la locul său de muncă, toate acestea înlăturând posibilitatea că altcineva decât reclamantul să fi folosit staţia care i-a fost alocată şi să fi accesat site-urile pornografice.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 62/R din 14 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru a exista abatere disciplinară şi respectiv o sancţiune disciplinară trebuie dovedite condiţiile răspunderii disciplinare, iar sarcina probei în litigiile de muncă îi incumbă angajatorului.
2. Fapta cauzatoare de prejudiciu şi prejudiciu nu există în speţă chiar recurenta arată că a aplicat sancţiunea pentru ceea ce s-ar fi putut întâmpla la sucursală dacă s-ar fi întârziat cu plata alocaţiilor pentru copii, făcând vorbire în motivele de recurs de „gradul ridicat de risc operaţional” în procesarea fişierelor în format electronic pentru alimentarea conturilor clienţilor cu alocaţiile pentru copii sau pensii. Nu se contestă însă finalizarea fără întârziere a acestei proceduri. Condiţia existenţei unui prejudiciu cert, născut, actual, material nu este dovedită, eventualitatea producerii unui prejudiciu neputând antrena răspunderea disciplinară.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 835 (839)/M din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia de sancţionare disciplinară atacată de recurenta reclamantă nu este lovită de nulitate absolută. Potrivit art. 267 alin. (1) Codul Muncii, neefectuarea cercetării disciplinare prealabile nu atrage nulitatea deciziei de sancţionare atunci când sancţiunea aplicată constă în avertisment scris.
2. Nu sunt incidente dispoziţiile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pentru anii 2007-2010 invocate de către recurentă, clauzele acestuia fiind aplicabile numai subiecţilor de drept enumeraţi la art. 3 alin. (1) din contract. Aceasta înseamnă că temeiul de drept reţinut de tribunal pentru respingerea cererii purtând asupra nulităţii deciziei de sancţionare, este legal. Ca urmare, nici încălcarea dreptului la apărare pe parcursul cercetării prealabile nu există, cercetarea prealabilă nefiind obligatorie.
3. Neacordarea salariatului a unei zile de concediu de odihnă în afara programării efectuate potrivit art. 143 Codul Muncii nu poate echivala cu limitarea dreptului la concediu de odihnă.
4. Neexistând o nelegalitate în ceea ce priveşte sancţiunea disciplinară şi dreptul la concediu de odihnă, nu se puteau stabili nici daune morale, lipsind unul dintre elementele esenţiale ale acestei răspunderi, respectiv fapta ilicită a angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 794/R/M din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Raportat la starea de fapt reţinută în decizia de sancţionare şi la faptele considerate abateri disciplinare pentru care recurenta a apreciat a-i atrage vinovăţia contestatorului faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (2) lit. g) şi h) din CCM 27/2006 şi art. 26 lit. c) din S. al Spitalului, instanţa reţine că niciuna din aceste fapte considerate abateri disciplinare nu se regăseşte în starea de fapt dedusă judecăţii. Aşadar, invitaţiile emise de contestator nu au atras nicio finalitate juridică şi nu pot fi reţinute ca acte juridice generatoare de obligaţii pentru intimat, obligaţii pe care acest intimat şi le asumă doar prin manifestarea de voinţă a echipei manageriale care-i reprezintă interesele în raporturile cu terţii. Prin urmare răspunderea disciplinară a contestatorului nu este antrenată şi sancţiunea aplicată este neîntemeiată.
2. Nu din vina instanţei nu au fost acordate cheltuieli de judecată iar cererea depusă de petent în 5.09.2008 prin care solicită acordarea cheltuielilor de judecată nu poate fi admisă nici pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ. deoarece justificarea onorariului avocaţial s-a făcut după rămânerea în pronunţare, nefiind omisiunea instanţei neacordarea acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 792/M din 3 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Susţinerea cu privire la apărarea cu rea credinţă de către consilierul juridic împuternicit să-l reprezinte nu este susţinută de probatoriu administrat în cauză, în condiţiile în care acesta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii. Pârâtul nu a făcut dovada că ar fi predat acestuia înscrisuri doveditoare pe care acesta să fi omis să le depună la dosar, respectiv că i-a solicitat să formuleze anumite apărări pe care le-a omis. In ce priveşte necomunicarea înscrisurilor, instanţa are în vedere că acestea reprezintă acte emanate de la pârât şi care fac dovada faptului că reclamantul l-a antrenat pe sportivul D.D., aspect necontestat de către pârât nici în faţa instanţei de fond, nici în recurs, astfel că prin necomunicarea lor acesta nu a fost prejudiciat.
2. Conform Regulamentului G., compensaţia de solidaritate se plăteşte tuturor cluburilor care l-au avut în pregătire între 12 şi 23 de ani pe jucătorul care a încheiat un contract de fotbalist profestionist în afara ţării unde a fost format, de către clubul care l-a legitimat şi reprezintă 5% din suma de transfer. La dosar au fost depuse dovezi din care rezultă că alte cluburi din ţară au procedat la achitarea sumelor cuvenite către profesorii care au antrenat sportivi ce au fost transferaţi la cluburi din străinătate. Chiar pârâta, a acordat reclamantului un procent de 10% din contravaloarea compensaţiei de solidaritate primită, însă nu a mai pus în executare această decizie.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 2876 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În temeiul art. 120 din Codul Muncii munca suplimentară este plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia şi în conformitate cu art. 141 din contractul colectiv de muncă sporul este de 100%. Dispoziţiile art. 206 din Contractul Colectiv de Muncă, invocate de pârâtă, în recurs, reglementează drepturile părţilor din contract, respectiv patronate şi sindicate, astfel că nu sunt incidente în cauză.
2. Susţinerea recurentei pârâte cu privire la nerespectarea clauzelor Deciziei/Acord de către reclamantă este neîntemeiată, deoarece în cauză nu s-a făcut dovada semnării a unui act prin care reclamanta să fi renunţat la drepturile solicitate prin acţiune. Recurenta nu a prezentat acordul privind renunţarea reclamantei la plata sumei solicitată prin acţiune, deşi sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărare sa, potrivit dispoziţiile art. 287 din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9894 din 5 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., stipulează faptul că: partea care cade în pretenţiuni va fi obligat la cerere să plătească cheltuielile de judecată. De asemenea, dispoziţiile art. 163 C. proc. civ. arată că nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte interesată în faţa mai multor instanţe.
2. Nu se poate solicita, pe calea unei acţiuni separate, o parte din cheltuielile de judecată ce nu i-au fost acordate într-un alt dosar, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat, reglementată de dispoziţiile art. 1201 C. civ. Numai în situaţia în care, în dosarul anterior, reclamanta nu ar fi solicitat cheltuielile de judecată sau dacă le-a solicitat nu i-au fost acordate, aceasta are posibilitatea să le ceară pe calea unei acţiuni separate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9455 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată. Reiese din acest text de lege că pentru a putea fi obligată la plata unor cheltuieli de judecată partea respectivă trebuie să fie căzută în pretenţii, adică să fi fost obligată de către instanţa de judecată la o prestaţie în favoarea părţii care solicită cheltuielile de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9117 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Neprevederea sumelor necesare plăţii drepturilor în bugetul asigurărilor sociale de stat nu conduce în mod automat la pierderea dreptului înlăturându-se astfel existenţa sa, potrivit principiului constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate. Astfel s-ar ajunge ca un drept patrimonial a cărei existenţă a fost recunoscută să fie lipsit de substanţă sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
2. Sumele datorate cu un asemenea titlu intimaţilor se cuvin în formă actualizată, după regulile înscrise în art. 161 alin. (4) Codul Muncii şi potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat, reprezentând daune interese rezultând din asigurarea recuperării creanţei la valoarea sa reală.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 611/R din 24 (22) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi incidenţa art. 270 alin. (1) Codul Muncii, deoarece pârâtul nu şi-a îndeplinit, în mod culpabil, atribuţiile de serviciu stabilite prin contractul individual de muncă şi prin fişa postului, context în care societatea angajatoare a fost sancţionată contravenţional pentru neîndeplinirea obligaţiilor privitoare la asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă a salariaţilor săi; aceste îndatoriri fiind în sarcina pârâtului. În speţă, răspunderea pârâtului nu poate fi înlăturată în temeiul art. 270 alin. (2) Codul Muncii, întrucât acesta nu a dovedit că amenda contravenţională aplicată societăţii angajatoare a fost provocată de forţă majoră ori de alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate sau că ea se încadrează în riscul normal al serviciului.
Sursă:
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 2929 din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Termenul de 10 zile se poate constata că a fost depăşit cu o zi, astfel că, recursul în mod întemeiat s-a respins ca tardiv formulat. Art. 102 alin. (1) C. proc. civ., prevede expres faptul că termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură dacă legea nu dispune altfel. Este incontestabil faptul că comunicarea hotărârii s-a efectuat la data de 6 februarie 2008 ca urmare de la această dată se calculează termenul de recurs de 10 zile.
Faţă de cele de mai sus, se constată că termenul de recurs a fost corect stabilit de către instanţa de recurs iar în contestaţia în anulare formulată nu s-au invocat alte motive care să se încadreze în prevederile art. 317, 318 C. proc. civ., astfel că contestaţia în anulare formulată se respinge.
Sursă:
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 919/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999, pentru soluţionarea conflictelor de muncă, termenul de recurs în cazul din speţă este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Sursă:
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 380/R din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Condiţia esenţială care trebuie îndeplinită în vederea angajării răspunderii materiale a salariatului este cauzarea unui prejudiciu material angajatorului. Or, în cauza dedusă judecăţii nu este întrunită această cerinţă, reclamanta necombătând prin alte probe rezultatele expertizei tehnice efectuate în primă instanţă, neformulând, de altfel, nici puncte de întrebare pentru expert, lucrarea fiind întocmită pe baza obiectivelor propuse de către pârâţi. În aceste condiţii, contestarea perioadei de referinţă avută în vedere de către expert este atât nefondată, cât şi lipsită de relevanţă în speţă, deoarece, nefiind identificate lipsuri în gestiune în perioada 20 mai-11 august 2005, este evident că acestea nu se regăsesc nici în perioada 10-11 august 2005.
2. În ceea ce priveşte obiecţiunile formulate de reclamantă, faţă de concluziile expertizei, se constată că acestea au primit o soluţionare punctuală din partea expertului, iar după comunicarea răspunsului la întrebările formulate, reclamanta nu a insistat în efectuarea unei contraexpertize, singura probă în măsură a combate, eventual, constatările celei dintâi. Cât despre critica vizând pretinsa neîndeplinire corespunzătoare de către pârâţi a sarcinilor prevăzute în fişa postului, Curtea reţine că acestea sunt împrejurări de natură a atrage răspunderea disciplinară a salariatului, şi nicidecum răspunderea materială – obiect al prezentei judecăţi.
Sursă:
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 91/R din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect, instanţa de fond a interpretat aceste dispoziţii (art. 25 şi art. 28 din Legea nr. 22/1969)legale în sensul că răspunderea pentru lipsa unor bunuri în gestiune revine gestionarului căruia i s-au încredinţat bunurile şi numai în situaţiile expres prev. de art. 28 angajatului cu funcţie de conducere.
2. Tribunalul a analizat întregul material probator, inclusiv documentele indicate în cererea de recurs, aceste înscrisuri fiind insuficiente pentru determinarea certă a prejudiciului pretins, aşa cum corect s-a reţinut la fond. Mai mult, recurenta nu a făcut dovada verificărilor susţinerilor pârâtului din documentele invocate în ce priveşte valorificarea la fier vechi a utilajelor lipsă.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2040 din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că adeverinţele medicale eliberate pe numele reclamantului au fost emise incorect, părinţii reclamantului fiind nevoiţi sa se deplaseze de mai multe ori la societate şi la spital cu toate că societatea avea cunoştinţa ca acesta era internat în spital, însă acest lucru se datora modificărilor intervenite în normele de procedură ale spitalelor, care impuneau cerinţe noi. Reclamantul nu a contestat în termen legal decizia de concediere, astfel încât în mod corect a reţinut prima instanţă, că cererea privind daunele materiale constând în salariul pe care l-ar fi încasat este neîntemeiata.
Cu privire la daunele morale, dispoziţiile legale în materia reparării prejudiciilor nepatrimoniale prevăd ca persoana care a suferit o atingere a dreptului său este îndreptăţita la masuri reparatorii integrale. În cauză, faptul că reclamantul nu a atacat decizia de concediere semnifică acordul său tacit de a întrerupe relaţiile de muncă şi, ca atare, nu poate solicita daune morale pentru un prejudiciu cu care a fost de acord.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 749 din 16 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor art. 270 Codul muncii salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagube materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Aşadar, principalele elemente ale răspunderii patrimoniale sunt existenţa prejudiciului, a faptei culpabile, a legăturii cauzale dintre faptă şi prejudiciu. Din textul de lege mai sus arătat se mai desprinde şi obligativitatea ca paguba materială să fie produsă pe seama angajatorului.
2. În cazul din speţă, reclamanta este angajatorul la care pârâta s-a angajat după încetarea raporturilor de muncă cu o altă societate , încetare ce s-a produs prin acordul părţilor şi cu care se încheiase anterior actul adiţional la contractul de muncă şi prin care s-a obligat să suporte toate cheltuielile ocazionate cu pregătirea profesională dacă are iniţiativa încetării contractului de muncă înainte cu 2 ani de la data absolvirii cursurilor de formare profesională. În acest context societatea reclamantă nu poate pretinde eventuale daune pe care le-ar fi suportat o altă societate neexistând nicio dovadă a relaţiilor de subrogare în drepturi între cele două societăţi.
3. Neexistând dovedită nicio relaţie de subrogare în drept între cele două societăţi comerciale arătate, tribunalul a constatat că reclamanta nu este în drept să pretindă respectivele cheltuieli.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1801/R din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Raporturi de muncă sunt reglementate de Codul Muncii dar raporturi de colaborare sub forma unor contracte civile nu sunt excluse şi cu atât mai puţin ilegale deoarece nu există obligaţia angajatorului de a încheia un contract de muncă altfel decât în condiţiile Codului Muncii pentru raporturi specifice de acest fel, ori recurenta nu a dovedit că ar fi avut astfel de raporturi cu pârâta.
2. Nu există niciun act scris cu privire la angajarea reclamantei sau cu privire la modul de angajare – contract individual de muncă sau contract de colaborare – şi nu există nicio probă din care s-ar putea trage concluzia că ar fi existat un contract de muncă. Un contract individual de muncă presupune un program de muncă, presupune sarcini de serviciu dar reclamanta nu a dovedit că a muncit potrivit programului cum nu a dovedit faptul că şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu. Faptul că reclamanta a scris articole pentru ziar, nu înseamnă că a încheiat un contract individual de muncă în înţelesul art. 10 din Codul Muncii.
3. Faptul că reclamanta a scris articole pentru ziar, nu înseamnă că a încheiat un contract individual de muncă în înţelesul art. 10 din Codul Muncii.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1755/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Obligaţia pârâtei de a restitui salariul aferent unei perioade de 5 ani este în mod evident lipsită de temei legal, deoarece această clauză contractuală contravine dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 165 şi art. 38 Codul Muncii, care enunţă inadmisibilitatea renunţării la drepturile salariale şi interdicţia renunţării la drepturile recunoscute salariaţilor prin lege, printre care şi salariul corespunzător unei activităţi efectiv prestate.
2. Reclamanta nu a procedat la determinarea cheltuielilor conform actului adiţional la contractul individual de muncă nr. 1508, pe baza unei note justificative, ceea ce lipseşte pretinsul prejudiciu de caracter cert în privinţa întinderii sale, astfel încât, sub acest aspect nu sunt întrunite condiţiile de antrenare a răspunderii materiale.
3. Reclamanta şi-a asumat prin contractul individual de muncă obligaţia de a-i asigura pârâtei condiţii corespunzătoare de lucru, punându-i la dispoziţie, potrivit specificului muncii sale, tot ce este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Or, din susţinerile pârâtei, a căror neveridicitate nu a fost demonstrată de către reclamantul angajator, titular al sarcinii probei, conform art. 287 Codul Muncii, rezultă că aparatura folosită de către pârâtă în activitatea sa curentă nu corespundea normelor de calitate, punând în pericol de mai multe ori viaţa pacienţilor, aspect sesizat de către pârâtă conducerii Spitalului.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 747/R din 26 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Contrar considerentelor hotărârii instanţei de fond, obligaţia acordării ajutorului de deces reglementat de art. 126 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 revine angajatorului, conform art. 135 lit. a) din acelaşi act normativ, care face referire la asiguraţii prevăzuţi de art. 5 alin. (1) pct. I şi II, în această categorie intrând şi autorul reclamanţilor.
2. Art. 51 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 permite în mod expres cumulul ajutorului de deces prevăzut de lege cu al ajutorului constând în cel puţin două salarii medii lunare pe unitate, ceea ce prima instanţă le-a şi acordat reclamanţilor, astfel încât apare întemeiată solicitarea acestora de a beneficia de ajutorul legal de deces, prevăzut de art. 126 din Legea nr. 19/2000, în cuantumul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 487/2005, respectiv 1270 lei.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 372/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile legale invocate de reclamant, respectiv art. 56 pct. 4 din Contractul Colectiv de Muncă care prevede că „salariatul care se pensionează după ce a efectuat concediul de odihnă conform programării nu este obligat să restituie unităţii partea din indemnizaţia de concediu de odihnă corespunzătoare perioadei nelucrate”.
2. Începând cu 1.05.2006 recurenta a cedat, în baza art. 169 Codul muncii drepturile şi obligaţiile ce decurg din contractul individual de muncă al pârâtului către SC L. SRL.
În consecinţă, prin coroborarea celor două texte legale invocate, cu respectarea consecinţelor juridice ale cesiunii prevăzute de art. 169 din Codul Muncii, care a operat în cazul contractului individual de muncă al pârâtului, este evident că dispoziţiile art. 56 alin. (4) din Contractului Colectiv de Muncă invocat, îi sunt aplicabile intimatului deoarece reprezintă un drept câştigat prin negocieri ce este transferat, în virtutea art. 169 Codul Muncii şi contractului de cesiune, noului raport juridic dintre SC L. SRL şi intimatul pârât.
Sursă:
(Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 936/R/M din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Răspunderea patrimonială conjunctă este o formă a răspunderii patrimoniale şi este activată în situaţia în care un prejudiciu este cauzat din vina mai multor salariaţi. Totuşi, în fapt, determinarea proporţiei în care fiecare faptă a contribuit la producerea pagubei, exprimarea ei într-o sumă precisă, întâmpină dificultăţi, astfel încât se recurge la procedeul subsidiar indicat în art. 271 alin. (2) Codul muncii – stabilirea răspunderii proporţional cu salariul. Şi pe aceste dispoziţii şi-a întemeiat recurenta acţiunea.
2. Constatarea insolvabilităţii debitorului principal este atributul instanţei de judecată şi rezultă din aprecierea şi interpretarea tuturor probelor.
3. Simpla raportare la procesul verbal întocmit de un executor judecătoresc prin care se constată această stare a debitorului, poate duce la ignorarea unor probe relevante administrate în cauză şi poate determina o apreciere neobiectivă a situaţiei de fapt a cauzei.
4. Instanţa de fond a apreciat corect că acţiunea în răspundere patrimonială este prescrisă, însă termenul de la care a raportat momentul curgerii prescripţiei nu este data de 31.08.2000 dată la care sucursala a luat cunoştinţă de soluţia Parchetului de scoatere de sub urmărire penală a debitorului principal şi a giranţilor, ci data actului de adjudecare a imobilului pentru cumpărarea căruia a fost acordat creditul, respectiv 4.10.2001, după ce în prealabil recurenta cunoştea situaţia financiară a debitorului, acest apartament fiind singurul bun care putea fi valorificat în scopul acoperirii creanţei.
Sursă: (
Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 734/M din 19 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit, prima instanţă a apreciat că, dată fiind natura sa contractuală, răspunderea angajatorului se limitează la daunele înscrise în contractul individual de muncă şi în Codul muncii, care nu reglementează posibilitatea acordării de daune-morale în caz de accidente de muncă, motiv pentru care cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de daune morale este inadmisibilă.
Văzând că reclamantul nu a probat prejudiciul material suferit ca urmare a accidentului şi a demisionat din postul deţinut la pârâtă, iar contractul său individual de muncă şi legislaţia în domeniu nu prevăd obligaţia angajatorului de a-şi asigura material angajatul în ipoteza intrării societăţii, pe viitor, în faliment, Curtea va menţine hotărârea recurată în ceea ce priveşte respingerea acestor pretenţii ale reclamantului ca nefondate.
Sursă:
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări social, Decizia Civilă nr. 96 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Critica vizând majorarea daunelor morale, este întemeiată, urmând a o admite ca atare, în baza art. 269, alin. (1) Codul muncii, modificat prin Legea nr. 237/2007, în care se arată că angajatorul este obligat să-l despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral, din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 518/R-CM din 26 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. La data introducerii acţiunii, sediul federaţiei Sindicale „I.I.” S.A. era în Râmnicu V, (...) şi conform art. 284 Codul Muncii, competenţa teritorială era a Tribunalului Vâlcea. Pe de altă parte, membrii în numele cărora a fost solicitat dreptul au domiciliul în municipiul Râmnicu V. Acesta a constituit şi motivul pentru care Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale – a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe şi s-a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Vâlcea.
2. Şi cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat, nefiind încălcat dreptul de apărare al recurentei. Din examinarea actelor dosarului, rezultă că raportul de expertiză a fost depus la dosarul cauzei la data de 19 noiembrie 2007, deci cu 7 zile înainte de termenul de judecată fixat de instanţă la data de 26 noiembrie 2007. Pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiză, instanţa a acordat termen la data de 10 decembrie 2007, termen până la care recurenta putea să formuleze obiecţiuni.
3. Cu privire la modul de calcul al sumei, prezumţia împărţirii în mod egal a sumei totale de 6 miliarde lei a fost aplicată numai după ce, instanţa a pus în vedere recurentei ca în baza dispoziţiilor Codului muncii, să depună înscrisuri din care să rezulte modul de distribuire a sumelor către salariaţii beneficiari.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 275/E-CM din 26 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia salariatului [art. 271 alin. (2) Codul muncii]. Numai întrunirea cumulativă a acestor condiţii atrage răspunderea patrimonială, lipsa uneia dintre condiţiile enumerate înlătură această răspundere.
2. Sub aspectul legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, apreciem că aceasta nu este îndeplinită deoarece amenda pe care OJPC G a aplicat-o recurentei se referă la traducerea inexactă efectuată de către traducătorii recurentei şi nu de intimată care nu avea atribuţii de serviciu în acest sens, ea fiind o simplă secretară. Ipotetic vorbind, dacă intimata ar fi încercat să se substituie persoanei care avea ca sarcină de serviciu traducerile, atunci se punea problema angajării răspunderii patrimoniale, sub aspectul îndeplinirii condiţiei faptei ilicite a angajatei.
Culpa intimatei a constat în eliberarea unui bon fiscal deşi nu se efectuase niciun beneficiu încălcând astfel atribuţiile de serviciu menţionate în fişa postului dar aceasta atrage o răspundere disciplinară şi nicidecum una patrimonială. Aşadar, prejudiciul suferit de recurentă ca urmare a achitării amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 lei nu este cauzat de fapta intimatei constând în eliberarea unui bon fiscal şi, prin urmare, nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi, în consecinţă, nu poate fi angajată răspunderea patrimonială.
2. Nu se poate reţine critica recurentei ca fiind exagerat de mare cuantumul onorariului de avocat în sumă de 1.000 lei. Este adevărat că potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în U. onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită. Instanţa apreciază că onorariul apărătorului ales în cuantum de 1.000 lei nu este exagerat de mare raportat la complexitatea cauzei.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 86/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune Curtea reţine că potrivit art. 155 Codul Muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri. În mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în considerarea naturii salariale a pretenţiilor formulate de către reclamant.
2. În contractul colectiv de muncă pe anul 2003 s-a prevăzut la art. 168 alin. (1) că salariaţii E. SA cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. SA. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168, alin. (1), pentru ca la alin. (2) – să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
3. Includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese. Chiar dacă s-ar reţine că premiile acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase şi an de an au fost majorate, recurenta nu a făcut această dovadă, cu atât mai mult cu cât ei îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul muncii.
4. A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
5. În consecinţă, se constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale raportat la probatoriul administrat în cauză, soluţia pronunţată fiind temeinică şi legală, dând expresie necesităţii respectării obligaţiilor asumate prin semnarea CCM de către pârâta recurentă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 454 din 17 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză nu sunt întrunite cumulativ toate condiţiile obligatorii a fi îndeplinite potrivit art. 270 Codul muncii pentru ca pârâta E.N. să poată fi obligată la plata vreunei sume de bani cu titlu de despăgubiri. Ca o consecinţă a admiterii recursului, potrivit art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamantă va fi obligată să plătească recurentei suma de 3925 lei cheltuieli de judecată în fond şi recurs reprezentând onorariul de avocat, respectiv 3600 lei şi contravaloarea raportului de expertiză în cuantum de ½ parte, având în vedere că acesta a fost efectuat atât în beneficiul său cât şi al pârâtului E.N.E., iar acestuia din urmă i-a profitat proba, dar nu a promovat recurs faţă de dispoziţia de compensare a cheltuielilor de judecată din sentinţa atacată.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1103 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 269 Codul muncii angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Din modul de reglementare a acestui text de lege rezultă că pentru antrenarea răspunderii angajatorului este necesar a fi întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale. Condiţiile răspunderii contractuale se referă la existenţa unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, culpa sau vinovăţia angajatorului, prejudiciul suferit de către salariat şi existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul păgubitor.
2. Din actele de la dosar nu rezultă nicio faptă culpabilă a pârâtului care să fi dus la excluderea reclamantului de la examenul de testare naţională. În lipsa faptei ilicite nu se poate angaja răspunderea angajatorului, astfel că soluţia primei instanţe este corectă, însă pentru argumentele ce au fost mai sus menţionate. Nefiind întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile, solicitarea reclamantului de reparare a prejudiciului material pretins este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte daunele morale, nu există nicio dispoziţie legală expresă, contractul individual de muncă al reclamantului nu cuprinde clauze în acest sens, şi nu s-a făcut dovada că în contractul colectiv de muncă ar exista astfel de clauze. În consecinţă, în lipsa acestor clauze exprese, daunele morale nu pot fi acordate, ceea ce face de prisos analizarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile contractuale sub aspectul daunelor morale.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 692 din 19 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sporul la salariul de bază reprezintă un accesoriu al salariului. El se regăseşte în legislaţie şi în contractele colective de muncă sub diverse forme, cum ar fi premiile acordate din fondul de premiere, alte sporuri convenite colectiv şi/sau individual cu angajatorii, premiul anual. Premiile nu au, de regulă, un regim prestabilit, fiind obligatorii numai dacă au fost stabilite ca atare prin contractele individuale sau colective de muncă. Totodată la art. 166 Codul muncii se prevede că dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Aceste dispoziţii nu fac distincţie după cum drepturile salariale sunt prevăzute în contracte colective sau individuale de muncă. Prin urmare, indiferent de modul lor de consacrare, în considerarea naturii lor salariale, orice pretenţie care îmbracă acest caracter, este supusă termenului de prescripţie de trei ani reglementat atât de norma menţionată cât şi de prevederile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii.
2. În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune Curtea reţine că potrivit art. 155 Codul Muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri. Astfel, în mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în considerarea naturii salariale a pretenţiilor formulate de către reclamant.
Prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale raportat la probatoriul administrat în cauză, soluţia pronunţată fiind temeinică şi legală, dând expresie necesităţii respectării obligaţiilor asumate prin semnarea CCM de către pârâta recurentă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 307 din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.” În cazul conflictelor de muncă legiuitorul a prevăzut un termen special de 10 zile de la comunicarea hotărârii – art. 79 alin. (2) din Legea nr. 168/1999. Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ. „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.”
2. Faptul că recurentul a fost plecat din ţară nu poate constitui o împrejurare mai presus de voinţa sa deoarece hotărârea a fost comunicată părţii la domiciliul indicat de ea în cererea de amânare a cauzei în vederea angajării unui avocat depusă în faţa primei instanţe. Din această cerere reiese faptul că recurentul a avut cunoştinţă de proces, contrazicând astfel susţinerile sale prin recursul de faţă, iar obligaţia de aducerea la cunoştinţa instanţei a schimbării domiciliului sau reşedinţei pe parcursul procesului îi revenea potrivit art. 98 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 711 din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Texte de lege aplicabile reglementează vocaţia persoanelor vizate de legiuitor la acordarea unui bilet de tratament, dar această vocaţie nu constituie un drept în sine, care să justifice acordarea de desdăunării în situaţia în care, nu a fost acordată.
2. Reclamantul nu a făcut dovada că a suferit un prejudiciu efectiv, în timp ce pârâta a dovedit că prin faxul din data de 12.09.2007 reclamantul şi-a manifestat expres intenţia de a-i fi restituit dosarul cu motivaţia că nu poate pleca în staţiune şi nu a revenit cu o altă cerere în sensul acordării unui alt bilet într-o altă perioadă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1002 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Evaluarea profesională presupune analiza unor criterii, precum rezultatele obţinute de angajat, asumarea responsabilităţilor, adaptarea la complexitatea muncii, iniţiativă, creativitate etc., şi stabilirea modalităţilor de acordare a punctajului pentru fiecare criteriu de evaluare.
2. În absenţa unei grile de punctaj pentru evaluare, evaluarea reclamantului are caracter arbitrar, cu atât mai mult cu cât nu a existat posibilitatea contestării rezultatului evaluării la o comisie de contestaţii, iar instanţa de judecată nu are competenţa de a verifica dacă răspunsurile reclamantului la cele două întrebări adresate comisiei de evaluare erau corecte sau nu, precum şi corectitudinea calificativului şi punctajului acordat de comisia de evaluare, deşi recurenta susţine corectitudinea punctajului şi calificativelor acordate reclamantului de către comisia de evaluare prin raportare la răspunsurile reclamantului la cele două întrebări ale comisiei şi la atribuţiile stabilite prin art. 6 lit. a) şi lit. b) din fişa postului acestuia.
3. În mod corect, instanţa de fond a apreciat că, raportat la probele administrate în cauză, evaluarea reclamantului de către comisia de evaluare, la expirarea termenului de încercare pentru funcţia de şef serviciu control financiar şi gestiune, nu îndeplineşte condiţiile procedurale şi de fond prevăzute de art. 120 din contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2007, încheiat la nivel de angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2774 din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Executarea contractului de muncă este guvernată de principiul stabilităţii în muncă, ceea ce presupune că modificarea şi încetarea lui pot interveni numai în condiţiile prevăzute de lege, aceasta ca o aplicare a principiului general prevăzut în art. 969 C. civ., conform căruia convenţiile legal încheiate au putere de lege între părţile contractante.
2. Potrivit art. 41 Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor, modificarea referindu-se la oricare dintre elementele esenţiale ale contractului individual, respectiv, durata contractului, locul muncii, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul, timpul de muncă şi timpul de odihnă.
3. Modificarea contractului trebuie realizată cu respectarea prevederilor art. 17 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 19 Codul muncii, angajatorul având obligaţia de a informa salariatul cu privire la clauzele ce-l urmează a fi modificate, inadmisibilitatea modificării unilaterale referindu-se în special numai la elementele esenţiale ale contractului şi anume: felul muncii, determinat atât de calificarea profesională, cât şi de funcţia sau meseria încredinţată, locul muncii prin care se înţelege unitatea şi localitatea unde se prestează munca, precum şi salariul.
4. Nu constituie modificare unilaterală şi deci nelegală, promovarea în funcţie conform contractului colectiv de muncă, deci per a contrario, constituie modificare nelegală schimbarea într-o funcţie inferioară, iar acordul obligatoriu al salariatului este prevăzut în condiţiile în care prin schimbarea din funcţie, se procedează la micşorarea salariului.
5. Este adevărat că potrivit art. 289 Codul muncii, hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept, dar în situaţia în care instanţa de recurs schimbă soluţia instanţei de fond, va avea loc o întoarcere a executării, în măsura în care hotărârea definitivă fusese executată. Cum instanţa de recurs a schimbat soluţia, respingând contestaţia numitului S.J., în mod nelegal i-a fost modificat unilateral contractul de muncă intimatului E.E. prin schimbarea unor elemente esenţiale ale contractului individual de muncă, respectiv locul şi felul muncii.
6. Întrucât atâta timp cât există elemente ale contractului individual de muncă al intimatului ce au suferit modificări nelegale, este irelevant dacă şi în ce măsură a fost menţinută clasa de salarizare, modificarea fiind oricum nelegală. În acelaşi timp este neîntemeiată şi susţinerea recurentului că prin semnarea informării privind această situaţie, intimatul contestator ar fi acceptat măsura luată de către recurent, respectiv numirea sa pe postul de inginer, întrucât simplul fapt că i-a fost adusă la cunoştinţă măsura luată de către angajator, nu echivalează automat cu acceptarea acestuia, cu atât mai mult cu cât măsura luată a fost atacată imediat în instanţă.
7. Conform art. 56 lit. f) Codul muncii, contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare, însă, această concediere de drept trebuie să opereze în condiţiile legale prevăzute de art. 64 Codul muncii, astfel angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională, iar în situaţia în care nu dispune de locuri de muncă vacante, are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10293 din 27 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Executarea sentinţei civile în mod adecvat presupune reintegrarea reclamantului pe funcţia deţinută anterior, în aceleaşi condiţii, adică pe perioadă nedeterminată, orice schimbări ale vechiului statut al contestatoarei depăşind cadrul legal, în condiţiile date.
2. Procedând altfel decât s-a dispus de către o instanţă judecătorească, recurenta intimată a realizat doar o punere formală în executare a hotărârii judecătoreşti nr. 34/2008, de reintegrare a contestatoarei. Recurenta a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul constituţional al legalităţii astfel că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10136 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu poate fi primită critica invocată de recurenta Asigurarea Româneasca – B. Vienna Insurance H. Sa – Sucursala D –, şi anume că decizia prin care s-a dispus ca consilierul juridic să fie delegat pe o perioadă de 60 zile la Sucursala B.A., fiind avută în vedere vechimea acestuia în domeniul asigurărilor şi situaţia deosebită cu care se confrunta la momentul respectiv Sucursala B.A., situaţie concretizată în lipsa unui consilier juridic cu experienţă în domeniul asigurărilor, câtă vreme dispoziţiile art. 10 din Legea 54/2003 a Sindicatelor, sunt imperative.
2. Nu este fondată nici critica referitoare la faptul că intimatul reclamant este în culpă faţă de societatea de asigurări, în sensul că deşi acesta era în posesia unei hotărâri judecătoreşti în baza căreia Sindicatul Salariaţilor dobândea personalitate juridică, iar V.N., care avea calitatea de preşedinte nu a comunicat oficial Sucursalei B.D. această hotărâre, întrucât legea nu distinge dacă modificarea contractului individual de muncă, respectiv delegarea reprezentantului sindicatului a intervenit înainte sau după comunicarea hotărârii judecătoreşti prin care sindicatul a dobândit personalitate juridică.
3. Curtea reţine că avocatul Sindicatului Salariaţilor din Asigurări s-a prezentat la 2 termene de judecată la instanţa de fond, iar prima instanţă a reţinut întemeiat că faţă de obiectul şi întinderea pricinii, se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată. Totodată, potrivit art. 723 C. proc. civ. drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9759 din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Simpla afirmaţie a salariatei inserată în cuprinsul cererii referitoare la o eventuală cerere de trecere în şomaj nu poate fi apreciată drept o cerere de încetare a raporturilor de muncă, în contextul în care întregul act reprezintă o doleanţă a acesteia de reluare a activităţii la vechilul loc de muncă. De altfel, întreaga corespondenţă dintre salariată şi angajator demonstrează disponibilitatea primei de a fi reprimită la vechiul loc de muncă şi nicidecum intenţia de a înceta raporturile de muncă.
2. Pentru ca acest acord să existe, este necesar consimţământul ambelor părţi, care trebuie să fie serios şi explicit, să excludă orice echivoc. Pentru a dispune desfacerea contractului de muncă în condiţiile art. 55 lit. b) din Codul Muncii, angajatorul trebuie să aibă în vedere o eventuală cerere, ori altă manifestare neîndoielnică, din care să rezulte intenţia clară a salariatului de a părăsi unitatea.
3. Potrivit art. 315 C. proc. civ. hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Faţă de dispoziţiile legale invocate se constată că excepţia tardivităţii promovării contestaţiei a fost dezlegată cu prilejul casării hotărârii primei instanţe, măsură dispusă prin decizia 2731/2007 a Curţii de Apel Craiova.
4. Niciun act al dosarului nu relevă acordul reclamantului la desfacerea contractului de muncă, acord ce ar fi fundamentat din punct de vedere legal decizia angajatorului. Pentru a dispune desfacerea contractului de muncă în condiţiile art. 55 lit. b) din Codul Muncii, angajatorul trebuie să aibă în vedere o eventuală cerere, ori altă manifestare neîndoielnică, din care să rezulte intenţia clară a salariatului de a părăsi unitatea. Dimpotrivă, reclamantul îşi exprimă intenţia de continuarea activităţii atât prin corespondenţa purtată cu angajatorul, cât şi prin prezentarea la vechiul lor de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9627 din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dacă, cu titlu de excepţie, locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin formele prevăzute de art 41 (delegare şi detaşare ), nu este mai puţin adevărat că salariatul, in aceste situaţii, îşi păstrează funcţia şi celelalte drepturi prevăzute in contract (art 42 alin 2 din Codul muncii). Păstrarea drepturilor prevăzute in contractul individual de muncă, deci şi a drepturilor salarial, presupune, în realitate prezervarea, adică neadmisibilitatea scăderii lor.
2. Sunt neîntemeiate criticile privind greşita apreciere a instanţei de fond că excepţia tardivităţii este neîntemeiată, deoarece instanţa nu a lămurit dacă a fost formulată sau nu în termen, ci a respins excepţia cu motivarea că nu s-a făcut dovada comunicării, deşi recurenta intimată a precizat că pe decizia de schimbare a locului de muncă, aşa cum sunt vizibile pe exemplarul depus la dosar, există două semnături de primire, din care una, se precizează că aparţine asistentului şef B., care a predat contestatoarei, sub semnătură, decizia contestată.
3. Nu s-a verificat de instanţă dacă semnătura aparţine contestatoarei şi data la care a G. primită, aceasta negând primirea deciziei, dar semnătura nu a fost comparată sau verificată data primirii şi, mai ales, nu a fost coroborată cu fişa postului, care de asemenea nu este datată. De asemenea, instanţa nu a verificat dacă reducerea salariului include şi sporul de 50% pentru care s-a dispus respingerea capătului de cerere, deşi contestatoarea susţine că nu a solicitat, şi din cerere nu rezultă decât formularea generală de „acordare a diferenţelor salariale”.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9399 din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din organigrama D.K. Nord şi a ştatului de funcţii emise ulterior schimbării din funcţie a petentului a rezultat că postul şef carieră a fost transformat în inginer şef producţie, ocupat de numitul E.E., restul posturilor de la nivelul D.K. Nord fiind menţinute şi ocupate de aceleaşi persoane. Din analiza atribuţiunilor de serviciu pe care le-a avut petentul în calitate de şef carieră şi a atribuţiunilor de serviciu ce revin în prezent unui inginer şef producţie, a rezultat că atât subordonarea cât şi sarcinile de serviciu sunt aceleaşi, situaţie în care instanţa a apreciat că în realitate nu este vorba despre o desfiinţare a postului de şef carieră, ci doar o schimbare a denumirii acestuia în inginer şef producţie.
2. Intimata nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 65 Codul muncii, respectiv a desfiinţării efective a postului de şef carieră datorată unor dificultăţi economice înregistrate la nivelul D.K. Nord.
3. Din analiza atribuţiunilor de serviciu pe care le-a avut petentul în calitate de şef carieră şi a atribuţiunilor de serviciu ce revin în prezent unui inginer şef producţie, a rezultat că atât subordonarea cât şi sarcinile de serviciu sunt aceleaşi, situaţie în care instanţa a apreciat în mod corect că în realitate nu este vorba despre o desfiinţare a postului de şef carieră, ci doar o schimbare a denumirii acestuia în inginer şef producţie. Schimbarea petentului E.J. din postul de şef carieră în postul de inginer la Biroul Mecanic echivalează cu o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, fără acordul acestuia, fiind încălcate dispoziţiile art. 41 Codul muncii.
4. În realitate, prin măsura luată, intimata nu a urmărit decât o acoperire pentru numirea intervenientului E.E. în funcţia de şef de D.K. Nord în locul contestatorului şi retrogradarea acestuia pe postul de inginer în cadrul biroului mecanic.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9023 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Suspendarea contractului individual de muncă în baza art. 52 alin. (1) lit. c), poate fi dispusă de angajator faţă de salariat împotriva căruia s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor incompatibile cu funcţia deţinută. Deci, nu există imperativitate, ci opţională luarea măsurii suspendării. De asemenea, nu poate fi împiedicat să se încadreze în altă funcţie în aceeaşi unitate, pe perioada suspendării. Se observă din probele cauzei, că la data suspendării, contestatorul deţinea funcţia de consilier juridic şi nu aceea de director pentru care a fost trimis în judecată. Angajatorul nu poate aprecia asupra gravităţii faptelor sau asupra gradului de vinovăţie al angajatului numai instanţa poate hotărî asupra acestora.
2. Prevederile Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridici şi prevederile Statutului profesiei de consilier juridic, nu dispun în niciun text această măsură în situaţia în care anterior ocupării acestei funcţii consilierul juridic a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie, ci vizează aspecte privind exercitarea cu conştiinciozitate şi probitate profesională a atribuţiunilor proprii profesiei. Din ansamblul probelor, nu reiese incompatibilitatea faptelor cu funcţia de consilier juridic.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 6177 din 8 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Apărarea recurentei pârâte în sensul că acceptarea înscrierii în program a unor salariaţi este la latitudinea exclusivă a conducerii BCR SA va fi înlăturată cu motivarea că este o condiţie pur potestativă simplă, fiind nulă de drept potrivit art. 110 C. civ.Condiţia pur potestativă este definită ca acel eveniment viitor şi nesigur ca realizare de care depinde existenţa actului şi a cărei împlinire depinde exclusiv de voinţa unei părţi. Când condiţia pur potestativă grevează obligaţia debitorului ea este nulă deoarece echivalează cu intenţia de a nu se obliga juridic.
2. Analizând întreaga ofertă în ansamblul ei, rezultă că această clauză se referă exclusiv la cazurile în care salariaţii ce ar fi optat pentru înscrierea în program nu îndeplineau condiţiile pentru aceasta, respectiv vechimea până la pensionare sau termenul limită de înscriere. Oferta angajatorului a fost precisă şi completă, fermă şi neechivocă. Acceptarea ofertei de către reclamantă îndeplineşte condiţiile de valabilitate pentru a produce efecte juridice.
3. Cu privire la excepţia prescrierii dreptului la acţiune în speţă, neexistînd o decizie unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 283 alin. (1) din Codul Muncii, ci dispoziţiile art. 283 alin. (2), potrivit cărora în toate situaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) termenul este de 3 ani de la naşterea dreptului.
4. Instanţa nu se poate substitui părţilor pentru a hotărî modalitatea de încetare a raporturilor de muncă, însă în speţa dedusă judecăţii acordul de voinţă al părţilor privind încetarea contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul Muncii, s-a realizat prin înaintarea ofertei de către angajator şi acceptarea ofertei de către salariată, conform principiului libertăţii de voinţă al părţilor reglementat prin art. 969 C. civ.
5. În ceea ce priveşte criticile referitoare la discriminare, Curtea constată că prima instanţă nu şi-a motivat hotărârea pe existenţa unei discriminări, ci în mod exclusiv pe realizarea acordului de voinţă pentru încetarea contractului individual de muncă, astfel încât recurentul nu poate formula critici cu privire la aspecte care nu au fost reţinute de către prima instanţă.
Referitor la necitarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, neregularitatea unui act de procedură poate fi invocată numai de către persoana vătămată de această neregularitate. Or, recurenta-pârâtă nu a suferit nicio vătămare prin necitarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze Cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 734/CM din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta a modificat unilateral contractul individual de muncă al reclamantei, respectiv locul muncii şi felul muncii (atribuţiile de serviciu), fiind trecută din funcţia de economist în cadrul Serviciului Licitaţii în cadrul Biroului Transport Auto. Însă, motivele invocate de recurenta pârâtă nu se încadrează printre situaţiile de excepţie reglementate de art. 48 Codul Muncii, care să permită modificarea unilaterală a contractului individual de muncă. Nu are relevanţă faptul dacă intimata şi-a îndeplinit sau nu obligaţia prevăzută de art. 17 alin. (1) Codul Muncii, atâta timp cât nu a făcut dovada acordului reclamantei cu privire la modificarea contractului individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze Cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 454/CM din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Retragerea indemnizaţiei de conducere este nelegală. Din modul în care este redactată dispoziţia atacată rezultă că reclamantei i-a fost retrasă doar indemnizaţia de conducere, fără să fie retrogradată din funcţia deţinută de şef de laborator. Această retrogradare s-a realizat însă, conform susţinerilor părţilor, în fapt în baza acestei decizii, ceea ce denotă nelegalitatea măsurii luate şi sub acest aspect, precum şi legalitatea şi temeinicia capătului de cerere relativ la reintegrarea reclamantei pe postul de şef de laborator.
2. Susţinerile pârâtului şi ale intervenientei, (care, de altfel, şi-au modificat poziţia procesuală cu privire la acest aspect) în sensul că funcţia de şef de laborator nu mai există în organigrama Oficiului de Studii E. şi B.M., că această funcţie a fost ocupată prin concurs, respectiv că reclamanta a ocupat nelegal această funcţie urmează să fie înlăturate de C, care apreciază că angajatorul nu poate invoca alte motive decât cele menţionate în decizie pentru modificarea unilaterală a felului muncii şi a salariului reclamantei.
3. Decretul 92/1976 privind carnetul de muncă prevede o procedură specială pentru rectificarea înscrierilor din carnetul de muncă care nu s-au efectuat conform dispoziţiilor legale de către unitatea care păstrează carnetul de muncă, astfel încât intervenienta nu poate invoca culpa părţii pentru care intervine pentru nerespectarea acestei proceduri. De asemenea, negocierea salariului [aşa cum prevede art. 3 alin. (1) din OG 14/1998] presupune ca ambele părţi să fie de acord cu cuantumul acestuia, astfel încât nu i se poate imputa reclamantei faptul că nu a semnat actele în care se materializează negocierea salariului său, negociere pe care nu acceptat-o.
4. Negocierea salariului [aşa cum prevede art. 3 alin. (1) din OG 14/1998] presupune ca ambele părţi să fie de acord cu cuantumul acestuia, astfel încât nu i se poate imputa reclamantei faptul că nu a semnat actele în care se materializează negocierea salariului său, negociere pe care nu acceptat-o.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1567/R din 10 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Contractul individual de muncă fiind încheiat pe durată nedeterminată, valabilitatea acestuia nu poate fi afectată în nici un fel de expirarea duratei contractului de performanţă.
2. Modificarea unilaterală a contractului individual de muncă printr-o decizie unilaterală a angajatorului în sensul trecerii salariatului dintr-o funcţie de conducere într-o funcţie de execuţie cu consecinţa schimbării felului muncii şi a diminuării salariului (în speţă, diminuarea clasei de salarizare de la 45 la 37), este inadmisibilă, contravenind art. 41 alin. (1) Codul Muncii şi art. 4.42 din CCM /2000. Contractul individual de muncă fiind încheiat pe durată nedeterminată, valabilitatea acestuia nu poate fi afectată în nici un fel de expirarea duratei contractului de performanţă.
3. În ce priveşte critica vizând greşita acordare a cheltuielilor de judecată în integralitatea lor, deşi acţiunea a fost admisă doar în parte, aceasta va fi înlăturată, întrucât aşa cum reiese din cuprinsul sentinţei, s-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la încheierea contractului de performanţă, reţinând că nu se poate substitui nici uneia din părţi în stabilirea raportului de muncă, precum şi cererea reclamantului de obligare la plata daunelor morale. Celelalte cereri constituind fondul contestaţiei, respectiv cererea de anulare a deciziei de trecere a contestatorului pe alt post şi de reîncadrare pe postul deţinut anterior au fost admise, astfel încât acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei este justificată şi a fost dovedită.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 735/R din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu disp. art. V din OUG nr. 82/2007, care modifică şi completează legea 31/1990 a societăţilor comerciale, contractele de muncă ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator sau director, înainte de intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, încetează de drept, la data intrării în vigoare a acesteia. Or, de la acea dată, respectiv, 1.07.2007, când a intrat în vigoare, actul normativ susmenţionat, reclamantul nu a mai fost confirmat în funcţie şi nici continuarea activităţii acestuia nu poate echivala cu prelungirea tacită a mandatului.
Eliberarea din funcţia de director general şi membru al consiliului de administraţie a contestatorului, s-a realizat în temeiul dispoziţiilor legale mai sus menţionate, şi în baza disp. art. 140/1 alin. (3), şi 143/1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, nefiind una abuzivă.
Faptul că unitatea, a dispus prin decizia ce face obiectul prezentei cauze, trecerea contestatorului pe funcţia de referent, echivalează în speţa de faţă, cu o ofertă de loc de muncă, în care unul din elementele de bază ale raportului de muncă, respectiv salariul, a rămas neschimbat, şi faţă de această ofertă, contestatorul are dreptul de opţiune.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi Pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 941/M din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Demisia este actul unilateral de voinţă al salariatului prin care înţelege să pună capăt unui contract individual fără să menţioneze motivele care l-au determinat, dându-se expresie principiului libertăţii muncii. În această situaţie trebuie să respecte termenul de preaviz deoarece art. 79 alin. (5) Codul Muncii prevede că în termenul de preaviz contractul de muncă continuă să-şi producă efectele respectiv salariatul este obligat să se prezinte la serviciu şi să presteze munca iar angajatorul să-i plătească salariul.
2. Salariatul poate să–şi prezinte demisia fără preaviz dar numai în condiţiile art. 78 alin. (8) Codul Muncii şi în acest caz ar trebui menţionate şi care dintre obligaţiile asumate de angajator nu au fost îndeplinite. Cu alte cuvinte trebuie să motiveze de ce nu respectă obligaţia impusă de lege de a se prezenta la serviciu pe perioada preavizului.
3. Salariatul doar şi-a prezentat demisia la data de 21.09.2007 înregistrată de angajator sub nr. 240 în care menţionează că înţelege să-şi prezinte demisia începând cu data de 21.09.2007 dar nu a precizat motivele pentru care înţelege să-şi prezinte demisia fără preaviz şi nici care sunt obligaţiile nerespectate de angajator. În aceste condiţii contractul individual de muncă a continuat să-şi producă efectele şi nu putea înceta prin demisie decât la expirarea termenului de preaviz şi nu la data prezentării demisiei astfel că recurenta a continuat să aibă calitatea de angajator pentru salariat cu toate prerogativele date de lege inclusiv cea prevăzută de art. 40 alin. (1) lit. e) CodulMuncii – să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern. Aşadar concluziile instanţei de fond că decizia de sancţionare este lovită de nulitate deoarece a fost emisă după încetarea raporturilor de muncă prin demisie sunt eronate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9057 din 17 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit Protocolului încheiat între sindicatele reprezentative şi semnatare ale C.C.M Unic pe anul 2007 al Societăţii Naţionale a Sării S.A.B cu patronatul acestei societăţii, înregistrat sub nr. 1001/09.03.2007 s-a convenit că „negocierea salariilor de bază brute se va face cu o majorare medie de 17% aplicată fondului de salarii brute, cu încadrarea în clasele prevăzute de H. Unică a salariilor de bază brute, anexa nr. 4.1 la C.C.M U. pe anul 2007., urmând ca majorarea salarială să opereze începând cu data de 1.02.2007.
2. În speţă, conformându-se acestei prevederii contractuale intimata a iniţia procedura negocierii. Faptul că în urma discuţiilor purtate părţile nu au ajuns la un acord în ce priveşte cuantumul salariului, motiv pentru care recurentul reclamant a refuzat să semneze actul adiţional şi a intrat în altă organizaţie sindicală, nu înseamnă că între părţii nu s-a derulat procedura negocierii.
Susţinerile recurenţilor în sensul că articolul 168 alin. (3) din contractul colectiv de muncă nu este aplicabil salariatului în cauză sunt nefondate, deoarece potrivit art. 4 din C.C.M al S.N.S S.A B, prevederile prezentului contract sunt obligatorii pentru părţii şi se aplică în mod egal tuturor salariaţilor (…)”.
3. Nefondată se vizează şi critica recurenţilor privind obiectul sesizării instanţei, deoarece instanţa de fond în conformitate cu art. 129 alin. (6) C. proc. civ. s-a pronunţat strict asupra obiectului cererii cu care a fost investită de către reclamant respectiv motivele de nulitate a Decizia nr. 25/22.05.2007 invocate de recurent şi nicidecum stabilirea drepturilor sale salariale.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 666 din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform art. 287 Codul Muncii, sarcina probei în conflicte de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare. Societatea pârâtă a nesocotit aceste prevederi legale. Contrar susţinerilor sale, apărătorul ales nu a fost prezent la judecata pe fond a cauzei, situaţie în care nu putea figura ca prezent în practicau sentinţei atacate. Apărătorul a fost prezent la termene, dar nu a dat curs solicitărilor instanţei în sensul de a depune la dosar actele necesare soluţionării cauzei. Faţă de această situaţie, în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamant. Data începerii raporturilor juridice de muncă a fost stabilită funcţie de declaraţia martorului audiat, data încetării acestor raporturi fiind menţionată în carnetul de muncă în conformitate cu decizia nr. 77/16.08.2006.
2. Conform susţinerilor sale neînlăturate de pârâtă prin mijloacele de probă ce-i stăteau la dispoziţie conform prevederilor legale sus arătate s-a apreciat că reclamantul a prestat muncă suplimentară în întreg intervalul în care a avut raporturi de muncă cu societatea pârâtă.
3. Aşa cum a recunoscut pârâta la interogator, reclamantul nu beneficiat de concediu legal de odihnă în perioada în care a prestat activitate, astfel încât se impune compensarea lui în bani conform art. 141 alin. (4) Codul Muncii, aplanând încetarea contractului individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 11 din 10 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din probatoriul administrat în cauză, reclamantul nu a fost în măsură să dovedească temeinicia şi realitatea susţinerilor sale, neexistând nicio probă la dosar din care să rezulte secţia în care acesta şi-a desfăşurat realmente activitatea pentru a se putea face sau nu încadrarea meseriilor sale în grupa I de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1034 din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Faptul că în urma discuţiilor purtate părţile nu au ajuns la un acord în ce priveşte cuantumul salariului, motiv pentru care recurentul reclamant a refuzat să semneze actul adiţional şi a intrat în altă organizaţie sindicală, nu înseamnă că între părţi nu s-a derulat procedura negocierii.
2. Decizia atacată nu reprezintă o modificare unilaterală a contractul de muncă, ci pârâta, prevalându-se de dreptul său izvorât din art. 168 C.C.M a oferit un salariu majorat salariatului în cauză, în limita procentului negociat, în caz de neacceptare aşa cum se menţionează expres în conţinutul actului, salariul urmând să rămână acelaşi, deci niciunul din elementele contractului individual de muncă nu s-a modificat unilateral.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 745 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa de fond a reţinut că locul de muncă în care îşi desfăşoară activitatea reclamanta se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, în sensul textului de lege sus enunţat. Astfel, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a reţinut că intimata se află în situaţia unui drept câştigat, pe care nu îl poate pierde conform dispoziţiilor art. 38 Codul muncii şi, întrucât dispoziţiile legale referitoare la salarizare nu au fost pe deplin respectate, în mod corect pârâta a fost obligată să plătească reclamantei diferenţa de drepturi băneşti cuvenite ca urmare a aplicării întocmai a legii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 509 din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Regionala de Transport Feroviar de Călători B are calitatea de angajator şi calitate procesuală pasivă. Chiar dacă din regulamentul de organizare şi funcţionare a Regionalei de Transport Feroviar de Călători rezultă că această regională din B are statut de sucursală şi nu are personalitate juridică proprie, nu se poate reţine că nu justifică în speţă calitatea procesuală pasivă, atâta timp cât având organe de conducere proprii şi autonomie în activitatea sa comercială în folosirea fondurilor ce i-au fost puse la dispoziţie şi în executarea obligaţiilor asumate. Aşadar, sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Codul Muncii şi respectiv art. 41 alin. (2) C. proc. civ. care prevede că „societăţile fără personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte dacă au organe proprii de conducere”.
2. Recursul face trimitere la raportul de cercetare, ca înscris prin care i se aduce la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, însă acest înscris nu este datat de emitent, astfel încât susţinerea recurentei conform căreia termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (1) Codul Muncii pentru aplicarea sancţiunii disciplinare ar curge de la data redactării acestui raport, nu poate fi primită, nefiind dovedită.
3. Din studiul „notei de relaţii” întocmită de angajator şi având dată certă de întocmire 25.02.2008 rezultă că de la această dată, conducerea regionalei, prin directorul său, a luat la cunoştinţă despre abaterile contestatorului, fiind calificate ca şi „abateri disciplinare”. Nota de relaţii este şi semnată de directorul regionalei ceea ce nu poate înlătura reţinerea instanţei de fond că prin acest înscris sunt îndeplinite condiţiile art. 268 Codul Muncii, respectiv „luarea la cunoştinţă” şi încadrarea faptelor săvârşite ca şi „abateri disciplinare”.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 975/M din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168, alin. (1) – pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese.
2. Se mai constată că în mod corect excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost respinsă, în cauză fiind vorba de modul de interpretare a aplicării unor dispoziţii contractuale referitoare la drepturi salariale prevăzute de CCM şi nu de valabilitatea clauzei din contractul colectiv de muncă, singura situaţie în care s-ar fi putut discuta de incidenţa prevederilor art. 283 alin. (1) lit. e) Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 377 din 3 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168, alin. (1) – pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese.
2. In mod corect excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost respinsă, în cauză fiind vorba de modul de interpretare a aplicării unor dispoziţii contractuale referitoare la drepturi salariale prevăzute de CCM şi nu de valabilitatea clauzei din contractul colectiv de muncă, singura situaţie în care s-ar fi putut discuta de incidenţa prevederilor art. 283 alin. (1) lit. e) Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 294 din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168, alin. (1) – pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese.
2. În mod corect excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost respinsă, în cauză fiind vorba de modul de interpretare a aplicării unor dispoziţii contractuale referitoare la drepturi salariale prevăzute de CCM şi nu de valabilitatea clauzei din contractul colectiv de muncă, singura situaţie în care s-ar fi putut discuta de incidenţa prevederilor art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 288 din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Art. 166 Codul muncii se prevede că dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate. În consecinţă, se constată că în mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în considerarea naturii salariale a pretenţiilor formulate de către reclamant.
2. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168 alin. (1) – pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 583 din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost respinsă, în cauză fiind vorba de modul de interpretare a aplicării unor dispoziţii contractuale referitoare la drepturi salariale prevăzute de CCM şi nu de valabilitatea clauzei din contractul colectiv de muncă, singura situaţie în care s-ar fi putut discuta de incidenţa prevederilor art. 283 alin. (1) lit. e) Codul muncii.
2. Împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu, în mod corect nu a fost reţinută având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în august 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-iulie 2007, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
3. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168 alin. (1) – pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 572 din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168 alin. (1) – pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese.
2. Art. 166 Codul muncii se prevede că dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate. În consecinţă, se constată că în mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în considerarea naturii salariale a pretenţiilor formulate de către reclamant.
3. A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 355 din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Anterior, pe data de 29 decembrie 2006, intimata Grupul Şcolar Agricol E. a emis decizia nr. 219 prin care aceleaşi contestatoare i s-a modificat unilateral contractul de muncă, în acelaşi sens fiind trecută din postul de bibliotecar cu ½ normă în postul de supraveghetor de normă cu ½ de normă, însă prin sentinţa Tribunalului Dolj contestatoarea în mod legal a fost reintegrată şi repusă în drepturi, pe postul de bibliotecar.
2. Art. 41 şi 48 din Codul Muncii stipulează faptul că contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor, iar cu titlu de excepţie modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute în acest cod modificarea unilaterală vizând oricare din elementele privind durata contractului; locul muncii; felul muncii; condiţiile de muncă; salariul; timpul de muncă şi timpul de odihnă. De asemenea, angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului doar în cazul unor situaţii de forţă majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară sau că măsură de protecţie a salariatului, însă numai pe o perioadă temporară şi nu definitivă. Aplicând aceste dispoziţii legale şl situaţia de fapt se constată că în mod întemeiat, aceasta a considerat că dispoziţia nr. 239/30 iulie 2007 a fost emisă de către intimată în mod nelegal, reprezentând o modificare unilaterală a contractului de muncă, fiindu-i modificate contestatoarei două elemente esenţiale ale acestui act, respectiv felul muncii şi salarizarea.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5869 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Susţinerile intimatei potrivit cărora, deciziei în litigiu, prin care s-a luat măsura revocării din funcţie a contestatorului, nu-i sunt aplicabile dispoziţiile Codului Muncii, ci numai cele ale H.G. nr. 625/1998 potrivit cărora directorul general al ARR poate lua măsura revocării din funcţie a şefului de agenţie, sunt neîntemeiate, întrucât între contestator şi intimată a existat un raport juridic de muncă născut din contractul individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată. Pe cale de consecinţă, decizia în litigiu este nelegală chiar dacă ea ar fi privită ca o modificare unilaterală de contract individual de muncă sub aspectul felului muncii sau ca o decizie de sancţionare pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
2. Din perspectiva modificări unilaterale a contractului de muncă ea încalcă dispoziţiile art. 41 (1) Codul Muncii, potrivit cărora „contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol din cod „cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod” şi dacă se referă la unul dintre elemente, numai că dispoziţiile acestui ultim text de lege trebuie coroborate cu cele ale art. 17 alin. (4) Codul Muncii, potrivit cărora „orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (2) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, în termen de 15 zile de la data încunoştinţării în scris a salariatului”, ceea ce nu este cazul în speţă.
3. Autoritatea Rutieră Română, în interesul căreia cele două interveniente au formulat cerere de intervenţia, a formulat tardiv recursul împotriva sentinţei instanţei de fond, situaţie în care acesta a fost respins şi faţă de care, recursul introdus de interveniente apare ca inadmisibil.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 152/R-CM din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Deşi în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului conform art. 287 din Codul Muncii, în condiţiile în care recurenţii au susţinut că intimata nu a contestat evaluarea, aceasta trebuia să dovedească faptul pozitiv contrar, respectiv că a urmat această procedură, ceea ce nu s-a realizat.
2. Art. 109 alin. (2) C. proc. civ. prevede că în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege; dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
3. Reclamanta nu a respectat condiţia extrinsecă a cererii de chemare judecată instituită de art. 19 din H.G. nr. 749/1998. Această procedură, în care soluţionarea contestaţiilor introduse de persoanele interesate este atribuită organului ierarhic superior celui care a emis actul, este obligatorie deoarece nu întruneşte elementele definitorii ale activităţii de jurisdicţie-caracterizată prin soluţionarea de către un organ independent şi imparţial a litigiilor privind existenta, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective. În consecinţă, procedura prealabilă nu este o jurisdicţie specială administrativă, facultativă conform art. 21 alin. (4) din Constituţie.
4. În cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prima instanţă aplicând greşit dispoziţiile legale menţionate anterior.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1277/R din 6 iunie 2008, www.jurisprudenta.org )
-
1. Anularea unei decizii de concediere are de drept efectul reintegrării angajatului pe postul anterior ocupat. Faptul că această decizie a fost comunicată cu întârziere nu conduce la nulitatea ei ci are efecte doar în privinţa momentului de la care îi este opozabilă angajatului, respectiv în privinţa momentului de la care acesta este dator a se prezenta pentru a presta muncă.
2. Atitudinea angajatorului de a revoca decizia emisă vădit cu încălcarea dispoziţiilor legale nu poate fi calificată că fiind un abuz de drept, atâta vreme cât prin conduita sa, acesta nu a făcut decât să asigure respectarea legii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1159 din 11 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org )
-
1. Nu se poate invoca astfel lipsa cercetării prealabile disciplinare, sau desfăşurarea necorespunzătoare a acestei cercetări, care, în absenţa notei explicative a contestatorului, a refuzului constant al acestuia de a da această notă, a fost finalizată pe baza materialului suport probator întocmit de intimată ; decizia respectă din acest punct de vedere dispoziţiile legale referitor la modalitatea de desfăşurare a cercetării disciplinare prealabile şi de emitere a deciziei prin care s-a aplicat sancţiunea
2. Abaterile săvârşite de contestatorul-recurent au deteriorat relaţiile de muncă din cadrul unităţii, atmosfera creată la locul de muncă, pierderea clienţilor, atrăgând lucrări de slabă calitate, reclamaţii din partea clienţilor, toate acestea fiind în măsură să lezeze reputaţia angajatorului, justificând decizia de sancţionare şi respingerea recursului.
3. În condiţiile în care salariatul nu a formulat apărări, refuzând să dea notă explicativă, este normal că decizia de sancţionare să nu cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 804/CM din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org )
-
1. Potrivit Codului Muncii actual, Legea nr. 53/2003, decizia de imputare reglementată de Codul Muncii anterior, adoptat prin Legea nr. 10/1972 nu mai constituie modalitatea de recuperare a sumelor încasate necuvenit sau pentru recuperarea unui prejudiciu cauzat de salariat, angajatorul având la îndemână numai acţiunea în răspundere patrimonială.
2. De asemenea, nici Legea nr. 22/1969 nu prevede posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat de salariat printr-o decizie de imputare, ci la art. 24 se prevede că angajaţii răspund material, potrivit Codului Muncii, iar la art. 32 se prevede că: „la constatarea unei pagube în gestiune, persoana răspunzătoare poate să-şi ia un angajament scris pentru acoperirea acestuia, angajamentul scris constituie titlu executoriu”.
3. Recuperarea prejudiciului cauzat de salariat nu este posibilă pe calea unei dispoziţii de imputare, ci doar pe calea unei acţiuni în răspundere patrimonială conform prevederilor art. 164 alin. (2) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 754 din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org )
-
1. Suspendarea contractului constituie în realitate o suspendare a efectelor sale principale: prestarea muncii de către salariat şi în mod corelativ remunerarea muncii de către angajator [art. 49 alin. (2) din Codul muncii].
2. În materia conflictelor de drepturi, potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999 termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond. În speţă, sentinţa civilă nr. 80/4 februarie 2008 a fost comunicată contestatorului H.I.G. la data de 27.02.2008 conform dovezii de comunicare, astfel încât termenul de exercitare a recursului pentru această a fost depăşit.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 254/R din 14 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii dau dreptul angajatorului de a lua, în mod unilateral, măsura suspendării contractului individual de muncă al salariatului pe durata cercetării disciplinare prealabile a acestuia, menţionându-se chiar în cuprinsul deciziei contestate care au fost argumentele pentru care s-a luat această măsură, precum şi faptul că o asemenea decizie nu pune în discuţie vinovăţia sau nevinovăţia salariatului, iar în măsura în care se va constata nevinovăţia acestuia, îşi va relua activitatea anterioară, plătindu-i-se în temeiul şi în condiţiile legii, o despăgubire egală cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat dacă nu i s-ar fi suspendat contractul de muncă, după cum s-a prevăzut expres la art. 4 din decizie.
2. Codul Muncii permite angajatorului să aibe iniţiativa suspendării contractului individual de muncă al salariatului în condiţiile prevăzute, printre altele, de dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) şi c), iar problema vinovăţiei sau nevinovăţiei recurentului nu se discută într-un proces ca cel de faţă, în care s-au contestat deciziile de suspendare a contractului individual de muncă luate pe acest motiv.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 713 din 15 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Suspendarea contractului individual de muncă pentru cercetarea disciplinară prealabilă nu poate fi dispusă pe o perioadă mai mare de 10 zile
2. Prin neefectuarea unei reale cercetări disciplinare prealabile, instanţa a reţinut că nici decizia de suspendare nu se dovedeşte a fi temeinică, acesta fiind în fapt o măsură de sancţionare efectivă.
3. Prejudiciul moral trebuie probat cu declaraţii de martori, acte medicale etc., care să dovedească daunele-morale suferite. În funcţie de importanţa valorii lezate şi a probelor depuse, instanţa poate aprecia importanţa prejudiciului moral cauzat.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2045/R din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura suspendării contractului de muncă din iniţiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare este o măsură complementară, în strânsă legătură cu măsura principală. Astfel, constatând nelegalitatea deciziei de concediere, instanţa a dispus, pe cale de consecinţă şi anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă.
2. În ceea ce priveşte despăgubirile băneşti pentru daune-interese, acordarea acestora nu se justifică. Chiar dacă prevederile art. 269 alin. (1) C. N. stabilesc cadrul legal, vătămarea sub acest aspect trebuie indicată, individualizată şi dovedită de către salariat sub aspectul vătămării interesului, onoarei, a demnităţii ori a prestigiului profesional. În speţă, contestatoarea nu a probat aceste aspecte, aşa încât instanţa a respins acest capăt de cerere.
3. Prin nesemnarea încheierilor de amânare a pronunţării nu se poate verifica legalitatea constituirii completului şi, deci este imposibilă exercitarea controlului judiciar cu privire la acest aspect, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2021/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Normele instituite pentru suspendarea contractului individual de muncă nu impun anumite condiţii de formă pentru decizia de suspendare, a căror nerespectare să atragă nulitatea absolută. În cazul emiterii unei decizii de suspendare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, nu pot fi aplicate dispoziţiile legale care reglementează o altă instituţie de dreptul muncii (răspunderea disciplinară).
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 671/R-CM din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Intimata avea obligaţia să îi ofere posibilitatea angajării sale în funcţia oferită numitului N. O. conform art. 64 alin. (1) din Codul Muncii.
2. Situaţia în care societatea face angajări în timp ce afirmă că este în reorganizare este suficientă pentru a demonstra nelegalitatea măsurii concedierii prin prisma nerespectării condiţiilor impuse de art. 65 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii.
2. Reducerea activităţii nu poate fi doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat şi, în consecinţă, contrar susţinerilor intimatei şi a argumentelor instanţei de fond, desfacerea contractului de muncă a unui salariat urmat de încadrarea altuia din afara unităţii, indiferent pe ce post, este inadmisibilă şi, în aceste condiţii, reorganizarea nu este reală.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 563/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este atributul instanţei de judecată a examina dacă faptele pentru care s-a formulat plângerea penală sunt incompatibile cu funcţia deţinută de salariat pentru a se putea dispune suspendarea raporturilor de muncă până la finalizarea procesului penal printr-o hotărâre definitivă. Pentru că suspendarea contractului de muncă are consecinţe importante pentru ambele părţi faţă de durata destul de mare pentru care sunt oprite prestarea muncii de către salariat şi plata drepturilor de natură salarială de către angajator, aşa cum prevede art. 49 alin. (2) Codul Muncii, respingerea cererii de suspendare a judecăţii răspunde necesităţii de a se lămuri în regim de urgenţă legalitatea şi temeinicia măsurii dispuse de angajator.
2. Din înscrisurile aflate la dosar nu a rezultat că a intervenit suspendarea contractului de muncă al contestatoarei pentru incapacitate temporară de muncă, urmată de plata indemnizaţiei de concediu medical. Aceasta înseamnă că printr-o greşită apreciere a probelor soluţia adoptată de tribunal nu constituie o integrală repunere a părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei anulate. Pentru aceste considerente se va reţine că soluţia instanţei de fond, constând în anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă al contestatoarei, este legală şi temeinică, astfel că nu se regăsesc cu privire la aceasta motivele de modificare reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 Cod procedură civilă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 303/R-CM din 3 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Suspendarea contractului individual de muncă presupune de fapt o suspendare a principalelor sale efecte şi anume prestarea muncii şi plata acesteia. In speţă angajatorul a dispus suspendarea din iniţiativa să a contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) Codul Muncii, în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânea definitivă a hotărârii judecătoreşti. De altfel, această suspendare era o obligaţie şi nu doar o facultate prevăzută de legea cadru ce reglementează raporturile juridice de muncă şi reprezintă o măsură de protecţia a angajatului. Atunci când împotriva salariatului nu a început urmărirea penală în baza rezoluţiei parchetului, suspendarea contractului individual de muncă încetează iar angajatorul are obligaţia de a reveni asupra deciziei de suspendare şi de a-l primi pe salariat la serviciu.
2. Prin sentinţa recurată a fost admisă în parte acţiunea contestatorului E.G., în contradictoriu cu Autoritatea Rutieră Română, în sensul că a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 1758/30.08.2007; a dispus repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei; a obligat pe intimată la plata unei despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului; a respins cererea de suspendare a deciziei ca fiind rămasă fără obiect, respingând cererea de acordare daune morale, instanţa de fond pronunţând o sentinţă fără încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
3. Curtea a reţinut că prezumţia de nevinovăţie, în sensul legii fundamentale este o măsură de protecţie constituţională a libertăţii individuale şi instituţia suspendării contractului de muncă reprezintă o măsură de protecţie a angajatului al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut până la rămânea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 257/R-CM din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenţii-reclamanţi prin reprezentanţii aleşi şi-au dat acordul la negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de S.C. „S.” SA pe anul 2005-2006, inclusiv la Anexa 6, în care nu se mai regăseşte funcţia de inginer în sectorul M. Servicii – Asigurare Servicii, unde funcţionau recurenţii, clauzele acestuia fiindu-le opozabile. Acest Contract Colectiv de Muncă şi actele adiţionale au devenit legea părţilor, producând efecte obligatorii pentru angajator şi angajaţi, neîndreptăţind instanţa la a repune recurenţii în funcţia deţinută anterior întocmirii acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi familie, Decizia nr. 727/R-CM din 5 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia nr. 124/2007 emisă de intimată se conformează dispoziţiilor art. V din O.U.G. nr. 82/2007, prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare conform cărora contractele de muncă ale administratorilor, directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, încetează de drept la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.
2. Încetarea contractului de muncă al directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatelor de administratori, în baza dispoziţiilor O.G. nr. 82/2007 şi a Hotărârii 19 din 29 noiembrie 2007, emisă de AGA a S.C. U. S.A. nu echivalează cu o concediere astfel cum susţine contestatorul, motiv pentru care decizia nr. 124/2007 nu este subordonată îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 55 din Codul muncii.
3. Nu este vorba nici de o modificare unilaterală a contractului de muncă, ci de aplicarea legii speciale într-un caz determinat.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 739/R/M.B. din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 14 alin. (6) din O.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, modificată prin O.U.G. nr. 150/1999, societatea comercială privatizată va fi exonerată de drept de plata oricărei obligaţii bugetare, neevidenţiată în certificatul de obligaţii bugetare emis în conformitate cu alin. (5) din acelaşi act normativ.
Împrejurarea că recurenta a întocmit o declaraţie de inventar, invocată de intimată ca temei al executării silite, nu este de natură să suprime dreptul recurentei-contestatoare de a fi exonerată de drept, conform art. 14 alin. (6) din O.U.G. nr.88/1997, de plata obligaţiei bugetare în discuţie, această declaraţie fiind un act de evidenţă contabilă care însă nu poate reprezenta un titlu de creanţă deoarece creanţele nu au fost incluse în certificatul de sarcini fiscale şi totodată creanţa menţionată nu este certă, actul fiind supus rectificării.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5674 din 2 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)